MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

Subiectul 3
Formele şi funcţiile banilor

Unităţi de conţinut:
3.1 Abordări ale monedei.
3.2 Funcţiile banilor: caracteristici şi conţinut.
3.3 Formele monedei: manifestare a esenţei acestora.
3.4 Rolul monedei în economiile moderne.

Obiectivele studiului:

 să recunoască conceptele de bază cu privire la evoluţia şi formele banilor;

 să distingă tratările monedei în polemica privind definirea intrumentelor monetare şi a
criteriilor de clasificare pentru gruparea semnelor monetare;
 să structureze într-un discurs cunoştinţele şi abilităţile privind esenţa şi funcţiile monedei în
identificarea rolului monedei în relaţiile economice şi sociale contemporane;
 să ilustreze rolul şi esenţa banilor la etapa contemporană, precum şi în cadrul economiei
naţionale;

Cuvinte-cheie:

abordare conceptuală, abordare funcţională, abordare formală, instrument economic, mijloc de

măsurare a valorii, etalon al valorii, mijloc de circulaţiei a valorii, mijloc de rezervă a valorii, moneda metalică,
moneda de hârtie, moneda scripturală, mijloc de schimb, etalon al valorii, rezervă a valorii, unitate de cont,
bani universali.

1
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

3.1 Abordări ale monedei.

În decursul perioadei de aproape trei milenii, conceptul monedă şi-a găsit reflecţie în
numeroase definiţii şi interpretări. Tratările au evoluat în timp, oglindind transformările cantitative
şi calitative ale economiei, dar şi ale societăţii în ansamblu. „Puţine subiecte din ştiinţa economică
sunt mai încurcate decât moneda”, iar „multitudinea de opinii asupra chestiunilor monetare” au „ca
echivalent istoric perfect doar Turnul Babel”.
Cu toate astea, în ciuda volumului impresionant al literaturii de specialitate, nu există nicio
definiţie a banilor complet satisfăcătoare. „Conceptul de monedă a antrenat, de-a lungul timpului, o
mulţime de opoziţii între un număr însemnat de economişti, ceea ce evidenţiază că natura monedei
nu poate fi imediată şi concisă, întrucât există modalităţi diferite de înţelegere şi interpretare, iar
luarea în considerare a diversităţii de opinii demonstrează aspectul multidimensional al acesteia, ca
instrument monetar”.
Numeroasele interpretări, definiri, teorii, sugestii privind moneda, expuse în publicaţiile de
specialitate, izvorăsc, în principal, din două optici: conceptuală, care presupune evidenţierea esenţei
materiei prin conţinutul ei, definind ce reprezintă aceasta, şi funcţională, care prevede explicarea
subiectului prin funcţiile exercitate de ea, definind ce face aceasta. La aceste tratări, se mai adaugă
şi calificarea oficială a monedei, regăsită în actele normative.
În aşa mod, pot fi conturate trei abordări ale monedei diferite, dar complementare:
 Conceptuală;
 Funcţională;
 Formală.
Abordarea conceptuală a monedei s-a regăsit în numeroase încercări de a evidenţia latura
materială a acesteia.
Una din cele mai răspândite tratări ale conceptului de monedă, care, de altfel, se sprijină pe
sugestiile lui Adam Smith, aparţine economistului german, din secolul al XIX- lea, Karl Marx.
Banii, în interpretarea lui, reprezintă o „marfa specială, separată spontan din lumea celorlalte
mărfuri în urma dezvoltării îndelungate a producţiei şi schimbului de mărfuri, care îndeplineşte
funcţia socială de echivalent general al tuturor celorlalte mărfuri şi de instrument general al
schimbului, datorită proprietăţilor sale deosebite”1. În continuare, se afirmă: „Marfa care
funcţionează ca măsură a valorii, şi deci, nemijlocit sau prin înlocuitor şi ca mijloc de circulaţie este
bani”2.
Economistul german este cel mai vestit reprezentant al taberei cercetătorilor fenomenului
monetar care tratează banul ca marfa. În situaţia concretă a secolului al XIX-lea, când economiile
erau în creştere şi unde funcţiona moneda stabilă din aur şi argint, bancnotele garantate şi liber
convertibile în/cu metale nobile, se putea afirma că, în orice împrejurări economice şi sociale, banul
rămâne o marfă.
Însă, deja în acea perioadă, în condiţiile crizelor economice şi sociale însoţite de inflaţie,
banul, mai ales cel semn, nu mai era atât de atrăgător şi, în unele situaţii, nu mai putea să
funcţioneze în rolul de echivalent general, dar să-şi exercite şi alte funcţii. Din aceste considerente,
dar şi din practica monetară ulterioară, este discutabilă afirmaţia că banul este o marfă. În favoarea
acestei sugestii, vine şi experienţa contemporană a circulaţiei monetare care utilizează numai banul-
1
MARX, Karl. Capital. Vol. I. Chişinău: Ed. Cartea Moldovenească, 1967, p. 108-118.
2
MARX, Karl. Capital. Vol. I. Chişinău: Ed. Cartea Moldovenească, 1967, p. 145.
2
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
semn.
Cât priveşte concluzia referitoare la „funcţia socială de echivalent general” a banului, ea este
actuală şi obiectivă pentru întreaga existenţă a monedei.
Celebrul economist român Victor Slăvescu afirma: „Banul este un bun economic ca oricare
altul, care se deosebeşte, totuşi, din punct de vedere economic şi juridic de toate celelalte bunuri” 3.
Şi în acest caz, se observă preocuparea autorului de caracterul material al banilor.
Remarcabilul economist-cercetător român Paul Bran4 scria: „Cercetarea categoriei economice
de bani trebuie să pornească de la un adevăr incontestabil, verificat de practica monetară, şi anume
de la faptul că banul cuprinde două laturi aflate permanent într-o interacţiune dialectică: latura
obiectivă, reprezentată de banul-marfă, şi latura subiectivă, sub formă de bani-semn.
Banul-marfă este o valoare de întrebuinţare care concentrează în dimensiunile sale
cantitative şi calitative ..,având însuşirea specială de a juca rolul de etalon...
Banul-semn este rezultatul unui proces social de semnificare, proces care dă unui semn
(reprezentat de banul-marfă sau de alt bun), pe baza unei convenţii instituite, dreptul să reprezinte o
altă entitate (fenomen, proces) distinctă faţă de el.
Disocierea categoriei de ban în componentele obiective şi subiective reprezintă o condiţie
reuşită pentru cunoaşterea şi înţelegerea fenomenului ban. Anume acest procedeu oferă posibilitatea
de a explica schimbările evolutive ale banului, evitând confuziile care apar în cazul tratării
categoriei de ban în mod global. Evoluţia banilor, de la concret la abstract, a demonstrat
valabilitatea celor două caracteristici ale acestora: calitatea de marfă, şi competenţa de creanţă.
Banul, după cum am remarcat mai sus, apare iniţial în formă materială, manifestându-şi latura
sa obiectiv-cantitativă. Banul-marfă a evoluat de-a lungul istoriei fiind la început reprezentat de
diferite obiecte, iar apoi de metale preţioase. La o anumită fază, în circumstanţe economice, tehnice
şi conceptuale, are loc detaşarea banului de conţinutul său material. Prin pierderea valorii intrinsece,
banul îmbracă forma scripturală, exprimându-şi latura subiectiv-materială. Banul-semn, odată cu
trecerea timpului, în ritmul ascensiunii economice şi progresului tehnic, s-a detaşat de banul-marfă,
având, tot mai mult, o existenţă relativ independentă. Astfel, banul-semn este rezultatul unui proces
social îndelungat, care s-a soldat cu substituirea treptată a banului-marfă în exercitarea iniţială a
unora din funcţiile sale, iar mai apoi a tuturor, ca, în prezent, să funcţioneze numai banii-semn.
J. M. Keynes5 vede în bani „lichiditate prin excelenţa”, întrucât pot fi schimbaţi oricând, la
alegere, în orice bunuri sau servicii, ei permit stingerea imediată a oricărei datorii, au putere
liberatorie deplină şi imediată.
Căutările explicaţiei esenţei monedei prin conţinutul acesteia continuă şi în prezent. Sprijinul
pe experienţa multimilenară şi analiza manifestării exterioare a monedei, în condiţiile actuale, este
hotărâtor în explicaţiile conceptului monedă.

În acest sens, este reprezentativă tratarea cei aparţine cunoscutului economist-cercetător

3
SLĂVESC U, Victor. Curs de monetă, credit, schimb. Craiova: Ed. Scrisul Românesc, 1932, p. 9.
4
Paul Bran (1940-2006) profesor universitar, doctor, vestit
economist-cercetător din România şi Republica Moldova, primul rector al Academiei de Studii Economice din Moldova (1991-
1994), rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1996-2004).
5
John Maynard Keynes, Primul Baron Keynes de Tilton (pronunţat kemz) (1883-1946) a fost economist britanic ale cărui idei,
numite economie keynesianâ radicală, au avut un impact major atât asupra teoriei politice şi economice moderne, cât şi asupra
politicilor fiscale ale multor guverne. Este cunoscut, în mod special, pentru pledoaria sa în favoarea politicilor guvernamentale
intervenţioniste, prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale şi monetare în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor
economice, crizelor economice şi boom-urilor economice. Este considerat de mulţi economişti unul dintre principalii fondatori ai
macroeconomiei teoretice moderne. Populara expresie a lui Keynes „Pe termen foarte lung suntem toţi morţi” este încă citată.
3
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
român Costin Kiriţescu6, care scrie: „Banii reprezintă un instrument social, o formă particulară,
imediat mobilizabilă a avuţiei sociale, o întruchipare transmisibilă şi omnivalentă a puterii de
cumpărare, care conferă deţinătorului dreptul asupra unei părţi din produsul social al ţării emitente.
Și în acest caz, cu toate că într-o manieră indirectă, autorul vorbeşte despre conţinutul material al
monedei, despre circulaţia ei şi capacitatea banului de a se contrapune oricărei părţi din produsul
social.
Principalele curente ştiinţifice ruse din domeniul monetar, până în prezent, rămân fidele
doctrinei marxiste: „Esenţa banilor constă în faptul că aceştia sunt o marfă specifică, cu forma
naturală a caruia concreşte funcţia socială de echivalent general”, „banii sunt echivalentul general”
etc.
O calificare mai puţin riguroasă, suficient de largă, acceptată în macroeconomie defineşte
banii ca „stoc de active utilizate pentru efectuarea tranzacţiilor ”.
Există abordări conceptuale care tratează esenţa monedei în afara laturii materiale. În acest
sens este relevantă tratarea altui vestit economist-cercetător român.
Vasile Turliuc7, care scrie că „banii sunt o convenţie socială - acceptăm banii ca plată pentru
simplul motiv că ne aşteptăm ca şi alţii să-i accepte drept plată - în consecinţă, banii sunt orice este
general acceptat ca mijloc de schimb (în schimbul bunurilor şi serviciilor) în cadrul unei
comunităţi”.
Din cele expuse, se observă că abordările conceptuale ale monedei au evoluat odată cu
evoluţia formei monedei şi etalonului monetar. Şi cu toate că cunoaşterea monedei, astăzi, şi-a
extins considerabil orizontul, o interpretare, în sens conceptual, univoc acceptată nu există.
Totuşi, pornind de la faptul că, în percepţia ideatică a monedei abstractul este decisiv, putem
afirma cu certitudine că banii, indiferent de forma pe care o îmbracă sau conţinutul valoric pe care îl
au, în imaginaţia umană, apar ca posesori ai unor calităţi inedite - caracter general de schimb,
capacitate de materializare a valorii şi facultate de cristalizare a valorii. Aceste însuşiri ale monedei
se pot manifesta numai în raporturile economice dintre oameni, ceea ce înseamnă că banii nu sunt
pur şi simplu, un mijloc tehnic al schimbului, al materializării valorii în forma substanţial-materială
dorită, al tezaurizării valorii, dar reflectă adând relaţii sociale.
Abordarea funcţională. în secolul al XVll-lea, economistul englez Adam Smith scria: „ ....
banii au devenit instrumentul general al comerţului, prin intervenţia căruia mărfurile de tot felul se
cumpără şi se vând, adică sunt schimbate unele pentru altele”.
Evident că tratarea monedei prin ceea ce face ea şi cum aceasta se manifestă exterior este
justificată din punct de vedere al utilităţii acesteia. Abordând moneda prin această optică, Adam
Smith a înlesnit căutările multor generaţii viitoare de economişti, pe care îi frământa problema dată.
Enunţul economistului englez s-a dovedit a fi viabil şi actual până în prezent, indiferent de evoluţia
formei exterioare a monedei.
Celebrul economist american Paul Samuelsson scrie că banii sunt un „mijloc modern de
schimb şi unitatea etalon în care se exprimă preţurile şi obligaţiile”. Acest enunţ scoate în evidenţă
două funcţii, în opinia autorului, cele mai importante ale monedei.
6
Costin Kiriţescu (1908-2002) - economist român, membru corespondent (1938) al Academiei de Ştiinţe din România
şi membru titular (1992) al Academiei Române. Lucrăr de referinţă : Inflaţia şi combaterea ei. 1943; Geneza
monedei 1945; Aspecte ale problemelor monetare contemporane, 1946; Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, 3
volume 1964-1970; Relaţiile valutar-financiare internaţionale, 1978; Moneda - mică enciclopedie, 1980; Un secol
7
Vasile Turliuc (1931-2008) - economist român, care a predat timp de mulţi ani cursul de Circulaţie bănească şi credit la Facultatea
de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi. Lucrări de referinţă: Monedă şi credit, 1972; Concepţii asupra banilor şi
creditului, 1976; Dimensiunea financiară a întreprinderii, 1995; Mecanismele şi instituţiile economiei de piaţă, 1997; Forţa
stimulentelor economice, 2001; Politici monetare, 2002; Monedă şi credit, 2005 etc.

4
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
De menţionat că, în literatura economică americană, modul acesta utilitar de definire a banilor
este cel mai frecvent folosit.
Spre exemplu: „Banii - mijloc de plată pentru mărfuri şi servicii, mijloc de măsurare a valorii
şi mijloc de păstrare (acumulare) a valorii”.
Din cele relatate, se remarcă faptul că şi abordările funcţionale ale monedei au avansat sub
influenţa evoluţiei atât a formei monedei, cât şi a etalonului monetar. Însă, cu regret, nu avem încă o
abordare funcţională a banilor satisfăcătoare.
Funcţionalitatea oricărui instrument, inclusiv economic, decurge din proprietăţile intrinseci
sau extrinseci ale acestuia. Moneda, dintotdeauna, a putut să-şi exercite funcţiile sale graţie
posedării proprietăţilor de măsurare, dislocare şi cristalizare a valorii, indiferent de izvorârea
acestora din interior sau atribuirea din exterior.
Abordare formală. Funcţionarea normală şi eficientă a monedei, în ipostaza de instrument
economic, impune necesitatea unor reglementări stricte juridice, constituirea unui cadru normativ
concret, strict delimitat. Moneda propriu-zisă nu se bucură expres de o stipulare juridică
intransigentă. Şi, totuşi, reglementările sunt axate pe noţiunea masă monetară, definind-o ca
ansamblu de active posibil de utilizat în rol de monedă, şi pe delimitarea strictă a parametrilor
structurali, calitativi şi cantitativi ai acesteia (Masa monetară constituie unul din subiectele
capitolului 5).
Instrumentele economice, inclusiv banul, se modifică concomitent cu propăşirea societăţii. În
diferite perioade, economiştii desprindeau din fenomenul monedă latura sau laturile cele mai
importante, prin care se explica esenţa monedei, atât în sens conceptual, cât şi în sens funcţional.
Din aceste considerente, conţinutul noţiunii de monedă este în schimbare permanentă. Pe măsură ce
ştiinţa şi practica socială descoperă noi aspecte ale fenomenului monetar, se îmbogăţesc şi se
adâncesc şi conţinuturile pe care le reflectă noţiunea de monedă.
Cu toate decepţiile ce ţin de limitele cunoaşterii esenţei monedei, la un moment dat, evoluţia
perpetuă a monedei, ca instrument economic, în condiţii şi circumstanţe concrete, nu a fost
influenţată esenţial.
Banul contemporan este rezultatul întregii dezvoltări a societăţii umane, care înglobează
revoluţiile tehnico-ştiinţifice şi sociale, transformările relaţiilor de producţie, progresele tehnicilor,
mecanismelor şi instrumentelor monetare etc.
În opinia noastră, moneda modernă este instrumentul economic fundamental şi necesarmente,
creat prin decretare, cu atribuirea proprietăţilor extrinseci de etalon al valorii şi de mijloc legal de
plată, devenit, în consecinţă, şi mijlocul preferat de rezervă a valorii.
Indiferent de formele obţinute, de manifestarea exterioară şi de modificarea interioară, banul a
apărut, există şi, în viitor, va dăinui în rolul său principal - echivalent general al valorii tuturor
bunurilor. Viaţa economică şi socială demonstrează posibilitatea monedei de a fi confruntată cu
toate mărfurile şi serviciile cunoscute societăţii modeme.
Evident, concomitent cu propăşirea societăţii se modifică şi banul. Însă, indiferent de cum se
arată exterior şi cum se transformă interior, banul rămâne o enigmă: „Banii farmecă oamenii. Din
cauza lor ei se chinuie, pentru ei muncesc, inventează cele mai iscusite moduri de obţinere a lor şi
cele mai ingenioase moduri de a-i cheltui. Banii sunt unicul lucru, care nu poate fi folosit în alt fel,
decât a te izbăvi de ei. Ei n-au să vă hrănească, n-au să vă îmbrace, n- au să vă dea adăpost şi n-au
să vă distreze până atunci, până când nu o să-i cheltuiţi sau o să-i investiţi. Oamenii preferă să facă
totul pentru bani şi banii fac aproape totul pentru oameni. Banii sunt un fermecător, repetabil,
schimbător mister”.

5
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

3.2 Funcţiile banilor: caracteristici şi conţinut.

Orice instrument economic s-a ivit ca necesitate de a exercita anumite funcţii. Funcţiile
banilor, analogic monedei, au evoluat concomitent cu dezvoltarea formelor valorii şi progresarea
modalităţilor de schimb.
Despre funcţiile monedei s-a scris nu mai puţin decât despre esenţa ei. Şi, în prezent, nu există
opinie comună în interpretarea funcţiilor monedei.
Ca şi în cazul monedei, primele tratări ştiinţifice aparţin lui Aristotel. În lucrarea „Etica
Nicomah”, el vede în monedă „o unitate de măsură comună ... Iar acest etalon este în realitate
nevoia, care asigură legătura între toate...”. Această afirmaţie denotă funcţia de etalon al valorii. în
continuare, autorul scrie: „Pentru eventuale schimburi, însă, dacă momentan nu avem nevoie de
nimic, moneda ne serveşte ca un fel de garant că, în caz de nevoie, schimbul va fi posibil; căci
trebuie ca acela ce dispune de monedă să poată primi în schimb marfa corespunzătoare”. Vedem că
Aristotel vorbeşte direct despre utilizarea monedei ca mediator al schimbului şi indirect — despre
garantarea schimbului în viitor, ceea ce poate fi interpretat ca păstrare a valorii pentru tranzacţiile
viitoare.
Economiştii din curentul marxist evidenţiază cinci funcţii ale banilor. „Formele speciale ale
banilor de simplu echivalent al mărfurilor, de mijloc de circulaţie, de mijloc de plată, de tezaur şi de
bani universali, indică, după importanţa diferită şi după preponderenţa relativă a uneia sau alteia
dintre funcţiuni, trepte foarte dilerite ale procesului social de producţie. Totuşi, ştim din experienţă
că o circulaţie a mărfurilor relativ slab dezvoltată este suficientă pentru ca toate aceste forme să ia
naştere.
Diversitatea opiniilor cu privire la numărul, conţinutul şi importanţa funcţiilor banilor s-a
amplificat în literatura contemporană.
Unii economişti consideră că banilor le sânt proprii următoarele funcţii: mijloc de schimb,
etalon al valorii, rezervă a valorii, unitate de cont, standard al plăţilor.
Alţii afirmă că banii exercită: funcţia de standard sau etalon al valorii, funcţia de unitate de
cont, funcţia de mijloc de plată (de schimb), funcţia de rezervă a valorii (mijloc de tezaurizare),
funcţia de standard al plăţilor amânate. De altfel, autorii respectivi clasifică funcţiile măsură a
valorii şi mijloc de schimb ca principale, iar funcţiile de unitate de cont şi standard al plăţilor
viitoare - ca derivate din primele două.
Există şi părerea potrivit căreia banii ar exercita două funcţii de bază: evaluarea bunurilor şi
mijlocirea schimburilor.
Concomitent cu acestea, banii mai au şi funcţii secundare:
1) mijlocirea plăţilor, banii având putere liberatorie;
2) mijlocirea creditului, adică transmiterea provizorie a unei puteri de cumpărare;
3) mijlocirea economiilor, banii făcând inutile economiile în natură;
4) păstrarea şi transferul valorilor;
5) distribuirea bunurilor şi serviciilor potrivit puterii de cumpărare
Cu toată diversitatea de opinii existente, în present, majoritatea abordărilor posedă character
pragmatic și se ancorează pe funcțiile tradiționale ale banilor. De pe aceste poziții, moneda modernă
se manifestă prin exercitarea a trei funcții:
 mijloc de măsurare a valorii (etalon al valorii);
 mijloc de circulație a valorii;
 mijloc de rezervă a valorii.
6
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

Figura 3.2.1 Funcțiile monedei

Moneda – etalon al valorii. În această funcție, banii se folosesc pentru măsurarea, estimarea
și compararea valorii diferitelor bunuri. Grație acestei atribuții, moneda înlătură inconvenientul
stabilirii echivalentului reciproc între toate bunurile din economie. Funcția de măsurare a valorii
este cea dintâi care se mainifestă în derularea fenomenului monetary, fiind, totodată, și cea
fundamental a monedei.
În activitatea economică, este primordială existenţa unui etalon al valorii şi mai puţin
important este forma concretă pe care o îmbracă acesta. Moneda, în funcţie de etalon al valorii,
îndeplineşte o sarcină tehnică. Cu ajutorul monedei, valoarea se măsoară în acelaşi mod în care cu
ajutorul kilogramului se măsoară greutatea, iar cu ajutorul metrului - lungimea. Însă, spre deosebire
de alte forme de etalon, moneda este un etalon inconstant, ceea ce înseamnă că, în timp, valoarea
unităţii monetare poate varia.
Banii în calitate de etalon al valorii sunt omogeni, condiţie importantă pentru compararea,
calcularea şi înregistrarea tranzacţiilor. Exprimând preţurile în unităţi monetare, oamenii pot să
compare imediat valoarea diferitelor mărfuri fără vreun efort.
În calitate de etalon al valorii, nu este important formatul monedei - concret sau abstract, şi nu
este necesară prezenţa fizică a banilor. Măsurarea valorii are loc, în mod imaginar, prin
confruntarea valorii unităţii monetare cu valoarea bunului respectiv.
Moneda - mijloc de circulaţie a valorii. În funcţia de mijloc de circulaţie a valorii, banii
servesc ca “mijloc de transport” pentru valoare, evoluând în rol de intermediar general al
schimbului social de bunuri. În această funcţie, moneda permite separarea în timp a cumpărării de
vânzare, făcând posibil ca actul vânzare-cumpărare să se disperseze în tranzacţii distincte.
Generalizarea funcţiei monedei ca mijloc de circulaţie a valorii are drept suport folosirea
banilor ca mijloc de schimb, mijloc de plată, instrument al tranzacţiilor etc.
Însemnătatea banilor ca mijloc de circulaţie este deosebită, deoarece ei permit depăşirea
trocului. Fiind echivalentul general, banii permit cumpărarea şi vânzarea diferitelor bunuri, ei sunt
acceptaţi de fiecare vânzător şi garantează o capacitate de cumpărare generală. Datorită acestei
funcţii posesorul monedei are posibilitatea să aleagă vânzătorul, timpul, locul şi asortimentul
mărfurilor procurate.

7
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Ca mijloc de circulaţie, banul trebuie să apară nemijlocit la schimbul de mărfuri, indiferent de
forma substanţial-materială pe care o îmbracă la moment.
Moneda - instrument de rezervă a valorii. Prin această funcţie a monedei are loc
acumularea valorii obţinute în urma vânzării bunurilor, obţinerii veniturilor etc., pentru efectuarea
tranzacţiilor în viitor. Prin manifestarea acestei funcţii, puterea de cumpărare se transferă din
prezent în viitor.
În acest sens, funcţia de rezervă a valorii se manifestă în situaţiile în care moneda în numerar
este deţinută temporar în calitate de mijloc de schimb (plată) în tranzacţiile din viitorul apropiat.
Deoarece banii, în ansamblul instrumentelor de rezervare a valorii, sunt cei mai lichizi, anume ei
sunt preferaţi în acest rol.
Deţinerea monedei nu generează dobândă, iar valoarea ei se depreciază în ritm cu inflaţia.
Aceasta denotă că moneda nu consiituie un mijloc ideal de conservare şi tezaurizare a valorii în sens
de constituire a patrimoniului. Tezaurizarea valorii în orice formă substanţial-materială poartă în
sine şi riscuri. În cazul monedei (mai ales când aceasta se prezintă în formă de hârtie şi de cont),
care este un activ a cărui valoare nu este fixată (indexată) în funcţie de evoluţia inflaţiei,
tezaurizarea valorii în scopuri patrimoniale este deosebit de riscantă. În perioadele de creştere
rapidă a preţurilor, se manifestă fenomenul deprecierii monedei, care generează pierderea valorii.
Din aceste considerente, în cazul conservării valorii, bani efectivi trebuie investiţi în active care
permit actualizarea valorii acestora în raport cu inflaţia (depozite la vedere, depozite la termen,
valori mobiliare etc.).
Concomitent cu funcţiile sale, moneda se manifestă pregnant şi în realizarea altor activităţi
importante în organizarea şi gestionarea funcţionării economiei (evidenţă, control, stimulare,
reglementare, constrângere etc).

3.3 Formele monedei: manifestare a esenţei acestora.

Banii, în evoluţia lor, au îmbrăcat un şir de forme exterioare şi au avut divers conţinut interior,
în aşa mod, constituind o largă diversitate monetară. Structurarea acestei variaţii, în esenţă,
înseamnă cercetarea clasificărilor banilor, elaborate în funcţie de anumite criterii.
Abordarea clasificării banilor, tradiţional, demarează cu evidenţierea formelor istorice pe
care le-a avut moneda în diferite perioade. Acestea sunt: paleo-moneda, piesele din metale nobile,
banii de hârtie, banii de cont, instrumentele de plată (figura 3.3.1).

Figura 3.3.1 Formele istorice ale monedei

Paleo-moneda. Aceasta este cea dintâi formă a monadei, când, în funcţie de echivalent
general, erau utilizate diferite bunuri materiale sau abstracte. Gama bunurilor este foarte largă şi
diferă în aspect teritorial, geografic, naţional etc. Înfăţişarea monedei coincidea cu forma
substanţial-materială a bunurilor acceptate ca bani.
8
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Piesele din metale nobile. În această formă, apare moneda propriu-zisă. Ea este confecţionată
din electrum, argint, aur. Monedele divizionare şi cele cu valoare mică erau confecţionate din
metale comune: fier. aramă şi diferite aliaje.
Banii de hîrtie. Banii în această formă, apar ca bilete de bancă (bancnote) și bilete de
trezorerie. Acești bani nu posedă valoare intrinsecă, iar funcţionarea lor se sprijină pe încrederea că
aceştia vor fi acceptaţi în plăţi.
Banii de cont. Aceasta este forma dematerializată a banilor, care apar ca înscrisuri în
conturile bancare. Din aceste motive, ei au fost denumiţi şi bani scriptici.
Instrumentele de plată. În această formă banii sunt reprezentaţi de asemenea efecte
comerciale ,precum cambia, cecul, warantul etc.
Cambia este denumirea generică pentru efectele de comerţ, care reprezintă titluri negociabile
care fac dovada existenţei unei creanţe într-o sumă concretă şi plătibilă imediat sau pe termen scurt,
de regulă, până la 90 de zile. În aşa mod, cambia este folosită în comerţ, reprezentând, în esenţă, un
credit comercial. De aici, vine şi denumirea de cambie comercială. Cambia comercială este de două
genuri: biletul la ordin şi trata.
Biletul la ordin (engl. bill of exchange) este o formă mai simplă a cambiei care reflectă
relaţiile numai dintre doi parteneri - beneficiar şi plătitor. Emitentul biletului la ordin este plătitorul
(debitorul), care se angajează ferm să plătească la scadenţă suma înscrisă pe document. Biletul la
ordin poate circula, prin andosări succesive până la scadenţa înscrisă pe acesta.
Trata (engl. promissory note) apare în secolul al XVII- lea. Aceasta constă într-un înscris prin
care creditorul, numit „trăgător”, dă ordin debitorului, numit „tras” să achite, la o anumită dată sau
la prezentare, o sumă de bani determinată unei terţe persotme. intitulată „beneficiar” sau la ordinul
acesteia. În practică, aceasta înseamnă că creditorul, mai întâi, trimite trata debitorului care înscrie
pe faţa tratei cuvântul „acceptat” şi semnează, apoi trata este remisă beneficiarului indicat.
Beneficiarul poate transmite altei persoane dreptul de creanţă asupra trasului. Fiecare nou beneficiar
va putea proceda în aşa fel până la scadenţa tratei. Astfel, cambia, eminamente instrument de credit,
devine şi instrument de plată. Cu cât trata circulă mai mult, cu atât devine mai sigură, întrucât
flecare andosator garantează plata solidar cu trasul.
Biletul la ordin şi tratele comerciale nu au valoare intrinsecă şi reprezintă un angajament al
celui ce le emite, de a plăti la o anumită dată o anumită sumă.
De rând cu cambiile comerciale se utilizează şi cambiile financiare, care se trag de bănci între
ele sau alte instituţii financiare şi au la bază tranzacţii de natură financiar-bancară. Una dintre
cambiile financiare este cambia bancară, care comportă caracter monetar şi serveşte pentru
acumularea, pe termen scurt, a mijloacelor băneşti, temporar libere, ale persoanelor juridice şi
fizice, dar, reieşind din dreptul cambial, dobândeşte şi atribuţia de document de plată. În ţările
dezvoltate din Europa, ponderea acesteia în volumul plăţilor fără numerar este de l%-3%.
Cambiile sunt utilizate atât pe plan naţional, cât şi în relaţiile comerciale şi financiare
internaţionale.
Cecul este instrumentul de plată folosit de titularii conturilor bancare, fiind creat prin
depunerea banilor în conturile respective. Cecul este emis de titular pe un formular special din
carnetul de cecuri eliberat de bancă. Emitentul (trăgătorul) prin aceasta dă dispoziţie băncii (trasul)
să achite din contul curent al său suma înscrisă pe cec fie la ordinul titularului contului, fie la
ordinul unui terţ indicat, fie la ordinul purtătorului (beneficiarului). În acest mod, cecul înglobează
relaţiile băneşti dintre trei persoane: trăgătorul, care dispune plata: trasul, întotdeauna banca la care
este deschis contul; beneficiarul care primește banii şi care poate fi însuşi trăgătorul.

9
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Cecul, în funcţie de modul în care poate fi operat, este: obişnuit, care întruneşte
caracteristicile expuse mai sus; certificat, ceea ce înseamnă că banca certifică existenţa în cont a
disponibilului pentru onorarea cecului, barat, care nu poate fi achitat decât unei bănci sau unui
titular de cont la bancă asupra cărora a fost tras; de călătorie, emis cu valoare fixă imprimată de
emitent, cu ajutorul căruia se pot obţine de la o bancă străină suma în valută; poştal, destinat pentru
plăţi în localităţile în care nu există filiale ale băncilor asupra cărora sunt emise şi unde plata se
efectuează la oficiul poştal respectiv.
Cecul şi în prezent ocupă un loc vizibil în ansamblul instrumentelor de plată.
Warantul este titlul de creanţă utilizat în comerţ. Acesta este eliberat de antrepozit
deţinătorului ca dovadă a depunerii mărfii (produse industriale, agricole, petroliere etc.) la depozitul
de păstrare şi vânzare (casa de expediţii). Se compune dintr-o recipisă care constituie titlul de
proprietate asupra mărfii şi din warantul propriu-zis. Warantul, prin andosare, poate circula,
conferind deţinătorului drepturile care derivă din titlu, garantate prin marfa depusă. Avantajul
warantului constă în faptul că acesta înlocuieşte circulaţia mărfurilor. Este un document care atestă
existenţa mărfurilor într-un depozit general (porturi, vămi). El permite transmiterea proprietăţii,
fiind utilizat pentru obţinerea şi garantarea creditului bancar.
Warantul se utilizează fie ca efect de comerţ (cambie) asigurând creditorului, respectiv băncii,
garanţia asupra mărfurilor şi posibilitatea răscumpărării creditului acordat, fie se poate mobiliza,
respectiv negocia şi vinde băncii,obţinându-se pe seama lui un împrumut.
Warantul, prin andosare, poate circula, conferind deţinătorului drepturile care derivă dir titlu,
garantate prin marfa depusă. Avantajul warantului este că acesta înlocuieşte circulaţia mărfurilor.
O imagine mai amplă despre bani ne oferă varietăţile monedei.
În raport cu conţinutul substanţiul-material, banii pot fi: de metal, de hârtie, de cont.
Bani de metal reprezintă piesele din metal (aramă, bronz, fier, argint, aur, electrum, platină
etc.) care îndeplinesc funcţiile banilor. Forma pe care o îmbracă aceste metale ca bani au evoluat în
timp: vârf de lance, brăţară, lingou. Iniţial, prezenta interes numai greutatea şi titlul metalului
respectiv. Mai târziu, lingourile au fost înlocuite cu monede. Moneda este piesa bătută din metale
nobile căreia emitentul îi garantează greutate şi calitatea prin aplicarea sigiliului pe toate laturile,
astfel ca orice lezare a integrităţii ei să fie imediat recunoscută. Moneda bătută din aur şi argint
reprezintă ultima formă a banilor metalici.
Banii de hârtie, fiind astfel numiţi, deoarece sunt confecţionaţi din hârtie, reprezintă banii fară
valoare intrinsecă, având rolul de bani-semn. Banii de hârtie îmbracă diverse forme concrete:
bancnote, bilete de bancă, bilete de trezorerie etc.
Biletul de bancă (bancnota) este un instrument de credit de circulaţie monetară emis de Banca
Centrală. Bancnota a apărut şi s-a dezvoltat în anumite circumstanţe: extinderea modului de
vânzare-cumpărare a mărfurilor contra unei promisiuni scrise de plată la un anumit termen.
Biletele de trezorerie sunt emise de Ministerul Finanţelor sau de Trezoreria de Stat, fară
garanţie materială, în general, în cupiuri de valoare redusă, în scopul acoperirii nevoilor financiare
ale statului.
Banii de cont reprezintă disponibilităţile aflate în conturile bancare şi în circulaţia dintre
aceste conturi prin operaţiuni de virament sau transfer între conturi. Disponibilităţile în cont pot
proveni din depuneri sau din deschideri de credite bancare la solicitarea titularilor de conturi. Orice
creaţie de bani de cont echivalează pentru bănci cu emiterea unei creanţe asupra lor. În prezent banii
de cont reprezintă principala componentă a masei monetare în circulaţie.
În funcţie de autenticitatea lor. banii sunt: cu valoare intrinsecă şi de origine de credit.

10
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Banii cu valoare intrinsecă sunt banii-marfă. La aceştia, se referă bunurile materiale, care
funcţionează în rol de bani, şi banii bătuţi din metale nobile.
Banii de credit este denumirea generică a semnelor băneşti, care au la origine operaţiunea de
credit. Creşterea rolului creditului de consum şi creditului bancar în economia bazată pe relaţiile
marfă a fost condiţia principală a apariţiei banilor de credit. Banii de credit îmbracă diferite forme:
bancnota, cambia, cec etc., la care se adaugă şi banii de cont.
Potrivit rolului în funcţionarea sistemului monetar, banii sunt: principali şi divizionari.
Banii principali sunt reprezentaţi de unitatea monetară şi multiplii ei.
Banii divizionari sunt submultiplii unităţii monetare.
De rând cu grupările banilor, întocmite în baza unor criterii, mai există şi categorii separate
de bani, identificate în baza unei anumite caracteristici.
Banii fiduciari sau fictivi sunt banii fără valoare proprie, care circulă numai în virtutea
încrederii acordate de deţinătorii lor autorităţii emitente. Chiar şi moneda cu valoare intrinsecă,
după abandonarea cântăririi ei şi încercării la sunet, considerându-se suficiente numai semnele
imprimate pe discul metalic, reprezintă moneda fiduciară.
Banii de război sunt banii emişi de o putere străină ocupantă pe teritoriul ţării stăpânite. Cu
banii de război ocupantul îşi procura gratuit bunurile necesare de pe acest teritoriu, Emiţând banii
de război, ţara cuceritoare evita emisiunea suplimentară de monedă proprie, lăsând, totodată, iluzia
unor relaţii comerciale corecte. Banii de război puteau fi emişi în unităţile monetare atât ale ţării
cuceritoare, cât şi ale ţării învinse.
În aşa mod, banii îmbracă diverse forme în funcţie de conţinut, rol, compoziţie etc. generate
de necesităţile reale ale circulației monetare.

3.4 Rolul monedei în economiile moderne.

Economiile moderne funcţionează în baza principiilor de piaţă, conform cărora monedei îi
revine rolul principal şi decisiv în asigurarea estimării, circulaţiei şi rezervării valorii.
Moneda îşi exercită rolul prin funcţiile sale datorită faptului că procesul de producţie, schimb,
repartiţie al produsului intern brut se realizează în fonnă valorică (bănească). Utilizarea
posibilităţilor şi proprietăţilor fiecărei funcţii a monedei permite îndeplinirea cât mai eficace a
rolului ei (figura 3.4.1).

Figura 3.4.1 Rolul monedei în economie

Rolul monedei în funcţie de măsură a valorii se manifestă prin crearea instrumentului de
organizare a evidenţei şi controlului asupra cheltuielilor şi veniturilor. Moneda este instrumentul
principal de evidenţă şi control atât la nivelul unităţilor economice, cât şi la nivelul macroeconomic.
11
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Rolul monedei, în cazul în care ea evoluează în funcţie de mijloc de circulaţie, se afirmă prin
crearea posibilităţii de transmitere a valorii de la un proprietar la alt posesor al ei. Datorită acestui
fapt, moneda deserveşte întreg procesul de circulaţie a valorii la fazele producţie, schimb, repartiţie.
De asemenea, moneda serveşte drept instrument de plată cu ajutorul căruia se onorează
diverse obligaţii.
Rolul monedei, în cazul exercitării funcţiei de rezervă a valorii, se dezvăluie prin capacitatea
de a reţine şi păstra valoarea în cea mai generală şi lichidă formă. Prin aceasta, se asigură
capacitatea de plată în limitele necesare pentru onorarea obligaţiilor imediate şi efectuarea
tranzacţiilor curente.
Rolul general al monedei de asistare a economiei se sprijină pe interconexiunea şi
interacţiunea funcţiilor monedei.

12