Rezolvarea Ecuatiilor Algebrice de Grad Superior PDF

Dani
elaMANEA
REZOLVAREA
ECUAŢI
ILORALGEBRICE
DEGRADSUPERI OR
a =0
.+
. n
1+.
n-
n +ax
x 1
Edi
tur
aPar
alel
a45
Daniela Manea
REZOLVAREA ECUAŢIILOR ALGEBRICE

DE GRAD SUPERIOR
Referent ştiinţific: lect.univ.dr. Eduard Asadurian
Corectură: Daniela Manea
Editor: Călin Vlasie
ISBN: 978-973-47-1903-7
Copyright © Editura Paralela 45, 2016, pentru prezenta ediţie

Daniela Manea
REZOLVAREA ECUAŢIILOR ALGEBRICE

DE GRAD SUPERIOR
Daniela Manea Introducere
Introducere
Matematica este o permanenţă în viaţa noastră, în conversaţiile noastre, toate obiectele

care ne atrag atenţia îşi exprimă funcţia sau frumuseţea prin forme, volume, proporţii. În
matematică găsim mereu combinări neaşteptate şi ingenioase de idei, de adevăruri, de rezultate.
Matematica a pătruns ca aerul în toate formele vieţii moderne.
De la problemele practice cu primele numere inventate de omul primitiv, printr-o
dezvoltare progresivă s-a ajuns la formularea şi rezolvarea unor probleme de natură abstractă,
teoretică, matematica devenind, după cum spunea Gauss, regina ştiinţelor.
În dezvoltarea istorică a matematicii, după numere, egalităţile constituie una din primele
cuceriri ale acestei ştiinţe. Ele apar la egipteni (aşa cum atestă Papirusul lui Ahmes) cu 2000 de
ani î.e.n.. Babilonienii, deşi nu foloseau simboluri algebrice, rezolvau totuşi probleme algebrice,
prin procedeul introducerii unei necunoscute ajutătoare.
Termenul de ecuaţie – egalitatea între două expresii, conţinând elemente de aceeaşi
natură, dintre care unele sunt cunoscute, iar altele necunoscute, adevărată numai atunci când
elementele necunoscute sunt înlocuite cu anumite elemente numite soluţii – a fost folosit iniţial
de către L. Fibonacci.
Ecuaţia algebrică este ecuaţia ce poate fi adusă la forma P = 0 , unde P este un polinom
cu una sau mai multe nedeterminate, care sunt necunoscutele ecuaţiei.
În secolul al IX-lea, Muhammed al-Horezmi, în lucrarea sa ,,Carte scurtă despre
calculul al-djabr şi al-mukabala”, a făcut o clasificare a ecuaţiilor şi le-a rezolvat, folosind cele
două operaţii, al-djabr (trecerea termenilor cu semn schimbat dintr-un membru în altul) şi al-
mukabala (reducerea termenilor asemenea), operaţii fundamentale pe atunci în rezolvarea
ecuaţiei de gradul I şi II. Până în secolul al XVI-lea, problema rezolvării ecuaţiilor algebrice
apărea ca ceva foarte complicat, rezolvarea lor ducând la alte numere necunoscute. Chiar ecuaţia
de gradul I ducea la efectuarea unei împărţiri considerată ca o operaţie foarte grea. Şi mai
anevoioasă a fost rezolvarea ecuaţiei de gradul II, ce necesită o extragere de rădăcină pătrată.
Începând cu secolul al XVI-lea, a crescut interesul europenilor pentru găsirea unor
metode generale de rezolvare a ecuaţiilor algebrice. Rezolvarea ecuaţiilor algebrice de grad mai
mare sau egal cu 5 a fost mereu în atenţia matematicienilor, dar abia la începutul secolului al
XIX-lea a fost demonstrată de către Abel şi Ruffini imposibilitatea găsirii unor formule de
rezolvare pentru ecuaţiile de grad mai mare sau egal cu 5.
5

Daniela Manea Introducere
Lucrarea de faţă îşi propune analiza rezolvării ecuaţiilor algebrice de grad superior,
concretizând prin exemple metodele descrise. Ea este structurată pe trei părţi.
Prima parte cuprinde un scurt istoric al evoluţiei rezolvării ecuaţiilor algebrice şi
detaliază câteva metode de rezolvare a ecuaţiilor de grad mai mic sau egal cu 4.
A doua parte tratează tipuri de ecuaţii de grad mai mare sau egal cu 5, rezolvabile prin
radicali.
A treia parte prezintă câteva consideraţii metodice asupra predării ecuaţiilor algebrice în
gimnaziu şi liceu, precum şi o serie de exerciţii şi probleme ce propun rezolvarea unor tipuri de
ecuaţii algebrice, folosind diverse metode.
Lucrarea este însoţită de o bibliografie completă, pentru ca cititorul interesat, să-şi
însuşească mai bine partea teoretică la care se referă exerciţiile şi problemele, simultan cu
deprinderile de aplicare.
Consider că această lucrare poate fi un bun suport didactic în activitatea de la catedră.
Aduc mulţumirile mele domnului lect.univ.dr. Eduard Asadurian, coordonator ştiinţific
al lucrării, pentru observaţiile utile şi competente în structurarea şi definitivarea materialului
realizat.
Daniela Manea
6

Daniela Manea Rezolvarea ecuaţiilor algebrice de grad mai mic sau egal cu 4
Capitolul 1. Rezolvarea ecuaţiilor algebrice de grad mai mic

sau egal cu 4
1.1. Preliminarii. Istoric
Matematica este o permanenţă în viaţa noastră, în conversaţiile noastre, toate obiectele

care ne atrag atenţia îşi exprimă fiinţa sau frumuseţea prin forme, volume, proporţii. În
matematică găsim mereu combinări noi, neaşteptate şi ingenioase idei, adevăruri şi rezultate.
Matematica a pătruns ca aerul în toate formele vieţii moderne. De la problemele practice cu
primele numere inventate de omul primitiv, printr-o dezvoltare progresivă s-a ajuns la
formularea şi rezolvarea unor probleme de natură abstractă, teoretică, matematica devenind,
după cum spunea Gauss, regina ştiinţelor.
Ecuaţiile algebrice cu o singură necunoscută reprezintă astăzi un domeniu de mare
importanţă. În toate ramurile ştiinţei şi tehnicii ne întâlnim cu ecuaţii algebrice de diferite tipuri.
La început, în antichitate, ecuaţiile algebrice nu constituiau un domeniu demn de atenţia
învăţaţilor vremii. Ecuaţiile apăreau în schimb în diverse probleme de geometrie, mecanică,
astronomie. Apoi, în mod neaşteptat, algebra, care la prima vedere pare atât de aridă, a oferit
palpitante aventuri, în special în domeniul acesta, al rezolvării ecuaţiilor algebrice.
Papirusurile egiptene, care datează din antichitate, conţin un număr de 110 probleme de
matematică, printre ele fiind şi unele care conduceau la ecuaţii de gradul I.
Mergând mai departe, babilonienii acordau o atenţie mai mare ecuaţiilor. Astfel, una din
2
1 a æ a ö÷
problemele babiloniene conducea la ecuaţia x + = a , cu soluţia x = + çç ÷ -1 .
x 2 çè 2 ø÷
Este important să subliniem faptul că aceste probleme erau formulate în cuvinte şi că de

cele mai multe ori, rezultatele erau date fără explicaţii. Istoricii de mai târziu au încercat să
reconstituie modul de gândire şi să redea într-o formă cunoscută nouă soluţiile date problemelor
respective.
Babilonienii s-au mai întâlnit şi cu probleme care conduceau la ecuaţii de grad mai
mare, ca de exemplu x 3 + x 2 = a . Pentru a suplini lipsa unei formule, ei alcătuiau tabele cu
ajutorul cărora aproximau pe x .
În acele timpuri, un rol deosebit în dezvoltarea matematicii l-au avut matematicienii şi
filozofii Greciei antice. Ei au făcut o descoperire foarte importantă, şi anume descoperirea
7

incomensurabilităţii, adică a imposibilităţii de a exprima raportul a două segmente oarecare

printr-un raport de numere intregi. Pentru a evita aceste cazuri neplăcute a luat fiinţă ,,algebra
geometrică”. Aceasta furniza căile de rezolvare ale diferitelor ecuaţii liniare sau de gradul II cu o
singură necunoscută.
Problema ecuaţiilor rămânea totuşi o mare necunoscută: pe lângă limitele de cunoaştere,
mai existau şi greutăţile create de lipsa unei simbolizări adecvate, lipsă care obliga formularea
,,verbală” a problemelor respective.
Matematica datorează lui Diofant din Alexandria1 (sec. III d. Hr.) prima încercare
sistematică de folosire a unei notaţiii algebrice consecvente. În ,,Aritmetica” sa, el se consacra în
mod deosebit studiului ecuaţiilor diofantice, adică a ecuaţiilor nedefinite cu două necunoscute şi
de diferite ordine.
În ceea ce priveşte ecuaţiile cu o singură necunoscută, Diofant considera ecuaţiile de
gradul I şi II şi numai o singură ecuaţie de gradul III şi anume: x 3 + 3x - 3x 2 - 4 = x 2 + 2x.
Să trecem acum pe alte meleaguri. În îndepărtata Chină, matematicienii s-au ocupat în
mod preferenţial de rezolvarea ecuaţiilor algebrice. Matematicienii chinezi inventează şi
perfecţionează o metodă rapidă de extragere a rădăcinilor de diferire ordine, metodă pe care au
aplicat-o intensiv la rezolvarea ecuaţiilor. Ei aduc contribuţii însemnate în acest domeniu, deşi ei
n-au căutat formule generale pentru ecuaţiile de ordin superior. Metodele lor de calcul erau
suficient de bune în cazul ecuaţiilor ,,incomode” şi, spre deosebire de metodele ,,prin radicali”,
ele se puteau aplica la ecuaţii de orice ordin.
Trebuie spus că matematicienii chinezi rezolvau curent ecuaţii de gradul I şi II, precum
şi ecuaţii binome de gradul III, şi reuşiseră să inventeze substituţiile pe care azi le cunoaştem sub
numele de Horner, şi anume x = ky şi y = p + z , cu ajutorul cărora se transformă în mod
convenabil ecuaţiile de ordin superior.
Urmărind firul roşu al rezolvării ecuaţiilor, poposim acum pe meleagurile Orientului
arabo- persan. Orientul a jucat un rol însemnat în dezvoltarea matematicii. În afară de contribuţia
învăţaţilor arabi, persani, uzbeci etc. în acest domeniu, ei au avut o misiune istorică, pentru că au
păstrat şi transmis mai departe în timp, cuceririle ştiinţifice ale lumii antice.
Rolul învăţaţilor din ţările arabe în dezvoltarea algebrei a fost deosebit. În această
ordine de idei este bine să amintim că termenul de „algebră” provine din limba arabă. Al-
Horezmi, unul din învăţaţii privilegiaţi din Academia lui al-Mamun , a scris o lucrare intitulată

1
[1] Viorel Gh. Vodă, Surprize în matematica elementară, Editura Albatros, Bucureşti, 1981, pg. 21-22.

8

„Al kitab al-muhtasar fi hisab al-djabr va-l-mukabala” în care apare pentru prima oară cuvântul
algebră.
Omar Khayyam2 (1048-1131), probabil cea mai strălucită minte a lumii orientului din
acele vremuri, întrebuinţa în mod curent denumirea ,,al-djabr” pentru întreaga disciplină a
ecuaţiilor. El a elaborat o adevărată teorie despre ecuaţiile de gradul III şi face pentru prima oară
aluzia că ecuaţiile de gradul III nu se pot rezolva în general cu ajutorul riglei şi compasului. Abia
în 1637, René Descartes reafirmă din nou această idee, pe care abia două secole mai târziu, tot
un matematician francez, P.L. Vantzel, reuşeşte să o demonstreze în mod riguros.
În afară de aceeasta, Khayyam îşi pune problema rezolvării ecuaţiei de gradul III în mod
asemănător ecuaţiei de gradul II (deci prin radicali), dar nu reuşeşte acest lucru.
El însă realizează o clasificare a ecuaţiilor, construcţia geometrică a rădăcinilor şi
determinarea numărului şi a limitelor soluţiilor pozitive. Iată un exemplu de ecuaţie de gradul III,
rezolvată de Khayyam cu ajutorul metodelor geometrice: x 3 + p 2 x = p 2 q . El se foloseşte de
p x x y
cercul x 2 + y 2 = qx şi de parabola x 2 = py pe care le scrie sub forma = şi = de
x y y y-x
p2 x
unde 2 = sau p 2 (q - x) = x 3  x 3 + p 2 x = p 2 q . Punctul de intersecţie a celor două
x q-x
curbe dă soluţia pozitivă a ecuaţiei.
Nici cei ce au urmat lui Omar Khayyam, o bună bucată de vreme nu au reuşit să ajungă
la o rezolvare completă a ecuaţiei de gradul III. S-au rezolvat enorm de multe cazuri particulare,
s-au dat numeroase şi ingenioase soluţii geometrice.
Totuşi, nu aceasta era ceea ce se dorea; atracţia unei formule generale era din ce în ce
mai puternică.
Trecerea timpului ne poartă acum paşii spre Italia medievală a începutului de secol al
XVI-lea. Este epoca în care spiritul creator al omului cunoaşte o descătuşare de mari proporţii.
În această perioadă are loc şi rezolvarea prin radicali a ecuaţiei generale de gradul III.
Iată cum s-au petrecut lucrurile. Scipione del Ferro (1456-1526), profesor la
Universitatea din Bologna, reuşeşte între anii 1500-1515 să găsească regula generală de
rezolvare algebrică a ecuaţiei x 3 + px = q . Însă el nu divulgă metoda. Numai doi oameni au avut
acces la secretul său: ginerele şi succesorul său la catreda de matematici Annibale della Nave, şi
un elev de-al său, Antonio Maria Fior. Ultimul reţine descoperirea lui Scipione del Ferrro în
aşteptarea unei ocazii care să o pună în valoare.

2

9

În bătălia pentru soluţia generală, intră Niccolo Fontana zis Tartaglia (1500-1557),
matematician extrem de talentat al epocii respective.
În anul 1530, Zuanne de Tonini da Coi, de asemenea matematician al vremii, propune
lumii matematice de atunci rezolvarea unor ecuaţii particulare de tipul: x 3 + px 2 = q ,
x 3 + q = px 2 , x 3 = px 2 + q .
Tartaglia rezolvă în timp record aceste probleme şi afirmă că a găsit şi soluţia generală.
La auzul acestor afirmaţii, Antonio Fior crede că a găsit momentul să îşi consacre gloria prin
formulele lui del Ferro. Ca urmare, în anul 1535 el provoacă pe Tartaglia la o mare dispută,
timiţându-i spre rezolvare ecuaţii de tipul: x 3 + px = q , x 3 + q = px , x 3 = px + q , a căror
rezolvare el o ştia prin formulele lui Scipione del Ferro. Dar surpriză: Tartaglia rezolvă şi aceste
ecuaţii şi-i trimite la rândul său lui Fior ecuaţiile de tipul: x 3 + px 2 = q , x 3 + q = px 2 ,
x 3 = px 2 + q , pe care însă Fior nu mai este capabil să le rezolve. Tartaglia afirmă acum că a
găsit procedeul general de rezolvare a ecuaţiilor de gradul III.
În aceste momente, intră în scenă Girolamo Cardano3 (1501-1576), spirit enciclopedic şi
matematician de geniu al epocii. În perioada disputelor publice dintre Tartaglia şi Fior, Cardano
lucra la un tratat imens de matematică numit ,,Ars Magna”, care a apărut în 1545. În 1539,
Cardano încearcă să-l convingă pe Tartaglia să-i comunice metoda de rezolvare pentru a o
include în ,,Ars Magna”. Conform istoriei, Tartaglia i-ar fi comunicat-o până la urmă lui
Cardano, dar cu rugămintea de a nu o publica.
În 1543, însoţit de elevul său preferat Lodovico Ferrari (1522-1561), Cardano soseşte la
Bologna pentru a examina manuscrisele lui Scipione del Ferro. Cei doi au aici o adevărată
surpriză: constată că, de fapt, del Ferro a fost primul care a reuşit să dea metoda generală de
rezovare pentru ecuaţia x 3 + px = q .
Astfel, în 1545 vede pentru prima oară lumina tiparului, metoda generală de rezolvare a
ecuaţiei de gradul III, Cardano citându-i pe toţi înaintaşii săi în acest domeniu. Şi după cum
spune şi istoricul sovietic al matematicii, A.P. Iuşkevici, “Cardano, el însuşi un matematician
talentat, nu s-a mărginit la a reproduce regulile lui Tartaglia. El a dat demonstraţiile acestora, a
arătat cum se reduc ecuaţiile cubice complete la ecuaţii cubice numai cu trei termeni; lui îi
aparţine prima întrebuinţare a soluţiilor imaginare a ecuaţiilor pătratice. În opera sa, Cardano
expune de asemenea şi metoda de reducere a rezolvării ecuaţiei de gradul IV la rezolvarea unei

3

10

ecuaţii de gradul III, metodă găsită de elevul său, Lodovico Ferrari.” (,,Hrestomatia po Istorii
Matematiki”, 1976, Moskva).
Acum câte ceva despre rezolvarea grafică a ecuaţiei de gradul III. Încă de acum multe
secole în urmă, metodele grafice erau preferenţiale în rezolvarea ecuaţiior de diferite tipuri. Ceva
mai târziu, teoria funcţiilor de o variabilă reală, combinată cu clasicele cunoştinţe asupra
conicelor, a devenit un mare ajutor în această problemă a rezolv.ării ecuaţiilor. Desigur că
rezolvarea grafică a unei ecuaţii este aproximativă, dar, ceea ce este important la această metodă,
este posibilitatea de a detecta numărul de rădăcini reale (şi implicit şi al celor complexe
conjugate), precum şi valoarea lor aproximativă.
Goana după radicali a continuat, din păcate însă fără success. N-au mai putut fi
rezolvate prin radicali decât ecuaţii particulare de grad mai mare decât patru. Aceste eforturi nu
au contenit decât atunci când s-a produs o adevărată cotitură în algebră.
Matematicianul francez de geniu, Evariste Galois (1811-1832), creează bazele teoriei
moderne a structurilor algebrice (noţiunea de grup).
Norvegianul H. Abel (1802-1829) şi italianul Ruffini (1765-1832) atacă şi ei abordarea
dintr-un unghi nou al algebrei şi reuşesc, în final, să demonstreze un fapt extrem de important:
ecuaţiile algebrice generale de grad mai mare decât patru nu pot fi rezolvate prin radicali.
Acesta este sfârşitul ,,goanei după radicali”. Se deschide o nouă perioadă în dezvoltarea
algebrei. Cercetările încep acum să se concentreze asupra unor probleme ca: în ce condiţii există
rădăcini raţionale, metode de rezolvare aproximativă a ecuaţiilor de ordin superior etc.
Ecuaţiile algebrice au constituit un domeniu de atracţie şi pentru matematicienii români,
aceştia reuşind să aducă o contribuţie interesantă şi utilă. Reviste ca „Gazeta Matematică”,
„Revista Matematică din Timişoara”, „Pozitiva” şi altele, conţin o sumedenie de note şi articole
pe marginea rezolvării ecuaţiilor algebrice de diferite ordine.
Articolul dr. docent Marius Iosifescu4 din 1955, conţine, pe lângă elementele istorice, şi
cazul clasic de rezolvare a ecuaţiei de gradul III, pentru care se dă o metodă originală de reducere
a ecuaţiei complete de gradul III, a 0 x 3 + 3a1x 2 + 3a 2 x + a 3 = 0 , a 0 ¹ 0 , la o ecuaţie binomă.
De asemenea, marele matematician Traian Lalescu5 a fost fost un talentat algebrist. În
domeniul ecuaţiilor algebrice, Lalescu deduce în 1914 limitele rădăcinilor reale ale ecuaţiei de
gradul III: x 3 - px + q = 0 .

4
[1] Viorel Gh. Vodă, Surprize în matematica elementară, Editura Albatros, Bucureşti, 1981, pg. 61-64

5
Ibidem, pg. 65.
11

Ceva mai târziu, Gheorghe Buicliu6, s-a ocupat de rezolvarea ecuaţiei algebrice de
gradul IV, găsind condiţiile în care ecuaţia generală f (x) = x 4 + ax 3 + bx 2 + cx + d = 0 se poate
pune sub forma sumei a două pătrate, ducând apoi la rezolvarea a două ecuaţii de gradul II.
Cam tot în aceeaşi perioadă, profesorul Theodor Angheluţă publică in ,,Gazetă” un
studiu relativ complet asupra aşezării în ordine naturală a rădăcinilor a două ecuaţii de gradul III.
Multe probleme interesante, legate de ecuaţiile de ordin superior, au fost dezbătute de
matematicienii noştri în studiul ecuaţiilor algebrice satisfăcute de laturile poligoanelor regulate.
Astfel, profesorul N.N. Mihăileanu dă, în G.M. nr. 7/1970, chiar un criteriu general de formare a
acestor ecuaţii.
1.2. Numere complexe exprimabile prin radicali
Considerăm formulele (expresiile algebrice) de forma

R(t1 , t 2 , ..., t n ) , (1.1)
care conţin în afara simbolurilor de operaţii aritmetice (adunarea, înmulţirea, împărţirea), numai
k
semnele (extragerea rădăcinii de ordinul k dintr-un număr complex).
Exemplul 1.1. t1 + 3 t 2 - t 3 este o formulă de forma (1.1.).
Fie R(t1 , t 2 , ..., t n ) o expresie algebrică de tipul (1.1). Când mărimilor t1 , t 2 , ..., t n
dăm valorile t1 = a1 , t 2 = a 2 , ..., t n = a n , atunci R(a1 , a 2 , ..., a n ) are mai multe valori (un
număr finit).
Spunem că un număr complex z se exprimă prin radicali din numerele complexe
a1 , a 2 , ..., a n dacă există o expresie de tipul (1.1) astfel încât z să fie una din valorile lui
R(a1 , a 2 , ..., a n ) .
Dacă a1 , a 2 , ..., a n sunt numere raţionale arbitrare, atunci spunem simplu că z se

exprimă prin radicali.
Exemplul 1.2. a) z = 1 + i se exprimă prin radicali.
Într-adevăr, z = 1 + i este una din valorile lui R(1, -1) , unde:
R(t1 , t 2 ) = t1 + t 2 .
b) z = 2 + 5 - 3 se exprimă prin radicali.

6
[1] Viorel Gh. Vodă, Surprize în matematica elementară, Editura Albatros, Bucureşti, 1981, pg. 66

12

Într-adevăr, z = 2 + 5 - 3 este valoarea lui R(2, 5, 3) , unde:
R(t1 , t 2 , t 3 ) = t1 + t 2 - t 3 .
Ce înseamnă a rezolva o ecuaţie prin radicali?

Considerăm ecuaţia algebrică de grad n ³ 1 cu coeficienţi complecşi:
x n + a1x n-1 + ... + a n = 0 . (1.2)
Presupunem, fără a restrânge generalitatea, că coeficientul lui x n este 1. Din teorema

fundamentală a algebrei rezultă că ecuaţia are n rădăcini complexe. Dar această teoremă nu
indică şi un procedeu de obţinere a celor n rădăcini.
Spunem că o rădăcină z 0 a ecuaţiei (1.2) se exprimă prin radicali dacă există o
formulă de tipul R(t1 , t 2 , ..., t n ) astfel încât z0 să fie una din valorile expresiei
R(a1 , a 2 , ..., a n ) , adică z0 se exprimă prin radicali din numerele complexe a1 , a 2 , ..., a n . Dacă
orice rădăcină a ecuaţiei algebrice (1.2) se poate exprima prim radicali, atunci spunem că ecuaţia
(1.2) se rezolvă prin radicali.
Dacă există o formulă R(t1 , t 2 , ..., t n ) astfel încât pentru orice numere complexe
a1 , a 2 , ..., a n ecuaţia (1.2) are rădăcini exprimabile prin radicali prin intermediul expresiei
R(t1 , t 2 , ..., t n ) , atunci vom spune că R(t1 , t 2 , ..., t n ) este formula de rezolvare a ecuaţiei de
gradul n .
Presupunem că rădăcinile ecuaţiei (1.2) se exprimă prin radicali prin intermediul
formulei R(t1 , t 2 , ..., t n ) , adică rădăcinile sale sunt o parte din valorile expresiei
R(a1 , a 2 , ..., a n ) .
Problema care se pune este de a distinge din mulţimea acestor valori pe acelea care sunt
rădăcinile ecuaţiei date. Acest lucru se face pentru fiecare caz în parte.
În cele ce urmează ne propunem să arătăm că pentru n = 2, 3, 4 se poate da un
procedeu de determinare a rădăcinilor ecuaţiei. Pentru n = 1 ecuaţia x + a1 = 0 are rădăcina
x = -a1 şi nu mai prezintă probleme.
1.3. Formule de rezolvare pentru ecuaţiile de gradul II şi III
1.3.1. Ecuaţia de gradul II
Fie ecuaţia x n + a1x n-1 + ... + a n = 0 .
13

Pentru n = 2 avem x 2 + a1x + a 2 = 0, a1 , a 2 Î  . Această ecuaţie se poate scrie sub

forma:
2 2
a12 a2 æ a ö a2 æ a ö a2
x 2 + a1 x + + a 2 - 1 = 0  çç x + 1 ÷÷÷ + a 2 - 1 = 0  çç x + 1 ÷÷÷ = 1 - a 2 
4 4 èç 2ø 4 èç 2ø 4
a1 a12 a1 a12 -a1  a12 - 4a 2

 x+ = -a2  x = -  -a2  x = .
2 4 2 4 2
Deci ecuaţia de gradul II este rezolvabilă prin radicali. Soluţiile sunt date de formula:
-a1  a12 - 4a 2
x= . (1.3)
2
Exemplul 1.3. Să se rezolve ecuaţia: x 2 - x + (1- i) = 0 .
Avem (utilizând (1.3.)):
1  1- 4 (1- i) 1 + 4i - 3
x= = .
2 2
Cum -3 + 4i =  (1 + 2i)  x1 = 1 + i, x 2 = -i .
1.3.2. Ecuaţia de gradul III. Natura rădăcinilor ecuaţiei de gradul III cu coeficienţi
reali
Fie ecuaţia
x 3 + a1x 2 + a 2 x + a 3 = 0 (1.4)
cu coeficienţi complecşi.
a1 a
Înlocuim y = x +  x = y - 1 şi ecuaţia devine:
3 3
3 2
æ ö æ ö æ ö
çç y - a1 ÷÷ + a1 çç y - a1 ÷÷ + a 2 çç y - a1 ÷÷ + a 3 = 0 
çè 3ø ÷ ç
è 3ø ÷ ç
è 3 ÷ø
a1 a 2 a3 a a2 aa
 y3 - 3y 2 + 3y 1 - 1 + a1 y 2 - 2a1 y 1 + a1 1 + a 2 y - 1 2 + a 3 = 0 
3 9 27 3 9 3
æ a2 ö 2a 3 a a
 y3 + y çç- 1 + a 2 ÷÷÷ + 1 - 1 2 + a 3 = 0 .
çè 3 ÷ø 27 3
a12 2a 3 a a
Notăm - + a 2 = p şi 1 - 1 2 + a 3 = q şi atunci ecuaţia devine:
3 27 3
y3 + py + q = 0 . (1.5)
14

Deci rezolvarea ecuaţiei (1.4) revine la rezolvarea ecuaţiei (1.5). În concluzie, vom
căuta să indicăm o metodă de rezolvare pentru ecuaţia de gradul III de forma y3 + py + q = 0 .
Din teorema fundamentală a algebrei rezultă că ecuaţia (1.5) are trei rădăcini complexe.
Fie y 0 una dintre aceste rădăcini.
p
Considerăm polinomul în nedeterminata u , f 0 (u ) = u 2 - y 0 u - . Fie a , b rădăcinile
3
p
ecuaţiei f 0 (u ) = 0 . Din relaţiile lui Viète obţinem: a + b = y 0 , ab= - .
3
Cum y 0 este rădăcină, atunci y 03 + py 0 + q = 0 . Combinând relaţiile, obţinem:
3
(a + b) + p (a + b) + q = 0  a 3 + 3a 2b + 3ab2 + b3 + pa + pb + q = 0 
 a 3 + b3 + (a + b)(3ab + p) + q = 0 .
Dar 3ab + p = 0 . Atunci a 3 + b3 = -q .

ì 3 + b3 = -q
ì 3 + b3 = -q ïa
ïa
ïï ïï
Obţinem: í  í 3 3 3 .
ïïab = - p ïïa b = - p
ïî 3 ïîï 27
p3
Deci a 3 şi b3 sunt rădăcinile ecuaţiei t 2 + qt - = 0 . Pentru această ecuaţie,
27
q 2 p3
æ q 2 p3 ö -q  2 +
p3 2 3
4 27 = - q  q + p . Cum a 3 = t şi
D = q2 + 4 = 4 çç + ÷÷÷ şi t1,2 =
27 çè 4 27 ÷ø 2 2 4 27
1
q q 2 p3 q q 2 p3
b3 = t 2 , rezultă că a = 3 - + + şi b = 3 - - + .
2 4 27 2 4 27
Atunci:
q q 2 p3 q q 2 p3
y0 = 3 - + + +3- - + .
2 4 27 2 4 27
Această ultimă formulă reprezintă formula lui Cardano7 de rezolvare a ecuaţiei de
gradul III. Rezultă că ecuaţia de gradul III este rezolvabilă prin radicali. Ţinând seama de faptul
că rădăcina cubică dintr-un număr complex are trei valori complexe, formula lui Cardano ne dă
şase valori complexe. Trebuie să distingem dintre aceste valori care sunt rădăcinile ecuaţiei (1.5).
Considerăm formulele lui a şi b .

7
[2] C. Năstăsescu, C. Niţă, Teoria calitativă a ecuaţiilor algebrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1979, pg. 105-107.

15

Fie a1 una dintre cele trei valori ale lui a date de formulele considerate. Dacă e şi e 2
sunt rădăcinile cubice nereale ale unităţii, atunci celelalte valori ale lui a sunt: a 2 = ea1 ,
a 3 = e 2a 1 .
Fie b1 , b2 , b3 , valorile lui b date de formulele considerate. Avem: b2 = eb1 , b3 = e 2 b1 .
p
Dar trebuie ca: ab = - .
3
p
Să presupunem că b1 este valoarea corespunzătoare lui a1 , deci a1b1 = - . Se vede că
3
p
a 2 b3 = (ea1 )(e 2 b1 ) = e3 (a1b1 ) = a1b1 = - ,
3
p
a 3b2 = (e 2a1 )(eb1 ) = - ,
3
deoarece a 3 = 1 . Deci b3 este valoarea corespunzătoare lui a 2 şi b 2 este valoarea
corespunzătoare lui a 3 .
Rezultă că rădăcinile ecuaţiei (1.5) sunt:

y1 = a1 + b1 ,
y 2 = a 2 + b3 = ea1 + e 2b1 ,
y3 = a 3 + b2 = e 2a1 + eb1.
Definiţia 1.1. Fie ecuaţia x n + a1x n-1 + ... + a n = 0 . Notăm cu x1 , x 2 , ..., x n rădăcinile
 (x - x )
2
acestei ecuaţii. Numărul complex d = i j se numeşte discriminantul ecuaţiei.
1£i< j£n
Avem egalitatea:
1 1 ... 1
x1 x2 ... x n
=  (x j - xi ) ,
. . ... . 1£i< j£n
n-1 n-1 n-1
x1 x2 ... x n
unde primul membru al egalităţii este determinantul Vandermonde.

Fie U matricea:
æ 1 1 ... 1 ö÷
çç ÷
çç x x2 ... x n ÷÷÷
U = çç 1 ÷
çç . . ... . ÷÷÷
çç n-1 ÷
çè x1 n -1
x2 ... x nn-1 ÷ø÷
şi U t matricea transpusă a lui U .

Cum det U = det U t , atunci d = (det U )(det U t ) = det ( UU t ) .
16

Dar
n t1 t2 ... t n-1
t1 t2 t3 ... t n
d = det ( UU ) = t 2
t
t3 t4 ... t n +1 ,
. . . ... .
t n-1 tn t n +1 ... t 2n-2
unde t i = x1i + x i2 + ... + x in sunt sumele de puteri ale lui Newton.

Din relaţiile lui Viète rezultă că:
n
åx åx x
n
i = -a1 , i j = a 2 , ..., x1x 2 ...x n = (-1) a n .
i=1 i< j
Dacă a1 , a 2 , ..., a n Î  , obţinem că d este un număr real ce se exprimă în funcţie de
a1 , a 2 , ..., a n .
Ne propunem să calculăm discriminantul d pentru n = 2,3 .
Pentru n = 2 , ecuaţia este x 2 + a1x + a 2 = 0 . Avem:

2 2
d = ( x1 - x 2 ) = x12 + x 22 - 2x1x 2 = ( x1 + x 2 ) - 4x1x 2 .
Dar x 1 +x 2 = -a1 şi x1x 2 = a 2 , deci d = a 12 - 4a 2 .
Pentru n = 3 , ecuaţia este x 3 + a1x 2 + a 2 x + a 3 = 0 . Avem
3 t1 t2
2 2 2
d = ( x1 - x 2 ) ( x 2 - x 3 ) ( x1 - x 3 ) = t 1 t2 t 3 = 3t 2 t 4 + 2t1t 2 t 3 - t 32 - 3t 32 - t12 t 4 ,
t2 t3 t4
unde :
t1 = x1 + x 2 + x 3 = -a1 ,
2
t 2 = x12 + x 22 + x 32 = ( x1 + x 2 + x 3 ) - 2 ( x1x 2 + x 2 x 3 + x1x 3 ) = a12 - 2a 2 ,
t 3 = x13 + x 32 + x 33 = ( x1 + x 2 + x 3 )( x12 + x 22 + x 32 - x1x 2 - x1x 3 - x 2 x 3 ) + 3x1x 2 x 3 =
= a13 - 3a1a 2 + 3a 3 ,
t 4 = x14 + x 42 + x 34 = ( x12 + x 22 + x 32 ) - 2 ( x12 x 22 + x 22 x 32 + x12 x 32 ) =

2
= t 22 - 2 ( x1x 2 + x1x 3 + x 2 x 3 ) + 4x1x 2 x 3 ( x1 + x 2 + x 3 ) = (a12 - 2a 2 ) - 2a 22 + 4a1a 3 .

2 2
Deci:
d = 3(a12 - 2a 2 )(a14 + 4a 22 - 4a12 a 2 - 2a 22 + 4a1a 3 ) + 2 (-a1 )(a12 - 2a 2 )(a13 - 3a1a 2 + 3a 3 ) -
17

-(a12 - 2a 2 ) - 3(a13 - 3a1a 2 + 3a 3 ) - a12 (a14 + 4a 22 - 4a12 a 2 - 2a 22 + 4a1a 3 ) =

3 2
= a12 a 22 - 4a13a 3 + 18a1a 2 a 3 - 4a 32 - 27a 32 .
Discuţia rădăcinilor ecuaţiei de gradul III, x 3 + a1x 2 + a 2 x + a 3 = 0 , se reduce la a
determina natura rădăcinilor ecuaţiei reduse în care a1 = 0 . Aşadar vom face discuţia rădăcinilor
ecuaţiei x 3 + px + q = 0 . Discriminantul acestei ecuaţii este:

æ q 2 p3 ö
d = -(4p3 + 27q 2 ) = -108çç + ÷÷÷ .
çè 4 27 ÷ø
1. Cazul d < 0 . Ecuaţia fiind de gradul III are cel puţin o rădăcină reală. Fie aceasta x1 .
2 2 2
Deoarece d = ( x1 - x 2 ) ( x 2 - x 3 ) ( x1 - x 3 ) < 0 , x 2 , x 3 sunt numere complexe conjugate. Deci
ecuaţia are o rădăcină reală şi două complexe conjugate.

2. Cazul d = 0 . Ecuaţia are cel puţin două rădăcini egale. Cum o rădăcină este reală,
rezultă că toate trei sunt reale (din care cel puţin două sunt egale).
2 2 2
3. Cazul d > 0 . Avem ( x1 - x 2 ) ( x 2 - x 3 ) ( x1 - x 3 ) > 0 . Presupunem că x1 este reală.
Dacă x 2 şi x 3 ar fi complexe conjugate, am putea scrie x 2 = a + ib, x 3 = a - ib , cu b ¹ 0 . În
acest caz am avea
d = ( x1 - a - ib) (-4b 2 )( x1 - a + ib) = éë( x1 - a ) - ibùû éë( x1 - a ) + ibùû (-4b 2 ) ,

2 2 2 2
adică
2
d = éê( x1 - a ) + b 2 ùú (-4b 2 ) < 0
2
ë û
şi deci, contradicţie.
Deci ecuaţia are, în acest caz, trei rădăcini reale distincte.
Exemplul 1.4. Să se rezolve ecuaţia: x 3 - 6x + 9 = 0 .
é 92 (-6)3 ù æ 92 ö
Avem p = -6; q=9 şi deci d = -108 ê + ú = -108 ç - 8÷÷÷ = -27 ⋅ 49 < 0 .
ç
ê4 27 ú ú çè 4 ÷ø
ëê û
Deci:
3 3
9 92 (-6) 9 92 (-6)
x1 = 3 - + + +3- - + =
2 4 27 2 4 27
9 49 3 9 49
=3- + + - - = -1- 2 = -3 ,
2 4 2 4
æ -1 + i 3 ö÷ æ -1- i 3 ö÷ 3 + i 3
x 2 = -1ççç ÷÷ - 2 çç ÷÷ = ,
çè 2 ÷ø ççè 2 ÷ø 2
18

æ -1- i 3 ö÷ æ -1 + i 3 ö÷ 3 - i 3
x 3 = -1ççç ÷÷ - 2 çç ÷÷ = .
çè 2 ÷ø èçç 2 ø÷ 2
1.4. Metode de rezolvare pentru ecuaţia de gradul IV
a1
Fie ecuaţia x 4 + a1x 3 + a 2 x 2 + a 3 x + a 4 = 0 . Făcând substituţia y = + x , obţinem
4
4 3 2
æ a ö æ a ö æ a ö æ a ö
ecuaţia çç y - 1 ÷÷÷ + a1 çç y - 1 ÷÷÷ + a 2 çç y - 1 ÷÷÷ + a 3 çç y - 1 ÷÷÷ + a 4 = 0 , care determină ecuaţia de
çè 4ø ç
è 4ø ç
è 4ø ç
è 4ø
gradul IV în care coeficientul lui y 3 este 0 : y 4 + py 2 + qy + r = 0 . Această ecuaţie se numeşte

ecuaţia redusă de gradul IV.
Prezentăm mai multe metode de rezolvare pentru o astfel de ecuaţie.
1.4.1. Metoda lui Ferrari (diferenţă de pătrate perfecte)
Fie ecuaţia redusă de gradul IV, de forma:

y 4 + py 2 + qy + r = 0 . (1.6)
Fie m un parametru. Atunci
2
æ p ö p2
y + py + qy + r = çç y 2 + + m÷÷÷ + qy + r - - m 2 - 2my 2 - pm
4 2
çè 2 ø 4
şi deci:
ö÷ é æ p 2 öù
2
æ 2 p
y + py + qy + r = ç y + + m÷÷ - êê 2my 2 - qy + ççm 2 + pm - r + ÷÷÷úú .
4 2 ç
çè 2 ø ë çè 4 ÷øû
Alegem parametrul m astfel încât polinomul în Y

æ p2 ö
f (Y) = 2mY 2 - qY + ççm 2 + pm - r + ÷÷÷
çè 4 ÷ø
să fie pătratul unui polinom de gradul I. Trebuie deci ca discriminantul ecuaţiei f ( y) = 0 să fie
nul, adică
æ p2 ö
q 2 - 8m ççm 2 + pm - r + ÷÷÷ = 0
çè 4 ÷ø
sau
æ p2 ö
8m3 + 8pm 2 - 8ççr - ÷÷÷ m - q 2 = 0 , (1.7)
çè 4 ÷ø
19

care este o ecuaţie de gradul III în m . Ecuaţia (1.7) are o rădăcină complexă; fie aceasta m 0 ,
care se exprimă prin radicali. Pentru m 0 avem:

2
æ q ö÷
f (Y) = 2m0 ççY - ÷÷ .
çè 4m 0ø
÷
Ecuaţia (1.6) devine:

2
æ 2 p ö
2
æ ö
çç y + + m 0 ÷÷ - 2m 0 çç y - q ÷÷ = 0
çè 2 ÷
ø ç
è 4m 0 ÷÷ø
sau
æ öæ ö
çç y 2 + p + m - 2m y + q ÷÷çç y 2 + p + m + 2m y - q ÷÷ = 0
çç ÷ ç ÷
2 2m 0 ÷÷øèç 2 2m 0 ÷÷ø
0 0 0 0
è 2 2
sau
ìï æp q ö÷÷
ïï 2 ç
ïï y - 2m 0 y + ççç 2 + m 0 + ÷= 0
ïï è 2 2m 0 ÷÷ø
í . (1.8)
ïï æ q ÷÷ö
ï çp
ïï y + 2m 0 y + çç + m 0 -
2
÷= 0
ïïî çè 2 2 2m 0 ÷÷ø
Formulele (1.8) ne arată că ecuaţia de gradul IV este rezolvabilă prin radicali.
Exemplul 1.5. Să se rezolve ecuaţia: x 4 + 4x 3 + 16x - 5 = 0 .

Facem substituţia x = y -1 şi obţinem ecuaţia:
4 3
( y -1) + 4 ( y -1) + 16 ( y -1)- 5 = 0  y 4 - 6y 2 + 24y - 24 = 0 .
Fie m un parametru. Atunci:
ö é
2
æ 6 æ 36 öù
y 4 - 6y 2 + 24y - 24 = çç y 2 - + m÷÷÷ - ê 2my 2 - 24y + çç m 2 - 6m + 24 + ÷÷÷ú =
çè 2 ø êë ç
è 4 øúû
= ( y 2 - 3 + m) - éê 2my 2 - 24y + (m 2 - 6m + 33)ùú .

2
ë û
Alegem pe m astfel încât polinomul 2my 2 - 24y + (m 2 - 6m + 33) să fie pătratul unui
polinom de gradul I. Obţinem ecuaţia:

-m 3 + 6m 2 - 33m + 72 = 0 .
O rădăcină a acestei ecuaţii este m0 = 3 . Ecuaţia devine:
2
æ 24 ö
( y - 3 + 3) - 6 çççè y - 12 ÷÷÷ø = 0  éêë y2 - 6 ( y - 2)ùúû éêë y2 + 6 ( y - 2)ùúû = 0 ,
2 2
de unde
20

y 2 - 6 ( y - 2) = 0 sau y 2 + 6 ( y - 2) = 0 ,
şi deci:
y 2 - 6y + 2 6 = 0 sau y 2 + 6y - 2 6 = 0 .
De aici se pot găsi cele patru rădăcini ale ecuaţiei în y şi prin substituţia x = y -1 se
obţin cele patru rădăcini ale ecuaţiei iniţiale.
1.4.2. Metoda lui R. Descartes (produs de polinoame de gradul II)
O rezolvare elegantă a ecuaţiei reduse de gradul IV, y 4 + py 2 + qy + r = 0 , a dat-o

celebrul matematician René Descartes. El a pornit de la ideea că un polinom de gradul IV poate
fi scris ca un produs de două polinoame de gradul II, adică:
Y 4 + pY 2 + qY + r = (Y 2 + aY + b)(Y 2 + a1Y + b1 ) , (1.9)
în care a, a1 , b, b1 trebuie determinaţi.

Identificând coeficienţii, Descartes obţine sistemul:
ì
ïa + a1 = 0
ï
ï
ï
ïb + b1 + aa1 = p .
í
ï
ïab1 + a1b = q
ï
ï
îb1b = r
ï
ï
El scrie ultima dintre ecuaţii într-un mod foarte ingenios:
2 2
(b1 + b) -(b1 - b) = 4r . (1.10)
Avem:
q
a1 = -a, b1 + b = p + a 2 , b1 - b = .
a
Înlocuind aceste relaţii în ecuaţia (1.10) se obţine:
q2
(p + a 2 )
2
- = 4r sau a 6 + 2pa 4 + (p 2 - 4r ) a 2 - q 2 = 0 .
a2
Notând a 2 = u , avem ecuaţia:
u 3 + 2pu 2 + (p 2 - 4r ) u - q 2 = 0 .
Această ecuaţie se numeşte rezolventa ecuaţiei de gradul IV de mai sus. Ea este o ecuaţie de
a1
gradul III. Făcând scimbarea de variabilă u = v - , o putem aduce la o ecuaţie de forma
3
v 3 + sv + t = 0 , care se poate rezolva cu ajutorul formulelor lui Cardano. Deci se găseşte u ,
adică a, a1 , b, b1 , astfel încât ecuaţia de gradul IV este rezolvabilă prin radicali.
21

Fie y1 , y 2 , y3 , y 4 rădăcinile ecuaţiei y 4 + py 2 + qy + r = 0 . Conform relaţiilor lui
Viète, din egalitatea (1.9) rezultă că -a reprezintă suma a două rădăcini oarecare. Deci a poate
lua şase valori, două câte două egale şi de semne contrare:
( y1 + y2 ) ,  ( y1 + y3 ) ,  ( y1 + y 4 ) .
Dacă u1 , u 2 , u 3 sunt rădăcinile ecuaţiei u 3 + 2pu 2 + (p 2 - 4r ) u - q 2 = 0 , cele şase
valori ale lui a sunt:

 u1 ,  u 2 ,  u 3 . (1.11)
Scriem atunci că: ( y1 + y 2 ) =  u1 , ( y1 + y3 ) =  u 2 , ( y1 + y 4 ) =  u 3 . Adunăm
 u1  u 2  u 3
relaţiile şi ţinem seama de faptul că y1 + y 2 + y3 + y 4 = 0 . Rezultă că y1 = .
2
Din cele opt valori ale expresiei doar patru convin.
În baza relaţiilor lui Viète avem:
y1 y 2 y3 + y1 y 2 y 4 + y1 y3 y 4 + y 2 y3 y 4 = -q .
Pe de altă parte avem că:

( y1 + y2 )( y1 + y3 )( y1 + y4 ) = y13 + y12 y2 + y12 y3 + y12 y4 + y1y2 y3 + y1y2 y4 + y1y3 y4 + y2 y3 y4 =
= y12 ( y1 + y 2 + y3 + y4 ) + y1 y 2 y3 + y1 y 2 y 4 + y1 y3 y 4 + y2 y3 y4 .
Rezultă că:
( y1 + y2 )( y1 + y3 )( y1 + y4 ) = -q .
Deci semnele radicalilor în (1.11) trebuie alese astfel încăt produsul celor trei radicali să
fie -q . În această situaţie cele patru rădăcini ale ecuaţiei y 4 + py 2 + qy + r = 0 au expresiile:
1
y1 =
2
(
u1 + u 2 - u 3 , )
1
y2 =
2
(
u1 - u 2 + u 3 , )
1
(
y 3 = - u1 + u 2 + u 3 ,
2
)
1
(
y 4 = - u1 - u 2 - u 3 .
2
)
1.4.3. Metoda lui L. Euler
Leonhard Euler, celebrul matematician elveţian, a arătat că soluţiile ecuaţiei

y 4 + py 2 + qy + r = 0
22

se pot scrie convenabil astfel:

ì
ï 1
ï
ï
ï
y1 =
2
(
u1 + u 2 - u 3 )
ï
ï
ï 1
ï
ï
ï
ï
y2 =
2
(
u1 - u 2 + u 3 )
í , (1.12)
ï 1
ï
ï
ï (
y 3 = - u1 + u 2 + u 3
2
)
ï
ï
ï 1
ï
ï
ï
ï
î 2
(
y 4 = - u1 - u 2 - u 3 )
unde u1 , u 2 , u 3 sunt rădăcinile ecuaţiei
u 3 + 2pu 2 + (p 2 - 4r ) u - q 2 = 0 .
Metoda constă în determinarea a trei numere v, z, w , a căror sumă să fie dublul unei
rădăcini a ecuaţiei de gradul IV, scrisă sub forma redusă y 4 + py 2 + qy + r = 0 .

Dacă v+z+w=2y , atunci
v 2 +z 2 +w 2 +2 ( vz + vw + zw ) =4y 2
şi deci:
(v2 +z 2 +w 2 ) +4 ( vz + vw + zw )( v 2 +z 2 +w 2 ) +4 ( v 2 z 2 + v2 w 2 + z 2 w 2 ) +8vzw ( v + z + w ) =16y 4 .

2
În ecuaţia dată înlocuim pe: y, y 2 , y 4 şi rezultă

1 é 2 2 2 2 ù
ê( v +z +w ) +4 ( vz + vw + zw )( v +z +w ) +4 ( v z + v w + z w ) +8vzw ( v + z + w )ú +
2 2 2 2 2 2 2 2 2
16 ë û
1 1
+ p éêë v 2 +z 2 +w 2 +2 ( vz + vw + zw )ùûú + q ( v+z+w ) + r = 0 ,
4 2
adică
1 2 2 1 1 1
( v +z +w 2 ) + ( vz + vw + zw )( v 2 +z 2 +w 2 ) + ( v 2 z 2 + v 2 w 2 + z 2 w 2 ) + vzw ( v + z + w )
2
16 4 4 2
1 1 1
+ p ( v +z +w ) + p ( vz + vw + zw ) + q ( v+z+w ) + r = 0 ,
2 2 2
4 2 2
sau încă:
(v2 +z 2 +w 2 ) +4 ( vz + vw + zw )( v 2 +z 2 +w 2 ) +4 ( v 2 z 2 + v 2 w 2 + z 2 w 2 ) +8uvw (u + v + w ) +
2
+4p ( v 2 +z 2 +w 2 ) +8p ( vz + vw + zw ) + 8q ( v+z+w ) + 16r = 0 .
În final, putem scrie:
(v2 +z 2 +w 2 ) +4 ( vz + vw + zw )( v 2 +z 2 +w 2 + 2p) +4p ( v 2 + z 2 + w 2 ) +8 ( vzw+q )( v + z + w ) +

2
+4( v2 z2 + v2 w 2 + z 2 w 2 ) +16r = 0 .
23

Fie v, z, w astfel încât v 2 +z 2 +w 2 + 2p = 0 şi vzw + q = 0 , deci v 2 +z 2 +w 2 = -2p şi

vzw = - q . Expresia de mai sus devine
(-2p) + 4p (-2p) + 4 ( v2 z 2 + v2 w 2 + z 2 w 2 ) +16r = 0 ,

2
adică
4p 2 - 8p 2 + 4 ( v 2 z 2 + v 2 w 2 + z 2 w 2 ) + 16r = 0 ,
de unde se obţine că:

v 2 z 2 + v 2 w 2 + z 2 w 2 = p 2 - 4r .
Am obţinut astfel sistemul:
ì
ï v 2 +z 2 +w 2 = -2p
ï
ï
ïv 2 z 2 + v 2 w 2 + z 2 w 2 = p 2 - 4r .
í
ï
ï
ï 2 2
î( vzw ) = (-q )
ï
ï
Deci v 2 , z 2 , w 2 sunt rădăcinile ecuaţiei de gradul III:
u 3 + 2pu 2 + (p 2 - 4r ) u - q 2 = 0 ,
ecuaţie ce se poate rezolva cu formulele lui Cardano. Dacă u1 , u 2 , u 3 sunt rădăcinile ei, atunci:
u =  u1 , v =  u 2 , w =  u 3 ,
astfel încât vzw=-q .

Deci rădăcinile y1 , y 2 , y3 , y 4 , date de relaţia v+z+w=2y , sunt cele menţionate în
formulele (1.12).
1.4.4. Metoda lui Liapin
O altă metodă interesantă de rezolvare a ecuaţiei de rezolvare a ecuaţiei

y 4 + py 2 + qy + r = 0 se găseşte în ,,Kurs Vîsşei Alghebrî” (E.S. Liapin, Moscova, 1953).
Scriem ecuaţia astfel:
y 4 + py 2 + qy + r = ( y 2 + l ) - éê(2l - p) y 2 + (-q ) y + (l 2 - r )ùú ,

2
ë û
unde l este un parametru oarecare. Dacă îl vom determina pe l , astfel încât
g ( y) = (2l - p) y 2 + (-q ) y + (l 2 - r )
să fie un pătrat perfect, atunci membrul drept al relaţiei va conţine diferenţa a două pătrate
perfecte. Acest lucru se poate realize uşor, scriind că discriminantul trinomului g ( y) este nul:
(-q) - 4 (2l - p)(l 2 - r) = 0

2
24

2
Pentru l obţinut din ecuaţia de mai sus, putem scrie g ( y) = (ay + b) şi deci:
y 4 + py 2 + qy + r = ( y 2 + l +ay + b)( y 2 + l -ay -b) ,
ceea ce duce la rezolvarea a două ecuaţii de gradul II.
1.5. Metoda lui Lagrange de rezolvare a ecuaţiilor algebrice de grad

mai mic sau egal cu 4
Metoda constă în a reduce o ecuaţie de acest tip la un număr de ecuaţii algebrice a căror
rezolvare este mai simplă. În cadrul acestei metode se găseşte ideea dezvoltării teoriei lui Galois.
f (X1 , X 2 , ..., X n )
Fie F (X1 , X 2 , ..., X n ) = o fracţie raţională cu coeficienţi numere
g (X1 , X 2 , ..., X n )
(
complexe. Notăm sF (X1 , X 2 , ..., X n ) = F Xs(1) , Xs(2) , ..., Xs(n) , s Î sn . )
Se spune că permutarea s invariază fracţia raţională F(X1 , X 2 , ..., X n ) dacă
( )
F Xs(1) , Xs(2) , ..., Xs(n) = F(X1 , X 2 , ..., X n ) . Vom nota cu H F mulţimea permutărilor ce
invariază pe F .
Propoziţia 1.1. H F este un subgrup al lui sn .
( )
Demonstraţie. Fie s Î H F . Avem F Xs(1) , Xs(2) , ..., Xs(n) = F(X1 , X 2 , ..., X n ) şi deci
( ) ( )
F Xs-1(1) , Xs-1(2) , ..., Xs-1(n) = F Xs-1(s(1)) , Xs-1(s(2)) , ..., Xs-1(s(n)) = F(X1 , X 2 , ..., X n ) .
Rezultă că s-1 Î H F .
Dacă s, t Î H F , atunci ( )
F X t(1) , X t(2) , ..., Xt(n) = F(X1 , X 2 , ..., X n ) şi deci
( ) ( )
F Xs(t(1)) , Xs(t(2)) , ..., Xst(n) = F Xs(1) , Xs(2) , ..., Xs(n) = F(X1 , X 2 , ..., X n ) .
( )
Rezultă că F X(st)(1) , X(st)(2) , ..., X(st)(n) = F (X1 , X 2 , ..., X n ) , adică st Î H F .
Deci H F este un subgroup al lui sn .
Definiţia 1.2. Subgrupul H F se numeşte subgrupul invariant al fracţiei raţionale
F(X1 , X 2 , ..., X n ) .
Invers, dat fiind un subgroup H al lui s n , o fracţie raţională F(X1 , X 2 , ..., X n ) se
spune că este un invariant pentru H dacă H = H F .
25

Observaţia 1.1. H = sn , dacă şi numai dacă F este o fracţie simetrică.
Propoziţia 1.2. Fie F(X1 , X 2 , ..., X n ) o fracţie raţională cu H F subgrupul invariant şi
fie pˆ = pH F o clasă de echivalenţă la stânga modulo H F . Atunci pentru orice s Î pH F avem
sF (X1 , X 2 , ..., X n ) = pF(X1 , X 2 , ..., X n ) .
Demonstraţie. Dacă s Î pH F , atunci există t Î H F astfel încât s = pt . Atunci:
( )
sF(X1 , X 2 , ..., X n ) = (pt) F(X1 , X 2 , ..., X n ) = pF X t(1) , X t(2) , ..., X t(n) =
( )
= pF (X1 , X 2 , ..., X n ) = F Xp(1) , Xp(2) , ..., Xp(n) .
Teorema 1.1. Fie F(X1 , X 2 , ..., X n ) o fracţie raţională cu H F subgrupul invariant
asociat. Atunci F(X1 , X 2 , ..., X n ) este rădăcină a unui polinom de gradul p = [sn : H F ] cu
coeficienţi în inelul polinoamelor simetrice în nedeterminatele X1 , X 2 , ..., X n .
Demonstraţie. Fie pˆ 1 , pˆ 2 , ..., pˆ p clasele de echivalenţă la stânga modulo H F . Putem
presupune că p1 = e .
( )
Să punem: Fi (X1 , X 2 , ..., X n ) = pi F(X1 , X 2 , ..., X n ) = F Xpi (1) , Xpi (2) , ..., Xpi (n) .
Cum p1 = e , atunci F1 (X1 , X 2 , ..., X n ) = F(X1 , X 2 , ..., X n ) .

p
Considerăm polinomul de gradul p : P (Y) = (Y - Fi (X1 , X 2 , ..., X n )) .
i=1
Fie s o permutare arbitrară a lui sn . Atunci sFi (X1 , X 2 , ..., X n ) este una dintre
valorile F1 , F2 , ..., Fp .
Într-adevăr, sFi (X1 , X 2 , ..., X n ) = spi F (X1 , X 2 , ..., X n ) .
Dar spi aparţine unei clase de echivalenţă şi fie aceasta p̂ j . Din propoziţia anterioară
obţinem spi F (X1 , X 2 , ..., X n ) = p jF (X1 , X 2 , ..., X n ) = Fj (X1 , X 2 , ..., X n ) . Pe de altă parte,
dacă i ¹ j avem sFi ¹ sFj . Într-adevăr, dacă sFi = sFj atunci s-1 (sFi ) = s-1 (sFj ) şi deci
Fi = Fj .
Valorile F1 , F2 , ..., Fp sunt distincte. Într -adevăr, dacă Fi = Fj , atunci pi F = p jF , de
unde p-j 1pi F = F şi deci p-j 1pi Î H F , ceea ce implică pˆ i = pˆ j , adică se obţine o contradicţie.
Deci rezultă egalitatea {sF1 , sF2 , ..., sFp } = {F1 , F2 , ..., Fp } , oricare ar fi s Î sn .
Scriem polinomul P (Y ) sub forma
26

P (Y) = Y p - A1Y p-1 + A 2 Y p-2 + ... + (-1) A p ,
unde:
p
A1 = F1 + F2 + ... + Fp = å Fi ,
i=1
A2 = å
1£i< j£p
FF
i j ,
……………………………….
A p = F1F2 ...Fp .
Fie s o permutare arbitrară a lui sn . Ţinând seama de forma lui P (Y ) obţinem:

p p
sA1 = å sFi = å Fi = A1 ,
i=1 i=1
sA 2 = å
1£i< j£p
sFisFj = å
1£i< j£p
i j = A2 ,
FF
…………………
sA p = sF1sF2 ...sFp = F1F2 ...Fp = A p .
Rezultă că polinoamele A1 , A 2 , ..., A p sunt simetrice şi F1 = F este o rădăcină a
polinomului P (Y) .
1.5.1. Rezolvarea ecuaţiei de gradul III prin metoda lui Lagrange
Considerăm ecuaţia de gradul III (forma redusă), x 3 + px + q = 0 , unde p, q sunt

numere complexe.
Considerăm expresia B = (X1 + eX 2 + e 2 X 3 ) , unde e este o rădăcină cubică a unităţii,

3
diferită de 1. Subgrupul invariant pentru B este H B = {e, (1, 2, 3,) , (1, 3, 2)} . Cum H B este
de indice 2 în s3 , atunci conform teoremei anterioare B verifică o ecuaţie de gradul II cu
coeficienţi polinoame simetrice în X1 , X 2 , X 3 . Să determinăm această ecuaţie.
Clasele de echivalenţă la stânga modulo grupul H B sunt două:
ê = eH B = H B = {e, (1, 2, 3,) , (1, 3, 2)} ,
(
1, 2) = (1, 2) H B ={(1, 2) , (1, 3) , (2, 3)} .
Cele două valori ale lui B sunt:
B1 = eB = B = (X1 + eX 2 + e 2 X3 ) ,
3
27

B2 = (1, 2) B = (X 2 + eX1 + e 2 X 3 ) .
3
Ecuaţia de gradul II pe care o verifică B este

(z - B1 )(z - B2 ) = 0 sau z 2 -(B1 + B2 ) z + B1B2 = 0 .
Dar, calculând, obţinem
B1 + B2 = (X1 + eX 2 + e 2 X 3 ) + (X 2 + eX1 + e 2 X 3 ) = 2s13 - 9s1s 2 + 27s3

3 3
şi
B1B2 = (X1 + eX 2 + e 2 X 3 ) (X 2 + eX1 + e 2 X 3 ) = (s12 - 3s 2 ) ,

3 3 3
unde s1 , s 2 , s3 sunt sumele Viète pentru X1 , X 2 , X3 .
Deci B verifică ecuaţia:
z 2 - (2s13 - 9s1s 2 + 27s3 ) z + (s12 - 3s 2 ) = 0 ,

3
(1.13)
coeficienţii săi fiind polinoame simetrice.

Să notăm L eX = X1 + eX 2 + e 2 X 3 . Se vede că B1 = L3eX şi B2 = L3e2X , unde B1 , B2 sunt
rădăcinile ecuaţiei (1.13).

Dacă x1 , x 2 , x3 sunt rădăcinile ecuaţiei x 3 + px + q = 0 , şi notăm cu Lex valoarea lui
L eX când facem X1 = x1 , X 2 = x 2 , X 3 = x3 , obţinem sistemul de ecuaţii:
ì
ï x1 + x 2 + x3 = 0
ï
ï
ï x + ex + e 2 x = L .
í 1 ex
ï
ï
2 3
ï 2
îx1 + e x 2 + ex3 = L e2 x
ï
1 1 1
Determinantul sistemului este 1 e e 2 = 3(e 2 - e) ¹ 0 , deci sistemul are soluţie
1 e2 e
unică. Rezolvând acest sistem, obţinem soluţia:

1
x1 =
3
( L ex + L e 2 x ) ,
1 2
x2 =
3
( e L ex + e L e 2 x ) ,
1
x3 =
3
( eL ex + e 2 L e 2 x ) .
Aşadar rezolvarea ecuaţiei de gradul III, x 3 + px + q = 0 , se reduce la determinarea lui

Lex şi a lui L e2 x .
28

Să notăm cu b1 , b 2 valorile lui B1 , respectiv B2 pentru X1 = x1 , X 2 = x 2 , X 3 = x3 .
Atunci b1 şi b 2 sunt soluţiile ecuaţiei (1.13), unde punem X1 = x1 , X 2 = x 2 , X 3 = x3 . În acest
caz s1 = 0, s 2 = p, s3 = -q .
Deci b1 , b 2 sunt rădăcinile ecuaţiei z 2 + 27qz - 27p3 = 0 . Această ecuaţie se numeşte
rezolventa8 ecuaţiei x 3 + px + q = 0 . Obţinem:

2 3
27q æ q ö÷ æ p ÷ö
b1 = - + 27 çç ÷ + çç ÷ ,
2 èç 2 ø÷ çè 3 ÷ø
2 3
27q æqö æpö
b2 = - - 27 çèçç ø÷÷÷ + çèçç ø÷÷÷ .
2 2 3
Cum L3ex = b1 , atunci L ex = 3 b1 iar L3e2 x = b2 şi deci L e2 x = 3 b 2 . Dar
L e2 x L ex = s12 - 3s 2 = -3p , deci L e2 x este determinat de Lex . Înlocuind în formulele lui
x1 , x 2 , x3 în funcţie de Lex , L e2 x , obţinem din nou formulele lui Cardano de determinare a
rădăcinilor ecuaţiei de gradul III.

Prin această metodă rezolvarea ecuaţiei de gradul III (forma redusă) se reduce la
rezolvarea ecuaţiei de gradul II şi a două ecuaţii binome de gradul III.
Exemplul 1.6. Să se rezolve ecuaţia x 3 - 6x + 9 = 0 .

Avem p = -6 şi q = 9 şi deci
2 3 2 2 3
æ q ÷ö æ p ÷ö æ 9 ÷ö æ ö æ ö
çç ÷ + çç ÷ = çç ÷ + (-2)3 = 81 - 8 = 49  çç q ÷÷ + çç p ÷÷ = 7 .
èç 2 ÷ø çè 3 ÷ø çè 2 ÷ø 4 4 çè 2 ÷ø çè 3 ÷ø 2
Obţinem:
27 ⋅ 9 7
b1 = - + 27 ⋅ = -27 ,
2 2
27 ⋅ 9 7
b2 = - - 27 ⋅ = -27 ⋅ 8 .
2 2
Rezultă că:
Lex = 3 -27 = -3 şi Le2x = 3 -27 ⋅ 8 = -3⋅ 2 = -6 .
În final rezultă că:

1
x1 = (-3 - 6) = -3 ,
3

8

29

1 1 -3 + i 3 3 - i 3
x 2 = éëê e 2 (-3) + e (-6)ùûú = (-e 2 - 2e)⋅ 3 = -(e 2 + 2e) = - = ,
3 3 2 2
1 1 -3 - i 3 3 + i 3
x 3 = éêë e (-3) + e 2 (-6)ùúû = (-e - 2e 2 )⋅ 3 = -(e + 2e 2 ) = - = .
3 3 2 2
1.5.2. Rezolvarea ecuaţiei de gradul IV prin metoda lui Lagrange
Considerăm ecuaţia x 4 + a1x 3 + a 2 x 2 + a 3 x + a 4 = 0 , unde a1 , a 2 , a 3 , a 4 sunt numere
complexe. Considerăm polinomul A = X1X 2 + X3X 4 . Subgrupul invariant al lui A este:
H A = {e, (1, 2) , (3, 4) , (1, 2) (3, 4) , (1, 3) (2, 4) , (1, 4) (2, 3) , (1, 3, 2, 4) , (1, 4, 2, 3) } ,
care este de indice 3 în s4 .
Clasele de echivalenţă la stănga modulo subgrupul H A sunt:
ê = H A , (
1, 3) = (1, 3) H A , (
1, 4) = (1, 4) H A .
Cele trei valori ale lui A sunt:

A1 = A = X1X 2 + X3X 4 ,
A 2 = (1, 3) A = X1X 4 + X 2 X3 ,
A3 = (1, 4) A = X1X3 + X 2 X 4 .
Ecuaţia de gradul III pe care o satisface A este

(z - A1 )(z - A 2 )(z - A3 ) = 0
sau
z3 -(A1 + A 2 + A3 ) z 2 + (A1A 2 + A1A3 + A 2 A3 ) z - A1A 2 A3 = 0 .
Dar, calculând, obţinem

A1 + A 2 + A 3 = s 2 ,
A1A 2 + A1A 3 + A 2 A 3 = s1s3 - 4s 4 ,
A1A 2 A 3 = s12s 4 + s32 - 4s 2s 4 ,
unde s1 , s 2 , s3 , s 4 sunt sumele lui Viète în X1 , X 2 , X 3 , X 4 .
Prin urmare A satisface ecuaţia:

z 3 - s 2 z 2 + (s1s3 - 4s 4 ) z - (s12s 4 + s32 - 4s 2s 4 ) = 0 .
Fie x1 , x 2 , x 3 , x 4 rădăcinile ecuaţiei x 4 + a1 x 3 + a 2 x 2 + a 3 x + a 4 = 0 .
30

Să notăm cu a i valorile lui Ai , cu 1 £ i £ 3 , când punem X1 = x1 , X 2 = x 2 , X 3 = x 3
şi X 4 = x 4 . Ţinând seama de relaţiile lui Viète, rezultă că a i , cu 1 £ i £ 3 , sunt rădăcinile
ecuaţiei:
z 3 - a 2 z 2 + (a1a 3 - 4a 4 ) z - (a12 a 4 + a 32 - 4a 2 a 4 ) = 0 .
Această ecuaţie se numeşte rezolventa9 ecuaţiei iniţiale.

Dar
a1 = x1 x 2 + x 3 x 4 ,
a 2 = x1 x 4 + x 2 x 3 ,
a 3 = x1 x 3 + x 2 x 4 ,
şi cum x1x 2 x 3 x 4 = a 4 , din relaţiile de mai sus obţinem că:
x1x 2 şi x 3 x 4 sunt soluţiile ecuaţiei
z12 -a1z1 + a 4 = 0 ,
x1x 4 şi x 2 x 3 sunt soluţiile ecuaţiei
z 2 2 -a 2 z 2 + a 4 = 0 ,
iar x1x 3 şi x 2 x 4 sunt soluţiile ecuaţiei
z 32 -a 3 z 3 + a 4 = 0 .
Este uşor de văzut că odată determinate valorile x1x 2 , x1x 3 , x 2 x 3 , x1x 4 , ... obţinem
imediat pe x1 , x 2 , x 3 , x 4 .
Să scriem
x1 + x 2 + x 3 + x 4 = 0 ( a1 = 0 , în cazul ecuaţiei reduse),
x1x 2 x 3 + x1x 2 x 4 + x1x 3 x 4 + x 2 x 3 x 4 = -a 3

şi deci:
x 3 + x 4 = -( x1 + x 2 ) ,
x1x 2 ( x 3 + x 4 ) + x 3 x 4 ( x1 + x 2 ) = -a 3 .
Dacă x1 = x1x 2 şi x 2 = x 3 x 4 sunt rădăcinile ecuaţiei z12 -a1z1 + a 4 = 0 , avem că
-x1 ( x1 + x 2 ) + x 2 ( x1 + x 2 ) = -a 3
şi deci:

9

31

a3
x1 + x 2 = .
x1 - x 2
Prin urmare am obţinut:
ì
ï a3
ï
ïx1 + x 2 = x -x
í 1 2
ï
ï
îx1x 2 = x1
ï
ï
şi
ì
ï a3
ï
ïx 3 + x 4 = - x -x
í 1 2 .
ï
ï
îx 3 x 4 = x 2
ï
ï
Formăm sistemul de ecuaţii gradul II
ì
ï a3
ï
ïu2 - u + x1 = 0
ï
ï x1 -x 2
í ,
ï
ï 2 a3
ï v + v + x2 = 0
ï
ï x1 -x2
î
ale cărui rădăcini u1 , u 2 şi v1 , v 2 sunt rădăcinile x1 , x 2 respectiv x 3 , x 4 ale ecuaţiei de gradul
IV.
Considerând ecuaţia z 2 2 -a 2 z 2 + a 4 = 0 sau ecuaţia z 3 2 -a 3 z 3 + a 4 = 0 , prin acelaşi
raţionament găsim aceleaşi rădăcini pentru ecuaţia de gradul IV.
Deci rezolvarea ecuaţiei de gradul IV se reduce la rezolvarea unei ecuaţii de gradul III
(rezolvanta lui Lagrange) şi a trei ecuaţii de gradul II.
Exemplul 1.7. Să se rezolve ecuaţia: 4x 4 - 8 3x + 13 = 0 .
13
Forma redusă a ecuaţiei este: x 4 - 2 3x + = 0 . Avem că:
4
13
a1 = 0, a 2 = 0, a 3 = 2 3, a 4 = .
4
Rezolventa ecuaţiei este z 3 -13z -12 = 0 , care are rădăcinile:
a1 = -1, a 2 = -3, a 3 = 4 .
Ecuaţia de gradul II, cu rădăcinile x1x 2 şi x 3 x 4 este
13
z12 + z1 + =0.
4
Rezolvând această ecuaţie obţinem:
-1 + 2i 3
x1 = x1x 2 = ,
2
32

-1- 2i 3
x2 = x 3 x 4 = .
2
Apoi aflăm:
2 3 4 3 1
x1 + x 2 = = = = -i,
-1 + 2i 3 + 1 + 2i 3 4i 3 i
2
2 3
x3 + x 4 = - = i.
-1 + 2i 3 + 1 + 2i 3
2
Formăm două ecuaţii de gradul II:
2u 2 + 2iu -1 + 2i 3 = 0 , cu rădăcinile u1 = x1 , u 2 = x 2
şi
2v 2 - 2iv -1- 2i 3 = 0 cu rădăcinile v1 = x 3 , v 2 = x 4 .
Din rezolvarea lor obţinem:
-i + 2 - 3i 1+ 3
x 1 = u1 = = 1- i ,
2 2
-i - 2 + 3i 1- 3
x2 = u2 = = -1 - i ,
2 2
i + 2 + 3i 1+ 3
x 3 = v1 = = 1+ i ,
2 2
i - 2 - 3i 1- 3
x 4 = v2 = = -1 + i .
2 2
33

Daniela Manea Ecuaţii algebrice de grad mai mare sau egal cu 5, rezolvabile prin radicali
Capitolul 2. Ecuaţii algebrice de grad mai mare sau egal cu 5,

rezolvabile prin radicali
Teorema 2.1 (Abel-Ruffini). Ecuaţia generală de grad n , x n + a1x n-1 + ... + a n = 0 ,
nu este rezolvabilă prin radicali pentru n ³ 5 . (Pentru n £ 4 , ecuaţia generală este rezolvabilă
prin radicali).
Totuşi, sunt ecuaţii de grad mai mare sau egal cu 5 ce se pot rezolva prin radicali, deci
pentru care pot fi date formule de determinare a rădăcinilor lor. Prezentăm în continuare câteva
tipuri de astfel de ecuaţii.
2.1. Ecuaţii binome
Definiţia 2.1. Ecuaţia de forma x n - a = 0 ( a Î , n ³ 1 ) se numeşte ecuaţie binomă.

Rezolvarea acestei ecuaţii este echivalentă (conform ideii lui Gauss, din 1801) cu
determinarea rădăcinilor de ordinul n ale lui a . Se scrie numărul a sub formă trigonometrică,
obţinând ecuaţia echivalentă x n = r (cos j + i sin j) , unde r reprezintă modulul numărului
complex a , iar j este argumentul redus al acestuia ( a = r (cos j + i sin j) ).
æ j + 2kp j + 2kp ö÷
Soluţiile ecuaţiei sunt date de formula x = n a = n r ççcos + i sin ÷ , unde
çè n n ø÷
0 £ k £ n -1 . Astfel ecuaţia de gradul n are n rădăcini distincte.
(
Exemplul 2.1. Să se rezolve ecuaţia: ix 4 - 1 + i 3 = 0 . )
1+ i 3
( )
Avem: ix 4 = 1 + i 3 . Rezultă: x 4 =
i
 x 4 = 3 - i . Deci r = 3 +1 = 2 ,
11p æ 11p 11p ö÷

j= şi scriem x 4 = 2 ççcos + i sin ÷ . Rădăcinile acestei ecuaţii sunt date de:
6 çè 6 6 ÷ø
æ 11p + 12kp 11p + 12kp ö÷
x k = 4 2 ççcos + i sin ÷÷ ,
çè 24 24 ø
cu 0 £ k £ 3 .
Deci rădăcinile ecuaţiei date vor fi:
34

æ 11p 11p ö÷ æ 23p 23p ÷ö

x 0 = 4 2 ççcos + i sin ÷÷ , x1 = 2 çççcos
4
+ i sin ÷,
çè 24 24 ø è 24 24 ÷ø
æ 35p 35p ö÷ æ 47p 47p ö÷
x 3 = 4 2 ççcos + i sin ÷÷ , x 3 = 2 çççcos
4
+ i sin ÷.
çè 24 24 ø è 24 24 ø÷
Observaţia 2.1. Ideea de rezolvare a ecuaţiilor de grad mai mare sau egal cu 5 este de
a o reduce la rezolvarea succesivă a unui număr de ecuaţii simple (de regulă ecuaţii binome).
2.2. Ecuaţii trinome
Definiţia 2.2. O ecuaţie de forma ax p + bx q + cx r = 0 , cu p, q, r Î  şi a, b, c Î  se

numeşte ecuaţie trinomă.
Eliminând factorul corespunzător celor r rădăcini nule, obţinem ecuaţia
ax n + bx m + c = 0 .
În cazurile când n = 2m sau n = 3m , rezolvarea ecuaţiei ax n + bx m + c = 0 se reduce
la rezolvarea unei ecuaţii de gradul II, respectiv III şi a unor ecuaţii binome.
În cazul particular m = 2 şi n = 4 , obţinem ecuaţia ax 4 + bx 2 + c = 0 .
Definiţia 2.3. Ecuaţia ax 4 + bx 2 + c = 0 , cu a, b, c Î  se numeşte ecuaţie bipătrată.
Exemplul 2.2. Să se rezolve ecuaţia: x 6 + 15x 3 -16 = 0 .

Fie y = x 3 . Rezolventa ecuaţiei este y 2 + 15y -16 = 0 şi soluţiile ei sunt:
y1 = -16, y 2 = 1 .
Avem de rezolvat ecuaţiile binome: x 3 -1 = 0 şi x 3 + 16 = 0 .

2kp 2kp
Din x 3 = 1 rezultă: x k = cos + i sin , 0£k£2.
3 3
æ (2t +1) p (2t +1)p ö÷
Din x 3 = -16 rezultă: x t = 2 3 2 çççcos + i sin ÷÷ , 0 £ t £ 2 .
çè 3 3 ø÷
Deci soluţiile ecuaţiei date sunt:
x1 = 1,
2p 2p 1 3
x 2 = cos + i sin =- +i ,
3 3 2 2
4p 4p 1 3
x 3 = cos + i sin = - -i ,
3 3 2 2
æ p pö æ1 3ö
x 4 = 2 3 2 ççcos + i sin ÷÷÷ = 2 3 2 ççç + i ÷÷÷ ,
èç 3 3ø çè 2 2 ø÷
x 5 = 2 3 2 (cos p + i sin p) = -2 3 2,
35

æ 5p 5p ö æ1 3ö
x 6 = 2 3 2 ççcos + i sin ÷÷÷ = 2 3 2 ççç - i ÷÷÷.
èç 3 3ø çè 2 2 ÷ø
2.2.1. Ecuaţii bipătrate
Definiţia 2.4. Ecuaţia de forma ax 4 + bx 2 + c = 0 , cu a, b, c Î  , a ¹ 0 se numeşte
ecuaţie bipătrată. Notând x 2 = y , se obţine ecuaţia de gradul II ay 2 + by + c = 0 , care se

numeşte rezolventa ecuaţiei.
-b  b 2 - 4ac
Rădăcinile ecuaţiei bipătrate sunt date de x =  , numită formula de
2a
rezolvare a ecuaţiei bipătrate. În această formulă apar radicali de forma A  B , care pot fi
aduşi la o sumă sau la o diferenţă de radicali simpli:
A + A2 - B A - A2 - B
A B =  ( A 2 ³ B, B ³ 0 ).
2 2
2.3. Ecuaţii reciproce
Definiţia 2.5. Ecuaţia de forma a n x n + a n-1x n-1 + ... + a 2 x 2 + a1x + a 0 = 0 ( a n ¹ 0 ), cu
proprietatea că a n-i = a i , "i=0, n , se numeşte ecuaţie reciprocă de gradul n (coeficienţii
termenilor egal depărtaţi de extreme sunt egali).

Enunţăm mai jos câteva proprietăţi generale pentru ecuaţiile reciproce de grad n .
1
P.2.1. Dacă ecuaţia reciprocă are rădăcina a , atunci ea are şi rădăcina .
a
Demostraţie. Dacă a este rădăcină, atunci rezultă că:
a n a n + a n-1a n-1 + ... + a 2 2a 2 + a1a + a 0 = 0
şi a ¹ 0 ( a = 0  a 0 = 0  a n = 0 , contradicţie). Deci se poate împărţi cu a n şi obţinem:

n -1 n
æ1ö æ1ö æ1ö
a n + a n-1 çç ÷÷÷ + ... + a1 çç ÷÷÷ + a 0 çç ÷÷÷ = 0 .
çè a ø èç a ø èç a ø
Dar a i = a n-i , 0 £ i £ n şi deci putem scrie:

n n -1
æ1ö æ1ö æ1ö
a n çç ÷÷÷ + a n-1 çç ÷÷÷ + ... + a1 çç ÷÷÷ + a 0 = 0 .
èç a ø èç a ø èç a ø
36

1
Prin urmare este rădăcină.
a
P.2.2. Orice ecuaţie reciprocă de grad impar are rădăcina x = -1 .
Demonstraţie. Fie n = 2p + 1 . Notăm f ( x ) = a 2p+1x 2p+1 + a 2p x 2p + ... + a 2 x 2 + a1x + a 0
şi atunci:
2p+1 2p 2
f (-1) = a 2p+1 (-1) + a 2p (-1) + ... + a 2 (-1) + a1 (-1) + a 0 =
p +1 p
= -a 2p+1 + a 2p - ... + a p+1 (-1) + a p (-1) + ... + a 2 - a1 + a 0 =
= (a 0 - a 2p+1 ) -(a1 - a 2p ) + ... + (-1) (a p - a p+1 ) .

p
Dar a i = a 2p+1-i ( 0 £ i £ 2p + 1 ). Rezultă că f (-1) = 0 şi deci x = -1 este rădăcină
pentru ecuaţia reciprocă de grad impar.

P.2.3. Orice ecuaţie recirocă de grad impar se reduce la rezolvarea ecuaţiei x +1 = 0
şi a unei ecuaţii reciproce de grad par.
Demonstraţie. Din P.2.2. rezultă că x = -1 este rădăcină a lui f . Conform teoremei
lui Bézout, avem că f ( x ) = ( x +1) g ( x ) .
Fie g ( x ) = b 2p x 2p + ... + b 2 x 2 + b1x + b0 . Scriem:
a 2p+1x 2p+1 + a 2p x 2p + ... + a 2 x 2 + a1x + a 0 = ( x + 1)(b 2p x 2p + ... + b 2 x 2 + b1x + b 0 ) .
Prin identificarea coeficienţilor avem:

a 2p+1 = b 2p ,
a 2p = b 2p + b 2p-1 ,
a 2p-1 = b 2p-1 + b 2p-2 ,
.....................
a 2 = b 2 + b1 ,
a1 = b1 + b0 ,
a 0 = b0 .
Cum a i = a 2p+1-i ( 0 £ i £ 2p + 1 ), rezultă că b 0 = b 2p .
Cum b 2p + b 2p-1 = b1 + b 0 , rezultă că b1 = b 2p-1 .
Procedând la fel, din egalităţile anterioare rezultă că bi = b 2p-i ( 0 £ i £ 2p ). Deci
ecuaţia b 2p x 2p + ... + b 2 x 2 + b1x + b 0 = 0 este reciprocă.
P.2.4. Orice ecuaţie reciprocă de grad par, n = 2p , se reduce la rezolvarea unei

ecuaţii de grad p şi a p ecuaţii de grad II.
37

Demonstraţie. Fie ecuaţia reciprocă a 2p x 2p + ... + a 2 x 2 + a1x + a 0 = 0 , a 2p ¹ 0 .
Împărţim ecuaţia prin x p , x ¹ 0 . Rezultă că:

æ 1ö æ 1 ö æ 1ö
a 2p çç x p + p ÷÷÷ + a 2p-1 çç x p-1 + p-1 ÷÷÷ + ... + a p+1 çç x + ÷÷÷ + a p = 0 . (2.1)
èç x ø çè x ø çè xø
1 1
Notăm y = x + . Rezultă x 2 + 2 = y 2 - 2 .
x x
k
æ 1ö
În general din y k = çç x + ÷÷÷ se obţine
çè xø
1 1 1 1
y k = x k + C1k x k-2 + C k2 x k-4 + C3k x k-6 + ... + C3k k -6
+ C k2 k -4
+ C1k k -2
+ ,
x x x xk
adică:
æ 1ö æ 1 ö æ 1 ö
y k = çç x k + k ÷÷÷ + C1k çç x k-2 + k-2 ÷÷÷ + C k2 çç x k-4 + k-4 ÷÷÷ + ... .
çè x ø ç
è x ø èç x ø
1
Pentru k = 1, 2, ..., p se găseşte x k + , în funcţie de y, y 2 , ..., y p-1 , y p . Înlocuind
xk
valorile găsite în ecuaţia (2.1) va rezulta o ecuaţie în necunoscuta y , de gradul p , care va avea
p rădăcini y1 , y 2 , ..., y p .
Pentru a obţine rădăcinile ecuaţiei reciproce, se rezolvă cele p ecuaţii de forma

1
x+ = yi , i Î {1, 2, ..., p} , adică de forma x 2 - yi x +1 = 0, i Î {1, 2, ..., p} .
x
Definiţia 2.6. Se numesc ecuaţii reciproce şi ecuaţiile de forma:
a n x n + a n-1x n-1 + ... + a 0 = 0 ,
având proprietatea următoare: a i = -a n-i , "i=0, n .
Dacă n = 2p , din a i = -a 2p-i rezultă că a p = -a p , deci a p = 0 . Prin urmare orice
ecuaţie de tipul menţionat mai sus are ca rădăcină pe x = 1 . Atunci, conform teoremei lui Bézout
putem scrie
a n x n + a n-1x n-1 + ... + a 2 x 2 + a1x + a 0 = ( x -1)(b n-1x n-1 + ... + b 2 x 2 + b1x + b 0 )
sau:
a n x n + a n-1x n-1 + ... + a 2 x 2 + a1x + a 0 = bn-1x n + (b n-2 - bn-1 ) x n-1 + ... + (b0 - b1 ) x - b0 .
Prin identificarea coeficienţilor avem:
38

a p = b n-1 ,
a n-1 = b n-2 - b n-1 ,
a n-2 = b n-3 - b n-2 ,
.....................
a 2 = b1 - b 2 ,
a1 = b 0 - b1 ,
a 0 = -b 0 .
Cum a 0 = -a n rezultă că b 0 = b n-1 , cum a1 = -a n-1 rezultă că b1 = b n-2 şi cum
a 2 = -a n-2 rezultă că b 2 = b n-3 . Continuînd astfel, obţinem că bi-1 = b n-i , "i=1, n-1 , ceea ce ne
arată că ecuaţia b n-1x n-1 + ... + b 2 x 2 + b1x + b 0 = 0 este o ecuaţie reciprocă.
Concluzia 2.1. Orice ecuaţie de forma a n x n + a n-1x n-1 + ... + a 0 = 0 , cu proprietatea că
a i = -a n-i , "i=0, n , se reduce la rezolvarea ecuaţiei x -1 = 0 şi a unei ecuaţii reciroce de grad

n -1 .
Definiţia 2.7. O ecuaţie în care coeficienţii termenilor egal depărtaţi de extreme sunt
fie egali (ecuaţii reciproce de speţa întâia), fie opuşi (ecuaţii reciproce de speţa a doua), se va
numi ecuaţie reciprocă.
Observaţia 2.2. Ecuaţiile reciproce de grad impar de speţa întâia au rădăcina -1 , iar
cele de speţa a doua au rădăcina 1.
2.3.1. Ecuaţii reciroce de gradul III
Forma generală a ecuaţiei reciproce de speţa întâia este ax 3 + bx 2 + bx + a = 0 , cu

a, b Î  , a ¹ 0 . Această ecuaţie are rădăcina -1 , deci o putem scrie sub forma
( x + 1) éêëax 2 + (b - a ) x + a ùúû = 0 . Astfel ecuaţia admite rădăcinile: x1 = -1 şi x 2 , x 3 date de

ecuaţia ax 2 + (b - a ) x + a = 0 .
Forma generală a ecuaţiei reciproce de speţa a doua este ax 3 + bx 2 - bx - a = 0 , cu

a, b Î  , a ¹ 0 . Această ecuaţie are rădăcina 1, deci o putem scrie sub forma
( x -1) éëê ax 2 + (a + b) x + a ùûú = 0 . Astfel ecuaţia admite rădăcinile: x1 = 1 şi x 2 , x 3 date de ecuaţia

ax 2 + (a + b) x + a = 0 .
Exemplul 2.3. Să se rezolve ecuaţiile: a) 2x 3 + 3x 2 + 3x + 2 = 0 ;

b) 2x 3 - x 2 + x - 2 = 0 .
a) Ecuaţia reciprocă de speţa întâia 2x 3 + 3x 2 + 3x + 2 = 0 se mai scrie:
39

( x + 1)(2x 2 + x + 2) = 0 .
-1 + i 15 -1- i 15
Rezultă că soluţiile ei sunt: x1 = -1, x 2 = , x2 = .
4 4
b) Ecuaţia reciprocă de speţa a doua 2x 3 - x 2 + x - 2 = 0 se mai scrie:
( x -1)(2x 2 + x + 2) = 0 .
-1 + i 15 -1- i 15
Rezultă că soluţiile ei sunt: x1 = 1, x 2 = , x2 = .
4 4
2.3.2. Ecuaţii reciproce de gradul IV
Forma generală a ecuaţiei reciproce de gradul IV (speţa întâia) este:

ax 4 + bx 3 + cx 2 + bx + a = 0 , (2.2)
cu a, b Î  , a ¹ 0 .
Ecuaţia nu are rădăcina x = 0 , deci putem împărţi cu x 2 . Rezultă

b a
ax 2 + bx + c + + 2 = 0 , (a ¹ 0)
x x
şi grupând convenabil termenii vom scrie:
æ 1ö æ 1ö
a çç x 2 + 2 ÷÷÷ + b çç x + ÷÷÷ + c = 0 .
çè x ø ç
è xø
1 1
Facem substituţia y = x + . Rezultă că x 2 + 2 = y 2 - 2 . Ecuaţia devine:
x x
( y 2 - 2) a + by + c = 0  ay2 + by + c - 2a = 0 ,
1
numită rezolventa ecuaţiei. Dacă y1 şi y 2 sunt soluţiile acestei ecuaţii, rezultă că y1 = x + şi
x
1
y2 = x + sau x 2 - xy1 + 1 = 0 şi x 2 - xy 2 + 1 = 0 , care sunt ecuaţii de gradul II.
x
Astfel se obţin soluţiile x1 , x 2 , x 3 , x 4 ale ecuaţiei (2.2).
Exemplul 2.4. Să se rezolve ecuaţia: 4x 4 + x 3 + 5x 2 + x + 4 = 0 .

æ 1ö æ 1ö
Împărţim ecuaţia cu x 2 şi rezultă ecuaţia: 4 çç x 2 + 2 ÷÷÷ + çç x + ÷÷÷ + 5 = 0 . Facem
çè x ø è ç xø
1 3
substituţia y = x + şi obţinem o nouă ecuaţie 4y 2 + y - 3 = 0 , care are rădăcinile y1 = şi
x 4
y 2 = -1 .
40

3
Deci avem ecuaţiile: x 2 - x + 1 = 0  4x 2 - 3x + 4 = 0 şi x 2 + x + 1 = 0 .
4
Astfel rădăcinile ecuaţiei de gradul IV vor fi:
3 + i 55 3 - i 55 -1 + i 3 -1 - i 3
x1 = , x2 = , x3 = , x4 = .
8 8 2 2
2.3.3. Ecuaţii reciroce de gradul V
Forma generală a ecuaţiei reciproce de gradul V (speţa întâia) este:

ax 5 + bx 4 + cx 3 + cx 2 + bx + a = 0 ,
cu a, b, c Î  , a ¹ 0 .
Conform proprietăţii ecuaţiei reciproce de grad impar de speţa întâia, rezolvarea acestei
ecuaţii se reduce la rezolvarea ecuaţiei x +1 = 0 şi a unei ecuaţii reciproce de gradul IV. Pentru
speţa a doua, rezolvarea ecuaţiei reciproce de gradul V se reduce la rezolvarea ecuaţiei x -1 = 0
şi a unei ecuaţii reciproce de gradul IV.
Exemplul 2.5. Să se rezolve ecuaţia: x 5 + 2x 4 + 3x 3 + 3x 2 + 2x + 1 = 0 .
Ecuaţia reciprocă de speţa întâia x 5 + 2x 4 + 3x 3 + 3x 2 + 2x + 1 = 0 , admite soluţia
x = -1 . Rezultă: ( x + 1)( x 4 + x 3 + 2x 2 + x + 1) = 0 .
Ecuaţia x 4 + x 3 + 2x 2 + x + 1 = 0 este o ecuaţie reciprocă de gradul IV. Împărţim

1
această ecuaţie cu x 2 şi facem substituţia y = x + . Obţinem o nouă ecuaţie y 2 + y = 0 , care
x
are soluţiile: y1 = 0 şi y 2 = -1 .
Deci avem ecuaţiile: x 2 + 1 = 0 şi x 2 + x + 1 = 0 .

Astfel rădăcinile ecuaţiei de gradul V vor fi:
-1 + i 3 -1 + i 3
x1 = i, x 2 = -i, x 3 = , x3 = .
2 2
41

Daniela Manea Rezolvarea câtorva tipuri de ecuaţii algebrice. Consideraţii metodice

Capitolul 3. Rezolvarea câtorva tipuri de ecuaţii algebrice.

Consideraţii metodice
3.1. Aspecte metodice ale predării ecuaţiilor în gimnaziu şi liceu
Subordonându-se obiectivelor generale ale predării-învăţării matematicii în învăţământul

preuniversitar, unul din importantele obiective specifice este însuşirea de către elevi a cunoş-
tinţelor referitoare la noţiunea de ecuaţie, de formare a deprinderilor, de aplicare a cunoştinţelor
în rezolvarea ecuaţiilor, dezvoltând abilităţi elevilor de a rezolva probleme cu ajutorul ecuaţiilor.
Plecând de la definirea noţiunii de ecuaţie (egalitatea între două expresii conţinând
elemente de o anumită natură – numere, funcţii, etc. – dintre care unele sunt cunoscute, iar altele
nu, adevărată numai atunci când necunoscutele sunt înlocuite cu anumite elemente), trebuie
precizat că elementele prezente pe lângă necunoscute pot fi reprezentete prin litere, valori
presupuse cunoscute, dar nefixate numeric. Unele dintre ele pot fi fixate de la începutul
problemei (deşi sunt notate prin litere acestea sunt valori constante), altele, se presupun
cunoscute, dar nu sunt fixate, schimbarea lor putând modifica valorile necunoscutelor pentru
care egalitatea este adevărată (acestea se numesc parametrii).
A rezolva o ecuaţie înseamnă a găsi mulţimea valorilor ce se pot da necunoscutelor,
astfel încât egalitatea să fie adevărată. Aceste valori se vor numi soluţiile ecuaţiei. Dacă nu există
nici o astfel de valoare , se va spune că ecuaţia nu are soluţii. Pentru a putea deosebi toate aceste
elemente ce intervin într-o ecuaţie, în teoria ecuaţiilor se foloseşte de obicei notarea
necunoscutelor cu litere de la sfârşitul alfabetului: x, y, z, t, u, v, w , a constantelor cu litere de
la începutul alfabetului: a, b, c, d, e , iar a parametrilor cu litere de la mijlocul alfabetului:
m, n, p, q . Această notaţie nu constituie o convenţie şi nici nu este obligatorie în rezolvarea
ecuaţiilor.
Dacă o ecuaţie conţine litere ce reprezintă constante şi parametrii, a rezolva o ecuaţie în
acest caz înseamnă a găsi toate grupele de expresii ale necunoscutei, în funcţie de literele ce
reprezintă valorile necunoscute, astfel încât verificarea ecuaţiei cu fiecare din aceste grupe să se
facă în mod identic, oricare ar fi valorile particulare ale acestor litere.
Se spune că două ecuaţii sunt echivalente atunci când au aceleaşi soluţii. Deoarece acest
concept este foarte important, trebuie fixat când i se predă elevului, prin câteva exemple şi
contraexemple clare.
42


În rezolvarea anumitelor ecuaţii, sunt situaţii când se folosesc transformări ale acestora,
în scopul facilitării găsirii soluţiilor. Acestea se numesc transformări echivalente, care permit
rezolvarea ecuaţiei iniţiale cu ajutorul unor ecuaţii mai simple.
Noţiunea de ecuaţie apare elevului pentru prima dată în clasa a V-a. Definiţia ce se dă
ecuaţiei de gradul I este: propoziţia logică care depinde de o variabilă, de o structură anume
(propoziţiile cu o variabilă se mai numesc şi propoziţii deschise sau predicate). În exprimarea
acestor propoziţii apar cuvintele ,,este egal cu”. Se precizează că variabila se numeşte
necunoscută şi se notează cu x , putându-se folosi şi alte litere, în special de la sfârşitul
alfabetului: y, z , etc. Predicatul de o variabilă, peste o multi-metodă, este o aplicaţie
p : M  N unde N este mulţimea propoziţiilor logice, adică "x Î M, p ( x ) este o propoziţie, care
are o anumită valoare de adevăr. Elevul de clasa a V-a, neştiind noţiunea de aplicaţie, este
necesar a i se arăta că, fiind vorba de propoziţii logice, are sens a se vorbi despre valoarea de
adevăr a propoziţiei p ( x ) , pentru x dintr-o mulţime dată. Astfel i se defineşte elevului mulţimea
soluţiilor ecuaţiei, ca fiind mulţimea valorilor x Î M , pentru care valoarea de adevăr a

propoziţiei p ( x ) este 1, iar a rezolva ecuaţia înseamnă a determina mulţimea de adevăr a
propoziţiei p ( x ) . Ţinând cont că în clasa a V-a elevii au însuşite numai operaţiile de adunare,
scădere, înmulţire şi împărţire, în anumite mulţimi de numere, metodele de rezolvare au la bază

proprietăţi ale acestor operaţii.
În aceeaşi concepţie de definire, dându-se noţiunea de rădăcină a ecuaţiei sau soluţie, în
clasa a VI-a se reia ecuaţia de gradul I, metodele de rezolvare bazându-se pe proprietăţile
egalităţii în mulţimi de numere peste care sunt definite ecuaţiile. Tot în clasa a VI-a se dă şi
algoritmul de calcul pentru rezolvarea ecuaţiei. Cunoştinţele despre mulţimi prevăzute în
programa gimnazială, permit introducerea noţiunii de ecuaţie destul de devreme.
Au existat mai multe opinii cu privire la introducerea acestei noţiuni, printre care cele
exprimate de A. Hollinger, E. Rusu, V. Popa. Pornind de la opinia exprimată de A. Hollinger, că
,,procedeul cel mai răspândit de a introduce noţiunea de ecuaţie este de a porni de la o
problemă”, se poate afirma că ecuaţia este o problemă ce se poate formula relativ la o aplicaţie.
Astfel, prin ecuaţie (operatorială) înţelegem o problemă de tipul: Se dau două mulţimi X şi Y şi
două aplicaţii f, g :X  Y . Se consideră mulţimea definită în abstracţie prin
S = {x ‫ ׀‬f ( x ) = g ( x ) , x Î X} şi se cere să se determine în extensie mulţimea S . Această
definiţie corespunde mai bine multitudinii de exemple ce se cer a fi rezolvate, precum şi

problemelor ce se rezolvă cu ajutorul ecuaţiilor.
43


Simbolic notăm o ecuaţie prin f ( x ) = g ( x ) , x Î X . Un element x Î S se numeşte
soluţia ecuaţiei, mulţimea S se numeşte mulţimea soluţiilor ecuaţiei, iar f ( x ) şi g ( x ) se
numesc membrul întâi, respectiv al doilea al ecuaţiei. Particularizând mulţimile X şi Y şi

aplicaţiile f şi g obţinem diverse tipuri de ecuaţii. Pornind de la a defini ecuaţia în această
concepţie este necesar a se reactualiza cele două moduri de definire a unei mulţimi: în extensie –
dacă mulţimea este dată prin precizarea elementelor sale – sau în abstracţie (în comprehensiune)
– dacă mulţimea este dată printr-o proprietate a elementelor sale.
Reluând întrebarea ,,Ce înseamnă a rezolva o ecuaţie?”, putem răspunde că înseamnă
găsirea soluţiilor problemei propuse. Este necesară deci definirea ecuaţiei echivalente. Pe
exemple concrete se stabileşte algoritmul de rezolvare a ecuaţiei. Reformulând noţiunea de
ecuaţie de gradul I, termenul de ecuaţie algebrică apare prin problema: ,,Să se determine
mulţimea de numere x pentru care ax + b = 0 , cu a ¹ 0 şi a, b Î  .” Pentru rezolvarea unor
ecuaţii este necesar, câteodată, să aplicăm anumite transformări. Este posibil ca acestea să nu
ducă totdeauna la obţinerea unor ecuaţii echivalente cu cea dată. Se pot obţine ecuaţii ce introduc
noţiuni străine şi, în cazul acesta trebuie verificate ce valori din cele obţinute rămân soluţii ale
ecuaţiei iniţiale, acest lucru facându-se prin înlocuirea directă în ecuaţia iniţială. Dacă egalitatea
rămâne adevărată, aceste valori sunt rădăcini, iar dacă nu, se elimină. Se pot obţine însă şi ecuaţii
care pierd soluţii în raport cu ecuaţia iniţială. În această situaţie trebuie descoperite eventualele
soluţii eliminate şi alăturate soluţiilor ce au rezultat în urma rezolvării, pentru a determina corect
mulţimea rădăcinilor.
Noţiunea de ecuaţie de gradul II, definită într-o formă analoagă celei anterioare, pentru
ecuaţia de gradul I, se introduce în clasa a IX-a, prin problema: ,,Să se determine mulţimea
numerelor x pentru care ax 2 + bx + c = 0 , cu a ¹ 0 şi a, b, c Î  . Să se scrie în extensie
mulţimea M = {x ‫ ׀‬ax 2 + bx + c = 0; a ¹ 0, a, b Î } .” Se dă algoritmul rezolvării ecuaţiei de
gradul II, diferitele forme ale ei, natura rădăcinilor ecuaţiei de gradul II cu coeficienţi reali,
semnul rădăcinilor, relaţii între rădăcini şi coeficienţi, precum şi formarea ecuaţiei de gradul II
cân se cunosc rădăcinile. În afara prezentării algoritmului rezolvării, care este dat în manual, se
poate da o metodă cu caracter mai general, ce se poate aplica la ecuaţii de grad superior, în
vederea obţinerii ecuaţiei reduse.
În clasa a X-a noţiunea de ecuaţie se completează cu cea de ecuaţie algebrică şi cu cea
de ecuaţie transcendentă, studiindu-se ecuaţiile algebrice de grad superior lui II. La sfârşitul
clasei a X-a elevul trebuie să fie capabil să rezolve o gamă largă de ecuaţii algebrice, avănd
bagajul de cunoştinţe necesar pentru rezolvarea diferitelor tipuri de ecuaţii algebrice. Tot în
44


această clasă, când se studiază mulţimea numerelor complexe, se introduce şi ecuaţia de gradul II
cu coeficienţi complecşi, remarcându-se că formulele de rezolvare sunt aceleaşi cu formulele de
la ecuaţia de gradul II cu coeficienţi reali.
La ecuaţiile algebrice de grad superior lui II, se revine în clasa a XII-a, când elevul are
introduse noţiunile de inel şi corp, putându-se vorbi acum de ecuaţii algebrice cu coeficienţi într-
un inel sau corp.
3.2. Exerciţii şi probleme rezolvate
P.3.1. Să se transforme ecuaţia cu coeficienţi întregi a n x n + a n-1x n-1 + ... + a1x + a 0 = 0
într-o ecuaţie echivalentă, tot cu coeficienţi întregi, în care coeficientul dominant să fie 1.
y
Demonstraţie. Fie y = a n x . Rezultă că x = , a n ¹ 0 . Avem
an
yn y n-1 y
an n
+ a n-1 n -1
+ ... + a1 + a0 = 0 ,
(a n ) (a n ) an
de unde , prin eliminarea numitorului, obţinem:

y n + a n-1 y n-1 + a n-2 a n y n-2 + ... + a 0 a nn-1 = 0 ,
care este o ecuaţie cu coeficienţi întregi şi coeficient dominant 1.
E.3.1. Transformaţi în ecuaţii, în care coeficientul dominant să fie 1:

a) 8x 3 - 6x 2 - 3x + 1 = 0 ;
b) 20x 4 + 3x 3 + 18x 2 + 3x - 2 = 0 .
Rezolvare. a) Considerăm ecuaţia: 8x 3 - 6x 2 - 3x + 1 = 0 .
y
Fie y = 8x . Rezultă că x = . Avem
8
y3 y2 y
8 ⋅ 3 - 6 ⋅ 2 - 3⋅ +1 = 0 ,
8 8 8
de unde obţinem:
y3 - 6y 2 - 24x + 64 = 0 .
b) Considerăm ecuaţia: 20x 4 + 3x 3 + 18x 2 + 3x - 2 = 0 .

y
Fie y = 20x . Rezultă că x = . Avem
20
y4 y3 y2 y
20 ⋅ 4
+ 3 ⋅ 3
+ 18 ⋅ 2
+ 3⋅ - 2 = 0
20 20 20 20
45


de unde obţinem:
y 4 + 3y3 + 360y 2 + 1200y -16000 = 0 .
P.3.2. Să se transforme ecuaţia cu coeficienţi întregi a n x n + a n-1x n-1 + ... + a1x + a 0 = 0
într-o ecuaţie echivalentă, tot cu coeficienţi întregi, în care să lipsească coeficientul termenului
de grad n -1 .
Demonstraţie. Fie x = y + h . Rezultă că:
n n -1
a n ( y + h ) + a n-1 ( y + h ) + ... + a1 ( y + h ) + a 0 = 0 .
-a n-1
Egalând coeficientul lui y n-1 cu 0 , obţinem a n C1n h + a n-1 = 0 , de unde h = .
na n
Deci substituţia va fi:
a n-1
x = y-
na n
E.3.2. Transformaţi în ecuaţii echivalente, în care să lipsească coeficientul termenului

de grad n -1 , n fiind gradul termenului dominant:
a) 2x 3 - 3x 2 + x -1 = 0 ;
b) x 4 + 5x 3 + 4x - 3 = 0 .
Rezolvare. a) Considerăm ecuaţia: 2x 3 - 3x 2 + x -1 = 0 .
-3 1
Fie x = y - = y + . Rezultă că
3⋅ 2 2
3 2
æ 1ö æ 1ö æ 1ö
2 çç y + ÷÷÷ - 3çç y + ÷÷÷ + çç y + ÷÷÷ -1 = 0 ,
çè 2ø ç
è 2ø è ç 2ø
iar de aici se obţine:
3 1 3 1
2y3 + 3y 2 + y + - 3y 2 - 3y - + y - = 0 .
2 4 4 2
În final se ajunge la:
4y3 - y - 2 = 0 .
b) Considerăm ecuaţia: x 4 + 5x 3 + 4x - 3 = 0 .
5
Fie x = y - . Rezultă că
4
4 3
æ ö æ ö æ ö
çç y - 5 ÷÷ + 5 çç y - 5 ÷÷ + 4 çç y - 5 ÷÷ -1 = 0 ,
çè 4ø ÷ ç
è 4ø ÷ ç
è 4 ø÷
iar de aici se obţine:
46


256y 4 - 2400y 2 + 5024y + 3923 = 0 .
E.3.3. Să se rezolve ecuaţiile:

a) 8x 3 + 18x 2 + x - 6 = 0 ;
b) 27x 3 - 9x - 2 = 0 .
Rezolvare. a) Transformăm ecuaţia într-una echivalentă, în care coeficientul dominant
y
este 1. Fie x = . Rezultă că
8
y3 y2 y
8⋅ + 18 ⋅ + - 6 = 0 ,
512 64 8
adică:
y3 +18y 2 + 8y - 48 = 0 .
Acum aducem această ecuaţie la o formă în care coeficientul lui y 2 să fie 0 . Fie
18
y = z- sau y = z - 6 . Rezultă că
3
3 2
(z - 6) + 18(z - 6) + 8(z - 6) - 384 = 0 ,
adică
z 3 -100z = 0 ,
care are soluţiile:
z1 = 0, z 2 = 10, z3 = -10 .
Rezultă că
y1 = -6, z 2 = 4, z3 = -16
şi deci
3 1
x 1 = - , x 2 = , x 3 = -2 .
4 2
b) Transformăm ecuaţia într-una echivalentă, în care coeficientul dominant este 1. Fie
y
x= . Rezultă că
3
3
æ yö æ yö
27 çç ÷÷÷ - 9 çç ÷÷÷ - 2 = 0 ,
èç 3 ø çè 3 ø
adică
y3 - 3y - 2 = 0 .
Folosind formula lui Cardano ( p = -3, q = -2 ), rezultă că
47


q q 2 p3
u, v = 3 -  + = 3 1  1 + (-1) = 1 ,
2 4 27
adică u = v = 1 , şi deci
y1 = u + v = 1 + 1 = 2, y 2 = eu + e 2 v = e + e 2 = -1, y3 = e 2 u + ev = e 2 + e = -1 .
Obţinem:
y1 2 y 1 y 1
x1 = = , x 2 = 2 = - , x3 = 3 = - .
3 3 3 3 3 3
Folosind metoda lui Lagrange, aceeaşi ecuaţie y3 - 3y - 2 = 0 , o putem rezolva precum
este redată mai jos.
Avem: p = -3, q = -2 . Rezolventa ecuaţiei este z 2 - 54z + 729 = 0 . Rezolvând
această ecuaţie şi notând cu a1 şi a 2 soluţiile ei, rezultă că:
a1 = a 2 = 27 .
Deci L3ay = a1 = 27 , adică Lay = 3 , iar L3a 2 y = a 2 = 27 , adică La 2 y = 3 .
Obţinem:
L ay + L a 2 y
y1 = = 2,
3
aLay +a 2 La 2 y 1 æç -1 + i 3 -1- i 3 ö÷
y2 = = çç ⋅3+ ⋅ 3÷÷ = -1,
3 3 çè 2 2 ÷ø
a 2 Lay +aLa 2 y 1 æ -1- i 3 -1 + i 3 ö÷
y3 = = ççç ⋅3+ ⋅ 3÷÷ = -1.
3 3 çè 2 2 ÷ø
Va rezulta că:
y1 2 y 1 y 1
x1 = = , x 2 = 2 = - , x3 = 3 = - ,
3 3 3 3 3 3
regăsind astfel soluţiile obţinute folosind formulele lui Cardano.
E.3.4. Să se rezolve, folosind metoda lui Ferrari, ecuaţia: x 4 + 2x 3 + 5x 2 + 4x + 4 = 0 .

Rezolvare. Conform metodei lui Ferrari, fie m un parametru. Scriem
x 4 + 2x 3 + 5x 2 + 4x + 4 = ( x 2 + x + m) -(ax 2 + bx + c) ,
2
unde a, b, c vor fi aleşi astfel încât ax 2 + bx + c să fie pătratul unui polinom de gradul I.
Avem:
x 4 + 2x 3 + 5x 2 + 4x + 4 = x 4 + 2x 3 + (1 + 2m - a ) x 2 + (2m - b) x + m 2 - c .
Identificând coeficienţii, obţinem: a=2m-4, b=2m-4, c=m 2 -4 .
48


Punem condiţia ca discriminantul ecuaţiei ax 2 + bx + c = 0 să fie nul. Rezultă:
(2m - 4) - 4 (2m - 4)(m2 - 4) = 0  (2m - 4)(2m2 - m - 6) = 0 ,

2
3
de unde obţinem: m1 = m 2 = 2, m3 = - .
2
Luând m = 2 , rezultă că a = 0, b = 0, c = 0 , şi deci ecuaţia iniţială devine
(x 2 + x + 2)
2
= 0,
cu soluţiile:
-1 + i 7 -1 - i 7
x1 = x 3 = , x2 = x4 = .
2 2
3 7
Pentru m = - , rezultă că a = -7, b = -7, c = - , şi deci ecuaţia iniţială devine:
2 4
2 2
æ 2 ö æ ö
çç x + x - 3 ÷÷ + 7 çç x + 1 ÷÷ = 0 .
çè 2ø ÷ ç
è 2 ø÷
1
Trebuie ca cei doi termeni ai sumei să fie simultani 0 . Cum x = - este rădăcină
2
2 2
æ 1ö æ 3ö 1
pentru çç x + ÷÷÷ = 0 , dar nu este rădăcină pentru çç x 2 + x - ÷÷÷ = 0 , rezultă că - nu este
çè 2ø ç
è 2ø 2
rădăcină pentru ecuaţia dată.
3
Deci, pentru m = - , nu putem determina soluţiile ecuaţiei date.
2
E.3.5. Să se rezolve folosind metoda lui Ferrari ecuaţia: x 4 + 4x 3 + x 2 + 18x + 8 = 0 .

Rezolvare. Fie m un parametru. Scriem
x 4 + 4x 3 + x 2 + 18x + 8 = ( x 2 + 2x + m) - (ax 2 + bx + c) ,
2
unde a, b, c vor fi aleşi astfel încât ax 2 + bx + c să reprezinte pătratul unui polinom de gradul I.
Avem:
x 4 + 4x 3 + x 2 +18x + 8 = x 4 + 4x 3 + (4 + 2m - a ) x 2 + (4m - b) x + m2 - c .
Identificând coeficienţii rezultă că: a = 2m + 3, b = 4m -18, c = m 2 - 8 . Punem
condiţia ca discriminantul ecuaţiei ax 2 + bx + c = 0 să fie nul şi obţinem ecuaţia

2m3 - m 2 + 20m -105 = 0 ,
care admite ca rădăcină pe m = 3 .
În aceste condiţii obţinem a = 9, b = -6, c = 1 şi ecuaţia iniţială devine
49


(x 2 + 2x + 3) -(9x - 6x +1) = 0  (x 2 + 2x + 3) -(3x -1)2 = 0 
2 2
 ( x 2 + 5x + 2)( x 2 - x + 4) = 0 ,
care are soluţiile:

-5  17 1  i 15
x1, 2 = , x 3, 4 = .
2 2
E.3.6. Să se rezolve ecuaţia: 4x 4 + 4x 12 +13 = 0 .

Rezolvare. Folosim metoda lui Descartes. Împărţim ecuaţia prin 4 şi obţinem:
13
x 4 + x 12 + = 0.
4
13
Avem: p = 0, q = 12, r = . Rezolventa ecuaţiei este
4
u 3 + 2pu 2 + (p 2 - 4r ) u - q 2 = 0 ,
adică:
u 3 -13u -12 = 0 .
Rădăcinile acestei noi ecuaţii sunt: u1 = -1, u 2 = -3, u 3 = 4 . Atunci:
u1 = i, u 2 = i 3, u 3 = 2 .
Produsul celor trei radicali trebuie să să fie -q , adică - 12 şi astfel rădăcinile ecuaţiei
date sunt:
x1 =
(
2 + i 1+ 3 ),
2
x2 =
(
2 - i 1+ 3 ),
2
x3 =
(
-2 - i 1 - 3 ),
2
x4 =
(
-2 + i 1 - 3 ).
2
E.3.7. Să se rezolve prin metoda lui Lagrange, ecuaţia: 4x 4 + 4 30x + 19 = 0 .

Rezolvare. Prin împărţirea ecuaţiei cu 4 obţinem ecuaţia
19
x 4 + 30x + =0,
4
50


19
cu a1 = 0, a 2 = 0, a 3 = 30, a 4 = .
4
Rezolventa ecuaţiei este:
z3 - a1z 2 + (a1a 3 - 4a 4 ) z - (a12 a 4 + a 32 - 4a 2 a 4 ) = 0 ,
adică
z 3 -19z - 30 = 0 ,
care are rădăcinile z1 = -2, z 2 = -3, z3 = 5 .
Ecuaţia de gradul II cu rădăcinile x1x 2 şi x 3 x 4 este
t 2 - z1t + a 4 = 0 ,
deci
19
t 2 + 2t + = 0  4t 2 + 8t + 19 = 0 .
4
Rădăcinile acestei ecuaţii sunt:
-2  i 15
t1, 2 = ,
2
deci
-2 + i 15 -2 - i 15
t1 = x1 x 2 = , t 2 = x3x 4 = .
2 2
Avem:
a3 30 30
x1 + x 2 = = = = -i 2
t1 - t 2 -2 + i 15 -2 - i 15 i 15
-
2 2
şi
a3 30 30
x3 + x 4 = - =- =- =i 2 .
t1 - t 2 -2 + i 15 -2 - i 15 i 15
-
2 2
Vor rezulta ecuaţiile de gradul II
-2 + i 15 -2 - i 15
u 2 + i 2u + = 0 şi u 2 - i 2u + =0,
2 2
de unde:
x 1 = u1 =
-i 2 + i 3 - 5 - 5 - i 2 - 3
= ,
( )
2 2
51


x2 = u2 =
-i 2 - i 3 + 5
=
5 -i 2 + 3
,
( )
2 2
x 3 = v1 =
i 2 +i 3 + 5
=
5 +i 2 + 3
,
( )
2 2
x 4 = v2 =
i 2 -i 3 - 5 - 5 + i 2 - 3
= .
( )
2 2
E.3.8. Să se discute natura rădăcinilor ecuaţiei: 2x 3 + 3x 2 -12x + m = 0, m Î  .

y
Rezolvare. Facem schimbarea de variabilă x = , pentru a face coeficientul dominant
2
1. Rezultă ecuaţia: y3 + 3y 2 - 24y + 4m = 0 .
Fie y = z -1 , pentru a găsi rezolventa ecuaţiei. Aceasta este: z 3 - 27z + 26 + 4m = 0 .

Avem: p = -27, q = 26 + 4m .
Discriminantul rezolvantei este:
æ q 2 p3 ö÷ é (26 + 4m)2 (-27)3 ù

d = -108ç + ÷÷ = -108 êê
ç + ú=
ú
çè 4 27 ø÷ 4 27
êë úû
= -108 éê(13 + 2m) - 27 2 ùú = -108 (4m 2 + 52m - 560) = -432 (m 2 +13m -140) .
2
ë û
Discuţie:
Cazul I: d < 0 .
d < 0  m 2 +13m -140 > 0  m Î (-¥, - 20) È (7, ¥) .
Ecuaţia are o rădăcină reală şi două rădăcini complexe conjugate.

Cazul II: d = 0 .
d = 0  m Î {-20, 7} .
Ecuaţia are toate rădăcinile reale, dintre care două sunt egale. Dacă m = -20 , ecuaţia
are x1 = x 2 = -2 şi o rădăcină reală x 3 în intervalul (1, ¥) , iar dacă m = 7 , ecuaţia are
x1 = x 2 = 1 şi o rădăcină reală x 3 în intervalul (-¥, 2) .
Cazul II: d > 0 .

d > 0  m Î (-20, 7) .
Ecuaţia are trei rădăcini reale distincte.
52


E.3.9. Se dă ecuaţia: x 3 + px + q = 0 . Să se găsească condiţia ca două din rădăcinile
sale să fie de forma cos q şi sin q .
Rezolvare. Ţinând cont de formula fundamentală a trigonometriei sin 2 q + cos 2 q = 1 ,
dacă x1 = sin q şi x 2 = cos q , rezultă că x12 + x 22 = 1 .
Scriem relaţiile lui Viète:
ì
ï x1 + x 2 + x 3 = 0
ï
ï
ï
í x1 x 2 + x 2 x 3 + x 1 x 3 = p .
ï
ï
ï
îx1x 2 x 3 = -q
ï
Obţinem:
ìïx1 + x 2 = -x 3 ìïx1 + x 2 = -x 3 ìïx1 + x 2 = -x 3
ï
ï ï ï
ï
ï ïx x = p + x 2
ïïïx1x 2 + x 3 ( x1 + x 2 ) = p ïïïx1x 2 - x 32 = p ï
ï
1 2 3
í í í 
ïïx1x 2 x 3 = -q ï
ï x1x 2 x 3 = -q ï
ï x1x 2 x 3 = -q
ïï ï
ï ï
ï
ïïx 32 - 2 (p + x 32 ) = 1
2
ïï( x1 + x 2 ) - 2x1x 2 = 1 ï
ï
î x 2
- 2x x = 1
î 3 1 2 î
ìïx 2 = -2p -1 ì
ï x 32 = -2p -1
ïï 3 ï
ï
ï ï
 íx1x 2 = -p -1  íx1x 2 = -p -1 .
ïï ï
ïï( x x x )2 = q 2 ï
ï 2 2
ï( x1x 2 ) x 3 = q
2
îï 1 2 3 ï
î
Rezultă:
2
(p + 1) (2p + 1) + q 2 = 0 .
E.3.10. Ştiind că a, b, c sunt rădăcinile ecuaţiei x 3 + px 2 + qx + r = 0 , să se calculeze
expresia (a 2 - bc)(b 2 - ca )(c 2 - ab) , în funcţie de coeficienţii ecuaţiei.
Rezolvare. Scriem relaţiile lui Viète:

ïìïa + b + c = -p
ï
íab + ac + bc = q .
ïï
ïïîabc = -r
r r r
Din ultima relaţie rezultă: bc = - , ca = - , ab = - . Obţinem:
a b c
r a3 + r
a 2 - bc = a 2 + = ,
a a
r b3 + r
b 2 - ca = b 2 + = ,.
b b
r c3 + r
c 2 - ab = c 2 + = .
c c
Expresia din enunţ devine:
53


(a 3 + r)(b3 + r)(c3 + r)
(a 2
- bc)(b - ca )(c - ab) =
2 2
abc
=
a 3 b 3 c3 + r ( a 3 b 3 + a 3 c 3 + b 3 c 3 ) + r 2 ( a 3 + b 3 + c3 ) + r 3
= .
-r
Dar
3
(a + b + c) = a 3 + b3 + c3 + 3(a + b + c)(ab + ac + bc)- 3abc ,
şi deci putem scrie:
3
a 3 + b3 + c3 = (a + b + c) - 3(a + b + c)(ab + ac + bc) + 3abc =
3
= (-p) - 3(-p) q + 3(-r ) = -p3 + 3pq - 3r .
Analog, obţinem:
a 3b3 + a 3c3 + b3c3 = (ab + ac + bc) - 3(ab + ac + bc)(a 2 bc + ab2c + abc2 ) + 3(ab)(ac)(bc) =
3
3 2
= (ab + ac + bc) - 3abc (ab + ac + bc)(a + b + c) + 3(abc) =
2
= q 3 - 3q (-r )(-p) + 3(-r ) = q 3 - 3prq + 3r 2 .
Rezultă că:
-r 3 + r (q 3 - 3prq + 3r 2 ) + r 2 (-p3 + 3pq - 3r) + r 3
(a 2 - bc)(b2 - ca)(c2 - ab) = -r
=
= -(q 3 - 3prq + 3r 2 ) - r (-p3 + 3pq - 3r ) = -q 3 + 3prq - 3r 2 + rp3 - 3prq + 3r 2 =
= -q 3 + rp3 .
2p 2p
E.3.11. Se notează cu a = cos + i sin o rădăcină de ordinul 11 a unităţii. Se cere
11 11
să se formeze ecuaţia de gradul V ale cărei rădăcini sunt:
a +a10 , a 2 +a 9 , a 3 +a 8 , a 4 +a 7 , a 5 +a 6 .
Rezolvare. Deoarece a este o rădăcină a unităţii, avem că a11 = 1 şi deci a10 ⋅a = 1 ,

1 1 1 1 1
de unde rezultă că a10 = . Analog, obţinem: a 9 = 2 , a 8 = 3 , a 7 = 4 , a 6 = 5 .
a a a a a
Deci rădăcinile ecuaţiei ce trebuie formată sunt:
1 1 1
a + a10 = a + , a 2 + a9 = a 2 + 2 , a3 + a8 = a3 + 3 ,
a a a
1 1
a 4 +a 7 = a 4 + 4
, a 5 +a 6 = a 5 + 5 .
a a
Din x11 -1 = 0 , excluzând rădăcina x1 = 1 , obţinem ecuaţia reciprocă:
54


x10 + x 9 + ... + x + 1 = 0 .
Ecuaţia în y , ce va avea rădăcinile
a +a10 , a 2 +a 9 , a 3 +a 8 , a 4 +a 7 , a 5 +a 6 ,
1
este rezolvanta acestei ecuaţii reciproce, cu y = x + .
x
Ţinând seama de:
1 1 1
x+ = y, x 2 + 2 = y 2 - 2, x 3 + 3 = y3 - 3y,
x x x
1 1
x 4 + 4 = y 4 - 4y 2 + 2, x 5 + 5 = y5 - 5y3 + 5y,
x x
ecuaţia cerută va fi:
y5 + y 4 - 4y3 - 3y 2 + 3y + 1 = 0 .
E.3.12. Fie polinomul P = 4X 3 + 8aX 2 + 4bX + 1 , cu a, b Î  . Să se arate că:
a) dacă x 0 este o rădăcină reală a lui P , atunci x 0 £ b 2 - 2a ;
b) dacă x1 , x 2 sunt rădăcini distincte ale lui P , ambele rădăcini fiind reale sau ambele
complexe nereale, atunci x1x 2 ³ b - a 2 .
Rezolvare. a) Fie x 0 o rădăcină reală. Rezultă: 4x 30 + 8ax 02 + 4bx 0 + 1 = 0 .
Atunci:
4x 30 = -8ax 02 - 4bx 0 -1 = 4b 2 x 02 - 8ax 02 - 4b 2 x 02 - 4bx 0 -1 =
= 4x 02 (b2 - 2a ) -(2bx 0 +1) £ 4x 02 (b 2 - 2a ) .

2
Deci: 4x 30 £ 4x 02 (b 2 - 2a ) . Împărţim inecuaţia prin 4x 02 , care este pozitiv. Rezultă:
x 0 £ b 2 - 2a .
b) Dacă x1 , x 2 sunt ambele reale sau complexe nereale, rezultă că x 3 este reală. Din
relaţiile lui Viète putem scrie:

x1x 2 = b - x 3 ( x1 + x 2 ) = b - x 3 (-2a - x 3 ) = b + 2ax 3 + x 32 =
2
= b - a 2 + a 2 + 2ax 3 + x 32 = b - a 2 + (a + x 3 ) ³ b - a 2 .
Deci: x1x 2 ³ b - a 2 .
n
E.3.13. Fie ecuaţia x n - a1x n-1 + a 2 x n-2 - a 3 x n-3 + ... + (-1) a n = 0 , cu rădăcinile
pozitive. Să se arate că: a k n k £ C nk a1k , "k Î  (1 £ k £ n ) .
55


Rezolvare. Fie x1 , x 2 , ..., x n rădăcinile pozitive ale ecuaţiei date. Deoarece
x1 +x 2 + ... + x n = a1 , iar a1 este constant, atunci x1x 2 ...x k este maxim când x1 =x 2 = ... = x k .
x1 +x 2 + ... + x n a1
Rezultă că å x x ...x
1 2 k este maximă când x1 =x 2 = ... = x n =
n
= .
n
Numărul termenilor din suma å x x ...x
1 2 k este Ckn . Rezultă că:
k
æa ö
å x1x 2 ...x k £ C ⋅çççè n1 ÷÷÷ø .
k
n
k
æa ö
Ţinând cont de relaţiile lui Viète, rezultă că a k £ C kn ⋅ çç 1 ÷÷÷ , şi deci a k n k £ C nk a1k .
çè n ø
E.3.14. Să se arate că o ecuaţie algebrică de grad par, cu coeficienţi numere întregi

impare, nu admite rădăcini raţionale.
Rezolvare. Presupunem prin absurd că ecuaţia algebrică
a 0 x 2n + a1x 2n-1 + ... + a 2n-1x + a 2n = 0 ,
p
cu a 2n , a 2n-1 , ..., a 0 numere întregi impare, admite rădăcina raţională , fracţie ireductibilă.
q
Atunci p‫׀‬a 2n , q‫׀‬a 0 şi deci p şi q sunt impare.
Avem
p 2n p 2n-1 p
a0 2n
+ a 1 2n-1 + ... + a 2n-1 + a 2n = 0 ,
q q q
şi deci:
a 0 p 2n + a1p 2n-1q + ... + a 2n-1pq 2n-1 + a 2n q 2n = 0 .
Aceasta este o contradicţie, deoarece membrul stâng este o sumă cu un număr impar de
numere impare, deci este un număr impar, în timp ce membrul drept este par.
E.3.15. Se dă ecuaţia: x 3 + 3ax 2 + (3a 2 - b) x + a 3 - ab 2 = 0 . Se cere:
a) oricare ar fi parametrii a şi b , rădăcinile ecuaţiei date sunt în progresie aritmetică;

b) să se determine aceste rădăcini.
Rezolvare. a) Fie în general ecuaţia x 3 + a1x 2 + a 2 x + a 3 = 0 , cu rădăcinile în progresie
aritmetică, deci de forma t -a, t, t +a .

Obţinem condiţiile:
56


ìït -a + t + t +a = -a
ïï 1
ï2 2 2 2
ít -at + t -a + t +at = a 2 .
ïï
ïït ( t 2 -a 2 ) = -a 3
ïî
De aici rezultă:
ìï
ïït = -a1
ïï 3
ïï
ïï 2 a12
ía = - a 2 .
ïï 3
ï
ïïï-a1 æç a1 a1 ö
2 2
ç
ïï 3 ç 9 - + a 2 ÷÷÷ = -a 3
ïî è 3 ø÷
Astfel se stabileşte condiţia ca ecuaţia x 3 + a1x 2 + a 2 x + a 3 = 0 să aibă rădăcinile în

progresie aritmetică, şi anume:
2a13 - 9a1a 2 + 27a 3 = 0 .
Pentru a1 = 3a, a 2 = 3a 2 - b 2 , a 3 = a 3 - ab 2 , obţinem:
2a13 - 9a1a 2 + 27a 3 = 54a 3 - 27a (3a 2 - b 2 ) + 27 (a 3 - ab 2 ) =
= 54a 3 - 81a 3 + 27ab 2 + 27a 3 - 27ab 2 = 0 .

Rezultă că oricare ar fi parametrii a şi b , rădăcinile ecuaţiei iniţiale sunt în progresie
aritmetică.
a12
b) Din a 2 = - a 2 , pentru a1 = 3a şi a 2 = 3a 2 - b 2 , obţinem
3
9a 2
a2 = - 3a 2 + b 2 = b 2 ,
3
deci a = b .
Avem:
t = -a, t -a = -a  b, t + a = -a  b .
Deci rădăcinile ecuaţiei iniţiale sunt:
x1 = -a - b, x 2 = -a, x 3 = -a + b .
57

Daniela Manea Bibliografie
Bibliografie
[1] Viorel Gh. Vodă, Surprize în matematica elementară, Editura Albatros, Bucureşti, 1981.
[2] C. Năstăsescu, C. Niţă, Teoria calitativă a ecuaţiilor algebrice, Editura Tehnică, Bucureşti,
1979.
[3] C. Năstăsescu, C. Niţă, C. Vraciu, Aritmetică şi algebră, Editura Didactică, Bucureşti, 1993.
[4] C. Năstăscu, C. Niţă şi alţii, Culegere de probleme pentru liceu. Algebră, Editura Rotechrro,
Bucureşti, 1996.
[5] C. Năstăsescu, C. Niţă, S. Popa, Matematică. Manual pentru clasa a X-a. Algebră, Editura
Didactică şi Pedagică, Bucureşti, 1981.
58

Cuprins
Introducere .................................................................................................................................... 5
Capitolul 1. Rezolvarea ecuaţiilor algebrice de grad mai mic sau egal cu 4 ........................... 7
1.1. Preliminarii. Istoric ................................................................................................. 7
1.2. Numere complexe exprimabile prin radicali ....................................................... 12
1.3. Formule de rezolvare pentru ecuaţiile de gradul II şi III .................................. 13
1.3.1. Ecuaţia de gradul II .............................................................................................. 13
1.3.2. Ecuaţia de gradul III. Natura rădăcinilor ecuaţiei de gradul III cu coeficienţi
reali ....................................................................................................................... 14
1.4. Metode de rezolvare pentru ecuaţia de gradul IV .............................................. 19
1.4.1. Metoda lui Ferrari (diferenţă de pătrate perfecte) ................................................ 19
1.4.2. Metoda lui R. Descartes (produs de polinoame de gradul II) .............................. 21
1.4.3. Metoda lui L. Euler .............................................................................................. 22
1.4.4. Metoda lui Liapin ................................................................................................. 24
1.5. Metoda lui Lagrange de rezolvare a ecuaţiilor algebrice de grad mai mic
sau egal cu 4 ........................................................................................................... 25
1.5.1. Rezolvarea ecuaţiei de gradul III prin metoda lui Lagrange ................................ 27
1.5.2. Rezolvarea ecuaţiei de gradul IV prin metda lui Lagrange .................................. 30
Capitolul 2. Ecuaţii algebrice de grad mai mare sau egal cu 5, rezolvabile prin radicali ....34
2.1. Ecuaţii binome ....................................................................................................... 34
2.2. Ecuaţii trinome ...................................................................................................... 35
2.2.1. Ecuaţii bipătrate .................................................................................................... 36
2.3. Ecuaţii reciproce .................................................................................................... 36
2.3.1. Ecuaţii reciproce de gradul III ............................................................................. 39
2.3.2. Ecuaţii reciproce de gradul IV ............................................................................. 40
2.3.3. Ecuaţii reciproce de gradul V ............................................................................... 41
Capitolul 3. Rezolvarea câtorva tipuri de ecuaţii algebrice. Consideraţii metodice ............ 42
3.1. Aspecte metodice ale predării ecuaţiilor în gimnaziu şi liceu ............................ 42
3.2. Exerciţii şi probleme rezolvate ............................................................................. 45
Bibliografie .................................................................................................................................. 58

Mat emat i
caa r
eoc ont ri
buţi
eî nsemna t
ăînfor ma r
e aşidezvol
tarea
gândiriiome neşti
.Înz il
elenoa st
ree ade vi
net otma imul tmodelul
spreca reprives
cc uî nc r
edereş ii
nte rescel
elalteşti
inţe.
Teor i
aec uaţi
iloroc upăunl ocimpor ta
ntînma tema t
icăşiconsti
tui
e
uns ubiecta t
racti
vpe ntruma tema ti
c i
eniidetoa tevârste
leprin
mul t
itudineapr obleme l
orcel eabor dează.
Lucrareadef aţăe s
tec onsac
ra t
ăr ezolvări
iecua ţi
il
ora l
gebric
e
degr ads uperi
or.Eaa recascoppr ezentareaşiinterpreta
reanoţiunil
or
teoret
iceî ntr
-oformăc epoateﬁor ic â
ndut il
ăî na c
tivi
tateaunui
profesordema temat icădinînv ăţămâ ntulpreuniversit
ar.
Daniel
aMANEA
Lucrar
epremiatăl
aConcur
sulNaţ
ional
deCompet enţ
ă
şiPerf
ormanţă
I
SBN:97
8-97
3-47
-1903
-7 Conc
ursor
gani
zati
npa
rte
ner
iatc
uM.
E.N.
C.Ş.

Rezolvarea Ecuatiilor Algebrice de Grad Superior PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rezolvarea Ecuatiilor Algebrice de Grad Superior PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dani

REZOLVAREA ECUAŢIILOR ALGEBRICE

Editor: Călin Vlasie

Copyright © Editura Paralela 45, 2016, pentru prezenta ediţie

REZOLVAREA ECUAŢIILOR ALGEBRICE

Matematica este o permanenţă în viaţa noastră, în conversaţiile noastre, toate obiectele

Capitolul 1. Rezolvarea ecuaţiilor algebrice de grad mai mic

1.1. Preliminarii. Istoric

Matematica este o permanenţă în viaţa noastră, în conversaţiile noastre, toate obiectele

Este important să subliniem faptul că aceste probleme erau formulate în cuvinte şi că de

incomensurabilităţii, adică a imposibilităţii de a exprima raportul a două segmente oarecare

1.2. Numere complexe exprimabile prin radicali

Considerăm formulele (expresiile algebrice) de forma

Exemplul 1.1. t1 + 3 t 2 - t 3 este o formulă de forma (1.1.).

Dacă a1 , a 2 , ..., a n sunt numere raţionale arbitrare, atunci spunem simplu că z se

b) z = 2 + 5 - 3 se exprimă prin radicali.

Într-adevăr, z = 2 + 5 - 3 este valoarea lui R(2, 5, 3) , unde:

Ce înseamnă a rezolva o ecuaţie prin radicali?

Presupunem, fără a restrânge generalitatea, că coeficientul lui x n este 1. Din teorema

x = -a1 şi nu mai prezintă probleme.

1.3. Formule de rezolvare pentru ecuaţiile de gradul II şi III

1.3.1. Ecuaţia de gradul II

Fie ecuaţia x n + a1x n-1 + ... + a n = 0 .

Pentru n = 2 avem x 2 + a1x + a 2 = 0, a1 , a 2 Î  . Această ecuaţie se poate scrie sub

a1 a12 a1 a12 -a1  a12 - 4a 2

Avem (utilizând (1.3.)):

Dar 3ab + p = 0 . Atunci a 3 + b3 = -q .

Fie b1 , b2 , b3 , valorile lui b date de formulele considerate. Avem: b2 = eb1 , b3 = e 2 b1 .

Rezultă că rădăcinile ecuaţiei (1.5) sunt:

unde primul membru al egalităţii este determinantul Vandermonde.

şi U t matricea transpusă a lui U .

unde t i = x1i + x i2 + ... + x in sunt sumele de puteri ale lui Newton.

Dacă a1 , a 2 , ..., a n Î  , obţinem că d este un număr real ce se exprimă în funcţie de

Ne propunem să calculăm discriminantul d pentru n = 2,3 .

Pentru n = 2 , ecuaţia este x 2 + a1x + a 2 = 0 . Avem:

Dar x 1 +x 2 = -a1 şi x1x 2 = a 2 , deci d = a 12 - 4a 2 .

Pentru n = 3 , ecuaţia este x 3 + a1x 2 + a 2 x + a 3 = 0 . Avem

t 3 = x13 + x 32 + x 33 = ( x1 + x 2 + x 3 )( x12 + x 22 + x 32 - x1x 2 - x1x 3 - x 2 x 3 ) + 3x1x 2 x 3 =

t 4 = x14 + x 42 + x 34 = ( x12 + x 22 + x 32 ) - 2 ( x12 x 22 + x 22 x 32 + x12 x 32 ) =

= t 22 - 2 ( x1x 2 + x1x 3 + x 2 x 3 ) + 4x1x 2 x 3 ( x1 + x 2 + x 3 ) = (a12 - 2a 2 ) - 2a 22 + 4a1a 3 .

-(a12 - 2a 2 ) - 3(a13 - 3a1a 2 + 3a 3 ) - a12 (a14 + 4a 22 - 4a12 a 2 - 2a 22 + 4a1a 3 ) =

= a12 a 22 - 4a13a 3 + 18a1a 2 a 3 - 4a 32 - 27a 32 .

Discuţia rădăcinilor ecuaţiei de gradul III, x 3 + a1x 2 + a 2 x + a 3 = 0 , se reduce la a

ecuaţiei x 3 + px + q = 0 . Discriminantul acestei ecuaţii este:

ecuaţia are o rădăcină reală şi două complexe conjugate.

Dacă x 2 şi x 3 ar fi complexe conjugate, am putea scrie x 2 = a + ib, x 3 = a - ib , cu b ¹ 0 . În

acest caz am avea

d = ( x1 - a - ib) (-4b 2 )( x1 - a + ib) = éë( x1 - a ) - ibùû éë( x1 - a ) + ibùû (-4b 2 ) ,

1.4. Metode de rezolvare pentru ecuaţia de gradul IV

gradul IV în care coeficientul lui y 3 este 0 : y 4 + py 2 + qy + r = 0 . Această ecuaţie se numeşte

1.4.1. Metoda lui Ferrari (diferenţă de pătrate perfecte)

Fie ecuaţia redusă de gradul IV, de forma:

Alegem parametrul m astfel încât polinomul în Y

care se exprimă prin radicali. Pentru m 0 avem:

Ecuaţia (1.6) devine:

Formulele (1.8) ne arată că ecuaţia de gradul IV este rezolvabilă prin radicali.

Exemplul 1.5. Să se rezolve ecuaţia: x 4 + 4x 3 + 16x - 5 = 0 .

= ( y 2 - 3 + m) - éê 2my 2 - 24y + (m 2 - 6m + 33)ùú .

polinom de gradul I. Obţinem ecuaţia:

1.4.2. Metoda lui R. Descartes (produs de polinoame de gradul II)

O rezolvare elegantă a ecuaţiei reduse de gradul IV, y 4 + py 2 + qy + r = 0 , a dat-o

în care a, a1 , b, b1 trebuie determinaţi.

Fie y1 , y 2 , y3 , y 4 rădăcinile ecuaţiei y 4 + py 2 + qy + r = 0 . Conform relaţiilor lui