DREPT CIVIL – CONTRACTE

CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ
 Cuprins

I. Contractul de Antrepriză ......................................................................................................... 2

I.1. Noțiunea contractului de antrepriză şi delimitarea lui faţă de alte contracte ........................ 3
I.2. Caracterele juridice şi condițiile de valabilitate a contractului de antrepriză ....................... 5
I.3. Efectele contractului de antrepriză ....................................................................................... 5
I.4. Încetarea contractului ........................................................................................................... 9
II. Antrepriza în Construcții ........................................................................................................ 9
II.1. Reguli generale privind antrepriza de construcţii ............................................................... 9
II.2. Reguli speciale privind antrepriza de construcţii .............................................................. 12
III. Concluzii................................................................................................................................ 14
IV. Bibliografie ............................................................................................................................ 14
V. Anexe ....................................................................................................................................... 15

I. Contractul de Antrepriză

2
 I.1. Noțiunea contractului de antrepriză şi delimitarea lui faţă de alte contracte

Contractul de antrepriză este contractul prin care una dintre părți – antreprenorul - se obligă față
de cealaltă parte - client - să execute pe riscul său o anumită lucrare, în schimbul unei remunerări
care se stabilește în raport cu rezultatul lucrării.

Pe bază acestui contract se efectuează și se execută lucrări de construcții, lucrări legate de

instalare, prestări servicii. Regulile ce țin de antrepriză se aplică în lipsa unor reglementări speciale
sau în completarea lor și lucrărilor intelectuale. Esența contractului de antrepriză, indiferent de
lucrările realizate prin intermediul său, constă în faptul că antreprenorul se obligă față de client să
execute o anumită lucrare și să-i predea rezultatul acesteia, efectuând lucrarea pe riscul său.

Datorita faptului că antrepriza se aseamănă cu anumite contracte, este necesar să o deosebim de

aceste contracte (de muncă, locaţiune, vânzare, mandat şi depozit), întrucât regulile aplicabile
sunt diferite.

A. Contractul de antrepriză și contractul de muncă.

Antreprenorul este plătit pentru rezultatul muncii sale, iar angajatul după capacitatea și calitatea
muncii depuse, independent de rezultat; antreprenorul se bucură de independență juridică în
privința modului de executare a lucrării, organizând munca după aprecierea sa și efectuând-o pe
propriul său risc, în timp ce angajatul este încadrat într-un colectiv de muncă, fiind supus unui
regulament de ordine interioară, patronul având asupra lui un drept de control și dirijare; clientul
nu răspunde de pagubele cauzate de antreprenor terților, spre deosebire de patron, care în baza
contractului de prepușenie, răspunde în calitate de comitent față de terți de faptele angajatului
său.

B. Contractul de antrepriză şi contractul de locațiune.

În timp ce locațiunea asigură folosirea temporară a unui lucru în schimbul unui preț, antrepriza are
ca obiect executarea unei lucrări în schimbul unui preț stabilit în raport cu rezultatul ei.
3
Dacă antreprenorul se obligă să procure, pe lângă munca sa și materialul necesar pentru
confecționarea lucrului ce face obiectul contractului, atunci operațiunea juridică se aseamănă cu
vânzarea unui lucru viitor.
Calificarea juridică a contractului va depinde de intenția părților. Contractul va fi socotit de
antrepriză dacă din intenția părților rezultă că procurarea materialelor de către antreprenor nu
constituie decât o clauză accesorie a contractului, al cărui obiect principal este realizarea lucrării,
privată ca rezultat și dimpotrivă dacă materialul procurat este elementul esențial al contractului,
depășind vădit valoarea muncii, atunci este vorba despre vânzarea unui lucru viitor.
Contractul de antrepriză se deosebește de contractul de mandat prin faptul că antrepriza are ca
obiect săvârșirea unor fapte materiale și nu a unor fapte juridice, iar antreprenorul nu are puterea
de a-l reprezenta pe client, contractele încheiate de el cu terții neproducând efecte față de client.

C. Contractul de antrepriză și contractul de depozit.

În situația în care lucrarea ce face obiectul contractului de antrepriză se execută cu materialele
clientului, contractul se aseamănă cu cel de depozit. Și în acest caz, calificarea contractului se va
face în funcție de intenția reală a părților, intenție care poate rezulta din clauzele contractuale sau
chiar din împrejurări de fapt. Dacă obiectul principal al contractului îl constituie efectuarea lucrării,
ne vom găsi în cazul unui contract de antrepriză, iar în situația în care obiectul principal în intenția
părților a fost depozitarea materialelor respective asupra cărora deținătorul efectuează şi anumite
lucrări accesorii, necesare păstrării lor în bune condiții, vom fi în prezenţa unui contract de depozit.

D. Contractul de antrepriză şi contractul de vânzare a unui bun viitor.

În situația în care lucrarea ce face obiectul contractului de antrepriză se execută cu materialele
procurate de către antreprenor, contractul de antrepriză se aseamănă cu contractul de vânzare-
cumpărare ce are ca obiect un bun viitor. Într-o astfel de situație, calificarea actului juridic se va
face după cercetarea intenţiei reale a părților, care poate rezulta din interpretarea clauzelor
contractului. Dacă procurarea materialelor ce vor fi folosite pentru executarea lucrării constituie
un act accesoriu al acestuia, contractul va fi unul de antrepriză, în situația contrară, când

4
materialele procurate în vederea efectuării lucrării au o valoare mult mai mică decât valoarea
muncii, fiind vorba despre o vânzare de bun viitor.

I.2. Caracterele juridice şi condițiile de valabilitate a contractului de antrepriză

Antrepriza este un contract consensual sinalagmatic, cu titlu oneros şi comutativ. În principiu se

admite că antrepriză este un contract intuitu personae, însă acest caracter al contractului vizează
numai organizarea şi conducerea activităţii de către antreprenor, iar nu şi executarea în sine a
lucrării; antreprenorul este obligat să execute lucrarea în cazul în care se stipulează în mod expres
în contract acest lucru sau în cazul în care executarea personală de către antreprenor este sub-
înțeleasă. Clientul trebuie să posede capacitatea de a face acte de administrare fie capacitatea de
a face acte de dispoziție. Antreprenorul, în toate cazurile trebuie să aibă capacitatea deplină de
exercițiu. Minorul de 16 ani, deşi poate încheia singur un contract de munca, nu poate încheia, ca
antreprenor, un contract de antrepriză.

Antrepriză are un dublu obiect: lucrarea executata - reprezintă rezultatul muncii fizice sau
intelectuale a antreprenorului şi poate reprezenta construirea unei clădiri, construirea de drumuri,
reparaţii la un imobil, elaborarea de proiecte, prestarea de servicii; preţul poate fi stabilit fie sub
forma unei sume globale (preţ forfetar), fie pe baza unui deviz (preţ de deviz).

I.3. Efectele contractului de antrepriză

Codul civil prevede că riscul pieirii fortuite a lucrului va fi suportat de persoana care, în momentul
pieirii acestuia era proprietarul bunului. În materie de antrepriză, se disting două cazuri posibile,
după cum materialele din care se executa lucrarea aparţin antreprenorului sau clientului: dacă
lucrarea se executa cu materialele antreprenorului, riscul pieirii fortuite a acesteia va fi în sarcina
lui, deoarece este proprietarea materialelor, calitatea pe care o păstrează până în momentul
predării lucrării clientului. În situația în care, deşi nu s-a predat lucrarea, clientul a fost pus în
întârziere cu privire la obligaţia sa de a o prelua, antreprenorul nu va fi ţinut să răspundă pentru
pieirea fortuita a bunului.

5
Atunci când lucrarea se executa cu materialele clientului, antreprenorul fiind doar un simplu
executant, riscul pieirii fortuite a lucrării va fi suportat de către client, deoarece el are calitatea de
proprietar al materialelor, cu excepţia cazului când pieirea s-ar datora culpei antreprenorului.

Prin riscul neexecutării contractului se întelege suportarea consecinţelor pagubitoare ale încetării
contractului, pentru imposibilitatea fortuita de executare a obligaţiei unei dintre părti. Ca regula
generală, riscul neexecutării contractului este suportat, întotdeauna , de către antreprenor,
datorita faptului că el este debitorul obligaţiei de executare a lucrării. Antreprenorul suportă riscul
şi atunci când lucrarea executata în totalitate sau în parte a pieirii, iar refacerea acesteia este
posibilă. Prin urmare, deşi antreprenorul executa lucrarea de două ori, el nu va fi îndreptăţit să
primească dacât o singura data preţul convenit. În schimb, atunci când clientul a fost pus în
întârziere cu privire la preluarea lucrării, el va plăti de două ori remuneraţia.

Dacă lucrul piere din cauza unui viciu al materialelor procurate de client, antreprenorul este
îndreptăţit să încaseze remuneraţia. În doctrină s-a aratat, în mod just, că în acest caz nu se poate
vorbi despre riscul contractului, ci despre suportarea pagubei rezultate din procurarea de client a
unor materiale necorespunzătoare.

Antreprenorului îi revin urmatoarele obligaţiuni:

i. Obligaţia de a executa lucrarea sau serviciul promis la termen. În caz de neîndeplinire la

termen a obligaţiei de executare a lucrării, antreprenorul răspunde pentru întârziere în
condițiile dreptului comun. Dacă antreprenorul refuză să execute lucrarea promisă, în
principiu, clientul poate să ceară autorizarea justiţiei pentru o a aduce la îndeplinire pe
cheltuiala antreprenorului, eventuala diferenţă de preţ urmând a fi pusă pe seama lui. În
cazul în care fie prin natura ei, fie prin intenţia părților, prestaţia nu poate fi îndeplinită
decât de antreprenor, clientul nu poate cere în ipoteza examinată decât rezoluţiunea cu
daune-interese pentru neexecutare.

6
 ii. Obligaţia de executare a lucrării la termen include în sine şi obligaţia de predare a acesteia.
În cazul în care lucrarea a fost executată, dar antreprenorul refuză fără temei să o predea
clientului, aceasta din urma poate obţine prin justiţie executarea silită a obligaţiei din
partea antreprenorului.
iii. În cazul în care antreprenorul s-a obligat prin contract să procure el materialele necesare
lucrării, iar lucrul piere înainte de predare, indiferent de cauza care a generat pieirea,
antreprenorul este obligat să suporte dauna, afara de cazul în care clientul a fost pus în
întârziere în privinţa ridicării lucrului. Daca lucrul piere înainte de predare, dar materialul
din care urma să fie realizat aparţinea clientului, dauna este suportată de client, afară de
cazul în care pieirea ar fi imputabilă antreprenorului.
iv. Antreprenorul, este obligat să conserve lucrurile aparţinând clientului său, este prezumat
a fi in culpă într-un asemenea caz, el fiind cel ţinut să facă proba că pieirea lucrului nu i se
datorează lui, ci unei cauze străine.
v. în calitate de debitor al obligaţiei imposibile de executat, antreprenorul suportă riscul
contractului, afară de cazul în care pieirea lucrului s-ar datora unor vicii ale materialelor
procurate de client. Dacă însă antreprenorul a cunoscut viciile materialelor în momentul în
care le-a primit sau ar fi trebuit să le cunoască în virtutea profesiunii sale, se admite că
riscul este suportat de antreprenor.

În principiu, antreprenorul este ţinut să garanteze pe client doar pentru viciile ascunse, iar nu şi
pentru cele aparente, pe care acesta le poate constata singur sau printr-un specialist cu ocazia
recepţiei. Prin excepţie însă, în temeiul unor prevederi legale sau contractuale exprese,
antreprenorul poate fi ţinut la garanţie pentru orice fel de vicii, deci chiar şi pentru cele aparente.
În ce priveşte răspunderea pentru vicii ascunse, aceasta, mutatis mutandis, subzistă în sarcina
antreprenorului în aceleaşi condiții în care revine, vânzâtorului în contractul de vânzare-
cumpărare.

Răspunderea antreprenorului pentru viciile ascunse ale lucrării subzistă chiar dacă clientul cu
ocazia recepţiei declară că renunţă la orice pretenţii faţă de antreprenor, considerându-se că o

7
asemenea renunţare nu poate avea ca obiect decât răspunderea pentru viciile aparente, iar nu şi
pentru viciile ascunse ce apar ulterior recepţiei. Antreprenorul răspunde nu doar pentru lucrările
efectuate de el personal, ci şi pentru cele ale persoanelor întrebuinţate de el, indiferent de calitate
în care s-a făcut aceasta.

Din contractul de antrepriză decurg pentru client următoarele obligaţii:

a) Obligaţia de plată a pretului.

Plata preţului lucrării este unul din elementele esenţiale ale contractului. În contractul de
antrepriză preţul poate fi fix în două feluri: forfetar şi de deviz. Preţul forfetar sau global constă în
fixarea prin convenţie de către părţi a unei sume determinate drept contra-echivalent al lucrărilor
ce urmează să fie executate de antreprenor, suma care nu poate fi ulterior modificată unilateral
sub cuvântul că s-au scumpit materialele sau munca incorporată în lucrare, ori că s-au făcut la
planul iniţial al lucrării adăugirii şi schimbării, afară de cazul în care acestea au fost aprobate în
scris de client şi pretul modificat de părti de comun acord. Dacă preţul este fixat de părţi forfetar,
instanţa de judecată nu este în drept să acorde executantului un preţ mai mare, chiar dacă dintr-
o expertiză rezultă că preţul real al lucrării este mai mare decât cel fixat de părti.
`
Preţul este exigibil la data sau datele stabilite de părţi prin contract, iar neplata lui la termen atrage
răspunderea clientului în condițiile dreptului comun. În principiu, plata preţului poate fi cerută
doar de antreprenor şi aceasta doar în condițiile în care el şi-a îndeplinit propriile obligaţii, în caz
contrar clientul fiind în drept să invoce excepţia de neîndeplinire a obligaţiilor. Plata preţului
datorată de client antreprenorului, arhitectului şi lucrătorilor pentru lucrările făcute este garantată
cu un privilegiu imobiliar.

b) La terminarea lucrării de către antreprenor conform contractului, clientul este obligat să o

recepţioneze şi să o preia.

8
În cazul în care obiectul lucrării este un lucru măsurabil sau compus din mai multe bucăţi,
verificarea se poate face pe părti, iar daca într-o proporţie oarecare se face şi plata preţului, se
prezumă că în acea proporţie lucrările au fost verificate şi găsite corespunzătoare. Obligaţia de
recepţionare şi preluare a bunurilor asupra cărora s-au efectuat lucrări prin unităţile prestatoare
de servicii ale cooperaţiei a fost sancţionată, în caz de neexecutare din partea clientului cu
valorificarea acelor bunuri, după o anumita procedură, la exprimarea unui termen de un an.

I.4. Încetarea contractului

Contractul de antrepriză încetează prin moartea meseriaşului, arhitectului sau antreprenorului

(art.1485 C.Civ). Întrucât contractul se formează intuitu personae - aptitudinile antreprenorului
având importanţă, chiar dacă nu execută personal lucrarea - este firesc că la moartea să contractul
să înceteze. Clientul este însă obligat să platească mostenitorilor antreprenorului valoarea
lucrărilor executate şi a materialelor pregătite, în proporţie cu preţul stabilit în contract, în măsura
în care aceste lucrări şi materiale îi sunt folositoare (art.1486 C.Civ.). În cazul în care contractul nu
oferă elementele necesare, sumele de plătit se determină prin exerţi.

Cât priveşte încetarea contractului, se aplică regulile generale. De exemplu, ca orice contract
sinalagmatic, antrepriza poate fi rezolvată la cererea uneia din părti pentru neexecutarea
obligaţiilor de către cealaltă parte. În caz de imposibilitate fortuită de executare, daca ea este
temporară, se suspendă executarea, iar dacă este definitivă, obligaţia se stinge, fiind aplicabilă
teoria riscului contractului. Dacă obligaţia antreprenorului este succesiva (de exemplu, lucrări de
întretinere) şi nu s-a prevăzut un termen, contractul poate fi denunţat unilateral de oricare dintre
părţi, căci obligaţia nu poate fi veşnică.

II. Antrepriza în construcții

II.1. Reguli generale privind antrepriza de construcţii

9
În art. 1.851 din N.C. Civil, se arată că prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul
său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru
beneficiar, în schimbul unui preț. Aceste dispoziții sunt aplicabile, corespunzător, și antreprizei pentru
lucrări de construcții, dacă sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru acest contract.

Art. 1.852 vorbește de contractul de subantrepriză, astfel că antreprenorul poate încredința unuia sau mai
multor subantreprenori executarea unor părți ori elemente ale lucrării sau serviciilor, afară de cazul în care
contractul de antrepriza a fost încheiat în considerarea persoanei sale (art. 1.849-1.855). În raporturile cu
beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă.
Subantrepriza este supusă dispozițiilor prevăzute pentru contractul de antrepriză.

Prețul antreprizei poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestații conform art. 1854
din NCC. Prețul trebuie să fie serios și determinat sau cel putin determinabil, iar când contractul nu cuprinde
clauze referitoare la preț, beneficiarul datorează prețul prevăzut de lege ori calculat potrivit legii sau, în
lipsa unor asemenea prevederi legale, preţul stabilit în raport cu munca depusă și cheltuielile necesare
pentru executarea lucrării ori prestarea serviciului, avându-se în vedere și uzanțele existente.

Art. 1.864 se referă la exigibilitatea prețului. Atunci când obiectul contractului este o lucrare, beneficiarul
este obligat să ii platească antreprenorului preţul la data şi locul recepţiei întregii lucrări, daca prin lege sau
contract nu se prevede altfel. În cazul în care lucrarea a pierit ori s-a deteriorat înainte de receptie, fără
vina beneficiarului, antreprenorul nu are dreptul la preţ atunci când el a dat materialul sau când pieirea ori
deteriorarea a avut o altă cauză decât viciile materialului dat de beneficiar. În acest caz, contractul rămâne
în fiinţă, fiind aplicabile dispozițiile art. 1.860.

Când, cu ocazia încheierii contractului, preţul lucrărilor sau al serviciilor a facut obiectul unei estimari,
antreprenorul trebuie să justifice orice crestere a preţului. Beneficiarul nu este ţinut să plateasca această
creştere decât în masura în care ea rezulta din lucrări sau servicii care nu puteau fi prevazute de către
antreprenor la momentul încheierii contractului. Dacă preţul este stabilit în functie de valoarea lucrărilor
executate, a serviciilor prestate sau a bunurilor furnizate, antreprenorul este ţinut, la cererea beneficiarului,
să îi dea socoteala despre stadiul lucrărilor, despre serviciile deja prestate şi despre cheltuielile deja
efectuate.

10
Atunci când contractul este incheiat pentru un preţ global, beneficiarul trebuie să plateasca preţul convenit
şi nu poate cere o diminuare a acestuia, motivand că lucrarea sau serviciul a necesitat mai puşina muncă
ori a costat mai putin decât s-a prevăzut.Tot astfel, antreprenorul nu poate pretinde o crestere a preţului
pentru motive opuse celor mentionate la alin. (1). Preţul forfetar rămâne neschimbat, cu toate că s-au adus
modificări cu privire la condiţiile de executare iniţial prevăzute, dacă parţile nu au convenit altfel.

Dacă antreprenorul s-a obligat să execute o lucrare cu materialul beneficiarului sau să presteze un serviciu
cu privire la un bun pe care beneficiarul i l-a predat în acest scop, iar acesta din urmă nu ridica bunul în
termen de 6 luni socotit din ziua convenită pentru receptie sau, când lucrarea ori serviciul s-a finalizat mai
târziu, de la data finalizarii, antreprenorul, după ce l-a inştiinţat în scris pe beneficiar, are dreptul să vândă
bunul cu diligenta unui mandatar cu titlu gratuit al beneficiarului. După reţinerea preţului lucrării şi a
cheltuielilor de vânzare, antreprenorul va consemna diferenţa la dispoziţia beneficiarului. Dispozițiile
prezentului articol nu sunt aplicabile în cazul în care beneficiarul introduce împotriva antreprenorului o
acţiune întemeiată pe neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a lucrării.
Pentru garantarea plăţii pretului datorat pentru lucrare, antreprenorul beneficiează de o ipoteca legala
asupra lucrării, constituita şi conservată în conditiile legii.

Decesul beneficiarului nu determină încetarea contractului decât dacă aceasta face imposibilă sau inutilă
executarea sa (art. 1870). În cazul în care antreprenorul decedează sau devine, fără culpa sa, incapabil de
a finaliza lucrarea sau de a presta serviciul, contractul încetează dacă a fost încheiat în considerarea
aptitudinilor personale ale antreprenorului. Beneficiarul este ţinut să receptioneze partea deja executată,
dacă o poate folosi.

De asemenea, în cazul prevazut la alin. (1), beneficiarul este obligat să platească, în proporţie cu preţul
convenit, valoarea lucrărilor efectuate şi a cheltuielilor făcute în vederea finalizarii lucrării, insă numai în
măsura în care aceste lucrări şi cheltuieli îi sunt de folos. Beneficiarul are dreptul, cu condiţia de a plăti o
indemnizaţie adecvată, să ceară predarea materialelor pregatite şi a planurilor pe cale de a fi puse în
executare, dispozițiile legale privitoare la drepturile de proprietate intelectuală rămânând aplicabile.

Beneficiarul are dreptul să obtină rezilierea sau, după caz, rezoluţiunea contractului în cazurile în care, fără
justificare: respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă; lucrarea sau
serviciul nu se execută în modul convenit şi într-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările,

11
antreprenorul nu remediează lipsurile constatate şi nu schimbă pentru viitor modul de executare a lucrării
sau serviciului; nu se execută alte obligaţii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul contractului.

Dacă antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului din cauza neindeplinirii fără
justificare de către beneficiar a propriilor obligaţii, antreprenorul este îndreptăţit să obtină rezoluţiunea ori
rezilierea contractului, cu daune-interese, dacă este cazul .

II.2. Reguli speciale privind antrepriza de construcţii

Antrepriza de construcţii are cea mai largă răspandire practică şi se poate referi la construire de clădiri,
reconstruire, consolidare, extindere, modificare de edificii sau alte construcţii, lucrări de instalaţii şi
reparaţii la construcţii, activităţi de proiectare. În principiu, executarea lucrărilor de construcţii, instalaţii
sau reparaţii, ca şi desfiinţarea acestora se pot face numai în temeiul şi cu respectarea unei prealabile
autorizaţii administrative, eliberată de consiliile locale. Eliberarea acestei autorizaţii se face, potrivit
prevederilor privind calitatea în construcţii, numai pe baza unor proiecte verificate de către specialişti
atestaţi, iar lucrările pot fi executate numai de persoane fizice sau juridice autorizate. Pentru antrepriza de
construcţii este necesară încheierea contractului în scris; forma scrisă este cerută de lege numai pentru
probă.

Atunci când contractul de antrepriză are ca obiect executarea unei construcţii, dacă nu s-a interzis printr-o
cauză expresa, antreprenorul poate angaja la rândul său alţi antreprenori pentru executarea unor lucrări
accesorii (exemplu: realizarea instalaţiilor electrice sau termice). Contractul de subantrepriză este acel
contract în baza căreia o persoana, numita subantreprenor, se obliga faţă de antreprenorul principal, dintr-
un contract de antrepriză preexistent, să execute una sau unele dintre lucrările la care acesta s-a angajat
faşă de clientul său, antreprenorul principal rămânând răspunzător faţă de client pentru lucrările executate
de subantreprenori. În raporturile juridice care iau naştere între subantreprenori şi antreprenori în general
sunt aplicabile regulile generale ale contractului de antrepriză. Trebuie precizat faptul că între
subantreprenori şi client nu se nasc raporturi juridice şi prin urmare acesta din urmă nu are o acţiune
rezultată din contract împotriva lor. Totuşi, faţă de client, antreprenorul va fi ţinut răspunzător pentru toate
lucrările efectuate de subantreprenori.

12
Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii a prevăzut reguli speciale privind răspunderea
antreprenorului astfel:
 antreprenorul răspunde pentru toate viciile ascunse ale construcţiei, ivite în termen de 10 ani de
la recepţia lucrării;
 antreprenorul răspunde pentru toate viciile structurii de rezistenta a clădirii, rezultate din
nerespectarea normelor de proiectare şi execuţie, pe toată durata de existenta a construcţiei;
 pentru viciile aparente, antreprenorul răspunde până la recepţie sau numai pe durata termenului
de garanţie, dacă acesta a fost stabilit de lege sau prin contract;
 nu sunt admise în contract clauze de limitare sau de înlăturare a răspunderii antreprenorului, dar
sunt admise clauze de agravare a răspunderii;
 răspunderea pentru vicii revine nu numai antreprenorului, dar şi proiectantului, daca viciul
construcţiei provine dintr-o eroare de proiect.

Conform art. 1488 C. Civil urmăreşte evitarea suportării efectelor insolvabilităţii sau chiar ale falimentului
antreprenorului de către lucrători. Acestora li s-a conferit posibilitatea legală de a-l acţiona direct pe client,
fiind puşi astfel la adăpost faţă de concursul altor posibili creditori ai antreprenorului. Se impune a fi precizat
şi faptul că lucrătorii şi subantreprenorii de construcţii se bucura pe lângă acţiunea directa pe care o au
împotriva clientului şi de un privilegiu imobiliar în ceea ce priveşte garantarea creanţei lor asupra clientului.

Între reclamant şi pârât s-a încheiat un contract pentru finalizarea unor construcţii începute şi neterminate,
urmând ca beneficiile obţinute să fie proportionale cu aportul fiecărei părţi la realizarea acestei lucrări.
Motivul de casare invocat prin recursul extraordinar, în sensul că nu s-a făcut dovada ceruta ca societatea
reclamata n-a avut fonduri proprii pentru a executa singură lucrările de construcţii ce urma să fie realizate,
nu poate fi primit, neavând nici o relevanţă juridică asupra valabilităţii convenţiei dintre părţi.

Potrivit art.969 din Codul Civil, convenţiile legal încheiate au putere obligatorie între părţile contractante,
cererea societăţii reclamante, pentru realizarea contractului în discuţie – cu motivarea că numai ea are
fondurile necesare, iar nu pârâta – nu este întemeiată şi în consecinţă, hotararea tribunalului judetean prin
care acţiunea reclamantei a fost respinsă, se vădeşte a fi legala şi temeinică. Angajarea unui muncitor de
către antreprenorul lucrării crează un raport juridic direct între aceştia, astfel că lucrătorul nu poate, în
temeiul acestui contract de munca, să ceara executarea contractului de la beneficiarul lucrării, cu care nu
are nici un raport juridic.

13
 III. Concluzii

Încheierea unui contract poate duce la transmiterea dreptului de proprietate – cazul contractului de
vânzare-cumpărare – sau asigurarea folosinţei unui bun – contractul de locaţiune. O parte se poate obliga
însă la executarea unei lucrări pe riscul ei, în schimbul unui preţ. În acest sens, pentru executarea lucrării
trebuie ca părţile – antreprenorul şi clientul – să încheie un contract de antrepriză. Lucrările în antrepriză
pot fi: construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere etc.

Riscul contractului – se suportă de către antreprenor: dacă lucrarea, executată partial sau total, a pierit ca
urmare a unui caz fortuit sau a fortei majore, iar refacerea ei nu a devenit imposibilă (antreprenorul execută
lucrarea de două ori, fie partial, fie total, iar clientul este obligat să plateasca preţul numai o singură data);
dacă predarea lucrării devine imposibilă, ca urmare a unui caz fortuit sau a fortei majore, antreprenorul nu
are dreptul la plata preţului decât dacă a fost pus în întarziere în ceea ce priveşte obligaţia de a receptiona
şi de a lua în primire lucrarea de către client.
 Riscul pieirii fortuite a materialelor – se suportă de proprietarul lor.
 Riscul pieirii lucrării – se suportă de client din cauza unui viciu al materialelor procurate de
acesta, antreprenorul având dreptul să pretindă plata preţului. Toate acestea sunt indicate
în contract, astfel încât părţile să fie ambele împăcate.

IV. Bibliografie

1. Noul Cod Civil, Codul Civil

14
2. Chibac, Gh, Băieşu,A., Rotari, A., Efrim, O., Drept Civil.Contracte speciale vol.III, Chişinău,
Ed.Cartier, 2005
3. Florescu, D.C., Drept Civil.Contracte speciale, Bucureşti 2001,Editura Universităţii „Titu
Maiorescu”,
4. Motica, R.I., Moţiu:, F. Contracte civile speciale.Teorie şi practică judiciară, Bucureşti,
Ed.Lumina Lex, 2000
5. Palita, R., Dragomir,E., Drept Civil, Sinteze pentru pregătirea Examenului de admitere şi
definitivare a Profesiei de Avocat, Bucureşti, Ed.Nomina Lex,2010
6. Deak F., Tratat de drept civil. Contracte speciale. Bucureşti, 1996
7. Macovei. D., Drept civil. Contracte. Iaşi, 1996
8. Chirică. D., Drept civil. Contracte speciale. Cluj-Napoca, 1994. 319 pagini.
9. Deak, F., Cărpenaru. S., Contracte civile şi comerciale. Bucureşti, 1993.
10. Motica, R.I., Contracte civile speciale: teorie si practica. Bucuresti: Lumina Lex, 1998

V. Anexe

15
16