„Educaţia preşcolară nu se reduce la pregătirea intelectuală ci reprezintă mai cu seamă
educaţia simţurilor, a comportării civilizate, a stăpânirii de sine, a voinţei, a creativităţii şi autonomiei personale, a atitudinii pozitive faţă de semeni şi mediul ambiant. Eforturile de reînnoire a educaţiei preşcolare pun accentul pe aspectul formativ, educativ al procesului de influenţare a dezvoltării personalităţii copilului şi de utilizarea unor strategii didactice adecvate vârstei şi caracteristicilor personale ale fiecăruia”. (Voiculescu, Elisabeta, 2003, pag.15). Strategia didactică reprezintă modul de îmbinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor, tehnicilor, formelor de organizare a activităţii, ales de cadrul didactic, în funcţie de condiţii şi facilităţi, de nevoile celui educat. Ea face din activitatea de grupă un act de creaţie a educatoarei şi uneori a preşcolarilor însăşi, fiind condiţia creşterii eficienţei procesului didactic concret. Metoda didactică este o cale, o modalitate concretă de realizare a procesului instructiv şi educativ, ca ansamblu de reguli, principii, norme, procedee, mijloace, prin care se asigură relaţia predare - învăţare (activitatea educatoarei şi preşcolarului) în scopul atingerii unor obiective.Metoda nu are valoare în sine, ci o dobândeşte prin eficienţa activităţii în care este angrenată, prin modul cum ea este aplicată de educator. Pentru obiective complexe, metoda este inclusă într-o strategic didactică, adică într-un ansamblu de metode în care se completează, se compensează, şi devin un demers coerent de educare şi instruire. Cercetările au demonstrat valoarea deosebită a metodelor active, creative, a strategiilor didactice, care cultivă autonomia şi spiritul practic, aplicativ al celor educaţi. Acest fapt sugerează ideea alegerii cu discernământ şi pricepere a strategiei adecvate în funcţie de obiectivele urmărite, de conţinutul propus, de nivelul grupei şi particularităţile fiecărui copil, de priceperea în utilizarea strategiei de către cadrul didactic, şi nu în ultimul rând, de condiţiile şi facilităţile puse la dispoziţie. Modernizarea metodologiei didactice reprezintă un element fundamental al reformei pedagogice deoarece, în formarea copilului, metodele joacă rolul unor preţioase instrumente de cunoaştere a realităţii, de acţiune reală, de integrare în societate. Ele nu privesc doar educatorul, care le vehiculează, ci şi copilul, care devine prin metodele moderne principalul beneficiar al propriei activităţi de descoperire, de activitate reală sau fictivă, însuşindu-şi alături de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, şi calea de a ajunge la ele, de a le utiliza în situaţii noi, de a face transferuri între diferite categorii de cunoştinţe sau de la teorie la practică şi invers. Metoda astfel concepută şi devine un instrument propriu de muncă intelectuală sau productivă, înserându-se în cunoştinţele sale strategice şi procedurale, în competenţele sale reale. Perioadă a gândirii concret - intuitive, preşcolaritatea presupune în mod necesar existenţa unui bogat si variat fond de materiale şi mijloace didactice pe care educatoarea să-1 poată utiliza în orice moment al activităţii cu copiii. Deşi absolut necesare copiilor, materialele didactice si mijloacele didactice trebuie să fie selectate cu mult discernământ, să fie astfel introduse în activităţi încât să nu sufoce libertatea de imaginaţie a copilului prin cantitate sau invers, să nu fie suficiente pentru a-1 sprijini în cunoaştere şi înţelegere. Din punct de vedere al calităţii, ele trebuie să fie estetic realizate, economicoase, prin multifuncţionalitate, uşor de manipulat de către copiii înşişi. Pentru dezvoltarea vorbirii, pot fi utilizate majoritatea aparatelor audio - vizuale, colecţiile de plante, insecte, minerale, materiale figurative - substitute ale realităţii, jocurile, trusele, şiruri de imagini. Un mijloc modern de predare - învăţare introdus deja în grădiniţa de copii, este computerul prevăzut cu programe nivelului de vârstă al copilului.