Sunteți pe pagina 1din 8

EVOLUŢIA CONCEPTUALĂ A MANAGEMENTULUI.

Dezvoltarea şi individualizarea în timp a ceea ce numim astăzi


“management” s-a cristalizat treptat ca o exprese directă a necesităţi unei mai
bune utilizări a resurselor la nivel de organizaţie. Unii autori consideră că
primele cristalizări ale managementului trebuiesc identificate încă din sec. XV-
XVI, dar marea majoritate a specialiştilor situează individualizarea
managementului în jurul anului 1900, deci cu aproximativ 1 secol în urmă. La
inceput au fost înnainte anumite teorii, parerii ,spre exemplu cum a fost cea a
economistului englez A. Smith sau a lui Frederic Taylor. Se menţionează ca
bazele managementului au fost puse în SUA ceea ce a servit şi la dezvoltare
ştiinţei manageriale pe parcursul timpului. Din punct de vedere istoric,
managementul a început a se individualiza ca o artă (intuiţie, talent, imaginaţie
etc.) dar, pe măsura acumulării experienţei şi a formulării unor noi concepte
teoretice verificate în practică, managementul a căpătat tot mai pregnant
caracteristicile unei ştiinţe.

Apariţia primelor teorii ale managementului industrial.


Bazele ideologice ale managementului au fost elaborate încă la mijlocul
secolului XVIII de către marele economist englez A. Smith care sublinia în lucrările
sale că tendinţa naturală a oamenilor de a-şi îmbunătăţi condiţiile sale de trai, dacă ar
avea posibilitate să acţioneze fără piedici, poate să aducă societatea la înflorire. El
presupunea, că existenţa deplinei libertăţi de circulaţie a mărfurilor şi banilor, capita-
lului şi a forţelor de muncă permite ca resursele societăţii să fie folosite mai raţional şi
efectiv. Se menţiona o libertate deplină în vinderea pământului, în activitatea
comerţului exterior. Potrivit părerii lui A. Smith, statul este chemat să îndeplinească
numai trei scopuri generale: să apere societatea de ameninţarea duşmanului extern; să
menţină ordinea şi securitatea interioară; să îndeplinească unele funcţii ce au pentru
societate o mare importanţă vitală, dar din punct de vedere economic puţin efective
(aşa ca ocrotirea sănătăţii oamenilor, învăţământul, asigurarea socială, etc.).
Aceste idei ale lui A. Smith despre activitatea liberă, rolul pieţei şi funcţiile
statului au stat la baza ideologiei managementului.
Pe parcursul dezvoltării societăţii oamenii au înţeles cât de folositor şi rentabil
este de a gândi corect şi a activa în mod cinstit. Exactitatea, punctualitatea,
promisiunea şi respectarea obligaţiilor, luate în timpul încheierii afacerilor comerciale,
au făcut ca în societatea umană să se întărească bazele disciplinei, culturii şi
civilizaţiei, atât de necesare oricărei conduceri raţionale.
Natura corporativă a managementului este legată de crearea întreprinderilor
mari. încă la începutul secolului XVII au fost observate mari performanţe în domeniul
organizării capitalismului comercial. Au apărut companii mari, corporaţii (societăţi pe
acţiuni), care au şi adus la necesitatea dezvoltării ulterioare a managementului ca
ştiinţă.
Dezvoltarea istorică a managementului ca ştiinţă numără puţin mai mult de un
secol, cu toate că primele încercări de organizare a producţiei industriale pe baze
ştiinţifice au fost cunoscute în Anglia încă de la începutul sec XIX, unde în 1820 se
duceau cercetări de distribuire raţională a maşinilor şi mecanismelor în secţii, cu
scopul organizării liniilor neîntrerupte de producere a confecţiilor de metal. La
mijlocul secolului al XIX-lea, economiştii au început să înţeleagă rolul principal al
conducătorului în organizarea efectivă a producţiei capitaliste, au început să se
gândească şi la calităţile managerilor, caracterizându-i ca organizatori ai procesului de
producţie.
Începutul dezvoltării teoriei industriale a managementului poate fi socotit anul
1886, când G. Tăun (1844-1924), preşedintele unei companii manufacturiere la o
adunare anuală a asociaţiei inginerilor mecanici ai S.U.A. a ţinut un raport: „Inginerul
ca economist", în care pentru prima dată a pus problema rolului managementului ca un
domeniu al unei ştiinţe independente şi o specializare profesională. El demonstra că
managementul trebuie să constituie o ştiinţă specială, cu obiectul său, literatura sa şi
asociaţiile sale, deoarece numai în acest caz oamenii de afaceri şi' managerii pot avea
foloase din practica de muncă comună.
Formarea şcolii „Managementul ştiinţific"
Apariţia şi dezvoltarea primei şcoli a managementului, ce a primit o răspândire
largă în toată lumea sub denumirea de „Managementul ştiinţific" ori „Organizarea
ştiinţifică a muncii", a coincis cu sosirea secolului XX. La baza acestei şcoli a stat
inginerul american Frederic Taylor (1856-1915). El a dezvoltat ideile lui G. Tăun şi
prin experimentele sale s-a străduit să demonstreze că metodele ştiinţifice de
organizare a muncii şi principiile de conducere elaborate pe baza lor vor face o
revoluţie adevărată în producţia contemporană, înlocuind astfel metodele autoritare de
conducere cu metodele ştiinţifice. Administraţia, potrivit părerii lui F. Taylor, este
chemată să îndeplinească următoarele sarcini:
- să înlocuiască metodele primitive, care se bazau pe practică, probă şi greşeli,
cu metode noi;
- ştiinţific să înfăptuiască selectarea şi instruirea muncitorilor, deoarece anterior
atenţia principală era acordată sistemului de maşini;
- să unească muncitorii şi ştiinţa într-un tot întreg, să le insufle ideea că toată
activitatea lor se înfăptuieşte în conformitate cu metodele, şi principiile ştiinţei;
- să asigure o divizare mai strictă a muncii între manageri şi muncitori în aşa fel,
ca primii să se ocupe cu lucrul expeditiv şi de supraveghere, iar ai doilea - cu lucrul
executiv.
Managementul, conform opiniei lui F. Taylor, reprezintă activitatea comună a
conducătorilor şi muncitorilor bazată pe interese comune. Din cercetările sale F.
Taylor a determinat următoarele principii (reguli) de conducere, după care trebuie să
se orienteze managerii în activitatea-lor zi de zi, şi anume: diviziunea muncii;
măsurarea muncii; sarcini, precise; programe de stimulare; munca drept activitate
individuală; motivare; rolul capacităţilor individuale; rolul managementului, rolul
sindicatelor; dezvoltarea gândirii de conducere.
Pe baza teoriei lui F. Taylor, conducătorii practici şi savanţii au conchis că
metodele şi procedeele folosite în ştiinţă şi tehnică pot fi folosite în practica atingerii
scopurilor întreprinderilor. F. Taylor şi contemporanii săi, de fapt, au recunoscut, că
lucrul de conducere este o anumită specialitate, şi că întreprinderea în întregime
câştigă, dacă fiecare grupă de lucrători se concentrează asupra acelui lucru, pe care îl
face mai bine.
Originile managementului nord-american

Evoluţia managementului a numeroase tari ale lumii are la baza


managementul practicat in SUA. Acesta se remarca printr-un conglomerat de tehnici,
metode, concepte si studii de caz care instiga la studierea lor pe cei specializaţi in
acest domeniu.
Managementul comparat răspunde unei game largi de necesităţi, atât
individuale cât şi de grup, cu tendinţa de intensificare, pe măsura adâncirii diviziunii
sociale a muncii, a dezvoltării relaţiilor internaţionale şi a creşterii rolului
informaţiilor, lucru reflectat şi în creşterea semnificativă a rolului managementului
comparat axat pe valorificarea informaţiilor manageriale abordate contextual. Astfel,
managementul are un rol tot mai important, adesea chiar decisiv, managementul
comparat reprezentând una dintre cele mai preţioase cuceriri ale ultimelor decenii pe
planul intensificării şi eficientizării activităţilor economice, ştiinţifice, tehnice cu
caracter internaţional.
In acest context studiind domeniul afacerilor din SUA descoperim un
important pion al managementului. Ca orice activitate managementul este influenţat
de numeroşi factori ai contextului in care este conceput. Urmând acest exemplu si
managementul american asamblează si forme de management a culturilor altor state,
incluzându-le aici pe cele europeane si pe cele nipone.

Particularitatile economico-sociale ale managementului din SUA

Statele Unite ale Americii sunt primii ce definesc noţiunea de proprietate


privata si de întreprinzător . Altfel spus Douglas Alen si Edwin Miller afirmau :
„Economia SUA se bazează pe principiile capitaliste ,insa cel mai bine este
caracterizata ca o economie mixa sau ca un amestec de sectoare private si publice”
In 1986 , revista Fortune ne dezvăluia faptul ca SUA deţineau un puternic sector
bancar ceea ce mai târziu a facilitat dezvoltarea managementului comparat.
Un factor deosebit de important in dezvoltarea managementului din SUA o
constituie si baza legislativa existenta foarte bine pusa la punct .
Astfel in sec XIX este evidenţiata doctrina conform căreia oamenii erau lasati sa
facă ce vor , iar intervenţia guvernului era limitata aşa numitul „laissez faire”.
Poporul american necesita o protecţie in sectorul afacerilor si astfel iau naştere
anumiţi agenţii guvernamentale prin care i se permite Statelor Unite ale Americii de a
reglementa comerţul in alte state.
In anul 1890 se constituie un ansamblu de legi pentru asigurarea concurenţii
neloiale precum Legea Sherman, Legea Clayton precum si legea Comisiei Federale
de Comerţ .
SUA se aflau in acest moment intr-o situaţie de tranziţie unde erau in balanţa
economia clasica si o economie de tip nou: „ America s-a schimbat dramatic. Epoca
războiului rece a luat sfarsit odată cu prabusirea comunismului in Europa” afirmau B.
Posmer si W. Schimith.
Un rol important in dezvoltarea capitalismului pe teritoriu american îl au
coloniştii englezi având la baza comerţul american. Procesul de conturare a afacerilor
americane arata asemenea unei piramide cu 4 niveluri :

Constituţia a avut un rol important in contextul afacerilor din SUA .Astfel ea:
-proteja dreptul de proprietate al coloniştilor
-a adoptat sistemul de unitati de măsura
-a condus la crearea sistemului poştal naţional
Conceptul american al afacerilor a avut la baza nu numai producţia in sine ci
omul vizionar ,inovator, cel care din orice activitate putea demara o afacere. Ceea ce
este specific sistemului american de afacere libertatea de a acţiona fara teama in orice
situaţie.

Valorile americane

Valorile vieţii din SUA se poate evidenţia astfel:


o Individualismul – americanii isi desfasoara activitatea ca si
propriul interes, si considera ca dezvoltarea societatii
americane este bazata pe activitatea societatii respective;
o Tendinţa de realizare personala –oricine munceşte din greu
poate izbuti si nu exista decât un pas mic de la o sărăcie
crunta la o bogatie fabuloasa;
o Devotament fata de munca – toţi cei ce doresc sa atingă un
anumit prag al bogatiei resping ideea relaxării in timpul
orelor de program;
o Pragmatismul – americanii sunt foarte concentraţi asupra
eficientei si sunt adepţii unor activitati cu soluţii practice ;
o Morala si umanismul –conferă americanilor inclinatia spre
acţiuni caritabili fiind caracterizaţi de onestitate si francheţe;
o Libertatea –cea mai importanta valoare a culturii americane
in care sunt respinse soluţiile unice, a restrictionarilor;
o Egalitatea – marcata de denunţarea sclaviei, dreptul la vot si
promovarea „egalitatii şanselor”;
o Patriotismul –poporul american înconjurat de loialitate atât
pe plan local cat si pe plan naţional;
o Neutralitatea –americanii nu sunt caracterizaţi de emotivitate
in ceea ce fac, mai cu seama in afaceri iar problemele sunt
soluţionate din prisma cercetării obiective;
o Confortul material- americanii sunt tentaţi de a-si insusi
obiete de preţ in tot cei înconjoară.
Oamenii de succes sunt trataţi ca nişte „superman-i” beneficiind o larga reclama
sociala. Aceste elemente marchează puternic managementul la nivelul agenţilor
economici, maximizarea profitului, fiind obiectul prioritar urmărit, de regula salariaţii
de sex masculin fiind avantajaţii de salarizare si promovare .
In lucrarea sa : „ Comparative and multinational management „ Simcha Romen
prezintă o caracterizare de ansamblu a managementului american „Managementul din
SUA prezintă un pronunţat pragmatism, punând accent pe maximizarea profitului,
eficienta organizaţionala si creşterea productivitatii. Este individualistic si orientat
spre active , cu o ridicata toleranta la risc si o redusa evitare a incertitudinii. Nevoia
de realizare este puternica acordând prioritati autorealizarii, individualismului,
capacitatii de a conduce si bogatiei, ca scopuri ale vietii. Pune accent pe
managementul democratic, favorizează deciziile de grup si participării, prezentând o
distanta mica de putere”.

Influenta valorilor in viata poporului american

O particularitate a contextului american o reprezintă dimensiunea mare a


pieţei interne , ceea ce se poate explica prin dimensiunea tarii (populaţia numeroasa) si
prin resursele ce aparţin cu precădere claselor de mijloc. In SUA se remarca existenta
unei pieţe libere marcata de încurajarea concurentei intre întreprinderi. Ceea ce putem
identifica pe piaţa americana este aşa numitul model de „mana invizibila” a pieţei ,
promovat de părintele economiei clasice Adam Smith. Potrivit acestui principiu
întreprinderile trebuiau sa urmărească obţinerea de profit numai in condiţiile impuse
de lege . Totuşi guvernul preciza căci numai prin intervenţia acestuia se poate asigura
responsabilitatea sociala. In concluzie era doua idei contrare , una care susţinea
acţiunea „mâinii invizibile” a pietei si cealaltă care susţinea „responsabilitatea sociala”
Pe plan politic , SUA sunt dominate de doua mari partide : Partidul Democrat si
Partidul Republican, care ambele urmăresc susţinerea proprietatii private. Proprietatea
privata indeplineste doua funcţii importante:
-plasarea puterii privind utilizarea resurselor productive in mâinile indivizilor;
-proprietatea reprezintă stimulentul (motorul) pentru acumularea valorilor.
O caracteristica a capitalismului cat si a contextului economico-social american
este motivaţia către profit, care semnifica dorinţa de a desfasura activitate economica
in scopul obţinerii de profit. Astfel, in SUA obţinerea de profit reprezintă mecanismul
central , cel mai important, de control al modului de desfasurare a activitatii unei
intrepriderii. Aceasta orientare către profit duce uneori la desfasurarea activitatilor la
limita legii.
Caracteristica economiei nord-americane este prezenta in numeroase ramuri a
unor sindicate puternice. Relaţiile dintre manageri si liderii sindicali au la baza
documentele ce se realizează in urma negocierilor. In mod obişnuit negocierile se
desfasoara pe doua niveluri, unul dintre ele fiind la nivel de ramura, subramura sau
domenii intre conducere si sindicat unde negocierile au in vedere in special nivelul
salariilor, sporurilor si primelor.
Relaţiile management-sindicate din SUA au un caracter adversial. Frecvent
sindicatele recurg sa-si impună punctul de vedere prin diverse acţiuni de protest
inclusiv la greve de îndelunga perioada. In ultimile decenii, potrivit statisticilor ,
ponderea sindicatelor este in scădere. Astfel , in 1980, in sindicate erau cuprinşi numai
24% din totalul salariaţilor , fata de 34% in 1956.Acest lucru ne duce cu gândul la
faptul ca salariaţii din SUA au , in medie, cele mai mari venituri din lume.
Concluzie: Managementul încă de la primele noţiuni ale definirii sale şi pînă în
prezent a devenit un factor fundamental al progresului în societatea modernă, factorul
care poate contribui decisiv la succesul în plan economic în ţările în curs de dezvoltare
(sau/şi tranziţie cum este Rep. Moldova). Chiar dacă conceptele despre management
au evoluat pe parcursulul timpului e necesar să ţinem cont în continuare despre ideele
are au stat la baza formării lui , pentru anume asta determină ca managementul ca
ştiinţă să facă activitatea omului corectă, coerentă ,explicită şi doar prosper.
“Managementul este unul dintre factorii esenţiali care explică de ce o ţară este bogată
sau săracă” , spune Richard Farmer.
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA ENERGETICĂ

TEMA: Istoria dezvoltării managementului


Originile managementui în SUA

A efectuat: st.gr.IMC−072
Azarov Ana

A verificat: conf.univ.S. Finciuc

Chişinău 2010