Psihologia personalitatii

 Introducere

Individ – unitate definită biologic (caracteristică a oricărui organism) şi care nu poate fi segmentată -
atom social în spaţiul şi timpul social;

Individualitate – caracteristică a unui individ; ansamblu de proprietăţi somatice, psihice şi psiho -

sociale prin care un individ se deosebeşte de ceilalţi;

Persoană - expresia socială a individualităţii psihologice, ceea ce dă identitate socială unui individ;

Personalitate – subiectul uman, unitate bio-psiho-socială, purtător al funcţiilor epistemice,

pragmatice şi axiologice;

Personaj – atitudini şi conduite impuse de rolurile sociale jucate de individ; „persoana în rol”;

Statut (status) social – ansamblu de comportamente pe care o persoană le aşteaptă din partea
celorlalţi, determinat de poziţia în ierarhia socială;

Rol social – modalitatea prin care o persoană îndeplineşte cerinţele paradigmei sociale;

 Conceptul de personalitate

Fiind obiect de cercetare pentru mai multe ştiinţe, personalitatea caracterizează individul uman ca
unitate bio-psiho-socială, cu următoarele caracteristici:

Sinteză a funcţiilor de cunoaştere, operaţionale şi axiologice, organizate ierarhic;

Ansamblu de caracteristici constante ale comportamentului, fixate de-a lungul timpului, ale omului
concret în procesul evoluţiei şi autorealizării;

Individul este în interacţiune dinamică cu mediul, reglându-şi comportamentul prin adaptare

(autoplastică şi eteroplastică);

Omul este obiect şi subiect al relaţiilor sociale, participant conştient la viaţa societăţii, creator de
istorie şi cultură, cu capacitate de autocunoaştere şi autodeterminare;

Personalitatea este (Mielu Zlate, 1994), o realitate complexă şi dinamică determinată de variabile
anatomofiziologice, psihice şi socio-culturale;

Personalitatea o sinteză (unitate) bio-psiho-socio-istorică şi culturală care determină adaptarea

individului la condiţiile mediului natural şi social. G.Allport
Este un concept central cu care studiem continuitatea şi coerenţa psihică în planul istoriei
individului, precum şi funcţionarea mecanismelor fundamentale ale adaptării şi reglării dinamice a
comportamentelor pentru conservarea şi evoluţia propriilor structuri;

Dacă persoana este un subiect, personalitatea este „imaginea obiectivă pe care ne-o facem despre
subiect” (J. Stoetzel, 1963); este construcţia dinamică pe care se bazează persoana în funcţionarea
sa, prin dispoziţii, deprinderi şi atitudini, ierarhizarea şi exteriorizarea acestora fiind unice şi
originale.

 Structura personalitatii in teoria lui Gordon Allport

Gordon Allport a pus bazele teoriei trasaturilor. Pentru Allport personalitatea este ceva ce exista si
izvoraste din interiorul individului, acesta respingand abordarea conform careia pulsiunile si
instinctele primare determina comportamentul. Conform lui Allport, oamenii sunt ghidati de
instincte si pulsiuni primare doar in copilaria timpurie, atunci cand copilul este irational, cauta
exclusiv placerea, este egocentric si narcisist. In viata adulta instinctele primare se manifesta intr-o
oarecare masura creand nevoile de foame, sete, odihna, insa acestea explica o parte foarte mica a
comportamentului uman.

Allport a impartit trasaturile de personalitate in trasaturi generale si dispozitii primare. Trasaturile

generale sunt acele caracteristici ale personalitatii cu ajutorul carora majoritatea oamenilor pot fi
comparati si asemanati, fiind cele mai iportante atunci cand personalitatea este masurata cu ajutorul
testelor standardizate. Dispozitiile personale sunt responsabile pentru determinarea modului unic de
comportament al fiecarei persoane.

Conform lui Allport trasaturile generale, trasaturile personale, instinctele si pulsiunile individului
adult sunt organizate intr-o forma unitara care formeaza personalitatea. Dimensiunea centrala a
personalitatii care uneste toate aceste elemente fiind numita proprium.

Teoria trasaturilor propusa de Allport a fost continuata de R. Cattell. Acesta a folosit analiza
factoriala pentru a grupa numeroasele trasaturi propuse se Allport in factori latenti ca sa poata
explica personalitatea tuturor indivizilor. Rezultatele au determinat 16 factori de personalitate
universal valabili, pe care i-a introdus in inventarul de personalitate 16F. Teoria trasaturilor a fost
continuata de Hans Eysenck, care a identificat trei mari dimensiuni de personalitate: extraversie-
introversie, neuroticism si psihoticism.
  Modelul Big Five

Modelul Big Five sau Modelul celor cinci factori este cel mai utilizat si studiat model al personalitatii,
in prezent. Acest model a fost construit, in timp, dupa metoda lexicului, fiind cosiderat ca
patternurile comportamentale ale oamenilor exista in lexicul fiecare limbi, fiind reprezentate de
acele cuvinte care au scopul de a descrie sau eticheta persoanele (ex: sociabil, amabil, indraznet,
prietenos, ordonat). Motivul principal pentru care modelul lexical al personalitatii s-a impus la nivel
global este consistenta in timp si indiferent de situatie.

Concretizarea Modelul Big Five a impus ca modelul lexical sa parcurga cateva etape.

Modelul lexical al personalitatii a fost propus de Allport si Odbert care au extras din dinctionarul
lmbii engleze aproxumativ 4000 de cuvinte si le-au numit trasaturi de personalitate. In urmatoarea
etapa, Cattell a grupat cele 4000 de cuvinte in sinonime, obtinand 35 de clustere. Costa si McCrae au
analizat cei 16 factori identificati de Cattell si in urma aplicarii chestionarului 16PF pe mai multi
participanti la un studiu longitudinal au obtinut o solutie finala cu 3 factori. Primele doua dimensiuni
au fost asemanatoare cu Neuroticismul si Extraversia lui Eysenck, a treia a fost Deschiderea spre
experienta. Norman, bazandu-se pe modelul otinut de Tupes si Christal, a identificat un model de
cinci factori (Extraversie, agreabilitate, constiinciozitate, stabilitate emotionala si cultura). Astfel
Costa si McCrae analizand modelul propus de Norman si observand asemanarile, au considerat
necesar sa supuna sub analiza modelul lor, pentru a putea fi completat cu factorii agreabilitate si
constiinciozitate. Astfel a fost obtinut un model final cu cinci factori ai personalitatii pentru care a
fost construit NEO – Personality Inventory ce masoara: nevrotism, extraversie, agreabilitate,
constiinciozitate, deschidere spre experienta, fiecare factor avand 6 scale de masurare.

De asemenea. Pentru Costa si McCrae personalitatea nu se restrange doar la un cumul de factori ci

comportamentul este prezis de trei componente centrale si trei periferice.

Cele trei componente centrale sunt:

1. Tendintele de baza reprezinta unele dintre componentele centrale ale personalitatii, fiind
reprezentate aproape in mod exclusiv de catre cei 5 factori de personalitate.

2. Adaptarile caracteristice reprezinta structuri ale personalitatii care se formaza ca urmare a

adaptarii la mediu a persoanei. Principala diferenta intre tendintele de baza si adaptarile
caracteristice este flexibilitatea, in timp ce primele sunt stabile de-a lungul timpului, adaptarile
caracteristice sunt influentate de factori precum deprinderile, atitudinile, obiceiurile si de relatia
care rezulta din interactiunea persoana-mediu.

3. Conceptul de sine este cea mai importanta adaptare caracteristica, referindu-se la sentimentele,
convingerile, atitudinile si imaginea cuiva cu privire la propria persoana.

Componentele periferice sunt:

1. Bazele biologice reprezinta influente asupra tendintelor de baza. Din studiile a numerosi
cercetatori rezulta ca factorii de personalitate sunt determinati in mare masura de aspecte biologice
precum neurotransmitatorii, strucruri cerebrale, hormoni.
2. Biografia obiectiva reprezinta tot ceea ce o persoana face, gandeste si simte de-a lungul vietii,
punandu-se accentul pe ce s-a intamplat cu adevarat in viata persoanei si nu perceptia persoanei
asupra experientelor.

3. Influentele externe se refera la modul in care o persoana raspunde la solicitarile unui anumit
context.

 Modelul cu 6 factori ai personalitatii

HEXACO

Modelul cu 6 factori a fost introdus in cercetarea personalitatii de Lee si Ashton care au analizat mai
multe studii de validare a modelului cu 5 factori ai personalitatii in mai multe culturi. Ajungand la
concluzia ca modelul Big Five nu este atat de cuprinzator pe cat s-a crezut initial, acestia au
considerat ca este necesara o reorganizare a lui. Cei doi autori au comparat mai multe structuri
factoriale cu 6 factori obtinute in numeroase tari si au realizat o multitudine de studii pentru a
investiga aceasta structura cu 6 factori, ajungand la modelul final: onestitate-modestie,
emotionalitate, deschidere spre experienta, constiinciozitate si agreabilitate. Pe baza acestui model
a fost construit Inventarul de evaluare a personalitatii HEXACO.

Factorul onestitate contine dimensiunile sinceritate, corectitudine, evitarea lacomiei si modestie.

Conform autorilor, factorul emotionalitate difera substantial de factorul nevrotism aferent

modelului Big Five. Acest factor masoara in primul rand sensibilitatea, dependenta, teama.
Dimensiunile acestui factor sunt teama, anxietatea, dependenta si sentimentalismul.

Factorul extraversie nu se deosebeste mult de factorul extraversie din teoria Big Five. Dimensiunile
acestui factor sunt stima de sine sociala, indrazneala sociala, sociabilitatea si voiciunea.

Factorul agreabilitate este asemanator cu cel din teoria Big Five si are ca dimensiuni iertarea,
blandetea, flexibiliatea si rabdarea.

Factorul constiinciozitate este similar celui din teoria Big Five. Dimensiunile acestui factor sunt
organizarea, harnicia, perectionismul si prudenta.

Factorul deschidere spre experienta este asemanator celui din teoria Big five si are ca fatete
aprecierea esteticului, curiozitatea, creativitatea si nonconformismul.

 Modelul cu 7 factori ai personalitatii

Big Seven

In construirea modelului Big Seven, Tellegen si Waller nu au urmat aceasi pasi precum Costa si
McCrae pentru Big Five, ci au recurs la un demers in care nu s-au exclus anumiti descriptori,
deoarece nu intruneau anumite criterii. Autorii au identificat 400 de descriptori in dictionarul limbii
engleze si in urma analizei factoriale au rezultat 7 factori de personalitate.

Cei doi autori au numit modelul Big Seven deoarece 5 dintre cei 7 factori sunt foarte asemanatori cu
cei 5 factori ai modelelui Big Five. Ceilalti 2 factori reprezinta autoevaluari pozitive si negative ale
persoanei si au fost denumiti Valenta Pozitiva si Valenta Negativa.

Principalele caracteristici de personalitate incluse in valenta pozitiva sunt excelent, deosebit,

impresionant, performant, unic.

Principalele caracteristici pentru factorul valenta negativa sunt rau, diabolic, ingrozitor, imorat,
dezgustator.

Cei doi autori au considerat ca aceste dimensiuni nu reprezinta diferente individuale de

comportamement, ci mai degraba o autoevaluare a sinelui, imaginea de sine a persoanei.

Celelalte 5 dimensiuni de personalitate identificate de Tellegen si Waller nu au fost numite la fel ca

factorii big Five, deoarece autorii au considerat ca acestea difera.

In modelul Big Seven, extraversia si nevrotismul sunt numite Afectivitate pozitiva si afectivitate
negativa. Factorul deschidere spre experienta este denumit conformism.

Cu toate ca anumiti cercetatori considera modelul Big Seven ca un model care masoara
personalitatea umana, mai complex decat Big Five, datorita abordarii nonrestrictive dupa care a fost
construit, exista putine cercetari care sa studieze validitatea interculturala a acestuia.

 Personalitatea modala

Termenul de personalitate modala a fost inclus in vocabular de catre Cora Du Bois in 1944.
Conceptul de personalitate modala isi are originea in cel de personalitate de baza.

Cea mai veche identificare a profilului unui post de munca este personalitatea aviatorului. Acesta a
fost studiat mai mult din perspectiva psihanalizei. Pe linia psihanalitica au fost identificate 2
tendinte:

Tendinte antifobice ce constau in localizarea angoasei pe un obiect sau o situatie precisa care
simbolizeaza dorinte interzise.

Lupta contra ideii de moarte, exprima tendinta inconstienta a pilotului de a se opune angoasei de
moarte prin sentimentul de invulnerabilitate pe care il ofera pilotajul.

Mai multi psihologi au concluzionat ca impactul factorilor de personalitate in predictia

performantelor profesionale trebuie sa fie considerat cel putin la fel de important ca si cel de
inteligenta.

In urma studiilor intreprinse de catre cercetatori, s-a ajuns la concluzia ca dintre cei 5 factori ai
modelului Big Five, factorul constiinciozitate are o larga sfera de predictie pentru multe profesii, in
special cele realist-pragmatice si cu un nivel inalt de solicitare. In urma unui studiu realizat pe 100 de
piloti in care a fost evaluata importanta a 60 de trasaturi de personalitate pentru performanta
profesionala, factorul constiinciozitate a fost indicat ca cel mai important in predictia performantelor
pilotilor.

De asemenea trasaturile femeii pilot au constituit obiectivul a nenumarate cercetari, datorita

prezentei tot mai mare a femeilor in aviatie.

In urma cercetarilor, a fost indicat faptul ca exista anumite caracteristici individuale ale pilotiolor, iar
in cadrul acestei ocupatii exista mai multe profiluri de personalitate in functie de specializarea
acestora.

Printre studiile cu privire la personalitatea modala a diferitor profesii se mai regasesc: inginerii
mecanici, vanzatorii de succes, recrutorii, managerii IT.

 TEORIILE PERSONALITATII

1. Teoria biologica a personalitatii

Din perspectiva biologica, personalitatea a fost studiata si explicata pe diferite directii.

Inca din Antichitate se considera ca nivelul unei substante existente in corpul uman poate influenta
tipurile de temperament, astfel un nivel ridicat de sange era corespunzator temperamentului
sangvinic, un nivel ridicat de flegma, temperamentului flegmatic, bila neagra ii era corespunzatoare
temperamentului melancolic, iar bila galbena celui coleric

Un alt autor ce a studiat personalitatea din perspectiva biologica, plecand de la modelul celor 3
umori, este Pavlov.Acesta a identificat 3 particularitati principale ce determina structura sistemului
nervos central, mobilitatea, echilibrul si forta, atfel a generand 4 tipuri de temperament: slab,
puternic-neechilibrat, puternic-echilibrat-mobil, puternic-echilibrat-inert.

Plecand de la mecanismele psihofizice si de la constitutia fizica, Ernst Kretschmer a propus un alt

model al personalitatii, identificand 3 tipuri principale: picnic-ciclotin, astenic-schizotim, atletic-
vascos.

W. Sheldon a clasificat temperamentul dupa gradul de dezvoltare a celor trei foite embrionare:

• endoderm – constitutie endomorfa – temperament visceroton

• mezoderm – constitutie mezomorfa – temperament somatoton

• ectoderm – constitutie ectomorfa – temperament cerebroton

O data cu dezvoltarea tehnologiei si a neurostiintelor, cercetatorii interesati de studierea aspectelor

biologice responsabile de determinarea anumitor trasaturi de personalitate, s-au concentrat asupra
studierii influentei neurotransmitatorilor, a structurilor cerebrale si a hormonilor asupra trasaturilor
de personalitate.
1. Inca din Antichitate, personalitatea umana a fost explicata din perspectiva biologica. Prima
incercare de identificare si caracterizare a tipurilor de temperament, din aceasta perspectiva, ii este
datorata medicilor antichitatii Hypocrate si Galenus.

Acestia considerau ca tipurile comportamentale umane sunt efectul unui exces al unui anumit fluid
existent in corpul uman.

Excesul de SANGE determina temperamentul de tip SANGVINIC

- ritmicitate si echilibru, vioi, vesel, optimist; fire activa; trairile afective sunt intense dar
sentimentele sunt superficiale si instabile, trece cu usurinta peste deceptii si esecuri

Excesul de BILA NEAGRA determina temperamentul de tip MELANCOLIC

- lent, inexpresiv, ii lipseste forta si vigoarea, emotiv, sensibil, neinceredere in sine, putin
comunicativ, inchis in sine, prezinta dificultati de adaptare sociala

Excesul de BILA GALBENA determina temperamentul de tip COLERIC

- energic, nelinistit, impulsiv; starile afective se succed cu rapiditate, are tendinta de

exagerare, de dominare in grup si se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze

Excesul de FLEGMA determina temperamentul de tip FLEGMATIC

- linistit, calm, rational, rabdator, putere de munca deosebita, tenace, meticulos; fire inchisa,
greu adaptabila, prefera activitatile individuale

Concluzii desprinse pe baza viziunii antice asupra personalitatii:

1. Factorii de natura biologica determina intr-o mare masura caracteristicile psihice si

comportamnetul

2. Emotiile reprezinta caracteristica centrala si definitorie a comportamentului

2. IVAN P. PAVLOV, este un alt autor ce a caracterizat temperamentul plecand de la modelul celor
patru umori.

Pavlov a ajuns la concluzia ca exista 4 tipuri de temperament:

• Tipul SLAB – trasaturi dominante: lent, inexpresiv, ii lipseste forta si vigoarea, emotiv,
sensibil, neinceredere in sine, putin comunicativ, inchis in sine, prezinta dificultati de adaptare
sociala (asemanator melancolic)

• Tipul PUTERNIC-NEECHILIBRAT – trasaturi dominante: energic, nelinistit, impulsiv; starile

afective se succed cu rapiditate, are tendinta de exagerare, de dominare in grup si se daruieste cu
pasiune unei idei sau cauze (asemanator coleric)
• Tipul PUTERNIC-ECHILIBRAT-INERT – calm, rational, rabdator, putere de munca deosebita,
tenace, meticulos; fire inchisa, greu adaptabila, prefera activitatile individuale (asemanantor
flegmatic)

• Tipul PUTERNIC-ECHILIBRAT-MOBIL –voiciune, extraversie, motivatie, optimism (asemanator

sangvinic)

3. ERNST KRETSCHMER a propus un alt model de explicare a personalitatii umane plecand de la

mecanismele psihofizice si de la constitutia fizica.

Studiind comportamentele pacientilor cu diferite tulburari psihice a ajuns la concluzia ca exista o

relatie intre simptomele pacientilor si tipul de constitutie fizica a acestora.

Clasifica 3 tipuri principale si un tip accesoriu:

PICNIC-CICLOTIM – (grasutul) abdomen voluminos, supraponderal, piele intinsa, constitutie

orizontala

ASTENIC-SCHIZOTIM – (lunganul slab) constitutie verticala, cap mic si rotund, nas lung si ascutit,
trasaturi feminine la barbati si invers.

ATLETIC-VASCOS – (atletic) constitutie fizica proportionala, sistem muscular bine dezvoltat, umeri
lati.

DISPLASTIC – reuneste numeroasa varietati dismorfice si este mai putin individualizat.

WILIAM SHELDON a preluat si dezvoltat modelul lui Kretschmer, considerand ca structura fizica a
oricarei persoane este o combinatie intre cele 3 tipuri identificate de Kretschmer. Sheldon a folosit
termenul de somatotipuri pentru tipurile de constitutii fizice identificate de Kretschmer si le-a
redenumit:

ENDOMORF – PICNIC (grasutul) abdomen voluminos, supraponderal, piele intinsa, constitutie

orizontala)

MEZOMORF – ATLETIC (atletic) constitutie fizica proportionala, sistem muscular bine dezvoltat,
umeri lati

ECTOMORF – ASTENIC – (lunganul slab) constitutie verticala, cap mic si rotund, nas lung si ascutit, in
raport cu greutatea sa are cea mai mica suprafata, are creierul cel mai dezvoltat)

Modelul lui Robert Cloninger

Influenta neurotransmitatorilor asupra trasaturilor de personalitate

O data cu dezvoltarea tehnologiei si a neurostiintelor, cercetatorii interesati de studierea aspectelor

biologice responsabile de determinarea anumitor trasaturi de personalitate, s-au concentrat asupra
studierii influentei neurotransmitatorilor, a structurilor cerebrale si a hormonilor asupra trasaturilor
de personalitate.

Neurotransmitatorii sunt substante biochimice ce sunt implicate in comunicarea dintre neuroni.

Acestia pot spori viteza comunicarii informatiilor dintre neuroni, sau o pot diminua in functie de
natura si de specificul neurotransmitatorilor.

Avand in vedere ca modalitatea de comunicare a informatiilor intre neuroni reprezinta baza

gandurilor, emotiilor si a comportamentelor umane, nivelul substantelor care influenteaza aceasta
comunicare poate fi foarte important in influentarea personalitatii umane.

Neurotransmitatorii cu cel mai important rol in determinarea trasaturilor de personalitate, sunt

SEROTONINA, DOPAMINA si NOREPINEFRINA, regasiti in sistemul nervos central (creier si maduva
spinarii).

Robert Cloninger a propus modelul celor 3 neurotransmitatori si influenta acestora asupra variatiei
trasaturilor de personalitate:

DOPAMINA – faciliteaza transmiterea semnalelor cu privire la recompensa

Cloninger a presupus ca dopamina determina nivelul unor trasaturi de personalitate ce sunt

caracterizate de comportamente specifice cautarii placerii si recompensei.

Persoanele ce sunt caracterizate de o activitate intensa a dopaminei la nivelul sistemului central

nervos au ca dimensiune de personalitate dominanta cautarea de noutate (novelty seeking)
tendinta persoanei de a cauta placerea si excitabilitatea cuprinde trasaturi: extravaganta,
impulsivitate, lipsa organizarii

Persoanele caracterizate de o activitate lenta a dopaminei la nivelul sistemului nervos central sunt
caracterizate de niveluri scazute in ceea ce priveste cautarea de noutate nu cauta distractia si
senzatiile tari.

Parkinson activitate limitata a dopamniei neinteresate de lucruri noi si distractive

Cocaina substanta care sporeste activitatea dopaminei nivelul energetic este stimulat, se
angajeaza in activitati pentru a-si satisface nevoia de senzatii tari

SEROTONINA – inhiba transmiterea de semnale specifice pedepsei / trimite impulsuri ca raspuns la

prezenta unor stimuli neplacuti

Serotonina sta la baza trasaturilor de personalitate ce se afla intr-o puternica legatura cu

comportamentele din spectrul anxietatii, tensiunii si suferintei.

Persoanele caracterizate de o activitate scazuta a serotoninei au o dimensiune de personalitate pe

care Cloninger a numit-o evitarea suferintei (harm avoidance) tendinta persoanei de a evita
suferinta si anxietatea trasaturi specifice: ingrijorarea, pesimismul, timiditatea, frica de
incertitudine, sociofobia
Persoanele caracterizate de o activitate ridicata a serotoninei au un nivel scazut in ceea ce priveste
evitarea suferintei (harm avoidance) nu vor cauta in mod deosebit sa se fereasca de durere,
suferinta, tensiune.

Ex: Prozacul reduce anxietatea si depresia, mentine active moleculele specifice serotoninei, astfel
permitand inhibarea transmiterii semnalelor specifice pedepsei.

NOREPINEFRINA – inhiba transmiterea de impulsuri specifice recompensei conditionate (stimulii ce

in trecut au fost asociati cu recompensa_

Nornepinefrina se afla intr-o relatie puternica cu acele trasaturi de personalitate carora le sunt
caracteristice comportamentele asociate in general cu placerea sau lucruri ce provoaca placerea.

Persoanele cu o activitate scazuta a norepinefrinei dezvolta o dimensiune de personalitate numita

dependenta de recompensa (reward dependence) tendinta de a dezvolta sentimente puternice de
atasament trasaturi specifice: sentimentalism, dependenta

Persoanele cu o activitate crescuta a norepinefrinei nu dau dovada de a dezvolta comportamente

specifice dependentei de recompensa nu sunt predispuse la a dezvolta sentimente puternice de
atasament

MODELUL STRUCTURILOR CEREBRALE (JEFFREY GRAY)

In acelasi mod in care Robert Cloninger a explicat trasaturile si dimensiunile de personalitate din
prisma neurotransmitatorilor, Jeffrey Grey a facut-o din cea a structurilor cerebrale.

Conform lui Grey la nivelul creierului uman, exista diferite regiuni care interactioneaza intre ele,
creand sisteme, acesta fiind responsabile cu variatia trasaturilor de personalitate.

Cele 2 sisteme identificate de Grey sunt: SISTEMUL ACTIVATOR COMPORTAMENTAL si SISTEMUL

INHIBITOR COMPORTAMENTAL

SISTEMUL ACTIVATOR COMPORTAMENTAL – rol in activarea comportamentului intrucat stimuleaza

cautarea si dobandirea de recompensa semnalele nervoase transmise la nivelul creierului fac
cunoscuta persoanei senzatia placuta de recompensa

O persoana caracterizata de un sistem activator comportamnetal sensibil la stimuli, va tinde sa caute

obtinerea de recompense, angajandu-se in comportamnete specifice impulsivitatii si cautarii de
senzatii tari.

SISTEMUL INHIBITOR COMPORTAMENTAL contine regiunile creierului responsabile cu receptia

semnalelor referitoare la o situatie in care este experimentata pedeapsa sau suferinta.

O persoana caracterizata de un sistem inhibitor comportamental activ, sensibil la stimuli, va tinde sa

evite situatiile si comportamentele ce pot determina suferinta sau pedeapsa.

Modelul biologic al personalităţii din perspectiva lui HANS EYSENCK

Eysenck considera ca diferentele de comportament dintre persoane se datoreaza intensitatii cu care

sunt stimulate simturile persoanelor, adica a gradului de excitabilitate a sistemului nervos.
Autorul este de parere ca exista persoane ce sunt foarte sensibile la stimuli, prin urmare se simt
inconfortabil cand experimenteaza senzatii puternice si persoane ce sunt putin sensibile la stimuli
din mediu, prin urmare acestea doresc cresterea acestui nivel prin cautarea de senzatii tari.

Autorul a numit aceasta dimensiune de personalitate (dependenta de nivelul de stimulare)

EXTRAVERSIE-INTROVERSIE.

Sistemul ascendent activator este mecanismul, existent la nivel cerebral, ce determina variatiile in
ceea ce priveste nivelul de extraversie.

Persoanele ce prezinta un sistem activator ascendent cu o activitate ce diminueaza stimularea, vor

resimti aceasta lipsa de stimulare si vor incerca sa o sporeasca prin angajarea in comportamente
specifice extraversiei.

In cazul persoanelor in care sistemul ascendent activator are o activitate ce sporeste stimularea,
acestea nu vor simti lipsa de stimulare, nu se vor angaja in comportamente specifice sporirii acesteia
ci vor prefera calmul si linistea, aspecte carcateristice introversiei.

In urma cercetarilor deprinse de autor, acesta a descoperit ca persoanele ce sunt foarte sensibile la
factorii stresori, pot experimenta teama, panica, anxietate, pe cand persoanele ce nu sunt sensibile
la stres nu sunt predispuse sa le experimenteze.

Trasatura ce explica aceasta variatie comportamentala a fost numita NEVROTISM-STABILITATE

EMOTIONALA, Eysenck fiind de parere ca Sistemul limbic este mecanismul responsabil pentru aceste
variatii.

Atunci cand sistemul limbic al unei persoane reuseste sa faca fata factorilor stresori, atunci persoana
va fi caracterizata de un nivel ridicat de stabilitate emotionala.

Pe langa nevrotism si stabilitate emotionale, acesta a mai identificat o a treia dimensiune de

personalitate, PSIHOTICISM, caracterizata de agresivitate, manipulare, impulsivitate, gandire rigida,
autorul fiind de parere ca bazele biologice ale acestei dimensiuni fiind un nivel ridicat al hormonului
testosteron.

Modelul alternativ cu 5 factori de personaliate MARVIN ZUCKERMAN

Modelul alternativ cu 5 factori presupune faptul ca fiecare trasatura de personalitate este

determinata de o combinatie unica de intercatiuni intre structurile cerebrale, neurotransmitatori si
hormoni, si nu de un singur neurotransmitator, hormon sau structura cerebrala, asa cum se intampla
in modele lui Eysenck, R. Cloninger ori cel al lui J. Grey.

Cei 5 factori sunt:

• ACTIVITATE

• SOCIABILITATE

• IMPULSIVITATE – CAUTAREA DE SENZATII TARI

• AGRESIVITATE
• NEVROTISM – ANXIETATE

2.Teoria genetica si enviromentala

Genetica comportamentului este o stiinta interdisciplinara formata din studiul originii genetice si
influentei mediului asupra diferentelor comportamentale.

Paradigma genetica a plecat de la Charles Darwin, care a descris diferentele individuale de

comportament in cadrul unei specii si a fost concretizata de Sir Francis Galton care a fost interesat
de comportamentul uman, marcand pentru prima data conceptul de diferente individuale in
psihologie.

Contributia geneticii asupra personalitatii este o extindere a surselor de intelegere a

comportamentului uman, putandu-se astfel observa modul cum genele pot influenta anumite
comportamente ale individului in interactiunea lui cu mediul inconjurator.

Cercetarile asupra familiilor, fratilor si gemenilor au dovedit ca personalitatea sau alte abilitati sunt
influentate genetic.

Genetica comportamentala de astazi este concentrata, in special, pe cercetarea gemenilor

monozigoti si dizigoti, dorind sa descopere cauzele comportamentului si genele care determina
aceste comportamente. Unul dintre obiectivele cercetarilor este de a intelege originea variatiilor
comportamentale.

Descoperirile de pana acum arata ca influenta genelor asupra personalitatii este importanta.

Metodologiile privind studiul personalitatii din perspectiva genetica sunt:

Studii selective de reproducere – deduc o ereditate selectiva si sigura, insa incalca etica deoarece se
produc lucrari de reproducere a genelor

Studierea familiilor – ofera estimari asupra ereditatii, insa nu sunt medii egale de dezvoltare

Studierea gemenilor – ofera estimari despre ambii frati atat asupra ereditatii, cat si a influentei
mediului, insa pot fi interpretari gresite si confuzii asupra acestor aspecte

Studierea adoptiilor – ofera informatii valide despre influentele mediului asupra personalitatii
copilului, insa limitarile se ragasesc in faptul ca acei copii adoptati nu sunt un lor reprezentativ la
nivel national si poate exista o problema de selectie in studii.

Dezvoltand studii asupra personalitatii in care implica gemenii, fratii, dar si diferentele
intercurturale, Eysenck a demontrat faptul ca trasaturile de personalitate au o puternica incarcatura
ereditara.

Eysenck si sotia sa au dezvoltat o serie de chestionare pentru a putea fi folosite in cercetarea asupra
personalitatii. Acestia au dezvoltat in 12 ani 20 de factori de personalitate, constituind astfel unul din
cele mai mari chestionare de personalitate din literatura de specialitate.
Folosind analiza factoriala exploratorie, acestia au descoperit 3 factori de personalitate, pe care
Eysenck i-a denumit „superfactori”: extraversia, nevrotismul si psihoticismul.

Ereditatea

Ereditatea descrie gradul in care diferentele genetice influenteaza anumite comportamente si

caracteristici fizice, cum ar fi inaltimea sau dorinta de a fi deschis spre lucruri noi.

Ereditatea este o proportie de varianță fenotipica, diferentele individuale observate, asociata

varianței genotipale, diferentele individuale ca totalitate de gene modtenite de o persoana.

Selectia naturala

Din perspectiva lui Skinner personalitatea este un produs al istoriei evolutive. Ca indivizi ne
comportam si reactionam in functie de compozitia genetica si de mostenirea pe care am acumulat-o
de-a lungul evolutiei. Ca specie, comportamentele noastre ne ajuta sa supravietuim mediului,
selectia naturala jucand un rol determinant in ceea ce priveste personalitatea.

Selectia naturala i-a favorizat pe acei indivizi care aveau capacitatea de a se adapta la anumite
conditii ale mediului, ca de exemplu lumina puternica si intunericul, crescand astfel sansele de a
supravietui si de a se reproduce.

Astazi omul si-a pierdut majoritatea reflexelor, din cauza societatii in continua dezvoltare, care ne
ofera conditiile de supravieture fara pericoloele de altadata. Omul nu mai este nevoit sa vaneze sau
sa alerge dupa mancare ori sa fuga de animalele pradatoare.

Cu toate acestea, inca mai putem obeserva anumite reflexe adand inradacinate in genele noastre,
cum ar fi reflexul de supt la copii, reflexul pupilar si altele, ce ne ajuta sa supravietuim.

Similaritatile intre gemeni

Genetica comportamentala de astazi este concentrata, in special, pe cercetarea gemenilor

monozigoti si dizigoti, dorind sa descopere cauzele comportamentului si genele care determina
aceste comportamente. Unul dintre obiectivele cercetarilor este de a intelege originea variatiilor
comportamentale.

Descoperirile de pana acum arata ca influenta genelor asupra personalitatii este importanta.

Un studiu realizat de Plomin si Spinath pe 10.000 de gemeni monozigoti si dizigoti in care a fost
testata inteligenta generala, a aratat ca influenta genetica in cadrul gemenilor dizigoti este mult mai
slaba decat in cazul gemenilor monozigoti.

Una din cele mai puternice metodologii de testare a influentelor genetice asupra personalitatii este
combinarea gemenilor monozigoti care au trait impreuna si a celor care au trait separat inca de la
nastere. Daca in primul caz se poate observa atat influenta genetica, precum si cea a mediului, in
cazul gemenilor care au trait separat se poate observa doar influenta genelor asupra
comportamentului lor.

Genetica familiei

Cercetarile care studiaza genetica familiei si gradul de similaritate al personalitatii au avantajul ca se

cunoaste gradul de suprapunere genetica al rudelor. In general parintii nu sunt legati genetic intre ei,
acestia transmitand cate 50% din genele lor, copiilor. Astfel fratii impartasesc 50 % din genele lor,
bunicii si nepotii 25%, la fel ca unchii, matusile si nepotii. Verii primari impartasesc doar 12,5% din
genele lor.

Studiile privind familiile adoptive au un rol esential in cercetarea genetica a personalitatii. In

metodologia cercetarii privind genetica personalitatii, familiile adoptive sunt privite ca un grup de
control in care nu exista o influenta genetica asupra copiilor, aceasta influenta fiind doar
enviromentala.

Cea mai ampla si valida metodologie pentru cercetarile personalitatii din perspectiva genetica, este
cea in care sunt implicati gemenii care provin din familii adoptive.

Influenta mediului asupra dezvoltarii copiilor

Atat persoanele care sunt inrudite biologic, cat si cele care nu sunt, pot sa prezinte anumite
similaritati in ceea ce priveste personalitatea, deoarece traiesc in aceasi casa sau mediu.

Fratii pot intruni anumite caracteristici comune in functie de veniturile, statutul social, pregatirea
scolara a parintilor, daca parintii sunt persoane dure sau blande, ori daca au o influenta religioasa
sau nu asupra copiilor.

Inflentele pe care parintii si rudele apropiate le impartasesc, pot fi numite influente familiale,
deoarece fiecare familie in parte are un caracter unic.

Un alt tip de influenta asupra dezvoltarii personalitatii copiilor il ofera grupul de prieteni care poate
influenta comportamentul acestora.

ADN

ADN-ul este prescurtarea de la acid dezoxiribonucleic si reprezinta un lant de acizi numiti nucleoide,
alcatuiti din deoxiriboza accid fosforic si baze organice azotate.

ADN-ul ramane neschimabat pe toata perioada vietii si este transmis din generatie in generatie, in
stare intacta.
Genotipul este o completare genetica, codificata in ADN, acele mosteniri individuale luate de la
parinti. Doar gemenii au genotipuri identice.

Genomul reprezinta setul complet de informatii genetice, incluzand setul de cromozomi si gene pe
care individul le mosteneste de la parinti.

Teoria trasaturilor din perspectiva lui Eysenck

Eysenck si sotia sa au dezvoltat o serie de chestionare pentru a putea fi folosite in cercetarea asupra
personalitatii. Acestia au dezvoltat in 12 ani 20 de factori de personalitate, constituind astfel unul din
cele mai mari chestionare de personalitate din literatura de specialitate.

Folosind analiza factoriala exploratorie, acestia au descoperit 3 factori de personalitate, pe care

Eysenck i-a denumit „superfactori”:

E – extraversie vs introversie

N – nevrotism vs stabilitate emotionala

P – psihoticism vs controlul impulsului

Cercetarile au arata faptul ca trasaturile descoperite de Eysenck sunt stabile toata viata, daca un
copil este introvert, indiferent de influenta mediului natural, social, cultural, acesta va fi si ca adult
introvert.

Persoanele cu scor mare la E, N, P din cadrul Invertarului de Personalitate Eysenck:

Desi dovezile arata ca o componenta puternica genetica se sustine doar pe trasaturile E si N, Eysenck
considera ca toate trasaturile si dimensiunile personalitatii au o puternica latura ereditara,
influentele mediului fiind limitate.

Dezvoltand studii asupra personalitatii in care implica gemenii, fratii, dar si diferentele
intercurturale, Eysenck a demontrat faptul ca trasaturile de personalitate au o puternica incarcatura
ereditara.

3. Teoria evolutionista a personalitatii

Plecând de la modul cum trăiau strămoșii nostrii acum cateva milioane de ani, putem spune că viața
omului s-a îmbunătățit considerabil.

În prezent, după sute de ani în care ştiinţa a progresat, dar nu a răspuns la întrebarea primordială,
cine sau ce a făcut omul, doar o teorie a rămas viabilă, fiind cea mai apropiată de rigorile științifice
impuse, aceasta numindu-se teoria evoluționistă.

Singurele teorii care mai sunt promovate fiind teoria creaționismului, conform careia toate formele
de viață au fost create de o ființă suprema și teoria semanarii, conform careia toate formele de viață
au origini extraterestre fiind plantate pe pământ. Insa la baza celor doua teorii nefiind nici o dovadă
empirica.

Din perspectiva lui Darwin, adaptarea este elementul primordial pentru supravietuirea unei specii,
iar schimbarile au loc intr-o perioada de timp, prin selectie naturala.

Teoria evolutionista moderna sustine 3 directii in care omul s-a dezvoltat: supravietuire, reproducere
si genetica.

Evolutia nu si-a pus amprenta doar asupra fizicului si a modului nostru de a trai, ci si asupra sferei
personalitatii, mai mult de 50% din aceasta fiind explicata din prisma factorului genetic.

Emotii

In ziua de azi, este acceptat faptul ca o serie de emotii sunt impartasite la nivel global de orice
individ, indiferent de mediu, cultura, spatiu geografic, limba sau culoare.

Emotiile au fost identificate ca stereotipuri internationale si ne putem da seama atunci cand cineva
este suparat, dezgustat, furios, fericit sau plictisit.

Altruism

Conceptul de „inclusiv fitness” se refera la abilitatea unei individ de a transmite genele generatiilor
urmatoare, tinand cont de genele comune mostenite. Comportamentul altruist se imparte in doua
tipuri de comportament:

Altruism kin – atitudine altruista fata de rude

Altruism reciproc – altruism fata de societate

Onestitate

Onestitatea este un factor ce face parte din teoria trasaturilor promovata de Michael Ashton si
Kibeon Lee si include trasaturi ca sinceritate, corectitudine, modestie si lipsa lacomiei. Onestitatea se
refera la comportamente sincere, persoanele oneste nu profita de ceilalti, sunt echilibrate.

Agreabilitate

Trasaturile care apartin factorului agreabilitate sunt iertarea, blandete, flexibilitate si rabdare. Un
element comun al acestor trasaturi este tendinta de cooperare cu alte persoane, fara a exploata
bunavointa oamenilor.

Emotionalitate

Trasaturile care fac parte din factorul emotionalitate sunt frica, anxietatea, dependenta si
sentimentalismul. Un element comun al acestui factor este tendinta de a simti in permanenta
pericole in jur, o neliniste afectiva relativ negativa, care influenteaza individul in viata de zi cu zi.

In teoria personalitatii din perspectiva evolutionista, scorurile mari la trasaturile cu tendinte sociale,
precum onestitatea si agreabilitatea sunt echivalentul altruismului reciproc, deoarece beneficiul unui
individ provine din ajutorul acordat de alt individ.

Pentru factorul emotionalitate, echivalentul conform teoriei evolutioniste, este altruismul kin, in
care individul altruist tinde sa ajute persoanele din jurul sau si rudele care sunt legate genetic de el.

Extraversie

Extraversia este factorul ce are ca trasaturi predominate stima de sine sociala, indrazneala sociala,
sociabilitatea si voiciunea. Elementul comun al acestor trasaturi este tendinta individului de a se
orienta spre social, de a se implica des in evenimente sociale. Aceasta trasatura se ragaseste in toate
instrumentele care masoara conceptul de personalitate, fiind prezenta in aproape toate teoriile
personalitatii.

Constiinciozitatea

Trasaturile care apartin factorului constiinciozitate sunt organizarea, harnicia, perfectionismul si

prudenta. Elementul comun pentru acest factor este implicarea in sarcini si ducerea acestora la bun
sfarsit.

Deschiderea spre experienta

Trasaturile care apartin factorului deschidere spre experienta sunt creativitatea, curiozitatea,
aprecierea estetica si neconventionalismul. Un element comun al acestor trasaturi se refera la
capacitatea individului de a crea idei revolutionare, de a fi pasionat de arta si cultura, fiind orientat
spre zona artistica.

Anxietatea
Anxietatea este o caracteristica specifica din cadrul evolutie, aceasta stare fiind o alerta la pericolele
din jurul nostru. Este o stare neplacuta, insa deseori necesara si o resimtim in situatii precum tinerea
unui discurs sau apropierea unui exament important. Anxietatea se declanseaza din teama interioara
de a nu fi exclusi social, aceasta excludere scazand sansele de supravietuire.

4.Teoria psihodinamica a personalitatii

Pentru Freud, la baza comportamentelor umane stau energia psihica si instinctele. Un instinct devine
activ atunci cand corpul uman resimte o nevoie, precum nevoia de apa sau hrana ca exemplu simplu.

Structura personalitatii in viziunea psihanalitica

Initial in teoria psihanalitica s-a considerat ca personalitatea este compusa din 3 componente:
constientul, preconstientul si inconstientul, modelul fiind denumit modelul topografic. Neputand fi
sustinuta empiric, aceasta teorie a fost abandonata, impunandu-se o alta conform careia
personalitatea umana este compusa din Se, Eu si Supraeu.

Se-ul include toate instinctele si pulsiunile, este sursa energiei psihice si a libidoului. Se-ul este o
componenta incontienta a personalitatii si este considerat de multi autori ca fiind partea intunecata,
salbatica si lipsita de organizare a personalitatii.

Se-ul transforma nevoile si trebuintele biologice in pulsiuni si instincte psihice, avand ca scop
atingerea placerii prin reducerea tensiunii create de aceste pulsiuni. Acesta este total ilogic, nu
cunoaste principiile realitatii sau pe cele morale. De asemea Se-ul este atemporal, nu este influentat
de dezvoltarea personala, astfel incat multe dintre instinctele si pulsiunile din copilarie raman
prezente si se manifesta toata viata.

Eul este a doua dimensiune a personalitatii in teoria psihanalitica, reprezentand dimensiunea

rationala si constienta a acesteia. Dupa nastere, in procesul de educare, fiinta umana invata ca nu se
poate comporta asa cum isi doreste, indiferent de circumstantele realitatii.

Eul nu are rolul de a se opune pulsiunilor create de catre Se, ci scopul sau este de a satisface nevoile
in concordanta cu cerintele realitatii, asigurand astfel adaptarea la mediu. Eul este singura
componenta a personalitatii care intra in contact cu mediul inconjurator.

Supraeul este a treia dimensiune a personalitatii, fiind acea instanta psihica menita sa dicteze si sa il
faca pe om sa perceapa ceea ce este gresit in raport cu normele sociale si ceea ce este adecvat.
Supraeul este partial constient si partial inconstient si are 2 componente: prima este constiinta, care
are rolul de a semnala si pedepsi gandurile si comportamentele gresite, iar cea de-a doua este Eul
ideal, care are rolul de a recompensa comportamentele corecte.

Dinamica personalitatii in conceptia lui Sigmund Freud

Conform lui Freud, scopul comportamentelor umane este acela de a obtine placerea si de a reduce
tensiunea si anxietatea. In teoria psihanalitica, la baza comportamentelor stau pulsiunile persoanei.
Freud afirma ca toate pulsiunile pot fi grupate in 2 categorii: pulsiunile sexuale si pulsiunile agresive.

Energia specifica pulsiunilor sexuale este numita libido. Acestea isi au originea la nivelul Se-ului, insa
sunt gestionate si controlate de catre Eu. Scopul pulsiunilor sexuale este obtinerea placerii. Conform
lui Freud, orice tip de placere este guvernata de pulsiunile sexuale. Cele mai importante pulsiuni
sexuale sunt narcisismul, dragostea, sadismul si masochismul, ultimele doua includ aspecte si
caracterstici specifice pulsiunilor agresive.

Primul tip de manifestare a pulsiunilor sexuale este narcisismul, acesta este investit catre propriul
Eu, la varsta copilariei, conditie denumita narcisism primar, mai apoi se transforma in libido investit
la nivelul obiectelor, odata cu dezvoltarea Eului, urmand sa fie deplasat din nou la nivelul propriei
persoane, conditie numita narcisism secundar, nefiind insa o conditie universala de dezvoltare
specifica fiecarei persoane.

Al doilea tip de manifestare a pulsiunilor sexuale este dragostea. Aceasta reprezinta investirea
libidoului catre o alta persoana. In teoria psihanalitica, narcisismul si dragostea se afla intr-o relatie
puternica, narcisismul reprezentand dragostea de sine, iar dragostea cuprinde aspecte de tip
narcisic, deoarece persoana spre care este investit libidoul reprezinta un model sau un odeal pentru
cel in cauza.

Sadismul si masochismul reprezinta celelalte forme de manifestare a pulsiunilor sexuale. Sadismul se

refera la dobandirea satisfactiei sexuale prin provocarea de suferinta altei persoane. Masochismul se
refera la obtinerea satisfactiei sexuale prin experimentarea durerii, suferintei fizice sau psihice si
umilirii.

Cea de-a doua categorie de pulsiuni este reprezentata de pulsiunile agresive. Acestea mai sunt
numite si pulsiuni distructive deoarece se orienteaza spre revenirea la starea anorganica. Intrucat
starea anorganica este dobandita prin moarte, scopul pulsiunilor agresive este autodistrugerea. La
fel ca si pulsiunile sexuale, pulsiunile agresive se pot manifesta sub mai multe forme precum:
sarcasmul, tachinarea, barfa, umorul sau satisfactia provenita din suferinta altei persoane.

Pe langa pulsiunile sexuale si agresive, Freud a acordat o importanta desosebita conceptului de

anxietate, definita ca o stare afectiva neplacuta insotita de o senzatie fizica ce avertizeaza persoana
cu privire la existenta unui pericol iminent. Dintre instantele psihice, doar Eul poate produce si
resimti anxietatea, insa Se-ul si Supraeul, precum si mediul inconjurator sunt implicate in cele trei
tipuri de anxietate: nevrotica, morala si realista.

Mecanismele de aparare:

In teoria psihanalitica se considera ca inconstientul este caracterizat in cea mai mare parte de
continut si material psihologic. O mare parte din acest continut este reprezentat de aspecte lipsite
de ratiune si care nu sunt acceptate d.p.d.v social. In cadrul inconstientului se regasesc traume traite
in perioada copilariei, ganduri si pulsiuni sexuale si agresive, unele cu caracter incestuos. Principala
modalitate prin care Eul se apara de aceste continuturi amenintatoare sunt mecanismele de aparare
ale Eului. Printre cele mai importante mecanisme de aparare se numara: refularea, reprimarea,
formatiunea reactionala, sublimarea, deplasarea, negarea, rationalizarea, intelectualizarea,
proiectia, introiectia si fixatia.

1. Refularea este unul dintre cel mai des intalnite mecanisme de aparare, prin care Eul incearca
sa transfere continutul amenintator de la nivelul constiintei la nivelul inconstientului sau sa mentina
continutul amenintator aflat in inconstient, cat mai departe de constiinta.

2. Reprimarea se refera la incercarea constienta a persoanei de a indeparta gandurile negative,

aducatoare de anxietate, prin simplul fapt de a nu se gandi la ele, de a le evita pe cat posibil.

3. Formatiunea reactionala actioneaza prin transformarea unor continuturi amenintatoare

existente la nivel inconstient in continuturi constiente, insa acestea sunt exprimate intr-o forma total
opusa fata de forma initiala.

4. Sublimarea, spre deosebire de refulare care afecteaza negativ forta Eului, faciliteaza
functionarea persoanei. Prin sublimare, Eul permite manifestarea impulsurilor de natura agresiva
provenite din inconstient, intr-o maniera dezirabila social. Unii psihanalisti considera ca sublimarea
este singurul mecanism de aparare in intregime adaptativ.

5. Deplasarea, ca si in cazul sublimarii, are rolul de a directiona pulsiunile amenintatoare catre

obiecte ce fac posibila manifestarea acestor pulsiuni. Insa, spre deosebire de sublimare,
manifestarea acestor continuturi amenintatoare nu aduce recompense sociale, acestea nefiind
exprimate intr-o forma acceptata social.

6. Negarea este unul dintre cel mai des intalnite mecanisme de aparare. Persoana ce recurge la
acest mecanism, refuza sa accepte un anumit aspect al realitatii ca fiind adevarat, in pofida faptului
ca exista numeroase dovezi care sa sustina existenta acelui fapt.

7. Rationalizarea presupune justificarea unur comportamente neplacute si inacceptabile

pentru persoana in cauza, apeland la scuze si argumente plauzibile, dar neadevarate.

8. Intelectualizarea presupune indepartarea componentei afective a continutului amenintator,

inainte de a-i fi permis sa intre in constiinta.

9. Proiectia se refera la atribuirea unor impulsuri sau caracteristici inacceptabile se sunt

specifice persoanei in cauza, catre o alta persoana. O forma extrema a proiectiei este paranoia, care
reprezinta o forma patologica de delir, de gelozie sau de persecutie.

10. Introiectia se refera la insusirea si adoptarea unor aspecte si calitati pozitive ale altor
persoane de catre propriul Eu.

11. D.p.d.v psihanalitic personalitatea umana se dezvolta incontinuu, urmarind 5 stadii de

dezvoltare: oral, anal, falic, de latenta si genital. Fixatia este mecanismul de aparare in care Eul
ramane la stadiul actual de dezvoltare, atunci cand trecerea la un stadiu urmator este perceputa ca
fiind una dureroasa si imposibil de suportat.

Dezvoltarea personalitatii din perspectiva psihanalitica

In teoria psihanalitica, personalitatea umana urmeaza 5 stadii de dezvolatre: stadiul oral, stadiul
anal, stadiul falic, stadiul de latenta si stadiul genital.

Primul stadiu de dezvoltare al personalitatii este stadiul oral, in primul an si jumatate de viata, zona
responsabila cu placerea si cu satisfacerea pulsiunilor este zona orala (gura, buze, limba).

Al doilea stadiu de dezvoltare este stadiul anal. In jurul varstei de un an si jumatate copilul incepe sa
invete sa isi controleze activitatea de excretie. Astefel, majoritatea energiei sexuale si a libidoului
este deplasata din zona orala in cea anala, intrucat copilul incepe sa resimta placerea din senzatia
oferita de activitatea de excretie.

Al treilea stadiu de dezvoltare este stadiul falic. Intre varsta de 2 si 3 ani, copilul incepe sa resimta
placere prin descoperirea organelor genitale.

Al patrulea stadiu de dezvoltare este stadiul de latenta. In jurul varstei de 5 sau 6 ani, cele trei
componente ale personalitatii sunt deja formate, pulsiunile sexuale scazand in intensitate si
devenind neimportante pentru individ, pana la pubertate.

Ultimul stadiu de dezvoltare este stadiul genital, fiind stadiul final al procesului de dezvoltare
psihosexuala. Atunci cand stadiul a fost atins se considera ca individul a atins maturitatea
psihosexuala.

5.Teoria umanista a personalitatii

Cel mai important si recunoscut cercetator care a studiat personalitatea umana din perspectiva
umanista este Carl Rogers.

Rolul central in teoria rogersiana despre personalitate il ocupa conceptul de actualizare, definit ca
tendinta innascuta a individului de a-si dezvolta tot ceea ce tine de potentialul constructiv si sanatos
al fiintei umane.

Tendinta de actualizare cuprinde atat comportamente determinate de intentia reducerii instinctelor,

cat si comportamente determinate de cresterea in instensitate a instinctelor precum creativitatea
sau curiozitatea.

Rogers recunoaste importanta copilariei in formarea personalitatii adulte, insa nu este de accord cu
conceptia conform careia comportamentele umane sunt determinate de aspecte ce tin de trecut,
astfel procesul de actualizare nu are de-a face cu trecutul si copilaria persoanei.

Conform teoriei umaniste a lui Rogers, personalitatea umana poate fi explicata cu ajutorul unor
concepte-cheie precum: experienta, procesul de evaluare organicist si conceptul de sine.

Experienta reprezinta tot ceea ce este accesibil constiintei unei persoane la un moment dat, cum
sunt gandurile, emotiile, perceptiile, trebuintele si nevoile personale. Rogers considera ca fiecare
individ se afla in centrul propriei existente si experiente interioare, si nimeni altcineva nu o poate
intelege si percepe perfect. De asemenea, acesta considera ca modalitatea oamenilor de a interpreta
realitatea este mult mai importanta decat realitatea obiectiva in sine si ca aspectele inconstiente ale
experientei umane influenteaza semnificativ viata constienta, activitatile, planurile si deciziile
oamenilor.

Procesul de evaluare organicist se refera la tendinta innascuta a omului de a evalua in mod pozitiva
sau negativ tot ceea ce percepe ca fiind actualizator, repsectiv nonactualizator.

Rogers a identificat 2 dimensiuni ale conceptului de sine: conceptul de sine si sinele ideal.

Conceptul de sine este in intregime constient, in conceptia lui Rogers, reprezentand partea de
suprafata a personalitatii, incluzand toate aspectele definitorii pentru o persoana si toate
experientele de care este constienta.

Sinele ideal este definit ca fiind modalitatea de a percepe sinele intr-o maniera idealista, asa cum
persoana doreste sa fie.

In teoria rogersiana, persoanele considerate ca fiind sanatoase d.p.d.v. psihologic si dezvolatate

armonios au cele doua subsisteme aproape identice.

Constientizarea este specifica conceptului de sine si sine ideal, fiind identificata pe trei niveluri:
negarea sau ignorarea, nivelul experientelor corect percepute de catre persoana si nivelul
experientelor percepute intr-o forma distorsionata.

Rogers afirma ca personalitatea umana se dezvolta armonios atunci cand persoana este valorizata
de cei apropiati. Obstacolele ce pot interveni in acest proces sunt reprezentate de conditionarile
valorizante, incongruenta, defensiva si dezorganizarea.

Conditionarile valorizante se refera la situatiile in care copilul nu se bucura de o apreciere pozitiva

neconditionata, fiind acceptat si placut doar daca satisface asteptarile celor din jur. In teoria
rogersiana este considerat ca adoptarea unor pattern-uri de comportament ale altor persoane, asa
cum invatat copilul inca din copilaria timpurie, conduc la indepartarea acestuia fata de sinele sau
real, creand astfel dezechilibru si incongruenta.

Dupa Rogers, organismul si sinele sunt doua entitati diferite, care pot sa fie sau nu congruente una
cu cealalta. Incongruenta apare atunci cand persoana nu percepe experientele de tip organicist ca
fiind acelasi lucru cu cele legate de sine, acest lucru fiind si sursa tulburarilor psihice.

Astfel pentru a preveni dezechilibrul dintre experientele organiciste si cele legate de sine, oamenii
apeleaza la defensiva, incercand sa se protejeze impotriva anxietatii prin negarea experientelor ce
nu sunt concruente cu conceptul de sine al persoanei. Principalele mijloace defensive sunt
distorsiunea si negarea.

Ultimul obstacol ce impiedica dezvoltarea personalitatii este dezorganizarea. Atunci cand defensiva
nu poate ajuta la protejarea sinelui, persoana recurge la comportamente de tip dezorganizat
(psihotice). Comportamentele dezorganizate au acealsi scop ca si cele defensive.

Dezvolatarea personalitatii in conceptia lui Maslow

Un alt mare autor care a studiat personalitatea umana din perspectiva umanista este Abraham
Maslow. Elementrul central in teoria lui Maslow il reprezinta ierarhia trebuintelor umane.

In conceptia sa, oamenii sunt caracterizati de doua categorii de nevoi: nevoile bazale si nevoile de
dezvoltare (metanevoile). Pentru a merge spre actualizare de sine persoana trebuie sa-si satisfaca
mai intai trebuintele bazale.

Cele mai bazale nevoi sunt trebuintele fiziologice, urmate de nevoile de siguranta, de dragoste, de
nevoia de stima si respect, ultimul nivel fiind cel al nevoilor de autoactualizare.

Atunci cand o categorie de nevoi din cadrul ierarhiei este satisfacuta, oamenii sunt motivati de
satisfacerea urmatorului nivel de nevoi. Acest lucru este valabil cu exceptia nevoii de actualizare.
Actualizarea este definita de Maslow ca implinirea personala a unui individ, atingerea potentialului
sau maxim.

Pe langa nevoile specifice modelului ierarhic, Maslow a mai identificat ulterior 3 tipuri de nevoi:
estetice, cognitive si nevrotice.

6.Teoria comportamentala a personalitatii

Empirismul si asociationismul constituie nucleul abordarii behavioriste a personalitatii, ca rezultat al

experientei formate din asociatii, rezultate din idei simple.

Cunoasterea pe baza experientei se numeste empirism. Concluzia logica a empirismului este „tabula
rasa”, la nastere mintea copilului este goala, dar asa cum sustinea John Locke, este gata pentru a
asimila experiente.

Asociationismul afirma ca orice lucru sau idee este asociata alteia, devenind o legatura, daca acestea
sunt experimate timp indelungat. Astfel gandul este cel care determina reactia persoanei si implicit a
comportamentului.

Un al treilea concept filosofic este hedeonismul, considerat partea lipsa a personalitatii si anume
morivatia. In teoria behaviorista, hedeonismul sustine ca oamenii invata pentru a cauta placerea sau
a evita durerea si aceste motivatii fundamentale explica de ce recompensele si pedepsele au
anumite efecte asupra comportamentelor.

Skinner nu a abordat teoria personalității din perspectivă clasică, ci a dorit să arate că personalitatea
se poate măsura științific. Abordarea aleasă a fost să controleze și să prezică vizibil
comportamentele, iar aceste comportamente să fie observate de către observatori specializați în
măsurarea și evaluarea lor.

Behaviorismul radical, din perspectiva lui Skinner, s-a dezvoltat ca teorie aparte tratând distinct
teoriile învățării care includ o serie de componente interne și variabile cognitive

Analiza comportamentelor, din perspectiva behavioristă, impune să se țină seama de acele

evenimente din mediu, trecut și prezent, care ajută la producerea unui anumit comportament.

Aceste informații împreună cu bagajul genetic ajută la prezicerea uni comportament, cu destulă
acuratețe.
Conditionarea clasica incepe cu o asociere simpla existenta intre stimul si raspuns. Condiționările pot
fi simple reflexe ale oamenilor dezvoltate de-alungul vieții, pot să fie o serie de reflexe din cadrul
speciei, sau comportamente complexe care pot sta la baza fobiilor și anxietății puternice.

Pentru a demonstra stiintific conditionarea, I. Pavlov a folosit asocierea de stimul-reacție în hrănirea

câinelui său. Studiind sistemul digestiv al câinilor, Pavlov a observat faptul că, atunci când câinilor le
este foame și li se arătă mâncare, salivează. Acest comportament a fost numit de Pavlov
conditionare clasica, fiind un raspuns neconditionat.

Comportamentul operant operează asupra mediului și se schimbă. În cele mai multe cazuri de
condiționare operantă, comportamentul care este dorit a fi un răspuns la stimul, este mult prea
complex pentru a fi emis de individ fără ca modelarea din partea mediului să intervină.

În condiționarea operantă există trei condiții prezente: antecendentul, comportamentul si

consecința. Antecedentul se referă la mediu, sau mediul în care are loc comportamentul,
comportamentul este activitatea în sine desfășurată de individ, iar consencința este ceea ce
primește în urma comportamentului.

Skinner susținea că întărirea comportamentului are două efecte asupra individului: întărește
comportamentul si recompensează persoana.

Întărirea pozitivă poate fi orice stimul care crește șansele individului să supraviețuiască, crescând și
șansele ca acel comportament să fie întărit.

Întărirea negativă este îndepărtarea de stimulii care fac rău individului, și de asemenea se întăresc
comportamente care sunt menite să evite acești stimuli.

Principiul pedepsei se referă la scăderea frecvenței unui răspuns în momentul în care este urmat de
consecințe negative. Pedepsele pot fi aplicate la un anumit comportament pentru a scădea frecvența
de apariție a acestuia. Pedepsele primare sunt acele pedepse care provin din stimuli negativi,
necondiționați iar pedeapsele secundare sunt condiționate și au proprietatea de a apărea odată cu
stimulii primari sau stimulii condiționați.

7.Teoria cognitiva

George A. Kelly sugera faptul ca oamenii observa si interpreteaza evenimentele in felul lor, iar
aceasta interpretare este unica din perspectiva persoanei. Acest punct de vedere unic al individului a
fost denumit de Kelly propriul sistem de constructe.

Un construct este modul unic al persoanei de a privi viata, o ipoteza intelectuala conceputa pentru a
explica evenimente, iar noi ca persoane ne comportam in conformitate cu asteptarile sau
constructele pe care ni le cream, prezicand realitatea prin prisma lor.

De-a lungul vietii vom dezvolta multe constructe, aproape cate unul pentru fiecare persoana sau
situatie cu care ne intalnim. Revizuirea acestor constructe este necesara si continua, deoarece
intotdeaua trebuie sa avem un construct alternativ pentru o situatie.
Teoria constructului personal este structurata in 11 corolare. Fundamentul care sta la baza acestei
teorii este faptul ca procesele psihice sunt dirijate de modul cum putem anticipa evenimentele,
asttfel procesele psihice sunt conduse de constructele noastre. Kelly considera ca oamenii folosesc
constructele pentru a prezice viitorul, astfel incat sa poata avea idee despre consecintele actiunilor
lor.

Cele 11 corolare sunt:

1. Constructie – deoarece anumite evenimente se repeta sau sunt similare putem prezice cum vom
reactiona la un astfel de eveniment in viitor

2. Individualitate – oameni percep evenumentele in mod diferit

3. Organizare – aranjam constructele in patternuri si acordam o viziune proprie asupra

interdependentelor, similaritatilor si diferentelor dintre constructe

4. Dihotom – constructele sunt bipolare, un construct are intotdeauna si opusul pentru explica si
tipul de comportament contradictoriu

5. Alegere – alegem alternative pentru constructele noastre, avem libertatea de a decide intre doua
alternative, intre siguranta si aventura

6. Aria variatiei – constructele noastre pot fi aplicate la o singura persoana sau situatie sau se pot
aplica in mai multe situatii sau la mai multe persoane

7. Experienta – testam permanent constructele in viata de zi cu zi si le facem sa aiba utiliate

8. Modulatie – modificam constructele in functie de noile experiente

9. Fragmentare – constructele pot fi inconpatibile cu viaa de zi cu zi

10. Comun – desi constructele noastre sunt unice, oamenii din grupurile noastre sau care apartin
culturii noastre pot avea constructe asemanatoare

11. Sociabilitate - incercam sa intelegem cum alti oameni prezic propriile situatii si in functie de asta
ne schimbam propriile constructe

In opinia lul Kelly persoanele bolnave au consntructe vechi si continua sa le utilizeze. Obiectivul de
baza al Teoriei Cognitive este ajutorarea pacientilor in a-si forma noi constructe si de a le reevalua si
extinde pe cele vechi in asa fel incat sa poata face fata eficient mediului lor.

O alta procedura utilizata de Kelly este testul Repertoriului de Constructe de Rol. Scopul testului este
de a descoperi modul cum interpreteaza oamenii comportamentul persoanelor importante din viata
lor.

Complexitatea cognitiva se refera la stulul cognitiv sau la modul de interpretare a mediului si a

persoanelor, caracterizat prin capacitatea de a percepe diferentele dintre oameni si de a-i observa in
mai multe feluri.
Simplitatea cognitiva este un stil cognitiv sau un mod de a interpreta lucrurile rudimentar, modelul
neavand capacitatea de a observa diferentele dintre oameni.

Cercetatorii au incercat sa lege Teoria Constructului Personal a lui Kelly de Teoria Big Five. McDaniel
si Grice au aratat ca teoria celor cinci mari factori (extraversie, agreabilitate, deschidere spre
experienta, constiinciozitate si nevrotism) nu explica decat 50% din constructul personal. Teoria
celor cinci mari factori masoara personalitatea la nivel global, pe cand grila constructelor evaluaza
individul d.p.d.v. al unicitatii.

Din perspectiva lui Kelly, oamenii sanatosi psihic isi pot evalua cu acuratete comportamentele si
constructele si la nevoie le pot revizui. Individul patologic foloseste repetat aceleasi constructe, desi
ele sunt invalide, predictiile lui asupra vietii, situatiilor, evenimentelor, persoanelor astfel fiind
incorecte. In comparatie cu persoanele normale, indivizii diagnosticati cu schizofrenie au anumite
constructe personale vagi, perceptii foarte slabe si simplitate cognitiva.

 Diferentele cross-culturale cu privire la trasaturile de personalitate

Atunci cand s-au studiat diferentele individuale de personalitate intre diferite culturi si societati s-a
utilizat in special modelul Big Five, folosindu-se chestionarul NEO-PI-R.

Validitatea interculturala se refera la replicabilitatea modelului de personalitate in diferite societati,

fara ca factorul cultural sa aiba vreo influenta.

Cercetarile care au studiat stabilitatea interculturala a trasaturilor de personalitate (Big Five) se

inpart in 2 categorii: perspectiva emica si perspectiva etica.

Perspectiva emica are ca obiectiv identificarea unor constructe specifice unei anumite culturi facand
apel la lexicul fiecarei culturi.

Perspectiva etica are ca obiectiv sa verifice daca constuctele identificate intr-o cultura se regasesc si
in alt context cultural, testandu-se astfel caracterul universal al constructelor.

In cercetarea din psihologia personalitatii, studiile realizate plecand de la lexicul unei limbi cu scopul
de a identifica descriptorii de personalitate se inadreaza in perspectiva emica, iar cele ce doresc
adaptarea culturala si validarea unor chestionare de personalitate intr-o alta cultura se incadreaza in
perspectiva etica.

Structura Big Five poate fi regasita intercultural atunci cand sunt adaptate chestionarele de
personalitate intr-o noua cultura, insa atunci cand se incearca repetabilitatea structurii personalitatii
avand la baza o abordare psiholexicala, in multe dintre studii factorul deschidere spre experienta nu
este identificat si in unele cazuri nici nevrotismul.

In urma unui studiu realizat de McCrae a fost indicat faptul ca raspunsurile de tip autoevaluare la
chestionarul de evaluare a personalitatii NEO-PI-R sunt caracterizate de o variabilitate mai ridicata in
cadrul aceleasi culturi pentru societatile europene decat fata de cele asiatice. McCrae considera ca
acest aspect poate fi datorat fatului ca in societatile colectiviste patternurile comportamentale sunt
inca neschimbate si este descurajata existenta unei diferente individuale.
De asemenea numeroase alte studii au aratat faptul ca in anumite societati se regaseste un grad
ridicat al extraversiei pe cand in altele unul scazut. Aceleasi consideratii exista si pentru factorii
agreabilitate, constiinciozitate, nevrotism sau deschidere spre experienta.

 Caracterul

Conceptul de caracter este polisemic, St. Zisulescu (1978) distinge trei sensuri:

Sensul de „caracteristic” - provine din cuvântul grec „haractir” care, după Teofrast, se refera la
„monograma” individului, la stilul lui de viata.

Sensul de „caracteristic” se refera la însusirile esentiale, la ceea ce contribuie la structurarea precisa

a unui obiect, a unei persoane, a unui concept (ex. „ticurile” sunt particularitati individuale, ele nu
sunt esentiale de aceea nu pot fi admise ca însusiri caracteristice).

2. Sensul etic - vizeaza caracterul investit cu valoare morală. Caracterul implică un standard moral şi
emiterea unei judecăţi de valoare. Caracterului i se atribuie calificativele de „bun” sau „rau”, moral
sau imoral, bine format sau rau format, în functie de principiile morale directoare pe care le urmeaza
un individ. Datorita sensului etic pe care caracterul îl include, unii psihologi americani şi englezi au
preferat sa înlocuiasca termenul de „caracter” cu cel de „personalitate”. Printre acestia se numara şi
Allport dupa care, caracterul fiind o personalitate evaluata, nu constituie un domeniu special al
personalitatii. Desigur, aceasta tendinta de a elimina caracterul din vocabularul psihologic a fost şi
criticată.

3. Sensul psihologic - defineste caracterul ca particularitate specifica prin care persoanele se

deosebesc, caracteristica unei individualităţi, care-i determina modul de manifestare şi stilul de
reactie.

Omul nu dispune de o singura particularitate (semn caracteristic), ci de particularitati importante

(definitorii) sau neimportante (nesemnificative). Caracterul contine particularitatile esentiale,
permanente, deoarece numai acestea îsi pun amprenta asupra conduitei individului.

Definitia caracterului

a. Acceptiunea extensivă (largă): caracterul reprezinta schema logica de organizare a profilului

psihomoral general al persoanei, considerat din perspectiva unor norme şi criterii etice, valorice.

În acest caz, structura caracteriala include urmatoarele componente psihice:

- conceptia generala despre lume şi viata;

- convingeri şi sentimente sociomorale;

- aspiratii şi idealuri;

- continutul şi scopurile activitatilor.

Componentele sunt integrate într-o structura functionala unitara, prin mecanisme de selectie,
apreciere şi valorizare.

b. Acceptiunea restrictivă (îngustă): caracterul reprezinta un sistem de atitudini şi trasaturi care

determina un mod relativ stabil, constant de orientare şi raportare a omului la semeni, la societate în
ansamblu şi la sine. Aceasta definitie pune în evidenta componentele caracterului: atitudinile şi
trasaturile.

Atitudinile: Reprezintă recunoaşterea valorilor, însuşirea sau interiorizarea lor de către individ.
Atitudinile stabilizate devin trăsături de caracter, iar suportul lor îl constituie deprinderile şi
obişnuinţele.

Atitudinea fata de societate - faţă de grupul mai restrâns, faţă de semeni se dezvaluie în:

- trăsături pozitive de caracter cum sunt sinceritatea, cinstea, spiritul de colectiv, deschiderea
spre altul, altruismul, spiritul de răspundere
- trăsături negative cum sunt individualismul egoist, linguşeala

Atitudinea fata de activitatea prestata - apare în:

- trăsături pozitive cum sunt sârguinţa, conştiinciozitatea, spiritul de iniţiativă, exigenţa în

activitate
- trăsături negative ca lenea, neglijenţa, rutina, dezorganizarea, nereceptivitatea la nou

Atitudinea fata de sine - apare în:

- trăsături pozitive ca modestia, sentimentul demnităţii personale, spiritul autocritic,

încrederea în sine, optimismul, stăpânirea de sine
- trăsături negative ca îngâmfarea, aroganţa, sentimentul inferiorităţii

Relatia caracter – temperament:

- Temperamentul – se implică şi se manifestă în orice situaţie, naturală sau socială.

- Caracterul – se implică şi se manifestă numai în situaţii sociale.

Caracterul se structurează numai în interacţiunea individului cu mediul socio-cultural, ca mecanism

specific de relaţionare şi adaptare la particularităţile şi exigenţele acestui mediu.

Trasaturile caracterului:

1. Se structurează prin integrarea în plan cognitiv, afectiv, motivaţional şi volitiv a ceea ce este
semnificativ pentru individ în situaţiile, evenimentele şi experienţele sociale.
2. Ca urmare el se manifestă numai în asemenea împrejurări,
3. De aceea dezvăluirea trăsăturilor de caracter este incomparabil mai dificilă decât a celor
temperamentale.

Din perspectiva psihologica: Orice individ normal, născut şi crescut într-un mediu social, în
comunicare şi interacţiune cu alţi semeni (familia, colegii de şcoală, profesorii, cercul de prieteni
etc.) îşi structurează, pe baza unor transformări complexe în plan cognitiv, afectiv şi motivaţional, un
anumit mod de raportare şi reacţie la situaţiile sociale, adică un anumit profil caracterial.
Caracterul pune individul in 3 ipostaze cu societatea:

1. De concordanţă deplină cu societatea

2. De respingere reciprocă totală

3. De concordanţă parţială – discordanţă parţială

 Aptitudinile

Aptitudinea reprezinta o dimensiune valorica a personalităţii, raspunzând la întrebarea ce realizează

efectiv o persoana sau ce ar putea realiza.

Aptitudinile exprimă calitatea, eficienţa şi utilitatea proceselor psihice, fiind o latură de conţinut a
personalităţii. Termenul de aptitudine provine din cuvântul latin aptus („apt de”) şi se referă la
posibilitatea individului de a desfăşura facil o activitate, obţinând rezultate deasupra mediei
populaţiei.

Definirea aptitudinilor prin raportarea la capacitati

1. „conditia congenitala a eficienţei, substratul constitutional al unei capacitati, preexistând acesteia

din urma, care depinde de dezvoltarea aptitudinii, de formatia educativa; numai capacitatea poate fi
obiectul unei aprecieri directe, aptitudinea fiind o virtualitate”

2. „particularitate anatomo-fiziologică înnascuta, fara o orientare determinata”

3. „o dispozitie naturala ..” sau o „predispozitie”

Din aceste definitii reiese că aptitudinea este anterioara capacitatii, este o conditie a
capacitatii, este doar o virtualitate (capacitatea fiind aptitudine consolidata prin deprinderi rezultat
ale exercitiului.

STRUCTURA PSIHOLOGICA A APTITUDINILOR

Perspectiva structural-functională asupra concetului de aptitudini:

a. Aptitudini ce apartin unor domenii diferite de activitate, diferentierea lor facându-se după natura
şi specificul componentelor implicate: aptitudinile matematice, aptitudinile muzicale presupun alte
calitati psihice: auzul absolut, simtul ritmului, perceperea şi reproducerea melodiilor, capacitatea de
traire afectiva.

b. Aptitudini ce apartin aceluiasi domeniu de activitate, în cadrul carora componentele implicate

sunt identice, semnificativ devenind însa modul lor de ierarhizare care poate fi diferit de la un individ
la altul.

Stadiile evolutive ale aptitudinilor în timpul vieţii:

1. De dezvoltare, în care are loc o amplificare a structurii lor functionale (aspectul procesual) având
ca efect o crestere a eficientei;
2. De optimum functional, cu dezvoltarea optima a structurii functionale şi eficienta maxima;

3. De declin (de regresie), în care are loc o degradare treptata a structurii functionale sau a unor
componente ale sale şi având ca efect o scadere a eficientei.

Modificarile aptitudinilor cu vârsta sunt determinate de:

1. natura şi complexitatea aptitudinii (aptitudinile simple ating mai repede nivelul maxim);

2. nivelul educational (cu cât acesta este mai ridicat, cu atât scaderea performantei se realizeaza mai
târziu şi mai lent);

3. experienta profesionala: în cazul aptitudinilor sportive, performanta maxima se atinge la vârsta de

25-29 ani, în cazul aptitudinilor literare şi artistice la vârsta de 30-40 ani, iar în filosofia sociala
performanta maxima se obtine la vârsta de 35-45 de ani. Geniile ramân productive toata viata.

Daca la începutul însusirii profesiunii, performantele ramân sub nivelul aptitudinilor, ca urmare a
lipsei unor deprinderi, ulterior, în faza de declin a aptitudinilor, performantele pot fi foarte bune,
datorita deprinderilor consolidate şi altor factori de personalitate. Astfel, performantele scad numai
atunci când deteriorarea aptitudinilor nu mai poate fi compensata prin alte mecanisme.

Ritmul dezvoltarii aptitudinilor este specific individului, determinat de factorii biologici, psihologici,
geografici şi sociali, conditiile de mediu.

Teorii ce susţin caracterul înnăscut al aptitudinilor:

Primele teorii asupra aptitudinilor au sustinut caracterul înnascut, ereditar şi nemodificabil al

acestora, contestând faptul ca ele se formeaza şi se dezvolta în ontogeneza.

Unul dintre principalii reprezentanti ai acestei abordari este Fr. Galton, autorul primei carti bazate pe
o cercetare concreta a problemei aptitudinilor şi intitulata Hereditary Genius (1914), în care
argumenteaza ideea geniului înnascut. Plecând de la studiul genealogiilor unor oameni celebri
(matematicieni, literati, muzicieni etc.) care se bucurau de un mare prestigiu datorita eficientei
activitatii pe care o desfasurau, Galton ajunge la concluzia ca aptitudinile sunt înnascute şi se
transmit ereditar de la parinti la descendenti, indiferent de conditiile de viata. Aceste teorii folosesc
drept argumente atât transmiterea aptitudinilor de la parinti la urmasi, cât şi manifestarea
pretimpurie a aptitudinilor.

Relaţia aptitudini - procese psihice

Orice aptitudine se realizeaza prin procese psihice a caror pondere poate fi mai mare, în cazul unor
aptitudini sau mai mica în cazul altora.

Aptitudinile îsi au originea în procesele psihice, dar nu sunt nici identice cu acestea, şi nici simple
însumari ale proceselor psihice.

Aptitudinile presupun un nivel superior de dezvoltare a proceselor şi functiilor psihice, un mod

specific de structurare şi integrare a acestora.
Aptitudinile reprezinta sintetizari, generalizari, transfigurari ale caracteristicilor dominante ale
proceselor psihice. Ele sunt însusiri sintetice ale întregii personalitati, şi nu ale proceselor psihice
componente.

Aptitudinile se formeaza în cadrul activitatii, prin însusirea cunostintelor, dobândirea de deprinderi şi

priceperi - ca generalizari ale cunostintelor şi deprinderilor.

Distinctia dintre aptitudini şi deprinderi se face din perspectiva a trei criterii:

a. Sub aspectul procesual;

b. Sub aspectul functionalitatii;

c. Sub aspect formativ (disponibilitatea sau potentialitatea activa).

Între aptitudini şi deprinderi exista şi alte tipuri de relatii:

1. aptitudinile mai dezvoltate ofera posibilitatea formarii mai rapide şi fara efort a deprinderilor
necesare şi totodata a restructurarii lor;

2. deprinderile formate se pot integra în structura aptitudinilor, contribuind la amplificarea şi

îmbogatirea repertoriului functional al acestora. În anumite împrejurari deprinderile pot duce la
stereotipizarea şi schematizarea unilaterală a acţiunilor.

Relatia aptitudini – temperament: În raport cu aptitudinile, temperamentul constituie doar o

premisa extrem de generala, cu rol de predispozitie. Faptul ca temperamentul nu predetermina
aptitudinile este confirmat de posibilitatea formarii uneia şi aceleiasi aptitudini pe temperamente
diferite sau a mai multor aptitudini pe fondul unui singur temperament.

Clasificarea aptitudinilor:

După natura psihologica a elementelor componente, se diferentiaza trei tipuri de aptitudini:

- Aptitudini senzoriale (rapiditatea, stabilitatea structurarii perceptiei, plasticitatea

perceptuala etc.);
- Aptitudini psihomotorii (forta miscarilor, rapiditatea, precizia, coordonarea miscarilor);
- Aptitudini intelectuale (care prezinta grade diferite de complexitate; cea mai importanta este
inteligenta, care reprezinta o sinteză a mai multor aptitudini intelectuale (spirit de
observatie, fluenta verbala, memorie asociativa, flexibilitatea gândirii, rationament inductiv
şi deductiv, atentie distributiva etc.).

După structura lor, după gradul lor de complexitate, aptitudinile se clasifica în:

- Aptitudini simple elementare, constând din realizarea superioara a unui singur fel de operatii
psihice (centrarea pe un singur element al aptitudinii respective), cum ar fi: vazul la distanta,
diferentierea excitantilor sonori, luminosi sau olfactivi, fixarea rapida a reprezentarilor,
masurarea din ochi a distantelor, calculul aritmetic exact, reamintirea fidela a figurilor sau a
desfasurarii unei conversatii avute cu mult timp în urma etc.
- Aptitudini complexe a caror clasificare nu se mai face după tipul de operatie psihica
executata, ci după genul de activitate în care individul reuseste în mod deosebit. În acest
 sens delimitam aptitudini muzicale, literare, plastice, sportive, matematice, tehnice,
lingvistice, manageriale etc.

După gradul de operationalitate, de aplicabilitate în diverse domenii de activitate, distingem:

- Aptitudini generale care sunt necesare şi eficiente în diverse domenii de activitate, ele
constituind nucleul operational al tuturor tipurilor de activitate.
- Aptitudini speciale care au o aplicabilitate restrânsa, ele conditionând succesul doar într-un
anumit domeniu de activitate. Printre aptitudinile speciale se numără, în primul rând,
aptitudinile profesionale: aptitudinea matematică, aptitudinea tehnică, aptitudinea
stiintifică, aptitudinea literară, aptitudinea muzicală, aptitudinea pedagogică, aptitudinea
managerială etc.
o Talent - ansamblul dispozitiilor functionale, ereditare şi a sistemelor operationale dobândite ce
mijlocesc performante deosebite şi realizari originale în activitate;
o Geniu - ansamblu de calitati ce duc la realizari de însemnatate istorica; creativitate ce deschide noi
orizonturi în istorie, cultura, stiinta, tehnica; persoana cu dotatie exceptionala;
o Capacitate - sistem de însusiri functionale şi operationale în uniune cu deprinderile, cunostintele şi
experienta necesara, care duc la actiuni eficiente şi de performanta; este întotdeauna demonstrata
şi demonstrabila prin fapte;
o Abilitate - însusire sinonima cu priceperea, îndemânarea, evidentiind usurinta, rapiditate, calitate
superioara şi precizia cu care omul desfasoara anumite activitati, implicând autoorganizare
adecvata sarcinii concrete, adaptare supla, eficienta; conditie pentru formarea şi utilizarea optima,
în situatii noi, a deprinderilor şi cunostintelor;
o Deprindere - componenta automatizata a activitatii, caracterizata prin desfasurarea în afara sau
prin reducerea controlului constient, realizare spontana şi facila; rezulta din exersare repetitiva;
o Activitate - modalitate specific umana de adaptare la mediu şi de adaptare a mediului la conditia
socioumana; mod de existenta a psihicului uman;
o Performanta - actiune cu un efect superior nivelului comun, putând constitui chiar un record; toate
rezultatele activitatii, ce detin un rang maxim în plan individual sau grupal;
o Calitate - se refera la caracteristicile de continut ale obiectelor şi fenomenelor, exprima sinteza
laturilor şi însusirilor lor esentiale, prin care acestea se definesc şi se deosebesc de alte obiecte şi
fenomene; însusire în genere sau însusire pozitiva;
o Instrumental - calificare a unor obiecte sau acte psihice de a servi drept mijloace sau instrumente
pentru dezvoltarea unei actiuni şi obtinerea unui efect;
o Compensare - proces sau mecanism de contrabalansare a unei deficiente; se poate realiza fie prin
eforturi orientate în domeniul initial, deficitar, fie prin eforturi orientate asupra unui alt domeniu în
care individul încearca sa obtina rezultate exceptionale; se poate realiza în forma constienta sau
inconstienta.

 Inteligenta

Inteligenţa ca sistem complex de operatii sintetizeaza mecanismele adaptative ale conduitei la

împrejurarile variabile ale mediului. Operatiile se refera la mijloacele de rezolvare a problemelor şi la
procesele mintale care au loc în timpul procedeului ales.
Activitatea psihică este constituita din operatii - actiuni mintale - care provin genetic din
interiorizarea actiunilor practice, inteligenţa realizându-se prin operaţii.

După M. Zlate (2000), inteligenţa, ca sistem de operaţii, înseamnă:

- abilitatea de adaptare a individului la situatiile noi (nefamiliare);

- abilitatea de a gândi abstract, de a generaliza şi a face deductii;

- abilitatea de a corela şi integra într-un tot unitar partile relativ disparate;

- abilitatea de a anticipa şi prevedea consecintele unor actiuni şi evenimente;

- abilitatea de a compara rapid variantele actionale şi de a retine pe cele optime;

- abilitatea de a rezolva rapid şi corect probleme cu grade crescânde de dificultate.

Inteligenţa nu este un simplu proces psihic, ci reprezinta expresia organizarii superioare a tuturor
proceselor psihice (cognitive, afectiv-motivationale şi volitive), a modului şi a gradului în care acestea
converg şi conlucrează pentru reusita actiunilor individului. Inteligenţa foloseşte procesele psihice
(în primul rând gândirea) pentru a adaptarea la conditiile de mediu.

Ea devine flexibila, pe masura ce se dezvolta mecanismele şi operatiile celorlalte functii psihice.

Pentru că inteligenţa presupune cunoasterea relatiilor şi a relatiilor dintre relatii, ea poate fi

asimilata cu gândirea. În acest sens, inteligenţa înseamnă descoperirea raporturilor, a căror utilizare
satisface un scop adaptativ (transformativ).

Asocierea inteligenţei cu gândirea, cu intelectul, este regasita cel mai bine în conceptia lui J. Piaget
(1965), care defineste inteligenţa ca formă superioară de adaptare, prin echilibrări progresive între
operaţiile fundamentale ale intelectului (asimilare şi acomodare).

Gândirea este un instrument al inteligenţei; în sine, ea nu este inteligenţă.

Inteligenţa, ca functie integrativă, este implicată la toate nivelele sistemului psihic uman (SPU).

Inteligenţa ca aptitudine generală nu vizează conţinutul şi structura ei psihologică, ci, finalitatea ei,
implicarea ei cu succes în diverse activităţi.

Această acceptiune s-a dovedit a fi limitată, deoarece studiile au evidenţiat nu numai o inteligenţă
generală (care permite finalizarea cu succes a mai multor activităţi), ci şi forme particulare de
inteligenţă (care permit finalizarea cu succes a unei singure activităţi).

Astfel, în afară de capacitatea generala de achizitie a cunoştinţelor, de gândire ratională şi de

rezolvare de probleme, inteligenţa implică diferite tipuri de activităţi.

Teorii:

Teoria bifactorială:

C. Spearman face trecerea de la constatarile empirice ale lui A. Binet la o conceptie teoretica asupra
inteligenţei. În 1904, el a elaborat teoria bifactorială. Analizând corelatiile diverselor grupe de teste,
Spearman a ajuns la concluzia că activitatea intelectuală face apel la o aptitudine generală, comună
şi la o aptitudine specifică.

Aptitudinea comună a fost denumită de Spearman inteligenţa generală sau factorul g, iar ceilalţi
factori specifici denumiţi factorul s.

În concluzie, Inteligenţa reprezinta o combinaţie liniară a doi factori:

- un factor general (g) care este omogen;

- factor specific (s) legat de varietatea activităţilor.

Conform acestei teorii, efectuarea unor calcule aritmetice sau rezolvarea unei probe de atenţie
solicită factorul comun g şi câte un factor specific s fiecareia dintre aceste activităţi.

Spearman a introdus, în studiul inteligenţei, tehnica analizei factoriale.

Plecând de la o matrice de corelaţie, analiza factorială pune în evidenta masura în care testele
utilizate apeleaza la un factor comun (g) şi masura în care alti factori - factorul s - pot interveni.
Termenul factor are sensul de element constitutiv al diferitelor operatii mintale.

Fiind extrasi pe baza unor consideratii şi metode matematice (statistice), factorii sunt de fapt
concepte psiho-matematice. În urma calculelor rezulta valori numerice carora cercetatorul le
atribuie o semnificatie psihologica, în functie de testele care au fost utilizate.

Perfectionarea metodelor de calcul ale analizei factoriale a condus la crearea altor două teorii
privind structura inteligenţei: teoria ierarhica şi teoria multifactoriala.

Teoria multifactoriala

Din perspectiva practicii există corelatii între scorurile obtinute de subiecti la cele sapte teste, între
factorii „primari”, ceea ce sugereaza ca factorul „g” exista. În urma unei analize factoriale secundare,
Thurstone a admis posibilitatea unor corelatii între factorii primari, deci a existentei unui factor „g”
în toate aptitudinile mintale primare.

Conceptia multifactoriala radicala apartine lui J.P.Guilford. Autorul unei teorii morfologice a
inteligenţei, Guilford a construit un tablou general al operatiilor inteligenţei, prin combinarea naturii
acestora cu materialul asupra căruia se exercita operatiile respective (figuri, cuvinte, simboluri etc.),
precum şi rezultatele la care ajung, descoperind existenta a 120 de factori ai inteligenţei.

Acesti factori sunt considerati egali ca importanta, ei neputând fi structurati şi organizati ierarhic.

Guilford adopta un alt criteriu de a structura factorii într-un model tridimensional (1967): fiecare
factor este definit prin raportarea simultana la ceea ce el considera a fi cele trei dimensiuni ale
inteligenţei: 1. operatii; 2. produse; 3. conţinuturi.

Guilford îsi justifica astfel conceptia: „Modelului ierarhic i se opune modelul multidimensional în
elaborarea unei teorii a inteligenţei. Acest model face o clasificare a fenomenelor în categorii care se
interconditioneaza, nu în clase, ci înauntrul claselor”.
Exemplul cel mai cunoscut în stiinta este acela al tabelului lui Mendeleev, în care elementele chimice
sunt aranjate pe linii şi coloane, fiecare rând şi fiecare coloana reprezentând o categorie diferita.
Acesta este o matrice logică în care elementele ocupă poziţii în raport de anumite catacteristici.

O matrice obisnuita, ca cea din matematica, are doua dimensiuni. Putem extinde acest tip
morfologic la un model cu trei sau mai multe dimensiuni.

Operaţia în sistemul tridimensional al lui Guilford:

Operaţia vizează produsele şi mijloacele alese de subiect pentru rezolvarea unei probleme şi
procesele mintale care au loc în timpul utilizarii procedeului ales.

Aceste procese sunt:

1. Cunoaşterea, cunoştinţele pe care subiectul le poseda sau pe care le poate descoperi cu ajutorul
a ceea ce stie, gradul de constientizare a informatiilor stocate, combinate cu informatiile nou
acumulate;

2. Memoria, cantitatea de informatii şi cota care, odata reactualizata, continua sa fie privita din
acelasi punct de vedere, reprodusa cât mai fidel;

3. Gândirea divergentă, capacitatea de a elabora o pluralitate de cai şi solutii la o problema

oarecare; obtinerea de informatii noi, privite din alte unghiuri, dintr-o cantitate de informatii dată,
implicând transfer şi reactualizare;

4. Gândirea convergentă, capacitatea de a gândi sistematic, organizat, algoritmizat, care admite o

singura solutie optima dintr-un număr posibil;

5. Evaluarea, capacitatea de a compara produsul unei informatii noi cu informatia cunoscuta,

conform unui criteriu logic care sa duca la o concluzie ce satisface criteriul ales.

Produsul care rezulta din aplicarea unui factor operational asupra unui factor de continut, se
refera la modul în care a fost conceputa şi structurata, de catre subiect, informatia.

Astfel, informatia poate fi conceputa şi structurata sub forma de:

- unităţi (parti ale informatiei, relativ circumscrise);

- clase (colectii de unitati, cu proprietati comune);

- relaţii (legatura dintre unitati);

- sisteme (structuri organizate);

- transformări (schimbari cum ar fi: redefinirea, modificarea etc.);

- implicaţii (contiguitati între itemii informatiei

Teoria inteligentelor multiple

Teoria lui Gardner (1983) se bazeaza pe rezultatele obtinute prin testari şi pe cercetari de
neuropsihologie. El stabileşte şapte tipuri de inteligenţă: lingvistică, logico-matematică, spaţială,
muzicală, kinestezică, interpersonală, intrapersonala.

Aceste forme de inteligenţă variază nu doar de la individ la individ, ci şi de la cultură la cultură.

Ele sunt localizate în diferite arii corticale ceea ce înseamnă că pot fi măsurate cu ajutorul aparatelor
dedicate.

Gardner aduce două categorii de dovezi în sprijinul concepţiei sale.

1. El observă că în diferite situaţii traumatizante (tumori, traume cerebrale) formele de inteligenţă

nu sunt afectate în mod egal.

2. Lucrând cu copii supradotaţi, el a constatat ca cei care sunt precoci într-o arie (deci într-un tip de
inteligenţă) nu sunt înzestraţi în altele. Uneori chiar savanţi idioţi au, ocazional, abilităţi
extraordinare într-o anumită arie corticală (mai ales pentru calculul matematic). El propune, de
aceea, înlocuirea Q.I. (coeficientul de inteligenţă) cu un profil intelectual. I se reproşează lui Gardner
că nu se referă la inteligenţă, ci la talent, la creativitate sau la ceea ce, în mod normal, oamenii
numesc virtuţi.

Noile cercetări făcute, din perspectiva psihologiei cognitive şi a neuropsihologiei, care leagă
comportamentul inteligent de eficienţa neurologică, ar putea aduce precizări pretenţioase în acest
sens.

Gardner introduce conceptul de inteligenţa multipla, identificând sapte tipuri distincte de

inteligenţa:

1. inteligenţa lingvistica (apitudini legate de limbaj: cititul, scrisul, vorbirea, ascultarea);

2. inteligenţa logico-matematica (aptitudini numerice);

3. inteligenţa spatiala (capacitatea de a întelege relatiile spatiale, ca în conducerea masinii

sau jocul de sah);

4. inteligenţa muzicala (capacitatea de a cânta vocal sau la un instrument);

5. inteligenţa kinestezica (folosirea corpului, ca în dans sau atletism);

6. inteligenţa interpersonala (capacitatea de a-i întelege pe ceilalti şi de a relationa cu ei);

7. inteligenţa intrapersonala (capacitatea de autocunoastere).

Tipurile de inteligenţa sunt considerate de Gardner ca fiind independente. Ele functioneaza ca

sisteme modulare fara a fi controlate de un „coordonator central”.

Teoria triarhica

Teoria triarhică a inteligenţei a fost formulata de Sternberg (1985) şi încearca sa explice trei tipuri de
relatii:
 1. Relatia dintre inteligenţa şi universul interior al individului, ce formează mecanismele
mentale care stau la baza comportamentului inteligent (subteoria componentiala);

2. Relatia dintre inteligenţa şi lumea exterioara a individului, ca o componenta care utilizeaza

mecanismele mintale, în scopul adaptarii cotidiene la mediu, într-o maniera inteligentă (subteoria
contextuala);

3. Relatia dintre inteligenţa şi experienta sau rolul jucat de experienţă, de viată în relatia
dintre lumea interioara şi cea exterioara a individului (subteoria experentiala sau a celor doua
faţete).

Asadar, Sternberg considera ca exista trei aspecte distincte ale inteligenţei; fiecare se
combina cu celelalte doua pentru a produce comportamentul inteligent şi fiecaruia îi corespunde o
subteorie. Redam, în continuare, cele trei subteorii.

TIPURI DE INTELIGENTA

E.L. Thorndike distinge trei tipuri de inteligenţă:

1. Inteligenţa concreta sau practica, aptitudinea de a opera usor şi cu mare randament pe

plan concret obiectual, practic; acesti indivizi au capacitati intuitive dezvoltate în sesizarea relatiilor
dintre evenimentele percepute;

2. Inteligenţa abstracta sau conceptuala, aptitudinea de a opera usor şi adecvat cu materialul

verbal şi simbolic;

3. Inteligenţa socială, adaptarea rapida şi netensionata a individului la schimbarile mediului

social apropiat, capacitatea de a se relationa şi întelege cu ceilalti.

A. Binet diferentiaza patru forme ale inteligenţei:

- inteligenţa „obiectiva” (corespunde omului cu spirit practic sau stiintific);

- inteligenţa „subiectiva” (imaginatie bogata şi lipsa spiritului critic);

- inteligenţa practica (excelare în domeniul practic, tehnic, în utilizarea aparatelor şi

mecanismelor; operare dificila în domeniul verbal);

- inteligenţa de tip „literat” (opusa celei practice).

J.P. Guilford delimiteaza patru tipuri de inteligenţă:

- inteligenţa concreta (desemneaza aptitudinile implicate în vehicularea informatiilor figurale

– informatii concrete percepute prin organele de simt; centrarea pe lucruri concrete; este specifica
inginerilor, artistilor, muzicienilor);

- inteligenţa simbolica (desemneaza aptitudinile implicate în vehicularea informatiilor sub

forma de semne – literele alfabetului, notele muzicale;

- inteligenţa semantica (operarea cu notiunile verbale, cu informatiile sub forma întelesurilor

atasate cuvintelor, informatii necesare în comunicarea verbala, în gândire);
 - inteligenţa sociala şi capacitatea empatica (vehicularea informatiilor nonverbale din
interactiunile sociale; întelegerea atitudinilor, dorintelor, intentiilor, perceptiilor personale şi ale
celorlalti; este necesara pentru profesori, medici, psihologi, politicieni etc.).

Fr. Paulhan distinge doua tipuri de inteligenţa:

1. Inteligenţa „analitică” (centrarea pe detalii, cercetarea faptelor, a fiecarui fenomen în

parte);

2. Inteligenţa „sintetică”(centrarea pe ansamblu, pe idei generale).

Cattell şi D. Hebb diferentiaza doua forme de inteligenţa:

1. Inteligenţa fluida (inteligenţa de tip A), care serveste pentru adaptarea la situatiile
absolut noi, caracterizata prin desfasurare libera, imprevizibila, prin schimbarea rapida a unghiului
de abordare a uneia şi aceleiasi probleme; este eficienta în situatii problematice slab definite.

2. Inteligenţa cristalizata (inteligenţa de tip B), care se modeleaza dupa natura activitatilor,
caracterizata prin desfasurare ordonata, coerenta, logica; este eficienta în situatii structurate, bine
definite.

Inteligenta sociala:

Mai multi autori (J. D. Mayer şi P. Salovey, Bar-On, D. Goleman, S. Hein, J. Segal) evidentiaza o noua
forma de inteligenţa: inteligenţa emotională.

Adaptarea individului la mediu se realizeaza nu numai prin componentele cognitive, ci şi prin

aspectele de ordin afectiv, personal şi social, acestea din urma fiind esentiale pentru succesul
individual.

D. Goleman include în componenţa inteligenţei emoţionale:

- conştiinţa de sine (încrederea în sine);

- autocontrolul (dorinta de adevar, constiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea);

- motivaţia (dorinta de a cuceri, daruirea, initiativa, optimismul);

- empatia (capacitatea de a ne raporta la sentimentele şi nevoile celorlalti, de a-i întelege pe

ceilalti);

- aptitudinile sociale (influenţa, comunicarea, managementul conflictului, conducerea,

stabilirea de relaţii, colaborarea, cooperarea, capacitatea de lucru în echipă).

 Creativitatea

Termenul de creativitate a fost introdus de G.W. Allport, în 1938, în urma înţelegerii faptului că
substratul psihic al creaţiei este ireductibil la aptitudini şi presupune o dispoziţie generală a
personalităţii spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.
Creativitatea = capacitatea de a identifica noi conexiuni între elemente (obiecte, evenimente, legi)
aparent fără legătură între ele.

Creativitatea = un ansamblu complex de: idei, moduri degândire, activităţi, procese (instrumente,
tehnici, moduri de abordare), rezultate (soluţii la probleme, de producţie, produse).

O idee creativă este o idee caracterizată prin câteva din următoarele trăsături: unică; diferită;
atipică; făcută altfel decât de obicei; foarte potrivită scopului; genială.

Trăsăturile definitorii pentru creativitate sunt noutatea şi originalitatea răspunsurilor, ideilor,

soluţiilor, comportamentelor.

- Noutatea se referă la distanţa în timp a unui produs faţă de cele precedente.

- Originalitatea se apreciază prin raritatea produsului.

Pentru aprecierea creativităţii se foloseşte valoarea produselor realizate. Valoarea se referă atât la
calităţile intrinseci ale produsului și ideii, cât şi la valoarea lui socială.

Pentru caracterizarea creativităţii se folosesc trăsături ca eficienţa, productivitatea, utilitatea

produselor, ideilor sau soluţiilor noi şi originale.

Creativitatea:

- operează transformări originale şi semnificative în organizarea conştientului

(McKinnon).
- reorganizează elementele câmpului de percepţie într-un mod original (G. W. Allport).
- asociază informaţii de o manieră imprevizibilă (Ghiselin)
- este o combinare a ceva cunoscut pentru a produce idei sau soluţii noi (Laswell)
- realizează produse noi şi de valoare pentru societate (Moles)

În cadrul creativităţii se disting trei elemente distincte:

1. Procesul – mecanismul psiho-intelectual ce duce la creatie.

2. Produsul – rezultatul activitatii de creatie.
3. Subiectul – persoana care creeaza.

Creativitatea implică trei paşi:

 1. Selectarea informației - cu alte cuvinte să identifici elementele între
care se vor stabili noile conexiuni
2. Realizarea de conexiuni noi - Trăsăturile native ale oamenilor joacă un rol foarte important.
În ultimii 50 de ani s-au pus însă la punct aşa numitele tehnici de creativitate care permit
unor oameni obişnuiţi (aşa cum sunt marea majoritate) să genereze idei creative.
3. Analiza - Etapa de analiză este esenţială deoarece o idee, oricât de originală, nu poate fi
niciodată valorificată imediat ca atare, ea trebuie analizată, dezvoltată, ceea ce presupune
timp şi efort. Este, de aceea, de văzut în ce măsură timpul şi efortul merită acordate.

Creativitatea ca sistem de producere a informaţiilor noi se prezintă la mai multe nivele:

a) Expresiv comportamental - se referă la trăsăturile psihice implicate în activitatea creatoare

(spontaneitate, plasticitate, receptivitate, asociativitate), calităţi care nu sunt încă bine
structurate, relativ stabile, dar care sunt insuficiente pentru a contribui la obţinerea unor
rezultate, produse noi şi valoroase.
b) Procesual - calităţile creative ale diferitelor mecanisme şi operaţii psihice sunt deja
cristalizate fiind structurate într-un stil intelectual de abordare creativă a problemelor, stil
care asigură elaborarea unor produse noi în plan subiectiv, dar nu şi la nivel social.
c) Productiv - aptitudinile creative se obiectivizează în obţinerea unor produse noi atât în plan
subiectiv cât şi în plan obiectiv, gradul de originalitate şi valoare a produselor fiind relativ
scăzut.
d) Inovativ - la acest nivel anumiţi factori de creativitate, cum ar fi: ingeniozitatea,
operativitatea, plasticitatea, abilitatea de a sesiza relaţii neobişnuite sau însuşiri mai puţin
cunoscute ale obiectelor, fenomenelor, capacitatea de interogare, facilitează elaborarea
unor produse noi prin modificări, adaptări ale celor deja existente (raţionalizări, inovaţii).
e) Inventiv - trăsăturile psihice cele mai importante pentru acest nivel sunt capacitatea de
abstractizare, generalizare şi sintetizare, stabilirea de asociaţii cât mai îndepărtate,
elaborarea de analogii. Produsul obţinut prezintă un grad înalt de noutate şi originalitate
având o valoare socială ridicată (invenţiile).
f) Emergent - la acest nivel produsele obţinute constau în principii, teorii care revoluţionează
un domeniu de activitate, impunând restructurarea substanţială a sistemului conceptual din
domeniile respective, ele deschid noi perspective de studiu şi au o largă aplicabilitate (de
exemplu teoria relativităţii)

Etapele procesului creator:

Prepararea - este o etapă deosebit de complexă şi uneori decisivă pentru reușita procesului
creator,care conține următoarele subetape.

- Observatia
- Analiza si definirea problemei
- Acumularea materialului informational
- Operationalizarea

Incubatia - Caracteristic acestei etape este revenirea în mod inconştient asupra problemei.
Activitatea se desfăşoară preponderent pre şi inconştient. Interacţiuni între materialul stocat şi
informaţia actuală se produc în plan mintal utilizându-se operaţii de combinare şi sinteză
asemănătoare cu cele conştiente care se desfăşoară însă cu o viteză mai mare decât acestea din
urmă.

Iluminarea - momentul central al creaţiei. Este un moment de scurtă durată, unic şi irepetabil.
Inspiraţia se bazează pe etapele precedente de acumulare activă de informaţii şi pregătire
conştientă, prelucrare pre şi inconştientă a datelor vechi şi a celor noi.

Verificarea - Verificarea este o etapă foarte importantă pentru domeniul tehnico-ştiinţific; Pentru
aceste domenii este un proces îndelungat, anevoios şi foarte laborios. Verificarea se desfăşoară în
trei mari faze: de proiect, de executie, de experimentare.

Factorii intelectuali ai creativității:

 Modul de gândire ştiinţifică şi capacitatea de investigaţie ştiinţifică constituie axe principale

ale creativităţii ştiinţifice şi tehnice;
 Capacitatea de explorare ştiinţifică constituie o aptitudine specifică a creaţiei. Ea presupune
orientarea spre ceea ce este esenţial, probabil, inexistent încă, dinamica şi interacţiunea
fenomenelor studiate.
 Spiritul de observaţie ştiinţifică este o componentă esenţială a creativităţii. Acesta se
remarcă prin următoarele caracteristici: precizie, completitudine, caracter sistematic,
cuantificare şi control. Ca oricare dintre factorii creativităţii spiritul de observaţie este
educabil.

Cele trei dimensiuni ale intelectului sunt:

1. Operatiile
2. Continutul informatiei
3. Produsele

Inteligenţa constituie unul dintre factorii importanţi ai creativităţii. Ea constituie un factor

(aptitudine) general, comun tuturor operaţiilor intelectuale. În acest caz, se poate considera că şi
operaţia de memorare poate fi apreciată ca operaţie a inteligenţei (conform modelului lui Guilford).

Motivatia este motorul oricărei acţiuni şi activităţi. Caracteristicile motivaţiei creative sunt:

a. motivaţia are un caracter ofensiv sau de creştere (de dezvoltare). Datorită acestei trăsături
persoana îşi menţine starea de încordare care este necesară continuării acţiunii de căutare a
soluţiilor.

b. motivaţia are caracter neperiodic, adică pe măsură ce o persoană dobândeşte o serie de

cunoştinţe într-o problemă, îi creşte dorinţa de a afla cât mai multe lucruri noi.

c. motivaţia creativă este directă sau intrinsecă; omul acţionează din plăcere şi din dorinţa de a face
acţiunea respectivă, nu urmăreşte un alt scop, exterior acţiunii.

d. persoana creatoare este preponderent orientată spre conţinutul şi nu spre aspectele de climat.

e. persoana este preponderent orientată spre obţinerea unor performanţe superioare în muncă.
f. motivaţia creatoare are un caracter extensional. Un om înalt creativ are proiecte foarte variate, în
timp ce unul slab creativ este dominat de un singur domeniu de activitate.

Inovarea - procesul global de creativitate tehnologică și comercială, transferul unei noi idei sau a
unui nou concept până la stadiul final al unui nou produs, proces sau activitate de service acceptate
de piață.

Tehnici de creativitate:

Pentru găsirea de idei noi, se apelează cel mai frecvent la următoarele metode:

- brainstorming
- sinectică
- analiză morfologică
- liste de întrebări
- cutii de sugestii

Pentru rezolvarea problemelor, se apelează la:

- diagrame Pareto
- diagrame Ishikawa
- sinectică, brainstorming
- diagrame why-why
- mind mapping
- analiză SWOT
- cutii de sugestii