Universitatea Ovidius Constanţa

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice

Master Relaţii internaţionale în sec. XIX-XXI. Istorie şi diplomaţie

CONFERINȚA DE LA IALTA

Iosub Cornelia, Anul I

0
 Conferința de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11
februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Delegațiile au fost
conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, și Stalin.
“Cei 3 mari”, Roosevelt, Stalin și Churchill, erau liderii națiunilor aliate cheie datorită
puterii națiunilor pe care le reprezentau și a colaborării pe care o avuseseră în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial.
După Conferința de la Teheran, cei 3 lideri au decis să se reîntâlnească, ceea ce a dus la
Conferința de la Ialta, din februarie 1945. Problema alegerii locației a creat divergențe de opinii
în rândul celor trei lideri, dar într-un final au ajuns la un consesns alegând Ialta. Desfășurarea
reuniunii în Crimeea îl favoriza pe Stalin, având avantajul terenului. Succesele Armatei Roșii pe
teatrele de operațiuni din Europa de Est și Centrală – militarii sovietici pătrunseseră în Germania,
în timp ce trupele americano-britanice se aflau la 500 km de Berlin, constituia un avantaj pentru
Stalin.1
Conferința s-a desfășurat la Ialta, oraș din peninsula Crimeea, din Uniunea Sovietică
(acum în Ucraina). Delegația americană a fost cazată în fostul palat al țarului, iar președintele
Roosevelt la palatul Livadia, unde a avut loc întâlnirea. Delegația britanică a fost găzduită în
castelul din Alupka care aparținuse prințului Voronțov. Principalii membri ai delegațiilor au fost
Edward Stettinius, Averell Harriman, Anthony Eden, Alexander Cadogan și Viaceslav Molotov.
Potrivit observațiilor lui Anthony Beevor, toate încăperile erau spionate de agenții NKVD. Stalin
a sosit cu trenul la 4 februarie, iar summitul a început cu un dineu oficial ținut în aceeași seară.
În momentul deschiderii lucrãrilor, cele trei mari puteri aveau şi o serie de obiective
prioritare proprii. Poziţia sovieticã era consolidatã de faptul cã Armata Roşie înainta cu succes în
Europa şi prin aceea cã Statele Unite doreau cu orice preţ antrenarea U.R.S.S. în rãzboiul din
Pacific. Prin urmare, Stalin era decis sã obţinã, în schimb, concesii în soluţionarea diverselor
probleme. Roosevelt spera în realizarea acordului tripartit pentru crearea cât mai repede a
organizaţiei internaţionale, oricum înainte de încheierea rãzboiului din Europa. Pentru toate
acestea, preşedintele era înclinat sã facã concesii. Churchill era preocupat mai ales de terminarea
rãzboiului european şi de realizarea cooperãrii ulterioare pentru înfrângerea Japoniei. Ca urmare,
nu manifesta preocupãri serioase pentru problemele reglementãrii pãcii sau ale creãrii
organizaţiei internaţionale. Aceastã atitudine a fost blamatã de americani şi a dus la o evidentã
rãcealã a acestora faţã de britanici.

1
Ciorbea Valentin, Din istoria secolului XX. 1939-1945 Diplomația războiului.Editura Ex ponto, Constanța
1
 Liderii celor trei mari puteri, însoţiţi de miniştrii de externe şi de numeroşi consilieri
politici şi militari, au abordat la Ialta o multitudine de probleme legate de continuarea rãzboiului
din Europa, de reglementarea pãcii, de continuarea efortului comun pentru înfrângerea Japoniei,
precum şi de crearea organizaţiei internaţionale. Discutarea aspectelor din urmã, atât de cãtre
Stalin, Roosevelt şi Churchill, cât şi de cãtre miniştrii de externe, se înscrie organic în dezbaterile
conferinţei, trebuind sã fie abordate în consecinţã. De altfel, declaraţiile publicate la încheierea
lucrãrilor reflectã tocmai interdependenţa problemelor soluţionate. Cu toate acestea, datã fiind
tematica analizei noastre, vom urmãri doar abordarea chestiunilor legate de crearea organizaţiei
internaţionale: sistemul de vot în Consiliul de securitate; reprezentarea republicilor sovietice.2
britancă.
Principalele puncte ale convorbirilor, în cadrul conferinței de la Ialta, au fost:
 S-a stabilit drept principală prioritate predarea necondiționată a Germaniei naziste.
După război, Germania urma a fi împărțită în patru zone de ocupație. Urma să aibă loc și o
divizare a Berlinului în patru sectoare.
 Stalin a fost de acord ca Franța să preia cea de-a patra zonă de ocupație în
Germania și Austria. Franței i se acorda și un loc în Consiliul Aliat de Control.
 Germania urma să fie supusă unei operațiuni de demilitarizare și denazificare.
 Crearea unui consiliu aliat de reconstrucție, cu sediul la Moscova.
 A fost discutat statutul Poloniei, chestiune complicată de faptul că în acel moment
Polonia era ocupată de armata sovietică. S-a stabilit reorganizarea guvernului provizoriu polonez
care fusese instalat de Armata Roșie prin includerea a diverse grupări politice, prin organizarea
de alegeri democratice. Prin aceasta a fost înlăturat, practic, guvernul polonez legitim exilat din
1939 în Occident.
 Granița estică a Poloniei urma să fie de-la lungul Liniei Curzon, Polonia urmând
să fie compensată teritorial în vest cu teritorii importante răsăritene din Germania.
 Cetățenii Uniunii Sovietice și ai Iugoslaviei urmau să fie repatriați, indiferent dacă
ei doreau aceasta sau nu.
 Roosevelt a obținut de la Stalin acordul de a participa la Națiunile Unite, după ce
s-a convenit ca fiecare din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate să aibă drept
de veto.

2
Dascălu Nicolaie, Diplomație în vreme de război. De la Cartea Atlanticului la Carta ONU
2
  Stalin a fost de acord să participe la războiul împotriva Japoniei în 90 de zile de la
înfrângerea Germaniei. Uniunea Sovietică urma să primească, după înfrângerea Japoniei, partea
sudică a insulelor Sahalin și Kurile.
 Milioane de ruși din Europa au fost forțați să se reîntoarcă în URSS.
În prima zi a conferinței Stalin l-a propus pe Roosvelt ca președinte al conferinței.
Conferința nu a avut o ordine de zi prestabilită, dar, în calitate de președinte al lucrărilor,
Roosvelt a orientat discuțiile spre temele ce-l preocupau. El a considerat necesar ca prima ședință
să fie dedicată analizei situației de pe frontul de Est.3
La solicitarea lui Churchill generalul Marshall a prezentat un raport despre situația
forțelor în Vest. În ceea ce privește problematica pentru a doua zi, Churchill a propus dezbaterea
viitorului Germaniei.
În a doua zi, pe 5 februarie au avut loc trei categorii de întâlniri: ale reprezentanților
militari, ai miniștrilor Afacerilor Externe și reuniunile plenare la nivel înalt, la Palatul Livadia.4
În cadrul ședinței plenare din 5 februarie 1945 Stalin a propus mai multe teme de discutat
cu privire la Germania: dezmembrarea Germaniei, administrarea zonelor de ocupație, clarificarea
aplicării concrete a principiului capitulării necondiționate, compensarea pagubelor produse și
stabilirea cuantumului reparațiilor ce trebuiau plătite de germani.5 Un alt punct care a fost
dezbătut a constituit admiterea Franței în Comisia Aliată de Control. Această problemă avea să
fie rezolvată în viitor, în schimb Franța urma să primească o zonă de ocupație între cea americană
și cea britanică.
În a doua şedinţã plenarã, din 6 februarie 1945, Roosevelt a ridicat problema sistemului
de vot în Consiliu şi l-a rugat pe Stettinius sã expunã formula de compromis deja adoptatã de
britanici la întâlnirea din Malta. Secretarul de stat a declarat cã unanimitatea marilor puteri în
toate deciziile legate de menţinerea pãcii era în acord cu responsabilitãţile speciale ale membrilor
permanenţi în materie de securitate. Dar, reglementarea pacificã a oricãrui diferend internaţional
devenise o problemã de interes comun, aşa încât toate statele membre ale organizaţiei trebuiau sã
aibã dreptul de a-şi expune opinia. Or, aceasta era posibil numai dacã marile puteri, în situaţiile în
care erau implicate într-o disputã, nu aveau drept de veto în discutarea acesteia. Împiedicarea,
prin veto, a analizei oricãrei dispute în Consiliu putea afecta chiar procesul de creare a
organizaţiei internaţionale. Prin urmare, aşa cum preşedintele Roosevelt sugerase, la 5 decembrie

3
Ibidem, p.371
4
Ibidem, p.372
5
Ibidem, p.373
3
1944, s-a propus urmãtorul sistem: deciziile Consiliului în materie de procedurã sã fie adoptate
prin votul afirmativ a şapte membri, iar toate celelalte hotãrâri sã fie adoptate prin votul a şapte
membri, inclusiv al tuturor celor cu statut permanent, cu precizarea cã o parte în disputã se va
abţine de la vot.
În comunicatul din 11 februarie la cel de-al doilea punct referitor la ocuparea și controlul
Germaniei, erau specificate următoarele” Planurile adoptate prevăd ca fiecare dintre cele trei
puten să ocupe, cu forţele sale armate, o zonă distinctă din Germania. Ele au în vedere
coordonarea administrării controlului cu ajutorul unei Comisii Centrale, compusă din
comandanţii şefi ai celor trei puteri, care îşi va avea sediul la Berlin. S-a mai convenit ca Franţa
să fie invitată de către cele trei puteri ocupe la rândul ei o zonă, dacă doreşte acest lucru, şi să
facă parte din Comisia Centrală de Control, devenind astfel cel de-al patrulea membru al acestei
Comisii.”
În ceea ce privește despăgubirile datorate de Germania, s-a stabilit formarea unei comisii
cu sediul la Moscova cu misiunea să cerceteze în ce măsură şi prin ce mijloace se vor efectua
aceste despăgubiri către națiunile Aliate. Molotov a insistat ca despăgubiri să primească numai
țările care au dus greul luptei antigermane. Livrările urmau să fie cerute în natură, plățile să fie
realizate în produse, timp de 10 ani, iar în primii doi ani trebuiau rechiziționate bunuri germane
din interiorul și exteriorul țării.
Tot în acest comunicat s-a hotărât organizarea în data de 25 aprilie 1945, la San
Francisco, a conferinței Națiunilor Unite.
Cu privire la problema Poloniei, Stalin declara: „Pentru poporul sovietic, Polonia nu este
doar o chestiune de orgoliu, ci și una de securitate. De-a lungul istoriei, Polonia a fost coridorul
prin care inamicul a atacat Rusia. Pentru noi, Polonia este o problemă de viață și de moarte”.
Stalin a subliniat faptul că unele dintre dorințele sale în privința Poloniei nu erau negociabile:
URSS va păstra estul Poloniei, iar aceasta va fi compensată prin extinderea graniței de vest și
mutarea forțată a milioane de germani. Șovăitor, Stalin a promis alegeri libere în Polonia, deși la
putere se afla un guvern-marionetă comunist, recent instalat. Curând s-a văzut că Stalin nu
intenționase să-și țină promisiunea. Alegerile desfășurate în 1949 au dus la transformarea oficială
a Poloniei într-un stat socialist și au fost contestate. Majoritatea analiștilor politici sunt de părere
că rezultatele au fost falsificate.

4
 Declaraţia asupra Europei eliberate parte componentă a comunicatului prevedea “ca cele
trei puteri să-şi coordoneze planurile şi să ia măsuri comune pentru rezolvarea problemelor
politice şi economice ale Europei eliberate, potrivit principiilor democratice.
Unul dintre principiile Cartei Atlantice este dreptul tuturor popoarelor de a-şi alege forma de
guvernământ în care doresc să trăiască şi de a-şi redobândi drepturile suverane şi autonomia de
care au fost deposedate cu forţa de către ţările agresoare.
Pentru a îmbunătăţi condiţiile în care popoarele eliberate își vor putea exercita aceste
drepturi, cele trei guverne vor acorda ajutorul lor popoarelor europene din statele eliberate sau din
foştii sateliţi ai Axei, ori de câte ori va fi necesar, în următoarele situaţii:
1. Asigurarea păcii în interiorul ţării;
2. Luarea unor măsuri de urgenţă pentru ameliorarea vieţii populaţiei;
3. Instalarea unor guverne provizorii în care vor fi larg reprezentate toate elementele
democratice ale populaţiei şi care vor trebui să constituie, urmând calea alegerilor libere cât mai
curând posibil, guverne care să răspundă voinţei populare şi, în sfârşit, facilitarea, la nevoie, a
acestor alegeri.”
În plus față de acest comunicat cei trei au semnat și un acord secret, privind intrarea în
război a URSS împotriva Japoniei. Condițiile în care URSS intra în război împotriva Japoniei
erau următoarele:
1. Se va respecta statu-quo-ul în Mongolia Exterioară ( R e publica Populară Mongolă);
2. Drepturile anterioare ale Rusiei, care au fost încălcate prin atacul perfid al Japoniei, din
1904, vor fi restabilite, şi anume:
a) Partea de Sud a Insulei Sahalin şi toate insulele adiacente vor reveni Uniunii Sovietice;
b) Portul comercial Dairen va deveni port internaţional; interesele vitale ale Uniunii
Sovietice în acest port vor fi garantate iar Port Arthur va fi din nou cedat cu chirie, ca
bază navală, Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste;
c) Calea ferată din China orientală şi calea ferată din Manciuria de Sud, care asigură
legătura cu portul Dairen, vor f i exploatate de o societate mixtă sino-sovietică, creată în
acest scop, fiind de la sine înţeles că interesele esenţiale ale Uniunii Sovietice vor fi
garantate iar China îşi va păstra deplina şi completa suveranitate în Manciuria;
3. Insulele Kurile vor fi cedate Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. S-a convenit că
aranjamentele privind Mongolia Exterioară, precum şi porturile şi căile ferate indicate mai sus,
vor necesita acordul generalissimului Jiang Jieshi.

5
 Prin participarea URSS la operațiunile militare din Pacific, Stalin era nerăbdător să se
răzbune pentru înfrângerea din războiul Ruso-Japonez, în care sovieticii au pierdut influența în
Manciuria. De fapt, el își propunea câștigarea unei influențe chiar mai mari în estul Asiei.
Roosevelt a acceptat condițiile lui Stalin, sperând că va reuși să tempereze pretențiile
Uniunii Sovietice prin intermediul ONU. Unii consideră că Ialta a fost o trădare, din cauza
faptului că nehotărârea Americii și a Marii Britanii a încurajat extinderea sferei de influență
sovietice în Japonia și Asia, dar și din cauză că Stalin a încălcat în cele din urmă clauzele
înțelegerii prin formarea blocului sovietic. În plus, Uniunea Sovietică a fost de acord să se alăture
Organizației Națiunilor Unite doar cu condiția (secretă) ca membrii permanenți ai Consiliului de
Securitate să aibă drept de veto, dându-i astfel mai mult control pe glob. Unii observatori
consideră că sănătatea precară a lui Roosevelt ar fi fost una dintre cauzele pentru concesiile
făcute (Ialta a fost ultima conferință majoră a lui înainte de a înceta din viață, din cauza unui atac
cerebral), dar Roosevelt se temea de Uniunea Sovietică și a încercat să prevină un conflict
deschis. În acel moment Stalin controla mare parte din estul Europei și avea o armată de trei ori
mai mare decât cea americană de sub comanda generalului Eisenhower.
La Ialta s-a ridicat şi problema tutelei internaţionale asupra unor colonii. Discuţia nu a
gãsit pe britanici, principalii adversari ai ideii, nepregãtiţi. Încã din decembrie 1944 Ministerul
coloniilor de la Londra a pregãtit un memorandum ce îngloba principiile unui sistem internaţional
de cooperare, care sã mulţumeascã opinia publicã, dar şi sã salveze interesele statelor
colonialiste. Cabinetul britanic a analizat documentul şi a decis trimiterea lui Dominioanelor,
pentru ca apoi sã fie remis Departamentului de stat ca posibilã bazã de negociere înainte de Ialta.
Churchill era însã extrem de iritat de presiunile americane care nu ţineau seama de interesele
britanice şi ameninţau existenţa imperiului englez. La sfârşitul anului 1944 americanii au ridicat
din nou problema tutelei, apreciind cã ea nu se va discuta probabil la proiectata conferinţã
generalã a Naţiunilor Unite, dar cã trebuia ridicatã în legãturã cu viitorul coloniilor italiene şi al
teritoriilor sub mandat japonez. Prin urmare, s-a sugerat o discuţie informativã în acest sens, cu
ocazia unei vizite a ministerului coloniilor britanice la Washington. Churchill a luat imediat
atitudine şi, la 31 decembrie 1944, a trimis o notã lui Eden, în care sublinia cã nu trebuie
acceptatã nici o declaraţie care sã afecteze suveranitatea britanicã în Dominioane sau colonii.
Dacã americanii doreau sã preia insulele japoneze aflate sub mandat, puteau sã o facã, dar linia
Londrei trebuia sã fie ,,jos mâinile de pe Imperiul britanic".

6
 Cei trei mari au ratificat înțelegerile anterioare privind divizarea Germaniei: urmau să fie
formate patru zone de ocupație, una pentru fiecare din cele trei națiuni dominante, plus una
pentru Franța. Capitala Berlin urma să fie împărțită tot în patru sectoare, deși se afla în zona
sovietică de ocupație. Orașul a devenit un simbol major al Războiului Rece din cauza divizării
orașului prin ridicarea zidulului Berlinului (1961), construit și menținut de guvernul est-german,
sprijinit de sovietici.
Cei trei au decis ca toate guvernele originale să fie reinstaurate în țările invadate și toți
civilii repatriați. Democrațiile se doreau a fi reinstalate. În toate teritoriile urmau să se desfășoare
alegeri libere, iar ordinea să fie redată Europei, după cum se arăta într-o declarație oficială:
Stabilirea păcii în Europa și reconstruirea vieții economice trebuie realizate prin procese
care să permită oamenilor eliberați distrugerea ultimelor vestigii ale nazismului și fascismului și
să creeze instituții democratice de ei alese.
Majoritatatea populației din Europa de est a privit Conferința de la Ialta ca act de trădare
din partea Occidentului. Acesta își are originea în credința că puterile aliate, deși afirmau valorile
democratice, au încercat să asigure stabilitatea sacrificând pentru următorii 45 de ani națiunile din
Europa de est.
Concluzii
Ialta a fost ultima mare conferință înainte de sfârșitul războiului și ultima călătorie a lui
Roosevelt în străinătate. Observatorii l-au descris cu această ocazie ca fiind bolnav și foarte
slăbit. Se crede că principalul obiectiv a fost acela de a asigura participarea Uniunii Sovietice la
Națiunile Unite, lucru pe care l-a realizat de altfel, însă cu prețul acordării dreptului de veto
fiecărui membru permanent al Consiliului de Securitate, ceea ce a slăbit semnificativ Organizația
Națiunile Unite. Un alt obiectiv al său a fost contribuția URSS în lupta împotriva Japoniei.
Armata Roșie înfrânseseră forțele naziste în cea mai mare parte a Europei de est, Stalin obținând
astfel tot ce își dorea: o sferă importantă de influență drept zonă tampon. În acest proces,
libertatea micilor națiuni a fost sacrificată de dragul stabilității, ceea ce a însemnat că țările
baltice Letonia, Lituania și Estonia au rămas membre cu forța ale URSS.
Majoritatea deciziilor importante au rămas secrete până la sfârșitul celui de-al doilea
război mondial, din motive militare sau politice; textul complet al tuturor convențiilor nu a fost
dat publicității până în 1947. Participanții la conferința de la Ialta au confirmat politica, adoptată
în cadrul Conferintei de la Casablanca, de a cere predarea necondiționată a Germaniei. Au fost
întocmite planuri de a împărți Germania în patru zone de ocupație (americană, britanică, franceză

7
și sovietică), sub conducerea unei comisii de control comun, cu sediul la Berlin, având
competențe în privința judecării crimelor de război și studierea problemei reparării prejudiciilor.
S-a ajuns la o înțelegere și în ceea ce privește reorganizarea guvernului polonez (susținut de
Stalin), pe baze democratice mai extinse, urmând să fie incluși membri ai guvernului polonez
Participanții la Conferință au decis să solicite Chinei și Franței să li se alăture în susținerea ideii
ca la data de 25 aprilie 1945 să aibă loc conferința de întemeiere a Națiunilor Unite la San
Francisco.
Au fost planificate și viitoarele întâlniri ale miniștrilor de externe ai celor trei mari state.
URSS-ul a convenit în secret să intre în razboi impotriva Japoniei, la trei luni dupa capitularea
Germaniei, și i s-a promis partea de sud a peninsulei Sakhalin, Insulele Kurile, și o zonă de
ocupație din Coreea. Convenția secretă cu privire la dispozițiile privitoare la teritoriile japoneze,
prevedea de asemenea ca portul Dalian (Dairen) sa fie internaționalizat, că Portul Arthur să fie
readus la statutul său de dinaintea războiului ruso-japonez din 1904, și anume de bază navală
rusă, iar caile ferate din Manchuria să fie plasate sub administrația chinezo-sovietica. Ulterior,
China a protestat din cauza faptului că nu a fost informată cu privire la aceste decizii privind
teritoriile sale și că suveranitatea sa a fost încălcată. Statele Unite și Marea Britanie au fost de
asemenea de acord sa recunoască autonomia Mongoliei exterioare.
Izbucnirea ulterioară a războiului rece și succesele sovieticilor din Europa de est, au
condus la apariția multor critici în Statele Unite cu privire la Conferinta de la Ialta și la
președintele Roosevelt, care a fost acuzat că a predat Europa de est dominației comuniste.6

6
http://www.roportal.ro/articole/conferinta-de-la-yalta-383.htm

8
 BIBLIOGRAFIE

1. Ciorbea Valentin, Din istoria secolului XX. 1939-1945 Diplomația războiului.Editura Ex ponto,
Constanța
2. Dascălu Nicolaie, Diplomație în vreme de război. De la Cartea Atlanticului la Carta ONU
3. http://www.roportal.ro