"Poemele intr-un vers", de Ion Pillat, sunt texte concentrate, situate la limita dintre proza si

poezie, cu un impuls narativ incipient, repede frant insa in metafora, deci cu reprezentare
poetica implicita, avand aspect de maxime cu o puternica incarcatura semantica si cu titluri
sugestive. Natura este privita intr-o maniera vitalista, bergsoniana, in "imbratisare",
surprinzand o realitate simbiotica esentiala: "Suia o vita de-aur pe negrul chiparos.", sinteza
de elemente naturale contrastante, total opuse, dar implinite impreuna. "Toamna copilariei"
evoca o realitate bucolica, inscrisa in amintire, a conacelor boieresti, supuse trecerii vremii:
"Mireasma de gutuie intr-un iatac batran." Iatacul batran marcheaza trecerea inexorabila a
timpului, care nu reuseste sa renasca din el insusi, din risipirea clipelor, ca pasarea Phoenix
din cenusa.
Istoria popoarelor nestatornice, care nu lasa in urma decat pulberea istoriei, este sugerata de
"Popor nomad", intr-o enumeratie impecabila de metafore, insotite de cativa determinanti
de origine verbala, expresii ale incremenirii timpului si ale stergerii din istorie: "Foc stins, cort
strans, pustiul si pulberea plecarii." Se creeaza aici o imagine temporala complexa,
concentrata, incremenita, in absenta verbului dinamic, intr-un singur vers, in care pulseaza
insa intreaga istorie a lumii, izvorata din adanca fantana a timpului. Singurul element care
confera umanitate peisajului este focul, "stins", monoton, indemnand spre somn, prefigurand
tristetea plecarii de a doua zi. "Pulberea plecarii" este insasi metafora unei lumi nestatornice,
risipita in forme diverse, reprezentate simbolic prin forme spatiale ale neantului si ale taranei,
eterna degradare si recompunere a formelor lumii.