UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE STUDII

UMANISTE, ECONOMICE ŞI INGINEREŞTI

MASTER

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Autor: Vitalie Huțanu

Îndrumător: Prof. univ. dr. Arthur Viorel Tuluș

2018
 UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE STUDII

UMANISTE, ECONOMICE ŞI INGINEREŞTI

MASTER

COMUNICARE, MULTICULTURALITATE ȘI
MULTILINGVISM

LUCRARE DE DISERTAŢIE
ISTORIA LOCALITĂȚII BALABANU

Autor: Vitalie Huțanu

Îndrumător: Prof. univ. dr. Arthur Viorel Tuluș

2018
 Cuprins

Întroducere.................................................................................................. 4

Capitolul 1. Din străvechi ... la 1809..........................................................7

1.1. Așezarea geografică................................................................7

1.2. Descoperirile arheologice........................................................9
1.3. Stăpânirea tătară....................................................................16

Capitolul 2. Așezarea umană în epoca modernă......................................21

2.1. Întemeierea localității moderne...................................................21

2.2. Nemții sau coabitarea sătească...................................................22

2.3. Etimologia toponimului Balabanu...............................................25

2.4. Ciobanii ardeleni – de la nomadism la sedentarism...................26

Capitolul 3. Epoca contemporană............................................................31

3.1. Dinamica populației....................................................................31

3.2. Economia.....................................................................................34

3.3 Educația și spiritualitatea...........................................................37

3.4 Deportările staliniste și războaiele mondiale...........................40

Concluzii....................................................................................................43

Bibliografie................................................................................................44

Anexe.........................................................................................................48
 Introducere

Importanța și actualitatea studiului. Mai bine de 27 de ani în Basarabia au început să

apară monografii ale localităților. Până atunci informațiile istorice locale nu erau luate în
considerare sau sprijinite pentru a fi scrise de conducerea URSS din motive bine știute.
Aici se are în vedere adevărul istoric. Noile tendințe democratice susțineau că în paralel
cu cunoașterea istoriei politice, economice ale țării, și ale lumii, din diferite epoci, trebuie
să fie accentuată necesitatea de a poseda informații de istorie locală. Iar principiul de
bază în cercetările asupra istoriei satului este omul. Această lucrare se axează pe sarcina
de a descrie istoria locului, de a-i reprezenta pe oamenii care au stat la baza fondării
satului, evoluțiilor lor pe parcursul timpului, destinelor, tragediilor umane, etc. Pentru
prima dată în istoria documentată a satului Balabanu din 1994 populația a început să
descrească, accelerând tendința contemporană a satelor care dispar, unde cultura, istoria,
tradițiile se sting, se uită. Tumulii care o înconjoară cu o bogată istorie an de an se fac
tot mai netezi și prin aceasta se mistuie peisajele locului bogat în istorie antică. Nimica
nu le mai aduce aminte la băștinași de nemții care au locuit în sat sau de sciții și
sarmații(nume care nu le spune nimic și chiar tumulii) care au fost așezați cu traiul în
zonă. Această lucrare are sarcina de a transmite că și satele mici au istorie bogată, care se
intercalează cu istoria țării și să readucă la actualitate evenimente, procese pe cale de
pierzanie.

Scopul și obiectivele cercetării. Scopul cercetării noastre constă în efectuarea unui

studiu privind apariția, evoluția, consolidarea așezării umane, unde omul este figura
principală. Avându-se în vedere spectrul problemelor conţinute în cadrul acestui scop,
se propune în procesul de cercetare a prezentului studiu să se realizeze următoarele
obiective:

- să se arate legătura între condițiile geografice și alegerea unui loc pentru trai
sedentar;
- să se prezinte dovezi arheologice de așezare umană;
- determinarea evoluției și schimbărilor demografice;
- studierea dezvoltării economice, ca factor pentru viitorul localității;
- specificarea factorului etnic, educațional, cultural în dezvoltarea satului;

4
 - evidențierea instituțiilor de stat în schimbările survenite în ultima epocă istorică.

Metodologia. În elaborarea lucrării s-a condus și s-a ținut cont de principiile

metodologiei contemporane: istorismul, localitatea studiată a fost cercetată în procesul
apariției, decăderii și dezvoltării ei istorice; obiectivismul, evenimentele sunt descrise
obiectiv, având aspect ştiinţific, evitându-se prejudecățile sau subiectivismul ideologic;
principiul umanismului, s-a pus ca valoare viața omului și destinul. În cadrul cercetării
s-au utilizat următoarele metode: metoda descriptivă - istorică, s-a parcurs de la primele
indicii ale prezenței umane pe aceste meleaguri, la consolidarea ei din zilele noastre;
metoda geografică, s-a stabilit strânsa legătură între geografie( relief, hidro) și alegerea,
amplasarea habitatului uman.

Conținutul lucrării. În capitolul I Din străvechi … la 1809, se va analiza

ecosistemul(relieful, amplasarea geografică, rețeaua hidro) a ținutului satului Balabanu,
ca o alegere propice pentru traiul omului din punct de vedere economic și strategic din
cele mai vechi timpuri. Se va prezenta dovezile arheologice de prezență umană
sedentară în aceste locuri, precum însemnătatea descoperirilor lor în cadrul istoriei
universale. Se va face legătură între ridicarea tumulilor(parte componentă a culturilor
antice) și epoca tătaro-mongolă. Expansiunea tătară spre Balcani, centrul tătar la
Isaccea, orașul Șehr al Djedid din centrul Basarabiei se intercalează perfect cu
amplasarea satului Balabanu( o așezare și în 13-15 secolele, dar nedocumentat). În
capitolul II Așezarea umană în epoca modernă se va încerca de stabilit etimologia
denumirii satului și însemnătatea lui. Iar aceasta poate să conducă la o oarecare
oportunitate de dovezi în descrierea istoriei locale. A fost denumit de întemeietori la
începutul sec.19 sau era deja prezent. La fel se va încerca de stabilit anul înființării
așezării, cine au fost primii locuitori și legătura în contextul colonizări sudului
Basarabiei de către bejenarii sud-dunăreni, coloniștii germani și populația băștinașă
moldovenească. Era o susținere că nemții erau stabiliți prin 1814 împreună cu
moldoveni de peste Prut. Se va încerca de adus dovezi în pro sau contra acestei afirmații.
În capitolul III Epoca contemporană se va studia demografia populației așezării,
având o sută de ani de la documentare, sporul ei pe parcursul secolului cu cele mai multe
evenimente tragice pentru umanitate. Accentul se va face pe expertiza migrațiilor etnice,
repartizarea lor pe parcursul secolului și procentajul, știindu-se faptul de

5
multiculturalitatea etnică a localității. Se va menționa și pierderile în urma represiunilor
politice, la fel și pierderile din urma războiului mondial(se va axa pe oameni, nu pe
procesul istoric). Se va căuta apariția primelor clase de școală, când au început să
funcționeze, locul și dascălii de la început până spre zilele noastre. Se va studia care a
fost economia de bază a băștinașilor, evoluția ocupației economice pe parcursul
schimbărilor administrative.

Bibliografia lucrării este compusă din documente inedite din arhiva raională, la fel și
documente edite, monografii de specialitate, atât din istoriografia sovietică, cât și cea
moldovenească. Lucrarea este susținută auxiliar cu surse: articole științifice, surse
enciclopedice, statistici publicate, presa scrisă, memorii și resurse web.

6
 Capitolul 1. Din străvechi ... la 1809

1.1 . Așezarea geografică

De-a lungul istoriei oamenii își căutau un loc de trai care să corespundă
necesităților vitale, cum ar fi dobândirea hranei, aprovizionarea cu apă, amplasarea
într-un loc natural de apărare contra triburilor de popoare năvălitoare care distrugeau,
ucideau, lăsau locuri pustii. Unul din aceste locuri potrivite pentru viața omului au
fost și pământurile ce înconjoară actualul sat Balabanu. Satul Balabanu este așezat pe
malul drept al râului Ialpug, unul din cele două cele mai importante râuri din Bugeac,
sudul Basarabiei.

În evul mediu se știe precis din descrierea călătorilor europeni care au avut
trecere prin părțile noastre cât și a cronicarilor turci că din aceste două mari râuri din
Bugeac, Cogâlnic și Ialpug, numai Ialpug își menținea debitul de apă pe tot parcursul
anului.

Râurile Cahulul, Salcia și Ialpugul, care se află în Moldova și Basarabia, sporesc

Dunărea. Dintre cele trei din urmă, numai Ialpugul curge fără contenire, celelalte sunt
mai mult stătătoare decât curgătoare. Râul Cogâlnic se umplea în timpul ploilor de
toamnă și primăvară, iar vara se usca, se formau băltoace de noroi. Animalele de
gospodărie, caii piereau de lipsa adăpării cu apă.1

În dreptul satului sa format o zonă ecologică deosebită. Cam la 400 metri de la

râul Ialpug spre stânga curge un alt râuleț Lunga care peste 7 kilometri spre sud se
contopește în Ialpug. Râul împreună cu balta au format un echilibru ecologic special.
Acest șes se întinde pe o lățime de trei kilometri la Balabanu , iar spre nord și sud este
ceva mai îngust. Lungimea spre sud până în revărsarea în lacul Ialpug e de douăzeci
și cinci de kilometri.

Pe la anul 1840 Bugeacul se putea spune un Eldorado al vânătorilor, cuprinzând

mii de păsări care se înmulțesc. Acest Eldorado cuprindea un labirint de lacuri, insule,
lacuri, bălți și codri de stuf. Se înțelege că pe aceste șesuri și ape, unde domnea
tăcerea absolută, unde trăsnetul pustiei nu se auzea și unde sălbăticiunea rar vedea un
1
Cantemir D., Descrierea Moldovei, Chisinau, 1987 , p. 6
7
om, se adunau din toate părțile Asiei Mici, Caucaz, Balcani, nouri de păsări diverse,
iar în stuf se plodeau mulțime de lupi, mistreți, bursuci și iepuri. 2 În partea stânga a
râului Ialpug, în râpa pârâului Haidabul au fost descoperite o mulțime de oseminte
de animale care odată zburdau pe aceste meleaguri, dar au fost înlăturate de popularea
acestor pământuri de oameni și bineînțeles de schimbările climatice care au avut loc.
Au fost găsite oase de gazele, antilope, elefanți,etc.3

Râul Ialpug este de altfel granița dintre; la est Câmpia Moldovei de sud cu o
altitudine de 50 metri spre Marea Neagră, 100-150 spre nord și podișul Tigheciului
care are la dreapta Prutul și se leagă la nord cu podișul Central al Moldovei. Ialpugul
devenind frontiera între două zone de vegetație. Câmpia Moldovei de sud cu stepele
Bugeacului având vegetație obișnuită cu climă aridă. Se deosebește puțin zona de
silvostepă a Tigheciului cu precipitații mai multe, existența pădurilor( vestiții Codri ai
Tigheciului). După spusele lui Dimitrie Cantemir “Pădurile așa erau de dese că dacă
nu cunoșteai locul sau nu erai băștinaș, ușor te rătăceai”.

Omul ca întotdeauna și-a pus amprenta pe natură. Aceste locuri frumoase au durat
până când spiritul destructiv al omului a luat amploare. În 1984 a fost dat în
exploatare lacul de acumulare cu barajul lângă satul Balabanu cu o suprafață de 1760
hectare și un volum de 70 milioane cuburi de apă. Acest grandios proiect sovietic care
a avut un impact catastrofal asupra ecosisteme, s-a dovedit și nereușit. Locurile de
cuib ale pasărilor au fost distruse, iar apa care era pompată din Dunăre pentru irigare
s-a dovedit și sărată. Este interesant că realizatorii acestui proiect nu au luat în
considerare că sudul Bugeacului este format din pământuri solonceac.

Odată la început un lac uriaș, la care zburau tot felul de pelicani, astăzi se
transformă într-o mlaștină. În fiecare zi, nivelul apei din rezervorul lacului scade, iar
malurile rezervorului sunt împrăștiate cu schelete de pește. Ecologiștii sunt convinși -
acesta este rezultatul unui proiect grandios, dar realizat nepotrivit, al erei sovietice.
Pe drumul spre Taraclia, apare o imagine foarte tristă, comparabilă ceva cu Marea
Aral. Din iazul imens, jumătate rămăsese. Pescarii locali în fiecare an capturează mai
puțini pești. Rezervorul este unul dintre cele mai mari lacuri artificiale din sudul țării.
2
Stamati-Ciurea C., Opere alese, Chișinău, 1957, p. 35
3
Верина В., Памятники природы Молдавии, Кишинев, Карте молдовеняскэ, 1980, p.18
8
Ecologii sunt siguri că creația sa a fost inițial - o greșeală. Ideea a fost grandioasă, a
vrut să ridice apele Dunării până la Nisporeni și prin rețeaua de canale pentru a
conecta Dunărea cu Niprul. Dar, de îndată ce Ucraina s-a angajat în implementarea
acestui proiect, aproape 100.000 de hectare de teren au fost distruse aproape imediat.
Lacul a fost planificat să fie umplut cu apă dunăreană, și ca urmare, nivelul de
salinitate a crescut, dar acum teritoriul este mai degrabă un deșert. Rezervorul de la
Taraclia se va transforma în curând într-o mlaștină, ecologiștii sunt siguri.4

Situația ecologică cu care se intersectează localitatea, desigur influențează asupra

puterii de roadă a pământului și prin prisma lui viața obștească a localității(social,
economic, demografic,etc.)

Primii locuitori din Balabanu au știut unde să amplaseze locuințele lor de tema
unor debite mari de apă, cum ar fi inundațiile.5 Satul este situat la altitudinea de 50
metri și apărat de un deal în eventualitatea revărsărilor de apă. Cei de mai apoi au
distrus natura, la care s-a adăugat seceta și pământuri sărace.

1.2 Descoperirile arheologice

Partea de sud a pământului dintre Prut și Nistru dintotdeauna a fost o regiune a

dezolării, în sensul lipsei unei populații stabile din cauza amplasării, a climei destul de
capricioase, a reliefului. Cunoaștem din istoria antică numai un singur oraș construit
la vărsarea Nistrului în Marea Neagră de către colonizatorii greci. Este vădit faptul că
un oraș lângă apă are mai multe posibilități de a se apăra sau de a se retrage în caz de
înfrângere. Orașul sus-numit a supraviețuit și stă și în zilele noastre. Restul teritoriului
era un câmp de trecere. Mai că toate popoarele din est au trecut pe aici în aventura lor
spre cuprinsuri mai prielnice de viață. Goții, Hunii, Sciții,etc. și-au întins corturile, și-
au păscut caii în stepa Bugeacului. Bugeacul a fost un coridor. Iar lucrul acesta nu a
permis sedentarizarea unui popor pe o lungă durată de timp, la fel și construirea unei
civilizații. Altfel spus apariția localităților, apariția unor entități statale nu a fost
propice acestei regiuni puțin atrăgătoare.

4
Гайдаржи А., Экологическая катастрофа, În: Свет, Тараклия, 23.10.2014, p. 1
5
Vezi anexa №1
9
 Dmitrie Cantemir in lucrarea sa Descrierea Moldovei a menționat doar de trei ori
Bugeacul. Bugeacul care făcea parte din Principatul Moldovei aproximativ 20 la sută
este menționat ca un teritoriu fără importanță. Cu toate acesta Bugeacul este unul din
cele mai interesante regiuni din Europa de est care nu a captat atenția istoricilor antici,
puțin captivant din cauza stepelor cu râurile care se usucă, verile aride și iernile
umede cu vânturi. Este de adăugat și lipsa apei potabile. Toate aceste au îndepărtat și
popoarele nomade la timpul lor și arheologii veacului nostru.

Faptul menționat în 1.1 despre bio-importanța râului Ialpug ne duce la concluzia

că în zona localitții Balabanu au locuit triburile nomade antice și medievale.

Cercetările care au fost intreprinse și descoperirile în anii 70-80 ai secolului

trecut au clarificat multe îndoieli pe care le aveau unii istorici privind Bugeacul în
contextul Istoriei universale.

La distanţa de 1,5-4,5 km vest de orăşelul Taraclia, Republica Moldova, în bazinul

râului Ialpug şi al afluentului său de stânga Lunguţa, în dreptul satului Balabanu peste
lacul de acumulare în anii 1979-1980 erau o mulţime de tumuli, grupaţi de-a lungul
cumpenei apelor dintre cele două râuri. Lanţul acestor tumuli începea dela scurgerea
Lunguței și se prelungea spre nord până la satul Cazaclia. În acest lanț au fost
documentate 56 movile. Din cele 25 movile din cadrul grupurilor tumulare de lângă
Taraclia, au fost studiate 24. În urma cercetărilor au fost depistate 249 morminte din
diferite epoci, începând cu epoca eneolitică şi terminând cu epoca medievală.
Morminte medievale au fost depistate în 13 tumuli(din care 6 tumuli făceau parte
din primul grup), numărul lor fiind de 30.6

În a doua grupă dinspre satul Cazaclia, din cei 31 de tumuli au fost studiaţi
până în prezent 29, care aveau 14 morminte ce datează din eneolitic şi până în evul
mediu. Morminte ale nomazilor medievali au fost depistate doar în 15 tumuli, din care
7 aparţineau primului grup, numărul celor înhumaţi fiind de 22.7

6
Postică Gh., Sava E., Agulnikov S., Morminte ale nomazilor turanici medievali de lângă Taraclia
și Cazaclia, 1995, MEMORIA ANTIQVITATIS XX, p. 143
7
Ibidem, p. 159
10
 O descoperire întâmplătoare a fost făcută în anul 2000 de un pasionat de
locurile natale. Această descoperire și mai mult a deschis tainele istoriei asupra
acestui petic de pământ . În 1978, într-un câmp din șesul Ilpugului, lângă o movilă de
înmormântare veche, localnicii au dat peste o piatră aproape dreptunghiulară.
Decorată cu un desen interesant, era de aproximativ doi metri înălțime. Cineva ia
găsit rapede o aplicare. A servit două decenii ca o "consolidare" a colțului exterior al
gardului. Arheologii din capitală au studiat această placă și au fost surprinși de o
descoperire. Se știa că sarmații, sciții, au fost stăpâni pe aceste pământuri în sec.6-4
înainte de Hristos, și începutul sec.1 d.Hr. Piatra avea o tamga care reprezenta
semnul regelui Farzoi. „Dacă acceptăm ipoteza că aceste plăci cu tamga erau semne de
frontiere ne putem imagina cât de enormă a fost statul sarmat sub puterea Farzoi. A
doua ipoteză - pietrele cu tamga au fost așezate pe morminte, așa cum este
evidențiată prezența diferitelor morminte în locurile constatate „- a spus arheologul
Valeriu Bubulich.8 Potrivit arheologilor, piatra cu tamga este punctul de sud-vest a
posesiunilor regelui Farzoi . Se pare că, în cele mai vechi timpuri această piatră a fost
semnul frontierei de stat.

Mormintele de pe malul stâng a Ilpugului sunt în linii generale sărăcăcioase, de

regulă lipsite de inventar. Obiecte arheologice au fost depistate doar în 4 morminte
(13,3%)9

Malul drept a Ialpugului a fost mai binevoitor cu arheologii contemporani și la o

distanță de 1 km spre vest de la satul Balabanu au fost realizate cele mai grandioase
descoperii din zonă și din sudul Basarabiei. Aceste cercetări au fost conduse de doi
experimentați arheologi . Unul era patriarhul arheologiei din Ukraina, al doilea era
tatăl arheologiei contemporane a RSSM. Subotin Leonid și Cebotarenco G. au scos la
lumină pentru cercetări o mulțime de obiecte, inventar.

Dar cea mai faimoasă descoperire care a șters îndoielile de secole a fost asupra
femeilor amazoane. Amazoanele au fost membre ale unui celebru trib antic de femei,
însă mărturiile despre existenţa lor s-au păstrat doar în legendele unor autori ai vremii.
Herodot, Hipocrat și alți istorici antici le-au descris într-un fel romantic pe aceste
8
Костыркин Н., Плита царя Фарзоя, În: Аргументы и факты, 10.12.2015, p. 3
9
Postica Gh., Sava E., Agulnicov S., Opere cit., p. 157
11
femei luptătoare și războinice. Ca să fie mai îndemânatice, îndată ce năşteau le era ars
sânul drept. „De aceea pieptul lor devine ca la bărbaţi, iar mâna nu e stânjenită, când o
întind ca să lovească. Datoria tinerelor fete este să tragă cu arcul, să călărească şi să
vâneze”, informa autorul antic Pomponius Mela. Amazoanele ar fi locuit într-un
ţinut din nordul Mării Negre şi s-au înrudit cu popoarele sciţilor şi sarmaţilor, care în
Antichitate au ocupat şi zone din actualul teritoriu al României și a Ukrainei. Unii
istorici au susţinut că legendele războinicelor antice, create de autori greci ca Herodot
şi Apollonius, nu sunt cu totul neadevărate, descoperirile arheologice din ultimele
decenii venind în sprijinul lor. Descoperirea din satul Balabanu a confirmat încă o
dată sursa veridică de descriere a istoricilor antici.

În tumulul Nr.6 au fost descoperite aceste indicii. Tumulul nu a fost jefuit, era
aproape intact în fața vremii. Sub colbul înhumării periuța savanților au dat peste niște
cercei masivi din aur.10 La început s-a crezut că a fost îngropată o femeie scită de
vază, fiica sau soția conducătorului tribului. După ce a fost curațit tot asamblul
arheologic de înhumare această primă ipoteza a originii femeiei a fost pusă sub
îndoială. Lânga ea se aflau 20 de plăcuțe din aur, reprezentând prin formă divinitatea
sciților. Tot aici a fost găsită o oglindă din bronz păstrată într-o stare bună. Însă
următoarele obiecte le-au făcut o surpriza și mai mare. În acest mormânt erau bine
aranjate două sulițe și aproape 150 de săgeți. Se pare că această femeie era o femeie
–soldat.11

Din școală auzeam la lecțiile de istorie despre aceste femei și nu prea credeai cele
spuse de anticii scriitori cum că erau adevărate călarețe pe cai, puteu perfect mânui
arcul șezând pe cal. Nu tolerau prezența bărbaților și aveau contacte cu ei doar pentru
a prelungi familia. Ce făceau cu copii născuți de parte bărbătească este interesant de
dedus?

Descoperirile mormintelor cu femeile războinice făcute pe râurile Don, Dnepr,

Nistru, în Cazahstan, în Bugeac au scos la iveală pentru arheologi că frumoasele mituri
despre aceste amazoane a fost nu altceva decât lupta cu acele triburi barbare în care

10
Vezi anexa №2
11
Яровой Е., Мистика древних курганов, Вече, 2013, p. 104
12
erau păstrate relațiile matriarhale.12 După inventarul găsit lângă satul Balabanu
femeile–războinice se ocupau nu numai cu arta războiului, dar și cu gospodăria.
Astfel îndeplinind o muncă dublă față de cea a bărbaților.

O altă descoperire legată de Hoarda de Aur care a stăpânit teritoriul Basarabiei a

fost făcută prin buzduganul din tumulul nr.1. Autorii arabi care au descris relațiile
diplomatice cu Hoarda de Aur, descrieau că cea mai mare activitate între Egiptul
mameluc și Hoarda a avut loc în perioada de la începutul domniei lui hanu- Berke
până la primii ani ai domniei lui han- Uzbec. Livrările de arme către hanii Hordei de
Aur sunt menționate periodic.13 O cercetare în acest sens a fost realizată, cu dovezi
scrise rămase de la cancelariile acelor vremuri, cât și obiectele valorizate descoperite
pe teritoriile stăpânite de mongoli. Foarte rare sunt cazurile în care descoperirile
arheologice devin o ilustrare directă a surselor lăsate de contemporani. În acest
moment, la dispoziția arheologiei moldovenești, există două obiecte, originare de pe
teritoriul actual al Republicii Moldova, care servesc ca material ilustrativ bun pentru
mărturia surselor scrise. Unul din aceste obiecte este și buzduganul din Balabanu.
Buzduganele erau folosite des în încăerările dintre părțile opozante. Dacă citim din
scrierile medievale aflăm că după ce ostașii epuizau sulițele și săgețile, înșfăcau
săbiile și buzduganele și se avântau în luptă. Soldații mameluci educați de mici ca
niște mercenari pe viață mânuiau cu dibăcie orice armă și buzduganul era o armă de
necesitate. Putem să deducem că industria de confecționare a armelor în Egiptul
mameluc era dezvoltat bine, de putea să și exporte celor care aveau nevoie de ele. Cel
mai mare interes era în folosirea lui ca armă de luptă sau nu. În urma cercetării s-a
ajuns la concluzia că era mai mult o armă simbolică, semn de putere. Buzduganul era
din metal cu muchiile sau părțile lui aurite. În vârful lui era un semn-tamga, stemă a
mamelucilor. Baza buzduganului sub muchiile aurite era încrustată din argint într-o
limbă orientală.14 Este clar că această descoperire este mai degrabă un obiect de statut,
și nu o armă de luptă. Este binecunoscut că în evul mediu perioada târzie, în Europa

12
Ibidem, p.105
13
Кулешов Ю., Абызова Н., Отв. редактор и составитель И. М. Миргалеев, Два предмета
мамлюкского вооружения с территории Молдовы как иллюстрация путей формирования
золотоордынского комплекса вооружения, Военное дело Золотой Орды: проблемы и
перспективы изучения. Материалы Круглого стола, проведенного в рамках Международного
Золотоордынского форума (Казань, 30 марта 2011 г). p. 92-101
14
Anexa №3
13
de est, Orientul Apropiat și în mica Asie buzduganul era un simbol al puterii.
Ulterior buzduganul folosit ca însemn al puterii suverane s-a transfornat în sceptru.
Marii monarhi în perioada de mai apoi țineau buzduganele convertite în sceptru ca
semn al suveranitîății, la prilejurile de sărbătoare sau la primirea soliilor străine.

Un alt obiect interesant a fost descoperit în satul Novosiolovca, aflat la o distanță de

4 km de Balabanu. Satul Novosiolovca a fost fondat în anul 1964 pe pământurile
localității Balabanu. În 2013 a fost descoperit un pisălog-sceptru,15 care în cele mai
multe cazuri, au fost considerate de către specialişti obiecte de prestigiu, folosite de un
grup social distinct sau puse în legătură cu anumite practici metalurgice.16

În ziua de 10 mai 1920, șase fete de la orfelinatul Radu-Vodă i-au oferit regelui
Ferdinand I al României un buzdugan din aur. Arma, împodobită cu pietre prețioase, a
fost cumpărată prin subscripție publică și marcată cu inscripția: "Regelui Ferdinand I,
regele tuturor românilor dându-i-se acest buzdugan de către poporul său ca răsplată
pentru vrednicia și buna conducere a țării în anii 1916-1919". Regele Ferdinand a
precizat ca primește emoționat "darul", care a fost purtat în trecut și de voievozii
Țărilor Române.17

Iar buzduganul de la Balabanu este primul obiect descoperit de acest tip simbolic
de putere legată de stăpânirea Hoardei de Aur în Basarabia. Oare în această zonă pe
Ialpug se forma o entitate statală medievală, dar care nu a putut să se mențină? O
bună întebare ca “hrană“ pentru istorici. Una este clar, care ne îndreaptă la concluzia
că buzduganele folosite ca armă de statut, își are rădăcinile anume de la tradițiile
Egiptului mameluc și a Hoardei de Aur.18

În preajma satului Balabanu prin anii 70 puteau fi observați o mulțime de tumuli

plasați de-a lungul văii râului Ialpug. Pe o suprafață de 13 km și 8km lățime au fost
depistate 55 de tumuli, dintre care 32 au fost depistați în cumpăna afluenților de vest a

15
Агульников С., Мистряну Е., Новые находки каменных орудий памятников позднего
бронзового века степной зоны Молдовы, În: Revista arheologică, vol. X, nr.1-2, Chișinău, 2014,
p. 203
16
Mihail F., Ailincăi S., Din nou despre două "sceptre/pisăloage" din piatră descoperite în nordul
Dobrogei, În: Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi, Galați, 2013, p. 67
17
Fudulu C., Buzduganul regelui Ferdinand, În: Ziarul de duminică, 14.12.2007
18
Кулешов Ю., Абызова Е., Opere cit., p.92-101
14
Ialpugului, iar restul 23 nemijlocit în lunca lui. Tumulii din regiunea cumpenei erau
grupați în două zone: de sud (10) și de nord (17). Tumulii din grupul de sud(nr.1-10) și
parțial cei din grupul de nord(nr.11-17,21) au fost cercetați în anul 1971 de Gh.
Cebotarenco. În 1984 au fost cercetați alți 7 tumuli din grupul de nord(nr.18-
20,22,25-27). În urma acestor lucrări au fost depistate 28 morminte din diferite epoci,
începând cu eneoliticul și terminând cu evul mediu.19 Toate mormintele care au fost
cercetate aveau un inventar destul de bogat. Din numărul total de morminte din 16
tumuli, se încadrează perfect în perioada sec.13-14.

Conform datelor cercetărilor și supoziției se poate presupune cu un grad mare de

veridicitate că în satul Balabanu se află un complex de necropole tumulare al
nomazilor turanici din perioada dominației Hoardei de Aur. Acest lucru indică la
rândul său prezența în regiunea râului Ialpug din sudul Basarabiei a unui centru politic
important al nomazilor turanici.20

Știm că sfârșitul sec.13 teritoriul Bugeacului făcea parte din ulusul hanului Noghay.
Există dovezi clare că la sfârșitul secolului al 13-lea, Isaccea a fost capitala statului
tătar noghaid. Hanul Noghay, unul dintre cei mai buni comandanți strategi ai Hoardei
de Aur, "făcătorul de hani" cum este cunoscut în istorie, s-a hotărât să-și facă propriul
stat. A trecut Dunărea pe la vadul Isaccei, ultimul vad de trecere a Dunării înainte de
Tulcea, cu circa 40.000 de războinici. Și-a stabilit capitala la Isaccea și și-a bătut
propria monedă, care avea pe o parte o inscripție coranică, în alfabet arab, semn al
apartenenței lui Noghay la Islam(Hoarda de Aur adoptase oficial Islamul ca religie de
stat pe la 1257, în timpul lui Berke-Han, cel care a mutat capitala Hoardei de la Saray,
la Berke-Saray. Pentru a fi efectiv în campaniile militare din Balcani, hanul avea
nevoie de o reședință în Dobrogea, unde a ales Isaccea. Era un loc ideal pentru
trecerea Dunăreii și care era un loc de legătură dintre Bugeac și Dobrogea.21

19
Postică Gh., Sava E., Complexe funerare ale nomazilor medievali de lângă satul Balabanu, raionul
Taraclia, Republica Moldova, În: Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, t. 47, nr. 1,
Bucureşti, 1996, p. 63-89.
20
Ibidem, p.63-88
21
Спиней В., Господство Золотой Орды в Валахии и Молдавии, În: Золотоордынское
обозрение, 2016, т.4, №4, p. 340
15
 Este imposibil de crezut că în interiorul statului mongol până la Nistru nu era nici o
localitate. Din punct de vedere logistic oastea avea nevoie de surse interioare de
revitalizare și de apărare. Centre a mongolilor în Basarabia erau în centru la Orheiul –
vechi și lângă satul Costești, Ialoveni care se află la o depărtare de 300 km de Isaccea.
Prea departe din punct de vedere strategic. Așezarea tătară de la Balabanu era excelent
la o distanță de 80 km și era în direcția drumului spre Costești și Orheiul-vechi. Pe
harta veche a principatului Moldovei sub domnia lui Ștefan cel Mare drumul care lega
sudul Basarabiei cu Nordul prin Orheiul-vechi, trecea prin lunca Ialpugului, lângă
Balabanu. O altă dovadă a importanței acestui loc bun din punct de vedere de viață și
strategic sunt amplasarea tumulilor din cultura Belozerca în sudul Basarabiei. Se vede
bine două centre dominante. Unul se află în zona râului Nistru, pe ambele maluri,
actualele orașe Tighina și Tiraspol. Al doilea centru se afla în regiunea satului
Balabanu pe un diametru de 15 km.22

Sunt date suficiente de așezări omenești stabile, de lungă durată, din epocile cele
mai vechi și în evul mediu pe acest teritoriu cu posibile pauze începutul mileniului
întâi –sfârșitul mileniului întâi. Aceste pauze fiind cauzate de marile migrații în șir ale
popoarelor nomade dinspre est și nord care plecau mai departe împinși de altfel de
alții.

1.3 Stăpânirea tătară

Documentele vechi vorbesc de așezările moldovenilor din sudul Basarabiei

începând cu secolul 15. Dintr-un hrisov al lui Ștefan cel Mare din 20 februarie 1445
aflăm că pământurile dintre Prut și Ialpug se aflau în secolul al 15 în comonența
Moldovei. Prin hrisovul acesta Domnitorul Ștefan întărește mănăstirii Moldovița
jumătate din iezerul Covur(Covurului) și jumătate din iezerul de la covur care dă în
Ilp(Ialpug). 23
Lacurile sunt întărite mănăstirii Moldovița. Prntr-un act de donație
dat la Huși, Petru Rareș, milui, în 1527 martie 15, pe ,, adevărata sa slugă Vitolt,, care
îl servise cu credință și dreptate, cu un loc din pustie în Chigeci, pe Ialpug, mai sus de
gura Rodoroasei, în grădiște, ca să-și așeze un sat, ca să-i fie de la noi uric, cu tot
venitul lui, și copiilor lui, a tot neamului lui , cine i se va alege mai aproape, neclintind
22
Vezi anexa Nr.4
23
Nistor I., Istoria Basarabiei, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1991, p. 86
16
nicicând în veci.24 Deci, la începutul secolului 16 această regiune era una destul de
pustie de localități rurale. Petru Rareș care cunoștea aceste meleaguri foarte bine a
donat pământuri pentru cei care l-au sprijinit în vederea obținerii căciulei de
domnitor ai Moldovei. În alt sens era o cale propice de a stabili noi așezări în această
zonă pustiită de Hoardele de Aur, care după destrămare au lăsat în conștiința
poparelor băștinașe pericolul nomad estic. Este de consemnat că Petru a fost în
tinerețe negustor de pește în zona Galațiului, pe care îl transporta cu măji(maje), niște
care mari, trase de patru sau șase boi. De aici și porecla de Petru Măjerul(Măjariul).
Dacă Tigheciul era mai deluros cu păduri mari, unde se putea stabili o așezare la loc
cât decât apărat, zona câmpiei Ialpugului era total încontrasens.

Teritoriul satului intra în componența ținutului Tigheci. Dimitrie Cantemir,

descriind stările sociale ale Ţării Moldovei, evidenţiază, pe lângă boierime, negustori,
târgoveţi şi ţărănime, încă o categorie socială distinctă, constituită în trei formaţiuni
administrative deosebite, cu un grad mare de autonomie, numite “republici”:
Câmpulung, Vrancea, Codrul Tigheci. Or, “ţărănimea liberă” (de fapt populaţie de
diferite origini sociale, ne subordonată elitelor de la Iaşi), apărută în secolul XVII-lea,
din Codrul Tigheciului, în secolul XVIII, se transformase într-o o categorie fiscală
bazată pe un grup etnosocial, născut într-o anumită conjunctură istorică, şi care şi-a
încheiat existenţa odată cu dispariţia factorilor care i-au dat naştere (presiunea
tătărească).25

Se cunoaște o singură localitate pe Ialpug la o distanță de 18 km de Balabanu,

cetatea Tint descrisă și de Dimitrie Cantemir. După Cantemir, Ștefan a ridicat-o în
apropierea gurii Ialpugului în sudul Moldovei și apoi a fost distrusă de turci. Pentru o
lungă perioadă de timp, informațiile insuficiente nu permiteau un studiu mai
aprofundat al istoriei acestei structuri defensive. Colectarea și analizarea datelor pe
această temă, s-a identificat Tint cu resturile de fortificații din apropierea satului
Ciumai, raionul Taraclia, Republica Moldova. Aici se observă încă valuri de pământ
și adâncituri, care formează un spațiu închis în formă de romb, de 0,7 hectare.

24
Ibidem, p.87
25
Bacalov S., “Republica” Codrul Tigheciului. Localizare, statut, populaţie. Conf. “Moldova între
tradiţie şi actualitate” Chişinău, 10 decembrie 2010, p. 24-50
17
Localnicii de mult timp găsesc lucruri din epoca otomană, în special, monede
medievale. Aparent, cetatea a fost construită în jurul anului 1486 la frontieră cu
otomanii, după ce turcii au luat cetațile litorale - porturile Kiliya și Cetatea Albă. Ea a
apărat țara din zona împădurită din(Tighech), a cărei locuitori au asigurat capacitatea
de luptă a cetății. Distrugerea Tintului, cel mai probabil, a avut loc la scurt timp după
1538, când Imperiul Otoman a supus definitiv Moldova.26 Domnii Moldovei își
dădeau seama că cetatea naturală Tigheci cu dealurile și pădurile aveau nevoie de
oameni voinici, îndrăzneți ca să poată stăpâni hapsânia turcilor.

De la 1484 și până la 1812 Bugeacul, care după 1538 va include și cetatea

Tighina, face parte din pașalâcul(provincie) turcesc de la Silistra. Tătarii nogai așezați
aici devin populația majoritară. Odată cu expansionismul turcesc în vederea formăriii
marelui lac turcesc(Marea Neagră), dar și slăbirea puterii domnilor moldoveni
populația românească care au început să exploateze noile priveliști pe vremea
înfloririi statului medieval, se retrag spre pământuri mai sigure. Aceste pământuri
devin goale de oameni băștinași, ca noii veniți să le ocupe treptat. Pe râul Ialpug se
stabilește o nouă frontieră.

Instituirea unei linii de frontieră a fost dictată de faptul că, după campania din 1538
a sultanului Suleyman Magnificul, întreprinsă asupra domnului Moldovei Petru Rareş
şi crearea unei noi raiale – raiaua Bender(anterior fusese create raialele Akkerman şi
Chilia), în teritoriile din sud-estul Moldovei încep să se aşeze cu traiul tătarii nogai,
veniţi din regiunea fluviului Volga. Drept urmare, populaţia românească din această
regiune a fost nevoită să se retragă, părăsindu-şi locurile de trai. Situaţia tensionată
care s-a creat în regiune impunea necesitatea stabilirii în această regiune a Moldovei a
unui hotar între teritoriul ocupat de tătari şi cel locuit de populaţia românească
băştinaşă.

Linia de demarcare stabilită de împuternicitul Porţii Otomane Halil-paşa în 1673

(1672) trecea de la Nistru, pe marginea sudică a raialei cetăţii Tighina, până la Botna,
iar de aici, de-a lungul Valului lui Traian de Sus (numit în cronici şi în actele vechi
„hindichiul” sau „Traianul”), până la intersecţia acestuia cu râul Ialpug, apoi, pe valea

26
Руссев Н, Заметки о крепости Тинт, În: Stratum Plus Journal , 2013, Nr. 5, p.95
18
Ialpugului, spre miazăzi, până la Valul lui Traian de Jos, la sud de care se întindeau
posesiunile turceşti. În literatura istorică această linie de demarcare este cunoscută cu
denumirea de „hotarul lui Halil-paşa”.27

Principala activitate economică a nogailor constituia creșterea vitelor. Profituri mari

le aducea comerțul cu prizonieri, de aceea hoarda din Bugeac constant ataca Moldova,
Polonia și spațiul nord-pontic.

Hotarul halil –Pașa era des călcat de tătarii nogai. Ei pretindeau că nu le ajunge
pășune,etc. În 1711 nohaii şi turcii şi-au extins spaţiul de activitate economică peste
„hotarul lui Halil-paşa”. S-a format Fâșia celor două ceasuri. Era o zonă lată de 10 km
cam 2 ore de mers și 32 de ore nord-sud. Deși oficial acest pământ era a Moldovei, dat
ca arendă turcilor, de facto era în stăpânirea lor. Conform acestor informații practic
existența unor localități în aceasta zonă este pusă sub semnul întrebării. Nu putem să
negăm existența lor, dar au fost mai rare în sud decât spre nord. Putea să se mențină
doar o comunitate mare și care ar găsi cu vecinii, adică tătarii , o metodă de coabitare.

Dacă să examinăm împrejmuirile satului Balabanu pe o rază de 20 km, observăm

că localitățile moderne poartă nume tătărești: Tatar-Copceac, Taraclâ(pe malul stâng a
râului Ialpug) și Musa-Murza (Samurza), Hagi-Chei, Kerbule(Carbalia), Musa-
said(Musait)- în fâșia celor 2 ciasuri. În documentele de la sfârșitul sec.al 18, unele
localități apar cu denumiri tătărești. Într-o adeverință eliberată la 12 noiembrie 1778
de către ispravnicul ținutului se arată că tătarii care se îndeletniceau în fâșia celor 2
ciasuri cu agricultura își numeau târlele, terenurile arabile cu nume tătărești.
Toponimia satului Balabanu la fel are originea dintr-o limbă turcă.

Fâșia era o zonă neutră dintre Bugeac și Moldova, unde potrivit angajamentelor
luate, precum se menționează în actul din aprilie 1786, nimeni nu avea dreptul să
dețină pământ, să întemeeze sate sau să ridice alte construcții, ci doar tătarii să

27
Poştarencu D., Procesul intentat fără temei de către autorităţile ruse împotriva proprietarilor de
moşii din fosta fâşie a „celor 2 ceasuri”, În: In memoriam professoris Mihail Muntean, Studii de
istorie modern, Chişinău, 2003, p. 32.
19
practice agricultura și să achite taxa de arendă. Cu toate acestea în limitele acestei fâșii
posedau pământ unii boieri moldoveni.28

Posibil a fost în zona satului Balabanu un punct de ședere a nogailor, un loc de trai
temporar. Aceasta ne convinge prin faptul bine știut că coloniștii bulgari și găgăuzi s-
au așezat în locurile abandonate de tătari. Iar primii locuitori și primii fondatori ai
satului modern au fos chiar bulgarii, care ulterior au părăsit aceste pământuri, fiindcă
erau boierești. Numai pe pământurile statului confiscate de la turci noii colonizatori
puteau primi toate beneficiile(pământ, scutirea de impozite, scutirea de serviciul
militar, etc.). Fiindcă tătarii erau nomazi prin stil, avînd în vedere, casele,
construcțiile auxiliare, indici de așezări ale lor nu s-au păstrat în prezent. Este
cunoscut un act vechi a activităţii colonelului S.I. Kornilovici, care prin decret
imperial din 7 martie 1817 a fost împuternicit să facă descrierea topografică a
teritoriilor din Sudul Basarabiei. În această descriere trimisul împăratului „…a inclus
în componenţa Basarabiei propriu-zise(Bugeacului), adică a teritoriului stăpânit de
turci şi tătari până la declanşarea războiului ruso-turc din 1806-1812, şi fâşia „celor 2
ceasuri”, care… se afla sub jurisdicţia Moldovei şi unde unii boierii moldoveni, în
conformitate cu hrisoavele domneşti, posedau latifundii întinse” Ca rezultat, boierii au
fost nevoiţi să se judece, timp de mai mulţi ani, cu autorităţile ţariste pentru a-şi
reconfirma dreptul la proprietăţile funciare deţinute. 29

Boierii care aveau proprietăți în fâșia celor 2 ciasuri spre sfârșitul secolului al 18
erau : Cantacuzino, Racoviță, Ruset și Balș30. Cunoaștem că Iordache Balș avea
moșia în zona satului Aluatu de astăzi. El și-a mărit-o cumpărînd de la boierul
Răducanu Roset. O altă tranzacție a fost între Balș și Matei Cantacuzino.31 Cert este
că familia Balș a cumpărat și a deținut o bucată mare de pământ din Fâșia celor 2
ciasuri, în care era înglobat și solurile fertile din lunca Ialpugului și din apropiere a
satului Balabanu.

28
Calabadău S., Satul Aluatu, Chișinău, 2006, p. 23
29
Poștarencu D., Op. Cit., p. 39
30
Calabadău S., Op. cit., p. 21
31
Ibidem, p. 21
20
 Capitolul 2. Așezarea umană în epoca modernă

2.1 Întemeierea localității moderne

Prima atestare documentară a localității apare în anul 1809, pentru că într-un

raport asupra bejenarilor sud-dunăreni din Basarabia, se amintește de un sat de
moldoveni Boloban din preajma Taracliei, unde sau așezat cu traiul în 1806 familii de
bulgari în timpul războiului turco-rus din 1806-1812. Sau instalat cu viața 9 familii.32
O altă dată de primă așezare omenească atestată este la 1814 și colonizată de nemți.33
Conform amintirilor localnicilor primii locuitori au fost câteva familii de bulgari care
sau așezat în lunca râului Ialpug, la o distanță de 500 de metri de la satul actual. Noii
veniți, prigoniți de soartă și-au săpat bordeie temporare, le-au acoperit cu papură
pentru a locui. După o perioadă de timp, se crede7-10 ani, au părăsit aceste locuri. De
ce?

Este știut că pământurile eliberate de tătari dupa 1812, adica de partea stânga a
Ialpugului până la Nistru, au devenit pământuri ale statului. În schimb la dreapta
Ialpugului nimica nu sa schimbat la anexarea Basarabiei. Pământurile aparțineau
boierilor. Evident că bejenarii sud-dunăreni erau obligați să achite taxe atât pentru
moșieri, cât și pentru stat. Coloniștii care erau aduși din Imperiu, cât și din afară se
bucurau de mari scutiri. Anume pe noile pământuri goale de stat noii veniți se bucurau
de mari avantaje. Căpătau cetățenie rusească, erau scutiți de dări. Conform decretului
împăratului din 29 decembrie 1829, familiile bulgarilor trebuiau să primească fiecare
60 desetine de pământ, eliberați de taxe, îndatoriri și serviciu militar pentru o perioadă
de timp de 50 de ani. Este evident că nu toți puteau să obțină atâtea desetine de
pământ. Nu toate localitățile nou formate aveau destul pentru a acoperi obligațiunile
conform noului decret. Avantaje mari pe care primii locuitori ai Balabanului nu au
dorit să le scape.

32
Eremia A., Localitățile Republicii Moldova: Ghid informativ documentar istorico-geografic,
administrativ-teritorial, normativ-ortografic, ed. Litera, Chișinău, 2009 , p. 182
33
Куртев Н., Селищата с българско население в северозападния Буджак, Велеко Търново,
2006, p.18
21
 2.2. Nemții sau coabitarea sătescă

Asupra versiunii așezarii nemților ca primii locuitori aducem contrargumente. La

cele spuse mai sus asupra scutirilor pe pământurile statului, adăugăm că preponderent
colonizarea Bugeacului cu nemți s-a făcut în parte dreaptă a Nistrului. Ei erau așezați
în cenrul și estul Bugeacului. La vest până la Ialpug erau bulgarii și găgăuzii. Pe harta
de la începutul secolului 20 tipărită în cartea despre populația din Basarabia de A.
Berg în satul Balabanu locuiau moldoveni.34 Răspândirea nemților pe partea dreaptă a
Ialpugului s-a început cu anul 1871 după perderea privilegilor, dar și nevoia de
dispersare a populației germane din Bujeac. Această nevoie se datora creșterii
populației germane în Basarabia și lipsa de pământ pentru noul spor natural al
populației.

În anul 1871 ţarul rus Alexandru II, prin decretul său , anulează vechile libertăţi,
scutiri și privilegii. Prin acest ukaz la fel se dizolvă Comitetul de asistenţă socială
pentru comunitatea germană din sudul Rusiei. Coloniştii au fost supuşi serviciului
militar obligatoriu, care în armata rusă dura de la 6 la 15 ani. Recrutarea militară
obligatorie, pusă în aplicare începând cu anul 1874, a fost respinsă de către colonişti
din motive religioase şi percepută de ei ca o încălcare a promisiunilor făcute de
Alexandru I.

Noile colonii germane din zona Balabanului erau Albota de Sus fondată 1880 și
deja în 1897 avea 623 nemți din 661, Sofievca fondată în 1892 și New-Denevitz
fondat în 1913.35 Ultima colonie germană din zonă a fost satul Balabanu.36 Nemții
sau așezat aici în anul 1920. Este ipoteza că au venit din satul-colonie Denevitz din
partea dreaptă a Nistrului. A fost a doua grupă de migratori. Prima grupă au fondat
satul New-Denevitz, pământurile căruia se întindeau pâna la Balabanu. Pământuri de
luncă de râu, bogate în fertilitate, dar și în existența apei. A doua grupă sa așezat pe
teritoriul satului Balabanu, care era populat de moldoveni.

34
Берг Л., Население Бессарабии: этнографический состав и численность, Петроград, 1923, p.
65
35
Дизендорф В., Немецкие населенные пункты в Российской империи: География и население.
Справочник, Москва, 2006, p. 7
36

http://www.blackseagr.org/pdfs/konrad/German%20Villages%20in%20Bessarabia%20in%201938.pdf
22
 Se știe că comunitățile de nemți din Albota, Sofievca și Alexanderfield au cumpărat
pământ de la moșierul Hilius în 1911, cu o suprafață de 850 ha(775 desetine), dar până
la formarea unei noi comunități a trebuit să se aștepte până în anul 1920. Primii pioneri
au fost Adolf Unterseher, Samuel Kern, Jacob și Johannes Falkenberg și Andreas
Rauschenberger.37 În 1933 a fost construită casa de rugăciune cu capelă,38 care era și
școala pentru copii. Peste 5 ani a fost instalat clopotul care chema populația la
serviciul divin sau la lecțiile școlare. Odată la 2-3 săptămâni din Albota venea
pastorul, în celelalte zile diaconul duminica predica la adulți, iar la copii cartea.
Primul învățător și diacon a fost Michael Kautz. După el au fost următorii învățători:
Paul Han, Wilhelm Keller, Hugo Rosmann și Albert Rub. Presbiterul bisericii de la
început a fost Adolf Unterseher.39

Este ținut de menținut că localitatea a fost până spre anii 1920 un adevărat cătun.
Deja după venirea nemților localitatea a crescut demografic pentru un statut de sat.

În anul 1938 populația germană a satului Balabanu era de 104 locuitori . Dețineau
împreună în total 704 desetine de pământ din fondul de 3.400 desetine.40 Conform
recesământului din România din anul 1930 erau 80 de nemți.41

Așezarea cu viața în noul loc a avut un impact pozitiv asupra populației băștinașe.
Fiind de religie evanghelică luterană, care îi îndemna să aibă un mod de viață și o
mentalitate moral-pietistă, a avut o răsfrângere și asupra celorlalți din sat. Această
mentalitate îi îndemna să aibă un mod de viață econom, concepții de muncă speciale,
să aprecieze școala și instruirea. De fapt statistic la începutul secolului 20 printre
coloniștii nemți era doar 2% de analfabeți.(!)

Comunitatea a fost planificată case a câte 15 pe ambele părți a străzii. 42 Cătunul era
împărțit în comunitatea germană care era amplasată în partea sudică, iar comunitatea
autohtona în partea de nord a așezării. Nemții de la început au fost înzestrați cu utilaj
modern pentru agricultură, iar proximitatea stației ferate Taraclia și a porturilor

37
Kern Albert, Heimatbuch der Bessarabiendeutschen, Hannover, 1976, p. 124
38
Anexa № 5
39
Kern Albert, Op. cit., p.124
40
Ibidem
41
Eremia A., Op. cit., p.183
42
Vezi anexa № 6 (planul comunității și familiile)
23
Dunărene au facilitat comercializarea mai bună decât a celorlalte comunități germane.
Astfel comunitatea germană a cunoscut un progres economic substanțial.

Agricultura a fost sursa de bază ce asigura existenţa coloniştilor germani.

Principalele produse cultivate erau cerealele, oleaginoasele, leguminoasele, produsele
viticole, precum şi creşterea cailor şi bovinelor.

Locuitorii Balabanului au adoptat ulterior și tipul de case înfundate sau cu

frontoane. Tradițional acoperișul caselor moldovenilor era rotund, cu acoperământul
din patru părți. Influența nemților se vede și în organizarea gospodăriilor. Străzile
sunt drepte și latura caselor dau în stradă. Învelitul caselor cu stuf la fel a început să se
facă după metoda germanilor.

Evacuarea germanilor a început în 1940, ei fiind strămutați după un plan riguros,

sub lozinca „Heim ins Reich” („acasă în reich”). După exodul forțat spre patria –
mamă arhivele ne deschid că au fost lăsate 33 de gospodării cu 24 de case.43 Posibil
nefiind în stare să vândă urgent toate animale, în grabă au lăsat sub stăpânirea noii
administații rusești. Ceea ce a rămas erau: 10 cai, 17 vaci și 2 viței, 22 porci și 87 de
oi. 44

Pe 28 octombrie 1940 Sovietul Comisarilor ai Poporului a RSSM hotărăște

despre folosirea pământurilor rămase de la evacuații nemți “ Toată proprietatea
mobilă și imobilă, construcțiile auxiliare rămase de la nemți să treacă în dispoziția
colhozurilor și colhoznicilor din vechea RSSM( partea de stânga a Nistrului), și
gospodăriilor sărace de țărani din vechea RSSM ”45 Se vede clar că a fost o strategie
de a implanta o populație la fel alogenă și străină, cât și de 20 de ani sovietizată. În
această privință Balabanu a avut șansa de a scăpa de acest plan. Toată acesta
proprietate a fost trecut la sovhozul Aluatu, sat vecin preponderent locuit de
moldoveni.46

43
Кашу И., У истоков советизации Бессарабии: Выявление „классового врага”, конфискация
имущества и трудовая мобилизация, 1940-1941, ed. Cartier, Chișinău, p. 152
44
Ibidem, pp. 154-156
45
Ibidem, p.318
46
Ibidem, p. 322
24
 Noua Putere Sovietică a profanat și micul cimitir nemțesc, făcându-l drept ca
pământul. După anii 2000 nemții din Balabanu încă în viață au încercat să îngrădească
fostul cimitir și să-i pună un postament în memorie, dar s-au ciocnit de rea voința și
neînțelegerea puterii locale sătești.(?)

2.3. Etimologia toponimului Balabanu

Geneza toponimicului Balabanu se crede de a fi de origine tătară. În prima

atestație documentară așezarea este denumită Boloban. Nu este de fapt decât o
schimbare de rădăcină a cuvântului. Sau reieșind din transcriearea autorului a
denumirii satului este posibil să se fi strecurat greșala. De fapt așezarea atunci era
neînsemnată, și o cercetare mai deamănunțite a denumirii localității nu s-a făcut pe
loc. Denumirea a fost exstrasă de pe documentele din acele vremuri. Terminația ,,U,, a
fost introdusă după anul 1990 odată cu renașterea națională, abrogarea rusismelor și
transcrierea numelor proprii după standartul românesc. Nume de familii ca Muntean,
Guțan, Raileanu, etc, li s-au adăugat ,,u,, și au devenit Munteanu, Guțanu, Raileanu.
Cu certitudine aceste schimbări au o bază veridică. În schimb cu Balabanu se crede
că a purtat forma inițială Balaban, Baloban sau Boloban.

Cercetătorul Anatol Eremia este de părere că numele provine de la o persoană care

a locuit în sat în veacul al 18-lea.47 Această ipoteză are o bază nedefinită, ținând cont
de amplasamentul așezării pe teritoriul arendat de către tătari. Dacă presupunem că un
conducător tătar era numit “Balaban”, ce ar fi însemnat acest cuvânt.

Conform Dicționarului lui V.Dali din 1880 Balaban înseamnă: din limba tătară-
mânz, în graiurile turcice și persiene - șoim(Falco cherrug) care era dresat pentru
vânatul de șoim.48 Un fapt interesant este că în limba găgăuză care este din familia
limbilor turcice balaban înseamnă ,, sus, foarte înalt,,.

47
Eremia A., Op. Cit., p.183
48
Даль В., Толковый словарь живого великорусскoго языка, Москва, 1903, p. 104
25
 Această pasăre populează mari teritorii în Asia mijlocie, iar în Europa arealul său
este cuprins în câmpia Panoniei și sudul Bugeacului cu Dobrogea.49 Este o pasăre
nomadă care își face cuibul între stânci și pe dealurile stepei.

Stepa Bugeacului este formată atât din dealuri naturale, cât și dealuri artificiale
denumite tumuli. Pe râul Don, în sudul Rusiei cu apariția dealurilor de origine
artificială, în graiurile băștinașilor a fost format lexicul “ kurgan” de la căpiță, ceea
ce în limba literară se numește „ o grămadă de fân, paie așezată strâns,compact,,.
Aceasta ulterior s-a întărit în toponimie, în denumirea tumulilor ,, Stogovoi,, sau
,,Bolișoi Stog,,50 Percepția tumulului ca un loc înalt sacru se prezintă ca un loc de
habitat al păsărilor. Aceasta se mărturisește prin faptul că în graiurile de pe Don
șoimul de stepă este denumit ,,kurganik,, Kurgan cum deja am tradus înseamnă
tumul – monument funerar antic. În toponimie au apărut Balabanii kurgan, și altele.51

Aceste informații arată și confirmă că la baza toponimicului Balaban stă șoimul-

Falco cherrug, care își avea arealul de vânat și de habitat în stepele Bugeacului. Este
de menționat că în secolul al 18-lea tumulii din împrejurimi se ridicau la peste o sută
la număr. Colhozurile și cercetările arheologice din sec.20 le-au nivelat radical față
de aspectul lor din sec.18.

2.4 Ciobanii ardeleni - de la nomadism la sedentarism

După bulgarii plecați spre pământurile statului în locul lor s-au așezat păstorii
ardeleni. Deci începutul unei populații stabile în sat s-a făcut prin transhumanță.
Transhumanța este mișcarea sezonieră a oamenilor și a șeptelului, de obicei între vale
(unde turmele stau iarna) și munte(unde turmele stau vara), în vederea asugurării
hranei pentru animale.

Țăranii se mutau din diferite motive, dar tot rămâneau sedentari, iar păstorii cu
turmele călătoreau unde îi ducea coada berbecului spre sud unde este iarbă.
49
https://ru.wikipedia.org/wiki/Балобан#/media/File:Falco_cherrug
50
în traducere de căpiță, marea căpiță
51
Власкина Н., Курганы в культурном ландшафте донских казаков (по данным топонимики)
În: Язык как система и деятельность-3, Материалы международной научной конференции,
Ростов, 2012, pp. 219-221
26
 Nomadismul păstoresc al carpatinilor și a aromânilor, era în fapt, un sedentarism pe
roate. Din pricina imenselor distanțe, transhumația nu mai era anuală, ci de la
cincinală în sus. Fiecare turmă numărând zece mii de capete și nu doar oi, ci și vite
albe și cai, era păzită pe un anume loc(stână-termen din substrat) de zeci de persoane ,
alcătuind o familie mare. Păstorii- mergători împotriva istoriei aveau căruțe
supradimensionate, coviltirate, etajate, adevărate case pe roate, deplasabile numai pe
timp secetos și pe pământ înghețat, cu câte patru-șase perechi de boi fiecare, după ce
o pășune era epuizată, aveau totul pe roate- mori de vânt(făină pentru pâinea
oamenilor, urluială pentru animale) cu aripi de pânză pliabile, biserici pe roate,
adevărat, fără turle, clopotele montate pe un codru de lemn și el prevăzut cu roti.
Ustensilele, cazanele de fiert laptele, gălețile de muls, uneltele de dulgherie, etc. erau
transportate separat. Adeseori, o stână pleca mai departe, cu oile, pe loc rămâneau
câțiva nomazi semisedentari, își făceau case adevărate, casele alcătuiau un cătun, apoi
un sat, apoi un târg, oricum, acea nouă așezare era dotată cu deposit pentru brânză,
lână, piei, pastrami și juca rolul de popas pentru alte turme venite din Apus, cât și
pentru caravane din ambele sensuri. Și noii sedentari creșteau animale, însă turmele
fiind mult mai… puțin foarte mari, pășunau doar prin jurul satului nou(adică pe o rază
de 50 km), în restul timpului cultivau cereale, legume, sădeau pomi fructiferi și viță-
de-vie, chiar și perdele de pădure, destinate să apere satul de crivăț - semințele, puieții,
butașii fiind aduși acasă.52

Rutele mocanilor ardeleni în transhumanța sezonieră ducea din Ardeal prin Bacău
spre sud, spre stepele nordice ale Mării Negre cu iernile mai blânde. În drumul lor se
opreau și se sedentarizau. În partea sudică a Basarabiei în satele moldovenești sau
mixte se întâlnesc actual nume de familii din Transilvania: Mocanu, Ardeleanu,
Ciobanu, Ungureanu, Țuțueanu, etc.

La recensământul din 1875 la 65 de locuitori ai satului se înregistrau 20 de cai, 170

de vite cornute mari, 2.014 oi, o moară, o cârciumă, iar pământ de pășune și arătură,
cât ochii puteau să cuprindă de jur-împrejur -3.400 desetine.53

52
Goma P., Săptămâna roșie 28 iunie- 3 iulie 1940 sau Basarabia și evreii, 2007, p. 99
53
Eremia A., Op. cit., p.186
27
 Când s-au așezat mocanii ardeleni în Balabanu? Se crede că au ales noul loc între
anii 1856-1888. Ultima dată este legată de războiul vamal din 1888.

În 1878, Ungaria a blocat importul de vite din România sub pretextul protecţiei
împotriva epidemiei de vite. Măsura a lovit puternic în economia românească, a căreia
principală marfă de export erau tocmai vitele. Pe măsură ce convenţia comercială se
apropia de final, tensiunile dintre guvernele celor două ţări au crescut. Cea mai
afectata a fost Transilvania care primea materia primă din țara Românească. Mulți au
falimentat și în această criză a vieții au trecut Carpații. Criza vamală le periclita și
mersul transhumanței a mocanilor ardeleni spre câmpiile române. Mulți din ei au
decis să rămână dincolo de munți. Iar alții sau decis să plece mai departe cu oile în
căutarea pășunatului de iarnă.

Prima dată este legată de sfârșitul războiului din Crimeea și înfrângerea Imperiului
țarist impusă de puterile europeene. Tratatul de la Paris care închidea conflictul a
trasat noi frontiere. Principatul Moldovei a fost unul din beneficiarul acestui tratat.
Conform punctului 20 din acest tratat partea sudică a Basarabiei(Cahul, Bolgrad și
Ismail, și implicit controlul asupra gurilor Dunării) era retrocedată Moldovei. Noua
frontieră în Basarabia începea de la rîul Prut din zona Hânceștilor și mergea spre sud
pe râul Ialpug, îngloba orașul Bolgrad și delta Dunării.

Primele familii de mocani în sat se numeau Dornea și Armanu. Așezarea familiei

Dornea ca un element de transhumanță ne confirmă și răspândirea ei în România și
Republica Moldova. În R.Moldova persoane cu acest nume locuiesc în număr de: 25
de familii în satul Balabanu, raionul Cahul -4 și Chișinău-7.54 Raionul Cahul se
învecinează cu satul Balabanu și este evident localizarea acestor nume(căsătorie) dar
și Chișinăul, ca o migrație rural-urbană. Migrația spre oraș are efect social și are
rădăcini istorice bine stabilite. În România acest nume se întâlnește: județul Cluj- 11
familii, județul Bacău -7 și județele spre vest de Cluj, Bihor și Satu-Mare, au 8
familii.55 Aceste date de fapt ne deschid tabloul transhumanței acestei familii și încă o
dată confirmă rutele istorice a transhumanței românești. Păstorii ardeleni își pășteau

54
http://nume.casata.md/index.php?action=viewnume&id=22798
55
http://www.locatemyname.com/ro/Dornea
28
turmele în munții Apuseni vara, iar iarna plecau spre Dobrogea prin Bacău. 56 Această
rută sezonieră de migrație a fost folosită și de familia Dornea. Dornea înseamnă
vârtej de apă.

Astfel familiile Dornea erau: Dornea Toadere care a avut următorii copii- Alexei,
Petru, Mihail(i se mai spunea Milușcă), Ivan(Vănică), Vera și Nadejda. Toadere
Dornea îl avea ca frate pe Dornea Nicolae Ieremia, născut în anul 1869 și căsătorit cu
Elena Helber, a.n. 1876, din satul Aluatu. De la Elena Helber lui Nicolae i s-au
născut: Pavel, David, Ștefan, Andrei și Gheorghii. Nicolae Dornea a mai avut alți doi
feciori de la altă soție: Stepan și Ivan(mort în timpul al doilea război mondial).
Nicolae a fost ceva mai deosebit față de tradiția familială, lăsând pastoritul și în
general agricultura, învrednicindu-se, devenind primar al satului Aluatu, între anii
1904-1907.57 Fiul Pavel s-a încadrat activ în viața obștească de după războiul
mondial doi, ocupând diferite funcții în Sovietul sătesc din Balabanu. A făcut parte
din comisia cultură și ,,iluminare,, a administrației locale, luptându-se cu
analfabetismul local.58

Menționat ceva mai sus păstorii Armanu au fost la fel împreună cu Dornea-
fundamentul satului modern. Părintele familiei Armanu în Balabanu a fost Armanu
Nicolae Ștefan. A avut doi feciori Filip, născut 1901 și Ștefan(Stepan) care a
participat la bătălia de la Port-Artur, de partea Imperiului Rus cu Japonia din 1904-
1905. S-a întors acasă în 1907. Numele Armanu este răspândit în R.Moldova: raionul
Cahul 34 de familii și satul Balabanu 7 familii.59 În județele Române din Moldova
numele are o răspândire mai mare: județul neamț- 59 familii, jud. Bacău și Vaslui -46
familii.60

Geneza familiei Cauzac este cea mai misterioasă. Se știe că sau așezat în sat pe la
sfârșitul secolului 19. Este o familie destul de rară atât în R.Moldova, cât și România.
România are 2 familii care sunt repartizate în județul Brașov, plus estimările până la 8

56
https://ro.wikipedia.org/wiki/Transhuman%C8%9B%C4%83#/media/File:Transhumance_ways_of_t
he_Vlachs.jpeg
57
Calabadău S., Op. cit., p. 63
58
Ibidem, pp. 121-123
59
http://nume.casata.md/index.php?l=ro&action=viewnume&id=1856
60
http://www.locatemyname.com/ro/armanu
29
familii.61 În R.Moldova acestă familie poate fi întâlnită în satul Cucoara, raionul
Cahul în număr de 3 familii și în satul nostru pe care îl descriem -6 familii.62 Această
familie poate fi întâlnită în Franța, dar este imposibil de făcut legătura de ,,rudenie,,
din aceste locațiuni. Este clar că Cauzac nu a avut o legătură cu păstoritul tradițional
românesc. Părintele familiei Cauzac este Ilie fiul lui Dumitru, născut în 1816.
A avut doi feciori: Toader și Vasile, născut în 1877 și căsătorit cu Ana Pavel, a.n.1884
din satul Aluatu.

Ulterior în Balabanu au tras rădăcini familia Pavel , care și în prezent poate fi

întâlnită, deși în număr redus.

Toader, fiul mai mare, născut în 1881 s-a căsătorit cu Ana, a.n.1876, de la care a
avut cinci copii: Dumitru,a.n.1912, Ion,a.n.1920, Nicolae,a.n. 1922, Gheorghii,
a.n.1926 și Elena, nascută în 1914.

61
Ibidem
62
http://nume.casata.md/index.php?l=ro&action=viewnume&id=11452
30
 Capitolul 3. Epoca contemporană

3.1 Dinamica populației

Secolul 20 a avut o amprentă pozitivă asupra populației satului. Deși acest secol a
fost din ,,belșug” plin de evenimente destructive cum ar fi primul și al doilea războaie
mondiale, foametea din 1947, deportările staliniste, paradoxal de observat, sporul
localnicilor localității a crescut. Multe sate din Republica Moldova au avut de suferit
de pe urma tuturor acestor urgii sus menționate, iar populația multora a stagnat pe
parcursul acestor ani. Se știe bine că la începutul secolului medicina era dacă nu
absentă din localitățile rurale, atunci de slabă calitate.

Dacă să ne uităm la statistica din anii 20 al secolului 20 din județul Cahul, în care
intra și satul Balabanu se observă o situație pe cât de alarmantă, pe atât reală din acei
ani. În anul 1920 au fost 93.458 de născuți, morți 66.285, dintre care 17.779 de la
naștere până la 1 an. În 1928 au fost născuți 102.047, morți 54.119, dintre care până
la 1 an 18.686.63 În procente ar fi: mortalitatea până la un an 1920 -26.9%, 1928 -
34.6%.

Oare cum înfruntau Balabănenii aceste necazuri și satul se mărea? La această amplă
întrebare se va răspunde și în subcapitolele următoare. Ceea ce ține de demografie
răspunsul este unul simplu. Satul a avut tot timpul parte de o migrație naturală până
spre 1950 , ca apoi să fie o migrație controlată. Cel mai mare val a fost în 1920 cu
venirea nemților, descris mai sus. În anii 1902-1903 populația Balabanului era de 133
de persoane. Primul recensământ din secolul 20 care a folosit echipament de calcul
modern, colectând informații despre populație, la fel locuințe și gospodării, a avut
aportul unor date exacte despre populaţia României. La recensământul din 1930
pentru Balabanu se indica 322 de locuitori, inclusiv 225 români, 80 germani, 11
bulgari, 4 ruși, un găgăuz. 64
În 1930 erau în sat următoarele familii(fără cele
germane) :

1. Anghel Ion Ilie, n. 1886 2. Vrabie Dumitru Ion, n. 1888

63
Buletin statistic al României, anul 1929, p.35
64
Recensământul general al populației din România de la 29 decembrie 1930 , p. 102
31
 Dornea Melania, n. 1894 -//- Elena, n. 1898
3. Dornea Ion Ion, n. 1890 4.Stanciev Piotr, n. 1892 5. Cauzac Fiodor Ilie, n. 1881
-//- Daria, n. 1899 -//- Ecaterina -//- Ana, n.1876
6. Bloț Ion Ion, n. 1886 7. Bulgaru Pavel, n. 1901 8. Cauzac Dumitru F., n. 1918
-// - Ioana, n. 1908 -//- Elena, n. 1908 -//- Maria, n. 1914
9. Cravcenco Fiodor, n. 1916 10. Anghel Vasilie, n. 1921
-//- Sofia, n. 1915 -//- Tatiana, n. 1921
11. Bulgaru Fiodor, n. 1901 12. Stanciu Simion, n. 1902 13. Dornea Andrei, n. 1898
-//- Alexandra -//- Daria -//- Ana, n. 1900
14. Dornea Mihail I., n.1879 15. Dornea Stepan N., n.1904 16. Antonov Ivan, n.1907
-//- Irina, n. 1880 -//- Evdochia -//- Ecaterina
17. Bloț Nicolae I., n. 1917 18. Armanu Filip, n. 1901 19. Dornea Stanciu, n. 1904
-//- Sofia, n. 1926 -//- Iustina, n. 1908 -//- Ana, n. 1906
20. Dornea Nicolae Al., n.1914 21. Dornea Petru F., n. 1912 22. Dornea Trifon, 1918
-//- Liuba G., n.1915 -//- Liuba, n. 1915 -//- Maria, n. 1916
23. Dornea Vasile Ef., n.1872 24. Dornea Stepan N., n.1904 25.Dornea Nic., n. 1860
-//- Ecaterina, n. 1879 -//- Alexandra, n. 1906 26. Bulgaru Ana G.,1864
27. Vrabie Axentii, n. 1901 28. Pavel Stepan, n. 1886 29. Bulgaru G., n. 1863
-//- Evdochia, n. 1901 -//- Ecaterina, n. 1890 -//- Vasilisa, n. 1876
30. Chiorpec Ioachim, n.1876 31. Dornea Alexei, n. 1912 32. Popescu I. D., n. 1918
Ianuș Stepanida, n. 1905 -//- Maria Vas., n. 1906 -//- Natalia, n. 1920
33. Munteanu Dumitra, n. 1876 34. Dencenco Alexandr, 1910 35.Voinschi Ivan, 1898
-//- Maria, 1910 -//- Olga, 1898
36. Bișir Vasilii, 1904 37. Bloț Ștefan I., n. 1922 38. Gurev Vladislav, n. 1904
-//- Maria, 1910 -//- Domnica, 1923 -//- Ana, 192365
În anul 1940 satul avea 420 locuitori, în 1944 - 435 locuitori, în 1959 – 502
locuitori, în 1970 – 670 locuitori.66

65
Memorii: Voinschi G.
32
 Dacă ne uităm la acest tabel se observă creșterea populației, în pofida războiului și
foametei, plus luăm în cont emigrarea forțată a nemților în 1940. În 30 de ani
creșterea este de aproape 250 de persoane. Explicația este în strămutarea încoace a
noilor familii din alte părți. Aici este dorit de adăugat că a fost o strămutare în
contextul ,,naționalizării sovietice” a basarabenilor. Au fost trimiși persoane alogene
ca să conducă satul în diferite funcții. Această tendință s-a produs pe tot teritoriul RSS
Moldovenești. De exemplu, în RSSM după război majoritatea posturilor-cheie din
sfera culturală rămâneau în mâinile unor persoane verificate anterior de Centru – ruşi,
ucraineni sau moldoveni din Transnistria. În ianuarie 1947, de exemplu, din totalul de
37 instituţii de cultură numai 6 erau conduse de moldoveni basarabeni.67 O altă
dovadă este din agricultură, mai jos.68

Apartenenţa etnică a preşedinţilor de colhozuri şi sovhozuri

din RSSM, 1965-1984 (%)

Anul Români şefi de Alogeni şefi de Români şefi de Alogeni şefi de

colhozuri colhozuri sovhozuri sovhozuri
1965 54,3 45,7 23,2 76,8
1968 58,0 42,0 27,1 72,9
1972 60,4 39,6 50,0 50,0
1974 61,6 34,4 55,2 44,8
1978 68,1 31,9 60,9 39,1
1984 70,3 29,7 68,8 31,2

Recensăminturile din ultimii 30 de ani al secolului 20 arată o creștere vertiginoasă a

populației satului: 693 locuitori în 1975, 703 loc. în 1979, 853 locuitori în 1987 și 901
locuitori în 1994, dintre care 455 români(moldoveni), 316 bulgari, 102 găgăuzi, 12
ucraineni, 6 ruși și 12 persoane de alte naționalități.69

Familiile Arnaut, Diulgher veniți din satul Baurci, Atanasov,Voinschi, Vitcov,

Garanovschi, Cavlac, Caireac din Taraclia; Maniuc, Varban, Dimin, Eribacan, Echiușo
din Cazaclia; Slavioglo din Beșghioz; Capsamun din Gaidar; Cerbadji, Zaianov din

66
Eremia A., Op. Cit., p. 184
67
Igor Cașu ,, politica națională,, În: Moldova sovietică 1944-1989, Chișinău, 2000, p.58
68
Veaceslav Stăvilă, Evoluţia componenţei naţionale a elitei politico-economice a RSSM, 1940-1991,
În: “Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 4, 1996, p. 39,
69
Eremia A., Op. Cit., p. 184
33
Samurza; Belioglo din Novosiolovca; Bucur din Ciadâr-lunga; Zamfirov din Hârtop și
Cojuhar din Albota.70

Conform ultimului recensământ din 2014 populația Balabanului este de 864 de

persoane cu 235 de gospodării, moldoveni 494 de persoane, bulgari 215, găgăuzi 99 de
persoane.71

3.2 Economia

Satul avea o așezare economică bună. Aici notăm construcția căii ferate pe malul
drept al Ialpugului. Localitatea era intersectată de drumul ce lega centrul Basarabiei
cu sudul, fiind un punct propice de dezvoltare economică. Calea ferată trecea la doar
5 km și a fost construită în 1877, timp de două luni ca o linie strategică, 72 ce lega
orașul Tighina(Bender) pe malul drept al Nistrului cu orașul Reni pe malul Dunării. În
anul 1963 a fost construită traseul dintre localitatea Taraclia și orașul Cahul. Astfel
drumurile ce legau nordul cu sudul treceau prin Balabanu. Explicația de ce satul nu sa
dezvoltat corespunzător este în lipsa unei sume de persoane importante pentru aceasta.
Satul rămânând doar un subiect agricol de dezvoltare. Pământul a devenit unica sursă
a economiei și de-a lungul secolului 20 a trecut din mâna unui spre altuia.

La 1 iunie 1916 pe teritoriul suprafeței de pământ Balabanu existau următoarele

moșii: moșia lui Ioan Șerer, moșia lui Dimitrie Marinov, moșia lui Cristofor Sasman
și alții, moșia Ecaterinei Gricopol, moșia lui Feodor Nicolaevici Parușev. Mai jos vor
fi tranzacțiile funciare cu pământurile satului la începutul secolului:

La 27.02.1902 locuitorul satului Aluatu Ivancenco Ivan vinde locuitorului or. Chișinău
Dimitrie M. Ciolac, pământ din moșia Balabanu, 198 desetine, 282,5 sajeni cu prețul
de 22000 ruble. În 1904 pe 23.02. Vasilisa I. Faclier vinde aceluiași D. Ciolac 208
desetine cu 42000 ruble. În anul 1904 locuitorul orașului Bolgrad Nicolai N. Abadjiev
vinde lui Feodora D. Abadjiev 775 desetine , 750 sajeni cu 63019 ruble și 96 copeici.
La 1 ianuarie 1907 Dimitrie Ciolac vinde pământ din moșie lui Feodor Ciolac, 706
70
Куртев Н., Op. Cit., p. 18
71
http://www.statistica.md
72
Берг Л., Бессарабия. Страна-люди-хозяйство, Москва: Б.и., 1918, p. 219
34
desetine cu 3010 ruble; Feodora Abadjieva vinde lui Constantin Ghiliș 79 desetine cu
7900 ruble.73

Reforma agrară din 1921 din România care a expropriat pe unii și a împroprietărit
țăranii fără de pământ a condus că în Balabanu sunt indicați 43 de persoane care au
primit 311 hectare.74

În anul 1938 locuitorul satului Balabanu E. Dornea, în vârstă de 70 de ani, s-a

învrednicit cu medalia ,, Meritul Agricol” cl. II, împreună cu brevetul.75 A fost o
distincție însemnând recunoașterea unui bun gospodar.

În 1934 în sat exista un cooperativ agricol, care avea denumirea Ialpug și unde se
făceau experimente agricole pe o suprafață de 41 hectare. După război, în 1945
Balabanu intra ca a doua secție a sovhozului76 ,,Alexandrești” din raionul Vulcănești.77
La începutul anului 1946 în toată republica erau 226 de colhozuri și 56 de sovhozuri
noi înființate.78 În 1947 pe 25 aprilie în raionul Taraclia au fost formate 13 colhozuri.
În Balabanu este creat colhozul ,, Comsomoleț”. La această dată 54 de gospodării cu
102 persoane apte pentru muncă doresc să creeze colhozul, cu grupa de inițiativă din 3
persoane: Duje Ivan Ivan - gospodărie săracă, Voinschi Ivan Simion - gospodărie
săracă și Cravcenco Afanasii - invalid de 1 grupă a războiului 2 mondial. După 2 ani
de ne recoltă și foamete, în sfârșit pe18 februarie 1949 este organizat colhozul
,,Comsomoleț” cu pământ în sumă de 661 hectare.79 Din evidența anului 1950 a
colhozului ,,Comsomoleț,, din cele 59 de gospodării existente doar numai 4
gospodării au intrat în colhoz.80

Lichidarea chiaburilor sau culacilor prin exproprierea şi deportarea lor, a avut un

scop bine determinat, de a impune, de a accelera ritmurile colectivizării comuniste şi a
73
Calabadău S., Op. Cit., p. 156
74
Ibidem, p. 159
75
Ibidem, p. 52
76
Sovhozul era o întreprindere agricolă de stat în URSS. Spre deosebire de colhozuri, care erau
asociații cooperative de țărani , create de țărani înșiși, sovhozul era o întreprindere agricolă de stat.
Lucrătorii din sovhozuri erau salariați care primeau un salariu fix în numerar, în timp ce în colhozuri
până la mijlocul anilor '60 țăranii primeau partea cuvenită conform lucrărilor din câștigul total al
colhozului.
77
ART Fond № 15, inv. 1, d. 7, f. 2
78
http://kosarev.press.md/Bess-golod.htm
79
ART Fond №1, inv. 8, f. 32
80
ART Fond № ,,a,, inv. 5, d. 1-4
35
transforma acest proces într-o acțiune spontană a populației, după 5 ani de eșec. Sa
contat pe frica de deportare, care era reală tot mai adânc în rândul ţăranilor.
Deportarea din iulie 1949 a avut efectul dorit, timp de câteva zile populaţia republicii
sovietice a trăit într-o stare de frică mare, că va fi deportată sau va fi încarcerată dacă
nu va intra în fermele agricole colective.81 „Numai în lunile iulie-noiembrie 1949 cota
gospodăriilor ţărăneşti, care au intrat în colhozuri, s-a majorat de la 32% la 80% din
total, pentru ca să se ridice la 97% în ianuarie 1951”.82 Colectivizarea s-a efectuat în
R.S.S. Moldovenească prin forță. Există sute mărturii documentate ale acestora. Au
fost folosite principale metode de constrângere: directă – când se aplicau metode
"fizice" de "convingere" a ţăranilor să intre în colhozuri; indirecte – când ţăranii se
vedeau nevoiţi să facă acest pas în urma metodelor "economice", impozite, cote,
prestaţii. Li se adăugau sentimentul de teamă, o frică permanentă întreţinută de
arestări, deportări, dispariţii.83

În 1952 în vederea executării hotărârilor partidului comunist și guvernului de a

mari colhozurile, argumentându-se neeficiența gospodăriilor mici, s-a propus
comasarea cu alt colhoz. Deși animalele erau aprovizionate cu hrană pentru iarnă s-a
luat decizia și s-a produs contopirea cu colhozul ,,Calinin” din Taraclia.

Primii mecanizatori în sat au fost: Voinschii Vasilii I., 1926-1999, tractorist pe

combină; Voinschii Afanasii I., n. 1931-?; Macovei Ilia I.; Reșina Ivan – tractorist și
Armanu Chiril Nic. – tractorist.84

În conformitate cu decizia Sovietului de Miniștri ai RSSM Nr. 238 din 05 iunie

1964 pe baza brigăzii agricole din Balabanu care intra în sovhozul ,,Ceadâr-Lunga” și
brigăzii agricole a colhozului ,,Rodina” din Taraclia, în satul Balabanu este creat
sovhozul ,,Stepnoi” care intra în componența institutului moldovenesc a selecției
vitelor cornute.85 Ulterior gospodăria agricolă sătească a fost legată de instituțiile de
cercetare și îmbunătățire a agriculturii(creșterea vitelor, ovicultura).

81
Vizer B., Movileanu N. ş.a., Anii grei ai colectivizării. Chişinău: Cartea Moldovenească, 1990,
p. 318
82
Dulgheru V., Crimele comunismului, Chișinău, 2011, p. 284
83
Vizer B. Movileanu N. ş.a. Op. Cit., p. 318
84
Memorii: Voinschii G.
85
ART Fond № 1, inv. 41
36
 Pe 02 octombrie 1973 sovhozul ,,Stepnoi” trece în subordinea asociației fabricilor
de lactate, ca spre sfârșitul anului să treacă la nou formata asociație științifică de
producere în zootehnie ,,Молдплемобьединение” În 1976 a fost lichidată
,,Молдплемобьединение” și s-a creat noua asociație științifică de producere
,,Progres” în subordinea căruia a fost transmis sovhozul ,,Stepnoi”.86

În obiectivul de mai departe de a concentra producerea semințelor de floarea-soarelui

prin hotărârea sovietului de miniștri a RSSM din 07 iunie 1977 a fost creată asociația
științifică de producere ,,Selecția” și prin aceiași hotărâre sovhozul ,, Stepnoi” trece în
subordinea ei.87

3.3 Educația și spiritualitatea

Conform recensământului populației Basarabiei din 1897, știutori de carte erau:

1. Nemți: B-63,5%, F-69,9% 4.5.6. …în descrescător(ruși,bulgari,găgăuzi)

2. Polonezi: B-55,6%, F-59,9% 8. Ucraineni: B-15,3%, F-3,1%
3. Evrei: B-49,6%, F-24,2% 9. Moldoveni: B-10,5%, F1,7%88

Deși putem să punem la îndoială calitatea recensământului dat, totuși nu este nici
un dubiu că moldovenii erau la coadă la alfabetizare. Apare întrebarea oare
moldovenii nu iubeau învățătura de carte sau aveau impedimente administrative de a
frecventa cursurile școlare? Este de înțeles că nemții au fost dintotdeauna căutători de
cunoștințe, evreii și rușii locuiau preponderent în orașe unde pregătirea școlară era
pusă la punct, dar bulgarii, găgăuzii și ucrainenii erau la fel ca moldovenii așezați prin
sate. Satele fiind dezavantajate privitor la școlarizarea copiilor. Este bine știut,
dovedită prin cercetări că a fost o politică de deznaționalizare, de asimilare a
moldovenilor. Iar pe analfabeți este mai ușor de controlat, decât pe cei intelectuali.

Odată cu unirea Basarabiei cu România lucrurile au început să se schimbe.

Guvernul României vedea pericolul pentru stat a analfabetismului. Conform

86
Ibidem
87
Ibidem
88
Calabădău S., Op. Cit., p. 111
37
directorului filialei judeţene Iaşi a Arhivelor Naţionale, „statisticile din perioada
interbelică arată că numărul copiilor de la ţară care continuau studiile la oraş, după
învăţământul de patru ani din satul natal, era foarte mic, de 1%. Între 1921-1932 doar
5,4% dintre elevii înscrişi în şcolile rurale au trecut în învăţământul secundar, 2,5% în
licee, 1,2 în şcoli normale, 0,3 în seminarii, restul în şcoli profesionale“.89

Până în anul 1945 nu sânt dovezi documentare de existență a unei școli în satul
Balabanu. Această îndoială se bazează că până spre 1945 localitatea era una
neînsemnată, un adevărat cătun. Un localnic bătrân își amintește de ceva cursuri
pentru copii care se făceau în casa lui Stanciu Gh., iar ulterior în casa lui Mândrevschi
Mihail I. Totuși familiile mai însemnate ale satului își trimiteau copii la școala din
satul vecin Aluatu, având o populație la număr mai însemnată, aflat la o distanță de 7
km. În satul vecin școala sătească funcționa de la începutul secolului 20.

Privitor la coloniștii germani din sat care s-au așezat în 1920 ei au avut grijă de
dezvoltarea intelectuală a odraslelor sale. Și-au construit o biserică, a rămas și o
fotografie cu ea, 90
în care pe lângă serviciile religioase duminicale unde se strângea
toată comunitatea nemțească, în zilele lucrătoare de săptămână se petreceau lecții cu
copii din comunitate. Toți primeau atât educație religios-morală, cât și o educație
intelectuală, plus educația fizică(munca), o triplă perfectă pentru dezvoltare
proporțională a personalității.

Populația băștinașă nu a avut biserică în sat nici până la 1945 și după, ceea ce a avut
o amprentă negativă în dezvoltare. Localnicii se duceau la slujbe sau în Taraclia, sau
în Aluatu, preponderent. Localnicii și-au văzut o incintă pentru serviciile religioase
abia spre anul 1995.

Prima școală și-a deschis porțile după război în 1944. Iar clădirea noii școli se afla
în fosta biserică protestantă germană. Primii elevi au fost în număr de 14 copii. Iată
primii ,,pioneri”:

Vrabie Eudochia G. și Axinte Anghel Alexandra

Bulgaru Piotr și Eudochia F. Armanu Stepan și Feodora
89
Rusu O., Pe holurile școlii interbelice, În: Ziarul lumina, 16.02.2009
90
Anexa № 5
38
Popescu Natalia Cambur Paraschiva
Dornea Gheorghe N. și Nicolae Munteanu Spiridon și Vera
Bulgaru Ileana91
La 12 noiembrie 1948 școala primară din Balabanu avea clasa întâi-1 și 2 elevi,clasa
a doua-1 și 4 elevi,clasa a treia-1 și 2 elevi, clasa a patra-1 și 16 elevi, în total 16 elevi.
Școala avea 2 învățători. Unul din ei era Goldâr Fiodor Fiodorovici. Școala avea
nevoie de 10 bănci, 2 table, un dulap pentru bibliotecă. Cei mai buni elevi erau:
Dornea Ivan I., Dornea Gheorghi I. și Bulgaru Pavel.92 În anul școlar 1953-1954
școala avea deja 46 de elevi. Clasa întâi -5 copii, clasa a doua - 13 copii, clasa a treia -
7 copii, clasa a patra -21 de copii. Completarea medie a claselor era de 10 copii.93

În timpul USSR se ,,trâmbița” tare cum că puterea sovietică a iluminat populația

moldovenească aflată sub ,,jugul analfabet” a României și numai comunismul a ridicat
dezvoltarea intelectuală. Potrivit estimărilor conducerii republicii, la acea dată
nivelul analfabetismului populaţiei RSS Moldoveneşti era extrem de înalt. La
jumătatea anului 1945, ponderea populaţiei analfabete ajungea la cota de 65%, iar
între femei – la 85%.94 România începutului secolului 20 a reformat educația și
investit mult în ea. Drept urmare, cei 22 de ani (1918-1940) s-au încununat cu succes
în domeniul învăţământului, procesului de reîntregire spirituală. S-a afirmat şcoala
românească, a progresat mult cultura acestui ţinut, s-a produs o adevărată ,,revoluţie
culturală”, după spusele istoricului Al. Boldur. Dacă în anul 1921 erau 1747 de şcoli,
2746 de învăţători, cu 136.172 de elevi, apoi în 1939 erau 2718 şcoli, 7581 de
învăţători şi 346.747 de elevi.95 Dacă e să comparăm cu perioada interbelică,
conform recensământului din anul 1930 analfabetismul constituia printre bărbaţi
48,5%, iar printre femei – 74,9%. Lichidarea analfabetismului era dată drept problemă
prioritară şi a conducerii române în perioada interbelică, însă programul fusese realizat

91
Memorii: Voinschi G.
92
ART Fond №15, inv.1, d. 5, f. 27
93
ART Fond № 1, inv. 41
94
Pasat V. POLITICA CONDUCERII RSS MOLDOVENEŞTI ÎN DOMENIUL
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN PERIOADA 1944-1953. „ŞCOALA NOUĂ” DE SORGINTE SOVIETICĂ
În: Academos №1, 23.03.2013, p.39
95
Tetiuhin M., Învăţământul din Basarabia în anii 1918-1940 , În: Literatura și arta, nr.32,
12.09.2010
39
atunci doar parţial.96 Acest recensământ a fost confirmat ca unul petrecut din punct de
vedere logistic la cel mai înalt nivel european.

Corpul didactic a școlii din 1944-1990: directori;

1. Bocicovar Paulina D.(Barbălată)- septembrie 1944

2. Bocicovar Andrei S……………1946-1947
3. Chiorpec Dimitrie G……… anii 50
4. Derivolcov Vasilii Kiril………. anii 60
5. Petrovoi Semion I………………anii 70
6. Stromova Vera A………………anii 70
7. Bulgaru Pantelimon M…………anii 70-80
8. Iacobaș Valentin Afanasie ………1985-1986
9. Dimova Ana Gherasim ………..1990

profesori; anii 50- Roșca Evghenia, Goldâr Feodor F., Alacev Gheorghi Ef., Bocicovar
Andrei, anii 60- Derivolcov Vasilii K., Ungureanu Tamara N., Voinscaia Ecaterina,
Petrovoi S.I., Savciuc Georghii I., Savciuc Natalia Teren, Jelev Constantin,
Atanasov Vasilii Al., Vrednic Nicolai F., anii 70- Soldatova Maria I., Caloev Piotr,
Cambur Nicolae(munca), Terziiscaia Maria D, Berova M.D., Peroncov I.N.(desenul),
Tuluș Vasilii Sem.(ed.fizică), Beleva Tatiana, Rudinschii Oleg O., Rudinscaia
Zinaida, Leniohina Valentina I., Furtuna Fiodor I., Șendelis Victor D., Dornea Elena
D., anii 80 – Dornea Iulia I., Ignatenco V.M., Tanova Svetlana P., Uzun Parascovia P.,
Constantinova El. St., Runtova Maria V., Bulgaru Tatiana I., Ujacova Tatiana N.,
Garizan Val.P., Pașa Serghei B., Dornea Victor N.

3.4. Deportările staliniste și războaiele mondiale

Războaiele mondiale și deportările comuniste au avut un impact negativ asupra

Basarabiei. Practic nici un sat nu a scăpat fără a-și vărsa lacrimile.

96
Pasat V., Op. Cit., p. 39
40
 În primul război mondial din sat au fost recrutați în armata țaristă șase persoane și
din fericire toți s-au întors la vetrele lor. Au fost: Stanciu Petru și Simion, Dornea
Alexei F. și Neculai, Armanu Nicolae I. și Stepan(care a mai participat la războiul cu
Japonia din 1904-05, de la Port-Artur).

La operațiunile războiului doi mondial au fost înrolați 34 de locuitori ai satului și 10

din ei nu s-au mai întors. Acești oameni au fost nu altceva decât carne de tun în
confruntarea celor două sisteme diabolice. Confuzia de a fi la început ostaș român apoi
ostaș în armata sovietică a rămas ca o stare de deznădejde, neputință si nedreptate. Au
fost următorii: Cauzac Ion F.(n. 1922), Nicolae F.(1922); Culic Mihail A.(1910);
Macovei Ilie I.(1919); Dornea Andrei N.(1920), Alexei Dav.(1912), Trifon F.(1914),
Nicolae A.(1914), David N.(1919); Pavel N. ,Dimitrie S.(1918); Șendelis Victor
Dav.(1920); Rerin Andrei Apol.(1920); Chetroi Semion C.(1920); Anghel Vasile
I.(1918), Gheorghe I.(1920), Petru A.(1912), Nicolae F.;Popescu Ion D.(1920); Vrabie
Andrei Ax.(1926); Bulgaru Mihail Gh.(1910); Țurcanu Gh. I.(1912) și Chiorpec
Nicolae F.97

Decedați: Anghel Ion G., n. 1924, 13.021945 Polonia; Bâsche Ștefan Anton, n.
1909, 23.01.1945 Germania; Bucări Petru Atanasie, n.1918, 19.01.1945 Polonia;
Cauzac Dumitru Tudor, n. 1913, 12.02.1945 Polonia; Cerban Gheorghe Bazar, n.
1912, 25.02.1945; Chiorpec Nicolae Iacob, n. 1918, 08.02 1945 Polonia; Dornea Ion
Nicolae, n. 1910, 17.04.1945 Germania; Nichiforov Ștefan Anton, n. 1925,
28.04.1945; Pavel Zaharia Ștefan, n. 1925, 16.02.1945 Polonia; Stefoglo Nicolae
Leonte98 și Dornea Ștefan.99

Dintre cele trei mari valuri de deportări în masă care au avut loc pe 12-13 iunie
1940, 6-7 iulie 1949 și 1 aprilie 1951, al doilea a atins și pe balabăneni. Valul al
doilea a fost cel mai cantitativ și care a avut o strategie bine determinată( expusă mai
sus în 3.2). Operaţiunea denumită conspirativ "IUG"/Sud, s-a făcut în urma Hotărârii
Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 "Cu privire la

97
Memorii: Voinschi G.
98
Pleșca V., Savciuc I., Manolache C., Șmarov Vl., Tolocenco V., Cartea memoriei, Chișinău, 2005,
vol.6, p. 334
99
Memorii: Voinschii G.
41
deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor
comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu
organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor
albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai
sus”. Sunt o sumedenie de lucrări pe această temă care descriu în detalii atrocitățile
diabolice ale comunismului sovietic. Ne vom opri la cei din sat care au fost îngroziți
de ,,inchiziția” sovietică.

În statut de chiaburi au fost trimiși în ținutul Altai familia lui Bejan Fiodor(n.
1907), soția Vera S.(n. 1907) și copii Gheorghe(n.1933), Eugenia(n.1942) de unde nu
s-au mai întors,100 din motive politice - Voinschi Ilie cu familia, Lâsâi Adam M.,
Manolova Ioana și Bloț Nicolae I. 101
Bloț Nicolae a fost deportat în regiunile nordice
ale Rusiei, de unde trimitea scrisori în româna maternă(vezi anexa).

100
Postică E., Praporșcic M., Stăvilă V., Cartea memoriei, catalog al victimelor totalitarismului
comunist, vol. IV, Chișinău, 2005, p.119
101
Memorii: Voinschii G.
42
 Concluzii

Este o mândrie pentru orice localitate să-și evidențieze cât mai vechea atestație de
întemeiere documentată. Multe sate din Republica Moldova o pot demonstra cu date
oficiale de pe vremea lui Ștefan cel Mare sau de prin proximul lui. Fondarea
localității Balabanu în 1809, deci în epoca modernă, și evoluția lui în timp ca un cătun
neînsemnat spre un sat insignifiant în epoca contemporană sovietică minimizează din
importanța istorică pe care o are. În urma cercetărilor efectuate s-a demonstrat că
pământurile Balabanului au o istorie mult mai bogată și mai interesantă din punct de
vedere a etnologiei, arheologiei, decât se pare. Descoperirile arheologice înfăptuite pe
tumulii în număr de circa 100 prezintă dovezi de existență a unei așezări din perioada
sarmaților și sciților mileniul întâi Î.Hr. și prezența indiciilor a unei așezări a
nomazilor tătari de la apariția lor în Bugeac sec.13 până la deportarea tătarilor nogai a
Hoardei de Bugeac începutul sec. 19. În sec. 13-14 Balabanu era o așezare de legătură
între capitala statului tătar nogai la Isaccea pe Dunăre și orașul Șehr al- Jedid(Orheiul
vechi), oraș important al Hoardei de Aur. Așezările sarmaților și a tătarilor aici se
datorează climei blânde a Bugeacului iarna și a temperaturilor aride vara, unde râul
Ialpug cu un debit stabil de apă făcea lunca lui un loc prielnic pentru floră și faună. Un
alt detaliu în istoria satului este apariția bulgarilor, veniți după tătari și efectul
transhumanței, unde păstorii ardeleni trec la sedentarism fiind baza unei noi localități.
O combinație bună de viețuire cu efecte pozitive a fost și mica colonie germană
fondată la 1920, care prin factorul educațional și cultural a tins să-și emită atuurile
spre populația băștinașă. Persistând doar trei decenii influența nemțească a atins într-o
măsură viața autohtonilor. Migrația etnică a fost un factor stabilizator în sec. 20
mărind sporul natural al populației, neținând cont de deportările politice realizate de
structurile de stat sovietice și de războaiele mondiale. Aspectul etnic a localității a fost
schimbat artificial de instituțiile statale, iar aceste schimbări au la bază factorul politic
și economic. Unica dezvoltare economică a localității a fost agricultura, iar structura
agricolă sătească circa 40 de ani a făcut parte din elita științifică a agriculturii
RSSMoldovenești. Putem să afirmăm cu tărie a stării de fapt a unei istorii de peste
două milenii a localității, cu un substrat etnic bogat, deosebit, cu o valoare istorică
considerabilă.

43
 Bibliografia:

a) Documente de arhivă:
1. Arhiva raională Taraclia(ART) Fondul № 15, inv.1, d.7, f. 2
2. ART Fondul № 1, d. 8, f. 32
3. ART Fondul №,,a,, inv. 5, d. 1-4

b) Cărți, monografii

1. Calabadău S., Satul Aluatu, Chișinău, 2006

2. Cantemir D., Descrierea Moldovei, Chișinău, 1987
3. Cașu I., ,,Politica națională,, în Moldova sovietică 1944-1989, Chișinău, 2000
[www.academia.edu/377397/FULL_TEXT_Politica_naţională_în_Moldova_Sovietică
_1944-1989, vizualizat pe 02.02.2018]
4. Kern Albert, Heimatbuch der Bessarabiendeutschen, Hannover, 1976
5. Dulgheru V., Crimele comunismului, Chișinău, 2011
6. Eremia A., Localitățile Republicii Moldova: Ghid informativ documentar istorico-
geografic, administrativ-teritorial, normativ-ortografic, ed. Litera, Chișinău, 2009
7. Pleșca V., Savciuc I., Manolache C., Șmarov Vl., Tolocenco V., Cartea memoriei,
Chișinău, 2005, vol.6
8. Goma P., Săptămâna roșie 28 iunie - 3 iulie 1940 sau Basarabia și evreii,
Chișinău,
2007,[www.foaienationala.files.wordpress.com/2009/08/frp_saptamana_rosie_ianuarie
_2007.pdf , vizualizat pe 25.02.2018]
9. Nistor I., Istoria Basarabiei, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1991
10. Postică E., Praporșcic M., Stăvilă V., Cartea memoriei, catalog al victimelor
totalitarismului comunist, vol.IV, Chișinău, 2005
11. Stamati-Ciurea C., Opere alese, Chișinău, 1957
12. Vizer B., Movileanu N., Moraru A., Anii grei ai colectivizării, Chişinău: Cartea
Moldovenească, 1990
13. Верина В., Памятники природы Молдавии, Кишинев, Карте молдовеняскэ,
1987
14. Берг Л., Бессарабия. Страна-люди-хозяйство, Москва: Б.и., 1918,
[http://dacoromania.net/book, vizualizat pe 20.03.2018]

44
15. Берг Л., Население Бессарабии: этнографический состав и численность,
Петроград, 1923, [http://elib.shpl.ru/ru/nodes/23194-berg-l-s-naselenie-bessarabii-
etnograficheskiy-sostav-i-chislennost-pg-192, vizualizat pe 28.09.2018]
16. Зеленчук В., Население Молдавии: демографические процессы и
этнографический состав, Кишинев: Штиинца, 1973
17. Кашу И., У истоков советизации Бессарабии: Выявление „классового врага”,
конфискация имущества и трудовая мобилизация, 1940-1941, ed. Cartier,
Chișinău,2013
[https://www.researchgate.net/publication/267209231_U_istokov_sovetizacii_Bessara
bii_Vyavlenie_klassovogo_vraga_konfiskacia_imusestva_i_trudovaa_mobilizacia_19
40-1941_Sbornik_dokumentov, vizualizat pe 10.03.2018]
18. Куртев Н., Селищата с българско население в северозападния Буджак,
Велеко Търново, 2006
19. Яровой Е., Мистика древних курганов, Вече, 2013
[https://www.litmir.me/br/?b=185162&p=1, vizualizat pe 02.03.2018]

c) Articole științifice, conferenții

1. Ailincăi M., Din nou despre două "sceptre/pisăloage" din piatră descoperite în
nordul Dobrogei, În: Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi, 2013,
[www.researchgate.net/profile/Florian_Mihail/publication, vizualizat pe 11.03.2018]
2. Bacalov S., “Republica” Codrul Tigheciului. Localizare, statut, populaţie.
Conferința: “Moldova între tradiţie şi actualitate”, Chişinău, 10 decembrie 2010,
[http://www.istoria.md/uploaded/Downloadalfabetic/B/BACALOV%20CODRUL%20
TIGHECIULUI.pdf, vizualizat pe 5.03.2018]
3. Pasat V., POLITICA CONDUCERII RSS MOLDOVENEŞTI ÎN DOMENIUL
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN PERIOADA 1944-1953. „ŞCOALA NOUĂ” DE
SORGINTE SOVIETICĂ, În: Academos, nr.1, 23.03.2013
4. Postică Gh., Sava E., Agulnikov S., Morminte ale nomazilor turanici medievali de
lângă Taraclia și Cazaclia, MEMORIA ANTIQVITATIS XX, 1995
5. Postică Gh., Sava E., Complexe funerare ale nomazilor medievali de lângă satul
Balabani, raionul Taraclia, Republica Moldova, În: Studii şi cercetări de istorie
veche şi arheologie, t. 47, nr. 1, Bucureşti, 1996
6. Poştarencu D., Procesul intentat fără temei de către autorităţile ruse împotriva
proprietarilor de moşii din fosta fâşie a „celor 2 ceasuri”, În: In memoriam professoris
Mihail Muntean, Studii de istorie modernă, Chişinău, 2003
7. Stăvilă V., Evoluţia componenţei naţionale a elitei politico-economice a RSSM,
1940-1991, În: Revista de Istorie a Moldovei, nr. 4, 1996,

45
8. Агульников С. Мистряну Е. Новые находки каменных орудий памятников
позднего бронзового века в степной зоны Молдовы, În: Revista arheologică, vol.
X, nr.1-2 Chișinău 2014 [https://ru.scribd.com/doc/249142246/Revista-Arheologica-
vol-X-nr-1-2-Chişinău-2014, vizualizat pe 15.03.2018]
9. ВЛАСКИНА Н. Курганы в культурном ландшафте донских казаков (по
данным топонимики), În: Язык как система и деятельность-3, Материалы
международной научной конференции, Ростов, 2012
[https://www.academia.edu/4392406/ vizualizat pe 18.03.2018]
10. Руссев Н., Заметки о крепости Тинт, În: Stratum Plus Journal , 2013, Nr. 5
11. Спиней В., Господство Золотой Орды в Валахии и Молдавии, În:
Золотоордынское обозрение 2016 т.4 №4
[https://cyberleninka.ru/article/v/gospodstvo-zolotoy-ordy-v-valahii-i-moldavii,
vizualizat pe 21.02.2018]
12. Кулешов Ю., Абызова Н., Отв. редактор и составитель И. М. Миргалеев, Два
предмета мамлюкского вооружения с территории Молдовы как иллюстрация
путей формирования золотоордынского комплекса вооружения, Военное дело
Золотой Орды: проблемы и перспективы изучения. Материалы Круглого стола,
проведенного в рамках Международного Золотоордынского форума (Казань, 30
марта 2011 [https://swordmaster.org/2012/11/06/dva-predmeta-mamlyukskogo-
vooruzheniya-s-territorii-moldovy.html vizualizat pe 28.03.2018]

d) Dicționare. Enciclopedii. Anuare

1. Buletin statistic al României, 1929
[dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/64154/1/BCUCLUJ_FP_186593_1929.pdf
vizualizat pe 12.03.2018]
2. Recensământul general al populației din România de la 29 decembrie 1930
[https://archive.org/stream/recensamntulgene02inst#page/n3/mode/2up vizualizat pe
22.03.2018]
3. Дизендорф В., Немецкие населенные пункты в Российской империи:
География и население. Справочник, Москва, 2006
[http://wolgadeutsche.net/diesendorf/Verzeichnis_vor_1917.php, vizualizat pe
11.03.2018]
4. Даль В., Толковый словарь живого великорусскаго языка, Москва,1903
[http://www.runivers.ru/bookreader/book483191/#page/1/mode/1up, vizualizat pe
12.03.2018]

e) Ziare

46
 1. Fudulu C., Buzduganul regelui Ferdinand, În: Ziarul de duminică,14.12.2007
[http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/buzduganul-regelui-ferdinand-3056923/,
vizualizat pe 12.02.2018]
2. Rusu O., Pe holurile școlii interbelice, În: Ziarul lumina, 16.02.2009
[http://ziarullumina.ro/pe-holurile-scolii-interbelice-48295.html, vizualizat pe
11.01.2018]
3. Tetiuhin M. Învăţământul din Basarabia în anii 1918-1940 În: Literatura și arta
nr.32 12.09.2010
4. Гайдаржи А., Экологическая катастрофа, În: Свет, Тараклия, 23.10.2014
5. Костыркин Н., Плита царя Фарзоя, În: Аргументы и факты, 10.12.2015

f) Memorii
Voinschi Gheorghii, anul nașterii 1954

g) Resurse web
1.http://www.blackseagr.org/pdfs/konrad/German%20Villages%20in%20Bessarabia%
20in%201938.pdf
2. https://ru.wikipedia.org/wiki/Балобан#/media/File:Falco_cherrug

3. http://nume.casata.md

4. http://www.locatemyname.com/ro
5. http://www.statistica.md
6. http://kosarev.press.md/Bess-golod.htm

47
Anexa №1

48
Anexa №2

49
Anexa №3

50
 Anexa №4

http://www.archeo.ru Агульников С.М. О топографии и планировке могильников

Белозерской культуры Причерноморья

51
anexa № 5

52
Anexa № 6

53