„Cunoaste-te pe tine insuti”

...Un sfat primit de la Socrates acum cateva mii de ani rasuna si astazi pe
planeta Terra, fiind poate unul dintre cel mai greu de urmat sfaturi ce au fost
oferite omenirii. Sa te cunosti pe tine insuti, sa-ti descoperi personalitatea, sa te
intelegi, poate chiar sa fi capabil sa te incadrezi intr-o anumita categorie.
Inevitabila este intrebarea „De ce imi este atat de greu sa ma cunosc pe
mine? Doar eu imi stiu gandurile, sentimentele...” Odata ce devenim constienti
de adevar si il acceptam sub forma sa bruta, raspunsul este unul simplu,poate
chiar banal. Celor mai multi dintre noi ne este dificil sa ne autoanalizam intr-o
maniera obiectiva. Mult mai usor este sa devii patetic, sa te complaci in situatia
respectiva, sa-ti gasesti scuze; nu este ceva gresit in a gasi scuze, problema este
ca ne gasim scuze care insa nu ar fi valide in cazul altor persoane aflate in
aceeiasi situatie.
A fi sincer cu propria persoana, a-ti recunoaste atat calitatile cat si
defectele de fata cu ceilalti dar si fata de tine inseamna sa te accepti asa cum
esti. Nu trebuie exclusa desigur nici dorinta de schimbare, de reinventare sau
necesitatea de o continua transformare. Cu toate ca poate suna absurd, uneori
pur si simplu parca nu am vrea sa ne cunoastem, nu am vrea sa fim siguri de o
realitate, in viziunea noastra, prea crunta.
Primul si poate cel mai important pas spre cunoasterea de sine este sa
fim impacati cu ideea ca rasa umana, ca orice alta rasa este imperfecta. Suntem
in posesia ratiunii si a unui suflet, ceea ce ne face mai speciali, dar la baza
suntem lasi, interesati si tinuti ostatici in temnita propriilor instincte. Daca ne
sunt clare aceste aspecte fundamentale ale vietii, ale existentei noastre pe
pamant, reusim sa ne cunoastem mai usor.
Un alt pas este acela de a intelege ca nu vom reusi niciodata sa
intelegem, cunoastem o alta persoana fara a ne cunoaste pe noi insine. Cum sa
accepti pe altcineva, daca nu esti capabil sa te accepti pe tine? Prizonieri in
propriul trup, granitele cunoasterii ne par adesea de netrecut, dar nimic nu este
imposibil pentru totdeauna, ci poate doar pentru o clipa; si apoi, timpul tot noi,
oamenii, il masuram, asa ca uneori „totdeauna” poate fi echivalent cu „o clipa”.
 Voltaire spunea ca „Cea mai inversunata lupta este cu tine insuti. Te afli
in ambele tabere.” Asemenea lupte au loc in interiorul nostru in fiecare zi, chiar
fara ca noi sa ne dam seama. Oare cum ar trebui sa fie? Corect este ca ambele
tabere sa castige/sa piarda simultan , sau ca in orice alta lupta sa fie un
invingator si un invins? In care dintre aceste situatii castigam noi ca si persoane?
Ratiunea vietii ar putea fi puterea noastra ca si oameni, fiinte
predominant mediocre si destul de instabile, de a ramane onesti cu noi insine.
Acesta sa fie oare testul suprem al umanitatii....? Toti ne sfatuiesc sa fim mereu
noi insine....dar daca noi nu stim cine suntem? De unde avem atunci certitudinea
ca nu ne prefacem? Poate ca simtim in adancul fiintei noastre...dar cat de multa
incredere sa avem si in simturi....
Cateodata este suficient sa ne trezim dimineata inainte sa rasara soarele,
sa deschidem fereastra si sa inspiram adanc aerul nou-nascut. Pentru o clipa sa
credem ca viata e simpla, formata din lucruri mici, ca nu e o mare filosofie. Ce
putem avea de pierdut? Intrebarea anterioara este desigur una de interes
personal. Pentru fiecare individ lumea pare a se invarti in jurul sau, el este
centrul propriului univers, caci da...exista mai multe universuri...cati oameni
atatea universuri pe care incercam in fiecare zi sa le impletim intr-un univers
comun. Cand noi trecem in nefiinta, sau pur si simplu renuntam sa mai traim si
ne multumim cu o existenta oarecare in care nu ne afirmam, universul nostru
inceteaza sa mai existe.
Sa te cunosti pe tine insuti inseamna sa fi darz, sa privesti viata direct
in ochi si sa nu te pleci in fata destinului. Doar asa poti trai cu adevarat; altfel te
scufunzi in mocirla propriilor temeri. Ce rost a mai avut viata unui om, daca
acesta nu si-a cunoscut tovarasul alaturi de care si-a trasat linia existentei...adica
pe el insusi?