I.4.4. Obţinerea indicatorilor şi indicilor.

Datele numerice obţinute în urma centralizării se pot prezenta ca:

- valori absolute (indicatorii);
- valori relative (indicii);
- valori medii.

Expresia primară a dimensiunii fenomenelor de interes medical se realizează cu ajutorul

indicatorilor şi indicilor

Indicatorii (valori absolute)

Valoarea absolută a unui fenomen reprezintă numărul de unităţi de observaţie pentru

care s-a înregistrat aceeaşi valoare a unei caracteristici (variabile) luate în studiu, măsurate şi
înregistrate. Valorile absolute sunt înregistrate (grupate, prezentate) sub formă de serii
statistice.
Seria statistică simplă se prezintă sub forma unui tabel cu două coloane sau rânduri. În
rubricile primei coloane (rând) sunt trecute, în ordine (conform scalei utilizate), valorile pe care le
poate lua caracteristica. În a doua coloană (rând) sunt înregistrate numărul de unităţi de
observaţie (subiecţi supuşi investigaţiei) pentru care s-a înregistrat valoarea corespunzătoare din
rubrica primei coloane (rând).
După conţinutul datelor seriile statistice pot fi de timp (cronologice, dinamice), de spaţiu, de
distribuţie sau de frecvenţă.

Serie statistică simplă (cronologică)

Numărul de decese anuale în România (valori absolute)
Nr. crt. JUDET 1995 1996 1997 1998 1999 2000
ROMANIA 271672 286158 279315 269166 265194 255820

Serie statistică simplă (cronologică)

Mortalitatea anuală în România (frecvenţă la ‰)
Nr.
crt. JUDET 1995 1996 1997 1998 1999 2000
ROMANIA 12.0 12.7 12.4 12.0 11.8 11.4

Seriile statistice de timp (cronologice, dinamice) prezintă variaţia în timp a valorilor

caracteristicii studiate (numărul de decese înregistrate în fiecare an 1995 - 2000).
Seria statistică de spaţiu prezintă nivelul valorilor absolute a caracteristicii studiate pe
unităţi teritorial administrative (numărul de decese într-un an pe judeţe).
Seria statistică de distribuţie (de repartiţie) utilizată pentru variabile cantitative se
numeşte serie de variaţie.
Numărul unităţilor de observaţie proprie fiecărui nivel (interval) măsurat al caracteristicii
poartă numele de frecvenţă (fi).
Frecvenţa poate fi exprimată sub formă:

- absolută - numărul total al indivizilor care au prezentat aceeaşi valoare a

caracteristicii măsurate; ex: nr. de persoane având greutatea de
71,5 Kg. = 423; 72 Kg. = 481, etc.

- relativă Proporţia de indivizi cu aceeaşi valoare a caracteristicii

măsurate din totalul de indivizi investigaţi; ex. persoane având
greutatea de 71,5 Kg. = 39%; 72 Kg. = 41%, etc.

Suma frecvenţelor relative dintr-o serie este egală cu unitatea (1) când se exprimă ca
număr rezultat la fracţiei fi = fi / ∑ fi = 0.39 sau cu 100 % când exprimarea este în procente.

1
 Indicii (valorile relative)

Indicii (ca valori relative) rezultă prin compararea sub formă de raport a doi indicatori.
Este o mărime relativă (nu rezultă dintr-o măsurătoare directă) şi arată câte unităţi
observate (evenimente) ale unui indicator studiat revin la o unitate de bază.
Sunt utilizate pentru a permite compararea aceluiaşi tip de fenomen investigat în
colectivităţi diferite(Ştiut fiind faptul că fiecare colectivitate are caracteristici distincte, volum
structură, etc.).
Ex. Un indicator este reprezentat de numărul de nou născuţi vii iar al doile indicator este
reprezentat de volumul populaţiei (numărul de indivizi) al colectivităţii în care s-au înregistrat
evenimentele.
n.n.vii
x1000
nr.pop.

După modul de formare, indicii se grupează în:

- de structură: (ponderi, Exprimă raportul dintre fiecare indicator al unei serii statistice faţă de
greutăţi specifice) indicatorul total al colectivităţii (lotului, eşantionului) investigat –
populaţia de sex feminin din mediul rural raportat la numărul total al
populaţiei din mediul rural.
Exprimarea se face în procente sau proporţii.

- de intensitate: Rezultă din raportarea indicatorilor rezultaţi la alţi indicatori cu care

se găsesc în relaţie de interdependenţă – număr nou născuţi
raportaţi la femeile de vârstă fertilă.
Exprimarea raportului se poate face sub formă de procente (%),
promile (‰), la 100.000 sau sub formă de proporţii.
- ai dinamicii: Se construiesc din compararea indicatorilor caracteristici unor
intervale de timp distincte raportate la:
- o bază fixă (numitorul este mereu acelaşi);
numar decedati in anul 1990
populatie medie anul 1990

- o bază în lanţ (numitorul este reprezentat de

valoarea intervalului de timp precedent perioadei în
care s-a realizat investigaţia)

numarul decese in 2002

numarul de decese in 2001

În studiul dinamicii fenomenelor se analizează:

- sporul absolut: - de bază: ca diferenţă între fiecare indicator şi indicatorul de

bază.
- de lanţ: ca diferenţă între indicatori succesivi.

- ritmul dinamicii: - ritmul de se calculează prin raportarea fiecărui termen la

creştere: baza iniţială.
- ritmul sporului reprezintă raportul dintre sporul (negativ sau
pozitiv) al unui an (interval de timp) şi valoarea
iniţială a seriei (valoarea din intervalul de timp de
referinţă)

2
 Intensitatea variaţiei (pozitive sau negative) a unei caracteristici este mai bine reliefată cu
ajutorul seriilor de mărimi relative decât în cazul utilizării seriilor de valori absolute.

Valorile medii tipurile de valori medii utilizate şi formulele de calcul au fost prezentate la
capitolul de elemente de statistică utilizate în sănătatea publică.

Prezentarea datelor (indicatori şi indici).

O cercetare a unui fenomen (în scopul analizei necesare elaborării deciziilor de
intervenţie şi evaluării acestora) presupune măsurarea şi înregistrarea unui număr mare de
caracteristici de la nivelul fiecărei unităţi de observaţie (subiect investigat).
Aceste caracteristici sunt pe de o parte eterogene (cantitativ şi calitativ) iar pe de altă
parte sunt numeroase.
Deoarece rezultatele măsurătorilor la nivel de unitate de observaţie sunt înregistrate în
prima etapă într-o fişă de investigare individuală (fişă care poate conţine înregistrări ale
valorilor găsite pentru zeci sau sute de caracteristici, cum ar fi spre exemplu foaia de observaţie
utilizată în secţiile clinice) acestea trebuie sistematizate (ordonate, grupate, centralizate) într-o
formă care să permită trecerea la etapa de analiză, interpretare şi formulare a concluziilor.
Sistematizarea şi prezentarea datelor se face după criterii care derivă din scopul şi
devizul cercetării sub formă de tablele la care se pot anexa grafice.
Tabelarea se realizează atât pentru indicatori cât şi pentru indici sau chiar valori medii.
Ca definiţie, tabelul reprezintă o construcţie compusă din rânduri şi coloane , fiecărui
rând şi fiecărei coloane corespundu-i un element de identitate propriu, individual (o caracteristică,
o unitate de măsură sau o valoare a unei caracteristici). Rândul este delimitat de două linii
paralele, succesive şi orizontale, în cazul coloanelor de două linii paralele, succesive şi verticale.
Intersecţia dintre un rând şi o coloană delimitează un spaţiu numit celulă sau rubrică în
care se notează valoarea (cantitativă sau calitativă) observată (măsurată) corespunzătoare
rândului şi coloanei căreia îi corespunde. Celulele se prezintă ca o înşiruire de date numerice fără
să conţină text.
Tabelele asigură caracterul unitar şi sistematizat al prezentării informaţiilor obţinute,
facilitând efectuarea etapelor ulterioare de prezentare şi analiză a informaţiilor.
Proiectarea tabelelor trebuie să asigure adaptarea formei la conţinutul lor, elemente care
definesc tabelul statistic.
Elementele tabelului sunt reprezentate de matrice (macheta), valorile numerice şi
notele explicative.

Matricea
are ca elemente
constitutive:
- titlul Defineşte conţinutul tabelului
- capetele de tabel Prima coloană din stânga şi primul
rând superior.
- reţeaua de rubrici (celule) În ele se înscriu datele numerice
- datele numerice
- totalul Ultima coloană de la stânga la
dreapta şi ultimul rând inferior

Titlul trebuie să conţină:

- denumirea fenomenului investigat;
- modul de abordare a măsurătorilor;
- intervalul de timp şi locul unde s-a realizat investigaţia.

Identificarea tabelelor se face prin numerotarea acestora în ordinea apariţiei în text sau
anexe, prin marcarea în colţul din dreapta sus prin înscrisul Tabel nr. „x”, fără a se trece în
conţinutul titlului termenul „tabel”.

3
 Capetele de tabel indică prin text elementele caracteristicii măsurate. Pentru tabelele
voluminoase, care se ocupă mai multe pagini, se impune ca la fiecare pagini să se consemneze
capetele de tabel.

Valorile numerice (datele numerice) se înscriu în rubrica corespunzătoare conform

definiţiei coloanei şi rândului cărora corespunde. Aceste date pot fi valori absolute, relative sau
medii.

Totalul (în tabelele care necesită acest aspect) trebuie formulat funcţie de tipul de valori
conţinute în tabel (de obicei sume). Pentru tabelele voluminoase, care se ocupă mai multe pagini,
se impune ca la finalul fiecărei pagini să se consemneze subtotalul corespunzător paginii sau
paginilor respective.

Notele explicative se poziţionează în afara tabelului, de obicei sub acesta.

Tipuri de tabele.

În practică se utilizează trei categorii de tabele:

Simple Sunt utilizate de obicei pentru prezentarea sistematizată (pe criterii

cronologice, teritoriale, etc.) a indicatorilor statistici. Sunt alcătuite de regulă
din două coloane, prima coloană destinată notării valorilor pe care le poate
lua caracteristica iar în cea de-a doua se înscriu numărul de observaţii
(subiecţi) la care a fost identificată valoarea corespunzătoare.

De grupare Sunt utilizate în cazul în care sunt înregistrate două sau trei caracteristici
prezente la membrii colectivităţii investigate. În acest caz se centralizează
(se notează în fiecare celulă) numai frecvenţa de apariţie a unei caracteristici
la indivizii care prezintă şi cea de-a doua caracteristică studiată.
De corelaţie Frecvenţele înregistrate în fiecare celulă reprezintă totalul subiecţilor la care
(cu dublă intrare) s-au identificat ambele caracteristici luate în studiu (bolnav şi expus la
factorul de risc, sănătos care a fost expus factorului de risc, etc.):

boala total
(+) (-)
expunere (+) a b a+b
(-) c d c+d
total a+c b+d a+b+c+d

Tabelele cu dublă intrare sunt utilizate pentru calcularea probabilităţilor

(riscurilor) de asociere, corelaţie şi validitate cel mai utilizat în practică fiind
tabelul de contingenţă „2x2”, ca în exemplul de mai sus, în care a, b, c, d
sunt simboluri alfabetice utilizate în prezentarea formulelor de calcul şi în
practică sunt înlocuite cu valorile numerice corespunzătoare definiţiei fiecărei
celule a tabelului (ex. a = numărul de expuşi la factorul de risc şi care au
făcut şi boala = fumători care au fost diagnosticaţi cu cancer bronşic).

Tabelele simple şi cele de grupare trebuie însoţite de o expunere descriptivă sub formă
de text care să conţină comentarii asupra date astfel centralizate.
Această analiză poate să facă referiri la evaluarea de etapă (amplitudinea), în timp
(dinamica) sau de circumstanţă (populaţională, spaţială).
Analiza permite formularea de ipoteze concluzii şi posibilităţi de valorificare a rezultatelor.

4
 Datele cuprinse în tabele simple sau de grupare pot fi însoţite de reprezentări grafice,
care pe lângă forma estetică de prezentare permit o analiză complementară, ce pot contribui la
descrierea fenomenului reliefând uneori unele aspecte ce pot constitui puncte de plecare în
aprofundarea studiului formularea de ipoteze.
Pentru a-şi atinge scopul, realizarea graficelor trebuie să respecte ca şi tabelele, reguli
de construcţie şi prezentare. În practică, pentru realizarea unui grafic sunt utilizate constant
elemente comune, iar acolo unde se impune apar elemente specifice diferitor categorii de grafice.
Elementele comune de structură ale unui grafic sunt reprezentate de:

Titlu - defineşte concis conţinutul graficul privind fenomenul şi colectivitatea

investigată, precizând aspectele temporo-spaţiale.

Scara de reprezentare - realizează dimensiuni vizibile şi comparabile a valorilor numerice

(unde se impune) pentru o expunere şi o analiză sugestivă a fenomenului studiat. Scala
se prezintă sub forma unei linii cu marcaje, fiecărui punct de marcaj
corespunzându-i o valoare exact determinată.
Reţeaua - se realizează utilizând diferite tipuri de linii, paralele orizontale sau
vertical, concentrice, fiecare având diferite grosimi funcţie de
necesităţile de reprezentativitate. Există mai multe tipuri de reţele dar
cea mai utilizată este reţeaua rectangulară:

Semne convenţionale - sunt reprezentate de elementele grafice (culori, haşurări, simboluri)

care subliniază aspectele de interes ce se dorec a fi scoase în evidenţă.

Legenda - plasată de regulă în dreapta graficului oferă explicaţii asupra semnelor

convenţionale.

Adnotări În interiorul graficului se permite a se scrie în chenar scurte explicaţii.

Identificarea graficului se realizează ca şi în cazul tabelelor prin
numerotare, separat de titlu

Pentru a-şi atinge scopul, un grafic trebuie să:

- reprezinte un număr rezonabil de fenomene (să nu fie încărcat);
- prezinte fenomenele care se exprimă prin aceeaşi unitate de măsură;
- să utilizeze reţeaua (forma grafică) cea mai sugestivă.

Tipuri de reprezentări grafice.

Reprezentările grafice pot fi grupate în:

1. diagrame (sunt cele mai utilizate);
2. historiograme care pot folosi hărţi (cartograme) sau simboluri (anumite figuri simbolice)

5
 1. Diagramele utilizează pentru reprezentarea grafică a datelor numerice suprafeţe sau / şi
linii. După modul cum sunt alcătuite aceste se clasifică în diagrame:

- de coloane Utilizează dreptunghiuri (cu latura mică dispusă pe abscisă sau

ordonată) cu înălţimea proporţională cu valoarea indicatorilor pe
care îi reprezintă. Coloanele se aşează în ordinea descrescătoare a
valorilor pe care le reprezintă.
Este întrebuinţat pentru reprezentarea mai multor fenomene
distincte în aceeaşi dimensiune temporo spaţială şi populaţională,
sau a aceluiaşi fenomen manifestat în acelaşi timp în teritorii
diferite, deci şi populaţii diferite. O formă particulară constă în
prezentarea sub formă de coloane multiple (grupate) care permit
compararea fenomenelor în teritorii sau momente diferite.

- de benzi Sunt reprezentări grafice în care dreptunghiurile sunt foarte înguste,

orientate orizontal, cu latura mică pe ordonată, realizând aspectul
unor benzi. Lungimea benzii este proporţională cu valoarea
indicatorului corespunzător caracteristicii respective. Exemplul cel
mai elocvent îl constituie graficul piramidei vârstelor.

Acest tip de reprezentare este indicat a fi folosită în următoarele

situaţii
- indicatorii sunt diferiţi (prevalenţa diferitor categorii de
afecţiuni)
- pentru reprezentarea seriilor având caracteristici
combinate;
- în cazul seriilor dinamice, cu intervale între perioade
(momente de observaţie) mari (cincinale decenii) sau
intervalele de timp sunt inegale. În această ultimă situaţie nu
trbuie utilizată exprimarea grafică cu ajutorul liniilor curbe.

- de structură Poate lua forma de dreptunghi, cerc sau disc şi arată în ce raport se
constituie diferitele grupe omogene ale unei colectivităţi (constituite
din indivizi care prezintă aceeaşi valoare a unei caracteristici

6
 studiate) fată de întreaga colectivitate şi exprimă greutatea specifică
a componentelor fenomenului studiat. Sub formă grafică, forma
geometrică utilizată (dreptunghi, cerc sau disc) se împarte în părţi
proporţionale cu valoarea indicatorilor (greutăţii specifice) a fiecărei
părţi din colectivitatea studiată. Pentru fiecare arie se va utiliza un
marcaj propriu (haşurare, culoare) care va fi explicat în legendă.

- de distribuţie Se pot prezenta sub formă de histogramă sau poligon de frecvenţe

şi impune utilizarea unui sistem de coordonate (de regulă cartezian,
rectangular).
Histograma este utilizată pentru reprezentarea valorilor absolute
sau relative, folosind clase de valori sau intervale de variaţie.
Elementul geometric de reprezentare este dreptunghiul a cărui
dimensiune este proporţională cu valoarea numerică a fiecărei
clase, sunt alipite fără spaţii libere între ele. Suprafaţa totală astfel
constituită este egală cu valoarea totală (absolută sau relativă) a
fenomenului investigat.
Pe abscisă sunt intervalele de valori pe care le poate lua
caracteristica iar pe ordonată sunt notate frecvenţele, utilizându-se
principiul proporţionalităţii. Mărimea intervalelor de distribuţie
determină definirea a două categorii de histograme şi anume pentru
repartiţiile cu intervale egale sau pentru repartiţiile cu intervale
inegale. În cazul repartiţiilor cu intervale de variaţie inegale se
respectă două principii care permit o interpretare corectă a
graficului:
- dreptunghiurile nu mai au aceeaşi lăţime;
- se notează deasupra fiecărui dreptunghi valoarea
corespunzătoare intervalului respectiv.

Poligoanele de frecvenţă se realizează prin unirea printr-o linie

frântă, continuă (de obicei frântă) a tuturor punctelor
corespunzătoare centrelor fiecărui interval.

7
 2. Historiogramele pot folosi hărţi (cartograme) sau simboluri (anumite figuri simbolice).
2.1. Cartograma este harta unui teritoriu împărţită în zone de interes (de obicei administrativ-
teritorial) care se marchează fiecare distinct (prin culoare sau haşurare) şi în interiorul
cărora se introduc valorile observate ale fenomenului studiat. Poate cuprinde în interiorul
fiecărei zone diferite doagrame.
2.2. Reprezentarea prin simboluri are un caracter mai mult estetic, sugestiv şi de impact
(„comercial”) utilizând diverse semne sau reprezentări în construcţia graficelor.

Pentru prezentarea grafică a seriilor de distribuţie se ţine cont de caracteristicile acestora în

alegerea tipului de grafic corespunzător:

Serii de distribuţie:

Teritoriale Diagramele prin coloane, cu suprafeţe, prin benzi sau de structură.

Cronologice Diagramele prin coloane, cu suprafeţe, prin benzi sau histograme
Repartiţie Diagramele prin coloane, cu suprafeţe, prin benzi sau de structură