Departamentul de Studii pentru Învăţământ cu Frecvenţă Redusă

(DIFRED-FA)

SPECIALIZAREA: AGRICULTURĂ

Conf. dr. ing. Iulian BORUGǍ

BAZA ENERGETICǍ ŞI MAŞINI

AGRICOLE - I

Bucureşti
- 2014 -
 CUPRINS

Tema nr.1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND ENERGIA............................................4

1.1. Consideraţii generale...............................................................................................4
1.2. Bilanţul energetic al agriculturii...............................................................................5
1.3. Combustibili şi lubrifianţi utilizaţi în exploatarea tractoarelor................................7

Tema nr. 2. MATERIALE ŞI ORGANE DE MAŞINI UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA ŞI

EXPLOATAREA TRACTOARELOR ŞI MAŞINILOR AGRICOLE………………………12
2.1. Materiale folosite in construcţia tractoarelor şi maşinilor agricole...…………….12
2.2. Organe de maşini utilizate in construcţia tractoarelor şi masinilor agricole..........15

Tema nr. 3. MOTOARE TERMICE CU ARDERE INTERNĂ...........................................24

3.1 Consideraţii generale...............................................................................................24
3.2. Funţionarea motoarelor termice cu ardere internǎ în patru timpi………………..24
3.3. Mecanismul motor……………………………………………………………….29

Tema nr.4. MECANISMUL DE DISTRIBUŢIE A GAZELOR ŞI SISTEMUL DE

ALIMENTARE AL MOTOARELOR CU APRINDERE PRIN COMPRIMARE ................33
4.1. Mecanismul de distribuţie a gazelor......................................................................33
4.2. Sistemul de alimentare al motoarelor cu aprindere prin comprimare....................36
4.3. Supralimentarea motoarelor termice cu ardere internǎ…………………………..38

Tema nr. 5. SISTEMELE SPECIFICE MOTOARELOR CU APRINDERE PRIN

SCANTEIE...…………………………………………………………………………………42
5.1. Sistemul de alimentare cu carburetor al motoarelor cu aprindere prin scânteie…42
5.2. Sistemul de alimentare cu injecţie cu benzinǎ ......................................................43
5.3. Sistemul de aprindere al motoarelor cu aprindere prin scânteie….……………...45

Tema nr. 6. SISTEMUL DE UNGERE, SISTEMUL DE RǍCIRE ŞI BILANŢUL TERMIC

AL MOTOARELOR CU ARDERE INTERNǍ......................................................................48
6. 1. Sistemul de ungere al motoarelor cu ardere internǎ..............................................48
6.2. Sistemul de rǎcire al motoarelor cu ardere internǎ................................................51
6.3. Bilanţul termic al motoarelor cu ardere internǎ……..…………………………...54

Tema nr. 7. TRACTOARE AGRICOLE..................................................................................57

7.1. Consideraţi generale...............................................................................................57
7.2. Transmisia tractoarelor...........................................................................................59

Tema nr.8. TRANSMISIA MECANICǍ A TRACTOARELOR............................................65

8.1. Ambreiajul principal..............................................................................................65
8.2. Cutia de viteze........................................................................................................68
8.3. Puntea din spate a tractoarelor...............................................................................71

Tema nr. 9. SISTEMUL DE RULARE, SISTEMUL DE FRANARE ŞI MECANISMUL DE

DIRECŢIE................................................................................................................................75
9.1. Sistemul de rulare...................................................................................................75

2
 9.2. Sistemul de frânare.................................................................................................79
9.3. Mecanismul de direcţie al tractoarelor...................................................................82

Tema nr.10. INSTALAŢIA ELECTRICǍ ŞI ECHIPAMENTUL DE LUCRU AL

TRACTOARELOR AGRICOLE.............................................................................................86
10.1. Instalaţia electricǎ a tractoarelor..........................................................................86
10.2. Dipozitive de acţionare, cuplare şi tracţiune........................................................69

Tema nr. 11. EXPLOATAREA TRACTOARELOR AGRICOLE........................................94

11.1. Bilanţul de putere al tractorului…………………….…………..………………94
11.2. Caracteristica de tracţiune a tractorului...............................................................97
11.3. Caracteristica de regulator...................................................................................98
11.4. Întreţinerea tehnică a tractoarelor agricole..........................................................99

Tema nr.12. IMACTUL UTILIZĂRII TRACTOARELOR ASUPRA MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR ŞI CRITERII DE ALEGERE A AGREGATELOR AGRIGOLE…..…104
12.1. Poluarea chimicǎ………………..…………………………………………..…104
12.2. Poluarea sonorǎ..................................................................................................106
12.3. Compactarea terenurilor agricole…………………………………………..….107
12.4. Criterii de alegere a tractoarelor agricole...........................................................107
12.5. Indici de apreciere tehnico-economicǎ ai agregatelor agricole………………..108

Tema nr.13. UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE ÎN AGRICULTURĂ........................114

13.1. Noţiuni generale.................................................................................................114
13.2. Transformatoare electrice..................................................................................116
13.3. Generatoare electrice..........................................................................................116
13.4. Motoare electrice

Tema nr. 14. UTILIZAREA ENERGIILOR REGENERABILE IN AGRICULTURǍ......122

14.1. Utilizarea energiei solare....................................................................................122
14.2. Utilizarea biomasei ca sursa de energie..…………………...…………..……..124
14.3. Utilizarea biogazului..........................................................................................125
14.4. Utilizarea energiei eoliene..................................................................................126

BIBLIOGRAFIE SELECTIVǍ..............................................................................................130

3
 Tema nr.1

NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND ENERGIA

Unitǎţi de învǎţare:
- consideraţii generale privind energia
- bilanţul energetic în agriculturǎ
- combustibili şi lubrifianţi
Obiective:
- cunoaşterea noţiunilor introductive privind energia
- cunoşterea particularitǎtilor folosirii energiei în agriculturǎ;
- cunoaşterea elementelor bilanţului energetic al culturilor agricole.
- conştientizarea studenţilor privind importanţa cursului
- cunoaşterea principalelor propietǎţi ale combustibililor şi lubrifianţilor.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ:
1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea
Universitară, Bucuresti 2005.
2. Teşu I., Baghinschi V. – Energia şi agricultura, Ed. Ceres, Bucureşti, 1984
3. Toma, D., Bianu, I. – Folosirea economicǎ a energiei în mecanizarea agriculturii,
Ed. Ceres, Bucureşti, 1984.
4. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

1.1. Consideraţii generale privind energia

Energia este capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic,când trece printr-o
transformare dintr-o stare de referinţǎ în altǎ stare (din repus în mişcare, din starea lichidǎ în
starea gazoasǎ, etc,).
Energia este mǎsura generalǎ a unei mişcǎri materiale în procesul de transformare de
la o starede referinţǎ la altǎ stare .
Pentru a înţelege problemele energiei este necesar sǎ cunoaştem legea conservǎrii
energiei. Potrivit acestei legi, energia nu poate fi creatǎ,energia nu poate fi pierdutǎ ci numai
transformatǎ dintr-o formǎ de energie în alte forme de energie..
Particularitǎţile folosirii energiei în agriculturǎ sunt urmǎtoarele:
- agricultura este atât consumatoare de energie cât şi producǎtoare de energie, astfel
în procesele de producţie din agriculturǎ se capteazǎ , se stocheazǎ şi se transformǎ
energia solarǎ în energie bioalimentarǎ fie direct prin intermediul plantelor verzi
(datoritǎ fotosintezei) fie indirect prin intermediul animalelor;
- în producţia agricolǎ se folosesc diverse forme de energie (mecanicǎ, electricǎ,
termicǎ, etc.) obţinute din combustibili fosili (cǎrbune, petrol, gaze naturale) cât şi
din surse de energie regenerabile:
- sursele de energie regenerabilǎ folosite în agriculturǎ provin fie din agriculturǎ
(biomasa şi biogazul) dar şi din afara agriculturii ( energia solarǎ, energia eolianǎ
şi energia geotermalǎ.
Unitatea de mǎsurǎ a energiei în Sistemul Internaţional este Joule (J). Datoritǎ valori
relativ mici In practicǎ se folosesc multipli ai unui Joule şi anume:

4
 - Kilo Joule 1 kJ = 103 J;
- Mega Joule, 1 MJ = 106 J;
- Giga Joule, 1 GJ = 109 J;
- Tera Joule, 1 TJ = 1012 J.

1.2 Bilanţul energetic al agriculturii

Bilanţul energetic reprezintǎ diferenţa dintre cantitatea de energie obţinutǎ (denumitǎ

şi Output) într-un proces de producţie şi cantitatea de energie consumatǎ (denumitǎ şi Imput)
în acest proces de producţie.
BE = Eo – EI > 0; (kJ), (MJ) (1)
În care:
BE = bilanţul energetic, kJ, MJ
Eo = energia obţinutǎ; kJ, MJ
EI = energia consumatǎ, kJ, MJ.
Randamentul energetic reprezintǎ raportul dintre energia obţinutǎ şi energia
consumatǎ intr-un proces de producţie agricolǎ.

RE = Eo / Ei >1 (2)
Agricultura şi silvicultura sunt singurele activitǎţi economice în care bilanţul energetic
este pozitiv iar randamentul energetic este supraunitar datoritǎ particularitǎţilor acestora.
Energia obţinutǎ (Output) reprezintǎ cuantificarea valorii energetice a produselor
agricole (principale şi secundare), apreciatǎ pe baza criteriului energiei metabolizante în
cadrul proceslor biochimice alimentare, care exprimǎ valoarea de întrebuinţare a energiei
produse în agriculturǎ. Pe baza acestui criteriu, conţinutul energetic al principalelor produse
agricole este urmǎtorul:
- 1 kg grâu = 18.4 MJ;
- 1 kg orz = 18.3 MJ;
- 1 kg porumb = 19.0 MJ;
- 1 kg soia = 23.1 MJ;
- 1 kg floarea soarelui = 26.4 MJ;
- 1 kg paie de grâu = 18.3 MJ;
- 1 kg paie de orz = 18.0 MJ;
- 1 kg coceni porumb = 18.3 MJ;
- 1 kg vreji de soia = 18.1 MJ;
Echivalǎrile sunt pentru produsul (substanţa) uscat din care s-a scǎzut continutul de
apǎ, pentru a putea face comparaţie între diverse produse.
Energia consumatǎ (Imput) reprezintǎ suma tuturor formele de energie consumate
pentru obţinerea produsului agricol. Datoritǎ particularitǎtilor folosiri energiei în agriculturǎ ,
unele consumuri energetice provin din agriculturǎ (energie proprie ) iar altele din surse
externe (energie externǎ).
Energia propie consumatǎ este formatǎ din:
- forţa de muncǎ;
- tracţiunea animalǎ;
- seminţe, rǎsaduri, puieţi şi furaje;
- îngrǎşǎminte naturale;
- biomasǎ;
- biogaz;
- biocombustibili.

5
 Energia externǎ poate fi consumatǎ direct sau indirect (energie acumulatǎ în diverse
bunuri şi produse). Energia externǎ consumatǎ direct este formatǎ din urmǎtoarele surse:
- combustibili clasici:
- energie electricǎ;
- energie solarǎ;
- energie eolianǎ.
Energia externǎ consumatǎ indirect este formata din energia acumulatǎ în:
- tractoare şi maşini agricole:
- îngrǎşǎminte chimice;
- pesticide;
- construcţii agricole.
In figura 1.1 se prezintǎ schematic clasificarea formelor de energie consumate în
agrigulturǎ dupǎ provenienţǎ.

Energie consumatǎ

Energie externǎ Energie propie

Directǎ Indirectǎ Forţa de muncǎ

Combustibili clasici Tractoare şi maşini agricole Seminţe,rǎsaduri,puieţi,furaje

Energie electricǎ Ingrǎşǎminte chimice Tracţiunea animalǎ

Energie solarǎ Pesticide Ingrǎşaminte naturale

Energie eolianǎ Construcţii agricole Biomasǎ

Biogaz

Biocombustibili

Fig.1.1. Energia consumatǎ în agriculturǎ (Imputul energetic)

Din analiza elementelor componenente ale energiei consumate în procesele de

producţie agricolǎ rezultǎ obiectul cursului „Baza energeticǎ şi maşini agricole” şi importanţa
acestuia.
Pentru a îngelege mai bine bilanţul energetic al unei culturi agricole vom exemplifica
pentru o culturǎ de grâu cu producţia principalǎ de 3010 kg/ha şi producţia secundarǎ de 2100
kg/ha.
Energia obţinutǎ este 48732 MJ/ha (boabe grâu) + 33432 MJ/ha (paie şi pleavǎ) =
82164 MJ/kg.
Energia consumatǎ este 16684 MJ/ha (boabe grâu) + 715 Mj/ha (paie şi pleavǎ) =
17399 Mj/kg.
Bilantul energetic este de 64763 MJ/ha iar randamentul energetic este de 4,7. Dacǎ
analizǎm elementele componente, se constatǎ cǎ aceste valori ridicate nu se pot obţine fǎrǎ
valorificarea producţiei secundare.
Creşterea producţiei agricole se poate face numai prin creştrea consumurilor
energetice, iar ca urmare randamentul energetic scade. De exemplu pentru a obţine în Mexic
(ţarǎ favorabilǎ porumbului) 2000 kg/ha de boabe de porumb se consumǎ numai 575 MJ/ha,

6
iar randamentul energetic este de 49,2 Pentru a creşte producţia la 10000 kg/ha se consumǎ
64000 MJ/ha, iar randamentul energetic scade la 3.

1.3. Combustibili şi lubrifianţi utilizaţi în exploatarea tractoarelor

Un element importantant al energiei consumate (Imput) din cadrul bilanţului energetic

din agriculturǎ îl reprezintǎ combustibili care sunt substanţe solide, lichide sau gazoase care
se transformǎ prin ardere in energie.
Combustibilii folosiţi în exploatarea tractoarelor se clasifică în :
- combustibili clasici - benzina, motorina şi petrolul lampant;
- combustibili neconvenţionali - metanolul, etanolul şi uleiul de rapiţă;
Benzina este combustibilul utilizat la motoarele cu ardere internă cu aprindere prin
scânteie (MAS). Din punct de vedere chimic, este un amestec de hidrocarburi şi se obţine prin
distilarea fracţionată a petrolului urmată de cracarea catalitică .
Proprietăţile principale ale benzinei sunt: volatilitatea (proprietatea de a se evapora),
neutralitatea (proprietatea de a fi neutră din punct de vedere chimic pentru a nu ataca piesele
motorului cu care vine în contact), stabilitatea chimică (proprietatea de a-şi menţine în timp
structura chimică) şi antidetonanţa (fenomenul opus detonaţiei şi care înseamnă o viteză
normală de propagare a flăcării de 15 – 20 m/s).
Caracteristica principală a benzinei este reprezentată de cifra octanică ce
caracterizează tendinţa de a nu produce detonaţia (la detonaţie propagarea flăcării se face cu o
viteză foarte mare, de 1500 – 2000 m/s).
Cifra octanică a benzinei (CO), se determină prin compararea acesteia cu un amestec
etalon format din izooctan (care are tendinţă mică de detonaţie) şi heptan (care are tendinţă
mare de detonaţie).Procentul de izooctan din amestecul etalon care se comportă la fel ca
benzina dată reprezintă cifra octanică a combustibilului.
Din punct de vedere al CO benzinele se clasifică în :
-benzină Premium - CO/R - 98
-benzină Regular - CO/R – 95;
în care R – metoda de determinare a CO – metoda Research.
Proprietăţile antidetonante ale benzinei se îmbunătăţesc prin adăugarea unor substanţe
cum ar fi tetraetilul de plumb. Prezenţa particulelor de plumb în gazele de ardere determină
poluarea atmosferei, ceea ce a determinat înlocuirea tetraetilului de plumb cu alţi aditivi (ex:
alcool), care măresc CO a benzinei şi scad emisiile poluante.Această tendinţă a apărut ca o
necesitate în urma creşterii numărului de motoare termice.În prezent, se adaugă în benzină şi
alţi aditivi care îmbunătăţesc anumite proprietăţi ale acesteia, asigurând o ardere cât mai
completă, depuneri minime pe conducte şi reducerea cantitatăţii de funingine din gazele de
ardere, eliminând fenomenul de ancrasare a bujiilor. Aceste benzine se comercializează sub
denumirea de Premium Plus, Super Plus, Forte, Carera, Alto, etc.
Densitatea medie a benzinei este de 0,75 kg/dm3.
Motorina este combustibilul folosit pentru motoarele termice cu ardere internă cu
aprindere prin comprimare (MAC).Este tot un amestec de hidrocarburi obţinut prin distilarea
fracţionată a petrolului.Proprietăţile principale ale motorinei sunt : neutralitatea,
stabilitatea chimică, volatilitate redusă, temperatură de fierbere ridicată, pulverizare bună şi
autoaprinderea (aprinderea spontană a motorinei datorită temperaturii şi presiunii ridicate din
interiorul camerei de ardere, fără intervenţia unei flăcări din exterior) . Motorina este
caraterizată în principal de cifra cetanică şi de temperatura punctului de congelare.
Cifra cetanică (CC) caracterizează tendinţa motorinei de a se autoaprinde. Se
determină prin compararea acesteia cu un amestec etalon format din cetan (care se
autoaprinde uşor ) şi alfametilnaftalenul (care se autoaprinde greu). Procentul de cetan din

7
amestecul etalon care se comportă ca motorina dată reprezintă cifra cetanică a
combustibilului. Cifra cetanică a motorinelor este cuprinsă între 40 – 55 (60).
În România motorina comercializată se clasifică după temperatura punctului de
congelare (temperatura la care motorina nu se mai pulverizează) astfel :
- motorină de vară (pc = + 50 C );
- motorină de primăvară – toamnă (pc = - 50 C );
- motorină de iarnă (pc = - 200 C).
Densitatea medie a motorinei este de 0,85 kg/dm3.
Metanolul este un combustibil folosit la motoarele cu ardere internă cu aprindere prin
scânteie, ca înlocuitor pentru benzină. El se obţine din subsanţe uscate (lemn, cărbune), din
gaze naturale şi din petrol. Este un lichid incolor, toxic, cu proprietăţi de ardere apropriate
benzinei. Prezenţa oxigenului în structura chimică asigură o ardere mai bună a hidrocarburilor
şi astfel o poluare mai redusă a mediului. Prezintă dezavantajul unei porniri greoaie a
motoarelor, motiv pentru care se amestecă cu benzină în proporţie de 10 - 20 %.
Etanolul este un combustibil folosit ca înlocuitor pentru benzină pentru motoarele
termice cu ardere internă cu aprindere prin scânteie. Se obţine prin distilarea unor produse
(napi, cartofi, legume, fructe, trestie de zahăr, sorg zaharat, etc.) care au fost supuse unui
procedeu de fermentare.. Faţă de benzină prezintă avantajul unor emisii poluante mai reduse.
Principalul dezavantaj este reprezentat de pornirea greoaie a motoarelor pe timp rece. Se
utilizează de regulă în amestec cu benzina. Produsul se numeşte gazohol şi conţine 90 %
benzină şi 10 % etanol.
Uleiul de rapiţă este un combustibil vegetal utilizat la motoarele termice cu ardere
internă cu aprindere prin comprimare putând fi folosit atât sub formă de ulei brut (obţinut prin
presare la rece ) sau sub formă de ulei rafinat şi esterizat (metil-ester) cunoscut şi sub
denumirea de biodiesel. Puterea calorică este apropiată de cea a motorinei şi ca urmare
puterea motorului termic este practic aceeaşi, indiferent de combustibilul folosit (motorină sau
ulei de rapiţă).
Faţă de motorină el reduce emisiile poluante, astfel conţinutul de monoxid de carbon
scade cu 97 %, funinginea cu 38 % iar hidrocarburile nearse cu 20 %.
Lubrifianţii sunt substanţe lichide sau solide folosite pentru micşorarea frecării dintre
piesele tractoarelor şi pentru reducerea uzurii acestora.
După starea de agregare lubrifianţii se clasifică în :
-lichizi (uleiuri);
-solizi (unsori consistente).
Uleiurile se clasifică după origine în :
-uleiuri minerale (obţinute din petrol);
-uleiuri sintetice (obţinute în urma unei sinteze chimice);
-uleiuri vegetale (obţinute din seminţe de plante : in, rapiţă, ricin, etc).
După destinaţie uleiurile se clasifică în :
-uleiuri de motor;
-uleiuri de transmisii;
-uleiuri pentru instalaţii hidraulice.
Principalele proprietăţi ale uleiurilor de motor sunt: vâscozitatea, onctuozitatea,
stabilitatea chimică, rezistenţa la oxidare, punctul de inflamabilitate, proprietăţi detergente şi
proprietăţi antispumante.
Vâscozitatea este proprietatea uleiului de a se opune curgerii. Pentru un ulei de motor
de calitate, această proprietate trebuie să fie influenţată cât mai puţin de temperatura de
funcţionare. Importanţa acestei proprietăţi a determinat clasificarea uleiurilor de motor, în opt
clase de vâscozitate : 0; 5; 10; 15; 20; 30; 40; 50. Pentru motoarele termice cu ardere internă
se folosesc în prezent uleiuri de motor multigrad, care pot fi utilizate atât vara cât şi iarna. De

8
exemplu, uleiul multigrad M 20 W 40 este un ulei de motor (M) care vara se comportă ca un
ulei din clasa 20, iar iarna (W-winter) ca un ulei din clasa 40.
Onctuozitatea apreciază proprietatea uleiului de a adera la piesele unse şi de a forma
o peliculă de ulei rezistentă la presiunea de contact dintre două piese.
Stabilitatea chimică reprezintă proprietatea uleiului de a nu-şi schimba compoziţia
chimică pe toată durata de exploatare a motorului.
Rezistenţa la oxidare este proprietatea uleiului de a nu se oxida în timpul funcţionării
motorului.
Punctul de inflamabilitate reprezintă temperatura la care uleiul arde. Este principala
proprietate care determină consumul de ulei al motorului.
Proprietăţile detergente apreciază capacitatea uleiului de a curăţa de impurităţi
piesele unse.
Proprietăţile antispumante apreciază capacitatea uleiului de a nu forma spumă când
este agitat de diverse piese ale motorului aflate în mişcare.
Toate aceste proprietăţi scad odată cu creşterea duratei de folosire a uleiului, din
această cauză uleiul de motor se înlocuieşte periodic.
Uleiurile de transmisie sunt utilizate pentru ungerea pieselor componente ale
transmisiilor (cutii de viteze, reductoare planetare, diferenţiale, transmisii finale, etc.).
Aceste uleiuri se caracterizează prin vâscozitate mai mare decât uleiurile de motor,
proprietăţi antispumante foarte bune şi rezistenţă a peliculei de ulei la presiuni de contact
ridicate (extremă presiune).Având în vedere aceste proprietăţi, uleiurile de transmisie se
împart în trei clase de vâscozitate (75; 80; 85; 90), şi două clase de extremă presiune (EP 1 şi
EP2). Uleiul notat cu T 90 EP2 este un ulei de transmisie (T), care face parte din clasa de
vâscozitate 90 şi din clasa 2 de extremă presiune (EP 2).
Uleiurile hidraulice se folosesc în instalaţiile hidraulice ale utilajelor pentru a
transforma energia mecanică în energie hidraulică şi invers. Sunt caracterizate prin
vâscozitate scăzută (clasele 20 şi 30) şi rezistenţă la temperaturi şi presiuni ridicate.Aceste
proprietăţi trebuie să varieze foarte puţin cu temperatura mediului înconjurător şi cu
temperatura de funcţionare a instalaţiei hidraulice.
Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor uleiurilor, acestea se aditivează cu substanţe
antioxidante, antispumante, anticorozive, anticongelante, detergente, etc.,în proporţie de
maxim 15 %.
Unsorile consistente sunt suspensii coloidale ale acizilor graşi în uleiuri minerale. Ele
sunt caracterizate prin punctul de picurare, care reprezintă temperatura la care unsoarea
începe să curgă (să picure). Punctul de picurare variază de la 75 0 C la 2250 C. Pentru a
îmbunătăţi proprietăţile de ungere , aceste unsori se aditivează cu litiu, calciu, sodiu,
magneziu şi grafit.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce este energia ?
Rǎspuns:
Energia este capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic,când trece printr-o
transformare dintr-o stare de referinţǎ în altǎ stare (din repus în mişcare, din starea lichidǎ în
starea gazoasǎ, etc,).
2. Care sunt particularitǎţile folsirii energiei în agriculturǎ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt sursele energetice proprii consummate în agriculture?

9
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1.Cresterea producţiei agricole determinǎ:
a) cresterea randamentului energetic;
b) scǎderea randamentului agricol;
c) rǎmâne acelaşi.
Rezolvare: b
2. Cifra cetanicǎ este o propietate specificǎ pentru:
a) motorinǎ;
b) benzinǎ;
c) ulei de motor.
Rezolvare:
3. Un ulei cu indicativul 10W-50 este folosit pentru:
a) transmisie;
b) motor;
c) instalaţie hidraulicǎ
Rezolvare:
REZUMATUL TEMEI

1.Notiuni fundamentale privind energia

1.1. Consideraţii generale privind energia

Energia este capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic,când trece printr-o
transformare dintr-o stare de referinţǎ în altǎ stare (din repus în mişcare, din starea lichidǎ în
starea gazoasǎ, etc.).
In producţia agricolǎ se folosesc diverse forme de energie (mecanicǎ, electricǎ,
termicǎ, etc.) obţinute din combustibili fosili (cǎrbune, petrol, gaze naturale) cât şi din surse
de energie regenerabile:
1.2 Bilanţul energetic al agriculturii
Bilanţul energetic reprezintǎ diferenţa dintre cantitatea de energie obţinutǎ (denumitǎ
şi Output) într-un proces de producţie şi cantitatea de energie consumatǎ (denumitǎ şi Imput)
în acest proces de producţie.
Randamentul energetic reprezintǎ raportul dintre energia obţinutǎ şi energia
consumatǎ intr-un proces de producţie agricolǎ.
Agricultura şi silvicultura sunt singurele activitǎţi economice în care bilanţul energetic
este pozitiv iar randamentul energetic este supraunitar datoritǎ particularitǎţilor acestora.
1.3. Combustibili şi lubrifianţi utilizaţi în exploatarea tractoarelor
Combustibilii sunt substanţe solide, lichide sau gazoase care se transformǎ prin ardere
în energie şi se clasifică în :
- combustibili clasici - benzina, motorina şi petrolul lampant;
- combustibili neconvenţionali - metanolul, etanolul şi uleiul de rapiţă;
Lubrifianţii sunt substanţe lichide (uleiuri) sau solide (unsoare consistentǎ) folosite
pentru micşorarea frecării dintre piesele tractoarelor şi pentru reducerea uzurii acestora. După
destinaţie uleiurile se clasifică în :
-uleiuri de motor;
-uleiuri de transmisii;
-uleiuri pentru instalaţii hidraulice.

10
 Tema nr.2

MATERIALE ŞI ORGANE DE MAŞINI UTILIZATE ÎN

CONSTRUCŢIA ŞI EXPLOATAREA TRACTOARELOR ŞI
MAŞINILOR AGRICOLE

Unitǎţi de învǎţare:
 Materiale folosite in construcţia tractoarelor şi maşinilor agricole
 Organe de maşini utilizate in construcţia tractoarelor şi masinilor agricole

Obiectivele temei:
- cunoaşterea propietǎţior materialelor
- cunoaşterea materialelor folosite în agriculturǎ şi utilizarea acestora;
- cunoaşterea organelor de maşini folosite în mecanizarea agriculture;

. Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Pavelescu D. şi colab. - Organe de maşini ; E.D.P , Bucureşti, 1985
3. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
4. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

2.1. Materiale folosite in construcţia tractoarelor şi maşinilor agricole

2.1.1. Consideraţii generale

Materialele folosite în construcţia şi exploatarea tractoarelor şi maşinilor agricole sunt

în general materiale metalice şi nemetalice. Pe lângă acestea, în exploatarea tractoarelor se
mai folosesc combustibilii şi lubrifianţii.
Astfel, materialele utilizate se împart în :
1. Materiale metalice
- feroase ;
- neferoase.
2. Materiale nemetalice.
3. Combustibili şi lubrifianţi.
Recunoaşterea materialelor se face după proprietăţile lor şi anume :
a. proprietăţi fizice :
- luciul ;
- culoarea ;
- structura ;

11
 -conductibilitatea termică şi electrică – proprietatea materialelor metalice de a
conduce căldura şi electricitatea ;
- dilatabilitatea – însuşirea materialelor metalice de a-şi mări volumul la
creşterea temperaturii ;
- fuzibilitatea – însuşirea materialelor metalice de a se topi.
b. proprietăţi chimice :
- oxidarea – reacţia prin care o substanţă se combină cu oxigenul.
- rezistenţa la acţiunea bazelor sau acizilor ;
- rezistenţa la coroziune – proprietatea unui material de a se opune acţiunilor
distructive ale agenţilor fizico-chimici din exterior ;
c. proprietăţi mecanice :
- duritatea – caracterizează rezistenţa opusă de materialul metalic la
pătrunderea în el a unui corp cu o duritate mai mare ;
- maleabilitatea – proprietatea unor materiale de a se deforma permanent, fără
fisurare (ex. laminarea în foi subţiri) ;
- tenacitatea – proprietatea unui material metalic de a prezenta deformaţii
plastice mari, înainte de a se rupe ;
- elasticitatea – proprietatea unui material metalic deformabil de a reveni la
forma şi dimensiunile iniţiale ;
- rezistenţa mecanicǎ – proprietatea materialelor solide de a se opune
acţiunilor mecanice care tind să le deformeze sau să le rupă (rezistenţa la
încovoiere, forfecare, compresiune, întindere, răsucire, etc) ;
- rezistenţa la uzură – proprietatea materialelor de a se opune distrugerii prin
frecare ;
- plasticitatea – proprietatea materialelor de a nu reveni la forma iniţială după
deformare.
d. proprietăţi tehnologice :
- prelucrarea prin aşchiere – propietatea unui material de aş schimba forma
prin desprinderea de aşchii cu ajutorul unei maşini unelte (strung, frezǎ,
maşinǎ de gǎurit, rabotezǎ, polizor, etc.)
- forjabilitatea – proprietatea unui material metalic de a se deforma fără
fisurare sub influenţa unor acţiuni de ciocănire sau presare (la cald sau la
rece) ;
- sudabilitatea – proprietatea materialului metalic de a putea fi sudat.
- turnabilitatea – propietatea unui material de a fi turnat in forme dupa ce a
fost adus prin incǎlzire in stare lichidǎ.

2.1.2.Materiale metalice feroase

Aceste materiale sunt reprezentate prin fonte şi oţeluri.

Fonta reprezintă un aliaj fier – carbon (Fe + C) care conţine între 2,04-6,67 % C. Pe
lângă acestea mai cuprinde elemente însoţitoare (Mn, Si, P şi S) sau de aliere (Cr, Ni, Mo, Cu,
Al, Mg, etc.). Se obţine în furnale din minereurile de fier, piatrǎ de var şi cocs. Fonta se
utilizează ca materie primă pentru obţinerea oţelurilor şi a pieselor turnate.
Propietǎţile generale ale unei fonte sunt : duritate mare, rezistenţa la compresiune
ridicatǎ, turnabilitate foarte bunǎ, preţ de cost mai scǎzut ca oţelul, se prelucreazǎ prin
aşchiere dar este fragilǎ (nu rezistǎ la şocuri) şi se sudezǎ foarta greu în condiţii speciale
(practic în concidii de atelier fonta nu se sudeazǎ).
Fontele se clasifică în :

12
 - fonte ordinare (fonta cenuşie, fonta albă, fonta maleabilă şi fonta cu grafit
nodular) ;
- fonte speciale sau aliate (fontele refractare, antifricţiune şi înalt aliate) ;
Fonta cenuşie (fonta cu grafit lamelar) datorită grafitului ce intră în compoziţia sa se
prelucrează uşor prin aşchiere, este rezistentă la uzură , coroziune şi compresiune. Din ea se
obţin piese prin turnare.
Fonta albă are o mare duritate şi fragilitate şi un conţinut bogat în siliciu şi mangan.
Din ea se obţin piese prin turnare, care trebuie să aibă suprafeţe dure.
Fonta maleabilă (fonta cu grafit în cuiburi) se obţine din fonta albă în urma unei
încălziri la temperaturi ridicate urmată de o răcire lentă (procedeu de maleabilizare). Din ea
sunt relizate piese care trebuie să aibă rezistenţă mare la şoc, presiune şi oboseală.
Fonta cu grafit nodular este o fontă superioară obţinută prin modificarea compoziţiei
chimice a fontei cenuşii (adăugare de elemente grafitizante). Din ea sunt realizate piese
importante care au calităţi apropiate cu a celor din oţel (arbori, roţi dinţate, etc).
Fonta refractară are un conţinut mare de Cr, Mn şi Si , fiind utilizată pentru
obţinerea pieselor care trebuie să reziste la temperaturi ridicate şi la oxidare.
Fonta antifricţiune are un conţinut ridicat de Cr, Ni, Mn, Mo, Al, Mg, Cu şi Si. Din
ea sunt realizate piese cu rezistenţă mare la uzură (cilindri, arbori, etc).
Fonta înalt aliată are în compoziţie Ni, Si, Al şi este utilizată în construcţia unor
repere din instalaţiile de prelucrare a vinului, industria chimică şi alimentară.
Oţelul reprezintă un aliaj fier – carbon (Fe + C) care are un conţinut de 0,04 – 2,04 %
C. Se obţine din fontă prin oxidarea acesteia. Din oţel se obţin piese prin turnare, laminare,
forjare, prelucrare prin aşchiere, sudurǎ,etc.
Oţelurile se împart în :
- oţeluri de uz general (oţeluri carbon) utilizate la obţinerea majorităţii
reperelor de la tractoare şi maşini agricole (ex. oţeluri pentru scule, oţeluri
pentru ţevi, oţeluri pentru arcuri, oţeluri rezistente la coroziune, oţeluri
refractare, etc.).
- oţeluri aliate cu Ni, Cr, Si, Co, W, Mn, Ti, Va, Al, Cu, pentru îmbunătăţirea
proprietăţilor mecanice, fizice şi chimice. Sunt utilizate pentru obţinerea unor
piese cu rezistenţă mare la uzură, oxidare, şi temperaturi ridicate.
Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor pieselor din oţel, acestea pot fi supuse unor
tratamente termice şi termochimice.
Tratamentele termice aplicate pieselor din oţel sunt următoarele : călirea, revenirea,
recoacerea.
Călirea este tratamentul termic aplicat pieselor din oţel pentru mărirea rezistenţei şi a
durităţii. Tratamentul constă în încălzirea pieselor la o temperatură de 800 – 850 0 C, urmată
de o răcire bruscă în apă, ulei sau soluţie de săruri.
Revenirea este tratamentul termic aplicat pieselor din oţel după ce au fost călite,
pentru înlăturarea tensiunilor interioare şi micşorarea fragilităţii. Tratamentul constă în
încălzirea pieselor la temperaturi de 300 – 350 0 C, urmată de o răcire lentă în aer.
Recoacerea este tratamentul termic aplicat pieselor din oţel turnate, laminate sau
forjate pentru anularea tensiunilor interioare în vederea executării altor prelucrări.
Tratamentul constă în încălzirea pieselor la temperaturi de 800 – 900 0 C urmată de o răcire
lentă.
Tratamentele termochimice aplicate pieselor din oţel sunt următoarele : cementarea,
nitrurarea, cromizarea, aluminizarea, etc .
Aceste tratamente se execută pentru mărirea durităţii şi rezistenţei la uzură, coroziune.
Tratamentele constau în modificarea compoziţiei chimice a straturilor superficiale ale pieselor

13
din oţel. Piesele se încălzesc la temperaturi de 900 – 1000 0 C în medii bogate în carbon, azot,
sau alte substanţe. Grosimea stratului îmbogăţit va fi în funcţie de durata de încălzire.

2.1.3. Materiale metalice neferoase

În construcţia şi exploatarea tractoarelor şi maşinilor agricole sunt utilizate materiale

metalice neferoase reprezentate prin metale neferoase (cuprul, staniul, zincul, aluminiul,
plumbul,etc.) şi aliaje neferoase (bronzul, alama, duraluminiul, aliajul antifricţiune).
Cuprul (Cu) sau arama este un metal neferos de culoare roşiatică, maleabil, ductil, cu
o foarte bună conductibilitate electrică şi termică şi rezistent la coroziune. Este utilizat pentru
confecţionarea conductorilor electrici, conductelor, garniturilor, etc., şi ca element de aliere în
obţinerea bronzurilor, alamei şi duraluminiului.
Staniul (Sn) este un metal neferos de culoare alb - argintie, maleabil, ductil şi
rezistent la coroziune. Se foloseşte la cositorirea tablelor din oţel, material de aport pentru
lipirea moale şi ca element de aliere pentru obţinerea bronzului şi aliajului antifricţiune.
Zincul (Zn) este un metal neferos de culoare alb – albăstruie, maleabil în intervalul de
temperatură de 100 – 150 0 C, cu rezistenţă mare la coroziune. Este utilizat pentru acoperiri
galvanice ale tablelor din oţel (tablă zincată) şi ca element de aliere în obţinerea alamei.
Aluminiul (Al) este un metal neferos de culoare argintie, cu o foarte bună
conductibilitate termică şi electrică, greutate specifică mică, rezistent la solicitări mecanice şi
la oxidare. Este utilizat pentru confecţionarea conductorilor electrici, conductelor, pieselor
turnate, etc.
Plumbul este un metal neferos de culoare cenuşiu – albăstruie, maleabil şi rezistent la
coroziune. Este folosit la confecţionarea conductelor, fabricarea plăcilor pentru acumulatorii
electrici şi la obţinerea aliajelor antifricţiune.
Bronzul este un aliaj neferos de culoare alb – roşcat, obţinut din Cu şi Sn. Este folosit
la realizarea lagărelor cu frecare de alunecare (cuzineţi, bucşe) iar prin alierea cuprului cu Al,
Zn, Pb, Ni, rezultă bronzurile speciale.
Alama este un aliaj neferos de culoare roşie – gălbuie, obţinut din Cu şi Zn. Este
utilizată la confecţionarea conductelor, recipienţilor, robineţilor şi ca material de aport la
lipirea tare (alămire).
Duraluminiul este un aliaj neferos obţinut din Al şi Cu, cu o mare rezistenţă
mecanică, folosit la realizarea blocurilor motoare, chiulase, pistoane.
Aliajul antifricţiune se obţine prin alierea unor metale neferoase precum Sn, Pb, Zn,
Sb. Cele mai utilizate aliaje antifricţiune sunt cele pe bază de Sn şi Pb, din care se obţin
lagărele.

2.1.4 Materiale nemetalice

În construcţia de tractoare şi maşini agricole se folosesc următoarele materiale

nemetalice : lemnul, sticla, pielea tehnică, cauciucul, fibrele textile, masele plastice, hârtia şi
cartonul, materiale ceramice, ferodoul, klingheritul, ebonita, lacurile şi vopselurile, etc.
Lemnul se utilizează la confecţionarea ambalajelor din agricultură, platformelor , a
unor piese de la maşinile agricole şi combustibil pentru foc. Este un material higroscopic,
supus putrezirii şi arderii, cu masă specifică mică, se prelucrează uşor şi rezistă bine la şocuri.
Sticla este o topitură de silicaţi răcită brusc. Se utilizează pentru obţinerea de geamuri,
recipienţi, lămpi, faruri, etc. Este un material transparent, fără conductibilitate termică şi
electrică.

14
 Pielea tehnică obţinută din pielea animalelor (în general de bovine), prelucrată prin
tăbăcire. Se utilizează pentru confecţionarea curelelor de transmisie, garniturilor de etanşare,
membranelor,etc.
Cauciucul natural sau sintetic este folosit la confecţionarea anvelopelor, benzilor
transportoare, curelelor de transmisie, învelişurilor pentru cablurile electrice, garniturilor, etc.
Este caracterizat prin elasticitate, rezistenţă bună la rupere şi nu este higroscopic. Sub actiunea
razelor solare cauciucul se fisureazǎ in timp, fenomen cunoscut sub denumirea de imbǎtranire.
Fibrele textile sunt utilizate pentru confecţionarea elementelor de filtrare, curelelor
de transmisie, benzilor transportoare, garniturilor de etanşare. Ele pot fi de origine vegetală
(bumbac, cânepă), de origine animală (păr, lână) şi de origine minerală (azbest).
Masele plastice sunt utilizate pentru obţinerea unei mari diversităţi de organe de
maşini. Din mase plastice se realizează roţi dinţate, tuburi flexibile, flanşe, robinete, izolatori
electrici, organe de lucru ale maşinilor agricole. Materialele plastice seobţin in urma unor
reacţii chimice din diferite , dar mai ales din petrol. Propietǎţile generale sunt : densitate micǎ,
rezistenţǎ la coroziune foarte bunǎ, conductibilitate termicǎ redusǎ, rezistenţa la acţiunea
acizilor, bazelor si solvenţilor, prelucrare uşoarǎ, preţ de cost scǎzut, etc. Dintre propietǎţile
negative trebuie enumerate rezistenţa scǎzutǎ la temperaturi ridicate, dilatare mare, rezistenţe
mecanice mai mici decat ale metalelor (cu mici excepţi) şi imbǎtranirea. Principalele tipuri de
mase plastice sunt :
- termoplasticele (se pot prelucra prin incǎlzire) – policlorura de vinil, polietilena, polistirenul,
plesiglas, teflon, poliamide, etc.
- duroplasticile (nu se pot prelucra prin incǎlzire) – fenoplastice, aminoplastice, rǎşini
polisterice, rǎşini epoxidice,etc.
- elastomeri (au propietǎţi apropiate de cauciuc) cel mai cunostut fiind elastenul.
- fluido- plasticile (curg) – cele mai cunoscute sunt aditivi pentru uleiuri.
Hârtia şi cartonul sunt utilizate la obţinerea de garnituri, elemente de filtrare, etc.
Sunt obţinute din celuloză prin prelucrarea materialelor vegetale.
Materialele ceramice sunt folosite la realizarea unor elemente electroizolante. Au
masă specifică redusă şi duritate mare.
Ferodoul se obţine din azbest şi inserţii metalice neferoase. Are un coeficient de
frecare mare, rezistent la temperatură şi uzură. Din el sunt realizate discurile de fricţiune ale
ambreiajelor şi frânelor.
Klingheritul este un amestec de azbest (70 %) şi cauciuc (30 %), fiind utilizat la
realizarea garniturilor de etanşare (garnitura de chiulasă).
Ebonita este obţinută prin amestecul cauciucului brut cu plastifiante şi sulf. Este un
material electroizolant, utilizat pentru confecţionarea unor carcase electroizolante, piese
turnate, tuburi, bare, roţi dinţate, etc.
Lacurile şi vopselurile sunt folosite pentru acoperirea suprafeţelor din metal şi lemn
pentru a le proteja de acţiunea corozivă a agenţilor fizici şi chimici.

2.2. Organe de maşini utilizate in construcţia tractoarelor şi masinilor agricole

Organele de maşini sunt pǎrţi componente indivizibile ale unei maşini, care nu pot fi
desfacute in pǎrţi mai simple.
Dupǎ domeniul de utilizare organele de maşini se clasificǎ in :
a). organe de maşini comune (de uz general) – intrǎ in componenţa majoritǎţii
maşinilor şi sunt standardizate ;

15
 b). Organe de maşini specifice- intra in componenţa numai a unei grupe de maşini, de
exemplu pistoanele se folosesc la motoare, brǎzdarele la ploguri, aparatele de distribuţie la
semǎnǎtori.etc.
Organele de maşini de uz general pot fi :
a). organe de maşini pentru asamblǎri : nedemontabile (nituri), demontabile (şuruburi
şi pene) şi elastice (arcuri) ;
b) organe de maşini ale mişcǎri de rotaţie : arbori, osii, axe şi lagǎre (de alunecare şi
de rostogolire) ;
c) organe de maşini pentru transmiterea şi transformarea mişcǎrii de rotaţie : roţi de
fricţiune, rotţi dinţate, curele de transmisie şi lanţuri de transmisie ;
d) cuplaje de legǎturǎ : rigide, elastice, cu fricţiune, cardanice, de dilatere, etc.
e). organe pentru pǎstrarea şi conducerea fluidelor : rezervoare, conducte, robinene,
valve, coturi, teuri, etc.

2.2.1 Asamblǎri nedemontabile

Organele pentru asamblǎri nedemontabile se folosesc atunci cand piesele imbinate nu

necesitǎ desfacerea acestora in timpul exploatǎri sau cand imbinarea este supusǎ la vibraţii
puternice. Desfacerea pieselor este posibilǎ dar se distruge elementul de imbinare.
Asamblǎrile nedemontabile se pot face cu nituri, prin sudurǎ, lipire sau incleiere.
Asamblǎrile prin nituire se pot face prin suprapunere sau cap la cap cu una sau douǎ
eclise. In funcţie de eforturi este necesar un rand sau mai multe randuri de nituri.
Dupǎ destinaţie imbinarile prin nituire pot fi de rezistenţǎ, de etanşare şi de rezistenţǎ-
etanşare.
Un nit este alcǎtuit din capul fabricat, tija cilindricǎ şi capul de inchidere (format).
Capul fabricat poate fi bombat, plat, tronconic, dublu tronconic,etc. Niturile pot fi
confecţionate din oţel, cupru sau aluminiu.

2.2.2 Asamblǎri demontabile

Aceste imbinǎri au avantajul cǎ demontarea pieselor imbinane se poate face fǎrǎ

distrugerea elementului de imbinare şi dezavantajul cǎ se pot desface singure in timpul
funcţionǎri dacǎ nu sunt prevǎzute sisteme de asigurare. Principalele asamblǎri demontabile
se realizeazǎ prin şuruburi, pene şi caneluri.
Asamblǎrile cu şuruburi sunt cele mai rǎspandite imbinari demontabile.Dupǎ rolul
acestora se clasifica in urmatoarele tipuri :
- asamblǎri de fixare :
- asamblǎri pentru transmiterea forţei şi a mişcǎri ;
- asamblǎri pentru mǎsurare ;
- asamblari pentru reglaje.
O imbinare filetatǎ de fixare exte formatǎ din şurub, piuliţǎ şi sistem de asigurare
impotriva desfaceri. Elementele componente ale unui Surub sunt capul, tija şi filetul.
Filetul se obţine prin deplasarea unei figuri geometrice (triunghi, pǎtrat, trapez,
cerc,etc.) dupǎ o elice directoare pe o suprafaţǎ cilindricǎ sau conicǎ. Caracteristicile unui filet
sunt diametrul, profilul şi pasul. Profilul poate fi triunghiular, pǎtrat, dreptunghiular,
trapezoidal sau rotund. Profilul triunghiular se numeşte metric (cel mai rǎspandit filet pentru
şuruburile de fixare) dacǎ triungiul este ehilateral şi Withvorth dacǎ triunghiul este isoscel cu
unghiul la varf de 550. Pasul reprezintǎ distanţa mǎsuratǎ pe generatoarea cilindrului pe care o
parcurge un punct de pe spirǎ cand şurubul se roţeşte cu 3600.Pasul poate fi normal, fin sau
mare.

16
 In fig. 2.1 se prezintǎ doaǎ tipuri principale de asamblari filetate pentru fixare.

Fig.2.1. Asamblǎri filetate

a)asamblare cu şurub ; b) asamblare cu prezon ; 1. şurub ; 2. piuliţǎ ; 3. rondea elasticǎ ; A şi
B piese asamblate

Piuliţa reprezintǎ partea de inchidere a imbinǎri filetate şi prezintǎ la interior o gaurǎ

filetatǎ. Pentru a se putea monta pe un şurub piulita trebuie sǎ aibǎ filetul cu acelaşi diametru,
profil şi pas cu filetul şurubului.
Principalele sisteme de asigurare impotriva autodeşurubǎri sunt rondea (şaibǎ) platǎ,
rondea elasticǎ (şaiba Grower), contrapiuliţa, piuliţa crenelatǎ cu splint, plǎci cu umeri,
rondele cu umeri, siguranetitǎ şi piuliţa cu autoblocare.
Penele se folosec de regulǎ pentru fixarea roţilor dinţate, de lanţ sau de curea pe arbori
şi pentru asamplarea a douǎ piese cu axa de simetrie in prelungire.
Dupǎ poziţia penei faţǎ de axa pieselor asamblate penele pot fi transversale sau
longitudinale.
Penele transversale se monteazǎ perpendicular pe axa pieselor imbinate şi au formǎ
trapezoidalǎ.
Penele longitudinale pot realiza o imbinare cu stangere sau fǎrǎ strangere. Penele cu
strangere, denumite şi pene inclinate pot fi simple sau cu nas (cǎlcai). Aceste pene preiau atat
jocul radial cat şi jocul axial. Penele farǎ strangere pot fi paralele sau disc şi preiau decat jocul
radial. Pentru a prelua jocul axial sunt necesare sisteme de fixare suplimentare.

2.2.3.Asamblǎri elastice

Asamblarile elastice asigurǎ o legaturǎ elasticǎ intre pǎrţile componente ale unei
maşini.Principalele tipuri de asamblǎri elastice sunt arcurile si tampoanele amortizoare de
cauciuc.
Dupǎ formǎ arcurile pot fi lamelare (foi), elicoidale, disc, inelare, spirale, barǎ de
torsiune si speciale.
Arcurile se pot clasifica şi dupa solicitarea la care sunt supuse în urmǎtoarele tipuri :
arcuri supuse la întindere, arcuri supuse la compresiune, arcuri supuse la încovoiere, arcuri
supuse la rǎsucire şi arcuri supuse la torsiune.
Dupǎ domeniul de utilizare arcurile se calasificǎ în urmǎtoarele tipuri :
-arcuri pentru amortizarea şocurilor şi vibraţilor ;

17
 - arcuri pentru readucerea unor organe în poziţia iniţialǎ ;
- arcuri pentru exercitarea unei forţe permanente ;
- arcuri pentru acţionǎri mecanice ;
- arcuri pentru mǎsurarea forţelor.
Arcurile sunt confectionate din oţel special, denumit oţel arc sau din alamǎ.
Caracteristicile unui arc sunt sarcina maximǎ pe care o suportǎ, deformaţia maximǎ (sǎgeata)
şi rigiditatea acestuia.

2.2.4. Transmisi cu roţi dinţate

Roţile dinţate se folosesc pentru transmiterea şi transformarea mişcǎri de rotaţie cand

distanţa dintre arbori este micǎ , mişcarea trebuie transmisa cu precizie iar forţele pot fi mici,
mijlocii sau mari.
Mişcarea se transmite prin fenomenul de angrenare, adicǎ dintele unei roţi dinţate
pǎtrunde in golul de dinte al celǎlaltei roţi dinţate.
Elementele geometrice ale unei roţi dinţate sunt urmǎtoarele : diametrul interior,
diametrul exterior, diametrul de divizare, pasul, modulul, inǎltimea dinţilor şi lǎţimea dinţilor.
Pasul reprezintǎ distanţa mǎsuratǎ pe cercul de divizare pe care se intinde un dinte şi
un gol de dinte.

p = Π Dd / z ; (mm) (3)
In care : Dd = diametrul de divizare, mm ;
Z = numǎrul de dinţi ;
P = pasul, mm
Modulul reprezintǎ distanţa care revine unui dinte pe diametrul de divizare.
m = Dd / z ; (mm) (4)
p = Π m ; (mm) (5)
Dupǎ poziţia arborilor angrenajele cu roţi dinţate pot fi :
- angrenaje cilindrice, cu axe paralele ;
- angrenaje conice, cu axe perpendiculare ;
- angrenaje melcate, cu axe nepararlele şi neconcurente ;
Dupǎ forma dinţilor angrenajele pot fi :
- cu dinţi drepţi ;
- cu dinţi inclinaţi ;
- cu dinţi elicoidali.

In fig. 2.2 se prezintǎ principalele tipuri de angrenaje cu roţi dinţate

Raportul de transmisie a mişcǎri reprezintǎ raportul dintre turatia arborelui conducator

şi turatia arborelui condus.

It = n1 / n2 = z2 / z1 ; (6)

In care : n1 = turaţia arborelui conducǎtor, rot/ min.

n2 = turaţia arborelui condus ;
z1 = numarul de dinţi ai roţi conducǎtoare ;
z2 = numǎrul de dinţi ai roţi conduse.
Cunoaşterea a trei termeni ai relaţiei permite aflarea celui de al patrulea termen.

18
 Fig.2.2. Tipuri de transmisii cu roţi dinţate
a. roţi cilindrice cu dinţi drepţi; b. roţi cilindrice cu dinţi înclinaţi;
c. roţi dinţate cilindrice cu dinţi în „V”; d. roti conice cu dinţi drepţi;
e. roţi dinţate conice cu dinţi înclinaţi; f. roţi dinţate conice cu dinţi elicoidali; g. angrenaj melcat (melc-roată
melcată).

2.2.5. Transmisii prin lanţuri

Lanţurile de transmisie se folosesc pentru transmiterea şi transformarea mişcǎri de

rotaţie când distanta dintre arbori este mare, mişcarea trebuie transmisǎ cu precizie iar fortele
pot fi mici sau mijlocii. Pentru forţe mari se folosesc lanţuri cu douǎ sau trei randuri de zale.
Mişcarea se transmite prin fenomenul de angrenare dintre roata de lanţ şi lanţul de transmisie.
O transmisie prin lanţuri este formatǎ din urmǎtoarele pǎrţi : roata de lanţ
conducǎtoare, roatǎ de lanţ condusǎ, lanţ de transmisie şi sistem de intindere a lanţului (rolǎ
de material plastic, roatǎ de lanţ, patinǎ sau sistem cu şuruburi pentru deplasarea roţi
conduse). Elementele geometrice ale roţilor de lanţ sunt identice cu elementele geometrice ale
roţilor dinţate şi se calculeazǎ cu relaţiile 3, 4, 5 şi 6. Pentru a putea angrena cu un lanţ de
trasmisie o roatǎ de lanţ trebuie sa aibǎ acelaşi pas şi lǎţime cu acesta.
Principalele tipuri de lanţuri sunt urmoarele :
- lanţ cu zale ovale ;
- lanţ cu zale turnate ;
- lanţ cu zale matriţate (agricol) ;
- lanţ cu eclise şi role (cel mai rǎspandit) ;
- lanţ cu plǎci multiple articulate.

19
 Dezavantajele transmisiei cu lanţuri comparativ cu transmisia prin curele sunt
urmǎtoarele : necesitǎ cuplaje de siguranţǎ, zgomot în funcţionare, necesitǎ intreţinere şi
ungere.

2.2.5. Transmisii prin curele

Transmisiile prin curele se utilizezǎ pentru transmiterea şi transformarea mişcǎrii de

ratatie când distanţa dintre arbori este mare, mişcarea nu trebuie transmisǎ cu precizie iar
forţele sunt de regulǎ mici sau mijlocii. Pentru transmiterea forţelor mari sunt necesare curele
multiple sau mai multe curele. Mişcarea se transmite prin fenomenul de frecare dintre cureua
de transmisie şi roata de curea, ca urmare transmisia prin curea îndeplineşne rolul de cuplj de
siguranţǎ.
O transmisie prin curele este formatǎ din roatǎ de curea conducǎtoare, roatǎ de curea
condusǎ, curea de transmisie şi sistem de intindere a curelei.

Fig.2.3. Tipuri de transmisii prin curele

a. montaj clasic ; b. montaj cu rola de intindere ; c. montaj încrucişat

Dupǎ forma secţiuni curelele pot fi :

- curele late ;
- curele trapezoidale ;
- curele circulare ;
- curele profilate (dinţate ) ;
Curelele trapezoidale sunt cele mai rǎspândite pentru cǎ au douǎ suprafeţe de frecare
(pe flancurile laterale) şi pot transmite forţe mai mari. Curelele profilate pot transmite
mişcarea cu precizie dar comparativ cu lanţurile de transmisie au fiabilitate mai micǎ.
Curelele de transmisie sunt confecţionate din cauciuc armat cu fibre textile, piele
tehnicǎ, impletituri testile sau material plastc elastic.

2.2.5. Lagǎre

Lagarele sunt organe de maşini destinate pentru susţinerea şi ghidarea organelor

mişcǎri de rotaţie (arbori, osii, axe). Dupǎ felul frecǎri lagarele pot fi lagare de alunecare sau
lagǎre de rostogolire.
Lagarele de alunecare sunt mai simple şi pot prelua forţe variabile (şocuri).Un lagǎr
de alunecare este alcǎtuit în general din corp, capac, şuruburi de fixare şi element
antifricţiune.
Principalele tipuri de lagǎre de alunecare sunt urmǎtoarele :
- lagǎre simple ;
- lagǎre cu bucşe (din bronz, aliaj antifricţiune sau mase plstice) ;
- lagǎre cu semi-cuzineţi ( alcǎtuit din douǎ elemente antifricţiune).

20
 Lagǎrele de rostogolire ( rulmenţi) au frecare mai redusǎ dar sunt mai complicate şi
nu pot prelua forţe variabile. Un rulment este format din inelul interior, inelul exterior, corpuri
de rostogolire şi colivie.
Dupǎ forma corpurilor de rostogolire (rulare) rulmenţi se clasificǎ în :
- rulmenţi cu bile ;
- rulmenţi cu role conice ;
- rulmenţi cu role cilindrice ;
- rulmenţi cu role butoiaş ;
- rulmenţi cu ace (role cilindrice subţiri şi lungi).
In funcţie de forţele din lagǎr rulmenţi pot avea un singur rând sau mai multe rânduri
de corpuri de rostogolire.
Rulmenţi se clasificǎ dupǎ direcţia sarcini principale în urmǎtoarele tipuri :
- rulmenţi radiali – preiau numai sarcini pe direcţia razei ;
- rumenţi radiali-axiali – preiau sarcini radiale şi sarcini axiale pe o direcţie ;
- rulmenţi axiali – preiau numai sarcini axiale pe ambele direcţii.
Dupǎ modul de ungere rulmenţi pot fi capsulaţi sau simpli (necapsulaţi)

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt propietaţile materialelor ?

Rǎspuns:
Propietaţile materialelor sunt : fizice, chimice, mecanice si tehnologice
2. Ce piese se confectioneaza din fontǎ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Ce este pasul filetului?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1.Continutul în carbon al oţelului este de:
a) 0.04 – 2,04 %;
b) 2,04 – 6,67%;
c) 6,67 – 9,04%.
Rezolvare: a
2. Pistoanele motorului se confectioneaza din:
a) fonta;
b) oţel;
c) aluminiu.
Rezolvare:
3. Pentru transmiterea mişcǎrii de rotatie cu precizie când arbori sunt apropiati se
utilizeaza
a) o transmisie prin curele;
b) o transmisie cu roţi dinţate;
c) o transmisie prin lanţuri.
Rezolvare:

21
 REZUMATUL TEMEI

2. Materiale şi organe de maşini folosite in contrucţia şi exploatarea tractoarelor

şi masinilor agricole

2.1. Materiale folosite in construcţia tractoarelor şi maşinilor agricole

a) propietǎţile materialelor;
b) aliaje feroase (fonta şi oţelul);
c) metale neferoase ( aluminiu, cupru, zinc, plumb, staniu)
d) alije neferoase (bronzul,alama,duraluminiu, aliaj antifricţiune)
e) materiale nemetalice (mase plastice, cauciuc, lemn, hǎrtie, carton,sticla, etc.)
2.2. Organe de maşini utilizate in construcţia tractoarelor şi masinilor agricole
a) asamblari nedemontabile (nituri) ;
b) asamblǎri demontabile (suruburi si pene)
c) asamblǎri elastice (arcuri) ;
d) transmisii prin roţi dinţate ;
e) trasmisii prin lanţuri ;
f) transmisii prin curele ;
g) lagǎre (de alunecare şi prin rostogolire)

22
 Tema nr. 3

MOTOARE TERMICE CU ARDERE INTERNĂ

Unitǎţi de învǎţare:
 definiţii generale şi tipuri de motoare;
 funcţionarea motoarelor termice cu ardere internǎ în patru timpi;
 parametri constructivi si funcţionali ai motorului cu ardere internǎ
 diagramele ciclului motor.
 mecanismul motor

Obiective:
- cunoaşterea funcţionǎrii motoarelor termice cu ardere internǎ;
- cunoaşterea pǎrţilor principale ale unui motor termic cu ardere internǎ
- conoastera mecanismului motor
- formarea de competenţe privind alegerea şi aprecierea motoarelor cu ardere internǎ.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
3. Negrea, D. V. - Motoare cu ardere internǎ –Procese. Econimicitate. Poluare, Ed.
Sedona, Timişoara 1997.
4. Grunwald, Berthold - Teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru
autovehicule rutiere, E. D. P.- Bucureşti 1980.
5. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
6. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

3.1. Consideraţii generale

Motorul este o maşină de forţă care transformă o energie oarecare (termică, electrică,
eoliană, hidraulică, etc.) în energie mecanică, în scopul efectuării unui lucru mecanic util.
Motorul termic transformă căldura produsă prin arderea unui combustibil, în lucru
mecanic, prin intermediul evoluţiilor unui fluid, denumit fluid motor.
Motorul termic cu ardere internă cu piston este un motor termic la care produsele
arderii intră în compoziţia fluidului motor, iar evoluţiile acestuia se realizează prin
intermediul unui piston, a cărui mişcare rectilinie alternativă în interiorul cilindrului se
transformă în mişcare de rotaţie, de către mecanismul bielă manivelă.
Motoarele termice cu ardere internă se clasifică după următoarele criterii :
a) După procedeul de aprindere a combustibilului :
-motoare cu aprindere prin scânteie – MAS;
-motoare cu aprindere prin comprimare – MAC.

23
 b) După modul de realizare a ciclului sau numărul de rotaţii ale arborelui cotit în
care se realizează ciclul motor :
-motor în 2 timpi – realizează ciclul de funcţionare la două curse ale
pistonului, respectiv o rotaţie a arborelui cotit;
-motor în 4 timpi – realizează ciclul de funcţionare la patru curse ale
pistonului, respectiv două rotaţii ale arborelui cotit.
c) După locul de formare a amestecului aer – combustibil :
-motor cu formarea amestecului în interiorul cilindrului;
-motor cu formarea amestecului în exteriorul cilindrului.
d) După procedeul de admisie :
-motor cu admisie normală;
-motor cu admisie forţată (supraalimentare).
e) După natura agentului de răcire :
-motor răcit cu lichid;
-motor răcit cu aer.
f) După numărul de cilindrii :
-motor monocilindric;
-motor policilindric.
g) După poziţia cilindrilor :
-motor în linie;
-motor în “V”;
-motor în stea;
-motor în “X”;
-motor în “H”;
-motor cu cilindrii opuşi.
h) După starea de agregare a combustibilului :
-motor cu combustibil gazos;
-motor cu combustibil lichid;
-motor cu combustibil lichid şi gazos.

3.2. Funţionarea motoarelor termice cu ardere internǎ în patru timpi

Un motor termic cu ardere internă reprezintă o maşină complexă alcătuită dintr-un

mecanism motor, un ansamblu de sisteme auxiliare (distribuţie, alimentare, ungere, răcire,
aprindere şi pornire) şi din aparatura pentru controlul funcţionării (turometru, manometre,
termometru, etc.).
Schema de principiu a motorului monocilindric este prezentată în figura 3.1.
În timpul funcţionării, pistonul se deplasează între două poziţii limită denumite puncte
moarte, care reprezintă punctele în care viteza pistonului este zero.
Punctul mort interior, PMI, reprezintă poziţia pistonului care corespunde volumului minim
ocupat de fluidul motor în cilindru.
Punctul mort exterior, PME, reprezintă poziţia pistonului care corespunde volumului
maxim ocupat de fluidul motor în cilindru.
Cursa pistonului, S, reprezintă spaţiul parcurs de piston între cele două puncte moarte ale
pistonului şi se măsoară în milimetri.
Alezajul, D, reprezintă diametrul interior al cilindrului motorului, măsurat în
milimetri.

24
 Fig. 3.1. Schema de principiu a unui motor monocilindric în 4 timpi
1. cilindru; 2. piston; 3. ax piston; 4. bielă; 5. arbore
motor; 6. volanta; 7. chiulasă; 8. supapă de admisie;
9. injector (MAC) sau bujie (MAS); 10. supapă de evacuare.

Cilindreea unitară, VS, reprezintă volumul generat prin deplasarea pistonului în cursa S
şi se calculează cu relaţia :
D 2
VS = 10 6 S , (dm3; l) (7)
4
Cilindreea totală sau capacitatea cilindrică, Vt, reprezintă suma cilindreelor tuturor
cilindrilor motorului şi se calculează cu relaţia :
Vt = z Vs, (dm3 ; l) (8)
în care : z – numărul de cilindrii ai motorului.
Volumul camerei de ardere, Vc, reprezintă volumul minim ocupat de fluidul motor
când pistonul se află la PMI.
Volumul cilindrului, Va, reprezintă volumul maxim ocupat de fluidul motor în
interiorul cilindrului când pistonul se află la PME şi se calculează cu relaţia :
Va = VS + Vc, (dm3 ; l) (3)
Raportul de comprimare, , reprezintă raportul dintre volumul de admisie şi volumul
camerei de ardere :
V V  VS V
= a  c  1 S , (9)
Vc Vc Vc
Raportul de comprimare are valori diferite pentru cele două principale tipuri de
motoare, astfel  = 6 – 9 (12 ) pentru MAS şi  = 16 – 22 (24) pentru MAC.
Unghiul de rotaţie al arborelui cotit, RAC, reprezintă unghiul făcut de manivelă cu axa
cilindrului.

25
 Ciclul motor reprezintă succesiunea proceselor termice care se repetă periodic în
cilindrul motorului.Ciclul motor al unui motor cu ardere internă cuprinde următoarele procese
termice: admisia, comprimarea, arderea, destinderea (detenta) şi evacuarea. Cursele
pistonului în care se realizează ciclul motor se mai numesc şi timpi de funcţionare. La
motoarele în patru timpi, procesele termice, cu excepţia arderii coincid aproximativ curselor
pistonului, de aici denumirile corespunzătoare pentru cele patru curse sau timpi. Procesul de
ardere se efectuează parţial în cursa de comprimare ( 1/3) şi parţial în cursa de destindere (
2/3).
Motorul termic cu ardere internă în patru timpi realizează ciclul de funcţionare astfel:
-timpul 1 – pistonul se deplasează de la PMI la PME şi prin deschiderea supapei de
admisie, în cilindru este aspirat aer proaspăt la motoarele cu aprindere prin
comprimare sau amestec carburant (aer + benzină ) format în prealabil în carburator la
motoarele cu aprindere prin scânteie, iar supapa de evacuare este închisă. În acest timp
are loc procesul de admisie iar timpul se numeşte admisie.
-timpul 2 – pistonul se deplasează de la PME la PMI, ambele supape sunt închise şi se
realizează comprimarea aerului proaspăt sau a amestecului carburant. La motoarele cu
aprindere prin comprimare, la sfârşitul acestei curse începe injecţia combustibilului
care se continuă şi în prima parte a timpului trei iar datorită temperaturii ridicate a
aerului comprimat, motorina pulverizată fin se autoaprinde şi începe procesul de
ardere care se desfăşoară la presiune constantă. La motoarele cu aprindere prin
scânteie, la sfârşitul acestui timp se produce scânteia electrică care aprinde amestecul
carburant şi are loc procesul de ardere,
care se desfăşoară la volum constant, după legea reacţiilor în lanţ, având un caracter
exploziv. Acest timp este denumit comprimare.
-timpul 3 – gazele rezultate din ardere, în destinderea lor, prin presiunea pe care o
exercită imprimă pistonului o mişcare de la PMI la PME. Aceasta este singura cursă
din cadrul ciclului motor în care se produce lucru mecanic, ea numindu-se cursa activă
iar timpul 3 se numeşte timp motor. Ambele supape sunt închise pe durata acestei
curse. Acest timp este denumit destinderea sau detenta.
-timpul 4 – pistonul se deplasează de la PME la PMI, supapa de evacuare se deschide
iar gazele de ardere sunt evacuate în afara motorului. Acest timp se numeşte
evacuarea.
Valorile presiunii şi temperaturii din interiorul cilindrului la sfârşitul fiecărui proces
termic sunt prezentate în tabelul nr. 1.1.

Tabelul 1.1

Valorile presiunii şi temperaturii la sfârşitul fiecărui

proces termic

Procesul M.A.S. M.A.C.

termic P (daN/cm2) T (0 C) P (daN/cm2) T (0C)

ADMISIA 0,85-0,95 80-90 0,85-0,95 90-100

COMPRIMARE 5-12 250-700 30-45 600-700
A
ARDEREA 25-45 1800-2000 35-50 1800-2000
DETENTA 3-5 1000 2-4 1000
EVACUAREA 1,1-1,25 600-800 1,1-1,25 500-700

26
 Din analiza datelor prezentate în tabelul nr. 1 rezultă următoarele:
-deosebirea cea mai importantă dintre cele două tipuri de motoare se observă la
sfârşitul procesului de comprimare, astfel la motoarele cu aprindere prin comprimare valorile
presiunii şi temperaturii sunt mult mai mari în comparaţie cu valorile acestor parametri
înregistrate la motoarele cu aprindere prin scânteie;
-valorile ridicate ale presiunii şi temperaturii din interiorul cilindrului unui motor cu
aprindere prin comprimare, obţinute la sfârşitul procesului de comprimare, sunt necesare
pentru a asigura condiţiile autoaprinderii motorinei fin pulverizate;
-la motoarele cu aprindere prin scânteie, se observă o creştere mare a presiunii din
interiorul cilindrului la sfârşitul procesului de ardere, determinată de caracterul exploziv al
acestui proces;
-pentru procesele de admisie, detentă şi evacuare valorile presiunii şi temperaturii sunt
apropiate pentru cele două tipuri de motoare.
Funcţionarea motoarelor termice cu ardere internă în patru timpi poate fi reprezentată
grafic prin variaţia presiunii în funcţie de volumul cilindrului, în timpul unui ciclu motor.
În figura 3.2 se prezintă diagrama ciclului teoretic de funcţionare al motoarelor cu
aprindere prin scânteie, în patru timpi iar în figura 3.3 se prezintă diagrama ciclului real de
funcţionare al acestor motoare.
Din analiza celor două reprezentări grafice rezultă că ciclul real de funcţionare diferă
de ciclul teoretic prin următoarele:
-supapele de admisie şi de evacuare se deschid cu avans şi se închid cu întârziere faţă
de punctele moarte ale pistonului pentru a realiza o umplere mai bună a cilindrului cu
amestec carburant şi o evacuare mai completă a gazelor arse;
-procesul de ardere are loc cu o variaţie de volum;
-procesele de admisie şi de evacuare au loc cu o variaţie a presiunii în interiorul
cilindrului;

Fig. 3.2.Diagrama ciclului teoretic de Fig. 3.3.Diagrama ciclului real de funcţionare a

funcţionare a unui motor cu aprindere
prin scânteie în 4 timpi.
1-2. admisia; 2-3. comprimarea;
3-4. arderea; 4-5. detenta;
5-6-1. vacuarea; Pa. presiunea
atmosferică; Q1. căldura primită prin
arderea combustibilului; Q2. căldura
cedată mediului înconjurător;
.P. presiunea în interiorul cilindrului;
V. volumul cilindrului;
PMI. punctul mort interior;
PME. punctul mort exterior.
a unui motor cu aprindere
prin scânteie în 4 timpi.
da-1’-2’-îa. admisia; îa-a-A. compresia;
A-3’-4’. arderea; 4’-5’. detenta;
’ ’ ’
5 -6 -1 -îe. evacuarea; a. producerea
scânteii electrice; A. începutul arderii;
da. deschiderea supapei de admisie;
î a. închiderea supapei de admisie;
de. deschiderea supapei de evacuare;
î e. închiderea supapei de evacuare;
a1. lucrul mecanic primit;
a2. lucrul mecanic pierdut.

27
 În figura 3.4 se prezintă diagrama ciclului teoretic de funcţionare al motoarelor cu
aprindere prin comprimare, în 4 timpi, iar în figura 3.5 se prezintă diagrama ciclului real de
funcţionare al acestor motoare.

Fig. 3.4. Diagrama ciclului teoretic de
funcţionare a motorului cu aprindere
prin comprimare în 4 timpi
1-2. admisia; 2-3. comprimarea;
3-4. arderea; 4-5. detenta; 5-6-1.
evacuarea; Pa. presiunea atmosferică;
Q1. cantitatea de căldură primită prin
arderea combustibilului; Q2. cantitatea
de căldură cedată mediului; PMI. punctul
mort interior; PME. punctul mort exterior
P. presiunea în interiorul cilindrului;
V. volumul cilindrului.
Fig. 3.5. Diagrama ciclului real de
funcţionare a motorului cu aprindere
prin comprimare în 4 timpi
da-1’-2’-îa. admisia; îa-A. comprimarea
A-3’-4’. arderea; 4’-5’. detenta; 5’-6’-1’
-îe. evacuarea; i. începutul injecţiei;
A. începutul arderii; d a. deschiderea
supapei de admisie; îa. închiderea
supapei de admisie; d e. deschiderea
supapei de evacuare; î e. închiderea
supapei de evacuare; a1. Lucrul mecanic
primit; a2. lucrul mecanic pierdut.

Din analiza acestor diagrame, comparativ cu diagramele ciclului de funcţionare al

motoarelor cu aprindere prin scânteie rezultă că deosebirea esenţială constă în modul de
desfăşurare al procesului de ardere, care are loc la presiune constantă şi volum variabil.
Ciclul real de funcţionare al motoarelor cu aprindere prin comprimare, comparativ cu
ciclul teoretic prezintă următoarele diferenţe :
-supapele de admisie şi cele de evacuare se deschid cu avans şi se închid cu întârziere
faţă de punctele moarte ale pistonului, pentru a asigura o umplere mai bună a
cilindrului cu aer proaspăt şi o evacuare mai completă a gazelor arse;
-injecţia motorinei se face cu avans faţă de punctul mort interior;
-presiunea în timpul arderii considerată teoretic constantă prezintă în realitate o uşoară
creştere.
-presiunea la începutul admisiei este superioară presiunii atmosferice, iar în continuare
ea înregistrează valori subunitare datorită deplasării pistonului către punctul mort
exterior;
-presiunea în timpul evacuării este mai mare decât presiunea atmosferică pentru a
utiliza energia gazelor arse;

3.3. Mecanismul motor

Mecanismul motor asigură spaţiul în care se desfăşoară ciclul motor, contribuind la

transformarea căldurii rezultată prin arderea combustibilului în lucru mecanic şi de a

28
transforma mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mişcare de rotaţie continuă a
arborelui cotit.
Mecanismul motor se compune din părţi fixe şi din mecanismul bielă manivelă
(părţi mobile). Părţile fixe ale mecanismului motor sunt : blocul motor (bloc carter), cilindrii
şi chiulasa. Mecanismul bielă manivelă este format din : piston, segmenţi, ax piston (bolţ),
bielă, arbore motor (arbore cotit) şi volantă.
Blocul motor reprezintă suportul pe care se montează majoritatea pieselor motorului.
El este realizat din fontă sau aliaje de aluminiu, prin turnare, sub forma unei piese unice.
Blocul motor este format din două compartimente: blocul cilindrilor şi carterul superior.
Blocul cilindrilor, partea superioară a blocului motor este prevăzut cu locaşuri pentru cilindrii.
Carterul superior, partea inferioară a blocului motor este prevăzut cu suporţi pentru montarea
arborelui cotit. Blocul motor mai prezintă următoarele : spaţii pentru circulaţia lichidului de
răcire, canale pentru circulaţia uleiului, locaşuri prevăzute cu bucşe pentru montarea arborelui
cu came, locaşuri pentru montarea tacheţilor, locaşuri pentru tijele împingătoare, orificii
filetate pentru montarea chiulasei, băii de ulei, pompei de apă, pompei de ulei şi altor piese ale
motorului.
Cilindrul asigură spaţiul necesar desfăşurării ciclului motor şi în interiorul lui se
deplasează pistonul. Este realizat prin turnare centrifugală din fontă aliată. Cilindrul poate fi
turnat direct (fix) în blocul motor sau amovibil (demontabil). Cilindrul amovibil poate fi de
tip umed (pereţii săi exteriori vin în contact direct cu lichidul de răcire) sau de tip uscat.
Cilindrii turnaţi în blocul motor prezintă avantajul unei siguranţe în exploatare mai mare şi
dezavantajul unor reparaţii mai greoaie şi cu preţ de cost mai mare.Cilindrii amovibili
prezintă avantajul unor reparaţii rapide fără o dotare tehnică deosebită a atelierului şi
dezavantajul unei siguranţe în exploatare mai scăzute (prin deteriorarea garniturilor de
etanşare, lichidul de răcire pătrunde în baia de ulei iar vibraţiile cilindrului din timpul
funcţionării determină scăderea duratei de folosinţă ). Cilindrii amovibili umezi au suprafaţa
exterioară neprelucrată mecanic cu excepţia zonei de etanşare cu blocul motor care este fin
prelucrată şi prezintă canale pentru montarea inelelor sau garniturilor de etanşare.
Chiulasa are rolul de a închide camera de ardere la partea superioară. Este realizată
prin turnare din fontă sau din aliaje de aluminiu. Partea inferioară se prelucrează mecanic şi
trebuie să fie perfect plană. Chiulasa prezintă orificii pentru intrarea sau ieşirea gazelor din
cilindrii, spaţii pentru circulaţia gazelor proaspete şi spaţii pentru circulaţia gazelor arse, spaţii
pentru circulaţia lichidului de răcire, locaşuri pentru montarea injectoarelor, spaţii de trecere
pentru tijele înpingătoare şi găuri filetate. Chiulasa se montează pe partea superioară a
blocului cilindrilor prin intermediul unor prezoane iar etanşarea dintre chiulasă şi blocul
cilindrilor se asigură cu o garnitură specială denumită garnitură de chiulasă.
Pistonul asigură evoluţia fluidului motor în cilindru şi îndeplineşte următoarele roluri
: transmite bielei forţa de presiune a gazelor de ardere, asigură etanşarea cilindrului în ambele
sensuri (împiedică scăparea gazelor în baia de ulei şi pătrunderea uleiului în camera de
ardere), evacuează o parte din căldura dezvoltată prin arderea combustibilului şi transmite
cilindrului reacţiunea normală a bielei asigurând ghidarea acesteia în cilindru. Pistonul este
confecţionat din aliaje de aluminiu pentru a avea o masă redusă şi pentru a putea conduce
căldura primită. Părţile principale ale unui piston sunt : capul pistonului, zona de etanşare,
zona de ghidare (fusta pistonului) şi umerii pistonului. Capul pistonului asigură preluarea
forţei gazelor de ardere iar forma sa diferă în funcţie de tipul motorului. La motoarele cu
aprindere prin scânteie capul pistonului este plat sau bombat iar la motoarele cu aprindere prin
comprimare cu injecţie directă prezintă o excavaţie care are rolul de a omogeniza motorina
injectată în cilindru cu aerul comprimat. Zona de etanşare prezintă canale pentru montarea
segmenţilor. Umerii pistonului realizaţi la partea interioară a pistonului asigură montarea
bielei prin intermediul axului pistonului.

29
 Segmenţii se montează în canalele exterioare ale pistonului şi sunt de două tipuri :
segmenţi de compresie şi segmenţi de ungere. Segmenţii de compresie se montează în primele
canale ale pistonului şi asigură etanşeitatea dintre piston şi cilindru.
Segmenţii de ungere se montează în canalele următoare ale pistonului, care sunt
prevăzute cu orificii şi asigură ungerea dintre piston şi cilindru. La cursele descendente ale
pistonului ei curăţă peretele cilindrului de pelicula de ulei pentru a evita arderea acesteia şi
implicit consumul de ulei. Ambele tipuri de segmenţi sunt sub forma unor inele confecţionate
din fontă, tratată termic pentru a deveni elastică. Segmenţii de ungere prezintă pe suprafaţa
laterală fante pentru circulaţia uleiului.
Axul pistonului (bolţul) asigură ansamblarea pistonului cu biela. El este confecţionat
din oţel aliat, tratat termic prin curenţi de înaltă frecvenţă şi are o secţiune tubulară pentru a
mări rezistenţa la încovoiere şi pentru a reduce valoarea forţei de inerţie în punctele moarte
ale pistonului. Pentru a permite oscilaţiile bielei faţă de piston bolţul se poate monta astfel :
mobil în umerii pistonului şi fix în capul mic al bielei, fix în umerii pistonului şi mobil în
capul mic al bielei, mobil atât în umerii pistonului cât şi în capul mic al bielei ( bolţ flotant ).
Această ultimă soluţie asigură o uzură redusă şi uniformă a axului pistonului.
Biela asigură transmiterea forţei de la piston la arborele cotit şi împreună cu acesta
transformă mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mişcare de rotaţie. Biela este
confecţionată din oţel aliat rezistent la solicitarea de flambaj. Ea este formată din capul mic,
corpul sau tija bielei şi capul mare. Capul mic prevăzut cu o bucşe din bronz sau din aliaje
antifricţiune se montează articulat pe axul pistonului. Capul mare prevăzut cu un capac se
montează articulat pe fusul maneton al arborelui motor şi prezintă cuzineţi bimetalici.
Arborele motor (arborele cotit) este realizat din oţel aliat sau din fontă maleabilă. El
este format din : fusuri paliere, fusuri manetoane, braţe manetoane, flanşa pentru volantă şi
partea de calare. Fusurile paliere sunt dispuse pe aceeaşi linie şi asigură montarea arborelui
cotit în suporţii blocului motor, prevăzuţi cu cuzineţi bimetalici, care se numesc şi lagăre
paliere. Fusurile manetoane sunt decalate în spaţiu în funcţie de numărul cilindrilor şi pe ele
se montează bielele. Fusurile paliere şi manetoane sunt locuri de uzură, din această cauză se
prelucrează foarte fin prin rectificare şi se tratează termic. Braţele manetoane fac legătura
între fusurile paliere şi fusurile manetoane. Partea de calare este prevăzută cu locaşuri de pană
pentru montarea roţilor dinţate ale distribuţiei, roţii de curea pentru antrenarea pompei de apă,
ventilatorului şi alternatorului iar la unele motoare se montează şi o roată dinţată care
antrenează pompa de ulei. La majoritatea motoarelor, arborele motor se prevede cu canale
interioare pentru circulaţia uleiului între fusurile paliere şi fusurile manetoane. Arborele cotit
însumează lucrul mecanic produs în fiecare cilindru şi-l transmite utilizatorului. De asemenea
el antrenează sistemele auxiliare ale motorului.
Volanta are rolul de a uniformiza mişcarea arborelui cotit, ea înmagazinează energia
din timpii activi şi o cedează pentru executarea timpilor pasivi ai ciclului motor. Volanta este
sub forma unui disc, masiv, confecţionat din fontă sau oţel prevăzută la exterior cu o coroană
dinţată pentru pornirea motorului.
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt procesele termice care alcatuiesc ciclul motor de funcţionare ?

Rǎspuns:
Procesele termice care alcatuiesc ciclul motor de funcţionare sunt : admisia,
comprimarea, arderea, detenta şi evacuarea
2. Care sunt pǎrţile mobile ale mecanismului motor ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

30
3. Care sunt deosebirile principale dintre ciclul funcţionare teoretic şi real ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1.In tipul admisiei la MAC în cilindrul motorului pǎtrunde:
a) amestec carburant;
b) motorinǎ;
c) aer proaspǎt.
Rezolvare: c
2. Lucrul mecanic se produce în timpul procesului termic denumit:
a) comprimare;
b) detentǎ;
c) ardere.
Rezolvare:
3. Partile fixe ale mecanismului motor sunt:
a) blocul motor, chiuloasa şi cilindru;
b) blocul motor, supapele şi pompa de apǎ;
c) blocul motor, chiuloasa şi injectorul.
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI

3. MOTOARE TERMICE CU ARDERE INTERNĂ

3.1Consideraţii generale
a) Motorul termic cu ardere internă cu piston este un motor termic la care produsele
arderii intră în compoziţia fluidului motor, iar evoluţiile acestuia se realizează prin
intermediul unui piston, a cărui mişcare rectilinie alternativă în interiorul cilindrului se
transformă în mişcare de rotaţie, de către mecanismul bielă manivelă.
b) Motoarele termice cu ardere internă se clasifică după următoarele criterii: modul de
aprindere a combustibilului, numǎrul timpilor de functionare, numǎrul cilindrilor,
pozitia cilindrilor, locul de formare a amestecului carburant, procedeul de admisie si
procedeul de racire;
3.2. Funţionarea motoarelor termice cu ardere internǎ în patru timpi
a) Parametri constructivi şi funcţionali ai unui motor termic cu ardere internǎ sunt :
punctele moarte ale pistonului, cursa pistonului, alezajul, capacitatea cilindricǎ, volumul
de admisie, volumul camerei de ardere şi capacitatea cilindricǎ ;
b) Ciclul motor al unui motor cu ardere internă cuprinde următoarele procese termice:
admisia, comprimarea, arderea, destinderea (detenta) şi evacuarea
3.3. Mecanismul motor
a) Mecanismul motor asigură spaţiul în care se desfăşoară ciclul motor, contribuind la
transformarea căldurii rezultată prin arderea combustibilului în lucru mecanic şi de a
transforma mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mişcare de rotaţie continuă a
arborelui cotit.
b) Mecanismul motor se compune din părţi fixe (blocul motor, cilindrii şi chiulasa) şi
parţi mobile (piston, segmenţi, ax piston , bielă, arbore motor şi volantă).

31
 Tema nr.4

MECANISMUL DE DISTRIBUŢIE A GAZELOR ŞI SISTEMUL

DE ALIMENTARE AL MOTOARELOR CU APRINDERE PRIN
COMPRIMARE
Unitǎţi de învǎţare:
 mecanismul de distribuţie a gazelor
 sistemul de alimentare al motoarelor cu aprindere prin comprimare
 supralimentarea motoarelor termice cu ardere internǎ

Obiective:
- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii mecanismul de distribuţie a gazelor;
- cunoaşterea părţile componente şi a funcţionarii sistemul de alimentare al motoarelor cu
aprindere prin comprimare;
- cunoaşterea părţile componente şi a funcţionarii sistemul de supraalimentare al motoarelor
cu ardere internǎ;

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

7. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
8. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
9. Negrea, D. V. - Motoare cu ardere internǎ –Procese. Econimicitate. Poluare, Ed.
Sedona, Timişoara 1997.
10. Grunwald, Berthold - Teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru
autovehicule rutiere, E. D. P.- Bucureşti 1980.
11. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
12. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

4.1. Mecanismul de distribuţie a gazelor

Mecanismul de distribuţie a gazelor permite umplerea periodică a cilindrilor cu gaze

proaspete şi evacuarea periodică a gazelor arse din cilindrii motorului în atmosferă, la
momente de timp bine stabilite de diagrama ciclului motor şi în ordinea de funcţionare a
motorului. El este format din : conducte de gaze (colectoare, galerii) care transportă şi
distribuie fluidul proaspăt spre cilindrii, care colectează şi transportă gazele de ardere în
atmosferă; mecanismul care comandă deschiderea şi închiderea periodică a orificiilor de
admisie şi de evacuare ale cilindrilor; amortizorul de zgomot care limitează intensitatea
zgomotelor produse de evacuarea gazelor arse.
După modul de închidere şi deschidere a orificiilor, mecanismele de distribuţie se
clasifică în :
a) mecanisme de distribuţie cu ferestre – întâlnite la motoarele termice în 2
timpi;

32
 b) mecanisme de distribuţie cu supape – întâlnite la motoarele termice în 4
timpi.
După schema cinematică mecanismele de distribuţie cu supape se clasifică în :
a) mecanisme de distribuţie cu comandă inferioară – la care supapele
montate în blocul cilindrilor se deschid de jos în sus;
b) mecanisme de distribuţie cu comandă superioară – la care supapele
montate în chiulasă se deschid de sus în jos.
În prezent majoritatea motoarelor termice cu ardere internă sunt prevăzute cu
mecanisme de distribuţie cu comandă superioară pentru că asigură o umplere mai bună a
cilindrilor cu fluid motor şi o evacuare mai completă a gazelor arse din cilindrii.
Părţile componente ale mecanismului de distribuţie cu comandă superioară sunt
următoarele : arbore cu came, tacheţi, tije împingătoare, culbutori, axul culbutorilor, supape
de admisie, supape de evacuare, arcurile supapelor, elemente de fixare a arcurilor pe supape
(discuri, siguranţe), ghidajele pentru supape şi mecanismul de antrenare a arborelui cu came
de către arborele motor.
În figura 4.1 se prezintă schema cinematică a mecanismului de distribuţie cu comandă
superioară.

Fig. 4.1. Mecanismul de distribuţie cu comandă superioară

1. arbore cu came ; 2. tachet ; 3. tijă împingătoare; 4. culbutor;
5. ax culbutor; 6. supapă; 7. ghid de supapă; 8. arc de supapă.

Arborele cu came comandă deschiderea supapelor şi este confecţionat din oţel aliat,
având locurile de uzură tratate termic.El este format din fusuri paliere şi came.
Tacheţii împreună cu camele transformă mişcarea de rotaţie în mişcare rectilinie
alternativă. Ei sunt confecţionaţi din oţel iar în prezent cei mai răspândiţi sunt tacheţii tip
pahar, care se montează în locaşuri amplasate în blocul cilindrilor, deasupra camelor.
Tijele împingătoare transmit mişcarea tacheţilor la culbutori. Sunt sub forma unor
ţevi, confecţionate din oţel, prevăzute la partea inferioară cu o semisferă iar la partea
superioară cu o cupă.
Culbutorii au forma unor pârghii cu braţe inegale şi au rolul de a transmite mişcarea
primită de la tijele împingătoare la supape. Pe braţul scurt al acestora se află un şurub de

33
reglaj pentru modificarea jocului de dilatare termică dintre capul culbutorilor şi capul
supapei.
Axul culbutorilor serveşte la montarea culbutorilor şi este confecţionat din oţel cu
secţiune tubulară pentru a permite circulaţia uleiului necesar ungerii. Pe ax se montează
arcurile de distanţare a culbutorilor pentru a împiedica deplasarea laterală a acestora.
Supapele au rolul de a închide sau deschide orificiile de intrare (supape de admisie)
sau de ieşire (supape de evacuare) a gazelor în / din cilindrii. Supapa este alcătuită din : taler,
tijă şi capul supapei. Ele sunt confecţionate din oţel înalt aliat rezistent la temperaturi ridicate,
uzură şi la şocuri. Orice motor termic în 4 timpi trebuie să aibă pentru fiecare cilindru minim
o supapă de admisie şi o supapă de evacuare.
Arcurile pentru supape au rolul de a închide supapele şi sunt fixate pe supape cu
ajutorul unor discuri prevăzute cu siguranţe tronconice .
Funcţionare. Arborele cu came este antrenat cu mişcare de rotaţie de către arborele
motor. Când o camă va ataca tachetul , acesta se ridică iar cu ajutorul tijei împingătoare
mişcarea rectilinie se transmite la culbutor. Astfel, braţul scurt al culbutorului se ridică iar
celălalt braţ coboară şi apasă pe supapă. Ca urmare supapa se deschide comprimând arcul
supapei, iar prin orificiul deschis se realizează schimbul de gaze dintre cilindru şi mediul
înconjurător. În faza următoare cama va elibera tachetul, arcul supapei se destinde şi va
închide supapa, iar întreg mecanismul seva deplasa în sens contrar. Pentru fiecare cilindru
sunt necesare minim două supape (de admisie şi de evacuare). Fiecare supapă va fi acţionată
de un culbutor, tijă împingătoare, tachet şi o camă.
Pentru a mări fiabilitatea mecanismului şi pentru a asigura o umplere mai bună a
cilindrilor şi o evacuare completă a acestora în prezent au apărut următoarele modificări :
-arborele cu came se montează deasupra chiulasei şi acţionează direct asupra
supapelor, soluţie care asigură simplificarea mecanismului şi implicit mărirea siguranţei în
exploatare (fig. 4.2.a );
.

Fig. 4.2. Tipuri noi de mecanisme de distribuţie

a. cu o axă cu came şi două supape; b. cu două axe cu came şi patru supape;
c. cu o axă cu came şi patru supape; 1. axă cu came; 2. supapă; 3. culbutor.

-numărul supapelor s-a dublat, astfel se construiesc în prezent motoare cu 4 supape

pentru fiecare cilindru (2 supape de admisie şi 2 supape de evacuare), această soluţie asigură
umplerea mai bună a cilindrilor cu aer proaspăt sau amestec carburant şi evacuarea completă a
gazelor de ardere;

34
 -comanda deschiderii celor 4 supape se face cu o axă cu came (fig. 4.2. c) sau cu două
axe cu came ( fig. 4.2. b).

4.2. Sistemul de alimentare al motoarelor cu aprindere prin comprimare

Sistemul de alimentare al motoarelor cu aprindere prin comprimare păstrează în

apropierea motorului o cantitate de motorină necesară funcţionării acestuia pe durata unui
schimb de lucru, curăţă componentele amestecului carburant (motorina şi aerul ) şi introduce
combustibilul sub formă de picături foarte fine în cilindrii motorului în funcţie de sarcina
acestuia, la momente de timp precis determinate de diagrama ciclului motor şi în ordinea de
funcţionare a motorului.

4.2.1. Părţile componente şi funcţionarea

Întru-cât amestecul carburant se formează în interiorul cilindrului, sistemul de

alimentare este format din două părţi principale : partea de alimentare cu aer şi partea de
alimentare cu motorină.
Partea de alimentare cu aer este formată din : filtru de aer de tip mixt, racord de
legătură şi galerie de admisie.
Partea de alimentare cu motorină (figura 4.3.) este formată din : rezervor de motorină,
robinet de trecere, pompă de alimentare, filtre de motorină (grosier şi fin), pompă de injecţie,
regulator de turaţie, injectoare, sistem de pornire pe timp rece, conducte de joasă presiune,
conducte de înaltă presiune, conducte de retur a surplusului de motorină de la pompa de
injecţie şi de la injectoare.
Funcţionare. Motorina păstrată în rezervor ajunge prin cădere la pompa de alimentare
care va realiza o presiune de 2-4 barri, necesară circulaţiei acesteia prin filtre, care vor curăţa
motorina de impurităţi. Pompa de injecţie măreşte presiunea motorinei până la valoarea
presiunii de injecţie (presiunea la care motorina poate fi pulverizată), dozează motorina în
funcţie de sarcina motorului, o distribuie la injectoare în ordinea de funcţionare a motorului şi
la momente de timp precis determinate de diagrama ciclului motor. Prin conductele de înaltă
presiune motorina este condusă la injectoare care o vor pulveriza sub formă de particule foarte
fine în interiorul cilindrilor.

Fig. 4.3. Schema sistemului de alimentare cu motorină

1. rezervor de motorină; 2. robinet de trecere; 3. pompă de alimentare; 4. filtru grosier de motorină; 5. filtru fin
de motorină; 6. pompă de injecţie; 7. regulator de turaţie; 8. injectoare; 9. conducte de joasă presiune; 10.
conducte de înaltă presiune; 11. conductă de retur a surplusului de motorină de la pompa de injecţie; 12.
conductă de retur a surplusului de motorină de la injectoare.

35
 Regulatorul de turaţie reglează turaţia motorului în funcţie de sarcina acestuia prin
modificarea debitului de motorină.

4.2.2. Principiul de funcţionare al pompelor de injecţie

Pompele de injecţie sunt de două tipuri : pompe de injecţie cu elemenţi în linie şi

pompe de injecţie cu rotor de pompare şi distribuţie.
Pompa de injecţie cu elemenţi în linie este prevăzută cu câte un element de pompare
pentru fiecare injector. Părţile componente principale sunt următoarele : corpul pompei,
arborele cu came, elemenţii de pompare şi tija cu cremalieră. Un element de pompare (figura
4.4) este format din : tachet cu rolă, pistonaş, cilindru, arc de revenire, supapă de refulare şi
sector dinţat.
Funcţionare. Când pistonaşul coboară sub acţiunea arcului de revenire, eliberează
orificiul de intrare a motorinei iar aceasta pătrunde în interiorul cilindrului (faza de admisie).
În faza urmatoare cama acţionează asupra tachetului şi determină ridicarea pistonaşului care
va comprima motorina. Aceasta va fi refulată către injector în momentul în care presiunea
realizată va fi mai mare decât forţa arcului supapei de refulare (faza de refulare). Reglarea
debitului de motorină în funcţie de sarcina motorului se realizează prin rotirea pistonaşului în
jurul axei sale de către tija cu cremalieră şi sectorul dinţat. Prin aceasta se modifică poziţia
degajării înclinate a pistonaşului în faţa orificiului de intrare a motorinei în cilindru. Debitarea
motorinei către injector durează până când degajarea înclinată corespunde cu orificiul de
intrare a motorinei în cilindru, astfel cantitatea debitată depinde de cursa activă a pistonaşului.

Fig. 4.4. Schema de principiu a pompei de injecţie cu elemenţi în linie

1.cilindru; 2. pistonaş; 3. tachet cu rolă; 4. arbore cu came; 5. arc
de revenire; 6. supapă de refulare; 7. sector dinţat;
FF – filtru fin de combustibil.

Pompa de injecţie cu rotor de pompare şi distribuţie este prevăzută cu un singur

element care pompează şi distribuie motorina la toate injectoarele. Părţile componente
principale (figura 4.5.) sunt următoarele : corp, supapă de regularizare şi uniformizare a
debitului, pompă de transfer, cap hidraulic, supapă de dozare, rotor de distribuţie şi pompare,
inel cu came interioare şi dispozitiv de reglare a avansului la injecţie.

36
 Funcţionare. Motorina pătrunde în pompa de injecţie prin supapa de regularizare şi
uniformizare a debitului şi este dirijată către pompa de transfer. Aceasta măreşte presiunea
motorinei la 4 – 7 barri pentru a putea circula prin canalele înguste ale pompei de injecţie şi o
trimite la supapa de dozare care va regla debitul de motorină. Cantitatea de motorină dozată
pătrunde în canalul radial de admisie al capului hidraulic. La anumite momente de timp acest
canal comunică cu un canal radial de admisie al rotorului şi prin canalul axial ajunge între
pistonaşele de pompare când acestea se află în golurile inelului cu came (faza de admisie). În
continuare prin învârtirea rotorului se întrerupe comunicarea cu canalul de admisie al capului
hidraulic, pistonaşele ajung pe două came diametral opuse, comprimă motorina şi o trimit cu
presiune prin canalul axial, la canalul radial de refulare al rotorului care va comunica cu un
canal radial de evacuare al capului hidraulic (faza de refulare). Acesta comunică cu o
conductă de înaltă presiune prin care motorina ajunge la injector. Pompele de injecţie cu
distribuitor rotativ prezintă avantajul dozării uniforme a motorinei, toate injectoarele primesc
aceeaşi cantitate de combustibil şi cu aceeaşi presiune.

Fig. 4.5.. Schema de principiu a pompei de injecţie rotative.

1. supapă de regularizare şi uniformizare a debitului; 2. pompă de transfer; 3.supapă de dozare; 4. cap hidraulic;
5. rotor de distribuţie şi pompare; 6. pistonaş; 7. inel cu came interioare; a. canal radial de admisie a motorinei în
capul hidraulic; b. canal radial de refulare a motorinei din capul hidraulic; c. canal radial de admisie a motorinei
în rotor; d. canal radial de evacuare a motorinei din rotor; e. canal axial din rotor.

4.3. Supraalimentarea motoarelor termice cu ardere internǎ

Sistemul de supraalimentare realizează introducerea forţată în cilindrii motorului a

unei cantităţi sporite de aer care va permite mărirea cantităţii de combustibil injectate
asigurând astfel arderea completă a acestuia şi creşterea puterii motorului fără modificarea
capacităţii cilindrice a acestuia.
După presiunea de admisie sistemele de supraalimentare se clasifică în :
-supraalimentarea de joasă presiune (1,2 – 1,5 barri) care asigură o creştere a puterii
motorului cu 25 – 50 %;
-supraalimentarea de presiune medie (1,5 – 2,0 barri) care asigură o creştere a puterii
motorului cu 50 – 80 %;

37
 -supraalimentarea de înaltă presiune (2,0 – 4,0 barri) care asigură o creştere a puterii
motorului cu 80 – 120 %.
După modul de acţionare sistemele de supraalimentare se împart în :
-supraalimentarea cu compresor, la care acţionarea se face printr-o transmisie
mecanică de la arborele cotit al motorului;
-supraalimentarea cu turbosuflantă la care acţionarea se face de către forţa gazelor de
eşapament.
În prezent cel mai utilizat este sistemul de supraalimentare cu turbosuflantă. Părţile
componente ale sistemului de supraalimentare cu turbosuflantă (figura 4.6.) sunt următoarele :
turbina, suflantă, ax turbosuflantă, colector admisie şi colector evacuare.
Funcţionare. Gazele arse sunt conduse prin colectorul de evacuare la turbină pe care o
pun în mişcare datorită presiunii acestora iar apoi sunt dirijate către toba de eşapament.
Mişcarea turbinei este transmisă cu ajutorul axului la suflantă. Aceasta va absorbi aerul
proaspăt prin filtrul de aer şi prin centrifugare îi măreşte presiunea. Aerul comprimat este
dirijat prin colectorul de admisie către cilindrul motorului. Turaţia axului turbosuflantei este
foarte mare (40.000 – 100.000 rot./min.).

Fig. 4.6. Schema sistemului de supraalimentare cu turbosuflantă

1.suflantă; 2. axul turbosuflantei; 3. turbina; 4. filtru aer;
5.colector admisie; 6. colector evacuare.

Avantajele sistemului de supraalimentare sunt următoarele :

-creşterea puterii motorului fără mărirea capacităţii cilindrice a acestuia, mai ales la
motoarele de capacitate mare (peste 3,0 l);
-reducerea emisiilor poluante datorită arderii mai bune a combustibilului;
-reducerea consumului de combustibil cu 5 – 10 %;
-creşterea gradului de securitate în conducerea autovehiculului şi a capacităţii de lucru
a agregatului pentru că motorul răspunde rapid la comenzi.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt pǎrtile componente ale mecanismului de distribuţie a gazelor al motoarului

cu ardere internǎ ?
Rǎspuns:
Pǎrtile componente ale mecanismului de distribuţie a gazelor al motoarului cu ardere
internǎ sunt : arorele cu came, tacheţi, tijele impingǎtoare, culbutori, axul culbutorilor,
supapele, arcurile pentru supape, elemente de fixare a arcurilor pe supape (discuri, siguranţe),
ghidajele pentru supape şi mecanismul de antrenare a arborelui cu came de către arborele
motor.

38
2. Care sunt pǎrţile sistemului de alimentare al motoarelor cu aprindere prin
comprimare?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt avantajele supralimentǎri motoarelor cu ardere internǎ ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1.Mecanismul de distribuţie a gazelor are rolul de a:
a) introduce amestecul carburant în cilindri motorului;
b) deschide şi închide orificile de intrare sau ieşire a gazelor din cilindrii motorului la
momente de timp precis determinate de diagrama ciclului motor şi in ordinea de
funcţionare;
c) distibui motorina la cilindrii motorului.
Rezolvare: b
2. Injectoarele motorului Diesel asigurǎ:
a) eliminarea aerului din sistemul de alimentare;
b) marirea presiunii motorinei;
c) pulverizarea motorinei în interiorul camerei de ardere.
Rezolvare:
3. Turbosuflanta este antrenatǎ de:
a) presiunea gazelor de evacuare;
b) presiunea gazelor de admisie;
c) o curea trapezoidalǎ.
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI

4. Mecanismul de distribuţie a gazelor şi sistemul de alimentare al motoarelor cu

aprindere prin comprimare
4.1. Mecanismul de distribuţie a gazelor
a) Mecanismul de distribuţie a gazelor permite umplerea periodică a cilindrilor cu gaze
proaspete şi evacuarea periodică a gazelor arse din cilindrii motorului în atmosferă, la
momente de timp bine stabilite de diagrama ciclului motor şi în ordinea de funcţionare a
motorului.
b) Părţile componente ale mecanismului de distribuţie cu comandă superioară sunt
următoarele : arbore cu came, tacheţi, tije împingătoare, culbutori, axul culbutorilor, supape
de admisie, supape de evacuare, arcurile supapelor, elemente de fixare a arcurilor pe supape
(discuri, siguranţe), ghidajele pentru supape şi mecanismul de antrenare a arborelui cu came
de către arborele motor.
4.2. Sistemul de alimentare al motoarelor cu aprindere prin comprimare
4.2.1. Părţile componente şi funcţionarea
a) Sistemul de alimentare al motoarelor cu aprindere prin comprimare păstrează în apropierea
motorului o cantitate de motorină necesară funcţionării acestuia pe durata unui schimb de
lucru, curăţă componentele amestecului carburant (motorina şi aerul ) şi introduce
combustibilul sub formă de picături foarte fine în cilindrii motorului în funcţie de sarcina

39
acestuia, la momente de timp precis determinate de diagrama ciclului motor şi în ordinea de
funcţionare a motorului.
b) Partea de alimentare cu motorină este formată din : rezervor de motorină, robinet de
trecere, pompă de alimentare, filtre de motorină (grosier şi fin), pompă de injecţie, regulator
de turaţie, injectoare, sistem de pornire pe timp rece, conducte de joasă presiune, conducte de
înaltă presiune, conducte de retur a surplusului de motorină de la pompa de injecţie şi de la
injectoare.
4.2.2. Principiul de funcţionare al pompelor de injecţie
a) Pompa de injecţie cu elemenţi în linie este prevăzută cu câte un element de pompare pentru
fiecare injector. Părţile componente principale sunt următoarele : corpul pompei, arborele cu
came, elemenţii de pompare şi tija cu cremalieră. Un element de pompare este format din :
tachet cu rolă, pistonaş, cilindru, arc de revenire, supapă de refulare şi sector dinţat.
b) Pompa de injecţie cu rotor de pompare şi distribuţie este prevăzută cu un singur element
care pompează şi distribuie motorina la toate injectoarele. Părţile componente principale sunt
următoarele : corp, supapă de regularizare şi uniformizare a debitului, pompă de transfer, cap
hidraulic, supapă de dozare, rotor de distribuţie şi pompare, inel cu came interioare şi
dispozitiv de reglare a avansului la injecţie.
4.3. Supralimentarea motoarelor termice cu ardere internǎ
a) Sistemul de supraalimentare realizează introducerea forţată în cilindrii motorului a unei
cantităţi sporite de aer care va permite mărirea cantităţii de combustibil injectate asigurând
astfel arderea completă a acestuia şi creşterea puterii motorului fără modificarea capacităţii
cilindrice a acestuia.
b) Părţile componente ale sistemului de supraalimentare cu turbosuflantă sunt următoarele :
turbina, suflantă, ax turbosuflantă, colector admisie şi colector evacuare.

40
 Tema nr.5

SISTEMELE SPECIFICE MOTOARELOR CU APRINDERE PRIN

SCANTEIE

Unitǎţi de învǎţare:

 Sistemul de alimentare cu carburetor al motoarelor cu aprindere prin scânteie

 Sistemul de alimentare cu injecţie cu benzinǎ al motoarelor cu aprindere prin scânteie
 Sistemul de aprindere al motoarelor cu aprindere prin scânteie

Obiective:

- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii sistemului de alimentare cu carburetor al

motoarelor cu aprindere prin scânteie;
- cunoaşterea părţile componente şi a funcţionarii sistemului de alimentare cu injecţie cu
benzinǎ al motoarelor cu aprindere prin scânteie ;
- cunoaşterea părţile componente şi a funcţionarii sistemului de aprindere al motoarelor cu
aprindere prin scânteie.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
3. Negrea, D. V. - Motoare cu ardere internǎ –Procese. Econimicitate. Poluare, Ed.
Sedona, Timişoara 1997.
4. Grunwald, Berthold - Teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru
autovehicule rutiere, E. D. P.- Bucureşti 1980.
5. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
6. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

5.1. Sistemul de alimentare cu carburetor al motoarelor cu aprindere prin

scânteie

Acest sistem îndeplineşte următoarele roluri : păstrează în apropierea motorului o

cantitate de benzină necesară funcţionării acestuia, curăţă aerul şi benzina de impurităţi,
formează şi dozează amestecul carburant în funcţie de sarcina motorului şi de regimul de
exploatare al motorului, conduce amestecul carburant către cilindrii motorului.
Părţile componente ale acestui sistem sunt următoarele : rezervor de benzină, filtru de
benzină, pompa de alimentare, carburatorul , conducte de benzină şi filtru de aer.
Carburatorul este format din două părţi principale : camera de nivel constant şi camera
de amestec. În camera de nivel constant se află plutitorul, cuiul obturator şi jiclorul principal.
Camera de amestec este prevăzută cu clapetă de aer, difuzor şi clapetă de amestec.

41
 Schema sistemului de alimentare cu carburator este prezentată în figura 5.1.

Fig. 5.1. Schema sistemului de alimentare cu carburator

1. rezervor de benzină; 2. filtru de benzină; 3. pompă de alimentare; 4. carburator; 4a. camera de nivel constant;
4b. camera de amestec; 5. filtrul de aer; 6. conducte de combustibil; A. cui obturator; B. plutitor; C. jiclor
principal; D. difuzor; E. orificiude pulverizare; F. clapetă de amestec; G. clapetă de aer.

. Funcţionare. Pompa de alimentare absoarbe benzina din rezervor şi o trimite la

camera de nivel constant a carburatorului. Plutitorul şi cuiul obturator asigură menţinerea unui
nivel constant al benzinei în această camera. Acest nivel trebuie să fie cu 1,0 – 2,0 mm sub
orificiul de pulverizare al benzinei din camera de amestec. Datorită depresiunii create de
pistoanele motorului în cursa de admisie, aerul este aspirat din atmosferă prin filtrul de aer şi
pătrunde în camera de amestec pe lângă clapeta de aer care reglează debitul acestuia. Datorită
îngustării secţiunii de trecere din zona difuzorului, viteza curentului de aer va creşte foarte
mult (peste 130 m/s) şi depresiunea acestuia se amplifică. Depresiunea creată determină
absorbţia benzinei din camera de amestec prin jiclorul principal, care va regla debitul de
benzină, iar viteza mare a curentului de aer realizează pulverizarea benzinei în particule foarte
fine şi formarea amestecului carburant (aer + benzină). Cantitatea de amestec carburant este
reglată de clapeta de amestec. Acest carburator asigură formarea unui amestec carburant
economic care conţine o parte benzină şi 15 părţi aer, care permite obţinerea a două treimi din
puterea motorului. În exploatarea unui motor apar regimuri care necesită formarea unor
amestecuri mai bogate în benzină. Aceste regimuri de exploatare sunt : regimul de pornire pe
timp rece, regimul de mers în gol, regimul de acceleraţie şi regimul sarcinilor maxime de
lungă durată. Pentru realizarea acestor regimuri, carburatorul se prevede cu dispozitive
auxiliare.

5.2. Sistemul de alimentare cu injecţie cu benzinǎ al motoarelor cu aprindere

prin scânteie

Injecţia pe benzină a apărut din necesitatea asigurării unei dozări calitative a

amestecului carburant, care să asigure un raport optim dintre aer şi benzină pentru orice regim
de exploatare a motorului în scopul reduceri poluarii mediului şi al consumului de
combustibil.
Pe plan mondial se utilizează următoarele sisteme de alimentare cu injecţie pe benzină:
-injecţia Mono-Jetronic este un sistem de injecţie continuă monopunct (cu un singur
injector);

42
 -injecţia K-Jetronic este un sistem de injecţie continuă multipunct (cu câte un injector
pentru fiecare cilindru);
-injecţia L-Jetronic este un sistem de injecţie discontinuă multipunct iar sistemul de
aprindere este de tip cu baterie şi transformator, comandat mecanic;
-injecţia M-Jetronic este un sistem de injecţie discontinuă multipunct iar comanda lui
este realizată de un bloc electronic care comandă şi sistemul de aprindere electronică a
amestecului carburant.
Injecţia de benzină tip L-Jetronic (figura 5.2), cea mai răspândită pe plan mondial, este
alcătuită din următoarele părţi principale :
A) partea de alimentare cu benzinǎ: rezervor de benzină, pompă de benzină acţionată electric,
filtru de benzină, regulator de presiune, distribuitor, injector;
B) patea de alimentare cu aer: filtru de aer, regulator de debit de aer, sistem de pornire pe timp
rece,
C) partea de comandǎ: bloc electronic de comandă, traductor de turaţie a arborelui cotit,
traductor de temperatură al lichidului de răcire, traductor de temperatură a aerului aspirat,
traductor de sarcină, analizator al compoziţiei gazelor arse.

Fig. 5.2. Schema sistemului de alimentare cu injecţie pe benzină tip L-Jetronic.

1. rezervor de benzină; 2. pompă de alimentare; 3. filtru de benzină; 4. regulator de presiune; 5. injector; 6. filtru
de aer; 7. regulator de debit; 8. sistem de pornire pe timp rece; 9. clapetă de acceleraţie;10. bloc electronic de
comandă; 11. traductor de turaţie; 12. Traductor de temperatură a apei; 13. traductor de sarcină; 14. traductor de
temperatură a aerului.

Funcţionare. Benzina şi aerul ajung pe două circuite separate iar formarea

amestecului carburant se face în galeria de admisie sau în chiulasă în apropierea supapei de
admisie. Blocul electronic de comandă primeşte informaţii privind regimul de funcţionare al
motorului şi în câteva fracţiuni de secundă ia decizii şi comandă sistemul de alimentare.
Principalele informaţii furnizate de traductoarele sistemului sunt următoarele :
a.- sarcina motorului;
b.- temperatura lichidului de răcire;
c.- debitul de aer;
d.- turaţia motorului;
e.- temperatura aerului admis în cilindru;

43
 f.- compoziţia gazelor arse.
Principalele comenzi ale blocului electronic de comandă sunt următoarele :
I.- cantitatea de benzină injectată care se reglează prin modificarea timpului de
injecţie, injectoarele fiind de tip electromagnetic;
II.- punerea sau scoaterea în /din funcţiune a sistemului de pornire pe timp
rece, care modifică cantitatea de aer din amestecul carburant;
III.- reglarea presiunii benzinei în funcţie de sarcina motorului.
Avantajele sistemului de alimentare cu injecţie pe benzină sunt următoarele :
reducerea emisiilor poluante, creşterea puterii motorului cu 5 – 10 %, reducerea consumului
de combustibil cu 7 – 11 %, creşterea gradului de securitate în conducerea autovehiculului
întru-cât motorul răspunde prompt la comenzi, reducerea înălţimii motorului ceea ce permite
obţinerea de forme aerodinamice ale autovehiculului, asigurarea unei porniri uşoare pe timp
rece, etc.
Dezavantajele sistemului de alimentare cu injecţie pe benzină sunt următoarele : preţ
de cost ridicat la cumpărare datorat complexităţii constructive a sistemului, întreţinerea
tehnică necesită personal calificat şi aparatură tehnică de calitate care determină creşterea
costurilor de întreţinere, cheltuieli de reparaţie a sistemului mult mai mari întru-cât orice
defecţiune se remediază prin înlocuirea subansamblului defect.

5. 3. Sistemul de aprindere al motoarelor cu aprindere prin scânteie

Acest sistem asigură aprinderea amestecului carburant la momente de timp precis

determinate de diagrama ciclului motor şi în ordinea de funcţionare a motorului.
Principalele tipuri de sisteme de aprindere sunt următoarele :
- sistemul de aprindere cu magnetou;
- sistemul de aprindere cu baterie şi transformator;
- sistemul de aprindere electronică.
Părţile componente ale sistemului de aprindere cu baterie şi transformator, prezentat în
figura 5.3, sunt următoarele : bateria de acumulatoare, contactul cu cheie, bobina de inducţie,
coloana ruptor – distribuitor, bujiile, condensator, conductori de joasă tensiune şi conductori
de înaltă tensiune.

Fig. 5.3. Schema sistemului de aprindere cu baterie şi transformator.

1. bateria de acumulatoare; 2. contactul cu cheie; 3. bobina de inducţie; 3.a. înfăşurare primară; 3.b. miez
magnetic; 3.c. înfăşurare secundară; 4.condensator; 5. ruptor - distribuitor; 5.a. inel cu came exterioare;5.b.
ciocănel; 5.c. nicovală; 5.d. rotor; 5.e. capac distribuitor; 6. bujii; 7. conductori electrici de înaltă tensiune; 8.
conductori electrici de joasă tensiune.

44
 Funcţionare. La închiderea contactului cu cheie şi când ciocănelul este în contact cu
nicovala, curentul electric din bateria de acumulatori parcurge înfăşurarea primară a bobinei
de inducţie şi produce în jurul miezului magnetic un câmp electromagnetic. În faza următoare
datorită mişcării de rotaţie inelul cu came depărtează ciocănelul de nicovală şi întrerupe
circuitul primar de joasă tensiune. Ca urmare fluxul electromagnetic din bobină scade brusc şi
induce în înfăşurarea secundară un curent de înaltă tensiune (15.000 – 25.000 V). Acesta este
dirijat prin conductorul central la capacul distribuitor, apoi la rotor care îl distribuie prin
intermediul unui conductor lateral de înaltă tensiune la una din bujii. Datorită distanţei dintre
electrozii bujiei se produce un arc electric de scurtă durată (scânteie) care va aprinde
amestecul carburant. Acest ciclu se repetă pentru fiecare bujie în parte întru-cât curentul de
înaltă tensiune este un curent secvenţial.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt pǎrtile componente ale sistemului de alimentare cu carburator al

motoarului cu aprindere prin scânteie ?
Rǎspuns: Părţile componente ale acestui sistem sunt următoarele : rezervor de benzină,
filtru de benzină, pompa de alimentare, carburatorul , conducte de benzină şi filtru de aer.

2. Care sunt pǎrţile sistemului de alimentare cu injecţie pe benzinǎ?

Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care este rolul bobinei de inducţie ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Partea de alimentare cu combustibil a injecţiei cu benzinǎ este formatǎ din:
a) rezervor, filtru,pompǎ de alimentare, pompǎ de injecţie,injecroare;
b) rezervor, filtru, pompǎ de alimentare, regulator-distribuitor,injectoare;
c) rezervor, filtru,pompǎ de alimentare, bloc electonic de comandǎ, pompǎ de
injecţie,injecroare
Rezolvare: b
2. Partea de distribtor a coloanei ruptor-distribuitor face parte din:
a) circuitul de înaltǎ tensiune;
b) circuitul de joasǎ tensiune;
c) ambele circuite.
Rezolvare:
3. Carburatorul are rolul de a:
a) forma amestecul carburant în funcţie de sarcina motorului;
b) doza cantitatea de benzinǎ în funcţie de sarcina motorului;
c) forma amestecul carburant în funcţie de regimul de exploatare al motorului.
Rezolvare:

45
 REZUMATUL TEMEI

5. Sistemele specifice motoarelor cu aprindere prin scânteie

5.1. Sistemul de alimentare cu carburetor al motoarelor cu aprindere prin scânteie

a) Acest sistem îndeplineşte următoarele roluri : păstrează în apropierea motorului o cantitate
de benzină necesară funcţionării acestuia, curăţă aerul şi benzina de impurităţi, formează şi
dozează amestecul carburant în funcţie de sarcina motorului şi de regimul de exploatare al
motorului, conduce amestecul carburant către cilindrii motorului.
b) Părţile componente ale acestui sistem sunt următoarele : rezervor de benzină, filtru de
benzină, pompa de alimentare, carburatorul , conducte de benzină şi filtru de aer.
5.2. Sistemul de alimentare cu injecţie cu benzinǎ al motoarelor cu aprindere prin
scânteie
a) Injecţia pe benzină a apărut din necesitatea asigurării unei dozări calitative a amestecului
carburant, care să asigure un raport optim dintre aer şi benzină pentru orice regim de
exploatare a motorului în scopul reduceri poluarii mediului şi al consumului de combustibil
b) Avantajele sistemului de alimentare cu injecţie pe benzină sunt următoarele : reducerea
emisiilor poluante, creşterea puterii motorului cu 5 – 10 %, reducerea consumului de
combustibil cu 7 – 11 %, creşterea gradului de securitate în conducerea autovehiculului întru-
cât motorul răspunde prompt la comenzi, reducerea înălţimii motorului ceea ce permite
obţinerea de forme aerodinamice ale autovehiculului, asigurarea unei porniri uşoare pe timp
rece, etc.
5. 3. Sistemul de aprindere al motoarelor cu aprindere prin scânteie
a) Acest sistem asigură aprinderea amestecului carburant la momente de timp precis
determinate de diagrama ciclului motor şi în ordinea de funcţionare a motorului.
b) Părţile componente ale sistemului de aprindere cu baterie şi transformator, prezentat în
figura 5.3, sunt următoarele : bateria de acumulatoare, contactul cu cheie, bobina de inducţie,
coloana ruptor – distribuitor, bujiile, condensator, conductori de joasă tensiune şi conductori
de înaltă tensiune.

46
 Tema nr. 6

SISTEMUL DE UNGERE, SISTEMUL DE RǍCIRE ŞI BILANŢUL

TERMIC AL MOTOARELOR CU ARDERE INTERNǍ

Unitǎţi de învǎţare:

 Sistemul de ungere al motoarelor cu ardere internǎ;

 Sistemul de rǎcire al motoarelor cu ardere internǎ;
 Bilanţul termic al motoarelor cu ardere internǎ.

Obiective:

- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii sistemului de ungere al motoarelor cu

ardere internǎ;
- cunoaşterea părţile componente şi a funcţionarii sistemului de rǎcire al motoarelor cu ardere
internǎ;
- cunoaşterea elementelor ce compun bilanţului termic al motoarelor cu ardere internǎ şi a
modalitǎţilor de creştere a randamentului motorului

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
3. Negrea, D. V. - Motoare cu ardere internǎ –Procese. Econimicitate. Poluare, Ed.
Sedona, Timişoara 1997.
4. Grunwald, Berthold - Teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru
autovehicule rutiere, E. D. P.- Bucureşti 1980.
5. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
6. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

6. 1. Sistemul de ungere al motoarelor cu ardere internǎ

Sistemul de ungere are rolul de a asigura o peliculă de ulei între piesele motorului
aflate în contact şi în mişcare relativă, cu următoarele scopuri : reducerea lucrului mecanic
pierdut prin frecare, micşorarea uzurii pieselor unse, îndepărtarea produselor frecării de la
locurile de ungere, răcirea pieselor unse şi protecţia anticorozivă a acestora.
Principalele procedee de ungere sunt următoarele :
- ungerea prin amestec;
- ungerea prin stropire (barbotaj);
- ungerea prin presiune;
- ungerea mixtă.

47
 6.1.1. Ungerea prin amestec

Acest procedeu este utilizat pentru ungerea motorului cu aprindere prin scânteie în 2
timpi. Ungerea prin amestec este cel mai simplu procedeu de ungere şi constă în adăugarea
unei cantităţi de ulei în benzină (2-3 %). Uleiul urmează acelaşi circuit cu benzina şi datorită
principiului de funcţionare al acestor motoare ajunge la locurile de ungere. Principalul
avantaj al acestui procedeu de ungere este simplitatea constructivă, practic sistemul de
ungere nu are părţi componente.
Dezavantajele ungerii prin amestec sunt următoarele :
- poluare ridicată a mediului înconjurător, deoarece uleiul arde odată cu
benzina;
- consum mai mare de ulei comparativ cu celelalte procedee de ungere;
- apariţia unor defecţiuni (defectarea bujiilor, coxarea segmenţilor,
depunerea de calamină pe chiulasă şi pistoane) determinate de depunerile
de zgură şi cenuşă, rezultate în urma arderii uleiului.

6.1.2. Ungerea prin stropire

Acest procedeu se utilizează la motoarele cu ardere internă în 4 timpi, staţionare şi

cu turaţii mici. Sistemul cuprinde o baie de ulei şi nişte cuve (linguriţe) montate pe capul mare
al bielei sau pe braţele manivelă ale arborelui cotit. Ungerea este asigurată prin stropirea cu
picături foarte fine de către uleiul preluat din baie de linguriţe datorită mişcării de rotaţie a
arborelui motor.
Principalul avantaj al ungerii prin stropire este simplitatea constructivă, dar ungerea
pieselor este necontrolată mai ales la motoarele montate pe utilaje mobile datorită modificării
poziţiei motorului în timpul lucrului.

6.1.3. Ungerea prin presiune

Acest procedeu de ungere este utilizat la motoarele termice cu ardere internă de turaţie
mare, care îşi schimbă poziţia în timpul exploatării. Sistemul este format din : baie de ulei,
pompe de ulei (minim 2), filtre de ulei, radiator de ulei, conducte şi canale pentru circulaţia
uleiului.
Avantajele ungerii prin presiune sunt asigurarea constantă a peliculei de ulei între
piesele unse şi controlul presiunii şi temperaturii uleiului.
Principalul dezavantaj este reprezentat prin preţul de cost mare determinat de
complexitatea constructivă şi precizia de execuţie ridicată. De asemenea acest sistem de
ungere impune folosirea unui ulei de calitate superioară (care să nu formeze depuneri pe
canale) cu un preţ de cost mare.

6.1.4. Ungerea mixtă

Este cel mai răspândit procedeu de ungere pentru că îmbină avantajele şi dezavantajele
procedeului de ungere prin stropire cu cele ale procedeului de ungere prin presiune. Astfel,
piesele cu jocuri mari de montaj se ung prin stropire iar cele cu jocuri foarte mici de montaj se
ung prin presiune.

48
 Părţile componente ale sistemului de ungere mixtă, prezentat în figura 6.1, sunt
următoarele : baia de ulei, pompa de ulei, filtrul de ulei, radiatorul de ulei, canale şi conducte
pentru conducerea uleiului.

Fig. 6.1. Schema sistemului de ungere mixtă

1. baia de ulei; 2. pompa de ulei; 3. filtrul de ulei; 4. radiatorul de ulei;
5. rampa principală de ungere; 6. canale verticale pentru ulei; 7. rampa
culbutorilor (axul culbutorilor).

Funcţionare. Pompa absoarbe prin intermediul sorbului uleiul din baie şi îl trimite cu
presiune (2,0 – 4,5 barri) la filtru, care reţine impurităţile din lubrifiant. În funcţie de
temperatura uleiului acesta este dirijat fie la radiator (când temperatura este mare) sau direct
la rampa principală (când temperatura este scăzută). În continuare prin canale, uleiul este
trimis la lagărele paliere şi manetoane ale arborelui motor, pe care le unge prin presiune. De la
lagărele paliere, uleiul este dirijat prin canale la lagărele paliere ale arborelui cu came şi la
culbutori realizând ungerea prin presiune a acestora. Uleiul care iese prin orificiile
culbutorilor se scurge pe supape, tijele împingătoare, tacheţi şi came, pe care le unge prin
stropire şi apoi ajunge în baia de ulei. Interiorul cilindrilor şi al pistoanelor se unge prin
stropire de către uleiul care iese pe lângă lagărele manetoane şi este aruncat pe interiorul
acestor piese datorită mişcării de rotaţie a arborelui cotit. La cursele descendente ale
pistoanelor, segmenţii de ungere vor curăţa interiorul cilindrilor de pelicula de ulei care se va
scurge în baie. La motoarele prevăzute cu roţi sau lanţ de distribuţie, ungerea acestor piese se
face prin presiune.

6.1.5. Consumul de ulei al motoarelor termice cu ardere internă

În timpul exploatării unui motor termic, poate apărea fenomenul nedorit al consumului
de ulei care determină poluarea mediului înconjurător şi creşterea costurilor de întreţinere.
Cauzele care determină consumul de ulei sunt următoarele :
- vaporizarea şi arderea uleiului în camera de ardere, determinate de neetanşeitatea
dintre piston şi cilindru şi dintre supape şi ghiduri;
- vaporizarea uleiului din baia de ulei determinată de scăpările de gaze în carterul
motorului;

49
 - neetanşeitatea sistemului de ungere determinată de uzura garniturilor.
Factorii care determină consumul de ulei sunt următorii :
-creşterea turaţiei motorului determină scăderea capacităţii de curăţire a pereţilor
cilindrilor de către segmenţii de ungere;
-utilizarea de uleiuri de calitate inferioară care au punctul de inflamabilitate scăzut;
-starea tehnică a motorului apreciată prin uzura cilindrilor, pistoanelor şi segmenţilor.

6.2. Sistemul de rǎcire al motoarelor cu ardere internǎ

Acest sistem asigură răcirea pieselor motorului solicitate termic (cilindrii şi chiulasa)
şi menţine un regim termic optim de funcţionare.
Sistemele de răcire se clasifică astfel :
a. sistem de răcire directă (cu aer);
b. sistem de răcire indirectă (cu lichid) :
- prin vaporizare;
- prin termosifon;
- cu circulaţie forţată şi termostat.

6.2.1. Sistemul de răcire directă

La acest sistem schimbul de căldură dintre motor şi mediul înconjurător se face direct
prin intermediul aerului folosit ca agent de răcire. Sistemul de răcire directă este utilizat în
construcţia motoarelor termice cu capacitate cilindrică mică sau mijlocie, montate de regulă
pe utilaje mobile.
Părţile componente ale sistemului de răcire directă (figura 6.2.) sunt următoarele :
turbina de aer (ventilator), apărători (capotaje) pentru dirijarea aerului, aripioare de răcire pe
cilindrii şi pe chiulasa motorului. Turbina de aer este montată pe partea anterioară a arborelui
cotit şi antrenată direct de acesta.
Avantajele sistemului de răcire directă sunt următoarele :
- simplitate constructivă;
- dimensiuni mai reduse ale motorului;
- cheltuieli minime de întreţinere;
- siguranţă în exploatare, îndeosebi pe timp rece.

Fig. 6.2. Schema sistemului de răcire directă

1.turbină de aer; 2. apărători din tablă; 3. aripioare de răcire.

Dezavantajele sistemului de răcire indirectă sunt următoarele :

50
 - motorul atinge foarte greu temperatura optimă de funcţionare pe timp rece;
- consum de combustibil ridicat în timpul funcţionării pe durată scurtă;
- funcţionare zgomotoasă a motorului;
- necesitatea radiatorului de ulei;
- pornire nesigură pe timp rece.

6.2.2. Sistemul de răcire indirectă prin vaporizare

Este cel mai vechi sistem de răcire indirectă utilizat în construcţia motoarelor termice
staţionare şi de putere mică sau mijlocie.
Sistemul de răcire prin vaporizare (figura 6.3.) are următoarele părţi componente:
cămaşă de răcire cilindrii, cămaşă de răcire chiulasă şi rezervor de apă.
Lichidul de răcire circulă datorită trecerii acestuia în formă de vapori în urma
contactului cu piesele fierbinţi ale motorului. Din această cauză acest sistem de răcire necesită
completarea periodică cu mari cantităţi de apă.

Fig. 6.3. Schema sistemului de răcire indirectă prin vaporizare

1. cămaşă de răcire cilindrii; 2. cămaşă de răcire chiulasă;
3. rezervor de apă.

6.2.3. Sistemul de răcire prin termosifon

Este utilizat la motoare termice de putere mică şi mijlocie montate pe utilaje mobile.
Acest sistem, prezentat în figura 6.4, este alcătuit din: radiator de apă, ventilator, racorduri de
legătură, spaţii de circulaţie a apei în blocul cilindrilor şi în chiulasă.

Fig. 6.4. Schema sistemului de răcire indirectă cu circulaţie prin termosifon

1. cămaşă de răcire a chiulasei; 2. cămaşă de răcire a cilindrilor;
3. radiator de apă; 4. ventilator.

51
 Apa circulă prin sistem datorită diferenţei de densitate dintre apa caldă şi apa rece.
Radiatorul de apă realizează schimbul de căldură dintre lichidul de răcire şi mediul
înconjurător iar ventilatorul produce un curent de aer necesar intensificării schimbului de
căldură.

6.2.4. Sistemul de răcire indirectă cu circulaţie forţată şi cu termostat

În prezent este cel mai utilizat sistem de răcire pentru că asigură o răcire eficientă a
pieselor fierbinţi ale motorului indiferent de anotimp, precum şi un regim termic constant.
Părţile componente principale ale sistemului de răcire indirectă cu circulaţie forţată şi
cu termostat, prezentat în figura 6.5, sunt următoarele : radiatorul de apă, ventilatorul, pompa
de apă, termostatul, cămaşa de răcire a cilindrilor, cămaşa de răcire a chiulasei, racorduri de
legătură şi termometru.
Pompa de apă, realizează circulaţia forţată a lichidului de răcire prin sistem iar
termostatul asigură menţinerea constantă a temperaturii acestuia.

Fig. 6.5. Schema sistemului de răcire indirectă cu circulaţie forţată

şi cu termostat.
1. cămaşă de răcire a chiulasei; 2. cămaşă de răcire a cilindrilor;
3. radiator de apă; 4. ventilator; 5. pompă de apă; 6. termostat .

Funcţionare. Pompa de apă absoarbe lichidul de răcire din bazinul inferior al

radiatorului şi îl introduce în cămăşile de răcire a cilindrilor şi în cămaşa de răcire a chiulasei.
După ce răceşte cilindrii şi chiulasa, lichidul ajunge la termostat care în funcţie de temperatura
acestuia realizează două circuite de funcţionare. Când temperatura lichidului de răcire este
scăzută (sub 75-85 o C), termostatul este închis şi dirijează lichidul către pompa de apă, care îl
recirculă în blocul cilindrilor şi în chiulasă (circuitul scurt). Când motorul se încălzeşte
termostatul se deschide şi dirijează lichidul către radiator unde se produce schimbul de
căldură cu mediul înconjurător.
Principalele avantaje ale sistemului de răcire indirectă sunt :
- asigură o răcire eficientă a punctelor calde ale motorului;
- asigură încălzirea rapidă a motorului indiferent de temperatura mediului
înconjurător;
- asigură stabilitatea termică a motorului la variaţii rapide ale sarcinii şi
turaţiei acestuia;
- zgomot mai scăzut al motorului întru-cât cămăşile de răcire ale cilindrilor
şi chiulasei acţionează ca un strat izolant fonic;
- pornire sigură pe timp rece.

52
 Principalele dezavantaje ale acestui sistem sunt următoarele :
- complexitate constructivă care determină un preţ de cost mai ridicat al
motorului;
- în construcţia acestui sistem de răcire sunt utilizate materiale deficitare
(cupru, aluminiu, staniu);
- lungime şi masă mai mare a motorului;
- cheltuieli de întreţinere şi reparaţii mai mari comparativ cu sistemul de
răcire directă;
- funcţionare nesigură în regiunile lipsite de apă;
- în exploatare pot apărea defecţiuni tehnice determinate de neetanşeităţile
dintre diversele părţi componente ale sistemului.

6.3. Bilanţul termic al motoarelor cu ardere internǎ

Este o ecuaţie care arată cum este folosită cantitatea de căldură rezultată prin arderea
combustibilului în interiorul cilindrilor motorului.

Qt = Qe + Qr + Qrad + Qai + Qm + Qev , (%) (6.1)

în care :
Qt = cantitatea de căldură totală obţinută prin arderea combustibilului în interiorul
cilindrilor motorului;
Qe = cantitatea efectivă de căldură transformată în lucru mecanic (20-40 %);
Qr = cantitatea de căldură pierdută prin sistemul de răcire (20-35 %);
Qrad =cantitatea de căldură pierdută prin radiaţie de către piesele motorului
(10-20 %);
Qai = cantitatea de căldură pierdută prin arderea incompletă a combustibilului
(0-15 %);
Qm =cantitatea de căldură pierdută prin frecările interioare şi prin acţionarea
mecanismelor auxiliare (10-25 %);
Qev =cantitatea de căldură pierdută în gazele de evacuare (10-20 %).

În timpul exploatării unui motor utilizatorul poate reduce pierderile de căldură datorate
arderilor incomplete, pierderile datorate frecărilor interioare, pierderele prin rǎcire si prin
radiaţie. Pierderile datorate arderilor incomplete pot fi reduse prin reglarea corectă a părţilor
componente ale sistemului de alimentare, folosirea motoarelor cu supraalimentare şi a
sistemului de alimentare cu injecţie pe benzină. Pierderile de căldură prin frecările interioare
pot fi diminuate prin folosirea de uleiuri superioare calitativ şi prin întreţinerea
corespunzătoare a sistemului de ungere. De asemenea o parte din căldura evacuată în gazele
de ardere poate fi recuperată prin folosirea turbosuflantei. Pentru reducerea pierderilor prin
rǎcirea motorului se recomandǎ folosirea motoarelor cu termostat, montarea de huse la
radiator pe timp rece şi evitarea funcţionǎrii motorului pe intervale scurte de timp.

Randamentul efectiv (e), reprezintă raportul dintre cantitatea de căldură

transformată în lucru mecanic (Qe) şi cantitatea totală de căldură (Qt) obţinută prin arderea
combustibilului :
e = Qe / Qt (6.2)

Randamentul efectiv al unui motor apreciază sintetic gradul de perfecţiune al acestuia.

Pentru diferitele tipuri de motoare termice cu ardere internă, randamentul efectiv are
următoarele valori :

53
 - e = 0,20 - 0,30 pentru motoarele cu aprindere prin scânteie;
- e = 0,30 – 0,40 pentru motoarele cu aprindere prin comprimare.
Valorea mai mare a randamentului efectiv pentru motoare termice cu ardere internǎ cu
aprindere prin comprimare explicǎ consumul de combustibil mai redus al acestui tip de motor
comparativ cu motorul cu aprindere prin scânteie.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce procedee de ungere se folosesc la motoarele cu ardere internǎ?

Rǎspuns: Procedeele de ungere folosite la motoarele cu ardere internǎ sunt
urmǎtoarele: ungere prin amestec, ungerea prin stropire, ungerea prin presiune şi ungerea
mixtǎ.
2. Care sunt pǎrţile sistemului de rǎcire cu circulaţie forţatǎ şi termostat?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt elementele bilanţului termic al unui motor cu ardere internǎ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Un dezavantaj important al ungeri prin amestec este:
a) costul ridicat al sistemului de ungere;
b) costul ridicat al uleiului folosit;
c) poluarea ridicatǎ a mediukui înconjurǎtor
Rezolvare: c
2. In sistemul de rǎcire al motoarelor cu ardere internǎ termostatul regleazǎ:
a) temperatura apei în circuitul de rǎcire;
b) presiunea apei în circuitul de rǎcire;
c) temperatura şi presiunea apei în circuitul de racire.
Rezolvare:
3. In cadrul bilantului termic al motorului cu ardere internǎ cantitatea de cǎldurǎ
transformatǎ efectiv în lucru mecanic este de:
a) 10 – 20%;
b) 20 – 40 %;
c) 40 – 50 %.
Rezolvare:
4. Circuitul lung al apei în sistemul de racire este:
a) pompǎ de apǎ, cǎmǎşile de rǎcire a cilindrilor şi chiulasei, termostat, poma de apǎ;
b) radiator, pompǎ de apǎ, cǎmǎşile de rǎcire a cilindrilor şi chiulasei, termostat,
radiator;
c) pompǎ de apǎ, termostat, cǎmǎşile de rǎcire a cilindrilor şi chiulasei, poma de apǎ;

Rezolvare:

54
 REZUMATUL TEMEI

6. Sistemul de ungere, sistemul de rǎcire şi bilantul termic al motoarelor cu

ardere internǎ

6.1. Sistemul de ungere al motoarelor cu ardere internǎ

6.1.1. Ungerea prin amestec
6.1.2. Ungerea prin stropire
6.1.3. Ungerea prin presiune
6.1.4. Ungerea mixtă
6.1.5. Consumul de ulei al motoarelor termice cu ardere internă
6.2. Sistemul de rǎcire al motoarelor cu ardere internǎ
6.2.1. Sistemul de răcire directă
6.2.2. Sistemul de răcire indirectă prin vaporizare
6.2.3. Sistemul de răcire prin termosifon
6.2.4. Sistemul de răcire indirectă cu circulaţie forţată şi cu termostat
6.3. Bilanţul termic al motoarelor cu ardere internǎ

55
 Tema nr. 7

TRACTOARE AGRICOLE

Unitǎţi de învǎţare:

 Consideraţii generale privind tractoarele;

 Tipuri de transmisii folosite în construcţia tractoarelor.

Obiective:
- cunoaşterea principalelor tipuri de tractoare si caracteristicile acestora
- cutoaşterea tipurilor de transisii folosite în construcţia tractoarelor şi maşinilor agricole;
- formarea de competenţe şi abilitǎţi privind analiza criticǎ a construcţiei tractoarelor.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
3. Pǎunescu, I., Manole,C. - Tractoare şi automobile; Universitatea Politehnica,
Bucureşti 1993.
4. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
5. Tecuşan N., Ionescu E., - Tractoare şi automobile, EDP, Bucureşti, 1983.
6. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

7.1. Consideraţi generale

7.1.1. Introducere

Tractorul agricol reprezintă principala sursă energetică, cu importanţă deosebită în

mecanizarea proceselor de producţie din agricultură.
Tractoarele, maşinile şi instalaţiile agricole, încadrate în tehnologii optime de
mecanizare pentru fiecare sector productiv din agricultură, contribue la industrializarea
agriculturii, creşterea productivităţii muncii şi reducerea considerabilă a cheltuielilor.
Tractorul este format din următoarele subansamble principale : motorul (sursa de
energie), transmisia (legătura cinematică dintre motor şi organele pentru deplasare), sistemul
de rulare (prin care tractorul se sprijină pe teren şi se autodeplasează), mecanismul de direcţie
(permite orientarea tractorului pe direcţia dorită), sistemul de frânare (permite reducerea
vitezei de deplasare, oprirea şi imobilizarea tractorului), instalaţia electrică (producerea şi
stocarea energiei electrice, pornirea motorului termic şi alimentarea consumatorilor de pe
tractor), dispozitivele de tracţiune, cuplare, acţionare (permit cuplarea şi acţionarea maşinilor
agricole) şi corpul, cabina cu postul de comandă al tractorului.
Mijloacele tehnice utilizate în procesul de mecanizarea agriculturii trebuie să răspundă
anumitor cerinţe, corespunzător tendinţelor pe plan mondial :

56
 -creşterea puterii tractoarelor şi a lăţimilor de lucru ale maşinilor agricole pentru a
putea realiza mai multe operaţiuni tehnologice la o singură trecere şi prin aceasta
protejarea structurii solului ;
-realizarea unui consum raţional de energie ;
-extinderea surselor de energie regenerabile;
-creşterea gradului de confort pentru posturile de comandă ale tractoarelor agricole
(limitarea zgomotului, vibraţiilor, temperaturii, etc.) ;
-construcţia modulată a utilajelor agricole pentru o mai bună adaptare la diverse
condiţii de lucru ;
-regimuri de lucru diverse şi reglabile adecvate fiecărui proces de producţie ;
-accesibilitate crescută pentru o diagnosticare rapidă.

7.1.2. Clasificarea tractoarelor

Tractorul este o maşină de forţă utilizată în agricultură pentru tractarea şi acţionarea

maşinilor agricole, în vederea executării diferitelor lucrări agricole, precum şi pentru tractarea
remorcilor la lucrările de transport.
În agricultură este utilizată o gamă diversă de tractoare care se clasifică după mai
multe criterii şi anume :
>după destinaţie tractoarele se clasifică în :
A. tractoare agricole (pentru lucrările agricole)
- tractoare de uz general care se utilizează la executarea principalelor lucrări
agricole (arat, discuit, pregǎtit terenul, etc.). Se caracterizeazǎ prin puteri şi
forte de tracţiune mari, ecartament fix, pneuri late, gamǎ largǎ de viteze ;
- tractoare universale , numai pe roţi, utilizate la o gamă largă de lucrări
agricole, inclusiv semǎnat, întertinerea culturilor,transport şi recoltat. Se
caracterizeaza prin mijlocie sau mare, ecartament reglabil, garda mare la sol,
pneuri de lǎţime mijlocie, numǎr mare de trepte de vitezǎ, instalaţie de
frânare şi elentricǎ conform normelor de circulaţie ;
- tractoare specializate , pe roţi sau pe şenile, utilizate pentru executarea unor
lucrări speciale (tractoare viticole, pomicole, legumicole, încălecătoare,
pentru pante, specializate pentru alte culturi) Tractoarele viticole pe roţi sau
pe senile se caracterizeza prin putere micǎ sau mijlocie; dimensiuni de
gabarit reduse, gardǎ micǎ la sol, numǎr redus de trepte de vitezǎ, ecartament
mic reglabil în limite mici. Tractoarele pomicole sunt asemǎnǎtoare cu
tractoarele viticole, dar au ecatamentul mai mare şi pneuri sau şenile late.
Tractoarele legumicole se caracterizeazǎ prin gardǎ mare la sol, ecartament
mare reglabil în limite largi, peuri înguste, gamǎ larga de viteze, inclusiv
viteze lente.
- şasiuri autopropulsate sunt tractoare la care zona dintre cele două punţi este
liberă, oferind posibilităţi de montare a unor maşini agricole sau echipamente
purtate sau semipurtate ;
B. tractoare industriale (pentru lucrări industriale)
- tractoare de uz general pentru lucrări grele de terasamente, nivelare,
defrişare, etc. ;
- tractoare speciale pentru executarea lucrărilor speciale (stivuit, încărcat,etc) .
C. tractoare rutiere utilizate pentru lucrările de transport a produselor agricole.
>după sistemul de rulare tractoarele se clasifică în :
- tractoare pe roţi :

57
 -cu o punte, denumite motocultoare (tractoare de putere mică şi foarte
mică şi gabarit redus) ;
-cu două punţi, (cu trei roţi 3 x 2, din care cele două din spate sunt
motoare ; cu patru roţi 4 x 2, cele din spate fiind motoare ; cu patru roţi
4 x 4, toate roţile fiind motoare).
- tractoare pe şenile ;
- tractoare cu semişenile.
>după tipul motorului tractoarele pot fi :
- echipate cu motoare termice ;
- echipate cu motoare electrice.
>după puterea motorului tractoarele se împart în :
- tractoare de foarte mică putere (2 – 7 KW) ;
- tractoare de mică putere (7 – 20 KW) ;
- tractoare de putere mijlocie (20 – 50 KW) ;
- tractoare de putere mare (50 – 100 KW) ;
- tractoare de putere foarte mare (> 100 KW).

7.2. Tipuri de transmisii folosite la tractoare

Transmisia reprezintă totalitatea subansamblelor prin intermediul cărora se realizează

transmiterea puterii de la motor la organele pentru deplasare. Ea are rolul de a adapta
parametrii puterii efective a motorului la condiţiile reale ale organelor pentru deplasare.
După modul de transmitere a puterii transmisiile se clasifică în :
a. transmisii mecanice;
b. transmisii hidraulice :
-hidrostatice;
-hidrodinamice;
c. electrice;
d. combinate :
-hidromecanice;
-electromecanice.
După modul de variaţie a vitezei, transmisiile pot fi :
a. transmisii în trepte;
b. transmisii fără trepte ( continui ).
După sistemul de deplasare transmisiile se clasifică în :
a. transmisii pentru tractoare pe roţi;
b. transmisii pentru tractoare pe şenile.

7.2.1. Transmisia mecanicǎ în trepte

Aceste transmisii sunt cele mai răspândite având ca avantaje principale simplitatea
constructivă şi siguranţa în exploatare.
Transmisia mecanică pentru tractoarele pe roţi, prezentată în figura 7.1 cuprinde
următoarele subansamble principale : ambreiajul principal, reductorul planetar, cutia de
viteze, transmisia centrală, diferenţialul, transmisiile finale şi roţile motoare.

58
 Fig. 7.1. Schema transmisiei mecanice pentru tractoarele pe roţi
AP - ambreiajul principal; RP - reductorul planetar; CV - cutia de viteze;
TC - transmisia centrală; D - diferenţial; TF - transmisia finală;
RM - roţile motrice.
Ambreiajul principal realizează o legătură intermitentă între motorul termic şi
celelalte părţi componente ale transmisiei.
Reductorul planetar are rolul de a dubla sau tripla numărul treptelor de viteză şi este
un subansamblu specific tractoarelor agricole.
Cutia de viteze are rolul principal de a modifica vitezele de deplasare ale tractorului
în funcţie de condiţiile concrete de lucru.
Transmisia centrală realizează schimbarea planului mişcării cu 90 0 şi
demultiplicarea turaţiei.
Diferenţialul are rolul de a transmite turaţii diferite la roţile motoare atunci când
tractorul se deplasează în viraje sau pe teren denivelat.
Transmisiile finale realizează ultima demultiplicare a turaţiei şi ele sunt specifice
tractoarelor care necesită forţe mari de tracţiune.
Transmisia mecanică a tractoarelor pe şenile, prezentată în figura 7.2, este alcătuită din
următoarele subansamble principale : ambreiaj principal, reductor planetar, cutie de viteze,
transmisie centrală, ambreiaje laterale şi transmisii finale.

Fig. 7.2. Schema transmisiei mecanice la tractoarele pe şenile

AP - ambreiaj principal; CV - cutie de viteze; RP - reductor planetar;
TC - transmisie centrală; AL - ambreiaje laterale; TF - transmisii finale;
SM - steluţa motoare.

Ambreiajele laterale îndeplinesc rolul diferenţialului din transmisia tractoarelor pe

roţi şi totodată permit conducerea utilajelor pe şenile prin transmiterea de viteze diferite la
cele două şenile. Din aceste considerente ele se numesc şi ambreiaje de direcţie.

59
 7.2.2. Transmisia hidraulicǎ

Aceste transmisii cunosc în prezent o largă răspândire în construcţia tractoarelor.

Transmisiile hidraulice realizează transmiterea mişcării de la motorul termic cu ardere
internă la organele pentru deplasare cu ajutorul unui flux de lichid, de regulă ulei hidraulic.
Ele fac parte din categoria transmisiilor fără trepte.
Transmisia hidraulică a tractoarelor pe roţi (figura 7.3) cuprinde următoarele părţi
componente principale : rezervor de ulei hidraulic, filtre hidraulice, pompă hidraulică, motor
hidraulic, conducte, transmisie centrală şi diferenţial .

Fig. 7.3. Schema transmisiei hidraulice pentru tractoarele pe roţi

MT - motor termic; PH - pompă hidraulică; MH - motor hidraulic;
CH - conducte hidraulice; TC - transmisie centrală; D - diferenţial;
RM - roţi motoare.

Pompa hidraulică transformă energia mecanică primită de la motorul termic în

energie cinetică şi potenţială a lichidului de lucru (energie hidraulică).
Motorul hidraulic transformă energia hidraulică a lichidului în lucru mecanic care se
transmite la organele pentru deplasare.
Conductele hidraulice au rolul de a conduce lichidul hidraulic cu înaltă presiune între
părţile componente hidraulice ale transmisiei.
În figura 7.4. se prezintă schema transmisiei hidraulice pentru tractoarele pe şenile,
unde părţile mecanice au fost înlocuite de părţi hidraulice, astfel această transmisie cuprinde
două pompe hidraulice şi două motoare hidraulice. Prin modificarea debitului şi presiunii
lichidului între pompa hidraulică şi motorul hidraulic se pot obţine turaţii diferite ale steluţelor
motoare.

Fig. 7.4. Schema transmisiei hidraulice a tractoarelor pe şenile

MT - motor termic; PH - pompă hidraulică; MH - motor hidraulic;
CH - conducte hidraulice; SM - steluţa motoare a şenilei.

60
 Transmisiile hidraulice prezintă următoarele avantaje :
- asigură obţinerea unui mare număr de rapoarte de transmisie (50-60), ceea ce
permite adaptarea perfectă a tractorului la condiţiile concrete de lucru;
- pompa hidraulică şi motoarele hidraulice pot fi montate în orice loc pe tractor pentru
că legătura dintre acestea se face prin conducte, astfel tractorul devine mai compact;
- simplifică comenzile tractorului, acesta poate fi condus mult mai uşor în timpul
lucrului;
- permit antrenarea în paralel cu energie hidraulică a organelor de lucru ale tractorului;
- asigură posibilităţi largi de automatizare a procesului de lucru al tractorului.
Dezavantajele principale ale transmisiilor hidraulice sunt următoarele :
- preţ de cost mai mare datorat materialelor utilizate, preciziei şi calităţii prelucrărilor,
deoarece se lucrează cu presiuni foarte mari;
- randament total al transmisiei mai scăzut, pentru că energia mecanică este
transformată într-o formă intermediară de energie şi întotdeauna la transformarea
energiei dintr-o formă în alta randamentul scade;
- randamentul transmisiei scade odată cu creşterea temperaturii uleiului hidraulic
pentru că scade vâscozitatea acestuia;
- pe timp rece este necesară încălzirea uleiului hidraulic;
- în majoritatea cazurilor, greutatea specifică a tractorului este mai mare decât în cazul
transmisiei mecanice.

7.2.3. Transmisia electricǎ

Aceste transmisii se folosesc de regulă pentru tractoare de putere mare cu dublă

tracţiune sau pe şenile prevăzute cu acţionări multiple ale echipamentului de lucru.
Transmisia electrică a unui tractor pe roţi 4 x 4 (figura 7.5) este formată din : ambreiaj
principal, generator electric, 4 motoare electrice, transmisii finale şi conductori electrici.

Fig. 7.5. Schema transmisiei electrice a unui tractor pe roţi 4 x 4

MT - motor termic; AP - ambreiaj principal; GE - generator electric;
ME - motor electric; TF - transmisii finale; CE - conductori
electrici; RM - roţi motoare.
Generatorul electric transformă energia mecanică primită de la motorul termic în
energie electrică.
Motorul electric transformă energia electrică primită de la generatorul electric prin
intermediul conductoarelor electrice în lucru mecanic ce se transmite organelor pentru
deplasare.
În figura 7.6 se prezintă schema transmisiei electrice pentru un tractor pe şenile, unde
se constată că reducerea numărului motoarelor electrice a determinat utilizarea unor părţi de
transmisie mecanică (transmisia centrală şi ambreiajele laterale).
Transmisiile electrice prezintă în general aceleaşi avantaje cu transmisiile hidraulice
şi anume :

61
 - viteza de lucru variază continuu de la zero la valoarea maximă atât înainte cât şi
înapoi;
- uşurarea comenzilor pentru conducerea tractorului şi mai ales pentru acţionarea
echipamentului de lucru;
- permit acţionarea în paralel a echipamentelor de lucru;
- generatorul şi motoarele electrice pot fi amplasate în orice loc pe tractor, legătura
între ele se face cu ajutorul conductorilor electrici iar tractorul devine mai compact;
- asigură cele mai bune posibilităţi de automatizare a procesului de lucru al tractorului.

Fig. 7.6. Schema transmisiei electrice a unui tractor pe şenile

MT - motor termic; AP - ambreiaj principal; GE - generator electric; ME - motor electric; TC - transmisie
centrală; AL - ambreiajelaterale; TF - transmisii finale; SM - steluţe motoare.

Principalele dezavantaje ale transmisiilor electrice sunt următoarele :

- preţ de cost mai mare îndeosebi datorită materialelor deficitare utilizate în construcţia
transmisiilor electrice;
- randament total mai scăzut pentru că energia mecanică este transformată într-o formă
intermediară de energie;
- greutate specifică mai mare, comparativ cu transmisia mecanică (cu 2-9 daN / KW)
cât şi cu transmisia hidraulică (cu 1-4 daN / KW);
- în exploatare necesită forţă de muncă temeinic calificată şi disciplinată, pentru că
nerespectarea normelor de protecţia muncii poate conduce la accidente prin
electrocutare.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt principalele tipuri de transmisii utilizate la tractoare?

Rǎspuns: Principalele tipuri de transmisii utilizate la tractoare sunt urmǎtoarele:
transmisia mecanicǎ, transmisia hidraulicǎ, transmisia electricǎ şi transmisia combinatǎ.
2. Care sunt pǎrţile componente ale transmisiei mecanice?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt pǎrţile componente ale transmisiei hidraulice?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

62
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Transmisia mecanicǎ a unui tractor pe roţi este formatǎ din:
a) ambreiajul principal, reductorul planetar, cutia de viteze, transmisia centrală,
diferenţialul, transmisiile finale;
b) ambreiajul principal, diferentialul, reductorul planetar, cutia de viteze, transmisia
centrală, transmisiile finale;.
c) ambreiajul principal, reductorul planetar, cutia de viteze, transmisia centrală,
ambreiaje laterale, transmisiile finale.
Rezolvare: a
2. Unul din avantajele transmisiei hidraulice este:
a) preţ de cost scǎzut;
b) randament total al transmisiei ridicat;
c) simplificarea comenzilor tractorului.
Rezolvare:
3. Transmisia hidraulicǎ a unui tractor pe roţi este formatǎ din::
a) pompǎ hidraulica, motor hidraulic, transmisie centrala , diferential;
b) pompǎ hidraulica, motor hidraulic, cutie de vitezǎ, transmisie centrala , diferential;
c) 2 pompe hidraulice, 2 motoare hidraulice, 2 ambreiaje laterale.
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI

7. TRACTOARE AGRICOLE

7.1. Consideraţi generale

7.1.1. Introducere
7.1.2. Clasificarea tractoarelor
7.2. Tipuri de transmisii folosite la tractoare
7.2.1. Transmisia mecanicǎ în trepte
a) Transmisia mecanică pentru tractoarele pe roţi cuprinde următoarele subansamble
principale : ambreiajul principal, reductorul planetar, cutia de viteze, transmisia centrală,
diferenţialul, transmisiile finale.
b) Transmisia mecanică a tractoarelor pe şenile este alcătuită din următoarele
subansamble principale: ambreiaj principal, reductor planetar, cutie de viteze, transmisie
centrală, ambreiaje laterale şi transmisii finale.
7.2.2. Transmisia hidraulicǎ
a) Transmisia hidraulică a tractoarelor pe roţi cuprinde următoarele părţi componente
principale : rezervor de ulei hidraulic, filtre hidraulice, pompă hidraulică, motor hidraulic,
conducte, transmisie centrală şi diferenţial .
b) Transmisia hidraulică a tractoarelor pe şenile cuprinde următoarele părţi
componente principale: rezervor de ulei hidraulic, filtre hidraulice, douǎ pompe hidraulice,
douǎ motore hidraulice şi conducte hidraulice.
7.2.3. Transmisia electricǎ
a) Transmisia electrică a unui tractor pe roţi 4 x 4 este formată din: ambreiaj principal,
generator electric, 4 motoare electrice, transmisii finale şi conductori electrici.
b)Transmisia electrcǎ a tractoarelor pe şenile este alcătuită din următoarele
subansamble principale: ambreiaj principal, generator electrc, conductori electrici, motor
electric, transmisie centrală, ambreiaje laterale şi transmisii finale

63
 Tema nr. 8

TRANSMISIA MECANICǍ A TRACTOARELOR

Unitǎţi de învǎţare:

 Ambreiajul principal;
 Cutia de viteze;
 Puntea din spate a tractoarelor pe roţi şi a tractoarelor pe senile:

Obiective:
- cunoaşterea principalelor tipuri de ambreiaje şi funcţionarea acestora;
- cutoaşterea tipurilor de cutii de viteze mecanice şi funcţionarea acestora;
- cunoaşterea construcţiei şi funcţionǎri punţilor spate ale tractoarelor agricole.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
3. Pǎunescu, I., Manole,C. - Tractoare şi automobile; Universitatea Politehnica,
Bucureşti 1993.
4. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
5. Tecuşan N., Ionescu E., - Tractoare şi automobile, EDP, Bucureşti, 1983.
6. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

8.1. Ambreiajul principal

Ambreiajul principal este un cuplaj de legătură intermitent care asigură transmiterea

mişcării de la motorul termic cu ardere internă la celelalte părţi componente ale transmisiei. El
îndeplineşte următoarele roluri :
- decuplează transmisia de motor pentru opriri temporare sau pentru schimbarea
treptelor de viteză, acţionarea prizei de putere şi blocarea diferenţialului;
- asigură demararea progresivă a tractorului prin creşterea treptată a solicitărilor din
organele componente ale transmisiei;
- limitează valoarea maximă a momentului de torsiune la organele transmisiei şi la
motor prin patinarea elementelor sale;
- acţionează unele echipamente de lucru (priză de putere, pompă hidraulică, etc).
După modul de transmitere a momentului motor ambreiajele se clasifică în :
a. ambreiaje mecanice cu fricţiune – momentul motor se transmite prin
fenomenul mecanic de frecare;
b. ambreiaje hidraulice – momentul motor se transmite prin intermediul unui
lichid;

64
 c. ambreiaje electromagnetice – momentul motor se transmite prin
interacţiunea dintre două câmpuri electromagnetice;
d. ambreiaje combinate
- hidromecanice;
- electromecanice.
După tipul mecanismului de presare :
a. permanent (normal) cuplate – la care apăsarea suprafeţelor de frecare se
realizează de unul sau mai multe arcuri;
b. facultativ cuplate – la care apăsarea suprafeţelor de frecare se realizează cu
ajutorul unui sistem de pârghii;
c. semicentrifugale – la care apăsarea suprafeţelor de frecare se realizează prin
acţiunea unor contragreutăţi montate pe arborele cotit al motorului şi care se
deplasează odată cu rotirea acestuia.
După forma suprafeţelor de frecare, ambreiajele cu fricţiune se clasifică în :
a. cu discuri (cu unul, două sau mai multe discuri);
b. conice (cu con direct sau invers);
c. cu saboţi.

8.1.1. Ambreiajul cu fricţiune, normal cuplat, monodisc

Acest tip de ambreiaj se întâlneşte în construcţia tractoarelor pe roţi. În poziţie

normală el este cuplat iar la apăsarea mecanismului de comandă se decuplează.
Părţile componente ale unui ambreiaj cu fricţiune, normal cuplat (figura 8.1) sunt
următoarele :
a. partea conducătoare :
- discul de presiune;
- carcasa ambreiajului;
- arcurile de apăsare.
b. partea condusă :
- discul de fricţiune;
- arborele ambreiajului;
c. mecanismul de comandă :
- pedala de ambreiaj;
- arc de revenire a pedalei;
- tijă de legătură;
- pârghie de comandă;
- ax cu furcă;
- rulment de presiune;
- pârghii pentru debreiere (decuplare);
- bolţuri de tragere.

65
 Fig. 8.1. Schema ambreiajului cu fricţiune, normal cuplat, monodisc.
1. volanta; 2. disc de presiune; 3. carcasa ambreiajului; 4. disc de
fricţiune; 5. arbore ambreiaj; 6. pedală de comandă; 7. arc de revenire;
8. tijă de legătură; 9. pârghie de comandă; 10. rulment de presiune;
11. pârghii pentru debreiere; 12. bolţuri de tragere; 13. arcuri de apăsare.

Funcţionare. În poziţie normală ambreiajul este cuplat într-ucât arcurile de apăsare

exercită o forţă de apăsare asupra discului de presiune. Astfel apar două forţe de frecare între
volantă – discul de fricţiune şi între discul de presiune – discul de fricţiune, iar mişcarea se
transmite de la partea conducătoare la partea condusă a ambreiajului. La apăsarea pedalei de
comandă prin sistemul de pârghii, rulmentul de presiune acţionează asupra pârghiilor pentru
debreiere care vor depărta discul de presiune de discul de fricţiune, învingând forţa elastică a
arcurilor. Ca urmare forţele de frecare dintre partea conducătoare şi partea condusă dispar şi
se întrerupe transmiterea mişcării la arborele ambreiajului.

8.1.2. Ambreiajul cu fricţiune, facultativ cuplat, monodisc

Acest tip de ambreiaj este utilizat de regulă la tractoarele pe şenile. În poziţie normală
ambreiajul este decuplat iar la acţionarea manetei de comandă, ambreiajul se cuplează.
Părţile principale ale unui ambreiaj cu fricţiune, facultativ cuplat (figura 8.2) sunt
următoarele :
a. partea conducătoare :
- discul de fricţiune;
b. partea condusă :
- disc de presiune anterior;
- disc de presiune posterior;
- arcuri de distanţare;
- arborele ambreiajului.
c. mecanismul de comandă :
- manetă de comandă;
- tijă de legătură;
- pârghie de comandă;
- ax cu furcă;
- rulment de presiune;
- bucşe conică;
- pârghii pentru cuplare (ambreiere).

66
 Fig. 8.2. Schema ambreiajului cu fricţiune, facultativ cuplat, monodisc
1. volantă; 2. disc de fricţiune; 3. disc de presiune posterior; 4. disc de
presiune anterior; 5. arbore ambreiaj; 6. manetă de comandă; 7. tijă de legătură;
8. pârghie de comandă; 9. rulment de presiune;10. bucşe conică;
11. pârghii pentru ambreiere; 12. arcuri pentru distanţare.

Funcţionare. Datorită arcurilor pentru distanţare, discurile de presiune sunt menţinute

depărtate faţă de discul de fricţiune, astfel ambreiajul este decuplat. La acţionarea manetei de
comandă prin intermediul sistemului de pârghii, bucşa conică apasă asupra pârghiilor pentru
cuplare. Acestea deplasează discul de presiune posterior către cel anterior, strângând între ele
discul de fricţiune. Ca urmare a forţelor de frecare ce apar între discuri, mişcarea se transmite
de la partea conducătoare la partea condusă.

8.2. Cutia de viteze

Cutia de viteze îndeplineşte următoarele roluri ;

- modifică momentul motor la organele pentru deplasare şi respectiv viteza
de deplasare a tractorului;
- permite mersul înapoi a tractorului;
- asigură staţionarea îndelungată a tractorului cu motorul în funcţiune.
Cutiile de viteze trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe :
- să realizeze un număr suficient de viteze, cu rapoarte de transmisie raţional
alese în funcţie de destinaţia tractorului;
- să asigure tractorului o capacitate de lucru ridicată la lucrările executate şi
o economicitate în funcţionare.
După felul modificării raportului de transmisie cutiile de viteze pot fi :
- cutii de viteze în trepte;
- cutii de viteze fără trepte;
- cutii de viteze mixte.
După felul acţionării cutiile de viteze se clasifică în :
- cutii de viteze manuale;
- cutii de viteze semiautomate;
- cutii de viteze automate.
Cutiile de viteze în trepte, în funcţie de schema cinematică pot fi :
- cu doi arbori;
- cu trei arbori;
- compuse;
- planetare;
- speciale.

67
 După poziţia arborilor cutiile de viteze pot fi :
- cu arbori longitudinali;
- cu arbori transversali.

8.2.1. Cutia de viteze în trepte, cu doi arbori longitudinali

Această cutie de viteze se întâlneşte la tractoarele de putere mică şi mijlocie, cu

număr relativ mic de trepte de viteze. Părţile componente principale ale unei astfel de cutii,
prezentată în figura 8.3, sunt următoarele : carcasa ( carter), arborele principal (primar),
arborele secundar, roţi dinţate fixe pe arbore, roţi deplasabile, roată dinţată intermediară
pentru mersul înapoi şi mecanismul de comandă.

Fig. 8.3. Schema cutiei de viteze în trepte, cu doi arbori longitudinali

1. arbore principal; 2. arbore secundar; 3. roţi dinţate deplasabile;
4. roţi dinţate fixe pe arbore; 5. roată intermediară pentru mersul înapoi;
6. carcasă; 7. lagăre cu rulmenţi.

Funcţionare. Arborele principal primeşte mişcarea de la ambreiajul principal sau de la

reductorul planetar. Pentru transmiterea mişcării este necesar ca o roată deplasabilă de pe
acest arbore să angreneze cu perechea corespunzătoare de pe arborele secundar. Cutia de
viteze prezentata în figura 28, este cuplată în treapta a treia şi poate realiza trei trepte de viteze
înainte şi o treaptă pentru mersul înapoi.

8.2.2. Cutia de viteze în trepte, cu trei arbori longitudinali

Acest tip de cutie este utilizat pentru tractoare de putere mijlocie şi mare cu număr
mediu de trepte de viteze. Spre deosebire de cutia de viteze cu doi arbori longitudinali, această
cutie prezintă suplimentar un arbore intermediar amplasat între arborele principal şi arborele
secundar. Schema cinematică a cutiei de viteze cu trei arbori longitudinali este prezentată în
figura 8.4.

68
 Fig. 8.4. Schema cutiei de viteze în trepte, cu trei arbori longitudinali
1. arbore principal; 2. arbore intermediar; 3. arbore secundar; 4. roţi
dinţate deplasabile; 5. roţi dinţate fixe; 6. roată dinţată intermediară;
7. angrenaj cilindric permanent; 8. carcasă; 9. lagăre cu rulmenţi.
Funcţionare. Arborele principal primeşte mişcarea de la ambreiajul principal sau de la
reductorul planetar şi o transmite la arborele intermediar printr-un angrenaj cilindric
permanent. Pentru transmiterea mişcării la arborele secundar este necesar ca o roată
deplasabilă de pe acest arbore să se angreneze cu perechea corespunzătoare de pe arborele
intermediar. În figura prezentată este selectată treapta de viteză pentru mersul înapoi, într-ucât
roata deplasabilă angrenează cu roata dinţată intermediară. Această cutie de viteze poate
realiza cinci trepte pentru mersul înainte şi o treaptă pentru mersul înapoi.

8.2.3. Cutia de viteze în trepte, cu trei arbori transversali

Acest tip de cutii de viteze este utilizat la tractoarele care în procesul de lucru execută
deplasarări înainte şi înapoi, în mod repetat (buldozere, tractoare compactoare, etc), pentru a
asigura o capacitate de lucru ridicată.
Părţile componente ale acestei cutii de viteze (figura 8.5) sunt următoarele : arbore
principal, angrenaj dublu-conic, arbore intermediar, manşon inversor, roţi dinţate culisante,
arbore secundar, roţi dinţate fixe, carcasă şi mecanism de comandă.

Fig. 8.5. Schema cutiei de viteze în trepte, cu trei arbori transversali

1. arbore principal; 2. arbore intermediar; 3. arbore secundar; 4. angrenaj
dublu-conic; 5. manşon inversor; 6. roţi culisante; 7. roţi fixe; 8. carcasă;
9. lagăre cu rulmenţi.
Funcţionare. Cutia de viteze primeşte mişcarea de la ambreiajul principal sau
reductorul planetar prin intermediul arborelui principal, care va pune în mişcare două roţi

69
dinţate conice montate liber pe arborele intermediar. Pentru a pune în mişcare acest arbore
este necesar ca manşonul inversor să angreneze cu una din aceste roţi şi va determina sensul
de deplasare a tractorului (cele două roţi conice au sensuri de rotaţie diferite). Când o roată
dinţată culisantă de pe arborele intermediar angrenează cu perechea corespunzătoare de pe
arborele secundar, mişcarea se transmite de la un arbore la altul. În figură este prezentată cutia
de viteze în poziţia neutru pentru că manşonul inversor nu angrenează cu niciuna din roţile
conice.

8.3. Puntea din spate a tractoarelor

Puntea din spate reprezintă un grup de subansamble cu ajutorul căruia se transmite

mişcarea de la cutia de viteze sau reductorul planetar la organele pentru deplasare.
Construcţia punţii din spate diferă în funcţie de sistemul de rulare (pe roţi sau pe
şenile).

8.3.1. Puntea din spate a tractoarelor pe roţi

Principalele subansamble ale punţii din spate la tractoarele pe roţi (figura 8.6) sunt
următoarele : transmisia centrală, diferenţialul şi transmisiile finale.
Transmisia centrală reprezintă un angrenaj conic permanent care realizează
demultiplicarea turaţiei primite de la cutia de viteze sau reductorul planetar şi schimbarea
planului mişcării cu 90 0. Ea este formată din pinionul de atac (conducător) şi coroana
diferenţialului (condusă).
Diferenţialul este subansamblul punţii din spate amplasat între transmisia centrală şi
transmisiile finale. Rolul acestuia este de a transmite turaţii diferite la transmisiile finale când
tractorul se deplasează în viraje sau pe drumuri cu denivelări. El este alcătuit din : sateliţi
conici, roţi planetare şi carcasă.
La deplasarea tractorului în linie dreaptă şi pe un teren fără denivelări, roţile motoare
se rotesc cu aceeaşi turaţie iar sateliţii au numai mişcare de revoluţie odată cu carcasa
diferenţialului, îndeplinind rolul de pene între roţile planetare.
La deplasarea tractorului în viraje, roţile motoare se rotesc cu turaţii diferite iar
sateliţii au atât mişcare de revoluţie odată cu carcasa diferenţialului cât şi mişcare de rotaţie în
jurul axelor proprii, participând la raportul de transmitere a mişcării. Funcţionarea
diferenţialului în viraje se bazează pe principiul minimei rezistenţe care implică efecte
negative în cazul deplasării roţilor motoare pe suprafeţe cu aderenţe diferite. Roata cu
aderenţă scăzută va primii o turaţie mai mare iar roata cu aderenţă mai mare va primi o turaţie
mai mică. În anumite situaţii roata cu aderenţă mai scăzută patinează, un fenomen nedorit dar
care se întâlneşte frecvent la utilajele pentru îmbunătăţiri funciare, datorită condiţiilor de
lucru. Pentru înlăturarea acestui fenomen, diferenţialul se prevede cu un dispozitiv de blocare
comandat de conducătorul tractorului cu ajutorul unei pedale. La tractoarele moderne
dispozitivul de blocare a diferenţialului intră în funcţiune automat, iar diferenţialul se numeşte
autoblocabil. Dispozitivul de blocare anulează funcţia de diferenţiere a mişcării între cele
două roţi iar acţionarea acestuia trebuie să se facă numai la deplasarea în linie dreaptă.

70
 Fig. 8.6. Schema punţii din spate a tractoarelor pe roţi
1. transmisia centrală; 1a. pinion de atac; 1b. coroană diferenţial; 2. diferenţial; 2a. sateliţi; 2b. carcasă
diferenţial; 2c. roţi planetare;3. transmisia finală; 3a. roată dinţată conducătoare; 3b. roată dinţată
condusă; 4. manşon pentru blocarea diferenţialului; 5. roţi motoare; 6. frâne.

Transmisiile finale au rolul de a contribui la mărirea raportului de transmitere a

mişcării la roţile motoare. Ele reprezintă ultima treaptă din transmisie pentru demultiplicarea
turaţiei primită de la motorul tractorului. Transmisiile finale constau din două perechi de roţi
dinţate cilindrice, de regulă cu antrenare exterioară.

8.3.2. Puntea din spate a tractoarelor pe şenile

Puntea din spate a tractoarelor pe şenile (figura 8.7) este formată din următoarele
subansamble principale : transmisia centrală (grup conic), ambreiajele laterale şi transmisiile
finale.

Fig. 8.7. Schema punţii din spate a tractoarelor pe şenile

1. transmisia centrală; 1a. pinion de atac; 1b. roată dinţată condusă; 2. ambreiaj lateral; 2a. discuri de
presiune; 2b. discuri de fricţiune; 2c. tambur condus; 3. transmisie finală; 3a. roată dinţată conducătoare;
3b. roată dinţată condusă; 4. steluţa motoare; 5. frâne.

71
 Deosebirea dintre cele două tipuri de punţi este înlocuirea diferenţialului cu două
ambreiaje laterale. Celelalte părţi componente au acelaşi rol şi o construcţie asemănătoare.
Ambreiajele laterale au rolul de a transmite turaţii diferite la cele două şenile în
scopul executării virajelor, din această cauză ele se mai numesc şi ambreiaje de direcţie.
Ambreiajele laterale sunt de tip cu fricţiune, normal cuplate, multidisc.
Partea conducătoare este formată din mai multe discuri de presiune confecţionate din
oţel montate pe un tambur interior.
Partea condusă este alcătuită din mai multe discuri de fricţiune executate din ferodou
şi un tambur exterior.
Mecanismul de comandă este alcătuit din : manetă, camă de comandă, furcă cu rolă,
rulment de presiune, pârghii pentru decuplare şi unul sau mai multe arcuri de apăsare.
Pentru deplasarea tractorului în linie dreaptă ambele ambreiaje sunt cuplate şi transmit
turaţii egale la cele două şenile.
Pentru executarea unui viraj se decuplează parţial sau total ambreiajul lateral din
interiorul virajului, în funcţie de raza de viraj. Dacă se doreşte efectuarea unui viraj cu rază
foarte mică sau întoarcerea tractorului, simultan cu decuplarea ambreiajului lateral din
interiorul virajului se acţionează şi frâna din aceeaşi parte.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt piesele care formeazǎ partea conducǎtoare a unui ambreiaj cu fricţiune
mono disc, normal cuplat?
Rǎspuns: Partea conducǎtoare a unui ambreiaj cu fricţiune, monodisc normal, cuplat
sunt: discul de presiune, carcasa ambreiajului şi arcurile pentru apǎsare.
2. Care este rolul cutiei de vitezǎ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt pǎrţile componente ale punţi spate a tractoarelor pe roţi ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Diferenţialul tractoarelor pe roţi are rolul de a::
a) transmite turaţii diferite la roţile motoare la mersul în linie draptǎ;
b) transmite turaţii egale la roţile motoare la mersul în viraje ;
c) transmite turaţii diferite la roţile motoare la mersul în viraje.
Rezolvare: c
2. Transmisia finalǎ este formatǎ din:
a) douǎ roţi dinţate conice;
b) douǎ perechi de roti dinţate cilindrice;
c) patru sateliţi şi douǎ roţi planetare.
Rezolvare:
3. Scimbarea sensului de deplasare se realizeazǎ de:
a) ambreiajul principal;
b) cutia de viteze;
c) diferenţial.
Rezolvare:

72
 REZUMATUL TEMEI

8. Transmisia mecanicǎ a tractoarelor

8.1. Ambreiajul principal

Ambreiajul principal îndeplineşte următoarele roluri : decuplează transmisia de motor pentru
opriri temporare sau pentru schimbarea treptelor de viteză, acţionarea prizei de putere şi
blocarea diferenţialului, asigură demararea progresivă a tractorului prin creşterea treptată a
solicitărilor din organele componente ale transmisiei,limitează valoarea maximă a
momentului de torsiune la organele transmisiei şi la motor prin patinarea elementelor sale,
acţionează unele echipamente de lucru (priză de putere, pompă hidraulică, etc).
8.1.1. Ambreiajul cu fricţiune, normal cuplat, monodisc
8.1.2. Ambreiajul cu fricţiune, facultativ cuplat, monodisc
8.2. Cutia de viteze
Cutia de viteze îndeplineşte următoarele roluri: modifică momentul motor la organele pentru
deplasare şi respectiv viteza de deplasare a tractorului, permite mersul înapoi a tractorului şi
asigură staţionarea îndelungată a tractorului cu motorul în funcţiune.
8.2.1. Cutia de viteze în trepte, cu doi arbori longitudinali
8.2.2. Cutia de viteze în trepte, cu trei arbori longitudinali
8.2.3. Cutia de viteze în trepte, cu trei arbori transversali
8.3. Puntea din spate a tractoarelor
Puntea din spate reprezintă un grup de subansamble cu ajutorul căruia se transmite mişcarea
de la cutia de viteze sau reductorul planetar la organele pentru deplasare. Ea asigurǎ
demultiplicarea turatiei, schimbarea direcţiei de transmiterea mişcǎrii cu 90º şi transmiterea de
turaţi diferite la organele pentru deplasare la mersul în viraje
8.3.1. Puntea din spate a tractoarelor pe roţi
8.3.2. Puntea din spate a tractoarelor pe şenile

73
 Tema nr. 9

SISTEMUL DE RULARE, SISTEMUL DE FRANARE ŞI

MECANISMUL DE DIRECţIE

Unitǎţi de învǎţare:

 sistemul de rulare al tractoarelor agricole;

 sistemul de frânare al tractoarelor agricole;
 mecanismul de direcţie al tractoarelor agricole.

Obiective:
- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii sistemului de rulare;
- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii sistemului de fânare;
- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii mecanismului de direcţie.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
3. Pǎunescu, I., Manole,C. - Tractoare şi automobile; Universitatea Politehnica,
Bucureşti 1993.
4. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
5. Tecuşan N., Ionescu E., - Tractoare şi automobile, EDP, Bucureşti, 1983.
6. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

9.1. Sistemul de rulare al tractoarelor

Sistemul de rulare asigură susţinerea şi deplasarea tractorului pe teren. Principalele

tipuri de sisteme de rulare utilizate în construcţia tractoarelor sunt următoarele :
- sistem de rulare pe roţi;
- sistem de rulare pe şenile;
- sistem de rulare cu semişenile.

9.1.1. Sistemul de rulare la tractoarele pe roţi

Sistemul de rulare este un subansamblu prin intermediul căruia tractorul se sprijină

pe teren şi se autodeplasează. Sistemul de rulare pe roţi este cel mai răspândit sistem (peste 90
%) utilizat în construcţia tractoarelor. În prezent sunt realizate sisteme de rulare cu o punte
motoare şi două punţi motoare, cu două şi respectiv patru roţi motoare.
Principalele avantaje ale sistemului de rulare pe roţi sunt :
- simplitatea constructivă care determină un preţ de cost mai redus al tractorului şi
cheltuieli de întreţinere mai mici;

74
 - posibilitatea deplasării cu viteze mari (40 Km/h) şi fără a deteriora drumul;
- posibilitatea reglării ecartamentului;
Comparativ cu sistemul de rulare pe şenile, principalele dezavantaje ale sistemului de
rulare pe roţi sunt :
- aderenţă mai mică între organul de rulare şi sol;
- compactare mai mare a terenului agricol datorită suprafeţei mici de contact între
pneu şi sol;
- stabilitate transversală mai scăzută în cazul deplasării pe terenurile în pantă.
Aceste dezavantaje pot fi atenuate prin diferite măsuri tehnice.
Sistemul de rulare la tractoarele pe roţi este compus din următoarele elemente :
 osia din faţă;
 semiosiile din spate;
 roţile cu pneuri.
Osiile din faţă se clasifică în :
- osii simple
– cu cale largă;
- cu cale îngustă;
- cu cale unică;
- osii motoare (realizate ca osii cu cale largă).
Osia simplă cu cale largă (figura 9.1) este o osie telescopică formată dintr-o axă
centrală tubulară şi două semiosii laterale puse în legătură cu pivoţii fuzetelor, pe acestea din
urmă montându-se roţile. Ecartamentul roţilor din faţă se poate regla prin modificarea poziţiei
semiosiilor faţă de axa tubulară.
Osia motoare se foloseşte la tractoarele cu patru roţi motoare şi este formată din osia
propriu-zisă şi transmisia la puntea motoare din faţă. Acest tip de osie are de regulă
ecartamentul fix.

Fig. 9.1. Schema osiei simple cu cale largă.

1.axa centrală tubulară; 2. semiosie laterală;
3. pivot; 4. fuzetă; 5. roată.

Pentru asigurarea unei bune stabilităţi a tractorului, roţile de direcţie se fixează pe

puntea din faţă în poziţii bine determinate, formând patru unghiuri :
- unghiul de înclinare transversală – β – este unghiul format de axa pivotului fuzetei
cu verticala (în plan transversal) şi are valori de 2 – 8 0 . Acest unghi permite

75
 luarea virajului cu uşurinţă şi măreşte stabilitatea tractorului la deplasarea în linie
dreaptă;
- unghiul de înclinare longitudinală – γ – este unghiul format de axa pivotului
fuzetei cu verticala în plan longitudinal) şi are valori de până la 10 0 . Acest unghi
îmbunătăţeşte stabilitatea tractorului la deplasarea în linie dreaptă;
- unghiul de stabilitate – α – este unghiul format de planul roţii cu verticala
(înclinare fuzetă). Acest unghi uşurează manevrarea tractorului;
- unghiul de convergenţă (de fugă) al roţilor. Roţile sunt mai apropiate cu 1 – 12 mm
la partea din faţă în raport cu partea din spate.
Semiosiile din spate. Aceste subansamble sunt realizate, în general, în două variante :
 semiosii cu arbori liberi (nu includ transmisiile finale) care permit variaţia
ecartamentului prin culisarea roţii pe arborele liber;
 semiosii fără arbori liberi (includ transmisiile finale) la care ecartamentul
se poate regla prin modificarea poziţiei discului şi a jenţii roţii.
Roţile. Cele mai utilizate roţi sunt cele cu pneuri care sunt formate din butuc, disc,
jantă şi pneu. Discul roţii face legătura între semiosie şi jantă, putând avea formă concav –
convexă sau plată. Janta este montată pe disc şi are rolul de a susţine pneul.
Pneul este partea de rulare, de contact al roţii cu solul şi este format din anvelopă,
cameră de aer şi valvă. Pneurile folosite la tractoare sunt grupate în :
- pneuri de tracţiune utilizate la roţile motoare;
- pneuri de direcţie utilizate la roţile de direcţie.
La roţile motoare ecartamentul (distanţa dintre roţile de pe aceeaşi punte) se poate
regla astfel :
- prin schimbarea roţilor între ele;
- prin modificarea poziţiei jenţii faţă de discul roţii;
- prin deplasarea roţilor pe semiosii.
Creşterea aderenţei tractoarelor pe roţi se realizează prin următoarele metode :
- adăugarea de greutăţi suplimentare pe discul sau pe arborele roţilor motoare;
- umplerea pneurilor cu apă;
- folosirea roţilor cu zăbrele (metalice);
- utilizarea pintenilor suplimentari rabatabili;
- folosirea pneurilor cu balon mărit de joasă presiune;
- folosirea roţilor duble sau triple pentru punţile motoare.
O parte din aceste metode (pneuri cu balon mărit de joasă presiune şi utilizarea roţilor
duble) contribuie şi la reducerea compactării terenurilor agricole.

9.1.2. Sistemul de rulare la tractoarele pe şenile

Acest sistem de rulare este folosit destul de mult în construcţia tractoarelor datorită
următoarelor avantaje :
- stabilitate ridicată a tractorului la deplasarea pe terenurile în pantă datorită
suprafeţei mari de sprijin;
- forţe de tracţiune ridicate datorită aderenţei bune a organelor de deplasare cu
terenul;
- tasare redusă a terenului datorită presiunii pe sol scăzute exercitată de şenile (0,4 –
0,5 daN/cm2);
- patinare redusă a organelor de deplasare determinată atât de aderenţa foarte bună a
şenilelor cât şi de suprafaţa mare de sprijin a acestora pe teren.
Principalele dezavantaje ale sistemului de rulare pe şenile sunt următoarele :
- viteză de lucru redusă ( 9 – 15 Km/h );

76
 - preţ de cost mai ridicat comparativ cu sistemul de rulare pe roţi, determinat în
principal de complexitatea constructivă a şenilelor;
- greutate mai mare a tractoarelor;
- cheltuieli sporite de întreţinere şi reparaţie a şenilelor;
- deteriorarea drumurilor betonate, asfaltate sau pietruite.
Şenila formează o bandă închisă cu care tractorul se sprijină pe sol şi cu ajutorul căreia
se asigură deplasarea acestuia.
Principalele tipuri de şenile sunt :
 şenila rigidă;
 şenila semielastică;
 şenila elastică.
Şenilele rigide sunt montate fix pe cadrul tractorului şi nu au posibilitatea de a copia
denivelările terenului. Acest lucru determină reducerea aderenţei cu solul, în cazul deplasării
pe teren accidentat, dar ele sunt mult mai robuste şi mai fiabile în exploatare.
Şenilele semielastice (figura 9.2) asigură copierea în plan vertical a denivelărilor
terenului, dar în limite restrânse, întru-cât legătura dintre şenile şi cadrul tractorului se face
prin intermediul unui arc. Părţile principale ale unei şenile semielastice sunt : căruciorul
şenilei, steluţa motoare, roata de întindere, rolele de sprijin, mecanismul de întindere, rolele
de susţinere, lanţul şenilei şi plăcile de aderenţă.
Sistemul de rulare cu şenile semielastice reprezintă tipul cel mai răspândit datorită
unei aderenţe şi stabilităţi bune a tractorului care se obţine cu preţuri de cost medii.
Sistemul de rulare cu şenile elastice , deşi prezintă avantajele menţionate anterior, este
mai puţin răspândit datorită preţului de cost ridicat.

Fig. 9.2. Schema şenilei semielastice.

1. steluţa motoare; 2. roata de întindere; 3. role de sprijin; 4. arc;
5. cărucior; 6. lanţul şenilei; 7. dispozitiv de întindere.

Şenilele elastice, prezentat în figura 9.3, asigură cea mai bună copiere a
microreliefului solului şi amortizarea şocurilor şi vibraţiilor din timpul lucrului, ceea ce
permite creşterea vitezei de deplasare. Părţile componente ale şenilelor elastice sunt aceleaşi
cu ale şenilelor semielastice, dar fiecare rolă de sprijin este prevăzută cu un cărucior montat
articulat şi elastic pe cadrul tractorului, din aceasta cauza acest tip de şenilǎ se mai numeşte si
şenila omidǎ
Sistemul de rulare cu şenile elastice , deşi prezintă avantajele menţionate anterior, este
mai puţin răspândit datorită preţului de cost ridicat.

77
 Fig. 9.3. Schema şenilei elastice
1. steluţa motoare; 2. roata de întindere; 3. role de sprijin;
4. lanţul şenilei; 5. arcuri; 6. role de susţinere;
7. cărucioare articulate;

Pentru reducerea zgomotului din timpul deplasǎriişi pentru a permite deplasarea

tractorului pe drumuri betonane, asfaltate sau pietruite dar si pentru a creşte viteza de
deplasare, cercetarile efectuate în ultima perioadaau permis înlocuirea lanţului senilei şi a
plǎcilor de aderenţǎ metalice cu o bandǎ de cauciuc. Şenila din cauciuc prezintǎ o aderenţǎ cu
solul putin mai scǎzuta decât şenila metalicǎ dar mult mai mare decat roţile şi pǎstreazǎ
celǎlalte avantaje ale sistemului de rulare pe şenile.

9.2. Sistemul de frânare al tractoarelor

Sistemul de frânare asigură reducerea vitezei de deplasare, oprirea şi imobilizarea

tractorului pe durata staţionării, inclusiv pe timpul opririi în pantă. De asemenea acest sistem
contribuie la întoarcerea cu rază mică de viraj a tractorului, prin frânarea independentă a uneia
dintre roţi sau şenile.
Sistemul de frânare trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe :
 cuplu de frânare trebuie să fie mai mic decât cuplul de aderenţă, astfel încât
în timpul frânării roata să ruleze pe sol şi nu să alunece, pentru a evita
fenomenul de derapaj şi uzura anvelopelor;
 frânarea să se facă progresiv şi fără şocuri;
 frânarea să fie uniformă pe toate roţile tractorului;
 să excludă total apariţia fenomenului de autofrânare.
După forma suprafeţelor de frecare, frânele se clasifică în :
 frâne cu bandă;
 frâne cu saboţi;
 frâne cu discuri.
După modul de acţionare sistemele de frânare pot fi :
 cu acţionare mecanică;
 cu acţionare hidraulică;
 cu acţionare pneumatică.

78
 Sistemele de frânare cu acţionare mecanică se întâlnesc la tractoarele cu viteză mică de
deplasare şi care se deplasează pe terenuri accidentate. Ele se caracterizează prin fiabilitate
ridicată.
Sistemele de frânare cu acţionare hidraulică şi cu acţionare pneumatică se întâlnesc la
tractoarele cu viteze superioare de deplasare şi care lucrează pe terenuri mai puţin accidentate.
Ele se caracterizează prin timpul mic de frânare.

9.2.1. Frâna cu bandǎ

Frâna cu bandă este utilizată la tractoarele de putere mică pe roţi şi la tractoarele pe

şenile, datorită suprafeţei de frânare relativ mici. Ea prezintă avantajul unei simplităţi
constructive.
Părţile principale ale frânei cu bandă (figura 9.4) sunt :
- partea mobilă alcătuită din tamburul de frânare;
- partea fixă alcătuită din banda de frânare;
- dispozitivul de comandă alcătuit din una sau două pedale de frânare, arcuri de
readucere a pedalelor, tijă de legătură şi pârghii de comandă.
Banda de frânare este formată dintr-o centură de oţel elastic prevăzută la interior cu
garnituri de ferodou. La apăsarea pedalei, prin sistemul de tije şi pârghii, banda de frânare se
strânge pe tamburul de frânare şi determină apariţia unei forţe de frecare care produce
frânarea tractorului.

Fig. 9.4. Schema frânei cu bandă

1. tambur de frânare; 2. bandă de frânare; 3. pedală de frână;
4. arc de readucere; 5. tijă de legătură; 6. pârghie de comandă.

9.2.2. Frâna cu saboţi

Acest tip de frână este utilizat la frânarea remorcilor şi a tractoarelor pe roţi cu viteze
medii de deplasare.
Părţile componente principale (figura 9.5) ale frânei cu saboţi sunt următoarele:
- partea mobilă alcătuită din tamburul de frânare;
- partea fixă alcătuită din doi saboţi de frânare şi unul sau două arcuri de revenire a
saboţilor;
- dispozitivul de comandă poate fi mecanic, hidraulic sau pneumatic.
Saboţii confecţionaţi din oţel sunt prevăzuţi la exterior cu garnituri de ferodou. Dacă
acţionarea este hidraulică sau pneumatică, depărtarea saboţilor se face cu ajutorul unui
cilindru hidraulic sau pneumatic.

79
 La acţionarea pedalei de comandă, saboţii se depărtează şi apasă pe suprafaţa
interioară a tamburului de frânare, determinând apariţia unei forţe de frecare care frânează
tractorul.

Fig. 9.5. Schema frânei cu saboţi

1. tambur de frânare; 2. saboţi; 3. arc de revenire;
4. camă dublă; 5. pârghie de acţionare.

9.2.3. Frâna cu discuri

Este cel mai răspândit tip de frână utilizat în construcţia tractoarelor de putere mijlocie
şi mare. Ea este o frână compactă şi foarte eficientă datorită suprafeţei mari de frecare.
Părţile componente principale (figura 9.6) sunt următoarele :
- partea mobilă alcătuită din două discuri de fricţiune prevăzute pe ambele feţe cu
garnituri din ferodou;
- partea fixă alcătuită din două discuri de presiune din oţel prevăzute cu bile
amplasate în alveole şi arcuri de readucere;
- dispozitivul de comandă care are o componenţă identică cu al frânelor prezentate
anterior.

Fig. 9.6. Schema frânei cu discuri

1. discuri de fricţiune; 2. discuri de presiune; 3. arcuri de readucere a discurilor; 4. bile de rulment;
5. carcasa frânei; 6. dispozitiv de comandă.

80
 La acţionarea pedalei de frână prin intermediul dispozitivului de comandă, discurile de
presiune se rotesc unul faţă de altul, bilele urcă pe planul înclinat al alveolelor şi determină
deplasarea laterală a discurilor de presiune. Ca urmare acestea apasă pe discurile de fricţiune
şi determină apariţia a patru forţe de frecare între părţile fixe şi părţile mobile ale frânei.

9.3. Mecanismul de direcţie al tractoarelor

Mecanismul de direcţie asigură modificarea direcţiei de mers a tractorului în funcţie de

necesităţi. Mecanismul de direcţie trebuie să asigure îndeplinirea următoarelor cerinţe :
- forţele de acţionare ale volanului să fie cât mai mici posibile pentru a nu obosi
conducătorul, astfel, în mişcare, forţa de acţionare a volanului să fie de maxim 6
daN, iar la staţionar de maxim 12 daN;
- să împiedice transmiterea şocurilor de la roţile de direcţie la volan;
- să asigure stabilitatea tractorului la deplasarea în linie dreaptă, ceea ce implică o
cursă liberă a volanului între 10-15 0 ;
- să asigure redresarea direcţiei tractorului, adică să existe tendinţa ca la deplasarea
în viraj roţile de direcţie să revină în poziţia corespunzătoare mersului în linie
dreaptă.
După modul de acţionare a roţilor de viraj, mecanismele de direcţie se clasifică în:
a. mecanisme de direcţie cu acţiune directă (mecanică), la care conducătorul
intervine direct asupra roţilor de direcţie, forţa de acţionare a volanului
fiind amplificată de caseta de direcţie;
b. mecanisme de direcţie cu servoacţiune, la care rotirea roţilor de direcţie se
face de un servomotor hidraulic iar conducătorul doar comandă execuţia
virajului.

9.3.1. Modalitǎţi de execuţie a virajului

În funcţie de destinaţia tractorului şi de modul de repartizare a sarcinii pe roţile

acestuia se întâlnesc patru modalităţi de executare a virajului :
 prin rotirea roţilor din faţă;
 prin rotirea roţilor din spate;
 prin rotirea atât a roţilor din faţă cât şi a roţilor din spate;
 cu cadru articulat.
Aceste modalităţi sunt prezentate în figura 39.
Ampatamentul reprezintă distanţa dintre centrul roţilor măsurată în planul
longitudinal.
Ecartamentul reprezintă distanţa dintre roţi măsurată în plan transversal, faţă de axa
de simetrie a tractorului.
Metoda de realizare a virajului prin rotirea roţilor din faţă este cea mai utilizată. Ea se
foloseşte la tractoare la care sarcina este repartizată 1/3 pe puntea din faţă şi 2/3 pe puntea din
spate.
Raza minimă de viraj se calculează cu relaţia :

A
Rmin = (9.1)
tg max

în care : A – ampatamentul;
αmax – unghiul maxim de viraj;

81
 Fig. 9.6. Metode de realizare a virajului la tractoare
a. cu roţi de direcţie în faţă; b. cu roţi de direcţie în spate;
c. cu patru roţi de direcţie; d. cu cadru articulat;
A. ampatamentul; E. ecartamentul; Rmin. raza minimă de viraj;
O. centru de viraj; α. unghiul de viraj.

Se constată că raza minimă de viraj se obţine pentru valori mici ale ampatamentului şi
unghiuri mari de viraj.
Metoda de realizare a virajului prin rotirea roţilor din spate se utilizează pentru
tractoare la care sarcina este repartizată 2/3 pe puntea din faţă şi 1/3 pe puntea din spate
( încărcătoare frontale, motostivuitoare, combine de recoltat, etc). Raza de viraj este aceeaşi
ca în cazul precedent.
Modalitatea de execuţie a virajului cu toate roţile se foloseşte la tractoare cu dublă
tracţiune care lucrează în spaţii înguste sau pe terenuri în pantă .
Raza minimă de viraj se calculează cu relaţia :

A
Rmin = (9.2)
2tg max

Din relaţia anterioară rezultă că tractoarele la care toate roţile sunt de direcţie au o
manevrabilitate mult mai bună comparativ cu cele cu două roţi de direcţie. La acelaşi unghi de
rotire a roţilor, raza de viraj este de două ori mai mică.
Modalitatea de execuţie a virajului cu cadru articulat se foloseşte la tractoare cu dublă
tracţiune, de mare putere şi care în procesul de lucru execută frecvente manevre de schimbare
a direcţiei de mers.
Raza minimă de viraj se calculează cu relaţia următoare :

A
Rmin = (9.3)
2tg max / 2

82
 Din această relaţie rezultă că tractoarele cu cadru articulat sunt cele mai manevrabile şi
realizează cele mai mici raze de viraj.

9.3.2. Mecanismul de direcţie cu servoacţiune

Acest tip de mecanism se utilizează la tractoarele cu sarcină mare pe roţile de direcţie

şi are rolul de a uşura efortul depus de conducătorul tractorului. În funcţie de tipul
servomecanismului utilizat, ele pot fi hidro-mecanice sau hidraulice.
Mecanismul de direcţie hidraulic, prezentat în figura 9.7, se compune dintr-o parte de
comandă şi o parte de execuţie a virajelor.

Fig. 9.7. Schema mecanismului de direcţie hidraulic

1. volan; 2. ax volan; 3. distribuitor hidraulic; 4. cilindru
hidraulic; 5. fuzetă; 6. levier fuzetă; 7. bară de conexiune;
8. pivot; 9. roţi de direcţie; 10. rezervor de ulei hidraulic;
11. filtru hidraulic; 12. pompă hidraulică; 13. conducte hidraulice.

Partea de comandă a virajelor se compune din : volan, ax volan, coloană volan şi

distribuitor hidraulic cu sertar rotativ.
Partea de execuţie a virajelor se compune din : rezervor de ulei, filtru hidraulic,
pompă hidraulică, cilindru hidraulic cu dublu efect, leviere de fuzetă, pivoţi, fuzete şi roţi de
direcţie.
Pompa hidraulică antrenată permanent de motorul tractorului, trimite uleiul cu înaltă
presiune la distribuitorul hidraulic. Dacă conducătorul tractorului comandă executarea
virajului spre dreapta, distribuitorul hidraulic va dirija uleiul cu presiune, primit de la pompă,
către camera din dreapta a cilindrului hidraulic. Acesta va transforma energia hidraulică în
energie mecanică şi cu ajutorul levierelor de fuzetă şi a barei de conexiune va roti roţile de
direcţie către dreapta în jurul pivoţilor. Uleiul din camera stânga a cilindrului se întoarce la
distribuitor care îl va dirija în rezervorul de ulei. Pentru executarea virajului la stânga,
distribuitorul hidraulic va schimba sensurile de deplasare ale uleiului prin conductele
hidraulice. La deplasarea în linie dreaptă sau după ce se va realiza raza de viraj dorită,
distribuitorul hidraulic va dirija uleiul hidraulic cu presiune primit de la pompă în rezervorul
de ulei iar cele două camere ale cilindrului hidraulic nu comunică una cu cealaltă. Pistonul
cilindrului hidraulic rămâne fix indiferent de acţiunea forţelor exterioare şi astfel se menţine
neschimbată poziţia roţilor de direcţie.

83
 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt avantajele sistemului de rulare pe şenile?

Rǎspuns: Acest sistem de rulare prezintǎ următoarelor avantaje: stabilitate ridicată a
tractorului la deplasarea pe terenurile în pantă datorită suprafeţei mari de sprijin, forţe de
tracţiune ridicate datorită aderenţei bune a organelor de deplasare cu terenul, tasare redusă a
terenului datorită presiunii pe sol scăzute exercitată de şenile, patinare redusă a organelor de
deplasare determinată atât de aderenţa foarte bună a şenilelor cât şi de suprafaţa mare de
sprijin a acestora pe teren.

2. Care sunt pǎrţile componente ale frânei cu discuri?

Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt pǎrţile componente ale mecanismului de direcţie cu acţionare hidraulicǎ ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Partea fixǎ a frânei cu discuri este formatǎ din:
a) douǎ discuri de fricţiune;
b) douǎ discuri de presiune şi carcasa frânei;
c) douǎ discuri de fricţiune şi carcasa frânei.
Rezolvare: b
2. Distribuitorul hidraulic al mecanismului de direcţie hidraulic este de tip::
a) cu sertar rotativ;
b) cu sertar axial;
c) cu sertar oxcilant.
Rezolvare:
3. Un avantaj al sistemului de rulare pe roţi este:
a) tasare redusǎ a solului;
b) aderenţa bunǎ cu terenul;
c) posibilitatea reglǎri ecartamentului.
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI
9. Sistemul de rulare, sistemul de frânare şi mecanismul de direcţie
9.1. Sistemul de rulare al tractoarelor
9.1.1. Sistemul de rulare la tractoarele pe roţi
9.1.2. Sistemul de rulare la tractoarele pe şenile
9.2. Sistemul de frânare al tractoarelor
9.2.1. Frâna cu bandǎ
9.2.2. Frâna cu saboţi
9.2.3. Frâna cu discuri
9.3. Mecanismul de direcţie al tractoarelor
9.3.1. Modalitǎţi de execuţie a virajului
9.3.2. Mecanismul de direcţie cu servoacţiune

84
 Tema nr. 10

INSTALAŢIA ELECTRICǍ ŞI ECHIPAMENTUL DE LUCRU AL

TRACTOARELOR AGRICOLE

Unitǎţi de învǎţare:

 instalaţia electricǎ a tractoarelor;

 dipozitive de acţionare, cuplare şi tracţiune.

Obiective:
- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii instalaţiei electrice;
- cunoaşterea dispozitivelor de tracţiune şi utilizarea acestora;
- cunoaşterea pǎrţilor componente ale ridicǎtorului hidraulic;
- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii instalatiei hidraulice;
- cunoaşterea pǎrţilor componente şi a funcţionǎrii prizei de putere.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
3. Pǎunescu, I., Manole,C. - Tractoare şi automobile; Universitatea Politehnica,
Bucureşti 1993.
4. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
5. Tecuşan N., Ionescu E., - Tractoare şi automobile, EDP, Bucureşti, 1983.
6. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

10.1. Instalaţia electricǎ a tractoarelor

Instalaţia electrică a tractoarelor are rolul de a produce şi stoca energia electrică

(curent continuu) necesară pentru pornirea motorului termic şi pentru alimentarea
consumatorilor instalaţi pe tractor.
Instalaţia electrică a tractoarelor cuprinde următoarele echipamente şi grupe de
consumatori :
 echipamentul de producere, stocare şi reglare a curentului electric (generatorul de
curent, bateria de acumulatori, releul regulator de tensiune şi releul de semnalizare
a încărcării bateriei);
 echipamentul de pornire a motorului termic (electromotorul de pornire, contactul
electromagnetic şi contactul cu cheie);
 grupa consumatorilor pentru iluminat (faruri, proiectoare);
 grupa consumatorilor pentru semnalizare (lămpi de semnalizare poziţie, schimbare
direcţie de mers, frânare, dispozitiv de semnalizare acustică);

85
  aparate şi dispozitive de comandă şi protecţie, accesorii (cheie de contact, buton
pornire, întrerupător frână, întrerupător semnalizare schimbare direcţie de mers,
butonul claxonului, întrerupătoarele farurilor şi proiectoarelor, prize electrice,
siguranţe fuzibile, electromotorul ştergătorului de parbriz, ventilator de încălzire).
Generatorul de curent (alternatorul) este utilizat pentru producerea curentului
electric necesar pentru încărcarea bateriei şi alimentarea consumatorilor instalaţi pe tractor în
timpul funcţionării motorului termic. Alternatorul produce curent electric alternativ trifazat,
pe care îl transformă în curent continuu prin intermediul unei punţi redresoare.
Părţile componente ale alternatorului sunt reprezentate prin stator, rotor şi redresor.
Statorul (indusul) are un bobinaj trifazat, legat în stea, capetele înfăşurărilor fiind
legate la puntea redresoare formată din diode de siliciu (3 diode pozitive şi 3 negative).
Rotorul (inductorul) este format dintr-un arbore de antrenare prevăzut în partea
centrală cu un cuplaj în care se dispune înfăşurarea rotorică. La capătul posterior, arborele
este prevăzut cu două inele colectoare aflate în contact cu două perii (cărbuni) de alimentare,
prin care se face alimentarea cu curent continuu din baterie a înfăşurării de excitaţie.
Funcţionare. Rotorul generatorului este antrenat în mişcare de rotaţie de către motorul
termic şi alimentat cu curent continuu din baterie. Astfel, în rotor se creează un câmp
magnetic rotitor care generează în înfăşurările statorice un curent alternativ trifazat care este
redresat în curent continuu de către redresor.
Bateria de acumulatori are rolul de a asigura alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor de pe tractor atunci când motorul termic nu funcţionează, sau funcţionează cu
turaţie redusă. Bateria de acumulatori este prevăzută cu plăci de plumb şi formată din şase
elemenţi identici, legaţi în serie. Fiecare element este constituit din două tipuri de plăci
(pozitive şi negative). Plăcile sunt sub forma unor grătare de plumb, pe care se presează pasta
activă. Elemenţii sunt scufundaţi într-o soluţie de acid sulfuric şi apă distilată, denumită
electrolit. Nivelul electrolitului, în bacul bateriei trebuie să depăşească cu 10 – 15 mm,
marginea superioară a plăcilor. Densitatea electrolitului apreciază starea de încărcare a
bateriei, astfel :
- la o densitate de 1,28 g / cm3, bateria este încărcată 100 % ;
- la densitatea de 1,24 g / cm3, bateria este încărcată 75 % ;
- la densitatea de 1,20 g / cm3, bateria este încărcată 50 %.
Bateria poate fi menţinută la un nivel constant de încărcare prin intermediul
generatorului de curent şi a releului regulator de tensiune. Bateriile descărcate sub 75 % se
încarcă la redresor pentru egalizarea densităţii, dacă în prealabil bateria a fost completată cu
apă distilată.
Capacitatea bateriei şi curentul de pornire sunt cele două caracteristici principale ale
bateriei.
Capacitatea (amperi – oră, Ah) reprezintă produsul dintre curentul de descărcare şi
durata de descărcare, până ce tensiunea scade de la 12,5 V la 10,5 V, la o temperatură de 25 0
C.
Curentul de pornire (A) reprezintă valoarea pe care o poate debita bateria la pornirea
motorului termic, într-un interval scurt de timp.
Releul regulator de tensiune are rolul de a regla tensiunea la bornele generatorului,
prin variaţia curentului de alimentare al înfăşurării de excitaţie a rotorului.
Sunt utilizate două tipuri de relee de tensiune :
- releu de tensiune electromagnetic;
- releu de tensiune electronic.
Releul de semnalizare a încărcării bateriei are rolul de a semnaliza la bordul
tractorului, prin intermediul unei lămpi, încărcarea bateriei de către generatorul de curent.
Electromotorul de pornire are rolul de a realiza pornirea motorului termic.

86
 Cele mai utilizate tipuri de electromotoare sunt următoarele :
- cu rotor deplasabil;
- cu pinion deplasabil prin comandă electromagnetică;
- cu pinion deplasabil prin inerţie.
Electromotoarele se aleg în funcţie de următorii factori :
- tipul de motor termic (MAS sau MAC);
- capacitatea cilindrică a motorului termic;
- condiţiile climatice în care se exploatează tractorul;
- de capacitatea bateriei.
Electromotoarele trebuie să asigure o turaţie minimă necesară pentru a porni motorul
termic. Această turaţie este mai mică la MAS decât la MAC, iar la acelaşi tip de motor turaţia
necesară pornirii creşte odată cu scăderea temperaturii. Pentru pornirea motorului termic este
necesar ca pinionul de pe rotorul electromotorului, aflat în mişcare de rotaţie, să se angreneze
cu coroana dinţată a volantei.
Un motor electric de pornire cu cuplare electromagnetică este format din stator, rotor,
colector cu perii şi comanda electromagnetică (releu sau bobină de anclanşare).
Statorul (inductorul) este prevăzut cu patru piese polare peste care se aplică
înfăşurările inductoare principale (în număr de două ) şi cele auxiliare (două).
Rotorul (indusul) este alcătuit dintr-un arbore care în partea centrală are un miez
confecţionat din tole de oţel electrotehnic. În degajările dintre tole sunt introduse înfăşurările
rotorice, ale căror capete sunt legate la colector. Pe rotor este dispus, de asemenea pinionul de
antrenare.
Funcţionarea demarorului se realizează în două trepte :
- la apăsarea contactului de pornire se alimentează cu curent de la baterie, releul de
anclanşare care închide contactul superior iar prin aceasta sunt alimentate cu curent
înfăşurările auxiliare ale statorului şi înfăşurările rotorice, care produc un câmp
magnetic rotitor ce imprimă rotorului prima treaptă de turaţie. Are loc de asemenea
angrenarea pinionului cu coroana dinţată a volantei, prin deplasarea rotorului;
- când se stabileşte contactul inferior sunt alimentate cu curent şi înfăşurările
inductoare principale. Astfel, creşte intensitatea câmpului magnetic rotitor, iar
rotorul funcţionează în treapta a doua de turaţie. După pornirea motorului termic,
prin eliberarea butonului de pornire, electromotorul nu mai este alimentat cu curent
din baterie şi se opreşte.
Grupa consumatorilor pentru iluminat este formată din :
- 2 – 4 faruri cu lumină de drum şi de întâlnire (de culoare albă sau galbenă ),
utilizate pentru efectuarea lucrărilor pe timp de noapte, montate în partea din faţă a
tractorului;
- 1 – 2 faruri (proiectoare) utilizate pentru iluminatul în partea din spate a tractorului
pentru deplasarea cu spatele sau iluminarea zonei unde este amplasată maşina
agricolă (pentru efectuarea unor reglaje, remedieri tehnice, pe timp de noapte);
- 1 lampă portativă, pentru iluminarea subansamblelor tractorului pe timp de noapte,
în cazul unor remedieri tehnice.
Un far este format dintr-un corp metalic cu suportul de prindere, reflectorul, geamul de
dispersie şi proiecţie (dispersorul), dulia şi corpul de iluminat (becul).
Grupa consumatorilor pentru semnalizare este constituită din :
- 2 lămpi de semnalizare poziţie, cu lumină albă, care să indice prezenţa şi lăţimea
tractorului văzut din faţă;
- 2 lămpi de semnalizare poziţie, cu lumină roşie, care să indice prezenţa şi lăţimea
tractorului văzut din spate;

87
 - 2 lămpi de frânare cu lumină roşie care se aprind atunci când dispozitivul de
comandă al frânei de serviciu este pus în funcţiune;
- 2 – 4 lămpi cu lumină galben – intermitentă, pentru semnalizarea schimbării
direcţiei de mers (la partea din faţă);
- 2 – 4 lămpi cu lumină galben – intermitentă, pentru semnalizarea schimbării
direcţiei de mers (la partea din spate);
- 1 – 2 lămpi cu lumină albă, pentru iluminarea plăcuţei cu numărul de înmatriculare
(la partea din spate);
- avertizor de avarii, care să permită funcţionarea simultană a lămpilor de
semnalizare a schimbării direcţiei de mers.
Siguranţele fuzibile au rolul protejării consumatorilor instalaţi pe tractor, în
momentul în care prin firul calibrat circulă curenţi care depăşesc valoarea pentru care
siguranţa a fost aleasă. În această situaţie, firul se topeşte şi astfel se întrerupe circuitul de
alimentare al consumatorului electric.

10.2. Dipozitive de acţionare, cuplare şi tracţiune

Aceste dispozitive formează echipamentul de lucru al tractorului şi permit acestuia să

efectueze mecanizarea unui proces de lucru, prin cuplarea, tractarea şi acţionarea maşinilor
agricole.

10.2.1. Dispozitive de tracţiune

Dispozitivele de tracţiune sunt montate în partea din spate a tractorului. Ele sunt
reprezentate prin bare de tracţiune şi cuple de remorcare.
Barele de tracţiune sunt utilizate pentru cuplarea maşinilor tractate (care se prind la
tractor într-un singur punct) fiind realizate sub două forme :
- bară transversală montată în articulaţiile sferice ale tiranţilor longitudinali. Ea este
prevăzută cu orificii şi furcă de cuplare;
- bară longitudinală (pendulară) care se prinde cu un capăt sub şasiu iar cu celălalt
pe un suport propriu cu orificii. Pe capătul posterior este montată furca de cuplare.
Cuplele de tracţiune (remorcare) sunt utilizate pentru cuplarea şi tractarea remorcilor.
Ele se montează la partea din spate a tractorului prin intermediul unor elemente elastice (de
amortizare a şocurilor) sau rigide.
După modul de cuplare, acestea se clasifică în :
- cuple manuale;
- cuple semiautomate (cuplare automată şi decuplare manuală);
- cuple automate.
După tipul remorcii, se împart în :
- cuple pentru remorci biaxe;
- cuple pentru remorci monoax.

10.2.2. Ridicǎtorul hidraulic al tractorului

Ridicǎtorul hidraulic cunoscut si sub denumirea de mecanism de suspendare (fgura

10.1) este utilizat pentru cuplarea la tractor a maşinilor agricole purtate. Constructiv, este
format din arbore transversal cu braţe de ridicare, tiranţi verticali reglabili, tiranţi laterali sau
longitudinali, lanţuri de rigidizare (stabilizatoare) şi tirantul central. Mecanismul de

88
suspendare este acţionat prin intermediul unui cilindru de forţă comandat de instalaţia
hidraulică a tractorului.
Cilindrul hidraulic, cu dublu efect, acţionează asupra arborelui transversal prin
intermediul unui braţ al acestuia. Mişcarea se transmite la tiranţii longitudinali prin
intermediul celor verticali şi astfel maşina agricolă cuplată la tractor poate fi ridicată, coborâtă
sau menţinută într-o anumită poziţie faţă de sol. Lanţurile de rigidizare au rolul de a anula
jocul în plan transversal al mecanismului de suspendare.

Fig. 10.1. Schema ridicătorului hidraulic

1. arbore transversal; 2. tiranţi verticali; 3. tiranţi laterali;
4. lanţuri de rigidizare; 5. tirant central; 6. cilindru hidraulic;
a-b-c. triunghiul de cuplare.

Prin modificarea lungimi tirantului central se regleazǎ paralismul cadrului maşini

cuplate la tractor cu sprafaţa terenului în plan longitudinal iar prin modificarea lungimi
tiranţilor verticali se regleazǎ paralismul cradrului maşini cuplate la tractor în plan trasversal.

10.2.3. Instalaţia hidraulică

Instalaţia hidraulică are rolul de a acţiona prin intermediul energiei hidraulice,

diversele motoare hidraulice montate pe tractor, maşină agricolă sau remorcă. Prin
intermediul acestor motoare, energia hidraulică este transformată în energie mecanică.
Din punct de vedere constructiv, instalaţiile hidraulice se împart în :
- instalaţie hidraulică cu elemente separate;
- instalaţie hidraulică de tip semibloc;
- instalaţie hidraulică de tip monobloc.
După modul de funcţionare, se împart în :
- instalaţii hidraulice fără reglaje automate;
- instalaţii hidraulice cu reglaje automate.
Instalaţia hidraulică de tip monobloc are toate elementele grupate într-un bloc
comun. Această instalaţie prezintă avantajul automatizării proceselor de lucru, fiind prevăzută
cu reglaj automat de forţă şi poziţie. De asemenea lipsa conductelor de legătură duce la

89
creşterea fiabilităţii instalaţiei.. Aceasta instalatie hidraulicǎ face parte din grupa instalaţilor
hidraulice cu reglaje automate.
Instalaţia hidraulică de tip semibloc are o parte din elemente montate într-un bloc
comun iar celelalte elemente dispuse separat pe tractor. Aceasta instalatie hidraulicǎ face parte
din grupa instalaţilor hidraulice cu reglaje automate.
Instalaţia hidraulică cu elemente separate (figura 10.2) este caracterizată prin
simplitate constructivă, preţ de cost mai scăzut, folosirea în exploatare şi întreţinere a unui
personal cu calificare redusă. Aceasta instalatie hidraulicǎ face parte din grupa instalaţilor
hidraulice fǎrǎ reglaje automate.
Instalaţia hidraulică cu elemente separate prezintă următoarele părţi componente :
rezervor de ulei, filtru de ulei, pompă hidraulică, distribuitor hidraulic cu sertare axiale şi
cilindru hidraulic cu dublu efect.

Fig. 10.2. Schema instalaţiei hidraulice cu elemente separate

1.rezervor de ulei; 2. filtru de ulei; 3. pompă hidraulică;
4. distribuitor hidraulic; 5. cilindru hidraulic.

Corespunzător poziţiei manetei de acţionare a sertăraşului de la distribuitorul

hidraulic, sunt realizate cele patru regimuri de funcţionare :
- ridicare – uleiul cu presiune trimis de pompă este dirijat de către distribuitorul
hidraulic spre camera inferioară a cilindrului de forţă iar uleiul din camera
superioară este dirijat de distribuitor spre rezervor;
- coborâre – se schimbă sensul de circulaţie al uleiului prin conductele de legătură
dintre distribuitor şi cilindru hidraulic, faţă de poziţia anterioară;
- neutru – uleiul cu presiune trimis de pompă la distribuitor, este dirijat de către
acesta, retur în rezervorul de ulei, iar circuitele spre cele două camere ale
cilindrului hidraulic sunt închise. Astfel, pistonul rămâne blocat în cilindrul
hidraulic;
- flotant – uleiul cu presiune debitat de către pompă este dirijat prin distribuitor,
înapoi la rezervor, iar cele două circuite spre camerele cilindrului hidraulic sunt
deschise. Astfel pistonul se poate mişca liber în cilindru (în ambele sensuri), iar
maşina cuplată la tractor poate copia microdenivelările terenului, cu ajutorul roţilor
sau patinelor de sprijin.
Instalaţia hidraulică cu reglaje automate prezintă în plus, unele dispozitive care asigură
reglarea automată a forţei de tracţiune şi a poziţiei.

90
 Reglajul de poziţie permite menţinerea automată a poziţiei maşinii la o înălţime faţă
de sol sau adâncime de lucru reglată iniţial prin maneta de comandă.
Reglajul de forţă asigură menţinerea constantă a forţei de tracţiune prin modificarea
adâncimii de lucru. În această situaţie, motorul tractorului poate lucra cu o rezervă mai mică
de putere şi deci un coeficient de utilizare a puterii motorului mărit.

10.2.3. Instalaţia hidraulică

Priza de putere a tractorului este utilizată pentru acţionarea în deplasare, a organelor de

lucru ale maşinilor agricole cuplate la tractor. Pentru a asigura o funcţionare normală a
maşinilor acţionate, este necesar ca arborele final al prizei de putere să se rotească cu o
anumită turaţie şi într-un anumit sens, stabilite prin norme şi standarde.
Din acest punct de vedere, prizele de putere se clasifică în :
- prize de putere, cu turaţie constantă (prize asincrone sau independente),
indiferent de viteza de deplasare a tractorului (turaţia acestor prize este
standardizată şi poate fi de 540 sau 1000 rot / min);
- prize de putere cu turaţie variabilă (prize sincrone), la care turaţia arborelui final
este sincronizată cu viteza de deplasare a tractorului;
- prize de putere mixte, care pot funcţiona atât la turaţii constante cât şi variabile.
Transmisia la arborele final al prizei de putere poate fi realizată dependent,
semiindependent sau independent de transmisia la organele pentru deplasare.
În figura 10.3 este prezentată schema unei prize de putere mixte, compusă din :
angrenaj cilindric pentru antrenarea prizei de putere independente, arbore principal, roată
dinţată culisantă de selecţie pentru regimurile sincron şi asincron, arbore intermediar, reductor
planetar pentru cuplarea şi decuplarea prizei de putere şi arborele final al prizei de putere.

Fig. 10.3. Schema prizei de putere mixte

1. angrenaj cilindric; 2. arbore principal; 3. roată culisantă;
4. arbore intermediar; 5. reductor planetar; 6. arbore final.

Pentru regimul asincron mişcarea este preluatǎ de la ambreiajul principal prin

intermediul angrenajului cilindric care transmite mişcarea de rotaţie la arborele principal al
prizei de putere. Prin deplasarea roţi culisante catre înante se transmite mişcarea de rotaţie la
arborele secundar, reductorul de turaţie şi apoi la arborele final. Pentru regimul sincron roata
culisantǎ se deplaseazǎ cǎtre spate şi angreneaza cu o roatǎ dinţata montatǎ pe arborele
secundar al cutiei de viteza şi astfel se transmite miscarea la arborele secundar al prizei de
putere, reductorul de turaţie şi arborele final.

91
 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt poziţile de lucru ale disribuitorului instalaţiei hidraulice cu elemente

separate?
Rǎspuns: Poziţile de lucru ale disribuitorului instalaţiei hidraulice cu elemente separate sunt
urmǎtoarele: ridicat, coborât, neutru şi flotant
2. Care sunt pǎrţile componente ale ridicǎtorului hidraulic?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Ce rol are alternatorul?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Pentru pozitia “ridicat" distibuitorul hidraulic dirijează uleiul astfel:
a) uleiul cu presiune către camera inferioară a cilindrului hidraulic iar uleiul din
camera superioară către rezervor;
b) uleiul cu presiune către rezervor şi inchide comunicarea intre camerele
cilindrului hidraulic;
c) uleiul cu presiune către camera superioară a cilindrului hidrauIic iar uleiul din
camera inferioară către rezervor.
Rezolvare: a
2. Priza de putere sincronă primeşte mişcarea de la:
a) arborele secundar al cutiei de viteză;
b) partea conducătoare a ambreiajului;
c) partea condusă a ambreiajului.
Rezolvare:
3. Ridicătorul hidraulic permite cuplarea la tractor a:
a) maşinilor tractate;
b) maşinilor purtate;
c) remorcilor..
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI

10. Instalaţia electricǎ şi echipamentul de lucru al tractoarelor agricole

10.1. Instalaţia electricǎ a tractoarelor

10.2. Dipozitive de acţionare, cuplare şi tracţiune
10.2.1. Dispozitive de tracţiune
10.2.2. Ridicǎtorul hidraulic al tractorului
10.2.3. Instalaţia hidraulică
10.2.3. Instalaţia hidraulică

92
 Tema nr. 11

EXPLOATAREA TRACTOARELOR AGRICOLE

Unitǎţi de învǎţare:

 bilanţul de putere al tractorului;

 caracteristica de tracţiune a tractorului;
 caracteristica de regulator;
 întreţinerea tehnicǎ a tractoarelor agricole.

Obiective:
- cunoaşterea elementelor bilanţului de putere, baza optimizǎrii exploatǎri tractoarelor;
- cunoasterea caracteristici de tracţiune şi a modului de utilizare în exploatare;
- cunoaşterea caracteristici de regulator şi utilizǎrii acesteia pentru stabilirea regimului de
exploatare optim.
- cunoaşterea operaţilor din cadrul ciclului de întreţinere tehnicǎ a tractoarelor agricole.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Sin Gh., Borugă I., Schitea M., Stoianov R, Sin C. - Indrumător pentru cultura
plantelor de câmp, Editura Agris, Bucureşti, 2001.
3. Şandru A., Popescu S.,Cristea I., Neculǎiasa V.,- Exploatarea utilajelor
agricole, EDP., Bucureşti, 1983
4. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

11.1. Bilanţul de putere al tractorului

Reprezintă o ecuaţie care arată cum este consumată puterea efectivă a motorului
termic care echipează tractorul.

Pe = Pt + Pf + Ptr + Pδ + Pp ± Pα ± Pj ± Pa, (KW) (15)

în care : Pe = puterea efectivă a motorului termic;

Pt = puterea de tracţiune a tractorului;
Pf = puterea consumată pentru învingerea rezistenţei la rulare;
Ptr = puterea consumată în transmisia tractorului;
Pδ = puterea consumată datorită patinării organelor de rulare;
Pp = puterea consumată pentru acţionarea prizei de putere;
Pα = puterea consumată pentru învingerea pantei;
Pj = puterea consumată pentru învingerea forţelor de inerţie;
Pa = puterea consumată pentru învingerea rezistenţei aerului.

93
 Puterea de tracţiune a tractorului, Pt - reprezintă puterea rămasă disponibilă pentru
tractarea maşinilor agricole. Ea se exprimă cu relaţia :

Rvl
Pt = , (KW) (16)
360

în care : R = forţa de rezistenţă opusă de maşinile agricole cu care lucrează

tractorul ( daN );
vl = viteza de lucru ( Km / h ).
Randamentul la tracţiune al tractorului, ηt – se calculează cu relaţia :

Pt
ηt = (17)
Pe  Pp

Acest randament are valori diferite în funcţie de tipul sistemului de rulare şi de natura
terenului pe care se deplasează tractorul :
- 0,50 – 0,80 la tractoarele pe roţi 4 x 2;
- 0,60 – 0,80 la tractoarele pe roţi 4 x 4;
- 0,66 – 0,78 la tractoarele pe şenile.
Puterea consumată pentru învingerea rezistenţei la rulare, Pf - se calculează cu
relaţia :

fvl G cos
Pf = , (KW) (18)
360

în care : f = coeficientul rezistenţei la rulare. Acest coeficient depinde de natura

terenului pe care se deplasează tractorul şi de tipul organelor pentru deplasare (roţi, şenile );
- f = 0,02 – 0,06 la tractoarele pe roţi;
- f = 0,04 – 0,12 la tractoarele pe şenile.
vl = viteza de lucru (Km / h );
G = greutatea tractorului (daN);
α = panta terenului.
Puterea consumată în transmisia tractorului, Ptr - reprezintă puterea necesară
pentru învingerea forţelor de frecare de la subansamblele mobile ale transmisiei. Se calculează
cu relaţia :

Ptr = ( 1 – ηtr ) Pe, (KW) (19)

în care : ηtr = randamentul transmisiei (are o valoare de aproximativ 0,9).

Puterea consumată datorită patinării organelor de rulare, Pδ – se exprimă prin
relaţia :

Pδ = δ ηtr Pe, (KW) (20)

în care : δ = coeficientul de patinare a roţilor motoare şi se calculează cu relaţia :

ns  n g
δ= 100, (%) (21)
ng

94
 în care : ns = numărul de rotaţii al roţilor motoare la deplasarea în sarcină;
ng = numărul de rotaţii al roţilor motoare la deplasarea în gol.
δ depinde de tipul organelor de deplasare şi de natura terenului pe care se deplasează
tractorul, având valori de 0,15 – 0,25 la tractoarele pe roţi şi 0,07 – 0,12 la tractoarele pe
şenile ( valori mai mici pentru deplasare pe teren tasat şi mai mari pentru deplasare pe teren
afânat ).
Puterea consumată pentru acţionarea prizei de putere, Pp - se calculează cu relaţia
:

M pnp
Pp = , (KW) (22)
955,4 p

în care : Mp = momentul motor la arborele final al prizei de putere ( daN / m );

np = turaţia prizei de putere ( 540 rot. / min. );
ηp = randamentul mecanic al prizei de putere.
Puterea consumată pentru învingerea pantei, Pα – se calculează cu relaţia :

Gvl sin 
Pα = , (KW) (23)
360

în care : G = greutatea tractorului (daN);

vl = viteza de lucru (Km / h);
α = panta terenului.
În relaţia bilanţului, acest termen apare cu “ + “ când tractorul urcă panta şi cu
“ – “ când tractorul coboară panta.
Puterea consumată pentru învingerea forţelor de inerţie, Pj – se calculează cu
relaţia :

 rot Gvl dv
Pj = , (KW) (24)
300 g dt

în care : δrot = coeficientul maselor cu mişcare de rotaţie;

g = acceleraţia gravitaţională;
dv/dt = acceleraţia.
În relaţia bilanţului termenul apare cu “ + “ pentru acceleraţie şi cu “ – “ pentru
deceleraţie. Pentru tractoarele pe roţi cu viteza până la 30 Km / h şi pentru tractoarele pe
şenile cu viteze până la 15 Km / h, Pj are valori foarte scăzute şi ca atare nu sunt luate în
calcul.
Puterea consumată pentru învingerea rezistenţei aerului, P a – se calculează cu
relaţia :
3
k a A f v0
Pa = , (KW) (25)
4670

în care : ka = coeficientul care ţine seama de forma aerodinamică a tractorului;

Af = aria suprafeţei frontale care se opune deplasării prin curentul de aer;
v0 3 = viteza relativă de deplasare a tractorului faţă de viteza curentului de
aer.

95
 Pa = 0 pentru viteze mai mici de 30 Km / h la tractoarele pe roţi şi mai mici de 15 Km /
h la tractoarele pe şenile. În relaţia bilanţului termenul apare cu “ + “ când tractorul se
deplasează în sens opus direcţiei vântului şi apare cu “ – “ când tractorul se deplasează în
aceeaşi direcţie cu vântul.

11.2. Caracteristica de tracţiune a tractorului

Caracteristica de tracţiune (figura 11.1) este o diagramă care prezintă principalii

parametrii de tracţiune ai tractorului, în timpul deplasării şi în diferite condiţii de lucru :
beton, mirişte, ogor, pe sol uşor, mijlociu şi greu.
Parametrii de tracţiune reprezentaţi în diagramă sunt următorii :
- puterea de tracţiune, Pt;
- viteza de lucru, vl ;
v
- consumul orar de combustibil, C h = 3,6 3  , (Kg / h) (26)
10 t
în care v este volumul de combustibil consumat (dm3), t este timpul în care se
consumă cantitatea v de combustibil şi γ este densitatea combustibilului (Kg /
dm3);
- consumul specific de combustibil , ct;
- patinarea roţilor motoare.
Aceşti parametri sunt exprimaţi în funcţie de forţa de tracţiune a tractorului, F t,
calculată cu relaţia :

Pt 360
R= , (daN) (27)
vl

96
 Fig. 11.1. Caracteristica de tracţiune a tractorului

Mod de utilizare a diagramei :

- se calculează forţa de tracţiune a tractorului, necesară efectuării unei lucrări
agricole (R) şi se noteazǎ pe axa fortei de tracţiune (puntul A).
- se traseazǎ din acest punct o dreapta perpenticulara pe axa forţei de tracţiune care
va intersecta curbele puteri de tractiune, patinǎri roţilor motoare, vitezei de lucru,
consumului specifiv de cobustibil si consumului orar de combustibil.
- dacǎ sunt intersectate mai multe curbe ale puteri de tractiune , se alege treapta de
vitezǎ superioarǎ pentru care puterea de tracţiune se aflǎ în intervalul (0,85 – 0,95
%) din puterea maximǎ de tractiune (pe grafic treapta II);
- din grafic se citesc valorile parametrilor de tracţiune ( B, C, D, E).

11.3. Caracteristica de regulator

Este o reprezentare grafică a modului de variaţie a parametrilor unui motor Diesel în

funcţie de turaţia acestuia. Parametrii reprezentaţi în caracteristica de regulator sunt următorii
:
- puterea efectivă;
- momentul motor efectiv;
- consumul orar de combustibil;
- consumul specific de combustibil.
În timpul exploatării unui motor se disting următoarele regimuri de turaţii :
- turaţia minimă, n min, la care se asigură învingerea rezistenţelor interioare ale
motorului şi antrenarea sistemelor auxiliare ale acestuia;

97
 - turaţia cuplului motor maxim, n M;
- turaţia nominală, n n, la care puterea motorului este maximă iar consumul specific
de combustibil este minim;
- turaţia maximă, n g, care se obţine la mersul în gol al motorului (sarcină zero);
- domeniul de suprasarcină cuprins între n min şi n n (ramura de suprasarcină);
- domeniul de regulator cuprins între n n şi n g (ramura de regulator).
Pentru a asigura o funcţionare economică a motorului, cu intervenţia regulatorului de
turaţie, se recomandă funcţionarea motorului în zona ramurei de regulator. În acest sens se
defineşte zona de exploatare a motorului care corespunde unei încărcări de 0,8 – 0,95 din
puterea nominală a motorului.
Caracteristica de regulator serveşte la stabilirea regimului de turaţie corespunzător
unei încărcări de putere (moment) a motorului cunoscute. Pentru aceasta se fixează valoarea
cunoscută a puterii (punctul A) şi se duce o paralelă din acest punct la axa turaţiilor. Din
punctul de intersecţie cu curba de variaţie a puterii (ramura de regulator) se trasează o
perpendiculară şi se stabileşte turaţia de funcţionare a motorului (punctul B), consumul orar
de combustibil (punctul C), consumul specific de combustibil (punctul D) şi momentul motor
(punctul E).
Caracteristica de regulator a unui motor Diesel permite calcularea coeficientului de
elasticitate şi a coeficientului de adaptabilitate ai motorului. Aceşti coeficienţi apreciază
calităţile dinamice ale motoarelor de utilaje şi permit compararea diferitelor tipuri de motoare.
Caracteristica de regulator a unui motor Diesel la sarcină totală este prezentată în figura 11.2.

Fig. 11.2. Caracteristica de regulator a motorului Diesel.

98
 Coeficientul de elasticitate se calculează cu relaţia :

nn
ke= , (28)
nM

Coeficientul de adaptabilitate se calculează cu relaţia :

max
Me
ka= n
, (29)
Me

Acest coeficient arată posibilitatea învingerii suprasarcinilor temporare, fără

schimbarea treptei de viteză a utilajului. La motoarele Diesel cu aspiraţie normală k a = 1,05 –
1,20 iar la motoarele Diesel cu supraalimentare ka = 1,30 – 1,45.

11.4. Întreţinerea tehnică a tractoarelor agricole

Întreţinerile şi reviziile tehnice reprezintă un ansamblu de operaţii obligatorii care se

efectuează zilnic şi periodic pe toata durata de exploatare a tractoarelor, maşinilor şi utilajelor
agricole, în vederea prevenirii defecţiunilor, a uzurilor premature şi asigurării funcţionării
acestora cu indici de exploatare optimi.
Întreţinerile tehnice se execută la intervale diferite şi necesită pentru fiecare marcă de
utilaj o imobilizare diferită, corespunzătoare complexităţii acestuia. În funcţie de
complexitatea operaţiilor şi perioadele la care se execută, întreţinerile tehnice se clasifică în:
- întreţinerea tehnică zilnică Itz;
- întreţinerea tehnică periodică Ip1;
- întreţinerea tehnică periodică Ip2;
- revizia tehnică Rt.
Întreţinerea tehnică zilnică reprezintă un ansamblu de operaţii obligatorii de curăţire,
verificare şi alimentare care asigură buna funcţionare a utilajelor pe durata unui schimb de
lucru.
Întreţinerea periodică Ip1 se caracterizează prin curăţirea filtrelor, completarea
uleiului în cartere şi verificarea funcţionării corecte a instalaţiei electrice. Se execută numai la
tractoare şi motoare de pe maşinile agricole autopropulsate.
Întreţinerea periodică Ip2 se caracterizează prin schimbarea uleiului în carterul
motorului, înlocuirea filtrului de ulei şi a elemenţilor filtranţi de motorină, reglarea
mecanismelor motorului şi utilajului.
Revizia tehnică este o întreţinere tehnică complexă, care cuprinde totalitatea
operaţiilor privind schimbarea lubrifianţilor din carterele transmisiilor, verificarea şi reglarea
sistemelor şi mecanismelor, înlocuirea unor piese deformate sau cu grad înaintat de uzură. Se
execută constatarea stării tehnice fără demontarea acestora, stabilindu-se termenul până la
care pot lucra fără reparaţii. Ea reprezintă verificarea generală anuală a stării tehnice.

11.4.1. Întreţinerea tehnică zilnică

Se execută înaintea, în timpul şi după terminarea schimbului de lucru. Pentru tractoare

şi maşini autopropulsate, întreţinerea tehnică zilnică, cuprinde următoarele operaţii:
- se porneşte motorul şi se urmăreşte funcţionarea sa normală;
- se verifică, cu atenţie etanşeităţile şi se strâng îmbinările slăbite;

99
 - se urmăresc indicaţiile aparaturii de bord şi funcţionarea corespunzătoare a
instalaţiei electrice;
- se controlează si completează nivelul uleiului din carterul motorului, al pompei de
injecţie, al regulatorului de turaţie si compresorului de aer;
- se controlează şi în caz de nevoie se completează cu apă distilată nivelul
electrolitului din bateria de acumulatoare (nivelul trebuie sa fie cu 10 – 15 mm
deasupra plăcilor);
- se controlează vizual dacă pneurile sunt corespunzător umflate;
- se controlează întinderea curelei de ventilator care la apăsarea cu o forţă de 5-
7daN trebuie să facă o săgeată de 15-20 mm ;
- se verifică şi se completează nivelul apei în sistemul de răcire şi al combustibilului
în rezervor ;
- se porneşte tractorul şi se fac câteva manevre, frânări, ridicări şi coborâri ale
ridicătorului hidraulic;
- se gresează axul de oscilaţie al punţii din faţă şi articulaţiile ridicătorului hidraulic.

Pentru maşinile tractate sau purtate , întreţinerea tehnică zilnică cuprinde următoarele
operaţii:
- se curăţă maşina de pământ şi resturi vegetale;
- se curăţă gresoarele cu o cârpă umectată cu motorină şi se unge maşina la toate
punctele de ungere cu unsoare consistentă ;
- se controlează montarea corectă a subansamblelor, strângerea şi asigurarea
şuruburilor şi a piuliţelor , înlocuindu-se cele deteriorate ;
- se controlează starea tehnică a organelor active (brăzdare, discuri, cuţite, etc.),
înlocuindu-se cele uzate sau deteriorate;
- se verifică funcţionarea corectă şi uşoară a mecanismelor de reglaj;
- se controlează etanşeitatea instalaţiei hidraulice, neadmiţându-se scurgeri de ulei la
cilindri , racorduri si furtunuri ;
- dacă maşina este prevăzută cu reductoare, se verifică nivelul uleiului în carcasele
acestora şi se completează la nivelul indicat, cu ulei de transmisie ;
- se verifică presiunea aerului în pneurile roţilor şi rotirea uşoară a roţilor, jocul axial
şi radial trebuie să fie mai mic de 2 mm ;
- se controlează întinderea lanţurilor de transmisie şi a curelelor de transmisie,
săgeata maximă fiind de 5-10 mm în funcţie de tipul maşinii;
- la maşinile prevăzute cu transmisii mecanice (roţi dinţate, lanţuri sau curele) se
verifică funcţionarea acestora, care trebuie să fie uniformă, fără blocări sau
înţepeniri;
- la maşinile prevăzute cu sisteme pentru circulaţia aerului sau a lichidelor se
verifică etanşeitatea acestora şi se curăţă filtrele.

11.4.2. Întreţinerea tehnică periodică Ip1

Se execută după 125 ore de funcţionare şi impune un timp de imobilizare de 2 ore. În

cadrul acestei întreţineri se execută operaţiile de întreţinere zilnică şi în plus
următoarele operaţii:
- se înlocuiesc elementele filtrante de hârtie;
- se evacuează sedimentele din sistemul de alimentare şi se curăţă paharul decantor
de la filtrul grosier de motorină;
- se elimină apa de condensare şi uleiul din filtrul de aer al instalaţiei pneumatice de
frânare;

100
 - se reglează cursa liberă a pedalei de ambreiaj care trebuie sa fie de 25 mm;
- se controlează densitatea electrolitului din bateria de acumulatoare (1,28 g / cm³);
- se măsoară presiunea din pneuri şi dacă este necesar se corectează în funcţie de
lucrarea executată;
- se demontează şi se curăţă filtrul de aer iar la filtrele de aer umede se înlocuieşte
uleiul;
- se gresează utilajul conform indicaţiilor din notiţa tehnică.

11.4.3. Întreţinerea tehnică periodică Ip2

Se execută după 250 ore de funcţionare şi cuprinde operaţiile prevăzute la întreţinerea

periodică Ip1 şi în plus următoarele operaţii:
- se înlocuieşte uleiul din carterul motorului, pompei de injecţie, regulatorului de
turaţie şi compresorului de aer;
- se schimbă filtrul de ulei al motorului;
- se controlează şi se completează uleiul din carterul transmisiei;
- se schimbă elementele filtrante de la sistemul de alimentare;
- se demontează demarorul şi alternatorul de pe utilaj şi se face o revizie a acestora
controlându-se colectorul, periile, arcurile, după care se efectuează ungerea
rulmenţilor şi a bucşelor;
- se controlează şi se reglează jocul dintre culbutori şi supape;
- se demontează, se curăţă şi se reglează injectoarele;
- se verifică şi se reglează priza de putere;
- se verifică şi se reglează frânele, astfel încât cursa liberă a pedalelor de frână să fie
de 25 – 30 mm;
- se controlează şi se reglează jocul axial al rulmenţilor de la roţile din faţă, jocul
axial trebuie sa fie de 0,1 – 0,2 mm;
- se înlocuieşte elementul filtrant de la filtrul de aer al sistemului de alimentare, dacă
tractorul este prevăzut cu astfel de filtru.

La utilajele din import intervalul de execuţie a întreţinerilor tehnice periodice este mai
mare iar operaţiile sunt mai puţine datorită calităţii lubrifianţilor folosiţi şi a materialelor
utilizate în construcţia acestora.

11.4.4. Revizia tehnică

Se execută după 900 – 1000 ore de funcţionare în funcţie de marca utilajului şi se

efectuează în ateliere dotate cu aparatură corespunzătoare de către personal calificat. În cadrul
reviziei tehnice a utilajelor se execută operaţiile prevăzute la întreţinerile tehnice periodice şi
în plus următoarele operaţii:
- se spală utilajul cu jet de apă caldă;
- se constată starea tehnica exterioara a subansamblelor utilajului iar piesele uzate
sau lipsă se înlocuiesc;
- elementele lipsă se înlocuiesc;
- se înlocuieşte uleiul din carterele transmisiei;
- se demontează pompa de injecţie de pe motor, se verifică pe bancul de încercat şi
reglat pompe de injecţie, se înlocuiesc piesele defecte şi se reglează;
- se controlează şi se reglează convergenţa roţilor de direcţie aleutilajului;
- se demontează, se verifică şi se reglează servomotorul mecanismului de direcţie
pe bancul pentru verificat şi reglat servomotoare;

101
 - se demontează baia de ulei a motorului, se demontează două capace paliere şi două
capace de bielă împreună cu cuzineţii, se constată starea lor şi a fusurilor arborelui
cotit şi se montează la loc;
- se controlează starea angrenajelor transmisiei centrale, se fac remedierile şi
reglajele necesare;
- se verifică eficienţa frânelor prin măsurarea spaţiului de frânare care nu trebuie să
depăşească 10 m iar dacă este necesar se înlocuiesc piesele uzate şi se refac
reglajele;
- se verifică starea tehnică a motorului fără demontare prin măsurarea timpului de
scădere a presiunii în fiecare cilindru şi cantitatea de gaze scăpate în carter,
stabilindu-se în funcţie de valorile acestor parametri timpul de funcţionare al
utilajului până la prima reparaţie.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt elementele bilanţului de putere?

Rǎspuns: Elementele bilanţului de putere sunt: puterea de tracţiune, puterea consumată pentru
învingerea rezistenţei la rulare, puterea consumată în transmisia tractorului, puterea
consumată datorită patinării organelor de rulare,puterea consumată pentru acţionarea prizei de
putere, puterea consumată pentru învingerea pantei, puterea consumată pentru învingerea
forţelor de inerţie şi puterea consumată pentru învingerea rezistenţei aerului.
2. Care este regimul de încǎrcare optim al unui motor Diesel?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt operaţile de întreţinere tehnicǎ?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Consumul specific minim de combustibil se obţine la :
a) puterea efectivǎ minimǎ;
b) momentul motor maxim;
c) 85 – 95 % din puterea nominalǎ.
Rezolvare: c
2. Puterea de tracţiune a unui tractor se calculeazǎ cu relaţia:
Rvl
a) Pt = ;
360
b) Pt = ( 1 – ηtr ) Pe,;
c) Pt = δ ηtr Pe.
Rezolvare:
3. Filtru de ulei se schimbǎ în cadrul:
a) întreţineri tehnice zilnice;
b) întreţineri tehnice periodice Ip1;
c) întreţineri tehnice periodice Ip2.

102
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI

11. Exploatarea tractoarelor agricole

11.1. Bilanţul de putere al tractorului

11.2. Caracteristica de tracţiune a tractorului
11.3. Caracteristica de regulator
11.4. Întreţinerea tehnică a tractoarelor agricole
11.4.1. Întreţinerea tehnică zilnică
11.4.2. Întreţinerea tehnică periodică Ip1
11.4.3. Întreţinerea tehnică periodică Ip2
11.4.4. Revizia tehnică

103
 Tema nr. 12

IMACTUL UTILIZĂRII TRACTOARELOR

ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI CRITERII DE ALEGERE A
AGREGATELOR AGRIGOLE

Unitǎţi de învǎţare:

 poluarea chimicǎ a mediului inconjurǎtor produsǎ de agregatele agricole;

 poluarea sonorǎ a mediului inconjurǎtor produsǎ de agregatele agricole;
 compactarea terenurilor agricole produsǎ de agregatele agricole;
 criterii de alegere a tractoarelor agricole;
 criteri de apreciere a agregatelor agricole;

Obiective:
- cunoaşterea cauzelor ce determinǎ poluarea chimicǎ a mediului înconjurǎtor şi a
mijloacelor de reducere a acesteia;
- cunoaşterea cauzelor ce determinǎ poluarea sonorǎ a mediului înconjurǎtor şi a
mijloacelor de reducere a acesteia;
- cunoaşterea efectelor compactǎrii terenurilor agricole şi mijloacelor tehnice şi
organizatorice pentru reducerea compactǎrii;
- cunoaşterea criterilor de alegere şi de apreciere a tractoarelor agricole pentru a
putea optimiza dotarea cu mijloace tehnice a societǎtilor agricole.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ
1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea Universitară,
Bucuresti 2005.
2. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris, Bucureşti
,2003
3. Grunwald, Berthold - Teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru autovehicule rutiere,
E. D. P.- Bucureşti 1980.
4. Negrea, D. V. - Motoare cu ardere internǎ –Procese. Econimicitate. Poluare, Ed. Sedona,
Timişoara 1997.

12.1. Poluarea chimicǎ

Poluarea chimică a mediului înconjurător poate fi produsă de substanţe primare şi de

substanţe secundare.
Substanţele primare sunt emanate direct în mediul înconjurător. Acestea pot fi :
gazoase, lichide şi solide. Principalele substanţe primare gazoase sunt : monoxidul de carbon
(CO), dioxidul de carbon (CO2), oxizii de azot (NOx), hidrocarburi (HC) şi oxizii de sulf
(SOx). Substanţele primare lichide sunt reprezentate de combustibilii, uleiurile şi lichid de
rǎcire pierdute prin neetanşeitatea subansamblelor agregatelor agricole. Substanţele primare
solide sunt funinginea, plumbul şi compuşii acestuia.

104
 Monoxidul de carbon (CO) sustrage hemoglobina din sânge şi impiedicǎ alimentatea
ţesuturilor cu oxigen. Prezenţa în atmosferǎ peste anumite valori determinǎ dureri de cap,
obosealǎ, vomǎ, ameţeli,comǎ şi chiar moartea. Monoxidul de carbon participǎ la formarea
smogului umed. Apare datoritǎ arderilor incomplete determinate de lipsei oxigenului din
camera de ardere cand amestecul carburant este bogat în combustibil.
Dioxidul carbon (CO2) reduce stratul de ozon ce protejeazǎ planeta, cauzeazǎ
producerea efectului de serǎ asupra planetei şi astfel apar modificârile climatice. Apare prin
combinarea monoxidului de carbon din gazele de eşapament cu oxigenul din atmosferǎ pe
traseul de evacuare a gazelor îndeosebi când aceste nu este etanş.
Oxizii de azot (NOx) fixeazǎ hemoglobina din sânge, iritǎ ochii şi cǎile respiratori, are
o acţiune cancerigenǎ asupra organismelor vii si determinǎ formarea substanţelor secundare
(smogul fotochimic). Se formeazǎ datorinǎ temperaturii ridicate şî concentraţiei mari de
oxigen, determinate de stratificarea amestecului carburant îndeosebi în zona bujiei sau
injectorului.
Hidrocarburi (HC) prezintǎ miros neplǎcut, sunt iritante pentru cǎile respiratori iar
unele dintre ele sunt cancerigene. Hidrocarburile sunt periculoase pentru cǎ participǎ la
formarea substanţelor secundare. Acestea sunt rezultatul arderii incomplete sau intreruperi
propagǎri flacǎrei de ardere. Pricipalele cauze sunt amestecurile sǎrace în combustibil şi
temperatura scǎzutǎ a pereţilor cilindrilor în perioada de încǎlzire a motorului.
Oxizii de sulf (SOx) sunt specifici motoarelor cu aprindere prin comprimare şi apar
datorita prezenţei sulfului în unele zǎcǎminte de petrol şi care prin rafinare nu a fost înlǎturat.
Ca efecte nocive se remarcǎ mirosul neplǎcut specific, iritarea ochilor si cailor respiratori.
Funinginea (fumul) conţine în pricipal particole de carbon şi hidrogen iar ca efecte
negative se pot menţiona mirosul neplǎcut, reducerea vizibilitǎţii, iritarea ochilor şi a cailor
respiratorii. Dupa origine fumul poate fi alb, albastru şi negru.
Fumul alb apare la pornirea motorului şi în perioada de încǎlzire a acestuia. Funul alb
conţine particole lichide de combustibil nears cu dimensiunea de 1μm.
Fumul albastru apare la regimul de mers în gol şi la sarcinǎ mare la motoroarele
uzate. Acesta conţine particole de cobustibil nears cu dimensiunea de 0,5 μm şi de ulei.
Fumul negru apare la regimuri de sarcinǎ maximǎ şi de acceleraţie. Acesta conţine
particole solide de hidrocarburi nearse cu diametru de 1μm şi se formeazǎ cand amestecul
este prea bogat în combustibil.
Plumbul şi compuşii acestuia sunt particole solide cu dimensiunea mai micǎ de 1μm
care apar în gazele de evacuare ale motoarelor cu aprindere prin scânteie ce folosesc benzinǎ
tratatǎ cu tetraetil de plumb. Este recucoscut efectul toxic al plumbului asupra cǎilor
respiratori.
Substanţele secundare se formează în atmosferă prin combinarea substanţelor
primare între ele sau cu aerul atmosferic în anumite condiţii de temperatură şi umiditate.
Principalele substanţe secundare sunt smogul fotochimic şi smogul umed.
Smogul fotochimic apare prin combinarea substanţelor primare când temperatura
aerului este mai mare de 20 0 C, umiditatea aerului este redusă şi radiaţia luminoasă este
maximă. Se întâlneşte în California, Tokio şi Iran. El este determinat mai ales de oxizii de
azot şi de hidrocarburile nearse. Smogul fotochimic este iritant pentru căile respiratorii şi
reduce vizibilitatea.
Smogul umed se formează într-o atmosferă umedă când temperatura este mai mică de
4 0 C iar radiaţia luminoasă este scăzută. Substanţele primare participante sunt monoxidul de
carbon, oxizii de sulf şi funinginea. Se întâlneşte în Anglia şi are aceleaşi efecte negative cu
smogul fotochimic.
Cauzele emisiilor poluante sunt următoarele :
- arderea combustibilului în interiorul cilindrilor motorului termic cu ardere internă;

105
 - etanşeitatea imperfectă a părţilor componente ale agregatelor agricole;
- operaţii de întreţinere şi reparaţii efectuate la agregatele agricole, pe terenul agricol
şi care determină scurgeri de combustibil,lichid de rǎcire şi ulei.
Principalele mijloace de reducere a emisiilor poluante sunt următoarele :
- folosirea benzinei fără plumb şi a motorinei fără sulf;
- folosirea biocombustibililor (bioetanol şi biodiesel);
- controlul calităţii amestecului carburant care presupune folosirea amestecurilor
economice;
- perfecţionarea sistemului de alimentare al motoarelor prin utilizarea sistemului de
injecţie pe benzină şi a sistemului de supraalimentare;
- folosirea reactorilor pentru tratarea gazelor arse (catalizatorul);
- evitarea funcţionǎrii motorului în regimurile de mers în gol, acceleraţie-deceleraţie
şi sarcinǎ maximǎ;
- evitarea utilizǎri motoarelor termice cu ardere internǎ uzate care prezintǎ
neetaşeitǎţi ale grupului piston-segmenţi-cilindru sau ale sistemelor de alimentare,
ungere si rǎcire;
- efectuarea operaţiilor de întreţinere tehnică şi de reparaţii ale agregatelor agricole
numai în spaţii amenajate, prevăzute cu mijloace tehnice pentru colectarea
combustibililor şi lubrifianţilor.

12.2. Poluarea sonorǎ

Poluarea sonoră este produsă de zgomotul motoarelor termice cu ardere internă care
echipează tractoarele şi maşinile agricole autopropulsate.
Principalele surse de zgomot ale motorului sunt următoarele :
 vibraţia coloanei de gaze.
- gazele de evacuare;
- fluidul proaspăt (gazele de admisie);
- aerul de răcire.
 vibraţia suprafeţei exterioare a motorului.
- creşterea mare de presiune din perioadele arderii amestecului carburant;
- şocurile date de mecanismul motor.
 vibraţia sistemelor auxiliare.
- şocuri ale mecanismului de distribuţie a gazelor;
- şocuri în sistemul de injecţie;
- vibraţia paletelor ventilatorului de răcire.
Nivelul de zgomot poate fi măsurat cu ajutorul unui aparat de măsură numit fonometru
iar unitatea de măsură pentru zgomot este decibelul (db).
Normele de zgomot pentru diferite categorii de autovehicule sunt următoarele :
- autovehicule cu masa totală < 3500 Kg – MAS < 78 db; MAC < 82 db;
- autovehicule cu masa totală > 3500 Kg – nivelul de zgomot < 87 db.
Soluţiile tehnice pentru reducerea zgomotului sunt următoarele :
- ecranarea motorului în jurul surselor de zgomot, care poate reduce zgomotul cu 3 –
5 db;
- capsularea motorului prin închiderea acestuia într-o carcasă de tablă căptuşită cu
un material absorbant de zgomot, care reduce cu 10 – 20 db;
- montarea de amortizoare de zgomot (tobe de eşapament) care pot fi; de rezistenţǎ,
de rezonanţǎ şi de absorţie.

106
 12.3. Compactarea terenurilor agricole

Creşterea gradului de mecanizare are şi efecte negative asupra terenurilor agricole.

Dintre acestea cel mai important este tasarea solului. Compactarea solului se apreciazǎ prin
rezistenţa la penetrare şi densitatea aparentǎ. Principalele efecte negative ale tasării solului
sunt următoarele :
- scăderea producţiei agricole;
- creşterea rezistenţei la arat;
- creşterea consumului de combustibil pentru efectuarea lucrărilor solului;
- scăderea capacităţii de lucru a agregatelor agricole.
Măsurile de reducere a compactării terenurilor sunt următoarele :
- scăderea greutăţii tractoarelor şi maşinilor agricole;
- creşterea suprafeţei de contact dintre organele de deplasare şi sol. Astfel, se
recomandă folosirea tractoarelor pe şenile, tractoarelor cu roţi duble pe terenurile
afânate, folosirea pneurilor cu lăţime mare (balonaj mărit);
- reducerea numărului de treceri pe terenul agricol, care implică utilizarea
agregatelor complexe pentru efectuarea lucrărilor şi aplicarea sistemului de lucrări
minime ale solului;
- efectuarea lucrărilor când umiditatea solului este optimă. La o umiditate mare solul
se compactează, calitatea lucrării este necorespunzătoare şi creşte numărul de
treceri pe teren iar la o umiditate redusǎ rezultǎ bulgǎri mari de sol care determinǎ
deasemenea un numar mare de treceri pe teren pentru pregatirea terenului în
vederea semanatului;
- folosirea de presiuni reduse în anvelope, pentru mărirea suprafeţei de contact cu
solul la efectuarea lucrărilor pe teren afânat;
- exploatarea tractoarelor la viteze mari de lucru, situaţie în care compactarea scade
odată cu creşterea vitezei de lucru;
- folosirea de agregate cu lăţime mare de lucru pentru reducerea numărului de treceri
pe teren.

12.4. Criterii de alegere a tractoarelor agricole

Odată cu trecerea la economia de piaţă, producătorii agricoli au la dispoziţie o

gamă diversă de tractoare şi maşini agricole, atât produse în ţară cât şi din import.
Cunoasterea unor criteri de alegere obiective urmăreşte stabilirea variantei optime de agregat
agricol care să asigure efecte economice maxime în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei
exploataţii agricole. Principalele criterii de alegere a agregatelor agricole sunt urmǎtoarele:
a) Specificul exploataţiei agricole: cultura mare, pomicolǎ, viticolǎ, legumicolǎ,
zootehnicǎ, agro-zootehnicǎ,etc. Acest criteriu determinǎ tipul tractorului;
b) Condiţiile concrete de lucru: relieful terenului, tipul solului, dimensiunea
parcelelor, gradul de dispersare a parcelelor,şi structura culturilor. Acest criteriu
determinǎ tipul tractorului,sistemul de deplasare a tractorului (roţi 4x2, roti 4x4
sau şenile) şi puterea tractorului;
c) Suprafaţa exploataţiei şi posibilitatea efectuǎri de lucrǎri la terţi determinǎ puterea
tractorului şi numǎrul de tractoare;
d) Indicii de apreciere tehnico-economicǎ;
e) Criterii ergonomice: comenzi accesibile şi uşor de acţionat, nivel redus de zgomot
şi vibraţi în cabinǎ, vizibilitate maximǎ asupra direcţiei de deplasare şi a maşinilor
atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, uşurinţa efectuǎri reglajelor, condiţii de
confort în cabinǎ ( aer condiţionat, scaun cu amortizor şi reglabil pe orizontalǎ şi

107
 verticalǎ, minifrigider, volan reglabil,etc). Aceste criteri contribuie la reducerea
gradului de obosealǎ, previn apariţia bolilor profesionale şi contribuie la creşterea
capacitǎţi de lucru.
f) Asigurarea cu piese de schimb, costul întreţinerilor tehnice şi al
reparaţilor.Determinǎ costul cheltuielilor directe cu mecanizarea şi efectuarea
lucrǎrilor agricole în perioada optimǎ cu cheltuieli minime;
g) Nivelul de calificare al forţei de muncǎ în domeniul mecanizǎri agriculturi.

12.5. Indici de apreciere tehnico-economicǎ ai agregatelor agricole

Dintre criterile de alegere un rol important revine indicilor de apreciere tehnico-

economicǎ pentru cǎ permit alegerea obiectivǎ a variantei optime de agregat agricol.
Principalii indici de apreciere a agregatelor agricole sunt următorii: capacitatea orară de lucru,
rezistenţa la înaintare, puterea de acţionare, energia specifică consumată, consumul specific
de combustibil, numărul necesar de agregate, coeficientul de disponibilitate tehnică,
consumul specific de forţă de muncă şi investiţia specifică.
a) Capacitatea orară de lucru pentru agregate agricole mobile, Wh, se determină cu
relaţia :

Wh = 0,1 Bl vl kr, [ha/h] (1)

în care : Bl = lăţimea de lucru a maşinii agricole, m;

vl = viteza de lucru a agregatului, km/h;
kr = coeficientul real de folosire a timpului de lucru.
Acest coeficient se calculează cu relaţia :

Tl
kr = , (2)
Ts

în care : Tl = timpul efectiv de lucru (timpul în care organele active ale maşinii
execută procesul de lucru), h;
Ts = timpul schimbului de lucru, h.
Coeficientul real de folosire a timpului de lucru depinde de specificul lucrării agricole
mecanizate, astfel :
-kr = 0,3 – 0,5 pentru agregatele de fertilizat;
-kr = 0,5 – 0,7 pentru agregatele de semănat, prăşit, stropit şi recoltat;
-kr = 0,7 – 0,9 pentru agregatele de lucrat solul.
Capacitatea orară de lucru a unui agregat staţionar se calculează cu relaţia :

V
Wh = 103 kr, [t/h] (3)
t

în care : V = volumul de material prelucrat, m3;

γ = greutatea specifică a materialului, kg/m3;
t = timpul de lucru, h.

Capacitatea de lucru pe schimb se calculează cu relaţia :

Wsch = Wh Ts , [ha/sch] (4)

108
 b) Rezistenţa la înaintare opusă de maşina agricolă, R, se calculează cu una din
relaţiile :

-pentru pluguri R = ka a b n , [daN] (5)

-pentru celelalte maşini R = kb Bl , [daN] (6)

în care : ka = rezistenţa specifică a solului la arat, daN/cm2 ;

a = adâncimea de lucru, cm;
b = lăţimea de lucru a unei trupiţe, cm;
n = numărul de trupiţe;
kb = rezistenţa specifică a solului la o anumită lucrare, daN/m;
Bl = lăţimea de lucru a maşinii, m.
Rezistenţa specifică a solului la arat depinde de tipul solului şi de umiditatea acestuia.
Valorile acesteia sunt :
ka < 0,25 daN/cm2 pentru soluri foarte uşoare;
ka = 0,25 – 0,35 daN/cm2 pentru soluri uşoare;
ka = 0,35 – 0,60 daN/cm2 pentru soluri mijlocii;
ka = 0,60 – 0,80 daN/cm2 pentru soluri grele;
ka = 0,80 – 1,50 daN/cm2 pentru soluri foarte grele.
Rezistenţa specifică a solului la o anumită lucrare are următoarele valori :
kb = 50 – 150 daN/m pentru grape cu colţi;
kb = 150 – 450 daN/m pentru grape cu discuri;
kb = 150 – 300 daN/m pentru semănători;
kb = 300 – 500 daN/m pentru maşini de bilonat.
Pentru a aprecia alegerea corectă a tractorului şi a treptei de viteză de lucru, se
calculează coeficientul de folosire a forţei de tracţiune a tractorului cu următoarea
relaţie :

R
CFt =  0,80 (7)
Ftd

în care : Ftd = forţa de tracţiune disponibilă a tractorului în treapta de viteză

aleasă.

c) Puterea necesară tractării şi acţionării maşinilor agricole, Ptma , se determină cu

relaţia :

Rvl
Ptma = , [kW] (8)
360

Pentru aprecierea încărcării tractorului, deci folosirea economică a tractorului se

determină coeficientul de folosire a puterii de tracţiune a tractorului cu relaţia următoare :

Ptma
CPt =  0,80 (9)
Ptd

în care : Ptd = puterea de tracţiune a tractorului, disponibilă în treapta de viteză

aleasă, kW.

109
 d) Energia specifică consumată pentru efectuarea unei lucrări agricole, Est, se
calculează cu relaţia :

Ptma
Est = , [kWh/ha; kWh/t] (10)
Wh

Dacă se compară două agregate agricole pentru executarea aceiaşi lucrări se va alege
agregatul care are valoarea energiei specifice mai mică. Pentru aceasta, puterea de tracţiune
trebuie să fie cât mai mică iar capacitatea orară de lucru cât mai mare.

e) Consumul specific de combustibil, θ, se calculează cu relaţia :

Ch
θ= , [kg/ha sau kg/t] (11)
Wh
[l/ha sau l/t]

în care : Ch = consumul mediu orar de combustibil, kg/h, l/h. Acest consum de

combustibil se determină cu relaţia :

Cl t l  C g t g  C s t s
Ch = , [kg/h sau l/h] (12)
Ts

în care : Cl = consumul orar de combustibil în lucru, kg/h;

Cg = consumul orar de combustibil la deplasarea în gol, kg/h;
Cs = consumul orar de combustibil la staţionar, kg/h;
tl, tg, ts = timpul cât agregatul funcţionează în lucru, în gol şi la staţionar, h.
Ts = timpul schimbului de lucru, h. Se calculează cu relaţia :

Ts = tl + tg + ts , [h] (13)

Acest timp, conform codului muncii este de 8 h.

Consumul specific de combustibil trebuie să fie cât mai scăzut pentru a reduce
cheltuielile efectuate cu mecanizarea unei lucrări. De regulă agregatele formate cu
tractoare de putere mică, cu un consum orar de combustibil scăzut dar şi capacitatea
orară de lucru a acestora este mică, ceea ce determină un consum specific de
combustibil mare. Agregatele agricole formate cu tractoare de putere mare au
consumul orar de combustibil mai ridicat dar şi capacitatea de lucru a acestora este
mult mai mare, ceea ce determină un consum specific de combustibil mai mic. Astfel
agregatele agricole formate cu tractoare de putere mare, sunt mai economice, dar
trebuie reţinut că economia de combustibil nu este foarte mare (1 – 4 l/ha), deci costul
ridicat al acestora nu poate fi amortizat numai din economia de combustibil.

f) Numărul necesar de agregate pentru efectuarea unei lucrări agricole, Nagr , se

calculează cu relaţia :

S
Nagr = 1,1 , (14)
ns zW hTs

110
 în care : S = suprafaţa care trebuie lucrată, ha;
ns = numărul de schimburi de lucru pe zi;
z = numărul de zile în care trebuie efectuată lucrarea agricolă.
În agricultură se lucrează de regulă într-un schimb de lucru prelungit (ns = 1,25 – 1,5)
asta însemnând 10 - 12 h/zi, iar dacă este un agregat de putere mare ns = 2 – 3 pentru a
recupera investiţia într-o perioadă cât mai mică de timp. Cu toată rezerva de 10 %
luată în calcul (1.1), numărul de agregate se rotunjeşte întotdeauna în plus pentru că
pot exista multe zile în care nu se poate lucra din cauza timpului nefavorabil.

g) Coeficientul de disponibilitate tehnică, D, apreciază fiabilitatea unui agregat

agricol şi se calculează cu relaţia :

t
D=  0,98 (15)
t  tr

în care : t = timpul mediu de bună funcţionare, h;

tr = timpul mediu de reparare a unei defecţiuni, h.
Timpul mediu de bună funcţionare se determină cu relaţia :

ds
t= , [h] (16)
nc

în care : ds = durata totală de serviciu a agregatului, h;

nc = numărul total de căderi (defecţiuni) pe durata de serviciu.
Coeficientul de disponibilitate tehnică depinde atât de fabricantul agregatului (calitatea
materialelor, calitatea şi precizia de prelucrare) dar şi de cel care exploatează agregatul
(calitatea combustibilului şi a lubrifiantului, respectarea ciclului de întreţineri şi reparaţii,
gradul de încărcare a motorului, etc.)

h) Consumul specific de forţă de muncă mecanizată, Cfm, se calculează cu relaţia :

nm
Cfm = , [ore om/ha; ore om/t] (17)
Wh

în care : nm = numărul de muncitori care deservesc agregatul.

Acest indice trebuie să fie cât mai mic, posibil atunci când capacitatea orară de lucru
este cât mai mare.

i) Investiţia specifică, Is, se calculează cu relaţia :

Pagr
Is = , [lei/ha; lei/t] (18)
S

în care : Pagr = preţul de cost al agregatului agricol (tractor + maşină agricolă),

lei.
Pentru agregatele agricole formate cu tractoare de mare putere, provenite din import,
investiţia specifică are o valoare ridicată chiar dacă suprafaţa lucrată este mare. Pentru aceasta

111
se impune un management performant care să asigure producţii mari pentru a suporta aceste
costuri.

În concluzie se poate afirma următoarele :

- capacitatea orară de lucru este cel mai important indice de apreciere a agregatelor
agricole, care influenţează majoritatea celorlalţi indici;
- o valoare mare a capacităţii orare de lucru asigură un consum specific redus de
combustibil şi de forţă de muncă pentru efectuarea unei lucrări, o energie specifică
consumată redusă şi un număr mic de agregate pentru executarea volumului de lucrări
agricole;
- agregatele formate cu tractoare de putere mare sunt caracterizate de capacităţi orare de
lucru ridicate, datorită vitezelor sporite şi lăţimilor mari de lucru ale maşinilor agricole
din agregat, dar au un preţ de cost foarte mare ( de 8 – 10 ori mai mare);
- capacitatea orară de lucru este influenţată direct de coeficientul de disponibilitate
tehnică;
- pentru o exploataţie agricolă cu suprafaţe mari, amplasată într-o zonă în care preţul
forţei de muncă este mare, în urma calculării indicilor de apreciere a tehnologiei de
mecanizare se vor alege variantele de agregate agricole formate cu tractoare de mare
putere care au capacitate mare de lucru, consum redus de combustibil şi de forţă de
muncă;
- pentru o exploataţie agricolă cu suprafaţă restrânsă, amplasată într-o zonă cu forţă de
muncă ieftină şi mai puţin calificată se recomandă folosirea variantelor de agregate
agricole formate cu tractoare de putere mică sau mijlocie, produse în ţară , pentru care
investiţia specifică este mică chiar dacă consumul de combustibil este puţin mai
ridicat.
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt efectele negative asupra mediului înconjurǎtor cauzate de tractoare?

Rǎspuns: Efectele negative asupra mediului înconjurǎtor cauzate de tractoare sunt: poluarea
chimicǎ, poluarea sonorǎ şi compactarea terenurilor.
2. Care sunt cauzele poluǎri chimice produse de tractoare?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt principalele criterii de alegere a unui tractor agricol?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Emisiile primare ale unui motor cu aprindere prin comprimare sunt:
a) CO, CO2; PbO, HC, SOx;
b) CO, CO2; CH4, HC, SOx;
c) CO, CO2; NOx, HC, SOx.
Rezolvare: c
2. Pentru reducerea compactǎrii solului se recomandǎ:
a) utilizarea anvelopelor cu presiune redusǎ;
b) utilizarea anvelopelor cu presiune ridicatǎ;
c) montarea greutǎţilor suplimentare pe roţile motoare.
Rezolvare:

112
3. Cea mai mare sursǎ de poluare sonorǎ a unui motor este:
a) vibraţia paletelor ventilatorului sistemului de rǎcire;
b) şocurile mecanismului de distribuţie a gazelor;
c) vibraţia coloanei gazelor de evacuare.
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI

12.Impactul utilizǎri tractoarelor asupra mediului înconjurǎtor şi criterii

de alegere a agregatelor agricole

12.1. Poluarea chimicǎ

Principalele substanţe primare gazoase sunt : monoxidul de carbon (CO), dioxidul de
carbon (CO2), oxizii de azot (NOx), hidrocarburi (HC) şi oxizii de sulf (SOx). Substanţele
primare lichide sunt reprezentate de combustibilii, uleiurile şi lichid de rǎcire pierdute prin
neetanşeitatea subansamblelor agregatelor agricole. Substanţele primare solide sunt
funinginea, plumbul şi compuşii acestuia.
12.2. Poluarea sonorǎ
Principalele surse de zgomot ale motorului sunt următoarele : vibraţia coloanei de
gaze, vibraţia suprafeţei exterioare a motorului şi vibraţia sistemelor auxiliare.
12.3. Compactarea terenurilor agricole
Principalele efecte negative ale tasării solului sunt următoarele: scăderea producţiei
agricole, creşterea rezistenţei la arat, creşterea consumului de combustibil pentru efectuarea
lucrărilor solului şi scăderea capacităţii de lucru a agregatelor agricole.
12.4. Criterii de alegere a tractoarelor agricole
Principalele criterii de alegere a agregatelor agricole sunt urmǎtoarele: specificul
exploataţiei agricole, condiţiile concrete de lucru, suprafaţa exploataţiei, indici de apreciere
tehnico-economicǎ, criterii ergonomice, asigurarea cu piese de schimb si nivelul de calificare
al forţei de muncǎ.
12.5. Indici de apreciere tehnico-economicǎ ai agregatelor agricole
Principalii indici de apreciere a agregatelor agricole sunt următorii: capacitatea orară
de lucru, rezistenţa la înaintare, puterea de acţionare, energia specifică consumată, consumul
specific de combustibil, numărul necesar de agregate, coeficientul de disponibilitate tehnică,
consumul specific de forţă de muncă şi investiţia specifică.

113
 Tema nr. 13

UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE ÎN

AGRICULTURĂ
Unitǎţi de învǎţare:
 noţiuni generale privind energia electricǎ şi utilizarea acesteia în agriculturǎ;
 transformatoare electrice;
 generatoare electrice;
 motoare electrice;

Obiective:
- cunoaşterea utilizǎrilor energiei electrice în agriculturǎ;
- cunoaşterea construcţiei şi funcţionǎrii transformatoarelor electrice ;
- cunoaşterea construcţiei şi funcţionǎrii generatoarelor electrice;
- cunoaşterea construcţiei şi funcţionǎrii motoarelor electrice .

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti 2005.
2. Goia V., Iliescu C., Mitroi A., Vîlcu V. – Maşini şi instalaţii zootehnice, EDP.,
Bucureşti, 1982.
3. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
4. Toma D., Bianu I., - Folosirea economicǎ a energiei in mecanizarea agriculturii,
Ed. Ceres, Bucureşti, 1984.
5. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

13.1. Noţiuni generale

Energia electrică este o formă intermediară de energie care poate fi transformată în

alte forme de energie : mecanică, termică, luminoasă, etc. Energia electrică este folosită
pentru mecanizarea proceselor de producţie din agricultură :
- prepararea hranei animalelor;
- alimentarea cu apă;
- evacuarea dejecţiilor de la animale;
- la instalaţiile de muls;
- la instalaţiile de iluminat, încălzit;
- la instalaţiile de condiţionare şi prelucrare a produselor agricole;
- pentru acţionarea maşinilor unelte din atelierele mecanice.
Energia electrică este obţinută în centralele electrice cu ajutorul unor maşini electrice
denumite generatoare. Energia mecanică necesară pentru acţionarea generatoarelor provine
din transformarea altor forme de energie (calorică, hidraulică, nucleară). Energia electrică
poate fi asigurată din sistemul energetic naţional sau din surse proprii (grupuri electrogene,
microhidrocentrale, turbine eoliene).

114
 Reţeaua de producere, transport şi distribuţie cuprinde următoarele elemente :
- generatoare sincrone de curent alternativ trifazat;
- transformatoare ridicătoare de tensiune;
- liniile electrice de înaltă tensiune (110, 220, 400 KV);
- transformatoare zonale coborâtoare de tensiune;
- liniile electrice de tensiune medie (10, 15, 20 KV);
- transformatoare coborâtoare de tensiune, de alimentare;
- reţeaua de distribuţie la consumatori (220, 380 V).
În figura 45 este prezentată schema producerii, transportului şi distribuţiei energiei
electrice.
În timpul transportului energiei electrice se înregistrează pierderi datorate efectului
termic la trecerea curentului prin conductor. Căldura produsă la trecerea curentului electric
printr-un conductor se exprimă prin relaţia :

Q = I2 R T, (J) (30)
în care : I = intensitatea curentului electric (A);
R = rezistenţa electrică a conductorului (Ω);
T = timpul (s).
Pentru ca pierderile de energie electrică să fie cât mai mici trebuie ca intensitatea
curentului să fie cât mai mică. Astfel, la aceeaşi putere pentru ca intensitatea curentului să fie
mică trebuie ca valoarea tensiunii să fie mare. Puterea curentului electric reprezintă produsul
dintre intensitate şi tensiune şi este dată de relaţia :

P = I U, (KVA) (31)

în care : U = tensiunea curentului electric.

Fig. 13.1. Schema producerii, transportului şi distribuţiei

energiei electrice.
1. generator; 2. transformator ridicător de tensiune; 3. transformator zonal, coborâtor de tensiune; 4.
transformator de alimentare,coborâtor de tensiune; 5. consumator electric (motor electric
trifazat);6.consumator electric monofazat.
Pentru pierderi minime de energie este nevoie ca transportul să se facă la tensiuni mari.

13.2. Transformatoare electrice

Transformatoarele electrice (figura 13.2) de curent alternativ sunt aparate statice

care modifică valorile mărimilor electrice (tensiunea şi intensitatea) dintr-un circuit electric şi
care funcţionează pe principiul inducţiei electromagnetice.
Ele pot fi monofazice sau trifazice.

115
 Fig. 13.2. Schema unui transformator electric
1. miez magnetic; 2. înfăşurare primară; 3. înfăşurare secundară; ns1. numărul de spire al înfăşurării
primare; ns2. numărul de spire al înfăşurării secundare.
Raportul de transformare este dat de relaţia :

U1 I 2 ns1
K=   (32)
U 2 I1 ns 2
Transformatoarele electrice pot fi :
- ridicătoare de tensiune (ns1 < ns2);
- coborâtoare de tensiune (ns1 > ns2).

13.3. Generatoare electrice sincrone de curent alternativ trifazat

Generatoarele de curent electric sunt maşini rotative care transformă energia mecanică
în energie electrică. Generatorul electric este format dintr-un inductor şi un indus. El
funcţionează pe baza principiului inducţiei electromagnetice, potrivit căruia într-un conductor
electric supus acţiunii unui câmp magnetic variabil, se induce o tensiune electromotoare.
Variaţia câmpului magnetic poate fi provocată fie prin mişcarea inductorului fie a indusului.
În practică sunt utilizate :
- generatoare electrice cu rotor indus;
- generatoare electrice cu stator indus.
Tensiunea electromotoare indusă se calculează cu relaţia :

E = B l v, (V) (33)

în care : B = inducţia electromagnetică;

l = lungimea conductorului electric;
v = viteza periferică a conductorului electric.
Frecvenţa curentului electric ( f ) se calculează cu relaţia :

np
F= , (Hz) (34)
60
în care : n = turaţia rotorului
60 f 60x50
n= = = 1500 rot/min; (35)
p 2
p = numărul de perechi de poli a unei înfăşurări induse;

116
 Frecvenţa curentului electric alternativ indus este proporţională cu turaţia rotorului şi
cu numărul de perechi de poli ai unei înfăşurări induse. Frecvenţa curentului electric alternativ
are o valoare standardizată (f = 50 Hz) şi de aici rezultă că turaţia generatorului trebuie să fie
menţinută constantă.
Pentru producerea inducţiei magnetice, în practică se utilizează inductorul
electromagnetic, prevăzut cu miez magnetic şi înfăşurare de excitaţie, alimentată cu curent
continuu. După modul de alimentare pot fi :
- generatoare electrice cu excitaţie independentă (separată);
- generatoare cu autoexcitaţie (alimentate cu curent de la bornele indusului, după ce
curentul alternativ a fost redresat în curent continuu).
Generatorul sincron de curent alternativ trifazat, cu rotor indus, cu autoexcitaţie
este format dintr-un stator (inductor) şi rotor (indus).
Statorul este prevăzut cu o carcasă care are la interior mai multe piese polare peste
care se aplică bobinajele, legate între ele, formând înfăşurarea de excitaţie. Această înfăşurare
este alimentată cu curent continuu obţinut prin redresarea unei părţi din curentul alternativ.
Rotorul este alcătuit dintr-un arbore, miez din tole de oţel electrotehnic şi cele trei
înfăşurări rotorice induse. Pe rotor sunt amplasate patru inele colectoare, cu perii. Fiecare
înfăşurare este legată cu un capăt la un inel colector. Celelalte capete ale înfăşurărilor, rămase
libere sunt legate între ele şi prinse la cel de-al patrulea inel colector.
Pentru funcţionarea generatorului este nevoie de acţionare prin intermediul unui
motor.
Generatorul sincron de curent alternativ trifazat, cu stator indus şi excitaţie
separată.
Rotorul (inductorul) generatorului este format dintr-un arbore de antrenare pe care sunt
amplasate mai multe perechi de poli. Bobinele polilor electromagnetici sunt legate între ele
formând înfăşurarea de excitaţie, alimentată cu curent continuu produs de un generator de
curent continuu (echipament anex), denumit şi excitatrice.
Statorul (indusul) este prevăzut cu o carcasă care are la interior un miez din tole de
oţel în a cărui degajări sunt amplasate cele trei înfăşurări induse.

Fig. 13.3. Schema generatorului sincron trifazat cu stator indus

1. rotor; 2. stator; 3. inele colectoare; 4. înfăşurări statorice (faze); 5. înfăşurări rotorice; A,B,C. începuturi de
faze statorice;x,y,z. sfârşituri de faze statorice.

Conform pricipiului electromagnetismului câmpul magnetic variabil va induce un

curent alternativ trifazat în înfǎşurarile statorice

117
 13.4. Motoare electrice

Motoarele electrice sunt maşini electrice care transformă energia electrică în energie
mecanică. Motoarele electrice se clasifică astfel :
 motoare electrice de curent alternativ trifazat.
- motoare electrice sincrone;
- motoare electrice asincrone :
-trifazate (cu rotor în scurtcircuit şi cu rotor bobinat);
-monofazate (cu rotor în scurtcircuit şi cu colector);
 motoare electrice de curent continuu.
- cu excitaţie în derivaţie;
- cu excitaţie în serie;
- cu excitaţie mixtă.
Cele mai utilizate motoare sunt cele de curent alternativ trifazat, asincrone, datorită
simplităţii constructive şi fiabilităţii ridicate.
Motoarele electrice, asincrone, trifazate sunt formate dintr-un stator şi un rotor.
Statorul acestor motoare produce câmpul magnetic învârtitor. Este format dintr-o
carcasă prevăzută la interior cu un miez din tole de oţel în a cărui degajări sunt dispuse cele
trei înfăşurări inductoare. Capetele înfăşurărilor sunt scoase la cutia de borne.
Rotorul bobinat este format dintr-un arbore care prezintă în partea centrală un miez de
oţel şi înfăşurările rotorice. Trei capete ale înfăşurărilor sunt scurtcircuitate iar celelalte legate
la inelele cu perii colectoare. Schema motorului electric trifazat cu rotor bobinat este
prezentata în figura 13.4.

Fig.13.4. Schema motorului asincron trifazat cu colector cu inele (cu rotor bobinat)
1 –înfăşurarea statorului; 2 –înfăşurarea rotorului; 3 –inele colectoare;
4 –perii colectoare; S,R,T –faze; A,B,C, x,y,z –borne statorice.

Rotorul în scurtcircuit este alcătuit dintr-un arbore, miezul de oţel şi înfăşurările

rotorice scurtcircuitate (bare de cupru sau aluminiu) la ambele capete prin două inele de
contact.
Funcţionare. Statorul este alimentat de la reţea cu curent alternativ trifazat care va
produce în înfăşurările statorice un câmp magnetic învârtitor care se va roti cu turaţia :

f
ns = 60 , (rot / min) (36)
p

Acest câmp magnetic va induce în înfăşurările rotorice un curent electric care va

produce un câmp magnetic. Interacţiunea dintre cele două câmpuri magnetice va determina
apariţia unei forţe electromotoare ce pune în mişcare rotorul. Acesta tinde să se rotească cu

118
aceeaşi turaţie cu al câmpului magnetic învârtitor, dar rămâne în urmă. Acest fenomen se
numeşte alunecare iar motorul electric se numeşte asincron, pentru că turaţia rotorului este
mai mică decât turaţia câmpului magnetic învârtitor (alunecarea are valori de 2 – 8 %).
Legarea la reţeaua electrică a motoarelor electrice asincrone, trifazate, se face în
funcţie de tensiunea de linie a reţelei electrice şi de tensiunea pe care o suportă înfăşurările
statorice. Motoarele electrice se pot lega la reţeaua electrică, în stea şi în triunghi. În figura 47
este prezentată schema legării motoarelor trifazate în stea iar în figura 48 schema legării în
triunghi.

Fig. 13.4. Schema legării în stea la reţeaua electrică

Ul = tensiunea de linie; Uf = tensiunea de fază.; R, S, T – fazele reţelei; A, B, C şi x, y, z – capetele
înfăşurărilor statorice

La legarea în stea Uf = Ul / 3 iar la legarea în triunghi Uf = Ul.

Motorul electric este prevăzut cu o plăcuţă indicatoare unde se precizează modul de
conectare la reţea şi tensiunea pe care o poate suporta o înfăşurare statorică ( ex :Y / Δ ►220 /
380 V ).

Fig. 13.5. Schema legării în triunghi la reţeaua electrică

R, S, T – fazele reţelei;
A, B, C şi x, y, z – capetele înfăşurărilor statorice.

Cele mai utilizate metode de pornire a motoarelor electrice asincrone, trifazate sunt:
 pornirea în stea – triunghi;
 pornirea cu reostat.

119
 Pornirea stea – triunghi este cel mai des utilizată şi are drept scop reducerea
curentului de pornire prin micşorarea tensiunii de alimentare pe faza statorului.
Pornirea cu reostat se aplică numai la motoarele cu rotorul bobinat, situaţie în care
rezistenţa reostatului este legată în serie cu înfăşurarea rotorului. Astfel se diminuează
curentul de pornire în condiţiile unui cuplu ridicat.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt utizizarile energiei electrice în agriculturǎ?

Rǎspuns: Energia electrică este utilizatǎ pentru mecanizarea proceselor de producţie din
agricultură : prepararea hranei animalelor, alimentarea cu apă, evacuarea dejecţiilor de la
animale, la instalaţiile de muls,la instalaţiile de iluminat, încălzit, la instalaţiile de
condiţionare şi prelucrare a produselor agricole, pentru acţionarea maşinilor unelte din
atelierele mecanice.
2. Care sunt pǎrţile principale ale unui generator electric?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt pǎrţile principale ale unui motor electric?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Rotorul motorului asincron trifazat cu rotor în scurt circuit este format
din:
a) arbore, miez magnetic, înfǎsurare rotoricǎ, colector cu lamele;
b) arbore, miez magnetic, înfǎsurare rotoricǎ, colector cu inele;
c) arbore, miez magnetic, bare de cupru sau aluminiu, 2 inele de contact;.
Rezolvare: c
2. Legarea în stea a unui motor electric trifazat se face:
a) începutul unei înfǎşurǎri cu sfârsitul altei înfǎşurǎri;
b) începuturile celor trei înfǎşurǎri la fazele reţelei iar sfârşiturile într-un punct comun;
c) începutul cu sfârsitul aceleaşi înfaşurǎri iar apoi la fazele reţelei.
Rezolvare:
3. Rotorul generatorului electric cu excitatie separatǎ este:
a) inductor;
b) indus;
c) ambele variante.
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI

13. Utilizarea energiei electrice în agriculturǎ

13.1. Noţiuni generale
Energia electrică este o formă intermediară de energie care poate fi transformată în alte
forme de energie : mecanică, termică, luminoasă, etc.

120
13.2. Transformatoare electrice
Transformatoarele electrice de curent alternativ sunt aparate statice care modifică
valorile mărimilor electrice (tensiunea şi intensitatea) dintr-un circuit electric şi care
funcţionează pe principiul inducţiei electromagnetice.
13.3. Generatoare electrice sincrone de curent alternativ trifazat
Generatoarele de curent electric sunt maşini rotative care transformă energia mecanică
în energie electrică.
13.4. Motoare electrice
Motoarele electrice sunt maşini electrice care transformă energia electrică în energie
mecanică.

121
 Tema nr. 14

UTILIZAREA ENERGIILOR REGENERABILE IN AGRICULTURǍ

Unitǎţi de învǎţare:
 utilizarea energiei solare;
 utilizarea biomasei ca sursǎ de emergie;
 utilizarea biogazului;
 utilizarea energiei eoliene;

Obiective:
- cunoaşterea modului de utilizare a energiei solare în agriculturǎ;
- cunoaşterea modalitaţilor de valorificare a biomasei;
- cunoaşterea modului de producere şi valorificare a biogazului;
- cunoaşterea utilizǎrilor energiei eoliene şi a mijloacelor tehnice necesare;
- conştientizarea importanţei valorificǎrii surselor de energie regenerabile

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandatǎ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea Universitară,
Bucuresti 2005.
2. Drǎgan, V, Burghiu V., Burghiu N., Gheorgiu l., - Energii regenerabile şi utilizarea
acestora, Ed. Aqua Montaj, bucuresşti, 2009
3. Fara, V. şi colab - Stocarea termicǎ a energiei solare –aplicaţiei în agriculturǎ, Ed. Ceres,
Bucureşti 1991.
4. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris, Bucureşti
,2003
5. Goia V., Iliescu C., Mitroi A., Vîlcu V. – Maşini şi instalaţii zootehnice, EDP., Bucureşti,
1982.
6. Toma D., Bianu I., - Folosirea economicǎ a energiei in mecanizarea agriculturii, Ed. Ceres,
Bucureşti, 1984.

14.1. Utilizarea energiei solare

Energia solarǎ este o sursǎ de energie inepuizabilǎ care asigurǎ împreunǎ cu apa şi
atmosfera viaţa pe planeta noastrǎ. Energia solarǎ este esenţa activitǎţilor din agriculturǎ
pentru cǎ fǎrǎ ea nu se poate desfǎşura procesul de fotosintezǎ al plantelor.
Prima utilizare atestatǎ a energiei solare a fost în anul 212 î.e.n. de catre Arhimede
care pentru a apǎra portul Siracuzaa incendiat vasele romane cu ajutorul unor oglinzi
concentratoare de radiaţi solare.
Avantajele utilizǎri energiei solare sunt urmaǎtoarele:
- soseşte direct la consumator fǎrǎ sǎ fie necesare reţele de distribuţie;
- aparţine tuturor locuitorilor planetei şi este gratuitǎ;
- este uşor de supravegheat şi nu prezintǎ riscuri de accidente sau calamitǎţi;

122
 - dupǎ efectuarea investiţiei iniţiale se poate obţine energie gratuit sau cu cheltuieli
minime de exploatare;
- prin folosirea energiei solore nu se produce fum, gaze toxice, zgomot sau ape
reziduale;
- puterea ce se poate obţine se poate calcula pe baza mǎsurǎtorilor meteorologice
pentru anumite zone şi intervale de timp.
Utilizarea energiei solare în agriculturǎ prezintǎ şi urmǎtoarele dezavantaje:
- nu este disponibilǎ în orice zi şi la orice orǎ, cea ce impune necesitatea existenţei
unor mijloace de stocare sau a unor resurse complementare (energie electricǎ sau
compustibili convenţionali);
- instalaţiile de captare şi stocare a energiei solare cu randament ridicat au preţuri
mari deci necesitǎ o investiţie iniţialǎ mare;
- necesitǎ suprafeţe mari pentru montarea colectoarelor solare.
Caile principale pentru captarea şi utilizarea energiei solare sunt urmǎtoarele:
- sǎ lase razele solare sa cadǎ pe o suprafaţǎ absorbantǎ care trasformǎ energia solarǎ
în energie termicǎ ce poate fi utilizatǎ la încǎlzirea aerului şi apei;
- sǎ permitǎ razelor solare sǎ cadǎ pe o baterie de celule fotovoltaice care transformǎ
energia solarǎ în energie electricǎ.
Transformarea energiei solare în energie termicǎ se poate face cu ajutorul
colectoarelor solare de urmǎtoarele tipuri:
- plane;
- concentratoare (cu focar).
Captatoarele de tip plan sunt formate din urmǎtoarele: cutie de protecţie izolatǎ termic,
suprafaţǎ absorbantǎ, serpentinǎ cu diametrul de 5 – 15 mm. Şi vitraliu (geam).
Colectoarele plane au ca principiu de funcţionare efectul absorbant al corpului negru
dublat de efectul de serǎ.

Fig.14.1. Schemă instalaţie de încălzire a apei cu colector solar:

1. colector plan; 2. serpentină; 3. pompă de apă.
In figura 14.1 se prezintǎ schema unei instalaţii de încalzirea apei cu stocarea acesteia
într-un rezervor.
Colectoarele cu focar sunt formate dintr-o oglindǎ şi un tub special pentru circulaţia
agentului termic. Acesta este alcatuit dintr-un înveliş transparent vidat la interior şi un tub
metalic pentru agentul termic.
Colectoarele cu focar funcţioneazǎ pe baza principiului ce concentrare şi focalizare a
energiei solare cu ajutorul oglinzilor sau lentilelor.

123
 Celulele fotovoltaice sunt realizate din dioxid de siliciu cu douǎ straturi de
semiconductori „p” şi „n”. Schema unei celule fotovoltaice este prezentata în figura 14.2.

Fig.14.2. Schema unei celule fotovoltaice

Tensiunea realizatǎ de o celulǎ votovoltaicǎ este de 0.2 – 0.7 V. Iar o suprafaţǎ de 1 m2

de celule fotovoltaice produce în medie o putere de 100 W.
Principalele utilizǎri ale energiei solare în agriculturǎ sunt urmatoarele:
- uscarea produselor agricole: seminţe, fructe, legume, tutun, furaje, plante
medicinale şi flori.
- încǎlzirea apei menajere necesarǎ indeosebi în fermele de zootehnice de taurine;
- încǎlzirea serelor şi solarilor;
- încǎlzirea locuinţelor, sediilor administrative şi a adǎposturilor de animale;
- producerea de energie electricǎ pentru fermele izolate fǎrǎ reţea de distribuţie a
energiei electrice (indeosebi tabere de varǎ pentru animale);
- producerea de energie electricǎ pentru acţionarea instalaţilor de ventilaţie ale
uscǎtoarelor de produse agricole sau ale adǎposturilor de animale.

14.2. Utilizarea biomasei ca sursǎ de emergie

Biomasa reprezintǎ totalitatea producţiei vegetale obţinutǎ în agriculturǎ şi

silviculturǎ. Datoritǎ fotosintezei plantele verzi acumuleazǎ carbonul şi ceazǎ stocuri de
materie organicǎ. Astfel biomasa reprezintǎ o anumitǎ cantitate de energie solarǎ concentratǎ
şi stocatǎ care poate fi transformatǎ în energie bioalimentarǎ (producţia principalǎ) sau în alte
forme de energie (producţia secundarǎ şi rezidurile).
Principalele utilizǎri ale biomasei sunt urmǎtoarele:
a). Combustibili vegetali solizi care se folosesc pentru în încǎlzirea locuinţelor,
sediilor administrative, adǎposturilor de animale, serelor şi solarelor sau pentru uscarea
produselor agricole.Principalele surse de biomasa folositǎ în acest scop sunt:
- lemnul: de foc, crengi, scoarţǎ şi reziduri (rumeguş şi talaj);
- producţia agricolǎ secundarǎ: paie, coceni, ciocǎlǎi, tulpini de floarea soarelui, vrej
de soia şi alte resturi vegetale.
- culturi agricole şi silvice; arundo donax (trestie gigant), mischantus spp. (iarba
elefantului), salix viminalis (salcie energetică), Populus spp. (plopul), eucaliptul, etc .
b). Combustibili vegetali lichizi care se folosesc pentru acţionarea motoarelor termice
cu ardere internǎ (vezi subcapitolul 2.1.4) şi se pot obţine din:
- culturi energetice: rapiţǎ, sorg zaharat, topinambur, plop, salcie, etc.

124
 - reziduri din industria alimentarǎ: sfeclǎ de zahǎr, trestie de zahǎr, cartofi, legume şi
fructe alterate, etc.
Avantajele utilizǎri biomasei în scopuri energetice sunt urmǎtoarele:
- producţia de biomasǎ nu se limitatǎ din punct de vedere teritorial, ea se poate
obţine oriunde se cultivǎ pǎmântul;
- utilizarea şi vânzarea producţiei secundare şi a rezidurilor aduce venituri
suplimentare;
- nu necesitǎ teren suplimentar cu excepţia culturilor energetice;
- reduce poluarea mediului înconjurǎtor;
- rezolvǎ încǎlzirea locuinţelor în zonele rurale lipsite de pǎdure cu costuri minime.
Dezavantajele folosiri biomasei ca sursǎ de energie sunt urmǎtoarele:
- producţia secundarǎ şi rezidurile au un caracter sezonier:
- aprovizionarea cu produse agricole secundare poate varia de la un an la altul în
funcţie de rotaţia culturilor şi condiţiile climatice:
- rǎspândirea largǎ în teritoriu implicǎ cheltuieli de strângere şi transport destul de
mari, deaceia volorificarea trebuie sǎ se facǎ cât mai aproape de locul de producţie;
- costuri ridicate de producţie a biocombustibililor;
- putere caloricǎ scǎzuǎ a combustibililor vegetali solizi, de aproximativ de trei ori
mai micǎ;
- randamentul scǎzut în instalaţiile de ardere datoritǎ faptului ca biomasa conţine
substanţe volatile.
Pentru mǎrirea randamentului se recomandǎ folosirea instalaţilor de ardere cu douǎ
camere, în camera secundarǎ are loc arderea substantelor volatile. O altǎ metodǎ este
transformarea biomasei în brichete sau peleţi lcât mai aproape de locul de producţie care
creşte randamentul instalaţilor de ardere şi permite automatizarea alimentǎri acestora dar
creşte foarte mult preţul de cost al combustibilului.

14.3. Utilizarea biogazului

Biogazul este un gaz care conţine în principal 55% metan şi 45% bioxid de carbon
obţinut prin fermentarea substanţelor organice sub acţiunea bacterilor anaerobe, care pot fi
mezofile (30 – 320 C) sau termofile (50 – 600 C). Substanţele organice folosite pentru
obţinerea de biogaz sunt dejecţile de animale (taurine, porcine sau pǎsǎri) sau rezidurile
vegetale (frunze, tulpini, legume şi fructe alterate).
Pentru obţinerea biogazului sunt necesare urmǎtoarele condiţii:
- temperatura de fermentare în funcţie de tipul bacterilor folosite:
- diluţia materiei organice, adicǎ adǎugarea de apǎ şi omogenizarea amestecului;
- durata procesului de fermentare între 7 – 21 zile.
Puterea caloricǎ a biogazului este de 20 – 24 MJ/m3 iar prin purificare poate ajunge la
36 MJ/m3. In tabelul nr.14.1. se prezintǎ cantitatea de biogaz pentru diferite substraturi si
conţinutul de gaz metan al biogazului obtinut.Valorile mai mari se obţin prin utilizarea
dejecţiile de pǎsǎri dar care sunt mai reduse cantitativ comparativ cu dejecţiile de taurine.
Dintre substraturile vegetale cea mai mare cantitate de biogaz se obţine din frunzele de sfeclǎ
de zahǎr.
O instalaţie de obţinerea biogazului este formatǎ din urmoarele pǎrţi: fermentator
prevǎzut cu ţevi de încǎlzire, rezervor de stocare, conducte, robinete şi instalaţie de purificare
(facultativ). Pentru a asigura o ritmicitate în aprovizionarea cu biogaz este necesarǎ folosirea
de douǎ fermentatoare montate în paralel. Cantitatea de biogaz folositǎ pentru încǎlzirea
materiei organice supuse fermentǎri variazǎ de la 0 – 100% în funcţie de tipul bacterilor şi
temperatura mediului înconjurǎtor.

125
 Tabelul 14.1
Potențialul specific producţiei de biogaz şi conţinutul de metan pentru mai multe
substraturi

Conţinut Biogaz rezultat Conţinut de

Materia organică substanţă uscată l/kg S.U. metan
S.U.% %
Paie de grâu 86,5 367 78,5
Paie de orz 84 380 77
Lucernă 22,5 445 77,7
Iarbă 16 557 84,0
Siloz de porumb 34 108 52
Frunze de copac 12,5 260 58,0
Frunze de sfeclă 13,5 501 84,8
Dejecţii de păsări 27,5 520 68,0
Dejecţii de bovine 14 260 - 280 50 - 60
Dejecţii de cabaline 27,5 200 - 300 66
Dejecţii de ovine 25 320 65,0
Dejecţii de porcine 13,5 480 60,0

Principalele avantaje ale utilizari biogazului sunt:

- tratarea (neutralizarea) dejecţilor de animale cu cheltuieli minime;
- obţinerea de combustibil cu cheltuieli minime folost de regulǎ pentru prepararea
apei menajere şi a hranei.
Dezavantajele utilizari biogazului sunt urmǎtoarele:
- cantitate micǎ de biogaz obţinutǎ şi variabilǎ în timp;
- putere caloricǎ relativ scǎzutǎ a biogazului, astfel 1 m3 de biogaz este echivalent cu
0,6 l de motorinǎ sau cu 0.82 Kg. de carbune;
- cheltuieli de investiţie relativ mari pentru instalaţile cu randament ridicat prevǎzute
cu echipamente de purificare a biogazului şi douǎ fermentatoare.

14.4 Utilizarea energiei eoliene

Energia eolianǎ (energia vântului) constituie una din cele mai vechi forme de energie
folosite de om în producţia materialǎ. In ţara noastrǎ înainte de apariţia energiilor fosile au
fost folosite morile de vânt pentru mǎcinat cereale şi pentru pompat apa.
Principalele avantaje ale energiei eoliene sunt urmatoarele:
- este gratuitǎ, inepuizabilǎşi nepoluantǎ;
- vântul bate în perioadele în care consumul de energie este mai mare (iarna pentru
încǎlzit, primǎvara şi toamna când rezervele de apǎ din sol sunt reduse pentru
acţiocarea instalaţilor de pomparea apei).
Principalele dezavantaje ale energiei eoliene sunt urmǎtoarele:

126
 - vânturile au un caracter aleator ca intensitate, direcţie şi duratǎ iar pentru folosirea
energiei eoliene sunt necesare instalati de stocare a energiei sau surse
complementare;
- viteza minimǎ a vântului trebuie sǎ fie de 3 m/s pentru a putea acţiona o turbinǎ
eolianǎ;
- costul ridicat al instalaţilor eoliene datoritǎ înǎţimi acestora iar amortizarea nu
poate fi calculatǎ datoritǎ caracterului aleator.
Potenţialul energiei eoliene din ţara noastrǎ este relativ redus. Zonele cu potenţial
energetic eolian sunt Litorarul Mǎri Negre, Podişul Central al Moldovei şi zonele montane.
Pentru transformarea energiei eoliene în energie mecanicǎ se folosesc turbinele
eoliene. Acestea se clasificǎ dupǎ numǎrul de pale în:
- turbine multipal, care pornesc la viteze mici ale vântului, dar puterea obţinutǎ nu
crste odatǎ cu viteza vântului, folosite mai ales în ferme pentru alimentǎri cu apǎ;
- turbine cu 2 – 3 pale, care pornesc la viteze mari ale vântului, iar puterea obţinutǎ
creste odatǎ cu viteza vântului, folosite mai ales pentru producerea de energie
electricǎ.
Dupǎ poziţia axului turbinei se clasificǎ în:
- turbine cu ax orizontal;
- turbine cu ax vertical (turbine Savonius).
In figura 14.3. se prezintǎ shema unei turbine eoliene cu ax orizontal.

Fig.14.3. Schema turbinei eoliene cu ax orizontal:

1. rotor cu pale; 2. nacelă; 3. cutie de viteze; 4. frână cu disc; 5. generator electric; 6. stabilizator; 7. turn
(stâlp) de susţinere.

Cele mai importante utilizǎri ale energiei eoliene în agriculturǎ sunt urmǎtoarele:
- folosrea energiei eoliene pentru alimentǎri cu apǎ în zonele rurale;
- transformarea energiei eoliene în energie electricǎ, mai ales pe platourile montane
unde nu existǎ reţea de distribuţie;
- folosirea energiei eoliene pentru producerea frigului, mai ales în industria piscicolǎ
din elta unǎri;

127
 - acţionarea pompelor de apǎ pentru irigarea culturilor în zona de câmpie cu vânt
puternic.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt avantajele utilizǎri energiei solare în agriculturǎ?

Rǎspuns: Avantajele utilizǎri energiei solare sunt urmaǎtoarele: soseşte direct la consumator
fǎrǎ sǎ fie necesare reţele de distribuţie, aparţine tuturor locuitorilor planetei şi este gratuitǎ,
este uşor de supravegheat şi nu prezintǎ riscuri de accidente sau calamitǎţi, dupǎ efectuarea
investiţiei iniţiale se poate obţine energie gratuit sau cu cheltuieli minime de exploatare, prin
folosirea energiei solore nu se produce fum, gaze toxice, zgomot sau ape reziduale iar puterea
ce se poate obţine se poate calcula pe baza mǎsurǎtorilor meteorologice pentru anumite zone
şi intervale de timp.
2. Care sunt condiţiile de producere a biogazului?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Care sunt avantajele şi dezantajele energiei eoliene?
Rǎspuns:........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Exerciţii:
Exemplu rezolvat:
1. Energia solarǎ poate fi transformatǎ în energie electricǎ cu ajutorul:
a) colectorului solar plan;
b) panoului cu celule fotovoltaice;
c) generatorului electric;.
Rezolvare: b
2. Viteza minimǎ a vântului pentru acţionarea unei turbine eoline este de :
a) 3 m/s;
b) 5 m/s;
c) 5 km/h.
Rezolvare:
3. Biogazul se obţine prin:
a) distilare;
b) fermentare aneorobǎ;
c) presare la cald.
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI

14. Utilizarea energii lor regenerabile în agriculturǎ

14.1. Utilizarea energiei solare

Caile principale pentru captarea şi utilizarea energiei solare sunt urmǎtoarele:
- sǎ lase razele solare sa cadǎ pe o suprafaţǎ absorbantǎ care trasformǎ energia solarǎ în
energie termicǎ ce poate fi utilizatǎ la încǎlzirea aerului şi apei;
- sǎ permitǎ razelor solare sǎ cadǎ pe o baterie de celule fotovoltaice care transformǎ energia
solarǎ în energie electricǎ.
14.2. Utilizarea biomasei ca sursǎ de emergie

128
Principalele utilizǎri ale biomasei sunt urmǎtoarele:
a). Combustibili vegetali solizi care se folosesc pentru în încǎlzirea locuinţelor, sediilor
administrative, adǎposturilor de animale, serelor şi solarelor sau pentru uscarea produselor
agricole;
b). Combustibili vegetali lichizi care se folosesc pentru acţionarea motoarelor termice cu
ardere internǎ.
14.3. Utilizarea biogazului
Biogazul este un gaz care conţine în principal 55% metan şi 45% bioxid de carbon obţinut
prin fermentarea substanţelor organice sub acţiunea bacterilor anaerobe, care pot fi mezofile
(30 – 320 C) sau termofile (50 – 600 C). Substanţele organice folosite pentru obţinerea de
biogaz sunt dejecţile de animale (taurine, porcine sau pǎsǎri) sau rezidurile vegetale (frunze,
tulpini, legume şi fructe alterate).
14.4 Utilizarea energiei eoliene
Pentru transformarea energiei eoliene în energie mecanicǎ se folosesc turbinele eoliene, care
pot fi turbine multipal, care pornesc la viteze mici ale vântului, dar puterea obţinutǎ nu crste
odatǎ cu viteza vântului, folosite mai ales în ferme pentru alimentǎri cu apǎ sau turbine cu 2 –
3 pale, care pornesc la viteze mari ale vântului, iar puterea obţinutǎ creste odatǎ cu viteza
vântului, folosite mai ales pentru producerea de energie electricǎ.

129
BIBLIOGRAFIE SELECTIVǍ

1. Borugă, I., Farcaş, N., Blându, E. S, - Mecanizarea agriculturii, Ed. Cartea

Universitară, Bucuresti, 2005.
2. Borugă, I., Farcaş, N., - Maşini şi utilaje pentru îmbunǎtǎţiri funciare, Ed. Cartea
Universitară, Bucuresti ,2005.
3. Borugă I., Campeanu S., Zvorasteanu D., Danciu A. – Potentialul de biomasa
agricola al Romaniei, Lucrari Stiintifice, Nr. 24, Vol. II, pg. 219 – 223, INMA,
Bucureşti, 2008,
4. Borugă Iulian - Exploatarea şi întretinerea bateriilor de acumulatoare, Editura
AGRIS - Redacţia revistelor agricole, Seria “Mecanizarea Agriculturii”, nr.
8/2001, Bucureşti,2001.
5. Borugă I., Farcaş N., Simion Cr. - Efectele negative ale utilizarii tractoarelor
asupra mediului înconjurător, Lucrări stiintifice,VOL.III, Universitatea Bioterra,
Bucureşti, 2003.
6. Borugă I., Farcaş N., Dobre P. - Alegerea uleiurilor pentru utilaje agricole şi
mijloace de transport, Revista Agricultorul Român nr. 4/2005,
7. Drǎgan, V, Burghiu V., Burghiu N., Gheorgiu l., - Energii regenerabile şi utilizarea
acestora, Ed. Aqua Montaj, bucuresşti, 2009
8. 6. Fara, V. şi colab - Stocarea termicǎ a energiei solare –aplicaţiei în agriculturǎ,
Ed. Ceres, Bucureşti 1991.
9. Farcaş N., Borugă I., – Tractoare şi maşini agricole, Ed. Arta Grafică Libris,
Bucureşti ,2003
10. Farcaş N., Borugă I., Frunză Fl. - Anvelope utilizate pentru tractoare, maşini şi
remorci agricole, Editura AGRIS - Redacţia revistelor agricole, Seria
“Mecanizarea Agriculturii”, nr. 3/2001, Bucureşti, 2001.
11. Goia V., Iliescu C., Mitroi A., Vîlcu V. – Maşini şi instalaţii zootehnice, EDP.,
Bucureşti, 1982.
12. Grunwald, Berthold - Teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru
autovehicule rutiere, E. D. P.- Bucureşti ,1980.
13. Iacomi Cr., Borugă I. - Biocombustibili pentru mecanizarea agriculturii, Lucrări
ştiinţifice USAMV , Agronomie, Vol. XLVI, Bucureşti, 2004.
14. Negrea, D. V. - Motoare cu ardere internǎ –Procese. Econimicitate. Poluare, Ed.
Sedona, Timişoara ,1997.
15. Pǎunescu, I., Manole,C. - Tractoare şi automobile; Universitatea Politehnica,
Bucureşti 1993.
16. Sin Gh., Borugă I., Schitea M., Stoianov R, Sin C. - Indrumător pentru cultura
plantelor de câmp, Editura Agris, Bucureşti, 2001.
17. Şandru A., Popescu S.,Cristea I., Neculǎiasa V.,- Exploatarea utilajelor agricole,
EDP., Bucureşti, 1983
18. Tǎmǎşanu D., Popescu T., Serban T., Borugǎ I., Iacomi C., - Motoare şi tractoare,
Indrumǎtor pentru lucrǎri practice, AMD.-USAMV, Bucureşti,1999
19. Tecuşan N., Ionescu E., - Tractoare şi automobile, EDP, Bucureşti, 1983.
20. Teşu I., Baghinschi V. – Energia şi agricultura, Ed. Ceres, Bucureşti, 1984
21. Toma D., Bianu I., - Folosirea economicǎ a energiei in mecanizarea agriculturii,
Ed. Ceres, Bucureşti, 1984.
22. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

130
131