DOINA POPULARĂ

Planul compunerii:
• Definiția doinei populare;
• Primul argument: mărcile lexico-gramaticale ale eului liric;
• Al doilea argument: exprimarea directă a emoțiilor prin intermediul limbajului artistic;
• Concluzia.
!!! Pentru că doina este o creație populară vocală sau instrumentală, vei evidenția mijloacele prin
care se realizează muzicalitatea textului.

Aoleo! mamă Ileană! Nu se fac din viorele,

Cată-mi vreo buruiană Ci din buze subțirele.
Și cu mine-ți fă pomană. Blestemat să fie locul
Mergi în câmp de-alege-un smoc Unde mi s-a aprins focul
Tot de mac și busuioc, De-mi tot plâng acum norocul.
Să-mi stingi inima de foc. Blestemat să fie ceasul
C-a fi azi o săptămână, Când i-am urmărit eu pasul
Am văzut pe la fântână Și i-am auzit eu glasul.
O puicuță de română, Cu pasul m-a rătăcit,
Și de-atunci dorul mă frânge, Cu glasul m-a amețit;
Soarele din cer mi-l stinge, Liniștea mi-am prăpădit!
Și la groapă mă împinge.
Dragostele tinerele (Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri)

Doina populară este o creație vocală sau instrumentală în care sunt exprimate sentimente intense de
dragoste, de dor, de înstrăinare, de revoltă. Textul citat reprezintă o doină de dragoste.

Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă implicarea instanței lirice, evidentă prin
mărcile lexico-gramaticale ale eului liric. Dintre acestea, amintim: verbe de persoana I (am văzut, am urmărit)
și persoana a II-a (cată, mergi, să stingi), pronume de persoana i (-mi, mă) și persoana a II-a (-ți). Mai mult
decât atât, discursul liric se deschide cu o interjecție care arată intensitatea dorului (Aoleo!). Următoarele
versuri reprezintă o invocație menită să ceară ajutorul – aici un leac – pentru dragostea care pare să
sfârșească, să producă suferință instanței lirice: mamă Ileană! […] Mergi în câmp de-alege-un smoc/ Tot de
mac și busuioc,/ Să-mi stingi inima de foc. Aceste versuri suprind o practică veche, aceea de a vindeca focul
inimii, dorul care frânge. Dragostea este atât de intensă, încât devine distructivă, schimbând lumea și
împingând omul la moarte Soarele din cer mi-l stinge,/ Și la groapă mă impinge.

Un alt argument care atrage atenția asupra instensității dragostei este blestemul care marchează
partea secundă a textului: Blestemat să fie locul/ Unde mi s-a aprins focul/ De-mi tot plâng acum norocul.
Acesta este îndreptat spre clipa când întâlnirea dintre cei doi a avut loc, întâlnire care a schimbat profund
omul, căci Cu pasul m-a rătăcit,/ Cu glasul m-a amețit;/ Liniștea mi-am prăpădit!

Remarcăm, de asemena, limbajul artistic. Inversiunile (cu mine-ți fă pomană, Liniștea mi-am prăpădit!),
paralelismul sintactic (Blestemat să fie locul/ Blestemat să fie ceasul) conferă o muzicalitate deosebită poeziei.
Același efect îl accentuează și elementele de versificație, măsura de 7-8 silabe, monorima și ritmul trohaic.

În concluzie, datorită subiectivității textului și limbajului artistic, se poate afirma că poezia dată reprezintă
o doină populară.