1.

1
1. Sistemul nervos vegetativ (SNV) fig. 234

Sistemul nervos vegetativ este implicat în menţinerea homeostaziei prin creşterea sau
scăderea activităţii diferitelor organe, ca răspuns la la condiţiile fiziologice. Sistemul nervos
vegetativ este compus dintr-o regiune centrală şi una periferică şi nu este controlat
voluntar.
Fibrele nervoase visceromotorii inervează organe a căror activitate nu se găseşte sub
control voluntar. Efectorii care răspund la reglarea vegetativă sunt muşchiul cardiac, muşchii
netezi (din viscere) şi epiteliile glandulare. Aceşti efectori reprezintă porţiuni din organele
interne, vasele sanguine şi alte structuri specializate din alte organe.
Distincţia clasică dintre sistemul nervos vegetativ şi cel somatic se bazează pe faptul că în
cazul primului sistem controlul este doar involuntar, în timp ce în cazul celui de-al doilea
există şi control voluntar. S-a constat că poate fi controlat şi sistemul nervos vegetativ
voluntar, spre exemplu prin yoga.
Spre deosebire de sistemul nervos somatic, în care impulsurile sunt conduse de-a lungul
unui singur axon de la măduva spinării la sinapsa neuromusculară, calea, în cazul SNV,
implică 2 neuroni motori(fig. 236). Primul neuron are corpul celular în susbtanţa cenuşie a
encefalului sau măduvei spinării. Axonul acestui neuron face sinapsă cu un al II-lea neuron
situat într-un ganglion nervos vegetativ. Primul neuron este denumit neuron preganglionar
sau presinaptic, iar cel de-al doilea este denumit neuron postganglionar (postsinaptic).
Axonul acestuia din urmă sinapsează cu celulele efectoare.
Neuronii preganglionari îşi au originea în trunchiul cerebral, diencefal şi în măduva
spinării (C8-L2 şi S2-S4). Ganglionii vegetativi sunt localizaţi în cap, gât şi abdomen (ganglioni
previscerali), deasemena de o parte şi de alta a măduvei spinării (ganglionii paravertebrali).
Originea neuronilor preganglionari şi localizarea ganglionilor contribuie la diferenţierea
regiunii simpatice de cea parasimpatică.
Sistemul nervos vegetativ simpatic (fig. 234)
Acesta se mai numeşte şi segmentul toracolombar, deoarece neuronii
preganglionari părărăsesc SNC de la nivelul vertebrei T1-L2. Majoritatea neuronilor simpatici
sunt separaţi de cei somatici şi sinapsează în ganglionii paravertebrali.
Deoarece neuronii simpatici preganglionari sunt mielinizaţi şi se văd de culoare albă,
ramura care ajunge la ganglionul simpatic se numeşte comunicantă albă. Unii dintre
neuronii simpatici sinapsează cu neuroni postganglionari situaţi la acelaşi nivel în lanţul
paravertebral. Alţii coboară sau urcă înainte e a sinapsa cu neuronul poastganglionar.
Deoarece neuronii simpatici postganglionari sunt amielinizaţi se văd de culoare gri, ca
urmare formează ramura numită comunicantă cenuşie. Axonii postganglionari din
comunicanta cenuşie ajung prin ramura anterioară sau posterioară a nervilor spinali să
inerveze organele efectoare. În trunchiul ganglionar simpatic, apare divergenţa, neuroni
preganglionari sinapsează cu numeroşi neuroni postganglionari localizaţi la diferite nivele în
lanţul paravertebral. Impulsul simpatic care pleacă din măduva spinării se distribuie
divergent la mai mulţi neuroni postganglionari, ce determină un efect general pe mai mulţi
efectori, în acelaşi timp.
Mulţi dintre neuronii preganglionari care părăsesc măduva spinării în regiunea
toracală superioară străbat lanţul ganglionar paravertebral până la nivelul gâtului, unde
sinapsează în ganglionii cervicali simpatici. Neuronii postgnaglionari de aici inervează
musculatura netedă şi glandel de al nivelul capului şi gâtului.
 Ganglionii periferici
Mulţi dintre neuronii preganglionari care părăsesc măduva spinării sub nivelul
diafragmului trec prin trunchiul paravertebral, fără a sinapsa. După trunchiul simpatic,
aceşti neuroni formează nervii splahnici. Aceşti neuroni sinapsează în ganglionii periferici,
care includ ganglionii celiac, mezenteric superior şi inferior.
Nervul splahnic mare porneşte din regiunea T4-T9 şi sinapsează în ganglionul celiac.
Neuronii postganglionari inervează stomacul, splina, pancreasul, intestinul subţire şi rinichii.
Nervul splahnic mic sinapsează în ganglionul mezenteric superior. Neuronii
postganglionari inervează intestinul subţire şi colonul.
Nervul splahnic lombar sinapsează în ganglionul mezenteric inferior şi neuronii
postganglionari inervează colonul sigmoid şi rectul, vezica urinară şi organele genitale.
Glandele suprarenale
Glandele suprarenale sunt situate deasupra rinichilor. Fiecare glandă este compusă
dintr-o regiune corticală care secretă hormoni sterorizi şi o regiune medulară care secretă
adrenalina şi noradrenalina. Acestea din urmă sunt eliberate în sânge ca urmare a acţiunii
simpaticului. Regiunea medulară este de fapt un ganglion simpatic modificat, a cărui celule
sunt derivate neuroni simpatici postganglionari. Celulele regiunii medulare sunt inervate de
către neuroni preganglionari cu originea în măduva spinării toracală. Ca urmare a
impulsurilor simpatice, aceste celule eliberează în sânge adrenalină. Efectele adrenalinei
sunt complementare cu ale noradrenalinei, care este eliberată de cătreterminaţiile nervoase
postganglionare simpatice.
Sistemul nervos vegetativ parasimpatic
Segmentul parasimpatic este cunoscut şi sub denumirea de segment craniosacral,
deoarece neuronii preganglionari îşi au originea în encefal şi măduva sacrală. Aceşti neuroni
sinapsează cu neuronii postaganglionari situaţi în ganglionii previscerali. Neuronii
postganglionari sinapsează cu efectorii. Spre deosebire de simpatic, majoritatea neuronilor
parasimaptici nu străbat nervii spinali. Efectorii cutanaţi (vasele sanguine, glandeel
sudoripare şi muşchii erectori ai firului de păr) şi vasele sanguine din muşchii scheletici
primesc doar inervaţie simpatică.
4 din cele 12 perechi de nervi cranieini prezintă şi neroni preganglionari
parasimpatici. Aceşti sunt nervul III, VII, IX şi X. Neuronii parasimpatici ai primilor trei
nervi sinapsează cu neuroni postganglionari localizaţi la nivelul capului; neuronii
nervului vag sinapsează în ganglionii previscerali din diferite regiuni ale corpului.
Nucleul dorsal al vagului situat în bulb asigură majoritatea inervaţiei parasimpatice a
corpului (plămâni, inimă, esofag, stomac, aortă, intestinul subţire, ficat, pancreas,
intestin gros)
Neuronii preganglionari sacrali inervează jumătatea terminală a intestinului gros, rectul,
sistemul urinar şi reproducător.
În tabelul de mai jos sunt rezumate principalele efecte ale simpatciului şi parasimpaticului:
Efector Efectul simapticului Efectul parasimpaticului
Ochi
Fibrele musculare radiare Pupilodilataţie
ale irisului
Fibrele musculare circulare Pupiloconstricţie
ale irisului
Corpul ciliar Relaxare (pentru vederea la Contracţie (pentru vederea
 distanţă) de aproape)
Glandele
Lacrimele - Stimularea secreţiei
Sudoripare Stimularea secreţiei -
Salivare Reduce secreţia, saliva Stimulează secreţia, saliva
vâscoasă apoasă
Stomacale - Stimulează secreţia
Intestinale - Stimulează secreţia
Suprarenale Stimulează secreţia renală -
Inimă
Frecvenţa Stimulare Inhibiţie
Viteza de conducere Stimulare Inhibiţie
Puterea Stimulare -
Vasele sanguine Vasocontricţie, afectează Vasodilataţi în unele organe
toate organele (ex. penis)
Plămâni
Bronhiole Dilataţie Constricţie
Glandele mucoase Inhibarea secreţiei Stimulează secreţia
Tractul digestiv
Motilitate Inhibare Stimulare
Sfinctere Constricţie Relaxare
Ficat Stimularea glicogenolizei -
Adipocite Stimularea hidrolizei -
Pancreas Inhibarea secreţiei exocrine Stimularea secreţiei exocrine
Splină Stimularea contracţiei -
Vezica urinară Relaxarea musculaturii Contracţia musculaturii
Muşchiul erector al firului Stimularea contracţiei -
de păr
Uter Contracţie (în caz de -
sarcină); relaxare (în lipsa
sarcinii)
Penis Ejaculare Erecţie