Cîrciumaru Raluca-Georgiana

Clasa a XII-a D

SCRISOAREA LUI NEACȘU

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (aproximată la 1521) este cel mai vechi document păstrat
scris în limba română. Ea a fost descoperită în 1894 de către Friedrich Stenner în Arhivele
Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu
pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui
Mohammed-Beg prin Țara Românească.

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hanăș Begner (Hans Benkner) a
fost redactată probabil în 29 - 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-
Muscel). În scrisoare nu este menționată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza
evenimentelor istorice descrise și a persoanelor implicate. Din acea vreme mai există și alte
documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman I.

Scrisoarea se încadrează în ansamblul istoric al relațiilor foarte strânse dintre negustorii sași din
Brașov și cei din orașele din Moldova
și Țara Românească. Numele lui
Neacșu Lupu este menționat deja într-
un document din anii 1510 -1512 în
legătură cu un proces de datorii pe
care îl avea cu negustorii brașoveni.
Hans Benkner este cunoscut ca jude
sau primar al Brașovului din 1511.
Numele care apare în epilogul
Tetraevanghelului din 1561 al lui
Coresi, este cel al fiului său Johann
Benkner care este prezentat ca
sprijinitor al scrierilor în limba română
: ...mai bine a grăi cinci cuvinte cu
înțeles decât 10 mie de cuvinte
neînțelese în limbâ striinâ....

Textul a fost scris cu litere chirilice și se compune din trei părți:

O adresare în slavă, cu traducere:

"Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov
mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu
dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din
Câmpulung, n. n.).

Conținutul scrisorii propriu-zis:

I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul
au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
Cîrciumaru Raluca-Georgiana
Clasa a XII-a D

I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii
lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul
cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de
generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren
Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de
domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară
domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile
vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

Formula finală în slavă, cu traducere:

I bog te veselit. Amin."(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)

De remarcat este faptul că forma limbii române folosite în scrisoare este foarte asemănătoare
celei folosite în prezent. Aurel Nicolescu arată în observațiile sale lexicale asupra textului, că nu
mai puțin de 175 din totalul de 190 de cuvinte românești folosite în text au origine latină,
excluzând cuvintele repetate și substantivele proprii. Unele din formele incorecte se datorează
scrierii cu litere chirilice, care are probleme cu notarea unor sunete românești ca î și ă.

Textul are unele particularități fonetice (în ceale, diftongul ea nu s-a redus încă la e; apare forma
mai veche, pre a prepoziției pe provenit din latinescul per etc.) și gramaticale (de exemplu forma
unică pentru persoana a III-a singular și plural a auxiliarului a avea : au).

Clară, concisă, cursivă, expresivitatea limbii române în Scrisoarea lui Neacşu este datorată şi
elementelor latine. Fondul latin, arată lingviştii care se ocupă cu statistica, reprezintă 92,31%, cu
o frecvenţă absolută de 89,47%. Se mai constată că, din cele 112 unităţi ale textului, 67 cuvinte
de origine latină pot fi aflate şi în alte 7 limbi neolatine. Concluzia este că limba română, la
momentul apariţiei ei în scris, era pe deplin şi de multă vreme participantă la panromanismul
european.

Autorul ei este un Neacşu Lupu din Câmpulung. Cu numele întreg îl cunoaştem încă din timpul
domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512), dintr-un document care îl menţionează ca având un
proces de datorii cu negustorii braşoveni. Se pare că el însuşi făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi
avea oameni (printre alţii chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii) anume de le
petreceau din sudul Dunării prin Ţara Românească şi de aici în oraşele din Transilvania. Aşa s-ar
explica legatura lui cu junele Braşovului care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu
manevrele armatelor turceşti.
Cîrciumaru Raluca-Georgiana
Clasa a XII-a D

Despre adresant, Ioan, Johannes ori Hans, Hanăş, Benkner, Bengner, Beagnăr – în funcţie de
pronunţiile română, germană sau maghiară ale acestui nume – ştim că era judeţul (primarul,
primul magistrat, Burgermeisterul) cetăţii Braşovului. Documentele arată că ocupa această
funcţie şi în 1511, dar şi multă vreme după data primirii scrisorii de la Neacşu din Câmpulung, în
1545 şi în 1559. (Putem însă presupune foarte bine că au fost doi Burgermeisteri ai Braşovului cu
acest nume, tată şi fiu, ştiut fiind că, în multe cazuri, magistratura cetăţii se moştenea). La 1559
sprijinea pe diaconul Coresi spre a tipări Întrebarea creştinească, care nu este altceva decât
traducerea Catehismului lutheran. Împreună cu alţi doi fruntaşi ai comunităţii săseşti, Fuchs şi
Honterus (acesta din urmă fiind celebrul predicator şi cărturar, militantul cel mai activ al
lutheranismului), întemeiase la Braşov o „moară” de hârtie, prima întreprindere de acest fel de pe
teritoriul românesc. Ştia bine româneşte şi încuraja scrisul în limba română, îndemnând pe
români la îmbraţişarea lutheranismului, cum aflăm din Cronicon Fuchsis-Lupinae Oltarium
(editată de J.Trausch în 1848). În acest sens Coresi îl şi pomeneşte în predoslovia
Evangheliarului de la 1560.

Împăratul despre care Scrisoarea informează că „au eşit den Sofiia”, nu este altul decât Soliman
al II-lea Magnificul, supranumit şi Cuceritorul, Legislatorul. A fost cel mai mare sultan al turcilor
din toate timpurile. Sub domnia lui imperiul atinge culmea puterii militare şi politice. În vremea de
care care ne ocupăm aici pregătea marea campanie de cucerire a Ungariei, campanie ce va lua
sfârşit după cinci ani, în 1525, odată cu bătălia de la Mohacs. Obişnuia să pună să i se ţină un
jurnal de campanie foarte amănunţit. Graţie acestui jurnal, raportat de istorici, scrisoarea boierului
Neacşu a putut fi datată foarte precis: 29 sau 30 iunie 1521, când sultanul ordona ieşirea
armatelor sale din Sofia. Dealtminteri privind pregătirile lui Soliman şi ale generalului său
Mehamet-beg, la sudul Dunării, există încă vreo 15 scrisori din aceeaşi vreme, în latineşte,
adresate de regele Ungariei, Ludovic al II-lea Iagelonul, papei, regilor Angliei şi Poloniei, ca şi
vasalilor săi din Transilvania.

Mehamet-beg, „lotrul”, era sângeapul Nicopolei, cunoscut şi sub numele de Mehmet fiul lui Ali-
beg Mihaloglu, unul dintre cei mai activi colaboratori ai sultanului. În aprilie 1508 instala pe tronul
Ţării Româneşti pe Mihnea zis „cel rău”, peste doi ani, în 1510, garanta pentru Vlăduţ, fiul lui Vlad
Călugărul, mijlocind împăcarea cu partida Craioveştilor, în martie-mai 1522, izgonea pe
Theodosie, fiul lui Neagoe Basarab, instaura, pentru scurt timp administraţia turcească, cu paşale
şi subpaşale, numiţi să guverneze oraşele şi satele ţării etc.

„Băsărăb” este Neagoe Basarab care urcase pe tronul Ţării Româneşti în 1512 şi avea să mai
domnească până la 15 septembrie 1521, când murea, la trei luni numai de la evenimentele la
care ne referim.

Actul de naştere al limbii române scrise are, prin chiar conţinutul său, o valoare deosebit de
semnificativă, definitorie pentru misiunea poporului nostru de-a lungul veacurilor: un român de
dincoace de munţi avertiza pe ardeleni de pericolul unei invazii turceşti. Indirect, în planul strict al
culturii şi în genere al vieţii spirituale, de care fenomenul limbii este atât de intim legat,
evenimentul consemnat aici explică totodată şi cauza pentru care cuvântul românesc scris a
apărut relativ atât de târziu. (Scrisoarea lui Neacşu e contemporană cu Luther, cu Nicolaus
Copernic şi Ludovigo Ariosto, cu Margareta de Navara, François Rabelais şi Albrecht Dürer; la
apariţia ei Leonardo da Vinci murise de doi ani!). Starea aceasta de lucruri va continua încă multă
vreme de aici înainte.
Cîrciumaru Raluca-Georgiana
Clasa a XII-a D

O copie autentică a documentului se află şi în Muzeu Tiparului din Târgovişte, alături de alte
“nestemate” ale scriiturii româneşti - „Liturghier” (1508), „Octoih” (1510) şi „Evanghelier” (1512) -
primele cărţi bisericeşti tipărite la Târgovişte de călugărul Macarie în vremea domnitorului Radu
cel Mare sau „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, una dintre cele mai vechi
capodopere ale literaturii vechi.

BIBLIOGRAFIE
https://ro.wikipedia.org/wiki/Scrisoarea_lui_Neac%C8%99u
http://www.cimec.ro/istorie/neacsu/rom/scrisoare.htm
http://adevarul.ro/locale/targoviste/scrisoarea-neacsu-campulung-secretele-celui-mai-vechi-
document-scris-limba-romana-1_578a06675ab6550cb8e872fd/index.html
https://foaienationala.ro/scrisoarea-lui-neacu-din-cmpulung-1521-primul-text-limba-romn.html