Sunteți pe pagina 1din 7

CURS XVI.

Comportamentul adictiv

Personalitatea adictivă  poate fi definită ca o stare psihologică care face


respectivul susceptibil la dependențe. Aceasta poate include orice de la droguri și abuz de
alcool la pornografie, jocuri de noroc, internet, jocuri video, mâncare, exerciții fizice, munca,
chiar relații. Experții descriu spectrul de comportamente desemnate drept adictive în termen
a 5 concepte inter-relationate care cuprind modele, obiceiuri, compulsii, tulburări de control al
impulsurilor și dependența fizică. O persoana este considerată la risc de a dezvolta astfel de
dependențe când prezintă semne de comportament impulsiv combinat cu o senzație de eșec în
societate, alienare socială și stres maxim. O astfel de persoana poate trece de la o dependentă
la alta sau chiar susține mai multe dependențe în diferite momente.

Consumul de alcool

De cele mai multe ori consumarea de bauturi alcoolice nu cauzeaza probleme dar
consumarea lor peste limita poate fi daunatoare. Cel mai important este sa stim sa delimitam
pana unde merg beneficiile si unde intervin riscurile. Conform unor studii barbatii nu ar trebui
sa consume zilnic mai mult de 3-4 unitati de alcool iar femeile 2-3 (o unitate de alcool
reprezentand 10 ml de alcool pur). Dupa un episod de consum excesiv de alcool, se
recomanda abtinerea de la consum cel putin 48 de ore pentru a permite organismului sa isi
revina. Aceasta este doar o masura temporara iar cei care consuma frecvent bauturi alcoolice
in cantitati mari ar trebui sa apeleze la un ajutor profesionist.

Particularitatile alcoolului

Alcoolul este utilizat in acelsi timp ca substanta psihoactiva si aliment. Alcoolul


consumat in cantitati mici este savurat de cei care apreciaza gustul si aroma bauturii
respective si de cei ce beau la ocazii. Intre trecerea de la un consum inofensiv, realizat in
cantitati moderate la consumul excesiv de alcool este un pas foarte mic.

Exercitadu-si functia de aliment, un 1 g de alcool are o valoare calorica de 29 kJ,


detinand astfel o puternica valoare nutritiva, insa fara sa contina substante necesare unei
alimentatii sanatoase, echilibrate. Acesta este si cauza din care bautorul poate obtine mai
multa energie decat are nevoie. De exemplu, un litru de bere are o valoare calorica de
aproximativ 2000 kJ, acoperind astfel 20% din necesarul zilnic de energie al unui barbat ce
presteaza o activitate cu eforturi fizice medii. Cam tot atata putere calorica este continuta in
0,7 l de vin sau 0,25 l de spirtoase. Ca particulariatate principala a alcoolului este faptul ca nu
este privit ca fiind un drog ci ca parte integranta din viata, cultura si economia noastra, astfel
omitandu-se pericolele ce vin odata cu abuzul.

Efecte asupra organismului

rezultand intoxicatia. Pesoanele care au abuzat de alcool isi vor pierde concentrarea,
abilitatea de a se exprima coerent sau de a-si mentine echilibrul; vor fi dezorientate si
confuze. In functie de persoana, intoxicatia poate face consumatorul extrem de prietenos si
vorbaret sau foarte agresiv si nervos. Viteza de reactie este diminuata dramatic, motiv pentru
care este interzisa conducerea autovehiculelor dupa Alcoolul incetineste functionalitatea
sistemului nervos central; blocheaza o parte din mesajele care ar trebui sa ajunga la creier
alterand astfel perceptiile, emotiile, miscarea, vederea si auzul persoanei. In cantitati moderate
alocoolul poate ajuta persoana sa fie mai relaxata si mai putin anxioasa. In cantitati mai mari
alcoolul provoaca modificari majore la nivelul creierului astfel consumarea de bauturi
alcoolice. Cand sunt consumate cantitati foarte mari de alcool intr-o perioada de timp scurta
poate rezulta intoxicatia cu alcool. Intoxicatia cu alcool este exact ceea ce spune si denumirea
sa: corpul devine intoxicat cu o cantitate mult prea mare de alcool. Voma violenta este unul
din primele semne ale intoxicarii cu alcool; somnolenta extrema, inconstienta, dificultati in
respiratie, glicemie extrem de scazuta, palpitatii si chiar decesul sunt rezultate ale intoxicarii
cu alcool.

Starea de ebrietate

Starea de ebrietate denumita in limbajul popular ,,betie" reprezinta o tulburare pasagera a


consumatorului, cauzata de factori externi si avand un substrat organic. Tipul de reactie in
cazul starii de ebrietate este influentat de mai multi factori precum starea fizica si psihica a
consumatorului, gradul de toleranta asupra alcoolului cat si factorii perturbatori ai mediului
extern.

In stare de ebrietate apar o serie de modificari:

Modificarile neuro-vegetative se vor manifesta prin vasodilatatie, modificarea


pulsului, greturi si varsaturi, tulburari ale termoreglarii, pierderea controlului asupra
sfincterelor.Aceaste modificari devin tot mai evidente cu accentuarea stari de ebrietate. In
functie de gradul de alcoolemie, se vor diferentia: stari de ebrietate usoare (0,5 - 1,5‰), medii
(1,5 - 2,5‰) si avansate/coma alcoolica (peste 2,5‰). Modificarile insa vor fi foarte diferite
de la o persoana la alta aflata in aceeasi stare, tinand cont mai ales de gradul de obisnuinta in
consumarea de bauturi alcoolice. Pentru tratarea abuzului si a dependentei de alcool, pacientul
trebuie in primul rand sa accepte ca are o problema, sa caute tratamentul si sa coopereze cu
psihiatrul si psihoterapeutul sau. Tratamentul initial necesita dezintoxicarea, urmata apoi de
psihoterapie, in scopul  reducerii riscului recaderilor. Psihoterapeutul va urmari in mod
special cresterea motivatiei bolnavului pentru mentinerea abstinentei si va utiliza strategii
referitoare la comportamentul acestuia in raport cu ocaziile intempestive pentru consumul de
alcool. De multe ori este necesara si terapia familiala, focalizata asupra descrierii efectelor pe
care le are consumul de alcool al pacientului asupra restului membrilor familiei.

Consumul de tutun

Efectele consumului de tutun asupra sanatatii sunt semnificative, depinzand de felul in


care tutunul este consumat (fumat, aspirat sau mestecat), precum si de cantitatile utilizate.

Principalele efecte ale fumatului de tutun (principala modalitate de consum) sunt


marirea riscului de cancer la plamani si de boli cardio-vasculare.

Riscul cel mai important al consumului de tutun il prezinta asupra sistemului


cardiovascular, mai precis fumatul este unul dintre cei mai importanti factori de declansare a
infarctul miocardic (atacul de cord), boli ale sistemului respirator, precum bronhopneumonie
obstructiva cronica (BPOC), cancer, in special cancer la plamani sau cancer la laringe sau
gura.

Aparitia impotentei este cu aproape 85% mai mare la fumatori decat la nefumatori,
fiind o cauza majora pentru problemele cu erectia. Fumatul cauzeaza impotenta pentru ca
duce la ingustarea arterelor sanguine.

Efectele nicotinei asupra organelor şi creierului:

 dificultati de invatare
 dificultati de concentrare si scaderea capacitatii de memorare
 tulburari emotionale
 scaderea rezistentei organismului la infectii prin afectarea sistemului imunitar
 cresterea pulsului si a ritmului respiratiei
 incetinirea activitatii musculare si a reflexelor
 creste probabilitatea de a forma ,,dopuri”, ,,cheaguri” de sange ceea ce poate duce
la infart miocardic
 incetinirea reactiilor
 modificari ale dispozitiei afective
 colite şi ulcere
 artrite şi artroze
 afectiuni ale aparatului circulator
 infectii respiratorii cronice, diverse afectiuni ale aparatului respirator
 scaderea apetitului si diminuarea comportamentului sexual
 tulburari ale sarcinii si nasterii, influente asupra noului nascut (nastere prematura,
avorturi spontane, dificultăti in dezvoltarea fizica şi psihica a fatului).

Cum se poate preveni fumatul


Starea de sanatate este principala resursa pentru orice proiect de viata. Beneficiile
renuntarii la fumat sunt:

 dobandirea unei forme fizice mai bune prin rezistenta organismului


 respiratie placuta, hainele nu vor mai emana mirosul neplacut de tutun
 dantura si degetele nu vor mai fi ingalbenite
 se economiseste zilnic o suma de bani
 evitarea riscului unei boli grave, adesea irecuperabile
 durata de viata se poate prelungi.

Consumul de droguri
Problema drogurilor constituie marea provocare pentru educatia secolului XXI. De
cele mai multe ori, daca nu se intervine eficient, consumul si dependenta de droguri sunt
drumul spre boala si pierderea progresivă a eului.

Drogurile - sunt substante solide, lichide sau gazoase, care odata absorbite de
organism perturba una sau mai multe functii importante, de cele mai multe ori iremediabil, si
care influenteaza negativ starea de sanatate, sentimentele şi perceptia. Consumul abuziv al
unei astfel de substante poate provoca mai multe tipuri de tulburări:

1. Fizice, atunci cand, ca urmare a gradului lor de toxicitate, dauneaza organismului persoanei
care le consuma. Ex: consumul regulat de tutun poate cauza bronsite cronice.

2. Psihologice, atunci cand au un efect negativ asupra echilibrului personal, psihologic sau de
adaptare sociala. Ex: cazul cuplurilor conflictuale datorita abuzului de alcool.

Dependenta de droguri - reprezinta nevoia continua si imperioasa de administrare a


drogului pentru a produce anumite senzatii dorite sau pentru a impiedica instalarea unor efecte
dureroase atunci cand nu mai este luat. Neadministrarea regulata a drogului este asociata cu o
stare de rau general.

Toleranta - reprezinta proprietatea organismului uman de a se adapta la substante


straine administrate – droguri, medicamente, alcool; apare astfel tendinta de a lua doze cat
mai mari pentru a obtine aceleasi efecte.

Sevrajul - desemneaza totalitatea simptomelor fizice si psihice care apar atunci cand
persoana este privata de substanta de care a devenit dependenta.

Consecintele consumului de droguri sunt multiple:

1. Cele de ordin medical se refera la urmatoarele afectiuni:

 hepatita;
 tuberculoza;
 sifilis;
 afectiuni cardio-respiratorii;
 tulburari endocrine;
 insuficienta renala;
 infectii si afectiuni ale pielii;
 complicatii psihiatrice – iluzii, halucinatii terifiante, perceptia alterata a timpului si a
distantei;
 SIDA;
 supradoza poate avea efecte letale.
2. Pe plan psihologic apar reactii de:

 panica;
 anxietate;
 depresie;
 suspiciune si tendinte paranoice;
 agresivitate;
 labilitate emotionala;
 tulburari de comportament;
 instrainare de propria persoana si afectarea imaginii de sine;
 modificari de personalitate care pot duce la suicid sau omor;
 scaderea performantelor intelectuale.

3. In sfera sociala consumul de droguri are ca efecte:

 deteriorarea progresiva a relatiilor sociale;


 cresterea riscului de excludere sociala;
 diminuarea sanselor de reintegrare sociala si profesionala;
 suferinta familiei si a adevaratilor prieteni;
 dezinteres in relationarea cu ceilalti;
 implicarea in activitati infractionale cand se afla sub influenta drogului sau pentru a-si
procura doza de stupefiante.

Un rol important in preintampinarea consumului de droguri il au parintii, care trebuie


sa-si educe copiii corespunzator din punct de vedere moral si spiritual, pregatindu-i pentru
a face fata realitatilor dure ale vietii. Atmosfera sanatoasa din familie, dragostea,
afectiunea, comunicarea intre parinti si copii, constituie astfel principalul aliat in lupta
impotriva acestui flagel.

Starea de sanatate si adaptarea

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea


tulburarilor (bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:

1.eliminarea sau modificarea conditiior care creează probleme;


2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze
caracterul ei problematic;

3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile.

Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta adecvata,


exercitii fizice, managementul stresului si evitarea adictiilor, indivizii pot promova activ
propria lor sanatate mai mult decat prin pasiva evitare a bolilor.

S-ar putea să vă placă și