Evaluarea incertitudinii

Incertitudinea de măsurare se calculează conform
"Ghidului pentru evaluarea incertitudinii de
măsurare" şi a actelor europene în vigoare. În
funcţie de metoda folosită pentru evaluare,
incertitudinea poate fi de tip A sau de tip B. Metoda
de tip A se bazează pe prelucrearea statistică a
datelor rezultate în urma măsurărilor iar metoda de
tip B se bazează pe informaţiile obţinute din alte
surse cum ar fi: cărţile tehnice ale aparatelor
Scopul lucrării
utilizate, buletine de etalonare, cunoştinţele
Condiţii generale
operatorului etc.
Alte condiţii
Schema
Incertitudinea standard de tip A Etape
Analiza datelor
Incertitudinea standard de măsurare a masei unei Incertitudinea
greutăţi test u w( mc) este dată de abaterea
standard a diferenţelor de masă. Pentru n cicluri de măsurare ea este dată de
formula

unde s( m ci) este definit în funcţie de clasa greutăţii utilizate.

Pentru greutăţile de clase F2, M1, M2 se folosesc ciclurile de măsurare ABBA,
ABA, AB1...BnA. Pentru aceste clase de greutăţi, dacă nu cunoaştem din alte
surse abaterea standard a diferenţei de masă, o vom estima conform formulei:

pentru mai mult de trei cicluri de măsurări.

Pentru greutăţile de clase E1, E2, şi F1 estimaţia varianţei diferenţei de mase este
:

cu n­1 grade de libertate.

Dacă numărul de măsurări nu este suficient de mare, estimaţia lui s(  m c) este
irelevantă. În acest caz ne vom folosit de informaţiile obţinute în măsurările
anterioare efectuate în condiţii similare.

Pentru J serii de măsurări (J>1), varianţa lui s(  m c) se calculează astfel:

pentru J(n­1) grade de libertate.

Incertitudinea standard de tip B

Incertitudinea standard u(mcr) a greutăţii de referinţă se determină din
certificatul de calibrare împărţind valoarea incertitudinii extinse exprimiată în
acesta la factorul de extindere k.

Dacă se foloseşte o greutate de clasă F1 sau de altă clasă cu precizie mai mică şi
care are un certificat de conformitate OIML dar care nu precizează masa şi
incertitudinea de măsurare a acesteia, putem evalua incertitudinea din eroarea
maximă admisă a clasei respective:

Dacă se  foloseşte o combinaţie de greutăţi de referinţă pentru compararea
maselor iar covarianţa acestora nu este cunoscută se poate stabili  un coeficient
de corelaţie. Acesta va duce la o sumare liniară a incertitudinilor:

unde u( m cri) este incertitudinea standard a greutăţii de referinţă i Aceasta este
limita maximă admisă pentru incertitudine.

Incertitudinea standard datorată instabilităţii masei greutăţii de
referinţă us(mcr) se poate evalua din variaţiile masei observate de­a lungul
mai multor calibrări. Dacă nu se dispune de valorile anterioare, evaluarea
incertitudinii se va face din experineţe.

  Incertitudinea standard datorată prezenţei aerului ub( mcr) se va
calcula cu formula de mai jos:

unde al este densitatea aerului în timpul calibrărilor anterioare ale greutăţii de
rererinţă folosindu­se un etalon mai performant.
În ecuaţia de mai sus se va folosi valoarea
obţinută pentru Incertitudinea standard
datorată densităţii aerului corespunzătoare
standardului de referinţă folosit la calibrările
anterioare.Arbitrar, putem alege pentru
incertitudine o valoare mai mare.

Dacă influenţa aerului este neglijabilă
contribuţia ei la valoarea totală a
incertitudinii nu este neapărat neglijabilă şi,
atunci, trebuie luată în considerare dacă
ub>u c/3.

Pentru greutăţile de clase M1, M2 şi M2
Incertitudinea standard datorată influenţei
aerului este neglijabilă şi putem, în general
să nu o luăm în considerare. Pentru greutăţile de clase F1 şi F2 trebuie, însă, să
cunoaştem foarte bine densităţile greutăţilor.

Dacă nu se poate măsura densitatea aerului dar se cunoaşte valoarea medie a
densităţii în laboratorul unde se efectuează măsurarea, atunci Incertitudinea
standard de măsurare se va aproxima conform formulei:

Observaţii:
Dacă se dispune de sufieciente date, valaorea incertitudinii aproximate
poate fi mai mică
La nivelul mării, valoarea densităţii aerului se va lua 1,2 kg/m3.

Pentru greutăţi de clase E1 şi E2 trebuie determinată densitatea aerului.
Incertitudinea standard datorată ei se estimează ţinând cont de temperatura
presiunea şi umiditatea aerului.

Varianţa pentru densitatea aerului va determina pentru incertitudine valoarea:

La temperatura de 20 oC şi la presiunea de 101 325 Pa, se aplică următoarea
valoare numerică:

uf=10­4  a  
 

unde rh este umiditatea relativă, exprimată fracţionar.

Densitatea greutăţii de referinţă,  r, şi Incertitudinea standard corespunzătoare
acesteia trebuie cunoscute din certificatul de calibrare. Pentru greutăţile de clasă
E2 de obicei nu se cunoaşte densitatea  r. Ea  trebuie ori măsurată, ori luată din
tabele.

Incertitudinea standard balanţei este uba( mc)

Pentru determinarea incertitudinii datorate echilibrării balanţei şi a
comparatorului de mase, se recomandă verificarea periodică a acestora la
intervale de timp rezonabile. La calibrarea greutăţilor de clasă E1 se recomandă
efectuarea câtorva măsurări­test la diferite momente de timp pentru a culege
toate datele necesare evaluării incertitudinii.

Dacă balanţa se calibrează cu ajutorul unei greutăţi de sensibilitate de masă ms ,
şi o incertitudine standard u(ms) contribuţia la incertitudine a factorului
sensibilitate este:

În cazul în care se foloseşte o balanţă digitală, Incertitudinea standard datorată
rezoluţiei balanţei este:

Factorul radical provine din cele două citiri: una pentru greutatea de referinţă şi
cealaltă pentru greutatea test.

Dacă se cunoaşte Incertitudinea standard datorată neplasării
în exact acelaşi loc a greutăţii, atunci este indicat ca şi
aceasta să fie folosită în calcule. O soluţie acceptată pentru
această incertitudine este:

D este diferenţa dintre valorile maximă şi minimă obţinute la
testele de centrare;d1 este estimaţia distanţei între centrele
greutăţilor iar d2 este distanţa de la centrul talerului la  unul dintre colţuri. Dacă 
se foloseşte o balanţă cu mecanism automat de  schimbare a greutăţii, diferenţa 
 I dintre cele două greutăţi  poate fi diferită la schimbarea  greutăţilor. În acest
caz, Incertitudinea standard se poate calcula astfel:

Dacă o greutate are o susceptibilitate magnetică mare sau dacă este 
mangetizată, interacţia magnetică poate fi redusă  plasând un material
nemagnetic între greutate şi talerul balanţei. Urmând aceste recomandări, putem
aproxima influenţa magnetică cu zero.

În final, Incertitudinea standard  de tip B se calculează conform:

Incertitudinea standard compusă

Se determină prin adunarea pătratelor termenilor de mai sus, conform relaţiei.

Incertitudinea extinsă

Se obţine prin înmulţirea cu factorul de extindere k.

În general, se recomandă factorul de extindere k = 2. Dacă nu se dispune de
suficente date în procesul măsurării, sau nu se poate efectua un număr 
rezonabil de  măsurări şi componeneta uw este dominantă, adică uw>u w /2
atunci factorul k se  calculează din distribuţia t cu un interval de încredere de 
95.5% şi  cu veff grade efective  de libertate calculate conform formulei Welch­
Satterhwaite. Valorile pentru factorul de acoperire pentru diferite grade de
libertate sunt date în tabelul de mai jos.

veff 1 2 3 4 5 6 8 10 20
k 13,97 4,53 3,31 2,87 2,65 2.52 2,37 2,28 2,13 2,00

 Pentru incertitudinea de tip B,  numărul gradelor de libertate se calculează
conform formulei: