Darius I cel Mare (Dîryayas), fiul lui Hystaspes, s-a născut în anul 550 î.Hr.

și a devenit rege
al perșilor în 522 î.Hr.. În perioada sa, Imperiul Persan a cunoscut apogeul puterii și al întinderii
teritoriale, devenind cel mai vast și cel mai puternic stat din Orientul Mijlociu. Darius I a mutat
capitala Imperiului Persan la Persepolis. A anexatPunjabul în 517 î.Hr.. Pornește într-o expediție
împotriva sciților în (513 î.Hr.), soldată însă cu un eșec. Darius I a vrut să cucerească Grecia, dar a
fost înfrânt la Marathon(490 î.Hr.). Moare înainte de a porni în a doua expediție împotriva grecilor, în
anul 486 î.Hr., sarcina de a răzbuna onoarea persană fiindu-i transmisă fiului și urmașului său la
tron, Xerxes I.

Cuprins
[ascunde]

 1 Viața timpurie
 2 Începutul domniei
 3 Rege al regilor
 4 Expediția lui Darius I împotriva geților și sciților
 5 Darius I și războaiele medice
 6 Ultima bătălie
 7 Arbore genealogic
 8 Note
 9 Bibliografie

Viața timpurie[modificare | modificare sursă]

250x
Darius s-a născut în 550 î.Hr. ca cel mai mare dintre cei cinci fii ai lui Hystaspes și al Rhodugunei.
Hystaspes a fost satrap deBactria în 522 î.Hr., potrivit lui Herodot. De asemenea, potrivit lui Herodot,
Darius a servit ca lăncier în campania egipteană al regelui Cambyses al II-lea. Hystaspes a fost un
ofițer în armată și un nobil de la curtea lui Cyrus al II-lea cel Mare.

Înainte ca Cyrus cu armata sa să treacă râul Aras ca să lupte cu triburile din nord, acesta și-a
învestit fiul, Cambyses al II-lea, ca rege în cazul în care ar fi fost ucis. Cu toate acestea, odată ce a
traversat râul Aras, Cirus a avut o viziune în care Darius avea aripi deasupra umerilor și stătea
deasupra Europei și Asiei. Cu toate acestea, Cambyses, fiul său a fost moștenitorul la tron.
Cambyses l-a ridicat pe Darius din funcția de lăncier.

Începutul domniei[modificare | modificare sursă]

În anul 522 î.Hr. regele Cambyses a fost rechemat din Egipt de o revoltă. El l-a condamnat la moarte
pe fratele său Smerdis, pe care îl făcuse regent al unora dintre provinciile estice și pe care îl
suspecta de neloialiltate. Între timp, un uzurpator se pretindea a fi Smerdis cel mort și ridica pretenții
la tron. Întîmplarea făcea ca acesta să semene în mod uimitor cu fratele lui Cambyses. Cambyses
se întoarce să-l pedepsească pe uzurpator, dar moare pe când trecea prin Siria. Urmașul de drept la
tronul Persiei era Hystaspes, tatăl lui Darius, dar acesta nu îndrăznește să-și asigure drepturile
întrucât se temea de așa-zisul Smerdis. Darius însă conspiră împotriva uzurpatorului cu alți cinci
membri ai aristocrației și reușește să-l ucidă. Prin această acțiune devine regele Persiei.

Darius a înfrânt apoi alte răscoale și și-a consolidat domnia refăcând imperiul înaintașilor săi. În
primii ani de domnie Darius se confruntă cu revolte în Elam, Babilon, Media șiArmenia, dar face față
cu succes dovedindu-se un rege abil și capabil. Succesele sale au fost consemnate într-o inscripție
plasată pe o stâncă înaltă la Behistun, pe cursul superior al râului Choaspes. Inscripția este în limba
persană și în limbile babiloniene. Noul rege obține o legătură strânsă cu familia predecesorilor săi
prin căsătoria cu Atossa, fiica lui Cyrus și văduva lui Cambyses.

Darius a început construirea unui oraș al perșilor, la poalele Muntelui Milei, Kuh-i-Rahmat, oraș
numit de greci Persepolis. Pe o latură a muntelui a fost construită o terasă uriașă, unde se putea
urca pe niște trepte duble. Darius a construit și palatul de la Susa, adevărata sa reședință.

A început o expediție contra Egiptului. A încercat să-și facă aici aliați printre preoți, construind un
templu în oaza lui Ammon, Charga. Darius a poruncit și refacerea canalului dintre Nil și Marea Roșie
și a poruncit învățaților să alcătuiască un cod de legi, activitate care a durat 16 ani. Astfel, Darius a
evitat certurile religioase și posibilitatea unor răscoale.

În 517 î.Hr., din Egipt a plecat spre Asia Centrală, cucerind Horezmul, Belucistanul și Afganistanul.
Valea Indusului a devenit granița imperiului lui Darius I.
Cartușul pe care apare numele lui Darius I.

Templul Hibis construit de Darius.

Rege al regilor[modificare | modificare sursă]

Dareic

Darius I a fost urmașul lui Cambyses al II-lea la tron. Imperiul său s-a extins la est către India.
Imperiul persan era compus din 20 de provincii (numite satrapii), conduse de satrapi a căror
principală sarcină era să prevină revoltele și să colecteze taxele. Țările supuse plăteau tribute în aur,
argint sau produse în funcție de circumstanțe: țările mai mici plăteau 450 talanți de argint
(15.120 kg) și 100.000 de oi pe an; India plătea 360 talanți de argint (8.352 kg).

Darius a efectuat introducerea unei monede universale, dareicul, probabil înainte de 500 î.Hr..
Darius a aplicat sistemul monetar cu o monedă transnațională pentru a reglementa comerțul pe tot
teritoriul imperiului. Dareicul a fost, de asemenea, recunoscut dincolo de granițele imperiului, în
locuri cum ar fi Europa Centrală și de Europa de Est. Există două tipuri de dareic: de aur și de argint.
Numai regele putea să-și bată chipul pe dareicul de aur, generali importanți și satrapii își băteau
chipurile pe dareicurile de argint.

Dareicul a îmbunătățit, de asemenea, veniturile guvernamentale prin introducerea de noi taxe pe

terenuri, efectivele de animale și piețe. Acest lucru a condus la înregistrarea și la măsurarea
terenurilor, impozitele fiind stabilite în funcție de suprafață. Veniturile statului au crescut și au
contribuit la menținerea și îmbunătățirea infrastructurii existente și au permis, de asemenea,
creșterea fondurilor pentru proiectele de irigare a terenurilor aride. Acest nou sistem fiscal a dus la
formarea unui sistem bancar de stat și la crearea de firme bancare. Una dintre cele mai renumite
firme bancare a fost Murashu și Sons, cu sediul în Nippur. Aceste firme bancare acordau
împrumuturi și credite pentru clienții.

Dareicul a adus un impuls major pentru comerțul internațional, schimburi comerciale cu bunuri, cum
ar fi textile, covoare, unelte și obiecte de metal, au început să fie realizate
întreAsia, Europa și Africa. Pentru a îmbunătăți în continuare comerțul, Darius a construit un drum
regal și a organizat un sistem poștal și o ruta maritimă feniciană.

Negocierile cu sciţii

Darius I și-a tratat supușii cu o bunătate remarcabilă tocmai cand un dușman înfrânt se aștepta la
cea mai nemiloasă cruzime. A încurajat comerțul și a bătut o monedă proprie -dareicul. Darius I a
introdus respectul pentru studiu. Darius I era nerăbdător să învețe lucruri noi despre lumea cucerită.
El i-a incurajat pe arheologii din Babilon să-și îmbunătățească cunoștințele și a fondat o școală
medicală la Saia (Egipt).

Dat fiind că perșii fuseseră un popor fără ieșire la mare, Darius I a vrut să-și extindă cunoștintele
despre mare. El l-a trimis pe unul dintre căpitani, pe nume Scylax, să explorezeIndusul, apoi să
navigheze de-a lungul coastei, până la Marea Roșie. Au fost găsite tăblițe de piatră care
menționează faptul că Darius I a renovat anticul, dar nefolositul, canal ce lega Nilul de Marea Roșie
în Golful Suez: „Apoi acest canal a fost săpat așa cum am poruncit eu și vase au navigat din Egipt
prin acest canal spre Persia, potrivit dorinței mele”.

Darius a construit multe temple și le-a restaurat cele care anterior fuseseră distruse. Chiar dacă
Darius a fost un zoroastrian, el a construit temple dedicate zeilor religiei Egiptului antic. Au fost
găsite mai multe temple dedicate zeilor Ptah și Nekhbet. El a finanțat restaurarea templului evreiesc,
care inițial a fost decretată de către Cyrus cel Mare, și era favoarabil față de cultele grecești. Darius
a observat de asemenea, ritualuri religioase egiptene legate de regalitate și a construit un templu
dedicat zeul egiptean Ammon.

În cazul orașelor grecești, satrapii nu interveneau în afacerile locale, acestea fiind dirijate de despoți.
Despoții făceau tot ce le plăcea atîta timp cît plăteau tributul regulat și furnizau contingentele militare
cînd li se cerea. În practică, despoții asigurau coeziunea conducerii persane, care le asigura la rîndul
ei puterea, și acest fapt explică de ce grecii dinAsia Mică nu au încercat să scuture jugul persan în
timpul disputelor care l-au adus în fruntea regatului pe Darius.

Comerțul este încurajat în timpul regelui Darius prin reforme monetare și îmbunătățirea sistemului de
drumuri. El a adoptat moneda bimetalică introdusă inițial de Cresus în Lydia. Rețeaua de drumuri
era foarte bine pusă la punct. Cel mai cunoscut drum era „Calea regală” ce era împărțită în stații
marcate de puncte de oprire regulate. Avea o lungime mai mare de 1500 de mile și se considera că
drumul poate fi străbătut în trei luni de către un om care mergea pe jos. Drumul trecea prin
mijlocul Frigiei, pe lîngă mormîntul lui Midas, regele plin de aur, Pessinos, Ancyra, traversa Halys
spre Pteria, vechiul oraș capadocian cucerit de Cressus, apoi traversa Halys din nou, mergea spre
Sud, spre Mazaka și Comana, pentru a traversa Munții Taurus și a ajunge la Eufrat, înconjura munții
care legau Mesopotamia la nord, trecînd pe lîngă Nisibis și ajungînd la Tigru, la Ninive, capitala
ruinată a Asiriei. Dincolo de Arbela, drumul continua spre sud-est pînă la rîul Choaspes și Susa.
Drumul era sigur și bine întreținut. Avea avantajul că aducea Asia Centrală mai aproape de Marea
Egee. Primele hărți grecești au demonstrat influența pe care a avut-o acest drum.

Expediția lui Darius I împotriva geților și

sciților[modificare | modificare sursă]

Palatul din Persepolis - reconstituire

Spre sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. sub Darius I cel Mare Imperiul persan ajunge la maxima lui
înflorire. În urma expediției din anii 514-512 î.Hr. împotriva sciților, el își extinde stăpânirea asupra
unei părți din Peninsula Balcanică. Cyrus cucerise coastele estice ale Mediteranei, continuase și
asigurase cucerirea părții sale sudice prin dominarea Egiptului. Darius cel Mare s-a pregătit timp de
opt ani pentru această expediție. Probabil că planul său inițial era de-ai supune pe traci până
la Dunăre, pentru a-și fixa aici granița nordică a imperiului. Tracii erau războinici puternici și
periculoși, așa că expediția a fost una serioasă.

Un arhitect foarte talentat din insula Samos (locul nașterii lui Pitagora), numit Mandrocles, a realizat
un pod peste care perșii puteau ajunge în Tracia. Darius i-a dat apoi ordin lui Mandrocles să creeze
două coloane, pe care să fie inscripționate cu caractere grecești numele diferitelor populații din
armata lui. Herodot, părintele istoriei, a văzut și el aceste coloane și le-a descris. Nu s-a păstrat
vreun detaliu al războiului din Tracia.

S-a spus că toate popoarele din zonă s-au supus, mai puțin geții care au luptat din patriotism. La
nord de Dunăre se aflau triburi aliate cu cele de la sud de râu. Grecii numeau această populație sciți.
Cei care erau situați la est erau mai apropiați ca limbă de perși, iar cei de la vest aveau o limbă
apropiată de cea tracă. Nimic nu era mai firesc, decât ca popoarele de la sud de Dunăre să se
alieze cu cele de la nordul Dunării împotriva perșilor.

Darius a înțeles că această unire tribală reprezenta un pericol pentru campanie. Darius cel Mare a
intrat fără probleme în Sciția, dar faptele sale din aceste locuri sunt învăluite în legende. Dominația
persană asupra părții estice a Peninsulei Balcanice a durat 15 ani și a fost întreruptă de cucerirea
insulelor Lemnos și Imbros. Expediția lui Darius în Peninsula Balcanică împotriva geților și sciților a
fost un succes comparabil cu expediția lui Cambyses în Egipt. Planul lui Darius a fost de a-i
încorpora pe sciți în Imperiul persan. El a dorit deasemenea să cucerească Sciția și pentru că voia
să se răzbune pe sciții care invadaseră Media cu 100 de ani înainte.

Darius I și războaiele medice[modificare | modificare sursă]

Darius
Regele persan Cyrus "cel Mare" (558-528 î.Hr.), cucerise în 546 î.Hr., printre alte provincii din Asia
Mică, și regatul Lidiei, de care depindeau, cel puțin nominal, toate coloniile grecești din Ionia, unde
se înfiripase o confederație de douăsprezece polisuri deosebit de înfloritoare din punct de vedere
economic și cultural.

Darius I a înăsprit însă modul de stăpânire a orașelor grecești din Ionia, impunând condiții mai dure.
Astfel, Ionia a fost integrată cu Lidia într-o singură provincie (satrapie) cu sediul la Sardes, iar în
locul unor contribuții neregulate s-au instituit tributuri anuale fixe, ceea ce a stârnit mari
nemulțumiri[1].

Între anii 499 și 493 î.Hr., polisurile ioniene s-au răsculat împotriva Imperiului Persan. Revolta lor a
fost însă zdrobită de către imensele armate ale lui Darius. Ionienii s-au adresat atunci celorlalte
polisuri grecești pentru ajutor armat, dar singurele cetăți care au răspuns pozitiv au fost
doar Atena și Eretria. Expediția navală organizată de acestea în anul 498 î.Hr. a debarcat trupe în
Asia Mică, dar după ce au înaintat până la Sardes (unde au incendiat palatul satrapului persan
și templul zeiței Cybele), atenienii și eretrienii au fost învinși, nevoiți să se retragă și să se reîmbarce
în mare grabă. Lăsați singuri, și incapabili să se înțeleagă între ei, ionienii au fost învinși decisiv în
bătălia de la insula Lade (494 î.Hr.). Miletul, cel mai dezvoltat și bogat oraș al confederației ioniene a
fost luat cu asalt și distrus din temelii. Astfel, perșii au pus din nou stăpânire pe Ionia, asupra căreia
au instituit o stăpânire bazată pe un regim de teroare.

Acesta a fost pretextul războaielor medice, terminate în final cu păstrarea independenței polisurilor
din Grecia continentală, dar cu supunerea completă a ionienilor față deImperiul Persan.

Darius a început războaiele medice cu o campanie de pedepsire împotriva grecilor. În 492 î.Hr.
Darius l-a numit pe fiul său Mardonius la comanda unei expediții împotriva Greciei continentale, dar
flota sa a fost distrusă într-o furtună în apropiere de Muntele Athos și s-a aflat în imposibilitatea de a
avansa.

Ultima bătălie[modificare | modificare sursă]

Darius hotărăște atunci să pedepsească Atena, iar în 490 î.Hr. trimite împotriva acesteia o flotă
puternică sub comanda lui Datis și a lui Artaferne. Perșii au cucerit Eretria, distrugând-o și înrobindu-
i pe locuitorii săi, dar au fost învinși de hopliții atenieni conduși de către Miltiades în celebra Bătălie
de la Marathon.

Darius a plănuit o nouă expediție de invazie a Greciei și a petrecut trei ani pregătind bărbați și nave
de război. Atunci când a izbucnit o revoltă în Egipt starea sa de sănătate s-a înrăutățit și nu a mai
fost capabil să conducă el însuși armata. Darius a murit în anul 486 î.Hr., în luna octombrie 486 î.Hr.
corpul său fiind îmbălsămat și înmormântat într-un mormânt săpat în stâncă care fusese pregătit
pentru el de mai mulți ani. Sarcina de a răzbuna onoarea persană i-a fost transmisă fiului si
urmașului său la tron, Xerxes I.
Darius cel Mare
AKA Darius I

Născut: 521 BC
A murit: Oct-485 BC
Cauza morții: nespecificat

Gen: Male
Rasa sau etnia: Orientul Mijlociu
Orientare sexuală: Drept
Ocupația: Royalty

Naționalitate: Persia antică

Rezumat: Regele Persiei, 521-486 î.Hr.

Darius I, numit de obicei Darius cel Mare, fiul lui

Histaspe. Principala sursă pentru istoria sa este propriile
inscripții, mai ales marea inscripția de Behistun, în care
el relatează cum a câștigat coroana și a pus jos
rebeliunile. În timpurile moderne, veridicitatea lui a fost
de multe ori pusă la îndoială, dar fără nici un motiv
suficient; întreaga tenorul de cuvintele sale arată că ne putem baza pe contul său. Conturile date
de Herodot și Ctesias de aderare său se află în mai multe puncte depinde, evident, pe această
versiune oficială, cu multe povesti legendare întrețesut, de exemplu, că Darius și aliații săi au
părăsit întrebarea care dintre ele ar trebui să devină rege la decizia de caii lor, și că Darius a
câștigat coroana de un truc de mire lui.

Darius a apartinut unei ramuri mai mic al familiei regale a Achaemenidae. Când, după
sinuciderea Cambyses (martie 521), uzurpatorul Gaumata condus nestingherit pe întreg imperiu
sub numele de Bardiya (Smerdis), fiul lui Cyrus, și nimeni nu a îndrăznit să-l contrazice, Darius
", cu ajutorul Ahuramazda ", a încercat să-și recapete regatul pentru cursa regal. Tatăl său
Histaspe era încă în viață, dar, evident, nu a avut curajul să îndemne pretențiile sale. Asistat de
șase persani nobile, ale căror nume se proclamă la sfârșitul inscripția Behistun, a surprins și ucis
uzurpatorul într-o fortăreață Median (octombrie 521), și a câștigat coroana. Dar această
schimbare bruscă a fost semnalul pentru o încercare din partea tuturor provinciilor estice să-și
recapete independența lor.În Susiana, Babilon, Media, Sagartia, Margiana, a apărut uzurpatori,
care pretinde a fi din rasa regală vechi, și s-au adunat armatele mari în jurul lor; în Persia se
Vahyazdata imitat exemplul de Gaumata și a fost recunoscut de majoritatea oamenilor ca
adevărata Bardiya. Darius cu doar o mică armată de persani și mezi și unii generali de încredere
a biruit toate dificultățile, și în 520 și 519 toate rebeliunile au fost puse în jos (Babilon revoltat de
două ori, Susiana chiar de trei ori), și autoritatea lui Darius a fost stabilit tot imperiul .

Darius în inscripții sale apare ca un credincios fervent în adevărata religie a lui Zoroastru. Dar el
a fost, de asemenea, un stat mare și organizator. Timpul de cuceriri a ajuns la capăt; războaiele
care s-au angajat Darius, cum ar fi cele ale lui Cezar Augustus , numai a servit scopul de a obține
frontiere naturale puternice pentru imperiu și păstrarea în jos triburile barbare la granițele
sale. Astfel, Darius a subjugat popoarele sălbatice din pontice și munții armeni, și a extins
dominația persană pentru Caucaz; pentru aceleași motive a luptat împotriva Sacae și alte triburi
turanice. Dar, de către organizația care le-a dat la imperiul a devenit adevăratul succesor al lui
Cyrus cel Mare . Organizația sa a provinciilor și de stabilire a birurile este descrisă de Herodot,
evident din surse oficiale bune. El a fixat monedele și a introdus monedele de aur a Daric (care
nu este numit după el, ca grecii credeau, dar derivat dintr-un cuvânt persan care înseamnă "de
aur", în Orientul persan este numit zarig). El a încercat să dezvolte comertul imperiului, și a
trimis o expeditie pe Kabul și Indus, condus de Carian căpitan Scylax de Caryanda, care a
explorat Oceanul Indian de la gura de vărsare a Indus de Suez. El a săpat un canal de la Nil la
Suez, și, după cum fragmentele de o inscripție hieroglifică găsit acolo arată, navele sale au
navigat de Nil prin Marea Roșie de la Saba Persia. El a avut legături cu Cartagina, și a explorat
țărmurile Siciliei și Italiei. În același timp, el a încercat să câștige bunăvoința națiunilor subiect,
și în acest scop a promovat obiectivele preoții lor. El a permis evreilor să construiască Templul
din Ierusalim. În Egipt apare numele lui pe tâmple pe care le-a construit în Memphis, Edfu și
Marea Oază. El a numit mare preot de Sais, Uzahor, la Susa (după cum aflăm de la inscripție său
în Vatican), și ia dat puteri depline pentru a reorganiza casa de viață, marea scoala de medicina
din templul de instituții supreme de audit. În tradițiile egiptene el este considerat ca fiind unul
dintre cei mai mari binefăcători și legiuitorii țării. În relațiile similare a stat la sanctuarele
grecești (cf. rescrieri său de "sclav lui" Godatas, inspectorul de un parc regal lângă Magnesia, pe
Maeander, în care el acordă libertatea de impozite și muncă forțată pe teritoriul sacru al lui
Apollo ); Prin urmare, toate cuvintele grecești din Asia Mică și Europa se afla pe partea de Persia
în războaiele persane și îndemnat pe greci să încerce nici o rezistență.

Despre 512 Darius a întreprins un război împotriva sciților. O armată mare traversat Bosforul,
subjugat Tracia de Est, și au trecut Dunărea. Scopul acestui război poate au fost doar pentru a
ataca triburile nomade turanice în partea din spate și, prin urmare, pentru a asigura pacea la
frontiera de nord a imperiului. Acesta a fost bazat pe o concepție greșită
geografic; chiar Alexandru cel Mare și macedonenii lui au crezut că pe Hindu Kush (pe care au
numit-Caucaz) și pe malul Jaxartes (pe care au numit Tanais) au fost destul de aproape de Marea
Neagra. Desigur expediția întreprinsă cu privire la aceste motive nu au putut dovedi, dar un
eșec; care au avansat pentru câteva săptămâni în stepele rusești, Darius a fost nevoit să se
întoarcă. Detaliile oferite de Herodot (conform lui Darius au ajuns la Volga) sunt destul de
fantastic; și contul pe care Darius însuși a dat pe o tabletă, care a fost adaugat in marea sa
inscripție în Behistun, este distrus, cu excepția câtorva cuvinte.

Deși Europene Grecia a fost strâns legată de zonele de coastă din Asia Mică, și părțile opuse în
orașele grecești au fost solicitarea continuu intervenției sale, Darius nu se amestece cu afacerile
lor. Războaiele persane au fost inițiate de către grecii înșiși.Sprijinul pe care Atena și Eretria dat
ionienii rebeli și carianii făcut pedeapsa inevitabilă de îndată ce rebeliunea a fost pus jos. Dar
prima expediție, care a Mardoniu, nu pe stâncile de Mt. Athos (492), și armata, care a fost
condus în Attica de Datis în 490 a fost bătut la Marathon. Înainte de Darius a terminat pregătirile
pentru un al treilea expediție o insurecție a izbucnit în Egipt (486). În anul următor Darius a
murit, probabil în luna octombrie 485, după o domnie de treizeci și șase ani. El este unul dintre
cei mai mari conducători est a produs.