Cea de A Doua Venire A Lui Hristos

Dumitru NEAGU
CEA DE A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS

Comentarii duhovniceşti
CARTEA A XII – A
Dumitru NEAGU
CARTEA A XII – A
CEA DE A DOUA VENIRE A LUI
HRISTOS
Comentarii duhovniceşti
EDITURA PRINTECH
BUCUREŞTI 2017
Editura PRINTECH
Tipar executat la:

S.C. ANDOR TIPO S.R.L. – Editura PRINTECH
Site: www.andortipo.ro; www.printech.ro
Adresa: Str. Tunari nr.11, Sector 2, Bucureşti
Tel./Fax: 021.211.37.12; 021.212.49.51
E-mail: comenzi@andortipo.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

NEAGU, DUMITRU
Cea de a doua venire a lui Hristos : comentarii
duhovniceşti / Dumitru Neagu. –
Bucureşti : Printech, 2017
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-23-0716-5
 Copyright 2017
Toate drepturile prezentei ediţii sunt rezervate autorului.
Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată
sau transmisă indiferent prin ce formă, fără acordul prealabil
scris al autorului.
Cartea a XII-a, “Cea de a doua venire a lui
Hristos – Comentarii duhovniceşti”, aduce în discuţie
spre clarificare una din problemele fundamentale
ale creştinilor ortodocşi din toate timpurile; Învierea
în Împărăţia lui Hristos şi Întâmpinarea
Mântuitorului în Slavă la cea de a doua venire a Sa
pe pământ.
Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia cerurilor
este Împărăţia lui Hristos, care începe tainic odată
cu Întruparea Domnului Iisus Hristos la Buna Vestire
şi se înstăpâneşte definitiv odată cu A doua venire a
Domnului la sfârşitul timpului.
Iisus spune că împărăţia lui Dumnezeu nu este
din lumea aceasta, ci este înlăuntrul inimii, adică
restaurarea relaţiei dintre Dumnezeu şi om.
La cea de a doua venire a Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, toţi cei credincioşi dintre cei vii cu cei
credincioşi care au înviat vor fi răpiţi pentru a
întâmpina pe Domnul în văzduh.
Autorul!
CUPRINS
PREFAŢĂ...................................................................... i-vi
1. MESIA ESTE IISUS HRISTOS MÂNTUITORUL
LUMII.......................................................................... 1
Mesia în cele trei religii monoteiste................................ 1
În iudaism........................................................................ 1
În creştinism.................................................................... 1
În islam............................................................................. 2
Mesia este Iisus Hristos- Dumnezeu adevărat
şi Om adevărat............................................................. 2
Istoria vieţii lui Hristos face parte din Evanghelie.......... 2
Hristos nu S-a identificat cu Mesia
aşteptat de evrei.............................................................. 4
Învierea Sa a desăvârşit credinţa că Hristos este
Fiul lui Dumnezeu............................................................ 6
Acest Iisus este Hristos Mesia......................................... 7
Esenţa misiunii lui Iisus este mântuirea omului.............. 8
Iisus a acceptat moartea Sa ca pe o jertfă
adusă lui Dumnezeu pentru toţi oamenii....................... 9
După înviere Hristos a devenit "piatra
din capul unghiului” a Bisericii........................................ 10
În centrul predicii Sale revine tema Împărăţiei lui
Dumnezeu şi cea de a doua venire a Sa........................... 11
Cincizecimea, întemeierea Bisericii creştine.................... 11
Minunile făcute de Hristos în fiecare an în
Ţara Sfântă sunt mărturii ale dumnezeirii Sale............... 12
2. TAINA ÎMPĂRĂŢIEI LUI HRISTOS................................ 13
Ce este Împărăţia lui Dumnezeu?................................... 13
În Vechiul Testament....................................................... 13
În Noul Testament........................................................... 14
b
Dumitru NEAGU
Unde e cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu?............... 15
Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru............... 20
Ce înseamnă Împărăţia Cerurilor?................................... 21
Împărăţia cerurilor va fi Rai veşnic.................................. 22
Cele trei ipostaze ale Împărăţiei Cerurilor...................... 23
Ţelul final al vieţii noastre este mântuirea-
Împărăţia Cerurilor...................................................... 25
Ce este Mântuirea?......................................................... 25
Ce ne trebuie oare pentru a ne mântui?......................... 25
Programul de viaţă duhovnicească care
duce la mântuire.............................................................. 26
Să nu fim nepăsători cu mântuirea noastră.................... 29
Piedicile din calea mântuirii............................................ 29
Importanţa mântuirii pentru viaţa veşnică..................... 31
3. CE SPUNE MÂNTUITORUL HRISTOS
DESPRE ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR................................... 33
Hristos spune: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor
este aproape.” [Matei 3:2].............................................. 33
Taina Împărăţiei cerurilor învăţată în parabole.............. 34
A. Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu
pe pământ?.................................................................. 35
1. „Împărăţia cerurilor se aseamănă
cu un om care a semănat o sămânţă bună..................... 36
2. „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă
cu un năvod aruncat în mare,......................................... 37
3. „Împărăţia cerurilor este asemenea
grăuntelui de muştar,...................................................... 37
4. „Împărăţia cerurilor este asemenea aluatului............ 38
cu o comoară ascunsă în ţarină,...................................... 39
cu un neguţător care caută mărgăritare bune;............... 40
c
CEA DE A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS – Comentarii duhovniceşti
7. „Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului
împărat care a voit să se socotească cu slugile sale........ 41
8. „Împărăţia cerurilor este asemenea unui
om stăpân de casă,.......................................................... 42
9. „Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a
omului împărat care a făcut nuntă fiului său.................. 44
10. „Împărăţia cerurilor este ca un om
care aruncă sămânţa în pământ,..................................... 45
B. Cu cine se va asemăna Împărăţia lui Dumnezeu
la sfârşit?..................................................................... 47
1. „Împărăţia cerurilor se va asemăna
cu zece fecioare,.............................................................. 47
2. „Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om
care pleacă într-o altă ţară.............................................. 55
4. ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU SĂ FIE
PRINCIPALA NOASTRĂ PREOCUPARE........................... 65
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu...................... 65
Căinţa puternică sub patrafir este calea
iertării păcatelor.............................................................. 67
Paşii care vor conduce spre iertarea păcatelor............... 68
Să ne pregătim pentru venirea Împărăţiei
Cerurilor........................................................................... 69
Ce ne învaţă Hristos şi Sfânta Scriptură să facem............ 72
5.VEŢI AUZI DE RĂZBOAIE, VA FI FOAMETE
ŞI CIUMĂ ŞI CUTREMURE PE ALOCURI,
DAR ÎNCĂ NU ESTE SFÂRŞITUL...................................... 77
Toate acestea sunt începutul durerilor......................... 77
a) Cutremurul de pământ din 1977 din România............ 77
b) Virusul EBOLA ajunge în Europa................................. 78
c) Catastrofa de la centrala nucleară din Cernobîl.......... 79
d) Triplu dezastru în Japonia: cutremur,
tsunami şi accident nuclear la Fukushima....................... 81
d
Dumitru NEAGU
e) Experimentul CERN din Geneva
poate provoca o catastrofă globală................................. 85
f) Holocaustul nuclear este asociat cu al
Treilea Război Mondial................................................... 87
g) Un vulcan din Italia care ar putea distruge
toată Europa.................................................................... 91
h) Furtuni puternice, inundaţii şi grindină au
creat imagini apocaliptice............................................... 93
i) Incendii de vegetaţie uscată şi pădure........................ 95
j) Stare de urgenţă în California....................................... 98
k) Conflagraţia celui de-al treilea război mondial............ 99
6. A 7-A TRÂMBIŢĂ CEA DIN URMĂ,
ÎNCEPUTUL PARUSIEI ................................................ 103
A şaptea trâmbiţă............................................................ 103
Cele şapte cupe................................................................ 104
Sfânta Liturghie mai ţine lumea....................................... 106
De ce este atât de importantă Sfânta Liturghie
pentru creştin?................................................................ 107
7. SFINŢII PROOROCI ENOH ŞI ILIE
ÎNAINTEMERGĂTORII CELEI DE A DOUA
VENIRE A LUI HRISTOS .............................................. 109
Ce spune Apocalipsa despre Enoh şi Ilie......................... 109
1. Enoh, înaintemergătorul Domnului............................ 110
„Enoh a umblat cu adevăratul Dumnezeu“.................... 110
Enoh profeţeşte împotriva celor lipsiţi de pietate.......... 111
Pe Enoh „L-a luat Dumnezeu“......................................... 112
Cartea lui Enoh................................................................. 113
2. Ilie, al doilea înaintemergător al venirii
lui Hristos......................................................................... 113
Ilie este trimis de Dumnezeu la rege............................... 114
Dumnezeu ascultă pe slujitorul Său, Ilie.......................... 115
Profeţia lui Ilie................................................................. 115
e
Ilie este ridicat la cer........................................................ 116
3. Enoh şi Ilie îl înfruntă pe Antihrist............................... 116
Perioada întâi a lui Antihrist............................................ 116
A doua perioadă a lui Antihrist........................................ 116
Antihrist este înfruntat de cei doi Prooroci..................... 119
A treia perioadă a lui Antihrist......................................... 120
Cei doi Prooroci determină convertirea evreilor............. 122
Învierea lui Enoh şi Ilie anunţă venirea Domnului……..... 123
8. A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS – PARUSIA............... 125
Ce reprezintă Parusia?..................................................... 125
Poarta de Aur a cetăţii Ierusalimului............................... 126
Prin Poarta de Aur Hristos va intra în Ierusalim
cu mare Slavă.................................................................. 127
Evenimentele premergătoare Parusiei............................ 128
1) Profetul Mincinos, ultimul papă, cel care va
netezi cale lui Antihrist.................................................... 128
2) Conflagrația mondială numită și cel de-al
treilea război mondial ..................................................... 129
3) Perioada lui Antihrist................................................... 131
4) Pogorârea pe pământ a lui Enoh și Ilie
şi înfruntarea lui Antihrist................................................ 137
5) Convertirea poporului evreu la creştinism
de către Enoh si Ilie.......................................................... 138
6) Conflagrația mondială - ultimul război- Armaghedon 138
7) A doua venire a Domnului Hristos............................... 139
9. JUDECATA UNIVERSALĂ ŞI SFÂRŞITUL LUMII……....... 143
Învierea morţilor.............................................................. 143
Judecata universală sau finală........................................ 145
1) Caracteristicile judecăţii universale............................ 145
2) Procedura judecăţii universale.................................... 147
3) Locul judecăţii universale............................................ 147
4) La judecata finală se vor deschide
f
Dumitru NEAGU
„cărțile conştiinţei” fiecăruia”......................................... 148
Pacea spirituală de „o mie de ani”.................................. 150
Milenismul sau milenarismul........................................... 151
Sfârşitul lumii: cer nou şi pământ nou............................. 152
Viaţa de veci..................................................................... 154
10. PROFEŢII DESPRE ROMÂNIA................................... 159
1. Profeţiile Părintelui Arsenie Boca................................ 160
Părintele Arsenie Boca..................................................... 160
Profeţii ale Părintelui Arsenie Boca,
văzător cu Duhul.............................................................. 161
2. Profeţiile indianului Sundar Singh................................ 165
Iluminatul Sundar Singh................................................... 165
Profeţii ale lui Sundar Singh............................................. 165
BIBLIOGRAFIE................................................................ 171
BIOGRAFIE PERSONALĂ................................................. 173
ANEXĂ – CĂRŢI TIPĂRITE............................................... 179
EXPLICAREA IMAGINILOR
DE PE COPERTA I şi a IV-a............................................. 185
PREFAŢĂ
Cartea “ Cea de a doua venire a lui Hristos - Comentarii

duhovniceşti”, este a XII-a din seria de cărţi scrise de mine, pe
teme de credinţă şi încheie un ciclu propus de mine după
pensionare, pentru catehizarea mea şi a cititorilor mei.
Cartea a XII-a, are 10 capitole şi cca. 200 de pagini şi
cuprinde „comentarii duhovniceşti”, asupra problemei
fundamentale a creştinilor ortodocşi din toate timpurile;
Învierea în Împărăţia lui Hristos şi Întâmpinarea Mântuitorului
în Slavă, la cea de a doua venire a Sa pe pământ.
La cea de a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, toţi cei credincioşi dintre cei vii cu cei credincioşi care au
înviat vor fi răpiţi pentru a întâmpina pe Domnul în văzduh.
A doua venire a Domnului Hristos pentru creştinul
credincios este ziua bucuriei, a fericirii şi a veseliei, pentru că
ziua aceasta înseamnă sfârşitul mâhnirilor, viaţă veşnică,
fericire, dreptate.
Într-o formă clară şi cu multe detalii, adevărul despre
învierea morţilor este cuprins în Noul Testament. Astfel, într-o
cuvântare adresată iudeilor, Mântuitorul le spune acestora:
<<Amin, amin grăiesc vouă, că vine ceasul şi acum este, când
morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi care vor auzi vor
învia… căci vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi
glasul Lui şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii,
iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii>> [Ioan
5,25,28- 29. La fel, Apostolii propovăduiesc cu multă convingere
învierea morţilor *Fapte 24:15+.
Cartea a XII-a, începe cu capitolul prin care se arată că
Mesia este Iisus Hristos Mântuitorul lumii, salvatorul de esenţă
divină al obştei, Unsul Domnului, Mesia este Iisus Hristos
ii
Dumitru NEAGU
[Matei 16:13-20, Ioan 1:17]. Mesia este Iisus Hristos- Dumnezeu
adevărat şi Om adevărat. Învierea este evenimentul central
care a decis credinţa apostolilor în divinitatea lui Iisus *Matei
28: 17+, precum şi întemeierea Bisericii: "Dacă Hristos n-a
înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este şi
credinţa voastră" [I Corinteni 15: 14].
Taina Împărăţiei lui Hristos (Împărăţia lui Dumnezeu sau
Împărăţia cerurilor), începe odată cu Întruparea Domnului Iisus
Hristos la Bunavestire şi se înstăpâneşte definitiv odată cu A
doua venire a Domnului la sfârşitul timpului. Iisus spune că
împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, ci este
înlăuntrul inimii, adică restaurarea relaţiei dintre Dumnezeu şi
om. Împlinind voia lui Dumnezeu, tu vei fi în Împărăţia cerurilor
încă din această viaţă! Căci Împărăţia lui Dumnezeu este
dreptate! Caută desfătările nu în veseliile cele pline de păcat, ci
în virtuţile pe care Hristos le cere, şi vei gusta încă de aici din
veşnica bucurie a împărăţiei cerurilor.
Ce spune Mântuitorul Hristos despre Împărăţia cerurilor,
Hristos spune: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este
aproape.” [Matei 3:2]. Mântuitorul Hristos spune că Împărăţia
lui Dumnezeu pe pământ, se aseamănă: cu un om care a
semănat o sămânţă bună; cu un năvod aruncat în mare; cu
grăuntele de muştar; cu aluatul; cu o comoară ascunsă în
ţarină; cu un neguţător care caută mărgăritare bune; cu omul
împărat care a voit să se socotească cu slugile sale; cu un om
stăpân de casă; cu omul împărat care a făcut nuntă fiului său şi
ca un om care aruncă sămânţa în pământ, sunt în total zece
parabole spuse în Cuvântarea lui Hristos.
Împărăţia lui Dumnezeu să fie principala noastră
preocupare, Hristos spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”
[Matei 6: 33]. Ce ne învaţă Hristos şi Sfânta Scriptură să facem:
iii
1) Să ne rugăm; 2) Să împlinim poruncile lui Dumnezeu; 3) Să
iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru; 4) Să credem în
Dumnezeu; 5) Să ne lepădăm de noi înşine şi să- L urmăm pe
Hristos; 6) Să trăim în Biserica Ortodoxă; 7) Să ne pocăim de
păcatele noastre; 8) Să vindem cele ale noastre şi să împărţim
săracilor; 9) Să nu ne preocupăm de bunurile materiale; 10) Să
ne pregătim pentru a da mărturie; 11) Să ne nevoim în
nevoinţele bisericeşti; 12) Să dobândim sfinţenia interioară şi
curăţia inimii noastre; 13) Să nu spunem numai cuvinte, ci să
făptuim şi să împlinim voia lui Dumnezeu; 14) Să săvârşim
binefaceri; 15) Să devenim smeriţi precum copiii; 16) Să ne
împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos; 17) Să ne îngrijim de
mântuirea noastră; 18) Să nădăjduim în mila lui Dumnezeu; 19)
Să ne bucurăm de venirea Împărăţiei cerurilor; 20) Să aducem
pretutindeni Vestea cea Bună; 21) Să ne străduim ca încă de pe
acum să vină în toate sufletele oamenilor Împărăţia cerurilor,
mântuirea. Aceasta se numeşte misiune (apostolat).
Veţi auzi de războaie, va fi foamete şi ciumă şi
cutremure pe alocuri, dar încă nu este sfârşitul. „... Căci se va
ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi
foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea
sunt începutul durerilor” [Matei 24: 6-8].
A 7-a trâmbiţă cea din urmă, începutul Parusiei, este cea
care cheamă pe cei adormiţi în Hristos afară din paturile lor de
ţărână. Cei înviaţi, împreună cu cei 144.000, care fuseseră
răscumpăraţi de pe pământ *Apoc. 14: 3+ sunt luaţi la cer ca să-
L întâmpine în văzduh pe Domnul şi Mântuitorul lor care vine
împreună cu sfinţii îngeri. Această armată a răscumpăraţilor din
toate timpurile constituie acea mare gloată a cărei glas puternic
se aude în cer cântând cântarea lor de biruinţă şi de laudă la
adresa Împăratului lor care S-a arătat pentru a-Şi lua în primire
împărăţia.
iv
Dumitru NEAGU
Sfinţii Prooroci Enoh şi Ilie Înaintemergătorii celei de a
doua veniri a lui Hristos, nu au murit: Enoh a fost luat la cer şi
nu a mai fost găsit, iar Ilie s-a ridicat la cer într-un car de foc.
Aceştia se vor întoarce ca doi mărturisitori care vor predica
împotriva lui Antihrist. Ilie va vorbi iudeilor căci “îi va împăca pe
părinţi şi copii şi le va aşeza pe toate la locul lor” [Matei 7: 11],
iar Enoh va vorbi celorlalţi oameni, descoperindu-l şi luptându-
se cu Antihrist, însă până la urmă vor fi înfrânţi.
În lupta cu Antihrist, ei vor fi răpuşi şi omorâţi, dar după
trei zile şi jumătate vor învia, iar peste cei ce s-au bucurat de
moartea lor va cădea frică mare, după cum citim în cartea
Apocalipsa.
Învierea celor doi profeţi va anunţa venirea Domnului.
A doua venire a lui Hristos – Parusia, va fi întru slavă şi
cu putere, ca împărat şi judecător care va judeca viii şi morţii
înviaţi. Evenimentele premergătoare Parusiei sunt: 1) Profetul
Mincinos, ultimul papă, cel care va netezi cale lui Antihrist; 2)
Conflagraţia mondială numită şi cel de-al treilea război mondial;
3) Perioada lui Antihrist; 4) Pogorârea pe pământ a lui Enoh şi
Ilie şi înfruntarea lui Antihrist; 5) Convertirea poporului evreu la
creştinism de catre Enoh şi Ilie; 6) Conflagraţia mondială-
ultimul război- Armaghedon şi 7) A doua venire a Domnului
Hristos.
Judecata universală şi sfârşitul lumii, când la cea de a
doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, toţi cei
credincioşi dintre cei vii cu cei credincioşi care au înviat vor fi
răpiţi pentru a întâmpina pe Domnul în văzduh. Atunci se va
arăta semnul crucii, după cum spun Sfinţii Părinţi şi va urma
Judecata oamenilor şi rânduirea lor la osândă veşnică sau la
fericire veşnică, după faptele pe care le-a făcut fiecare cât a
trăit.
v
Învierea morţilor este unul din adevărurile fundamentale
ale învăţăturii creştine. Învierea morţilor este revenirea la viaţă
a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la Adam
încoace, şi au murit înainte de Parusia Domnului, după care vor
mai urma:
a) Pacea spirituală de „o mie de ani”, care reprezintă o
epocă deplină, continuă şi desavârşită, deci atât cât va fi
necesar pentru ca propovăduirea Evangheliei să-şi atingă scopul
final.
b) Sfârşitul lumii: cer nou şi pământ nou, care după cum
sfârşitul omului nu înseamnă nimicirea lui sau distrugerea
totală a fiinţei sale, ci începutul unei noi vieţi, aşa şi lumea nu
va fi nimicită, ci schimbată, transformată într-o lume nouă, pe
măsura fiinţei omeneşti renăscută prin înviere, în această nouă
creaţie urmând să domnească o deplină desăvârşire fizică şi
moral- spirituală.
c) Viaţa de veci, viaţa veşnică sau viaţa veacului ce va să
fie, cum este numită în articolul XII din Simbolul de Credinţă,
este viaţa pe care o vor trăi atât drepţii cât şi păcătoşii, după
judecata universală. Deşi în anumite privinţe ea se va asemăna
cu viaţa sufletelor de după judecata particulară, totuşi între
aceste vieţi va fi deosebire. Deosebirea va consta în faptul că
după judecata universală atât fericirea drepţilor, cât şi
nefericirea păcătoşilor vor creşte atât extensiv, cât şi intensiv.
Profeţii despre România, pentru care am ales profeţia
părintelui Arsenie Boca, văzător cu duhul, la care eu am o mare
evlavie şi pe cea a lui Sundar Singh, un pustnic şi un iluminist
indian, care spun că:
„Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim. Să nu vă fie
frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă
Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara
Făgăraşului” [părintele Arsenie Boca].
vi
Dumitru NEAGU
Fericiţi vor fi cei care vor străbate pământul României,
respirându-i aerul, căci toată ţara va fi invadată de pelerini
dornici să descopere Dumnezeirea. Toate lucrurile din această
ţară vor deveni focare revelatoare ale adevărului sfânt ...
[Sundar Singh].

Dragii mei cititori, învăţăturile din cartea “ Cea de a doua
venire a lui Hristos - Comentarii duhovniceşti”, care sunt şi
pentru fiica mea Eugenia - Eliza şi nepoţica mea Maria - Clara,
sunt şi pentru toţi aceea dintre voi, care le citesc cu multă
atenţie.
Mă rog bunului Dumnezeu să vă dea darul de a putea
înţelege cele scrise în aceasta carte, dar şi a scrierillor din
Bibliografie, pentru folos duhovnicesc şi pentru mântuirea
voastră.
Şi, să nu uitaţi nici o clipă, că putem pierde uneori totul în
viaţă, dar sufletul să nu-l pierdem, că el trebuie să ajungă la
Tatăl ceresc, în Împărăţia lui Hristos.
Iubiţi-vă şi rugaţi-vă neîncetat. Amin!
Autorul,
Dr. ing. Dumitru NEAGU
P.S. - Vezi ”Biografia personală” şi „Anexă- Cărţi tipărite” de la
sfârşitul cărţii.
1
MESIA ESTE IISUS HRISTOS MÂNTUITORUL LUMII
Mesia în cele trei religii monoteiste

Mesia în iudaism, creştinism şi islam, cele trei religii
monoteiste ale lumii, trebuie să fie ultimul urmaş pe tronul lui
David. „Mesia” vine din limbile semitice: în ebraică Moşiach, în
arabă Masih, însemnând „uns”. Acest cuvânt a fost tradus în
greacă, unde a dat forma Χριστός, transcris româneşte Christos,
Hristos sau Cristos.
În iudaism
Conceptul de Mesia eliberator este foarte important
pentru iudaism, Talmudul afirmând: „Lumea a fost creată...
doar de dragul lui Mesia”. Evreii îl aşteptau pe Mesia să-i
elibereze de sub jugul ocupaţiei străine, el fiind, fie un
conducător politico-militar din neamul lui David, fie un personaj
divin venit din ceruri. În orice caz evreii nu aşteptau deloc un
Mesia crucificat ca un infractor de rând, un Mesia care a suferit
şi a fost învins de trupele străine de ocupaţie. De aceea, pentru
evrei era complet ridicol şi chiar o blasfemie ideea că Iisus ar fi
fost Mesia[2], lucru pe care îl admite însuși apostolul Pavel când
zice: „Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru
iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie” [I Corinteni 1: 23].
În creştinism
În Vechiul Testament, Mesia era denumire dată regilor
Israelului sau marilor profeţi. Iar în Cărţile profeţilor, numele
Mesia era rezervat trimisului lui Dumnezeu ca mântuitor,
mesager divin esenţial, aşteptat într-un viitor nedefinit, apariţia
sa pe Pământ marcând triumful poporului evreu (al lui Iahve)
asupra inamicilor şi începutul unei ere paşnice de prosperitate.
2
Dumitru NEAGU
În Noul Testament, Mesia este Mântuitorul lumii,
salvatorul de esenţă divină al obştei, Unsul Domnului, Mesia
este Iisus Hristos [Matei 16: 13-20, Ioan 1: 17].
În islam
În anumite curente din islam corespondentul aproximativ
al lui Mesia este Mahdi. Mai precis, în Coran Isa (Iisus) este
numit Mesia şi se va reîntoarce drept ajutor al lui Mahdi [2].
Mesia este Iisus Hristos- Dumnezeu adevărat şi Om
adevărat
Istoria vieţii lui Hristos face parte din Evanghelie
Iisus, numele Lui propriu [Matei 1: 21, 25; Luca 1: 31] -
care este forma
greacă a lui
Ioshua [Luca 2:
21] ce înseamnă
în ebraică
"Domnul este
mântuirea" sau
"mântuitorul"
[Isaia 61: 11] şi
în greceşte, "cel
care vindecă" - I
se dă la
prezentarea la
templu de către
mama Sa,
Fecioara Maria,
unei Iisus Hristos Mântuitorul, Vindecătorul sufletelor şi a
potrivit trupurilor- „Păstorul cel Bun”
făgăduinţe
divine: "Ea va naşte Fiu şi-I vei pune numele Iisus, pentru că El
va mântui pe poporul Său de păcate" [Matei 1: 21].
3
Mesia, echivalentul cuvântului ebraic Messiah care
înseamnă "unsul lui Dumnezeu" - Mesia, nu e un nume propriu,
ci un titlu care se referă la originea şi misiunea divină a lui Iisus,
în special la slujirea Sa de preot.
Persoana, numele şi actele lui Iisus Hristos sunt
fundamentale pentru Biserica creştină, deoarece în centrul
istoriei mântuirii despre care ea ne dă mărturie stă Iisus Hristos,
cu istoricitatea şi mesianitatea sa incontestabilă.
Realitatea
evenimentelor
mântuitoare, adică
exactitatea istorică şi
localizarea faptelor
săvârşite de Iisus
Hristos, constituie o
preocupare esenţială
pentru autorii Noului
Testament. Deşi
credinţa ca act de
încredinţare în
cuvântul lui
Dumnezeu nu este
determinată cauzal
de dovezile istorice,
totuşi evenimentul
istoric biblic face
parte din Mesia este Iisus Hristos Mâtuitorul lumii, în
argumentarea acestă icoană bizantină, este încadrat la dr. de
credinţei : "Dacă Maica Sa- Fecioara Maria şi la stg. de
Înaintemergătorul Său Ioan Botezătorul.
Hristos n-a înviat,
zadarnică este credinţa noastră" [I Corinteni 15: 14]. Întrucât
"Dumnezeu S-a arătat în trup" [I Timotei 3: 16], la "plinirea
4
Dumitru NEAGU
vremii" [Galateni 4: 4], istoria biblică face parte din credinţa
creştină. Dumnezeu ne-a mântuit în persoana şi prin lucrarea
răscumpărătoare a lui Iisus Hristos, săvârşită aici şi acum, de
aceea Noul Testament introduce pe credincios în istoria
mântuirii pe care o realizează Acesta. Istoria vieţii şi slujirii lui
Iisus Hristos face parte integrantă din mesajul Evangheliei şi al
credinţei creştine. "Acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este
Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţa în numele
Lui" [Ioan 20: 31].
Deşi n-a avut păcat *Ioan 8: 46], Iisus a acceptat să-Şi
inaugureze misiunea Sa răscumpărătoare cu botezul de la Ioan,
în Iordan [Matei 3: 13-17] şi aceasta pentru a împlini o
rânduială sacră *Luca 7: 29-30] şi ca semn anticipat al Jertfei
Sale pe cruce. Acest act profetic -însoţit de "teofania" Sfintei
Treimi -arată că Iisus era deja pregătit să ia asupra Sa păcatele
lumii.
Începutul misiunii Sale coincide cu cea dintâi confruntare
directă cu diavolul, cu care va continua lupta până ce-l va birui
prin jertfa Sa.
Hristos nu S-a identificat cu Mesia aşteptat de evrei
Mai întii trebuie spus că mesianismul profeţilor era înţeles
de iudeii contemporani lui Iisus într-un sens strict politic şi
naţionalist. Din dorinţa de a se elibera de sub stăpânirea
romană, sentimentul aşteptării lui Mesia, închipuit ca un
eliberator naţional şi restaurator politic, era foarte puternic la
poporul iudeu din vremea lui Iisus.
Din textele care vorbesc despre mesianitatea lui Iisus
[Matei 16: 13-20; Marcu 8: 27-30; Luca 9: 18-21] şi mai ales din
răspunsurile pe care le-a dat în dialogul ispitirii Sale în pustie
[Matei 4: 1-10] reiese în mod clar că El nu S-a identificat cu
imaginea acelui Mesia aşteptat de iudeii din vremea Sa,
afirmând că slujirea Sa mesianică nu are un caracter politic:
5
"Trebuie să binevestesc Împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi,
fiindcă pentru aceasta sunt trimis” [Luca 4: 43}. Desigur El n-a
respins slujirea mesianică în sine, aşa cum au descris-o profeţii,
şi în primul rând n-a respins ideea că Mesia va apărea într-o
formă umană, în chip de rob, ascultător până la moarte *Filipeni
2: 7-8], ci pe acel Mesia incompatibil cu "Împărăţia lui
Dumnezeu", imaginat de oameni şi nu voit de Dumnezeu
[Marcu 8: 31-33). El a trebuit deci să refacă o întreagă
concepţie despre Mesia - mai ales că evreii nu puteau pune
împreună conceptul de Mesia şi necesitatea suferinţei -,
afirmând că "Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să
slujească şi să-Şi dea viaţa, răscumpărare pentru mulţi" [Marcu
10: 45). Se pare că tocmai pentru a nu da credit unei astfel de
interpretări eronate a funcţiunilor mesianice, Iisus a preferat să
se păstreze tăcere în ce priveşte identitatea Sa cu Mesia [Matei
16: 20; Marcu 8: 30; 9: 9; Luca 4: 41) şi a fost nevoit Să recurgă
la titluri noi şi mai greu de înţeles, echivalente ale lui "Mesia",
cum ar fi acela de "Fiul Omului" [Matei 9: 6; Ioan 9: 35].
Aşa cum reiese din unele pericope evanghelice,
convingerea că în Iisus din Nazaret Dumnezeu însuşi este
prezent, în persoană, şi lucrează mântuirea lumii, s-a format şi
s-a consolidat în rândul ucenicilor şi ascultătorilor Săi, în mod
treptat [Ioan 12: 16]. Astfel, la început s-a crezut că este un
profet [Ioan 4: 19] sau ultimul profet, superior profeţilor
anteriori *Marcu 6: 4; Luca 7: 16; 13: 30; Fapte 7: 52+, că este un
nou Ilie [Marcu 4: 25-27; 6: 15; 7: 16; cf. I Regi 17: 23-24], mai
ales că se credea că Ilie va fi înaintemergătorul lui Mesia
[Maleahi 3: 23], că este un nou Moise [Marcu 2: 20; Fapte, 3:
22; 7: 32; cf. Ies., 4: 10], că este Ioan Botezătorul înviat *Marcu
6: 16), că este un om adeverit de Dumnezeu prin minuni (Fapte,
2: 32; Luca 24: 19].
6
Dumitru NEAGU
Învierea Sa a desăvârşit credinţa că Hristos este Fiul lui
Dumnezeu
Există momente şi fapte decisive care au contribuit la
întărirea acestei convingeri: cum ar fi minunile, mărturia lui
Petru [Ioan 6: 69), schimbarea la faţă [Marcu 9: 9], şi mai ales
învierea Sa din morţi. Fără îndoială că faptul învierii a întărit şi
desăvârşit credinţa că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
Icoana Învierii Domnului, sau Pogorârea în Iad, după ce Şi-a dat Duhul pe Cruce,
Hristos a spulberat cu Slavă porţile Iadului şi a luat pe protopărinţii noştri Adam şi
Eva şi pe toţi drept credincioşii care aşteptau întru nădejdea învierii şi i-a dus în
Rai, care era închis, împreună cu tâlharul de pe cruce.
Centurionul roman însărcinat cu paza mormântului, care n-a

avut alte argumente decât semnele firii ce au însoţit
evenimentul răstignirii, a putut spune, "Cu adevărat, Fiul lui
Dumnezeu era Acesta !" [Matei 27: 54]. Iar Apostolul Toma,
după ce constată realitatea faptului învierii, exclamă : "Domnul
meu şi Dumnezeul meu" [Ioan 20: 28].
7
Pe de altă parte, aşa cum reiese din unele texte, Iisus
însuşi Şi-a revendicat slujirile mesianice, recunoscând în mod
deschis ca El este Hristos-Mesia. După ce citeşte în sinagoga din
Nazaret un text din profeţia lui Isaia [42: 7], Iisus conchide :
"Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre" [Luca
4: 21]. În convorbirea cu femeia samarineană, după ce aceasta
Îi spune : "Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când
va veni, Acela ne va vesti nouă toate", Iisus îi răspunde : "Eu
sunt, Cel ce vorbesc cu tine" [Ioan 4: 25- 26]. La întrebarea
arhiereului : "Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?", Iisus
răspunde : "Eu sunt" [Marcu 14: 61- 62). Prin urmare, nu există
nici o îndoială că Iisus a fost conştient şi convins de aceasta de
la început. El afirma că este trimis de Tatăl ("Cine Mă primeşte
pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine" - Matei 10: 40;
cf. Matei 15: 24; Marcu 12: 6), că împărtăşeşte cu Dumnezeu
aceeaşi fire şi aceeaşi putere şi de aceea cere : "Credeţi în
Dumnezeu şi credeţi în Mine" [Ioan 14, 4].
Acest Iisus este Hristos Mesia
Chiar dacă a evitat, în anumite ocazii, să spună deschis că
El este Mesia, totuşi El a mărturisit totdeauna că are autoritatea
lui Dumnezeu, ca Fiu al Acestuia. Întrebat de autorităţile iudaice
din Ierusalim : "Dacă tu eşti Hristosul, spune-o nouă fără sfială,
Iisus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrurile pe care le
fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine"
[loan 10: 24-25]. El a lăsat ca cei care vedeau faptele Sale şi cei
care ascultau cuvintele Sale să se convingă în mod liber.
Întrebat de ucenicii trimişi de Ioan Botezătorul : "Tu eşti "Cel ce
trebuie să vină", sau să aşteptăm pe altul?", Iisus a răspuns :
"Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi : orbii îşi
capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii
aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte" [Matei 11: 3,
5].
8
Dumitru NEAGU
Pe temeiul acestor mărturii şi dovezi, apostolii şi marea
majoritate a ascultătorilor Săi au crezut că acest Iisus din
Nazaret este "Cel ce trebuie să vină" [Matei 11 3], Mesia cel
aşteptat. De aceea, mesianitatea lui Iisus face parte din
mărturisirea de credinţă a Bisericii primare: "Cine este
mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristos ?" [I
Ioan 2: 22]. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că greşeala
iudeilor din vremea Mântuitorului constă tocmai în aceea că ei,
deşi recunosc că El este Iisus, nu admit că acest Iisus este
Hristos Mesia [Cateheza X: 14].
Esenţa misiunii lui Iisus este mântuirea omului
Iisus Hristos a arătat că esenţa misiunii Sale este
mântuirea, o noţiune biblică mai veche, căreia El îi dă o
semnificaţie nouă, cuprinzătoare : "Fiul Omului n-a venit ca să
piardă sufletele, ci ca să le mântuiască" (Luca 9, 55). În Noul
Testament, mântuirea este legată de persoana şi opera lui Iisus
Hristos şi constă în aducerea credinciosului la o viaţă nouă, în
comuniune cu Dumnezeu în Hristos. Mântuirea înseamnă
recuperarea sensului spiritual şi a conţinutului plenar al
existenţei : "Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea
întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în
schimb pentru sufletul său?" [Matei 14: 26]. Dacă păcatul este o
stare de diminuare şi de dezbinare interioară, care vine din
ruptura comuniunii cu Dumnezeu [Ioan 9: 16, 31], mântuirea
este o plinătate a existenţei care vine din harul şi iubirea de
Dumnezeu. De aceea noţiunea de mântuire, mai ales în
Evanghelia după Ioan, este pusă în legătură cu o altă noţiune
biblică şi anume aceea de viaţă. "Învăţătorule bun, ce bine voi
face, ca să am viaţă veşnică?" [Matei 19: 16]. Iisus Hristos este
însăşi sursa vieţii dumnezeieşti : "Căci precum Tatal are viaţă în
Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă în Sine" [Ioan 5, 26]. Dumnezeu
L-a dat pe Fiul Său ca lumea să aibă viaţă din viaţa Sa [Ioan 3,
9
16). EI este cel ce dă viaţă [Ioan 5: 21], pentru că "în El
locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii" [Coloseni 2:
9].
Dar "calea care duce la viaţă" [Matei 7: 14] este calea
jertfei: Iisus a arătat că mântuirea ca şi viaţa este un act de
jertfă: "Căci cine va voi să-şi scape viaţa o va pierde" [Matei 16:
25) .
Iisus a acceptat moartea Sa ca pe o jertfă adusă lui
Dumnezeu pentru toţi oamenii
Iisus a cunoscut drumul vieţii Sale şi a fost conştient că
faptele şi destinul Său [Ioan 19: 17+ fac parte din voia Tatălui
[Luca 24: 45-47]. El însuşi a prevestit de mai multe ori Patima Sa
[Matei 16: 21; 17: 22-23; 20: 17-19 şi paral.] şi a considerat
jertfa ca singura cale de a reda viaţa adevărată acestei lumi: "Şi,
după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se -
înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă
viaţă veşnică" [Ioan 3: 14; cf. 12: 34]. De aceea, apostolului
Petru care Îi ceruse să renunţe la drumul jertfei îi spune :
"Înapoia Mea, satano" [Matei 16: 23). Deşi fără de păcat (I
Petru 2: 22-23] deşi fără nici o vină în faţa autorităţilor civile
(vezi afirmaţia lui Pilat - Luca 23: 14; cf Matei 27: 24; Ioan 11: 4;
18: 38), Iisus a acceptat în mod Iiber şi real să sufere,
considerând că moartea Sa este o jertfă de ispăşire adusă lui
Dumnezeu pentru toţi oamenii: "El a gustat moartea pentru
fiecare om" [Evrei 2: 9].
Iisus a cunoscut sensul soteriologic ( Soteriologia se ocupă cu
studiul conceptului de mântuire) al misiunii Sale şi îndeosebi valoarea
mântuitoare a jertfei Sale. El a ştiut că rostul întrupării Sale este
acela de a elibera lumea de păcat şi de a-i da o viaţă nouă prin
înfrângerea morţii. El a ştiut că slujirea Sa constă tocmai în a
chema pe păcătoşi la mântuire *Marcu 2: 17], în a căuta şi a
mântui "oaia cea pierdută" [Luca 19: 12). Dar El a cunoscut că
10
Dumitru NEAGU
mântuirea nu este cu putinţă decât prin moartea Sa şi de aceea
a primit-o de bună voie. Deşi ucenicii voiau să pregătească
Paştele iudaic, iniţiat în Egipt, Iisus a devenit "Paştele" nostru,
prin cinstitele Lui Patimi [I Corinteni 5: 7]. De fapt, pe cruce se
realizează scopul întrupării Sale : "Nu trebuie, oare, ca Hristos
să pătimească acestea şi să intre în slava Sa ?" [Luca 24: 26).
Mântuirea noastră s-a produs în lupta directă pe care Iisus a
dus-o cu moartea, pe cruce: "Acum este judecata acestei lumi;
acum stăpinitorul lumii acesteia va fi aruncat afară" [Ioan 12:
31].
În Patimile Sale, Iisus a arătat că esenţa vieţii şi a mântuirii
constă în smerenie, evlavie şi ascultare desăvârţită faţă de
Dumnezeu. "În zilele trupului Său, El a adus, cu strigăt şi cu
lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască
din moarte şi auzit a fost pentru evlavia Sa şi, deşi era Fiu, a
învăţat ascultarea din cele ce a pătimit şi desăvârşindu-Se, S-a
făcut tuturor ce-L ascultă pricină de mântuire" [Evrei 5: 7-9].
Patimile au fost în acelaşi timp şi momentul proslăvirii Sale.
Momentele din Săptămâna Mare sunt ca nişte trepte pe scara
descoperirii lui Dumnezeu în trupul lui Iisus.
Lupta cu moartea pe crucea Golgotei n-a fost un accident
sau o înfrângere, ci o biruinţă. De aceea învierea rămâne
momentul suprem al proslăvirii Fiului şi al revelaţiei dumnezeirii
Sale : "Dumnezeu L-a înviat dezlegând durerile morţii, întrucât
nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea" [Fapte, 22].
După înviere Hristos a devenit "piatra din capul
unghiului” a Bisericii
Învierea este evenimentul central care a decis credinţa
apostolilor în divinitatea lui Iisus [Matei 28: 17], precum şi
întemeierea Bisericii: "Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este
propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră" [I
Corinteni 15: 14]. După Înviere, apostolii au înţeles definitiv şi
11
plenar cine este Iisus Hristos şi ce semnificaţie are opera Sa.
"Acest Iisus, pe Care Dumnezeu L-a făcut Domn şi Hristos"
[Fapte, 2: 36), a devenit "piatra din capul unghiului" [Fapte, 4:
1] a Bisericii, poporul Noului Legământ, pe care apostolii au
zidit-o după Cincizecime, ca trup tainic al Domnului, prin
puterea Duhului Sfânt.
În centrul predicii Sale revine tema Împărăţiei lui
Dumnezeu şi cea de a doua venire a Sa
După învierea Sa, timp de 40 de zile [Fapte, 1: 3] Iisus
rămâne împreună cu apostolii săi pe care îi pregăteşte pentru
misiune în lume, făgăduindu-le puterea Duhului Sfânt. În acest
răstimp, în centrul predicii Sale revine tema Împărăţiei lui
Dumnezeu, Apostolii au fost trimişi anume să propovăduiască
apropierea împărăţiei lui Dumnezeu [Fapte 19: 8), Desigur,
activitatea apostolilor face parte din iconomia Duhului Sfânt în
Biserică, în care Iisus le-a încredinţat un rol unic [Matei 14: 8].
Evanghelistul Luca arată că timp de patruzeci de zile după
înviere, Iisus a rămas împreună cu apostolii, învăţându-i despre
împărăţia lui Dumnezeu, în aşteptarea trimiterii Duhului Sfânt
peste ei [Fapte, 1: 2-5], Iisus Hristos sfârşeşte viaţa şi activitatea
pământească înălţindu-se cu trupul la cer [Luca 24: 51; Fapte, 9:
11], unde stă de-a dreapta Tatălui [Fapte, 2: 33-34]. El a
făgăduit apostolilor Săi ca la sfârşitul lumii acesteia va veni
iarăşi plin de slavă [II Petru 3: 4; I Ioan 2: 28] Să judece pe cei vii
şi pe cei morţi, care vor învia cu trupul odată cu venirea Sa întru
slavă, şi să separe pe cei buni de cei răi [Matei 25: 31-46; Marcu
7: 38]. De aceea, "ziua Domnului" [Amos 6: 18] va fi pentru unii
ziua judecăţii [Matei 10: 15; I Corinteni 3: 13), sau "ziua mâniei
lui Dumnezeu" [Romani 2: 5], iar pentru alţii "ziua eliberării"
[Efeseni 4, 30].
Cincizecimea, întemeierea Bisericii creştine
12
Dumitru NEAGU
Întorcându-se în Ierusalim, apostolii cărora li s-au alăturat
"femeile", Maria, mama lui Iisus şi fraţii Lui *Fapte 1, 14+ şi alţi
ucenici - erau în aşteptarea sărbătorii Cincizecimii şi a pogorârii
Duhului Sfânt [Fapte, 2: 1- 5]. (Cincizecimea era una din marile
sărbători ale poporului iudeu stabilită pentru a comemora
primirea Legii pe Muntele Sinai, care se prăznuia în Ierusalim, în
vremea secerişului, la cincizeci de zile după Paşti), Cincizecimea
a devenit sărbătoare creştină deoarece acum se întâmplă
botezul cu Duhul Sfânt asupra apostolilor [Fapte, 2: 4) şi deci
are loc întemeierea Bisericii creştine, ca Trup al lui Hristos şi
templu al Duhului Sfint [3].
Minunile făcute de Hristos în fiecare an în Ţara Sfântă
sunt mărturii ale dumnezeirii Sale
Consider că cele trei minuni mari din Ţara Sfântă, tratate
de mine cu multe amănunte duhovniceşti în Cartea a X-a [4],
dar mai ales minunea Pogorârii Sfintei Lumini, în Sâmbăta
Mare, de Paştile Ortodox, pe care Dumnezeu o săvârşeşte în
fiecare an, de peste 2000 de ani, numai de Paştile Ortodox, este
ceva extraordinar este dumnezeiesc.
Dumnezeu ne arată nouă fiilor Săi, oamenilor, că religia
Ortodoxă este cea care păstrează dreapta credinţă, este cea
Binecuvântată de Hristos, pentru că această Minune se
întâmplă numai de Paştile Ortodox. Ne mai arată, că Domnul ne
aşteaptă pe toţi în Împărăţia Sa, pentru că Minunea se
săvârşeşte în faţa tuturor oamenilor, fiind de faţă şi
reprezentanţii celorlalte religii. Ne mai arată deasemenea, prin
Pogorârea Luminii necreate, că Hristos este prezent în mijlocul
nostru al oamenilor, este viu, lucrător, mântuitor.
Ce dovadă mai mare ca aceastea, doresc necredincioşii ca

să creadă, că Hristos este Mesia, Mântuitorul lumii ?
2
TAINA ÎMPĂRĂŢIEI LUI HRISTOS
Ce este Împărăţia lui Dumnezeu?

Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia cerurilor este
Împărăţia lui Hristos, care începe tainic odată cu Întruparea
Domnului Iisus Hristos la Bunavestire şi se înstăpâneşte definitiv
odată cu A doua venire a Domnului la sfârşitul timpului.
Împărăţia cerurilor, „Cel care va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui
Dumnezeu şi el îmi va fi Mie fiu” [Apoc. 21:7].
În Vechiul Testament
În conştiinţa poporului Israel, Dumnezeu însuşi era
„împăratul cel mare” *Psalmi 47+ care împărăţea peste ei *I Regi
8: 7], iar regii sau împăraţii îngăduiţi de Dumnezeu peste popor
- începând cu Saul *I Regi 9-10] - prin ungere nu erau decât
înlocuitori pământeşti ai lui Dumnezeu în aşteptarea împărăţiei
14
Dumitru NEAGU
definitive a lui Dumnezeu peste Israel, peste toate neamurile şi
peste tot universul [Psalmi 46; 47; 96].
În Noul Testament
Aşteptarea împărăţiei lui Dumnezeu era cu atât mai
accentuată în timpul Mântuitorului, cu cât Israel nu mai avea un
singur rege sau împărat, cum cunoscuse poporul în timpurile de
glorie de altădată. Această aşteptare avea un caracter politic
pentru unii (zeloţii, de pildă, care aşteptau un mesia-rege care
să-i elibereze de jugul roman) sau spirituală, mistică pentru alţii
(esenienii, de pildă). Şi Iisus spune că împărăţia lui Dumnezeu
nu este din lumea aceasta, ci este înlăuntrul inimii, adică
restaurarea relaţiei dintre Dumnezeu şi om.
Ioan Botezătorul propovăduieşte „Pocăiţi-vă, că s-a
apropiat împărăţia cerurilor” [Matei 3: 2]. Şi Iisus la rândul lui
şi-a început propovăduirea tot cu aceste cuvinte, după
evanghelistul Matei [Matei 4: 17], sau, după evanghelistul
Marcu: „După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea,
propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Şi zicând: S-
a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu.
Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” [Marcu 1: 14-15]. Mai târziu
însă, Iisus le spune fariseilor: „iată a ajuns la voi împărăţia lui
Dumnezeu” [Matei 12: 28; Luca 11: 20]. Împărăția lui
Dumnezeu este deja în lucrare sau în desfăşurare, dar în mod
tainic, ca o sămânţă [pilda neghinelor - Matei 13] sau ca un
aluat [pilda aluatului - Matei 13] pe care Dumnezeu le face să
crească în inima omului [Matei 13].
Către sfârşitul lucrării Sale pământeşti, când toate cele
profeţite despre El (suferinţa, moartea şi învierea) urmau să se
precipite, Iisus acceptă să fie numit rege sau împărat, dar unul
blând [Matei 21: 5; Luca 19: 38; Ioan 12: 13-15], lipsit de ambiţii
pământeşti, a cărui împărăţie nu este din lumea aceasta [Ioan
18: 36]. Prin înviere şi înălțarea la ceruri, Iisus, Fiul Omului şi Fiul
15
lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime, este
încoronat şi înscăunat ca rege/împărat al universului (cum este
reprezentat iconografic, ca Pantocrator - „atotstăpânitor”),
până la „sfârşit”, când Domnul va preda împărăţia lui
Dumnezeu şi Tatălui şi Dumnezeu va fi toate în toţi, după
cuvântul Apostolului Pavel în prima epistolă către Corinteni:
„Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui. După
aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu
şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi
orice putere. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune
pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă,
care va fi nimicit, este moartea. "Căci toate le-a supus sub
picioarele Lui". Dar când zice: "Că toate I-au fost supuse Lui" -
învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate. Iar când
toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce
I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.” [I
Corinteni 15: 23-28] [5].
Unde e cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu?
Sfântul Apostol Pavel zugrăveşte întru totul duhovniceşte
împărăţia lui Dumnezeu, spunând că aceasta nu e mâncare şi
băutură, adica nimic material, simţit, care presupune desfătări
fizice, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt [Rom. 14: 17].
Însuşi Hristos a spus despre împărăţia lui Dumnezeu că nu se
poate spune despre ea: Iat-o aici sau acolo [Luca 17: 21]. Ea e
veşnică, nu de aici, nu este din lumea aceasta [Ioan 18: 36]. Şi
tocmai pentru acest fapt nu este firesc să se întrebe unde se
află.
Lumea pământească – materială nu se poate lega de
cealaltă lume - cerească. Acolo există, pământeşte vorbind, cu
totul alte „dimensiuni" - duhovniceşti, de neatins de noi, câtă
vreme suntem în trup. Dar, ca făpturi create pentru veşnicie, noi
nu suntem întru totul lipsiţi de posibilitatea de a percepe
16
Dumitru NEAGU
cealaltă lume şi de a intra în contact cu ea. Ziditorul ne-a creat
şi duhovniceşte, ca, atâta vreme cât ne mişcăm în lumea
materială, să putem să o simţim cu sufletele noastre şi pe cea
imaterială. Rugăciunea e, de pildă, un chip de părtăşie cu
cealaltă lume. Experienţa de rugăciune a credincioşilor sinceri,
afundaţi într-o adevărată viaţă harică, e o mărturie că ea ţine de
„domeniul" împărăţiei lui Dumnezeu. Experimentarea celor mai
înalte simţăminte - al dreptăţii, adică al libertăţii faţă de păcat,
al păcii conştiinţei, adică al armoniei în legătura noastră cu
Creatorul şi cu toate făpturile, şi al desfătării harice a Raiului
adică al fericirii care depăşeşte orice altă fericire pământească -
reprezinta stări care ţin de „gustarea" împărăţiei lui Dumnezeu.
Omul este alcătuit din trup fizic şi din suflet nematerial.
Nici oamenii cei mai învăţaţi nu înţeleg cum este unit sufletul cu
trupul în om. Iar sufletul, la rândul său, este legat cu o serie de
legături nevăzute.
Omul este de neînţeles pentru sine însuşi. Pascal a
exprimat foarte bine aceasta când a spus: „Nu ştiu... cum sunt
eu însumi [...] Nu ştiu cum e trupul meu, ce sunt simţurile mele,
ce este sufletul meu şi însăşi acea parte din fiinţa mea care
gândeşte ceea ce spun, care raţionează despre toate şi asupra
ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul... Tot ceea ce
cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai
mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita."
Omul poartă în trupul şi în sufletul său taine în faţa cărora
rămâne fără grai. El are capacitatea de a judeca, însă el însuşi
nu ştie cum se nasc gândurile sale. Taina raţiunii în om,
minunea imaginaţiei lui înaripate biruind obstacolele timpului şi
spaţiului şi posibilitatea dată duhului său de a zbura
neîmpiedicat deasupra lor, cât şi multe alte minuni ale lumii lui
trupeşti şi sufleteşti - fie ca toate acestea să-l smerească pe om
17
şi să-l conducă la binecuvântata cutremurare înaintea tainei
propriei sale existenţe!
Acestea şi alte observaţii asemănătoare îl conduc pe orice
om înzestrat cu raţiune la concluzia că, pe lângă lumea
materială şi lucrurile materiale, există neîndoielnic şi o mulţime
de lucruri imateriale şi chiar o întreagă lume imaterială, despre
care e nepotrivită întrebarea: unde se află aceasta?, în limitele
spaţialităţii la nivelul perceptibilului, rod al fiinţei noastre
pământeşti.
Lumea fizică se află în spaţiu şi timp. Lumea făpturilor
duhovniceşti este legată cu aceste categorii, fără a fi însă
supusă măsurilor ei pământeşti, accesibile nouă. Împărăţia
cerurilor, ca şi îngerii, aceste fiinţe spiritual-raţionale fără de
trup, dar reale, există; ca şi sufletele omeneşti trecute în lumea
cealaltă. Ele aparţin lumii duhovniceşti, nevăzute, zidite de
Dumnezeu, despre care citim încă din primele rânduri ale
Bibliei: La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul [Facerea
1: 1], adică lumea nevăzută şi cea văzută. În acest sens şi în
Simbolul de credinţă se spune: „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl
Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor
văzute şi nevăzute."
Unde se află sufletele celor decedaţi?
Acum noi trăim pe pământul văzut. Însă viaţa viitoare,
făgăduită nouă atât de limpede de Domnul lisus Hristos [v. Ioan
17: 2] şi neîncetat pomenită în Cuvântul lui Dumnezeu, nu va fi
pe acest pământ, care este trecător [v. II Petru 3: 10], ci într-un
cer nou şi pe un pământ nou, în care va locui dreptatea [v. II
Petru 3, 13] şi care vor dăinui veşnic. Până la cea de-a Doua
Venire a lui Hristos sufletele celor decedaţi se vor afla în aşa-
numita lume de dincolo. Acum, perdeaua trupului ascunde de
noi această lume, însă ea există. Când corpul grosier slăbeşte în
această viaţă, iar aceasta se petrece la moarte, vom ieşi cu
18
Dumitru NEAGU
sufletul nostru în lumea nevăzută şi o vom vedea pe aceasta cu
ochii duhovniceşti. Tainica lume de dincolo nu este accesibilă
simţurilor trupeşti. Suntem neputincioşi în a o descrie, căci
despre ea nu există nici o reprezentare, nici cuvinte potrivite pe
acest pământ. Şi, desigur, noi trebuie să ştim cu certitudine
măcar puţin despre ea, căci toţi, după această viaţă, avem de
călătorit; după o mai lungă ori mai scurtă plutire în oceanul
vieţii ne vom opri la limanul veşniciei.
Marele Apostol Pavel, învrednicit să fie răpit cu duhul încă
din această viaţă pe lumea cealaltă, a auzit acolo cuvinte pe
care nu se cuvine omului să le grăiască [II Corinteni 12, 4].
Oricare ar fi fost conţinutul acestor cuvinte, el nu ni le-a
dezvăluit, căci lucrurile din lumea nevăzută sunt de neexplicat în
această lume. Într-o altă întâmplare, acelaşi Apostol ne atrage
atenţia că există o diferenţă între limbile omeneşti şi limbile
îngereşti [v. I Corinteni 13: 1]. Pe de altă parte, dacă pentru
nimeni şi în nici un chip lumea tainică de dincolo nu ar fi
accesibilă, atunci nimeni nu ar fi fost în stare să creadă întru ea.
Ce ne spune credinţa?
Unul este Făcătorul lumii cereşti şi pământeşti, al tuturor
celor văzute şi nevăzute. Prin El şi în El cele văzute şi cele
nevăzute stau în legătură.
Unul este Cuvântul lui Dumnezeu, născut mai înainte de
toţi vecii, prin care toate s-au făcut *v. Ioan 1: 3]. Acest Cuvânt,
Fiul lui Dumnezeu, Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi, S-a
făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slava ca
a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (adica El ne-a
adus mântuitorul Har şi ne descoperă Adevărul - n.n.) [Ioan 1:
14]. Cu arătarea Lui că Dumnezeu în trup pe pământ [v. I
Timotei 3:16], lisus Hristos uneşte cerul şi pământul, aşează un
pod între făptura văzută şi cea nevăzută. Şi unind într-un chip
neînţeles dumnezeiasca Sa fire cu firea noastră şi arătându-Şi
19
plinătatea Lui în vremea vieţii Sale pământeşti, chip de rob
luând, făcându-Se asemenea oamenilor [Filipeni 2: 7], aceasta a
făcut cu putinţă pentru firea omenească, slobozită de păcat, să
se facă părtaşă firii dumnezeieşti [v. II Petru 1: 4].
Unul este Duhul Sfânt, Care luminează ca Duh al
Adevărului [v. Ioan 15: 26] cerul şi pământul şi Care dăruieşte
viaţă şi celor morţi, şi celor vii, fiind de Viaţă Făcător.
Unul este Trupul lui Hristos - Biserica -, care uneşte lumea
de Sus cu cea de jos, adică îngerii şi duhurile drepţilor celor
desăvârşiţi [Evrei 12: 23] cu lumea oamenilor, care trăiesc încă
aici, pe pământ. Biserica îi uneşte şi pe vii, şi pe morţi, deoarece
în ea, de la Veşnicul şi Viul Dumnezeu, ca de la un etern Izvor,
se revarsă râuri de viaţă veşnică asupra tuturor credincioşilor în
Hristos - atât a celor care rătăcesc încă pe pământ, cât şi a celor
plecaţi în împărăţia nemuririi. În acest mod să fie iarăşi unite în
Hristos cele din ceruri şi cele de pe pământ - toate întru El
[Efeseni 1: 10]. Astfel, cei care cred în Dumnezeu şi păzesc
poruncile Lui să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie
întâi născut între mulţi fraţi [Romani 8: 29].
În acest neînţeles chip, Hristos apropie viaţa pământească
de cea cerească si face fiinţa nevăzută în aşa măsură accesibilă
oamenilor pământeşti, încât Sfântul Apostol Pavel să poată să
spună că prin Hristos ne îmbogăţim în tot cuvântul şi în toată
cunoştinţa [I Corinteni 1: 5]. Calea către înţelegerea lumii
nevăzute este credinţa. Prin credinţă înţelegem [Evrei 11: 3].
Umblăm prin credinţă, nu prin vedere [II Corinteni 5: 7].
Prin urmare, Domnul lisus Hristos a venit pe pământ ca să
ne dăruiască împărăţia cerurilor. Aceasta nu este aici ori acolo,
ci înăuntrul nostru, dacă vom trăi după dumnezeiasca dreptate,
ori e departe de noi, dacă ne afundăm în păcate. Împlinind voia
lui Dumnezeu, tu vei fi în împărăţia cerurilor încă din această
viaţă! Căci împărăţia lui Dumnezeu este dreptate! Caută
20
Dumitru NEAGU
desfătările nu în veseliile cele pline de păcat, ci în virtuţile pe
care Hristos le cere, şi vei gusta încă de aici din veşnica bucurie
a împărăţiei cerurilor. Pentru că aceasta nu e doar dreptate, ci
şi bucurie! împacă sufletul tău zbuciumat de patimi şi păcate,
luptându-te cu demonii, şi vei avea pace cu Dumnezeu,
preadulce pace în conştiinţă şi pace cu aproapele, adică acea
neobişnuită pace care covârşeşte orice minte [Filipeni 4: 7]. Căci
împărăţia cerurilor nu e doar dreptate şi bucurie, ci şi pace în
Duhul Sfânt [v. Romani 14: 7]. Dacă vei căuta să mergi neabătut
pe această cale, vei gusta cât de bun este Domnul şi nu vei mai
întreba: „Unde este împărăţia cerurilor?" Căci o vei avea în sine,
după cuvintele lui Hristos: împărăţia lui Dumnezeu este
înăuntrul vostru [Luca 17: 21], [Arhimandrit Serafim Alexiev,
"Judecata de apoi. Viaţa de după moarte", Ed. Sophia].
Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru
În Sfânta Scriptură Mântuitorul Iisus Hristos ne
mărturiseşte că „Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”
[Luca 17: 21]. Cum putem şti şi înţelege acest lucru? Ştim şi
înţelegem acest lucru atunci când trăim adevărata bucurie şi nu
doar fericire, ci un sentiment care e mai presus de sentimentul
de fericire. Este un sentiment care vine din inimă doar atunci
când Îl ai pe Dumnezeu în inima ta. Dar care este opusul acestui
sentiment?
Sfântul Părinte Cuvios Paisie Aghioritul ne spune că
opusul acestui sentiment este atunci când „devenim anxioşi,
avem sentimente de vinovăţie şi când în interiorul nostru este o
parte din iad.” Ce trebuie să facem pentru a schimba neliniştea
întru bucurie? Soluţia pe care ne-o oferă Părintele este să Îl
lăsăm pe Dumnezeu să ne călăuzească vieţile. În Biserică
suntem călăuziţi cu ajutorul sfintelor slujbe, Sfintelor Taine,
învăţături despre cum să ne rugăm, cum să ne învingem
egoismul despre cum să devenim ai lui Dumnezeu. Aşadar
21
trebuie să ne predăm pe noi înşine Bisericii lui Hristos şi
învăţăturii Sale.
Să ne rugăm în fiecare zi dimineaţa şi seara. Să urmăm
calendarul liturgic şi să participăm la Sfânta Liturghie, să ne
spovedim şi să ne împărtăşim. Să postim în posturile de peste
an, dar şi în zilele de miercuri şi vineri, să citim zilnic din Sfânta
Scriptură şi din scrierile sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Să-
L avem pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în centrul vieţii
noastre şi al familiei noastre.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei în Evanghelia sa ne
scrie: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea
Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” Părintele Paisie spune:
„Oamenii din zilele noastre îşi îngreunează vieţile pentru că sunt
mereu nefericiţi şi nesatisfăcuţi, pentru că îşi doresc mereu şi
mereu alte bunuri materiale. Dar cei care caută adevărata
bucurie trebuie să-şi simplifice viaţa, fără prea multe griji şi
supărări pentru a oferi timp lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaşte
cu adevărat şi pentru a cunoaşte cuvântul Său. Altfel se vor
osteni degeaba încercând să urmeze tendinţa lumii acesteia şi
îşi vor pierde liniştea interioară şi vor găsi doar o tulburare
interioară.”
Cercetaţi-vă vieţile şi fiţi atenţi la lucrurile care nu sunt
necesare pentru voi şi care vă complică mai mult viaţa. Căutaţi
simplitatea în viaţa voastră şi apoi veţi descoperi Împărăţia lui
Dumnezeu înăuntrul vostru [10].
Ce înseamnă Împărăţia Cerurilor?
„Împărăţia Cerurilor însemnează nevoinţă şi cei ce întru
toate se silesc şi se nevoiesc, aceia o dobândesc” [8].
Toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le noi, să ne
gândim la veşnica Împărăţie, pentru care este multă nevoinţă,
dar care aduce neştiută odihnă.
22
Dumitru NEAGU
Împărăţia lui Dumnezeu nu se dobândeşte prin cuvinte, ci
cu puterea credinţei arătată prin fapte. Dar ce înseamnă “prin
fapte?” înseamnă că prin fapta cea lucrătoare a poruncilor lui
Hristos să se depărteze omul de la cele potrivnice şi trupeşti,
adică de la socotelile diavolului care sunt acestea: desfrânarea,
necurăţia, mânia, clevetirea, urâciunea, pomenirea de rău. Să
se depărteze, de asemenea, de rădăcina tuturor răutăţilor:
iubirea de arginţi, deşarta mărire, iubirea de slavă, iubirea de
sine, îngîmfarea care stă împotriva lui Dumnezeu. Că, dacă ar
avea cineva întru sine aceste patimi şi cele asemenea acestora,
trupesc este şi fiu al vrăjmaşului; că numai cele pământeşti
cugetă. Că înţelegerea şi cugetarea cea trupească vrăjmăşie
este lui Dumnezeu, fiindcă Legii lui Dumnezeu nu se supune şi
nici nu poate şi întru unii ca aceştia nu petrece Duhul lui
Dumnezeu. Iar, dacă cineva nu are pe Duhul Sfânt, acela nu este
al lui Dumnezeu. Iar acela ce are pe Duhul lui Dumnezeu, acela
Duhului lui Dumnezeu se supune şi cu Duhul lui Dumnezeu îşi
omoară faptele trupeşti.
Împărăţia cerurilor va fi Rai veşnic
Împărăţia cerurilor este Rai. Acest adevăr ni-l spune Însuşi
Împăratul cerurilor, Hristos. Amintiţi-vă de dialogul cu tâlharul
în momentul răstignirii pe cruce, când zice: „Pomeneşte-mă,
Doamne, când vei venii în împărăţia Ta, iar Mântuitorul zice:
Adevărat zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai” [Luca 23: 42-43]. Ne
vorbeşte despre asta cel care a fost răpit în ceruri şi s-a întors,
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către Corinteni. Într-o zi a
fost răpit de puteri necunoscute şi dus în ceruri. Acolo, zice, era
Raiul. „Şi a văzut şi a auzit lucruri care nu pot fi descrise
omeneşte” [II Corinteni 12: 3-4]. Sfântul Ioan Gură de Aur,
citind cele despre Rai în Sfânta Scriptură, ne precizează: „Când
zice Domnul Rai, se referă la Împărăţia cerurilor.”
23
Deci acolo este Raiul, Raiul însuşi. Împărăţia cerurilor va fi
Rai veşnic. Şi cine nu vrea să fie în Rai? Chiar şi cei care astăzi
neagă existenţa Raiului şi existenţa lui Dumnezeu încearcă să-şi
creeze în jurul lor un rai material, plin de desfătări şi de
dulceţuri, de plăceri şi de mulţumiri. O viaţă în care toate sunt
bune. Dar altfel stau lucrurile pe pământ, unde nu poate exista
Raiul, şi altfel în ceruri. Numai în Împărăţia cerurilor vom găsi
Raiul. Să nu caute deci nimeni aici, pe pământ, raiuri, nici să se
chinuiască să construiască raiuri deşarte. Raiul este unul, făcut
de Dumnezeu, şi se găseşte în Împărăţia cerurilor. Oricine vrea
Rai să se îngrijească să ajungă în Împărăţia cerurilor şi-l va găsi.
Fericiţi toţi oamenii care se vor învrednici să-l găsească! [Arhim.
Spiridonos Logothetis]
Cele trei ipostaze ale Împărăţiei Cerurilor
Mitropolitul Bartolomeu Anania în [7], ne spune că
dinamica Împărăţiei Cerurilor cunoaşte trei ipostaze, care ar
putea fi numite: liturgică, aurorală, plenară.
Nu sunt trei împărăţii, ci una singură în trei ipostaze. Cele
trei ipostaze ale Împărăţiei Cerurilor în felul următor:
a) Oamenii din Împărăţia liturgică se aﬂă pe puntea navei,
unde s- au îmbarcat prin botez şi unde rămân pe toată durata
vieţii lor. Angajaţi pe scara staturilor morale, unii mor în stare
de sfinţenie, alţii rămân pe treptele inferioare, în timp ce alţii se
pot prăbuşi în prăpastie chiar de pe penultima treaptă. În acest
sens, vă recomand să contemplaţi, când veţi avea prilejul, scara
de pe peretele nordic al bisericii din Mănăstirea Suceviţa.
b) Prin moartea trupească, fiecare om trece în Împărăţia
aurorală, care e de natură pur spirituală. Acolo se petrece
judecata particulară a fiecăruia, prin care se face o primă
selecţie: sufletele celor drepţi se înalţă de pe punte în rai, ca
nişte păsări odihnite în văzduhul luminos al pânzelor şi
catargelor, fiecare la măsura vredniciei sale (sau, cine ştie?
24
Dumitru NEAGU
Poate că, prin vrerea lui Dumnezeu, sfinţii şi cei mai buni dintre
cei drepţi îşi iau de aici zborul către limanul cel neînviforat,
Nava (corabia) al cărui Cârmaci este Hristos, conduce oamenii care s- au

îmbarcat prin botez şi unde rămân pe toatã durata vieţii lor, iar sufletele celor
drepţi se înalţă de pe punte în rai. La capătul călătoriei, nava îi va preda lui
Dumnezeu întreaga încărcătură, atât pe viii ce se vor afla atunci pe punte, cât şi
pe morţii din susul şi din josul acesteia. *pictura de la Mănăstirea Suceviţa+
unde vor începe să populeze viitoarea Împărăţie plenară, în

aşteptarea rugătoare a celor de după ei), în timp ce păcătoşii se
coboară în iad, în adâncurile calei, unde duc o existenţă
mucedă, vâscoasă, larvară, fiecare la măsura ticăloşiei lui. Prin
temporalitatea lor, însă, în amândouă se pot produce schimbări
de statut moral, aşa cum vom vedea când voi ajunge să vorbesc
despre rugăciunile Bisericii pentru cei adormiţi. Aceste
rugăciuni le oferă aurora (zorile) Împărăţiei plenare.
c) Ajunsă la capătul călătoriei, nava îi va preda lui
Dumnezeu întreaga încărcătură, atât pe viii ce se vor afla atunci
pe punte, cât şi pe morţii din susul şi din josul acesteia, pentru
ca sufletele unite - sau reunite - cu trupurile transfigurate prin
25
înviere să se supună Judecăţii de Apoi, în urma căreia se va
constitui, definitivă şi veşnică, Împărăţia plenară [7].
Ţelul final al vieţii noastre este mântuirea- Împărăţia
Cerurilor
Ţelul vieţii credincioşilor, dar mai ales al creştinilor
ortodocşi, este să ajungă în vârful scării, acolo unde îi aşteaptă
Hristos cu braţele deschise în Împărăţia Sa- Împărăţia Cerurilor.
Pe drumul acesta al nevoinţelor, urcă atât călugării cât şi
mirenii. Deci, şi unii şi ceilalţi îşi doresc acelaşi lucru:
Mântuirea!
Omul a fost făcut „după chipul şi asemănarea“ Ziditorului-
Dumnezeu [Facerea 1: 26], ca să privească spre El şi să-L
iubească. Nicolae Cabasila în cartea sa „Viaţa în Hristos“ spune
că „omul este creat după chipul lui Dumnezeu ca să ajungă la
asemănarea cu El“. Sfântul Grigorie de Nazianz, a dat o
frumoasă definiţie omului spunând: „Omul este creatura care a
primit porunca să devină Dumnezeu“.
Ce este Mântuirea?
Cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt,
Sfântul Serafim de Sarov, care zicea: “ Scopul vieţii noastre
creştineşti este Mântuirea!!”
Să vedem şi ce ne spune Hristos- Dumnezeul nostru, în
acest sens: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi să Mântuiască
pe cel pierdut“ [Luca 19:10].
Ce ne trebuie oare pentru a ne mântui?
Pentru a ne mântui trebuie să avem săvârşite cele cinci
Sfinte Taine, adică Botezul, Mirungerea, Spovedania,
Împărtăşania şi, respectiv, Cununia religioasă, pentru cei
căsătoriţi. Bine ar fi dacă am avea şi Taina Sfântului Maslu (a
şasea Taină). Primele două Sfinte Taine le au săvârşite toţi
creştinii ortodocşi, dar spovedania şi împărtăşania, numai unii.
Cea mai mare grijă a vieţii noastre este aceea de a ne spovedi şi
26
Dumitru NEAGU
de a ne împărtăşi cel puţin în cele patru posturi mari: postul
Sfintelor Paşti, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, postul
Sfintei Maria şi postul Crăciunului. Aşa cum spălăm lenjeria cu
detergent, tot aşa să ne spălăm şi sufletele noastre prin preot.
Se vorbeşte astăzi de medic de familie şi de avocat de
familie. De Preot de familie nu vorbeşte nimeni! Şi preotul este
cel mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună
religios şi tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari
momente esenţiale ale vieţii noastre, preotul trebuie să fie
lângă noi, el fiind o „călăuză duhovnicească“ în drumul către
Hristos, căci fără acest „mijlocitor“ - preotul - cu siguranţă nu ne
putem mântui. Însuşi Hristos a spus: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă
preoţilor“ [Luca 17:14].
Programul de viaţă duhovnicească care duce la mântuire
Aducându-ne aminte neîncetat de cuvintele Sfântului
Serafim de Sarov care spune că “ Scopul vietii noastre
creştineşti este Mântuirea!!” să luăm aminte şi să ne ostenim a
respecta cele câteva puncte din programul de viaţă
duhovnicească [al Pr. Ioan] descrise mai jos:
1) Să începem fiecare zi a vieţii noastre cu rugăciunile
dimineţii, aprinzându-ne „candela sufletului“ prin „momente de
convorbire“ cu Dumnezeu.
2) După rugăciunile dimineţii, să luăm pe nemâncate
anafură şi agheasmă şi să ne ungem pe frunte cu ulei sfinţit
(mir).
3) Să ţinem post miercurea şi vinerea, respectând patimile
Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă miercuri a fost vândut şi
vineri răstignit. Atenţie! Postul nu ţine numai pînă la apusul
soarelui (aşa cum învaţă greşit unii oameni), ci până la miezul
nopţii!
4) Să mergem la Sfânta Biserică, în fiecare duminică şi-n
sărbătorile religioase, participând la sfintele slujbe; să fim
27
prezenţi nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, trăind (sufleteşte)
fiecare cuvânt ce-l auzim acolo (nemâncaţi).
5) Să nu lucrăm Duminica şi-n sărbătorile religioase, căci
călcând a patra poruncă Dumnezeiască: „Adu-ţi aminte de ziua
odihnei să o sfinţeşti...“ vom primi pedeapsa cuvenită,
dărâmându-ni-se şi ruinându-ni-se tot ce am clădit.
6) Să facem sfeştanie (sfinţirea casei) în fiecare din cele 4
posturi mari ale anului sau cel puţin o dată pe an. Iar dacă
observăm lucruri suspecte (vrăji, farmece, neînţelegeri), să
facem sfeştanie de mai multe ori pe an.
7) Să sfinţim maşina cu care călătorim, pământul pe care
îl semănăm şi îl recoltăm, pentru a avea protecţia Duhului
Sfânt.
8) Să stropim prin casă, la locul de muncă etc., cel puţin o
dată pe lună, cu apă sfinţită.
9) Să tămâiem cât mai des prin casă cu smirnă sau
tămâie.
10) Să avem în fiecare casă o candelă de perete sau de
masă.
11) Să avem în fiecare cameră o icoană sfinţită. Având
icoane, în mod sigur vom simţi protecţia Sfintei Treimi, a Maicii
Domnului sau a Sfântului al cărui chip este pictat, ştiind că
cinstea acordată icoanei se ridică la cel zugrăvit în ea. Ce
frumos îmi spunea bunica: „Căci icoana din perete / Somnul
dulce ţi-l păzeşte“.
12) Să ne ferim să blestemăm, să înjurăm, să drăcuim,
pentru că acestea sunt rugăciuni către satana şi înseamnă că
vorbim limba drăcească.
13) Să citim zilnic din Biblie, din Psaltire, Paraclisul Maicii
Domnului sau un acatist (Acatistul Domnului Iisus Hristos,
Acatistul Maicii Domnului sau acatistul unui Sfânt la care avem
evlavie).
28
Dumitru NEAGU
14) Să rostim zilnic, rugăciunea minţii sau a inimii:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe
mine, păcătosul (păcătoasa), indiferent unde suntem (pe drum,
în autobuz, în tren) şi indiferent ce facem (mergem, stăm,
lucrăm).
15) Să facem milostenie cu săracii şi cu oamenii nevoiaşi
din puţinul pe care-l avem şi astfel ne vom face comoară în cer.
16) Să ne ferim de discuţii sau prietenie cu cei din alte
culte religioase, mai ales când nu suntem stăpâni pe învăţătura
creştin-ortodoxă, căci astfel călcăm porunca a şaptea
bisericească, putând cădea din neştiinţă în necredinţă.
17) Să dăm pomelnice la cât mai multe Sfinte Mănăstiri şi
Sfinte Biserici, după posibilităţile pe care le avem, rugându-ne
mai întâi pentru patriarh, mitropolit, episcopi, preoţii
duhovnici, preoţii pe care-i cunoaştem, călugări şi călugăriţe,
membrii familiei şi chiar pentru duşmanii noştri.
18) Să nu privim niciodată reviste şi ziare pornografice,
filme cu crime şi sex, căci acestea ne întinează sufletul,
implantând în subconştientul nostru multă răutate şi gânduri
necurate.
19) Să ne spovedim ţi să ne împărtăşim cel puţin în cele
patru posturi mari al anului (Sfintele Paşti, Sfinţii Apostoli Petru
şi Pavel, Sfânta Maria şi Crăciun).
20) Pe copiii noştri, până la vârsta de şapte ani, să-i
împărtăşim la fiecare 40 de zile, iar după împlinirea vârstei de
şapte ani, să-i spovedim şi să-i împărtăşim odată cu noi, cel
puţin în cele patru posturi ale anului.
21) Să fim conştienţi de marea responsabilitate pe care o
avem în privinţa creşterii şi educării copiilor. Din copiii noştri
trebuie să facem „copii ai lui Dumnezeu“, drept-slăvitori
creştini, „hrănindu-i“ cu sfaturi duhovniceşti, „îmbrăcându-i“ cu
29
Sfintele Taine şi „adăpându-i“ cu „Apa Dreptăţii” care este
Hristos.
Să nu fim nepăsători cu mântuirea noastră
Să nu fim atât de nepăsători cu mântuirea noastră, căci
nu contează decât unde pune Dumnezeu sfletele noastre după
ce murim! De când a început a gândi, omul s-a muncit cu
întrebările: cine este, de unde vine şi unde merge după moarte.
De aceea spuneau Sfinţii Părinţi: „Cine vrea să se
mântuiască, cu întrebarea să călătorească“. La întrebarea:
„Cum să ne mântuim?“, un părinte a răspuns: „Aveţi învăţătura
lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, împliniţi-o cu fapta şi vă veţi
mântui. Pentru mântuire înainte de toate trebuie pocăinţă
sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să plângem
şi harul va veni“. Aşadar depinde de voinţa noastră dacă ne
vom mântui sau nu. Să ne lăsăm în toate în voia lui Dumnezeu,
cei care tânjim după mântuire, să strigăm către Domnul:
„Mântuieşte-mă, Doamne, aşa cum ştii Tu Însuţi!“ şi atunci ne
va mântui Domnul nostru Iisus Hristos. De fapt Iisus, în limba
ebraică, înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Omul trebuie să aibă
mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de unde
vine şi unde merge : sufletul său vine de sus din cer şi se va
întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia.
Piedicile din calea mântuirii
Părintele Arsenie Boca în [9+, ne spune că pe o asemenea
mărită “cale”, nimeni nu poate merge singur de nu va veni în
obştea Sfintei Biserici Ortodoxe şi să fie dus de mână, de mâna
nevăzută a Mântuitorului, prin preoţi, ucenicii săi văzuţi în
fiecare rând de oameni. Deci, în calea Duhului, nu poţi merge
fără ucenicie la preotul duhovnic. Mulţimea ispitelor, vicleniile
potrivnicului nevăzut, războindu-se prin lucrurile sau oamenii
văzuţi, oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea
mântuirii şi să-l rătăcească, dacă preotul duhovnic n-ar avea
30
Dumitru NEAGU
meşteşugul, ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu, ca să împrăştie
şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului diavol. Pricepem prin
urmare că ucenicul sau credinciosul, e dator cu ascultarea din
dragoste către duhovnicul său, căci fără darul acestuia e cu
neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. De aceea au zis
Sfinţii, că cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să
călătorească. Aceasta pentru că oricine, - luaţi aminte - care s-a
hotărât să iasă din calea păcatelor, sau gâlceava fărădelegilor,
se va trezi, deodată, că i se ridică împotrivă trei vrăjmaşi, unul
după altul: lumea, trupul şi diavolul.
1. Lumea este primul vrăjmaş şi prima piedică în calea
mântuirii. Lumea e veacul viclean [Galateni 1:4]; placul
oamenilor [Efeseni 6:6] şi slava deşartă *I Ioan 2:16]. Gura lumii
grăieşte ale stăpânitorului ei *I Ioan 5:9], diavolul. De aceea
avem poruncă: Nu iubiţi lumea, nici cele din lume; pofta
trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl [I
Ioan 2:15-16].
Cine vrea să biruie prima piedică în calea mântuirii -
lumea -, are la îndemână aceste trei virtuţi: răbdarea, iertarea
şi rugăciunea.
a) Cu răbdarea suntem datori, pentru că mai înainte de a
veni la ostenelile mântuirii sau la calea lui Dumnezeu făceam şi
noi ale lumii, înmulţind păcatele şi ne-am băgat datori, iar acum
trebuie să plătim cu durere cele ce le-am făcut atunci cu
plăcere. Deci acum trebuie să plătim păcatele noastre cele de
atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la
Dumnezeu.
b) Pe urmă, cine vrea să biruie lumea e dator cu iertarea,
oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii, ca unul ce ştie că
fraţii săi stau legaţi într-o robie străină, în întunericul
necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi.
31
c) Iar în al treilea rând, cine biruie lumea, se roagă Tatălui
în ascuns sau în gând pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricât de
rea purtare ar avea şi oricâte rele ţi-ar face.
Căci răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în
ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu şi pentru ele biruie El
şi schimbă spre bine pe cel ce te necăjeşte. Iar cu acestea, te-ai
făcut pricină de mântuire pentru fratele tău din lume.
2. Trupul cu firea lui stricată şi cu iubirea de sine este al
doilea vrăjmaş sau piedica a doua.
3. Când diavolul, duşmanul cel mai înverşunat al omului,
se vede bătut la prima piedică, lumea, cea mai uşoară ce o
ridică în calea robilor lui Dumnezeu, le ridică piedica a doua,
adică: propriul lor trup, cu firea lui stricată
Importanţa mântuirii pentru viaţa veşnică
Cu toate că sufletul este nemuritor, totuşi oamenii îşi dau
sufletul pierzării pentru plăcerile ticăloase ale acestei lumi. Cum
se poate - întreba cineva - că toţi creştinii cred în judecată, în
iad şi în veşnicie, şi, totuşi trăiesc fără a se teme de ele?
Problema mântuirii veşnice nu este numai cea mai de
preţ, ci este şi unica ce-o avem în viaţa aceasta. Iată ce-i spune
Mântuitorul Martei: „Marto, Marto, pentru multe te îngrijeşti şi
te sileşti, dar un lucru trebuieşte“. Adică tot ce faci, trebuie să
faci pentru mântuirea sufletului. Căci în altă parte Domnul
spune: „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă,
iar sufletul său îl va pierde?“ [Matei 16:26].
Problema mântuirii este unică, deoarece avem un singur
suflet. Cine nu se cutremură şi nu se teme de osânda veşnică,
acela nu se va mântui. Deci ca să ne mântuim trebuie să ne
ostenim, căci şi Sfânta Scriptură spune: „Împărăţia cerurilor se
ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea“ [Matei
11:12]. Mântuirea sufletului este lucrul cel mai important
pentru om, este unicul, dar este şi ireparabil şi ireversibil, adică
32
Dumitru NEAGU
o dată pierdut nu se mai poate îndrepta; sau odată nefăcut nu
se mai poate face. Nici o greşeală nu este mai mare, decât
aceea de a nesocoti mântuirea [10].
Dacă doreşti Împărăţia cerului, urăşte bogăţia şi caută
răsplata lui Dumnezeu (Avva Isidor). Începutul mântuirii este
cunoaşterea de sine. Foarte important este să nu pierdem
trenul mântuirii.
Până la ultima suflare, nu-ţi pierde nădejdea de
îndreptare şi de mântuire
Să încercăm a ne îndrepta şi de nu putem, să ne osândim
pe noi pentru toate şi să ne smerim. Eu însumi vieţuiesc cu
nepăsare, dar ce să fac, să deznădăjduiesc din pricina asta?
Niciodată! „Până la ultima suflare, nu-ţi pierde nădejdea de
îndreptare şi de mântuire“. Noi păcătoşii îl avem pentru asta
chezaş şi îndemnător pe tâlharul cel credincios. Că iată, Sfinţi
mari ai lui Dumnezeu ca Noe, Avraam, Daniel, Moise, împăratul
David, şi alţii tot atât de mari, mulţime, zăceau în iad, iar
tâlharul intră înaintea lor în Rai [11].
Chemarea noastră este, aşadar, viaţa veşnică: „Căutaţi
mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu!“ (Matei 6:33), a zis Iisus.
„Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă,
dar sufletul şi-l va pierde?“ *Matei 16:26]. Mântuirea sufletului
este singurul lucru important, căci dacă într-o zi ne vom
despărţi de toate bunurile pământeşti, sufletul este nedespărţit
de fiinţa mea, este viaţa mea, sunt eu.
3
CE SPUNE MÂNTUITORUL HRISTOS DESPRE ÎMPĂRĂŢIA
CERURILOR
Hristos spune: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este

aproape.” [Matei 3:2]
În învăţătura ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, locul
cel mai însemnat îl ocupă cuvântarea Sa despre a doua venire şi
despre judecata viitoare. Iar punctul esenţial al acestei
cuvântări este că
„ de ziua şi de
ceasul acela
nimeni nu ştie,
nici îngerii din
ceruri, nici Fiul,
ci numai Tatăl”
[Matei 24:36].
Va fi o zi
neaşteptată
venită dintr-o
dată, şi de aceea
credincioşii din
toate veacurile
trebuie să fie
pregătiţi, atenţi,
neadormiţi,
aşteptând în Cuvântarea lui Hristos în faţa Apostolilor şi a mulţimii
toată clipa să se de oameni adunate la care a zis: „Privegheaţi deci, că
nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru”
înfăţişeze
înaintea Judecătorului. Câtă importanţă dă Domnul acestei
pregătiri ne-o arată toate acele porunci ale Lui, care zic: „ Fiţi
34
Dumitru NEAGU
gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni” şi
iarăşi: „Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul
vostru” [Matei 24:42-44].
Cuvântarea lui Hristos, avută în faţa apostolilor şi a
credincioşilor, a avut darul de a transmite ultimele învăţături
ale Sale pe pământ, despre a doua venire şi despre judecata
viitoare.
Taina Împărăţiei cerurilor învăţată în parabole
Domnul învaţă în pilde, având în vedere două scopuri: în
acelaşi timp, dezvăluia şi acoperea adevărurile. Iar adevărurile
pe care parabolele le învăţa erau: „Taina Împărăţiei cerurilor”,
precum zice însuşi Domnul *Matei 13:11+. Adică planurile
hotărârilor lui Dumnezeu cu privire la întemeierea pe pământ a
unei împărăţii cu temelii cereşti şi dumnezeieşti. Iar aceste
planuri erau tainice şi ascunse, cunoscute doar de Dumnezeu şi
de acei oameni, cărora Dumnezeu le descoperea. De aceea,
parabolele dezvăluiau aceste taine ale Împărăţiei cerurilor
numai acelora, care erau vrednici să le primească şi să le afle,
dar le ascundeau de ochii celor nevrednici.
„Parabola arată deosebirea dintre cel vrednic şi cel
nevrednic”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Aşa se face că evreii,
nu s-au trezit la Învăţătura Domnului şi n-au fost atraşi să o
cerceteze nici măcar o singură dată, nu au luat seama la spusele
Domnului.
Scopul principal în vederea căruia Domnul a folosit
parabola, nu avea în vedere numai pe ascultătorii Săi de atunci.
Ci pe toţi ucenicii Săi din toate vremurile. Iar scopul era
următorul: să Înveţe nişte înţelesuri duhovniceşti şi
dumnezeieşti, nu cu teorii seci , ci cu asemănări limpezi, care
există în lumea fizică şi spirituală. Căci doar pe amândouă
aceste lumi le-a zidit şi le-a format aceiaşi înţelepciune
35
dumnezeiască, Hristos, şi de aceea ele se aseamănă în multe
privinţe.
Când ucenicii I- au zis lui Hristos: „De ce le vorbeşti lor în
pilde?”, Mântuitorul le-a răspuns: „Pentru că vouă vi s-a dat să
cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-
a dat. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind,
nu aud, nici nu înţeleg.” [Matei 13: 10-13].
Aşadar, Domnul coboară la nivelul intelectual şi lingvistic
al poporului, numai să-i poată preda adevărurile dumnezeieşti.
El îmbracă înţelesurile şi învăţăturile cereşti cu întâmplări care
se petrec pe pământ. „El tâlcuieşte cele ascunse de la zidirea
lumii, prin pilde” (adică prin asemănări cu lucruri cunoscute şi
comune, Matei 13:35). Se poate spune că, Hristos a unit natura
cu istoria lumii într-o singură parabolă , iar tâlcuirea acestei
parabole este Împărăţia cerurilor.
A. Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ?

Mântuitorul Hristos spune că Împărăţia lui Dumnezeu pe
pământ, se aseamănă: cu un om care a semănat o sămânţă
bună; cu un năvod aruncat în mare; cu grăuntele de muştar; cu
aluatul; cu o comoară ascunsă în ţarină; cu un neguţător care
caută mărgăritare bune; cu omul împărat care a voit să se
socotească cu slugile sale; cu un om stăpân de casă; cu omul
împărat care a făcut nuntă fiului său şi ca un om care aruncă
sămânţa în pământ, sunt în total zece parabole spuse în
Cuvântarea lui Hristos.
Pentru cei care doresc să aprofundeze conţinutul celor
zece parabole amintite mai sus, să consulte cartea a VII [12],
scrisă de mine, în care am făcut o analiză amănunţită a
acestora.
36
Dumitru NEAGU
În cele ce urmează am să prezint pe scurt cele zece
parabole, în care ni se arată cu ce se aseamănă Împărăţia lui
Dumnezeu pe pământ.
1. „Împărăţia cerurilor se aseamănă
cu un om care a semănat o sămânţă bună
în ţarina lui. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul
lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut
paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile
stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare,
sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a
răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Iar slugile i-au zis:
Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu
cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi
să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la
vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi
legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea”
[Matei 13:24-30].
Această parabolă se mai numeşte şi „parabola neghinei”,
pe care Domnul Hristos a spus-o ca învăţătură prin pilde despre
„Împărăţia cerurilor”. Însuşi Hristos le-a tâlcuit această
parabolă la cererea ucenicilor Săi, spunând:
Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului.
Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii Împărăţiei; iar
neghina sunt fiii celui rău. Duşmanul care a semănat-o este
diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.
Şi după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la
sfârşitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor
culege din Împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac
fărădelegea, Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi
plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca
soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să
audă” [Matei 13:36-43].
37
2. „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă
cu un năvod aruncat în mare,
şi care adună tot felul de peşti. Iar când s-a umplut, l-au tras
pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei
răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: Vor ieşi
îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi, şi îi vor
arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea
dinţilor” [Matei 13:47-50].
Aceasta se mai numeşte şi „pilda năvodului” sau a mrejei,
care vine ca o completare a pildei cu neghina. Pilda năvodului
are în vedere mai cu seamă următorul adevăr: despărţirea
viitoare dintre cei drepţi şi cei nelegiuiţi, pe când pilda
neghinelor are în vedere mai cu seamă faptul că în lumea
aceasta drepţii sunt amestecaţi cu nelegiuţii.
Aşadar, la sfârşitul vremii pe care Dumnezeu a acordat-o
acestei lumi, se va realiza despărţirea definitivă a drepţilor de
păcătoşii şi stricaţii nepocăiţi. Atunci Domnul va da poruncă
îngerilor să săvârşească despărţirea aceasta, pe care aici pe
pământ nu ar fi putut-o face nimeni, căci nimeni nu poate să
cunoască inimile oamenilor. Desigur mulţi ar spune că este de
ajuns să fii creştin. Însă, Hristos le-ar zice: dacă ai fi creştin, ar
trebui să faci fapte şi să trăieşti o viaţă potrivită cu legea
Aceluia al cărui nume îl porţi. Pe aceia, Hristos îi va recunoaşte
că au purtat cu vrednicie numele Său, căci s-au arătat bine-
cinstitori, nevoitori şi drept credincioşi.
grăuntelui de muştar,
pe care, luându-l, omul l-a semănat în ţarina sa, Şi care este mai
mic decât toate seminţele, dar când a crescut este mai mare
decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi
se sălăşluiesc în ramurile lui” [Matei 13:31-32].
38
Dumitru NEAGU
Aceasta se mai numeşte şi „pilda grăuntelui de muştar”,
prezentată şi de [Marcu 4:30-33], prin care Domnul ne arată că
„Împărăţia lui Hristos” cea de pe pământ, adică Biserica Sa, care
avea să fie înfiinţată prin predicarea Evangheliei, va fi, la
început, mică şi neînsemnată. Dar apoi va primi o dezvoltare
mare în toată lumea.
Mica sămânţă de muştar, după ce a răsărit şi a ajuns la
maturitate, se face un copăcel. Iar acel copăcel este folositor,
nu numai oamenilor, căci are proprietăţi terapeutice, ci şi
păsărilor. Să urmărim aceste cuvinte din parabolă, adaptându-
le Bisericii lui Hristos, ca să ne dăm seama de înţelegerea
comparaţiei.
De îndată ce Hristos, sămânţa Bisericii, a căzut pe pământ
a încolţit prin învierea şi înălţarea Sa, Împărăţia lui Dumnezeu
cea de pe pământ a început să crească, preschimbându-se într-
un copac mare; a început să se dezvolte şi să sporească pe
pământ într-un mod uluitor. În ziua Cinzecimii, cele câteva zeci
de însoţitori ai Domnului, au sporit la trei mii, prin cea dintâi
predică a lui Petru, insuflată de Duhul Sfânt. Cu a doua predică,
au sporit la cinci mii. Apostolii au continuat predica lor, în
mijlocul potrivnicilor Cărturari şi Farisei. „Şi se înmulţea foarte
numărul ucenicilor din Ierusalim şi mulţimea de preoţi se
supuneau credinţei” [Fapte 6:7].
4. „Împărăţia cerurilor este asemenea aluatului
pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină,
până ce s-a dospit toată” [Matei 13:33].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola aluatului” şi în care
accentul cade mai mult pe lucrarea şi puterea Bisericii asupra
omenirii. Lucrarea aceasta se împlineşte în adâncime, pe
tăcute, paşnic, fără tulburare şi fără răsturnări violente.
39
Aluatul este harul lui Hristos, pe care Biserica îl dă şi îl
împărtăşeşte prin Tainele Sale. Aluatul este cuvântul lui Hristos,
depus în Evanghelia Sa ca comoară.
În parabola aluatului, accentul cade în mod special pe
faptul că „a dospit toată făina”. Toată frământătura primeşte
calitatea şi gustul aluatului, deşi nimeni nu vede cum se face
lucrarea aceasta. Acelaşi lucru se întâmplă şi în sufletele, care
primesc aluatul dumnezeiesc şi menţin căldura credinţei
potrivită pentru dospit. În acele suflete, se petrece o dospire
duhovnicească tainică. O dospire gradată, tăcută, nevăzută,
care schimbă fiinţa lăuntrică a omului, iar apoi, după ce s-a
terminat dospirea, iese la iveală în viaţa lui din afară. Noi putem
să ne dăm seama care este pâinea dospită, privind-o doar pe
dinafară, cu atât mai mult când o gustăm. Tot astfel putem
cunoaşte şi pe creştinul, care a fost dospit cu adevărul
creştinesc şi cu harul lui Dumnezeu. Când îl vezi pe un astfel de
creştin, când îl întovărăşeşti, când stai în preajma lui, observi
foarte uşor transformarea, pe care a produs-o această dospire
în om.
cu o comoară ascunsă în ţarină,
pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se
duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea” [Matei 13:44].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola cu comoara ascunsă
în ţarină”, care conţine o comoară de înţelepciune
dumnezeiască.
Cine altul decât Hristos ar fi putut ascunde comoara?
Hristos are belşug mare şi comoara nesecată de fericire. El se
bucură şi este nespus de fericit, când poate să ne facă şi pe noi
părtaşi la această bogăţie a Sa.
Ţarina este Evanghelia Sa, este credinţa creştină, sunt
sfintele Taine, este Biserica, este Hristos însuşi. În Hristos, în
40
Dumitru NEAGU
Biserică este ascunsă comoara adevărului şi a harului, care face
pe om adevărat fericit.
Înţelesul acestor cuvinte ale parabolei este următorul:
creştinul care a înţeles ce bogăţie de mult preţ şi ce fericire de
nespus este ascunsă în Biserica lui Hristos, simte nevoia să
dobândească ţarina şi comoara. Cu luare aminte şi cu multă
grijă, la hoţul cel mare al comorilor sufleteşti, adică Satana,
care poate să-i fure bucuria şi adevărul, pe care vrea să le facă
avuţie a sa proprie şi permanentă. Omul se bucură că este
vorba să aibă o astfel de comoară de fericire.
cu un neguţător care caută mărgăritare bune;
Şi aflând un mărgăritar de mare preţ, s-a dus, a vândut toate
câte avea şi l-a cumpărat” [Matei 13:45-46].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola cu mărgăritarul”
care exprimă acelaşi adevăr, ca şi parabola anterioară.
Diferenţa constă în faptul că aici neguţătorul cercetează, caută
mărgăritarul de preţ, nu dă peste el din întâmplare. Domnul
vrea să spună că unii oameni nu cunosc adevărul, nu cunosc
adevăratul scop pentru care există pe lumea aceasta. Însă, ei
simt că adevărul este undeva, că omul nu a fost creat numai ca
să trăiască viaţa aceasta provizorie, grea şi chinuitoare, ci a fost
creeat pentru un scop mult mai înalt şi mai sublim. În aceşti
oameni se naşte dorinţa fierbinte de a cunoaşte adevărul; ei se
pun necontenit în mişcare şi nu se liniştesc decât atunci când au
aflat adevărul.
Fiecare dintre noi suntem, sau mai bine zis, ar trebui să
fim, neguţători de mărgăritare duhovniceşti. Noi nu ar trebui să
avem odihnă niciodată, în nici o altă persoană, sau în nici un
lucru al lumii, dacă nu am dobândi pe Hristos. Dacă nu l-am
înscăunat pe El în sufletul nostru prin sfânta Împărtăşanie, dacă
nu L-am pus pe El cârmaci al vieţii noastre, dacă nu am devenit
41
adevărate mădulare ale Împărăţiei Sale. Când toate acestea se
vor realiza, atunci vom înţelege odată pentru totdeauna că
Hristos este unicul mărgăritar, cel mai de preţ, mai presus de
ori ce bogăţie. Vom înţelege atunci că Hristos ne dă şi în viaţa
aceasta bucurie şi pace, iar în viaţa viitoare fericire desăvârşită.
Hristos „S-a născut pentru noi, înţelepciune de la Dumnezeu,
dreptate şi sfinţenie şi răscumpărare” [I Corinteni 1:30]. Hristos
este cel mai mare bun şi cea mai mare comoară. Dacă îl vom
dobândi, vom avea totul. Dar, ferească Dumnezeu, să-L dăm în
schimbul vreunui lucru oarecare sau în schimbul unei persoane
din lumea aceasta! Căci am face o faptă de cea mai
cutremurătoare nebunie. În Hristos avem totul. Departe de
Hristos este pustietate, nefericire, pierzanie!
7. „Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat
care a voit să se socotească cu slugile sale.
Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu
zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul
său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte
le are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga
aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi
plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a
dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a
găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de
dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce
eşti dator. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând:
Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a
aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte
slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind,
au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l
stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am
iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă
de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de
42
Dumitru NEAGU
tine? Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor,
până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc
vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din
inimile voastre” [Matei 18:23-35].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola datornicului
nemilostiv, sau a celor doi datornici” şi arată că Împărăţia
Cerurilor, adică Biserica lui Hristos, pe care o alcătuim noi
creştinii se aseamănă cu un împărat. Domnul zice: „De aceea,
asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat”. Iar
blândeţea şi nerăutatea împăratului este arătată tocmai în clipa
când „a voit să se socotească cu slugile sale”.
Domnul pecetluieşte parabola prin următoarele cuvinte,
care îi arată mai bine scopul: „Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă
va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din
inimile voastre”.
Aşa se va purta Dumnezeu cu noi, cum s-a purtat stăpânul
din parabolă cu robul cel rău şi viclean. Aceiaşi osândă îl
aşteaptă pe creştinul care nu iartă. Dumnezeu, cel ce iartă
desăvârşit şi şterge cu totul păcatele noastre, ne cere şi nouă
iertare totală şi din inimă, faţă de ceilalţi oameni. Nu o iertare
trasă de mânecă, silită, nu cu buzele. Ci o iertare din inimă.
Aceasta este ideea fundamentală a religiei creştine.
Creştinismul nu cere o schimbare exterioară, o pace exterioară,
ci o schimbare lăuntrică desăvârşită şi o înoire totală. El vrea o
schimbare desăvârşită a dispoziţiilor omului, o schimbare totală
a inimii lui, pentru că dintr-un izvor de ură, inima să devină izvor
de dragoste, de blândeţe, de milă, chiar şi faţă de duşmani.
Dacă acestă schimbare nu se petrece, atunci „aşa va face
şi Tatăl cel ceresc”, va da aceiaşi osândă. „judecata este fără
milă pentru cel care n-a făcut milă” [Iacob 2:13].
unui om stăpân de casă,
43
care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via
sa. Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via
sa. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă
fără lucru. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu
dreptul, vă voi da. Iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al
şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Ieşind pe la ceasul al
unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce
aţi stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu
ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul
veţi lua. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul
său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de cei din
urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea,
au luat câte un dinar. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua
mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar. Şi după ce au luat,
cârteau împotriva stăpânului casei, Zicând: Aceştia de pe urmă
au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus
greutatea zilei şi arşiţa. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei:
Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un
dinar? Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe
urmă ca şi ţie. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale
mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun? Astfel vor
fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt
chemaţi, dar puţini aleşi” [Matei 20:1-16].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola cu lucrătorii din vie”,
în care Domnul ne învaţă că răsplata, salariul, pe care o va da-o
El următorilor Săi credincioşi nu depinde de vremea şi de
osteneala, pe care creştinul a pus-o la mijloc, ci de adevărata
pocăinţă, de conformarea deplină la legea smereniei şi a
dragostei. Pavel a fost chemat mai pe urmă faţă de ceilalţi
ucenici; şi totuşi „nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de
frunte dintre apostoli” [II Corinteni 11:5].
44
Dumitru NEAGU
În versetul al patrusprezecelea, prin cuvintele: „Ia ce este
al tău”, se dă de înţeles că şi acelor robi pizmaşi şi cârtitori,
Dumnezeu le-a dat o plată. Dar înţelesul duhovnicesc al
parabolei este că muncitorii de acest fel nu vor primi nici o
plată. Căci aceşti lucrători reprezintă caracterele pizmaşe şi
egoiste, care vor fi pedepsite dacă rămân în starea aceasta,
oricât s-ar apropia ei de Dumnezeu.
„Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă”.
Pentru că mulţi au fost chemaţi de Dumnezeu la lucarea cea
mare a mântuirii, dar puţini s-au dovedit a fi aleşi. Aceste
cuvinte ale Domnului se aplică mai întâi Iudeilor. Căci pe ei, i-a
chemat mai întâi Dumnezeu la adevărata religie. Dar s-au arătat
codaşi, au rămas în afara Bisericii lui Hristos.
„Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”. Căci Domnul a
chemat la viaţa creştină şi la mântuire o mulţime fără de număr
de oameni. Şi mulţi au primit chemarea aceasta, s-au botezat şi
au mers o bucată de vreme pe calea virtuţii creştine. Dar, apoi,
amestecul cu păcatele inimii, pe care le-au săvârşit, au hrănit în
sufletul lor egoismul şi pizma. De aceea zice Domnul, că puţini
se vor dovedi aleşi, creştini adevăraţi, vrednici de plata cea
mare şi de acea fericire unică, de a trăi veşnic cu Dumnezeu.
9. „Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a
omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar
ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi
celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele
îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. Dar
ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la
neguţătoria lui; Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au
batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a
umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii
aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale:
45
Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi deci
la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.
Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au
găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. Iar
intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un
om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene,
cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci
împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi
aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea
şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”
[Matei 22:1-14].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola cu nunta fiului de
împărat”, în care Hristos arată şi mai lămurit propria Sa
persoană ca centru al Împărăţiei cerurilor. Aici se prezintă pe
Sine nu numai ca pe Fiul Unul-Născut al stăpânului casei, ci ca
fiu de împărat. În plus, cum trebuie să fie viaţa celor chemaţi la
Împărăţia Cerurilor, după distrugerea iudeilor. Iar acest lucru
interesează în cel mai înalt grad pe ori ce creştin, care citeşte
parabola.
Mântuitorul pecetluieşte Învăţătura Sa zicând: „Căci mulţi
sunt chemaţi, dar puţini aleşi”. Este fraza cu un înţeles mare, de
la sfârşitul parabolei. Fraza aceasta arată că mulţi au auzit şi
aud şi acum chemarea lui Dumnezeu şi parcă au primit-o, de
vreme ce au fost botezaţi în legea creştină şi aşa au intrat în
sala de nuntă a Mirelui. Însă din nefericire, sunt puţini care
umblă „vrednici de chemare”.
Să fim cu luare aminte, nu ajuge să fim numiţi creştini, ci
trebuie să fim cu adevărat creştini, să trăim ca nişte creştini
adevăraţi, ca să intrăm în cămara de nuntă a Mirelui Hristos şi
să dobândim bucuria şi fericirea dumnezeiască, care se află
acolo.
10. „Împărăţia cerurilor este
46
Dumitru NEAGU
ca un om care aruncă sămânţa în pământ,
Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi
creşte, cum nu ştie el. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi
pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se
coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.” [Marcu 4:26-
29].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola cu sămânţa care
creşte”, şi o găsim decât în Marcu 4:26-29, unde se arată că
Împărăţia cerurilor, este ca atunci când un om aruncă sămânţa
în pământ, şi aceasta creşte fără să ştie el cum şi indiferent
dacă este treaz sau dacă doarme, dar când roada este coaptă,
pune secera în ea, pentru că a venit timpul secerişului.
Astfel în această parabolă se subliniază creşterea
dumnezeiască a Împărăţiei cerurilor, care este greu de înţeles
pentru oameni. Omul care seamănă sămânţa bună în pământ,
nici nu face să crească, nici nu lucrează semănătura, şi nici nu
înţelege pe deplin creşterea şi dezvoltarea seminţelor
[1Corinteni 3:6,1; Corinteni 3:7]. Omul nu poate fi Iisus Hristos!
Fiul şi Tatăl nu dorm, Ei sunt activi pentru a da creşterea *Psalm
121:4; Ioan 5:17; Apocalipsa 3:1; 5:6].
Prin urmare, omul din parabolă este creştinul! Astfel
partea noastră este să semănăm, căci pământul care este bun
rodeşte singur din punct de vedere uman, căci ajutorul divin
este nevăzut. Însă la timpul secerişului, Hristos capul Bisericii
creştine va pune secera în grâu, adică îl va tăia pentru a-l
strămuta în cer *Matei 13:30+. Scopul acestei pilde este a arăta:
biruinţa şi dezvoltarea sigură a Împărăţiei. Fraza cheie este:
„Pământul rodeşte de la sine”, arată că lucrarea creşterii
seminţei nu este a semănătorului uman, ci a lui Dumnezeu care
dă creşterea *1Corinteni 3:7+.
47
B. Cu cine se va asemăna Împărăţia lui Dumnezeu la
sfârşit?
Domnul spune că Împărăţia cerurilor la sfârşitul
veacurilor, se va asemăna cu „zece fecioare” sau „a unui om
care pleacă într-o altă ţară”. Pentru importanţa acestor două
parabole şi pentru ca să înţelegem mai bine, în cele ce urmează,
am să prezint din cartea a VII [12+, scrisă de mine, analiza
amănunţită a acestora.
cu zece fecioare,
care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci
însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără
minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele
înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar
mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul
nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru
întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi
au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele
înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele
noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu
cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi
la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să
cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la
nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte
fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el,
răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept
aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul
Omului” [Matei 25:1-13].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola celor zece fecioare”
şi ne spune că la sfârşit, Domnul Hristos va judeca pe toţi
credincioşii şi îndeobşte pe toţi oamenii.
Personajele nunţii
48
Dumitru NEAGU
Când Domnul va veni să judece lumea, „Împărăţia
cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele
lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui”. Împărăţia Cerurilor este
înfăţişată aici ca săvârşirea unei nunţi. Iar nunta aceasta se
săvârşeşte după datinele evreieşti ale timpului, în care Hristos
propovăduia această parabolă.
Mirele din parabolă este Însăşi Domnul nostru Iisus
Hristos, este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.
Aşadar, Domnul Se prezintă pe Sine în această parabolă,
precum şi în parabola nunţii fiului de Împărat, ca Mire, trebuind
să facă o nuntă duhovnicească şi dumnezeiască şi să schimbe
inelul şi coroana cu sufletul creştinilor sfinţi şi drepţi. Se
prezintă pe Sine ca Mire, ca să descopere iubirea Sa cea
deosebită, nespusă, sfântă şi dumnezeiască faţă de mireasa
Biserica, adică faţă de sufletul creştinilor adevăraţi, care
păstrează credinţa. Domnul a lăsat să se împlinească unirea
desăvârşită, fericită şi sfântă cu mireasa Sa Biserica, în ziua cea
mare a celei de a doua veniri. Sfântul Ioan zice: „nunta Mielului
şi mireasa Lui s-a pregătit, şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu
vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale
sfinţilor” [Apocalipsa 19:7-9+. Cu adevărat „Fericiţi cei chemaţi
la cina nunţii Mielului!”.
Iar fecioarele care vor avea să întâmpine pe Mirele
Hristos sunt pe de o parte cei care mărturisesc fecioria şi s-au
consacrat vieţii feciorelnice, nevinovate, nepătate. Acestea „se
îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului” [I
Corinteni 7:32]. Pe de altă parte, fecioarele din parabolă
simbolizează mai cu seamă pe creştini în general, pe fiii Bisericii,
care au fost curăţiţi de păcatul strămoşesc şi de ori ce alt păcat,
prin credinţa în Hristos, prin sfântul Botez şi prin pocăinţă.
Simbolizează pe creştinii care rămân credincioşi şi curaţi de
desfrâul spiritual, adică nu se leapădă, nici nu se îndepărtează
49
de Mirele lor Hristos. Numărul de zece, o decadă întreagă,
închipuie o mulţime mare, simbolizând pe toţi credincioşii.
Situaţia diferită a fecioarelor
Fecioarele vor corespunde dacă vor aştepta pe Mire cu
candelele pregătite şi cu ulei în ele, precum fecioarele nunţii
vor putea însoţi pe mire numai dacă şi-au luat candelele şi ulei
„Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au

ieşit în întâmpinarea mirelui”. La strigarea de la miezul nopţii cele înţelepte au
intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis, iar cele fără minte au rămas afară.
”Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”
îndeajuns. Prin candelă trebuie să înţelegem credinţa în Hristos,
care luminează ca o candelă adevărată şi străluceşte, când are
untdelemn, adică atunci când este exprimată prin fapte de
virtute, de sfinţenie şi de dragoste, această tâlcuire se
potriveşte oricărui creştin. Faptele virtuţii şi ale dragostei, care
izvorăsc din credinţa cea vie, sunt lumini care-i fac pe creştini
„ca nişte luminători în lume” [Filipeni 2:15].
50
Dumitru NEAGU
Din nefericire parabola ne prezintă în persoana
fecioarelor un lucru foarte trist, care se poate observa la
creştini „Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci
înţelepte”. Deşi toate erau fecioare nu toate erau înţelepte, ci
numai cinci dintre ele. Înţelepciunea şi înţelegerea lor constă în
faptul că ştiau care erau mijloacele de trebuinţă ca să poată
corespunde datoriei lor duhovniceşti. Să vedem acum, în
parabolă, descrierea mai amănunţită a caracterelor fecioarelor.
„Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine
untdelemn”. Iar candela fără untdelemn este nefolositoare.
Adică, acei creştini pe care îi preînchipuie fecioarele cele fără
minte, au credinţă şi în special harul fecioriei, dar nu se îngrijesc
să dea viaţă credinţei lor, prin undelemnul dragostei, ca să
strălucească prin faptele bune de milostenie, iubire de oameni
şi sfinţenie. Au o credinţă în teorie sau un dar de feciorie
neroditor, însă credinţa lor este moartă.
„Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu
candelele lor”. Înţelepciunea acestor fecioare se arată prin
aceea că, împreună cu candelele lor, au luat şi vase speciale,
pline de untdelemn, pentru că în caz că nu le-ar ajunge
undelemnul din candele să-l poată înmulţi cu cel din vase. Cu
alte cuvinte, acest fel de creştini se îngrijesc să aibă, nu numai
într-o anumită perioadă a vieţii lor, virtute luminată, pentru ca
apoi să rămână fără grija de mântuire, în încăpăţânare şi
nelucrare. Acest fel de creştini nu se îngrijesc să placă
oamenilor, ci se îngrijesc cum să placă neîncetat lui Dumnezeu
şi cum să nu piardă faptele dragostei, cu care îşi înviorează
mereu candelele cele luminate ale credinţei lor. Acest lucru îl
recomandă şi dumnezeiescul Pavel, zicând: „Să nu încetăm de a
face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom
lenevi” *Galateni 6:9+. Iată cele două stări deosebite ale
51
fecioarelor şi acestea s-au dat pe faţă în următoarea
împrejurare critică.
Întârzierea mirelui şi întâmpinarea lui
„Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit”. Prin
cuvintele „mirele întârziind”, Domnul a vrut să arate ucenicilor
Săi că a doua Sa venire nu se întâmplă atât de curând, pe cât îşi
închipuiau ei, ci va întârzia. Iar întârzierea aceasta are motive
multe şi importante. Mai întâi, trebuie să se împlinească toate
planurile lui Dumnezeu, pentru perioada dintre cea dintâi
aparaţie a Domnului pe pământ şi a doua venire a Sa. Trebuie
să fie chemaţi la credinţă şi mântuire toţi cei aleşi, pe care „ne-a
şi ales, înainte de întemeierea lumii” *Efeseni 1:4+; să se
descopere apoi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu şi să fie pusă
la încercare răbdarea adevăraţilor creştini. În general trebuie să
se coacă grâul, ca apoi să vină îngerii secerători.
Căci Hristos, deşi întârzie mult, totuşi va veni până la
urmă.
„Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine!
Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Miezul nopţii, când va fi auzită
chemarea, înseamnă că a doua venire a Domnului se va
întâmpla deodată, în ceasul în care oamenii nu-L aşteaptă.
„Ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea”, spune
dumnezeiscul Pavel [II Tesaloniceni 5:2]. Acest mare eveniment,
venirea Domnului, va fi anunţat lumii printr-o strigare. După
cum afirmă tot apostolul „porunca, la glasul arhanghelului şi
trâmbiţa lui Dumnezeu”[I Tesaloniceni 4:16], vor fi auzite.
Această strigare şi trâmbiţele îngerilor vor chema lumea
întreagă, să iasă în întâmpinarea Domnului.
Şi moartea este o asemenea chemare, adesea nevăzută,
care cheamă sufletul creştinului să iasă din trup, să se ducă din
lume şi să meargă spre locul, în care va aştepta venirea
52
Dumitru NEAGU
Domnului. De aceea creştinul trebuie să aştepte această
chemare a morţii în ori ce clipă a vieţii sale .
Dar urmarea parabolei că toţi vor învia, dar nu toţi se vor
arăta pregătiţi ca să primească cu bucurie pe Mire. Căci Domnul
spune: „Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au
împodobit candelele lor”. Înseamnă că, atunci când va veni
ceasul morţii, care ne va chema în întâmpinarea Mirelui, atunci
fiecare se va sili să fie cât mai bine pregătit, îşi va da interesul
deplin ca să apară înaintea lui Hristos, cât mai bine plăcut.
Situaţia dificilă a fecioarelor nebune
Atunci îndată ce cele nebune au înţeles că uleiul din
candelele lor s-a consumat şi lumina s-a stins, iar alt ulei nu mai
aveau cu ele, „cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne
din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre”. Parabola
ne spune că va veni o vreme în care cei asemenea cu fecioarele
nebune vor înţelege cu mult necaz, starea lor nenorocită. Când
moartea îi va muta la judecată, vor înţelege că de fapt
candelele lor se sting. Iar parabola adaugă că, atunci când vor
vedea că li se sting candelele, fecioarele cele nebune cer
untdelemn de la cele înţelepte. Adică cei ce s-au mulţumit cu
harul fecioriei şi nu s-au îngrijit să devină adevărat virtuoşi, prin
dragoste; cei care s-au mărginit la o credinţă uscată sau la
forme goale, va veni o vreme când vor cere harul şi virtutea
împrumut de la alţii. Cât timp au fost pe pământ ei au privit
adevărata viaţă religioasă ca o exagerare şi un frâu insuportabil;
iar smerenia dragostei şi faptele iubirii ca umilitoare,
dăunătoare sănătăţii şi averii lor. Dar acum este prea târziu şi
cu totul zadarnic. Fiindcă : „Dar cele înţelepte le-au răspuns,
zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă.
Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi”.
Fecioarele cele înţelepte, care şi-au aflat o inimă milostivă, sunt
în situaţia de a refuza, dar o fac fără stângăcie, fără ironie,
53
motivând astfel: nu putem să împărţim uleiul, că suntem în
primejdie să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Se ştie că,
credinţa mântuitoare şi dragostea lucrătoare, nu se împrumută
de la alţi oameni, fiecare trebuie să şi le dobândească pentru
sine. Cei evlavoişi şi virtuoşi pot şi chiar sunt datori să dea
altora bunurile, care nu-i vor face mai săraci, nu vor împuţina
undelemnul virtuţii lor, ba chiar îl vor spori. Aceste bunuri sunt
adevărurile Evangheliei, cu care creştinul adevărat trebuie să
hrănească şi să lumineze pe aproapele său; sfaturile şi
îndemnurile spre pocăinţă, rugăciunea pentru alţii, exemplul
bun, viaţa evlavioasă, cu care creştinul poate să ajute cel mai
bine pe altul ca să afle calea mântuirii. Dar nu poate decât să-l
ajute, nu să-l şi mântuiască. Mântuirea, formarea unui caracter
creştinesc şi sfânt, trebuie neapărat să le ceară fiecare pentru
sine însuşi de la Dumnezeu.
„Mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi”, adică pocăiţi-vă,
cereţi preotului să vă mărturisească şi să vă dea canon, le spun
fecioarele cele înţelepte. Dar din nefericire, pocăinţa din aceste
ultime clipe este neadevărată. Poate este şi zadarnică. Şi poarta
mielului s-a închis, mai înainte ca ei să se gândească la pocăinţă.
Acest lucru îl arată în continuare şi parabola.
Sosirea mirelui şi excluderea fecioarelor nebune
„Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce
erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis”. Fecioarele
nebune s-au îngrijit să se pregătească, tocmai atunci când
trebuiau să se grăbească să-l primească pe mire. Dar era în
zadar, căci după plecarea lor a venit mirele şi uşa s-a închis.
Lipsa de grijă pentru sufletul nostru este o greşeală pierzătoare.
Lucrul mântuirii şi al educaţiei sufleteşti este cel mai mare şi
mai important lucru, pe care îl avem de făcut pe pământ. Dacă
lucrul acesta nu se face la vreme, dacă creştinul amână
împlinirea acestui lucru pentru cele din urmă clipe ale vieţii
54
Dumitru NEAGU
sale, când ele ar trebui făcute în cursul vieţii întregi, nu în
ultimele clipe, când omul este tulburat şi confuz , atunci
creştinul este în primejdie imediată să piardă mântuirea şi să
cadă într-o nefericire veşnică.
După ce mirele împreună cu fecioarele cele înţelepte şi
pregătite au intrat, „uşa s-a închis”. Cât timp ne aflăm în
această viaţă uşa spre cer rămâne deschisă, ca să intre toţi cei
ce doresc fericirea Împărăţiei Cereşti. Dar după ce trece această
viaţă , când va veni Hristos şi va face judecată şi va intra
împreună cu sfinţii săi în Împărăţia Cerească, atunci uşa va fi
închisă definitiv. Va fi închisă, pe deoparte ca să asigure pe
vecie pe cei drepţi şi sfinţi, iar pe de alta ca să închidă pe
dinafară pe cei osândiţi. „Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în
templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi” zice Duhul
Sfânt *Apocalipsa 3:12+. Se va face o alegere pe veci
neschimbată.
„Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând:
Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis:
Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Cât suntem în viaţa
aceasta, Hristos ne zice: „bateţi şi vi se va deschide” [Matei 7:7].
Bateţi la uşa milei şi vă voi deschide; cereţi ajutorul Meu ca să
vă curăţaţi de păcate. Dar dacă aici pe pământ suntem
indiferenţi, dacă aici nu simţim nevoia să recurgem la Domnul
cu credinţă fierbinte, va veni o vreme în care El va zice: vă
încredinţez că nu vă cunosc pe voi, pentru că nici voi n-aţi vrut
să mă cunoaşteţi pe Mine. Tocmai de aceea Domnul repetă
iarăşi această poruncă a Sa, de cea mai mare însemnătate.
„Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când
vine Fiul Omului”. Adică: treziţi-vă din somnul lipsei păcătoase
de grijă, rămâneţi neadormiţi şi atenţi. Cu toată luarea aminte,
să vă pregătiţi fiindcă ziua şi ceasul în care va veni Domnul sunt
cu totul necunoscute. Este cu totul neştiut de noi ora morţii
55
noastre, care are să ne cheme, să ieşim din lumea aceasta, întru
întâmpinarea Domnului.
„Privegheaţi”, zice Domnul
Adică ridicaţi-vă din somn şi rămâneţi treji. Numai dacă
omul se trezeşte prin pocăinţă, şi rămâne de acum încolo
neadormit, activ, neobosit în lucrul pregătirii sufleteşti,
creştinul poate aştepta cu bucurie să fie chemat, ca să-l
primească pe Hristos. Să fim cu toţii într-o astfel de stare, încât,
atunci când va veni mult îndrăgitul şi preaiubitul Mire al
sufletelor noastre, să-L putem întâmpina şi însoţi, fiind gata
pregătiţi, şi să intrăm în cămara Lui de nuntă, ca şi fecioarele
înţelepte. Acolo „este cântarea celor ce prăznuiesc curat şi
strigă neîncetat: Doamne, slavă Ţie”.
cu un om care pleacă înt-o altă ţară
„şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia
i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după
puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi
a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel
cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a
săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său.
După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut
socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a
adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat,
iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine,
slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă,
peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-
ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul:
Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost
credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria
domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a
56
Dumitru NEAGU
zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai
semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-
am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al
tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă,
ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am
împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi
eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la
el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i
se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.
Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din
afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor [Matei 25:14-
30].
Aceasta se mai numeşte şi „parabola talanţilor” şi prin
care Domnul vrea să ne înveţe, că El se va duce, va înceta să fie
cu trupul în lume, dar va încredinţa creştinilor nişte bunuri şi
daruri, pe care ei trebuie să le administreze printr-o muncă
grijulie, pentru folosul aproapelui şi spre slava lui Dumnezeu.
Fiindcă apoi după o vreme – nu se ştie cât – Se va întoarce
iarăşi ca să ceară socoteală şi dare de seamă, despre
întrebuinţarea darurilor. De aceea este bine să aflăm care sunt
acele daruri, dar şi ce este darea de seamă pe care Hristos ne-o
va cere despre întrebuinţarea acestor daruri.
Averea încredinţată robilor şi administrarea acestei averi
„Un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a
dat pe mână avuţia sa”. Adică precum face un om bogat, -
sfântul Evanghelist Luca spune limpede că acel om bogat este
rege- când e vorba să plece într-o ţară îndepărtată, cheamă pe
robi şi le predă lor averea sa, aşa fac şi Eu. Aceste din urmă
cuvinte „aşa fac şi Eu” se subînţelege că omul bogat din
parabolă este însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, care este
singurul împărat proprietar al persoanelor şi lucrătorilor din
57
toată zidirea, dar mai cu seamă din Biserica Sa. Robii Săi sunt
creştinii, cărora Hristos le-a dat talanţi.
Robul din antichitate, era o fiinţă pe care stăpânul său o
cumpăra cu bani şi o avea ca proprietate a sa. O întrebuinţa
după cum voia, cu drepturi superioare acelora, pe care le are
astăzi un gospodar faţă de animalele din curtea sa. De aceea
robii nu puteau avea nici o avere proprie. Cei ce erau harnici şi
cunoşteau vreun meşteşug, puteau să lucreze în meşteşugul lor,
cu învoirea stăpânului, dar câştigul aparţinea stăpânului.
Aşadar, creştinii sunt robii lui Hristos, fiindcă i-a răscumpărat
din osânda veşnică, prin scumpul sânge al jertfei Sale.
Dumnezeiescul Pavel zice către creştinii din Corint: „voi nu
sunteţi ai voştri, căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! de Hristos” [I
Corinteni 6:19-20+. Si de aceea apostolul însuşi se numeşte pe
sine adesea „rob a lui Hristos”.
Aşadar, acestor robi ai Săi, creştinilor, mai înainte ca
Domnul să plece de pe pământ, le încredinţează o avere de
mare însemnătate, nişte talanţi de mare preţ , ca să lucreze cu
ei.
Plecarea Domnului şi talanţii
Plecarea şi îndepărtarea Domnului este înălţarea sa la cer,
de unde are să vină iarăşi în lume, la a doua venire a Sa.
„Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”
*Efeseni 4:8+. Adică a dat Bisericii toate darurile trebuitoare
pentru continuarea marii lucrări de mântuire a oamenilor. În
mod special , şi fiecărui rob în parte i-a dat talanţi.
De aceea zice parabola: „Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia
doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat”. Aceşti
talanţi sunt harismele si darurile, care au fost numite talanţi.
Unuia Dumnezeu îi dă ca talant bogăţia, altuia funcţia, altuia
arta, altuia nobleţea şi dreptul de a guverna poporul, altuia
darul preoţiei, ca să slujească mântuirea oamenilor, altuia
58
Dumitru NEAGU
puterea cuvântului, altuia posibilităţi literare sau ştiinţifice. În
general toate cunoştinţele şi activităţile pe care le are omul sunt
talanţi.
Cum au administrat talanţii primii doi robi
Domnul ne expune în continuarea parabolei, în ce fel au
administrat talanţii primii doi robi şi zice: „Îndată, mergând, cel
ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.
De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi”. Aceşti doi robi
reprezintă pe toţi cei care fructifică, cu credinţă şi cu grijă, ca
nişte negustori duhovniceşti cinstiţi şi harnici, banii pe care li i-a
încredinţat Dumnezeu. Căci viaţa creştinului este viaţă de
muncă grijulie şi neguţătorie duhovnicească, prin care ei
dezvoltă şi înmulţeşte darurile lui Dumnezeu, conform cu legea
Sa. De aceea Duhul Sfânt îi fericeşte: „Fericit este omul care a
aflat înţelepciunea şi bărbatul care a dobândit pricepere, căci
dobândirea ei este mai scumpă decât argintul şi preţul ei mai
mare decât al celui mai curat aur” [Pilde 3:13-14].
Cum şi-a administrat robul al treilea talantul
„Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în
pământ şi a ascuns argintul stăpânului său”. Al treilea rob, în
loc să lucreze cu talantul domnului său, ca să realizeze un
câştig, s-a apucat să sape în pământ şi să-l ascundă acolo, fără
folos. Prin această imagine, Domnul arată că printre creştini
care au primit talanţi, sunt şi robi nevrednici. Aceştia nu
preţuiesc darurile lui Dumnezeu, nu se interesează să le
sporească şi să tragă folos din ele, ci le îngroapă în
putreziciunea şi rugina lumii celei zadarnice.
Întoarcerea stăpânului şi darea de seamă
În continuarea parabolei, Domnul descrie a doua venire a
sa, judecarea oamenilor, robii Săi, darea de seamă, răsplata sau
pedeapsa pe care ei o vor primi. Adică prezintă în cuvintele vii
ale imaginilor, marea dramă universală a judecăţii viitoare, spre
59
care lumea merge neîncetat. Iată descrierea: „După multă
vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu
ele”. Aşadar a venit stăpânul robilor „şi a făcut socoteala cu
ele”, adică a cerut darea de seamă despre administrarea banilor
săi. Da, va veni ceasul în care vom fi chemaţi să dăm socoteală
de modul în care am administrat darurile lui Dumnezeu, cum
am fructificat acea comoară, care se numeşte suflet şi darurile
pe care le-a primit sufletul şi viaţa noastră.
Darea de seamă a robilor credincioşi
„Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi
cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi
cinci talanţi am câştigat cu ei”. „Apropiindu-se şi cel cu doi
talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi
am câştigat cu ei”. Mai întâi trebuie să luăm aminte la faptul că
în darea lor de seamă cei doi robi credincioşi recunosc şi
mărturisesc cu recunoştinţă şi mulţumire, că stăpânul lor le
dăduse talanţii, că acel capital este al stăpânului lor. Dumnezeu
nu are nevoie de recunoştinţa nostră, dar recunoştinţa
înobilează sufletul creştinului şi îl arată vrednic de daruri şi
răsplătiri mari.
Primii doi robi, pe lângă că recunosc că au primit capitalul
de la Dumnezeu, au de arătat şi câştiguri, ca dovadă că au
administrat talanţii stăpânului lor cu credinţă. Când Duhul
Sfânt, prin dumnezeiescul Iacob porunceşte: „arată-mi credinţa
ta din fapte” *2:18+, este ca şi cum ar zice: credinţa în Hristos
este un talant pe care Dumnezeu l-a dat creştinilor. În realitate
este o mare binefacere faptul că Dumnezeu a binevoit să ne
cheme la credinţa ortodoxă, pe câtă vreme s-ar fi putut să ne
sufle şi pe noi vânturile în valurile necredinţei. Acest talant al
credinţei ne impune îndatorirea să arătăm şi fapte potrivite cu
credinţa.
Primirea dării de seamă a robilor şi răsplata lor
60
Dumitru NEAGU
După ce stăpânul a ascultat darea de seamă a celor doi
robi grijulii şi muncitori, nu numai că a primit-o şi a aprobat-o,
dar i-a şi răsplătit pe robi. Iată ce le-a zis fiecăruia: „Bine, slugă
bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste
multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău”. Se înţelege
cu uşurinţă că aceste cuvinte ale parabolei se potrivesc
creştinilor credincioşi, care s-au dovedit vrednici de darurile lui
Dumnezeu, fiindcă au lucrat cu grijă şi cu plăcere de Dumnezeu.
Răsplata celor doi a fost aceiaşi pentru că râvna şi bunăvoinţa
pe care au pus-o amândoi era la fel de mare. Diferenţa de
câştig, adică faptul că unul a câştigat cinci talanţi, iar altul doi,
provine din diferenţa posibilităţilor lor deosebite, pe care le
aveau. Dar râvna lor întru slujirea Dumnezeului lor era aceiaşi.
Darea de seamă a robului leneş
Darea de seamă a robului rău, trebuie să o medităm cu
luare aminte, ca să nu ne aflăm şi noi în situaţia lui . Iată darea
lui de seamă: „Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a
zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai
semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat si temându-mă, m-am
dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău”.
Apărarea aceasta a robului leneş înfăţisează cel mai bine
purtarea acelor oameni, interesându-se numai de binele lor
propriu, îngroapă harurile pe care le-au primit de la Dumnezeu,
în lucrări materiale şi pământeşti, fără să se îngrijească de
folosul aproapelui. Fiindcă observă că lucrarea dumnezeiască
este obositoare, aceştia preferă o viaţă uşoară şi plăcută.
Călătoresc spre ziua Judecăţii, bazaţi pe îndreptăţiri nevalabile
şi zadarnice, precum a fost şi îndreptăţirea robului leneş din
parabolă. Adică zic: eu nu sunt nici desfrânat, nici hoţ, nici nu
combat religia; şi prin urmare cred că Dumnezeu nu pretinde
nimic mai mult de la mine.
61
Pledoaria robului leneş al parabolei arată şi alte urâciuni
ale purtării unora din creştini. Acest rob era nemulţumitor faţă
de stăpânul său, care îi făcuse bine. Era leneş şi nu voia să
muncească. Căci el zice: „Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru,
care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat”.
Din aceste cuvinte, putem vedea limpede că acel creştin, care
nu simte dragostea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, pentru
darurile Sale, nici nu vrea să ia asupra-şi faptele cele obositoare
ale vieţii creştine, ci preferă uşurinţa vieţii de lume, pune pe
seama lui Dumnezeu răutatea şi asprimea.
Mintea creştinului nemulţumitor şi leneş se întunecă.
Între Dumnezeu şi el se deschide o prăpastie. Închipuirea lui cea
stricată î-L prezintă pe Dumnezeu ca pe un duşman.
Mai trebuie să luăm aminte şi de faptul că al treilea rob al
parabolei manifestă o frică servilă. „Temându-mă, m-am dus de
am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău”, zice el.
Se vede că cei ce nu izbutesc să înţeleagă că Dumnezeu este
Dragoste şi are iubire nemărginită pentru om; cu toată datoria
pe care o pune asupra noastră, o pune numai fiindcă vrea să ne
facă într-adevăr fericiţi; că Dumnezeu prezice pedepse, nu
fiindcă este aspru şi rău, ci fiindcă este drept şi ar vrea să nu fim
niciodată osândiţi. Ne cere lepădarea de păcat şi dobândirea
virtuţii, fiindcă păcatul aduce necaz şi nefericire, pe când
virtutea este elementul în care sufletul îşi află bucuria şi pacea
sa adevărată. Toţi cei ce nu înţeleg acestea, ci fug de păcatele
mari de frica de pedeapsă, aceia au un mod de gândire servilă,
îşi formează un caracter de sclav. Aşadar, trebuie să iubim pe
Dumnezeu şi atunci vom înţelege ce rai adevărat va înflori în
sufletul nostru. „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită
alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se
teme nu este desăvârşit în iubire”, zice Duhul Sfânt, prin
apostolul iubirii [I Ioan 4:18]. Religia creştină, este o religie a
62
Dumitru NEAGU
dragostei, scoate afară frica de sclav, pretinde un devotament
din inimă şi sincer, o dragoste care aduce în suflet un
nemărginit respect faţă de Dumnezeu, bucură, luminează şi
aduce pace.
Răspunsul stăpânului
„Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi
leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am
împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi
eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Răspunsul
stăpânului, arată pe Hristos judecând pe oameni, robii Săi.
Domnul arată limpede două greşeli ale acestui rob. Mai întâi
lenea lui. Este un rob viclean şi leneş. Domnul leagă împreună
aceste două mari greşeli, lenea cu răutatea. Fiindcă lipsa de
grijă şi lenea sunt drumul cel mai lesnicios care duce la
înşelăciune, amăgire şi minciună, adică la acele fapte
păcătoase, care oferă omului mijloace de nelucrare şi alte
desfătări fără osteneală. Cei din trecut spuneau foarte bine:
„Nelucrarea este maica tuturor relelor”, este pricina oricărei
crime, cum zice şi marele Vasile.
Să luăm aminte: Biserica Ortodoxă a pus lenea,
nelucrarea, lipsa de grijă, printre păcatele de moarte, adică
printre acele păcate care îmbolnăvesc sufletul grav şi
îndepărtează harul lui Dumnezeu ducând la moarte veşnică.
În al doilea rând faptul că robul contrazice pe stăpân. În
răspunsul pe care stăpânul îl dă robului viclean, arată cât de
împotrivitoare şi nesocotită este îndreptăţirea acestuia.
Creştine, dacă tu nu vrei să lucrezi şi să te osteneşti cu poziţia ta
socială, cu funcţia, cu darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu, ca
să fii de folos altora, cel puţin ia-ţi colaboratori, care vor lucra
fără ca tu să te osteneşti. Lasă pe alţii să facă ceea ce tu nu faci
şi nu împiedica binele, care decurge din situaţia ta. Cărturarii şi
fariseii, nu numai că nu lucrau ei înşişi spre folosul altora, dar
63
chiar împiedicau fapta prin care alţii puteau deveni folositori, şi
de aceea Domnul a strigat împotriva lor acel înspăimântător:
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi
împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici
pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” [Matei 23:13].
Osândirea robului viclean
Osândirea robului viclean are două puncte de vedere.
Unul este Lipsirea de talant – „Luaţi deci de la el talantul şi daţi-
l celui ce are zece talanţi”, zice Domnul. Şi astfel slava pe care ar
fi avut-o de pe urma talantului, se va schimba în ruşinea lipsirii
pe veci de talant. Domnul mai adaugă că talantul trebuie să fie
dat ca răsplată acelui grijuliu şi făcător de bine şi explică
motivul acestei noi răsplăţi, dă robului celui harnic: „Căci tot
celui ce are i se va da şi-i va prisosi”, adică acelui care a făcut
multe fapte bune, i se va da putere, har şi bucurie, aşa încât să-i
prisosească. Vedem că acest lucru îl aplică Dumnezeu mai întâi
la lucrurile vieţii prezente. „Unul dă mereu şi se îmbogăţeşte,
altul se zgârceşte afară din cale şi sărăceşte” [Pilde 11:24].
Adică oamenii care seamănă şi răspândesc averea, roadele,
avantajele, câştigul meseriei lor, în fapte de milostenie şi iubire
de oameni, nu numai că nu sărăcesc, ci primesc de la
Dumnezeu mai mult, căci ei imită pe Însuşi Dumnezeu Cel care
răspândeşte bunătăţile Sale peste toţi şi peste toate.
Şi pe dos: „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar
de la cel ce n-are şi ce are i se va lua”, zice Domnul în parabolă.
Este foarte firesc ca Dumnezeu să ridice darul de la aceia care
nu-l întrebuinţează.
Mai este un alt punct de vedere al osândirii. Acesta este
aruncat în chinul veşnic. „Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o
întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi
scrâşnirea dinţilor”, adaugă Domnul. În aceste cuvinte ale
sentinţei de osândă Domnul îl caracterizează pe rob ca rău.
64
Dumitru NEAGU
Adică nefolositor, bun de nimic. De aceea va fi aruncat afară din
lumina Împărăţiei lui Dumnezeu, lipsit de bucuria pe care o
gustă creştinul grijuliu şi binefăcător, care este împreună cu
Hristos. Va fi aruncat departe de Dumnezeu, departe de izvorul
vieţii şi al fericirii, în întunericul cel îngrozitor şi veşnic, unde va
avea ca moştenire „plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.
Încheierea parabolei
Cuvintele de la încheierea parabolei, trebuie să le
întipărim în sufletele noastre în aşa fel, încât să nu se şteargă
niciodată: Va fi pedepsit ca răufăcător oricine n-a lucrat ca să
fie făcător de bine. Împrejurările în care Domnul a spus această
parabolă, a văzut mai dinainte că vor fi în viitor creştini, care se
vor îndoi de cuvintele sale, şi a accentuat anume: „Cerul şi
pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” [Matei
24:35+. Aşadar, să nu cheltuim zilele noastre în lene şi neglijenţă
pentru faptele virtuţii, ci să lucrăm, să ne ostenim, să ne
luptăm, ca să ne slobozim de păcat. Să ne desfăşurăm toată
râvna şi activitatea noastră, spre formarea unui caracter cu
adevărat creştinesc. Să alergăm în tot locul, unde este vorba să
putem fi de folos oarecum, fie cu banii, fie cu munca, fie cu
cuvântul sau cu sfaturile noastre, fie cu felul nostru de viaţă şi
cu pilda noastră bună. Să împărţim darurile bunătăţii şi ale
dragostei, mereu neoprit şi în orice loc. Fiecare dintre noi să-şi
înmulţească talantul, pe care l-a primit. Căci nu este creştin
care să nu fi primit nimic. Să lucrăm în aşa fel încât, în ceasul
acela binecuvântat, în care vom da socoteală, să auzim şi noi
din gura Domnului aceste cuvinte: bine, rob bun şi credincios,
peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră
întru bucuria Domnului tău.
4
ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU SĂ FIE PRINCIPALA
NOASTRĂ PREOCUPARE
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu

Hristos spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu
şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” [Matei 6:
33]. Hristos nu spune: „Când cugetaţi la viaţa aceasta, amintiţi-
vă de Împărăţie, pentru ca ea să influenţeze ceea ce căutaţi”, ci
El porunceşte: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi
dreptatea Lui.
Numai după ce a
orientat strădania
creştină spre
acest punct
central unic şi de
bază, El adaugă: şi
toate acestea se
vor adăuga vouă.
Chemarea lui
Hristos nu este ca
omul să-şi
amintească din
când în când de
Împărăţia pentru
care se nevoieşte Rugăciunea creştinilor în faţa icoanei lui Hristos, a
Maicii Domnului şi a celorlalţi sfinţi, este un pas la
şi ca această îndemnul: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu
amintire să-i şi dreptatea Lui”, iar ajutorul primit va fi în mod
modeleze într-o nevăzut- tainic
măsură oarecare viaţa de zi cu zi în această lume. Chemarea Lui
este ca omul să fie în întregime modelat şi format de căutarea
66
Dumitru NEAGU
Împărăţiei. Obiectul viziunii creştinului trebuie să fie, în fiecare
clipă, Împărăţia lui Dumnezeu.
Noi n-am fost făcuţi să mâncăm, să bem şi să ne
îmbrăcăm, ci să plăcem lui Dumnezeu şi să dobândim
bunătăţile ce vor să fie. După cum atunci când năzuim la Cer
socotim de prisos mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea, tot de
prisos să le socotim şi când ne rugăm lui Dumnezeu! Aceasta a
vrut să spună Hristos prin cuvintele: Căutaţi Împărăţia Cerurilor
şi toate acestea se vor adăuga vouă.”
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte şi despre această
abordare: „[Domnul] n-a spus: «se vor da vouă [lucrurile lumii
acesteia]», ci: «se vor adăuga vouă», ca să afli că darurile date
de Dumnezeu pe lumea aceasta sunt o nimica în comparaţie cu
măreţia celor viitoare. De aceea ne şi porunceşte să nu le cerem
pe acestea când ne rugăm, ci pe celelalte, fiind încredinţaţi că ni
se vor adăuga şi acestea la celelalte. Caută, dar, pe cele viitoare
şi vei primi şi pe cele de acum! Nu căuta pe cele văzute, şi le vei
dobândi negreşit! Este nevrednic de tine să te apropii de Stăpân
cu nişte cereri ca acestea! Te faci de râs pe tine însuţi de-ţi
cheltuieşti toată râvna cu dorul de cele trecătoare, când eşti
dator ca toată râvna şi grija ta să-ţi fie pentru bunătăţile cele
nespuse.”
Creştinii ortodocşi de azi trebuie să recupereze această
concentrare. Ea se află în miezul şi în centrul întregii Vieţi în
Hristos. Aşa cum tâlcuieşte Sfântul Inochentie al Alaskăi: „Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în această lume pentru a ne
da iarăşi viaţa veşnică pierdută şi fericirea cea adevărată. El a
descoperit oamenilor că tot răul din ei stă în păcat şi că nimeni
nu poate, prin osteneala sa, să biruiască răul dinlăuntru şi să
dobândească părtăşia cu Dumnezeu. Păcatul, însămânţat în
firea noastră de la cădere, stă între noi şi Dumnezeu ca un zid
înalt. Dacă Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi pogorât la noi prin mila
67
Lui pentru noi, n-ar fi luat asupră-Şi firea noastră omenească şi
n-ar fi biruit păcatul prin moartea Sa, tot neamul omenesc ar fi
pierit pe veci! Acum, mulţumită Lui, cei care vor să se
curăţească de rău pot să facă aceasta şi să se întoarcă la
Dumnezeu şi să dobândească fericirea veşnică în Împărăţia
cerurilor.”[13]
Căinţa puternică sub patrafir este calea iertării păcatelor
Fiul risipitor, când “şi-a venit în fire”, după ce a cheltuit
averea tatălui şi murea de foame într-o ţară străină, căindu-se
şi- a zis ”mă voi
duce la tatăl meu
şi-i voi spune: Tată,
am greşit la cer şi
înaintea ta;...”. Şi
încă departe fiind
el, l-a văzut tatăl
său şi i s-a făcut
milă şi, alergând, a
căzut pe grumazul
lui şi l-a sărutat.”
Tatăl l-a iertat fără
să-i pună vreo
întrebare.
Căinţa
puternică, lacrimi
multe şi umilinţa
Fiului a dus la
iertarea lui de Preotul duhovnic zice creştinului: “Iată, fiule, Hristos
către Dumnezeu stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă
..., ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus
milostivul. După ce Hristos”
am greşit trebuie să fim curajoşi „Nu te înspăimânta şi nu te
îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei
68
Dumitru NEAGU
face" *Iosua 1: 9+. Să cerem iertare şi milostivire de la
Dumnezeu pentru greşelile şi păcatele noastre. Pentru că una
din problemele fundamentale ale procesului mântuirii omului
este iertarea. Practic, fără iertare, fără pacea lăuntrică, nu se
poate face nici un pas pe calea desăvârşirii spirituale.
Paşii care vor conduce spre iertarea păcatelor
În acest demers al drumului spre desăvârşire
duhovnicească voi prezenta câţiva paşi care vor conduce pe
doritor, să ajungă la iertare.
1) Să avem permanent în faţa noastră păcatele personale
ale fiecăruia dintre noi, recunoaşterea şi mărturisirea acestora
unui preot duhovnic.
Să ne punem nădejdea în preot care îl reprezintă pe
Hristos şi mai puţin în oameni. Păcatul nemărturisit poate
aduce mult râu atât trupului, cât mai ales, sufletului.
2) Să ne căim cu sinceritate şi din tot sufletul pentru
greşelile făcute.
Să cugetăm la patimile Mântuitorului pentru ca şi noi să
ne purtăm cu cinste şi demnitate crucea noastră cea de toate
zilele şi să nu cârtim atunci când vine o încercare asupra
noastră.
3) Să acceptăm de la preotul duhovnic pedeapsa, canonul
spre îndreptare.
Să luăm aminte la învăţăturile Sfinţilor Părinţi: “cine îşi
simte păcatele este mai bun decât unul care, prin arătarea sa,
este de folos lumii întregi. Şi cine s-a învrednicit să se vadă pe
sine aşa cum este, e mai bun decât unul care s-a învrednicit să
vadă îngeri”.
4) Să îndeplinim canonul de pocăinţă cu aceeaşi râvnă cu
care am alergat la săvârşirea păcatului.
69
Să nu ne amărâm sufletul atunci când vom primi canonul
de la preot, ci să ne grăbim al îndeplini cum se cuvine pentru a
simţi şi trăi uşurarea sufletului de povara păcatului.
5) Să avem tot timpul în faţă Ziua Judecăţii, pentru a fi
feriţi de ispita de a repeta acelaşi păcat.
Să nu ne amăgim cu dulceaţa păcatului şi să cădem în
cursa diavolului pentru că după aceea ne va fi mult mai greu să
ajungem la limanul iertării “căci nimic nu este acoperit care să
nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut”
[Matei 10:26]. Numai păcatele curăţite mai înainte prin
pocăinţă şi spovedanie le va acoperi Domnul la această
judecată.
6) Să mergi să ceri iertare la toţi care au avut de suferit de
pe urma acţiunii tale păcătoase.
După parcurgerea acestor şase paşi ai iertării, trebuie să
avem în minte, dar să şi facem, unirea cu Domnul Iisus Hristos
prin Sfânta Împărtăşanie, împăcarea cu Dumnezeu şi obţinerea
păcii lăuntrice, fără de care zadarnică ar fi toată osteneala şi
nevoinţa noastră, zadarnică ar fi credinţa noastră.
Să zicem cât mai des rugăciunea: “Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”
Amin!
Să ne pregătim pentru venirea Împărăţiei Cerurilor
Împărăţia cerurilor s- a apropiat. Se apropie viaţa cea
veşnică, slava cea veşnică, împărăţia duhovnicească,
nestricăciunea, pământul cel nou şi cerul cel nou, patria
noastră. Iată, se apropie regăsirea noastră cu Dumnezeu. În
puţină vreme le vom vedea pe toate şi ne vom desfăta de toate
acestea. Peste puţin timp vom trăi fericirea cea veşnică.
Aproape de ele însă vor fi şi lucrurile, şi evenimentele cele
neplăcute. Vin şi iadul, şi abisul, şi Gheena, se apropie şi
diavolul cu lucrurile sale cele mai de pe urmă. Se apropie şi
70
Dumitru NEAGU
moartea cea veşnică, şi singurătatea cea nesfârşită, şi
întunericul cel de nepătruns, şi focul cel nestins, şi viermele care
nu doarme niciodată, şi plângerea, şi scrâşnirea dinţilor, şi,
înainte de venirea împărăţiei, înainte de ajungerea iadului, vin
toate cele pe care ni le prorocesc sfintele cărţi.
Vor veni Antihristul, profetul cel mincinos, vor veni şi alţi
falşi Hristoşi, unelte ale sale. Va veni rătăcirea cea mai de pe
urmă, va veni stăpânirea lui îngrozitoare. Se apropie războaie, şi
foamete, şi epidemii, şi cutremure, şi prigonirea creştinilor, şi
apostazia. Iată, ne va ajunge ura, ne va ajunge stricarea mărilor
şi clipele cele mai grele din istoria lumii, şi, ceea ce este mai
important, Judecata viitoare.
Judecata de apoi a Domnului şi drumul îngust prin care se ajunge la Hristos în

Împărăţia cerurilor, simbolizat de flacăra ispitelor, unde duhurile rele păzesc ca
nu toţi credicioşii să ajungă. Sus ne aşteaptă Mântuitorul Iisus Hristos iar la
capătul de jos se afla Satan, care-i înghite pe toţi cei nevrednici.
71
Ajungând la sfârşitul celor spuse despre Împărăţia
cerurilor, despre cele ce vor fi înainte de aceasta şi după
aceasta, să ne întrebăm: suntem oare pregătiţi pentru a le
primi?
Este de mare importanţă ca omul să fie pregătit pentru
cele bune sau cele rele care vor veni. Pentru situaţiile naturale
dificile oamenii trebuie să fie pregătiţi de fiecare dată: pentru a
întâmpina ploile, inundaţiile, incendile, cutremurele, furtunile,
epidemiile. Oamenii trebuie să se pregătească pentru toate cele
ce vor premerge, dar mai ales pentru venirea Împărăţiei
cerurilor.
Putem zice că şi Dumnezeu Se pregăteşte pentru venirea
noastră în Împărăţia cerurilor. Domnul Iisus Hristos ne spune
despre ziua Judecăţii: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu,
moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!
[Matei 25: 34]. Dimpotrivă, celor răi le va zice: Duceţi- vă de la
Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului
şi îngerilor lui! [Matei 25: 41].
În parabola celor invitaţi la nuntă spune că: Iată, toate
sunt gata [Luca 14: 17]. Scriptura ne adevereşte că Dumnezeu a
pregătit celor ce- L iubesc cele ce ochiul nu a văzut şi urechea nu
a auzit şi la care mintea omului nu s- a urcat [I Corinteni 2: 9].
La fel ne învaţă că mântuirea noastră este deja pregătită [cf. I
Petru 1: 5] şi deci, dacă Dumnezeu S- a pregătit pentru sfârşitul
lumii şi pentru venirea Împărăţiei Sale, cred că trebuie ca şi noi,
cu mult mai mult, să ne pregătim pentru venirea Sa.
Aceasta este, de altfel, şi porunca Domnului nostru Iisus
Hristos, când zice: Gătiţi calea Domnului. Drepte faceţi cărările
Lui. Orice vale se va umple, şi orice munte, şi orice deal se va
pleca. Căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase se
vor face drumuri netede [Luca 3: 4,5]; Fiţi gata, căci în clipa în
care nu vă aşteptaţi va veni Fiul Omului [Matei 24: 44]; Vremea
72
Dumitru NEAGU
mea nu a sosit încă, dar vremea voastră totdeauna este „gata”
[Ioan 7: 6]; Să fiţi întotdeauna gata de a da răspuns [I Petru 3:
15). Iată deci că şi bunul exemplu, şi buna sfătuire a Domnului,
dar şi porunca Lui ne îndeamnă că trebuie să ne pregătim
pentru venirea Împărăţiei cerurilor şi pentru celelalte
evenimente mari ce o vor însoţi.
Ce ne învaţă Hristos şi Sfânta Scriptură să facem
1. Să ne rugăm
Domnul şi Scriptura ne îndeamnă să ne rugăm pentru
Împărăţia cerurilor şi pentru intrarea noastră în ea şi să o
cerem: Vie împărăţia Ta – în Rugăciunea cea Domnească
[Matei 5: 9]. Să cereţi mai întâi de toate Împărăţia lui
Dumnezeu [Matei 6: 33]. Să cereţi cele de sus [Coloseni 3: 1].
2. Să împlinim poruncile lui Dumnezeu
Şi, iată, venind un tânăr la El, I- a zis: Bunule Învăţător, ce
bine să fac ca să am viaţă veşnică?[…] De vrei să intri în viaţă,
păzeşte poruncile. El I- a zis: Care? Iar Iisus a zis: să nu ucizi, să
nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;
cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele
tău ca pe tine însuţi [Matei 19: 16- 19). Acelaşi dialog îl găsim şi
la Sfântul Evanghelist Luca [cf. Luca 18: 18].
3. Să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru
Iată, un învăţător de lege s- a ridicat, ispitindu- L şi zicând:
Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a
zis către el: Ce este scris în lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând,
a zis: Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi
din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău,
iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i- a zis: Drept ai
răspuns, fă aceasta şi vei trăi [Luca 10: 25- 28].
4. Să credem în Dumnezeu
Domnul a zis: Adevărat vă grăiesc, cel ce crede în Acela ce
M- a trimis are viaţă veşnică [Ioan 5: 24}; Cel ce crede în Fiul are
73
viaţă veşnică [Ioan 3: 36]; Cel ce seamănă în Duhul, din Duh va
secera viaţă veşnică [Galateni 6: 8). Domnul a zis că s-a apropiat
Împărăţia cerurilor. Să ne pocăim şi să credem în Evanghelie [cf.
Marcu 1: 15].
5. Să ne lepădăm de noi înşine şi să- L urmăm pe Hristos
Domnul a zis: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se
lepede de sine, să- şi ia crucea şi să- Mi urmeze Mie [Matei 16:
24].
6. Să trăim în Biserica Ortodoxă
Domnul a zis: Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi
porţile iadului nu o vor birui [Matei 16: 18]. Trăind credincios în
Biserică, nu vom ajunge în iad.
7. Să ne pocăim de păcatele noastre
Predica Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a
Sfinţilor Apostoli începea cu: Pocăiţi- vă, căci s- a apropiat
Împărăţia cerurilor!
8. Să vindem cele ale noastre şi să împărţim săracilor
Într-o zi L-a întrebat un dregător, zicând: „Bunule
Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” Şi Domnul i-
a răspuns: „Ştii poruncile lui Dumnezeu, împlineşte-le!” Iar
bogatul i-a răspuns: „Toate acestea le- am păzit din tinereţile
mele.” Atunci Iisus, auzind, i-a zis: „Încă una îţi lipseşte: vinde
toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în
ceruri, şi vino de urmează- Mi Mie” [cf. Luca 18: 18- 22]. Şi iarăşi
a zis că cel ce îşi va părăsi casa, şi bunurile sale, şi pământurile
sale de dragul lui Hristos va primi viaţă veşnică [cf. Marcu 10:
30].
9. Să nu ne preocupăm de bunurile materiale
Domnul a zis: Cereţi mai întâi de toate Împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga
vouă. Nu vă îngrijiţi zicând: ce vom mânca sau vom bea sau cu
ce ne vom îmbrăca?, căci toate acestea le fac şi păcătoşii.
74
Dumitru NEAGU
Cunoaşte Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate
acestea. Nu vă îngrijiţi deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine
se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei [Matei 6: 31-34].
10. Să ne pregătim pentru a da mărturie
Toate prorociile ne anunţă că va fi prigoană mare
împotriva creştinilor. Poate va fi nevoie să mărturisim şi noi
precum sfinţii mucenici, de dragul credinţei noastre în Domnul
Iisus Hristos. Să fim gata de aceasta, căci Domnul a zis: Fericiţi
cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor!
Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot
cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea! [Matei
5: 10- 11].
11. Să ne nevoim în nevoinţele bisericeşti
Biserica Ortodoxă ne pregăteşte bine pentru primirea
Împărăţiei cerurilor, cu viaţa ei ascetică, sfinţitoare, pe care au
trăit- o toţi sfinţii Bisericii şi astfel au ajuns în Împărăţie.
12. Să dobândim sfinţenia interioară şi curăţia inimii
noastre
Propriu Ortodoxiei este accentul pe curăţia interioară şi pe
sfinţenia inimii, ca o condiţie neapărat necesară a mântuirii, a
intrării în Împărăţia cerurilor şi a convieţuirii cu Dumnezeu. Să
ne pregătim deci inimile!
13. Să nu spunem numai cuvinte, ci să făptuim şi să
împlinim voia lui Dumnezeu
Domnul a zis că nu va intra în Împărăţia cerurilor „oricine
Îmi zice Doamne, Doamne”, ci acela ce „va face voia Tatălui
Meu Celui ceresc” [cf. Matei 7: 21].
14. Să săvârşim binefaceri
Domnul va zice celor ce au făcut fapte bune în viaţa lor:
Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia! […]
Căci flămând am fost şi Mi- aţi dat să mănânc, însetat am fost şi
Mi- aţi dat să beau, străin am fost şi M- aţi primit, gol am fost şi
75
M- aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M- aţi cercetat, în temniţă şi
aţi venit la Mine […] Adevărat zic vouă, deoarece aţi făcut unuia
dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi- aţi făcut [Matei 25:
34- 36, 40].
15. Să devenim smeriţi precum copiii
Cel ce se va smeri pe sine precum un copil acela va fi mai
mare în Împărăţia cerurilor [cf. Matei 18: 3- 5].
16. Să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos
Domnul a zis: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele
Meu are viaţă veşnică [Ioan 6: 54].
17. Să ne îngrijim de mântuirea noastră
Scrie Sfânta Scriptură: Cu frică şi cu cutremur să ne
pregătim pentru mântuirea noastră [Filipeni 2:12]. Iată acum
vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii! [II Corinteni 6: 2].
18. Să nădăjduim în mila lui Dumnezeu
Sfânta Scriptură ne învaţă că mântuirea noastră nu
depinde de voinţa noastră sau de străduinţa noastră, ci de mila
lui Dumnezeu [cf. Romani 9: 15- 16]. (…)
– Nădăjduiţi desăvârşit în harul ce vi se va da vouă, la
arătarea lui Iisus Hristos [I Petru 1: 13].
– Maica Domnului ne-a zis: Mila Domnului în neam şi în
neam spre cei ce se tem de Dânsul [Luca 1: 50].
19. Să ne bucurăm de venirea Împărăţiei cerurilor
– Domnul a zis: Bucuraţi- vă şi vă veseliţi, căci plata
voastră multă este în ceruri! [Matei 5: 12].
– Bucuraţi- vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri!
[Luca 10: 20].
– Sfântul Petru zice: Bucuraţi- vă, ca şi la arătarea slavei
Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare [I Petru 4: 13].
– Aliluia! Pentru că Domnul Dumnezeul nostru,
Atotţiitorul, împărăţeşte. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să- I
76
Dumitru NEAGU
dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s- a
pregătit! [Apocalipsa 19: 6- 7].
20. Să aducem pretutindeni Vestea cea Bună
– Domnul a zis: Oriunde veţi merge, să propovăduiţi
zicând: S- a apropiat Împărăţia cerurilor [Matei 10: 7].
– În orice cetate veţi merge şi vă vor primi […], să le ziceţi:
S- a apropiat Împărăţia cerurilor [Luca 10: 8- 9].
21. Să ne străduim ca încă de pe acum să vină în toate
sufletele oamenilor Împărăţia cerurilor, mântuirea
Aceasta se numeşte misiune (apostolat). Toţi creştinii, în
frunte cu clericii, trebuie să ne străduim pentru mântuirea
fraţilor noştri mai mici sau mai mari, cei care trăiesc fără ştiinţa
Împărăţiei, fără cunoaşterea mântuirii, în întunericul păcatului.
Scriptura zice: Cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui
îşi va mântui sufletul din moarte şi- şi va acoperi mulţime de
păcate [Iacov 5: 20]. Această misiune poate fi realizată în multe
feluri şi cu multe mijloace. Unul dintre aceste moduri îl
constituie şi scrierea şi editarea cărţilor referitoare la Împărăţia
cerurilor [14].
5
VEŢI AUZI DE RĂZBOAIE, VA FI FOAMETE ŞI CIUMĂ ŞI
CUTREMURE PE ALOCURI, DAR ÎNCĂ NU ESTE SFÂRŞITUL
Iată ce ne spune Însuşi Hristos care zice: „Şi veţi auzi de

războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă
speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci
se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va
fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea
sunt începutul durerilor” [Matei 24:6-8].
Toate acestea sunt începutul durerilor
a) Cutremurul de pământ din 1977 din România
Cutremurul din 1977. (Cutremurul din '77) a fost un
puternic cutremur care s-
a produs la ora 21:22:22,
în data de 4 martie 1977,
cu efecte devastatoare
asupra României. A avut o
magnitudine de 7,2 grade
pe scara Richter și o
durată de circa 56 de
secunde, 1.570 de
victime, din care 1.391
numai în Bucureşti. La
nivelul întregii ţări au fost
circa 11.300 de răniţi şi
aproximativ 35.000 de
locuinţe s-au prăbuşit.
Majoritatea pagubelor Biserica Ienei - 1977 fotografie făcută de
materiale s-au concentrat Institutul de arhitectură Ion Mincu
78
Dumitru NEAGU
la Bucureşti unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au
prăbuşit.
Cutremurul a afectat de asemenea şi Bulgaria. În oraşul
Sviştov, trei blocuri de locuinţe au fost distruse şi peste 100 de
oameni au murit.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea,
cea mai activă zonă seismică din ţară, la o adâncime de circa
100 km. Unda de şoc s-a simţit aproape în toţi Balcanii.
România va fi lovită de un cutremur de 7,5 grade pe scara
Richter. În ultimii ani activitatea seismică în Vrancea i-a împins
pe seismologi să emită păreri controversate de viitorul mare
cutremur pe care îl aşteaptă ţara noastră în ultima perioadă. S-
a tot vorbit de ciclicitatea cutremurelor mari, iar undeva la 35-
40 de ani un mare cutremur zguduie întreaga Românie. În
rândul specialiştilor lucrurile sunt confuze, dar clare. Un mare
cutremur va bate în curând la poarta ţării noastre, singura
problemă este
că nu se ştie
cu exactitate
când se va
produce.
b)
Virusul EBOLA
ajunge, în
Europa
In 07
august 2014, Virusul Ebola intră în corp, atacând celulele sistemului
virusul EBOLA imunitar, ochii victimelor se înroşesc pentru că vase mici
de sânge se sparg, provocând sângerare din ochi, urechi,
ajunge, în gură şi alte orificii.
Europa OMS
vrea să declare stare de urgență. Infecţia cu virusul Ebola
începe ca o răceală banală, dar continuă cu sângerări interne şi
79
SĂ FIM CREŞTINI ORTODOCŞI ÎN TOT ŞI ÎN TOATE
externe, dureri şi iritaţii, scrie dailymail.co.uk, citată de
Mediafax.
Simptomele virusului Ebola temperatura ridicată, dureri
de cap şi un gât iritat sunt primele semne că virusul Ebola intră
în corp, atacând celulele sistemului imunitar şi lăsând în acelaşi
timp impresia că este vorba de o răceală banală. Pe măsură ce
boala progresează, ochii victimelor se înroşesc pentru că vase
mici de sânge se sparg, provocând sângerare din ochi, urechi,
gură şi alte orificii.
Virusul distruge aceleaşi celule ca şi cele ţintite de HIV,
dar infecţia cu Ebola este mai agresivă, eliminând celulele din
sistemului imunitar aflate în formare.
În Apocalipsa lui Ioan *6: 7-8] stau scrise următoarele: “Şi
când m-am uitat, mi s-a arătat un cal gălbui. Iar cel ce stătea pe
el era Moartea.” Acesta este unul dintre cele mai
înspăimântătoare semne din toată profeţia. De-a lungul
Apocalipsei lui Ioan există analogii cu ceea s-ar putea numi boli.
Primul indiciu este calul cel gălbui; acest cal gălbui reprezintă
eliberarea bolilor pe Pământ.
c) Catastrofa de la centrala nucleară din Cernobîl
Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major
în Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986
la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei,
urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare.
Centrala electrică se afla, în apropiere de oraşul părăsit Pripiat,
Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav
accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitaţii
radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii
Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord.
Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic
contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.
80
Dumitru NEAGU
Circa 60% din precipitaţiile radioactive cad în Belarus, conform
datelor post-sovietice oficiale.
În România, ca urmare a accidentului de la Cernobîl,
expunerea individuală a populaţiei în România a crescut
temporar de la 2,93 mSv pe an, în 1985, la 4,17 mSv pe an, în
1986 [Wikipedia].
Din numeroasele
efecte ale accidentului
nuclear de la Cernobil,
amintesc câteva ş.a.:
Cantitatea de
material radioactiv
eliberată în mediu a
fost de 200 de ori mai
mare decât cea
rezultată în urma
exploziilor de la
Hiroshima şi Nagasaki.
Depunerile
radioactive au afectat
România mai ales în
primeIe zile ale lunii Centrala Atomoelectrică Cernobîl, în urma
accidentului nuclear din data de 26 aprilie
mai, din cauza 1986.
schimbării direcţiei
vântului. Aproape 350.000 de oameni au fost evacuaţi sau au
părăsit zona imediat după accident, dar încă 5 milioane mai
locuiesc acum pe această suprafaţă.
Potrivit altui studiu, bazat pe analiza mai multor indicatori
statistici ai populaţiei din zona cu cel mai mare risc, incidenţa
cancerului a crescut de la 240/100.000 la 346/100.000 după
1986. Cele mai frecvente tipuri observate sunt: cancerul
pulmonar, gastric şi de prostată – în cazul bărbaţilor; cancerul
81
de sân, piele, uter şi gastric - în rândul femeilor *din „Efectul
Cernobîl” de dr. Cătălin Tilişcan+.
Din unele studii rezulta că reactorul de la Cernobîl, este
încă în activitate, adică reacţia nucleară există. Sub reactor,
acolo unde sarcofagul din beton turnat la exterior nu a ajuns,
elementele radioactive se scurg în pânza freatică, unde
contaminează apa de aici. Dacă ne gândim câţi oameni folosesc
apa din pânza freatică, ne dăm seama că aceştia, practic, sunt
„otrăviţi” cu substanţe radiactive, fiind o sursă permanentă de
îmbolnăvire.
În Apocalipsa lui Ioan, la a treia trâmbiţă este descrisă
contaminarea a o treime din râuri şi ape, de steaua Absintos, şi
moartea multor oameni ca urmare a acestei contaminări. Toţi
suferim zbuciumul, dar şi contaminarea peste măsură de la
Cernobîl, care în ucrainiană înseamnă Absintos.
Aşadar, contaminarea radioactivă de la Cernobîl este
conţinutul celei de a treia trâmbiţe. “Şi a treia parte din ape s-a
făcut ca pelinul” [Apoc. 8:11].
d) Triplu dezastru în Japonia: cutremur, tsunami şi
accident nuclear la Fukushima
Lumea a privit cu oroare la 11 martie 2011, cum unul
dintre cele mai devastatoare cutremure înregistrate vreodată a
distrus Japonia şi a declanşat un tsunami masiv care a înghiţit
comunităţi întregi, dând naștere unei catastrofe fără precedent.
Un cutremur cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter
a lovit Japonia, lăsând în urmă mii de morţi şi răniţi, dar şi
pagube de miliarde de dolari. Cutremurul din Japonia a avut loc
la ora 14:45, cu epicentrul la aproximativ 70 de kilometri de
Peninsula Oshika şi cu hipocentrul la aproximativ 30 de
kilometri sub mare. A fost cel mai puternic cutremur care a lovit
Japonia din 1900 până în prezent şi a provocat un tsunami de
aproape 40 de metri înălţime.
82
Dumitru NEAGU
Pe lângă pagube extrem de costisitoare şi perderi de vieţi
omeneşti, cutremurul a cauzat şi o serie de accidente nucleare,
dintre care cel mai mare la cele trei reactoare de la Centrala
Nucleară Fukushima. Bilanţul cutremurului: 15.505 morţi, 5.386
de răniţi şi 7.305 persoane dispărute; 4,4 milioane de case au
rămas fără electricitate, iar 1,5 milioane fără apă.
Tsunami-ul (valul uriaş) din 11 martie 2011 din Japonia a fost devastator.
Rezidenţii de pe o rază de 20 de kilometri din apropierea

centralei Fukushima au fost evacuaţi. Pierderile financiare de
după cutremur au fost de 300 de miliarde de dolari, acesta fiind
cel mai costisitor dezastru natural înregistrat vreodată.
- Cutremurul din Japonia a deplasat axa de rotaţie a
Pământului.
Puternicul seism care a afectat vineri (11 Martie 2011)
Japonia a deplasat axa de rotaţie a Pământului cu aproape 10
centimetri, relatează agenția italiană ANSA.
„Impactul acestui fenomen asupra axei de rotaţie a fost
mai importantă chiar decât cel al cutremurului din Sumatra
/2004/, care a provocat deplasarea axei de rotaţie a
83
Pământului cu 6 centimetri”, potrivit experţilor Institutului
Naţional de Geofizică şi Vulcanologie din Italia.
În opinia seismologilor italieni, consecinţele acestui
dezastru cedează doar în faţa seismului considerat cel mai mare
cataclism din istoria observaţiilor în domeniu - marele cutremur
chilian din 1960, cu magnitudinea între 9,3 şi 9,5 pe scara
momentului.
Centrala nucleara Fukushima Daiichi a fost avariată în 11 martie 2011, după un

cutremur urmat de tsunami.
Chiar dacă actualul seism din Japonia a fost mai slab decât
cel din Sumatra, el s-a produs la o latitudine de impact
maximum.
Bilanţul victimelor ar putea depăşi 1000 de morţi,
conform Kyodo, după ce au apărut informaţii despre 300 de
cadavre descoperite pe o plajă de pe coasta de est a ţării
[Agerpres, 12 Martie 2011].
84
Dumitru NEAGU
- Accidentul nuclear de la Fukushima a crescut riscul
apariţiei cancerului.
Accidentul nuclear de la Fukushima, în Japonia, a antrenat
o creştere relativă a riscului de cancer în zonele cele mai
afectate din apropierea centralei, estimează un raport al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dat publicităţii la
Geneva (1 Mar 2013), relatează AFP.
- Centrala de la Fukushima a contaminat şi apa subterană.
Reprezentanţii companiei care operează centrala
nucleară de la Fukushima au anunţat că au depistat un nivel
foarte mare al radioactivităţii în apa unui puţ forat în apropiere
de ocean.
Nivelul de stronţiu radioactiv depistat este de 3.000 de
bequereli pe litrul de apă, de zeci de ori peste nivelul maxim
admis. Oficialii
companiei Tokyo
Electric Power,
care operează
centrala de la
Fukushima, s-au
declarat
„incapabili” să
precizeze dacă apa
contaminată se
scurge sau nu în
ocean. Centrala Harta cu distribuţia substanţelor radioactive
împrăştiate în mediu, de la Centrala Fukushima
nucleară
Fukushima Daiichi a fost avariată în 11 martie 2011, după un
cutremur urmat de tsunami.
Accidentul a dus la oprirea sistemelor de răcire a
combustibilului nuclear, care s-a topit în trei dintre cele şase
85
reactoare ale centralei, provocând împrăştierea substanţelor
radioactive în mediu [Home » News » 2013-07-01].
e) Experimentul CERN din Geneva poate provoca o
catastrofă globală
Experimentul CERN pe cel mai puternic aparat creat
vreodată, numit Large Hadron Collider- LHC, l-aş asemăna cu
„Turnul Babel” din Vechiul Testament, amândouă au ceva
comun, mândria oamenilor de al concura pe Dumnezeu în
creaţia Sa.
Turnul Babel. Oamenii din neamul lui Noe, care vorbeau
aceiaşi limbă, au găsit o ţară Senaar şi au zis: „Haidem să ne
facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne
facem faima înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul”
[Facere 11: 4].
Atunci s-a pogorât Domnul şi a văzut cetatea şi turnul pe
care-l zideau fiii oamenilor şi a zis: „Iată, toţi sunt de un neam şi
o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la
ceea ce şi-au pus în gând să facă. Haidem, dar, să Ne pogorâm
şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu
altul” [Facere 11: 6,7].
Domnul a amestecat limbilor oamenilor şi au încetat de a
mai zidi cetatea şi turnul, apoi i-a împrăştiat pe toată faţa
pământului.
Acceleratorul de particule LHC. Oamenii din zilele
noastre, care deşi vorbesc mai multe limbi, toţi vorbesc limba
engleză, au găsit o ţară Elveţia şi au zis: „Haidem să facem un
oraş lângă Geneva la graniţa dintre Elveţia şi Franţa, în Munţii
Alpi, la adâncimea de 92 m, să construim un turn, un
accelerator cu lungimea de 29 km, care să ducă la crearea unei
nano-găuri negre, care ar putea demonstra existenţa “Particulei
lui Dumnezeu”, cea pe care religia ortodoxă o consideră
“energia necreată””.
86
Dumitru NEAGU
Atunci s-a pogorât Domnul şi a văzut cetatea şi turnul-
acceleratorul, pe
care-l construiau
fiii oamenilor şi le-
a dat câteva
semnale prin
unele accidente
care s-au
întâmplat în
timpul
experimentărilor.
Dar pentru că
vremea încă nu s-a Experimentul CERN ar putea da naştere unei
împlinit pentru bombe gigant a cărei explozie ar zgudui întreg
zădărnicirea sistemul solar Foto: media.photobucket.com
constucţiei,
experimentările
au fost amânate
după cele din
10.09.2009, din
motive tehnice.
Două
scenarii de
coşmar, două
apocalipse. Sunt
ideile care au
făcut înconjurul O simulare care demonstrează modul în care se va
lumii odată cu forma Gaura Neagră previzionată de specialiştii în
fizică , şi care va absorbi Pământul.
preconizata
lansare de miercuri, 10 septembrie 2008, a unei maşinării
capabile să aducă nu atât dispariţţia Terrei, cât distrugerea
87
totală a întregului Univers, anunţă ziariştii britanici de la
DailyMail.
Unii cercetători au declarat că acest accelerator de
particule are capacitatea de a crea găuri negre şi dacă o astfel
de gaură neagră s-ar fi format pe Pământ? Aşa a fost generată
teama că ar putea fi acesta sfârşitul lumii.
Adevărul este că nimeni nu ştie exact ce va genera cu
adevărat această uriaşă eliberare de energie la un nivel unic în
istoria omenirii. Singurul care ştie este Dumnezeu şi ne va arăta
nouă, la împlinirea vremii.
f) Holocaustul nuclear este asociat cu al Treilea Război
Mondial
Al Treilea Război Mondial este o noţiune care
desemnează un eventual război global, care ar urma să fie
purtat la scară
globală și care ar
avea loc ca o
continuare a celui
de-al Doilea
Război Mondial.
Acest
presupus război a
fost anticipat şi
plănuit în
perioada
Războiului Rece
de autorităţi civile Holocaustul nuclear este asociat cu al Treilea Război
şi militare din mai Mondial
multe ţări şi, de
asemenea, este un subiect foarte des întâlnit în literatura de
ficțiune. Se presupune că se vor folosi arme atomice care vor
duce la distrugerea Pământului.
88
Dumitru NEAGU
În perioada conflictului dintre Statele Unite şi Uniunea
Sovietică, denumit generic Războiul Rece, se credea că este
posibil ca al Treilea Război Mondial să izbucnească din cauza
rivalităților dintre aceste două superputeri.
Datorită distrugerii reciproce asigurate, un al Treilea
Război Mondial în care s-ar folosi arme nucleare ar duce la
distrugeri colosale.
Exemplul unic în istoria omenirii de utilizare combatantă
a armelor nucleare.
Bombardamentele atomice de la Hiroshima (vezi
imaginea de mai jos, la stânga, bomba atomica “Little Boy”, 6
august 1945) şi Nagasaki (dreapta, bomba atomica “Fat Man”, 9
august 1945) – exemplul unic în istoria omenirii de utilizare
combatantă a armelor nucleare. Numărul total de morţi a variat
de la 90 la 166 de mii de oameni la Hiroshima şi 60-80 de mii de
oameni la Nagasaki.
Decizia de lansare a bombei atomice
La 6 august 1945, un avion superfortăreaţa „B-29” pilotat
de colonelul Tibbets, survolează Hiroshima. La ora 8,15, de la o
altitudine de 9000 de m, lansează asupra oraşului o bombă de
4,5 tone, supranumită Little Boy. Este prima bombă atomică pe
bază de Uraniu 235. La 600 m de sol, o explozie produce
detonarea în aer a unei încărcături echivalente cu 13 500 de
tone de trinitrotoluen.
În loc de 20 000 de victime pronosticate de Opperheimer,
se vor înregistra 78 150 morţi, 13 983 dispăruţi şi 37 425 răniţi.
Pe o raza de 2,5 km de la centrul exploziei toate clădirile au fost
distruse, făcând loc unui deşert atomic pe o suprafata de 11
km2. Comisia americană de anchetă asupra bombardamentelor
strategice a stabilit că acesta a fost cel mai eficace
bombardament din întreg războiul, pentru că a produs 17 000
de victime pe km2 , dintre care 8 000 de morţi şi dispăruţi, faţă
89
de 4 800 şi 2 000 la Tokyo în timpul raidurilor incendiare, în
condiţiile în care densitatea populaţiei era de trei ori mai mare
decât cea a portului.
Preşedintele Truman se afla în acel moment în mijlocul
Atlanticului, la bordul crucişătorului Augusta, cu care se
întorcea din Europa. La 6 august, spre prânz (7 august, la
Hiroshima), primeşte următoarea telegramă:
-Mare bombă lansată asupra Hiroshimei, 5 august, la ora
19,15, ora Washingtonului. Un prim raport indica succes deplin.
Truman exclamă:
-Este cel mai mare eveniment al istoriei.
Bombardamentele atomice de la Hiroshima (la stânga, bomba atomica “Little

Boy”, 6 august 1945) şi Nagasaki (dreapta, bomba atomica “Fat Man”, 9 august
1945)
Japonezii, care se străduiesc să minimalizeze ştirea în
legătură cu distrugerea Hiroshimei, cu o singură bombă şi mai
spera în medierea Moscovei, refuza în continuare să capituleze
necondiţionat.
Naotake Sato, ambasador la Moscova, nu reuşeşte să-i
întâlnească pe Stalin sau pe Molotov, după întoarcerea lor de la
90
Dumitru NEAGU
Potsdam. Ministrul afacerilor externe, Shigenori Togo, îi cere
totuşi acest lucru cu insistenţă. La 7 august, la ora 15,40 îi
trimite următoarea telegramă:
-Situaţia devine foarte critică. Trebuie sa obţinem de
urgenţă precizări asupra poziţiei sovieticilor. Ambasadorul îi
răspunde a doua zi, la ora 12,00 (7 august, 19,50, ora
Moscovei):
-La 7
august, Molotov
mi-a transmis că
mă va primi
mâine, 8 august,
la ora 17,00 Dar,
în ziua de 8, la
ora 17,00,
Molotov îl
informează cu
răceală pe Sato
că URSS declară Hiroshima după bombardamentul atomic din 6
august 1945
război Japoniei.
Americanii, care continuau să fie în posesia codului
japonez, au urmărit schimbul de telegrame între Tokyo şi
Moscova. Dornici să determine precipitarea evenimentelor, ei
hotărăsc să devanseze cu două zile lansarea celei de-a doua
bombe atomice, adică la 9 august în loc de 11, cum era
prevăzut în planul iniţial.
În timp ce Armata Roşie, sub comanda mareşalului
Vasilevski, intra în Manciuria, maiorul Sweeney decolează de pe
aerodromul din Tinian, la ora 3,49 dimineaţa. Avionul său B-29
transporta o bombă cu plutoniu de cinci tone, supranumită Fat
Man. Puterea ei de distrugere este de 20 000 de tone
trinitrotoluen. Au fost stabilite două obiective: Kokura şi
91
Nagasaki, la Libera alegere a lui Sweeney. Ajuns la sud de
Kokura, maiorul constată că oraşul este acoperit cu nori; se
îndreaptă apoi spre Nagasaki, în dreptul căruia ajunge la ora
10,58. Lansează Bomba de la o altitudine de 9 000 de m. Se vor
înregistra 73 884 morţi şi 74 904 răniţi, adică 12 000 de victime
pe km2 , dintre care 6 000 de morţi.
După un sfert de secol de la evenimente, japonezii
consideră că lansarea bombei de la Hiroshima mai poate fi
explicată, cea de-a doua
nu are justificare. Ei
afirmă că un astfel de
„test” nu ar fi trebuit
efectuat asupra
oamenilor, în marea
majoritate nevinovaţi şi
că este inadmisibil ca, în
pofida tuturor legilor
morale, de egalitate şi
antirasiste, de care fac
atâta paradă albii, să
aleagă ca ţintă rasa
galbenă.
g) Un vulcan din
Italia care ar putea Eruptia Vulcanului Eyjafjöll din Islanda de
distruge toată Europa la 14 aprilie 2010, a cărui erupţie a
perturbat transporturile aeriene din
Vulcanii activi sunt Europa.
potenţiale pericole
pentru locuitorii Pământului. Printre cei mai periculoşi vulcani
din lume, ce ar putea avea erupţii majore şi care ar produce
distrugeri catastrofale, sunt: Katla din Islanda, Vezuviul din
Italia, Cumbre Vieja din Insulele Canare sau Popocatepetl din
Mexic.
92
Dumitru NEAGU
Unele dintre cele mai teribile scenarii referitoare la
vulcani sugerează că aceştia ar putea distruge lumea sau ar
provoca inimaginabile catastrofe, conform NewsBad.
Un vulcan din Italia (Ischia), posibil să erupă.
Vulcanul Ischia, o insulă cunoscută pentru apele sale
termale, lângă Napoli, ar putea erupe, deşi această erupţie nu
este iminentă, susţin experţii italieni.
Guido Bertolaso, care conduce agenţia de protecţie civilă
din Italia, declara că deşi Vezuviul este considerat cel mai
problematic vulcan din ţară, Ischia, este cel care acumulează
magmă, iar acesta a erupt ultima oară în urmă cu 700 de ani.
“Dacă ar trebui să spun care vulcan este precum un
încărcător plin de gloanţe, aş spune că nu este Vezuviul, ci
insula Ischia,” declara Bertolaso .
Deşi
cercetătorii nu
au detectat
semnale de
erupţie,
vulcanul Ischia
este
monitorizat
alături de Vulcanul Campi Flegrei, din Italia ar putea distruge toate
Vezuviu, formele de viaţă din Europa. Sursa foto: realitatea.net
muntele de
lângă Napoli, ce a distrus oraşul roman Pompei în anul 79 e.n.
Scenariul cel mai pesimist vorbeşte despre distrugerea
celor mai multe forme de viaţă din Europa.
"Am putea avea de-a face cu ceva extrem de periculos.
Dacă aşa stau lucrurile, atunci vom avea 60 de ani de nelinişte,
posibile cutremure şi erupţii vulcanice", avertizeaza Chris
93
Kilburn, unul dintre membrii echipei internaţionale de
cercetare.
Vulcanul Campi Flegrei este situat sub apele Golfului
Napoli, lângă localitatea Pozzuoli.
h) Furtuni puternice, inundaţii şi grindină au creat
imagini apocaliptice
Imagini spectaculoase ale unei furtuni uriaşe formate în
Statele Unite. Vântul a atins 160 de kilometri pe oră
Imaginile au fost realizate de Basehunters, un grup de
fotografi care postează pe canalul lor de Youtube înregistrări
ale furtunilor
care se produc
în America, scrie
Daily Mail.
Serviciul
Meteorologic
american a
clasificat furtuna
din Wyoming ca
fiind produsă de
Furtuni uriaşe care s-au format în statul american
o supercelulă Wyoming.
atmosferică, un
nor Cumulonimbus care conţine o singură pereche de curenţi
"ascendent-descendent".
Fenomenul este "responsabil" de majoritatea tornadelor
din America şi poate produce grindină de mărimea unei mingi
de golf şi vânturi de până la 160 de kilometri pe oră.
Această imagine a dezlănţuit iadul. Pagubele au fost de
milioane de euro, iar fenomenul ar putea veni şi în România
Imagini care îi sperie chiar şi pe cei mai experimentaţi
oameni s-au desfăşurat cu o rapiditate uluitoare în Rusia. Oraşe
94
Dumitru NEAGU
întregi au fost măturate de furtuni puternice, însă nu asta a fost
cel mai grav
lucru.
Grindina
care a căzut
din cer a făcut
pagube uriaşe.
Mii de maşini
au fost
distruse,
parbrizul şi
luneta păreau
ciuruite de zeci Imaginea unei furtuni puternice din Rusia, care a
de gloanţe, şi dezlănţuit iadul.
chiar geamurile
de la balcoanele blocurilor au fost făcute ţăndări.
Grindina era de mărimea unui ou, sau chiar mai mare, iar
localnicii spun că n-au mai văzut aşa ceva de când sunt. Astfel
de fenomene meteo extreme ar putea veni şi spre ţara noastră,
dacă curenţii vor fi împinşi în această
direcţie.
Imagini apocaliptice cu furtuni
care au măturat România
Imaginile apocaliptice au fost
surprinse în timpul furtunilor din 09
iulie 2014, din România. Cerul a fost
negru şi a plouat cu găleata. Vântul Grindina era de mărimea
puternic a doborât zeci de copaci, iar unui ou
sute de gospodării au fost inundate
[Ziarul: RomaniaTV].
Cod Portocaliu de inundaţii în România
95
Cantităţile mari de ploi care cad în ultimii ani, fac să apară
în fiecare an
zone inundate,
iar viiturile
formate pe
versanţii
munţilor şi a
dealurilor, care
se pornesc la
vale produc Imagini apocaliptice cu furtuni care au măturat România
pagube
însemnate, distrugând case şi gospodării. Râurile şi pâraiele îşi
măresc albiile şi
inundă
gospodăriile
din zonă. Apa a
atins şi câţiva
metri, în unele
zone. Toate
aceste fac ca să
auzim foarte
des
averismentul Imagine cu inundaţiile din 23 iulie 2013, cod portocaliu
pe râurile din bazinele hidrografice: Jijia (judeţele
de cod galben, Botoşani şi Iaşi), Trotuş (judeţele Harghita şi Bacău), Râul
portocaliu şi Negru (judeţul Covasna).
chiar roşu
[sursa: romaniatv.net]
i) Incendii de vegetaţie uscate şi pădure
Peste 800 de noi incendii în California, în urma unei
furtuni
96
Dumitru NEAGU
California este afectată frecvent de incendii pe perioadele
verii şi toamnei, iar, în ultimii ani, incendii importante au
izbucnit neobişnuit de
devreme.
Temperaturi de
peste 38 de grade Celsius
se înregistrează în
California şi mai ales
zona oraşului Los
Angeles. Mii de persoane
au fost evacuate.
Mii de persoane au
fost nevoite să-şi
părăsească propriile
locuinţe, în sudul
Californiei, din cauza
unor incendii de
amploare, care,
totodată, au condus la
evacuarea parţială a unei Incendii devastatoare au ameninţat
baze militare şi a unui Mănăstirea Sfântul Herman din Platina,
parc de distracţii *sursa: California
AFP din 15 mai 2014].
Incediile care devastează Rusia
În Rusia au ars hectare întregi de pădure. Ministerul rus
pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că a redus la jumătate
suprafaţa incendiilor de pădure care devastează Rusia de
aproximativ două săptămâni.
"În ultimele 24 de ore, numărul noilor focare de incendiu a
fost inferior numărului celor stinse. La ora 06.00 (05.00, ora
României), pe o suprafaţă de 92.700 de hectare erau active 612
focare", a precizat ministerul, citat de agenţia Itar-Tass.
97
Cu o zi înainte, erau cuprinse de flăcări 174.000 de
hectare de terenuri.
Aproximativ 165.000 de angajaţi ai ministerului continuau
să lupte
împotriva
incendiilor,
susţinuţi de
550 de
specialişti
străini,
echipaţi cu
şase
avioane şi
Incediile de pădure din Rusia, care a cuprins 174.000 ha, care
opt devastează ţara, august 2010
elicoptere.
În incendiile de pădure şi de vegetaţie, care devastează
Rusia de două săptămâni, au murit 54 de persoane.
Incendiile au distrus localităţi întregi, iar canicula şi
seceta, înregistrate de şase săptămâni, nu dau semne de
diminuare [Publicat Miercuri, 11 august 2010].
România, sub imperiul flăcărilor
Incendii de vegetaţie uscată şi pădure, în 35 de judeţe din
ţara noastră [Sursa: Antena3. Ro, 28 aug. 2012].
Vremea caniculară, dar şi neglijenţa oamenilor au fost
cauzele cele mai probabile ale izbucnirii unor puternice incendii
de vegetaţie.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de
Urgenţă (ISU) Alba, locotenent Cristian Todor, a spus că din
cauza caniculei, dar şi vântului puternic focul s-a extins cu
repeziciune, afectând atât o zonă de păşune alpină, cât şi o
pădure de conifere.
98
Dumitru NEAGU
Incendiul a afectat peste 15 hectare de pădure de
conifere şi
aproximativ 10
hectare de
păşune.
Aceeaşi
situaţie
disperată a fost
şi într-o zonă
greu accesibilă
din Masivul
Bucegi. Incendii puternice în pădurile din Romania! Hectare
întregi au ars în Munţii Bucegi şi Munţii Şureanu! Iulie
Focul a 2012
fost vizibil şi în
staţiunile de pe Valea Prahovei.
j) Stare de urgenţă în California
În California a fost decretată stare de urgenţă. Duminică,
24 august 2014,
zona a fost lovită
de un cutremur
de magnitudine 6
- cel mai puternic
din ultimii 25 de
ani.
Cutremurul
de duminică este
cel mai puternic
înregistrat în Unul din efectele cutremurului din California, de
Duminică 24 august 2014, de magnitudine 6, SUA.
zona golfului San
Francisco din 1989, când o mişcare telurică de 6,9 grade a luat
60 de vieţi.
99
Cel puţin 172 de oameni au fost răniţi, în zona oraşului
San Francisco, iar pompierii au fost alertaţi pentru a interveni în
stingerea a şase incendii, scrie New York Daily News.
California este aşezată pe falia San Andreas, la îmbinarea
a două dintre cele mai mari plăci tectonice de pe planetă. Un
cutremur puternic, produs în 1906, a devastat oraşul San
Francisco.
Din această cauză, asupra Californiei au existat mai multe
profeţii, iar în ultimul timp odată cu amplificarea activităţii
sesmice în lume, dar şi în California, oamenii se uită cu atenţie
la aceste profeţii.
Deşi scrise în 1555, catrenele lui Nostradamus încă
fascinează lumea, 70% din profeţiile sale îndeplindu-se până
acum. Una dintre acestea se referă la un puternic seism care va
distruge California în 2015.
Profeţia:
“O mişcare în pantă a pământului, o mare calamitate,
Peste Pământurile din Vest şi Lombardia
Va fi foc pe navă, ciumă şi captivitate:
Mercur în Săgetător. Saturn "dispare".”
Interpretarea: Un mare cutremur ("o înclinare a
pământului, o mare calamitate") este prezis în Lumea Nouă
("pămănturile din vest"), iar Califonia este un loc logic unde s-ar
putea întâmpla. Potrivit astrologilor ("Mercur în săgetător,
Saturn "dispare"), următoarea dată când planetele Marte şi
Saturn vor avea o astfel de poziţie pe cer va fi la 25 noiembrie
2015 [sursa: www.businessinsider.com].
k) Conflagraţia celui de-al treilea război mondial
Intrarea Rusiei în Crimeia şi în războiul din Siria a agitat
lumea, iar „Presa franceză scrie că al Treilea Război Mondial ar
putea să fi început deja, menţionând cele două evenimente
produse la Moscova şi în Golf, care ar putea fi declanşatoare
100
Dumitru NEAGU
pentru o confruntare generală. Istoria va menţiona, poate, data
de 30 septembrie 2015 ca fiind debutul lin al celui de-Al Treilea
Război Mondial” *sursa: evz.ro/12.01.2016].
În Cartea Ezechiel în capitolele 38 şi 39 aflăm despre o
încercare a lui Gog şi Magog de a invada Israelul. Dar
Dumnezeu Însuşi intervine. Întrebarea mare care a fost
dezbătută de ani de zile este aceasta: ,,cine este Gog şi
Magog?”
Părerea dominantă a creştinismului este că Gog şi Magog
este Rusia. Dar nu se găseşte nici o dovadă convingătoare că
Gog şi Magog este Rusia.
Evenimentele ce vor răsturna vechea ordine mondială
sunt prezentate în diverse versete ale Bibliei, dar cel mai
relevant pentru prezent este profeţia lui Ezechiel despre
războiul dintre
Gog şi Magog.
Profetul
Ezechiel a prezis
războiul dintre
Gog şi Magog –
vestitor al
Armaghedonului
– care se
configurează a fi
Al Treilea Război
Mondial.
Din cartea
a IV-a [15+, scrisă Conflagraţia celui de-al treilea război mondial.
de mine, în care Puterile care se vor ciocni în Palestina, vor veni din
“hotarele de miazănoapte” [Iez. 38:6]
am ţinut cont de
prezicerile unor Sfinţi Părinţi, rezultă că evenimentele se vor
desfăşura într-o anumită ordine astfel: „Mai înainte de
101
instalarea lui Antihrist, de către Profetul Mincinos, ultimul
Papă, se va declanşa al treilea război mondial. Acest al treilea
război nu este acelaşi conflict cu lupta de la Armaghedon-
Războiul cel mare, ultimul. În acea ultimă coflagraţie mondială
de la sfârşit, va fi desfiinţat statul lui Antihrist şi va urma trimful
credincioşilor.
Această problemă o lămureşte profetul Iezechiel, care
profeţeşte că, puterile care se vor ciocni în Palestina, vor veni
din “hotarele de miazănoapte” [Iez. 38:6], iar cele de la
Armaghedon din “lumea întreagă” [Apoc. 16:14+, aşadar din
toate părţile lumii. “Şi i-a strâns la locul ce se cheamă evreieşte
Armaghedon” *Apoc.16:16+. Vrednic de însemnat că
Armaghedon va fi în Palestina, în muntele Carmel şi corespunde
cu a şaptea plagă din Apocalipsă.
Din [16+, scrisă de Skartsiuni Dimitriu, am extras câteva
profeţii enunţate în concluzii, în care se spune că se aşteaptă:
a) distrugerea Turciei;
b) ciocnirile armate între Rusia şi armatele occidentale pe
teritoriul Turciei, în preajma Constantinopolului;
c) ciocnire amplă pe teritoriul Palestinei;
d) distrugerea ruşilor şi mari distrugeri între state.
Faţă de toate aceste evenimente enumerate pe scurt în
capitolul 5, al acestei cărţi, se pune întrebarea: ce ne revine
nouă creştinilor ortodocşi să facem?:
 Să nu ne preocupăm de datele pe care unii din profeţii
mai vechi şi mai noi le stabilesc, despre unele evenimente din
Apocalipsă, pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne zice:
“Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în
stăpânirea Sa” [Fapte 1:7].
 Să ne rugăm, să ne pocăim, să ne spovedim, să ne
împărtăşim cu Sfintele Taine şi să participăm la dumnezeiasca
sfântă Liturghie, care se săvârşeşte în Biserica lui Hristos. Şi ce
102
Dumitru NEAGU
trebuie să mai facem? Să-l ascultăm pe Mântuitorul nostru Iisus
Hristos care prin Apostolul şi Evanghelistul Matei în capitolul
24, ne zice: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor
veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor
amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi
seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu
este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie
peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe
alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor
da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate
neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se
vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci
mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina
înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va
răbda până la sfârşit, acela se va mântui.
Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din
ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl [Matei 24: 4- 36].
6
A 7-A TRÂMBIŢĂ CEA DIN URMĂ, ÎNCEPUTUL PARUSIEI
A şaptea trâmbiţă
Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au
auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a ajuns a
Domnului nostru şi a Hristosului Său şi va împărăţi în vecii
vecilor. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care şed înaintea lui
A 7-a Trâmbiţă a Apocalipsei, Pictură murală de la Mănăstirea Voroneţ din

secolul al XV-lea. Îngerul Domnului sună din tulnicul românesc, simbol al Ţării
Moţilor, întru învierea morţilor.
Dumnezeu pe scaunele lor, au căzut cu feţele la pământ şi s-au

închinat lui Dumnezeu, zicând: Mulţumim Ţie, Doamne
Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce eşti şi Cel ce erai şi Cel ce vii,
că ai luat puterea Ta cea mare şi împărăţeşti. Şi neamurile s-au
mâniat, dar a venit mânia Ta şi vremea celor morţi, ca să fie
judecaţi, şi să răsplăteşti pe robii Tăi, pe prooroci şi pe sfinţi şi
pe cei ce se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari, şi să
pierzi pe cei ce prăpădesc pământul. Şi s-a deschis templul lui
104
Dumitru NEAGU
Dumnezeu, cel din cer, şi s-a văzut în templul Lui chivotul
legământului Său, şi au fost fulgere şi vuiete şi tunete şi
cutremur şi grindină mare” [Apocalipsa 11:15-19].
Cea de-a şaptea trâmbiţă marchează începutul jubileului.
Aceasta este nimic altceva decât cea din urmă trâmbiţă din
1Corin. 15:52, cea care cheamă pe cei adormiţi în Hristos afară
din paturile lor de ţărână. Cei înviaţi, împreună cu cei 144 000,
care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ [Apoc.14:3] sunt luaţi
la cer ca să-L întâmpine în văzduh pe Domnul şi Mântuitorul lor
care vine împreună cu sfinţii îngeri. Această armată a
răscumpăraţilor din toate timpurile constituie acea mare
mulţime a cărei glas puternic se aude în cer cântând cântarea
lor de biruinţă și de laudă la adresa Împăratului lor care S-a
arătat pentru a-Şi lua în primire împărăţia.
Va urma a şaptea trâmbiţă, care prevesteşte calamităţi,
tunete, cutremure, grindină nemaivăzută. Fenomene
asemănătoare cu acestea s-au arătat în muntele Sinai cu
arătarea lui Dumnezeu. Antihrist vine. Se va prezenta ca
Dumnezeu. Va stăpâni toate statele. Ruşii vor fi biruiţi de restul
statelor în al treilea război mondial la sfârşit. Războiul este a
şasea trâmbiţă. Antihrist se va instala în Ierusalim şi va împărţi
oamenilor, timp de trei ani şi jumatate bunuri materiale în
America. Războiul acesta va afecta cel mai mult statele
europene şi în principal Rusia. Oamenii se vor ştampila pe
frunte sau pe mâna dreaptă pentru ca să-şi procure cele
necesare traiului. "Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde,
decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei" [Apoc.13,
17]. După această perioadă Antihrist îşi va arăta inumana sa
faţă.
Cele şapte cupe
Cele şapte cupe sunt şapte plăgi, aşadar ultimile şapte
pedepse ale lui Dumnezeu împotriva omenirii care, cu puţine
105
excepţii (cei care nu vor primi semnul), vor fi subjugaţi de
Antihrist.
Plăgile acestea nu vor lovi o treime, ci întreaga omenire.
Oamenii în loc să se pocăiască hulesc şi se întăresc în hule şi
mai mult
Prima cupă: "Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe
oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului
fiarei ..." *Apoc.16: 2+. După cum au anunţat specialiştii care au
pregătit Fiara de la Bruxelles, ştampila va fi făcută prin ardere
cu raze laser, producătoare de cancer; şi vor fi împlantaţi mici
emiţători în gura noastră (pe mâna dreaptă sau pe frunte).
A doua cupă: O molimă generală peste toate mările. (În
mod evident radioactivitatea sau substanţe chimice foarte
puternice).
A treia cupă: O molimă generală a apelor, râurilor şi
izvoarelor. Dovada însetării a început. Apa nu se poate bea.
A patra cupă: O ardere nesuferită va arde complet pe
oameni. Oamenii vor huli pe Dumnezeu şi nu se vor pocăi. "Şi
oamenii au fost dogorâţi cu mare arşiţă" [Apoc.16: 9].
A cincea cupă: Cupa mâniei lui Dumnezeu se goleşte "pe
scaunul fiarei". Scaunul lui Antihrist scârţâie. Şi toţi oamenii şi-
au muşcat limbile de durere din pricina durerilor şi a bubelor
lor, dar nu s-au pocăit, ci au hulit pe Dumnezeu.
A şasea cupă: Râul Eufrat a secat. O secetă nemaivăzută a
năvălit "şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor
de la Răsăritul Soarelui" [Apoc.16: 12].
Eufratul va deveni bulevard, pe unde uşor vor traversa
armatele din Răsărit (Japonia şi China?), ameninţând statul lui
Antihrist. Deci Antihrist este ameninţat şi începe ca să se
organizeze spre Armaghedon pentru confruntarea finală, care
va însemna şi sfârşitul lui *Apoc.16: 12-16+. Şi a chemat toate
statele, care într-un fel sau altul l-au ascultat, şi s-au strâns toţi
106
Dumitru NEAGU
pe muntele Carmel la Armaghedon, pentru respingerea
invadatorilor. "Şi i-au strâns la locul ce se cheamă în evreieşte
Armaghedon" [Apoc.16: 16].
A şaptea cupă: Tunete, vuiet, cutremur mare, aşa cum nu
a mai fost pe pământ. Cetatea, centrul lui Antihrist, s-a rupt în
trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. "Şi toate insulele
pieriră şi munţii nu se mai aflară" [Apoc.16: 20].
Au dispărut insulele şi munţii. Antihrist va fi înfrânt. Aici
se relatează despre războiul mondial pârjolitor, “bătalia de la
Armaghedon”.
Sfânta Liturghie mai ţine lumea
Părintele Arsenie Boca în [17+, ne spune că: precum Taina
pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui
Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitorii de smerenie
dau de darul acesta, asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului,
din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăşi sub chip smerit, o taină a
ocârmuirii lumii. Sfânta Liturghie, sau Jertfa cea de-a pururi,
despre care a grăit Domnul prin Daniil şi apoi Însuşi ne-a
învăţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist, sau
omul nelegiuirii decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu.
Căci pentru mulţimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit
Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel
ce este iubirea de oameni şi de toată firea, mereu se aduce pe
Sine Jertfă Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind
milostivirea de la El.
Rabdă Fiul lui Dumnezeu pentru noi o răstignire
neîntreruptă; Mielul-Împărat stă mereu chezaş înaintea Tatălui,
aducându-se în Jertfa neîncetată, rugăminte de mijlocire pentru
biata lume. Precum taina pocăinţei e un dar al Cerului, sub chip
smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, aşa Sfânta
Liturghie, marea taină, ascunsă iarăşi sub chip smerit,
mântuieşte lumea, sau o fereşte de urgiile Antihristului. Iată de
107
ce toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru
dăinuirea lumii e darul acesta pe pămant.
Sfânta Liturghie, se săvârşeşte şi în Cer şi pe pământ, şi
pentru care mai ţine Dumnezeu lumea. Dar Sfânta Liturghie
este neasemănat mai bogată în taine, care nu se pot depăna pe
limba omenească. Dumnezeu coboară între oameni şi suie
oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
De ce este atât de importantă Sfânta Liturghie pentru
creştin?
Creştinul are sfânta datorie de a participa, fără să
lipsească la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie din duminicile de
peste an şi sărbătorile cu roşu din calendarul bisericesc. Căci
lucrul cel mai important în viaţa creştinului este Dumnezeu, de
unde vine tot harul necesar jertfei creştine pentru mântuire.
Părintele Arsenie Papacioc spune că nu este nici o
diferenţă între Raiul lui Dumnezeu şi Altar în timpul sfintei şi
dumnezeieştii Liturghii. Aşadar, liturghia înseamnă coborârea
cerului pe pământ, ca să dăm cea mai scurtă definiţie. Acolo, în
Biserică, cu noi creştinii se află sfinţii îngeri, cetele sfinţilor. La
momentul heruvicului, în altar coboară cetele îngereşti din cer,
pentru a se minuna de frumuseţea sfintei jertfe, de prefacerea
darurilor de pe sfânta masă, a pâinii în Însuşi Sfântul trup al
Domnului Hristos şi al vinului în Însuşi preascumpul sânge al
Domnului. La momentul axionului Maica Domnului coboară în
altar şi se roagă pentru noi toţi. Apoi sfinţii toţi se roagă pentru
noi şi coboară printre noi. Şi Însuşi Mântuitorul se află tot
timpul, pe tot parcursul Sfintei Liturghii prezent pe Sfânta Masă
a Sfântului Altar, în calitate de suprem şi veşnic Arhiereu,
prezent în chip real dar nevăzut, binecuvântând Darurile ce sunt
puse înainte-I de către preot.
Preotul slujeşte, fiind ajutat de îngeri, iar în faţa lui este
Însuşi Arhiereul Hristos.
108
Dumitru NEAGU
Bunul Dumnezeu se coboară pe pământ la noi oamenii.
Pe proscomidiar, adică pe jertfelnicul sfântului altar, se
aduce la fiecare Liturghie jertfa nesângeroasă pentru păcatele
noastre. Şi totodată, la Liturghie, creştinii se învrednicesc de
daruri şi harisme, date după marea, nemărginita dragoste a lui
Dumnezeu pentru noi, dar şi după credinţa şi vrednicia noastră,
daruri fără de care nu putem face faţă ispitelor şi încercărilor
mântuitoare.
Nu există mântuire fără preot, acesta fiind unealta lui
Dumnezeu prin care se trimite creştinilor harul mântuitor.
Dar, fără spovedanie, fără Sfânta Împărtăşanie şi fără
Sfânta Liturghie nu este mântuire. La acestea se adaugă păzirea
poruncilor şi lucrarea faptelor bune. Căci creştinul se îndreaptă
către sfinţenie şi trebuie să elimine din viaţa lui orice păcat şi
viciu care l-ar putea compromite pe el ca individ, sau neamul
românesc. Numai aşa vom ajunge la a îndeplini misiunea
noastră creştină şi numai în acest fel vom ajunge la biruinţă
creştină. Numai aşa vom fi capabili să mărturisim dreapta
credinţă ortodoxă, numai aşa vom ajunge la desăvârşire, numai
aşa vom putea căpăta putere de a ajunge până la capăt şi de a
ne jertfi martiri pentru Hristos şi pentru neam. Numai
trăgându-ne seva din Sfânta Liturghie şi din Sfintele Taine, vom
putea îndeplini rolul providenţial încredinţat de bunul
Dumnezeu nouă românilor.
7
SFINŢII PROOROCI ENOH ŞI ILIE ÎNAINTEMERGĂTORII
CELEI DE A DOUA VENIRI A LUI HRISTOS
În Vechiul Testament au fost doi sfinţi Enoh şi Ilie, care nu

au murit: Enoh a fost luat la cer şi nu a mai fost găsit, iar Ilie s-a
ridicat la cer într-un car de foc. Aceştia se vor întoarce ca doi
mărturisitori care vor predica împotriva lui Antihrist. Ilie va
vorbi iudeilor căci “îi va împăca pe părinţi şi copii şi le va aşeza
pe toate la locul lor” [Matei 7:11], iar Enoh va vorbi celorlalţi
oameni, descoperindu-l şi luptându-se cu Antihrist, însă până la
urmă vor fi înfrânţi.
Apocalipsa.
Ce spune Apocalipsa despre Enoh şi Ilie
„Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci,
îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile. [n.a. 3ani si
165 zile]. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care
stau înaintea Domnului pământului. Şi dacă voieşte cineva să-i
vatăme, foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor; şi
dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie ucis. Aceştia au
putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei
lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată
pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Iar când
vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face
război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea
pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte,
Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi din
popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la
110
Dumitru NEAGU
trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie
puse în mormânt. Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de
moartea lor şi vor fi în veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia,
pentru că aceşti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe
pământ. Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la
Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat pe picioarele lor şi frică
mare a căzut peste cei ce se uitau la ei. Şi din cer au auzit glas
puternic, zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi s-au suit la cer, în nori, şi au
privit la ei duşmanii lor [Apcalipsa 11: 3-12].
1. Enoh, înaintemergătorul Domnului
Enoh a trăit într-o perioadă de degradare spirituală.
Potrivit cronologiei biblice, el s-a născut în anul 3404 î.e.n. Spre
deosebire de contemporanii săi, Enoh s-a dovedit a fi un om
plăcut lui Dumnezeu. Apostolul Pavel l-a inclus printre slujitorii
lui Iehova a căror credinţă este un exemplu pentru creştini.
„Enoh a umblat cu adevăratul Dumnezeu“
Deşi toţi oamenii din jur erau lipsiţi de pietate, „Enoh a
umblat cu Dumnezeu, adevăratul Dumnezeu”, Iehova. Nu se
precizează dacă strămoşii săi — Set, Enos, Cainan, Mahalaleel şi
Iared — au umblat sau nu cu Dumnezeu. Cel puţin ei nu au
făcut aceasta în măsura în care a făcut-o Enoh, al cărui mod de
viaţă se pare că l-a distins de ei [Geneza 5:3–27].
Esenţială pentru bunele relaţii în care era Enoh cu Iehova
a fost credinţa sa. El trebuie să fi exercitat credinţă în promisa
“sămânţă a femeii” lui Dumnezeu. Dacă l-a cunoscut personal
pe Adam, Enoh a putut să afle unele informaţii despre modul
cum a tratat Dumnezeu cu prima pereche umană în Eden.
Cunoştinţa pe care o avea despre Dumnezeu l-a făcut pe Enoh
să devină o persoană care l-a “căutat stăruitor” [Geneza 3:15;
Evrei 11:6, 13].
Enoh avea responsabilităţi familiale: avea o soţie şi a
crescut „fii şi fiice“. Unul dintre fiii săi a fost Metusala *Geneza
111
5:21, 22+. Cu siguranţă, Enoh a făcut tot ce i-a stat în putinţă
pentru a-şi
conduce casa
într-un mod
corespunzător.
Însă, din cauza
climatului de
impietate în care
a trăit, nu i-a fost
uşor să-i
slujească lui
Dumnezeu. Din
dreptul Enoh se
va naşte
Matusalem, din
Matusalem se va
naşte Lameh, iar
din Lameh se va
naşte dreptul
Noe. Lameh,
tatăl lui Noe, a Enoh s-a născut în anul 3404 î.e.n, s-a dovedit a fi un
fost, probabil, om plăcut lui Dumnezeu. Acesta era în pericol când „l-
a luat Dumnezeu“. Enoh este înaintemergătorul celei
singurul de-a doua veniri a lui Hristos.
contemporan al
lui Enoh care a avut credinţă în Iehova (Geneza 5:28, 29).
Totuşi, Enoh a practicat plin de curaj închinarea adevărată.
Enoh profeţeste împotriva celor lipsiţi de pietate
Când eşti înconjurat de oameni lipsiţi de pietate este
foarte greu să respecţi norme înalte. Mai mult decât atât, Enoh
a proclamat un mesaj de judecată necruţător împotriva celor
răi. Îndrumat de spiritul lui Dumnezeu, Enoh a profeţit: „Iată!
Iehova a venit cu miriadele sale sfinte, ca să execute judecata
112
Dumitru NEAGU
împotriva tuturor şi ca să-i dovedească vinovaţi pe toţi cei lipsiţi
de pietate cu privire la toate faptele lipsite de pietate pe care le-
au comis într-un mod lipsit de pietate şi cu privire la toate
lucrurile revoltătoare pe care păcătoşii lipsiţi de pietate le-au
rostit împotriva lui“ [Iuda 14: 15].
Este normal să credem că aceste cuvinte usturătoare l-au
făcut pe Enoh nepopular, aducându-i, probabil, batjocuri şi
ameninţări. Poate că unii au vrut să-l reducă la tăcere pentru
totdeauna. Însă Enoh nu s-a lăsat intimidat. El ştia ce i s-a
întâmplat lui Abel, un om drept, şi, asemenea lui, a fost hotărât
să-i slujească lui Dumnezeu indiferent de consecinţe.
Pe Enoh „L-a luat Dumnezeu“
După cât se pare, viaţa lui Enoh era în pericol când „l-a
luat Dumnezeu“ [Geneza 5:24]. Iehova nu a permis ca fidelul
său profet să sufere din cauza duşmanilor săi extrem de
violenţi. Potrivit cuvintelor apostolului Pavel, „Enoh a fost
transferat ca să nu vadă moartea“ *Evrei 11:5+. Mulţi spun că
Enoh nu a murit — că Dumnezeu l-a luat la cer, unde a
continuat să trăiască. Însă Iisus a afirmat cu claritate: „Nici un
om nu a urcat la cer în afară de cel care a coborât din cer, Fiul
omului“. Iisus a fost “precursorul” tuturor celor care au urcat la
cer [Ioan 3:13; Evrei 6:19, 20].
Atunci ce s-a întâmplat cu Enoh? Faptul că a fost
„transferat ca să nu vadă moartea“ poate însemna că
Dumnezeu a făcut ca el să cadă într-o stare de transă, dându-i o
viziune profetică în timpul căreia l-a adormit în moarte. Astfel,
Enoh nu a simţit chinurile morţii. Apoi Iehova a făcut ca trupul
lui să dispară, aşa cum a procedat şi în cazul lui Moise, ceea ce
explică de ce Enoh “nu a mai fost de găsit nicăieri”
[Deuteronomul 34:5, 6].
Enoh a trăit 365 de ani — mult mai puţin decât
majoritatea contemporanilor lui. Însă lucrul cel mai important
113
pentru cei care-l iubesc pe Iehova este de a-l sluji cu fidelitate
până la sfârşitul vieţii lor. Ştim că Enoh a făcut aceasta
deoarece, „înainte de transferarea lui, el avea mărturia că îi
plăcuse lui Dumnezeu“. Scripturile nu dezvăluie modul în care i-
a comunicat Iehova acest lucru lui Enoh. Însă, înainte de a muri,
Enoh a primit asigurarea că Dumnezeu îl aproba şi putem fi
siguri că Iehova îşi va aminti de el la înviere.
Cartea lui Enoh
Cartea lui Enoh este un text apocrif şi pseudoepigrafic. Ea
îi este atribuită în mod greşit lui Enoh. Scrisă probabil cam prin
secolele II–I î.e.n., cartea este o colecţie de legende evreieşti
pline de exagerări şi fără nici o bază istorică, fiind în mod
evident rodul unor explicaţii detaliate pe marginea scurtei
referiri la Enoh pe care o face Geneza. Acest fapt în sine este
suficient pentru ca iubitorii Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu
să nu o considere demnă de încredere.
Singura carte biblică ce conţine cuvintele profetice ale lui
Enoh este cartea lui Iuda: „Iată! Iehova a venit cu miriadele sale
sfinte, ca să execute judecata împotriva tuturor şi ca să-i
dovedească vinovaţi pe toţi cei lipsiţi de pietate cu privire la
toate faptele lipsite de pietate pe care le-au comis într-un mod
lipsit de pietate şi cu privire la toate lucrurile revoltătoare pe
care păcătoşii lipsiţi de pietate le-au rostit împotriva lui“ [Iuda
14, 15].
Credibilitatea sa este dovedită de faptul că Iuda a scris
sub inspiraţie divină *2 Timotei 3:16+. Duhul Sfânt al lui
Dumnezeu l-a ajutat să evite orice afirmaţie falsă.
2. Ilie, al doilea înaintemergător al venirii
lui Hristos
“… Ilie Tezvitene, nestricat făcându-te pe tine ca să nu vezi
moartea, până ce vei propovădui tuturor sfârşitul” [stihire din
slujba Sfântului Proroc Ilie].
114
Dumitru NEAGU
În mijlocul lunii lui cuptor, pe data de 20 iulie, îl
sărbătorim pe Proorocul cel de foc – pe Sfântul Ilie Tezviteanul.
Sfântul Prooroc Ilie este unul dintre cei mai mari oameni
ai lui Dumnezeu, trimişi vreodată de El pe acest pământ. S-a
născut în Tezva Galaadului (de unde numele de Tezviteanul) cu
aproape opt sute de ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus
Hristos, într-o familie evlavioasă şi credincioasă unicului
Dumnezeu. Tatăl său, Sovac, a văzut la naşterea lui, îngerii
Domnului, înfăşurându-l în flăcări de foc şi hrănindu-l cu văpaie.
Sfântul Prooroc Ilie, ridicat la cer de îngerii Domnului într-un car de foc
Toată viaţa, Sfântul Ilie a fost mistuit de focul dragostei şi al

slujirii, de râvna pentru cinstirea adevăratului Dumnezeu. El a
trăit într-o vreme în care omenirea întreagă era idolatră şi
păgână, chiar poporul ales din care făcea parte devenise
idolatru. Regele Israelului, Ahab, se căsătorise cu o păgână
Izabela, care a adus cu sine cultul idolatriei. Astfel, tot poporul,
în frunte cu regele, ajunsese închinător la idoli.
Ilie este trimis de Dumnezeu la rege
115
De aceea Dumnezeu, văzându-i râvna, l-a trimis la rege.
Îmbrăcat cu toate armele lui Dumnezeu [Efeseni 6: 13-17],
Sfântul Ilie a mustrat poporul pentru această fărădelege, şi mai
ales perechea regală Ahab şi Izabela, care inventau noi şi noi
ticăloşii. I-a mustrat pentru păcatul de a fi părăsit pe
Dumnezeul părinţilor lor şi de a fi urmat zeilor Baal şi Aşera, şi
altor zeităţi prin care de fapt, se aducea închinare Satanei.
Dumnezeu ascultă pe slujitorul Său, Ilie
După ce cu rugăciunea sa a închis cerul trei ani şi şase
luni, foametea şi seceta provocând dezastre în întreaga ţară, Ilie
cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel. Cu propunerea
ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el,
Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu. Propunând
ca Dumnezeu să arate semn şi să trimită foc din cer peste jertfa
cea adevărată.
Dumnezeu a ascultat pe slujitorul Său credincios şi a
trimis foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi.
Plin de râvnă sfântă, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de
preoţi idoleşti la râul Chişon şi restabileşte închinarea cuvenită
adevăratului Dumnezeu. După aceea se roagă şi cere lui
Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu ascultându-l, o trimite peste
pământul însetat.
Profeţia lui Ilie
Regele Ahab deşi se căieşte o vreme pentru răutăţile
făcute, îndemnat fiind mai ales de soţia sa Izabela, se întoarce
la ele, căutând să-l omoare pe omul lui Dumnezeu, Sfântul
Prooroc Ilie. Atunci, plin de duhul şi puterea lui Dumnezeu, el
profeţeşte: câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe
Izabela, fapt care s-a împlinit întocmai. Această întâmplare
arată limpede că răul din această lume, nu este fără de sfârşit,
iar slujitorii lui, vor avea soarta lui Ahab dacă nu aici, atunci în
veşnicie.
116
Dumitru NEAGU
Ilie este ridicat la cer
Sfântul Ilie profetul plin de darul Duhului Sfânt, sfârşeşte
viaţa pământească aşa cum a trăit. În căruţa ascultării şi a
supunerii faţă de Dumnezeu. Sfântul Ilie, Proorocul lui
Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc şi este viu
până acum, păzit de Dumnezeu în locaşurile raiului. A fost văzut
în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a
Domnului pe Muntele Tabor şi iarăşi va fi văzut în trup de
oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ
a Domnului Hristos.
3. Enoh şi Ilie îl înfruntă pe Antihrist
Se mărturiseşte că Enoh şi Ilie, aceşti doi drepţi care nu au
cunoscut moartea, se vor pogorî pe pământ, spre a înfrunta pe
Antihrist, la sfârşitul lumii, vreme de trei ani şi jumătate. Cei doi
vor săvârşi nenumărate minuni în lume şi în Ierusalim, unde îi
vor ajuta pe evrei să-L recunoască pe Iisus Hristos ca Mesia.
Când vor predica aceştia vor auzi toate popoarele, iar minunile
săvârşite prin ei se vor vedea de către toţi.
Apocalipsa.
Există mai multe perioade şi o lucrare a lui Antihrist, care
dupa [19+, pot fi rezumate în trei perioade:
Perioada întâi a lui Antihrist
Aceasta este cuprinsă între ziua naşterii sale şi momentul
arătării lui – va trece neştiută. Sfântul Ioan Damaschin spune că
„Antihrist este crescut în ascuns şi pe neaşteptate se răscoală”.
“Când vei auzi *de acum înainte, n.n.+ că Hristos a venit
sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul“ [Sf.
Zosima de la Solovat].
A doua perioadă a lui Antihrist
117
A doua perioadă a vieţii lui Antihrist se va deschide cu
intrarea sa învederată în rolul de învăţător al lumii sau
„prooroc”. Se prea poate să-şi înceapă lucrarea în împrejurările
unei conflagraţii mondiale când umanitatea, după ce a suferit
toate urâciunile războiului, nu va mai vedea nici o cale de ieşire
din dezastruoasa sa fundătură, fiindcă toate mijloacele de
rezolvare se vor afla în mâinile unei societăţi secrete care va
coopera cu Antihrist. El va oferi un plan pentru rezolvarea
reuşită a crizei mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi
socială – anume statornicirea unei structuri politice şi sociale
uniforme în întreaga lume.
Ostenită de grozăviile războiului şi fiind oarbă
duhovniceşte, omenirea nu va recunoaşte acest proiect ca fiind
o cursă vicleană şi astfel va fi ademenită în cea mai nemiloasă şi
mai necurmată robie. Dimpotrivă, oamenii vor întâmpina cu
osanale manifestările de înaltă erudiţie, înţelepciune şi geniu
ale lui Antihrist.
„Duhurile rele răspândite prin văzduh vor stârni în oameni
o părere unanimă, foarte înflăcărată cu privire la Antihrist, o
încântare obştească şi o ademenire de neînduplecat” – spune
Sfântul Efrem Sirul.
În această perioadă a lucrării sale, Antihrist nu va
întrebuinţa nici o metodă silnică (tiranică), ci se va sârgui să
câştige încrederea şi iubirea oamenilor prin amăgire şi printr-o
făţarnică şi teatrală înfăţişare a virtuţii.
Sfântul Efrem afirmă că va veni într-un aşa chip, încât să-i
amăgească pe toţi. Va părea smerit, blând, un urâtor – cum va
spune despre sine – al fărădelegii, dispreţuind idolii, dând
întâietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de
frumos, statornic, îndatoritor faţă de toţi şi preţuind în chip
osebit neamul evreiesc, pentru că evreii îi vor aştepta venirea.
Va întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încât
118
Dumitru NEAGU
oamenii să ajungă iute să-l iubească. Nu va primi mită, nu va
vorbi cu mânie, nu va avea o înfăţişare posomorâtă, ci printr-o
înfăţişare cuviincioasă va începe înşelarea lumii, până ce va fi
întronat.
În vremea acestei perioade, făţărnicia lui Antihrist va
merge atât de departe, încât nu numai că va dovedi toleranţă
faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l ocroti.
Intru cele din afară, se va sili să-L imite pe Hristos. Nefiind
călăuziţi de inţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci mai curând
de înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu
vor rezista până la capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe
Antihrist ca fiind Hristos la a Doua Sa venire.
„Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau
dincolo, să nu-l credeţi…Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie
este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul
de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului
Omului” [Matei 24: 23-27].
Pentru a-i amăgi pe oameni, Antihrist va arăta multe
minuni năucitoare. Sfântul Apostolul Pavel spune: „Venirea lui
este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de
semne şi de minuni ale minciunii” [2 Tesaloniceni 2: 9].
Toată această statură a lui Antihrist – învăţătura şi faima
lui de geniu, minunile lui mincinoase şi întreaga sa viaţă
făţarnică şi plină de toată înşelăciunea – vor avea un singur ţel:
să ia în stăpânire cârmuirea întregii lumi, asupra tuturor
neamurilor. Dobândirea popularităţii în rândul evreilor va fi cea
dintâi etapă pe acest drum. Antihrist va face tot ce-i va fi cu
putinţă pentru ca evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel
făgăduit. Va reuşi să ducă la bun sfârşit organizarea guvernului
evreiesc şi se va apuca să înfăptuiască visul cel vechi de veacuri
al evreilor – refacerea templului lui Solomon. După aceea „va fi
silit de oameni şi va fi proclamat împărat, Iar mulţimile evreilor
119
îl vor iubi; el va reface Ierusalimul şi le va ridica templul“
[Sinaxarul din Duminica lăsatului sec de carne – numită şi a
Înfricoşătoarei Judecăţi+.
Antihrist este înfruntat de cei doi Prooroci
Cu toate acestea, sforţările lui Antihrist de a fi socotit
drept adevăratul Mesia se vor lovi de o împotrivire neaşteptată
şi totodată minunată, în persoanele a doi Prooroci ai Vechiului
Legământ. Chiar acei doi Prooroci care prin voia lui Dumnezeu
negustând moartea, au fost luaţi la Cer până la o vreme, vor
veni pe pământ înainte de sfârşitul lumii pentru a-şi împlini
lucrarea şi a suferi moartea. Numele acestor Sfinţi Prooroci
sunt Enoh şi Ilie. Domnul îi va trimite în Ierusalim pentru a le da
oamenilor din acele zile de pe urmă un ultim şi minunat
avertisment împotriva înşelării care îi împresoară. Ei vor osândi
fără oprelişte toată înşelarea lui Antihrist vreme de trei ani şi
jumătate, cât va dura cea de-a doua perioadă a lui (Antihrist), în
care se va pregăti să pună mâna pe puterea mondială.
Neputând în acea perioadă să lepede înfăţişarea sa de blândeţe
şi de bunăvoinţă până şi faţă de vrăjmaşii săi, lui Antihrist nu-i
va fi cu putinţă să-i împiedice ori să ia nici un fel de măsură
aspră împotriva Proorocilor.
În zadar se silesc unii să tâlcuiască în chip alegoric această
venire minunată a Sfinţilor Prooroci Enoh şi Ilie. Sfânta
Scriptură şi Tradiţia Bisericii vorbesc cu precizie atât despre
venirea lor reală pe pământ, cu şapte ani înainte de sfârşitul
lumii, cât şi despre învierea şi luarea lor la Ceruri.
„Cu şapte ani înainte (de sfârşitul lumii), după cum a
proorocit Daniil, vor veni Enoh şi Ilie propovăduindu-le să nu-l
primească (pe Antihrist). Antihrist îi va chinui şi le va tăia
capetele” [cf. Triodul].
Totuşi, în ciuda tuturor acestor avertismente, marea
majoritate a oamenilor, din pricina firii şi a cugetării trupeşti, nu
120
Dumitru NEAGU
doar că nu vor reuşi să priceapă deplina înşelare din purtarea
exterioară a lui Antihrist, ci îl vor înconjura cu lauda şi
preamărirea lor. Sfântul Efrem Sirul spune că atunci când
popoarele şi seminţiile pământului vor vedea virtuţi şi puteri
atât de mari în Antihrist, toate dimpreună se vor uni într-un
cuget ca să-l proclame ocârmuitor, zicându-şi unii altora: „Oare
se va mai găsi vreun alt om atât de bun şi drept?”
Atât de profund va impresiona Antihrist lumea cu
purtarea lui dinainte chibzuită – arătându-se pe sine
pretutindeni drept trimisul dumnezeiesc, Mesia cel adevărat -,
încât poporul evreu, înaintea altora, îl va proclama drept
cârmuitor al lor, dispreţuind cu totul prihănirile rostite
împotriva lui de către Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh.
A treia perioadă a lui Antihrist
Cea de-a treia perioadă şi faptele de pe urmă ale lui
Antihrist vor începe prin luarea în propriile sale mâini a întregii
puteri mondiale. O stare de devastare covârşitoare a neamurilor
pământului, din pricina unui mare război mondial, îl va ajuta în
mare măsură la împlinirea acestui lucru. Cei mai mulţi vor
vedea guvernarea mondială sub Antihrist drept singura cale cu
putinţă pentru a ocoli noi războaie şi pentru a aduce omenirii o
epocă paşnică şi înfloritoare.
Sfântul Efrem Sirul scrie: „El se va trâmbiţa pe sine aşa
cum au făcut şi înaintemergătorii lui, care mai înainte vreme îl
închipuiau; se va numi pe sine propovăduitorul şi cel care a
statornicit iarăşi învăţătura şi cunoştinţa cea adevărată a lui
Dumnezeu. Cei care nu înţeleg creştinismul, vor vedea în el un
reprezentant, un susţinător al adevăratei religii şi i se vor
alătura, făcându-i-se părtaşi. El va grăi cu glas mare despre
sine, numindu-se a fi Mesia cel făgăduit, iar fiii înţelepciunii
lumeşti şi ai cugetării trupeşti îi vor închina osanale. Văzând
capacităţile lui copleşitoare, slava, puterea, însuşirile geniale şi
121
dezvoltarea cât se poate de cuprinzătoare după stihiile lumii, ei
îl vor proclama dumnezeu şi se vor face părtaşi şi ajutoare ale
lui“.
De vreme ce înţelegerea duhovnicească se poate dobândi
şi poate spori numai în condiţiile adevăratei vieţi duhovniceşti,
trăite de creştinii cu adevărat ortodocşi (aşadar fără a-i
cuprinde aici pe cei care sunt ortodocşi doar cu numele), numai
acei puţini dintre ei, care vor rămâne cu adevărat creştini
ortodocşi până în sfârşit, ducând o viaţă duhovnicească în acord
cu propovăduirea Sfintei Biserici, vor avea în vremea aceea
plinătatea mijloacelor de apărare şi vor putea să desluşească
toate cursele şi vicleniile lui Antihrist.
După ce vor fi văzut aceste „minuni”, oamenii, din pricina
orbirii lor (duhovniceşti) şi a biruinţei cugetării lor trupeşti, vor
recunoaşte fără întârziere aceste demonstraţii de putere
satanică drept cele mai mari şi vădite manifestări ale puterii lui
Dumnezeu şi, cuprinşi de extaz, îl vor primi pe Antihrist ca pe un
dumnezeu.
„Antihrist va înfricoşa cu minunile sale înspăimântătoare
şi uluitoare. Prin ele, va satisface curiozitatea nechibzuită şi
ignoranţa crasă, va satisface superstiţia şi va aduce în
nedumerire cunoştinţa omenească. Toţi oamenii ce sunt
călăuziţi de lumina firii lor căzute şi astfel înstrăinaţi de
călăuzirea luminii lui Dumnezeu, vor fi ademeniţi spre supunere
de către amăgitorul [cf. Apocalipsa 13: 8]”.
Căci prin îngăduinţa Dumnezeului Celui Sfânt, va primi
puterea de a înşela lumea, fiindcă fărădelegea va fi umplut
pământul şi pretutindeni se vor săvârşi tot felul de urâciuni. De
aceea, din pricina nelegiuirii oamenilor, Stăpânul Cel Preacurat
va îngădui ca lumea să fie ispitită de duhul minciunii, de vreme
ce oamenii au dorit să se despartă de Dumnezeu şi să-l iubească
pe cel viclean.
122
Dumitru NEAGU
Mare va fi lupta în vremurile acelea, mai ales pentru cei
credincioşi, când semne şi minuni se vor lucra cu putere mare
de către şarpele însuşi; când se va arăta pe sine în năluciri
înspăimântătoare ca fiind asemenea lui Dumnezeu – va zbura
prin văzduh şi toţi dracii, ca îngerii, se vor înălţa în faţa
tiranului.
Căci va răcni cu putere, schimbându-şi înfăţişarea şi
speriindu-i pe toţi oamenii peste măsură. Cine se va dovedi
atunci a fi cu luare-aminte, neclintit, având în sufletul său
semnul celui credincios – Venirea cea sfântă a Fiului Celui Unul-
Născut, Dumnezeul nostru -, când va privi durerile negrăite care
vor veni de pretutindeni asupra fiecărui suflet şi din care nu va
fi nici un strop de uşurare, nici o alinare de nici un fel, nici pe
uscat, nici pe mare? Cine va rămâne statornic când va vedea
lumea întreagă în tulburări, pe toţi fugind să se ascundă în
munţi, iar pe unii murind de foame, pe alţii topindu-se de sete
ca ceara şi pe nimeni având milă; când va vedea toate feţele
înlăcrimate şi întrebând cu arzătoare dorinţă: «Oare se mai
găseşte undeva pe pământ cuvântul lui Dumnezeu?» şi auzind
răspunsul: «Nicăieri!»
Cei doi Prooroci determină convertirea evreilor
Ca urmare a propovăduirii acestor doi Sfinţi Prooroci, a
minunatei lor învieri şi a suirii la Cer, se va petrece un
eveniment de seamă. Un număr însemnat de evrei se vor
converti la Hristos. Fericitul Teofilact al Bulgariei scrie în
legătură cu aceasta aşa: „Ilie va veni ca un Înaintemergător al
celei de-a Doua Veniri şi-i va aduce la credinţa în Hristos pe toţi
evreii care se vor dovedi ascultători, călăuzindu-i, cum ar veni,
către moştenirea lor părintească pe cei care căzuseră de la El”.
Această afirmaţie este întemeiată pe mai multe proorocii,
aici voi da pe una din acestea: „Iată că Eu vă trimit pe Ilie
Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi
123
înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima
fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem!”
[Maleahi 3:23].
Convertirea evreilor la Hristos îi va stârni lui Antihrist o
ură turbată faţă de toţi creştinii. Atunci vor fi făcuţi să îndure
„necaz mare, care nu a fost din începutul lumii până acum, nici
va fi” [Matei 24: 15-21], căci „s-a dat ei [fiarei] să facă război cu
sfinţii şi să-i biruiască pe ei” [Apocalipsa 13: 7].
Scăparea unei mici rămăşiţe a credincioşilor va depinde
numai de scurtimea domniei lui Antihrist.
„Şi de nu s-ar fi scurtat zilele acelea, n-ar mai scăpa nici
un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea” [Matei
24: 22].
Cârmuirea mondială a lui Antihrist va dura trei ani şi
jumătate.
Absolut nici o putere omenească nu va fi în stare să se
ridice împotriva lui Antihrist. Numai Domnul Însuşi, venind a
doua oară întru toată slava Sa, îl va înfrânge. Atunci va veni
Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos şi sfârşitul lumii [Matei 24:
30-31; 25: 31-46; Apocalipsa 1: 7; 20, 11-15; 21, 1-8).
„Şi fiara a fost răpusă, şi cu ea proorocul cel mincinos, cel
ce făcea înaintea ei semnele cu care i-a amăgit pe cei ce au
primit semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Vii au
fost aruncaţi amândoi în iezerul cel de foc care arde pucioasă.
Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce
şedea pe cal… ” [Apocalipsa 19: 20-21].
„Şi diavolul cel ce-i înşela pe ei a fost aruncat în iezerul cel
de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul cel mincinos,
şi se vor munci ziua şi noaptea în vecii vecilor” [Apocalipsa
20:10].
Învierea lui Enoh şi Ilie anunţă venirea Domnului
124
Dumitru NEAGU
Cei doi profeţi, Ilie şi Enoh, vor fi înainte mergătorii celei
de a doua veniri a Domnului. Aşa cum am mai spus, aceştia vor
veni pentru întărirea duhovnicească a credincioşilor, şi-l vor
înfrunta pe Antihrist prin propovăduire şi minuni.
Vor prezice cea de a doua venire a Domnului, care va fi
aproape, şi vor chema la pocăinţă pe credincioşi.
Minunile acestora vor fi indiscutabil de provenienţă
dumnezeiască (fiindcă vor avea putere de la Dumnezeu). În
Apocalipsă citim că: "aceştia au putere să închidă cerul, ca
ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape
să le schimbe în sânge, şi să bată pământul cu orice fel de urgie,
ori de câte ori vor voi" [Apoc. 11: 6].
Şi cu puterea dumnezeiască pe care o vor avea cei doi
profeţi, se vor apăra de duşmani, fiindcă dacă voieşte cineva să-
i vatăme, foc va ieşi din gura lor şi va mistui pe duşmanii lor
(Apoc. 11, 5). Supravegherea lui Antihrist va fi nemiloasă, şi
mulţi oameni se vor pocăi. Chiar evreii după cum zice profetul
Isaia.
Apocalipsa ne spune că, "atunci când vor isprăvi mărturia
lor" *Apoc. 11: 7+, adică atunci când vor termina mărturisirea
lor, şi propovăduirea despre Hristos, Antihrist îi va birui şi-i va
omorî. Iar trupurile lor vor rămâne trei zile neîngropate în piaţa
din Ierusalim şi vor fi văzute de întreaga lume (prin televiziune).
În final se va săvârşi o mare minune. Trupurile lor vor învia, şi
spaima mare îi va cuprinde pe cei care îi vor vedea. Dar cei doi
profeţi înviaţi nu vor rămâne pe pământ, ci se vor înălţa "la cer
în nori" [Apoc. 11: 11-12), după cum zice Apocalipsa.
8
A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS – PARUSIA
Ce reprezintă Parusia?
Parusia, în creştinism, reprezintă a doua venire a lui Iisus
Hristos la Judecata de Apoi propovăduită în „Noul Testament”.
Dacă prima venire, prin întruparea Sa ca Fiul lui Dumnezeu de la
Sfântul Duh şi din Fecioară este smerită, cu trupul, cea de-a
doua va fi întru slavă şi cu putere, ca împărat şi judecător care
va judeca viii şi morţii înviaţi.
Cea de a doua venire a lui Hristos în mare Slavă - Parusia, pe norii cerului însoţit
de Îngerii Săi şi de credincioşii vrednici de aceasta
Cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos este speranţa

credincioşilor că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor,
că El este credincios promisiunilor şi profeţiilor din Cuvântul
Său. La prima Sa venire, Iisus Hristos a venit pe pământ ca
prunc într-o iesle din Betleem, întocmai cum s-a profeţit. Iisus a
împlinit multe dintre profeţiile cu privire la Mesia prin naşterea,
viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Sa. Totuşi, există încă unele
126
Dumitru NEAGU
profeţii cu privire la Mesia pe care Iisus Hristos nu le-a împlinit
încă. Cea de-a doua venire a lui Hristos va consta în întoarcerea
lui Hristos pentru a împlini profeţiile care au rămas încă
neîmplinite. La prima Sa venire, Iisus a fost Slujitorul care a
suferit. La cea de-a doua Sa venire, Iisus va fi Împăratul care va
cuceri şi va domni. La prima Sa venire, Iisus a venit pe pământ în
cele mai umile condiţii, în timp ce la cea de-a doua venire Iisus
va fi înconjurat de armatele Cerului de partea Sa.
Poarta de Aur a cetăţii Ierusalimului
Ierusalimul Vechi e înconjurat de jur-împrejur, pe o
distanţă de 4 km, de ziduri înalte. În cetate se poate intra prin
oricare dintre cele şapte porţi deschise. Cea de-a opta,
Autorul în faţa Porţii de Aur, numită “Golden Gate”, văzută de pe faleza din
Grădina Ghetsimani, în dreptul căreia se află cimitirul musulman şi pe unde va
intra Iisus Hristos cu mare Slavă, la cea de a doua venire - Parusia, Ierusalim
2016
cunoscută sub numele de Poarta de Aur „Golden Gate” e
127
situată în partea de răsărit a cetăţii, fiind înconjurată de sute de
morminte. Musulmanii au zidit-o cu intenţia ca Domnul să nu
mai poată intra în Ierusalim la cea de-a Doua Venire a Sa, având
în vedere că prin poarta aceasta Mântuitorul Hristos a intrat
triumfal în Cetatea Sfântă în ziua de Florii. Poarta de Aur este
cea mai importantă şi impresionantă poartă din Vechiul
Ierusalim. În timpul Sfinţilor Apostoli, aceasta era cunoscută
sub numele de Poarta cea Frumoasă, fiind locul unde Petru şi
Ioan au vindecat un olog. În anul 810 a fost zidită de arabi,
lăsându-se doar o mică deschizătură. Cruciaţii o deschideau de
două ori pe an: o dată la Ziua Crucii şi o dată în Duminica
Floriilor. Poarta a fost închisă definitiv de musulmani în anul
1530, reprezentând pentru ei Poarta Judecăţii Universale.
Prin Poarta de Aur Hristos va intra în Ierusalim cu mare
Slavă
De fiecare dată când ajung în Ierusalim şi trec pe lângă
Poarta de Aur a cetăţii, rămân minute în şir şi o privesc. Ca un
fior religios de credinţă, îmi trec prin minte tot ceea ce am citit
despre aceasta şi despre evenimentele trecute şi cele viitoare
legate de această poartă. Prin Poarta de Aur, Mântuitorul Iisus
Hristos va intra în Ierusalim, cu mare Slavă, iar blocurile din
piatră zidite aici, se vor spulbera, la cea de a doua venire a Sa,
Parusia.
A doua venire a Domnului Hristos pentru creştinul
credincios este ziua bucuriei, a fericirii şi a veseliei, pentru că
ziua aceasta înseamnă sfârşitul mâhnirilor, viaţă veşnică,
fericire, dreptate.
Atunci credinciosul creştin va primi cununa slavei, aşadar
răsplata veşnică, pentru lupta dreaptă pe care a dus-o aici pe
pământ, după cum zice Apostolul neamurilor, Pavel. "Lupta cea
bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De
acum ni s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o
128
Dumitru NEAGU
în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi
tuturor celor ce au iubit arătarea Lui" [II Tim.4: 7-8].
Evenimentele premergătoare Parusiei
1) Profetul Mincinos, ultimul papă, cel care va netezi
calea lui Antihrist
Un fulger a lovit Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, la
câteva ore după ce Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat
demisia începând cu 28 februarie 2013. Când a demisionat? Cu
puţine zile în urmă, chiar pe 11 februarie – ziua înfiinţării
statului Vatican. Oare o fi întâmplător? (…).
Întronarea Papei Francisc a avut loc la Vatican, în data de
19 martie 2013, în faţa unei mulţimi de peste un milion de
oameni. O premieră istorică a constituit-o prezenţa Patriarhului
ortodox grec Bartolomeu I, ( cu sediul la Istambul).
Ia să vedem ce zice în continuare Ioan în Apocalipsa.
Vorbim de al optulea (Papa Francisc), acum că a plecat al
şaptelea (Papa Benedict al XVI-lea):
“Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat
şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire” [Apocalipsa, 17:11].
Acesta este al optulea, fiara, care era şi nu mai este.
“Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi,
care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de
împăraţi, un ceas, împreună cu fiara” [Apocalipsa, 17:12].
Cele 10 coarne sunt cei 10 bancheri care n-au luat încă
împărăţia şi care “au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor
o dau fiarei” [Apocalipsa,17:13], adică papei.
După Părintele Elpidie, şi părintele Nectarie [20], crede că
„Actualul Papă ar putea fi Profetul Mincinos” şi că va avea un
rol esenţial în impunerea Pecetluirii.
Dacă se va uni Vaticanul cu cei 10 bancheri (care conduc
lumea) , evenimentele se vor derula foarte rapid. Şi vor începe
imediat război împotriva creştinilor. Adică tot ce este creştin
129
vor submina. Vor cere să se pună pecetea. Creştinii care se vor
opune vor fi prigoniţi.
Vom vedea în continuare dacă Ioan a văzut în capitolul 17
din Apocalipsă Vaticanul, Roma, Biserica latinilor şi căderea
papei Benedict. Al optulea papă este probabil ori Antihristul [nu
poate fi, de vreme ce profeţiile despre acela îl arată limpede ca
evreu şi niciun Sfânt Părinte nu a profeţit despre el ca fiind un
Papă, n.n.+ ori Profetul Mincinos. Apocalipsa se revelează
încetul cu încetul…
Să ne pregătim aşadar duhovniceşte deoarece dacă
interpretarea părintelui Elpidie este corectă, atunci
evenimentele împotriva creştinilor, a noastră a tuturor, se vor
desfăşura foarte repede şi trebuie să fim duhovniceşte în stare
să întâmpinăm această situaţie. Dar nu trebuie să ne
deznădăjduim, să ne pierdem curajul şi, de aceea, Ioan spune
imediat că Mielul va învinge în cele din urmă. Aşa va fi: creştinii
vor învinge. Şi va urma Parusia lui Hristos. Amin!
2) Conflagraţia mondială numită şi cel de-al treile război
mondial
Mai înainte de instalarea lui Antihrist, de către Profetul
Mincinos, ultimul Papă, se va declanşa al treilea război mondial.
Acest al treilea război nu este acelaşi conflict cu lupta de la
Armaghedon- Războiul cel mare, ultimul. În acea ultimă
conflagraţie mondială de la sfârşit, va fi desfiinţat statul lui
Antihrist şi va urma trimful credincioşilor.
Această problemă o lămureşte, aşa cum am mai spus,
profetul Iezechel, care profeţeşte că, puterile care se vor ciocni
în Palestina, vor veni din “hotarele de miazănoapte” [Iez. 38:6],
iar cele de la Armaghedon din “lumea întreagă” [Apoc. 16:14],
aşadar din toate părţile lumii. “Şi i-a strâns la locul ce se
cheamă evreişte Armaghedon” [Apoc.16:16]. Vrednic de
130
Dumitru NEAGU
însemnat că Armaghedon va fi în Palestina, în muntele Carmel
şi corespunde cu a şaptea plagă din Apocalipsă.
Din mulţimea profeţiilor sfinţilor Bisericii noastre am ales
Profeţia unui anonim (1054 d.H.), pentru exactitatea celor
împlinite, şi care spune că ne aflăm în ajunul unui război
mondial. Probabil al treilea război mondial, care va începe în
zona Bosforului şi care se va extinde până în Palestina. Acest al
treilea război mondial va avea două etape principale s.a.:
a) Ciocnirea neamurilor apusene şi a ruşilor în
Constantinopol
Vezi profeţia unui anonim, cea de pe mormântul Sfântului
Constantin cel Mare, a lui Leon cel Înţelept, Agatanghel, Cosma
al Etoliei. "Înving popoarele ortodoxe şi distrugerea totală a
agarenilor (turcilor) de către ortodocşi" (Profeţia unui anonim).
"Urmează distrugerea Turciei şi apoi triumful Bisericii
Apostolice" (Profeţia lui Agatanghel). "Iară neamul cel plăvit cu
celelalte puteri într-o unire pe Ismael va zdrobi desăvârşit"
(Profeţia de pe mormântul Sfântului Constantin cel Mare).
Cu toate acestea ruşii, după ce vor stăpâni 5 sau 6 luni
Constantinopolul nu vor accepta să-l predea şi, după cum
profeţeşte Sfântul Metodie, va pune în mişcare multe state din
Europa Occidentală şi vor invada Asia Mică. Iar multe armate
vor fi conduse în mijlocul teritoriului Greciei. În sfârşit 18 state
se vor ciocni în Constantinopol. Căci va veni de la Apus Filip cel
Mare cu 18 limbi şi se vor bate atât de mult şi cumplit încât va
curge sângele ca pâraiele şi apa Bosforului va fi ca sîngele de
roşie.
Atunci ruşii se vor retrage spre Palestina, unde după
aceea organizându-se popoarele dimprejur va începe războiul
distrugându-se unele pe altele; ca să se adeverească, după cum
s-a scris, profeţiile Vechiului Testament, precum vom arăta în
continuare.
131
b) Ciocnirea neamurilor apusene şi a ruşilor în Palestina
Aşa cum am arătat, distrugerea Rusiei şi ciocnirea armată
din Palestina nu este aceeaşi cu lupta de la Armaghedon, a
conflagraţiei mondiale de la sfârşit, când va fi desfiinţat statul
lui Antihrist şi va urma triumful credincioşilor.
Ce se profeţeşte aici este un conflict care are în frunte pe
ruşi, şi constitue urmarea luptei din Constantinopol. El se
alătură celui de-al treilea război mondial, care va premerge în
orice caz lui Antihrist. Cu aceasta sunt de acord toate profeţiile,
şi ale Sfinţilor Părinţi şi ale Vechiului şi Noului Testament.
Astfel, înaintemergătorii lui Antihrist contribuie într-un mod
inimaginabil la provocarea celui de-al treilea război mondial,
precum şi a luptei de la Armaghedon, fiindcă astfel vor crede lui
Antihrist mult mai uşor decât lui Dumnezeu.
Profeţia pentru sfârşitul ruşilor şi al treilea război mondial
au efecte distrugătoare în toate ţările lumii: America, Rusia,
Europa, fiindcă în acord cu alte profeţii "oraşele vor ajunge
pustii" (profeţia Sf. Cosma al Etoliei) şi profeţia lui Isaia.
Oamenii vor fugi în munţi unde mai uşor se vor putea mântui.
"Şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a
treia parte, iar iarba verde a ars de tot" [Apoc.8:7].
Cel de-al treilea război mondial este a şasea trâmbiţă.
3) Perioada lui Antihrist
a) Antihrist este Mesia Iudeilor. Pentru că nu l-au
recunoscut pe Hristos drept Mesia, Fiul lui Dumnezeu, ideii
aşteaptă pe "Mesia al lor". Pe un împărat mondial, care este
Antihrist, căruia îi pregătesc drumul, punându-şi în aplicare
planul cu orice mijloace şi cu multă fermitate.
b) Antihrist va fi un om care va primi de la Satana puteri
şi va conduce lumea. Antihrist nu va fi diavolul sau Satana, ci
"omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai
presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu
132
Dumitru NEAGU
închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu,
dându-se pe sine drept dumnezeu" [II Tes. 2: 3-4], cum zice
Sfântul Apostol Pavel.
c) Dumnezeu permite venirea lui Antihrist, pentru
mântuirea multora. Domnul a spus profetic: "Eu am venit în
numele Tatălui Meu, şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul, în
numele său, pe acela îl veţi primi" [In. 5: 43]. Iudeii la a doua
venire a lui Hristos, la înfricoşata Judecată, îşi vor aduce aminte
că L-au răstignit pe Hristos şi l-au venerat pe amarul şi vicleanul
Antihrist. Dumnezeu într-o ultimă încercare de a ajuta pe cei
păcătoşi, pentru ca să-i mântuiască, permite venirea lui
Antihrist.
d) Antihrist va fi evreu din neamul lui Dan. Profeţia despre
Dan este următoarea: "Dan va judeca pe poporul său, ca pe una
din seminţiile lui Israel. Dan va fi şarpe la drum, viperă la
potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul. În
ajutorul Tău nădăjduiesc, o, Doamne!" [Fac. 49: 16-18]. Prin
urmare Antihrist va fi evreu, va proveni din neamul israelit al lui
Dan şi după cum zic Sfinţii Părinţi va veni din Galileea (Vezi la Sf.
Atanasie cel Mare şi Sf. Andrei din Cezareea PG 106,301,368).
Diavolul prin Antihrist va lovi Biserica lui Hristos, în special
în vremea lui Antihrist. Dar după cum Domnul a înviat aşa şi
Biserica Domnului va merge "spre viaţă veşnică" [Mt. 25: 46].
e) Antihrist va necinsti pe Dumnezeu şi se va lupta cu
sfinţii. Va necinsti pe Dumnezeu şi se va lupta cu sfinţii, după
cum zice Apocalipsa. Caracterul lui va fi amar şi viclean şi va
constitui fenomenul răului şi sămânţa unică a diavolului.
Asemenea diavolului va fi profetul cel mincinos, înainte
mergătorul lui Antihrist. Va înşela pe toţi prin prefăcătorie şi
minciună, după cum îl caracterizează Sfântul Apostol Pavel. Va
fi foarte vătămător ca un pui de "viperă" [Mt. 23, 33].
133
Deoarece popoarele vor fi induse în eroare de către
acesta, se vor lepăda de Hristos şi se vor alătura, aşadar, lui
Antihrist. Şi vor preda lui "puterea şi stăpânirea lor" [Apoc.17:
13+, după cum zice în Apocalipsă. Statele care nu se vor supune,
vor fi distruse prin război, după cum cele trei neamuri străine:
Egiptul, Libanul şi Etiopia *Dan. 11].
f) Lucrările lui Antihrist vor persecuta şi Biserica. Antihrist
va încerca ca să distrugă Biserica lui Hristos de pe faţa
pământului. În timpul lui Antihrist va exista o mâhnire
nemaiîntâlnită, zice Sfânta Scriptură. "Căci va fi atunci
strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum
şi nici nu va mai fi" [Mt. 24: 21]. Oamenii neputându-se opune
se vor închina lui Antihrist. Fiindcă persecuţia lui Antihrist,
contra Bisericii, va fi cea mai mare dintre toate persecuţiile.
g) Durata prezenţei lui Antihrist, va fi mică de 7 ani. Dacă
timpul prezenţei lui Antihrist s-ar prelungi, nimeni nu s-ar mai
mântui pe pământ. "N-ar mai scăpa nici un trup" [Mt. 24: 22],
zice Sfânta Scriptură. Dar Dumnezeu va scurta zilele acelea ca
să se mântuiască cei aleşi. "Dar pentru cei aleşi se vor scurta
acele zile" [Mt. 24: 22].
Despre cei şapte ani relatează atât Apocalipsa, cât şi
profeţia lui Daniel. Din aceşti şapte ani ai prezenţei lui Antihrist
primii trei ani şi jumătate va fi perioada în care Antihrist va
întreprinde lupte dure cu profeţii lui Dumnezeu şi cu ceilalţi
sfinţi, iar spre sfârsitul acestor trei ani şi jumatate, cei doi
profeţi ai lui Dumnezeu, Ilie şi Enoh, se vor lupta cu Antihrist în
cuvânt şi cu minuni adevărate. După aceasta Antihrist va ucide
pe cei doi profeţi şi va stăpâni peste tot pământul, cu o fericire
trecătoare.
h) 666 este semnul lui Antihrist. "Aici este înţelepciunea,
cine are pricepere să socotească numărul fiarei, care este
134
Dumitru NEAGU
număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase"
[Apoc.13: 18].
Sfântul Ioan ne descoperă că oricâţi se vor alătura lui
Antihrist vor primi "semnul numelui lui" [Apoc.14: 11], "pe
mâna lor cea dreaptă sau pe frunte" *Apoc.13: 16+, şi că
chinurile celor care vor primi ştampila şi semnul numelui lui
Antihrist, a cărui număr este 666, vor fi neîncetate. "Şi o bubă
rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei",
profeţeşte Sfântul Ioan în cap. 16 din Apocalipsă.
Trebuie să fim siguri că credinţa omului în scurt timp va fi
probată sever. Despre aceasta nu trebuie ca să avem îndoieli
deloc.
i) Antihrist va veni cu puţin înainte de venirea Domnului.
Când ucenicii lui Hristos au cerut de la Domnul să le spună care
vor fi semnele ce vor anunţa slăvita Sa venire şi a sfârşitului
lumii, Iisus, după ce enumeră semnele care vor precede a doua
venire, zice clar ucenicilor: "Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni
nu ştie" *Mt. 24:36+. Deci nu cunoaşte nimeni timpul ziua şi
ceasul afară de Dumnezeu. Nici sfinţii, nici îngerii. Ceea ce ştim
este că Antihrist va veni cu puţin înainte de venirea Domnului,
"înainte de Hristos va veni Antihrist", şi după cum zice Sfântul
Apostol Pavel, Antihrist va fi nimicit de Domnul "cu strălucirea
venirii Sale" [II Tes. 2:8].
Deşi timpul venirii lui Antihrist este necunoscut, ne sunt
cunoscute semnele care ne-au fost descoperite, cu exactitate,
pentru ca să fim preveniţi, pentru a lua măsurile ce se cuvin,
pentru trezirea noastră duhovnicească şi pentru întărirea
credinţei, curajului şi nădejdii. Despre semnele acestea le vom
arăta pe larg într-un alt subcapitol.
j) Antihrist va semăna pustiire şi nimicire. Antihrist va
semăna pustiire şi nimicire, ca nimeni altul până astăzi, după
cum ne spun profeţiile. De aceea şi este numit "urâciunea
135
pustiirii" *Mt. 24: 15+. Va pustii pământul şi va lipsi pe oameni
de credinţă şi virtuţi. Oamenii care vor primi semnul lui Antihrist
vor fi subjugaţi cu desăvârşire aceluia, şi vor rămâne nepocăiţi,
după cum scrie Apocalipsa, pentru că vor avea mintea
întunecată, şi o vor avea predată întreagă diavolului. Vicleanul
va încerca ca să distrugă tot ce este pe pământ, cu o mânie
nemaiîntâlnită.
Antihrist va îndepărta pe toţi cei care i se vor opune, încât
va stăpâni peste toţi, chiar şi peste aceia care îl vor susţine, fără
ca cineva să se poată apăra.
k) Semne înainte mergătoare lui Antihrist
 Apostazia. Când lumea se va lepăda de Dumnezeu,
atunci va veni Antihrist. Se va înfăţişa, aşadar, în mijlocul unui
climat anarhic, păcătos şi ateu.
 Înfiinţarea statului evreu şi ocuparea Ierusalimului de
către evrei. Un al doilea semn prevestitor al apropiatei veniri a
lui Antihrist şi a celei de a doua venire a Domnului este
înfiinţarea statului evreu în vechea sa matcă.
 Reconstruirea templului lui Solomon. Dacă se încearcă
refacerea templului, aceasta va fi negreşit un semn puternic
pentru venirea lui Antihrist, fiindcă acelaşi lucru ne spune şi
Sfântul Apostol Pavel: "Aşa încât să se aşeze el în templul lui
Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu" *II Tes.2: 4+, şi o
spune clar pentru Antihrist.
 Invenţiile şi descoperirile din vremea noastră. Puterile
întunericului în numele progresului ştiinţific, urzesc legarea
omului şi pregătesc în chip satanic distrugerea şi pieirea lui.
Energia atomică este pusă în slujba Satanei, care o foloseşte
potrivit scopurilor sale.
 Anarhia democraţiei. Astăzi lumea trăieşte într-o
perioadă de anarhie a democraţiei. Între popoare se observă
ură, duşmănie, dezordine. În capitolul de faţă relatăm semnele
136
Dumitru NEAGU
acelea care s-au confirmat sau sunt în curs de desfăşurare şi
care deşi sunt relatate în Sfânta Scriptură, lumea nu este atentă
la ele, nici nu le corelează cu venirea lui Antihrist şi cu a doua
venire a Domnului. Semne care au loc în vremea noastră şi sunt
descrise de profeţi şi de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi de
Apostoli, ca semne ale vremii "... faţa cerului ştiţi s-o judecaţi,
dar semnele vremurilor nu puteţi ?" [Mt.16, 3].
"Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece" [Mt.24: 35].
 Armatele sunt pregătite Antihrist este înaintea uşilor.
Numai astăzi este liber drumul ca să se arate Antihrist şi ca să
se continue exact cuvintele Sfântului Apostol Pavel "şi atunci se
va arăta cel fără de lege" (II Tes.2, 8). Când ? "Când cel care o
împiedică va fi dat la o parte" [II Tes.2: 7]. De asemenea
armatele sunt pregătite. Antihrist este înaintea uşilor.
l) Sfârşitul lui Antihrist. Antihrist şi cei doi apărători ai lui,
profetul cel mincinos şi diavolul, vor fi aruncaţi în iezerul cel de
foc. Dar aceeaşi soartă vor avea şi aceia care se vor închina lui
Antihrist şi vor primi semnul lui. Opiniile în legătură cu aceea,
dacă va mai continua pentru un timp viaţa pe pământ, după
sfârşitul lui Antihrist sau va urma imediat a doua venire a
Domnului, sunt împărţite. Aşadar, a doua venire urmează
imediat după înfrângerea lui Antihrist înseamnă că noi vom
cunoaşte a doua venire cu 7 ani înainte de a se realiza.
Creştinii credincioşi nu se vor teme de venirea lui
Antihrist, după cum nu s-au temut şi nu s-au înspăimântat de
înainte mergătorii şi uneltele lui atâtea sute de mii de martiri,
sfinţi, cuvioşi şi mărturisitori. Zilnic se vesteşte credinţa lor şi
fermitatea unităţii glasului lor, ca a militantului ortodox Iosif
Vrienie: "Prietene, nu tăgădui ortodoxia. Nu minţi evlavia
strămoşească; în aceasta te-ai născut, în ea trăieşti şi în ea vei
adormi".
137
"Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul
Iisus, îl va ucide, cu suflarea gurii Sale, şi-l va nimici cu
strălucirea venirii Sale" [11 Tes.2: 8].
4) Pogorârea pe pământ a lui Enoh şi Ilie şi înfruntarea
lui Antihrist
Cei doi profeţi, Enoh şi Ilie, vor fi înaintemergătorii celei
de a doua veniri a Domnului. Vor veni pentru întărirea
duhovnicească a credincioşilor, şi-l vor înfrunta pe Antihrist prin
propovăduire şi minuni.
Vor prezice cea de a doua venire a Domnului, care va fi
aproape, şi vor chema la pocăinţă pe credincioşi. Pentru venirea
profeţilor Ilie şi Enoh prezice Dumnezeu prin profetul Maleahi şi
Zaharia, dar şi Apocalipsa relatează aşa: "Şi voi da putere celor
doi martori ai mei, şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două
sute şaizeci de zile. Aceştia sunt cei doi măslini, şi cele două
sfeşnice ce stau înaintea Domnului pe pământ" [Apoc.11: 3-4].
Minunile acestora vor fi indiscutabil de provenienţă
dumnezeiască (fiindcă vor avea putere de la Dumnezeu). În
Apocalipsă citim că: "aceştia au putere să închidă cerul, ca
ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape
să le schimbe în sânge, şi să bată pământul cu orice fel de urgie,
ori de câte ori vor voi" [Apoc. 11: 6].
Şi cu puterea dumnezeiască pe care o vor avea cei doi
profeţi, se vor apăra de duşmani, fiindcă dacă voieşte cineva să-
i vatăme, foc va ieşi din gura lor şi va mistui pe duşmanii lor
(Apoc. 11, 5). Supravegherea lui Antihrist va fi nemiloasă, şi
mulţi oameni se vor pocăi. Chiar evreii după cum zice profetul
Isaia.
Apocalipsa ne spune că, "atunci când vor isprăvi mărturia
lor" *Apoc. 11: 7+, adică atunci când vor termina mărturisirea
lor, şi propovăduirea despre Hristos, Antihrist îi va birui şi-i va
omorî. Iar trupurile lor vor rămâne trei zile neîngropate în piaţa
138
Dumitru NEAGU
din Ierusalim şi vor fi văzute de întreaga lume (prin televiziune).
În final se va săvârşi o mare minune. Trupurile lor vor învia, şi
spaimă mare îi va cuprinde pe cei care îi vor vedea. Dar cei doi
profeţi înviaţi nu vor rămâne pe pământ, ci se vor înălţa "la cer
în nori" [Apoc. 11: 11-12), după cum zice Apocalipsa.
5) Convertirea poporului evreu la creştinism de către
Enoh şi Ilie
Unul din semnele cele mai semnificative cu privire la a
doua venire a Domnului, va fi convertirea poporului evreu la
creştinism. Acest eveniment important a fost profeţit şi în
Vechiul Testament de prorocul Osea astfel: “Fiii lui Israel se vor
întoarce la credinţă şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor şi pe
David, împăratul lor, iar la sfârşitul zilelor cele de pe urmă, se
vor apropia cu înfricoşare de Domnul şi de bunătatea Lui” [Osea
3:5].
6) Conflagraţia mondială- ultimul război- Armaghedon
Lupta de la Armaghedon, numită şi Războiul cel mare,
este ultimul, iar puterile care se vor ciocni la Armaghedon vor fi
din “lumea întreagă”. În acea ultimă conflagraţie mondială de
la sfârşit, va fi desfiinţat statul lui Antihrist şi va urma trimful
credincioşilor.
Această problemă o lămureşte profetul Iezechel, care
profeţeşte că, puterile care se vor ciocni în Palestina, vor veni
din “hotarele de miazănoapte” [Iez. 38:6], iar cele de la
Armaghedon din “lumea întreagă” [Apoc. 16:14+, aşadar din
toate părţile lumii. “Şi i-a strâns la locul ce se cheamă evreieşte
Armaghedon” [Apoc.16:16+. Vrednic de însemnat că
Armaghedon va fi în Palestina, în muntele Carmel şi corespunde
cu a şaptea plagă din Apocalipsă.
Bătălia de la Armaghedon, are loc la sfârşitul domniei lui
Antihrist. Când scaunul lui Antihrist scârţâie. Şi toţi oamenii şi-
139
au muşcat limbile de durere din pricina durerilor şi a bubelor
lor, dar nu s-au pocăit, ci au hulit pe Dumnezeu. Când a cincea
cupă, Cupa mâniei lui Dumnezeu, se goleşte "pe scaunul fiarei"
[Apoc. 16:10].
Împăraţii de la răsărit, vor veni pe albia râului Eufrat
secată “şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor de
la răsăritul soarelui” *Apoc. 16:12+, care corespunde vărsării
celei de a şasea cupe în râul cel mare. Eufratul va deveni
bulevard, pe unde uşor vor traversa armatele din Răsărit
(Japonia şi China?), ameninţând statul lui Antihrist. Deci
Antihrist este ameninţat şi începe ca să se organizeze spre
Armaghedon pentru confruntarea finală, care va însemna şi
sfârşitul lui (Apoc.16, 12-16). Şi a chemat toate statele, care
într-un fel sau altul l-au ascultat, şi s-au strâns toţi pe muntele
Carmel la Armaghedon, pentru respingerea invadatorilor. "Şi i-
au strâns la locul ce se cheamă în evreieşte Armaghedon"
(Apoc.16, 16).
Aşadar, puterile care se vor ciocni la Armaghedon vor veni
din “lumea întreagă” *Apoc. 16:14+, din toate părţile lumii.
Momentul acesta corespunde cu vărsarea celei de a
şaptea cupe în văzduh de către îngerul Domnului, când ”glas
mare a ieşit din templu cerului, de la tron, strigând: S-a făcut!”
*Apoc. 16:17+. Şi s-au pornit fulgere, tunete, vuiet, cutremur
mare, aşa cum nu a mai fost pe pământ. Cetatea, centrul lui
Antihrist, s-a rupt în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au
prăbuşit. "Şi toate insulele pieriră şi munţii nu se mai aflară"
(Apoc.16, 20). Au dispărut insulele şi munţii. Antihrist va fi
înfrânt. Aici se relatează despre războiul mondial pârjolitor.
7) A doua venire a Domnului Hristos
Ultimul eveniment al evoluţiei omenirii va fi a doua venire
a Domnului nostru Iisus Hristos, după cum ne asigură El Însuşi.
"Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere
140
Dumitru NEAGU
multă şi cu slavă" [Mc. 13: 26]. Şi va urma Judecata. "Şi se vor
aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de
alţii, precum desparte păstorul oile de capre" *Mt.25: 32+, şi
păcătoşii vor urma tatălui lor diavolul, la osânda veşnică, iar
drepţii la viaţă veşnică şi vor primi bunătăţile paradisului, care,
după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, sunt de nedescris,
"cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului
nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe
Toţi cei credincioşi dintre cei vii cu cei dreptcredincioşi care au înviat vor fi răpiţi
pentru a întâmpina pe Domnul Hristos în văzduh şi vor intra în Ierusalim prin
Poarta de Aur a cetăţii, Amin!
El" [I Cor.2:9].
Ziua celei de a doua veniri rămâne necunoscută, fiindcă,
după cum zice Domnul nostru Iisus Hristos "despre ziua aceea şi
despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci
numai Tatăl" [Mc. 13: 32].
141
Şi în timp ce nu cunoaştem exact vremea celei de a doua
veniri, Dumnezeu ne dă "semne", care ne avertizează când s-a
împlinit vremea: Şi după cum de la frunzele smochinului
cunoaştem că primăvara s-a apropiat, astfel şi din diferitele
semne cei credincioşi sunt avertizaţi pentru evenimentele care
vor veni, zice Domnul. Creştinul nu trebuie să fie absolut sigur
pentru ziua împlinirii unei profeţii, şi cu atât mai mult pentru
ziua celei de a doua veniri a Domnului, care va veni "ca un fur
noaptea" [I Tes. 5: 2].
Împlinirea profeţiilor seamănă cu ziua morţii noastre. În
timp ce moartea fiecăruia este un lucru cert, ziua morţii rămâne
neştiută până când se împlineşte. Aceasta trebuie să reţinem că
nu cunoaştem dinainte, cu exactitate, toate evenimentele care
se vor petrece. Ceva analog răspunde Iisus ucenicilor Săi, care
doreau să ştie când va fi restaurată Împărăţia lui Israel. "Nu este
al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în
stăpânirea Sa" [Fapt. 1: 7].
Aşadar, pe creştinul credincios nu trebuie să-l intereseze
atât ziua exactă a împlinirii evenimentelor care vor veni, cât
însăşi evenimentele în sine. Iar aceste evenimente viitoare au
fost profeţite, după cum zice clar Domnul. "Dar voi luaţi seama.
Iată dinainte v-am spus vouă toate" [Mc. 13: 23). Astfel la a
doua venire a Domnului se vor întâmpla următoarele
evenimente importante:
1) prefacerea universului [II Pt. 5:7; 10:13].
2) învierea morţilor * In. 6:39,40,44, 54+.
3) prefacerea celor în viaţă *I Cor.15: 51-52].
4) răpirea credincioşilor în cer pentru întâmpinarea
Domnului [I Tes.4: 15-17].
5) Judecata de obşte şi răsplătirea fiecăruia după faptele
lui [Mt. 23:31-46].
142
Dumitru NEAGU
De asemenea în timpul celei de a doua veniri, înaintea
arătării Domnului, se va arăta pe cer semnul Fiului Omului.
"Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge
toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind
pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă" [Mt. 24:30].
Aşadar soarele şi luna se vor întuneca, stelele vor pieri de
pe cer, universul se va desface şi se va înfăţişa un cer nou şi un
pământ nou. Învierea tuturor din morţi, trupurile fiind
nemuritoare. Cu toate acestea, în timpul celei de a doua veniri
vor exista şi vii. Şi aceştia, zice Sfântul Apostol Pavel, îşi vor
schimba trupurile, care vor deveni nemuritoare. Astfel toţi cei
credincioşi dintre cei vii cu cei credincioşi care au înviat vor fi
răpiţi pentru a întâmpina pe Domnul în văzduh. Se va arăta
semnul crucii, după cum spun Sfinţii Părinţi şi va urma Judecata
oamenilor şi rânduirea lor la osândă veşnică sau la fericire
veşnică, după faptele pe care le-a făcut fiecare cât a trăit.
A doua venire a Domnului pentru creştinul credincios este
ziua bucuriei, a fericirii şi a veseliei, pentru că ziua aceasta
înseamnă sfârşitul mâhnirilor, viaţă veşnică, fericire dreptate.
Atunci credinciosul creştin va primi cununa slavei, aşadar
răsplata veşnică, pentru lupta dreaptă pe care a dus-o aici pe
pământ, după cum zice Apostolul neamurilor, Pavel. "Lupta cea
bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De
acum ni s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o
în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi
tuturor celor ce au iubit arătarea Lui" [II Tim. 4: 7-8].
9
JUDECATA UNIVERSALĂ ŞI SFÂRŞITUL LUMII
Aşa după cum am aflat în capitolul 7, la cea de a doua

venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, toţi cei credincioşi
dintre cei vii cu cei credincioşi care au înviat vor fi răpiţi pentru a
întâmpina pe Domnul în văzduh. Se va arăta semnul crucii, după
cum spun Sfinţii Părinţi şi va urma Judecata oamenilor şi
rânduirea lor la osândă veşnică sau la fericire veşnică, după
faptele pe care le-a făcut fiecare cât a trăit.
Învierea morţilor
Învierea morţilor este unul din adevărurile fundamentale
ale învăţăturii creştine. Învierea morţilor este revenirea la viaţă
Judecata de apoi sau universală. În drumul oamenilor către Hristos, care ne

aşteaptă, faptele sunt cântărite la propriu cu balanţa, Îngerii sar în apărare iar
diavolii acuză. Cei care nu trec , cad în flacăra veşnică, în gura lui satan.
144
Dumitru NEAGU
a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la Adam
încoace, şi au murit înainte de Parusia Domnului.
Învăţătura Bisericii despre învierea morţilor se cuprinde
succint în articolul 11 din Simbolul de Credinţă: “Aştept învierea
morţilor”. Ea se întemeiază pe Revelaţie, credinţa în învierea
morţilor având-o şi cei din Vechiul Testament *Isaia 26:19;
Iezechiel 37;!- 14+. Când Mântuitorul îi spune Martei că fratele
ei Lazăr va învia, ea îi răspunde: “Ştiu că va învia, la înviere, în
ziua cea de apoi” *Ioan 11:24+.
Într-o formă clară şi cu multe detalii, adevărul despre
învierea morţilor este cuprins în Noul Testament. Astfel, într-o
cuvântare adresată iudeilor, Mântuitorul le spune acestora:
<<Amin, amin grăiesc vouă, că vine ceasul şi acum este, când
morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi care vor auzi vor
învia… căci vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi
glasul Lui şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii,
iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii>> [Ioan
5,25,28- 29]. La fel, Apostolii propovăduiesc cu multă
convingere învierea morţilor *Fapte 24:15].
Fiind asemănătoare trupului Mântuitorului de după
înviere, trupurile celor înviaţi vor avea însuşiri asemănătoare
trupului Domnului. Atfel, ele vor fi: nestricăcioase, nemuritoare,
pline de putere, duhovniceşti, cereşti, îmbrăcate în slavă [I Cor.
15:40- 54] , Înfricoşătoare.
 Deoarece trupurile înviate au devenit nestricăcioase, ele
nu vor mai fi supuse schimbării sau alterării, şi nici bolilor şi
morţii.
Faptul că Mântuitorul după învierea Sa din morţi a
mâncat şi a băut *Luca 24:43; Fapte 10:4+, nu înseamnă că
trupul Său înviat a avut nevoie de mâncare şi băutură, ci
aceasta a făcut-o numai spre a convinge pe ucenicii săi că a
înviat cu adevărat şi nu este o nălucă.
145
 Prin învierea Sa, Mântuitorul Hristos a învins moartea

pentru totdeauna în propriul Său trup. Biruinţa asupra morţii,
când puterea ei va fi definitiv distrusă, va fi deplină numai
odată cu învierea obştească *I Cor. 15:26+. Aceasta va însemna
că trupurile înviate vor fi nemuritoare, de data aceasta prin
însăşi natura lor.
 Trupurile înviate nu vor fi supuse nici unui fel de
slăbiciuni, ci ele vor fi pline de putere, putând astfel vieţui în
deplină unitate şi armonie cu sufletul.
 Trupurile înviate vor fi trupuri spirituale sau
duhovniceşti. Acesta înseamnă că fără a-şi pierde substanţa sau
forma din viaţa pământească, ele nu vor avea nevoie de hrană,
îmbrăcăminte, de reproducere, materia lor fiind plină de Duh,
fiind supuse sufletului întru toate. Cu o asemenea însuşire, ele
vor fi demne de a vedea faţa lui Dumnezeu şi de a trăi în
comuniune cu El, cu îngerii, cu sfinţii şi cu drepţii.
 Trupurile înviate vor fi trupuri cereşti total deosebite de
cele pământeşti.
 Trupurile înviate vor fi pline de slavă (îmbrăcate întru
mărire). În contrast cu cele din viaţa pământească, “acoperite
de necinste”, după înviere ele se vor împărtăşi de strălucire şi
preamărire, asemenea trupului Domnului după înviere *Filip
3:21]. Strălucirea lor va fi efectul curăţeniei lor morale şi
sfinţeniei vieţii de pe pământ: “Atunci drepţii vor străluci ca
soarele în împărăţia Tatălui” [Matei 13:43].
Judecata universală sau finală
1) Caracteristicile judecăţii universale
Judecata obştească sau universală va avea următoarele
caracteristici: va fi universală, solemnă, dreaptă, definitivă,
supremă şi înfricoşătoare.
 Judecata din urmă va fi universală, deoarece ei i se vor
supune absolut toţi oamenii din toate locurile şi din toate
146
Dumitru NEAGU
timpurile. Ea se deosebeşte de cea particulară nu numai prin
faptul că la aceasta se vor prezenta toţi oamenii în trup, ci şi
pentru că acum se vor descoperi şi consecinţele pe care le-au
avut asupra contemporanilor sau urmaşilor faptele bune sau
rele ale oamenilor. La această judecată se vor supune şi
duhurile necurate *II Petru 2:4+. Pentru îngeri, care, deşi sunt
fiinţe spirituale superioare oamenilor, nu posedă atotştiinţa,
judecata va însemna şi o descoperire a planului dumnezeiesc cu
privire la lume, aşteptată de ei cu frică şi cu cutremur. Sfinţii nu
vor fi propriuzis judecaţi, căci Mântuitorul zice: <<Cel ce ascultă
cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viaţă
veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la
viaţă>> [Ioan 5:24]. Apostolii de asemenea vor fi judecaţi
formal (bineînţeles fără Iuda), ei fiind prezenţi la judecată ca
unii care se bucură de o deosebită cinste din partea
Mântuitorului *Matei 19:28; Luca 22:30+.
 Judecata universală va fi solemnă, deoarece Mântuitorul
Hristos şezând pe scaunul măririi Sale, înconjurat de îngeri,
Apostoli şi de sfinţi, va reprezenta cea mai înaltă autoritate
judecătorească, în drept să hotărască soarta definitivă a tuturor
oamenilor, fie drepţi, fie păcătoşi.
 Judecata universală va fi publică, ceea ce înseamnă că
ea se va face în faţa tuturor.
 Deoarece cel ce face judecata este Judecătorul cel drept
(II Tim. 4:8], judecata Căruia este dreaptă *Ioan 5:30+, fiindcă
Acela cunoaşte nu numai faptele, ci şi gândurile cele mai
ascunse ale oamenilor *Rom.2:16+, sentinţa acestui Judecător
va fi cu adevărat dreaptă, iar criteriul după care se va face
judecata va fi împlinirea sau neîmplinirea faptelor iubirii faţă de
aproapele ,Matei 25:35 şi urm.+. Ea va fi dreaptă şi pentru
faptul că fiecare om va fi judecat potrivit cu legea după care a
trăit pe pământ: păgânii după legea morală naturală *Rom.
147
2:14- 16+, evreii după legea mozaică *Rom. 2:12+, iar creştinii
după legea evanghelică.
 Sentinţa dată de dreptul Judecător va fi definitivă şi
veşnică. Împotriva ei cel judecat nu va putea face apel ea
rămânând valabilă pentru veşnicie, întrucât însăşi conştiinţa
fiecăruia va înregistra dreptatea hotărârii.
 Această judecată va fi supremă, deoarece ea va fi făcută
de Judecătorul Suprem. Cel care judecă având de la Tatăl
“Toată puterea în cer şi pe pământ” [Matei 28:18].
 În sfârşit, această judecată este înfricoşătoare pentru
toţi cei ce participă la ea: pentru îngeri, pentru drepţi şi pentru
păcătoşi.
2) Procedura judecăţii universale
Procedura acestei judecăţi va fi cu totul deosebită de cea
a judecăţilor omeneşti. Fiind Atotştiitor, dreptul Judecător nu
va lua interogatorii, nu va asculta martori, nu va cere dovezi,
deoarece El cunoaşte totul. De asemenea, cei judecaţi îşi vor
privi întreg trecutul ca într-o oglindă sau ca într-o carte
deschisă, cunoscând astfel tot ce au făcut sau n-au făcut în
viaţa pământească, iar acest trecut va fi cunoscut tuturor celor
prezenţi, după cum şi cel judecat va cunoaşte trecutul tuturor
celor judecaţi.
Mântuitorul Hristos, dreptul Judecător, va despărţi pe cei
buni de cei răi “precum desparte păstoral oile de capre” [Matei
25:32+, iar după pronunţarea sentinţei, drepţii vor merge în
fericire veşnică, iar păcătoşii în osândă veşnică *Matei 25:46+.
3) Locul judecăţii universale
Locul judecăţii va fi pe pământul transfigurat, unde au
trăit oamenii până a nu-şi schimba chipul şi unde Fiul lui
Dumnezeu a fost batjocorit şi umilit, pentru că acum tot acolo
să fie preamărit şi preaînalţat.
148
Dumitru NEAGU
Odată cu judecata universală încetează împărăţia harului
şi începe împărăţia măririi Fiului lui Dumnezeu *Apoc. 11:15+,
Căruia Tatăl I-a supus toate, iar Fiul Însuşi se va supune Celui ce
I-a supus toate, “spre a fi Dumnezeu totul în toate” [I Cor.
15;28].
4) La judecata finală se vor deschide „cărțile conștiinței”
fiecăruia”
La judecata finală nu va mai fi nevoie de documente, nici
de dovezi, nici de alte mărturii sau martori. Conștiința fiecăruia
va fi şi martor şi mărturie şi judecător.
La judecata finală vor fi puse faţă în faţă poruncile lui
Dumnezeu cu faptele săvârşite de fiecare dintre noi. Păcătoşii
care au refuzat constant întoarcerea la Dumnezeu şi pocăinţa
văd în ei înşişi ruşinea şi chipurile păcatelor, precum şi
consecinţele grave generate de acestea. Prin lucrarea tainică a
Dreptului Judecător, conştiinţa fiecăruia va recunoaşte atunci
fapta bună sau rea săvârşită şi implicit binele sau răul
determinat de el în viaţa întregii lumi. În lumina lui Hristos şi în
faţa chipului Său – pe care unii dintre Părinţii Bisericii spun că
păcătoşii osândiţi îl vor vedea mânios, iar drepţi blând, paşnic şi
iubitor –, se vor descoperi chiar cele mai ascunse gânduri, tot
ceea ce a fost ţinut ascuns de ochii şi urechile semenilor. Cărţile
care vor fi deschise [Dan. 7: 10; Apoc. 20: 12] sunt conştiinţele
oamenilor care sunt cele mai vechi legi sădite de Dumnezeu în
ei, odată cu crearea lor. În aceste cărţi, la judecată finală, se va
putea citi fără putinţă de înşelare. Când acestea se vor
deschide, „în inimile şi conştiinţele păcătoşilor se va afla
închipuirea de sine sau slava deşartă, sau erezia, sau invidia,
sau pizma, sau altceva din acestea; se va afla negrija, trândăvia
şi neîmplinirea din toată inima a poruncilor lui Dumnezeu, de
unde vine lipsa iubirii Lui. ... Iar când se vor deschide cărţile
conştiinţei sfinţilor – ia aminte! – va străluci Hristos, Dumnezeu,
149
Cel ascuns acum întru ei, cum a strălucit înainte de veci din
Tatăl. Şi sfinţii vor fi asemenea Celui Preaînalt” *Isaia 14: 14+,
[Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, 12].
Domnul Hristos „va judeca lumea cu nepărtinire” [I Petru
1, 17], fiecare primind după cum a lucrat. Se va da seamă nu
numai de faptele întunecate, ci şi de privirile cele lascive,
gândurile cele rele, viclene și neruşinate cu care a consimţit
fiecare şi de cuvintele cele zadarnice şi de râsul aiurit. Vor sta
într-o parte păcătoşii cu pedepsele lor, iar în cealaltă parte
drepţii cu răsplăţile și cununile lor, privindu-se şi cunoscându-se
unii pe alţii. Nimeni nu va putea aduce scuza cum că n-a putut
împlini virtutea, fiind om şi vieţuitor în lumea care a zăcut sub
cel rău, căci în fața lui vor sta drepţii care au trăit în acelaşi veac
şi au suferit poate lipsuri, ispite şi încercări mult mai puternice,
înfruntându-le şi depăşindu-le.
La ceasul Judecăţii celei din urmă, mustrarea conştiinţei şi
amintirea netrebniciilor săvârşite, nemărturisite în faţa
duhovnicului şi nepocăite vor fi mai rele decât nenumărate
pedepse, pentru că cei osândiţi îşi vor aminti de toate cele din
viaţa lor, de cuvinte, de fapte, de gânduri şi nu vor putea uita
de nici una dintre acestea. Biserica lansează tuturor creştinilor
nenumărate apeluri pentru a nu nesocoti, nici a înăbuşi glasul
conştiinței prin multele păcate adăugate unele după altele, căci,
în vremea rugăciunii, o conştiinţă maculată se va face zid între
ei şi Dumnezeu, iar în vremea ieşirii sufletului şi la judecata
universală va fi pârâşul lor, cea care îi va osândi definitiv, după
cum o conştiinţă curată va dărui celor ce i-au ascultat glasul
sacru îndrăznirea cea bună către Dumnezeu. Bunii credincioşi
care s-au ostenit în viaţa aceasta pentru lucrarea binelui vor
dobândi cununile cele nepieritoare, bunătăţile cele multe,
veşnice şi de nedescris, altfel spus, „ceea ce ochiul n-a văzut,
urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit” (I Cor. 2, 9).
150
Dumitru NEAGU
Pacea spirituală de „o mie de ani”
În schimb, pacea spirituală, liniştea internă şi activitatea
misionară a Bisericii vor dura "o mie de ani", adică o epocă
deplină, continuă şi desăvârşită, deci atât cât va fi necesar
pentru ca propovăduirea Evangheliei să-şi atingă scopul final.
De aceea, Sfinţii Părinţi învaţă că mileniul Apocalipsei
simbolizează însăşi epoca harului divin, care s-a început odată
cu întemeierea Bisericii şi va dura până la Parusia lui Hristos şi
Bătrânii se vor întoarce la anii tinereţii veşnice, iar pământul va fi transformat

într-o vastă grădină a Edenului.
că, în această epocă, creştinii adevăraţi participă, spiritual, la
domnia lui Hristos pe pământ, surprind zi de zi stăpânirea
diavolului, iar cei repauzaţi domnesc împreună cu Hristos în cer,
aflându-se în starea de slavă veşnică în urma judecăţii
particulare şi în aşteptarea învierii trupurilor, la judecata
universală, când se va definitiva starea fiecăruia, iar satan va fi
aruncat pentru veşnicie în chinurile iadului.
151
Această interpretare se află în perfectă concordanţă cu
învăţătura eshatologică din celelalte scrieri ale Noului
Testament. Sfinţii Evanghelişti ne spun că Mântuitorul a venit în
lume ca să întemeieze în ea "împărăţia lui Dumnezeu" sau
"împărăţia cerurilor" *Matei 3: 2; 4:17, Luca 8: 1 etc.) şi ne arată
ca această împărăţie se realizează în şi prin Biserica creştină
[Matei 16: 18-19]. Iisus Hristos ne-a spus că intrarea în această
împărăţie spirituală *Ioan 18: 36+ se face prin "naşterea cea de a
doua", adică prin harul Sfântului Duh primit la Botez, care
echivalează cu "prima înviere" din morţi *Ioan 3: 5 ; 5: 25, 11:
24-25+. Sfântul Apostol Pavel precizează, la rândul său, că
"Împărăţia lui Dumnezeu nu-i mâncare şi băutură", ca s-o
înţelegem ca pe ceva trupesc, ci "pace, dreptate şi bucurie întru
Duhul Sfânt" [Rom. 14: 17+ şi că ea se înfăptuieşte, treptat-
treptat, în Trupul tainic al lui Hristos care este Biserica *Efes. 4:
25; 5: 23; Col. 1: 24, I Cor. 12: 29, Rom. 12: 5 etc+; că cei primiţi
în ea prin Taina Sfântului Botez s-au făcut părtaşi morţii şi
învierii lui Hristos [Rom. 6: 2-6+; că păcătoşii se află într-o stare
de moarte morală *Efes. 5: 14, Col. 2: 13) şi că Biserica se opune
fără încetare încercărilor diavolului de a zădărnici mântuirea
credincioşilor [II Tes. 2: 1 s.u.].
Milenismul sau milenarismul
Deşi între Parusia Domnului şi judecata obştească va trece
foarte puţin timp, încă în antichitate unii eretici au învăţat că
între aceste două evenimente există un interval de timp de o
mie de ani. După ce Mântuitorul va veni pe pământ a doua
oară, va nimici pe diavolul, va învia pe cei drepţi şi va întemia o
nouă împărăţie, în care va domni cu cei drepţi o mie de ani. La
sfârşitul acestui timp, vor învia şi ceilalţi morţi, după care va
urma judecata universală. Această învăţătură poartă numele de
milenism sau milenarism.
152
Dumitru NEAGU
Sub aspectul unui milenarism vulgar, care învaţă că la a
doua Sa venire, Hristos va restabili Ierusalimul în toată măreţia
lui, va reintroduce legea mozaică, iar drepţii se vor bucura de
toate plăcerile pământeşti, această învăţătură a fost profesată
de ereticul Cerint, de ebioniţi, montanişti, apolinarişti şi alţii.
Sub aspectul spiritual milenismul a fost acceptat chiar de unii
Părinţi şi scriitori bisericeşti, ca: Papia, Iustin Martirul, Irineu,
Ipolit, Tertulian, Lactanţiu şi alţii. În anchititate, milenismul a
fost combătut de presbiteriul Caius din Roma, de Origen,
Dionisie de Alexandria şi alţii. Prin veacul al IV-lea el a dispărut,
dar a reapărut la unele secte, iar în zilele noastre este predicat
cu vigoare de unele denominaţiuni creştine şi de studenţii în
Biblie (mileniştii, martorii lui Iehova) şi alţii.
Drept temei scripturistic pentru învăţătura lor, mileniştii
folosesc capitolul 20 din Apocalipsă, unde se vorbeşte de
împărăţia de o mie de ani (v. 4 si v. 6), pe care însă îl
interpretează literal. Dar procedând astfel, ei vin în contrazicere
cu alte texte din Sfânta Scriptură, deoarece Apocalipsa e o carte
profetică şi nu poate fi interpretată nicidecum în acest fel, căci
în cazul acesta se nesocoteşte învăţătura Sfintei Scripturi în
ansamblul ei.
Sfârşitul lumii: cer nou şi pământ nou
Dumnezeu a creat lumea imprimându-i putinţa de a
ajunge la desăvârşire; de aceea, ea va trebui să primească un
alt chip decât cel al lumii căzute pentru că, la obşteasca înviere
şi după judecata universală, când fiecare om va fi răsplătit sau
pedepsit în conformitate cu faptele sale, întreaga creatură, în
solidaritate, să fie ridicată la plenitudinea vieţii, potrivit planului
divin, pentru ca “Dumnezeu să fie totul în toate” [I Cor. 15:28].
Dar după cum sfârşitul omului nu înseamnă nimicirea lui
sau distrugerea totală a fiiniţei sale, ci începutul unei noi vieţi,
aşa şi lumea nu va fi nimicită, ci schimbată, transformată într-o
153
lume nouă, pe măsura fiinţei omeneşti renăscută prin înviere, în
această nouă creaţie urmând să domnească o deplină
desăvârşire fizică şi moral- spirituală. Astfel, sfântul Ioan, în
Apocalipsa 21: 1, spune: “Şi am văzut un cer nou şi un pămînt
nou. Căci cerul dintâi şi pământul dintâi au trecut, iar marea nu
mai este”. La fel sfântul apostol Pavel spune: “Căci chipul
acestei lumi va trece” *I Cor. 7:31+; iar sfântul apostol Petru
zice: “Atunci cerurile vor pieri cu vuet mare, stihiile arzând se
vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul” [II
Petru 3:10]. La fel, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: “Lumea
aceasta se sfârşeşte, şi lumea aceasta se înoieşte. Pe pământ s-
au răspândit tot felul de păcate… Pentru ca să nu rămână acest
lăcaş minunat plin de fărădelegi, trece lumea aceasta, spre a se
arăta alta mai bună”. În sensul sfântului apostol Pavel, Fericitul
Augustin spune că lumea aceasta va trece nu în înţeles de
distrugere totală, ci în acela de schimbare a feţei lucrurilor.
Cu voia lui Dumnezeu, “ ... cerul dintâi şi pământul dintâi au trecut, iar marea
nu mai este” [Apocalipsa 21: 1], “Atunci cerurile vor pieri cu vuet mare, stihiile
arzând se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul” [II Petru
3:10].
Schimbarea aceasta a lumii este strâns legată de însuşirile
pe care le vor avea trupurile oamenilor după înviere. De aceea,
154
Dumitru NEAGU
când trupurile se vor preface, devenind duhovniceşti, şi chipul
acestei lumi se va preface, pământul se va spiritualiza, pentru
ca drepţii să aibă o locuinţă potrivită pentru slava la care sunt
chemaţi, precum spune sfântul Simeon Noul Teolog. Atunci
nădejdea făpturii, supuse deşertăciunii din pricina omului se va
împlini “… ca şi făptura însăşi se va slobozi din robia stricăciunii,
spre libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” [Rom. 8:21].
Viaţa de veci
Viaţa de veci, viaţa veşnică sau viaţa veacului ce va să fie,
cum este numită în articolul XII din Simbolul de Credinţă, este
viaţa pe care o vor trăi atât drepţii cât şi păcătoşii, după
judecata universală. Deşi în anumite privinţe ea se va asemăna
cu viaţa sufletelor de după judecata particulară, totuşi între
aceste vieţi va fi deosebire. Deosebirea va consta în faptul că
după judecata universală atât fericirea drepţilor, cât şi
nefericirea păcătoşilor vor creşte atât extensiv, cât şi intensiv.
 Extensiv, vor creşte deoarece în viaţa veşnică atât
fericirea, cât şi nefericirea vor fi trăite de suflet împreună cu
trupul, deci de persoana în unitatea ei psiho- fizică, ele
crescând în măsura în care şi trupul a participat la săvârşirea
fapteleor bune sau rele.
 Intensiv vor creşte, deoarece vor fi simţite într-o măsură
mai mare decât atunci când le simţea numai sufletul.
“După înviere, timpul nu se va mai număra cu zile şi

nopţi. Va fi mai degrabă o singură zi continuă, când Soarele
dreptăţii va străluci lumina peste cei drepţi. Pentru cei
păcătoşi va fi o noapte adâncă, fără de sfârşit”.
Deşi posedăm unele date din Revelaţie, noi nu suntem în
măsură să cunoaştem şi să înţelegem pe deplin viaţa pe care o
vor duce cei a căror soartă a fost stabilită definitiv la judecata
universală. În această privinţă, sfântul Grigorie de Nysa zice:
155
“Nici bunătăţile promise celor ce au vieţuit drept nu sunt de
acelea care să poată fi descriese prin cuvinte… nici viaţa de
durere a celor păcătoşi nu este egală cu vreo suferinţa care
întristează aici”, iar sfăntul Ioan Damaschin spune: Chinurile
veşnice ale păcătoşilor
Învăţătura Bisericii noastre bazată pe Revelaţie este că
deşi calitatea şi cantitatea pedepselor iadului nu sunt aceleaşi
pentru toţi păcătoşii, ele fiind în funcţie de gradul de răutate a
faptelor şi intenţiilor celor ce le-au făcut, pedepsele iadului sunt
veşnice [Matei 25:46; Marcu 9:44; Apoc.14:11; 20:10; Mart.
Ort. I, 60]. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că păcătoşii la
înviere primesc trupuri veşnice, spre a putea suferi astfel
osânda păcatelor lor, ca să nu se mistuie niciodată, arzând în
focul veşnic, iar sfântul Ioan Gură de Aur zice că orice pedeapsă
din viaţa pământească se sfârşeşte odată cu viaţa, pe când ale
vieţii de dincolo sunt veşnice.
Veşnicia pedepselor iadului a fost uneori negată şi în
antichitatea creştină şi chiar şi astăzi, de unii teologi protestanţi
şi de unele secte. Dar nu toţi cei ce contestă explică sfârşitul
chinurilor veşnice în acelaşi fel şi nici nu invocă aceleaşi motive
atunci când o contestă. Astfel, unii spun că numai drepţii vor
trăi veşnic în fericire, în timp ce păcătoşii vor fi nimiciţi la
judecata universală, iar fiind nimiciţi, vor scăpa astfel de
pedepsele lor.
Alţii cred însă că păcătoşii din iad vor suferi numai un
timp oarecare- mai scurt sau mai lung- după gravitatea
păcatelor lor. Prin suferinţele pe care le îndură în iad ei se
curăţesc, după care vor fi restabiliţi în starea de fericire pe care
o vor avea drepţii. La această restabilire vor ajunge chiar şi
demonii, încât în cele din urmă va fi o restabilire a tuturor.
Această învăţătură, numită apocastaza a fost profesată de
156
Dumitru NEAGU
Origen, iar în timpurile mai noi, chiar şi de unii teologi ruşi, ca:
N. Berdiaev, S. Bulgacov, Vl. Soloviev şi alţii.
Evocând Biblia, Iadul se află în mijlocul pământului. Afirmaţiile oamenilor de

ştiinţă atestă faptul că mijlocul pământului atinge o temperatură mult mai mare
decât cea de pe suprafaţa soarelui.
Răspunsul la aceste obiecţii se poate rezuma în
următoarele:
 Datorită bunătăţii Sale, “Dumnezeu voieşte ca toţi
oamenii să mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să ajungă” [I
Tim. 2:4]. Chiar din acest motiv, prin harul Său, El oferă tuturor
oamenilor posibilitatea să se mântuiască, iar aceasta unii o pot
face chiar în ceasul al unsprezecelea, deci până la sfârşitul vieţii
lor pământeşti. Dar sunt unii oameni care dispreţuiesc ajutorul
divin şi nu vor să cunoască si să se apropie de Dumnezeu, ci trec
în lumea cealaltă în aceiaşi stare de nepăsare sau de răzvrătire.
Ei sunt deci în mod voit propria cauză a nefericirii lor.
 În privinţa raportului dintre dreptatea dumnezeiască şi
veşnicia pedepselor, trebuie precizat că răsplata nu se măsoară
după durata sau timpul în care s-au săvârşit faptele, ci după
bunătatea sau răutatea acestora… Astfel, cu cât un păcat este
mai grav atât prin felul lui, cât şi prin repetarea lui, ori prin
157
suferinţele provocate unei mulţimi mai mari de oameni, cu atât
şi pedeapsa pentru el trebuie să fie mai mare. Iar gravitatea
este în funcţie de starea sufletească a celui înrăit, tot astfel
trebuie să fie şi pedeapsa. Omul fiind însă o fiinţă mărginită, nu
e în stare să suporte o pedeapsă nelimitată după intensitate,
dar în veşnicie, poate suporta o pedeapsă nelimitată în
extensiune sau în timp. Deci nu se poate spune că pentru o
mare nelegiuire sau pentru un număr nesfârşit de nelegiuiri, ale
căror victime au fost mii şi milioane de oameni, deşi săvârşesc
într-un timp scurt, cel vinovat să nu primească o pedeapsă
veşnică.
“Şi a sădit Dumnezeu Rai în Eden către răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care- l
zidise” [Facere 2: 8-24+. Protopărinţii noştri Adam şi Eva au fost alungaţi din Rai
de către Creatorul lor, Dumnezeu, pentru neascultare. Hristos, prin jertfa Sa pe
cruce, după Înviere, la deschis, pentru cei care se mântuiesc.
.
 E adevărat că Dumnezeu a creat pe om spre a-l
împărtăşi de fericire, dar nu l-a creat ca să-l facă fericit cu de-a
sila, ci l-a înzestrat cu voinţă liberă, în virtutea căreia el poate
158
Dumitru NEAGU
urma sau poate refuza să meargă pe calea care duce la fericire.
În cazul că refuză, o face aceasta din propria voinţă, vina fiind
numai a lui. Adresându-se fariseilor şi cărturarilor, Mântuitorul
Hristos a spus: <<Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci
şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun
pe fiii tăi, astfel cum adună cloşca puii sub aripi, dar nu aţi
voit!>> [Matei 23:37].
Refuzând până la sfârşitul vieţii chemarea la mântuire,
omul se face vrednic de pedepsele veşnice nu numai pentru
nelegiuirile pe care le-a făcut, ci şi pentru încăpăţânarea şi
refuzul continuu de a asculta chemarea şi de a urma calea
întoarsă a fiului rătăcit. În schimb, cei ce merg pe drumul care
duce la fericire îşi realizează scopul pentru care au fost creați.
Aceştia sunt oamenii cei drepţi, indiferent de numărul lor, şi
astfel în ei scopul pentru care a fost creeat omul nu este
zădărnicit, iar înţelepciunea dumnezeiască rămâne neatinsă.
Condamnând învăţătura origenistă că pedepsele iadului
vor avea sfârşit, Sinodul V ecumenic a hotărât următoarele:
“Cel ce zice sau crede că pedpsirea diavolilor şi a oamenilor
păcătoşi este numai temporală şi va avea oarecând un sfârşit,
să fie anatemă”.
Pe lângă aceasta, trebuie să subliniem că iadul nu este
compus din suflete pe care le refuză Dumnezeu, ci, dimpotrivă,
din cei care refuză iubirea lui Dumnezeu.
10
PROFEŢII DESPRE ROMÂNIA
Din mulţimea profeţiilor despre România, am ales două.

Profeţia părintelui Arsenie Boca, văzător cu duhul, la care eu am
o mare evlavie şi pe cea a lui Sundar Singh, un pustnic şi un
iluminist indian. La părintele Arsenie Boca, am mare evlavie, el
fiind un sfânt şi un profet, încă din viaţă, iar astăzi prin
Acoperământul Maicii Domnului peste România
pelerinajele şi minunile care se întâmplă la Mormântul său de la

Mănăstirea Prislop, reprezintă o dovadă de credibilitate. Cât
priveşte Profeţiile indianului Sundar Singh, când le-am citit în
[23], pentru prima dată în anul 1994, le-am privit cu oarecare
rezervă. Apoi am văzut că sunt scrise în cartea arhimandritului
Emilian Panait apărută la Mănăstirea Secu, de unde am
160
Dumitru NEAGU
cumpărat-o în pelerinajul făcut cu familia mea, în anul 1994.
Apoi, mi-am adus aminte că uneori Dumnezeu, face cunoscut
unele profeţii prin unii profeţi aleşi de El, dar şi prin unii profeţi
de alt neam. Să ne aducem aminte de cei trei Magi de la
Răsărit, cărora li s-a arătat Steaua naşterii Pruncului Iisus şi au
mers cu daruri ca să se închine Lui. Aceştia nu erau israeliţi,
erau de alte neamuri, erau astrologi, iar Îngerul lui Dumnezeu
le-a grăit lor, să nu se mai întoarcă, să spună regelui Irod locul
unde s-a născut Iisus, făcându-le cunoscut că regele vrea să
ucidă pruncul. Iar cei trei Magi, au ascultat de Îngerul Domnului
şi s-au întors în ţările lor pe alt drum.
Cea mai reprezentativă şi credibilă profeţie despre
vremurile care o să vină, este cartea Apocalipsa din Noul
Testament. Ea a fost scrisă de Sfântul Apostol şi Evanghelist
Ioan, în insula Patmos, după zece zile de post, când îngerii
Domnului „i-au istorisit mai multe lucruri de nespus”. Apoi Ioan,
i-a dictat ucenicului său Prohor şi acesta a scris cele pe care
Sfântul Apostol le primise de la îngerii lui Dumnezeu.
1. Profeţiile Părintelui Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca
Am fost la mormântul Părintelui Arsenie Boca, de la
mănăstirea Prislop, până în prezent, de trei ori, în anii 2010,
2012 şi 2014. Scopul principal al pelerinajelor făcute împreună
cu soţia mea Lidia, a fost să mă închin şi să mă rog.
Mănăstirea Prislop este situată la aproximativ 30 de
kilometri mai spre sud de oraşul Hunedoara şi aproximativ 10
kilometri sud de oraşul Haţeg.
Nu l-am cunoscut personal pe Pr. Arsenie Boca şi îmi pare
rău. Am citit şi am auzit mute lucruri despre dânsul, încă de
când picta Biserica Drăgănescu, de lângă Bucureşti. A fost unul
din cei mai mari duhovnici din ţara noastră. Era văzător cu
Duhul, adică ştia mai dinainte de a începe să-i spui ceva , cine
161
eşti, de ce ai venit şi care sunt cauzele reale la toate necazurile
tale. Tratamentul pe care-l primeai era în concordanţă cu Duhul
Domnului. Videcarea ţinea de cât de mult puteai tu, să te
nevoieşti. Puţini
duhovnici au fost ca
Părintele Arsenie Boca.
În iunie 2010 am
cumpărat “Cartea
Împărăţiei” ediţia a V-a,
scrisă de Ieromonahul
Arsenie Boca şi pe care
nu a apucat să o publice
cât a fost în viaţă. Este o
carte deosebită, după ce
am citit-o m-am hotărât
să merg la mormântul
Pr. Arsenie Boca.
Tot timpul
drumului, până la
Mănăstirea Prislop, când Părintele Arsenie Boca, s-a născut la 29
vroiam să zic despre septembrie 1910 şi trece la Domnul pe 28
Părinte, mai întâi noiembrie 1989. Pe 4 decembrie 1989 este
înmormântat la Mănăstirea Prislop
începeam vorbirea cu
Sfântul Arsenie Boca. Aceasta mi-a dat de gândit, poate într-o zi
va fi canonizat. Multe foloase duhovniceşti şi împliniri am avut
din pelerinajele acestea, după rugăciunea la mormântul
Părintelui. Roagă-te pentru noi păcătoşii, părintie Arsenie,
văzător cu duhul. Doamne ajută!
Profeţii ale Părintelui Arsenie Boca, văzător cu duhul
Una din Profeţiile Părintelui Arsenie Boca vizează direct
Capitala, spunând că Bucureştiul va fi şters de pe faţa
Pământului pentru păcatele lui, potrivit fundatiaarsenieboca.ro.
162
Dumitru NEAGU
„Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim. Să nu vă fie
frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă
Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara
Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi
aşa de vrednici, noi – nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului
în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă
aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la
Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una…
Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o
veţi vedea se va întâmpla ceva (atunci a început revoluţia). Şi
tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci
va mai fi ceva: un eveniment mare.
„Ne-a
mărturisit că nu
va mai dura
mult timp si va
pleca spre
Împărăţia
Tatălui Ceresc,
dar că va părăsi
această lume
datorită unui
complot
mişelesc, al La mormântul Părintelui Arsenie Boca, în primul
cărui scop va fi pelerinaj făcut special pentru a mă închina Părintelui,
aug. 2010
acela de a-l
otrăvi. Totuşi, el nu va impiedica aceasta, deoarece atunci
misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a
scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în
greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele
Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte
descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin
163
toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască…
Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru:
la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui
şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi
în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că
oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra
credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui
Dumnezeu peste ei”. Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat
subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva
ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate,
de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta
finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios
şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna,
prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei
care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor
principal, care
este controlul
şi dominarea
întregii lumi…
Aici, însă,
părintele a
făcut o
afirmaţie
neaşteptată,
care a avut
darul să ne Bucureştiul va fi şters de pe faţa Pământului pentru
păcatele lui, Profeţia Părintelui Arsenie Boca, potrivit
şocheze într-o fundatiaarsenieboca.ro.
oarecare
măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de
timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre,
datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a
164
Dumitru NEAGU
semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de
înţelegere a cunoaşterii materialiste”.
Cuvintele lui profetice nu-ţi vorbeau în clar, ci te chemau
discret la căutarea sensului rătăcit printre alte sensuri, aşa cum
s-a întâmplat când părintele a prezis marile cutremure ale
secolului XX, spunând că Bucureştiul „se va oua de două ori”, iar
la a treia ouare, marele oraş va fi şters de pe faţa pământului
pentru păcatele lui.
Tot aşa, în ascunzişul tainei, părintele va rosti încă din
1940 o profeţie legată de ascensiunea comunismului, dar şi de
înlocuirea lui cu o ispitire şi mai mare:
„Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri
o să dispară, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi
vai şi amar de lume (…) Asta va fi peste mulţi ani, şi nouă,
Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi (…) Mie nu-mi
va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei, câţi dintre
cei drepţi au mai rămas. Căci după această victorie deşartă,
puţini dintre cei drepţi vor fi în picioare şi la sărbătoare. Peste
tot vor fi năimiţi (vânduţi duşmanului) şi abia atunci va începe o
nouă luptă, fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe
care am început-o noi acum!”
Apocrife greu de datat şi, în acelaşi timp, ciudat de
actuale, cuvintele părintelui par să ne certe. Degeaba ispitim
viitorul în căutarea unor întâmplări uimitoare.
Părintele Arsenie Boca a lăsat mai multe astfel de profeţii
pictate şi trebuie să se fi despărţit de noi cu regret şi
amărăciune. Nu numai că vedea în duh ce o să ni se întâmple,
dar ne iubea pe toţi atât de mult, încât ar fi vrut să-i pună pe
făgărăşeni, dimpreună cu tot poporul credincios, într-o icoană a
neamului românesc, întruchipată sub forma unui ţăran simplu şi
îmbrăcat în in, ce sta în rugăciune cu braţele spre cer, ca Moise
pe munte, având deasupra culmile carpatine, pe care se ridică
165
crucea de pe Caraiman, cu o ceată de cuvioşi dincolo de zare,
sub profilul celor trei mari lăcaşuri ale neamului: Cozia,
Voronet, Biserica de lemn a lui Horea, scrie
fundatiaarsenieboca.ro.
În cei aproape 80 de ani ai săi, părintele nu a mai avut
timp să ne lase decât nişte însemnări şi nişte schiţe, desenate
înfrigurat în minuscula sa chilie de la Sinaia.
Unele din Profeţiile părintelui Arsenie Boca sunt pictate
pe pereţii bisericii din Drăgănescu, Ilfov, în anul 1968. Ceea ce
pare neobişnuit este că părintele a strecurat printre aceste
picturi şi câteva profeţii care astăzi sunt realitate cum ar fi
telefonul mobil, turnurile gemene World Trade Center sau
naveta Discovery.
Una din minunile înfăptuite de Părintele Arsenie Boca
înainte să moară, a fost povestită chiar de nepoata acestuia.
Sufletul Părintelui Arsenie Boca s-a arătat la mormântul său.
2. Profeţiile indianului Sundar Singh
Iluminatul Sundar Singh
A fost un pustnic şi un iluminat indian. S-a născut în
localitatea Rampur, regiunea Punjab, din India, în 1889 şi a
murit în 1933. Deci, nu a fost român şi n-a fost creştin, iar
austeritatea vieţii de ascet l-a ţinut departe de orice interes
material sau slavă lumească. Sundar Singh spune: ”Sunt indian,
iluminat prin intermediul lui Iisus Hristos şi ferm stabilit în
credinţa creştină, pot vorbi acum cu toată uşurinţa,
încredinţându-vă că acum nu fac altceva decât să exprim voia
lui Dumnezeu”. El prooroceşte despre lumea întreagă, dar şi
despre România.
Profeţii ale lui Sundar Singh
Am selectat din cartea [25], câteva din cele mai
importante profeţii pe care Sundar Singh, le-a făcut despre
România.
166
Dumitru NEAGU
Neamul românesc are un destin al lui propriu în iconomia
divină, nu este singur. Dumnezeu îl ocroteşte şi îl va ocroti până
la sfârşitul veacurilor. Războaiele, calamităţile şi pustiirile de tot
felul se vor abate peste lume, dar Romania va fi ferită, va fi un
adevărat pământ al făgăduinţei, tocmai datorită statorniciei
noastre în credinţă de-a lungul vremii.
Locul de cinstire în ocrotirea României îl ocupă Maica
Domnului şi apoi marile puteri cereşti.
În anii care vor
veni, în România,
scoarţa pământului va
lua foc, clima va suferi
unele mari schimbări,
cutremure vor distruge
multe din clădirile
existente, uragane şi
vânturi puternice,
terestre şi maritime, vor
nimici îndrăzneala
oamenilor bazaţi numai
pe aşa zisa putere a
ştiinţei.
Ingeniozitatea
omenească pusă în
slujba răului va face
Sundar Singh (n. 3 septembrie 1889,
cunoscut lumii cele mai localitatea Punjab, India) a fost un misionar
groaznice crime şi indian creștin,a murit în 1933.
pământul va cunoaşte
cele mai cumplite boli, ce vor apărea pentru a fi nimicită
existenţa oamenilor răi sau perverşi. În acele timpuri de mari
schimbări, în alte locuri de pe Pământ un sfert din oameni o să
dispară fulgerător. După aceasta, în a doua încercare, din cei
167
rămaşi în viaţă şi îngroziţi vor fi nimiciţi încă aproape un sfert.
Restul se vor orienta trup şi suflet către Dumnezeu – de la cel
aflat în sânul mamei şi până la cel mai îndârjit tiran ce păşeşte
pe scoarţa Pământului.
Creştinismul se va generaliza la toate popoarele indiferent
de limba vorbită, de la polul Nord şi până la polul Sud.
Veţi şti că acele vremuri sunt aproape atunci când Anglia
îşi va pierde puterea, iar Franţa va fi asimilată de popoarele din
jur. Treptat puterile statale vor dispărea, ca în locul acestora să
apară o nouă putere denumită Federaţia Statelor Pământene
cu un singur preşedinte, o singură monedă, un singur consiliu de
conducere şi o singură armată, aeropurtată, folosită doar
pentru apărare sau pază internă, soldaţii săi având menirea de
a păstra ordinea în acele zone.
În acea perioadă, Rusia va deveni una dintre cele mai
creştine ţări de pe suprafaţa pământului, Bosforul şi Dardanele
se vor scufunda, dispărând complet de pe suprafaţa globului, de
asemenea, o mulţime de insule vor dispărea, fiind nimicite de
cutremure, scoarţa pământului fiind zdruncinată de o mulţime
de urgii ce se vor abate asupra oamenilor.
Toate acestea şi multe altele, deşi poate acum necrezute
de unii oameni, mai târziu se vor întâmpla din voia lui
Dumnezeu. Vor face excepţie de la pedeapsa focului nimicitor şi
a măcelului ce se va desfăşura pe aproape întreg globul
pământesc, România şi locurile supranumite sfinte din
Palestina.
Netrecută prin sabie va rămâne de asemenea cetatea
Vaticanului, dar puterea sa de influenţă, atât de pregnant
urmărită, se va reduce la zero.
România va trece prin mai multe faze de transformări
fundamentale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării ei
exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat
168
Dumitru NEAGU
cu miticul ''Nou Canaan'', iar Bucureştiul se va transforma într-
un centru esenţial al acestui foc. Această capitală a polului
spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită,
rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă
inelară, având 7 km în diametru şi va fi considerat de toate
popoarele drept un veritabil "Nou Ierusalim" pământesc.
În acest nou centru spiritual egalitatea în drepturi a
tuturor ţărilor şi popoarelor va fi o condiţie esenţială aşa cum
ea este cerută de Dumnezeu.
România va trece în viitor prin mari frământări lăuntrice şi
prin schimbări externe ce o vor impune exemplar, ca prestigiu,
în conjunctura internaţională. Graţie providenţei divine ea va
ieşi aproape neafectată, din conflictele mondiale declarându-se
ţara neutră ce îşi va asuma datoria spiritualizării ei, rolul de
nucleu ireproşabil al inţelepciunii şi iubirii adevărate. În cele din
urmă toţi duşmanii României vor îngenunchia la hotarele
acestei ţări şi plini de umilinţă vor recunoaşte misiunea ei
spirituală, ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a
lui Dumnezeu.
Atunci veţi vedea cu toţii, căci va fi un semn ceresc,
fiindcă în timpul războaielor viitoare focul şi distrugerile o vor
înconjura, dar ea va rămâne neatinsă, întocmai ca o paradisiacă
oază verde, în mijlocul înspăimântătorului deşert nimicitor
produs de iscusinţa omului pusă în slujba răului, de care se vor
folosi inteligenţele satanice în ultima încleştare la care
deocamdată oamenii nici nu se aşteaptă. În urma năucitoarelor
schimbări planetare şi a unui război fulgerător, nu vor rămâne
nici învinşi şi nici învingători. Vor rămâne trei categorii: morţi,
răniţi şi mutilaţi de pe urma războiului şi supravieţuitorii în
întregime neatinşi. Numărul celor ucişi şi afectaţi de pe urma
războiului va fi atât de mare încât nimeni nu va mai vorbi nici
de pierderea şi nici de câştigarea războiului, căci urmările
169
acestuia vor fi atât de mari, încât vor îngrozi pe toţi locuitorii
rămaşi în viaţă. Toţi se vor convinge atunci că nu există religie
superioară Adevărului în Dumnezeu. Dummnezeu este viu,
etern, atotputernic, atotştiutor şi există sub forma Duhului
Sfânt, în fiecare om în parte.
În timpurile ce vor veni, România va ajunge şi va rămâne
o paradisiacă grădină a binecuvântării divine, a dragostei, a
fericirii, a purităţii, şi a înţelepciunii, în care modul de viaţă va fi
precumpănitor spiritual, elevat şi pur, susţinut de o trăire
sublimă în post şi meditaţie, în Duh şi Adevăr, asemănător cu
acela al primilor creştini. Fericită ţară şi fericit popor, sunt
câţiva aleşi care trăiesc printre români, căci mulţi dintre ei se
vor bucura de marea milă a lui Dumnezeu.
Ca indian, eu intuesc că Domnul a vrut să aleagă dintre
toate popoarele pe cel mai umilit, mai crunt încercat de vitregia
celor puternici, adesea exploatat, ameninţat, invadat terorizat,
vândut şi cumpărat şi care aproape la fiecare război a fost piaţă
de tocmeală a celor ce luptau. Amalgamul înfăţişării deosebite
al acestui popor primitor în care virtuţile cele mai alese ale
fiecărui neam s-au asimilat în sufletul său plin de dragoste şi
omenie are o nuanţă elevată, plăcută astfel încât să fie pildă de
contopire universală sau calităţile divine. Poporul român, cu o
dreaptă raţiune şi admirabilă credinţă, este cel mai indicat din
lume spre a oferi ospitalitate materială şi spirituală tuturor
celorlalte popoare. Aceasta, graţie compasiunii şi iubirii sale
altruiste.
Al VIII- lea Sinod Ecumenic se va ţine în România, iar
misiunea principală pentru răspândirea în Asia a creştinismului
cu adevărat spiritual este destinată în viitor poporului rus, care,
cu puterea de influenţare a popoarelor în vremurile ce vor veni
nu se va mai manifesta. Puterea cu care vor fi biciuiţi restul
170
Dumitru NEAGU
popoarelor, acolo unde este necesară pedeapsa, se va face prin
rasa galbenă – chinezii împreună cu japonezii.
În marele oraş sfânt Bucureşti, simbolic numit Noul
Ierusalim, se va construi cel mai monumental lăcaş spiritual de
comunicare cu Dummnezeu, denumit Centrul Divin Suprem,
având reprezentanţi evoluaţi spiritual din toate neamurile ce
vor forma Fraternitatea Veghetorilor iluminaţi. Reconstrucţia
oraşului va fi, într-o oarecare măsură, opera întregului neam
omenesc.
Fericiţi vor fi cei care vor străbate pământul României,
respirându-i aerul, căci toată ţara va fi invadată de pelerini
dornici să descopere Dumnezeirea. Toate lucrurile din această
ţară vor deveni focare revelatoare ale adevărului sfânt ...
BIBLIOGRAFIE
1.XXX, (1975), Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului

Biblic şi de Misune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucuresti.
2. Wikipedia.ro romania.
3. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, (1981), "Dicţionar de Teologie
Ortodoxă", EIBMBOR, Bucureşti, pag 209-216.
4. Neagu D., (2016), Cartea a X-a, “Cele trei minuni ale lui
Hristos din fiecare an – Comentarii de pelerin”, Editura
Printech, Bucureşti.
5. ro.orthodkwiki.org.
6. [http://orthodoxwayoflife.blogspot.ro].
7. Mitropolitul Bartolomeu Anania – Cartea deschisă a
împărăţiei - o însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni, pag.14-
21.
8. Sfântul Antioh, (2003), Din cuvintele duhovniceşti ale
Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor,
Suceava, p. 178.
9. Părintele Arsenie Boca, Despre durerile oamenilor,
vol.1.
10. Protos. Nicodim Măndiţă, (1994), Lupta împotriva lui
Satan, Editura Agapis, Bucureşti;
11. Sfântul Anatolie de la Optina, (2008), Povăţuiri de
suflet ziditoare, E.I.B.M., Bucureşti.
12. Neagu D., (2014), Cartea VII-a, Toată viaţa m-am
luptat să-L descopăr pe Hristos, Editura Printech, Bucureşti.
13. Arhim. Irineu, (2014), Începutul unei vieţi în
rugăciune, Editura Sophia, Bucureşti.
172
Dumitru NEAGU
14. Arhimandrit Spiridonos Logothetis, (2011), Împărăţia
cerurilor şi semnele vremurilor de pe urmă, Editura Sophia,
Bucureşti;
15. Neagu D., (2015), Tratatul „Cartea mea de viaţă şi de
credinţă”, Cărţile I – VII-a, Editura Printech, Bucureşti.
16. Dimitriu Skartsuni, (1991), Profeţii despre Antihrist,
Atena.
17. Părintele Arsenie Boca, (2006), Cărarea Împărăţiei,
Episcopia Ortodoxă Română a Aradului, Deva.
18. wol.jw.org/ro.
19. XXX, (2008) “Apostazia şi Antihristul. După
învăţăturile Sfinţilor Părinţi”, Fundaţia Sfinţii Martiri
Brâncoveni, Constanţa.
20. Neagu, D., (2013), Cartea IV-a, Învăţături către fiica
mea Eugenia, Editura Printech, Bucureşti;
21. Dimitriu Skartsuni, (1991), Profeţii despre Antihrist,
Atena;
22. Neagu, D., Cartea II-a, (2011), Cunoştinţa despre
Dumnezeu, puterile cereşti şi apostoli, Editura Curtea Veche,
Bucureşti;
23. XXX, Ediţie îngrijită, Ioan Cismileanu, Alte mărturii
despre Părintele Arsenie Boca, (2008), vol. 3, Ed. Agaton,
Făgăraş;
24. Părintele Arsenie Boca, (2005), O smerită mărturisire
ortodoxă de credinţă exprimată plastic, Ed. Charisma
Advertising, Deva.
25. Arhimandrit Emilian Panait, (1994), Vămile
văzduhului, Profeţii privind România, Mănăstirea Secu, Ed.
Bucovina, Bacău.
BIOGRAFIE PERSONALĂ
Dr. ing. Dumitru NEAGU

<formaredusă>
Date personale: NEAGU
Dumitru, născut la
14.09.1948, com.
Corbeanca, judeţul Ilfov,
căsătorit, cetăţenia-
română, stagiul militar
satisfăcut în perioada 1968-
1970 la UM 01926
Timişoara.
Familia: părinţi- Mihalache
şi Ecaterina; soţie- Lidia;
fiică- Eliza Eugenia (1976).
Studii: Facultatea
Tehnologia Construcţiilor
de Maşini, subingineri- Tehnologia prelucrări la rece- anul
absolvirii 1976; Facultatea Ingineria şi Managementul
Sistemelor Tehnologice, inginer- specialitatea Tehnologia
Construcţiilor de Maşini- anul absolvirii 1993; Doctorat în
specialitateaTehnologia Construcţiilor de Maşini, în domeniul
proceselor de prelucrare cu fascicul de electroni, Bucureşti
1999.
Titlul ştiinţific: Cercetător ştiinţific gradul I (Senior researcher,
în UE), doctor inginer.
Activitatea profesională: 1965- 1972 muncitor, 1972- 1976
tehnician, 1976- 1977 subinginer- ICMA Bucureşti; 1977- 1992
subinginer, şef colectiv cercetare- ICPE Bucureşti; 1992- 1997
subinginer pr., inginer şef şi şef colectiv cercetare- ICPE
174
Dumitru NEAGU
Electrostatica Bucureşti; 1997- 2000 inginer şef, 1998: CP III,
2000: CP II, şef colectiv cercetare INCSEE Bucureşti; 2001-
2006 director tehnic, 2002: CP I, şef colectiv cercetare- ICPE
Electrostatica Bucureşti; 2007- 2011 cercetător ştiinţific gr. I
(Senior researcher), şef colectiv cercetare- INCDIE ICPE- CA (
cercetări avansate) Bucureşti; din ianuarie 2011 pensionat la
limită de vârstă, după 45 de ani neîntrerupţi de muncă.
Competenţă profesională: Tehnologii neconvenţionale,
cercetare ştiinţifică 35 ani, din care îndomeniul Electrostaticii
30 de ani privind: maşini de copiat documente; procese de
tratare superficială a suprafeţelor metalice- durificarea şi
alierea cu fascicul de electroni şi scânteie electrică; proiectare,
realizare, montaj şi punere în funcţiune, de utilaje şi instalaţii
complexe destinate electrotehnologiilor bazate pe fascicul de
electroni, scânteie electrică, electromagnetice şi acustice;
coordonare colective de cercetare, activităţi de inginer şef 8
ani şi activităţi de director tehnic 6 ani. Introducerea în
fabricaţie la agentul economic; maşini electrostatice de copiat,
componente pentru industria energetică; tuburi şi fuste
termocontractabile, papuci şi mufe. Patru ani în domeniul
cercetărilor avansate privind tratamente termice superficiale
cu fascicule de electroni şi laser, precum şi depuneri de
straturi subţiri în vid.
Rezultate ale activităţii ştiinţifice: 3 cărţi tipărite de edituri
centrale cu ISBN, 17 cărţi tipărite de tipografii locale, 9 brevete
de invenţie, 61 articole din care: 30 publicate în reviste de
specialitate, 7 publicate în volumele unor manifestări
ştiinţifice internaţionale, 2 publicate în volumele
unormanifestări ştiinţifice naţionale şi 22 de comunicări
ştiinţifice, realizarea a peste 60 de contracte de cercetare şi de
colaborare.
175
Diplome şi Premii: Diploma şi premiul I – Expoziţia naţională a
invenţiilor, Bucureşti 1981; Diploma „Novator SEV- 81” –
Expoziţia realizărilor economiei României, Moscova 1981;
Diploma şi medalia de bronz- Salonul Internaţional al
Invenţiilor, Geneva 2002; Diploma de excelenţă- Societatea
Inventatorilor din România, TIB INVENTICA 2003; Diploma de
merit- pentru activitatea în cadrul „Association for
Nonconventional Technologies” 2005; Diploma şi medalia
jubiliară- A 45-a şi a 50-aaniversare, pentru contribuţii
deosebite la dezvoltarea ICPE Bucureşti; Diploma de Excelenţă
cu Medalia INVENTICA, acordată de Institutul Naţional de
Inventică, Iaşi, în cadrul Salonului Regional al Cercetării
EXPOTEHNICA 2008, Bacău; Diploma de Excelenţă, acordată
de „Asociaţia de Tehnologii Neconvenţionale” ARTN, 2009,
Oradea.
Membru al asociaţiilor profesionale: Asociaţia Română de
Tehnologii Neconvenţionale– ARTN, filiala Bucureşti, din 1993
şi pentru activitatea depusă i s-a acordat Diplôme of merit, în
anul 2005; Asociaţia Societatea de Electrostatică din România
ASER, membru fondator din 1993.
Titluri de cărţi din specialitate: Este autor al cărţilor,
"Durificarea cu fascicul de electroni "Editura Printech,
Bucureşti, în două ediţii 2001 şi 2002, "Tratamente termice
superficiale cu fascicul de electroni "Editura Curtea Veche,
Bucureşti, în anul 2006 şi „Procese cu fascicul de electroni
”Editura Curtea Veche, Bucureşti, în 2008.
Limbi străine: limba engleză (mediu), limba franceză
(începător).
Publicarea biografiei personale: În „Enciclopedia
Personalităţilor din România”, Ediţia a V-a, Editura Hubners
Who is Who, Schweiz, 2010, pag. 916, precum şi în Ediţiile a
VI-a (2011), a VII-a (2012), a VIII-a (2013), a IX-a (2014), a X-a
176
Dumitru NEAGU
(2015) şi a XI-a (2016) şi în“Dicţionarul Personalităţilor din
România” – Biografii contemporane, ONG ECO- Europa,
Redacția Romanian Biographic Institute, Ediţia I (2013), pag.
321- 322, a II-a (2014), pag. 320- 321, a III-a (2015) şi a IV-a
(2016).
Personalităţi din familie: Neagu Gh. Mihalache (tată) a fost
decorat, în data de 21.08.1944, cu medalia BĂRBĂŢIE şi
CREDINŢĂ cu Spade, clasa a III-a, (O.Z.873/1944), în cel de-al
doilea război mondial 15.08.1943-17.01.1945, pe front, cu
Regimentul 2, Artilerie Grea.
Hobby: Lectură şi studiu teologic, călătorii şi pelerinaje.

Pregătire teologică: studiul individual şi pregătire doctorat în
teologie, sesiunea 2000, cu tema: “Spiritualitatea la poporul
român” (examen nesusţinut, din cauza introducerii în ultimul
moment a examenelor la limbile clasice, greacă şi latină).
Pelerinaje la locurile sfinte: în zece ţări (până în iulie 2016),
România mănăstiri şi sfinte moaşte, Israel şi Ierusalim, Grecia,
Insule şi Sfântul Munte Athos, Bulgaria şi Basarabovo, Egipt şi
Peninsula Sinai, Turcia şi Constantinopol, Cezareea-Capadocia,
Italia şi Roma-Vatican, Iordania şi Muntele Nebo, Siria şi
Damasc, Republica Moldova şi Basarabia.
Titluri de cărţi din viaţă şi credinţă: Este autor al cărţilor:
Cartea I, Cronologia evenimentelor din Biblie, Editura Curtea
Veche, Bucureşti, 2011; Cartea II-a, Cunoştinţa despre
Dumnezeu, puterile cereşti şi apostoli, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2011; Cartea III-a, Pelerin la locurile sfinte şi la sfinţii
Părinţi, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012; Cartea IV-a,
Învăţături către fiica mea Eugenia, Editura Printech, Bucureşti,
2013; Cartea V-a, Viaţa şi familia mea – Consemnări şi imagini,
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2013; Cartea VI-a, Talantul
meu, Realizarea de unicate în cercetare, Editura Curtea Veche,
177
Bucureşti, 2013; Cartea VII-a, Toată viaţa m-am luptat să-L
descopăr pe Hristos, Editura Printech, Bucureşti, 2014; Tratatul
„Cartea mea de viaţă şi de credinţă”, Cărţile I – VII-a, Editura
Printech, Bucureşti, 2015; Cartea IX-a, Predica de pe munte a
lui Hristos – Comentarii duhovniceşti, Editura Printech,
Bucureşti, 2015; Cartea a X-a, Cele trei minuni ale lui Hristos
din fiecare an – Comentarii de pelerin, Editura Printech,
Bucureşti, 2016; Cartea a XI-a, Să fim creştini ortodocşi în tot şi
în toate , Editura Printech, Bucureşti, 2017; Cartea a XII-a, Cea
de a doua venire a lui Hristos – Comentarii duhovniceşti,
Editura Printech, Bucureşti, 2017.
Diplome din pelerinaje: de la locurile Sfinte din Israel:
Gramată Jubiliară, dată în Sfânta Cetate a Ierusalimului de
Arhim. Ieronim, delegat Patriarhal la locurile sfinte şi superior
al aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan,
de Sfintele sărbători de Paşti, în pelerinajul din perioada 28
aprilie - 04 mai 2005; Diploma de pelerin în Ţara Sfântă, dată
de Bazilica Travel, de Pr. dr. Dinu Pompiliu, Protoereu al
Protoeriei 3 Capitală, de Schimbarea la Faţă a Domnului, în
pelerinajul din perioada 16 - 27 august 2009.
Construcţii religioase: A generat: Troiţa- Monumentul eroilor
din Corbeanca, la veterani de război este înscris şi numele
tatălui său Neagu Mihalache, decorat în cel de-al doilea război
mondial, cu medalia “Bărbăţie şi Credinţă” cu Spade, clasa a
III-a, prin: proiectare construcţie, proiectare pictură şi
participare la finanţare, din satul Corbeanca, Ilfov; Biserica
Înălţarea Sfintei Cruci- Corbeanca, ca ctitor principal, din satul
Corbeanca, Ilfov, prin: donaţie teren 1019 mp pentru Biserică,
Arhiepiscopiei Bucureştilor, finanţare şi coordonare: PUZ,
proiecte Biserică şi alte activităţi aflate în desfăşurare,
începând cu anul 2007, Certificat urbanism de la Primăria
Corbeanca, în anul 2013.
178
Dumitru NEAGU
Alte detalii:
Tm: 0724 50 90 56;

Email: dneagu@dumitruneagu.ro;
Pagină internet: www.dumitruneagu.ro;
ANEXĂ – CĂRŢI TIPĂRITE
D. Neagu, Cartea Durifcarea D. Neagu, Tratamente

cu fascicul de electroni, termice superficiale cu
Editura Printech, Bucureşti, fascicul de electroni, Editura
2000, 2001 Curtea Veche, 2006
D. Neagu, Procese cu fascicul

de electroni, Editura Curtea
Veche, 2008
180
Dumitru NEAGU
D. Neagu, Cartea I, Cronologia D. Neagu, Cartea a II-a,

evenimentelor din Biblie, Cunostinţa despre Dumnezeu,
Editura Curtea Veche, Bucureşti, puterile cereşti şi apostoli,
2011 Editura Curtea Veche, Bucureşti,
2011
D. Neagu, Cartea a III-a, Pelerin

la locurile sfinte şi la sfinţii
Părinţi, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2012
181
D. Neagu, Cartea a IV-a, D. Neagu, Cartea a V-a, Viaţa

Învăţături către fiica mea şi familia mea,Consemnări şi
Eugenia , Editura Printech, imagini, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2013 Bucureşti, 2013
D. Neagu, Cartea a VI-a, Talantul

meu,Realizarea de unicate în
cercetare, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2013
182
Dumitru NEAGU
D. Neagu, Cartea a VII-a, Toată D. Neagu, T R A T A T U L,

viaţa m-am luptat să-L descopăr Cartea mea de viaţă şi de
pe Hristos, Editura Printech, credinţă, Cărţile I-VII, Editura
Bucureşti, 2014 Printech, Bucureşti, 2015
D. Neagu, Cartea a IX-a,

Predica de pe munte a lui
Hristos – Comentarii
duhovnicesti, Editura Printech,
Bucureşti, 2015
183
D. Neagu, Cartea a X-a, Cele trei D. Neagu, Cartea a XI-a, Să fim

minuni ale lui Hristos din fiecare creştini ortodocşi în tot şi în toate ,
an – Comentarii de pelerin, Editura Printech, Bucureşti, 2017
Editura Printech, Bucureşti, 2016
D. Neagu, Cartea a XII-a, Cea

de a doua venire a lui Hristos
– Comentarii duhovniceşti,
Editura Printech, Bucureşti,
2017
184
Dumitru NEAGU
IMAGINEA DE PE COPERTA I
Cea de a doua venire a lui Hristos în mare Slavă -

Parusia, pe norii cerului însoţit de Îngerii Săi şi de credincioşii
vrednici de aceasta care au înviat (imagine preluată de pe
internet).
IMAGINEA DE PE COPERTA A IV- A
Autorul dr. ing. Dumitru NEAGU, în timpul redactării

cărţii a XII-a “Cea de a doua venire a lui Hristos – Comentarii
duhovniceşti”, acasă la masa de lucru, la calculator.
186
Dumitru NEAGU

Cea de A Doua Venire A Lui Hristos

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cea de A Doua Venire A Lui Hristos

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dumitru NEAGU

CEA DE A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS

Tipar executat la:

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Cartea “ Cea de a doua venire a lui Hristos - Comentarii

Mesia în cele trei religii monoteiste

Centurionul roman însărcinat cu paza mormântului, care n-a

Ce dovadă mai mare ca aceastea, doresc necredincioşii ca

Ce este Împărăţia lui Dumnezeu?

Nava (corabia) al cărui Cârmaci este Hristos, conduce oamenii care s- au

unde vor începe să populeze viitoarea Împărăţie plenară, în

Hristos spune: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este

A. Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ?

„Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu

Judecata de apoi a Domnului şi drumul îngust prin care se ajunge la Hristos în

Iată ce ne spune Însuşi Hristos care zice: „Şi veţi auzi de

Rezidenţii de pe o rază de 20 de kilometri din apropierea

Centrala nucleara Fukushima Daiichi a fost avariată în 11 martie 2011, după un

Bombardamentele atomice de la Hiroshima (la stânga, bomba atomica “Little

A 7-a Trâmbiţă a Apocalipsei, Pictură murală de la Mănăstirea Voroneţ din

Dumnezeu pe scaunele lor, au căzut cu feţele la pământ şi s-au

În Vechiul Testament au fost doi sfinţi Enoh şi Ilie, care nu

Toată viaţa, Sfântul Ilie a fost mistuit de focul dragostei şi al

Cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos este speranţa

Aşa după cum am aflat în capitolul 7, la cea de a doua

Judecata de apoi sau universală. În drumul oamenilor către Hristos, care ne

 Prin învierea Sa, Mântuitorul Hristos a învins moartea

Bătrânii se vor întoarce la anii tinereţii veşnice, iar pământul va fi transformat

“După înviere, timpul nu se va mai număra cu zile şi

Evocând Biblia, Iadul se află în mijlocul pământului. Afirmaţiile oamenilor de

Din mulţimea profeţiilor despre România, am ales două.

Acoperământul Maicii Domnului peste România

pelerinajele şi minunile care se întâmplă la Mormântul său de la

1.XXX, (1975), Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului

Dr. ing. Dumitru NEAGU

Tm: 0724 50 90 56;

D. Neagu, Cartea Durifcarea D. Neagu, Tratamente

D. Neagu, Procese cu fascicul

D. Neagu, Cartea I, Cronologia D. Neagu, Cartea a II-a,

D. Neagu, Cartea a III-a, Pelerin

D. Neagu, Cartea a IV-a, D. Neagu, Cartea a V-a, Viaţa

D. Neagu, Cartea a VI-a, Talantul

D. Neagu, Cartea a VII-a, Toată D. Neagu, T R A T A T U L,

D. Neagu, Cartea a IX-a,

D. Neagu, Cartea a X-a, Cele trei D. Neagu, Cartea a XI-a, Să fim

D. Neagu, Cartea a XII-a, Cea

Cea de a doua venire a lui Hristos în mare Slavă -

IMAGINEA DE PE COPERTA A IV- A

Autorul dr. ing. Dumitru NEAGU, în timpul redactării

S-ar putea să vă placă și