Maria Gugulan

JURNALISMUL DE OPINIE: CARACTERISTICI DEFINITORII

„Comentariile sunt libere, dar informaţiile sunt sacre.
Vocea adversarilor are dreptul să se facă auzită
cel puţin în aceeaşi măsură ca cea a prietenilor”
C.P. Scott

Jurnalismul de opinie constituie un element fundamental al jurnalisticii, alături de cel de

informare. Astăzi, succesul instituţiilor media depinde de abilitatea acestora de a stabili un
echilibru între materialele informative şi cele de opinie. Omiterea unor genuri jurnalistice din
paginile ziarelor, de la posturile de radio sau TV, ar însemna monotonie, lipsă de culoare şi,
respectiv, lipsă de cititori/radioascultători/telespectatori. De aceea, pentru un succes garantat,
mass media actuală pledează pentru practicarea întregii palete de genuri jurnalistice.
Spre deosebire de articolele de informare, care au ca scop prezentarea faptelor, relatarea
evenimentelor, evidenţierea personajelor etc., articolele de opinie îşi propun să dezvolte idei, să
livreze opinii, să afirme poziţii. Jurnalistul nu mai pune accentul pe verbul „a şti”, ci pe „a
înţelege”. Altfel spus, jurnalismul de informare pune la curent publicul cu ceea ce se întâmplă în
jur, iar jurnalismul de opinie – îl ajută să se orienteze în viaţa cotidiană, politică, socială,
economică, culturală, formându-şi propriile criterii de evaluare, propria scară de valori. Prin
potenţialul său analitic, jurnalismul se manifestă ca un evaluator al realităţii, iar prin aceasta,
contribuie la formarea sau schimbarea opiniei publice şi a comportamentului social al
auditoriului faţă de problemele luate în discuţie.
Articolele de opinie spun că „suntem împreună; nu sunteţi singuri”. De asemenea, afirmă că
ne asemănăm, mai există cineva care are aceeaşi părere cu noi, ele conferă ziarului o latură
umană.1
Diferenţa dintre jurnalismul de informare și cel de opinie este ilustrată în tabelul numărul 1.

Tabelul nr.1. Caracteristicile de bază ale jurnalismului de informare şi ale jurnalismului de

opinie

Jurnalismul de informare Jurnalismul de opinie

Este domeniul jurnalismului axat pe faptele Este domeniul jurnalismului axat pe comentarea
de interes public. Acesta are menirea de a informaţiei de interes public
răspunde cu rapiditate, oportunitate,
exactitate, acurateţe, echidistanţă şi
obiectivitate, la întrebările: „cine?”, „ce?”,
„unde?”, „când?”, „cum?” şi „de ce?”

1
Lauterer Jock. Ziarul local: cum să scrii pentru publicaţia unei comunităţi. (Traducere de Alina Măriuţ şi Silvia
Chirilă). Iaşi: Polirom, 2010, p. 173
Ziaristul expune faptele (folosite cu scopul
de a informa).
Se mizează pe inteligenţa cititorului
Aticolele sunt obiective, imparţiale,
echidistante. Jurnalistul păstrează o distanţă se apropie cât mai mult de public, să-i fie prieten,
între el şi public.
Prin realizarea materialelor informative se
urmăreşte următoarele obiective:
 supravegherea mediului înconjurător;
 asigurarea continuă şi neîntreruptă a
circuitului informaţional;
 abordarea multidimensională a realităţii;
 promovarea adevărului şi înlăturarea
incertitudinilor;
 ierarhizarea, clasificarea şi poziţionarea
informaţiilor din perspectiva priorităţilor
sociale;
 stocarea informaţiilor generale şi
configurarea imaginii sociale a realităţii;
 promovarea informaţiei utilitare întru
asigurarea orientării în mediul imediat;
 atenţionarea publicului asupra unor
fenomene, situaţii şi tendinţe potenţiale;
 Asigurarea securităţii individului social2
Ziaristul îşi expune opinia în raport cu un
eveniment, emite o judecată de valoare. Faptele în
asemenea materiale au scopul de a argumenta, de
a convinge.
Se apelează la sentimentele şi emoţiile cititorului.
Articolele sunt subiective. Jurnalistul încearcă să
sfătuitor, ghid. Jurnalistul încearcă să convingă
publicul despre un adevăr, indică ce anume este
important şi ce nu.
Prin realizarea materialelor de opinie se
urmăreşte următoarele obiective:
 selectarea şi interpretarea informaţiei în
dependenţă de diverse principii, reprezentări,
norme;
 stabilirea priorităţilor evenimentelor;
 comentarea materialelor informative, analiza
critică, comparativă;
 expunerea ideilor, judecăţilor, punctelor de
vedere particulare ale jurnalistului;

Genurile caracteristice : ştirea, reportajul, Genurile caracteristice: editorialul, comentariul,

interviul, relatarea etc. recenzia, tableta, cronica etc.

Gestionate corect, elementele de comentariu, paginile de opinii, analizele, au menirea de a

pune în valoare evenimentele sau faptele enunţate în ştiri. „Rezumându-se doar la a publica ştiri
fără nici un decupaj de ierarhizare sau de punere în pagină, ziarul s-ar transforma într-un banal
serviciu telefonic, menit să transmită starea vremii sau conotaţia bursieră din ziua respectivă”.3
Însă, e important ca opiniile să fie delimitate de informaţii (şi invers)4: „Jurnalistul face o
distincţie clară între fapte şi opinii şi nu-şi prezintă propriile opinii drept fapte”5, iar
„Materialele de opinie trebuie prezentate în paginile/emisiunile/rubricile special dedicate sau

2
Stepanov Georgeta. Introducere în studiul jurnalismului. Chişinău, CEP USM, 2010, p. 146-147
3
Preda Sorin. Jurnalismul cultural şi de opinie. Iaşi: Polirom, 2006, p.144
4
Se consideră că Horace Greely, unul dintre cei mai influenţi editorialişti din secolul al XIX-lea (şi un susţinător al
abolirii sclaviei), este cel care a introdus, în anul 1841, la New York Tribune, ideea de a separa ştirile de opinie,
realizând pagina editorial, aşa cum o ştim azi.
5
Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (redacţie nouă), principiul 2.7
sunt delimitate grafic de cele de informaţii”.6 În caz contrar, mass media dezinformează,
derutează, publicul, dar nu-l ajută să se orienteze în multitudinea de informaţii.
E important de ştiut că jurnalismul de opinie nu este sinonimul celui de interpretare. A
interpreta, potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, înseamnă a explica, a da unui lucru
sau unui text de legi, o anumită semnificaţie. Aşadar, jurnalismul de interpretare este domeniul
jurnalismului axat pe explicarea informaţiei de interes public. Opinia, însă, presupune şi o
anumită doză de subiectivism; opinia reprezintă o părere, judecată, idee, punct de vedere
particular (asupra unui lucru sau asupra unei persoane). „Opinia este afirmarea unor lucruri care
pretind a fi adevărate, şi a ceva ce este cunoscut drept adevăr incontestabil. Opinia exprimă
preferinţe, aprobare sau dezaprobare”.7 Referindu-se la obiectivitatea materialelor jurnalistice
publicate în ziare sau difuzate la radio şi tv, jurnalistul italian Sergio Turone, afirma în 1987 în
cartea sa „Come diventare giornalista ”, următoarele: „informaţie obiectivă nu există, căci n-ar
putea exista nici chiar utopica societate perfectă. De fapt, în orişicare reporter (şi, deci, în orice
ziar) operează un legitim filtru interpretativ care, prin însăşi selectarea ştirilor destinate
publicării ori a evenimentelor ce urmează a fi evidenţiate, recurge în mod necesar la criterii
subiective. Important este ca o atare subiectivitate să derive dintr-o judecată ce şi-o formează
liber jurnalistul în baza tuturor elementelor cunoscute, şi nu sub exerciţiul presiunii” 8.
Reieşind din cele expuse mai sus se poate afirma că deşi „mama” jurnalismului de opinie este
jurnalismul de interpretare, cel de opinie face, totuşi, un pas înainte, deoarece permite o mai
mare degajare în exprimare. Jurnalistul nu se simte obligat să ţină cont de anumite rigori, ci îşi
permite să spună tot ce crede. Potrivit jurnalistului britanic C.P. Scot, anume paginile dedicate
opiniilor sunt locurile în care ziarele şi revistele se pot dezlănţui. Dar, acest lucru nu înseamnă că
în jurnalismul de opinie nu trebuie să se ţină cont de corectitudinea informaţiilor expuse.
Principiul 2.8 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (redacţie nouă),
prevede, în acest sens, următoarele: „ Jurnalistul îşi exprimă opiniile pe o bază factuală, pornind
de la informaţii pe care, de bună credinţă, le consideră adevărate”.
Gama genurilor jurnalismului de opinie diferă de la un autor la altul, de la o regiune la alta.
Recunoscut însă de majoritatea cercetătorilor este comentariul și varietățile acesuia (editorialul,
critica, cronica, recenzia), care abordează realitatea din toate domeniile vieţii: politic, social,
cultural, economic etc. Jurnalistul român Sorin Preda, vorbește despre zece genuri ale
jurnalismului de opinie, dintre care, cinci de dimensiuni mari (editorialul, comentariul, analiza,
însemnarea, cronica) și cinci – genuri minore (revista presei, scrisoarea deschisă, curierul,
horoscopul, vulgarizarea).

6
Idem, principiul 2.9
7
Jurnalismul pentru omul de rând. Chişinău: CIJ, 2002, p.152
8
Moraru Victor. Mass media vs politica. Chişinău: Centrul Editorial al USM, 2001, p. 146-147
 În presa franceză, jurnalismul de opinie include cinci genuri: editorialul, biletul (tableta),
critica, cronica și desenul de presă. Alături de acestea, se înscriu și opiniile din exterior, care
aparțin cititorilor (oameni de rând, scriitori, specialiști în anumite domenii etc.).
În presa sovietică existau patru genuri ale jurnalismului de opinie, numite genuri analitice
(corespondența, articolul, recenzia, revista presei). Din categoria articolelor făcea parte:
editorialul, articolul teoretic și de propagandă, articolul de problemă.
În presa postsovietică, jurnalismul de opinie cuprinde 22 de genuri: raportul analitic,
corespondenţa analitică, interviul analitic, sondajul analitic, conversaţia, comentariul, rezumatul,
ancheta, monitorizarea, evaluarea, recenzia, articolul (articolul de analiză generală, articolul de
analiză tactică, articolul de polemică), investigaţia jurnalistică, revista, trecerea în revistă,
previziuni, versiunea, experimentul, scrisoarea, mărturisirea (izvoare verbale), recomandarea,
comunicatul de presă analitic. Caracteristicile de bază ale acestor genuri sunt preluate, în mare
parte, din jurnalismul sovietic. Principala întrebare care domină textele analitice din presa rusă
este: „Pe cine avantajează, cine trage foloase din această situaţie? ”. Autorii acestor articole îşi
promovează punctul de vedere, polemizează folosind un limbaj emotiv, citează specialişti în
domeniu, oameni politici şi de cultură încercând, astfel, să convingă cititorul de justeţea celor
expuse.
O tendinţă a presei actuale, atât din Republica Moldova cât şi din întreaga lume, este de a
dedica una sau mai multe pagini de ziar, lucrărilor de analiză, articolelor şi comentariilor,
aparţinând specialiştilor în domeniu (politologi, economişti etc.). Acest lucru conferă profunzime
şi originalitate materialului, dar şi un grad de credibilitate mai înalt, din partea cititorului. În ceea
ce privește audiovizualul, este respectat același principiu: în emisiunile de dezbateri, în care sunt
analizate diverse probleme, alături de specialiștii în domeniul respectiv sau persoanele vizate
direct în conflict, în platou mai este invitat și un analist. Acesta, de obicei, ocupă o poziție
neutră, având scopul de a analiza obiectiv situația.9
Revenind însă la importanța materialelor de opinie, jurnalistul britanic David Randall,
spunea: „Un ziar fără articole de opinie ar fi ca un om fără personalitate”. Şi pe bună dreptate!
Oare cum ar arăta, astăzi, ziarele (din întreaga lume) fără editorialele de pe prima pagină, sau
fără comentariile specialiştilor în domeniu, care ne ajută să pătrundem în esenţa lucrurilor ? Oare
cum ar arăta posturile de televiziune, sau radio, fără emisiunile de dezbateri?
- Indiscutabil, lipsite de farmec şi, chiar, plictisitoare !
Literatura recomandată:
1. Jurnalismul pentru omul de rând. Chişinău: CIJ,2002, 156 p

9
Drept exemplu în acest sens, poate servi emisiunea Fabrika de la postul de televiziune Publika TV, care îl are ca
invitat permanent pe analistul politic Igor Boțan
2. Randall David “Jurnalistul universal”. Iaşi, Polirom, 1998, 272 p
3. Preda Sorin. Jurnalismul cultural şi de opinie. Iaşi: Polirom, 2006, 232 p.
4. Grigoryan Mark. Manual de jurnalism. – Chişinău: Centrul Independent de jurnalism,
2008. 192p.
5. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Bucureşti: Univers enciclopedic, 2008
6. Coval D, Gorincioi G. Genurile presei sovietice. Chișinău: Cartea Moldovenească, 1983,
359 p
7. Agnés Yves. Manuel de journalisme. Écrire pour le journal. Paris: La Découverte, 2002,
448 p.
8. Moraru Victor. Mass media vs politica. Chişinău: Centrul editorial al USM, 2001, 206 p.
9. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (redacţie nouă).
10. Тертычный А.А. Жанры периодической печати. Учебные пособие. Москва: Аспект
Пресс, 2000
11. Lauterer Jock. Ziarul local: cum să scrii pentru publicaţia unei comunităţi. (Traducere de
Alina Mariuţ şi Silvia Chirilă). Iaşi, 2010, 456 p.