Universitatea „Al. I.

Cuza” Iaşi,

- Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei -

Metode calitative în științele socio-umane

”Interviu Individual ”

Prof. univ. dr. M. D. Gheorghiu

Belcescu Iuliana Master PEC I
 Descrierea Interviului

Interviul a fost realizat pe data de 28 decembrie 2019, începând cu ora

16:00. Interviul s-a desfășurat acasă la persoana interevievată, locul desfășurării
interviului a fost ales de către ea iar eu am fost de acord deoarece cred că un
anturaj potrivit, cu care persoana este deja obișnuită este foarte important pentru
deschiderea către discuție. Intimitatea oferită de anturajul obișnuit este un punct
forte pentru interviul ce urmează a fi efectuat.

Interviul a durat o oră si nouăsprezece minute, iar pe parcursul acestuia am

făcut o pauză de zece minute deoarece în camera unde efecuam interviul a intrat
fiul acesteia să o întrebe ceva. Interviul a avut loc în dormitorul casei, în sobă ardea
focul iar primele 15 minute a fost pornit și televizorul acest lucru fiind un factor
disturbator. După ce televizorul a fost stins am ajuns la o atmosferă mai calmă,
care a predispus-o pe intervievată să fie mai deschisă și mai darnică în amănunte.

Intervievata lucrează în domeniu învățământului de optsprezece ani, timp în

care a schimbat două instituții de învâțământ. A fost profesoară de limba și
literatura română la Liceul Teoretic Boris Dînga din Criuleni iar din august 2017
activează în cadrul Liceului de Limbi Moderne și Managment din orașul Chișinău.
Este mama unui băiat de 22 de ani. Provine din mediul rural, mai exact satul Ustia,
raionul Criuleni, dintr-o familie de oameni muncitori. A absolvit cu succes
gimnaziul din satul natal, după care s-a îndreptat spre domeniul pedagogiei unde
activau deja două mătuși ale ei. A absolvit Colegiul Pedagogic din Orhei la
sfârșitul anilor 90, iar odată cu absolvirea colegiului a mers în orașul Chișinău
pentru a se înscrie la facultatea de litere a Universității de Stat. Absolvind
facultatea ea și-a îceput activitatea pedagogică în raionul natal din care provine.

La începutul interviului am avut o discuție de introducere , în care am

încercat să îi explic doamnei profesoare despre ce vom discuta. Nu a fost prima
discuție deoarece am apelat-o de mai multe ori la telefon penru a fixa data întâlnirii
și pentru a afla dacă ea este gata de acest interviu. Obiectivul acestui interviu a
fost deschiderea intervievatei în discuția noastră. Am dorit să se simtă în largul ei
pentru a putea fi autentică, și pentru a nu se simți stingherită de întrebările pe care i
voi adresa. Consider că experiența pe care ea o are în urma atâtor ani de practică în
domeniul învățământului este foarte importantă pentru a putea crea o imagine a
învățământului de azi prin prisma ochilor ei. Ea a fost martoră la schimbul de epoci
și cred că a simțit pe pielea ei evoluția educației familiale și a celei instituționale.

În momentul formulării întrebărilor, am făcut un exerciuțiu de imaginație,

pentru a îmi da seama care ar fi întrebările la care invitata mea nu și-ar dori sub
nicio formă să răspundă. Îi cunoșteam slab istoria familiei ei, așa că am decis ca
întrebările cu privire la acest subiect să fie unele cât mai generale pentru a nu se
simți stingherită să îmi ofere date prea exagerate despre familia ei.

Structura interviului

Tema interviului: Educația primită și educația oferită

Capitolul I Întrebări despre familie

-Date despre tabloul familal, constituirea parcursului școlar.

-Din câte persoane e constituită familia ta ?

-Unde au învățat membrii familiei?

-Unde a învățat intervievatul?

Capitolul II Evoluția educației

-Credeți că există o ascensiune sau un declin de la o generație la alta în ce privește

educația?

-Credeți că există diferențe majore de aducație în interiorul aceleiași generații ?

Capitolul III Educația familială

-Cum era divizată munca educațională între mama și tata, cine era autoritar și cine
era protectiv?

-Care a fost funcția educativă a bunicilor?

-Care sunt principalele valori educaționale primite?

-Care sunt principalele valori educaționale oferite?

-În ce măsură a existat o continuitate sau o ruptură în procesul de trimitere?

-Ce schimbări au intervenit în ierarhizarea valorilor educaționale?

Capitolul IV Educați oferită

-Care sunt principalele instituții asociate cu procesul educațional ?

-Care sunt principalelel valori transmise pe cale instituțională?

-Ce stiluri abordați în educație ?

-Cu ce stiluri educaționale v-ați confruntat pe parcursul procesului educațional în
familie? Dar în instituțiile de învățământ ?

-Definirea noțiunii de educație.

Capitolul I Întrebări despre familie

-Ai putea să îmi faci introducere despre familia dumneavoastă, din câte persoane
era constituită, referindu-ne mai mult la copilărie?

-Tablou familiar, da? Mama, tata, doi copii. Trebuie să dau nume?

-Nu e necesar să dai nume, putem păstra anonimatul cum am spus și mai înainte.

-Familie completă,mama tata doi copii, o fată și un băiat. Familie cu valori tradiții
și obiceiuri și promovare de tradiții și obiceiuri. Dacă e vorba de tabloul general e
vorba și de doi bunici. Doi bunei și o bunică...

-Bunei din partea mamei sau din partea tatălui ?

-Doi bunei din partea mamei și un bunel din partea tatălui, doi dintre ei fiind
foarte implicați în educația copiilor și nepoților.

-Unde au studiat membrii familiei tale, mama, tata, fratele. Te poți referi și la
rudele mai îndepărtate cum ar fi mătuși sau unchi ?

-Studii?...Mă gandesc cum să formulez. Mama a avut studii pedagogice, Colegiul

Pedagogic din Soroca. tata, studii profesionale, fratele studii profesionale și în
rest mătușele. Deci doua matuși din partea mamei și a tatălui cu studii
pedagogice și unchii studii inginerie iar bunicii au terminat patru clase la români.

-Au continuat să profeseze în domeniul educațional cei care au finisat studiile din
domeniul educației?

-Da, toți cei care au finisat studiile pedagogice activează în domeniul educației.

- Să trecem la studiile tale, unde ai studiat? Dacă poți să începi cu școala primară

-Gradinița la bunica în satul Ustia, școala primară și studii gimnaziale la fel în

satul Ustia, apoi Colegiul Pedagogic de fapt nu, atunci se numea școala normală
din orașul Orhei după care Universitatea de stat facultatea de litere din Chișinău.

-Cam în ce ani s-au întâmplat aceste evenimente?

-Colegiul în 1990-1994 Universitatea 1995-2001.

 Capitolul II Evoluția educației

-Să înțeleg că ai prins o perioada de ruptură de uniunea sovietică. Cum crezi a

existat o ascensiune sau un decalaj ce ține de educație dintre generația ta și
generația precedentă?

- Da, cred că, a existat un decalaj și un declin. Conflictul dintre generații a fost
mereu prezent. Și conflictul din Generații vine de la educația primită în afara
familie. Dar tind să cred că a fost o ascensiune deoarce e vorba de alt mediu
social, alte valori în societate , schimbul de regimuri,căderea uniunii sovietice. S-a
început promovarea de valori naționale ceea ce și-a lăsat amprenta pe genrațiile
următoare, adevărat ar fi să spunem că eu am fost un pic între dar a fost o
diferență semnificativă.

-Ce diferență majoră crezi că a existat, e vorba despre modul de gândire?

-Da, modul de gândire dar mai important libertatea gândirii și lipsa de frică, cei
din uniunea Sovietică erau limitați și uneori înspaimântați, ei aveau frica de
societate, să nu spui ceva. E vorba de frica de regim cred care persistă și acum
cred la unele persoane, care provine tot de la educație nu doar din familie dar și
din afara familiei.

-Am înțeles opinia. Dar dacă e să ne referim la generația ta, în interiorul generației
tale ce decalaj există.

-Nu aș spune că există un decalaj , cred că există e și normal dar eu nu am vazut,

adicăe și normal să fie doar că eu nu am tins să îl observ. Fiecare este profesionist
în domeniul său. Și plus foarte mulți sunt plecați peste hotare. Din acest motiv am
pierdut legătura cu mulți dintre ei. Acum nu pot să judec despre ce fel de
ascensiune și decalaj este, ei sunt în alta țară și nu prea știu ce fac și cum fac.
Dar cred că și ei au avansat deoarece se află într-un alt mediu și poate au învățat
altceva acolo. Chiar și-au făcut studii acolo.

Capitolul III Educația familială

- Hai să vorbim despre educația în familie. Cum era divizată munca educativă
între autoritatea paternă și protecția maternă?

-Chiar nu știu, să mă gandesc un pic...Educația prin muncă era valabilă și în

familia noastră dar nu știu dacă era autoritate paternă sau maternă, cred că era la
fel. Mama mă proteja pe mine cel puțin și nu prea mă implica în treburi casnice
adică mai puțin decât se obișnuia. Ea făcea tot. Cred că aș putea spune că eram
educată prin protecție și fără o muncă exagerată, totul cu măsură și mai mult
orientare la studii, la carte. Fără să fiu impusă, pur și simplu cred că părinții mă
urmăreau și vedeau că munca fizică e pe planul doi la mine și ei încercau să
sprijine asta. Îmi amintesc părinții cum se șușoteau ”Dacă citește las-o să
citească, nu o mai deranja lasă că facem noi”. Era frumos acest fapt deoarece
acum mă bucur că mi s-au valorizat acele calități intelectuale care mai târziu au
dat roade.

-Care a fost fost funcția educativă a bunicilor, mă refer la ceea ce ține de celebrarea
unor sărbători religioase, evenimente, tradiții transmise dar și educația în sine?

-Bunicii erau cei care sprijineau tradiții și obiceiurile din localitatea mea natală,
le promovau și în familie. Ei erau cei care întruneau familia mare, era masa de
sărbătoare la Craciu la Paște unde se adunau tți fii și fiicele, nepoții. Îmi amintesc
ouăle roșii, se făcea scrânciob bunelul îl făcea, ne povesteau cum ei părinții noștri
făceau aceleași lucruri de sărbători când erau copii. La Crăciun la fel colindam la
ei și la vecinii lor și primeam daruri. Ei au avut o importanță foarte mare cu
privire la educația nepoților cu privire la tradiții, obiceiurii și valori și aveau așa
un fel de nostalgie pentru trecutul lor și pentru cel al copiilor lor și se străduiau
să promoveze, să inspire, să insufle și nepoților. Îmi amintesc că gradinița mea a
fost la bunei acasa, ne adunau toți nepoții de dimineța și seara tot bunica ne ducea
pe fiecare la casa lor. Bunelul povestea tot felul de istorioare și povești din cel de-
al doilea război mondial și prin asta ne captiva și ne aduna în jurul lui deci istoria
celui de al doilea război mondial am auzit-o prima oară din viziunea bunelul.
Povestea cum a mers la război, că a ajuns până la Berlin ce au făcut acolo, cum a
venit înapoi pe jos de la Berlin, cum a ajuns acasă și a venit cu schije în picior
deorece a fost rănit la război. Bunica povestea despre al doilea război mondial
din viziunea ei, de gospodină de casnică cu 5 copii. Ea povestea despre război din
perspectiva ei de copil pentru că atunci ea era copil. Povestea cum s-au salvat din
război cu ajutorul animalelor domestice adică cu vaca. Povestea cu a trecut
foameteacum mergeau prin pădure și culegeau tot felul de pomușoare, rădăcini,
buruiene și s-au salvat cu chestia asta. Povestea despre cum intrau nemții în casă
și le luau produsele, cum au venit rușii, cum era pe timpul românilor. Este vorba
despre multe chestii frumoae și mai puțin frumoase dar interesante de care eram
foarte captivați. De la ei am auzit despre toate astea până a citi și învăța la școală.
Bunelul era deosebi și avea prieteni cu care a mers în război numai că unul dintre
ei a mers din partea rușilor la război dar celălalt a fost recrutat de către români
deoarce așa a fost contextul istoric. Se adunau împreună și povesteau tot felul de
năzbâtii și întâmplări din război și noi căscam gura în jurul lor și le asculatm
poveștile lor și le mai adresam și întrebări. Între timp bunica era cea care ne
aduna la masă cu tot felul de gustoșenii și mai avea și niște prietene cu carea
obișnuiaiu să gatească împreună.

De la bunica am prins firul de literatură izoterică și la tot ce însemnă

izoterie pentru că ea trăgea bobii. Adică e a ghicea cu boabe de porumb iaca cu
cărți nu le-am vazut dar cu boabe tare des. Trăgeau bobe și spuneau că ghicesc în
bobii și eu eram tare curioasă cum e cu vrăjitoria asta că ghicesc așa și pe mine
m-a captat întodeauna chestia aceasta. Serios! Se adunau două trei băbuțe acolo
și stau la masă vorbeau și trăgeau din boabe , nu știu cum făceau ele asta dar doar
la ele am văzut asta că la mama nu am observat așa activități. Ele nici nu ne
dadeau voie să ascultăm acest moment. Dacă bunelul ne lăsa la povești bunica ne
împrăștia tare repede, fugem bine de ea.

-Ai fost martoră la interesante tradiții. Ce valori ai prins tu în educația ta, dacă ai
putea face o ierarhie a valorilor din familia ta?

-Am avut o familie cu spiritul dreptății genetic transmis și înăscut. Și mama și tata
erau adepți ai dreptății, nu cumva cineva să încalce adevărul și dreptatea în
familia noastră și în societatea în care locuiau. Foarte des observam cum îi
judecau pe acei care promovau minciuna sau umblau cu minciunica și ne învățau
și pe noi să spunem adevărul chiar dacă e crud, dur și neplăcut și ne pedepseau
pentru minciunică într-un fel. Stai să îmi amintesc vreo istrie în care am șmecherit
noi ceva. Am făcut multe nebunii noi dar una legată de minciună nu îmi amintesc
acum. Nu eram pedepsiți în modul direct pentru minicună puri și simpu ni se
făcea observație, ne spuneau că este rușine să spui minciuni și că așa ceva nu este
corect.

Simțul acesta al dreptății era și în familie, adică să se facă totul în mod egal,
adică totul să fie repartizat în mod egal dacă cuiva i se făcea o favoare și i se
cumpăra un lucr, anume lui dintoată familia că bugetul familiei era gestionat de
mama și dacă Viorica aprimit în dar nu știu ce că ea are nevoie de chestia asta,
următorul așteaptă când îi vine rândul. Când se aduna următoarea sumă de bani
mai considerabilă pentru următorul. Toată chestia asta era înregistrată frumușel
și era echitate, adică acum e rândul meu, după era fratele, mama, tata și în așa fel
pe rând toată lumea era împăcată fără ca cuiva să i se lezeze drepturile iar asta
însemna adevăr pentru noi, e corect așa să fie. Dacă e să vorbesc de un șir de
valori aceasta a fost prima, adică simțul dreptății, dreptatea ca valoare după care
nu cred că era credința pentru că bunica nu știu de ce credea în Dumnezeul ei, ea
nu mergea la biserică. Credința ca valoare chiar nu am primit-o și aș fi vrut să o
primesc din familie dar nu am avut oportunitatea. Tradiții, obiceiuri, paște,
crăciun da, dar nu am mers la biserică. Nici nu am avut biserică în sat că a fost
distrusă în timpul celui de al doilea război mondial și meregeau la biserici în alte
sate și îți dai seama că era problematic, respectiv nu am primit în educație și
credința ca valoare, eu știam că există că ne rugam regulat seara, era rugăciunea
de seară. Cunoașteam rugăciunea tatăl nostru dar nu eram atât de religioși cum
mi-aș fi dorit. Valoare credinței era la noi în familie, dar nu la fel ca în alte familii
pe care le cunosc eu, la colegele mele de exemplu, mulți dintre ei erau mai
credincioși, mai pioși iar noi mai puțin. Îmi amintesc că bunica mea zicea că vrea
să fie înmormântată fără preot deoarce ea nu putea suporta minciuna, faptul că la
biserică se iau bani pentru niște chetii, taxe. Ca să înțelegi simțul acesta al
dreptății era și la bunica.

O altă valoare importantă pentru noi era dragostea, unirea în familie. Dragostea
unea ”familia mare” și familia noastră. Relația dinre frați, surori , verișori,
mătuși,unchi. E vorba despre ceva la nivel sufletesc, simțul ăsta, legătura asta de
rudenie promovată eu îi zic dragoste, că e dragoste în familie la general. Și încă ce
valoare? Ah da, binele la fel să faci bine știi ”bine faci bine găsești”. Și tata și
mama erau mereu dispuși să facă bine, să ajute. Tata în genere putea să lase de la
noi pentru a ajuta pe cineva, și ziua și noaptea el era în sprijinul celor ce se aflau
la nevoie. Mama la fel era receptivă la nevoilel altora la tot felul de întâmplări,
năpaste. Săreau în ajutor des și la fel primeu și ei ajutor când aveau nevoie de
aceasta. Îmi amintesc chiar o istorie despre asta, eram eu mică și unor prieteni ai
famiiliei li s-au inundat casa, a fost o ploaie torențială și tata a mers să ajute la
lichidarea inundației. Mama la rândul ei gătea bucate și le ducea celor de acolo,
care lucrau. A stat acolo chiar toată noaptea, câteva zile la rând la casa
respectivă și a ajutat până a scos la capăt familia problemele pe care le aveau și
atunci a și revenit acasă. Și mai erau și discuții că vai atâta timp ți-a luat chestia
asta și acasă la noi au rămas lucruri nefăcute dar în schimb am făcut o treabă
bună. Apoi casa buniclor a fost renovată tot de părinții mei adică de tata meu în
special, că era șmecherel în ale construcției. El putea să acopere case să facă
geamuri, uși din lemnadică făcea niște lucruri frumoase și era întrebat în familia
noastră. El era meșter faur mâini de aur și ajutoru familiei. Toate ușile și
geamuirile la mătușile mele erau făcute de el, când sora tatei își construia casă tot
tata asărit în ajutor, cum să nu facă, trebuie să facă și într-un fel asta înseamnă
relații în familie și bine.

Capitolul IV Educați oferită

-Care sunt valorile pe care încerci să le transmiți generației pe care o educi ?

-Acasă am promovat la fel valorile pe care le-am primit de la părinții mei și

copilului meu în măsura posibilităților bineînțeles că cu anumite devieri deoarece
este vorba despre altă mentalitate. E vorba despre generația ”eu” și generația”
el”. Deja rămâne de văzut ce a primit în dar de la mine.

La școală promovez exact aceleași valori dar deja prin literatura în care se
găsește adevărul, binele, credința,dreptatea și altele. Mai greu ajunge la generația
nouă atunci când e vorba despre dreptate despre adevăr despre dragoste ca
valoare pentru că ei deja văd banii o valoare mai importantă decât dragostea și la
ei uneori minciuna e transformată în valoare ce acoperă adevărul. Pentru că
adevărul le provoacă durere generației noi cea care e ruptă de realitate, unii prea
sunt în lumea virtuală, și când ajung la adevăr o dau în bară, deci nu e asta
adevărul în viziunea lor.

-Crezi că există o mare ruptură la capitolul valori între generația ta și generația lor?

-Cred că da, deoarece valorile lor sunt dictate în mare măsură de societatea din
care provin mă refer la generația nou formată. Este vorba despre valoarea
materială care domină valoarea spirituală, și în această luptă valoarea spirituală
este cea care pierde foarte mult.

Influența generației este cultura de peste ocean, mă refer la America pentru

că generația nouă este foarte puternic influențată de valorile de peste ocean fără
să își dea seamași fără șă existe la ei prea multe valori pe care le-am primit noi ca
moștenire de la părinții noștri. Părinții noi care se cred prietenii copiilor lor nu
părinți deci nu o autoritate de părinte și se fac pretenii copiilor pierd 90% din
autoritatea pe care trebuie să o aibă, uită să promoveze valorile îi lasă să se
autoeduce prin mass-media, internet și altele și ei tind să creadă că cultura de
peste ocean este mai bună, mai modernă decât cultura noastră și îi lasă să își ia
valorile de care au nevoie fără ași da seama de urmări. E simplu, nu își dau seama
de urmări și uneori nu pot să își controelze rezultatul muncii lor ca părinți. Se lasă
prieteni și se lasă influențați și dominați și îi lasă să creadă că ceea ce fac și cred
este bine și o să ajună într-un anumit momente să regrete. Cei de peste ocean nu
au o cultură de secole, milenară cum avem noi și nu ai de ce să îi ai drept model,
chiar nu ai de ce.

Generația nouă acum e exact pe valoarea aia materială, pe bani. Banii au

valoarea. Banii și posibilitățile pe care le ai datorită banilor, nicidecum datorită
culturii literaturii. Cred că mulți dintre ei îți urăsc țara , identitatea și abia
așteaptă să finalizeze niște etapeale vieții și să își facă valiza ca să fugă din țară
de dorit cât mai departe. Iarăși o promovare greșită cu care eu încerc să mă lupt.
Cred că de această promovare sunt vinovați părinții, care nu inspiră dragoste de
neam iar eu mă străduii la ore să fac asta și reușesc. Nu zic 100% dar 50 la sută
reușesc pentru că îi văd după ochi după anumite ore că au dragoste pentru neam.
Și de exemplu am un elevi promotori al valorilor rusești, care au origini ruse
care mereu spun că ”vai ce e cu țara noastră”, că iată Rusia e țara puernică sau
nu știu, America e țară puternică dar nicidecum țara lor. Eu spun ca cui nu-i place
valiza și gara , dar dacă trăiești în țara asta respect-o, iubește-o așa cum poți tu.
Că dacă nu îți iubești rădăcinile, țara în care te-ai născut, neamul, nu îți iubești
nici mama, nici tata nici șterge tot și fugi de aici. Adică tu abia aștepți să pleci de
aici, unde e casa ta, unde sunt tradițiile, buneii. Cum să nu îți iubești vatra,
tradițiile, bunicii nu înțeleg cum poți să urăști locul unde trăiești ? Și valorile
astea se promovează în familie, dacă mama pune amprentă mare pe bani ca
valoare, copilul face la fel și dacă tu vezi că copilul tău pune accent pe ceea ce nu
trebuie intervine și fă ceva, promovează, demonstrează altceva. Și dacă nu
demonstrezi rămâne așa cum este. Copii care cresc prin autoeducație și cu
educația model pe care o au de la părinți, de exemplu dacă vezi pe mama, tata că
citesc, respectă niște tradiții le respecți și tu iar dacă ei nu fac asta nu faci nici tu
până la urmă. Și uneori părinții sunt cei care promovează valori, fac niște chestii
frumoase dar copii nu fac asta pentru că ei sunt educați de internet și ei vor să
facă cu totul altceva. Adică nimic. Eu cunosc situații când copii nu vor să meargă
împreună cu părinții lor undeva. Părinți care să presupunem au așa o afacere și în
care se străduie să implice copii, să meargă cu ei în deplasări de serviciu ac să le
promovezepofta de ce fac ei și copii categoric nu vor să meargă și urăsc
călătoriile ce țin de familia lor dar ei sunt educați în special de internet. Ei vor să
facă altceva, nu ceea ce fac părinții lor. Deci părinții aici sunt neputincioși
practic, ei nu pot să domine, nu au autoritate aspupra situației și să îi implice. Nu
zic de toți acum dar sunt mulți, o mare parte dintre pot să își dirijeze situația în
familie ce se referă la educația copiilor. Dar cealaltă parte nu pot face asta, mai
ales când e vorba de adolescenți. Deoarece ei sunt rebelu de la până la și urăsc tot
ce ține de restricții, de regulă. Liberatea este raiul la ei, ”fac ce vreau” , ”mă duc
unde vreau”.

-Cum ai ierarhiza valorile discipolilor tăi care le eu la moment ?

-Hai să gândesc pozitiv, pentru că da eu per ansamblu nu mă axez acuma pe

minoritate dar pe majoritate și totuși sunt multe familii bune și copii buni pană
aici și cred că există dragoastea ca valoare și domină pe cealaltă parte. Adevărul
mai puțin, el se pierde în context uneori. Binele există cum am mai spus bine faci
bine găsești, mai sunt și copii receptivi care sunt chiar fosrte buni și familii la fel.
Deci dragostea binele și Credința despre care vorbesc ei mai puți și mai puțin și
cum ziceam, ea se pierde într-un fel dar se menține. Credința nu dispare definitiv.
Dreptatea,când zicem de dreptate ajungem la lumea politică din țară și
întotdeauna ajungem la dilemă și la contradicție. Nu există dreptate, e la fundul
mării și o manancă peștele și așa crede și generația nouă. Nu există dreptate
pentru ei și nu se știe dacă vor sau nu să își facă. Și iarăși depinde de unde vine
copilul, din ce familie provine. Am copii care vin din familii unde se promovează
dreptatea și adevărul și ei luptă pentru asta și citesc mult, se documentează într-un
fel. Dar sunt copii în familiile cărora se lasă să domine și minciunica și
nedreptatea și le lasă le trec cu vederea și atunci ea se pierde. Și credcp cea mai
mare valoare pe care pune accent generația nouă și pe care se axează, sunt banii.

Valoarea materială e problema valorii adică problema valorilor generației

noi și îmi dau seama că va trece timpul și ei vor începe să conștientizeze că nu în
bani stă fericirea și nu ei sunt cea mai puternică valoare. Dar cred că de vină e și
valul deci sunt mișcați așa de valul acesta al societății, al planetei într-un fel.
Societatea se împarte în bogați, mai puțin bogați și săraci Și toți tind să fie bogați,
să aibă niște condiții, un confort.

-Crezi că există o anumită luptă dintre educația pe care o primesc în familie și cea
pe care o oferi la școală?

-Nu e o luptă. Educația per ansamblu pe care o ia un copil e din diferite

componente și asupra educației influențează mai multe domenii, mai multe părți
mai multe componente. Educațiai din familie e primordială e cea care domină și e
cea care stă la bază, după care vine educația din instituțiile școlare- grădiniță,
școală, colegiu, liceu. Pe al doilea plan,dar depinde,pentru că este și educația
socității care domină poate undeva mai mul decât cea care este promovată de
instituții. Dar iarăși aici depinde de situație, dacă copilul se află mult timp în
afara instituției școlare și în afara familiei, se află mai mult timp în alte instituții,
nu știu, stradă, instituții de tip cultural atunci el primește o educație deosebitădar
dacă e lăsat doar la școală și acasă i se oferă mai puțină atenție poate fi educat de
stradă, de prieteni, de mediu în care se află. Dar și aici depinde în cee mediu se
află el, deci sunt mai mulți factori:familia, școala, societatea cu mediul ei în
dependență de unde locuiește copilul și ce cerc de prieteni are, ce cerc de prieteni
are familia. Sunt mai multe aici și eu văd aici ca un alt factor- lumea virtuală.
Factorul educațional destul de puternic, mass-media, jocurile.Jocurile
sunt un factor nocit pentru generația nouă și un factor educațional, de ce nu. Un
factor educațional negativ din păcate. Sunt și copii care caută partea pozitivă a
lucrurilor în internet dar puțini sunt aceștia, puțini dintre ei sunt obsedați de
anumite chestii, ca să muncească mult să elaboreze ceva, să facă ceva și așa mai
departe. Ei caută calea cea mai ușoară pentru educație, jocurile care sunt
dominante negative. Nu e vorba de niște valori acolo, ci sunt niște activități care
au efect sau impact negativ asupra conștiientului lor, asupra psihologiei copilului.
Cresc și se educă niște nervicioși prin jocurile pe care le aplică ei. Acolo omoară
oameni, ei văd multe efecte ce țin de violența verbală, fizică și transformă lumea
virtuală într-un factor educațional și înlocuiesc prezența părinților cu jocurile
video sau înlocuiesc lipsa că mulți dintre ei poate nu au părinți pentru moment am
în vedere că nu sunt mereu prezenți fizic langă ei. Generația nouă de părinți e atât
de ocupată că nu are timp pentru educație și își înlocuiesc prezența lor cu bani, cu
valori materiale. „Ai tot ce îți trebuie înseamnă că eu te educ și poate mai mult
decât îți trebuie dar eu ăn felul acesta te educ.” Chiar dacă se văd o dată de două
ori pe săptămână pentru că părinții lipsesc uneori cu saptamânile de acasă, ei
muncesc foarte mult ca să câștige valoarea materială de care am mai spus. Iar
copilul se educă cu internetul, părinții cred că dacă ei au internet , au de mâncare,
o locuință, în așa caz tind să creadă că au oferit tot. Nu merg împreună undeva, nu
discută în familie seara, nu stau la povești, nu stau la discuții de suflet și copilul
pierde din niște valori pe care ar trebui să le ia de la mama și de la tata și în felul
acesta el înlocuește tot astaprin jocuri, comunicare cu prietenii dar iarăși
comunicare dominată de mentalitatea lor de copii sau adolescenți.
De aici apar adolescenți problematici cu gânduri de fugă din mediul acesta
din motiv că nu le place și că nu este bun, sau și mai rău adolescenți cu gânduri
suicidale pentru că nu au un om cu care să comunice și te prinde pe tine în pauză
unii dintre ei și fără să întrebi tu nimic el îți spune că nu a văzut-o pe mama de
nuștiu când, că m-am săturat de viața asta și așa poți să auzi încă. ”Cum poți să te
saturi de viață la 15-16 ani de viața?”, ”E posibil!” , ” Dar nu e posibil, viața
asta e așa de frumoasă!”, ”Unde e frumoasă?” . Ei nu mai văd viața frumoasă.
Asta înseamnă educație până la urmă. Este vorba mai mult despre autoeducație.
Ei se autoeducă și educă mediul. E o educație provenită din mediu și care se duce
în mediu, mediul școlar, mediul social și familial în măsura în care este posibil.
Dar mulți dintre ei au și ei bunici, îmi povestesc despre bunici atât de
frumos, nici nu îți imaginezi. La o întâlnire cu Iulian Fili,p un băiețel din clasa a-
5-a, la un atelier de creație noi făceam poezii după anumite cerințe. Si toți au făcut
câte o poezie și citeau la dorință. Și băiatul acesta a citit o poezie atât de
frumoasă, jos pălăria. Noi l-am aplaudat bineînțeles iar Iulian Filip îl întreabă
”Măi da tu scrii de mult timp poezii”, ”Nu, așa rar de tot”, ”Și cine îți ascultă
poeziile?”, ”Bunica mea, și dacă vreți să știți ea e unica care mă aplaudă pentru
poeziile mele, dacă vreți să știți bunica mea tot face poezii” iar Iulian Filip îl
întreabă ”Despre cine?”, ”Despre mine”. Atât de mult am râs, nu îți imaginezi,
adică sunt copii suberbi, nu e generația pierdută, nu. Sunt părinți care au valori,
familii care au valori, unde bunicii se implică în educație, copii pleacă la țară la
bunici, savurează plăcerea de la educația primită la țară. Adică sunt copii
adevărați și autentici, nu e pierdut nemul nostru, Doamne ferește. ”Nasc și în
Moldova oameni”, nasc. E bine până la urmă, dar nu știu ce o să fie peste 20-30
de ani, chiar nu știu. Deci uneori mă gândesc că domeniul Educație e pe final, își
dă sufletul.

-De ce spui așa ?

-Pentru că vine o altă epocă, să zic așa,epocae ducației online. Se face facultate
online, se fac cursuri onlineși până la urmă și școală online, pentru că elevii sunt
obișnuiți cu varianta video de educație. Desen animat, copilul când are câteva luni
îi pune internetul, na uitete la desen animat și eu îni caut de treabă și crește cu
varianta video, cu culori și cu mișcare. Când vine la grădiniță, la școală și acolo
este creta, tabla și un marker, nu e interesant. Trebuie să danseze cumva
substantivul în jurul lui, în rochie de gală de dorit sau să facă o roată, și atunci o
să prindă firul. Nu mai vorbim de imagini în matematică că acolo e și mai
groaznic. Asta e, și ajunge în momentul că profesorul o să dispară, și se vorbește
că o să dispară și profesorii, o să fie profesori roboți și varianta online de studiu
nu știu cum. Pot spune că e foarte delicat să faci educație, chiar e greu nu delicate
greu de tot. Copii sunt mai depresivi și adolescenții sunt la fel și părinții sunt la
fel, uneori trebuie educați mai întâi ei și nu copii. Ai colaborare cu părinții, cu
bunicii cu toată lumea asta care e implicată ca și cum în educație și fiecare e cu
valorile lui, cu restricțiile lui.

Profesorul e la mijloc, între ciocan și nicovală și cum nu dai ești acolo

presat din toate părțile și cred că știi că în ultimul timp se vorbește despre faptul
că lipsesc cadrele didactice și în România și la noi în țară, peste tot de fapt. O să
fugă și mai mulți din domeniul educației specialiștii pentru că...pentru că e foarte
complicat să faci educație în ziua de azi. Și până la urmă sănătatea ta e mai
importantă, și lumea trece la alt domeniu într-un fel. Lasă educația baltă și fuge în
alt domeniu. Cunosc persoane care fac asta pentru că se pierde din educație. E
vorba și de atitudinea societății și a guvernării și dacă ar avea niște salarii
decente, bune de tot, ce decente foarte bune ca să atragă atenția că uite oamenii
aceștia merită atitudine deosebită, dar dacă societatea nu dă nici un ban pe
domeniul educației și guvernarea la fel lipsește și respectul. Părinții și copii nu își
mai respectă profesorii, e simplu. În Japonia unicul om la care se face plecăciuni
pe stradă este profesorul. Acolo se fac plecăciuni în fața profesorului și atunci
vine respectul societății, dar dacă societatea nu are respect pentru profesori și
pentru domeniul educației îți dai seama care e influența educației asupra copilului
tău, dacă tu nu pui nici un ban pe chestia asta, nu se pune accent, nu valorează în
societate, nu se pune pe cântar educația și asta e un fel de politică ascunsă.
 Dacă vrei să distrugi o națiune , distruge educația. Nu pui bani, nu pui pe
cântar educația, îți bați joc de ea și ajungi unde ajungi, duci de râpă o generație,
duci de râpă viitorul țării. De aici ies specialiști proști în toate domeniile pentru
că educația se face la școală, și la universități. Dispar și universitățile apropo, în
țara noastră sunt tot mai puțini studenți și mai puține universități. Dispar încetișor
facultăți , am un coleg care o studentă la facultatea din Chișinău , când a intrat
erau 30 în grupă acum au rămas 20 în an, și li se spune la facultate că s-ar putea
să se închidă specilalitatea respectivă, ea face jurnalism cred, și se închide că au
puțini studenți deoarece lumea fuge peste hotare în România sau dincolo. Mai
mulți deja punctează să plece în România sau dincolo de România și atunci se
pierde educația în țară.

-Care sunt principalele instituții care ți se asociază cu procesul educațional ?

-Care se asociază cu educația da ? Grădinița, acolo e baza, familia. Familia și

grădinița. Familia e pe primul loc, pe cel de al doilea e grădinița, trei școala
primară, gimnaziu,liceu și facultate. Mediul social favorabil, bun și în ulltima
instanță mass-media, televiziunea internetul. Dar când zic famiilie acolo la bază e
și familia mică, și familia mare cu toată lumea, bunici, bunei, mătuși, unchi tot,
pentru că ei au influență dar cel mai mult influențează mama și tata. Ei au cea mai
mare putere.

-Care dintre ele este principală în educație după părerea ta ?

-Familia,familia e cea mai puternică biserică a educației. Pentru că toate pornesc

de acolo, toate din familie pornesc. Când zic biserică a educației zic la figurativ
deoarece nu vreau să înțelegi că aș asocia mama sau tata cu popii. Am zis așa
deoarece eu am primit puțină biserică acasă, și sunt departe. Credința a fost ceva,
dar eu văd familia ca o bisericăa educației, anume acolo e tot dumnezeul educației
și dacă familia are niște valori frumoase și bune atunci și copilul primește valori.
Știe ce să aleagă în societate, pe ce să se axeze.Dacă nu primește de acasă se
pierde ,rareori copii care nu primesc de acasă niște valori și le iau singuri pe
urmă pe parcursul vieții, sau le împrumută, le cresc singuri la ei, le văd la așții și
le prind. Sunt foarte puțini din ăștea dar sunt și așa situații bineînțeles...

-Ai cuprins răspunsul dintr-o perspectivă foarte fină, acum dacă poți să îmi spui
care sunt principalele valori transmise pe cale instituțională și cum te raportezi la
ele?

-Cred că am spus despre toate, dar dacă vorbim despre cale instituțională
orientândumă și la curiculum acum, și la ce promovează școala în general, pentru
că profesorul trebuie să fie foarte selectiv în ziua de azi, că e și un drept de deviere
de la curiculum. Asta este spus în sensul că poți să faci tu curiculum, în sens că
poți să selectezi niște texte, niște teme. Valorile pe care le primește un copil la
școală, în instituție, depind foarte mult de temele selectate pentru un program, de
texte dacă ne referim la literatură, dacă vorbim de istorie ne referim la surse, de
valorile pe care le are în familie, pe ceea ce se axează, pe ceea ce primește la
școală și de foarte multe ori totul depinde de valoarea profesorului, de valorile pe
care le are profesorul.

Profesorul cu valori, inspiră niște valori, unul fără valori, nu poate inspira
valori și le inspiră valorile care nu mai sunt valori sau sunt nonvalori. Rămâne să
fie și binele promovat în instituție. Eu promovez și adevăr și dreptate, adică mă
strădui, dragostea de la până la, cu toate aspectele ei: dragoste pentru familie,
pentru neam, pentru țară, pentru aproape. Credință cred că nu prea... Ea este,
adică în unele instituții sunt ore de religie, dar credința ca valoare se promovează
prin literatură, prin opere literare, prin educație muzicală cred. Au texte care duc
spre credință dar mai puțin poate. Cred că și istoria ca disciplină ar promova
credința ca valoare. Frumosul ca valoare. Frumosul. În muzică, în literatură, în
pictură, în dans se promovează în școală. Pentru că asta e frumos, e foarte frumos
să ai grijă de el. Dragoasea, binele, frumosul,credința, adevărul toate sunt
promovate în școală. Mai puțin valoarea materială se promovează. Adică ea este
de acasă dar școala ca instituție nu promovează valoarea materială, și nu se pune
accent pe ea.

-Ce stiluri educaționale abordezi în munca ta de zi cu zi ?

-Știi că mii complicat să răspund la această întrebare. Trebuie să spun ceva... Eu

sunt într-un fel între stilurile clasice de predare. Între stilul libertin și stilul
autoritar, adică nu sunt cea mai tare prietenă a elevilor, deoarece sunt împotriva
relației prea deschise, prea aproape. Relația ”Hai să fim prieteni” nu e sută la
sută despre mine. E bine să fii prieten, să îi apropii dar trebuie și să știi să îi ții la
distanță în anumite momente. Optzeci la sută sunt prietenă cu ei dar douăzeci las
să fiu profesor, să fiu nu mai presus dar să fiu la loc de profesor, la locul meu și ei
la locul lor.

Sunt momente când între noi e cea mai tare prietenie, ne cuprindem, ne
pupăm. Sunt momente și vine și de la ei, deci nu vine de la mine, eu nu sunt o
pupăcioasă de felul meu în public dar când vine de la ei relația asta așa de
apropiată, ”hai să ne apropiem”. Le dau voie, le permit să aleagă ei ce să facem,
de exemplu, la un atelier de lectură, când să facem acel atelier, ce să facem. Și
toată lumea așteaptă ora de lectură, toată lumea vrea să citim, să stăm o oră
întreagă și să citim doar carea noastră care ne place. Eu merg în întâmpinare prin
ai ajuta să aleagă data și vin toți cu cărțile și am chiar și poze cum stau toți cu
cărțile pe care le-am recomandat eu deoarece avem așa o regulă nescrisă, o carte
pe lună, o carte bună șii dacă a terminat acea carte poate veni cu cartea sa. În
timpul orei de lectură, deconectam un pic lumina, dăm muzică relaxantă și citim
toți, și eu tot citesc, citim toți, ne facem comod, cred că lor le place chestia asta.
Le dau teme pentru casă care țin de fotografie, mie îmi place fotografia și lor la fel
le place să facă acest lucru. Facem expoziție de fotografie dar ne gândim mult la
niște chestii, mai fac cu ei educație pentru media, dar așa selectiv, parțial.

Nu sunt auoritară, dar nici nu sunt la același nivel cu ei, să merg cuprinsă
cu ei nu o să mă vezi niciodată prin instituție. Nu aș vrea să fie așa, las să jongleze
între și între, adică sunt perioade când și ei simt chestia asta și eu la fel o simt.
Când suntem prieteni acuma și facem ce vrem noi impreună, adică îi la și pe ei să
hotărască, dar sunt momente când s-a terminat discuția și facem ceea ce am spus
eu, ”-Verbul e cel mai mare prieten al nostru”, ”-Serios vorbiți doamna
profesoară?”, ”Serios, ia să vedem.” Trebuie să jonglezi, în educație trebuie să
jonglezi că altfel nu poți, nu poți să îi lași, urcă pe capul tău. Și dacă ești prea
autoritară tot nu e bine, copii încep să te urască și te urăsc la nebunie. Vin la mine
supărați de la altă disciplină , ”-Profesoara aia, Doamne Dumnezeule, nici nu
vă imaginați. Hitler a fost mai bun!”, ”-Dar nu se poate, nu cred.”, ”Cum nu
credeți?”. Adică asta e, dar eu încerc să zic că doamna în cauză e bună
profesoară, e foarte bună. Nici nu vă imaginați cât e de bună.

Eu i-am întrebat ”-Dacă ați merge la război ce v-ați lua cu voi, trei
lucruri?” și ei spun că și-ar luat telefonul să o sune pe mama, să îi spun ce fac,
haine că trebuie să se îmbracecu ceva și o să își i-a și ceva de mâncare, iar eu îi
întreb ”-Dar pușcă vă luați, cu ce o să împușcați la război?”, ”Nu știu!”. Și îl mai
întreb pe un elev dacă ar putea să își ia 3 prieteni care ar fi aceștia și de ce, iar un
elev răspunde ”-Iaca pe cutărică, că îmi place de el și îi haios și o să râdem acolo.
Și o mai iau pe cutărică că ea e prietena mea de suflet și o să stăm seara la
povești, și o iau și pe cealaltă că ea gătește gustos și știe să facă tartine bune și o
să ne facă câte ceva”, și la sfârșitul lecției au început să mă întrebe pe cine iau eu
cu mine, ”Ia nu fiți șmecheri”, și ei tot insistă cu întrebarea ce îmi iau la război
dacă merg. Și eu zic ”-O să îmi iau și eu telefonul și nu știu cred că o să îmi iaub
ceva de mâncare, cred că da, și niște haine și eu ca și voi că nu o să umblu în
pielea goală”, ”-Da din profesori pe cine luați ?”, -”Eu zic că pot să o iau pe
doamna Arseni că e o femeie de suflet”, dirigintele lor exact era, ”și pe doamna de
istorie o să o iau cu mine”, dar cineva din clasă zice: ”Eu știu de ce o luați, că e
maaaare, zdravănă, o să bată dușmanul și toți dușmanii o să fugă de voi”, zic nu,
o iau că e profesoară de istorie știe diferite tehnici de luptă într-un fel și e de suflet
așa, e curajoasă.” -Dar al treilea cine?” ”-Domn director”,”- dar de ce?”, ” Ne
trebuie și un bărbat la război nu ?”. În sensul că merg și bărbați și femei într-un
fel. Dacă te dechizi uneori , și ei te provoacă, într-un fel ei m-au provocat cu fraza
”Spuneți și dumneavoastră”. Trebuie să spui asta, și să spui asta sincer ca să vadă
ei că ești sinceră nu că ți-ai bătut joc de ei. Și atunci merge, relația se întărește
într-un fel. Dar sunt momente când îi las după ușă dacă întârzie, că îi învăț că
regula este regulă pentru toți și nu mă interesează cine te-a adus la școală, mama
sau tata sau tu ai întârziat . Am zis că încui ușa dacă dumneavoastră întârziați cu
toată familia pe care o aveți. Și am încuiat-o și trei oameni au rămas după ușă, și
i-am trimis unde trebuie să facă declarații și explicații și nu s-au dus și m-au bătut
la ușă, să le dau voie să intre în clasă, să îi iert că nu mai întârzie. Da voi de
jumătate de an întârziați așa și data viitoare când a fost momentul zic ”Vineri cine
întârzie la prima oră, 100% garantez că ușa e încuiată și nici o scuză nu o să aibă
valoare. Și nu se descuie până nu se termină ambele lecții”. Cum a venit vinerea
viitoare, și cum la noi sunt două sunete, sună primul, și peste un minut sună cel de
al doilea, de ai fi văzut cum alergau pe scări , cum alergau prin poarta școlii,
alergau cu gențile în spate și au ajuns și ziceau ”Huu,am dovedit doamna
profesoară!”. Doamne ferește! Și intrau pe ușă și eram foarte mulțumită, dar până
la urmă tot unul a întârziat în ziua aia, dar nu patru, doar unul. Iată despre ce
ziceam, să fie punctual, dacă a sunat eu sunt acolo prezentă eu te aștept și tu ar
trebui să fii tot acolo. Dar să nu începi că mama e vinovată, că tata e vinovat, că e
ambuteiajnu știu ce, trezirea mai dimineață în așa caz, deoarece eu vin de la
capătul geografiei și am ajuns înaintea voastră. Adică punctualitatea trebuie să fie
și ea, cum ziceam mai înainte, dacă mama și tata întârzie, și tu întrebi pe mama și
tata ”De ce veniți așa în fiecare zi și întârziați?”, ”Păi greu îl trezesc pe
Sebastian.”, ”Sebastian de ce ai întârziat la școală?”, ”Mama cu tata se rețin” .
Bună dimineața, hop. Sau tu trimiți un mesaj la părinți că mâine la ora cutare
cutare o să fie asta, asta și asta, și a doua zi să ai discuții cu copii dar ei habar nu
au , ei acasă nu au vorbit seara unii cu alții. Și asta înseamnă educație. Și zic:
”Da voi seara vă întâlniți, vă povestiți, seara vă uitați unul la altul cumva. Poate
beți ceai împreună ” cică da, dar nu ați citt mesajul meu că a fost trimis devreme.
Dar nu a zis mama nimic, nu știu. Asta e educația.

-Cu ce stiluri educaționale te-ai confruntat pe parcursul educației în familie?

-În familia mea cred că era prezent și stilul autoritar din partea ambilor părinți.
Da, pentru că așa au fost educați ei, pentru că au mers mult la muncă fizică și au
fost poate nu umiliți dar au fost supuși muncii fizice împotriva voinței lor poate.
Nu a fost o alegere a lor și din cauza asta mama a fost cea care mă lăsa să fac
alegerea, vreau să fac ceva ăe lângă casă, foarte bine dacă mă ofer iar dacă nu
mă ofer, mă lăsa în pace să citesc să fac ce vreau eu. Ne-a permis, a fost o
experiență din familia ei pe care ea a avut-o. Și probabil a suferit din cauza asta
și pe mine m-a lăsat mai liberă. Adică a schimbat tactica, m-a lăsat mai liberă și a
spus că lasă că o să reușească să muncească. A vut dreptate când a spus că ea o
să reușească să guste din muncă la timpul ei o să reușească să le facă pe toate.

Cred că a fost autoritate, adică și stilul autoritar, dar și stilul libertin, ne

lăsa să cântăm, să dansăm. Fratele meu era la acordeon și eu eram la dans, am
cântat pe scenă. Ne lăsa să plecăm de acasă, să mergem cu concertele nu știu pe
unde. Dacă voiam undeva în excursie nu era nicodată o problemă să mergem,
adică nu erau împotrivă. Era o combinație dintre, o trece dintre, o trecere de la
generația lor la generația noastră. Au reușit să combine toate aceste stiluri.

-Cu ce stiluri de educație te-ai confruntat pe parcursul perioadei când ai primit

educație?

-De tot felul, și autoritar și liberal.. În școala primară nu am simțit stilul autoritar,
da era ceva. La gimnaziu probabil, stil auritar din partea profesorilor care la fel
probabil ar fi fost educați într-un stil autoritar și încercau să domine. Nu pot să
dau exemplu cred.

Purtarea cravatelor roșii în periada sovietică că am prins. Lipsește cravata,

înapoi acasă de dimineață și eu cum eram pedantă, eminentă puratu și eu cravată.
Și am uitat-o într-o dimineața, mama ei, și m-au întorss înapoi frumușel de la ușă.
Iată chiar și cravatele astea pionerești, zarnița pe care o uram, ”unu, doi, trei,
patru!”, defilam toți cu batalioanele, câte patru în rând, uram chestia asta. Dar se
făcea la noi în școală, în toată țara se făcea, era la nivel de Uniune Sovietică.
Uram chestia asta, niște chestii sovietice, impuse oamenilor într-un fel, copiilor,
instituțiilor. Cântecele astea, cred că asta era autoritar, și nu ne întrebaudacă
vrem sau nu vrem, nu ne place sau ne place, eram supuși toți de la și până la. Asta
nu era bine.

La colegiu nu îmi amintesc. Au fost niște momente așa, în rest nu, deja după
anii nouăzeci mai puțină influență autoritară din partea profesorilor. Dar erau,
erau pentru că nu s-a schimbat peste noapte totul, s-au păstrat aceleași cadre
didactice, care funcționau, aceiași directori, și până la urmă totul a rămas așa
cum a rămas...

-Ca o întrebare de încheire a acestui minunat interviu, cum ai putea să definești

educația acum pentru tine?
-Știi că e complicat să spun. Cred că educația este un proces de lungă durată care
începe din familie, pornește cred că încă dinainte de naștere, cred că de atunci da!
Durează pe parcursul întregii vieți.

Responsabili de rădăcinile educației sunt părinții, după care înstituțiile în

care ești implicat volens nolens și după care ești mai târziu când ajungi la
maturitate ești tu responsabil de educația ta. Eu am trăit în așa o mentalitate
conform căreia omul trebuie toată viața să muncească să se autoeduce, și să
crească că altfel nu faci față. În timpul de azi trebuie să crești continuu, că dacă
stagnezi rămâi în urmă și ești pierdut pentru societate parțial. Ești nevoit să te ții
permanent pas în pas cu ce se întâmplă în jurul tău, altfel nu reziști, nu ești pe val.
Trebuie să încerci să afli tot ce se întâmplă nou și să te ții de noul acesta într-un
fel total sau parțial și să implementezi.

Cred că arta de a fi om este esența educației, asta trebuie să înveți pe

cineva, asta trebuiesă fii tu și să înveți și pe alții. Asta e cel ai important. Poți să
ai zece universități, zece facultăți și dacă nu ești nimeni, nu ai niște valori umane,
nu ești un om cu niște calități. Că nu știi să îți apreciezi oamenii din jur, să spui
mulțumesc și la revdere, și să fii respectuos atunci degeaba ai afcultăți, degeaba
știi să pălăvrăgești în engleză și în chineză dacă nu știi să fii om până la urmă. Să
fii receptiv la nevoia cuiva, să faci bine până la urmă.....

-Îți mulțumesc pentru toate cele spuse, sper că ți-a făcu plăcere să petrecem aceste
momente împreună.

-Cu plăcere, îți mulțumesc și ție că m-ai ajutat să îmi amintesc despre vremuri
uitate, chiar mi-a plăcut să povestesc toate astea.
 Analiza interviului

Odată cu sfârșirea interviului, nimic nu a mai putut fi schimbat din cele ce au

fost spuse. Interviul a avut cursivitate chiar dacă nu am crezut că o să aibă la un
anumit moment al interviului. Am fost prezentă acolo cu intervievata, am participat
la trăirile ei și am încercat să mă transpun în lumea celor spuse. Tind să cred că nu
am explicat destul de clar cerințele interviului deoarece la sfârșitul acestuia
doamna a rămas mirată de timpul care a trecut.

Realizarea acestei activități a fost foarte dificilă din perspectiva alegerii

timpului și din perspectiva alegerii unei persoane potrivite care să poată să spună
ceva despre sine. Am incercat să corespund nivelului ntelectual al acesteia, să aleg
cuvintele potrivite. Cred că și ea și-a dat seama de importanța acestui interviu
pentru mine și a încercat să expună totul într-o manieră foarte frumoasă. Aș dori să
menționez că doamna este o persoană deosebită, am fost profund atinsă de faptul
cum aceasta a încercat să își expună părerile evitând să dea nume și precizări
asupra persoanelor implicate direct. Poate uneori o să se pară că evită să spună
ceva concret, dar acest lucru îl face doar din bunul simț pentru a evita să rănească
pe cineva involuntar.

Am observat cât este de importantă pentru ea activitatatea didactică, în

revista Natura, octombrie 2019 în cadrul articolului „Profesorii mileniului III într-o
societate bolnavă de snobism și ifose” ea spune următoarele: ”Arta de a fi profesor
devine un subiect actual și parţial durut în spaţiul românesc. Astăzi, când
tehnologiile moderne invadează omenirea, când emigrarea în masă, dar și
oportunităţile viitorilor absolvenţi de a călători și de a-și continua studiile în
străinătate își lasă amprenta irevocabil în sute de mii de familii din ţară, când cele
mai frumoase și indispensabile valori trec ușor în umbră, când materialul pare să
domine spiritualul, când importanţa domeniului educaţie este marcată direct de
atitudinea guvernanţilor și a întregii societăţi prin remunerarea profesorilor etc.,
bineînţeles, este destul de complicat să răspunzi necesităţilor școlii, doleanţelor
părinţilor și așteptărilor elevilor. Profesorul mileniului trei ar trebui să fie
profesionist, în primul rând, o personalitate cu valori, pentru că discipolii învaţă
din model, dar... să nu uităm, educaţia se face acasă, familia este factorul
dominant, mai este și societatea la mijloc. Un profesor bun este asemeni unui actor
talentat, mereu în premieră. Pregătirea minuțioasă de ore, cu suportul tehnologiilor
moderne, la moment potrivit, fără excese, sinceritatea, implicarea reală, simţul
umorului etc. facilitează conexiunea cu discipolii și oferă șanse schimbării
atitudinii faţă de studii. Școala trebuie să fie o instituţie edificatoare de valori, cea
mai frumoasă valoare este arta de a fi Om, iată ce este cu adevărat important și
actual într-o societate care evadează ușor din lumea reală...”.

Cred că acestea de mai sus fac o concluzie foarte bună pentru interviul
nostru, chiar dacă a fost spus cu ceva timp inainte. Aș numi asta o concluzie care a
apărut înaintea unui interviu. Sunt profund mulțumită de colaborarea pe care am
avut-o cu doamna și tind să cred că a fost reciproc.