Determinarea alcalinităţii apei

Alcalinitatea apei este dată de prezenţa bicarbonaţilor, carbonaţilor alcalini, alcalino-pământoşi (teroşi) şi a hidroxizilor.
Principiul metodei: neutralizarea unei cantităţi din apa de analizat cu un acid diluat în prezenţa de indicator acido-bazic.
Alcalinitatea determinată în prezenţa fenolftaleinei ( pH = 8,2) constituie alcalinitatea permanentă şi este dată de bazele libere şi de carbonaţii
alcalini:
NaOH + HCI → NaCI + H2O
K2CO3 + HCI → KHCO3 + KCI
Alcalinitatea determinată în prezenţa metiloranjului (pH= 4,4) constituie alcalinitatea totală şi este dată de bazele libere, carbonaţii şi bicarbonaţii
alcalini.
NaOH + HCI → NaCI + H2O
K 2CO3 + HCI → KHCO3 + KCI
Ca(HCO3)2 + 2HCI → CaCI2 + 2H2CO3

Reactivi şi instrumente necesare:

 soluţie de HCI 0,1 N cu factor cunoscut;
 pahare Berzelius;
 soluţie alcoolică de fenolftaleină 0,1%;
biuretă
 soluţie apoasă de metiloranj 0,1%;
 pâlnie.
 pahare Erlenmeyer.

Modul de lucru:
Determinarea alcalinităţii permanente
 într-un pahar Erlenmeyer se introduc 100 ml apă de analizat;
 se adaugă 2-3 picături de fenolftaleină şi:
- dacă apa rămâne incoloră, alcalinitatea faţă de fenolftaleină este zero;
- dacă se colorează în roşu, se titrează cu HCI 0,1N până la decolorarea completă a soluţiei (alcalinitatea permanentă P).

Vf
AlcP =  1000 , ml HCI 0,1 N/dm3
Vp
unde: Vp - volumul de apă pentru analiză, ml;
V - volumul de HCI 0,1N folosit pentru titrare, ml;
f - factorul de corecţie al soluţiei de HCI 0,1N
Determinarea alcalinităţii totale
- se adaugă în aceeaşi soluţie 2-3 picături de metiloranj şi se continuă titrarea cu HCI 0,1N până la virarea culorii indicatorului la galben-portocaliu
(alcalinitatea totală T)

Vf
AlcT =  1000 , ml HCl 0,1 N/dm3
Vp

unde: Vp - volumul de apă pentru analiză, ml;

V - volumul de HCI 0,1 N folosit pentru titrare, ml;
f - factorul de corecţie al soluţiei de HCI 0,1N
Determinarea acidităţii apei
Aciditatea apei este dată de prezenţa dioxidului de carbon liber, a acizilor minerali, a sărurilor acizilor tari cu baze slabe.
Principiul metodei: neutralizarea unei probe din apa de analizat cu o bază în prezenţă de indicator.
Reactivi şi instrumente necesare:
 soluţie de NaOH 0,1 N cu factor cunoscut;
 soluţie alcoolică de fenolftaleină 0,1%;
 soluţie apoasă de metiloranj 0,1%;
 pahare Erlenmeyer de 250 ml;
 pahare Berzelius;
 biuretă.
Modul de lucru:
Determinarea acidităţii totale
 într-un pahar Erlenmeyer se introduc 100 ml apă de analizat;
 se titrează cu o soluţie de NaOH 0,1 N în prezenţa fenolftaleinei până la coloraţie roz persistent.

Vf
Act =  1000 , ml NaOH 0,1 N/dm3
Vp

unde: Vp - volumul de apă pentru analiză, ml;

V - volumul de NaOH 0,1N folosit pentru titrare, ml;
f - factorul de corecţie al soluţiei de NaOH 0,1 N

 Dacă apa de analizat are pH-ul mai mare de 4,5 aciditatea datorată acizilor minerali este 0.
 Dacă apa de analizat are pH-ul mai mic de 4,5 aciditatea este datorată acizilor minerali şi se numeşte aciditate reală care se determină
astfel:
Determinarea acidităţii reale (permanente)

 într-un pahar Erlenmeyer se introduc 100 ml apă de analizat;

  se titrează cu o soluţie de NaOH 0,1N în prezenţă de metiloranj până când coloraţia galben - portocaliu trece în galben - lămâie

Vf
AcR =  1000 , ml NaOH 0,lN/dm3
Vp

unde: Vp - volumul de apă pentru analiză, ml;

V - volumul de NaOH 0,1N folosit pentru titrare, ml;
f - factorul de corecţie al soluţiei de NaOH 0,1N
Determinarea oxigenului dizolvat în apă
Cantitatea de oxigen dizolvată în apă depinde de temperatura apei, presiunea aerului şi de conţinutul în substanţe oxidabile şi microorganisme.
Scăderea cantităţii de oxigen din apă duce la pierderea caracterului de prospeţime a acesteia, dându-i un gust fad şi făcând-o nepotabilă (nu satisface
senzaţia de sete). De asemenea scăderea oxigenului reduce capacitatea de autopurificare a apelor naturale favorizând persistenţa poluării cu toate
consecinţele nedorite.
Principiul metodei
Cantitatea de oxigen din apă de determină cantitativ printr-o metodă volumetrică. Oxigenul dizolvat în apă oxidează hidroxidul de Mn (II) la
hidroxid de Mn ((III) iar acesta în mediu acid pune în libertate iodul din iodura de potasiu în cantitate echivalentă cu cantitatea de O2 dizolvat. Iodul
se va titra apoi cu soluţie de tiosulfat de sodiu.
Reacţiile care au loc sunt următoarele:
MnCl2 + 2NaOH  Mn(OH)2 + 2NaCl
4Mn(OH)2 + O2 + 2H2O  4Mn(OH)3
2Mn(OH)3 + 2KI  2Mn(OH)2 + I2 + 2KOH
I2 + 2Na2S2O3  2NaI + Na2S4O6

Reactivi şi instrumente necesare

- soluţie de MnSO4 50% sau MnCI2 40%;
- amestec alcalin (25 g KI şi 30 g NaOH se dizolvă în balon cotat de 100 ml);
- amidon, soluţie 0,5%;
- acid sulfuric diluat 1:3;
- soluţie de Na2S2O3 0,025 N ;
- sticle de recoltare cu volum cunoscut (se pot folosi baloane cotate de 100 ml);
- pahare Berzelius, pahare Erlenmeyer;
- biuretă; pâlnie;
- balon cotat de 250 ml, cilindru gradat.
Mod de lucru:
- se umple un balon cotat (de 100 ml) cu apă de analizat până la semn şi se pune dopul;
- se adaugă imediat 2 ml soluţie MnSO4 50% sau MnCI2 şi 40% şi 2 ml amestec alcalin;
- se pune dopul şi se agită flaconul;
- în prezenţa oxigenului se formează un precipitat brun-roşcat;
- se lasă balonul sticla în repaus aprox. 10 minute pentru depunerea precipitatului;
- se elimină cu atenţie 10 ml din lichidul din sticlă;
- se adaugă 5 ml H2SO4 şi se agită până la dizolvarea precipitatului;
- se transvazează cantitativ conţinutul sticlei într-un flacon Erlenmeyer;
- se titrează proba cu o soluţie de Na2S2O3 0,025 N, până se obţine o coloraţie galbenă;
- se adaugă 1 ml amidon şi se continuă titrarea până la decolorarea completă a culorii albastre a amidonului.

Calcul:
Vt  f  0,2
mgO2 / dm 3   1000
Vp  4
Unde:
Vt - volumul de soluţiei de Na2S2O3 0,025 N folosit la titrare, în ml;
f - factorul soluţiei de Na2S2O3 0,025N;
0,2 - mg O2, ce corespund unui ml de soluţie de Na2S2O3 0,025N;
Vp - volumul probei de apă, în ml;
4 - volumul de reactivi introdus pentru fixarea oxigenului, în ml.

Determinarea cerinţei biochimice de oxigen din apă (CBO5)

Cerinţa biochimică de oxigen din apă este cantitatea de oxigen consumată de microorganisme într-un anumit interval de timp, pentru descompunerea
biochimică a substanţelor organice conţinute în apă. Timpul standard stabilit este de 5 zile la temperatura de 20 C.
Principiul metodei
Se determină oxigenul consumat într-un interval de timp de 5 zile de către microorganisme de apă, prin diferenţa dintre cantitatea de oxigen găsită în
proba de apă în ziua recoltării şi după 5 zile de la recoltare.
Materiale necesare:probă de apă proaspăt recoltată; probă de apă păstrată la întuneric timp de 5 zile;, sulfat manganos (MnSO4·6H2O) 50%, sau
clorură manganoasă 40%;, amestec alcalin;,amidon, soluţie 1%;acid sulfuric diluat 1:3;soluţie de Na2S2O3 0,025 N;pahare Erlenmeyer;biuretă.
Mod de lucru
- Apa de analizat se recoltează în 2 sticle Winkler de volum cunoscut (sticlele Winkler se pot înlocui cu baloane cotate de 100 ml sau de alt
volum) în aceleaşi condiţii ca şi pentru determinarea oxigenului dizolvat. Se determină oxigenul dizolvat dintr-una din sticle prin metoda
Winkler sau prin altă metodă, în ziua recoltării probei de apă şi se notează cu A. Cealaltă sticlă cu apă se lasă la întuneric timp de 5 zile , la
temperatura de 20°C după care se determină şi din aceasta conţinutul de oxigen dizolvat şi se notează cu B.
-

Calcul:
 V·f·0,2
- mg O 2 / l   1000
V1 - 4
- unde:
-
- V - volumul de soluţiei de Na2S2O3 0,025 N folosit la titrare, în ml;
- f - factorul soluţiei de Na2S2O3 0,025N;
- 0,2 - mg O2, ce corespund unui ml de soluţie de Na2S2O3 0,025N;
- V1 - volumul probei de apă, în ml;
- 4 - volumul de reactivi introdus pentru fixarea oxigenului, în ml.
mg CBO5/dm3 = A – B
-
- A - cantitatea de O2, în mg O2/dm3 existent în proba de apă în momentul recoltării;
- B - cantitatea de O2, în mg O2/dm3 găsit în proba de apă după 5 zile.

Determinarea substanţelor oxidabile din apă (CCO)

Substanţele oxidabile din apele naturale provin din solul bazinului hidrografic (substanţe humice), din descompunerea organismelor prezente în apă
şi din deversarea apelor reziduale. Se face o apreciere globală a conţinutului de substanţe oxidabile din apă prin determinarea oxidabilităţii pe cale
chimică sau consumului chimic de oxigen (CCO) ce constă în stabilirea consumului de substanţă oxidantă (permanganat de potasiu sau dicromat de
potasiu) necesar pentru oxidarea substanţelor dintr-un volum de apă. Substanţele organice din apă sunt oxidate la cald iar cele anorganice la rece.
Oxidabilitatea reprezintă cantitata de oxigen consumată, echivalentă cu consumul de oxidant.
Determinarea se notează cu:
 CCO-Mn când se foloseşte ca oxidant KMnO4 şi se recomandă pentru analiza apelor de suprafaţă sau tratate;
 CCO-Cr când se foloseşte ca oxidant K2Cr2O7 şi se recomandă pentru analiza apelor uzate.
Metoda cu KMnO4 (Permanganatul de potasiu este un compus anorganic, sarea acidului permanganic cu potasiul, cu formula KMnO₄, fiind un agent
oxidant extrem de puternic, adeseori folosit în laborator)
Principiul metodei
Metoda constă în oxidarea substanţelor organice din apă cu un exces de KMnO 4 în mediu acid şi la cald, iar KMnO4 rămas în exces se determină prin
titrare cu soluţie de acid oxalic (STAS 3002-85, SR ISO6060-96).
În mediu acid are loc reacţia:
2KMnO4 + 5H2C2O4 + 3H2SO4 → 2MnSO4 + K2SO4 + 10CO2 + 8H2O

Reactivi şi ustensile
soluţie KMnO4 0,01 N, soluţie H2C2O4 0,01N, soluţie H2SO4 1:3 (în volume) tratată la rece cu câteva picături de KMnO4 până la apariţia culorii slab
roz, soluţie NaOH 30%, biuretă, pipete, balon cotat, pahare Erlenmeyer, pahare Berzelius, cilindru gradat, trepied şi sită de azbest
Mod de lucru
a) pentru conţinut în cloruri sub 300 mg/dm3
- 100 ml.apă de analizat se introduc într-un pahar Erlenmeyer
- se adaugă 5 ml soluţie H2SO4 1 :3 şi 10 ml. soluţie KMnO4
- se fierbe timp de 10 minute (din momentul în care începe fierberea);
- se îndepărtează paharul de pe sită
- se adaugă în soluţia fierbinte 10 ml soluţie H2C2O4 ;
- soluţia decolorată se titrează cu soluţie KMnO4 până la apariţia coloraţiei slab roz, persistentă.
b) pentru un conţinut în cloruri peste 300 mg/dm3
- 100 ml. apa de analizat se introduc intr-un pahar Erlenmeyer
- se adaugă 0,5 ml. soluţie NaOH 30% şi 10 ml soluţie KMnO4 0,01N
- se fierbe 10 minute (din momentul în care începe fierberea)
- se lasă să se răcorească până la 700 C şi se adaugă 5 ml. soluţie H2SO4 1:3 şi 10 ml. soluţie H2C2O4 0,01 N
- se titrează cu soluţie KMnO4 până când lichidul incolor a căpătat tenta slab roz, persistentă
Calcul :

CCO-Mn sau mg KMnO4/l =

(V V1) f1 V2  f 2 cEg KMnO4 1000
Vp
-

CCO-Mn sau mg KMnO /l =

(V V1 ) f1 V2  f 2 0,316 1000
4
Vp
-
-
Pentru a exprima rezultatul de mai sus în mg O2 /l se înmulţeşte cu 0,253: mg O2 / dm3 apă = 0,253 mg KMnO4 /l
-

unde:
- V - volumul de soluţie de KMnO4 adăugat iniţial în probă, ml
- V1 - volumul de soluţie KMnO4 folosit la titrare, ml
- V2 - volumul de soluţie H2C2O4 adăugat în probă pentru decolorare, ml
- f1 - factorul de corecţie al soluţiei de KMnO4
- f2 - factorul de corecţie al soluţiei de H2C2O4
- 0,316 - mg. KMnO4 ce corespund la un ml de soluţie KMnO4
- Vp - volumul probei de apă, ml
- c - concentraţia soluţiei de KMnO4
- 0,253 - mg O2 ce corespund la 1 mg KMnO4