BANDAJUL CHIRURGICAL

Generalități

Bandajul sau înfășarea chirurgicală reprezintă metoda de fixare a pansamentului sau de

imobilizare temporară a unor regiuni anatomice cu ajutorul feșelor.
Feșele pot fi de tifon, de pânză sau țesătură elastică, de diferite lungimi şi lățimi, în
funcţie de regiunea pe care o acoperă. Lățimea unei feșe este cuprinsă între 5-25 cm, iar
lungimea 1-20 m. Ele se livrează în formă de sul, cu capătul inițial la exterior şi cel terminal în
interior.
Fașa de tifon este cea mai frecvent utilizata, este moale şi se adaptează bine oricărei
regiuni. Se livrează sub formă de suluri cu lățimile mai sus menționate şi cu lungimea de 5 m.
Fașa de pânză este confecționată din orice fel de țesătură în cazul în care nu dispunem de feșe de
tifon şi se pot da lungimi şi lățimi diferite în funcţie de necesitate.

Figura 1

Tot din pânză se confecționează şi bandajele pline ,,basma”, în forma triunghiulară,

pătrată sau dreptunghiulară şi care se folosesc pentru fixarea pansamentului, dar mai ales pentru
imobilizarea temporară a unui membru in caz de fracturi sau luxații.
Fașa elastică este țesută din fire de bumbac şi de latex, nu se deșiră, este ușoară, solidă,
nu jenează mișcările, nu produce stază si se recuperează ușor. Este folosita in bandajul

1
articulațiilor în cazul luxațiilor și pentru profilaxia stazei venoase şi edemului de etiologie
vasculară la nivelul membrelor inferioare.

Figura 2
Înfășarea chirurgicală a avut mai multă întrebuințare până la descoperirea substanțelor
adezive, care au cucerit teren fiind mai economice şi mai manevrabile. În prezent nu se mai
practică reutilizarea feșelor deoarece există riscul de transmitere a unor germeni rezistenți în
urma manevrelor de spălare şi călcare a lor, de aceea după folosire, feșele sunt arse la
crematoriu.

Indicațiile bandajului
 fixarea pansamentului în regiunile în care materialele cu substanțe adezive nu asigură
această cerință (pe extremități, regiunea capului, zona articulațiilor),
 fixarea pansamentelor unor plăgi ușoare situate în regiuni supuse traumatismelor în
timpul activității (mâna, picior),
 efectuarea unui pansament compresiv,
 imobilizarea temporară a membrelor care au fost supuse unor traumatisme (entorse,
luxații, fracturi).

Principiile unui bandaj corect

 să imobilizeze perfect pansamentul pentru protecția plăgii,
 să fie elastică pentru a nu produce leziuni de compresie,
 să fie efectuată cu blândețe şi îndemânare pentru a nu spori suferința bolnavului,
 bandajarea membrelor se începe din porțiunea distală spre cea proximalǎ în sensul
circulației venoase,
 bandajarea trebuie sa înceapă si să se termine la 15-20 cm de plagă,
 să permită mișcări în articulațiile interesate,

2
  capătul feşei va fi plasat opus plăgii şi se va fixa printr-un nod care nu jenează sau cu
leucoplast,
 turele feşei să nu prezinte cute şi să se acopere parțial unele pe altele pentru a nu aluneca.

Tehnica bandajului
Fașa de tifon este ținută în mână dreaptă şi cu ruloul spre cel ce execută se derulează de
la stânga spre dreapta. Bandajarea începe cu 2-3 ture circulare ,,ture de fixare”. Pentru o fixare
sigură, după primul tur, colțul liber al feșii se răsfrânge. Următoarele ture se trag în diverse
moduri (circular, oblic, în evantai, etc.). Terminarea bandajării se efectuează cu 2-3 ture
suprapuse, capătul feșii fixându-se cu ace de siguranță, prin legare sau cu bandă adezivă. În cazul
legării se despică fașa în două, se încrucișează sau se înnoadă capetele şi se leagă în jurul
segmentului respectiv în așa fel încât nodul să nu fie amplasat pe zona afectată sau pe zone de
sprijin. Scoaterea feşei se efectuează prin derularea ei în sens invers sau prin tăiere cu foarfeca
butonată.

Figura 3

În funcţie de regiunea anatomică supusă bandajului, sunt mai multe tipuri de înfășare:
spirală, circulară, în spică, în evantai, în ,,8”, etc.

Tipuri de bandaje
Bandajul circular: se efectuează suprapunând turele de fașă exact una peste alta. Are avantajul
că se execută simplu şi rapid. Dezavantajul constă în faptul că se răsucește, mobilizând
pansamentul de pe plagă. Se aplică pe regiunile cilindrice: cap, gât, braț, abdomen, torace,
articulația pumnului, etc.

3
 Figura 4

Bandajul în spirală: după fixarea feşei cu ture circulare, se trece la ture oblice, conducând-o
șerpuind în așa manieră încât să acopere 1/3 din turele anterioare. Pe alocuri fașa se răsfrânge
prin tehnica numită ,,manevra policelui”, deoarece marginea caudală a fiecărei ture rămâne
depărtată de tegumente. Acest tip de bandajare este indicat de aplicat pe membrele superioare şi
cele inferioare.

Figura 5

Bandajul în evantai: se începe cu ture circulare aplicate deasupra articulației după care se
efectuează o tură oblică deasupra articulației, următoarele ture fiind conduse din ce în ce mai
puțin oblic, ajungând circulare la nivelul liniei articulare. Sub articulație se continuă din nou cu
ture oblice, până la acoperirea completă a regiunii. Este indicată în regiunea cotului
genunchiului, etc.

4
 Figura 6

Bandajul în ,,spic de grâu” sau ,,spică”: se începe cu ture circulare deasupra articulației, pentru
fixarea pansamentului, după care fașa este condusă în forma cifrei ,,8”, fiecare tură acoperind cea
precedentă cu 1/3 sau 2/3. Se termină înfășarea cu ture circulare pe punctul de sprijin. Se indică
în regiuni articulare la rădăcina membrelor (regiunea inghinală, scapulo-humerală), cât şi pentru
executarea unui pansament compresiv după amputație de sân la femei.

Figura 7

Bandajul in forma cifrei ,,8”: se începe cu ture circulare sub articulație, după care turele sunt
conduse oblic peste articulație, continuând cu ale ture circulare deasupra articulației. Se revine
oblic pe fata opusă, încrucișând prima tură ascendentă, după care se continuă în 8 acoperind

5
jumătate din tura anterioară. Se continuă de câteva ori şi se termină bandajul deasupra articulației
cu ture circulare. Este indicată pentru regiunile articulare: articulația cotului, piciorului, mâinii.

Figura 8

Bandajul răsfrânt: se fixează fașă prin ture circulare, după care se continuă oblic în sus până pe
fața anterioară sau posterioară a antebrațului unde se fixează cu ajutorul policelui mâinii stângi şi
apoi se răsfrânge şi continua în jos, înconjurând segmentul posterior, după care iarăși oblic în sus
acoperind jumătatea turei anterioare se continuă până pe fața anterioară a antebrațului unde iarăși
este fixată cu policele, repetând manevra. La sfârșit este fixată cu ture circulare. Aceasta metodă
este indicată de aplicat la nivelul membrelor și are avantajul etanșeității pe toată lungimea sa.

6
 Figura 9

Bandaje pe regiuni

1. Bandajarea calotei craniului se execută sub formă de:

 capelină,
 bandaj recurent (mitra lui Hipocrate).
Capelina se efectuează folosind o singură fașă de către 2 persoane. Inițial fașa este condusă
circular pornind de la protuberanța occipitală, pe deasupra urechii drepte, lăsând libere
pavilioanele auriculare, trecând deasupra arcadelor sprâncenoase, apoi deasupra urechii stângi şi
se continuă cu încă 2 ture circulare până la nivelul frunții, unde se fixează fașa cu ajutorul
policelui şi se răsfrânge până la nivelul regiunii occipitale unde este fixată de ajutor. Se conduce
fașa din spate în fata acoperind bolta craniană cu ture oblice fixate la final prin 2-3 ture circulare.
Se fixează capătul liber al feșii cu leucoplast sau ace de siguranță, în capătul opus regiunii
pansate.
7
 Figura 10

Aceeași tehnică poate fi efectuată de către o singură persoană, când fiecare tură oblică răsfrântă
peste bolta craniană este fixată cu câte o tură circulară până la înfășarea completă a capului
Bandajul recurent (mitra lui Hipocrate) se efectuează cu ajutorul a 2 feșe: una cu ture circulare
fronto-occipitale şi alta cu ture anteroposterioare de acoperire. După fiecare tura feșele se
încrucișează la nivelul regiunii frontale şi cele occipitale. Bandajul recurent se utilizează și la
bontul de amputație.

2. Bandajarea regiunii feței se practică folosind:

 praștia,
 căpăstrul,
 binoclu sau monoclu.
Praștia se folosește la bandajarea nasului. Se confecționează dintr-o fașa lungă de 50-60 cm,
care la ambele capete se despică lung, lăsând la mijloc o porțiune de aproximativ 5 cm lungime
nedespicată, care este aplicată peste pansamentul nasului. Se trec capetele superioare ale feșii sub
pavilionul urechii şi se înnoadă în regiunea occipitală, iar cele inferioare se trec deasupra
urechilor încrucișându-le pe cele superioare, realizând astfel o praștie.

8
 Figura 11

Căpăstrul se folosește pentru fixarea pansamentului de la nivelul bărbiei şi buzelor. Este

confecționat la fel ca şi praștia folosind o fașă cu o lungime de 0,50-1m. Fixăm cu partea
nedespicată pansamentul de la nivelul bărbiei sau buzelor, după care capele inferioare sunt legate
pe calotă, iar cele superioare la ceafă sau se încrucișează în regiunea occipitală şi se leagă în
regiunea frunții.

Figura 12
Monoclul sau binoclul se folosește pentru fixarea pansamentului la nivelul orbitelor.
Monoclul acoperă o singură regiune orbitară. Se efectuează începând cu 2-3 ture circulare
fronto-occipitale după care se conduce fașa oblic peste ochiul pansat, pe sub urechea de aceeași
parte şi se readuce fașa pe frunte, deasupra urechii opuse. Se efectuează din nou o tură circulară

9
fronto-occipitală, apoi oblic repetând succesiunea de ture oblice şi circulare până la acoperirea
completa a ochiului. Se fixează capătul liber al feşei cu leucoplast sau ace de siguranță.

Figura 13
Binoclul acoperă ambele regiuni orbitale. Pentru înfășarea binoculară, în locul turelor circulare
fronto-occipitale, se conduce fașa oblic peste celălalt ochi, turele încrucișând-se deasupra
piramidei nazale unde formează o spice.

Figura 14

10
3. Bandajarea toracelui
Se efectuează pentru fixarea pansamentului la nivelul regiunii toracice cât și pentru imobilizare
în fracturi de coaste şi entorse sau luxații ale umărului şi ale claviculei. Tipurile de bandaje
pentru torace:
 bandajul circular,
 spica sânului,
 imobilizarea Watson-Johnes,
 bandajul Dessault,
 bandajul Velpeau,
 basmaua pentru imobilizarea brațului şi a umărului .
Bandajul circular al toracelui se realizează conducând fașa circular începând din regiunea
inferioară a toracelui 2-3 ture de fixare, după care efectuam ,,manevra policelui” şi se conduce
fașa de jos în sus peste umăr, coborând fașa pe spate pentru a realiza astfel o bretea de susținere
pe umăr, fixând-o apoi cu o tura circulară peste torace. Se repetă manevra pentru a doua bretea
peste celălalt umăr. Se conduce fașa în ture spiralate până în axilă, unde se închei cu 2 ture
circulare.
Spica sânului se începe cu două ture circulare de fixare pe torace, după care se conduce fașa de
jos în sus spre umărul opus sânului de pansat, trecând peste sânul interesat. Se coboară fașa pe
spate prin axila sânului ce trebuie pansat, până în dreptul turei circulare, care se execută de
fiecare dată după ce s-a trecut fașa peste sân şi spate. Se încheie bandajul cu doua ture circulare.
Spica dublă acoperă în mod similar ambii sâni.

Figura 15
11
Imobilizarea Watson-Johnes
 este folosită pentru imobilizarea fracturilor de claviculă,
 se pun pernițe de vată în axile şi pe fața anterioară a umerilor,
 apoi se trece fașa în formă de 8 peste umeri şi prin axile.

Figura 16

Bandajul Dessault
Acest tip de bandaj este cel mai des folosit pentru imobilizarea provizorie pentru leziunile
clavicule își umărului, precum şi ca mijloc de imobilizare provizorie pentru fracturile brațului.
Pentru realizarea acestui tip de bandaj avem nevoie de 4 feșe cu lățimea de 20 cm, vată şi
talc. Inițial se sprijină membrul superior al pacientului , astfel încât brațul şi antebrațul să
formeze un unghi de 90o. Se începe îmbrăcarea toracelui cu ture circulare până sub axilă. Aceste
ture vor izola pielea toracelui şi pielea brațului şi antebrațului, evitând apariția iritației şi chiar a
eroziunii pielii, provocate de transpirația locală. Se introduce în axilă şi în plică cotului o
cantitate mica de vată îmbibată cu talc, după care lipim brațul şi antebrațul de torace cu cotul
îndoit la 90o. Fixăm membrul superior de torace prin ture circulare de fașa care trebuie să
cuprindă brațul, cotul şi antebrațul. Apoi din spate fașa se trece peste umărul lezat, coboară
anterior peste braț, sub cot şi urcă în spate paralel cu brațul. Fașa revine în fața peste umărul
lezat, se îndreaptă oblic sub axilă sănătoasă şi se reîntoarce în fată peste umărul bolnav, coboară
lateral de-a lungul brațului sub cot, apoi susținând antebrațul, se îndreaptă spre toracele opus
făcând o tură circulară de fixare la cot. După această tură de fixare, fașa se trece din nou peste
umărul lezat, coboară anterior, va susține antebrațul, se face iar o tură circulară şi tehnică se
continuă astfel, încât fiecare tură oblică şi circulară să depășească cu câțiva centimetri tura
anterioară. După imobilizarea membrului superior cu 2-3 feșe circulare, întreg antebrațul va fi
întărit cu benzi de leucoplast. Pumnul, mâna şi degetele trebuie sa rămână libere pentru a putea
fi permanent mobilizate.

12
 Figura 17
Același lucru îl putem realiza cu o basma cu 4 colțuri care suspenda membru superior ca într-un
hamac în poziția descrisă şi ale cărei capete se înnoadă în spațiul interscapular şi la ceafă.
Această tehnică este cunoscută sub numele de ,,eșarfa lui Petit”.

Figura 18
Bandajul Velpeau
Acest tip de bandaj are aceleași indicații ca şi bandajul Dessault, de care diferă prin faptul că
imobilizarea membrului se realizează cu cotul fluctuat în unghi ascuțit şi cu mâna fixată pe
umărul opus.
13
 Figura 19

4. Bandajul umărului şi axilei.

La nivelul brațului şi axilei se pot aplica bandaje cu feșe trase în ,,8” sau în spică, precum şi o
basma, care trece pe sub axilă, se încrucișează peste umăr şi se înnoadă sub axila opusă (cravata
biaxilară Mayor). Cu aceste tipuri de bandaje, pe lângă fixarea pansamentului se poate realiza si
compresia regiunii.

Figura 20
14
5. Bandajul degetelor și mâinii.
La nivelul acestor segmente fașa se fixează prin ture circulare la nivelul articulației radio-
carpiene, apoi se duce fașa oblic pe partea dorsală a mânii şi se acoperă degetul respectiv prin
ture în spirală. Pentru auricular şi police, cât şi pentru haluce, bandajul se face în spică.

Figura 21

6. Bandajul regiunii inghinale şi fesiere.

La nivelul acestor regiuni, bandajul este in formă de spică. Fixarea inițială se face prin 2-3 ture
trecute circular pe abdomen, deasupra crestelor iliace. De la această fașă se trece oblic peste
regiunea inghinală, pe fața internă, posterioară şi externă a rădăcinii coapsei de unde urcă iar
oblic, peste regiunea inghinală realizând prima spică ce se continuă printr-un nou circular pe
abdomen dus apoi oblic peste regiunea inghinală până se acoperă.

Figura 22

7. Bandajul regiunii perineale şi anale.

Pentru perineu se folosește fașa în ,,T”. Aceasta fixare a pansamentului se efectuează cu ajutorul
a două feșe. Prima se trece în jurul abdomenului, deasupra crestelor iliace înnodându-se. Ea va
servi ca sprijin pentru a doua fașa care se trece dublu între coapse, acoperind perineul.
15
 Figura 23
8. Bandajul bontului de amputație
Pentru bandajul bontului de amputație se folosește tehnica înfășării recurente cu 2 feșe sau
înfășarea cu o fașă. Se începe prin ture circulare de fixare la 10 cm de plagă, după care se
răsfrânge fașa antero-posterior, ca şi în cazul calotei craniene, până se acoperă tot pansamentul
fixând turele răsfrânte cu ture circulare.

Figura 24
9. Bandajul scrotului
Pansamentul regiunii scrotului se fixează cu ajutorul suspensorului, care poate fi confecționat din
pânză asemenea bandajului în ,,T” sau din material elastic şi de formă corespunzătoare regiunii.

16