Intoxicația cu alcool

În mod clasic, intoxicația cu alcool reprezintă apariția unor semne și

simptome specifice (dezinhibiție comportamentală, stare de greață, vărsături, tulburări
de vorbire și de echilibru) după consumul unei cantități crescute de alcool într-un
timp prea scurt. Cu toate acestea, unele persoane pot dezvolta semne și simptome ale
intoxicației cu etanol chiar la ingestia unei cantități foarte mici. [1]

Statistic, mai mult de 50% din populație consumă alcool. Aproximativ 7-10% dintre adulți
întrunesc criteriile pentru consumul de etanol. Astfel, se înregistrează anual mai mult de
4 milioane de vizite la camera de garda din cauza intoxicației acute cu alcool. Totodată,
aproximativ 40% dintre accidentele soldate cu decese sunt ca urmare a intoxicației cu
etanol. Astfel, consumul de etanol reprezintă al treilea factor de risc la nivel global care
predispune la deces. Totodată, este responsabil direct de: agresiuni fizice, abuzuri
sexuale, violență domestică, abuzul copiilor.

În populația psihiatrică, prevalența consumului de alcool este mai mare la persoanele

cu tulburări dispoziționale, tulburare antisocială de personalitate și la indivizii care
sunt mai predispuși la comiterea actelor suicidare.

Pentru evaluarea ingestiei de alcool, literatura de specialitate propune noțiunea

de porție de alcool. O porție de alcool este definită ca:
 aproximativ 40 ml de lichior;
 350 ml de bere;
 100-150 ml de vin.

Porția de alcool conține între 10-15 g de etanol. 1 ml de alcool furnizează în jur de 7

kcal. Se consideră exces de alcool consumul a mai mult de 5 băuturi de către
bărbați și mai mult de 4 băuturi de către femei.

Concentrația de alcool, o altă unitate de măsură a intoxicației etanolice, se exprimă în

cantitatea de alcool (în grame) în 100 ml sânge sau în 210 l aer expirat. Aceasta se
poate determina în aerul expirat, în sânge sau prin teste de urină. Numărul de băuturi
consumate este un parametru inexact, deoarece depinde de variații ale fiziologiei
personale și ale toleranței individuale la alcool. Cu toate acestea, cercetătorii consideră
că nici concentrația de alcool nu este un factor concret al modificărilor apărute după
consumul de etanol.

Elemente de fiziopatologie
Etanolul este un compus ce străbate rapid membranele celulare, rezultând un
echilibru între compartimentele intracelular și extracelular. Absorbția alcoolului se
realizează cu precădere la nivelul stomacului (70%). Aproximativ 15% din cantitatea
ingerată se absorbe la nivelul duodenului, iar o mică proporție din acesta se va
absorbi de-a lungul tractului intestinal.

Metabolizarea alcoolului este realizată de către mai multe enzime. Una este localizată la
nivel gastric (alcool-dehidrogenaza gastrică), celelalte trei se regăsesc la
nivelul ficatului (alcool-dehidrogenaza hepatică, sistemul microzomal de oxidare a
alcoolului, catalaza). Procearea etanolului este realizată preponderent la nivel
hepatic (90%), doar 10% din cantitatea consumată fiind metabolizată la nivel gastric.
Produsul final ale metabolizării este acetaldehida.

Majoritatea persoanelor metabolizează alcoolul la o rată de 7-10 g/oră (echivalentul

unui pahar de vin sau al unei cutii de bere). Consumatorii cronici de etanol, au o rată de
metabolizare mai mare și, în plus, există tendința de dezvoltare a unei toleranțe
funcționale.

Substanță cu efect depresor, alcoolul determină reducerea activității unor organe

vitale: creier, inimă, sistem respirator, tub digestiv. Astfel, generează diminuarea
frecvenței cardiace, a tensiunii arteriale și diminuarea mișcărilor respiratorii. În plus, este
responsabil de apariția stării de greață, vărsăturilor, diareei, durerilor abdominale.

Deprimarea centrilor vitali de la nivelul trunchiului cerebral (bulb rahidian) induce starea
de inconștiență. Din acest motiv, consumul rapid al unei cantități oarecare de alcool
(shots, drinking games) poate induce leșin. Acești indivizi pot părea inițial bine, până în
momentul în care alcoolul ajunge la creier, stadiu în care este indusă starea de
rău. Principalul pericol este acela că doza care provoacă inconștiență este similară
cu doza letală.

Nu în ultimul rând, o bună parte dintre efectele clinice ale consumului de alcool sunt
provocate de alterări ale metabolismului precum: hipoglicemia, acidoza
lactică, hipopotasemia, hipomagnezemia, hipocalcemia, hipofosfatemia și
hipoalbuminemia.

Cauze și factori de risc

Factorii care țin de gravitatea intoxicației cu etanol sunt reprezentați de:
 cantitatea ingerată;
 greutatea corporală;
 toleranța personală la alcool;
 procentul de alcool dintr-o băutură;
 perioada ingestiei de alcool.

În egală măsură, toleranța la alcool depinde de mai mulți parametri printre care se pot
aminti:
 factorii genetici;
 adaptarea la consumul cronic de etanol;
 efectele sinergice dintre etanol și alte substanțe administrate.

Este important de reținut faptul că la o concentrație a alcoolului în sânge mai mare de

300 mg/dl există un risc semnificativ de deprimare respiratorie și stop respirator.

Conform DSM IV (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Bolilor Mintale, ediția

a IV-a), intoxicația acută cu alcool se definește ca:
 ingestia recentă de băuturi alcoolice;
 comportamente maladaptative sau modificări psihologice apărute în timpul sau ca
urmare a consumului de băuturi alcoolice, din această categorie făcând parte:
 comportamentul sexual inadecvat, comportamentul agresiv, instabilitatea emoțională,
tulburările de judecată, apariția dificultăților sociale sau ocupaționale;
 apariția a cel puțin unuia dintre simptomele următoare: tulburări de vorbire, tulburări
de coordonare, dezechilibru, nistagmus, modificări ale capacității de atenție sau
tulburări de memorie, comă sau stupor.
Trebuie menționat faptul că aceste simptome nu trebuie să fie generate de o altă
patologie și nici nu pot fi atribuite unei alte tulburări mentale.

Semne și simptome
La modul general, simptomele de alarmă ale intoxicației acute cu etanol sunt
reprezentate de:
 vărsături;
 alterarea stării de conștiență: persoana răspunde numai la stimuli verbali, utilizând un
limbaj neinteligibil, sau nu răspunde decât la durere;
 reducerea frecvenței respiratorii la 8-10/minut sau oprirea totală a respirației pentru
mai mult de 10 secunde;
 piele rece, palidă, cianotică (provocată de faptul că nu ajunge suficient de mult sânge
la țesuturile extremităților);
 transpirații;
 reducerea senzației dureroase;
 comă (individul nu răspunde la niciun stimul). [1]

Trebuie făcută dinstincția între intoxicația etanolică la adult și la copii/adolescenți. O

bună parte dintre semne și simptome se suprapun, însă există și particularități. La orice
persoană, simptomele ce urmează a fi prezentate sunt acompaniate
de halena alcoolică (respirația alcoolică). [1]

La adult
Modificările provocate de consumul de băuturi alcoolice depind de concentrația de
alcool din sânge.

În acest sens, la concentrații foarte mici, apare o stare de euforie ușoară, dezinhibiție
și de relaxare. La o concentrație de alcool mai mică de 50 mg/dl apar modificări în
activități ce necesită mișcări de finețe. De asemenea, se instalează creșterea debitului
verbal și persoana devine mai relaxată. [2], [3]

La concentrații mai mari de 100 mg/dl sunt generate:

 alterarea percepției legate de mediul înconjurător;
 tulburări de echilibru;
 tulburări de judecată;
 pierderea capacității de concentrare;
 modificări comportamentale, de personalitate sau dispoziționale;
 creșterea timpilor de reacție;
 tulburări de vorbire.

La doze mai mari de 200 mg/dl de alcool se poate ajunge la:

 amnezie;
 diplopie (vedere dublă a unei singure imagini);
 hipotermie;
 greață;
 vărsături.

În momentul în care concentrația alcoolului în sânge depășește 400 mg/dl, apare

deprimarea severă a centrului respirator cu declanșarea comei și chiar a decesului. [2]

La copii și adolescenți
Intoxicația etanolică poate apărea atât la copii, cât și la adolescenți. În cazul copiilor,
decesul survine la concentrații sangvine mai mari de 86. 8 mmol/l sau o concentrație a
alcoolului în aerul expirat mai mare de 0. 4. Principalele semne și simptome sunt
reprezentate de:
 greață, vărsături, dureri abdominale;
 hipoglicemie;
 tulburări de echilibru;
 letargie, comă, convulsii;
 depresie respiratorie;
 hipotermie.

La adolescenți, triada amețeală, hipotermie și hipoglicemie inexplicabilă pot fi

semnele intoxicației cu alcool. Trebuie avut în vedere faptul că, în cazul lor, consumul de
alcool se poate asocia cu consumul altor droguri. [6]

Deși este agreat că decesul se poate instala la o concentrație a alcoolului mai mare de
400-500 mg/dl, doza letală este foarte variabilă. Astfel, la persoanele vulnerabile la
consumul de alcool, doza letală poate fi atinsă la o concentrație a alcoolului în sânge de
300 mg/dl, iar la cei cu toleranță crescută, aceasta poate ajunge la 1200 mg/dl.

În încheierea acestei secțiuni merită a fi trecute în revistă efectele cronice ale

consumului de etanol. Acestea sunt reprezentate de:
 toleranța la etanol;
 sindromul de sevraj;
 afecțiunile organice (steatoza hepatică, hepatita alcoolică, ciroza hepatică);
 alte complicații: gastrită, pancreatită, cardiomiopatie, neuropatie periferică, afectare
cerebrală severă, cancere.

Diagnostic
Medicii care iau contact cel mai adesea cu pacienți intoxicați cu etanol sunt medicii
specializați în urgențe medicale, medicii anesteziști (mai ales în cazul copiilor intoxicați
cu alcool) și medicii psihiatri. Din cauza efectelor adverse variate ale alcoolului asupra
multor organe și sisteme, multe dintre specialitățile medicale pot avea de tratat pacienți
intoxicați cu etanol.

Diagnosticul se stabilește în funcție de mai mulți parametri. În primul rând, specialistul se

va interesa de istoricul pacientului, deși, în anumite circumstanțe acesta este dificil de
obținut. Ulterior, va efectua un examen clinic general și, în funcție de semnele și
simptomele identificate, va dispune efectuarea unor teste de sânge sau paraclinice.

Istoricul medical poate furniza informații importante despre cantitatea de alcool

consumată și despre tipul de băutură consumată. De asemenea, îl poate orienta pe
clinician atât asupra momentului apariției simptomelor, cât și asupra circumstanțelor
debutului acestora. Nu în ultimul rând, poate fi de ajutor și pentru determinarea unor
traumatisme consecutive consumului de băuturi alcoolice.

Examenul clinic își propune să scoată în evidență afectarea organelor vitale. Pornind de
la acest considerent, medicul va efectua următoarele examinări: cardiovasculară,
respiratorie, a tubului digestiv, neurologică. Nu sunt de evitat nici semnele care pot oferi
informații despre consumul cronic de băuturi alcoolice, elemente ce pot fi sesizate la
inspecția pacientului și dintre care se pot aminti: proeminența capilarelor (mai ales la
nivelul feței), eritemul palmar (roșeața palmară), atrofia musculară.

În privința testelor care se pot face pentru a determina cu exactitate cantitatea de alcool
ingerată, se pot aminti: identificarea concentrației sangvine de alcool sau concentrația
alcoolului în aerul expirat. În egală măsură se pot folosi stick-uri de determinare rapidă
care folosesc drept produs biologic saliva pacientului. De asemenea, se poate măsura
concentrația alcoolului liber sau conjugat în urină.

Dacă starea pacientului atestă că sunt necesare mai multe explorări de laborator sau
paraclinice, medicul poate cere: realizarea osmolarității serice, ionograma, enzimele
hepatice, gazometria, corpii cetonici sangvini și urinari, electrocardiograma, radiografia
toracică și CT-ul cerebral. La copil, hipopotasemia, hipoglicemia și acidoza metabolică
sunt semnele paraclince ale intoxicației etanolice acute.

Diagnosticul diferențial se va realiza cu:

 intoxicația cu alte tipuri de substanțe psihoactive;
 alterări metabolice;
 cauze neurologice (traumatisme, convulsii);
 boli infecțioase;
 hipotensiune;
 hipo/hipernatremie;
 hipo/hipertiroidism;
 deshidratarea;
 hipoxie;
 deprimare respiratorie.

Tratament
Principalele pericole ale intoxicației etanolice sunt reprezentate de:
 oprirea respirației;
 instalarea infarctului miocardic;
 aspirația propriului lichid de vărsătură;
 deshidratarea severă cu apariția leziunilor cerebrale ireversibile în cazuri extreme;
 hipotermia severă;
 convulsiile.

Pentru a preveni apariția lor până la sosirea echipajelor specializate este importantă:
 menținerea stării de veghe a persoanei intoxicate;
 administrarea de apă (doar dacă individul este conștient);
 așezarea persoanei în poziție laterală de siguranță, în cazul instalării leșinului;
 menținerea unei temperaturi corporale adecvate;
 monitorizarea și controlul simptomelor, pe cât este posibil.
Este necesar să se țină cont și de faptul că există posibilitatea creșterii concentrației
sangvine de alcool la 30-40 de minute de la administrarea ultimei băuturi alcoolice, în
acest mod simptomele putându-se înrăutăți.

Nu se recomandă administrarea cafelei, a unei alte băuturi alcoolice, băilor reci și nici
plimbările în situația unei intoxicații etanolice acute.

Adulți
Tratamentul se va începe în unitatea de primiri urgențe și constă în: stabilizarea
pacientului, sedarea acestuia și accelerarea eliminării alcoolului.

Stabilizarea pacientului implică:

 asigurarea permeabilității căilor respiratorii;
 observarea funcției respiratorii;
 prevenirea aspirării propriei vome (menținerea pacientului în poziție laterală de
siguranță);
 ventilația mecanică, dacă este necesară;
 montarea unor linii venoase și administrarea de fluide pentru stabilizare, corectarea
echilibrului acido-bazic și a hipoglicemiei prin utilizarea: dextrozei, magneziului,
folaților, tiaminei, multivitaminelor, tratamentului antiemetic.
Administrarea de vitamină B1 este importantă în prevenirea apariției unei afecțiuni
grave ce poartă numele de encefalopatie Wernicke.

Sedarea pacientului se va face doar în situația în care acesta prezintă o stare de

agitațe marcată. De regulă, se vor utiliza haloperidolul sau droperidolul, avându-se grijă
în permanență la interacțiuni dintre medicație și alcool care pot provca hipotensiune și
deprimarea centrului respirator. Aceste medicamente trebuie administrate cu prudență,
întrucât reduc pragul de instalare a crizelor convulsive. În locul lor se pot administra
și benzodiazepine de tipul lorazepam sau diazepam. În situația ineficienței
benzodiazepinelor, se poate recurge la administrarea de fenobarbital, cu
supravegherea funcției respiratorii.

Carbamazepina poate reprezenta o alternativă, iar în situația unei activități

hiperadrenergice severe se poate apela la administrarea de beta-blocante. Accelerarea
eliminării alcoolului se poate realiza prin administrare de metodoxină.

Este la fel de important ca, înainte de începerea tratamentului, să se evalueze

posibilitatea abuzului cronic de etanol sau dependența de alcool. Principala idee a
acestui fapt este prevenția sindromului de sevraj la alcool, situația care ar putea avea
efecte nefavorabile atât asupra vieții individului, cât și asupra celor care-l îngrijesc. Cele
mai importante semne și simptome sunt reprezentate de convulsii și delirium tremens. În
aceste cazuri este nevoie de monitorizare timp de 72 de ore și de tratament multimodal
care să prevadă consiliere psihologică și tratament psihorfarmacologic.

Nu este de neglijat nici posibilitatea consumului concomitent de alte

droguri sau substanțe toxice și nici diagnosticarea și tratarea promptă a cetoacidozei
alcoolice, situația întâlnită mai frecvent la consumatorii cronici cu o nutriție deficitară.

Copii
La copil, aspectul terapeutic principal este menținerea unor valori normale ale glicemiei.
În funcție de gravitatea intoxicației, protocoalele de tratament diferă.
 Așadar, în formele asimptomatice sau cu simptome ușoare (inhibiție redusă, lipsă
ușoară de coordonare) se pot recomanda:
 observarea clinică pe parcursul a 2 ore;
 administrarea de băuturi care conțin glucoză sau carbohidrați;
 testarea periodică a nivelului de alcool în aerul expirat;
 internare (dacă simptomele se înrăutățesc).

Odată cu agravarea simptomelor sau cu persistența tabloului clinic pentru mai mult de
24 de ore, va fi necesară internarea pacientului alături de:
 verificarea alcoolemiei și a nivelului de glucoză;
 administrarea de perfuzii;
 reglarea temperaturii.

Indiferent de vârsta persoanei intoxicate, o metodă complementară în consumul de

alcool este psihoterapia. Se adresează cu precădere celor care consumă cantități
crescute de etanol în mod frecvent. Obiectivul principal al acesteia este inducerea stării
de neconsumator pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Prin aceasta se dorește
recăpătarea sănătății fizice și psihice și, eventual, explorarea cauzei adicției. Tipurile de
terapie individuală care s-au dovedit a fi eficiente în cazul dependenței de etanol sunt
psihoterapia cognitiv-comportamentală și terapia bazată pe interviu motivațional.
Grupurile de suport și programele de reabilitare sunt, în egală măsură, eficiente.
Psihoterapia țintește: reconstrucția relațiilor distruse, acceptarea responsabilității pentru
propriile acțiuni și depăsirea vinei.

Recomandări
Există studii care au demonstrat că un consum responsabil al unei cantități moderate de
alcool (în jur de ½ de porție de etanol) este benefic prin scăderea riscului de deces prin
boli cardiovasculare.

Totodată, s-a demonstrat faptul că digestia joacă un rol capital în intoxicația acută cu
etanol. După cum deja a fost prezentat în secțiunile anterioare, ficatul nu este capabil să
metabolize decât o porție de alcool pe oră. Studiile de specialitate au arătat că, în
special, aportul de proteine este responsabil pentru reducerea procesării alcoolului. Rata
consumului de alcool face și ea parte din stilul de viață care poate genera intoxicație
etanolică. Cu cât consumul de băuturi alcoolice este mai rapid, cu atât concentrația
sangvină a alcoolui va fi mai crescută.

În egală măsură, cu cât valoarea concentrației de alcool dintr-o băutură este mai mare,
cu atât nivelul concentrației sangvine a alcoolului va fi mai ridicat, iar efectele mai
proeminente. Este de evidențiat și faptul că persoanele cu o greutate corporală mică
vor fi mai afectate, iar persoanele cu un procent de grăsime mai mic vor fi mai
avantajate de efectele alcoolului asupra organismului lor.

Dispoziția persoanei este foarte importantă înainte de consumul de băuturi alcoolice.

Alcoolul în sine provoacă modificări ale stării de spirit, însă, existența unei dispoziții
depresive anterior consumului de alcool poate avea efecte nefavorabile, în sensul
exacerbării acesteia în timpul sau după consumul de băuturi alcoolice. De asemenea,
literatura de specialitate indică și o anumită predispoziție spre modificări enzimatice de
la nivel gastric în situația în care apar depresia, anxietatea sau nervozitatea.
Alți factori implicați în intoxicația etanolică sunt oboseala și așteptările pe care o
persoană le are de la consumul de etanol. S-a observat că oboseala crește efectele
alcoolului, iar așteptările individuale de la consumul de etanol pot determina creșterea
efectelor acestuia.

Pe lângă efectele deja prezentate, alcoolul are și proprietăți diuretice, acest fapt
conducând la deshidratare. Deshidratarea este responsabilă de o bună parte dintre
simptomele mahmurelii: dureri de cap, amețeală, sete, paloare, tremor. Alternarea
consumului de alcool cu apă ar putea reduce acest efect advers.

Un alt element interesat este acela că efectele determinate de o cantitate scăzută de

alcool pot persista o perioadă substanțială de timp de la dispariția efectelor acute ale
consumului de alcool. Totodată, consumul a mai mult de 5 băuturi
alcoolice/noapte poate afecta funcționarea corpului și a minții pentru 3 zile. Două nopți
consecutive în care se consumă mai mult de 5 băuturi afectează buna funcționare a
organismului pentru aproximativ 5 zile. De asemenea, capacitatea de atenție este
alterată 48 de ore de la ultimul consum de alcool.