Sunteți pe pagina 1din 2

Meditaţie ghidată –Conştiinţa momentului prezent

Doresc să-ţi prezint o tehnică pe care o găsesc deosebit de utilă în cazul existenţei unui tipar
interior al autocriticii şi judecăţii. Autocritica ne împiedică să devenim conştienţi de momentul
prezent şi să ne integrăm în acesta. Ea acţionează ca un văl care ascunde frumuseţea acestui
moment.
Atunci când această stare de spirit este înţeleasă, scoasă la iveală, iertată şi eliminată, fiinţa
devine liberă să se integreze în momentul prezent. Această integrare devine uşoară, iar
frumuseţea şi eleganţa momentului prezent devin extrem de evidente, fără niciun efort.
Exerciţiul care urmează este o tehnică extrem de puternică de eliminare a autocriticii.
Dacă dialogul tău mental constă într-o autocritică permanentă, el poate deveni extrem de obositor.
Eu consider că cea mai bună manieră de a-l gestiona constă în a deveni conştient de el şi a te ierta
pentru că te judeci atât de sever. Adevărul este că marea majoritate a
oamenilor se judecă foarte aspru pe ei înşişi. Acest exerciţiu te poate ajuta să înţelegi jocul minţi,
ieşind de sub influenţa egoului tău.
Începe prin a închide ochii şi prin a respira profund de câteva ori, până când respiraţia ta devine
lentă şi egală.
Focalizează-ţi atenţia asupra conştiinţei tale… asupra vastităţii din faţă… nemărginirii din spate…
expansiunii din lateral… Scufundă-te în oceanul liniştii interioare.
În continuare, imaginează-ţi un foc de tabără, a cărui natură este iubirea şi acceptarea
necondiţionată.
În jurul acestui foc de tabără există doar două persoane.Una dintre ele este eul tău mai tânăr, care
poate avea orice vârstă de la naştere şi până în momentul prezent.
Cealaltă eşti tu cel din momentul prezent, acea voce interioară autocritică ce nu încetează
niciodată cu judecăţile şi acuzaţiile.
Dacă te vei uita cu atenţie la eul tău mai tânăr, vei constata că acesta pare copleşit, căci nimic din
ce a făcut vreodată nu a fost suficient de bun pentru eul tău critic. Chiar şi în situaţiile care s-au
terminat cu bine, eul tău critic a găsit întotdeauna ceva de comentat, de pildă ce ar fi putut face mai
bine decât a făcut.
Eul tău mai tânăr a fost învăţat să se compare tot timpul cu standardele foarte ridicate ale celorlalţi,
dar oricât de mult a încercat, nu a reuşit să se ridice niciodată la înălţimea acestora. Pur şi simplu,
nu a fost sufficient de bun.
În faţa acestor critici continue, împovărat de acuzaţii şi de vinovăţie, el a uitat cine este cu
adevărat. A uitat de frumuseţea şi măreţia inerente sinelui său real, încercând din răsputeri să se
adapteze la ideile celorlalţi legate de ceea ce ar trebui să fie sau să facă. Oricât de mult s-a străduit
însă, nu a fost niciodată suficient de bun.
Dacă îl vei privi cu atenţie, vei constata că eul tău mai tânăr arată chinuit, copleşit şi disperat. De
aceea, începe conversaţia din jurul focului adresându-i (cu voce tare) următoarele cuvinte:
„Îmi pare rău că te-am judecat tot timpul… Am fost foarte dur cu tine, indiferent ce ai făcut şi câte
eforturi ai depus. Ştiu că ţi-a fost imposibil să te ridici vreodată la înălţimea standardelor absurde
pe care ţi le-am impus… Am încercat să te încadrez în alte tipare, iar atunci când nu ai reuşit să o
faci, te-am judecat încă şi mai aspru…Da, am fost foarte dur cu tine.
Îmi pare rău… Am uitat că în interiorul tău există o frumuseţe şi o graţie neasemuită… M-am
complăcut în ideile altora legate de ce şi cum ar trebui să fii, dar am pierdut din vedere sinele tău
real… Îmi pare sincer rău…Te rog din inimă să mă ierţi”.
În continuare, deschide-ţi pieptul, ca şi cum ai deschide o armură, şi lasă iertarea eului tău mai
tânăr să pătrundă în corpul fiinţei tale actuale, până la ultima celulă… Acordă-ţi suficient timp în
acest scop şi deschide-te cu adevărat în faţa iertării de sine pentru toate judecăţile critice şi
autocritice la care te-ai supus de-a lungul timpului.
Întoarce-te apoi către eul tău mai tânăr şi spune-i: „Îmi pare rău că am uitat de sinele tău real şi că
am încercat să te încadrez într-un alt tipar… judecându-te cu cruzime pentru că nu corespundeai…
Îţi promit să încetez pentru totdeauna acest joc al vinovăţiei, începând din această clipă… Te iert
pentru toate momentele în care nu ai corespuns standardelor mele imposibil de atins”.
Deschide acum pieptul sau armura eului tău mai tânăr şi conştientizează pătrunderea iertării tale în
corpul lui, până la ultima celulă.
În tot acest timp, spune-i: „Îmi pare rău pentru trecut…De acum înainte am de gând să văd numai
lumina din interiorul tău, iubirea din tine, simplitatea graţiei care reprezintă esenţa ta”.
În continuare, imaginează-ţi că ridici mantia durerii şi a judecăţii critice de pe umerii eului tău mai
tânăr şi că o arunci în foc.
Oferă-i acum eului tău mai tânăr câteva baloane.
Primul este balonul iubirii de sine. Lasă-l să respire iubirea de sine până se impregnează complet
cu aceasta… Dă-i apoi balonul acceptării de sine… Inspiră această acceptare… Dă-i şi balonul
cunoaşterii faptului că tu eşti una cu prezenţa divină… Inspiră aceastăcunoaştere şi las-o să îţi
impregneze eul mai tânăr…
Imaginează-ţi acum că îi spui eului tău mai tânăr: „Îmi pare rău pentru că te-am judecat şi pentru că
te-am criticat de-a lungul timpului… De acum înainte de voi iubi şi te voi proteja, fiind deschis în
faţa graţiei excepţionale care reprezintă esenţa ta… Eşti minunat, plin de măreţie şi de adevăr”.
Îmbrăţişează-ţi eul mai tânăr şi lasă-l să fuzioneze cu eul tău actual. Îmbrăţişează-l cu iubirea de
sine, acceptarea de sine şi cunoaşterea de sine, şi realizează că tu eşti graţie pură şi că eşti
perfect exact aşa cum eşti.
Dilată-ţi din nou conştiinţa în faţă… în spate… în părţile laterale… dedesubt şi deasupra… şi rămâi
deschis, ca un cer al acceptării de sine.
Când constaţi că toate părţile fiinţei tale au acceptat această nouă deschidere şi libertate interioară,
deschide ochii şi rămâi integrat în „aici şi acum”.
Aşadar, dacă te simţi pregătit, deschide ochii şi savurează noua acceptare de sine la care ai ajuns.