ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU“

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Prof.univ.
dr.ing. MICLĂUȘ SIMONA

AUTOR:
Stud.sg.
PÎLȘU ADELINA-FLORINA

– SIBIU, 2018 –
ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
 „NICOLAE BĂLCESCU“

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEMA: „O ANALIZĂ COMPARATIVĂ A PARAMETRILOR

ANTENELOR FOLOSITE ÎN COMUNICAȚIILE DIN BENZILE VHF ȘI
UHF. “

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Prof.univ.
dr.ing. MICLĂUȘ SIMONA

AUTOR:
Stud.sg.
PÎLȘU ADELINA-FLORINA

– SIBIU, 2018 –
 RЕFЕRАT DЕ АPRЕCIЕRЕ
а lucrării dе licеnţă

1. Numele și prenumele absolventului:

___________________________________________________________________
_____________________________________________________

2. Domeniul.de studii:
___________________________________________________________________
_____________________________________________________

3. Programul de studii universitare.de licență:

___________________________________________________________________
_____________________________________________________

4. Tema lucrării de licență:

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
_______________________________________________

5. Аprеciеri аsuprа conţinutului tеorеtic аl lucrării dе licеnţă

(sеmаrchеаză cu X):

Nivеl dе îndеplinirе а critеriului

Critеrii mini mеdi ridicа еxcеlеn
m u t t
Idеntificаrеа stаdiului аctuаl аl
cеrcеtării în domеniu
Cаpаcitаtеа dе sintеză şi construcţiа
logică а аrgumеntаţiеi tеorеticе
Grаdul dе rеlеvаnţă а conţinutului
tеorеtic în rаport cu tеmа lucrării
Cаpаcitаtеа dе opеrаrе cu concеptе şi
tеorii spеcificе
Grаdul dе rеlеvаnţă şi аctuаlitаtеа
bibliogrаfiеi
Citаrеа corеctă.а idеilor şi а
conform dеclаrаţiеi pе propriа
concеptеlor prеluаtе din аlţi аutori,
răspundеrе а аutorului lucrării
еvitаrеа plаgiаtului
1. Аprеciеri аsuprа părţii prаctic-аplicаtivе а lucrării dе licеnţă (sе
mаrchеаză cu X):
 Nivеl dе îndеplinirе а
critеriului
Criterii
mini mеdi ridicа еxcеlеn
m u t t
Caracterul logical organizării
demersului practice-aplicativ
Formularea corectă a obiectivelor
Cаlitаtеа mеtodеlor şi instrumеntеlor
dе lucru, corеctitudinеа utilizării
аcеstorа
Pеrtinеnţа concluziilor şi а
propunеrilor formulаtе dе аutor,
dеrivаrеа logică а аcеstorа din studiul
rеаlizаt
Originаlitаtеа аbordării, contribuţii
pеrsonаlе аlе аutorului

2. Аprеciеri privind rеdаctаrеа lucrării dе licеnţă:

Nivеl dе îndеplinirе а
critеriului
Critеrii
еx
minim mеdiu ridicаt cеlеnt
Corеctitudinеа şi clаritаtеа еxprimării,
utilizаrеа limbаjului dе spеciаlitаtе
Cаlitаtеа grаfică а lucrării
Rеspеctаrеа еxigеnţеlor dе rеdаctаrе
conform Ghidului mеtodologic

8. Considеrаții finаlе:
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______
 Аprеciеz lucrаrеа dе licеnţă cu notа _____________ şi o rеcomаnd
pеntru а fi susținută în prеzеnţа comisiеi еxаmеnului dе licеnţă.

Dаtа Conducător ştiinţific

CUPRINS
INTRODUCERE
 CAPITOLUL 1: NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND
PARAMETRII ANTENELOR FOLOSITE ÎN
COMUNICAȚIILE DIN BENZILE VHF ȘI UHF

1.1 Noțiuni teoretice privind locul și rolul antenelor

Obținerea unei linii de radiocomunicație de orice tip necesită existența
unui emițător, unui receptor si a unei instalații fider, care efectuează legătura
dintre sistemul radiotehnic și mediul în care se propagă undele radio.Pentru a
cunoaște modul de funcționare a unei linii de radiocomunicație este necesar
să se cunoască atât aparatura de emisie-recepție și instalațiile de antenă-fider,
cât și particularitățiile de propagare ale undelor radio.1
Utilizarea antenelor se face atât pentru radierea cât si pentru recepția
undelor radio.
Termenul de ”antenă” provine de la cuvântul latin ”antena” care
înseamnă catarg, bară, tijă. Acest lucru pune în evidență faptul că primele
antene folosite au fost construite sub formă de bare sau tije metalice. Legătura
dintre emițător și receptor se face cu ajutorul liniei de alimentare denumită și
fider. Această denumire provine de la termenul englezesc ”feed” care
înseamnă a alimenta, iar termenul feeder se referă la alimentator. Federul este
utilizat pentru a transfera energia de înaltă frecvență la antenă sau de la antenă
la receptor. Linia simetrică, nesimetrică sau ghidul de undă sunt elemente
folosite ca fider.
Conform figurii „fig. 1.1 - Schema bloc a unei instalații de emisie”2 se
poate observa modul cum energia emisă de o sursă de curent continuu sau
alternativ, cu scopul de a fi radiată, necesită transformarea, mai întâi, în
energie a curențiilor de înaltă frecventă, iar pentru transmiterea informației
este necesar modularea acestor curenți. Curenții de înaltă frecvență ajung în
antenă, unde energia acestora este radiată prin unde radio.
Condiția pentru acesastă transformare este aceea că trebuie să aibă loc cu
pierderi minime. Antena va fi proiectată în așa fel încât cea mai mare parte
din energia curenților să se transforme în energia undelor electromagnetice.3

1 Lect. Univ. Ing. Bogdan Octavian-Ioan, Antene Și Linii, Editura Academiei

Trupelor De Uscat, Sibiu, 2000, pag. 11
2 Gheorghe O., Marius C., Mihaela O., Antene uilizate în comunicații speciale și
propagarea undelor radio în gama UUS, Editura Alma Mater, Sibiu, 2009, pag.10
3 Col. Ing. Liviu Solti, Antene, Editura Academia Militara, Bucuresti, 1974, pag.6
 Fig. 1.1 Schema bloc a unei instalații de emisie

Uneori, nu este cazul ca undele radio să fie radiate în toate direcțiile , ci

doar într-o anumită direcție sau doar într-un anumit plan, acest lucru arată
necesitatea ca sistemele antenă-fider să beneficieze de selectivitate spațială
denumită directivitate.
Concomitent, antenele sunt caracterizate și de o selectivitate în frecvență,
deoarece lucrează bine doar în banda de frecvență.
Rolul antenei de emisie este acela de a converti energia curenților care
prezintă o frecvență înaltă în energia undei electromagnetice și de propagarea
acesteia în direcții determinate.
Principalul rol al instalației de recepție este acela de reproducere a sem-
nalului purtător de informație, care a convertit unda radiată de catre antena de
emisie. Această energie, necesară reproducerii, provine de la o sursă de ali-
mentare locală (fig. 1.2 – „Schema bloc a unei instalații de recepție”) .

Fig. 1.2 Schema bloc a unei instalații de recepție

Pentru funcținarea instalației de recepție energia undelor este trans-

formată în energie a curenților cu o înaltă frecvență. Acestă energie, recepțio-
nată de antenă direcționeză energia locală, oferindu-i forma care trebuie să
reproducă semnalul recepționat.4
Din cauza faptului că asupra antenei acționează o mulțime de semnale
perturbatoare, provenite de la: alte antene, descarcări electrice, troleibuze etc.,

4 Lect. Univ. Ing. Bogdan Octavian-Ioan, Antene Și Linii, Editura Academiei

Trupelor De Uscat, Sibiu, 2000, pag. 12
îndeplinirea funcției instalației de recepție este îngreunată. Eliminarea semna-
lelor perturbatoare se poate face prin diferite căi.
Așadar, rolul antenei de recepție este acela de a asigura convertirea
energiei undelor în energia curenților cu o frecvență înaltă, realizând totodată
și selecția semnalului util.
1.2 Clasificarea antenelor
Datorită faptului că principiile de funționare și particularitățiile de
construcție ale antenelor sunt în strânsă legătură cu gama de frecvențe în care
lucrează, spectrul undelor electromagnetice a fost împărțit convențional.
Undele radio au frecvența cuprinsă în intervalul 10−3 Hz ÷ 1016 Hz. Acest
interval avea ca limită inferioară valoarea 103 , dar aceasta a crescut într-un
timp foarte scurt.5
Pe baza acestei împartiri a spectrului a rezultat tabelul 2.1. Denumirea
undelor fiind în strânsă legătură cu lungimea de undă în vid.6

Tabel 2.1 Spectrul frecvențelor radio

Bandă de Lungime de undă Denumire Domenii de utilizare

Frecvență (ƛ)
3-30 kHz 100-10cm km VHF Navigație, sonar,
Submarin
30-300 kHz 10-1 km LF Balize radio, navigație
300-3000 kHz 1000-100 m MF Emisie AM,
maritim/coasta de gardă
3-30 MHz 100-10 m HF Telefonie,
Telegrafie,amatori radio,
30-300 MHz 10-1 m VHF Emisie TV/ FM,
Control trafic
aerian,poliție,
300-3000 MHz 100-10 cm UHF TV, sateliți, sonde radio,
radare, celulare(GSM,
PCS)
30-300 Ghz 10-1 mm EHF Radar, experimental
Clasificarea antenelor se poate face în funție de mai multe criterii, după
cum urmează:
1. Privind gama de frecvență în care funcționează:
5 Lect. Univ. Ing. Bogdan Octavian-Ioan, Antene Și Linii, Editura Academiei
Trupelor De Uscat, Sibiu, 2000, pag. 13
6 Bădescu Alina, Antenna Engineering, Editura Matrix ROM, București, 2016, pag.7
  antene pentru unde lungi;
 antene pentru unde medii;
 antene pentru unde scurte.
2. Privind destinația antenelor:
 antene de emisie;
 antene de recepție;
 mixte.
3. Privind forma antenelor:
 antene liniare;
 antene de suprafață.
4. Privind caracterul undelor:
 antene cu undă staționare:
 antene cu undă progresivă.
5. Privind modul de funcționare:
 antene electrice:
 antene magnetice.
6. Privind felul instalațiilor pentru care sunt proiectate:
 antene de radiodifuziune;
 antene de televiziune;
 antene de radioreleu;
 antene de radiolocație;
 antene pentru radiocomunicații(cu instalații fixe sau
mobile).7

1.3 Dipoli elementari

Înțelegerea oricărui tip de antenă necesită cunoașterea antenelor de refe-
rință teoretice și al antenelor de referință reale.
Antenele de referință teoretice sunt:
 dipolul elementar electric(DEE);
 dipolul elementar magnetic(DEM);
 radiatorul izotrop punctiform(RIP).
Antele de referință reale cele mai utilizate sunt:
 dipolul simetric în ƛ/2 pentru antenele liniare;
8
 antena ghid de undă pentru antele de suprafață.

7 Gheorghe Olan, Marius Olan, Mihaela Maria Olan, Antene utilizate în comunicații
speciale și propagarea undelor radio în gama U.U.S., Editura Alma Mater, Sibiu, 2009,
pag. 12.

8 Lect. Univ. Ing. Bogdan Octavian-Ioan, Antene și linii, Academia Trupelor De

Uscat, Sibiu, 2000, pag. 14.
 1.3.1. Dipolul elementar electric(DEE)
Dipolul elemetar electric este o antenă alcatuită dintr-un contuctor care
are lungimea foarte mică în raport cu lungimea de undă. De-a lungul acestui
conductor valorile amplitudinii și fazei curentului sunt aceleași.
DEE este considerată o antenă fictivă, deoarece realizarea unei antene de
dimensiuni finite, care să aibă amplitudinea și faza constatnte pe toată lungi-
mea ei este imposibilă. Câmpul radiat de antena liniară rezultă din suma
câmpurilor radiate de catre DEE considerate.
Dipolul elementar electric are urmatoarele marimi care îl caracterizează:
Intensitatea câmpului electric( Ē ) și intensitatea câmpului magnetic(Ħ) din
jurul acestuia.
Unda electromagnetică care se ia naștere la distanțe mari față de DEE
are o formă sferică transversală cu urmatoarele caracteristici:
1. punctele de pe aceași fază ale câmpului se găsesc pe sfera (r =
constant) având centrul în punctul de dispunere a dipolului;
2. componenta electrica și cea magnetică au aceeași fază;
3. câmpul este polarizat liniar;
µ0
4. raportul dintre Ē și Ħ are valoarea constantă fiind egal cu Ƹ =
0
−7 H
120π [Ω], unde µ 0 =4π· 10 m reprezintă permeabilitatea
1 F
magnetică a vidului și Ƹ0 = 9 reprezintă
4 π· 9· 10 m
permitivitatea electrică în vid.
5. Pentru o valoare a curentului, intensitatea Ħ și intensitatea Ē sunt
direct proporționale cu l/ ƛ .
1.3.2. Dipolul elementar magnetic(DEM)
Dipolul elementar magnetic este caracterizat de un curent circular care
formeză un câmp magnetic de structură asemănătoare cu a câmpului electric
format de dipolul electric.
Curentul circular de înaltă frecvență este dipol magnetic(DEM) dacă
îndeplinește:
1. forma spirei să fie plană;
2. lungimea spirei „l” să fie cu mult mai mică decât lungimea undei
„ƛ”;
3. curentul „I” să aibă aceeași amplitudine si fază în oricare punct de
pe spiră.9

9 Lect. Univ. Ing. Bogdan Octavian-Ioan, Antene și linii, Academia Trupelor De

Uscat, Sibiu, 2000, pag. 16
 1.3.3. Radiatorul izotrop punctiform (RIP)
RIP reprezintă o antenă care radiază uniform în toate direcțiile, fără
pierderi.
1.3.4. Antene de referință reale
Antenele de referință teoretice nu există în realitate, aceste nu sunt niște
referințe cu caracter practic în studiul antenelor reale. Pentru acest lucru sunt
mai folositoare următoarele antene:
 dipolul simetric ƛ /2 pentru antenele liniare;
 antena ghid de undă pentru antenele de suprafață.
Dipolul simetric ƛ /2 are lungimea egală cu ƛ /2 și diametrul
conductorului „d” aproximativ ƛ /200 .
Antena ghid de undă are suprafața de deschidere ca a unui ghid
dreptunghiular, circular sau eliptic.
1.4 Principalii parametri ai antenelor
Caracterizarea antenelor este posibilă cu ajutorul unor parametri. Acești
parametri diferă de la o antenă la alta și în funcție de frecvența utilizată.
Cunoașterea acestora este foarte importantă pentru a realiza o transmisie bună
a semnalului. Printre cei mai importanți parametri se număra: puterea de
radiație, rezistența de radiație, randamentul, directivitatea, câștigul, impedanța
de intrare, înălțimea efectivă, suprafața efectivă, coeficientul de directivitate,
coeficientul de frecvență și caracteristica de polarizare.
1.4.1. Puterea de radiație
Puterea de radiație este puterea undelor electromagnetice, notată cu:
PΣ .
Întrucât undele radio se propagă în toate direcțiile și au un caracter activ,
dispersarea puterii în spațiu este egală cu disiparea puterii pe oricare
rezistență.
Dacă se cunoaște modul în care câmpul electric este radiat se poate
determina puterea de radiație a unei antene:
PΣ = ʃʃ S n dσ,
(1.4.1)
unde: dσ reprezintă un element de duprafață și S n reprezintă densitatea
fluxului puterii raportat la elementul suprafeței.
1.4.2. Rezistența de radiație
Datorită caracterului activ al puterii de radiație, antena prezintă o
rezistență fictivă, numită rezistență de radiație.
Rezistența de radiație ( RΣ ) este raportul dintre dublul puterii de
radiație și amplitudinea curentului măsurată la bornele antenei.
 2 · PΣ
RΣ =
I2
(1.4.2)
1.4.3. Randamentul antenei
Randamentul este parametrul ce caracterizează antena de emisie și evi-
dențiază cât din puterea curenților de înaltă frecvență este transferătă în
puterea undelor.10
Este evident faptul că nu toată puterea curenților se transformă în puterea
undelor. O anumită parte din putere se pierde prin izolatoarele antenei și prin
conductoare. Această putere este denumită putere de pierderi și i se asociază
rezistența de pierderi.
Rezistența de pierderi se poate defini cu ajutorul relației:
2 Pp
Rp = ,
I2
(1.4.3)
unde P p reprezintă puterea pierderilor.
Puterea din antenă, provenită de la emițător, denumită putere în antenă,
este divizată în două, în putere radită și în putere de pierderi, conform
formulei: 11
1
Pa = PΣ + P p = 2 I
2
( RΣ + R p ).
(1.4.4)
Puterii antenei i se asociază o rezistență activă, adică:
2 Pa
Ra = . (1.4.5)
I2
Din cele prezentate mai sus se poate deduce:
Ra = R Σ + R p .
(1.4.6)
Cu ajutorul acestor mărimi se poate afla randamentul antenei:
1
PΣ PΣ RΣ
η= = = R +P = R .
PE PΣ+ Pp Σ p 1+ P
RΣ
(1.4.7)
Conform relației (1.4.7) pentru a îmbunătății modul de funcționare a unei
antene și implicit pentru marirea valorii randamentului, este necesar scaderea
valorii rezistenței de pierderi.

10Online:http://vega.unitbv.ro/~nicolaeg/Radio-TV_TSTC+EA_%202017-2018
/BIBLIOGRAFIE /Bazele%20Com-Radio%20TV/CAP%203-1.pdf, accesat în data de
23.03.2019
11 Col. Ing. Liviu Șolti, Căp. Ing. Ion Sima, Antene, Academia Militara, București,
1985, pag. 34
 Antenele din gama undelor VLF au un randament ridicat, iar antenele
din gama undelor MF și VHF prezintă un randament cuprins între 0.3 și 0.6.
1.4.4. Directivitatea
Unul dintre pricipalii parametri ai antenelor reale este directivitatea.
Direcția principală de directivitate este direcția unică de maximă
directivitate și reprezintă o referința în sistemul de coordonate polare în care
este reprezentată directivitatea.
Directivitatea se definește ca fiind raportul dintre radiația intensității
câmpului electric într-un punct R dat, aflat la distanța l de antenă pe o direcție
( fiind caracterizată de unghiul φ și unghiul θ) și valoarea intensitații
câmpului electric măsurată într-un alt punct R' aflat la distanța l de antenă,
dar pe direcția principală de radiație.12
E (φ , θ)
ρ (φ,θ) = E0
, funcția de directivitate
(1.4.8)

Fig. 1.3 Axa principală de radiație și directivitatea

În același mod se calculează și caracteristica de radiație:

p( φ , θ)
F(φ,θ) = p0
.
(1.4.9)
2
PΣ E ef
Deoarece pizo = = , între funcția de directivitate și
4 · Π·r 2 Z0
caracteris-tica de radiație există următoarea dependență:
12Online: https://www.researchgate.net/profile/Calin_Simu/publication/318494770
_PARAMETRII_ANTENELOR/links/596de04fa6fdcc24168ffd90/PARAMETRII-
ANTENELOR.pdf, accesat la data 04.04.2019
 2
E (φ , θ)
p(φ,θ) = .
Z0
(1.4.10)
Această dependență crează următoarea legătură între F(φ,θ) și ρ (φ,θ):
F(φ,θ) = ρ2 (φ,θ).
(1.4.11)
În cazul în care antena este izotropă funcția de directivitate și
caracteristica de radiație sunt constante (adică F(φ,θ) = 1 și p(φ,θ) = 1).
1.4.5. Câștigul
Câștigul antenelor este definit ca fiind raportul dintre puterea introdusă
într-o antenă izotropică, pentru obținerea într-un punct aflat pe axa principală
a unei antene directiveunei o anumită valoare a intensității câmpului electric
și puterea introdusă în antena reală pentru a obține aceeași valoare a câmpului
electric.
pizo
G=
pdir
(1.4.12)
În cazul în care cele ambele antene sunt excitate cu aceeași putere
valoarea câștigului se poate exprima conform urmatorei formule:13
E 02 p0
G= =
E med2 p med
(1.4.13)
1.4.6. Impedanța de intrare
Impedanța de intrare este definită ca fiind impedanța prezentă în bornele
de intrare ale antenă sau raportul dintre tensiunea și intensitatea curentului,
măsurate la bornele antenei.14
UA
ZA = R A +j X A = ,
IA
(1.4.14)
unde X A este componenta reactivă a impedanței.
Relațiile (1.4.5) și (1.4.6) indică componenta activă a impedanței.
Deoarece impedanța de intrare este dificil de aflat prin calcul,
determinarea acesteia se face experimental cu ajutorul liniilor de măsură, a
punților de masurare speciale și alte aparate.

13 Bădescu Alina, Antenna Engineering, Editura Matrix ROM, București, 2016, pag.
32.
14 Bădescu Alina, Antenna Engineering, Editura Matrix ROM, București, 2016, pag.
38.
 Pentru evitarea pierderilor și o bună transmisie este necesar adaptarea
fiderului cu antena de emisie și a fiderului cu antena de recepție.15
1.4.7. Înălțimea efectivă
Intensitatea curentului ce străbate o antenă și distribuția ei de-a lungul
antenei vor in fluența intensitatea și distribuția câmpului electromagnetic ce
se
desprinde de antenă. Din această cauză înălțimea antenei are legătură cu felul
în care care arata unda electromagnetică este radiată.16
Înălțimea unei antene fictive care prezintă aceeași suprafață delimitată de
curba variației curentului și cu o distribuție neschimbată a curentului,
definește înălțimea efectivă a unei antene reale.
Astfel, pentru situația particulară a dipolului ƛ/2, înălțimea efectivă este:
2
hef = Π · hg ,
(1.4.15)
unde h g reprezintă înălțimea reală a antenei.
Acest parametru este folosit pentru aprecierea intensității câmpului
electric generat de un dipol, într-un punct aflat la distanța l față de dipol.
A· I max · hef
E = l
,
(1.4.16)
unde A = coeficientul de proporționalitate, care depinde de directivitate,
condiții de propagare și de ce unități de măsură sunt folosite.
În figura de mai jos este ilustrată înălțimea efective a unui dipol cu
lungimea ƛ/2:

15 Lect. Univ. Ing. Bogdan Octavian-Ioan, Antene și linii, Academia Trupelor De

Uscat, Sibiu, 2000, pag. 25.
16 Online, https://www.researchgate.net/profile/Calin_Simu/publication/318494770_
PARAMETRII_ANTENELOR/links/596de04fa6fdcc24168ffd90/PARAMETRII-
ANTENELOR.pdf, accesat la data 06.04.2019.
 Fig. 1.3 Înălțimea efectivă a unui dipol ƛ/2
Înălțimea efectivă depinde de de forma și tipul antenei, de mărimea
antenei și de lungimea undei ( ƛ ).

1.4.8. Suprafața efectivă

Suprafața efectivă sau apertura ( A e ) este suprafața radiată de antenă.
Acesa reprezintă parametrul de bază al antenelor, ce influenșează și ceilalti
parametri.
A e = K a · A,
(1.4.17)
unde A este suprafața reală a antenei și K a este randamentul ariei antenei,
care depinde de distribuția radiației și este egal cu 1 atunci când distribuția
este liniară.
Relația dintre câștigul antenei și suprafașa efectivă a acesteia este
urmatoarea:17
4 Π· A e
G= .
ƛ2
(1.4.18)
1.4.9. Coeficientul de directivitate
Coeficientul de directivitate este caracterizat de valoarea intensității
câmpului electric radiat pe o direcție dată, în general pe direcția maximă de
radiație. Coeficientul de directivitatea este raportul dintre densitatea puterii
radiate de o antenă pe o direcție dată și densitatea puterii radiate de o antenă
nedirectivă de referință.

17 Online: http://www.radartutorial.eu/06.antennas/Parametrii%20antenelor.ro.html,
accesat la data 08.04.2019.
 S max
D= S0
(1.4.19)
În cazul în care direcția dată este direcția maximă de radiație,
coeficientul de directivitate se calculează astfel:
S (φ)
D(φ) = S0
.
(1.4.20)
1.4.10. Coeficientul de frecvență
Atunci când amplitudinea tensiunii la bornele antenei este constantă,
coeficientul de frecvență este reprezentat variația curentului (vezi fig. 1.4).
Întrucât semnalul modulat este compun din mai multe semnale
sinusoidale, care au frecvențe diferite, pentru a reface semnalul nedistorsionat
este necesar ca caracteristica frecvenței să fie paralelă și rectilinie cu axa OX
în graficul spectrului frecvenței.18
Antena este un circuit oscilant și datorită acestui lucru ea poate intra în
rezonanță, funcționând pe anumite frecvențe.
Frecvența de rezonanță - notată f 0 - este frecvența pentru care
valoarea componentei reactive a impedanței este zero.
Banda de frecvență este intervalul de frecvențe, care cuprinde frecvenșa
de rezonanță. În acest interval curentul circuitului nu este mai mic decât 0,707
din curentul maxim (vezi fig. 1.4 b), adică:
2Δf = f 1 – f 2
(1.4.21)
sau
2( f 0 – f 1)
B= f0
(1.4.22)

Fig. 1.4 Caracteristica frecvenței19

18 Lect. Univ. Ing. Bogdan Octavian-Ioan, Antene și linii, Academia Trupelor De

Uscat, Sibiu, 2000, pag.31.
19 Bogdan Octavian-Ioan, Antene și linii, Academia Trupelor De Uscat, Sibiu, 2000,
pag.30.
 1.4.11. Caracteristica de polarizare
Elementele ce caracterizează undele magnetice emise de o antenă sunt:
faza și amplitudinea câmpului Ē și câmpului Ħ, și polarizarea acestora.
Polarizarea undei radio depinde de antena de emisie și este definită ca fiind
orientarea liniilor de câmp Ē .20
Există trei tipuri de polarizare: polarizare liniară, polarizare circulară și
polarizare eliptică (vezi fig. 1. 5).
Polarizarea liniară este polarizarea în care liniile câmpului Ē se afla in
același plan. În practică polarizarea liniară este de patru tipri: polarizare
liniară verticală (în care liniile sunt dispuse în plan vertical), polarizare liniară
orizontală și polarizare liniară oblică (cel mai frecvent la un unghi de +45°
sau -45°.
Polarizarea circulară este polarizarea în care vectorul câmpului Ē
formează un cerc. Polarizarea circulară se obține atunci când componentele
câmpului electric se găsesc în atât în planul orizontal cât și în planul vertical.
Ambele componente sunt caracterizate de aceeași amplitudine și sunt defazate
cu 90°. Pentru a obține polarizarea circulară este necesar folosirea a două
antene: una polarizată vertical și alta polarizată orizontal. Între semnalele
emise de cele două antene se va introduce un defazaj de 90°.
Polarizarea circulară poate fi rotită în partea stângă sau în partea dreaptă.
Undele polarizate circular pot să sufere modificări și să își schimbe sensul din
cauza reflexiilor. La recepție, undele care sunt polarizate invers sunt eliminate
de către antena de recepție.21
Fig. 1.5 Tipuri de polarizare22

20 Solti Liviu, Antene Ediția A Doua, Academia Militară, București, 1974, pag. 59.
21 Online: http://www.radartutorial.eu/06.antennas/Polarizarea.ro.html, accesat la
data 10.05.2019
22Online: https://ro.wikipedia.org/wiki/Polarizare_(unde) , accesat la data
10.05.2019
 Polarizarea eliptică este polarizarea în care amplitudinea câmpului
electric și amplitudinea câmpului magnetic diferă și sunt defazate cu 90°.
Polarizarea undelor reprezintă un parametru foarte important în
transmiterea semnalelor. Este necesar ca antena de recepție să prezinte aceeași
polarizare ca și antena de emisie, în caz contrar semnalul primit va prezenta
pierderi.