Sunteți pe pagina 1din 9

MASTERAT Comunicare şi Relaţii Publice

Impactul mass-media asupra societăţii

Cuprins:
1. Modele şi teorii fundamentale. Evoluţia paradigmelor în studiul comunicării
2. Apariţia şi evoluţia mass-media. Efectele mass-media în spaţiul public
3. Noile media şi efectul asupra societăţii. Societatea informaţională
4. Funcţiile şi disfuncţiile mass-media

Mass media nu numai că are un puternic impact asupra societăţii, dar se resimte întru totul în
sistemul democratic. În prezent, putem constata uşor că tehnologia este asimilată mai repede,
tinerii nu mai citesc ziare, sau cel puţin nu din categoria celor tipărite. Astăzi, internetul este cel
care mai important mijloc de comunicare în masă şi cu toate că, tehnologia este un plus pentru
dezvoltarea societăţii, am arătat în acest eseu că efectele acestei comunicări tehnologizate nu sunt
întotdeauna benefice. Instituţiile contemporane evoluează rapid, condiţionate de curente
tradiţionale şi inovatoare. Mass-media rămâne în continuare principalul pion în răspândirea şi
transmiterea de informaţii către întreaga societate.

Modele şi teorii fundamentale. Evoluţia paradigmelor în studiul comunicării

Modelele au fost create de cercetători de-a lungul timpului, pentru a permite interpretarea
fenomenelor comunicării. Rolurile acestor modele sunt de a explica şi a formula ipoteze.
Denis McQuail1 susţine că aceste modele reprezintă o modalitate de a descrie realitatea. S-au
construit modele care arată structura fenomenului de comunicare, dar şi modele care analizeaza
efectele acestei comuncări. Yves Le Coadic subliniază că utilizarea unui model poate bloca
dezvoltarea unei ştiinţe.

1
Mc Quail, Denis, S. Windahl, Communication Models for the Study of Mass Communication, apud
Yves Le Coadic, Stiinta Informarii, Ed. Sigma, Bucuresti, 2004, p. 65.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost elaborate câteva modele teoretice
bazate pe idei clare si distincte. Claude Shannon2 a elaborat “teoria matematică a comunicării”,
studiind fidelitatea transmiterii diferitelor tipuri de semnale de la emiţător la receptor. Alături de
Warren Weaver, a căutat să descompună comunicarea informaţiei în sursă (cea de la care pleacă
mesajul), transmiţător (unde este codificat), canal şi receptor (unde este decodificat).
Preocuparea lor o reprezinta transmiterea semnalului, independent de continutul lui. Teoria lui
Shannon nu este o teorie a comunicării pentru că ignoră semnificaţia pe care oamenii o atribuie
obiectelor şi cuvintelor.
Un alt model foarte important este cel al lui Harold Laswell3, care priveşte comunicarea ca
transmitere de mesaje. Laswell este mai interesat de efectele comunicării decât de înţelesuri. În
viziunea lui Lasswell, modelul comunicării de masă se poate rezuma la formula “cineva spune
ceva cuiva”. Cel mai semnificativ model al comunicării este cel formulat de Roman Jakobson.
Acesta se află printre primii lingvişti care au alcătuit o schemă a comunicării, bazându-se pe
limbaj.
Cercetările asupra efectelor comunicării de masă sunt la fel de vechi ca şi comunicarea de masă
în sine. De-a lungul anilor, s-a ajuns la concluzia că mass-media are un efect imediat şi puternic
asupra publicului. Ele reprezintă o necontenită sursă de idei, atitudini şi modele de
comportament, care pot fi însămânţate uşor în creierele vulnerabile ale publicului. Sociologi
emeriţi ai Şcolii de la Frankfurt, precum Theodor Adorno sau Herbert Marcuse au teoretizat
ideea prin care mass-media sunt considerate instrumente de difuzare a ideologiei dominante. De
asemenea, în Statele Unite ale Americii s-a concretizat ideea că mass-media au putere totală
asupra publicului, mai precis, o influenţă de nedescris prin informaţiile difuzate. Mai târziu, s-a
admis ideea că acestea au un caracter unificator, fără a fi însă manipulative; ele informează,
cultivă şi distrează.
Britanicii au ajuns la concluzia că media vehiculează ideologia dominantă, dar accentuează şi
faptul că, spre exemplu, dacă oamenii preferă să urmărească o emisiune de divertisment la
televizor, nu înseamnă că se identifică cu modul lor de viaţă. Marschal McLuhan a dezvoltat o
ipoteză conform căreia fiecare mijloc de comunicare are o influenţă determinantă asupra modului

2
Shannon, Claude, Weaver, Warren, The Mathematical Theory of Communication, University of
Illinois Press, 1949.
3
Cotoară, Daniela, 2004, Aspecte ale comunicării în domeniul socio-uman, Ed. Universităţii Bucureşti.
nostru de gândire şi de reacţionare. McLuhan consideră că mass-media influenţează societatea
modernă pe deplin.
În studiul său, realizat în 1967, George Gerbner pleacă de la premisa că mass-media au o
influenţă profundă asupra principiilor şi valorilor individului, dar mai ales, acesta a arătat într-un
final că marii consumatori de televiziune au o imagine complexă asupra lumii asemănătoare cu
cea pe care o difuzează mass-media. De altfel, studiile au arătat că violenţa din mass-media
influenţează direct şi într-un mod foarte puternic comportamentul copiilor şi adolescenţilor.
După cum Maxwell McCombs şi Donald Shaw au arătat în teoria lor elaborată acum mai bine de
trei decenii, mass-media difuzează evenimente de impact maxim, însă nu dictează publicului ce
să gândească despre acestea. Ioan Drăgan4, în cartea “Paradigme ale comunicării de masă”,
subliniază că între public şi mijlocul de comunicare în masă există o relaţie de întrepătrundere în
permanenţă. Tot aici, I.Drăgan nu găseşte diferenţe între mediile sociale în ceea ce priveşte
comunicarea de masă şi spune că mass-media uneşte indivizii într-o identitate tehnică, socială,
economică sau culturală comună.
J. Lazăr apreciază astfel: „Comunicarea de masă este un proces social organizat. Cei care
lucrează pentru media, fie că este vorba de ziar sau de un canal TV, fac parte dintr-o mare
întreprindere care este reglementată şi organizată ca orice altă întreprindere din societate.
Imaginea ziaristului independent, izolat în faţa maşinii sale de scris, este la ora actuală depăşită.
Fiecare jurnalist, fie că lucrează pentru un cotidian, pentru radio sau TV, aparţine unui ansamblu
de salariaţi din întreprinderea respectivă şi execută o muncă bine definită în sensul unei echipe”
(Sociologie de la communication de masse). După cum spune şi Marshall McLuhan5, în cartea
sa, Medias et societé, „societăţile se deosebesc între ele mai mult prin natura mijloacelor prin
care comunică oamenii decît prin conţinutul comunicării”.

Apariţia şi evoluţia mass-media. Efectele mass-media în spaţiul public

Nevoia de informare şi de cultură s-a făcut simţită chiar din secolul al XX-lea, când
modernismul şi-a pus amprenta peste principiile şi valorile umane. Întreaga generaţie modernă a
fost plămădită din noi şi noi date despre subiectele de interes comun.

4
Drăgan, Ioan, “Paradigme ale comunicării de masă” (p. 125)
5
Cotoară, Daniela, 2004, Aspecte ale comunicării în domeniul socio-uman, Ed. Universităţii Bucureşti.
Apariţia comunicării de masă poate fi situată în secolul al XV-lea datorită inventării tiparului,
însă adevărata lansare a mass-mediei apare la sfârşitul secolului al XX-lea, după prima
conflagraţie mondială, o dată cu dezvoltarea mijloacelor tehnice în domeniul audio-vizualului.
De la primele cărţi produse cu tiparul lui Gutenberg, până la cărţile şi ziarele de astăzi,
informaţia a devenit o marfă, fără o valoare anume în funcţie de adevăr şi etică.
Primul mijloc de comunicare de masă creat este presa scrisă, care dispune de toate posibilităţile
(tehnice, economice, sociale, culturale) pentru apariţia unor ziare de mare tiraj şi la preţuri
accesibile publicului. Presa a cunoscut o explozie uriaşă acum mai bine de patru decenii, în ţări
precum Franţa, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, datorită revoluţionării tehnicii
imprimeriei şi inventarea rotativei, când se imprimau aproape 20.000 de ziare pe oră. Abia spre
mijlocul secolului al XIX-lea, presa cunoaşte o diversificare a subiectelor pe categorii de
interese, de vârstă sau de pregătire intelectuală. Tot atunci, se naşte publicul modern. Apar
primele agenţii de presă, care aveau să constituie cel mai important sistem de comunicare
mediatizată din întreaga lume.
Secolul al XX-lea a simbolizat diversificarea presei, dar şi îmbunătăţirea tehnicii de imprimare
sau a calităţii ziarelor, precum şi comercializarea şi difuzarea lor. Apariţia telegrafului, a
telefonului, dar şi a radioului, televiziunii sau cinematografiei au condus la dezvoltarea
revelatoare a comunicaţiilor moderne. „Ziarele, revistele, filmele, radioul şi televiziunea, fiecare
capabile să transmită acelaşi mesaj simultan spre milioane de receptori, au devenit principalele
instrumente de masificare în societăţile industriale”, afirmă Alvin Toffler6. Spre sfârşitul
secolului al XX-lea, descoperirea calculatorului a permis conservarea informaţiei în moduri
diferite. Prin capacitatea sa extraordinară de a memora cantităţi imense de date, calculatorul
ocupă un rol fundamental în evoluţia societăţii şi a presei, în special. Internetul a revoluţiont
lumea computerelor şi comunicaţiilor. Acesta şi-a format o solidă fundaţie pe invenţii precum
telefonul, radioul sau computerul. Cu timpul, internetul s-a lansat ca cel mai folosit multimedia.
Acesta stabileşte un mediu de colaborare şi interactivitate între indivizi şi calculatoare fără limite
de ordin geografic. Mijloacele de comunicare în masă alcătuiesc cel mai complex sistem de
manipulare a publicului şi opiniei publice. De multe ori, acestea au indus voit sau fiind ele însăşi
manipulate, stări neconforme cu realitatea. Adesea, mass-media construiesc o falsă realitate sau o
deformează. În definitoriu, ele nu pot exista independent. În lume, dar, mai ales, în România,
6
Vişinescu, Victor, 2001, Jurnalism Contemporan, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, apud Toffler, Alvin, 1995, Puterea în
mişcare.
sunt condiţionate tacit (sau nu) de către oameni influenţi, de cele mai multe ori, ocupanţi ai clasei
politice.
Impactul mass-media asupra societăţii, dar mai ales, asupra individului în parte, este o
preocupare majoră pentru cercetătorii în ştiinţele comunicării de mai multe decenii. Chiar şi
astăzi, manipularea prin mijloacele de comunicare în masă face obiectul, în primul rând, al
întregii clase politice. Raţionamentul pare să se confrunte cu un inamic puternic: instinctul este
principala reacţie la un stimul mediatic. Până la urmă, nu putem neglija faptul că mass-media
supune individul la un test de personalitate şi cultură. Cert este că mass-media trebuie
valorificate pentru informare şi nu pentru manipulare. Fiecare din noi simte nevoia umană de
comunicare, de dezvoltare a propriilor raţiuni şi principii sau de receptare a noului. Chiar dacă în
media, de cele mai multe ori agresivitatea îşi arată colţii în fluxurile informaţionale, suntem
surprinşi să observăm cît de uşor pot fi separate notele informative eronate de cele cu caracter
educaţional. Încă de la apariţia fenomenului mediatic, influenţa profundă a canalelor sale s-a
structurat în aşa fel încât să poată fi reflectată în stimularea ridicării standardelor culturale ale
individului. Fiind un mijloc de dominare şi manipulare acerb, mass-media arbitrează publicul în
meciurile realităţii de zi cu zi. Ca sursă de educare esenţială în dezvoltarea personalităţii
indivizilor, media ajută la formarea unui comportament proprice de receptare şi respect a valorii
şi, mai ales, de respingere a opusului acesteia. Aici, mă refer la dezechilibrele valorice impuse
de tehnologii şi tendinţe. Progresul tehnologiei este vizibil cu ochiul liber. Însă mass-media este
ca un studiu de caz, nu învaţă publicul cum să gândească, ci îi oferă posibilitatea să aibă la ce
contempleze. Omul contemporan este supus zilnic la un bombardament informational necontenit.
De-a lungul timpului s-au adus acuzaţii la adresa mass-mediei potrivit cărora acestea, prin
promovarea unor activităţi socio-psihologice inoportune, semănau panici morale în sânul
societăţii. Numeroşi cercetători ai fenomenului efectelor mass-media – Marvin Defleur7, Denis
McQuail, Ioan Drăgan, Mihai Coman, au căzut de acord că efectele mass-media s-au structurat
în trei categorii distincte: efecte puternice, limitate şi slabe.

Noile media şi efectul asupra societăţii. Societatea informaţională

7
DeFleur, Marvin, “Teorii ale comunicării de masă”.
Noile media sunt motorul societăţii. Definite succint, acestea reprezintă puntea de legătura
dintre mijloacele de comunicare în masă tradiţionale (presa scrisă, televiziunea, radioul),
telecomunicaţii, tehnologia digitală şi sistemele informatice şi computerizate. Societatea
informaţională a prins contur odată cu explozia Internetului, în ultimul deceniu al secolului al
XX-lea. Dacă până atunci societatea era pătrunsă de fenomenul cultural tradiţional, apariţia
acestui sistem informaţional a lansat cu şi mai mare amploare tehnologia. De altfel, societatea
informaţionala nu este altceva decât societatea omenească normală din toate timpurile cu
amprentă de modernism informaţional specific avalanşei informaţionale. Internetul cunoaşte o
evoluţie fără precedent. Noile tehnologii de comunicare sporesc considerabil capacitatea
indivizilor de a se exprima în spaţiul public, în schimb, limitează participarea indivizilor la
comunicarea politică. De altfel, spaţiul public este diminuat prin extinderea accesului şi a
participării indivizilor la acesta. Noile tehnologii au un efect negativ prin faptul că nu elimină
inegalităţile în privinţa accesului la spaţiul public, mai ales pentru că, spre exemplu, un individ
cu un statut economic bun îşi permite să deţină un calculator conectat la internet, spre deosebire
de cei care se limitează la televiziune sau, cel mult, presa scrisă, pentru a obţine informaţiile pe
care le doresc. Însă, după părerea mea, cel mai plăcut şi stabil mijloc de comunicare în masă
rămâne presa scrisă, care se mai foloseşte încă de tehnicile jurnalistice pure şi deontologice de
colectare a informaţiei.
Efectele noilor media nu se limitează însă aici. Internetul, care, în momentul de faţă este cea
mai utilizată şi mai convenabilă media, mai ales datorită faptului că poate crea o conexiune
continuă a utilizatorilor cu instituţiile şi actorii politici, ceea ce în presa tipărită sau în
televiziune, este condiţionată de etică.
Datorită prezenţei lor, uneori agasante, în aproape toate segmentele vieţii cotidiene, mass-
media cunosc abordări critice extrem de riguroase, unele mergând până la contestaţie şi negare.
Suly Proudhon afirmă că ziarul este un “cimitir al ideilor”, iar T.-J. Desanti crede că “va veni
ziua când cei care produc în domeniul gândirii vor deveni surzi la mass media”. Cu toate că este
folosit în toate sistemele societăţii, internetul este un „prieten de nădejde” al hackerilor, indivizi
periculoşi care trăiesc din înşelăciuni şi furtişaguri. Iar, problemele sunt din ce în ce mai dese,
mai ales din cauza faptului că există foarte mulţi utilizatori ai acestui canal media, iar barierele
de protecţie dau greş de multe ori.
În concluzie, evoluţiile tehnologice ale canalelor de transmitere au modificat şi vor modifica
tehnicile de lucru, căile de acces, calitatea conţinuturilor mesajelor şi aşteptările publicului în
acest domeniu.

Funcţiile şi disfuncţiile mass-media

Claude-Jean Bertrand afirma: “Adesea, obişnuim să spunem că mass-media are trei funcţii: a
informa, a educa şi a distra. Este puţin spus, mai ales la sfârşitul secolului al XX-lea”8. Bertrand
crede că funcţiile mediatice sunt “extrem de diverse şi numeroase, variază, mai întâi potrivit
contextului politic”. Astfel, din ce în ce mai numeroase, mass-media ocupă un loc tot mai
important în lumea noastră, fiind o forţă a progresului. Este cert faptul că mijloacele de
comunicare în masă au o influenţă puternică asupra indivizilor şi grupurilor sociale, dat fiind
faptul că este considerată cea de-a patra putere în stat şi de altfel, singura capabilă să influenţeze
opinia publică. De-a lungul timpului, specialiştii din diverse domenii au încercat să vadă ce loc
ocupă mass-media în viaţa socială şi au elaborat teorii care mai de care mai complexe şi diferite.
Chiar şi asupra funcţiilor specifice comunicării de masă există mai multe abordări. În “Dicţionar
de sociologie”9, Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu definesc funcţia ca fiind “contribuţia pe care
un element o aduce la satisfacerea unei cerinţe a sistemului din care face parte, contribuind la
menţinerea şi dezvoltarea acestuia”.
Într-un capitol al cărţii sale, “Din culisele celei de a patra puteri”10, Mihai Coman se limitează
la câteva funcţii ale mass-media. Funcţia informativă a mass-media este cea mai importantă şi a
plecat de la construcţia principiului de bază al mediilor, care să se reflecte în transmiterea pe
diverse căi a informaţiilor despre evenimentele sociale şi viaţa politică, în cel mai scurt timp. O
altă funcţie importantă este cea interpretativă, care aduce în prim plan studierea şi judecarea
evenimentele cotidiene în difuzarea lor de către mass-media. Din punct de vedere al funcţionării
ei, mass-media este un forum în care indivizii sau diversele grupuri sociale îşi pot face cunoscute
opiniile. Astfel, se conturează funcţia expresivă a media. Funcţia critică se referă la o categorie
diversă de activităţi mediatice. Este vorba de rolul tradiţional de „câine de pază” pe care mass-
media îl joacă, în numele opiniei publice, faţă de sistemul de guvernare al statului. Funcţia

8
Bertrand, Claude-Jean, “O introducere în presa scrisă şi vorbită”, 2001, Media, Collegium Polirom.
9
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, „Dicţionar de sociologie” (op. cit., p. 262).
10
Coman, Mihai, “Din culisele celei de-a patra puteri”, 1996.
instructiv-culturalizatoare se realizează prin difuzarea de informaţii, cunoştiinţe cultural-
ştiinţifice, necesare formării personalităţii unui individ şi este binecunoscut faptul că prin mass-
media, asimilarea de cunoştinţe se realizează mult mai uşor. Funcţia de divertisment a mass-
mediei ajută publicul să-şi aleagă un mod de a petrece timpul liber cât mai plăcut, prin filme,
muzică etc, dar mai ales, ajută la destinderea populaţiei. Oricum ar fi percepute de public sau de
instituţii, mijloacele de comunicare în masă nu pot fi ignorate. Acestea fac parte, voit sau nu, din
cotidian. Ce este cel mai important este faptul că, datorită diversităţii în materie de mass-media,
oamenii pot alege. Într-un “inventar funcţional”, Charles R.Wright prezinta mai multe categorii
de disfunctii. Funcţiei de interpretare îi sunt atribuite următoarele disfuncţii: mărirea
conformismului social, evitarea criticii, sporirea pasivităţii; funcţiilor de transmitere a culturii, le
corespund disfuncţiile de depersonalizare, de restrângere a varietăţilor culturale specifice, prin
amplificarea actului comunicaţional de masă. În cel de al patrulea domeniu, al divertismentului,
sunt semnalate disfuncţiile de aplatizare a exigenţelor şi gustului, de diminuare a valorilor
estetice, prin contrapunerea celor “populare”.
În capitolul “Funcţiile mass-media. Regimuri, actori, roluri”, Bertrand apreciază că există şase
funcţii ale mass-media. Acestea sunt: supravegherea mediului înconjurător, prezentarea unei
imagini despre lume, transmiterea culturii, ipostaza de tribuna de dezbatere, promovarea
consumului şi stimularea distracţiei. Melvin L. DeFleur a surprins alte funcţii ale mass-mediei,
cele mai importante fiind demascarea corupţiei, apărarea libertăţilor, accesul a milioane de
oameni la bunurile culturale, divertisment cotidian pentru publicul larg şi informare asupra
evenimentelor.
Desigur, şi acestora le corespund următoarele disfuncţii: coborârea gusturilor publicului,
stimularea delicvenţei, dar şi contribuirea la degradarea morală şi la adormirea conştiinţei
politice.11
Prin mesajele pe care le transmit zi de zi, mass-media produc modificări semnificative la nivel
individual şi social, dar contribuie şi la cunoaşterea interpersonală dintre indivizii societăţii.
Astăzi, informarea este pentru toţi, însă este condiţionată de gradul de educaţie şi inteligenţă,
când vine vorba de perceperea lor. Prin consumul mediatic, persoanele cu venituri mari sunt mult
mai informate decât populaţia săracă. Dat fiind faptul că această comunicare mediatizată a dus la

11
apud I. Drăgan, cit., p. 169.
creşterea impresionantă de modele, propulsate mai ales de televiziune, concluzia nu poate fi
decât una simplă: oamenii au nevoie de exemple pe care să le urmeze, iar media le oferă din plin.

BIBLIOGRAFIE

1. Bertrand, Claude-Jean (coordonator) – “O introducere în presa scrisa si vorbita”, op. cit., cap.
“Comunicarea şi mass-media. Modele, teorii, câmpuri”, p.17-29 (Rémy Rieffel); cap.2.
“Funcţiile mass-media în regimul liberal”, p. 34-40 (Claude-Jean Bertrand).
2. Cotoară, Daniela, 2004, Aspecte ale comunicării în domeniul socio-uman, Ed. Universităţii
Bucureşti.
3. Coman, Mihai, 1999, Introducere în sistemul mass-media, Collegium Polirom, Iaşi.
4. Coman, Mihai, 1996, Din culisele celei de a patra puteri, Introducere în sistemul mass-media,
Editura ,,Carro’’, Bucureşti.
5. DeFleur, Melvin L. , Ball-Rokeach, Sandra, “Teorii ale comunicării de masă”, op. cit., cap. 8,
"Socializarea şi teoriile influenţei indirecte”, p.205-229.
6. Dobrescu, Paul, Bărgăoan, Alina, Mass Media şi Societatea, Bucureşti (Comunicare.ro)
7. Drăgan, Ioan – “Paradigme ale comunicării de masă”, op. cit., capitolele I, IV, V: “Noţiunea
de comunicare de masă" (p. 7-53); “Analiza funcţională a comunicării de masă” (p. 160-199);
“Efectele mass-media” (p. 201- 236).
8. McLuhan, Marshall, 1997, Mass-media sau mediul invizibil, Traducere din limba englezã de
Mihai Moroiu, Nemira, Bucureşti.
9. McQuail, Denis, Mass Communication Theory, Sage, Londra, editia a III-a, 1994.
10. Toffler, Alvin, 1995, Powershift/Puterea în mişcare, Editura Antet, Bucureşti.
11.Vişinescu, Victor, 2000, O istorie a presei române, Editura Hyperion XXI, Bucureşti.
12. Vişinescu, Victor, 2001, Jurnalism Contemporan, Editura Hyperion XXI, Bucureşti.
13. Visinescu, Victor – “Funcţii şi efecte ale mass-media în societatea contemporană”.
14. Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, 1993, “Dicţionar de sociologie”, Ed. Babel, Bucureşti.