CAP.

II REGIMURILE VALUTARE
Pentru a putea analiza importanța cursului de
schimb într-o economie, trebuie înțeles sensul exact al
acestei noțiuni. Capitolul de față contribuie la acest
proces de înțelegere prin identificarea factorilor de
influență, a modului de clasificare a tipurilor de curs de
schimb, a tipurilor de regimuri valutare utilizate în
practică.

2.1. Noţiuni de bază privind cursul valutar

Definiția Cursul valutar reprezintă rezultatul raportului
cursului dintre valoarea-etalon a unei monede, naţionale sau
valutar internaţionale, şi valoarea etalon a altei monede, cu care
se compară în cadrul mecanismuui cursului valutar.
În practică, majoritatea ţărilor utilizează cotarea
directă conform căreia se determină numărul de unităţi
Cotarea din moneda naţională ce revine la o unitate de valută.
directa și Există însă şi situaţii (Anglia, Irlanda, Canada, Australia
indirectă şi Noua Zeelandă) când se foloseşte cotarea indirectă
determinându-se numărul de unităţi de valută ce revine
la o unitate din moneda naţională.
E
- Cotarea directă: s = n; unde Es – Etalonul
En
monetar străin, En – Etalonul monetar naţional
En
- Cotarea indirectă: =n; unde Es –
Es
Etalonul monetar străin, En – Etalonul monetar
Cotarea naţional
încrucișată În afara metodei de cotare directa sau indirecta, se
utilizeaza si metoda cotarii încrucisate (crossing rate)
care se calculeaza, prin regula de trei simpla, în situatia
în care nu se dispune, direct sau indirect, de o cotare
între doua valute, caz în care se recurge la a treia valuta,
care le coteaza pe primele doua.
Modelul În condiţiile existenţei etalonului aur-devize
general al determinarea cursului valutar se realiza foarte uşor prin
cursului împărţirea valorilor paritare, dar în prezent în condiţiile
valutar etalonului putere de cumpărare modelele practice de
determinare a cursului valutar cuprind influenţa unui
număr mare de factori şi pentru o perioadă mare de timp.
Modelul general al cursului valutar cuprinde:
• Modelul cursului real (e)determinat în
funcţie de paritatea puterilor de cumpărare efective
de pe pieţele naţionale;
 • Modelul cursului economic(nominal - E)
determinat în funcţie de paritatea etaloanelor
informaţionale pe baza informaţiilor despre evoluţia
posibilă a factorilor de influenţare.
Relaţia dintre ele două tipuri de cursuri este:
P'
e = E ´ , unde P'-indicele preţurilor pe piaţa
P
valutei,
P- indicele preţurilor pe piaţa
monedei naţionale.
Discrepanţa dintre cele două tipuri de cursuri este
Modelul
explicată de influenţa predominantă a factorilor de pe
cursului real
piaţa internaţională şi de modul de interpretare a
folosind
factorilor naţionali şi internaţionali de operatorii de pe
paritatea
piaţa monetară internaţională.
puterilor de
cumpărare Grupa de % Rata de echivalenţă Medie
bunuri New Tokyo Medie ponderată
York
Alimentare 30 97 98 97,5 29,25
Manufactu- 60 96,5 96,5 96,5 57,90
rate
Servicii 10 98 95 96,5 9,65
Total 100 - - - 96,80
În continuare vom exemplifica modul de calculare
al cursului real folosind paritatea puterilor de cumpărare
yen/dolar. Astfel, considerăm că paritatea puterilor de
cumpărare yen / dolar este de USD/JPY: 96,8, în timp ce
cursul de schimb (economic)(în modelul nostru) este de
USD/JPY 94,1(inferior cursului real).
Informaţiile cuprinse în tabel arată că pe pieţele
celor două oraşe reprezentative, nivelul preţurilor la un
moment dat face ca rata de echivalenţă USD/JPY să
difere de la o grupă de produse la alta şi de la un oraş la
altul. Astfel, mărfurile alimentare procurate cu un dolar la
New York ar valora, în preţurile japoneze, 97 JPY, iar
cele procurate cu 1 dolar la Tokyo valorează 98 JPY. Se
procedează la sondarea pieţelor şi pentru celelalte grupe
de bunuri, făcându-se apoi o medie ponderată cu
greutatea specifică a acestor grupe în comerţul bilateral
(%). Suma acestor medii reprezintă cursul real dintre
dolar şi yen sau paritatea puterilor de cumpărare . În
exemplul ales de noi acest curs este de USD/JPY: 96,80.
Pentru determinarea cursului real, piaţa monetară
internaţională a sintetizat mai multe procedee de calcul.
Un prim procedeu se referă la urmărirea ratei de
echivalenţă pentru grupele principale de bunuri care fac
 obiectul schimbului dintre cele două ţări ale căror
monede se compară .
Un alt procedeu are în vedere cursul de revenire
stabilit pe baza unui coş de mărfuri reprezentative pentru
economiile ce se compară şi pentru schimburile
reciproce.

Produs % Preţuri Curs de Curs de

ul (u.m./tonă) revenire revenire
Tokyo New ponderat
York
A 40 974 10 97,4 38,6
B 30 9600 100 96 28,8
C 30 9680 100 96,8 29,04
100 - - - 96,8

Cursul de revenire pe fiecare produs are în vedere

preţul unei unităţi cantitative de măsură (tonă) în cele
două ţări, el fiind rezultatul împărţirii preţului de pe piaţa
japoneză la preţul de pe piaţa americană. Pe total, având
în vedere şi ponderea produselor respective în P.I.B.-ul
fiecărei ţări, rezultatul este de USD/JPY: 96,80 pentru
cursul real al perioadei căreia îi aparţin informaţiile
introduse în modelul de calcul ).
Cursul valutar real sau paritatea puterilor de
cumpărare se determină, de regulă, lunar sau la anumite
perioade mai mari, atunci când sunt cunoscute
informaţiile referitoare la indicele preţurilor. Acest curs,
cu toate că nu este operativ în activităţile zilnice de pe
piaţa monetară, reprezintă baza de referinţă pentru
modelul cursului valutar economic şi fundamentul real
pentru modelul informaţional al cursului de piaţă. Pe
lângă toate acestea, cursul valutar real este utilizat şi
pentru analiza evoluţiei soldului balanţei comerciale, în
sensul evidenţierii evoluţiei reale a acestuia (evoluţie
determinată doar de evoluţia cantitativă a comerţului
exterior sau/ şi de deprecierea monedei naţionale).
Valutele convertibile se negociaza si se
Clasificarea tranzactioneaza pe pietele valutare, cursurile de schimb
cursurilor de putându-se clasifica în functie de anumite criterii într-o
schimb varietate de tipuri.
• Criteriul stabilitatii - tinând cont de evolutia
istorica precum si de realitatile existente, deosebim trei
tipuri de cursuri:
 o Cursuri valutare fixe, respectiv cele care au
functionat pâna în anul 1971 în cadrul Sistemului Monetar
International;
o Cursuri valutare relativ stabile sau relativ
fluctuante, acele cursuri care au o fluctuatie limitata, de
genul „sarpelui valutar” în cadrul Sistemului Monetar
European;
o Cursuri valutare flotante, care sunt
practicate de majoritatea statelor lumii, îndeosebi de tarile
cu monede liber utilizabile sau cu convertibilitate deplina.
• Criteriul sferei de formare si utilizare a
cursului valutar:
o Cursul valutar oficial, care se întâlneste
preponderent în tarile cu valute neconvertibile, dar si în
unele acorduri bilaterale de comert si plati;
o Cursul valutar interbancar, care se
formeaza în negocierea tranzactiilor valutare pe piata
valutara, iar la sfârsitul zilei se calculeaza cursul de
referinta ca medie statistica a cursurilor înregistrate la
tranzactiile efectuate;
o Cursul valutar bursier, care se formeaza la
bursele valutare (Paris, New York, Tokyo etc.) si care
functioneaza într-o perioada scurta de timp paralel cu
pietele valutare interbancare;
o Cursul caselor de schimb valutar, practicat
de casele (oficiile) de schimb valutar în tranzactiile, de
regula cu sume mici, de vânzare/cumparare cu
persoanele fizice;
o Cursul valutar al pietei negre, practicat în
tarile în care convertibilitatea si schimbul valutar nu sunt
permise sau cursul pietei valutare nu este realist.
• Criteriul sensului tranzactiilor valutare
desfasurate pe piata valutara:
o Cursul valutar de cumparare a valutei,
cursul care se practica la cumparare de catre banci,
bursele valutare, casele de schimb valutar;
o Cursul valutar de vânzare a valutei, cursul
ce se formeaza în tranzactiile valutare, fiind opus celui de
cumparare; cursul de vânzare este mai mare decât
cursul de cumparare, diferenta numindu-se spread si
reprezinta cheltuieli si comision (profit);
• Criteriul timpului de finalizare a tranzactiei:
o Cursul valutar la vedere (spot), cursul cu
decontare în maximum 48 de ore (doua zile lucratoare),
timp în care vânzatorul si cumparatorul îsi transmit
reciproc, prin virament bancar, sumele tranzactionate;
 o Cursul valutar la termen (forward), curs
negociat pentru care decontarea are loc la un termen
convenit în viitor, la 1, 3, 6, 9, 12 luni. Cursul la termen
de regula difera de cursul valutar la vedere în functie de
conjunctura monetara viitoare la termenul negociat,
deosebiri care pot genera câstiguri sau pierderi.
• Criteriul metodei de cotare a valutei:
o Cursuri valutare bazate pe cotare directa
(incerta), care este cea mai utilizata metoda de cotare;
o Cursuri valutare bazate pe cotare indirecta
(certa), metoda utilizata doar în cazul câtorva tari;
o Cursuri valutare încrucisate (crossing).
• Criteriul modelului de stabilire si
fundamentare a cursului valutar. În raport cu acest
criteriu si cu modelele de calcul folosite se disting mai
multe tipuri:
o Cursuri valutare nominale - cursurile de pe
piata valutara, formate în functie de cerere si oferta;
o Cursuri valutare efective - cursurile al caror
nivel se realizeaza nu numai în comparatie cu o
singura moneda, ci si cu un grup de monede ale tarilor
care detin ponderea pincipala în tranzactiile
economice externe, cursuri care se calculeaza
multilateral, în functie de mai multe valute;
o Cursuri valutare efective reale - cursurile
valutare efective pentru care se iau în calcul si rata
inflatiei din aceleasi tari; din calcule rezulta atât un curs
efectiv, cât si un curs real care sa exprime puterea de
cumparare a monedelor incluse în calculul pentru
determinarea cursului valutar efectiv real.

2.2. Factorii care influențează cursul valutar

Cursul de schimb valutar, în special cel flexibil, este o
variabila caracterizata de un dinamism deosebit,
înregistrând modificari continue, nu numai de la o zi la alta
si chiar în cursul aceleeasi zile si de la o tranzactie la
alta, astfel încât cursul de schimb se caracterizeaza printr-
o mare mobilitate a carei cauza o constituie gama larga de
factori economici, financiari, politici, sociali etc., cei mai
importanti fiind rata inflatiei, rata dobânzii, soldul balantei
de plati.
Factorii care influenteaza nivelul si evolutia cursului
de schimb sunt atât interni, cât si externi, fiind dificila chiar
si clasificarea acestora.
 Daca luam ca si criteriu natura economica, factorii
de influenta a cursului de schimb valutar se pot clasifica
În funcție astfel:
de natura § Factori economici: nivelul productiei,
economică productivitatea muncii, PIB pe locuitor, competitivitatea si
calitatea produselor, ciclul economic etc.;
§ Factori financiari: rata inflatiei, rata
dobânzii, volumul masei monetare, balanta de plati (plati
curente si miscari de capital);
§ Factori de natura social-politica:
stabilitatea politica, miscarile sociale;
§ Factori de natura psihologica: evenimente
politice sau economice, zvonuri, declaratii, programe
electorale, care duc la crearea de asteptari, anticipari în
legatura cu evolutia si perspectiva cursului de schimb
valutar.
Dintre categoriile enumerate, cel mai mare impact
asupra evolutiei cursului de schimb îl au factorii financiari.
Nivelul si evolutia inflatiei determina puterea de
cumparare a monedei, cursul de schimb fiind raportul între
Inflația puterile de cumparare a doua monede; variatiile de curs
între doua monede depind de diferenta existenta între
ratele inflatiei celor doua tari (diferentialul de inflatie). Daca
se presupune ca între cele doua tari care au strânse relatii
economico-financiare bunurile ar avea acelasi pret, cursul
de schimb valutar ar ramâne nemodificat. Realitatea este
ca între cele doua tari nu poate exista acelasi nivel de pret
al produselor, nivelul si evolutia acestora fiind într-o
continua miscare care duce si la modificarea nivelului si
evolutiei cursului de schimb valutar, situatie explicata prin
teoria paritatii puterii de cumparare (PPC).
Teoria PPC explica evolutia cursului de schimb pe
termen mediu si lung.
Teoria PPC arata, în principal, ca preturile dintr-o tara
trebuie sa fie egale cu preturile dintr-o alta tara atunci când
Teoria PPC sunt exprimate în aceeasi moneda. În aplicarea teoriei PPC
(verificarea empirica) trebuie avute în vedere urmatoarele
aspecte:
§ Teoria PPC se fundamenteaza pe evolutia
balantei contului curent supusa influentelor variatiilor
preturilor externe dar influente exista si de partea contului
de capital, cealalta componenta a balantei de plati, adica
daca deficitul contului curent este acoperit de un flux de
investitii pe termen lung (investitii directe), puterea de
cumparare a monedei nationale poate sa scada.
 § În cazul monedelor convertibile utilizate în
platile internationale de terte tari, spre exemplu dolarul
SUA, evolutia cursului de schimb se determina având în
vedere si alte consecinte care nu mai au legatura cu rata
inflatiei din tara monedei respective.
§ Indicii generali ai preturilor, care stau la baza
stabilirii inflatiei, cuprind de regula bunuri si servicii care nu
fac obiectul schimburilor internationale (nu sunt
comercializabile), între diversele tari existând si diferente
de productivitate si inflatie, diferente existând, de
asemenea, în cadrul aceleeasi economii.
§ Perioada de referinta luata în considerare.
Referirea la o perioada de echilibru este foarte importanta
deoarece putem lua în calcul o perioada de subevaluare ori
supraevaluare care duce cu siguranta la modificarea
rezultatelor; de asemenea, trebuie avut în vedere natura
regimului de schimb valutar în vigoare în perioada de
referinta, intervalul de observatie ales (luna, trimestrul,
anul).
Variatiile ratei dobânzii se preiau imediat de cursul
de schimb deoarece între cele doua variabile, rata dobânzii
si cursul de schimb, exista o legatura directa.
Pentru exemplificarea relatiei directe, sa luam
exemplul dolarului american. În cazul maririi ratei
dobânzilor în SUA, unii investitori internationali îsi
lichideaza activele în alte valute si cumpara dolari pentru a
Rata face investitii în active financiare americane.
dobânzii Prin urmare, creste cererea de dolari în raport cu
celelalte valute, deci creste cursul de schimb al dolarului;
invers, scaderea dobânzilor în SUA îi determina pe
investitorii straini sa-si lichideze activele în dolari pentru a
face investitii în alte valute, vânzarile masive de dolari
având drept consecinta scaderea cursului dolarului pe piata
în perioada respectiva.
Pe termen mediu si lung se verifica, de asemenea,
relatia dintre cursul de schimb si rata dobânzii, respectiv
asocierea moneda forte-rata a dobânzii redusa ori moneda
slaba-rata ridicata a dobânzii.
Prin urmare, prin manevrarea dobânzilor de catre
autoritatea monetara ca si a altor instrumente de politica
monetara se influenteaza conditiile pietei, creditului si
costului acestuia cu influente puternice asupra cursului de
schimb valutar.
Balanta de plati, care semnifica situatia relatiilor
economice ale unei tari cu restul lumii, are o relatie directa
cu cursul de schimb.
 Deficitul sau excedentul unor solduri din balanta de
plati explica nivelul cursului de schimb. Când balanta de
plati are sold excedentar, cursul de schimb are tendinte de
crestere si invers, un sold negativ produce o schimbare a
cursului de schimb.
Balanța de Spre exemplu, în cazul balantei de plati curente
plăți aferente importului si serviciilor, un sold deficitar presupune
ca agentii economici ai tarii respective sa cumpere valuta
pentru a plati facturile de import în schimbul monedei
nationale, prin urmare, sporeste cererea de valuta care
devine mai scumpa si moneda nationala mai ieftina,
respectiv cursul de schimb tinde sa scada; situatia este
invers pentru excedent, agentii economici au sume în
valuta provenind din exporturi excedentare pe care le vând
pe piata valutara marind oferta de valuta, moneda nationala
devine mai tare, cursul de schimb tinzând sa creasca.
Situatia balantei contului de capital are un efect direct
asupra evolutiei cursului de schimb valutar; spre exemplu
în cazul unui sold excedentar înseamna ca fluxurile de
capital intrate sunt mai mari decât cele iesite din tara
respectiva, investitorii straini marind cererea de moneda
nationala crescând astfel valoarea acesteia, care începe sa
se aprecieze; în situatia inversa, investitorii au vândut
activele în moneda nationala creând astfel o oferta mai
mare, situatie în care aceasta
se depreciaza.
Volumul masei monetare în circulatie are influenta
asupra cursului de schimb valutar atât indirect, prin preturi,
cât si direct, determinând cererea si oferta de moneda care
au drept consecinta modificarea cursului de schimb valutar.
Cresterea masei monetare, în conditiile mentinerii
constante a celorlalti factori, duce la deprecierea monedei
nationale, la reducerea cursului de schimb a acesteia;
invers, lipsa de mijloace de plata, de lichiditati face moneda
nationala mai scumpa, deci duce la cresterea cursului de
Masa schimb.
monetară Componentele masei monetare (M 1, M 2, M 3) au
influente asupra cursului valutar deoarece sunt sau pot fi
transformate în mijloace de plata, deci în cerere monetara
afectându-se puterea de cumparare a monedei, implicit si
cursul de schimb valutar. Pentru mentinerea stabilitatii
cursului de schimb valutar autoritatile monetare
controleaza si dirijeaza masa monetara prin mecanisme de
piata si administrative.
 Factorii de natura psihologica au un rol din ce în ce
mai mare ca urmare a globalizarii pietelor financiare
internationale.
Anticiparile care se formeaza în legatura cu
perspectivele unor monede continua sa actioneze chiar si
dupa momentul materializarii efectelor respective.
Zvonurile, confirmate sau nu ulterior, despre anumite
evenimente economice ori politice sau declaratiile unor
Factori de personalitati politice sau economice privind anumite
natură evolutii, prognoze etc. au un rol important în accentuarea
psihologică tendintei cursului unei monede.
Pe fondul unor asemenea factori de natura
psihologica, dar si pe baza intuitiei, sansei ori gustului
pentru risc actioneaza o categorie aparte de persoane –
speculatorii – care fac operatiuni valutare doar pentru
câstigul rezultat din cumparari si vânzari de active într-o
moneda sau alta. Tot în scop de câstig actioneaza si
arbitrajistii, dar acestia realizeaza profit din diferentele de
nivel (ajustare) pe diferite piete – diferente temporare între
ratele la vedere si cele la termen ale cursurilor de schimb
valutar sau ale dobânzilor.

2.3. Regimurile valutare în noul context economic actual

Definiția Prin regim valutar se întelege ansamblul reglementarilor
regimului dintr-o tara referitoare la obtinerea, detinerea si utilizarea
valutar valutei de catre rezidenti în relatiile acestora cu
nerezidentii cât si cu rezidentii însisi. Altfel spus, totalitatea
atributiilor, competentelor si operatiunilor (tranzactiilor) cu
valuta stabilite în baza unor prevederi legale.
În condiţiile în care Sistemul Monetar de la Bretton
Woods bazat pe fixitatea cursului de schimb nu a avut
succes, ţările participante au optat pentru o flotare
generalizată. La scurt timp însă situaţia economică dar şi
crizele economice mondiale au demonstrat dificultatea
sustenabilităţii unei flotări libere de către participanţii la
sistem. Unele ţări au optat pentru crearea unui aranjament
monetar regional, luând naştere astfel cel mai important
sistem alternativă - Sistemul Monetar European, bazat pe
o flotare concentrată a unor monede faţă de ECU.
Pentru alte ţări soluţia a fost de adaptare a
caracteristicilor regimului valutar la posibilităţile de
susţinere ale economiei lor. În acest mod au luat naştere
regimurile hibride, care combină caracteristici ale cursului
fix cu cele ale flotării libere. Practica a demonstrat însă
rolul fundamental pe care îl are alegerea tipului de regim
monetar-valutar în ansamblul instrumentelor de stabilizare
 macroeconomică. Considerat drept o reflexie a stării
economiei interne şi a competitivităţii acesteia pe plan
internaţional, cursul de schimb este determinat de un
ansamblu complex de factori externi sau interni,
stabilitatea sa fiind o condiţie esenţială pentru ieşirea din
criză.
În prezent pe lângă cele două variante extreme de
regimuri valutare curs fix şi flotare liberă, au mai apărut o
serie de regimuri hibride, dintre care cele mai importante
sunt: flotarea administrată, banda de variaţie ( cu
variantele: banda orizontală, banda oblică şi banda
ajustabilă de variaţie), regimul valutar mixt, ancora
valutară, consiliul monetar. Aceste regimuri valutare sunt
combinate cu o serie de regimuri monetare ce folosesc ca
ancoră: masa monetară, multiplicatorul banilor, cursul de
schimb, creşterea PIB sau un program monetar fixat
împreună cu FMI.
Dacă în anii¢90 dominau regimurile hibride, în
prezent, printe ţările participante la Sistemul Monetar
Internaţional, se remarcă o preferinţă pentru extremele
regimului valutar, curs fix sau flotare liberă. Această
preferinţă poate fi explicată pe de o parte printr-un număr
tot mai mare de economii ce au atins un grad de dezvoltare
capabil să susţină un curs complet liberalizat sau gradul
din ce în ce mai mare de integrare între pieţele financiare
dezvoltate şi cele emergente, şi pe de altă parte poate fi
explicată prin crizele sistemice profunde cu care s-au
confruntat unele ţări, obligate fiind să opteze pentru fixarea
cursului de schimb.
Clasificarea tipurilor regimurilor cursurilor de schimb este
facuta de FMI tinând cont de urmatoarele criterii:
§ aplicarea în practica a regimurilor cursurilor de
schimb, respectiv cele „de facto” si nu cele
declarate oficial;
§ gradul de flexibilitate al acestora;
§ existenta formala sau informala a angajamentelor
oficiale fata de sustinerea tipului de regim al cursului
de schimb respectiv.
Regimuri bazate pe cursuri valutare fixe (HARD
PEGS REGIMES) se caracterizează prin:
- cursul valutar ramane constant sau poate varia in jurul
unor benzi inguste de variatie, netinand cont, insa de
Regimuri evolutiile celorlalte variabile macroeconomice.
bazate pe - Tipuri:
cursuri - regimurile valutare ce nu dispun de un emitent de
valutare fixe moneda distinct, individual:
 Ø regimuri valutare bazate pe moneda altui stat
(dolarizarea, spre exemplu);
Ø uniunile monetare.
Cursul fix - aranjamentele de forma consiliului monetar.
Cursul fix. Acest regim valutar presupune fixarea
administrativă a cursului de schimb în raport cu celelalte
monede sau în raport cu un etalon cum ar fi de exemplu
aurul. Un astfel de regim a stat la baza Sistemului Monetar
de la Bretton Woods, prin rigiditatea sa dovedindu-şi în
timp ineficienţa şi insuficienta adaptare la realităţile
economiei mondiale. Rolul intervenţiei Băncii Centrale pe
piaţa monetar-valutară este de tip administrativ, şi rezidă
în stabilirea sau devalorizarea ulterioară a cursului de
schimb.
Flexibilitatea politicii monetare, desi limitata, este mult mai
mare decât în cazul celorlalte două regimuri ale cursului de
schimb fix: fară monedă națională ori Consiliul monetar,
deoarece funcțiile tradiționale ale băncii centrale sunt
exercitate, autoritatea monetara putând ajusta nivelul
cursului de schimb, înclusiv prin devalorizarea ulterioară.
Regimuri valutare bazate pe moneda altui emitent
sunt determinate de imposibilitatea unei autoritati
Regim monetare de a pune in circulatie propria moneda ca
valutar urmare a costurilor de emisiune, lipsei instrumentelor care
bazat pe sa-i permita mentinerea puterii de cumparare, gradul redus
moneda de dezvoltatre al economiei.
altui emitent Acest tip de regim al cursului de schimb este caracteristic
tarilor care nu au o moneda oficiala, moneda altei tari
circulând ca singura moneda oficiala; este cazul dolarizarii
formale a tarilor care apartin unei uniuni monetare (aceeasi
moneda devine moneda nationala a fiecarei tari a uniunii).
Adoptarea unor astfel de regimuri ale cursurilor de schimb
implica renuntarea completa la independenta politicii
monetare interne.
Regimuri valutare bazate pe crearea uniunilor
monetare au drept caracteristici:
Regim • definirea unei relatii fixe intre moneda tarilor ce au
valutar aderat la uniune si moneda centrala (moneda
bazat pe uneia dintre tari sau o moneda noua);
uniune • convertibilitatea si transferabilitatea monedelor
monetară tarilor membre intre ele;
• constiuirea unor rezerve valutare comune si
gestionarea acestora la nivel central;
• reglementari valutare comune aferente relatiilor cu
alte tari decat cele din cadrul uniunii.
Consiliul monetar
Consiliul Este un regim al cursului de schimb stabilit în baza unui
monetar angajament pe baza de reglementari prin care se instituie
restrictii pentru politica monetara. Este o forma apropiata,
din punct de vedere al rigiditatii, de cursul fix sau ancora
valutara.
Consiliul monetar înseamna fixarea cursului de schimb la
o anumita rata a acestuia fata de o alta moneda nationala
(valuta), care, de regula, este moneda acelei tari cu
ponderea cea mai mare în relatiile comerciale si financiare
ale tarii care adopta Consiliul monetar, modificarea ratei
cursului de schimb stabilita fiind posibila doar în cazul în
care apare un excedent de valuta neacoperit de moneda
nationala, respectiv de bunurile si serviciile produse în tara
respectiva.
Adoptarea acestui regim semnifica eliminarea functiilor
traditionale ale bancii centrale: aceea privind emisiunea
monetara si a controlului monetar, functia de împrumutator
de ultima instanta. Totusi, chiar si în cazul Consiliului
monetar s-ar putea vorbi de o anumita flexibilitate, dar
aceasta este în functie de cât de strict s-au stabilit regulile
bancare cu privire la masurile de disciplina financiar-
monetara pentru Consiliul monetar.
Principalele țări care au aplicat acest regim valutar sunt:
Hong Kong (1983), Argentina (1991), Estonia (1992),
Lituania (1994), și Bulgaria (1997).
Regimuri valutare bazate pe cursuri valutare
Regimuri flotante: - floatarea liberă
valutare - flotarea administrată.
bazate pe Flotarea liberă. Este regimul valutar situat la
cursuri cealaltă extremă față de cursul fix şi presupune absenţa
valutare oricărei implicări din partea statului în mecanismul de
flotante formare a cursului de schimb precum şi în evoluţia
acestuia în timp. Statul se limitează doar la a supraveghea
derularea operaţiunilor pe piaţa valutară şi în a controla
Flotarea instituţiile implicate pe această piaţă. Cursul se formează
liberă exclusiv pe piaţa valutară interbancară, deprecierea fiind o
consecinţă directă a modificării raportului cererii şi ofertei
de valută. Acest regim valutar presupune un anumit grad
de dezvoltare economică, capabil să susţină eventualele
dezechilibre temporare apărute în balanţa de plăţi.
Flotarea administrată presupune implicarea pe
perioade scurte de timp a Băncii Centrale în evoluţia
cursului de schimb prin vânzarea de valută în cazul unei
deprecieri bruşte a monedei naţionale sau cumpărarea de
valută atunci când cursul cunoaşte o apreciere bruscă ce
ar putea dezechilibra piaţa. Practic un astfel de regim
 presupune existenţa unor resurse semnificative în
conturile Băncii Centrale care să poată fi folosite în
administrarea cursului de schimb. Lipsa acestor resurse ar
Floatarea transforma practic acest regim într-o flotare liberă,
administrată intervenţia statului neavând practic nici un efect asupra
cursului de schimb. Rolul intervenţiei Băncii Centrale este
de a tempera evoluţia cursului de schimb şi de a evita
intrarea economiei într-o criză de durată. Banca Centrală
nu se opune evoluţiei ratei de schimb ci reduce din
amplitudinea evoluţiei acestuia, încercându-se o distribuire
uniformă în timp a deprecierii monedei naţionale. O astfel
de politică poate fi aplicată cu succes şi atunci când apar
presiuni speculative de curs. Pe lângă problema legată de
resursele necesare administrării cursului de schimb, este
importantă şi alegerea momentului intervenţiei pe piaţa
valutară, cât şi determinarea cantităţii de valută ce trebuie
aruncată pe piaţă pentru a obţine efectul dorit.

Regimuri
valutare Banca Centrală
intermediare intervine cumpărând
valuta

Banca
Banda de Centrală
variație intervine
vânzând

Regimuri valutare intermediare:

1. Banda de variaţie. Principiul care stă la baza unui

astfel de regim valutar este acela de a fixa administrativ
o bandă de variaţie formată dintr-o limită superioară şi
inferioară faţă de o rată pivot fixă. Un astfel de mecanism
al ²şarpelui monetar² a stat la baza Sistemului Monetar
European între anii 1973 - 1979. Rata pivot este de fapt
o rată de schimb între moneda naţională şi o altă deviză,
etalon sau coş valutar, şi ea este stabilită pe o perioadă
mai mare de timp.
 Intervenţia
Intervenţia Băncii
Băncii Centrale
Centrale

Banda de
variație
ajustabilă În cazul acestui regim valutar intervenţia Băncii Centrale
se rezumă la a stabili rata pivot, lărgimea benzii de variaţie
dar şi în menţinerea cursului de schimb în interiorul bandei
prin vânzarea/cumpărarea de valută atunci când cursul de
schimb atinge limitele de variaţie.
De regulă resursele necesare menţinerii cursului în
interiorul benzii de variaţie sunt mult mai mari decât în
cazul flotării administrate. Ca variante ale acestui regim
valutar sunt folosite în prezent: banda de variaţie ajusabilă,
banda lărgită de variaţie şi banda oblică de variaţie.

2. Banda de variaţie ajustabilă este un regim

valutar destul de complex şi cu rezultate bune în planul
stabilităţii macroeconomice, a ajustărilor structurale.
Funcţionarea acestui tip de regim valutar seamănă cu
banda de variaţie, însă prin mecanismul de ajustare al
benzii, este considerat mult mai flexibil. Principiul care stă
la baza acestui regim valutar este acela de ancorare a unei
Banda benzi de variaţie de o altă deviză convertibilă sau de un
oblică de coş valutar format dintr-un număr de devize şi/sau aur. Din
variație punct de vedere tehnic, regimul presupune utilizarea unei
benzi centrate pe o rată pivot ajustabilă în timp faţă de care
se stabilesc marje de variaţie. Intervenţia Băncii Centrale
în acest caz constă în stabilirea pivotului benzii, marjelor
de variaţie precum şi în elaborarea mecanismului de
ajustare periodică a benzilor de variaţie (săptămânal sau
lunar). Un rol important revine Băncii Centrale şi în a
menţine cursul de schimb în interiorul benzilor de variaţie
prin intervenţii pe piaţa valutară. Pentru succesul acestui
tip de regim valutar este deosebit de importantă alegerea
devizei sau devizelor în funcţie de care se va face
ancorarea benzii. Pentru ajustarea ratei pivot se poate
folosi diferenţialul de inflaţie, diferenţialul de dobândă sau
un mecanism mai complex care să ia în calcul mai mulţi
factori de influenţă asupra cursului de schimb.

3. Banda oblică de variaţie este o altă variantă a

benzii de variaţie, presupunând ajustarea marjelor de
variaţie faţă de o rată pivot fixă. În aplicarea acestui
mecanism se porneşte cu o marjă de variaţie mare (+/-15%
sau +/-9%), urmând ca ulterior, pe măsură ce se
restructurează economia, aceasta să fie redusă la o
valoare mai mică (de unde şi denumirea de bandă de
variaţie oblică). În orice moment banda de variaţie
ajustabilă sau banda oblică se pot transforma într-o bandă
orizontală de variaţie. Lărgimea benzii de variaţie trebuie
stabilită cu mare atenţie, în funcţie de posibilităţile de
ajustare ale economiei (de exemplu în Sistemul Monetar
European s-a pornit cu o marjă de variaţie de +/- 2,25 faţă
de ECU, care ulterior a fost modificată la +/- 15%).

Rata pivot
ajustabilă

T1 T2 T3

Marja ajustabilă

Rata pivot fixă

Ancora fixă 4. Ancora valutară fixă şi ajustabilă presupune
și ajustabilă fixarea directă a cursului de schimb în raport cu altă
monedă, coş de monede sau alt etalon (aur sau DST).
În varianta ajustabilă a ancorei valutare, Banca
Centrală modifică periodic cursul de schimb în baza unei
metodologii de calcul specifice ce iau în considerare
diferenţialul de inflaţie sau diferenţialul de rată a dobânzii.
Moneda sau monedele de care se face ancorarea este, de
regulă, moneda celui mai important partener comercial sau
a celui mai important creditor/ investitor extern în acea
economie. În ambele cazuri moneda ancorată va avea un
raport de schimb fix faţă de moneda ancoră şi va avea un
curs variabil faţă de toate celelalte devize, determinat prin
ancora valutară.

Ancoră fixă

Ancoră
ajustabilă

5. Regimul valutar mixt foloseşte o rată de schimb

fixă pentru operaţiunile aferente contului financiar şi de
capital din balanţa de plăţi externe şi o rată de schimb
flotantă pentru operaţiile de cont curent. Banca Centrală
nu permite efectuarea simultană de operaţiuni valutare de
pe un segment al pieţei valutare pe celălalt. Un astfel de
regim este însoţit de o convertibilitate parţială a monedei
naţionale şi de un control strict asupra transferurilor de
capital. Cea mai frecventă formă este cea în care
operaţiunile de cont curent folosesc un curs variabil şi cele
de cont de capital folosesc un curs fix.
 În prezent există practic un număr impresionant de
combinaţii între tipurile de regimuri valutare şi cele de
regimuri monetare, însă nu orice combinaţie are rezultate
bune prin aplicarea sa în practică
În concluzie, eşecul fixităţii cursului de schimb şi al
flotării generalizate a dus la apariţia şi dezvoltarea unui
număr relativ mare de tipuri de regimuri valutare. Gradul
de intervenţionism diferă de la un regim la altul, controlul
statului asupra fluxurilor financiare denominate într-o
monedă străină fiind caracteristic, de regulă, unei ţări
deficitare în resurse, care prin politica cursului de schimb
încearcă să blocheze ieşirile de capital autohton. Pentru
un operator economic, este foarte important să cunoască
tipul de regim valutar şi să ştie clar în ce condiţii statul
poate influenţa cursul de schimb pe piaţă.

CASETA 1
Evoluția regimurilor de curs de
schimb

Tipuri de regim 1991 1999

Curs fix 15 % 24 %
25 țări 45 țări
Regimuri 62 % 34 %
intermediare 98 țări 63 țări
Flotare 23 % 42 %
liberă 36 țări 77 țări

FMI (2006)
1. Regimurile valutare ce nu dispun de un Panama
emitent de moneda distinct (41 țări) Ecuador
Senegal
2. Consiliu valutar (7 țări) Bosnia Herzegovina
Bulgaria
Estonia
Lithuania
3. Regimuri fixe convenționale Pakistan
(52 țări) Qatar
China
United Arab Emirates
4. Banda orizontală de variație (6 țări) Ungaria
Slovacia
Cipru
5. Banda de variație ajustabila (5 țări) Iran
Nicaragua
6. Flotare controlată (5 țări) România
Moldova
Argentina
Federația Rusă
Croația
Yemen
India
7. Flotare liberă (25 țări) Japan
Switzerland
United States
Australia
Brazilia
Canada
2.4. Avantajele și dezvantajele cursului fix și flotării libere
Avantajele § Stabilitatea cursului decurge din stabilitatea preturilor
cursului fix si este, la rândul sau, un factor antiinflationist. În acest
sens studiile realizate cu privire la evoluția ratei
inflației în țări cu regimuri de curs de schimb diferite
au scos in evidență faptul că țările care practicau un
curs de schimb fix au avut rate ale inflației mai
scăzute față de alte țări.

Regimul de Țările Țările în curs

curs de dezvoltate de
schimb dezvoltare
Fix 4.8% 8.8%
Flexibilitate 8.3% 10.8%
limitată
Flotare 7.8% 14.7%
controlată
Flotare liberă 3.5% 15.8%
Sursa: Feenstra și Taylor (2008)

§ Permite o mai buna fundamentare a alocarii

resurselor;
§ Devalorizarea în scop competitiv va contribui la
stimularea exporturilor si la restrângerea importurilor,
la stimularea intrarilor de turisti; revalorizarea va avea
efecte opuse;
§ Cursul fix descurajeaza speculatiile, cu exceptia
cazului în care necesitatea ajustarii marimii cursului
prestabilit la modificari în fundamentele economice -
inflatie, productivitate - este evidenta;
§ Mentinerea stabilitatii si a fixitatii cursurilor cere
apropierea nivelului indicatorilor macro-economici si
cresterea gradului de integrare;
Dezavantaje § Cursul fix poate deveni unul rigid, daca nu se
curs fix ajusteaza la timp;

§ Modificarea brutala a marimii cursului produce socuri

de adaptare;
§ Este dificil, daca nu imposibil, de a stabili marimea
"corecta" a ajustarii cursului, ceea ce poate duce fie
la o supraevaluare, fie la o subevaluare;
§ Nu permite o politica monetara independenta în
domeniul ocuparii, a inflatiei, tara respectiva fiind
nevoita sa urmeze politica promovata de tara
emitenta a monedei "ancora" si sa aplice masuri
pentru echilibra-rea balantei de plati;
§ Mentinerea cursului fix necesita interventii pe seama
rezervelor valutare, care, pentru a fi oricând
disponibile, trebuie sa atinga o anumita marime;

§ Marimea cursului se stabileste conform cererii si

ofertei, similar oricarui pret;
§ Ajustarea cursului se face prin abateri mai mici, ceea
ce evita producerea de socuri si permite orientarea
alocarii unor resurse si în functie de acest pret;
Avantajele § Cursul flotant – stabilizator automat al economie;
cursului Balanta de plati se echilibreaza cvasi automat, prin
flotant
efectul aprecierii si deprecierii cursului asupra
fluxurilor economice externe;
§ Datorita impactului fluctuarii cursului asupra balanței
de plăți si deoarece, teoretic, interventiile băncii
centrale pentru mentinerea marimii cursului nu sunt
necesare, formarea de rezerve valutare devine
superflua;
§ Autonomia politicii monetare. Vulnerabilitate mai
scăzută în fața șocurilor interne și externe. Cursul
flotant nu obliga la coordonarea politicilor economice
cu alte tari, politica monetara independenta fiind o
optiune fezabila;

§ Instabilitatea cursului produce incertitudine în privinta

alocarii unor resurse si aduce pierderi la export sau
scumpiri la import;
 § Riscul valutar, care însoteste instabilitatea cursurilor,
Dezavantajele produce costuri de acoperire (hedging);
cursului § Acoperirea costurilor suplimentare generate de
flotant flotarea cursurilor poate genera un impact inflationist;
§ Operatiunile speculative, facilitate de viteza mare a
comunicatiilor electronice (hot money), pot duce la
destabilizari ale balantelor de plati si la presiuni
asupra cursurilor anumitor monede, nejustificate prin
evolutia fundamentelor economice;
§ Nevoia unor rezerve valutare nu este total eliminata,
deoarece nu exista o flotare "pura", iar modul ajustarii
balantei de plati depinde si de structura schimburilor,
de rigiditatea sau flexibilitatea importurilor;