Capitolul 01 - La Cornul lui Sas

Anul 1612. La Cornul lui Sas era razboi. Inca din zorii zilei, armata lui Stefan Tomsa era pregatita. Vestitul
sleahtic Potocki si Constantin Voda Movila, urmau sa intre in tara cu putina lor oaste, formata din lesi si
cazaci. Stefan Tomsa mergea calare impreuna cu Husein aga. Acesta ii spune lui Tomsa ca omul sau l-ar fi
auzit pe Potocki spunand ca: "daca nu va inturnati cu veneticul vostru, va fi vai si amar de voi"
Revoltat, Stefan Tomsa rosteste: "venetici sint ei, cu muierile si cu Movilestii lor, cu lesii, cu raiterii si cu
frantujii lor!". Tomsa avea motive sa fie suparat: "au pustiit si au saracit biata tara! s-au asezat aicea ca
un cuib de viespi, fara invoirea pamantenilor si a Portii!" iar, in opinia lui Tomsa, principalul vinovat
pentru aceasta situatie era "muierea lui Irimia", care se amesteca in treburile tarii.
Stefan Tomsa era convins de izbanda lor, mai ales ca "Dumnezeu e de partea noastra! de partea celui pe
care-l vrea norodul si cei mari".
Deodata, Husein vede un calaret venind: era Cantemir-bei, care le aducea vesti: "Daca-i izbim in drumul
pe care merg, chiar acuma, ii cotitura apei, ii covarsim si ii rapunem".
Tomsa. Cantemir si Husein hotarasc planul luptei: tatarii, pe malul Prutului, la dreapta; turcii, cu tunurile
pe mijloc, iar muntenii si moldovenii condusi de Tomsa, pe stanga.

Capitolul 02 - Cat de repede se castiga bataliile

Stefan Tomsa vedea ca Movilestii au osti mai putine si stranse in pripa. Astepta momentul prielnic cand
sa atace si se gandea in sinea lui: "Dupa zdruncin si umiliri, va da Dumnezeu sa ajunga in scaunul pe care
ravnise cu chinuit dor". Si atunci, "va sti el sa faca dreptate in tara boierilor moldovenesti". In timp ce
inamicii cereau indurare, un leah voia sa-l rapuna pe Cantemir bei, insa Birnova impreuna cu Soimaru se
napustira asupra leahului, doborandu-l la pamant.
Soimaru ii spune lui Tomsa ca "unde se bat haiducii lesesti avem sa gasim pe Potocki sisi pe puii lui
Ieremia Movila".
Infranti, ostasii incepeau sa se inchine invingatorilor. Din randul lor, mandru iesea Potocki care ceruse sa
vina Husein aga: "sint prinsul lui", dispretuindu-l pe domnitorul Stefan Tomsa.
Este prins mezinul lui Movila; celalat fiu al lui Movila era furat si dus plocon hanului, asa vazuse unul
dintre robii cazaci. Cantemir dadu ordin ca, o suta de oameni, sa porneasca pe urmele lor.
Husein ii spuse lui Tomsa ca: "am avut o biruinta usoara si deplina".
Acum aveau sa-si odihneasca ostile in satele din apropiere, apoi mergeau la Iasi "sa implinim poruncile
maritului nostru Sultan".
Cele trei capetenii "se sfatuira putin cu privire la robi si la prazile de razboi".

Capitolul 03 - Unii cad, altii se ridica

Tatarii au primit robii si prada de razboi; Husein primeste "prinsii domnesti si obrazele alese" in timp ce
Tomsa se multumeste cu boierii Movilestilor.
Stefan Tomsa cheama la el pe Simeon Birnova si pe Tudor Soimaru si-i lauda pentru felul lor de a se
lupta: "... ati fost ca lupii intre oile cele proaste" si domnitorul hotaraste: "pe toti am sa va platesc cu
dreptate".

1
Nicorita Armanasul "a simtit ca Voda se aprinde" pentru ca "Ii scapara ochiul si are o vana in frunte care i
se umfla.." si-l intreaba daca sa-i aduca pe boierii prinsi.
Domnitorul da ordin ca "oamenii nevrednici, lingai ai muierii lui Irimia" sa-i taie chiar in acea zi casapul
Iancu Tiganul. Tradatorii erau: hatmanul Balica, postelnicul Chirica; stolnicul Miron, logofatul Vasile
Stroici.
Ca multumire pentru ca-i salvasera viata, Cantemir bei se face frate de razboi cu Birnova si cu Soimaru,
si-si pecetluiesc aceasta uniune cu sange, apoi ii indeamna sa-l urmeze.

Capitolul 04 - Se leaga o fratie de sange

Cantemir bei merge insotit de Birnova si de Soimaru catre cortului lui, unde le daruieste "doua junghiuri
cu manunchiuri frumos lucrate".
Cantemir le povesteste ca de mic a fost la razboi, dar "pana astazi insa n-am simtit infiorarea mortii. Alah
m-a pazit".
Simeon Birnova ii spuse lui Cantemir ca "nici un fir de par nu se clateste in lumea asta fara stirea Celui-
de-Sus".
Cantemir isi intreaba fratii de razboi daca nu sunt mirati de aceasta legatura, mai ales ca "nu sintem de o
lege". Soimaru ii raspunde ca nu se mira, pentru ca "in pribegiile si intamplarile vietii mele, am vazut de
multe ori asta".
Cei trei prieteni se ospateaza, fumeaza din ciubuce si beau cafele ascultandu-l pe Cantemir cum le
povestea despre seraiurile din Crim, despre bogatiile hanilor cu barbi mari in mijlocul carora el crescuse,
le vorbea despre vestitul Stambul, ori despre Caucazul cel intunecos.
Intrebat de Cantemir despre viata sa, Soimaru povesteste ca de neam era orheian. Tatal sau fiind omorat,
este luat de-un frate mai mare cu el, in pribegie. Traieste o perioada la Kiev insa murindu-i fratele si
ramanand orfan pe lume, se angajeaza ucenic la un mester de sabii. Deprinzand mestesugul armelor,
Soimaru devine ostean, slujind lesii, nemtilor, "am fost pana-n tara talienilor s-a frantujilor". La Buda,
Soimaru aude grai romanesc si simte ca-i aproape de tara lui; afland ca Tomsa-Voda chiama la oaste, se
prezinta si el. Soimaru avea un dor: sa-si revada tinutul copilariei de pe apa Rautului si mormintele
parintesti; despre acest dor stia doar prietenul sau, Birnova.
Dar fratii de razboi nu-si lasa singur fratele asa ca decid sa porneasca toti trei spre Orhei.
Auzind acestea, Soimaru " cu ochii umezi, imbratiseaza pe pagan si pe boier, fratii lui".

Capitolul 05 - Sfat de drum

Cantemir bei avea sa-l lase pe Gherei-cel-batran responsabil cat avea el sa lipseasca.
Tudor Soimaru merge la cortul lui Tomsa-Voda sa-i ceara voie sa mearga sa-si vada neamurile de la Orhei
si plaiurile natale.
Domnitorul ii da permisiunea dar si "trei zloti de aur ca sa vada cum stie pretui Stefan-Voda brat de
voinic".
Cei trei pornesc la drum; la sugestia lui Cantemir "la cel dintai han ne oprim. Dormim un somn pana ce se
ridica luna si pe urma pornim intins mai departe".

2
Soimaru simte chemarea pamantului: "Pe aicea cred ca n-am fost niciodata ... dar parca as cunoaste
locurile".

Capitolul 06 - La popas se arata boierul Stroie

Cei trei opresc la Fantana lui Albota, unde era "un han pe sleah".
Gazda, mos Chirila, "cunoscand ca are de-a face cu fete alese, ii primi cu caciula la genunchi" si cu bucate
specifice hanului sau: pita de secara si cate un caras din helesteul lui; dupa masa, mos Chirila ii invita sa
mearga sa se odihneasca.
Aproape de miezul noptii, mos Chirila se certa cu un boier moldovan. Cei trei prieteni se hotarasc sa
mearga sa vada despre ce era vorba. Boierul ii cerea gazdei sa-i dea ajutor: "sa-mi deie cal si ajutor sa
urmaresc pe hoti. Cazacii mi-au furat fata, boieri dumneavoastra".
Boierul venea cu caruta de la Cornul lui Sas; in caruta avea stofe cumparate de la Liov si pe fii-sa, Magda.
Iar la un popas cazacii i-au furat fata si-i roaga pe cei trei sa-l ajute sa-si gaseasca fata: "fata mea e ca o
stea, frumoasa si curata, s-am purtat-o si-n Tara Leseasca la oleaca de invatatura".
Soimaru insa avea alta varianta a ceea ce se intamplase: "Boierule, dumneata ai venit cu Movilestii si cu
Potocki, ai scapat peste Prut si prietenii dumneavoastra, cazacii, ca sa nu fuga cu mana goala, te-au
pagubit pe dumneata!"
Boierul incepe a se plange si a se ruga sa-l ajute sa-si gaseasca fata. Fata ii era disparuta de o ora; iar cei
care-o furasera o luasera inspre drumul cel mare. Daca nu avea sa fie ajutat, boierul era hotarat sa-si ia
viata.
Cei trei prieteni hotarasc sa mearga pe urmele cazacului Vasca si a domnitei: "Nu putem lasa suflet
nevinovat pe mana hotului".
Prea batran pentru a merge in cautarea fetei sale, boierul ramane la hanul mosului Chirila in timp ce
Cantemir, Birnova si Soimaru pleaca in cautarea copilei si a rapitorilor ei.

Capitolul 07 - O prada scumpa

Cazacul Vasca, insotit de cei patru cazaci ai lui, mergea inspre Nistru, ducandu-si prada pe cal. Domnita,
dupa atatea zbuciume si tipete, nu mai avea putere sa se mai impotriveasca.
Vasca ii spuse fetei, care se prefacea lesinata: "Porumbito, deschide ochii si nu te teme... Noi nu-ti vrem
raul. Noua ne esti draga si te-am furat dupa obiceiurile Ucrainei".
Unul dintre cazaci, pe nume Aliosa, il certa pe Vasca: "Vatmane, ai facut o prostie. Femeie iti trebuie?
Acum sintem fugari si trebuie sa scapam noi singuri. Ai mai luat greutate".
Aliosa era sigur ca "aici e tara umblata si dam de dracul!" si-i avertizeaza pe ceilalti ca erau urmariti.
Vasca hotara "intram in marginea padurii. Asteptam sa vedem ce este. Pe urma ne cautam si vizuina".
Fata este data jos de pe cal, iar Vasca o aseaza sa se odihneasca, spunandu-i sa nu tipe, ca el o rapise din
dragoste pentru ca "in toata Ucraina nu este fata ca tine" si avea de gand "te duc ca pe o floare, sa te
rasadesc in pamantul nostru".
Aliosa se intoarce la Vasca si-i spune ca " am cercetat totul, nu este nimica".
Insa cazacii nu stiau ca cel care se strecurase nu era cerb, ci "tatarul cel subtire, tacut si palid, al lui
Cantemir bei".

3
Capitolul 08 - Aliosa a sfatuit de bine pe Vasca vatamanul
Cazacii fac popas in padure si se ospateaza.
Fata cere putina apa sa bea, iar unul dintre cazaci este trimis dupa apa la rau.
In timp ce cazacii lasasera garda jos, uitand incidentul de mai devreme, Aliosa observa ca cineva le
furasera caii. Aliosa era convins ca "focul ista-i din pricina fetei ... Asta-i pacostea noastra".
Vasca le face semn sa-l urmeze, in timp ce lua fata la sub brat " eu fata n-o dau decat moarta".
In timp ce fugeau spre o ascunzatoare, unul dintre cazaci este strapuns de o sageata. Aliosa il avertizeaza
pe Vasca "De-acuma, vatmane, aici e sfarsitul nostru!"
Vasca este sfatuit sa lase "fata Orheianului neatinsa cu toate armele voastre si va iertam" insa acesta
raspunde ca n-o lasa.
Tudor Soimaru ii spuse "Vasca! daca nu pui fata jos, iti iau umarul s-ai s-o lasi de nevoie..."
Cantemir mai nimereste un cazar, iar Soimaru il nimereste pe Vasca drept in umar.
Aliosa si Vasca, lasara fata si armele si rostira "rob!".
Domnita cazuse intr-un lesin, iar Soimaru "se pleca cu grija si asculta rasuflarea fetei". Fata iti reveni din
lesin insa nu putea spune nimic.

Capitolul 09 - Orheianu se impaca cu mos Chirila

La han, boierul Orheianu ii certa pe cei doi slujitori ai sai; daca n-ar fi intarziat acum putea sa-i
urmareasca pe rapitorii fiicei lui.
Vazand ca e om cu stare boierul, mos Chirila se impaca cu boierul, uitand incidentul de noaptea trecuta.
Dar gandul boierului Orheianu era la cei trei tineri care plecasera s-o gaseasca si la fata lui; boierul iesi in
drum, dar nu se vedea nimic. Boierul le da ordin slujitorilor sa pregateasca caruta: "trecem Nistrul cat om
putea mai repede, s-acolo pun eu mana pe hot".
Mos Chirila vede niste calareti venind "vad venind calareti; poate-s boierii nostri de asta-noapte".
Vazandu-i blanita albastra, boierul il trimite pe Irimie Tiganul sa-i aduca "lantul de aur care-l pun eu pe
dupa gat ... sa vada ca-i primeste un boier mare cu toata cinstea".
Bucuria boierului cand isi vazu fata teafara si nevatamata era fara margini "iar cei trei prieteni zambeau
cu putina induiosare si bucurie".

Capitolul 10 - Bucuria lui jupan Stroie

Boierul ii intreaba pe salvatorii fiicei sale cine erau si ce dorea sa le dea: "spuneti: sa va dau inima, sa va
dau bogatiile mele?".
Boierul auzise de Cantemir si ca-l adusese pe Tomsa ca domn "fapta ta sa fie primita la scaunul dreptului
judecator!".
Si pe Simeon Birnova il cunostea boierul: "Dumneata vei fi fiind feciorul lui Mihailes. Eu pe parintele
dumitale l-am cunoscut. Se vede ca esti om tare si de isprava ca si el".
Boierul il imbratiseaza pe Tudor Soimaru pentru ca-i salvase fata din mana cazacilor, iar pentru boier
aceasta zi era deosebit de importanta: "astazi sint vesel ca-n ziua in care raposata mea muiere mi-a
daruit odorul asta!".

4
Boierul ii cere lui mos Chirila sa aduca bucate si vin bun si sa se cinsteasca.
Boierul marturiseste ca: "Am fost cu vaduva Irimiei; i-am tinut partea si am venit cu Constantin-Voda si
cu Potocki pana la Iasi", insa cand a vazut "toate cate cad pe biata Mosie, mai rele decat focul si apa",
boierul Orheianu a cugetat ca "daca Tomsa-Voda se aseaza cu ajutorul Portii in scaun, se alina si
nacazurile Moldovei".
Boierul Orheianu avea treaba la Orhei, apoi avea sa mearga sa se infatoseze la Domnia noua.
Cei trei prieteni aveau sa mearga impreuna cu boierul si cu fata lui, Magda, pana la Orhei.

Capitolul 11 - Lui jupan Stroie ii plac chefurile cu sotii

Mos Chirila aducea vin invechit, in timp ce baba Maria se ingrijea de puii rumeniti.
Boierul Orheianu il intreaba daca avea mancare si bautura pe saturate si daca fata ii era bine; baba Maria
o descantase pe domnita de deochi "avea ea o sfarseala, o dureau tamplele ... S-au atintit ochi multi
asupra ei".
Tudor Soimaru se ridica de la locul lui si se strecoara in tinda; aici el ii da porunca slugii sale, Lie, s-o tina
sub observatie pe Magda.
Auzind vocea lui Soimaru, Magda iesi din camera ei sa-i mai multumeasca inca o data pentru c-o salvase.
Atunci, Soimaru merse in camera ei si proptindu-se in usa, acesta ii marturisi: "dar tu, jupanita, de atunci
imi esti draga..."
Soimaru era indragostit de Magda: "Cand te-am vazut, parca mi s-a infatisat o domnita ca-n istorisirile
cele frumoase si de demult ... De-acum viata mea nu mai insemneaza nimica. O pun la picioarele tale..."
Magda nu zicea insa nimic.
Lie, sluga sa, il anunta ca boierul a dat porunca sa porneasca la drum si venea sa-si vada fata insa "i s-a
pus in usa boierul Birnova si-l tine c-o pilda din sfanta Evanghelie".
Soimaru avea sa porneasca curand spre Murgeni "acolo se alege de sarmana mea inima" in compania
Magdei, a boierului si a prietenilor sai.

Capitolul 12 - Codrul si tineretile

Calatorii se apropiau de apa Rautului.
Boierul le povestea despre minunatele lui petreceri la curtea lui Crai, despre sotia sa Marga, dar si una
din supararile boierului: "Caci trebuie sa stiti dumneavoastra - va spun ca la niste prieteni - am si cu
copilita asta o leac de nacaz. Isi are incapatanarile ei, si hotararile ei, si cateodata parca-i o caprita fara
astampar si fara hodina..."
Tudor Soimaru mergea calare inainte, alaturandu-i-se si Magda, "chemand c-o vorba sagalnica pe Tudor
Soimaru".
Prietenii lui observa schimbarea amicului lor: "de cand am dat de Orheianu, prietenul nostru Soimaru
tace si-i ard ochii. E bolnav".
Cantemir il sfatuieste pe Birnova sa "indemnam la vorba multa pe Stroie Orheianu".
Tudor Soimaru si Magda lui Stroie calaresc pana ajung intr-o padure de mesteceni, unde Soimaru "o
cuprinse scurt cu bratul si ea se abatu la pieptul lui. Sta inlantuita ca o liana de el si primea cu ochii
inchisi sarutarile lui patimase".

5
Capitolul 13 - Crucea razasilor
Ajung la Soimaresti. Tudor Soimaru ii promite Magdei ca vine s-o vada curand. "Pentru el iubirea cea
mare a vietii lui era mai presus de toate".
In fata bisericii, "Soimaru se opri, isi descoperi capul cu plete scurte, crete, si-si facu incet cruce", acesta
era un obicei vechi invatat de la bunicul sau.
Cei trei prieteni pornesc pe poteca bisericii, cand un vataman le iesi in cale "intrebandu-i pe cine cauta".
Tudor Soimaru le spuse cine este, iar un batran il intreba daca nu este "dintre ai lui Ionascu care au
pribegit peste Nistru?". Acest batran ii era "mos drept", frate cu tatal sau. Soimaru il recunoscu pe Mosu
Mihu. Dintr-o data, Tudor este imbratisat de veri si matuse "toti erau al unui Soimar".
Mos Mihu il duce pe Tudor Soimaru la mormantul tatalui sau, Ionascu, unde "noi ingenunchem cu
totii ..."
Cu lacrimi in ochi, Soimaru citeste lespedea mormantului tatalui sau:

Aici este groapa

unde zace robul lui Dumnezeu IONASCU
din neamul SOIMARESTILOR
care s-a stramutat la vesnicele lacasuri
la anul de la zidirea lumii 7102...

Mos Mihu ii povesteste cum a murit tatal sau: "A pierit ucis de buzdugan miselesc, pentru ca s-a radicat
pentru drepturile si ocinile noastre stramosesti sculand la razboi toate neamurile si toate asezarile
orheienilor!"
Ca prin vis, Tudor Soimaru are in fata "chipul palid, stropit cu sange, al unui ostean mort". Acela era tatal
sau! Mai la vale, Mos Mihu ii arata casa lui "sufla prin ea vanturile iernii si bat peste dansa puhoaiele
ploilor".
Iar pentru toata aceasta saracie si deposedare de pamanturile castigate de la Alexandru Voda si de la
Stefan Voda, care "ne-a saracit si ne-a umilit! ne-a batut si ne-a insangerat! Si pe tine te-a lasat orfan!"
era vinovat boierul Stroie Orheianu "boierul cel mare de la Murgeni".
La aceste vorbe, Tudor Soimaru ramase ca fulgerat.

Capitolul 14 - Tudor Soimaru se arata om care sovaieste

Tudor Soimaru, plecand de la mormantul parintesc, inconjurat de prieteni si de rude, merge la casa lui
mos Mihu.
"In sufletul lui Tudor Soimaru bantuia intr-adevar o furtuna grozava". Tudor il intreaba pe prietenul sau,
Birnova, "ce fac eu?". Tudor era indragostit de fata ucigasului tatalui lui. Birnova era de parere ca: "intre
tine si neamul lui Stroie e sange! Cand ar afla Mihu si neamurile voastre numai gandul tau, te-a prigoni
cu blastam ..."
Tudor Soimaru era agitat "dar ce sa fac, prietenilor mei dragi, daca Magda Orheianului mi-i draga si nu-mi
mai pot afla loc si stare din pricina asta?"
Cei trei prieteni se hotarasc sa plece in cautarea Magdei; desi nu stiau unde este, Cantemir este de

6
parere ca "Alah are sa ne indrepte ... S-ai sa ne indrepti si tu, - caci vei fi ca un copoi pe urmele
caprioarei: vei adumelca urma dragostei tale".
Dupa ce se odihnira putin, mos Mihu ii invita la masa. Mos Mihu il intreaba pe Soimaru daca "la Domnia
noua este vreo nadejde de dreptate" si daca avea sa se intoarca la Iasi. Tudor ii raspunde ca se intorceau
la Iasi si ca "Voda Stefan tine cu norodul". Mos Mihu ii spune lui Tudor sa nu uite de datoria sa
stramoseasca "sa-l cauti si sa faci dreptate". Soimaru ii raspunde: "Mos Mihu am sa cer dreptate lui
Stefan-Voda si neamurile noastre au sa intre in stapanirea pamanturilor vechi". Mosul Mihu isi doreste sa
se intample asta si-i aminteste: "Si pe urma, cauta pe cel ce a pus in mormant pe parintele tau".
Birnova, in acest timp, se gandea: "Caile prietenului meu sunt incurcate. Tomsa va face dreptate
Soimarestilor. Pe Magda el se gandeste s-o rapeasca pentru dragostea lui. Iar pe Orheianu, daca-i va sta
in cale, il va calca in picioare".

Capitolul 15 - Cum urca Tomsa in scaun domnesc

Cei trei prieteni ajung alaiul domnitorului Tomsa aproape de vama Iasilor.
Boierii ies in intampinarea domnitorului si se fac ultimele pregatiri pentru urcarea pe tron.
Birnova si Soimaru se infatiseaza domnitorului. Bucuros sa-si vada voinicii, domnitorul Tomsa il intreaba
pe Soimaru ce-a facut.
"Mi-am gasit neamurile saracite si casa parintilor mei pustie. Am sa vin cu toti ai mei sa ingenunchem la
dreptatea Mariei tale".
Domnitorul promite ca se va face dreptate, iar Soimaru ii spune ca este vorba despre sfetnicul sau, Stroie
Orheianu. Auzind acestea, domnitorul Tomsa ii raspunde: "Orheianu e al muierii lui Irimia, nu e al meu!
Unde-i ca sa-l spanzur in carlige"?
Tudor Soimaru ii povesteste domnitorului ca aflase ca boierul Orheianu a venit la Iasi "sa cada in
genunchi la Maria ta si sa se roage de iertare". Tomsa nu avea habar de aceasta asa ca-si cheama
slujitorul, pe Nicorita, care-i raspunse ca "Orheianu e de partea Movilestilor si a lesilor, si e fugar cu toti
ceilalti".
Birnova si Soimaru merg la Cantemir, care era langa tatarii lui. Birnova ii spune dezamagit ca Orheianu
mintise si ca era fugar, trecand hotarul in Lehia.
Soimaru spera ca Magda il va face sa renunte pe tatal sau la fuga, mai ales ca: "am avut amandoi un ceas
de dragoste".
Cei trei prieteni hotarasc sa plece in cautarea Magdei "indata ce s-aseaza Tomsa in scaun".
A doua zi, in sfanta duminica, alaiul domnesc, "cu boierii mari si mici inainte, calari pe cai alesi" si
domnitorul Tomsa pe mijloc calare pe-un cal alb, iar de-a dreapta cu Cantemir bei si de-a stanga cu aga
Husein, inaintau spre cetate.
Multimea din satele apropiate tipau "Traiasca Maria sa!", iar clopotele bisericilor bateau, anuntand
inaintarea alaiului domnesc.
La biserica Sfantul Neculai din Iasi, mitropolitul precum si ceilalti egumeni ai manastirilor isi asteptau
domnul in prag.
De afara, Birnova ii explica lui Soimaru procedura ungerii in scaun a domnitorului Tomsa, insa gandul
Soimarului era la plecarea de a doua zi in cautarea Magdei Orheianului, spre Hotin.
De la biserica, alaiul domnesc porneste spre Curte. Domnitorul da ordin ca tradatorii sa faca cunostinta

7
cu casapul Iancu Tiganu.
Simeon Birnova exclama: "Isi incepe Tomsa domnia, s-are sa curga sange boieresc; asta nu-i bine!"

Capitolul 16 - Drum spre Nistru

Ajungand la Nistru, Cantemir le spune fratilor sai de razboi: "Eu nu-mi pot lasa in voia intamplarii ostenii
mei ... Nu va pot intovarasi pana la Leopol".
Tudor Soimaru si Birnova aveau sa mearga la Liov, unde spera "trebuie sa ajung teafar in cetatea aceea,
s-o vad pe Magda, sa-i vorbesc, si sa se aleaga intr-un fel viata mea".
Dupa ce imbraca hainele lesesti, Cantemir le da un sfat pretios: "la vreme de primejdii aveti incredere in
jungherele cele de mine daruite, mai mult decat in sabii" si-l da si pe Ilun "e credincios ca un cane,
viclean ca un sarpe si viteaz ca un leu".
Soimaru si Birnova fac popas la hanul lui Avramicu, la Vielusca, "la cel dintai targ plin de oameni".
Hangiul Avramicu le povesteste ca "nu de multe zile au trecut pe la noi, spre Liov, boieri mari si osteni
alesi cu Doamna de la Moldova" si stia ca s-au pornit la targul cel mare, la Ianev.
Vestea ca tatarii intrasera in tara si pradau tot s-a raspandit cu repeziciune in tot targul!

Capitolul 17 - Un sleahtic subtire

Birnova era de parere ca "tot la Liov avem sa dam de ei" insa "pana la Liov mai avem cale lunga".
Inaintau cu greutate: drumul era anevoios iar poporul se rascula auzind ca vin tatarii lui Cantemir bei.
Soimaru si Birnova innopteaza in casa unui gospodar rutean care le povesteste viata grea pe care-o
aveau taranii "ne strica prea mult zilele cu vanatoarea, cu clacile si cu podvezile" si cum vazuse boieri "la
drum cu muieri si copile".
Asadar, erau pe drumul cel bun!
De dimineata, pornesc spre targul Ianev iar Tudor Soimaru tragea nadejde "azi numaidecat vreau sa
ajung la targ".
Pe drum insa sunt salutati de un vanator. Acesta era Nicolai Zuboski "trebuie sa fi auzit dumneavoastra
de mine, caci nimeni n-are cani ca mine si erete ca al meu".
Barnova se recomanda ca fiind din partile Chievului, fratii Simeon si Tudor din neamul Barnovski.
Nicolai Zubovski le povesti noilor sale cunostinte ca are o singura patima: vanatoarea. "Eu, domnilor, nici
nu m-am insurat si nici n-am sa ma insor, caci din pricina vanatorilor, a chefurilor si a mazurcei, mi-a
ramas fruntea cam plesuva".
Ii invita apoi sa cinsteasca "cel mai bun vin al Lehiei: Tokay din vremea craiului Sigismund" aflat in pivnita
sa si sa cineze prepelite, proaspat vanate.
A doua zi, avea sa mearga "la serbarea care se da in palatul de la Ianev. E vorba sa puie la cale o unire a
lui Samoil Corechi cu domnita Ecaterina a raposatului Irimia, printul moldovenesc".
Nicolai Zubovki "avea o deosebita prietenie" cu pan Vladimir Coribut, astfel ca nu putea refuza invitatia
primita.
Bucurosi de vestile aflate, la indemul lui Nicolai Zubovki, pornesc spre curtea sa: "Poftiti, nobili mei
prieteni, in aceasta coliba a linistii mele!"

8
Capitolul 18 - Calea intamplarii
Cei trei prieteni au avut parte de un "chef la toarta, cum zic moldovenii, la castelul lui Pan Zubovski".
Catre miezul noptii, acesta le impartasi durerea sa: "nimenea, zicea el, in acele vremi de decadenta, nu
mai pricepea gustul pentru adevaratele si marile vanatori care au desfatat pe stromosi" ba si problema
eroilor din Polonia, care "se stingeau subt ochii lui".
Discutand despre politica si despre "alesele obraze ce insoteau pe Elisabeta Movilovna" pan Nikolai
Zubovski pomeneste si numele boierului Stroie Orheianu pe care-l cunoscute "acu doua ierni la Varsovia
si ne-am inteles de minune". Insa cu totii auzisera de fata boierului Orheianu, cea care "a spariet pe toti
nobilii Republicii" si de care s-ar fi amorezat si pan Nikolai "dac-as fi avut numai cu zece ani mai putin
decat am!"
In acele momente, Soimaru ar fi vrut sa intrebe pe pan Zubosvki daca Magda avea sa vina si ea la
petrecerea din Ianev.
Pan Zubovski isi intreba noii prieteni daca aveau sa-l insoteasca la petrecerea de la Ianev. Asa de tare se
atasase de ei, incat nici nu concepea sa nu mearga impreuna.
Soimaru si Birnova acceptara invitatia lui pan Nikolai.
In odaita lor, Tudor Soimaru il intreba pe bunul sau prieten, Birnova, daca ceea ce traieste este adevarat
si nu viseaza. Birnova il sfatuieste: "Fii cu inima tare, asteapta si culca-te, ca sa fii hodinit mani ... Cine
estie! poate trebuie sa rapim pe fata!". Soimaru cazu pe ganduri si spuse: 'Cum va da Dumnezeu!".

Capitolul 19 - O intalnire de dragoste

Birnova, Soimaru si pan Nikolai Zubovski sosesc la palatul marelui sleahtic Vladimir Coribut de la Ianev.
Isi face aparitia Vladimir Coribut care "desi om in varsta, isi purta sprinten anii", apoi vaduva Ieremiei,
doamna Elisabeta care "desi calca pe treizeci si opt de ani, era inca frumoasa si parea tanara". Langa
doamna Elisabeta, era Alexandrel, al doilea fecior al Irimiei, in varsta de 14 ani. In urma lor, soseaua cele
doua fiice: Ecaterina si Ana.
Sosi si Corecki "viteazul leah, care a cutreierat Moldova" si saruta mana frumoasei Ecaterina.
Tudor Soimaru o zareste pe Magda Orheianului, langa doamna Elisabeta si fiicele sale iar "sangele ii
navali in fata si inima-i bufnea cu graba in cosul pieptului".
Soimaru o vazu pe Magda discutand cu un tanar. Pan Zubovski il lamuri: "acela-i om de soi; il cheama
Pavel Minski. E litvan si are mosii de nu le mai stie marginile. Hm! vorba lui cu fata trebuie sa aiba un
inteles".
Soimaru inainta spre Magda; aceasta, vazandu-l, "parea impietrita si se facu alba ca varu". Tudor Soimaru
ii spuse lui pan Minski ca are un "cuvant tainic" cu domnita. Magda, fiind intrebata de Pavel Minski daca-l
cunoaste pe razes, raspunde ca nu-l cunoaste. Raspunsul Magdei fu pentru Soimaru ca "o lovitura de
maciuca in crestet".
Soseste si boierul Orheianu care-l intreaba pe Tudor Soimaru "cu ce imprejurare pe la noi?", mai ales ca
"nici nu inteleg la urma urmei, ce cauta dumnealui aici, - caci eu il stiam in simbria Tomsei!". Pan Minski
spuse ca cel mai probabil era un spion.
La indemnul doamnei Elisabeta, Vladimir Coribut cheama "slujitorii imbracati in ros ai nobilului".

9
Capitolul 20 - Visurile lui pan Coribut
Vornicul Nistor Ureche insotit de boierul Stroie Orheianu se infatiseaza la doamna Irimiei.
Boierul Orheianu ii spuse ca "intr-o imprejurare oarecare, dupa lupta cu vicleanul Tomsa si cu paganii am
vazut pe acel ostean in tovarasia lui Cantemir".
Vornicul Ureche intari cele spuse de boierul Orheianu: "socotesc ca spionul a venit cu rost intre noi".
Doamna Elisabeta ii arunca o privire fiului ei, Alexandrel; se temea pentru viata lui. Coribut, viitorul
ginere, o asigura ca: "il voi cerceta eu singur".
Simeon Birnova parasi palatul in graba si "cata sa ma pun la adapost si sa vad ce-i de facut".
Haiducii lesesti il tineau "strans tinut ca o fiara primejdioasa" pe Tudor Soimaru. Tudor il vazu pe Ilun,
tatarul lui Cantemir si inteles ca "el deci trebuia sa lupte in darjire, sa iasa deasupra".
Petrecerea de la palat nu se mai prelungi mult. Pan Vladimir Coribut le spuse celor prezenti "de mani sa
adunam osti si sa zdrobim pe dusman", apoi se retrase in camera sa, cu gandul la spion: "Voi pune la
cazna pe spion mani dimineata. Iar mani, ziua toata, am destula vreme sa-l spanzur".
Coribut citea din satirele lui Decimus-Iulius Iuvenalis, cand un slujitor il informa ca vin tatarii.
Birnova calarea alaturi de Soimaru. Ilun tatarul intrase cu slujitorii care-l duceau la inchisoare pe Soimaru
iar Birnova, impreuna cu Lie si cu Ispas, dadusera alarma ca vin tatarii!

Capitolul 21 - Cum se intoarce puiul la cuib

Cantemir isi tinu hoarda, pe marginile Lehiei pana ce dadura "cele dintai gheturi ale iernii".
Pe Birnova, domnitorul Tomsa il ridica in boierime in timp ce Soimaru se "trase la ciubul de pe Raut ca un
vultur ranit".
Tudor Soimaru ii spuse batranului Mihu ca "curand vom merge la Domnie pentru dreptatea noastra".
Pana atunci, el avea sa se odihneasca "de ranile si durerile" sale!
Dup-o saptamana, Mos Mihu ii spuse lui Tudor: "Eu cunosc oamenii ... Tu ai avut, copile, un nacaz in
dragpste", sfatuindu-l: "trebuie sa simtesti si tu ca omul nu poate trai singuratic pe pamant". Tudor
raspunse: "Va am pe dumneavoastra..." insa batranul simtea sa raspunsul baiatului nu venea din inima. Ii
spuse ca "singuratic si mahnit, sa stii ca ma trait eu pe lume. Eu nu m-am insotit cu nimene si copii n-am
avut" si probabil de aceea: "Dumnezeu te-a tirmes la mine, ca sa fii bratul meu!"
Mos Mihu ii vorbeste lui Tudor Soimaru "de batrani, fiecare unde a salasluit, si de feciorii batranilor, care
lui i-au fost stramosi - si de toti cei vechi care dorm sub cruci in tintirim".
Tudor ii povesti apoi lui mos Mihu "in putine cuvinte, cum a avut o dragoste care i-a ranit inima, si
dragostea aceea, intamplarea si Dumnezeu au voit sa fie chiar fata Orheianului".
Mos Mihu il asculta tacut apoi spuse: "Scoala, copilule, sa mergem la biserica ... Astazi avem slujba
pentru sufletele mortilor".
In drum spre biserica, se alaturara lor si alti razasi; lasandu-l in fata lor pe Tudor Soimaru, ca pe un
reprezentat al nevoilor lor, mos Mihu ii spuse: "Ei pe tine te-au asteptat ca pe Domnul Hristos!"

10
Capitolul 22 - Umbra Ionascului
In toamna aceea, mosul Mihu si nepotul sau au strabatut toate hotarele razasiei de odinioara.
Tudor Soimaru lua o hotarare: "dragostea lui ii parea o ratacire - si hotararea era sa cladeasca iar casa
risipita si sa ridice din paragina livada lui Ionascu".
Acum "durerea tuturora incepea sa fie si durerea lui".
In cea dintai zi de ninsoare, in postul Craciunului, Mos Mihu ii istorisi lui Tudor "cum a pierit parintele tau
pentru dreptul nostru". Se dezlantuise scandalul dintre razasi si boierul Orheianu pentru ca "tabunul
nostru de cai a fost gasit intr-o buna dimineata pascand langa curtea Orheianului" si toti pazitorii lui de
vite "s-au ridicat cu ciomegele, au batut caii si i-au inchis in ocoale". Boierul a trimis carte de Domnie si
au existat marturii mincinoase ale slugilor Orheianului cum ca razasii de ani de zile pasteau vitele pe
hotarul Murgenilor. Iar domnitorul Aron Voda hotarase ca razasii erau buni de plata. Ionascu, ostean in
armata lui Ioan Voda cel Cumplit, i-a chemat pe razesii lui la biserica si i-a indemnat pe toti sa lupte
pentru pamantul lor: "Fratilor! mai bine sa ne-acopere tarana mormantului, decat sa ne plecam". Si au
jurat toti in biserica pe sfanta evanghelie, "s-au batut matanii inaintea lui Dumnezeu". Au mers apoi la
domn sa ceara dreptate; domnul le-a spus ca atunci cand vine la el o pricina intre un razas si un boier de-
al sau, boierului i se da dreptate.
In primavara, razasii au "tras o brazda pe unde era hotarul nostru cel vechi". Mai multe sate s-au rasculat
atunci, iar Voda Aron a venit sa faca randuiala: dreptatea a fost de partea boierului Orheianu. Auzind
aceasta, Ionascu ii spuse domnitorului: "Marite Doamne! pentru aceasta dreptate, Dumnezeu din cer iti
va plati!".
Pentru indrazneala lui, Ionascu este lovit cu "buzduganul persienesc in chip de diavol cu coarne ascutite"
de catre boierul Orheianu. "L-a trasnit in frunte de trei ori de l-a insangerat si iar l-a impuns cu coarnele
ascutite in luminile ochilor, si iar l-a batut cu maciuca in moalele capului".
Astfel a murit tatal lui Tudor Soimaru pentru dreptate.
Cu imaginea "iesind ca dintr-un mormant razasul care-i era tata, sangerat la frunte si cu ochii inchisi",
Soimaru planse incet pentru nedreptatea neamului sau.

Capitolul 23 - Hartoagele cele vechi

Cu trei saptamani inainte de sarbatorile anului 1613, Tudor Soimaru impreuna cu mos Mihu se
infatiseaza la domnie. Aici si lasa jalba si pleaca increzatori catre casa.
La biserica din sat, se tine sfat si se strang banii necesari cheltuielilor cu judecata.
Cu trei zile inainte de praznicul Sfintilor Trei Ierarhi, mos Mihu, Tudor Soimaru si preotul Stefan pornesc
catre Iasi si reusesc sa ajunga chiar la zi de sarbatoare si se "infatoseaza in ceasul al treilea al diminetii la
curte". Se intalnesc cu prietenul Birnova, care le spuse ca Voda era in toane bune si "acum asculta slujba
la biserica Sfantul-Neculai".
Birnova era insarcinat cu soldatii unguri pe care Voda ii incredintase lui.
In curand se auzi alaiul domnesc venind. Birnova ii spuse ca venise capitanul Tudor Soimaru si doi razesi
din neamul sau. Domnitorul Tomsa ii invita la masa pe toti boierii dar si pe musafirii sai.
Dupa masa, domnitorul se puse la odihna, apoi impreuna cu sfatul domnesc judecata pricina razesilor.
Domnul intreaba pentru care motiv nu era prezent si boierul Orheianu, apoi ii asculta pe mos Mihu si pe

11
Tudor Soimaru care iesira inainte sa-i lamureasca pe cei prezenti.
Vornicului Iosif Murgoceanu, aceasta pricina nu-i era necunoscuta: "caci razasii de pe Raut au mai pornit
judecata si au mai venit cu jalobe, dar totdeauna erau alungati ... Este adevarat ce spun ei".
Domnitorul Tomsa era hotarat sa le faca dreptate. Se cercetara hartiile razasilor iar Sfatul Domnesc lua
hotararea de dreptate a razasilor din neamul lui Soimaru. Aceasta hartie era semnata de domnitorul
Voda Tomsa si "se arata lamurit ca se intoarce razasimii tot pamantul, pana dincolo de Murgeni, cu tot cu
curtea boierului, care, desi a fost cladita cu cheltuiala lui, pe vremea lui Aron Voda, tot razasilor se
cuvine".
Mos Mihu, multumit de dreptatea ce i se facuse, ingenunche si saruta mana lui Stefan-Voda Tomsa.

Capitolul 24 - Razasul prinde radacina

Intorsi acasa, preotul Stefan le impartasi la biserica vestea buna tuturor razesilor. Voda Tomsa le facuse
dreptate si "Dumnezeu ne-a izbavit".
Primavara urmatoare, domnitorul Tomsa trimise pe starostele de la Barlad sa delimiteze hotarul sir azasii
sa-si redobandeasca mosia.
Bucuria mosului Mihu era intr-atat de mare incat ii spuse nepotului sau, Tudor: "Acuma poate sa ma
sloboade Cel-de-Sus: caci am ajuns ziua intru care am nadajduit!".
Apoi, il intreaba pe Tudor daca nu-i pare rau dua fata Orheianului, mai ales ca: "trece vremea si tu n-ai
ochi pentur alte buze rumene, de care s-or mai fi gasind pe lume, si de care se mai afla poate si-n jurul
tau".
Fata despre care vorbea mos Mihu era Anita, fata lui Savin, "o fata marunta, cu pielita smada si cu ochii
negri". Pe Anita, la 5 sau la 6 ani, erau s-o fure tatarii.
Din spusele lui mos Mihu, Tudor avea sa se aseze la casa parinteasa, total refacuta, din toamna.
Apoi, mos Mihu il duse in livada, unde verificau mugurii merilor si perilor plantati.
La mos Mihus si la Tudor Soimaru se uita Anita, care "sta neclintita si-l privea cu luare-aminte".

Capitolul 25 - Boierii se burzuluiesc impotriva Tomsei

Tudor Soimaru inca si-o mai amintea pe Magda, insa era multumit: ogorul lui rodea si livada inflorea. Iar
in toate drumurile lui se incrucisa cu Anita, care "in toate noptile visa la el".
Domnia Voievodului Tomsa se prelungea.
In iarna anului 1614, capitanul Tudor Soimaru impreuna cu razasii lui "voiau sa implineasca o datorie
catre Voda Tomsa si veneau sa faca trei saptamani in slujba Domniei, pentru impliniri de biruri si
podvezi".
Cei mai nemultumiti erau boierii "asemenea Domn fara priinta pentru drepturile lor, si fara cinste pentru
odraslele lor alese, inca nu pomenisera ei".
In primavara anului 1614, cand iesea Soimaru de la biserica, Lie ii spuse ca-l asteapta boierul Simeon.
Dupa ce se imbratisara, Simeon Birnova ii spuse prietenului sau ca boierii "se burzuluiesc", pentru ca in
jurul domnitorului nu prea mai sunt oameni de incredere. Domnitorului "nu-i venea sa creada ca boieri
mari de casa lui, pe care i-a miluit, vor sa-l darame si sa-l piarda". Boierul Simeon Birnova ii spuse
domnitorului ca sunt "doi oameni in tara in care poti avea credinta deplina": el si capitanul Soimaru.

12
Cum intr-o saptamana boierii nu aveau cum sa adune oaste, boierul Birnova nadajduia ca aveau sa le
vina de hac. Auzind acestea, Tudor Soimaru spuse: "mani in zori pornim la Iasi cu toata calarimea noastra
orheiana". Mos Mihu se duse sa dea de veste.
La biserica, auzind clopotul sunand de primejdie se straqnsese "razasimea sosind de pretutindeni".
Soimaru lua cuvantul spunand ca "E-n primejdie Domnitorul nostru, care ne-a facut dreptate si ne-a
intors mosia batranilor". Razasii auzind acestea, strigau cu indarjire: "Mergem! Mergem! ... Du-ne la
Iasi".
Soimaru chema pe toti la lupta: "Sa se stie: daca se duce Stefan-Voda e primejdie" si trebuia ca "Tot
Orheiul si Soroca sa-si puie capetele pentru el".

Capitolul 26 - Ce poate spune o fata nestiutoare

Birnova cazuse de oboseala, iar Soimaru privea la pomii sai din livada caci "isi cunostea plecarea dar pe
ceasul sosirii numai Dumnezeu era stapan". Era o zi calda de inceput de aprilie.
Anita ii iesi in cale, spunandu-i ca i-a pregatit merindele de drum: "pitele de drum si branza". Soimaru o
invita in odaie "si trebuie sa te imbratisez si sa te sarut pentr-o facere de bine".
Anita il intreba daca ii parea rau ca pleaca la oaste si daca e adevarat ca a fost "pana la sfarsitul
pamantului" si a "intr-o suta de razboiae s-a luptat".
Soimaru ii raspunse ca fusese "la marea cea nemarginita, in tara talienilor s-a frantujilor: si ca luptase in
foarte multe razboaie.
Anita credea ca motivul pentru care fusese ingandurat Tudor era o fata: " ti-a fost draga o fata frumoasa".
Anita il saruta pe gura "ca sa nu ma uiti cat vei fi departe" si fugi.
Cand reusise sa adoarma, Lie il trezi pe Soimaru spunandu-i ca s-a strans calarimea la poarta.
Mosul Mihu ii spuse ca, in afara de calarimea de aici, "au sa-ti mai iasa-n cale si de la Rosia, de la Nagiteni
si Valea Lunga si din alte parti" cam la doua mii de oameni.
Tudor Soimaru isi facu cruce apoi "dand pinteni calului, trecu inainte, - si calaretii se urnira intr-un ropot
greu, pe drumul Iasilor".

Capitolul 27 - Nelinistile lui Voda

Boierii rasculati venira mai aproape de Iasi, la Cucuteni. Boierii trimisera raspuns Domnului prin Serghie
Murgulet "ca sa lase scaunul si sa iasa din tara, deoarece boierii toti nu-l mai voiesc domn".
Domnul afla ca Nicorita Armanasul, sluga sa credincioasa, nu era de gasit, si "n-am gasit nici pe
jupaneasa, Maria ta. Casa era pustie!".
Banuiala capitanului de darabani Petrea Armasel era ca Nicorita Armanasul a pribegit "s-a tras cu el pe
cei mai multi din curteni..." Cu toate ca Domnul trimisese porunca sa vina ostasii la arme, veneau dar tot
erau putini! Boierii "au strans lume puzderie".
Domnitorul ii astepta pe razesii lui Soimaru sa soseacsa pentru ca "Eu numai in ostenii mei adevarati am
credinta..."
Domnitorul era nelinistit: "prea multi, si inca dintre cei care avea mai statornica credinta, il parasisera".
Capitanul Armasel ii spuse domnitorului Tomsa ca "mani vor sa loveasca Iasii". Domnitorul ii spuse ca
"trebuie sa le zdrobim capetele ca la naparci".

13
Birnova ii aduce vesti bune lui Voda Tomsa: capitanul Soimaru se afla, c-o mie sapte sute de oameni, sub
dealul de la Rapedea.
Voda Tomsa primi cu bucurie vestile si de abia astepta zorile: "Ah! Vreau sa-i vad zvarcolindu-se la
picioarele mele".

Capitolul 28 - Arata un crancen judet

La indemnul lui Nicorita Armanasul, boierii se hotarara "sa nu mai zaboveasca de-a surda la Cucuteni" si
pornesc la drum marti, in ziua Sfantului Simeon.
Ostenii, antrenati cu butoaie de bautura de la Cotnar, se laudau ca "vor taia cumplit si vor impunge ca pe
boi pe targovetii lui Tomsa".
Acesti "ostasi viteji si uiti la hart" erau condusi de Niculaies, iar Barboi batranul era de parere ca "tara
fara boieri e ca trunchiul descapatanat".
Pe la al treilea ceas al diminetii, armata ajunsera in targul Iasilor.
Cand auzi semnalul "trei batai ale pustilor de arama", Soimaru se napusti cu razasii lui asupra boierilor,
iar "lovirea a fost scurta si spaima mare".
La amiaza, casapul Iancu Tiganul fu chemat la datorie.
Calaretii si razesii lui Tudor Soimaru "toti cu capetele descoperite" asteptau judecata: "mai intai saruta pe
obraji, cum niicodata nu facuse in viata lui pe Tudor Soimaru si pe Birnova" strigand celorlalti ca "acesti
doi boieri si capitani mi-au fost mie cu adevarata credinta". Apoi, promise fiecarui ostean ca "am sa va
platesc cu dreptate. Si am sa randuiesc si fiecaruia parte din toate averile boierilor vicleni si fugari". Voda
Tomsa facu semn sa-i fie adusi boierii prinsi: Serghie Murgulet, Barboi cel tanar, vornicul cel batran
Barboi si armanasul Nicorita, toti "erau batuti, rupti si stropiti de sange".
Voda Tomsa face judecata pentru fiecare dintre ei: pentru vornicul Barboi cel batran "te voi intepa din
nadragi pana-n moalele capului si-ti voi randui loc sus, ca sa fii prada corbilor"; pe Barboi cel tanar "am
sa pun sa-l spanzure in poarat casei tatane-sau, ca sa fie pilda in targul Iasului". Iar de Serghie Murgulet,
Voda Tomsa se ocupa personal, apoi dadu ordin ca "in curteni sa intrati cu sabiile si sa-i taiati pana la
unul. Sa-i insirati la pamant, ca sa-i vad eu..."
Nicorita, "sluga credincioasa", ramase ultimul la judecata. Pe el, Voda Tomsa il lasa in viata insa cu pretul
scump al pierderii vederii!

Capitolul 29 - Sfaturi la Doamna Irimiei Voda

Doamna Elisabeta, vaduva raposatului Irimia voievod, astepta de trei ani intoarcerea in tara. Aceasta se
folosi de toate relatiile si, trimitand ravase despre situatia grea din tara Moldovei: "domnia tarii sale in
mana unui tiran asezat de pagani".
La una din adunarile de la palatul din Liov, boierul Stroie Orheianu ia cuvantul: "tara nu mai poate
rabda ... Tomsa isi face de cap: taie si spanzura; globeste averile noastre muncite si-si face ras de tara
noastra cea blagoslovita".
Doamna Elisabeta astepta pe ginerele ei, Mihai, si pe viteazul magnat Samoil Corecki pentru a se intelege
si a ridica in curand oaste. Boierul Stroie Orheianu se lauda cu ginerele sau, Anton Ludno, "sleahtic bogat,
dar cam statut, chel si cu barba carunta" care se insurase cu Magda cu trei luni de zile in urma. Stroie a

14
asigurat-o pe doamna Elisabeta de ajutorul lui "porunceste, si noi ne vom da cel din urma ban de nafura
ca sa platim osteni buni!"
Doamna Elisabeta, Mihail, Samoil Corecki si sfetnicul Nistor Ureche isi fac planul de atac.
Magda Orheianului il intreaba pe boierul Vascan Furtuna daca era adevarat ca "A avut Tomsa intr-adevar
atata oaste? Eu am inteles ca i-au fost de mare ajutorinta razasii de la Orhei".
Boierul Furtuna ii raspunse ca "e prea adevarat", iar capitanul lor a fost Tudor Soimaru fara de care "noi
rapuneam pe Tomsa".
Intrebata de sotul ei la ce se gandeste, Magda il intreaba daca "vei ajuta pe Doamna noastra si vom
merge si noi la Moldova".
Pan Anton Ludno o linisti pe sotia sa: "Pot merge si pan la scaunul Sultanului!"

Capitolul 30 - Se intalnesc prietini vechi

Tomsa primi vesti cum ca Moviloaia cu feciorii si guierii strans osti.
Desi trimisese vorba sultanului ca tara e in primejdie, Tomsa nu primi nici o veste, nici chiar de la
Cantemir bei din Bugeac.
Ingrijorat, Tomsa Voda se sfatuia cu boierul Birnova. Boierul Birnova ii propun Domnului sa-l trimita pe
Tudor Soimaru la Cantemir.
Vida Tomsa era convins ca "fara Porunca Portii, Cantemir nu se misca", insa Birnova il linisti: "ba eu socot
ca va veni. Avem noi o prietenie veche, Maria ta: eu, Soimaru si beiul Bugeacului."
Tudor Soimaru primi scrioare de la prietenul Birnova in care-i vorbea despre nevoia de a merge si a-i cere
ajutorul fratelui de razboi, Cantemir bei.
Tudor ii spuse mosului Mihu cu ingrijorare: "si daca Moviloaia rapune pe Tomsa, Orheianu si el ne va
rapune pe noi", apoi isi pregati straiele si armele.
La 8 septembrie, de Sfanta Maria mica, Soimaru il gasi pe Cantemir bei in targ la Causeni, langa Nistru, la
iarmaroc.
Cei doi se imbratisara caci trecursera patru ani de cand se despartisera. Cantemir il invita sa se
odihneasca la casa varului sau apoi il intreaba: "de ce-ai oftat asa de greu mai nainte? te ameninta vreo
primejdie?". Soimaru ii spuse pricina supararii lui: "Tomsa e primejduit dinspre partea Movilestilor s-a
lesilor". Cantemir raspunse ca nu primise "nicio carte de la Stambul si Voievodul vostru e un om in care
n-am credinta, si pentru care n-am dragoste..."
Soimaru ii spuse ca va veni carte de la Imparatie, dar "ma tem sa nu fie prea tarziu" si-l durea ca cel care
l-a ucis pe tatal sau avea sa se intoarca in tara, iar "daca poti da un ajutor, beiule, da-l!".
Cantemir, auzind acestea, se hotara sa-l ajute pe Tudor Soimaru: "vom pleca amandoi chiar pe loc, sa
vestesc ostilor mele, si sa le ridic".
Doi trimesi de la Moldova, de-ai mosului Mihu, aduc vestea teribila: "au intrat pe la Hotin lesii, cu
doamna Irimiei si cu multa oaste".

Capitolul 31 - Cum si domniile sint trecatoare, ca toate

Movilestii intrasera cu oaste in tara.
Voda Tomsa le tinea calea pe drumul Iasilor, in ajutorul lui venind capitanul Soimaru, cu razasii de la

15
Orhei si Soroca si Cantemir bei cu tatarii pe care ii putuse ridica.
O vreme, soimarenii nu avusesera nicio veste despre soarta razesilor desi "aveau nadejde ca Dumnezeu
va fi cu dreptatea lor" si participau la slujba facuta in fiecare seara de preotul Stefan.
Parcalabul de la Hotin vanduse pe Domn, iar razasii "veneau imputinati, erau mohorati si vesteau
caderea Tomsei".
Tudor Soimaru se intoarse acasa, impuscat in mana, spunandu-i lui mos Mihu ca "ma gandesc la ce ne
asteapta - si parca vad negru inaintea ochilor". Mos Mihu il linisti: "norocul armelor e schimbator: se
poate sa se intoarca Voda Tomsa asupra dusmanului cu putere proaspata si sa-l rapuie ... Ii va trimite
ajutor Imparatia".
Anita ii aduse ceva de mancare lui Tudor; vazandu-l ranit, Anita "se ingalbeni".
Tudor ii spuse: "nu te sparia Anita, ca nu mor din asta..." si le povesteste Anitei si lui mos Mihu cum a fost
lupta:
Desi aveau armata mai multa "siimenii si darabanii au facut indarat pana la rapa Tautestilor, au lepadat
armele si s-au dat supusi".
Pe Voda Tomsa il escortasera pana-n drumul Vasluiului, "m-a privit lung in lacrimi, si-a plecat capul in
piept si s-a asezat pe ghizdalele unei fantani. Sta asa, prapadit si nu spunea nimica..."
Cantemir si armata sa "mani se vor intoarce si vor fi ei mai tari, s-atunci, pradand si arzand la dusman, tot
ei se vor gasi in castig..."
Birnova, Cantemir si Soimaru incercau sa-l incurajeze pe Tomsa Voda, care spera ca Imparatia sa-i trimita
ajutor.
Dupa ce avea sa se odihneasca 10 zile, pana cand "mana iar mi-a fi tare", Soimaru avea sa-si ia oamenii si
sa porneasca in cautarea Domnului.
Tudor il linisti pe mos Mihu, sfatuindu-l sa mearga sa se odihneasca: "Doftor bun sint si eu, si-am si pe
Lie, in odata de peste tinda!"
Anita il ruga s-l lase sa-l vegheze; stia ca are sa vina suparat de la lupta: "te-am vazut asta-noapte in vis, si
erai invesmantat in negru, fara cal si fara arme" si-i marturiseste cat ii era de drag.
Soimaru "o trase la piept si o saruta; si se simti induiosat cum nu fusese nicicand in furtunoasa lui viata".

Capitolul 32 - Durerea lui jupan Stroie

Batalia in care fusese infrant domnitorul Tomsa se daduse, dimineata tare, in cea dintai zi a lui octomvrie.
Vestea infrangerii lui Tomsa, "trecuse prin Iasi, ca furtuna de grindina, cu boierii si calaretii naprasnic
fugind pe cai, cu plete si coame spulberate".
Cand totul fu pregatit, pan Visniovecki ii spuse lui Alexandrel: "Primeste scaunul parintelui tau,
Voievoade!".
Alaiul format din sleahticii mari, Visniovecki si Corecki, avand la mijloc, intre ei, pe fiul lui Ieremia, garda
frantuzeasca a capitanului Montespin, boierii moldoveni si cei lesi, taranii si robii manati de bice, au
intrat in Curtea Domneasca.
Alexandrel se urca pe tronul parintelui sau si un ospat mare se da in cistea acestui eveniment. Boierul
Stroie Orheianu discuta cu ginerele sau, pan Ludno, despre rasplata pe care avea s-o primeasca de la
domnitor "ca nu degeaba ai inarmat dumneata cinci sute din servii domniei tale si i-ai deprins la razboi".
Boierul Stroie il roaga pe domnul Alexandrel "sa faca Maria ta randuiala, sa plivesti neghina, sa ingrozesti

16
pe rai si sa ne fii noua parinte bun!". Durerea lui Stroie era ca vechea domnie "ne-a rapit averile, ne-a
impartit mosiile, s-am ramas calici in tara straina, Maria ta".
Vornicul Nistor lua cuvantul: "se cade sa se intoarca boierilor tot ceea ce am pierdut" si "sa fie iertata si
miluita si prostimea; caci si ea are loc sub soare!"
Domnul Alexandrel ii linisti pe toti: "vom imparti dreptate tuturor .... sa aducem in tara noastra iarasi
marirea cea de demult!"
Apoi, boierul Stroie ii vorbi ginerelui sau, despre supararea sa cea mare: mosia de la Murgeni data
"obraznicilor razasi de la Soimaresti" - "la acest pamant am tinut eu, pentru ca a fost averea mea ...
Celelalte mosii pe langa asta sint niste pustietati".
Auzind acestea, pan Ludno spuse: "dar de vreme ce spui ca ai bunuri, se cade sa le aparam si sa le
castigam indarat", asteptand-o pe Magda sa soseasca pentru a merge cu mazurii lui "sa facem randuiala
unde spui si cum spui".

Capitolul 33 - Se pregateste ceas rau

Tomsa reusi sa razbeasca pana la Barlad.
Doamna Elisabeta voia sa inchine tara crestinilor lesi si sa scape de "rusinea si jugul necredinciosilor
osmanlii"
Boierul Orheianu, Magda si pan Ludno, urmat de mazuri, coboara la Raut. Vestea o primi Soimaru de la
doi oameni. Soimaru le spuse sa cheme pe batrani la sfat si sa bata clopotul, sa fie oamenii pregatiti.
Mos Mihu, impreuna cu preotul Stefan si alti batrani au venit la Soimaru, iar motivul nu putea fi altul
decat "sa stapaneasca iar pamantul rapit".
Soimaru era hotarat sa apere pamantul cu sabia daca era nevoie, nu doar cu hartiile, stand si asteptand
"cu caii si armele gata".
Soimaru merse la cimitir, iar la mormantul tatalui sau "parea a se gandi" dar "sa tie fiecare om mana pe
sabie".
Dupa-amiaza trecu linistita si nici un semn de la boierul Orheianu, pana seara cand slujitorul lui aduce
urmatorul mesaj: "domnia lui vra sa se impace cu dumneavoastra" pentru ca boierul era de parere ca
"fiecare cu drepturile lui si Dumnezeu cu toti..."
Soimaru nu-i dadu niciun raspuns.
La fantana lui Grozav, erau "adunati si treji, cu caii insauati, razasii".
Impreuna cu Lie, Soimaru porni catre Murgeni "sa se incredinteze singur, cu ochii lui, ce se pregateste si
se fierbe la curtea Orheianului".

Capitolul 34 - Magda se arata a treia oara

Mergand pe drumuL cel mare al Murgenilor, Tudor Soimaru isi punea tot felul de intrebari: Ce cautau
slujitorii prea multi cu el? De ce trimisese un raspuns blajin razesilor? Ceea ce simtise pentru Magda a
fost oare iubire? Posibil sa fi fost, pana cand a aflat de soarta cruda a tatalui sau. Acum "intre noi e singe"
Soimaru si Lie vazura doi calareti inaintand. Pe unul dintre ei il recunoscu: era Magda, fata Orheinaului,
urmata indeaproape de un barbat. Soimaru crezu ca era boierul Stroie, dar era un strain. Magda i-l
prezenta ca pan Ludno, sotul ei. Sotului ei ii spuse ca Soimaru e " un prieten de altadata", tot boier si "

17
prietin al tatalui meu".
Magda ii spuse lui Soimaru ca aceasta era a treia lor intalnire si ca stie ca "esti amarat si suparat pe
mine". Ii marturiseste ca si ea l-a iubit dar "cararile noastre au trebuit sa se desparteasca".
Tot acum, Magda ii spuse ca aflase de la boierul Orheianu ca a "hotarat lucrurile grele impotriva
razasilor" si chiar voia sa-i trimita maine in zori urmatorul mesaj: "fugi, ca ti-i amenintata viata".
Soimaru, infuriat de acest cuvant, ii raspunse "n-a fost nimic intre noi decat blastamnul" si ca "nu-i nimic
intre mine si tatal tau decat sangele"
Spunand acestea, Soimaru si Lie plecara in graba.
Pan Ludno o intreba pe Magda "ce vorbe i-ai spus sufletul meu? De ce-a plecat, parca n-ar fi in toate
mintile?" insa sotia sa, tulburata, ii raspunse doar ca " i-a dat o veste insemnata".

Capitolul 35 - Mortii poruncesc celor vii

Soimaru nu s-a aratat pana a doua zi in sat, nu inainte de a avea sfat tainic cu razasii lui la fantana lui
Grozav.
Dupa slujba de duminica, Lostun le vesti celord in ograda bisericii ca boierul Stroie a intrat in sat cu putini
slujitori " si vine sa steie de vorba cu fruntasii Soimarestilor". Atunci isi facu aparitia si Tudor Soimaru
care "era tacut, il ardeau ochii, dar parea foarte linistit".
Boierul Storie Orheianu le spuse ca aveau un nou domn in scaunul tarii, pe Alexandrel-Voda si ca "stie ca
Orheiul a dat osteni la Tomsa, stie ca soimarestii au dat si capitan si teaguri, si cu toate acestea m-am
milostivit eu s-am pus cuvant sa ierte toate"; in schim, boierul le cerea sa-i dea de buna voie lui, toata
mosia lor "dati ce-a mai ramas, ca sa-mi intregesc ce-i al meu".
La auzul acestor vorbe, batranii ramasera inmarmuriti iar femeile "prinsera a plange".
Boierul crezand ca nimeni nu avea curajul sa se ridice impotriva lui, le vorbea cu dispret razasilor. "Astazi
nu mai este miselul vostru de Tomsa, si Domnia v-ar spulbera de pe fata pamantului de-ati indrazni".
Bizuindu-se pe sprijinul mazurilor, boierul Orheianu ii spuse lui Soimaru sa nu-ndrazneasca sa ridice
bratul asupra lui " ca ti-i bratul frant" si-l iarta "pentru cuvantul lui prost" pentru binele pe care i-l facuse
cand scapase pe Magda din mainile lui Vasca. Tudor Soimaru ii spuse ca "ai gresit dac-ai venit in vizuina
lupului!" si ca a venit ziua razbunarii: "Te voi aseza cu pieptul pe mormantul parintelui meu, pe care tu l-
ai ucis cu buzduganul lui Aron! Ai ucis: si-a venit ceasul pedepsei"
Orheianu, de pe cal, il scuipa pe Soimaru si ridica asupra-i buzduganul. Soimaru trase sabia si "cu bratul
drept ridica fierul, se repezi ca scapat dintr-un arc, si lovi in crestet pe Orheianu".
La urletul lui Tudor, toti razasii din rapa din dosul bisericii, se napustira calare, inarmati cu sabii si sulite.
Cu totii asistau la scena in care Soimaru "c-o mana trage de barba trupul greu al boierului si-l lepada
langa piatra de mormant pe care era insemnat numele lui Ionascu si anul cumplit al mortii lui".
Impreuna cu Lie si cu razasii lui, Soimaru porni calare spre curtea boiereasca de la Murgeni, unde era
"ghizunia dusmanului" si pe care trebuie "s-o risipim si s-o dam vantului!"
Inspaimantati de navala iscata, pan Ludno si Magda coborara scarile insa flacaii se napustira asupra lor.
Soimaru le facu semn: "Fratilor, nu ucideti". Le spuse doar "sculati, luati-va caii si plecati. Va vor
intovarasi oameni de-ai mei panan-n targ la Soroca!"
Mgda inteles atunci ca tatal ei isi primise judecata pamanteasca din mana Soimarului!
Soimaru dadu foc curtii de la Murgeni; apoi porunci razasilor s-o darame si "s-o imprastie in patru parti".

18
Luni la amiaza, curtea era asemanatoare cu pamantul si, in prezenta celorlalti soimaresti, Tudor privea
cum plugurile treceau fara incetare "inegrind si asemanand incet batatura unde salasluise stapanirea
Orheianului"

Capitolul 36 - Orice istorisire are sfarsit

Sfarsitul vaduvei lui Irimia Voda, doamna Elisabeta, a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor
Moldovei.
La 1617, turcii, tatarii si oastea pamanteana, ajungand la Iasi i-au infrant oastea intocmita de ginerii ei,
iar pe ea au prins-o "s-au rusinat-o paganii". Casa ei in tara moldoveenasc a fost distrusa iar feciorii
injositi.
Fetele ei din Lehia, asemanatoare la caracter cu al mamei lor, au starnit zazanii, certuri si razboaie, iar
dupa ce au murit numele "le-au ramas pomenite cu blasteme de sleahtici".
In a doua domnie a lui, Tomsa Voda "cumintit acum si mult imblanzit" a suspinat aducandu-si aminte de
sangeroasele sale fapte din trecut.
Birnova, a venit domn in tara lui sub numele Barnovschie si niciodata oamenii lui Cantemir n-au calcat
pamantul fratelui de razboi cat timp Birnova a domnit!
Domnita Magda a trait prin tari straine si pribeaga a ramas pana la moarte.
Tudor Soimaru s-a casatorit cu Anita si a continuat sa lupte alaturi de razasii lui chiar daca au fost "urgisiti
si prigoniti"
Aceasta a fost povestea "bunicilor mei" care "sint stranepotii acelor oameni", iar aceasta istorisire s-a
petrecut acum patru sute de ani!

Glosar
Ienicer - soldat din corpul de elita al vechii infanterii turcesti;
Limba - prizonier de razboi folosit ca informator asupra armatei inamice;
Arcan - lat pentru prindere cu forta;
Aga - ofiter (comandant) din armata otomana;
Leah- polonez;
Aspida - sarpe veninos;
Cerbice - ceafa, grumaz;
Cocon - fin, fecior;
Bei - print oriental;
A naimi - a tocmi cu plata;
Tusinat - tuns scurt;
Saneata; sineata - pusca primitiva cu cremene;
Greaban - parte a corpului unui cal situata intre gat si spinare;
A (se) ogoi - a(se) linisti; a (se) potoli;
Smead - cu fata negricioasa si palida;
Gugiuman - caciula de samur purtata de domnitori sau de boieri ca semn al demnitatii lor;
Contas - manta lunga, imblanita;

19
Chervan - car mare de transportat marfuri sau persoane;
Voloc - plasa lunga de pescuit in apele mari, prevazuta la cele doua capete cu cate un bat gros, care
permite sa fie trasa prin apa;
Bejenie - fuga in masa a populatiei din cauza unei invazii straine;
Plean - prada de razboi;
Dragoman - traducator, talmaci;
Ciorbagiu - ofiter de ieniceri;
Ortale - regiment in armata turceasca;
Terfeloage - registre vechi;
Calpac - caciula mare de piele neagra, tivita cu blana, purtata de domni si de boierii mari;
Sanete - prastii primitive cu cremene;
Darab - bucata;
Chivar - chipiu inalt;
Cherchesca - haina militara, incheiata pana la gat;
Brandemburg - snur sau gaitan care se coase in randuri paralele, ca podoaba, pe anumite haine, in
dreptul butonierelor;
A spircui - a rupe in bucati, a sfasia, a cioparti;
Daraban, dorobant - soldat din infanterie;
Hatman - boierul insarcinat cu comanda ostirii;
Postelnic - mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea in grija camera de dormit a domnului si
organiza audientele la domn;
Stolnic - mare boier, dregator care purta grija mesei domnesti;
Casap - calau, gide
Ceaus - grad militar, comandant al unei cete de slujitori;
Coltuc - pernita;
Mesi - incaltaminte fara toc, confectionata din piele subtire si purtata peste ciorapi;
Hoge - preot musulman;
Mied - bautura alcoolica obtinuta prin fermentarea mierii de albine in apa; hidromel;
Serai - palat oriental;
Raiter - paznic de noapte;
Mirzac - nobil tatar care de obicei conduce o ceata ostaseasca;
Diac - scriitor la cancelaria domneasca;
Ocina - bucata de pamant mostenita, mostenire;
Sleah, sleau - drum de atara batatorit;
Vaiuga - vale mica, ingusta si putin adanca;
Cohalm - camp, ogor;
Uium - cantitate de faina sau graunte retinuta (la moara) drept plata in natura pentur treierat sau
macinat;
Celar - camara cu alimente;
Rimnic - helesteu;
Laita - lavita;
Haidan - om zdravan;

20
Spanga - baioneta;
Oblinc - partea de dinainte a seii, mai ridicata si incovoiata;
Cucura - tolba;
Alicneala; lihneala - sfarseala;
Mlada - desis; lastaris;
Sacalus - tun mic;
Rovina - rapa;
Crita - otel;
Veleat - timp; termen;
Porumb - de culoare cenusie;
Girlici - incapere stramta la intrarea intr-o pivnita;
Tigla - vergea de metal, ascutita la un capat, in care se infingea carnea pentru a o frige; frigare;
Ciresar - luna iunie in popor;
Mai - unealta de lemn care serveste la batut sau nivelat;
Siac - postav aspru de culoare inchisa;
Ilic - pieptar fara maneci;
Vataman - conducator al obstii intr-un sat liber;
Diata - testament;
Hatiserif - decret sau ordin emis de cancelaria Portii Otomane;
A obloci - a afla, a prinde de veste;
Jaloba; jalba - plangere, reclamatie facuta in scris;
Olat - tinut; provincie;
Paic - soldat din garda personala a sultanului sau a domnilor tarilor romane;
Tabarit - poposit, asezat cu tabara;
Mahalagiu - barbat care locuieste intr-un cartier marginas;
Meterhanea - muzica turceasca in care predominau tobele;
Zaplaz - gard, uluca;
Cuca - caciula inalta, uneori impodobita cu pene (de strut), purtata la ceremonii de domnii romani;
Cabanita - manta bogat impodobita purtata de domni sau de boieri la solemnitati;
Psalt - cantaret de strana in biserica; dascal, cantor;
Axion - imn de slava;
Nebedernita; nabedernita - bucata de tesatura brodata cu fir, pe care este reprezentata scena Invierii,
purtata la ceremonii de unii preoti sau arhierei;
Diacon - membru al clerului aflat pe prima treapta a ierarhiei preotesti crestine;
De iznoava - din nou;
Spatarie - sala in palatul domnesc unde aveau loc ceremonii si unde era asezat tronul;
Spanga - baioneta;
Vladica - stapanitor, domn, om cu carte;
Chilota; pilota - plapuma;
Ordie - oaste tatara sau turceasca;
Podvada - obligatie la care erau supusi taranii in folosul domniei;
Misel - sarac, nevoias;

21
A zbici - a usca, a zvanta;
Finar, fanar - felinar;
Drotat -ondulat;
Horbota - dantela;
Dolman - haina barbateasca captusita cu blana;
Polog - tesatura fina folosita ca draperie, perdea;
Imas - pasune, izlaz;
Brumarel- numele popular al lunii septembrie;
Chimir - brau de piele cu ornamente;
Turetca - caramb (la cizme)
Ceair - loc de pasune;
Semincer - arbore dintr-o padure, lasat pentru samanta;
Hrapire - lacomie de avere;
Hazna - vistierie;
Cisla - efectuarea unei cote-parte de munca impusa de vistierie;
A jacui - a jefui, a jecmani;
Criscare - scrasnire din dinti de ciuda, de manie;
Birar - strangator de biruri;
Dabilar - strangator de biruri;
Podvodar - persoana care supraveghea o podvada;
Haidau - pazitor de vite;
Gloaba - amenda aplicata pentru savarsirea de delicte sau crime;
Ceapraz - ciucure;
Siimen - soldat din corpul de ostasi mercenari pedestri din tarile romane;
Mazil - mic boier sau descendent de mic boier (fara functie), inalt demnitar scos din functie;
Spatar - demnitar la curtea domneasca, care purta la festivitati sabia si buzduganul domnului;
Medelnicer - titlu dat boierului care turna domnului apa ca sa se spele pe maini, punea sarea si servea
bucatele;
Cislegi - interval de timp intre doua posturi, in care crestinii ortodocsi mananca de dulce;
Steag - ceata mica de oameni inarmati;
Judet - judecata;
A raslui - a rapi, a lua (prin abuz sau prin violenta);
A hultui - a altoi;
Cheutoare - loc unde se impreuna birnele la coltul casei;
Spulberatic- usuratic, nestaornic;
Logofat - mare dregator, membru al sfatului domnesc;
Hatman - conducator de osti;
Vistiernic - mare dregator care avea ca sarcina administrarea financiara a tarii si a vistieriei statului;
In leafa - la oaste;
Bunt - conjuratie, rascoala;
A da sfara - a raspandi o veste, a da zvon;
A (se) haini - a pribegi;

22
Doba - toba;
Burca - bunca, blana mare facuta din piei de oaie;
Antal - butoi mare de stajar;
Bulzis - gramada;
A globi - a prada, a jefui;
Nafura; anafura - bucatele de paine care se impart credinciosilor la sfarsitul liturghiei;
Raia - teritoriu ocupat si administrat direct de autoritatile turcesti;
Mustru - exercitiu militar, instructie;
Comind - banii pastrati de oameni pentur inmormantare si pentru praznic;
Batir - cu toate ca, desi;
Staroste - persoana care conduce un tinut la marginea tarii;
A sloveni - a silabisi;
Vintrea - panza de corabie;
Bulz - bulgare;
Tatarca - specie de dovleac, golit de miez, intrebuintat ca felinar;
Ir - alifie;
Haraci - tribut anual platit sultanului;
Clampa - clanta;
Coltun - ciorap;
Sipot - izvor;
Budai - trunchi scobit;
Poclada - tesatura de casa mitoasa, folosita ca asternut;
A firitisi - a felicita;
Chervan - car mare de transportat persoane;
Carita - trasura mica, cupeu;
Rates - han asezat la o sosea principala;
Pofala - lauda, trufie;
Osmanliu - turc;
A lua cu hapca - a lua cu forta;
Ghizunie - vizuina;
Cormana - parte a plugului care preia brazda taiata de brazdar, o ridica si o rastoarna.

23