UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS DIN GALAȚI

Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice

SPECIALIZAREA DREPT, ANUL IV, semestrul II, grupa 3

DREPTUL TRANSPORTURILOR

Tema 3 obligatii izvorate din contractul de transport

--de facut bai boule---

Nume și prenume: Poitașu Alexandra - Ionela

Prof. univ. dr. Gheorghe Arat

Asist. univ. dr. Liliana Niculescu

2020
 Cuprins

Capitolul I. Caracteristici generale___________________________________________________3

Capitolul II. Reglementări internaționale aplicabile în domeniul transportului rutier____________6
Capitolul III. Politica transportului rutier_____________________________________________18
Bibliografie____________________________________________________________________19

2
 Capitolul I
Caracteristici generale

Transportul rutier reprezintă o formă de transport terestră dar și un subsistem al sistemului

național al transporturilor care asigură deplasarea în spațiu a mărfurilor și persoanelor cu ajutorul
autovehiculelor (mijloace de transport auto-propulsate) și al mijloacelor tractate (remorci, trailere).
Dezvoltarea economică deosebită a tuturor țărilor europene în a doua jumătate a secolului al
XX-lea, precum și inevitabila creștere a volumului legăturilor economice între acestea au condus la
o dezvoltare corespunzatoare a transporturilor în general, și a transporturilor rutiere în mod
deosebit. Transporturile auto au cunoscut o evoluție ascendentă, atât ca volum al transporturilor, cât
și ca pondere în volumul transporturilor pe alte căi (feroviar, fluvial și prin conducte) datorită
incontestabilelor sale calități.
Mijloacele de transport auto pot pătrunde în locuri în care alte mijloace de transport nu au
accesibilitate, datorită mobilității lor deosebite, constituind astfel o componentă indispensabilă a
transporturilor multimodale. Cu ajutorul acestora, se pot organiza transporturi directe de la furnizor
la beneficiarul mărfurilor din toată țara sau străinătate evitându-se transbordările pe parcurs și
consecințele acestora: manipulări costisitoare, pierderi cantitative și calitative, rătăciri de colete, etc.
Dezvoltarea transportului rutier în țara noastră a fost favorizat de:
 existența și dezvoltarea industriei proprii de vehicule rutiere;
 rețeaua de căi de comunicații terestre (care necesită investiții mai mici față de alte mijloace
de transport);
 reteaua de unități service bine dezvoltată.
În traficul rutier, autovehiculul ocupă ponderea cea mai mare față de totalul vehiculelor care
circulă pe căile de comunicații terestre. Parcul național de autovehicule se împarte în 3 mari
categorii: parc de folosință generală, parc de folosință locală și parc de folosință proprie.
 Parcul de autovehicule de folosință generală este organizat în societăți comerciale cu
capital privat; acestea s-au constituit în jurul patrimoniului fostelor autobaze din întreprinderile de
transport auto și s-au încadrat, ca dimensiuni, în rândul societăților comerciale mici și mijlocii, fapt
ce a determinat posibilitatea de privatizare a acestora în termen scurt.
 Parcul de autovehicule de folosință locală e organizat în regii autonome, cu rol în
asigurarea transportului de pasageri.
 Parcul de autovehicule de folosință proprie include autovehicule ce aparțin altor societăți
comerciale, instituții din diferite domenii de activitate și se află, în parte, dispersat de agenții
economici ce au alt profil de activitate decât cel de transpotor.

3
 Avantajele transporturilor cu mijloace auto, întrec cu mult puținele dezavantaje cum ar fi
poluarea și ,,aparentul" consum suplimentar de combustibili. Pe lângă mobilitatea deosebită ce o au,
autovehiculele prezintă:
 adaptabilitate rapidă la orice condiții de teren;
 capacitatea de a completa celelalte moduri de transport care nu pot realiza întregul lanț de
transport și necesită intervenția transportului auto pentru transportul mărfii de la locul de producție
la primul punct de încărcare și la ultimul, de descărcare la destinația finală;
 calitatea de a reprezenta singurul mod de transport care poate efectua, fără colaborarea cu
alte moduri de transport, întreg procesul de transport de la locul de producere a mărfii la locul de
descărcare;
 asigurarea calității mărfurilor perisabile datorită eliminării manipulărilor suplimentare în
timpul transportului;
 asigurarea livrărilor succesive, la termene stabilite care îl scutesc pe beneficiar să creeze
stocuri de siguranță importante, eliminându-se astfel depozitarea excesivă, deprecierea mărfii,
imobilizarea unor importante fonduri bănești în stocuri mari.
Având în vedere aceste caracteristici, transportul rutier a devenit predominant în transportul
bunurilor de larg consum, al fructelor și legumelor în mod deosebit, în transportul de confecții și al
articolelor electronice precum și al celor de cosmetică și farmacie. În ultimul an, transportul rutier a
devenit preponderent în transportul de mobilă precum și în transportul de consolidate. După
producerea terminalelor de containerizare, transportul din și spre aceste terminale se realizează tot
mai mult cu mijloace auto.
În cazul țării noastre, care își produce singură mijloacele auto de care are nevoie și dispune
de combustibili lichizi din producție proprie, cheltuielile în valută pentru transportul internațional
sunt mai mici comparativ cu alte moduri de transport. Singurele cheltuieli în valută sunt taxele de
șosele, alimentarea cu combustibili în exterior, diurna și cazarea conducătorilor auto.
Producția mijloacelor auto prezintă investiții specifice mai mici, iar pregătirea
conducătorilor auto necesită cheltuieli mai reduse și un interval de timp mai scurt decât în celelalte
(mijloace) tipuri de transport.
Politica economică în acest domeniu de activitate este exercitată de către Guvern prin
Ministerul Transporturilor, care, elaborează strategia de dezvoltare și restructurare a transporturilor
conform principiilor promovate de Guvern, având ca scop realizarea obiectivelor economice,
sociale, de apărare a țării și de protecție a mediului ambiant.
Funcția de conducere operativă este exercitată de către ministrul transporturilor împreună cu
șefii de departamente și celelalte cadre de conducere din minister.

4
 Ministerul Transporturilor elaborează și supune aprobării Parlamentului României cadrul
legislativ adecvat acestui domeniu de activitate, în conformitate cu principiile și conceptele
economiei de piață și pe baza relațiilor existente în perioada de tranziție; adoptă măsuri în limita
competențelor stabilite prin lege, pentru dezvoltarea și funționarea transporturilor, în conformitate
cu obligațiile asumate pe plan intern și internațional.
Obiectivul strategic principal al politicii economice în domeniul transportului auto îl
constituie accelerarea restructurării și dezvoltării economiei românești prin crearea unor condiții de
deplasare sigure și eficiente în traficul intern și internațional de mărfuri și de pasageri.
Elementele constitutive ale transportului auto sunt: drumul, autovehiculul și conducătorul
auto. Asocierea autovehiculului cu drumul este impusă de intercondiționarea dintre parametri
constructivi și funcționali ai acestora. Dezvoltarea transportului auto nu a fost posibilă fără
organizarea rețelei de drumuri publice, drumul condiționând atât mobilitatea cât și gradul de
exploatare a autovehiculelor.
Tendințele ce se manifestă în transportul rutier din România sunt generate de preocupările
specialiștilor de a face acest mijloc de transport cât mai economic și rentabil. Aceste tendinte sunt:
̵ creșterea puterii și a capacității de transport a mijloacelor auto;
̵ extinderea tracțiunii diesel (mult mai economică față de cea pe bază de benzină);
̵ adâncirea specializării mijloacelor auto în legătură cu creșterea părților de marfă și cu
exigențele impuse de transportul diverselor mărfuri;
̵ creșterea preocupărilor pentru realizarea unor mijloace de transport auto cu consumuri
specifice de carburanți cât mai mici;
̵ extinderea cercetărilor pentru construirea unor autovehicule capabile să funcționeze prin
utilizarea altor surse de energie.

5
 Capitolul II
Reglemăntări internaționale aplicabile în domeniul transportului rutier

Reglementările naționale în domeniul transportului rutier sunt foarte diverse de la țară la

țară, iar măsurile de protejare a participării cărăușilor rutieri naționali la traficul internațional sunt
foarte diferite. La toate acestea se adaugă și măsurile de protejare a drumurilor, șoselelor, podurilor,
împotriva uzurii, cauzate de camioane străine care circulă pe teritoriul național, pentru evitarea
poluării mediului înconjurător și de apărare a activității turistice.
În cadrul preocupărilor internaționale pentru unificarea normelor privind transporturile
rutiere au fost elaborate mai multe convenții care facilitează dezvoltarea în continuare a
transporturilor rutiere internaționale. Nu toate aspectele au putut fi reglementate unic, astfel că, în
prezent există reglementări și convenții internaționale multilaterale dar și convenții bilaterale
guvernamentale prin care se reglementează aspecte necuprinse în cele multilaterale.
Reglementările de care trebuie să se țină seama la efectuarea transporturilor rutiere
internaționale sunt:
1. Convenția referitoare la contractul de transport internațional rutier (CMR).
2. Convenția vamală referitoare la transportul internațional de mărfuri sub acoperirea caructului
TIR.
3. Convenția internațională referitoare la transportul mărfurilor perisabile.
4. Convenția asupra circulației rutiere și protocolul privind semnalizarea rutieră.
5. Convenția pentru asigurarea împotriva răspunderii civile (cartea verde).
6. Convenția vamală privind importul temporar al autovehiculelor rutiere.
7. Acordul european privind stabilirea prescripțiilor uniforme administrative pentru efectuarea
transporturilor rutiere de persoane și mărfuri.
8. Acordul european privind transportul internațional al mărfurilor periculoase.
9. Convențiile bilaterale încheiate între țările participante la traficul internațional și protocoalele
internaționale încheiate în baza acestor convenții.
10. Reglementările interne din fiecare țară referitoare la modul de desfăsurare a transporturilor
rutiere pe teritoriul național.
În continuare ne vom ocupa de unele din cele mai importante reglementări ale traficului
internațional rutier de mărfuri.

1. Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri  (CMR)

6
 Semnată la Geneva la 19 mai 1956, CMR aparține seriei de convenții internaționale inițiată
de Comisia Economică ONU pentru Europa (CEE). Prin această convenție sunt reglementate în
mod uniform condițiile generale în care se încheie și se execută contractul de transport rutier de
mărfuri, reprezentat prin ,,Scrisoare de trăsură tip CMR". CMR se aplică oricărui transport
internațional de mărfuri, dacă pentru un astfel de transport a fost încheiat un contract de transport de
mărfuri pe șosele, cu titlu oneros, cu vehicule, dacă locul primirii mărfurilor și locul prevăzut pentru
eliberare, așa cum sunt indicate în contract sunt situate în două țări diferite, din care cel puțin una
este parte contractantă. Țara noastră a aderat la această convenție în baza Decretului
451/20.11.1972.
Conținutul contractului de transport tip CMR
Contractul de transport tip CMR se prezintă sub forma scrisorii de trăsură și se consideră
încheiat atunci când marfa a fost încărcată în autocamioane iar conducătorul auto a semnat
scrisoarea de trăsură de preluare a mărfii.
Scrisoarea de trăsură se întocmește în 3 exemplare originale, semnate de expeditor și
transportator, din care: primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoțește marfa până la
destinație iar al treilea exemplar rămâne la transportator.
Scrisoarea de trăsură trebuie să conțină obligatoriu următoarele elemente:
 numele și adresa expeditorului;
 locul și data întocmirii scrisorii de intenție;
 numele și adresa transportatorului;
 locul și data primirii mărfi pentru transport;
 locul prevăzut pentru eliberarea mărfii;
 numele și adresa destinatarului mărfii ;
 denumirea curentă a mărfii și felul ambalajului;
 numărul coletelor, menționându-se și marcajele respective;
 cantitatea exprimată în kg, precum și în alte unități, după caz (bucăți, perechi);
 instrucțiuni privind formalitățile vamale;
 mențiunea că transportul respectiv este supus regimului stabilit prin CMR și nici unei
alte clauze contrare;
 termenul în care transportul trebuie efectuat; în general, în contractele de transport CMR
se precizează termenul maxim de efectuare al transportului ;
 valoarea declarată a mărfii; răspunderea cărăușului este limitată;
 instrucțiunile expeditorului către transportator cu privire la conservarea calității mărfii
în timpul transportului și manipulării;

7
  lista documentelor remise transportatorului pentru ca acesta să răspundă în caz de
rătăcire sau deteriorare a lor;
 menținerea expresă de interzicere a transbordării mărfii când în contractul comercial de
vanzare se stipulează acest lucru.
Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile și daunele pricinuite transportatorului din
cauza inaxitității datelor înscrise în scrisoarea de trăsură.
Transportatorul este obligat, ca la primirea mărfii, să verifice exactitatea mențiunilor
referitoare la numărul coletelor, cât și starea aparentă a mărfii și a ambalajului ei. Dacă acesta nu
are mijloace rezonabile pentru aceste verificări, el va scrie în scrisoarea de trăsură rezervele sale
care trebuie motivate, precum și rezervele pe care le face cu privire la starea aparentă a mărfii și a
ambalajului ei. Aceste rezerve nu angajează pe expeditor, dacă acesta nu le-a acceptat în mod
expres în scrisoarea de trăsură.
Expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutății brute a mărfii
precum și verificarea conținutului coletelor. La rândul său, transportatorul poate cere plata
cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificării se consemnează în scrisoarea de trăsură. Scrisoarea
de trăsură face dovada condițiilor contractului de transport și a primirii mărfii de către transportator.
Expeditorul răspunde față de cărăuș pentru nedeclararea corectă a mărfii privind
caracteristicile acesteia, care ar putea produce avarierea autovehiculului sau altor mărfuri pe care le
transportă, sau care, ar putea provoca daune persoanelor care vin în contact cu marfa.
În vederea îndeplinirii formalităților vamale și altor formalități ce trebuiesc realizate înainte
de eliberarea mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură sau să pună la dispoziția
transportatorului documentele necesare și să-i furnizeze toate informațiile cerute. Transportatorul nu
e obligat dacă aceste documente și informații sunt exacte sau suficiente.
Modificarea contractului de transport rutier
Contractul de transport tip CMR poate fi modificat și după semnare, la cererea
expeditorului, însă în numai anumite condiții.
Expeditorul poate cere transportatorului urmatoarele:
a) oprirea transportului pe parcurs;
b) schimbarea locului de eliberare prevăzut inițial în contractul de transport;
c) eliberarea mărfii unui alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsură.
Acest drept al expeditorului asupra mărfii încetează în cazul în care: marfa a fost eliberată
deja destinatarului; camionul care execută transportul internațional nu mai poate fi interceptat sau
atunci când destinatarul a intrat în posesia celui de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură.
Exercitarea dreptului de modificare ulterioară a contractului de transport internațional se
poate face în baza prezentării primului exemplar al scrisorii de trăsură în care se înscriu noile
8
instrucțiuni ce se dau transportatorului. Cărăușul este obligat să efectueze aceste dispoziții
ulterioare, numai daca expeditorul accepta sa-l despagubeasca pe acesta cu contravaloarea
cheltuielilor suplimentare ce pot aparea ulterior.
Documentele necesare efectuării contractului de transport rutier sunt prevăzute în
regulamentările internaționale multilaterale sau bilaterale, precum și în legislația internă a țărilor de
expediție, a țărilor de tranzit și a țărilor de destinație. Sunt de menționat:
1. Documentele referitoare la conducătorul auto: permis de conducere, pașaport, carnetul
BUCH privind evidența perioadelor de odihnă și de lucru;
2. Documentele referitoare la autovehicul: foaia de parcurs, diagrama tahohraf, certificat de
agreere, carnet de trecere prin vamă CPD, autorizație de transport internațional;
3. Documente referitoare la marfă: scrisoare de transport internațional tip CMR, carnet TIR,
certificat ATP pentru mărfuri perisabile, documentul privind transportul de mărfuri periculoase dacă
e cazul.
Dificultăți la eliberarea mărfurilor la destinație
În practică apar deseori situații în care cărăușul nu poate preda marfa destinatarului prevăzut
în contract, fie că acesta refuză preluarea, fie că nu îl poate identifica. Dacă destinatarul refuză
primirea mărfii, expeditorul poate să dispună de aceasta fără a mai fi necesar să prezinte cărăușului
al doilea exemplar al scrisorii de trăsură.
Dacă, după refuzul de primire al mărfii de către destinatar nu se dispune de către încărcător
asupra procedeului de urmat, cărăușul poate descărca marfa la un antrepozitar sau în magaziile
proprii.
Deci, întreaga răspundere pentru greutățile produse la eliberare cade asupra încărcătorului,
care va suporta cheltuielile legale descărcare/încărcare, antrepozitare precum și cele legate de
calitatea conservării mărfii.
În cazul mărfurilor perisabile, când nu sunt instrucțiuni din partea expeditorului,
transportatorul poate să procedeze la vânzarea mărfii, pentru a evita deprecierea ei. Dacă
cheltuielile care grevează marfa depășesc suma obținută prin vânzare, transportatorul are dreptul să
recupereze diferența de la expeditor.
Răspunderea transportatorilor auto
Conform CMR, cărăușul este obligat ca la preluarea mărfii de la predator să verifice
cantitatea și celelalte mențiuni din scrisoarea de trăsură. Cărăușul asista la încărcarea mărfii și
confirmă cele înscrise în scrisoarea de trăsură prin conducătorul auto. În cazul când nu s-a făcut nici
o mențiune pe scrisoarea de trăsură, se presupune că a fost preluată în bune condiții și în
conformitate cu cele descrise în documentul menționat.

9
 Cărăușul nu poate fi exonerat de răspundere pe motiv că șoferul nu a putut să constate dacă
s-a încărcat toată cantitatea sau că unele colete au fost avariate.
Transportatorul răspunde de pierderea totală sau parțială a mărfii, precum și de avarierea
care a avut loc în timpul executării transportului.
Sunt însă câteva situații în care cărăușul nu răspunde de pierderea sau avarierea mărfii:
1) S-au folosit autocamioane descoperite (fără prelate) dacă acest lucru a fost convenit în
prealabil cu predatorul și a fost menționat expres în scrisoarea de trăsură.
2) Avarierea sau pierderea ca urmare a unui ambalaj defectuos sau necorespunzător
specificului mărfii.
3) Operațiunile de încărcare, descărcare și stivuire s-au făcut de către expeditor, destinatar sau
persoana împuternicită de aceștia.
4) Avarierea, pierderea totală sau parțială s-au produs ca urmare a însăți naturii mărfurilor.
5) Rătăcirea și pierderea s-au datorat insuficienței sau imperfecțiunii marcajelor făcute de
expeditor pe colete.
6) Transportul de animale vii.
Pentru toate aceste cazuri cărăușul nu răspunde cu condiția de a face dovada că a luat toate
măsurile care interveneau în mod normal și că s-a conformat instrucțiunilor date de expeditor.
Cărăușul rutier trebuie să conserve calitatea și cantitatea mărfii în timpul transportului și s-o
predea în bune condiții la timpul prevăzut în contract.
Cărăușul răspunde pentru executarea cu întârziere a contractului de transport.
În convenția CMR se prevede că o marfă poate fi considerată ca pierdută dacă au trecut 30
de zile de la termenul de eliberare prevăzut în contract, lipsa unui astfel de termen, dacă au trecut 60
de zile de la data predării mărfii de către expeditor cărăușului. Transportatorul este obligat să
despăgubească pe expeditor cu o sumă egală cu valoarea mărfii pierdute.
Dacă transportul se execută în baza unui singur contract, de către mai mulți cărăuși rutieri
succesivi, fiecare dintre participanți răspunde pentru executarea contractului de transport pe total.
Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent preia și scrisoarea de trăsură pe care
va scrie numele și adresa, eliberându-i în schimb o confirmare de primire.
Transportatorul care a plătit despăgubiri expeditorului sau destinatarului are drept de regres
contra celorlalți participanți la executarea contractului de transport rutier.
Reclamațiile se întocmesc în scris în baza procesului-verbal ce se întocmește la primirea
mărfii sau în baza unor acte doveditoare dacă constatarea avariei sau pierderii mărfii s-a făcut după
eliberare. Acest lucru este posibil numai când la eliberare, marfa era aparent bună cantitativ și
aparent cantitatea era conformă cu cea înscrisă în documente. Reclamațiile privind calitatea se

10
depun în maximum 7 zile de la eliberarea mărfii, iar cele privind despăgubirea provocată de
întârzierea la eliberare cel mai târziu 21 de zile după această dată.
Termenul de prescripție pentru acționare în justitie este de un an, iar în caz de dol, acest
termen este de trei ani. O reclamație scrisă suspendă prescripția până în ziua când transportatorul
respinge în scris pretenția și restituie reclamantului documentele anexate.

2. Convenția vamală referitoare la transportul internațional sub acoperirea carnetelor

T.I.R.
Conventia T.I.R. încheiată la Geneva, la 15 ianuarie 1959, acordă transportatorilor avantaje
de ordin vamal, menite să faciliteze traficul internațional de mărfuri. Țara noastră a aderat la această
convenție în anul 1963.
Autovehiculele care circulă sub acoperirea carnetelor T.I.R. beneficiază de eliminarea
operatiunilor de deschidere în punctele vamale ale țărilor de tranzit pentru controlul vamal, ceea ce
determină reducerea duratei transportului și diminuează posibilitatea degradării mărfurilor
perisabile. De asemenea, carnetul T.I.R. scutește transportatorii de depunerea unor garanții vamale,
proporționale ca mărime cu valoarea mărfurilor transportate.
Pentru fiecare vehicul rutier se întocmește un carnet TIR, valabil pentru o singură călătorie.
Organele vamale din țara de expediere, după controlul vamal al autocamionului respectiv,
aplică acestuia sigiliile TIR. Organele vamale din țările de tranzit controlează autocamioanele
numai sumar, verificând în special starea sigiliilor. În cazuri extreme ele pot ordona desfacerea unor
sigilii, care apoi vor fi înlocuite cu altele, a căror serie va fi menționată în carnetul TIR, purtat de
conducătorul autocamionului respectiv.
În țara noastră, "ROMTRANS" îndeplinește rolul de Asociație garanta pentru aplicarea
Convenției TIR pentru autocamioanele românești și străine care circulă prin România sub
acoperirea carnetelor TIR.
Convenția referitoare la contractul de transport internațional al mărfurilor pe calea rutieră
(C.M.R.) semnată la Geneva, la 19 mai 1956, CMR aparține seriei de convenții internaționale
inițiate de Comisia Economică ONU pentru Europa (CEE). Prin această convenție sunt
reglementate, în mod uniform, condițiile generale în care se încheie și se execută contractul de
transport rutier de mărfuri, reprezentat de scrisoarea de trăsură CMR.
CMR se aplică oricărui transport internațional de mărfuri cu vehicule, în cazul în care pentru
un astfel de transport a fost încheiat un contract de transport de mărfuri pe șosele, cu titlu oneros,
dacă locul primirii mărfurilor și locul prevăzut pentru eliberare, așa cum sunt indicate în contract,
sunt situate în două țări diferite, din care cel puțin una este țara contractantă, independent de
domiciliul și naționalitatea părților contractante.
11
 Țara noastră a aderat în această convenție în baza Decretului 451/20.XI.1972.

3. Asociația internațională pentru transportul de mărfuri perisabile (Transfrigoroute

Europe).
Organizația intereuropeană a transportului profesional rutier de mărfuri perisabile sub
temperatură dirijată, Transfrigoroute, ființează de la 28 martie 1955, ca urmare a initiațivei Comisiei
Economice a ONU pentru Europa.
Înființată sub auspiciile IRU, această organizație și-a propus realizarea următoarelor
obiective:
o coordonarea și schimbul de experiență cu întreprinderile și grupările naționale aderente;
o elaborarea unor studii pe probleme legate de transportul rutier de mărfuri sub temperatură
dirijată, a tarifelor și condițiilor de transport pentru mărfuri perisabile;
o publicitatea și coordonarea acesteia în vederea promovării transportului rutier al mărfurilor
perisabile;
o studiul tarifelor și al condițiilor de transport referitoare la transportul rutier european cu
vehicule sub temperatură dirijată.
Transfrigoroute Europe nu este o simplă asociație, ci un organism care favorizează
cooperarea economică și tehnică pe plan european, elaborarea unor convenții tarifare, uniformizarea
condițiilor de transport, etc. Acestui organism i se datorează elaborarea Acordului european pentru
transportul mărfurilor perisabile, în anul 1959, care prevede procedura de admitere a produselor
producătorilor și importatorilor afiliați.
De asemenea, Transfrigoroute Europe poate pune la dispoziția membrilor săi avantajele unei
rețele europene de aprovizionare cu carburanți a autocamioanelor (fără o plată imediată), datorită
unui contract încheiat cu Deutscher Kraft-verkehr (DKV).
În țara noastră nu este constituit un grup național al întreprinderilor care au ca obiect de
activitate transportul mărfurilor perisabile, deși acest lucru s-ar impune, datorită importanței
crescânde a transportului de produse perisabile.

4. Acordul european privitor la transportul mărfurilor periculoase pe șosele (ADR).

Acest acord a luat ființă la 30 septembrie 1957 fiind în vigoare în Anglia, Austria, Belgia,
Elvetia, Franța, Italia, Luxemburg, Iugoslavia, Olanda, Portugalia. El se aplică transporturilor
efectuate (chiar și în tranzit) pe teritoriul a cel puțin două țări, părți ale acordului și numai pe
teritoriul lor. România a aderat la A.D.R. în 1994.

12
 5. Convenția asupra circulației rutiere și Protocolul privind semnalizarea rutieră.
Acestea au fost elaborate în cadrul Conferinței Națiunilor Unite cu privire la traficul rutier
(Geneva, 1949) și îmbunătățite la Conferința de la Viena (1968). Ele conțin dispoziții referitoare la
caracteristicile tehnice ale autovehiculelor și codurile de semnalizare rutieră. România a aderat la
aceste reglementări rutiere prin Decretul nr. 442/1968.

6. Acorduri și conventii bilaterale încheiate de țara noastră cu diferite țări europene.

Prin intermediul acestora, părțile contractante își acordă reciproc o serie de avantaje cum
sunt:
 necontingentarea numărului de curse și scutirea reciprocă de orice fel de taxe și impozite;
 scutiri reciproce de orice fel de taxe și impozite pentru un număr contingent de călătorii pe
bază de autorizație;
 reducerea parțială a taxelor și impozitelor pentru un număr contingentat de călătorii;
 acordarea unor contingente de călătorii pe bază de autorizație, cu plată integrală a taxelor și
impozitelor.
Înlesnirile pe care părțile și le acordă reciproc depind de regimul autorizațiilor de transport
statuat în acordul sau convenția reciprocă. Aceste autorizații pot fi: permanente (asigurând dreptul
efectuării unui număr nelimitat de curse dus-întors, într-o perioadă de timp, de regulă un an
calendaristic) sau, pe călătorie, care dă dreptul la o singură călătorie dus-întors în perioada de
valabilitate respectivă.
În cadrul acordurilor bilaterale se mai reglementează și alte aspecte cum ar fi:
 problema folosirii autostrăzilor particulare și a podurilor;
 impozitul pe venitul realizat;
 problema aprovizionării cu combustibil si lubrefianți;
 plata de taxe vamale cand se depășește cantitatea specificată;
 documente referitoare la marfă, pe care trebuie să le aibă un autovehicul și cele care privesc
conducătorul auto, măsuri și sancțiuni ce se pot aplica celor care încalcă prevederile convenției;
 modul de soluționare (care pot) a litigiilor care pot interveni;
 perioada de valabilitate a acordurilor.

Convenții și acorduri semnate de România cu privire la transportul rutier

internațional:
 ADR – Acordul european referitor la transportul rutier internațional de mărfuri periculoase
încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin legea 31/1994;
13
  AETR – Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează
transporturi rutiere internaționale, inclusiv anexele acestuia, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la
care România a aderat prin legea 101/1994;
 CMR – Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, la
care România a aderat prin Decretul 451/1972;
 TIR – Convenția vamală relativă la transportul internațional al mărfurilor sub acoperirea
carnetelor TIR, întocmită la Geneva la 14 noiembrie 1975, la care România a aderat prin Decretul
420/1979;
 AGTC – Acordul european din anul 1991 privind marile linii de transport internațional
combinat și instalații conexe (AGTC), privind transportul combinat pe căi navigabile interioare,
adoptat la Geneva la 17 ianuarie 1997, la care România a aderat prin Ordonanța nr. 74 din 25 august
1998;
 ATP – Acordul cu privire la transporturile internaționale de produse perisabile și cu privire
la transporturile speciale care trebuie folosite pentru transporturi (ATP), adoptat la Geneva la 1
septembrie 1970 la care România a aderat prin Ordonanța nr. 75 din 25 august 1998.

În Romania transporturile rutiere si activitatile conexe acestora sunt reglementate prin

acte normative care vizeaza urmatoarele aspecte:
 organizarea si efectuarea transporturilor rutiere
 Ordonanța 19/1997 privind transporturile;
 Ordonanța 44/1997 privind transporturile rutiere;
 Legea 105/2000 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 44/1997 privind
transporturile rutiere și respingerea Ordonanței Guvernului nr. 73/1998 pentru modificarea și
completarea Ordonanței Guvernului nr. 44/1997 privind transportul rutier;
 Ordonanța 1842/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare și
efectuare a transporturilor rutiere și activităților conexe acestora;
 Ordinul 1187/2002 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de
autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin
Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor și locuintei nr. 1842/2001;
 Ordinul 1842/2001 privind modificarea tarifelor pentru prestațiile de servicii specifice
efectuate de Autoritatea Rutieră Română – ARR;
 Ordonanța 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere și a perioadelor de
odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naționale;
 Hotărârea 1374/2000 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea etapizată în traficul
intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internațional al
14
mărfurilor periculoase (ADR), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a
aderat prin Legea nr. 31/1994.
 Ordonante privind infrastructura
 Ordonanța 43/1997 privind regimul drumurilor;
 Ordinul 991/1999 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea și efectuarea
transporturilor rutiere cu greutăți și/sau dimensiuni de gabarit care depășesc limitele maxime
prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor;
 Ordonanța 79/2001 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.
43/1997 privind regimul drumurilor;
 Ordinul 41/2002 pentru aprobarea listelor cuprinzand drumurile publice cu limitele
maselor maxime admise pentru vehicule de transport marfa;
 Ordonanta 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de
transport rutier;
 Legea 424/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind
introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier;
 Ordinul 635/2002 privind aprobarea Listei tarifelor pentru depășirea limitelor admise de
greutate și/sau gabarit de către autovehicule înmatriculate în România.
 Pregătire și perfecționare profesională
 Ordinul 82/1995 privind eliberarea certificatelor de atestare profesională pentru șoferii
care efectuează transporturi de produse clasificate periculoase în conformitate cu prevederile
Acordului european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase ADR;
 Ordinul 226/1999 privind aprobarea Regulamentului pentru desemnarea și calificarea
profesională a consilierilor de siguranță pentru transportul rutier, feroviar sau pe căile
navigabile interioare, al mărfurilor periculoase;
 Ordinul 761/1999 privind desemnarea, pregatirea si atestarea profesionala a persoanelor
care conduc permanent si efectiv activitati de transport rutier;
 Ordinul 150/1999 privind obținerea certificatelor de pregătire profesională de către
conducătorii autovehiculelor de transport mărfuri, a căror masă autorizată este mai mare de 7,5
tone, precum și de către conducatorii autovehiculelor de transport rutier de persoane.
 Tehnic
 Ordinul 756/2002 privind înlocuirea anexei Reglementări privind certificarea încadrării
vehiculelor rutiere, înmatriculate, în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere,
protecția mediului și folosința conform destinației, prin inspecție tehnică periodică – RNTR 1 la
Ordinul ministrului transporturilor nr. 353/1998;

15
  Ordinul 1938/2001 pentru aprobarea Reglementărilor privind condițiile tehnice pe care
trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulație pe drumurile
publice din Romania – RNTR 2;
 Ordinul 592/1998 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea în vederea
admiterii în circulație pe drumurile publice din România, agregarea și efectuarea inspecției
tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului de mărfuri periculoase – RNTR 3;
 Ordinul 1006/2001 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului
transporturilor nr. 536/1997 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea și/sau
omologarea echipamentelor, pieselor de schimb și materialelor utilizate la vehicule rutiere,
precum și evaluarea capacității tehnice și autorizarea agenților economici care prestează
servicii de reparație, reglare și/sau desfașoară activități de reconstrucție a vehiculelor rutiere –
RNTR 4;
 Ordinul 208/2000 pentru aprobarea Reglementarilor privind agrearea si verificarea
tehnica a vehiculelor destinate transportului de produse perisabile – RNTR 5;
 Ordinul 924/2000 pentru aprobarea Reglementărilor și normelor tehnice privind
modificarea instalațiilor de alimentare a motoarelor autovehiculelor, care au fost omologate
pentru circulația pe drumurile publice din România cu un anumit carburant prevăzut de
constructor, pentru funcționarea și cu gaze petroliere lichefiate (GPL) și autorizarea agenților
economici care execută montarea, reviziile tehnice și repararea instalațiilor de alimentare cu
GPL – RNTR 6;
 Ordinul 1007/2001 pentru aprobarea Reglementărilor și a metodologiei privind
omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora, în vederea admiterii
în circulație pe drumurile publice din România – RNTR 7.
Normele metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților
conexe acestora, aprobate prin ordinul nr. 1842/2001 al Ministerului Lucrărilor Publice,
Transporturilor și Locuinței, prevăd în articolul 7 ca printre alte documente, pentru obținerea de
către operatorul de transport a licenței de transport rutier public sau a licenței de transport rutier în
interes propriu, acesta trebuie să fie recomandat de o asociație profesională cu reprezentativitate,
având structuri și în teritoriu, recunoscută de către MLPLT.
UNTRR, îndeplinind condițiile cerute, eliberează recomandări atât pentru membrii săi cât și
pentru alți operatori de transport (după înscrierea la UNTRR – informativ cotizația pentru o firmă
cu 1-2 autovehicule în trafic național este de 20.000 lei/lună), iar persoanele interesate în obținerea
Atestatului pentru conducerea permanentă și efectivă a activității de transport rutier (conform
Ordinului 761.1999) au posibilitatea de a urma cursuri de pregătire și perfecționare profesională

16
prin intermediul PROMOTRANS, fundație care oferă toate cursurile necesare în vederea obținerii
certificat/atestat solicitat de MLPTL pentru desfășurarea activității de transport rutier.

17
 Capitolul III
Politica transportului rutier

Continua dezvoltare a transporturilor rutiere internaționale în Europa precum și efectuarea

de către transportatorii români a unui volum din ce în ce mai mare de transport în trafic
internațional, au condus la necesitatea realizării unui cadru legal care să reglementeze această
activitate deosebit de importantă și care să asigure desfăsurarea ei cât mai eficientă, cu respectarea
legislației existente în domeniul transporturilor rutiere.
Normele de organizare și efectuare a transporturilor auto internaționale de persoane și
mărfuri sunt aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 233 din 4 mai 1992.
În spiritul Hotărârii Guvernamentale 233/1992 s-a stabilit că, în domeniul transporturilor
rutiere, calitatea serviciilor să fie asigurată și controlată prin sistemul "licenței de transport" și a
"licenței de execuție".
Agenții economici care dețin autovehicule și au ca obiect de activitate transportul
internațional de mărfuri și persoane, transportul interjudețean și județean de persoane și transportul
de mărfuri agabaritice și periculoase pot desfășura această activitate numai pe baza licenței de
transport, conform art.1 .H.G. 223/1992.

18
 Bibliografie

1. Gh. Stancu, Dreptul transporturilor, Ed. Lumina Lex, București, 2000.

2. Cr. Stanciu, Dreptul transporturilor, Ed. C. H. Beck, București, 2008.
3. I. T. Ciobanu, Dreptul transporturilor – Transportul terestru și aerian, Ed. Actami,
București, 1996.

19