Sunteți pe pagina 1din 6

Angiospermele și gimnospermele

- fișă de prezentare -

proiect întocmit de elevii: Lefter Ștefan, Popi Ana, Pascu Georgiana și Nedelcu Sorina,

clasa a IX-a C

profesor îndrumător: Țigănelea Cristina

Plan de prezentare și subiectele atinse:

 Introducere – definire a termenilor în context științific.


 Caractere generale: mediu de viață, structură, mod de hrănire, reproducere.
 Clasificare.
 Importanță și roluri.
 Asemănări și deosebiri.
 Curiozități.
 Bibliografie (referent bibliografic).

A. ANGIOSPERMELE

1. definiție și introducere

Încrengătura Magnoliophyta sau Angiospermae, cunoscute popular ca plante cu flori,


cuprinde peste 235.000 de specii de plante, dintre care aproximativ 3.700 de specii sunt
reprezentate și în flora României.

Astăzi angiospermele reprezintă grupul dominant de plante de pe suprafața pământului (loc


ocupat încă de acum 100 de milioane de ani). Aceasta s-a datorat unor caractere de
superioritate ale acestora, care a dus la o mai bună adaptare la mediul terestru.

2. caracteristici generale

Sunt cele mai evoluate plante, cu corpul un corm tipic, perfect adaptat la viața terestră.
Ulterior, unele specii s-au readaptat la mediul acvatic. Sunt răspândite pe tot globul terestru,
cu excepția zonelor polare.

Angiospermele au apărut la mijlocul Mezozoicului, prin evoluția unor gimnosperme


primitive, față de care au unele caractere de superioritate:

 au o varietate foarte mare a formelor de viață (bioformelor), angiospermele putând exista


ca erbacee anuale, bianuale și perene, lemnoase (arbori, arbuști, subarbuști și liane),
frutescente, suculente etc. Aceste bioforme sunt perfect adaptate la toate mediile de viață
și domină vegetația actuală.
 xilemul tulpinii și rădăcinii este alcătuit din vase perfecționate (trahee), iar floemul
conține, pe lângă tuburi ciuruite, și celule anexe;
 organul caracteristic este floarea, suprema realizare morfo-funcțională a regnului vegetal.
Floarea are atât părți reproducătoare (androceu și gineceu), cât și învelișuri florale
specializate pentru protecția lor.
 la angiosperme apare dubla fecundație, în urma căreia rezultă doi zigoți: zigotul principal
(diploid), care prin diviziuni mitotice succesive va da naștere la embrion; zigotul secundar
(triploid), numit și zigot accesoriu, care va da naștere rezervei nutritive a embrionului,
endospermul secundar. Acest endosperm secundar a dat posibilitatea diversificării
angiospermelor.
 are loc reducerea progresivă a gametofitului, foarte mic și nevascularizat: gametofitul
mascul este reprezentat prin celula vegetativă și celula generativă a grăunciorului de
polen, iar gametofitul femel este redus la cele șapte celule ale sacului embrionar
 în același timp, sporofitul este foarte diversificat, vascularizat și perfect adaptat la viața
aeriană terestră.

3. structură
4. nutriție și înmulțire

HRĂNIRE: marea majoritate sunt fotoautotrofe, dar există și specii heterotrofe (parazite,
semiparazite, saprofite) sau mixotrofe (cu nutriție carnivoră)

REPRODUCERE: Tipurile fundamentale de reproducere sunt reproducerea asexuată,


realizată fară fecundaţie şi reproducerea sexuată, realizată cu fecundaţie, adică prin
contopirea gameţilor de sex opus şi formarea unei celule ou (zigot),

Reproducerea asexuată la plante se poate realiza prin structuri specializate numite spori sau
prin organe vegetative. Unele plante, ca grăuşorul, au organe vegetative specializate pentru
reproducere asexuată, cum sunt mugurii ce se desprind de pe plantă, cad pe sol şi pot genera
noi plante. Alte plante care diferenţiază bulbi, rizomi şi tuberculi se pot reproduce prin aceste
structuri vegetative. Astfel, laleaua se poate înmulţi prin bulbi, cartoful prin tuberculi, irisul
prin rizomi (tulpini subterane), căpşunul prin stoloni (tulpini târâtoare), iar prin rădăcini
tuberizate, dalia.

Reproducerea sexuată la plante este realizată prin organul de reproducere specializat numit
floare. O floare hermafrodită conține atat structuri care produc elementele sexuale masculine,
cât şi pe cele care conţin elementele sexuale feminine. Florile au simetrie radială sau
bilaterală.

5. clasificare

a. moncotiledonate

Monocotiledonatele sunt unul din cele două grupuri majore de plante cu flori (angiosperme)
recunoscute tradițional. Se deosebesc prin semințele cu un singur cotiledon.
Unele specii din această categorie sunt: cerealele (grâul, porumbul), ierburile de pășune,
trestia de zahăr, bambusul, dar și orhideea sau lalelele.
Totodată, acestea sunt rar lemnoase, cu frunze lineare, lanceolate, cu floare pentaciclică și
trimeră și tulpină neramificată (bulbi sau rizomi).

b. dicotiledonate

Dicotiledonatele sunt o clasă de plante a căror semințe au două cotiledoane.


Această categorie cuprinde mult mai multe specii, dintre care: zmeurul, mărul, prunul,
mazărea, fasolea, lintea, morcovul, țelina, conopida, sfecla roșie, fagul, castanul, magnolia
sau dafinul.
Totodată, acestea au frunze pețiolate, cu nervațiunea penată sau palmată, cu flori alcătuite din
5, 4 sau 2 elemente dispuse ciclic și rădăcini pivotante/ rămuroase.

! Rolul cotiledonului este de a furniza energia pentru germinare, folosindu-și rezervele de


amidon. Acesta se întâmplă înainte ca răsadul să devină independent și să producă primele
frunze verzi. Fotosinteza din frunze preia sarcina de a furniza energia o dată ce resursele de
energie din cotiledoane sunt epuizate.

6. importanțe

Ele constituie principalii producători din majoritatea ecosistemelor terestre.


Numeroase specii sunt utilizate și cultivate de om, având o mare valoare nutritivă,
medicinală, decorativă, iar multe dintre arboricole sunt importante în industria lemnului.

B. GIMNOSPERMELE

1. definiție și introducere

Plantele care au seminţe descoperite, neînchise în fruct, se numesc gimnosperme.


Gimnospermele sunt plantele lemnoase (arbori și arbuști) cu lemnul format predominant din
traheide. Florile sunt de 2 feluri: bărbătești și femeiești iar sămânța este neînchisă în fruct,
fiind plante cormofite (cu organe diferențiate).

2. caracteristici generale (la conifere)

 Toate organele coniferelor produc o substanţă cleioasă numită răşină.


 Rădăcinile lor pătrund în pământ, dar se ramifică mai mult la suprafaţă, stânca fiind foarte
dură.
 Frunzele sunt în formă de ace şi sunt acoperite cu un strat de ceară prin care planta
transpiră foarte puţin.
 Coniferele nu fac fructe.
 Florile coniferelor nu au ovar, stil şi stigmat.
 Coniferele cresc cel mai bine în regiunile înalte, de deal şi de munte, unde alcătuiesc
păduri numite molidişuri şi brădete.

3. structură

În general, aceste plante cresc sub formă de arbori și arbuști, mai des - etern și, rareori, de
foioase. Uneori pot ajunge la dimensiuni uriașe (sequoia, cedru).

Lemnul formează cea mai mare parte a trunchiului. Conține celule goale, cu pereți perforați -
traheide. Prezența lor este o caracteristică specifică acestui grup de plante. Prin ele se produce
fluxul în sus al apei de la rădăcină la frunze.

În plus față de traheide, lemnul gimnospermelor conține, de asemenea, pasaje de rășini.


Prin urmare, reprezentanți ai plantelor din acest grup sunt ușor de recunoscut de mirosul
mirosului de conifere. Rășina impregnează lemnul, ceea ce împiedică degradarea acestuia.
Datorită acestui fapt, printre conifere există foarte mulți centenari.

De exemplu, vârsta unor secvențe este de aproximativ 3 mii de ani. Cel mai important avantaj
evolutiv pe care gimnospermele îl posedă este reproducerea fără participarea umidității la
picurare și prezența formațiunilor care îndeplinesc rolul organelor de reproducere.

4. nutriție și înmulțire

NUTRIȚIE: Modul coniferelor de hrănire este autotrof, fac fotosinteza chiar și la


temperaturi scăzute.

REPRODUCERE: Coniferele formează conuri bărbăteşti şi femeieşti aşezate pe acelaşi


copac, dar pe ramuri diferite.

Conurile bărbăteşti se formează pe crengile tinere.


Fiecare solzişor are pe faţa inferioară câte doi saci polinici plini cu polen.Conurile femeieşti
sunt mai mari şi cresc pe crengile mai groase.
Fiecare solz are pe faţa superioară câte două ovule descoperite. Aceste flori nu au ovar, stil şi
stigmat.

5. clasificare

a. Cicadele, răspândite în zonele tropicale și subtropicale, cu puține specii, fiind cele


mai primitive plante cu flori, cu tulpini simple, asemănătoare palmierilor.
b. Ginkgoalele, răspândite în SE Asiei, în parcuri și pe străzi, cu aspect decorativ, fiind
plante lemnoase cu frunze lățite.
c. Coniferele, răspândite pe tot globul, mai ales în regiunile de munte, rășinoase cu
frunze în formă de ace.

6. importanțe

Deoarece formează păduri pe suprafețe întinse, gimnospermele au o mare importanță


ecologică (influențează clima, umiditatea, calitatea aerului).
Lemnul are o mare importanță industrială, fiind folosit in construcții, la fabricarea mobilei, a
instrumentelor muzicale și a altor obiecte. El mai constituie materia primă folosită pentru
fabricarea celulozei.
Din rășină se obțin tușul, negrul de fum, terebentina, sacâzul, etc.

Unele sunt plante decorative sau sunt folosite în medicină. Gimnospermele fosile au stat la
baza formării rezervelor de cărbuni superiori.
C. ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI

a. asemănări

 În afară de creșterea primară, tulpina lor se extinde printr-o creștere secundară.


 La fel ca și angiospermele, gimnospermele au vase și celule. Sistemul vascular apare
în ambele cazuri și este format din legături vasculare (deschise și colaterale).
 Ovulele angiospermelor și ale gimnospermelor se dezvoltă in semințe.

b. deosebiri

 Angiospermele prezintă semințe închise în fruct, iar gimnospermele semințe deschise.


 Gimnospermele depind în mare parte de vânt pentru reproducere, pe când polenizarea
angiospermelor poate depinde și de insecte.
 Organul cel mai evoluat în regnul Plantae, floarea, a apărut mai întâi la conifere și
apoi a evoluat la angiosperme.

D. CONCLUZII
În încheiere, angiospermele sunt cunoscute ca fiind plante cu flori, care pot fi distinse de
gimnosperme prin anumite caracteristici „derivate". Gimnospermele sunt cunoscute ca
fiind strămoșii plantelor cu flori care au existat acum 140 milioane de ani. Cu trecerea
veacurilor, plantele cu flori au evoluat dobândind diverse organe cum ar fi florile,
frunzele, tulpinile, endospermul etc.

Împreună, prin complexitatea lor, acestea alcătuiesc cea mai mare parte a florei de pe
planetă, cu rol vital din punct de vedere biologic, geografic, economic, pentru însăși
specia umană.

E. BIBLIOGRAFIE