Conducerea Si Taierea Pomilor Fructiferi PDF

ACED
DIN PARTEA POPORULUI Proiectul Competitivitatea Agricolă şi

AMERICAN Dezvoltarea Întreprinderilor
Vasile BABUC | Ananie PEŞTEANU | Eugeniu GUDUMAC
CONDUCEREA ȘI TĂIEREA
POMILOR ȘI ARBUȘTILOR
FRUCTIFERI
Chișinău, 2015
Acest material a fost elaborat de către:
Vasile BABUC, doctor habilitat, profesor universitar al catedrei Pomicultură a Universităţii Agrare
de Stat din Moldova, membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei;
Ananie PEŞTEANU, doctor în agricultură, conferenţiar universitar al catedrei Pomicultură a Uni-

versităţii Agrare de Stat din Moldova;
Eugeniu GUDUMAC, doctor în agricultură, Specialist Producerea Fructelor în cadrul Proiectului

Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED).
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Babuc, Vasile.
Conducerea şi tăierea pomilor şi arbuştilor fructiferi / Vasile Babuc, Ananie Peşteanu, Eugeniu
Gudumac ; Proiectul Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor. – Chişinău : ACED,
2015 (Tipogr. “Bons Offices”). – 256 p.
Bibliogr.: p. 253-254 (36 tit.). – Apare cu sprijinul financiar al poporului americal prin intermediul
Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Intern. (USAID). – 1500 ex.
ISBN 978-9975-87-021-4 (Tipogr. “Bons Offices”).

631.542+634.1/.7(075)
B 12
Acest material a fost posibil de elaborat cu sprijinul acordat de poporul american prin intermediul
Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul este responsabilitatea ex-
clusivă a DAI și nu reflectă neapărat punctul de vedere al USAID sau al Guvernului SUA.
© Vasile BABUC, Ananie PEȘTEANU, Eugeniu GUDUMAC
© ACED
Cuprins
PREFAȚĂ.................................................................................................................................................................................6
CAPITOLUL 1. BAZELE BIOLOGICE ȘI TEHNOLOGICE ALE CONDUCERII ȘI TĂIERII POMILOR ȘI ARBUȘTILOR
FRUCTIFERI....................................................................................................................................................7
1.1. Organele pomilor și arbuștilor fructiferi.......................................................................................... 7
1.1.1. Tulpina................................................................................................................................... 7
1.1.2. Lăstarii, mugurii................................................................................................................... 16
1.2. Ciclul de viață al pomilor fructiferi................................................................................................. 20
1.3. Ciclul anual al plantelor pomicole.................................................................................................. 23
1.4. Legitățile creșterii și fructificării plantelor pomicole...................................................................... 24
1.4.1. Legitățile creșterii și dezvoltării tulpinii................................................................................... 24
1.4.2. Legitățile fructificării................................................................................................................ 32
1.4.3. Interacțiunea organelor și funcțiilor plantelor pomicole......................................................... 33
1.5. Conducerea și tăierea pomilor....................................................................................................... 34
1.5.1. Importanța, obiectivele și cerințele principale........................................................................ 35
1.5.2. Bazele biologice ale formării coroanei pomilor....................................................................... 36
1.5.3. Normative generale de formare a coroanei............................................................................ 38
1.6. Sisteme de conducere a pomilor.................................................................................................... 41
1.6.1. Coroane natural ameliorate.................................................................................................... 42
1.6.2. Coroane natural ameliorate și modificate............................................................................... 43
1.6.3. Coroane artificiale................................................................................................................... 46
1.7. Tăierea și alte procedee de dirijare a creșterii și fructificării.......................................................... 46
1.7.1. Tăierea pomilor........................................................................................................................ 46
1.7.2. Bazele biologice ale tăierii pomilor.......................................................................................... 47
1.7.3. Modul și gradul tăieturilor....................................................................................................... 48
1.7.4. Procedee complementare tăierii pomilor............................................................................... 57
1.8. Tipuri de tăieri................................................................................................................................ 62
1.9. Termenele și tehnica tăierii............................................................................................................ 65
CAPITOLUL 2. CONDUCEREA ȘI TĂIEREA POMILOR SPECIILOR POMICOLE.................................................................... 69
2.1. Mărul.............................................................................................................................................. 69
2.1.1. Particularitățile creșterii și fructificării, conducerii și tăierii pomilor....................................... 69
2.1.2. Palmeta etajată cu brațe oblice............................................................................................... 74
2.1.3. Palmeta mixtă.......................................................................................................................... 79
2.1.4. Pal-fus...................................................................................................................................... 85
2.1.5. Fus obișnuit............................................................................................................................. 89
2.1.6. Fus zvelt ameliorat................................................................................................................... 95
2.1.7. Ax vertical.............................................................................................................................. 102
3
2.1.8. Piramida mixtă cu volum redus............................................................................................. 106
2.1.9. Sisteme de perspectivă pentru conducerea și tăierea pomilor de măr................................. 110
2.2. Părul............................................................................................................................................. 123
2.2.1. Particularitățile creșterii, fructificării, conducerii și tăierii..................................................... 123
2.2.2. Palmeta etajată cu brațe oblice............................................................................................. 124
2.2.3. Palmeta mixtă........................................................................................................................ 129
2.2.4. Fus zvelt ameliorat................................................................................................................. 134
2.2.5. Piramida mixtă cu gabarite mici............................................................................................ 139
2.2.6. Piramida mixtă cu gabarite mari............................................................................................ 142
2.2.7. Sisteme de perspectivă pentru conducerea și tăierea pomilor de păr.................................. 147
2.3. Gutuiul.......................................................................................................................................... 155
2.3.1. Particularitățile creșterii, fructificării, conducerii și tăierii..................................................... 155
2.3.2. Piramida mixtă....................................................................................................................... 156
2.3.3. Cupa întârziată....................................................................................................................... 160
2.4. Prunul........................................................................................................................................... 163
2.4.1. Particularităţile creşterii, fructificării, conducerii şi tăierii pomilor....................................... 163
2.4.2. Piramida mixtă....................................................................................................................... 167
2.4.3. Coroana semiaplatizată pe direcţia rândului cu 4 şarpante
(palmeta cu 4 ramuri divergente).................................................................................................... 171
2.4.4. Dublu Ypsilon......................................................................................................................... 175
2.5. Cireșul........................................................................................................................................... 179
2.5.1. Particularităţile creşterii fructificării, conducerii, şi tăierii pomilor....................................... 179
2.5.2. Piramida etajată rărită........................................................................................................... 180
2.5.2. Piramida etajată rărită cu centrul semideschis...................................................................... 185
2.5.3. Fus subțire ameliorat............................................................................................................. 188
2.6. Vișinul........................................................................................................................................... 194
2.6.2. Piramida mixtă....................................................................................................................... 195
2.6.3. Piramida neetajată................................................................................................................ 198
2.6.4. Piramida neetajată cu gabarite mici...................................................................................... 199
2.6.5. Piramida etajată rărită cu centrul semideschis...................................................................... 199
2.7. Caisul............................................................................................................................................ 200
2.7.2. Piramida neetajată................................................................................................................ 204
2.7.3. Vasul întârziat........................................................................................................................ 207
2.8. Piersicul........................................................................................................................................ 211
4
2.8.2. Vasul ameliorat...................................................................................................................... 214
2.8.3. Vas aplatizat spre intervalele dintre rânduri.......................................................................... 218
2.9. Migdalul........................................................................................................................................ 221
2.9.2. Vasul ameliorat cu 4 şarpante............................................................................................... 221
2.9.3. Vasul ameliorat cu 3 şarpante............................................................................................... 224
2.9.4. Vas întârziat cu 5-6 şarpante................................................................................................. 225
2.9.5. Piramida mixtă sau naturală ameliorată................................................................................ 226
2.10. Nucul.......................................................................................................................................... 227
2.10.1. Particularităţile creşterii, fructificării, conducerii şi tăierii pomilor..................................... 227
2.10.2. Vasul ameliorat cu trei şarpante.......................................................................................... 227
2.10.3. Vasul ameliorat cu patru şarpante....................................................................................... 228
2.10.4. Piramida neetajată întreruptă, sau Leaderul modificat....................................................... 232
2.11. Alunul......................................................................................................................................... 234
2.12. Tăierea și tratarea pomilor neglijați și cu leziuni........................................................................ 236
2.12.1. Tăierea de restabilire a coroanei......................................................................................... 236
2.12.2. Tăierea de transformare a coroanei.................................................................................... 236
2.12.3. Tăierea pomilor afectaţi de ger............................................................................................ 237
2.12.4. Tăierea pomilor afectaţi de grindină.................................................................................... 238
2.12.5. Tăierea şi tratarea pomilor cu leziuni.................................................................................. 239
CAPITOLUL 3. CONDUCEREA ȘI TĂIEREA ARBUȘTILOR FRUCTIFERI.............................................................................. 241
3.1. Zmeurul........................................................................................................................................ 241
3.1.1. Particularitățile biologice și de cultură.................................................................................. 241
3.1.2. Sisteme de conducere a plantelor......................................................................................... 242
3.1.3. Tăierea plantelor.................................................................................................................... 243
3.2. Murul............................................................................................................................................ 244
3.2.2. Conducerea și tăierea plantelor............................................................................................ 245
3.3. Coacăzul negru............................................................................................................................. 246
3.3.2. Formarea și tăierea tufelor.................................................................................................... 247
3.4. Coacăzul roșu................................................................................................................................ 249
3.5. Agrișul........................................................................................................................................... 250
3.5.2. Formarea și menținerea structurii tufei................................................................................ 251
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................................................... 253
5
CONDUCEREA ȘI TĂIEREA POMILOR ȘI ARBUȘTILOR FRUCTIFERI
PREFAȚĂ
Pomicultura este una din ramurile principale ale agriculturii din Republica Moldova, fiind strategică
pentru economia țării, avînd o pondere considerabilă în export.
Direcția strategică a dezvoltării pomiculturii constă în exploatarea eficientă a plantațiilor pomicole
existente cu potențial de productivitate neepuizat și înlocuirea lor cu livezi de tip nou cu sortiment și teh-
nologii moderne, care asigură intrarea relativ timpurie pe rod economic, recolte înalte de fructe calitative
solicitate și competitive pe piața internă și de export.
În cadrul tehnologiilor moderne de producere a fructelor conducerea și tăierea pomilor ocupă un loc
predominant. Ea se aplică de la plantarea pomilor și continuă în fiecare an până la epuizarea lor.
Pentru aplicarea corectă și eficientă a lucrărilor de conducere și tăiere a pomilor sunt necesare
cunoștințe profunde și deprinderi practice perfecte în domeniul respectiv.
În lucrarea de față sunt generalizate realizările științifice și practica avansată în domeniul respectiv
din Republica Moldova și alte țări. Lucrarea este compactă în mod aplicativ, suficient ilustrată cu scheme
și fotografii se prezintă informația necesară cu referință la conducerea și tăierea pomilor, sistematizată în
compartimentele: organele principale, legitățile creșterii și fructificării pomilor; bazele biologice, tehnica
conducerii și tăierii pomilor, diferențiate pe specii, soiuri, asociații soi/portaltoi, forme de coroană, vârsta
și starea fiziologică a pomilor, sistemele și condițiile de cultivare.
Sunt evidențiate caracteristicile fitometrice principale ale arhitectonicii plantației pomicole ca unul
din factorii determinativi ai productivității, tipurile de arhitectonici actuale și de perspectivă în livezile
din Republica Moldova. Diferențiați pe specii, asociații soi/portaltoi și sistemele de cultură parametrii
bioconstructivi și modul de amplasare a coronamentului în spațiu.
Un compartiment aparte este dedicat conducerii și tăierii plantelor arbuștilor fructiferi.
Pentru pomicultorii amatori sunt propuse și forme ornamentale, clasice de conducere a pomilor.
Rezultatele realizărilor științifice și practicii avansate, prezentate în mod accesibil, constituie un ma-
nual util pentru pomicultori.
6
CAPITOLUL 1.
BAZELE BIOLOGICE ȘI TEHNOLOGICE
ALE CONDUCERII ȘI TĂIERII
POMILOR ȘI ARBUȘTILOR
FRUCTIFERI
1.1. Organele pomilor și arbuștilor fructiferi

Organele plantelor pomicole, se împart în vegetative şi generative. Organele vegetative sunt: rădăci-
na, tulpina şi frunzele. Ramurile de diferite tipuri, mugurii, ghimpii sunt formaţiuni ale tulpinii. Organele
generative sunt florile, care provin din muguri floriferi şi produc fructe cu seminţe.
Pomul este alcătuit din rădăcină şi tulpină, fiind unite prin intermediul coletului (fig. 1).
Fig. 1. Părțile componente ale pomului:

1 – coletul;
2 – trunchiul;
3 – axul central;
4 – ramura de prelungire a axului;
5 – ramuri schelet de ordinul I;
6 - ramuri schelet de ordinul II;
7 - ramuri schelet de ordinul III;
8 – ramura de prelungire a celei de
schelet;
9-10 – ramură semischelet de ordi-
nul I și prelungire a ei;
11 – ramuri de garnisire.
Coletul reprezintă zona de schimbare a structurilor morfologice dintre rădăcină şi tulpină. De regulă,
el este situat la suprafaţa solului. Coletul tipic se întâlneşte numai la pomii proveniţi din seminţe şi la cei
altoiţi pe portaltoi generativ. La pomii obţinuţi prin înmulţirea vegetativă, zona de trecere de la rădăcină
la tulpină se numeşte „colet convenţional”.
Pe parcursul dezvoltării pomilor, rădăcina evoluează în sistemul radicular sau subteran, iar tulpina -
în sistemul suprateran, (aerian).
1.1.1. Tulpina
Partea pomului situată deasupra coletului alcătuieşte tulpina. În pomicultura practică coletul tipic
sau convenţional, de regulă, se află la suprafaţa solului. În acest caz se spune că tulpina reprezintă partea
supraterană sau aeriană a pomului.
7
Părţile componente principale ale tulpinii pomilor sunt trunchiul şi coroana.

Trunchiul este partea inferioară neramificată a tulpinii, situată între colet şi prima ramificaţie a coroanei.
Lungimea trunchiului, prin intermediul căreia se efectuează relaţiile dintre sistemul radicular şi co-
roană, manifestă o anumită influenţă asupra intensităţii creşterii pomilor, intrării pe rod şi productivităţii
lor. Cu cât mai mare este lungimea trunchiului, cu atât mai mare este distanţa şi rezistenţa circulaţiei sevei
cu metaboliţi din rădăcini spre coroană şi invers. S-a stabilit că fiecare 20 cm de lungime a trunchiului
reţin cu circa 1 an intrarea pomilor pe rod economic şi diminuarea creşterii productivităţii în anii următori
(N. Constantinescu, 1967).
Înălţimea trunchiului este condiţionată de factori biologici şi tehnologici integraţi în sistemul de
cultură al pomilor: în sistemul superintensiv de cultură cu pomi de talie mică, înălțimea trunchiului este
30-50 cm; în sistemul intensiv cu pomi de talie medie şi submedie, cu coroane aplatizate sau naturale
ameliorate cu volum redus - 50-60 cm; în sistemul semiintensiv, practicat în fond la speciile sâmburoase
– 70-80 cm. Înălțimea trunchiului de 100-150 cm şi mai mare se practică la pomii cultivaţi în plantaţii de
aliniament de-a lungul drumurilor, şoselelor.
Coroana este formată din ax şi ramuri, ca organe de durată mai mare, şi din muguri - formaţiuni
provizorii. Din muguri, în timpul vegetaţiei, se dezvoltă lăstari purtători de frunze sau flori şi, apoi, fructe.
Axul coroanei reprezintă prelungirea trunchiului de la prima ramificaţie a coroanei până la baza ra-
murii anuale de prelungire a lui, care se numeşte săgeată. Axul poate fi: bine pronunţat de la bază până
la vârful coroanei; slab pronunţat (scurt), atunci când în partea centrală a coroanei deviază şi trece într-o
ramificaţie laterală; foarte scurt, situat numai la baza coroanei cum este la coroana în formă de cupă.
Ramurile sunt tulpini de diferite vârste, inclusiv cele de un an după căderea frunzelor. După gradul
de vigoare, vârstă, funcţiile pe care le îndeplinesc, se deosebesc ramuri de schelet şi de garnisire.
Ramurile de schelet sunt cele mai viguroase ramificaţii din coroană. În funcţie de vigoarea şi vârsta
pomului ele pot fi: de ordinul 1, care se ramifică direct de la ax; de ordinul 2, care se ramifică de la cele
de ordinul 1; de ordinul 3, care se ramifică de la cele de ordinul 2.
Ramurile de ordinul 1 se numesc ramuri principale sau şarpante, iar cele de ordinul 2-3 se numesc
subşarpante.
Şarpantele şi subşarpantele sunt permanente pentru toată perioada economic productivă a pomilor.
Ele formează macrostructura de bază a coroanei, sau scheletul.
Sistemul de ramificare sau modul de dirijare a ramificării şarpantelor şi subşarpantelor poate fi bifur-
cat sau bilateral-altern-exterior (fig. 2), aplicat la majoritatea formelor de coroană.
Fig. 2. Ramificarea: A – prin bifurcare; B – bilateral-alternă-exterioară.
În cazul ramificării bilaterale-alterne-exterioare în punctele de ramificare, subşarpantele se

amplasează solitar alternativ pe ambele părţi ale şarpantei, ocupând poziţia laterală externă. La dirijarea
ramificării prin bifurcare, în punctul de ramificare se amplasează câte două subşarpante bilateral opuse
de aceeaşi vigoare.
8
Funcţiile principale ale ramurilor de schelet constau în: asigurarea creşterii pomilor, susţinerea tu-
turor organelor coroanei, conducerea apei şi substanţelor nutritive în sistemul integru vital al pomilor,
depozitarea substanţelor de rezervă în vederea utilizării lor ulterioare, regenerarea ramurilor coroanei în
situaţii extreme din muguri adventivi şi dorminzi.
Formele de coroană aplicate actualmente în pomicultură în marea majoritate au ramuri de schelet
de ordinul 1 şi 2. Ramuri de schelet de ordinul 3 se întâlnesc în coroanele natural ameliorate ale pomilor
viguroşi de cais, cireş, nuc, etc.
Mărirea numărului şi a ordinului de ramificare a ramurilor de schelet duce la mărirea dimensiunilor
coroanei şi deplasarea către periferie a zonei productive, care, de regulă, are grosimea de 1-1,2 m. În cen-
trul coroanei, insuficient iluminată, se formează o zonă neproductivă cu dimensiuni direct proporţionale
parametrilor coroanei. Ca urmare creşte distanţa şi rezistenţa circulaţiei sevei dintre sistemul radicular şi
spaţiul foliar. Sporeşte considerabil şi consumul substanţelor nutritive de către ramurile schelet în detri-
metrul fructificării. S-a stabilit că pentru a forma un kilogram de lemn, consumul substanţelor nutritive
este aproximativ egal cu cel necesar pentru a forma 3-4 kg de fructe.
Numai la pomii foarte viguroşi de cireş, cais, nuc, etc., în scopul echilibrării raţionale a potenţialului de creş-
tere şi fructificare, macrostructura coroanei se formează din 8-10 şarpante inserate pe ax puternic sau moderat.
Ramurile de garnisire sunt ramificaţii anuale şi multianuale, vegetative şi de rod, situate pe ax, şar-
pante şi subşarpante. Au vigoare de creştere relativ slabă - lungimea fiind de circa 10-100 cm şi diametrul
de 1-2 cm. Longevitatea, în special a perioadei cu productivitate superioară, este redusă până la circa
3-5 ani. Cu avansarea în vârstă a axului, şarpantelor şi subşarpantelor ramurile de garnisire se epuizează
provocând degarnisirea consecutivă a scheletului de la partea inferioară către cea superioară. Pentru
atenuarea procesului de degarnisire a scheletului şi menţinerea ramurilor de garnisire în stare de produc-
tivitate superioară se aplică tăieri de reîntinerire şi alte procedee tehnice de renovare a lor.
În ansamblu, ramurile de garnisire reprezintă microstructura sau semischeletul roditor al coroanei,
care se renovează periodic. Structura ansamblului ramurilor de garnisire este o caracteristică ereditară
a speciei şi soiului respectiv. Sunt posibile unele modificări cantitative, condiţionate de factorii ecologici
şi tehnologici.
La majoritatea speciilor baza microstructurii roditoare o constituie ramurile semischelet cu vârsta
productivă până la 3-5 ani. Pe ele sunt situate ramuri vegetative anuale şi bianuale, pe care se formează
ramuri de rod.
Ramurile vegetative anuale şi multianuale generează lăstari, asigurând prin aceasta creşterea – baza
renovării dinamice a ramurilor de rod, care poartă muguri floriferi şi asigură fructificarea.
Ramurile de rod, (sau fructifere), sunt cele mai mici şi multe la număr. Se formează din lăstarii de
vigoare redusă sau medie, care au poziţia aproape perpendiculară faţă de ramura-mamă. Îşi termină
creşterea cu mult mai timpuriu decât lăstarii viguroşi şi formează muguri floriferi. Au ţesuturi sfărmicioa-
se cu conţinut sporit de substanţe de rezervă, care se folosesc ulterior la formarea organelor generative.
Unele ramuri de rod, în special la pomii tineri, încă nu au muguri floriferi, dar care se vor forma ulterior.
Acestea se consideră ramuri de rod în devenire.
După structură, ramurile de rod diferă esenţial în funcție de specie precum şi pe soiuri în cadrul
aceleiaşi specii.
Mărul şi părul fructifică pe următoarele ramuri de rod: ţepuşă, pinten, nuieluşă, mlădiţă, smicea,
bursă, vatră de rod.
9
Fig. 3. Ramurile principale de rod la

măr:
1 – pinten;
2 – ţepuşă;
3 – bursa de rod;
4 – vatră de rod;
5 – nuieluşă;
6 – mlădiță;
7– ramură de rod multianuală. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

păr:
1 - pinteni;
2 - țepușe;
3 - burse;
4 - vetre de rod;
5 - nuielușe;
6 - mlădițe;
7 - ramură de doi ani. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.
Ţepuşa reprezintă o ramură anuală foarte scurtă (0,5-5 cm) cu mugure terminal mixt (generativ-ve-
getativ). Internodurile sunt extrem de scurte, iar cicatricele fostei rozete de frunze formează inele.
Pintenul este o ramură anuală prefloriferă asemănătoare cu ţepuşa, dar are mugure terminal vege-
tativ. Se formează în anii când nu sunt condiţii necesare pentru diferenţierea mugurilor floriferi. În anii
următori evoluează în ramuri de rod cu muguri floriferi.
Nuieluşa este o ramură anuală de rod cu lungimea de 10-30 cm şi mugurele terminal mixt.
10
Mlădiţa reprezintă o ramură anuală de rod cu lungimea de 10-60 cm. Mugurele terminal şi câţiva
muguri laterali sunt floriferi mixti. O parte din mugurii laterali sunt vegetativi.
Smiceaua reprezintă o ramură anuală prefloriferă de dimensiuni asemănătoare nuieluşei, dar cu
mugurele terminal şi cei laterali vegetativi. În anul următor poate evolua în ramură de rod, mai frecvent
în nuieluşă sau mlădiţă.
Bursa sau puntea de rod este o ramură bienală de rod, scurtă, cu partea superioară îngroşată, una
sau două ramificaţii laterale. Provine din mugurele mixt terminal al ţepuşei, nuieluşei sau mlădiţei după
o fructificare.
Vatra de rod reprezintă o formaţiune de rod multianuală, ramificată și alcătuită din două sau mai
multe burse.
Ţepuşa, de regulă, evoluează în bursă şi mai departe în vatră de rod, iar nuieluşa şi mlădiţa – în
formaţiuni fructifere bienale şi mai în vârstă, ramificate, care poartă burse, ţepuşe, nuieluşe, mlădiţe,
precum şi formaţiuni vegetative.
La multe soiuri de măr, în special, când pomii sunt altoiţi pe portaltoi de vigoare slabă sau medie,
mugurii floriferi se diferenţiază dintr-o parte de mugurii axilari, situaţi pe lăstari de vigoare submedie sau
medie, preponderent când aceştia nu au poziţie verticală. Astfel, în vegetaţia următoare ramurile anuale
devin ramuri de rod cu pondere considerabilă.
La păr, ramurile de rod sunt mai viguroase decât la măr. Predomină bursele şi vetrele de rod.
Formaţiunile fructifere la măr şi păr sunt longevive, dar vârsta cea mai productivă a lor în funcție de
soi, asociaţii soi/portaltoi este până la 3-5 ani. După aceasta ele se reîntineresc prin tăieri de reducţie.
Gutuiul fructifică pe ramuri anuale mixte, măciulii, „coarne de melc” (fig. 5).
Ramura anuală mixtă are lungimea de 20-60 cm cu mugurele terminal mixt. O parte din mugurii
laterali, situaţi în zona centrală şi superioară sunt vegetativi-generativi. În partea inferioară sunt muguri
vegetativi, de regulă, slab dezvoltaţi. Fructificarea pe ramuri anuale mixte predomină la pomii tineri.
Ulterior ramurile anuale mixte evoluează în ramuri de doi ani cu ramificaţii de măciulii, iar în anii
următori, în formaţiuni de rod multianuale.
Măciulia reprezintă o ramură floriferă anuală cu lungimea de 5-12 cm, fiind îngroşată la vârf. Pe par-
tea superioară poartă 2-3 muguri mixti, iar în partea terminală a ei se observă urma fructului desprins la
recoltare. Ea evoluează concomitent cu fructificarea în „coarne de melc”.
Fig. 5 Ramurile de rod la gutui:

1 - ramură lungă;
2 - măciulie;
3 - coarne de melc. 1. 2. 3.
„Coarnele de melc” sunt formaţiuni în vârstă de 2 ani, ce sunt ramificate bifurcat prin 2 măciulii. Ele
evoluează prin ramificări ulterioare în formaţiuni fructifere multianuale.
11
Formaţiunile fructifere ale gutuiului au vârsta productivă admisibilă de 3-4 ani, după care sunt nece-
sare tăieri de întinerire.
La speciile sâmburoase ramurile de rod poartă muguri floriferi laterali simpli, amplasaţi solitar sau
în grupe din 2-3 muguri floriferi şi grupe mixte cu unul din mugurii centrali vegetativi. Din mugurii floriferi
se formează 1-2 flori solitare sau o inflorescenţă (cireş, vişin). Datorită mugurilor floriferi simpli, partea
ramurii care a fructificat, devine degarnisită, fără vegetaţie.
La speciile sâmburoase se întâlnesc următoarele formaţiuni preflorifere: pinten, spin, smicea şi flo-
rifere - ramuri-buchet, ramuri fructifere, ramuri mixte, ramuri anticipate. Aceste formaţiuni au unele
particularităţi în funcție de specie, soi (fig. 6, 7, 8, 9, 10).

cireș:
1 - pinten;
2 - buchet de mai;
3 - ramura mijlocie;
4 - ramura lungă;
5 - ramură de doi ani. 1. 2. 3. 4. 5.

vișin:
1 - pinten;
2 - buchet de mai;
3 - ramura mixtă;
4 - ramura pleată;
5 - ramura de doi ani. 1. 2. 3. 4. 5.
12

cais:
1 - pinten;
2 - buchet de mai;
3 - smicea;
4 - ramura mixtă;
5 - ramura anticipată. 1. 2. 3. 4. 5.

piersic:
1 - pinten;
2 - buchete de mai;
3 - sifon;
4 - ramură mixtă;
5 - ramură anticipată. 1. 2. 3. 4. 5.
13

prun:
1 - spin;
2 - pinten;
3 - buchet de mai;
4 - ramura mixtă;
5 - smicea;
6 - ramura de doi ani 1. 2. 3. 4. 5. 6.
Pintenul reprezintă o ramură anuală prefloriferă cu lungimea de 0,5-2,5 cm, avînd muguri terminali ve-
getativi. Se formează pe ramuri anuale cu vigoare slabă sau submedie, când pomii sunt supraîncărcaţi cu fruc-
te sau în alte condiţii nefavorabile pentru creşterea şi diferenţierea mugurilor floriferi. Se întâlneşte la prun,
cais, cireş, soiurile arborescente de vişin, piersic. În condiţii favorabile aceasta evoluează în ramură-buchet.
Spinul este o ramură anuală prefloriferă cu lungimea de 2-8 cm, având vârful în formă de ghimpe,
muguri laterali vegetativi slab dezvoltaţi. Se întâlneşte la unele soiuri de prun şi cais. Prin mugurii vegeta-
tivi laterali evoluează în formaţiune de rod cu ramificaţii din ramuri-buchet şi pinteni.
Smiceaua reprezintă o ramură anuală prefloriferă relativ subţire cu lungimea de 15-40 cm, avînd
mugurele terminal şi cei laterali vegetativi. Mai frecvent se întâlneşte la prun, cais. Evoluează prin mugurii
vegetativi laterali în formaţiune de rod cu ramificaţii din ramuri-buchet şi smicele în partea superioară şi
preponderent din pinteni în partea medie şi submedie.
Ramura buchet, sau buchetul de mai, este o ramură fructiferă scurtă de 2-5 cm mugurele terminal
vegetativ. Mugurii laterali sunt: floriferi la cireş, vişin, piersic; floriferi şi vegetativi – la prun şi cais. Evo-
luează prin alungire în buchet de mai simplu multianual la cireş, vişin, piersic sau prin muguri laterali
vegetativi, în buchet de mai ramificat – la prun, cais.
Ramura de rod reprezintă o ramură floriferă de vigoare slabă sau medie (10-30 cm) subţire cu mugu-
rele terminal vegetativ şi cei laterali floriferi. Se întâlneşte la piersic, vişin, unele soiuri de cireş. La piersic
după fructificare se usucă. La vişin şi cireş prin mugurele terminal vegetativ evoluează în lungime cu noi
ramuri de rod, devenind an de an tot mai scurte. Datorită mugurilor floriferi simpli partea care a fructifi-
cat rămâne degarnisită, subţire şi, lungindu-se cu anii, se înclină în formă de pleată. Astfel apare ramura
de rod multianuală (2-6 ani) numită pleată.
Ramura mixtă este o ramură floriferă anuală cu lungimea de 15-60 cm, mugurele terminal vegetativ,
iar cei laterali floriferi şi vegetativi, inseraţi solitar sau în grupe de 2-3 muguri floriferi şi grupe mixte cu
1-3 muguri floriferi şi unul vegetativ. Se întâlneşte la prun, cais, vişin, cireş, piersic. Prin mugurii vegetativi
evoluează în formaţiune fructiferă cu ramificaţii din ramuri mixte în partea superioară, buchete de mai şi
pinteni – în zona medie.
14
Ramura anticipată este o ramură formată din mugure lateral în aceeaşi perioadă de vegetaţie. Poar-
tă muguri vegetativi şi floriferi, de regulă, mai slab dezvoltaţi decât pe ramurile anuale mixte normale. Din
această cauză în producţie pot fi lăsate pentru fructificare numai în cazul când pe alte ramuri cantitatea
de muguri floriferi este insuficientă pentru a obţine recolta normală de fructe.
Fig. 11. Formațiunile de rod la migdal:

1 - pinten;
2 - buchet de mai;
3 - ramura salbă;
4 - ramura mixtă;
5 - ramura anticipată. 1. 2. 3. 4. 5.
Nucul este o plantă unisexuată monoică. Fructifică pe ramuri anuale scurte. De regulă, numai mugu-
rele terminal este mixt şi formează flori feminine. Primăvara mugurele mixt porneşte în creştere, formea-
ză 2-3 frunze, apoi la vârf, sunt izolate sau grupate câte 2-4, uneori şi mai multe şi apar florile feminine.
Florile masculine, grupate într-o inflorescenţă numita ament, evoluează din muguri-amenţi, ampla-
saţi lateral în partea centrală sau inferioară a ramurii de rod la acelaşi internod cu mugurii vegetativi (un
mugure vegetativ şi un ament, un mugure vegetativ şi 2 amenţi, etc., fig. 12).
Fig. 12. Ramurile de rod la nuc.
15
Alunul, ca şi nucul, este o plantă unisexuată monoică. Fructifică pe ramuri de un an. Dar, spre deo-
sebire de nuc, amenţii şi florile feminine pot fi amplasate pe ramurile de rod terminal şi lateral. Amenţii
sunt grupaţi câte 2-5 la un loc (nod), iar florile feminine se dezvoltă din mugurii stipelari (suplimentari)
de pe lângă amenţi.
Fig. 13. Formațiunile de rod la alun:

1 - ramura scurtă;
2 - ramura mijlocie;
3 - ramura lungă. 1. 2. 3.
Cele mai productive sunt ramurile anuale cu lungimea de 10-20 cm, care formează la vârf un mugure
mixt sau amenţi, iar aproape la fiecare nod - amenţi sau flori feminine din muguri stipelari.
Ramurile de rod mai lungi de 25 cm au la bază o parte de muguri vegetativi, iar mai sus, muguri mixti.
Astfel de ramuri de rod se întâlnesc preponderent la pomii tineri.
Ramurile scurte cu lungime mai mare de 5 cm formează la vârf amenţi sau un mugure mixt, iar cele
mai scurte de 5 cm, de regulă, nu fructifică.
1.1.2. Lăstarii, mugurii

Lăstarii reprezintă formaţiuni de creştere ierboase sau parţial lignificate purtătoare de frunze şi mu-
guri. Ei asigură: creşterea ramurilor de schelet, semischelet şi de garnisire, extinderea coroanei în spaţiu.
De regulă, lăstarii îşi încheie creşterea în lungime prin formarea mugurelui terminal.
După provenienţă, poziţia ocupată, caracterul de creştere se disting lăstari: terminali, laterali, concu-
renţi, anticipaţi, lacomi, drajoni (fig. 14).
Lăstarii terminali se formează din mugurii terminali ai ramurilor anuale, cărora le continuă creşterea
în lungime.
Lăstarii laterali evoluează din muguri axilari şi asigură ramificarea ramurilor anuale
Lăstarii concurenţi sunt lăstarii laterali situaţi imediat sub lăstarul de prelungire al axului şi ramurilor
de schelet. Au orientare aproape verticală, creştere abundentă, făcând concurenţă lăstarului terminal.
Sunt prezenţi, de regulă, la pomii tineri. Se suprimă prin operaţii în verde de formare a coroanei.
16
Lăstarii anticipaţi provin din muguri precoci auxilari, care pornesc în creştere în aceeaşi perioadă de
vegetaţie. Se întâlnesc la piersic, cais, pomii tineri ale unor soiuri de prun, vişin, măr. Favorizează creş-
terea pomilor tineri şi intrarea lor pe rod, dar îndesesc prea mult coroana şi contribuie la degarnisirea
ramurilor, necesitând o rărire raţională. În unele cazuri, când condiţiile de creştere sunt favorabile (umi-
ditate, alimentaţie cu azot) în a doua jumătate a perioadei de vegetaţie, lăstarii anticipaţi pot apărea din
mugurele terminal al lăstarilor de prelungire ai ramurilor. Aceşti lăstari anticipaţi întârziaţi se mai numesc
lăstari de vară de al doilea val de creştere. Au creştere lentă, internoduri scurte, muguri slab dezvoltaţi,
ţesuturi insuficient maturizate până la căderea frunzelor.
Fig. 14. Lăstarii:

A – Componentele
lăstarului: 2 3
1 – internoduri;
2 – muguri axilari; 1
3 – frunze.
B – Tipuri de lăstari:
1 – terminal sau 2
apical; 4
2 – laterali;
3 – concurent; A B
4 – anticipaţi.
Lăstarii lacomi se formează preponderent din muguri dorminzi (adventivi), situaţi pe ramurile groa-
se multianuale afectate de factori nefavorabili sau îmbătrânite. Pot apărea şi în rezultatul unei tăieri prea
severe a pomilor, care provoacă dereglarea corelaţiei dintre sistemul radicular şi coroană. De regulă,
lăstarii lacomi se suprimă prin operaţii în verde. Dar, în cazuri necesare se lasă pentru a reface ulterior
ramurile principale afectate sau a celor degarnisire, completând golurile apărute în coroană.
Drajonii sunt lăstari apăruţi din muguri adventivi situaţi pe rădăcină. Se întâlnesc la unele soiuri de
vişin şi prun. Se suprimă concomitent cu apariţia. La zmeur, mur, cătină albă şi alte specii, după despărţi-
rea de planta-mamă cu un segment scurt din rădăcină ei, se folosesc în calitate de material săditor.
La sfârşitul perioadei de vegetaţie, după lignificarea ţesuturilor şi căderea frunzelor, lăstarii devin ra-
muri anuale. Ele îşi păstrează denumirea şi prelungesc funcţiile lăstarilor din care au provenit. În această
ordine se disting: ramuri terminale sau de prelungire a axului (săgeată) a ramurilor de schelet şi semis-
chelet; ramuri laterale, inclusiv concurente, situate în partea superioară a creşterilor de prelungire din
anul precedent, ramuri anticipate, lacome şi drajoni.
Mugurii reprezintă un lăstar rudimentar sau modificaţiile acestuia, aflate în stare de repaus relativ.
Mugurii, de regulă, se formează anual, pe lăstari în axila frunzelor, dar pot să se formeze pe rădăcini
şi tulpini. Pe axul mugurelui cu internoduri foarte scurte se află primordiile frunzelor sau florilor, ori atât
a frunzelor cât şi a florilor. Exterior mugurii formaţi pe lăstari sunt protejaţi de solzi (glumele).
La majoritatea speciilor pomicole mugurii sunt dispuşi pe ramură spiralat cu ciclul de 2/5 sau 3/8. Mai
răspândită este amplasarea spiralată cu ciclul 2/5. Aceasta înseamnă că la fiecare 2 spire sunt amplasați
17
uniform 5 muguri. Al şaselea mugure în plan vertical se află deasupra mugurelui întâi din ciclu. Ciclitatea
amplasării mugurilor se ia în consideraţie la formarea coroanei.
Mugurii plantelor fructifere se deosebesc după structură, funcţii, locul de formare, modul de ampla-
sare pe ramuri, vremea de pornire în creştere.
După structură şi organele care evoluează din ei, se disting muguri: vegetativi, floriferi, mixti (fig. 15).
Mugurii vegetativi reprezintă un lăstar foarte scurt care constă din ax, conul de creştere şi primor-
diile frunzelor.
Aceştia sunt mai mici, mai alungiţi şi mai ascuţiţi decât cei floriferi. După pornirea în creştere, din ei
se formează lăstari de diferită vigoare de creştere.
Mugurii floriferi sau generativi provin din muguri vegetativi după transformarea în anumit timp şi
condiţii a conului de creştere în meristemă generativă şi diferenţierea ulterioară din aceasta a primordi-
ilor florale.
Mugurii pur floriferi (simpli) sunt alcătuiţi dintr-un ax foarte scurt, la vârful căruia se află primordiile
florale. Din aceşti muguri evoluează o floare (prun, piersic, cais, migdal) sau o inflorescenţă (cireş, vişin).
După fructificare în locul mugurelui florifer rămâne numai o cicatrice ce duce la degarnisirea ramurilor.
Mugurii mixti sau generativi-vegetativi au la vârful axului scurt primordii florale, iar în partea laterală
a lui – primordiile frunzelor şi mugurilor axilari vegetativi. Din ei evoluează o floare (gutui) sau o inflores-
cenţă (măr, păr), o rozetă de frunze şi lăstari de diferite dimensiuni.
Mugurii floriferi, inclusiv cei mixti, de regulă, sunt mai mari şi mai rotunjiţi în comparaţie cu cei ve-
getativi. Aceasta dă posibilitate de a pronostica recolta anului viitor şi de a regla în procesul tăierii încăr-
cătura pomului cu roadă.
În funcţie de poziţia ocupată pe ramură se disting muguri terminali şi muguri axilari (laterali).
Fig. 15. Mugurii:

A – Mugure vegetativ, de creştere:
1 – glumelele, solzi de protecţie;
2 – primordiile foliare;
3 – conul de creştere;
4 – primordiile mugurilor;
5 – muguri de înlocuire.
B – Mugure generativ la vişin.
C – Mugure generativ-vegetativ la măr:
1 – glumelele, solzi protectori;
2 – primordiile foliare;
3 – boboci floriferi;
4 – axul;
5 – muguri vegetativi.
D – Muguri solitari:
1 – măr;
2 – păr;
3 – vişin;
4 – prun;
5 – coacăz.
E – Muguri în grup:
1 – prun;
2 – cais;
3 – piersic;
4 – nuc (seriali);
5 – zmeură.
18
Muguri terminali (sau apicali) sunt situaţi la vârful ramurilor anuale. Ei se formează mai târziu
decât cei laterali, atunci când lăstarul îşi încheie creşterea în lungime. Primăvara pornesc în creştere
mai devreme decât cei axilari.
În cazul când mugurele terminal este vegetativ datorită polarităţii şi dominanței apicale lăstarul generat din
el creşte mai intensiv decât cei laterali. Prin aceasta se asigură prelungirea ramurilor şi extinderea coroanelor.
Atunci când mugurele terminal este florifer se formează fructe şi ramura nu se mai lungeşte, iar
când este mixt – se formează fructe, dar poate fi asigurată şi creşterea lentă în lungime de către mugurii
suplementari. Reieşind din aceasta, mugurii terminali floriferi şi mixti se admit numai la ramurile de rod.
Muguri axilari (sau laterali) se formează pe lăstari în axila frunzelor. Sunt aşezaţi la noduri, pe păr-
ţile laterale ale ramurilor anuale. Pot fi: vegetativi, care, generând lăstari, asigură ramificarea normală;
floriferi sau micşti. Pe lungimea lăstarului şi ulterior a ramurii anuale mugurii axilari sunt dezvoltaţi neo-
mogen. La speciile pomacee şi drupacee sunt mai bine dezvoltaţi mugurii amplasaţi în partea centrală a
lăstarului sau a ramurii anuale. De această particularitate se ţine cont la tăierea pomilor şi în cazul colec-
tării lăstarilor sau ramurilor detaşate pentru altoiuri.
Datorită polarităţii, primii pornesc în creştere mugurii laterali din partea superioară a ramurilor anu-
ale. La speciile pomacee în majoritatea cazurilor în axila frunzei se formează un mugure central bine
dezvoltat şi unul sau doi alături de el cufundaţi în scoarţa tulpinii, care se numesc muguri de rezervă. Ei
pornesc în creștere după afectarea mugurelui central.
După vremea de pornire în creștere mugurii se grupează în: normali, prematuri și dorminzi.
Mugurii normali se formează în axila frunzei şi pe parcursul vegetaţiei rămân în stare de repaus,
pornesc în creştere în primăvara anului următor. Acest ciclu de dezvoltare este caracteristic pentru majo-
ritatea mugurilor şi de aceea se consideră normal.
Mugurii prematuri (sau precoci) pornesc în creştere în aceeaşi perioadă de vegetaţie în care s-au
format şi generează, de regulă, lăstari anticipaţi. Ei ţin de particularităţile ereditare ale unor specii (pier-
sic, cais) şi a unor soiuri (prun, vişin). Pot apărea în rezultatul condiţiilor favorabile de creştere, sau în
rezultatul eliminării vârfului lăstarului. Sunt mai frecvenţi la speciile drupacee şi la pomii tineri , mai puţin
la cele pomacee şi pomii intraţi pe rod.
Mugurii dorminzi provin din mugurii axilari situaţi în zona bazală a ramurilor anuale, care sunt mai
slabi dezvoltaţi şi nu pornesc în creştere mai mulţi ani. Axul lor se prelungeşte în fiecare perioadă de
vegetaţie, pe măsura îngroşării ramurilor. Drept rezultat al acestui fapt, mugurele îşi menţine poziţia su-
perficială pe tulpină pe parcursul avansării vârstei şi îngroşării ei.
La speciile pomacee mugurii dorminzi sunt mai longevivi – (adică mai mult de zece ani), iar la cele
drupacee au o durată de viaţă mai scurtă, în special la vişin.
Mugurii dorminzi pornesc în creştere în rezultatul unor dereglări esenţiale între părţile componente
şi organele pomului provocate de: traumele considerabile ale ramurilor groase în urma frângerilor; afec-
tării de boli, dăunători, geruri; tăierilor prea severe; îmbătrânirea pomilor. Pornind în creştere, mugurii
dorminzi generează, de regulă, lăstari viguroşi, iar ulterior, ramuri lacome, viguroase, care contribuie la
restabilirea bioelementelor pierdute ale pomilor.
După numărul de muguri bine dezvoltaţi ei pot fi dispuşi în locul de amplasare câte unul – solitari
(măr, păr, gutui, vişin, cireş) sau în grupuri de câte 2-6 muguri (prun, piersic, cais, migdal). Grupurile de
muguri sunt formate dintr-un mugure axilar mai bine dezvoltat (principal), şi câţiva mai slab dezvoltaţi,
suplimentari sau stipelari.
Mugurii stipelari pot fi dispuşi colateral – pe de o parte şi de alta a mugurelui axilar principal (piersic,
prun, cais) sau serial – pe acelaşi ax vertical cu mugurele axilar principal (unul sub altul, la nuc).
Mugurii adventivi se formează pe tulpină şi rădăcină în zona periciclului în preajma razelor medula-
re. Reprezintă rudimente de muguri foarte slab diferenţiaţi sau nediferenţiaţi.
19
Mugurii adventivi mai pot fi situaţi pe ramuri în zona nodurilor sau înternodurilor. Ei diferenţiază şi
pornesc în creştere în aceleaşi situaţii extreme ca şi mugurii dorminzi, evoluând analogic în lăstari, apoi
ramuri viguroase de restabilire a bioelementelor pierdute. Reprezentând o sursă suplementară de rege-
nerare a pomilor, mugurii adventivi se mai numesc muguri de salvare.
La unele specii fructifere (zmeurul) şi soiuri (vişin, prun) capacitatea de a forma muguri dorminzi pe
rădăcini, în special cele orizontale, este o proprietate ereditară. În condiţii favorabile ei se formează şi
evoluează anual în lăstari, apoi ramuri anuale-drajoni care reprezintă o plantă nouă.
1.2. Ciclul de viață al pomilor fructiferi

Ciclul de viaţă sau ontogenetic al pomilor fructiferi evoluează prin anumite perioade consecutive de
vârstă. Fiecare perioadă de vârstă, având durata ei, se caracterizează printr-o anumită orientare şi inten-
sitate a proceselor vitale, care în mare măsură se integrează şi se manifestă prin intensitatea proceselor
de creştere şi fructificare, formare a organelor noi în coroană şi epuizare a celor îmbătrânite.
Ţinând cont de gradul de dominare al unuia sau a două din procesele indicate, cercetătorul Şitt P.G.
la pomii obţinuţi prin înmulţire vegetativă a divizat în ciclul ontogenetic nouă perioade de vârstă (fig. 16).
Fig. 16. Perioadele de vârstă

ale pomilor:
1 – creştere;
2 – creştere şi rodire;
3 – rodire şi creştere;
4 - rodire;
5 – rodire şi uscare;
6 – rodire, uscare şi
creştere;
7 – uscare, creştere şi
rodire;
8 – uscare şi creştere;
9 – creştere.
Pentru pomicultura practică sunt utile numai primele cinci perioade de vârstă.
Perioada de creştere a pomilor altoiţi începe de la pornirea în creştere a mugurelui altoiului şi con-
tinuă până la prima fructificare. La speciile care intră timpuriu pe rod – piersic, soiurile arbustoide de
vişin cu pomii de talie mică, măr altoiţi pe portaltoi pitic, după plantarea în livadă, perioada de creştere
durează 3-4 ani; la vişin, cais, prun, cireş, măr şi păr altoiţi pe portaltoi semiviguroşi – 4-5 ani; la măr şi
păr altoiţi pe portaltoi viguroși, nuc – 6-8 ani şi mai mult.
20
Această perioadă se caracterizează prin creşterea intensivă a sistemului radicular şi părţii aeriene a
pomului. Ramurile principale au o creştere ascendentă îndelungată şi intensă, orientaţie erectă, ramifica-
re redusă. Fără reglarea raţională a proceselor de creştere, ritmurile de formare a ramurilor de garnisire,
inclusiv a celor de rod şi începutul fructificării, se reţin.
Sarcinile principale în această perioadă constau în asigurarea: creşterii rădăcinilor cât mai adânci;
creşterii normale a ramurilor principale şi formare a coroanei conform sistemului recomandat pentru
asociaţia respectivă soi/portaltoi; formarea şi amplasarea uniformă pe ramurile principale a unui număr
maximum posibil de ramuri de garnisire, inclusiv de rod; creşterea rapidă a suprafeţei foliare şi amplasa-
rea ei raţională în coroană; intrarea fără întârziere a pomilor pe rod (fig. 17).
Creştere
INTENSITATEA PROCESELOR (unităţi convenţionale)
Frucficare
Uscare
1 2 3 4 5 6 7 8 9
PERIOADELE DE VÎRSTĂ
Formarea Înnerire
Reglarea încărcăturii
Fig. 17. Schema intensității proceselor de creștere și fructificare a pomilor în diverse perioade de vârstă și
tipurile de tăieri predominante.
Perioada de creştere şi fructificare începe de la apariţia primelor fructe pe pomi şi continuă până
când producţia de fructe are efect economic. Durează de la 2-3 ani până la 4-6 ani în funcţie de specie,
soi, condiţiile de cultură.
Pomul se caracterizează printr-o creştere viguroasă a rădăcinilor şi lăstarilor, sporire continuă a for-
mării ramurilor de garnisire şi a producţiilor de fructe. O dată cu trecerea anilor, producţia de fructe spo-
reşte, iar creşterea vegetativă se reduce lent, predominând în comparaţie cu fructificarea. Dimensiunile
coroanei se măresc progresiv, iar unele zone ale ei se supraîndesesc.
Sarcinile principale în această perioadă sunt: asigurarea creşterii bune a pomilor, încheierea formării
coroanei; urgentarea valorificării spaţiului nutritiv oferit; începutul tăierii de reîntinerire a ramurilor de
garnisire, care au fructificat; sporirea producţiei de fructe şi a calităţii ei.
Perioada de fructificare şi creştere durează de la începutul fructificării economice până la obţinerea
recoltelor maxime posibile caracteristice speciei, asociaţiei soi/portaltoi în condiţiile date. În funcţie de
21
specie şi asociaţie soi/portaltoi, această perioadă în livezile superintensive şi intensive se extinde în anii
3-5 după plantarea pomilor, iar în cele semiintensive cu 2-3 ani mai mult.
La începutul perioadei continuă creşterea intensivă a lăstarilor, care, pe măsură ce sporeşte fructi-
ficarea, slăbeşte până la moderat. Către sfârşitul perioadei, lăstarii bine dezvoltaţi se pot vedea numai
la vârfurile ramurilor de schelet. La baza acestor ramuri şi în zonele umbrite ale coroanei în rezultatul
îmbătrânirii şi insuficienţei de lumină ramurile de garnisire se usucă. Aceasta duce la degarnisirea părţii
centrale a coroanei şi deplasarea zonei productive către periferia ei. Însă, în cazul unei bune îngrijiri,
procesul de formare a noilor ramuri de garnisire predomină asupra uscării celor epuizate. Prin aceasta se
asigură sporirea an de an a fructificării, obţinerea recoltelor înalte, stabile de fructe calitative. Ca rezultat
al îngrijirii insuficiente şi admiterii supraîncărcării pomilor cu fructe, către sfârşitul acestei perioade creş-
terea lăstarilor, inclusiv celor terminali ai ramurilor de schelet, se reduce esenţial, la speciile sămânțoase
apare alternanţa de rodire, scade calitatea fructelor.
Sarcinile principale în perioada de fructificare şi creştere constau în: asigurarea printr-un complex de
măsuri agrotehnice a creşterii moderate şi fructificării crescânde a pomilor; rărirea prin tăieri a ramurilor
în zonele îndesite ale coroanei; reîntinerirea ramurilor de garnisire care au fructificat, iar către sfârşitul
perioadei şi a unor ramuri de schelet, la care s-au redus esenţial creşterile de prelungire; menţinerea
echilibrului dinamic între creştere şi fructificare pentru a obţine recolte înalte şi stabile de fructe calitati-
ve; a evita alternanţa de rodire şi scăderea calităţii fructelor.
Perioada de fructificare cuprinde timpul, în care se obţin recolte maxime posibile corespunzătoare
speciilor, asociaţiilor soi/portaltoi în condiţiile date ecologice şi agrotehnice. Durata acestei perioade
diferă esenţial în funcţie de specie, asociaţii soi/portaltoi, condiţiile ecologice, sistemul de cultură. Actu-
almente cea mai eficientă durată a perioadei de exploatare a livezilor superintensive şi intensive la majo-
ritatea speciilor pomicole se consideră – respectiv până la 15 şi 22 ani de la plantarea pomilor în livadă.
În perspectivă prezintă realitatea livezile superintensive şi intensive cu intrarea timpurie pe rod şi ciclul
scurt de exploatare. Această realitate se bazează pe soiuri, portaltoaie, sisteme noi de cultură, precum şi
faptul bine cunoscut, precum că pomii tineri dau recolte stabile, înalte şi fructe mai calitative decât cei
îmbătrâniţi.
În perioada de fructificare, coroanele ating dimensiuni maxime şi creşterea ascendentă a ramurilor
principale se reduce an de an, devenind către sfârşitul perioadei aproape nulă. Uscarea centrifugă a ra-
murilor de garnisire predomină asupra formării celor noi. Degarnisirea ramurilor de schelet şi deplasarea
zonei productive către periferiile coroanei progresează pe an ce trece. Fructificarea, predomină cu mult
asupra proceselor de creştere. Pomii sunt predispuşi către supraîncărcare cu fructe şi rodire periodică.
Fructele devin mărunte, calitatea lor lasă de dorit.
Principala sarcină în perioada de fructificare constă în aplicarea complexului de procedee agroteh-
nice, orientat la activizarea proceselor de creştere şi menţinerea lor într-un echilibru biologic dinamic cu
fructificarea, care asigură obţinerea recoltelor înalte de fructe calitative cât mai mult timp posibil. În acest
scop, prin tăieri se efectuează: reîntinerirea ramurilor de schelet prin lemn de 3-4 ani, iar în caz de nece-
sitate, şi mai în vârstă; renovarea sistematică a ramurilor de garnisire care au fructificat, în majoritatea
cazurilor, cu ciclul de 3-4 ani; menţinerea formei şi dimensiunilor stabilite ale coroanelor.
Perioada de fructificare şi declin începe în timpul când recolta şi calitatea fructelor devin în scădere
şi se prelungeşte până la oportunitatea economică de exploatare a livezii. Se caracterizează prin slăbirea
progresivă a activităţii vitale a pomilor, uscarea treptată a ramurilor de la vârf către centru, scăderea pro-
ductivităţii şi calităţii fructelor.
Prin tăierea de reîntinerire puternică a ramurilor la lemn de 6-7 ani şi nivelului înalt de agrotehnică
poate fi prelungită fructificarea atenuată. Dar, sarcina principală constă în evaluarea oportunităţii econo-
mice a exploatării livezii. Pentru livezile de tip intensiv această perioadă este inoportună, mai rentabilă
este defrişarea şi înfiinţarea plantaţiei noi, care intră repede pe rod.
22
1.3. Ciclul anual al plantelor pomicole

Plantele pomicole din zona climatului temperat în rezultatul adaptării milenale la succesiunea anuală
a anotimpurilor calde şi reci trec pe parcursul unui an prin două perioade cu diversitate esenţială în intensi-
tatea proceselor biologice: perioada de repaus fiziologic şi perioada de vegetaţie. În fiecare perioadă sunt
divizate fazele consecutive ale intensității dezvoltării organelor pomului, care se iau în considerație la sta-
bilirea termenilor, modului și gradului de aplicare a tăierilor, în special al organelor vegetative, de creștere.
Perioada de repaus fiziologic constituie o adaptare la condiţiile nefavorabile din anotimpul iernii.
Se manifestă prin încetarea vegetaţiei şi sporirea considerabilă a rezistenţei la ger. Începe toamna, îndată
după căderea frunzelor şi se prelungeşte până la umflarea mugurilor primăvara. În această perioadă se
disting trei faze ale repausului natural: faza călirii sau a pregătirii către repausul fiziologic profund; faza
repausului fiziologic profund sau obligatoriu; faza repausului facultativ sau forţat. Pregătirea către repa-
usul natural, trecerea de la o fază la alta şi ieşirea din repaus se efectuează lent prin anumite perioade
de tranziţie.
Faza călirii sau a pregătirii către repausul fiziologic profund, convenţional se desfăşoară după căde-
rea frunzelor până la începutul repausului fiziologic profund obligatoriu.
Repausul fiziologic sau profund are starea iniţială în perioada călirii şi se prelungeşte până în de-
cembrie-ianuarie. Se caracterizează printr-un ritm foarte redus al proceselor fiziologice şi biochimice sub
acţiunea temperaturilor joase. În timpul repausului profund pomii nu pornesc în creştere chiar dacă sunt
puşi în condiţii climaterice favorabile.
Durata repausului profund diferă în funcţie de specie, soi, vârsta pomilor, starea lor fiziologică, con-
diţiile climaterice, nivelul agrotehnicii. La speciile sâmburoase durata repausului profund este de 15-24
zile, iar la măr, păr, gutui, căpşun – 50-60 zile. În cadrul acestor limite sunt diferenţe în funcţie de propri-
etăţile ereditare ale soiurilor. Soiurile timpurii intră şi ies mai devreme din starea de repaus. Pomii tineri
intră în starea de repaus mai devreme şi ies mai târziu decât pomii îmbătrâniţi. Condiţiile climaterice
severe (secetă, etc.) şi agrotehnica inferioară contribuie la intrarea şi ieşirea mai timpurie a pomilor din
starea de repaus.
Repausul facultativ sau forţat urmează după încheierea repausului profund obligatoriu şi se prelun-
geşte până la pornirea plantelor în vegetaţie, care se marchează prin umflarea mugurilor. Este determinat
de condiţiile nefavorabile ale mediului, în special a temperaturilor joase, care reţin începerea vegetaţiei.
Perioada de vegetație începe de la umflarea mugurilor primăvara și durează până la căderea
frunzelor toamna. Se caracterizează printr-o stare vitală activă specifică pentru organele de creștere
și fructificare. Organele de creștere – mugurii vegetativi și lăstarii cu frunze, care, de regulă, se supun
tăierilor pe parcursul vegetației curente – trec prin patru fenofaze cu anumite caracteristici morfologice,
fiziologice, biochimice: dezmugurirea și începutul creşterii, creşterea intensivă, încetinirea şi încetarea
creşterii, maturarea ţesuturilor şi pregătirea pentru iernat.
Dezmugurirea şi începutul creşterii lăstarilor pornește cu umflarea şi deschiderea mugurilor, când
temperatura aerului ziua este 60-80 C şi se încheie când lăstarii au 5-6 frunze.
Creşterea intensivă a lăstarilor. Începe odată cu apariţia primei frunze de mărime normală (a 5-6 de
pe lăstar), continuă cu creşterea rapidă a lăstarului şi se încheie, când ritmul creşterii se reduce evident.
Calendaristic se desfăşoară în mai-iunie, iar la pomii tineri poate fi mai îndelungată. Lăstarii au creştere
rapidă în lungime. Se formează muguri şi frunze noi care ajung repede la mărimea normală, mărindu-se
accelerat suprafaţa foliară. Mugurii axilari la unele specii (piersic, cais, prun) pot evolua în lăstari anticipaţi.
Încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor începe odată cu scăderea creşterilor diurne şi durează
până la încetarea creşterii lăstarilor în lungime, marcată prin formarea mugurelui terminal. Calendaristic
această fenofază are loc în ultima decadă a lunii iunie şi începutul lunii iulie. Concomitent cu încetarea
creşterii lăstarilor în lungime apar şi cresc noi frunze, îşi ating dimensiunile normale frunzele formate spre
sfârşitul fenofazei precedente.
23
Maturarea ţesuturilor şi pregătirea pentru iernat durează de la formarea mugurelui terminal până la
căderea frunzelor, iar calendaristic în august-octombrie. Se începe şi se termină mai devreme la speciile
sâmburoase, soiurile cu maturarea de vară a fructelor, pomii maturi în vârsta de fructificare. Este mai
prelungită la pomii tineri şi în cazul prelungirii creşterii lăstarilor datorită excesului de umiditate şi azot în
a doua jumătate a perioadei de vegetaţie.
1.4. Legitățile creșterii și fructificării plantelor pomicole

Creşterea şi fructificarea în cadrul pomului ca sistem integru se desfăşoară simultan, coerent, inter-
dependent. Noţiunea de creştere se referă mai mult la organele vegetative, iar cea de fructificare – la
evoluarea organelor generative, de rod.
Legităţile creşterii şi fructificării pomilor fructiferi sunt determinate de proprietăţile ereditare ale
speciilor, soiurilor, asociaţiilor soi/portaltoi, fiind influenţate cantitativ de factorii ecologici, fiziologici
(vârsta, starea pomilor), agrotehnici.
La speciile drupacee pomii au ritmul de creştere mai rapid, sunt mai precoci şi mai puţin longevivi
faţă de pomii speciilor pomacee.
Soiurile, în cadrul fiecărei specii, diferă esenţial în vigoarea pomilor, fiind grupate în: soiuri viguroase,
semiviguroase şi slab viguroase. Soiurile cu pomii viguroşi, de regulă, intră pe rod mai târziu şi sunt mai
longevivi faţă de cei ai soiurilor semiviguroase şi slab viguroase.
Pomii obţinuţi din seminţe, care, de regulă, se practică la crearea soiurilor sunt mai viguroşi, intră pe
rod cu mult mai târziu, au longevitate mai mare în comparaţie cu pomii pe rădăcini proprii, obţinuţi din
înmulţirea vegetativă prin drajoni, butăşire, inclusiv în verde, etc.
Portaltoii viguroşi, în special cei seminceri, impun pomilor altoiţi creştere mai abundentă, tardivitate
în intrarea pe rod, longevitate mai mare, faţă de cei altoiţi pe portaltoi semiviguroşi şi slab viguroşi.
Portaltoii vegetativi, în special, cei semiviguroşi şi pitici, în condiţii favorabile, asigură pomilor tineri
creştere moderată, intrare timpurie pe rod, fructificare sporită, longevitate redusă, faţă de pomii, altoiţi
pe portaltoi viguroşi.
Odată cu avansarea în vârstă şi fructificare ritmul creşterii se reduce în succesiune. Menţinerea ra-
portului favorabil între creşterea moderată şi fructificarea moderată poate fi asigurată numai prin agro-
tehnică avansată.
Pomii tineri la toate speciile, soiurile, asociaţiilor soi/portaltoi au un potenţial de creştere mai mare,
care scade cu avansarea în vârstă şi fructificare, devenind minimal în perioada de declin. Apoi urmează
uscarea centripetă a ramurilor de schelet şi renovarea creşterii în partea inferioară a lor din muguri dor-
minzi.
Concomitent cu ritmul de creştere şi fructificare al pomilor particularităţile ereditare ale speciilor,
soiurilor, asociaţiilor soi/portaltoi se manifestă prin anumite legităţi ale modului, gradului, ritmului de
ramificare şi alte aspecte de evoluare a organelor vegetative, precum şi a celor de rod. Procesele indicate
determină dimensiunile, forma, structura părţii aeriene, care poartă integral numirea de habitus.
Cunoaşterea şi aplicarea justă, diferenţiată pe soiuri, asociaţii soi/portaltoi şi alţi factori a legităţilor
creşterii şi fructificării pomilor constituie baza creării coroanelor înalt productive, menţinerii echilibrului
optimal dinamic între creştere şi fructificare prin tăiere şi alte procedee tehnologice în scopul obţinerii
recoltelor înalte, stabile de fructe calitative cu indici economici superiori.
1.4.1. Legitățile creșterii și dezvoltării tulpinii

Legităţile principale ale creşterii şi evoluării tulpinii se axează pe: excitabilitatea mugurilor, capacita-
tea de a forma şi regenera lăstari, polaritatea, dominanţa apicală, modul de ramificare, etajarea, parale-
lismul morfologic, reîntinerirea naturală a ramurilor.
24
Excitabilitatea mugurilor reprezintă capacitatea mugurilor de a porni în creştere. Este o proprietate

ereditară a speciilor şi soiurilor. La pomii unor specii şi soiuri primăvara pornesc în creştere aproape toţi
mugurii situaţi în partea mijlocie şi superioară a ramurilor anuale, iar la pomii altor specii şi soiuri – numai
cei terminali. O parte din mugurii situaţi în partea inferioară a ramurilor anuale rămân dorminzi, care în
anumite condiţii în anii următori pot porni în creştere. O parte din mugurii porniţi în creştere primăvara
pot evolua în lăstari viguroşi, alţii în lăstari scurţi, iar unii – în formaţiuni de rod (fig. 18).
În funcţie de cantitatea de muguri porniţi în creştere, primăvara pe ramurile anuale excitabilitatea
mugurilor poate fi: foarte înaltă – pornesc în creştere peste 70% din muguri; înaltă – 50-70%; medie – 30-
50%; mică – 20-30% şi foarte mică – mai puţin de 20%.
La speciile sâmburoase excitabilitatea mugurilor este mai înaltă decât la cele sămânțoase. În cadrul
fiecărei specii excitabilitatea mugurilor se deosebeşte esenţial pe soiuri, fiind mai pronunţată la pomii
tineri şi în diminuare cu avansarea vârstei lor.
La fiecare soi excitabilitatea mugurilor este mai înaltă în partea superioară a coroanei şi ramurilor de
schelet, descrescând către baza lor.
Capacitatea de a forma lăstari sau de lăstărire este proprietatea mugurilor de a forma lăstari. De
regulă, în majoritatea cazurilor, lăstarii evoluează din muguri vegetativi, formaţi în vegetaţia precedentă
în partea superioară a ramurilor anuale. Fiind proprietate ereditară, capacitatea de formare a lăstarilor
diferă esenţial pe specii, soiuri. Se exprimă prin numărul de muguri care au format lăstari faţă de numărul
de muguri porniţi în creştere pe ramură şi poate fi: foarte înaltă – când formează lăstari de creştere mai
mult de 25% din numărul mugurilor porniţi în creştere pe ramura anuală; înaltă – 15-20%; medie – 10-
15%; mică – 5-10%; foarte mică – când formează lăstari mai puţin de 5% din muguri.
Fig. 18. Excitabilitatea mugurilor și capacitatea de a forma lăstari (lăstărire): 1 - excitabilitatea mugurilor
mică și capacitatea redusă de a forma lăstari; 2 - excitabilitatea mugurilor înaltă și capacitatea de
a forma lăstari mică; 3 - excitabilitatea mugurilor înaltă și capacitatea de a forma lăstari mijlocie;
4 - excitabilitatea mugurilor înaltă și capacitatea de a forma lăstari înaltă.
25
Lăstarii pot evolua şi din muguri vegetativi ai ramurilor scurte de garnisire şi celor de rod (pinteni
inelaţi, nuieluşe, etc.), amplasaţi pe ramurile de schelet şi semischelet. Aceşti lăstari ulterior pot evolua
în ramuri de schelet sau semischelet. Această proprietate este numită capacitatea rezervă de formare a
lăstarilor sau proliferarea ramurilor de garnisire şi de rod. Gradul de proliferare a ramurilor de rod este
mai pronunţat la măr, mai slab – la păr şi alte specii, manifestându-se mai intens la pomii tineri.
Capacitatea de formare a lăstarilor este completată şi de dezvoltarea lăstarilor anticipaţi din muguri,
formaţi în aceeaşi vegetaţie. Această proprietate este mai bine pronunţată la piersic şi cais, mai slab – la
unele soiuri de vişin, prun şi la pomii tineri ai unor soiuri de măr.
Diminuarea creșterilor anuale pe lungimea ramurilor. Constă în micșorarea consecutivă a lungimii
creșterilor anuale de la bază spre vârful ramurii, condiționată de avansarea în vârstă și respectiv scăderea
potențialului vegetativ. De-a lungul ramurii, între creșterile anuale se observă inele prin care se poate
stabili vârsta ramurii sau a pomului (fig. 19).
Fig. 19. Diminuarea creșterilor

anuale cu avansarea în
vârstă și distanțarea de
la baza ramurii:
A – ramură de 4 ani;
B – ramură de 8 ani;
C – ramură îmbătrânită
cu regenerare din
muguri dorminzi. C
La ramurile multianuale îmbătrânite cu potențialul de creștere în lungime epuizat pe partea inferioa-

ră din muguri dorminzi generează lăstari viguroși, de regulă, orientați spre verticală. Aceștia sunt numiți
lăstari de restabilire. Ramurile noi care evaluează din ei, înlocuiesc partea îmbătrânită epuizată.
Capacitatea de regenerare a lăstarilor este o proprietate a plantelor pomicole de a forma lăstari de
creştere din mugurii dorminzi situaţi pe ramurile multianuale. Această proprietate se manifestă în cazul
reîntineririi naturale a ramurilor, precum şi în cazul vătămării ramurilor, inclusiv prin tăierile de reîntine-
rire (regenerare). Capacitatea de regenerare a lăstarilor din muguri dorminzi este mai bine pronunţată la
speciile pomacee decât la drupacee, diferă între soiuri şi în funcţie de nivelul agrotehnicii aplicate.
Polaritatea este proprietatea întregii plante, a ţesuturilor şi celulelor din care este alcătuită, de a
forma două poluri de diferenţiere funcţională a organelor active şi a intensităţii funcţionării lor.
Polaritatea a apărut şi s-a stabilizat în procesul adaptării evolutive a diferitelor organe ale plantelor
la diverse surse de nutriţie şi, ca rezultat al acţiunii neuniforme a luminii, căldurii, umidităţii, forţei de
gravitate, altor factori fizici şi chimici ai mediului extern asupra diferitelor componente ale celulelor, ţesu-
26
turilor, organelor plantei. Conform direcţiei intensificării proceselor fiziologice, biochimice şi de creştere
polaritatea poate fi longitudinală (axială) şi transversală (radială).
La plantele pomicole cea mai evidentă manifestare a polarităţii are loc la înmulţirea vegetativă (bu-
taşi, meristeme, etc.) când la polul morfologic superior se formează lăstari, iar la cel inferior – rădăcini.
Polaritatea longitudinală şi transversală, sub aspectul intensificării proceselor de creştere, se ma-
nifestă mai pronunţat la pomii, ramurile şi lăstarii tineri. În acest caz, datorită polarităţii longitudinale,
intensitatea proceselor fiziologice, biochimice şi de creştere este mai mare în partea superioară a ramu-
rilor şi lăstarilor de orientaţie verticală, în special, în punctele, care ocupă poziţie dominantă în spaţiu şi
scade de la vârfurile ramurilor anuale şi lăstarilor până la aceea că la baza lor o parte din muguri rămân
dorminzi, iar la cele multianuale apare degarnisirea.
La pomii bătrâni, în perioada de declin, în urma îmbătrânirii şi a uscării care cu timpul progresează
din partea superioară spre cea inferioară, procesele active se transferă în zona organelor mai tinere – a
mugurilor dorminzi, adventivi unde se formează un nou pol de activitate intensă. Ca urmare, mugurii dor-
minzi şi adventivi pornesc în creştere intensă evoluând în lăstari viguroşi de orientare verticală (fig. 19 c).
Polaritatea transversală, sau radială se manifestă prin faptul că la ramurile cu înclinare de la poziţia
verticală din mugurii situaţi pe partea superioară se dezvoltă lăstari mai viguroşi decât pe cea inferioară.
Diferenţa în creştere a lăstarilor de pe partea inferioară şi superioară a ramurilor creşte simultan cu mă-
rirea unghiului de înclinare până la poziţia orizontală, când vârful mugurilor sau lăstarilor de pe partea
superioară ocupă poziţia dominantă, de pol în spaţiu.
Dominanţa apicală se consideră ca un efect al polarităţii, ca o adaptare evolutivă a plantelor de a-şi
ridica vegetaţia către vârf în condiţii mai favorabile de iluminare. Este puternic pronunţată la pomii speci-
ilor fructifere care, în evoluţie, s-au format în ecosistemul silvic îndesit cu condiţii restrânse de iluminare
interioară.
Dominanţa apicală este mai puternică la păr, cireş şi, în general, la toţi pomii tineri şi viguroşi. Se
manifestă prin faptul, că la ramurile cu orientare verticală sau aproape de ea şi poziţie dominantă în spa-
ţiu pe înălţime, cei mai viguroşi lăstari evoluează din mugurele terminal şi din cei laterali din apropierea
lui. Concomitent cu distanţarea de la mugurele terminal scade progresiv excitabilitatea mugurilor şi creş-
terea lăstarilor ca rezultat al distribuirii descendente a nutriţiei, intensităţii proceselor vitale şi inhibiţiei
corelative a mugurelui terminal dominant asupra mugurilor şi lăstarilor laterali.
Cu cât ramura anuală sau lăstarul sunt mai viguroşi şi au poziţia mai aproape de verticală, cu atât
distanţa de dominare pe înălţime dintre baza şi vârful ei este mai mare şi, ca rezultat, este mai puternic
efectul polarităţii şi dominanţei apicale. Cu mărirea unghiului de înclinare a ramurii sau a lăstarului se
reduce distanţa de dominare dintre vârful şi baza lor, ajungând la zero în poziţie orizontală. Simultan
cu aceasta se reduce efectul polarităţii şi dominanţei
apicale până la cel aproape nul în poziţia orizontală.
În această poziţie procesele ce au loc în ramură sau
lăstar sunt influenţate mai mult de efectul polarităţii
transversale şi distanţa de la punctul de inserţie la ra-
mura mamă către vârful ramurii orizontale.
Efectul integral al polarităţii şi dominanţei api-
cale, concomitent cu creşterea axială a ramurilor, în
mare măsură determină modul şi gradul de ramifi-
care a lor şi, ca urmare, habitusul coroanei. În caz de
necesitate efectul polarităţii şi dominanţei apicale
poate fi atenuat sau stimulat prin factori de reglare Fig. 20. Influenţa gradului de înclinare al ramurilor
a creşterii şi ramificării, inclusiv prin schimbarea un- asupra excitabilităţii mugurilor, capacităţii
ghiului de orientaţie verticală (fig. 20). de formare a lăstarilor laterali şi vigoarea
de creştere a lor.
27
Ramificarea tulpinii constă în emiterea anuală din mugurii apicali a lăstarilor de prelungire a creşterii
axiale, iar din mugurii axilari a lăstarilor laterali de creştere sau a ramificaţiilor care ulterior evoluează în
ramuri de schelet şi de garnisire.
Ramificarea evoluează după anumite legităţi, care ţin de proprietăţile ereditare ale speciilor, so-
iurilor, asociaţiilor soi/portaltoi, dar sunt influenţate cantitativ, nu în mică măsură, de factorii exteriori,
ecologici (lumina, căldura, apa) şi tehnologici (tăieri şi alte procedee).
La majoritatea speciilor pomicole şi a soiurilor care formează pomi cu un singur trunchi, un singur ax
al coroanei bine dezvoltate, datorită efectului puternic al polarităţii şi dominanţei apicale, se manifestă
pronunţat fenomenul de acrotonie.
Acrotonia constă în sporirea intensităţii dezvoltării lăstarilor şi ramurilor de la partea inferioară către
cea superioară a tulpinii, coroanei, ramurilor de schelet (fig. 21).
Fenomenul de acrotonie este mai puternic pronunţat la păr şi cireş, fiind destul de accentuat şi la
alte specii.
Datorită acrotoniei în partea superioară a ramurilor se dezvoltă lăstari, apoi ramuri mai puternice,
iar cele din partea inferioară, din interiorul coroanei în urma inhibiţiei apicale, insuficienţei de lumină,
îmbătrânirii premature se usucă, urgentând degarnisirea.
Fig. 21. Efectul acrotoniei (A), mezotoniei (B), bazitoniei (C).
Astfel, ca rezultat al creşterii naturale, vegetaţia activă se deplasează pretimpuriu către partea supe-
rioară şi periferia coroanei, iar în interiorul ei se formează o zonă degarnisită, neproductivă, care duce la
scăderea productivităţii integrale a pomului.
Un echilibru vertical de creştere şi regim favorabili de iluminare în coroană şi sporirea productivităţii
se creează în cazul fenomenului de bazitonie.
Bazitonia se manifestă prin ramificarea şi creşterea mai intensă a ramurilor la baza plantei, coroanei,
ramurii şi diminuarea treptată a acestor procese către partea superioară a lor.
Ereditar bazitonia se manifestă puternic la arbuşti – coacăzul, agrişul, etc. şi arbustoizi – gutuiul,
alunul, şi/sau cornul, care emit lăstari şi formează în dinamică câteva tulpini de renovare din zona cole-
28
tului sau bazei tulpinii plantei. Moderat şi submoderat bazitonia ca caracteristică ereditară se manifestă
la unele soiuri care formează pomi cu coroane semisferice sau aproape de această formă geometrică
(soiurile de măr: Mantuaner, Şafran de Vară, etc.).
În pomicultura practică pentru sporirea cantităţii, calităţii fructelor, indicilor economici de producere
a lor fenomenul de bazitonie moderată se impune pomilor prin anumite forme de coroană, sisteme de
tăiere şi alte procedee tehnologice.
Mezotonia se manifestă prin dezvoltarea mai pronunţată a ramificaţiilor în zona medie a tulpinii, co-
roanei, ramurii, prezentând un fenomen intermediar între acrotonie şi bazitonie. Se întâlneşte la unele so-
iuri care formează pomi cu coroane ovale. În sistemul de cultură acestora li se impune structura bazitonică.
Etajarea se manifestă prin alternarea de-a lungul axului coroanei şi ramurilor de schelet a unor sec-
toare din câteva ramuri apropiate, bine dezvoltate (etaj) cu sectoare relativ mai mari inserate cu ramuri
de garnisire slabe şi muguri dorminzi.
Gradul de manifestare a fenomenului de etajare este o proprietate ereditară a speciilor, soiurilor,
fiind condiţionată de polaritate şi dominanţa apicală în urma cărora an de an în apropierea vârfului ramu-
rilor anuale se dezvoltă câţiva lăstari laterali viguroşi care formează etaje.
Etajarea naturală este mai pronunţată la speciile şi soiurile cu pomii viguroşi şi axul coroanei vertical
bine dezvoltat (cireş, vişin arborescent, păr) sau cu ramificaţie scăzută. De regulă, etajarea se evidenţiază
mai pronunţat la pomii tineri, viguroşi şi la ramurile cu creştere puternică, orientate către verticală. Ca
urmare gradul de manifestare a fenomenului de etajare scade de la baza axului coronei şi ramurilor de
schelet către partea superioară a lor. Aceasta se datoreşte şi reducerii an de an a vigoarei de creştere a
ramurilor anuale de prelungire, condiţionată de îmbătrânirea pomilor. Etajarea este puţin pronunţată şi
la pomii tineri cu creştere slabă, în urma îngrijirii insuficiente sau al altor factori.
Fenomenul de etajare se ia în considerare la formarea coroanelor, unde pomicultorii prin tăieri şi
alte procedee tind să slăbească manifestarea etajării şi să obţină amplasarea rărită, solitară a ramurilor
principale în coroană ceea ce ridică duritatea ei, favorizează regimul de iluminare, aerisire şi potenţialul
de productivitate.
La unele specii (cireş, vişin arborescent), unde este dificilă evitarea etajării se recurge la sistemul
etajat rărit de amplasare a ramurilor principale în coroană care constă în: reducerea numărului de ramuri
în etaj până la 3-4; mărirea intervalului între ramuri în etaj la 10-12 cm şi mai mult; amplasarea în fiecare
etaj superior cu o ramură mai puţin decât în cel inferior lui; amplasarea ramurilor etajului superior dea-
supra bisectoarei unghiului de divergenţă a ramurilor etajului inferior.
Formarea etajelor rărite la baza coroanelor favorizează realizarea principiului bazitonic în structura
coroanei şi sporirea potenţialului de productivitate al ei.
Paralelismul morfologic se manifestă prin identitatea relativă în creşterea şi dezvoltarea ramurilor
care ocupă aproximativ aceeaşi poziţie în coroana pomului şi, prin urmare, evoluează în condiţii relativ
similare. Astfel ramurile din acelaşi etaj tind să aibă acelaşi unghi de inserţie faţă de ax, acelaşi caracter
de amplasare a ramificaţiilor, aceeaşi vigoare de creştere. Ramurile din etaje similare, sau cu poziţii simi-
lare în coroanele altor pomi de aceeaşi asociaţie soi/portaltoi şi de aceeaşi vârstă, de regulă, manifestă
caracteristice aproximativ identice de creştere şi dezvoltare. Prin aceasta se realizează dezvoltarea relativ
uniformă a pomilor în parcelele de livadă cu condiţii ecologice şi tehnologice similare. Dar, în natură para-
lelismul morfologic nu rareori poate fi strămutat de mai mulţi factori. În aceste cazuri se impune restabi-
lirea paralelismului morfologic sau echilibrului orizontal al dezvoltării ramurilor amplasate în acelaşi etaj.
Astfel paralelismul morfologic se ia în consideraţie la formarea coroanei pomilor (fig. 22).
Reîntinerirea naturală a ramurilor în coroană se manifestă prin uscarea succesivă în urma îmbătrâni-
rii ramurilor de garnisire de la centru către periferia coroanei, iar la vârsta de declin în direcţia opusă – de
la vârfurile ramurilor principale, care se reîntineresc prin pornirea în creştere a mugurilor dorminzi din
partea inferioară a lor (fig. 23).
29
A B
Fig. 22. Respectarea paralelismului morfologic dintre ramurile aceluiași etaj și a principiului bazitonic prin
diminuarea vigorii de creștere consecutiv în etajele superioare:
A – pomi de cireș, conduși în formă de piramidă etajat-rărită;
B – pomi de măr, conduși în formă de palmetă etajată cu brațe oblice.
Ramurile de garnisire, inclusiv cele de rod, având o longevitate mai mică (5-12 ani) se usucă mai re-
pede decât cele de schelet, provocând degarnisirea ascendentă a lor. La ramurile de schelet cu avansarea
în vârstă an de an se reduc creşterile anuale care către vârsta de declin se epuizează, urmând apoi usca-
rea descendentă. Aceste procese naturale au ca urmare dereglarea corelaţiei dintre sistemul radicular
şi partea aeriană a plantelor, pornirea în creştere a mugurilor dorminzi din partea inferioară a ramurilor
principale şi formarea ramurilor noi şi tinere.
Procesul de îmbătrânire şi reîntinerire naturală a ramurilor în coroană ca proprietate ereditară este
mai rapid şi mai slab reversibil la speciile drupacee cu pomii mai puţin longevivi şi cu capacitate mai mică
de regenerare decât la speciile pomacee. Această legitate se manifestă mai pronunţat la soiurile şi asoci-
aţiile soi/portaltoi cu pomii de talie relativ mică faţă de cei viguroşi. Reîntinerirea naturală a părţii aeriene
este foarte pronunţată la arbuşti (coacăz, agriş) şi semiarbuşti (zmeur, mur) care anual emit lăstari de
reînnoire din muguri adventivi de la baza tulpinii sau de pe rădăcinile orizontale.
Degarnisirea succesivă a ramurilor principale este urgentată de iluminarea insuficientă în interiorul
coroanelor şi alţi factori, inclusiv îngrijirea nesatisfăcătoare, care au ca urmare scăderea potenţialului de
creştere şi fructificare al pomilor. În condiţii de producţie acest proces nefavorabil se atenuează prin apli-
carea tehnologiilor moderne inclusiv a procedeelor cu influenţă regenerativă directă cum sunt tăierile de
reîntinerire (reducţie) eşalonate pe ani a ramurilor de garnisire şi de schelet la lemn de 3-5 ani în funcţie
de specie, asociaţii soi/portaltoi, starea fiziologică a pomilor. În caz de necesitate, prevăzându-se rezul-
tate economice superioare, la pomii asociaţiilor soi/portaltoi cu potenţial înalt de creştere şi regenerare
poate fi aplicată tăierea de reîntinerire mai profundă a ramurilor de schelet la lemn de 6-7 ani.
30
Fig. 23. Evoluarea şi reîntinerirea ramurilor şi rădăcinilor pe perioadele de vârstă ale pomilor:
1 – creştere; 2 – creştere şi rodire; 3 – rodire şi creştere; 4 – rodire; 5 – rodire şi uscare; 6 – rodire,
uscare şi creştere; 7 – uscare, creştere şi rodire; 8 – uscare şi creştere; 9 – creştere.
Linia punctată delimitează zona degarnisirii şi răririi ramurilor şi rădăcinilor, iar cea continuă –
zona formării şi creşterii ramurilor şi rădăcinilor noi.
Poziţia spaţială a ramurilor, având ca urmare variabilitatea pronunţată a efectului polarităţii, domi-
nanţei apicale, fototropizmului, altor factori şi procese, modifică esenţial creşterea şi ramificarea (fig. 20).
Ramurile verticale au o creştere globală mai mare faţă de cele oblice, orizontale, arcuite. Creşterea
axială din mugurele terminal este puternică. Ramificarea naturală relativ redusă evident acrotonică. În
partea inferioară mulţi muguri rămân dorminzi.
31
Ramurile oblice au o creştere globală şi axială mai mică decât cele verticale. În cazul unghiurilor mici
(până la 45°) se dezvoltă mai puternic ramificaţiile de la vârful ramurilor (acrotonie) şi cele de pe partea
superioară a ei (epitonie) faţă de cele laterale şi de pe partea inferioară. Puterea de creştere a ramifica-
ţiilor scade esenţial de la vârf către baza ramurii, unde pot rămâne câţiva muguri dorminzi. La înclinarea
de 45-55° se manifestă un oarecare echilibru între tendinţele de acrotonie şi epitonie. Cresc mai puternic
ramificările de pe partea superioară a ramificărilor, în comparaţie cu cele laterale şi cele dedesubt. Pute-
rea de creştere a ramificaţiilor scade lent de la vârf către baza ramurii. La unghiurile de înclinare mai mare
de 45-55° efectul acrotoniei scade, iar al epitoniei creşte, reducându-se concomitent numărul şi creşterea
ramificaţiilor laterale şi în special a celor dedesubtul ramurii.
Ramurile orizontale au o creştere globală cu mult mai mică decât cele verticale şi oblice. În ramifica-
re predomină epitonia. Se dezvoltă mai puternic ramificaţiile pe latura de deasupra ramurii şi mai aproa-
pe de baza ei. Mugurii laterali emit ramificaţii foarte scurte preponderent ramuri de rod, iar pe partea
dedesubt rămân mulţi muguri dorminzi.
Ramurile orizontale, având creştere globală mai mică şi fructificare înaltă, se epuizează prematur.
Pentru prevenirea epuizării premature a ramurilor de garnisire cu poziţie aproape de orizontală ele peri-
odic se reîntineresc preponderent la lemn de 3-4 ani. Formele de coroană cu ramurile de schelet orizon-
tale, deşi în primii ani fructifică abundent, duc la epuizarea prematură a pomilor datorită slăbirii creşterii
integrale a lor. Astfel de coroane nu sunt cele mai potrivite pentru livezile comerciale.
Ramurile arcuite au o ramificaţie specifică total neuniformă de-a lungul lor. Mugurii de pe segmen-
tul descendent datorită poziţiei inversate a acesteia faţă de verticală, evoluează preponderent în ramuri
de rod cu creşterea slabă, în urma căreia se epuizează repede – timp de 1-3 ani. Mugurii dominanţi spaţial
de pe partea superioară a curburii emit lăstari verticali viguroşi (lacomi). Pe segmentul ascendent, până la
curbură lăstarii sunt din ce în ce mai slabi către bază, unde o serie de muguri rămân dorminzi.
Epuizarea rapidă a părţii descendente şi emiterea lăstarilor lacomi în partea superioară a curburii fac
neeficientă şi inutilă arcuirea ramurilor în plantaţiile pomicole comerciale de proporţii. Având aceleaşi
consecinţe negative, arcuirea ramurilor sub greutatea fructelor poate fi evitată prin formarea corectă a
coroanelor, tăierilor de normare a încărcăturii cu fructe şi redresarea la timpul potrivit a şarpantelor şi
subşarpantelor.
1.4.2. Legitățile fructificării

În ciclul ontogenetic al plantelor pomicole sunt evidenţiate următoarele etape ale fructificării:
începutul fructificării sau intrarea pe rod; creşterea fructificării, fructificarea completă, declinul fructificării.
Fiecare din etapele indicate se caracterizează printr-o anumită stare fiziologică a pomilor şi, respectiv,
anumite cerinţe faţă de factorii ecologici și tehnologici, inclusiv sistemul de conducere și tăiere.
Începutul fructificării sau intrarea pe rod. În pomicultura practică se divizează intrarea plantelor pe
rod biologic, determinată de apariţia primelor fructe şi intrarea plantaţiei pe rod economic, când se obţine
un beneficiu evident. Acesta, în majoritatea cazurilor, poate fi obţinut, când recolta de fructe în funcţie de
specie şi soi este nu mai mică de 2-5 tone la 1 ha. Intrarea pe rod economic a plantațiilor pomicole se con-
sideră normală la următoarea vârstă după înfiinţare: 2 ani – la zmeur; 3 ani – la coacăz, agriş; 3-4 ani – la
piersic, cais, măr şi păr, altoiţi pe portaltoi vegetativ de vigoare mică; 4-5 ani – la cireş, vişin, prun; 5-6 ani
– la măr, păr altoiţi pe portaltoi viguros; 5-7 ani – la nuc altoit şi mai târziu în cazul înmulţirii prin seminţe.
În cadrul fiecărei specii sunt divizate soiuri precoce, cu intrarea pe rod timpurie, medie şi tardivă. De
regulă, soiurile cu pomii de vigoare mică intră mai timpuriu pe rod decât cele cu pomii viguroşi.
Factorii tehnologici trebuie să asigure: o creștere moderată a lăstarilor de prelungire al ramurilor cu
atingerea lungimii de circa 60-80 cm necesară pentru formarea macrostructurii (scheletului) coroanei
fără de tăieri severe; formarea sub acest aspect cât mai rapidă a microstructurii roditoare constituită din
ramuri scurte cu internoduri mici şi suprafaţă foliară relativ mare, predispuse către fructificare.
32
Creşterea fructificării constă în sporirea succesivă an de an a producţiei de fructe până la atingerea

valorilor maxime, a potenţialului genetic al speciilor şi soiurilor cultivate, condiţiilor ecologice şi tehnolo-
giilor aplicate.
Ritmul creşterii producţiei de fructe în condiţii ecologice şi tehnologice favorabile poate fi: înalt – cu
durata de 2-3 ani la piersic, soiurile precoce de măr, păr, altoite pe portaltoi vegetativ de vigoare mică;
moderat – cu durata de 4-5 ani la majoritatea soiurilor de măr, altoite pe portaltoi semiviguros, cais, vişin,
prun; îndelungat – mai mult de 5 ani la soiurile de măr, păr cu intrarea tardivă pe rod, altoite pe portaltoi
viguros, cireş, nuc.
Pe fondul tehnologic avansat o acţiune substanţială în accelerarea succesivă a producţiei de fructe
îi aparţine reducerii volumului tăierilor până la limitele necesare pentru sfârşitul formării coroanelor,
apariţiei unui număr cât mai mare de ramuri de rod, temperării creşterii lăstarilor terminali până la circa
40-60 cm către sfârşitul perioadei, menţinerii stării fitosanitare normale a pomilor.
Fructificarea deplină se caracterizează prin aceea că pomii au atins, din punct de vedere fiziologic,
capacitatea maximă de fructificare, care se menţine aproximativ la acelaşi nivel an de an timp îndelungat.
Se încheie cu marcarea scăderii succesive a producţiei de fructe.
Durata raţională a etapei fructificării depline este de circa 8-10 ani la livezile superintensive, 15-20
ani la cele intensive, fiind mai lungă, în aceste limite, la speciile sămânțoase faţă de sâmburoase.
În condiţii favorabile în coroane se instalează un echilibru fiziologic dinamic între creştere şi fructificare
care asigură la majoritatea speciilor şi soiurilor recolte de fructe relativ constante pe ani. În linii generale
acest echilibru fiziologic presupune: o creştere moderată cu lungimea lăstarilor de 30-40 cm şi încetinirea
ei la timp oportun; lungimea totală a creşterilor anuale să depăşească de 2-3 ori lungimea scheletului;
circa 1/3 din totalul mugurilor să fie floriferi, iar 2/3 – vegetativi; activitatea funcțională intensă a tuturor
organelor pomului. La majoritatea speciilor pomicole până la 75-80% din formațiunile de rod înalt produc-
tive, și respectiv de fructe, sunt amplasate pe porțiunile ramurilor, preponderent semischelet, cu vârsta
de 3-4 ani. Cu avansarea în vârstă, ramurile semischelet, datorită îmbătrânirii și altor factori, se epuizează
consecutiv și necesită reîntinerire periodică prin lemn de 3-4 ani, iar uneori și 5 ani, fiind completată de
reglarea încărcăturii cu muguri floriferi. Aceasta constituie obiectivul principal al tăierii de fructificare.
Diminuarea rodirii se caracterizează prin micşorarea an de an a producţiei de fructe fără a reveni
la indicii anteriori. Se datoreşte îmbătrânirii pomilor cu epuizarea potenţialului de productivitate al lor.
Atenuarea ritmului scăderii recoltei de fructe se realizează prin ridicarea nivelului agrotehnicii cu
aplicarea tăierilor de fructificare mai severe decât în perioada anterioară în scopul micşorării încărcăturii
cu fructe şi a tăierilor de reîntinerire mai profunde – la lemn de 4-6 ani a ramurilor de garnisire şi schelet.
Avansarea agrotehnicii şi scăderea succesivă a cantităţii şi calităţii producţiei de fructe în această
perioadă duc la micşorarea eficienţei economice, care determină oportunitatea exploatării plantaţiei.
Perioada de exploatare a plantaţiei pomicole reprezintă vârsta în decursul căreia se obţine eficienţa
economică înaltă de producţie a fructelor. De regulă, ea se încheie odată cu sfârșitul perioadei de plină
fructificare. În pomicultură modernă se manifestă tendinţa de tranziţie la plantaţii pomicole cu intrarea
timpurie pe rod, productivitate şi eficienţă economică superioară.
1.4.3. Interacțiunea organelor și funcțiilor plantelor pomicole

Funcţionarea integrală armonioasă a plantelor pomicole se datorează interacţiunii strânse dintre
organe şi funcţiile lor, care se manifestă prin corelaţie, localizare.
Corelaţia directă între sistemul radicular şi partea supraterană este condiţionată de metabolismul
intens dintre ele pe parcursul întregii perioade de vegetaţie.
Cu cât mai bine este dezvoltată şi activă fiziologic partea supraterană a plantelor, cu atât mai intens
decurg procesele respective în sistemul radicular.
33
Lucrarea calitativă a solului, introducerea raţională a îngrăşămintelor, irigarea sporesc activitatea sis-
temului radicular şi intensifică funcţionarea sistemului suprateran. Reducerea dimensiunilor şi activităţii
sistemului suprateran cauzată de influenţa factorilor nefavorabili, tăierii severe, pierderea ramurilor în
urma diferitor cauze sau a îmbătrânirii lor duce la modificări respective de reducere a activităţii sistemu-
lui radicular.
Corelaţia dintre creşterea axilară şi ramificare. Cu cât mai puternică este creşterea axială a lăstarilor
şi ramurilor, în special a celor în poziţie verticală, cu atât mai mică este excitabilitatea mugurilor şi capa-
citatea de a forma lăstari laterali (ramificaţii).
Corelaţia dintre creştere şi fructificare se referă la distribuirea raţională a potenţialului biologic al
pomului între procesele de creştere şi fructificare. Soiurile şi asociaţiile soi/portaltoi cu pomii de talie
mică intră mai devreme pe rod decât cele cu pomii viguroşi. Creşterea abundentă a pomilor tineri reţine
intrarea lor pe rod. Creşterea moderată şi sporirea gradului de ramificare contribuie la intrarea pomilor
tineri pe rod economic la timpul oportun şi sporirea creşterii succesive a producţiei de fructe. Creşterea
şi fructificarea moderată constituie baza fructificării constante pe ani în perioada de plină fructificare.
Creşterea slabă în această perioadă duce la apariţia alternanţei de rodire şi scăderea calităţii fructelor.
Localizarea este proprietatea de a limita în anumite proporţii răspândirea proceselor şi fenomenelor în
cadrul unui anumit organ, ramură şi zonă a plantei. Se manifestă prin faptul că concomitent cu relaţiile co-
relative unele organe, zone ale ramurii şi pomului posedă o independenţă relativă de creştere şi fructificare.
Astfel părţile coroanei, care se află în creştere, sunt asigurate cu substanţe plastice, în primul rând,
din cele mai apropiate frunze de pe ramura dată. În a doua jumătate a vegetaţiei substanţele plastice de
rezervă dintr-o ramură înfrunzită nu sunt consumate de o altă ramură de acelaşi fel.
Ramurile roditoare utilizează parţial substanţe plastice din ramurile neroditoare megieşe pentru a
forma fructe şi seminţe care sunt cei mai activi consumători din toate organele pomului. Totodată în
ramurile neroditoare rămâne o cantitate suficientă de substanţe plastice pentru diferenţierea mugurilor
floriferi în vederea asigurării fructificării în anul viitor.
În pomicultura practică sunt frecvente cazurile când în coroanele pomilor într-un an nu se formează
fructe pe sectoare şi ramuri întregi. Pe aceste ramuri se diferenţiază muguri floriferi şi ele fructifică în
anul următor, când pe ramurile ce au fructificat anterior nu se formează fructe. O astfel de localizare
contribuie la diminuarea alternanţei de rodire în cadrul pomului. Pe ramurile supraîncărcate cu fructe, în
special la piersic, scad dimensiunile şi calitatea lor faţă de ramurile cu încărcătură normală.
Deosebit de evident se manifestă localizarea în cadrul tăierii sau traumării ramurilor, când intensita-
tea formării ţesuturilor noi, a cicatrizării rănilor, formării de noi organe în restituirea celor pierdute şi ac-
tivitatea proceselor de creştere sunt mai puternic pronunţate în nemijlocita apropiere de locul tăierii sau
traumării. Pe măsura îndepărtării de la locul tăierii sau traumării numărul de lăstari formaţi şi se reduce
vigoarea lor de creştere. Cu cât mai mare este ramura şi gradul de scurtare a ei, cu atât este mai puter-
nică şi se manifestă la distanţe mai mari reacţia de regenerare. Pe ramurile mai puţin viguroase reacţia
de regenerare este mai slabă şi se localizează mai mult în apropierea punctului de scurtare. La ramurile
care cresc vertical, datorită polarităţii, localizarea reacţiei de scurtare este mai pronunţată decât la cele
ce s-au abătut de la poziţia verticală.
1.5. Conducerea și tăierea pomilor

Conducerea şi tăierea raţională a pomilor este axată, în primul rând, pe legităţile biologice de creş-
tere şi fructificare, care genetic sunt caracteristice fiecărei specii, soi, asociaţie soi/portaltoi. Acestea, în
ansamblu cu modificările impuse de vârsta şi starea fiziologică, determină habitusul natural şi în mare
măsură, potenţialul de productivitate al pomului.
În aspect practic conducerea şi tăierea pomilor fructiferi include un complex de intervenţii directe,
orientate la modificarea raţională a habitusului natural al coroanei, încadrarea acestuia într-o formă geometrică
34
cu dimensiuni adecvate, optimizarea macrostructurii vegetale şi microstructurii roditoare în scopul utilizării

cât mai din plin a potenţialului biologic (genetic), ecologic şi tehnologic cu indici economici superiori.
1.5.1. Importanța, obiectivele și cerințele principale

Importanţa. Creşterea naturală nedirijată a pomilor fructiferi, de regulă, nu corespunde din plin
scopului şi cerinţelor cultivării lor. La majoritatea speciilor ea duce la dezvoltarea coroanelor îndesite,
dezechilibrate cu un regim nefavorabil de iluminare. Insuficienţa luminii în interiorul coroanei provoa-
că uscarea pretimpurie centrifugă a ramurilor de rod, condiţionând deplasarea an de an a vegetaţiei şi
fructificării către periferie. În centrul coroanei se extinde o zonă neproductivă care diminuează volumul
productiv. Raportul dintre creştere şi fructificare devine dezechilibrat, pomii fructifică instabil, recolta şi
calitatea fructelor sunt scăzute.
Coroanele naturale, în special cele cu volum mare, complică îngrijirea livezii şi mecanizarea procese-
lor tehnologice. Forma şi dimensiunile coroanelor naturale sunt puţin variate şi utile pentru încadrarea în
sistemul intensiv şi superintensiv de cultură cu densitatea sporită a pomilor.
Istoria multiseculară a cultivării plantelor pomicole confirmă conducerea şi tăierea raţională a pomi-
lor în conformitate cu particularităţile biologice ale speciilor, soiurilor, asociaţiilor soi/portaltoi. Condiţiile
de cultură constituie una din cele mai importante verigi ale complexului de măsuri în vederea obţinerii
recoltelor înalte, stabile de fructe calitative şi sporirii eficienţei economice a producerii lor.
Obiectivele principale ale conducerii şi tăierii constau în:
;; modificarea moderată a habitusului natural al coroanei fără contrapuneri structurale conside-
rabile, care provoacă intensificarea proceselor de creştere vegetativă şi restabilire a structurii
iniţiale;
;; modelarea unei forme geometrice şi a dimensiunilor adecvate modificării habitusului natural al
coroanei, vigorii de creştere a pomilor biotipului respectiv şi condiţiilor de cultură;
;; optimizarea parametrilor macrostructurii vegetative a coroanei în conformitate cu particula-
rităţile bioconstructuve ale biotipului respectiv, forma geometrică şi dimensiunile proiectate,
condiţiile naturale şi tehnologia aplicată;
;; formarea rapidă şi repartizarea relativ uniformă pe ramurile de schelet a microstructurii rodi-
toare în scopul urgentării intrării pomilor pe rod, economic şi creşterii recoltei de fructe;
;; distribuirea raţională a substanţelor asimilate şi sintetizate de pom în punctele necesare pen-
tru activizarea proceselor de creştere vegetativă şi fructificare în scopul menţinerii echilibrului
fiziologic optimal, stabil dintre aceste procese;
;; renovarea ciclică şi menţinerea în starea cea mai productivă a microstructurii roditoare în con-
formitate cu particularităţile fructificării genotipului respectiv, condiţiile şi sistemul de cultură
în scopul obţinerii recoltelor înalte de fructe calitative cu indici economici superiori.
Cerinţele principale faţă de sistemul de conducere şi tăiere a pomilor se referă la:
;; valorificarea cât mai rapidă şi din plin a spaţiului nutritiv oferit pomului şi utilizarea cât mai
eficientă a factorilor de cultură;
;; să fie constructiv simplu, necomplicat în procesul de formare şi menţinere a pomilor în para-
metrii optimali productivi;
;; favorabil pentru mecanizarea procedeelor tehnologice şi sporirea productivităţii muncii;
;; urgentarea intrării pomilor pe rod economic şi a recuperării investiţiilor;
;; recolta, calitatea şi indicii economici superiori ai producţiei de fructe.
S-a dovedit că pentru a cunoaşte, înţelege şi aplica perfect în practică procesul integru de conducere
şi tăiere a pomilor este oportun ca acesta să fie studiat în conformitate cu componentele sale: sisteme de
35
conducere a pomilor, apoi tăierea şi alte procedee, prin care se realizează un anumit sistem de conducere
şi, în ansamblu cu alţi factori de cultură, se menţine în regim înalt productiv.
1.5.2. Bazele biologice ale formării coroanei pomilor

Bazele biologice ale formării coroanei sunt axate pe legităţile creşterii şi fructificării pomilor: exci-
tabilitatea mugurilor, capacitatea de lăstărire, polaritatea, dominanţa apicală, etajarea ş.a. descrise în
compartimentul respectiv, precum şi cele indicate ulterior.
Habitusul coroanei. Orice sistem de conducere a coroanei pomilor trebuie să fie raţional coordonat
cu habitusul natural caracteristic genotipului respectiv. Modificarea habitusului natural în scop amelio-
rativ, în majoritatea cazurilor, se referă la schimbarea formei geometrice şi, respectiv acestea, la ampla-
sarea ramurilor de schelet în spaţiul oferit, păstrându-se pe fiecare ramură de schelet particularităţile
bioconstructive ale microstructurii genetic caracteristice speciei şi soiului respectiv.
Forma geometrică şi dimensiunile coroanei determină suprafaţa captării radiaţiei solare, distribui-
rea acesteia în interiorul coroanei, grosimea şi volumul spaţiului iluminat suficient şi, ca rezultat, poten-
ţialul de productivitate.
În coroanele globuloase cu dimensiuni mari, la majoritatea speciilor pomicole, zona cu iluminare
suficientă se extinde de la periferie în profunzime până la circa 1,0-1,2 m (fig. 24). În această zonă a coroanei,
numită productivă, sunt amplasate: frunzişul, care fotosintetizează activ, cele mai productive ramuri de rod,
majoritatea fructelor de calitate superioară. Mai interior se extinde zona neproductivă, unde sunt ramuri groa-
se, degarnisite, care în procesul de îngroşare consumă multe substanţe nutritive în detrimentul fructificării.
1 2 3 4 5
Fig. 24. Schema modificării zonei productive în funcţie de dimensiunile diametrului coroanei: 1 – 4 m; 2 – 3
m; 3 – 2 m; 4 – 1 m; 5 – 0,5m.
Concomitent cu micşorarea dimensiunilor coroanei zona neproductivă diminuează practic până la

dispariţie, când diametrul la bază este de circa 2,0-2,5 m. Astfel, coroanele piramidale, care sunt formate
corect, şi au un diametrul la bază în limitele 2,0-2,5 m, practic nu au zonă neproductivă şi posedă potenţial
superior de productivitate, exprimat prin masa fructelor raportată la 1 m2 al proiecţiei pe sol şi la 1 m3 al
volumului coroanei.
Priorităţile indicate sunt caracteristice şi pentru coroanele aplatizate cu lăţimea la bază de 2-2,5 m,
fiind în descreştere treptată către partea superioară.
Coroanele piramidale şi aplatizate cu diametrul la bază mai mic de 2 m, de regulă, au volum produc-
tiv mai mic şi un regim exagerat de iluminare, care mărturiseşte despre utilizarea incompletă a energiei
radiaţiei solare.
La coroanele piramidale cu diametrul la bază în jurul a 3 m ameliorarea regimului de iluminare şi
extinderea zonei productive poate fi efectuată prin deschiderea parţială a centrului, scurtându-se axul,
iar la cele cu diametrul de 4 m şi mai mult – prin conducerea în formă de vas cu ax central foarte scurt.
De forma geometrică a coroanei în mare măsură depinde partea suprafeţei laterale iluminată pe
parcursul zilei cu raze solare directe (fig. 25), care au efect fotosintetic şi de formare a calităţii fructelor cu
mult mai mare decât al iluminării difuze (din umbră).
36
Fig. 25. Schema iluminării coroanelor

în funcție de forma și dimen-
siunile lor:
– iluminare directă;
– iluminare difuză
(partea umbrită).
La coroanele cu forma piramidală o parte din suprafaţa laterală primeşte radiaţie directă până la
amiază, iar cealaltă după amiază. În mijlocul zilei toată suprafaţa laterală a coroanei este iluminată cu
radiaţie directă. Astfel, în mediu pe parcursul zilei cca. 70-75% din suprafaţa laterală primeşte radiaţie di-
rectă. La coroanele cu forma ovală sau invers piramidală în mijlocul zilei este iluminată cu radiaţie directă
numai partea superioară, iar în mediu pe parcursul zilei – cca. 58-63% din suprafaţa laterală totală.
Structura coroanei. Prevede crearea în cadrul genotipului a formei şi dimensiunilor geometrice
adecvate coroanei respective, a unei macrostructuri vegetale bazitonice perfecte, durabile, funcţionale
cu capacităţi superioare de circulaţie a sevei în orice punct din coroană şi acumulare a substanţelor nutri-
tive în rezervă; garnisirea raţională a elementelor macrostructurii vegetale cu microstructură roditoare;
asigurarea condiţiilor favorabile pentru iluminare, aerisire, îngrijire şi productivitate înaltă.
Lucrările de structurare a coroanei. Se efectuează preponderent în perioada de vegetaţie urmate
de corectări necesare în perioada de repaus biologic. Prin aceasta la timpul potrivit se elimină lăstarii şi
unele ramificări inutile ca viitoare ramuri de schelet sau de rod şi se evită consumul neraţional de către
acestea a substanţelor nutritive.
În scopul urgentării intrării pomilor tineri pe rod economic se minimalizează gradul tăierilor, în special
al scurtării ramurilor. Devine necesară garnisirea relativ îndesită a ramurilor schelet cu cele semischelet
de rod, iar în unele cazuri şi cu subşarpante provizorii. După intrarea pomilor pe rod, în conformitate
cu extinderea coroanei şi creşterea recoltei de fructe, ramurile provizorii şi cele de garnisire se răresc
treptat şi către perioada de plină fructificare se aduc la desimea normală.
37
1.5.3. Normative generale de formare a coroanei

Normativele generale se referă la dimensiunile elementelor de bază, care determină structura raţio-
nală a coroanei: unghiul de inserţie al ramurilor, unghiul de divergenţă dintre ramurile învecinate; modul
de amplasare a ramurilor de schelet şi de garnisire; echilibrul orizontal de creştere a ramurilor situate
apropiat (etaj), subordonarea vigorii de creştere a ramificărilor superioare faţă de cele inferioare.
Unghiul de inserţie al ramurii de schelet trebuie să fie nu mai mic de 45°, considerându-se optimal
în limitele 45-60°. În acest caz fibrele lemnoase din ax se prelungesc în ramura inserată fără întrerupere,
iar inelele de lemn în zona de periferie a concreşterii sunt bine dezvoltate şi neîntrerupte în partea supe-
rioară (fig. 26). Aceasta asigură o concreştere mai solidată şi rezistenţă sporită la dezbinare.
1. 2.
Fig. 26. Concreşterea ramificărilor în funcţie de unghiul de inserţie: 1 – favorabil, fibrele lemnoase nu se
întrerup, consolidarea dură manifestată prin inelul cambial continuu; 2 – unghi ascuţit, fibrele lem-
noase şi inelul cambial sunt întrerupte în partea superioară.
În cazul unghiului de inserţie mai mic de 45°, în partea superioară a zonei de concreştere, fibrele
lemnoase din ax şi din ramură sunt întrerupte din cauză că între acestea rămâne lipită numai scoarţa. Ca
rezultat inelul lemnos este întrerupt. Cu timpul scoarţa putrezeşte, ramura rămâne concrescută cu axul
numai parţial în partea inferioară şi se dezbină uşor.
Unghiul de divergenţă în plan orizontal dintre două ramuri apropiate trebuie să fie nu mai mic de
90°. Mai favorabil şi frecvent aplicat în practică la formarea coroanelor naturale ameliorate este unghiul
de divergenţă dintre şarpanta de 120°, iar la cele aplatizate - 180° (fig. 27).
1 2 3
Fig. 27. Unghiurile de divergenţă dintre ramurile apropiate: 1 – 180°; 2 – 120°; 3 – 90°.
Amplasarea şarpantelor cu unghiuri de divergenţă nu mai mici decât 90-120° contribuie la consolida-
rea lor cu axul central şi nu inhibă considerabil dezvoltarea lui, favorizează structura coroanei şi îngrijirea
pomilor.
38
Modul de amplasare a ramurilor. Amplasarea solitară a şarpantelor asigură cea mai bună soliditate
şi durabilitate a scheletului, favorizează structura raţională a coroanei, sporirea productivităţii ei şi calită-
ţii fructelor (fig. 28).
1 2 3
Fig. 28. Schema modului de amplasare a şarpantelor în coroane: 1 – solitar; 2 – etajat (3:2:1); 3 – mixt
(3:1:1:1).
Se recomandă ca intervalul dintre două şarpante solitare de pe ax să fie cca 20-25 cm la pomii de
talie mică, 25-30 cm la cei de vigoare medie şi 35-40 cm la cei viguroşi, iar distanţele dintre 2 şarpante
suprapuse în plan vertical, în funcţie de vigoarea de creştere a pomilor, respectiv de cca. 50 cm, 70 cm
şi 90 cm.
Amplasarea ramurilor în grupe (etaje) inhibă dezvoltarea axului şi provoacă dezbinări (fig. 29).
Fig. 29. Schema influenţei numărului de şarpante, amplasate în etaj asupra diminuării grosimii axului (1 ,2,
3, 4) şi trăiniciei concreşterii (5).
La speciile cu etajarea naturală pronunţată cum sunt cireşul, vişinul (soiurile arborescente) se reco-
mandă amplasarea şarpantelor în etaje din trei sau patru şarpante distanţate la 10-12 cm. În fiecare etaj
superior cu o şarpantă mai puţin decât în cel inferior (3:2:1 sau 4:3:2:1). Distanţa admisibilă dintre etaje
este de cca. 50-60 cm la pomii de talie mică, 60-70 cm la cei de talie mijlocie şi 80-90 cm la cei viguroşi. La
modul mixt de amplasare a şarpantelor, primele 3-4 ramuri sunt amplasate în etaj rărit, iar următoarele
3-4 – solitar. Aceasta la majoritatea speciilor favorizează structura bazitonică a coroanei.
Echilibrul orizontal. Se referă, în fond, la coroanele cu amplasarea şarpantelor în etaje. Constă în
faptul că în cadrul fiecărui etaj şarpantele trebuie să aibă o vigoare aproximativ egală ca lungime, gro-
sime, complexitate de ramificări în scopul repartizării cât mai uniforme şi raţionale în spaţiul coroanei a
elementelor bioconstructive, inclusiv productive (fig. 30).
39
1 2 3 4
Fig. 30. Realizarea echilibrului orizontal în cadrul fiecărui etaj și a subordonării verticale a vigorii ramurilor
din etajele succesive în procesul formării coroanei piramidă etajat-rărită: 2, 3, 4, 5 ani după plan-
tarea pomului.
Realizarea echilibrului orizontal se efectuează prin conducerea şarpantelor în cadrul fiecărui etaj
sub unghiuri egale de ramificare şi înclinare, aplicarea scurtării, înclinării şi altor procedee de reglare a
creşterii.
Dacă una din şarpantele etajului are creştere mai redusă şi nu este echilibrată la timp cu celelalte,
ulterior aceasta diminuează progresiv în creştere, se epuizează prematur, lăsând spaţiu nevalorificat şi
neproductiv în cadrul coroanei.
Subordonarea verticală bazitonică constă în descreşterea succesivă a şarpantelor sau a altor ramuri
ca vigoare şi complexitate de ramificări de la bază către vârful coroanei în scopul optimizării structurării
morfofiziologice bazitonice şi productive, accesului uniform al luminii, realizării unui drenaj aerian favo-
rabil (fig. 31).
1 2 3 4 5
Fig. 31. Realizarea subordonării verticale bazitonice a ramurilor solitare în procesul formării coroanei pi-
ramida neetajată: 1, 2, 3, 4, 5 ani după plantarea pomului.
Subordonarea verticală a macrostructurii se realizează prin: modul de amplasare, distanţarea şi con-

ducerea raţională a şarpantelor pe ax, tăieri, mărirea succesivă pe verticală a unghiului de înclinare a
ramurilor şi alte procedee de atenuare a creşterii. Nivelul vârfului şarpantei superioare se menţine cu
circa 20-25 cm mai jos decât vârful axului, iar a fiecărei şarpante inferioare cu acelaşi interval mai jos faţă
de cea superioară.
La speciile şi soiurile cu acrotonia pomilor pronunţată subordonarea bazitonică verticală se realizea-
ză mai favorabil, când la baza coroanei se formează un etaj rărit din 2-4 şarpante, iar celelalte sunt inse-
40
rate pe ax solitar. În acest caz ramurile din etajul de la baza coroanei se echilibrează conform principiului
orizontal, iar cele amplasate solitar succesiv mai sus pe ax – după principiul subordonării verticale. La
genotipurile cu bazitonice accentuată nu se recomandă amplasarea etajată a șarpantelor în partea infe-
rioară a coroanei.
Nu se admite formarea etajului sau a şarpantei
superioare până când nu s-au consolidat suficient cele
inferioare.
În cazul coroanelor fusiforme, de tipul fus zvelt etc.,
în scopul favorizării subordonării verticale, în special la
genotipurile acrotone, se recomandă formarea în partea
inferioară a unui etaj din 3-4 şarpante cu lungimea până
la 40-50 cm, celelalte ramuri de garnisire, situate mai
sus pe ax au vigoare descrescândă.
La toate tipurile de coroane, în cadru fiecărei şar-
pante, subordonarea după vigoarea de creştere pe ordi-
nele de ramificare se realizează prin: respectarea parti-
cularităţilor constructive ale sistemului de coroană ales,
ramificarea bilaterală-altern-externă, reducerea interva-
lelor de ramificare şi vigorii de creştere a ramificaţiilor,
prin tăieri şi alte procedee, de la partea inferioară că-
tre cea superioară. Se recomandă ca diametrul fiecărei
şarpante sau subşarpante în punctul de inserţie să fie
aproximativ de două ori mai mic faţă de cel al ramurii de
la care porneşte. Vârful şarpantei se menţine dominant,
iar al ramificării superioare a ei cu 20-25 cm mai jos. Cu
același interval pe verticală se diminuează succesiv ni-
velul vârfului fiecărei ramificări inferioare faţă de cea
precedentă. Astfel conturul bazitonic al ramificărilor din
cadrul şarpantei capătă o formă de con (fig. 32).
La pomii viguroşi indicii subordonării creşterii pe
ordinile de ramificare sunt ceva mai mari, iar la cei de Fig. 32. Schema amplasării şi subordonării în
vigoare mică – puţin mai reduşi decât la pomii de vigoa- cadrul coroanei a ramurilor de ordin
re medie. superior celor de ordin inferior:
Nerespectarea subordonării verticale în structura- A – după lungime (1, 2, 3) şi diametru
rea coroanei, datorită polarităţii şi dominanţei apica- (d2=0,5d1; d3=0,5d2 etc.);
B – amplasarea şarpantelor superioare
le, duce la creşterea abundentă în partea superioară.
în spaţiul liber deasupra celor inferio-
Aceasta inhibă partea inferioară a coroanei, scade pro- are.
ductivitatea ei, complică îngrijirea pomilor.
Aplicarea corectă a principiilor biologice şi normativelor tehnice în ansamblu cu alţi factori de cultură
contribuie la formarea unui sistem perfect de conducere a coroanei cu potenţial înalt de productivitate.
1.6. Sisteme de conducere a pomilor

Noţiunea de sistem de conducere a pomilor fructiferi cuprinde un ansamblu de caracteristici fitometrice,
elemente bioconstructive şi relaţiile dintre acestea în cadrul coroanei ca sistem integru de producţie vegetală.
Orice sistem de conducere al pomilor fructiferi se caracterizează prin gradul de modificare a habitu-
sului natural, forma şi dimensiunile geometrice, structura scheletului, modul de structurare şi dinamica
semischeletului cu formaţiuni de rod.
41
În pomicultura modernă se cunoaşte un mare număr din cele mai diverse sisteme de conducere a
pomilor, adaptate la particularităţile biologice anumitor specii şi soiuri, condiţii ecologice, sisteme de cultură.
Toate sistemele de conducere a pomilor în conformitate cu caracteristicile distinctive identice sunt
clasate în anumite tipuri, forme geometrice şi structuri interioare. Sistemele de conducere a pomilor
aplicate în livezile din ţara noastră se încadrează în următoarele tipuri: naturale ameliorate, naturale
ameliorate modificate, artificiale cu diverse forme geometrice şi structuri interioare.
1.6.1. Coroane natural ameliorate

Ele se formează fără modificări esenţiale a habitusului natural şi, prin urmare, fără intervenţii mari
prin tăieri şi alte procedee de reglare a creşterii şi fructificării. Ramificaţiile sunt îndreptate radial în toate
direcţiile iar proiecţia coroanei pe suprafaţa solului, de regulă, are formă aproximativ de cerc ceea ce a
generalizat în pomicultura practică denumirea formei geometrice de coroane rotungite sau globuloase
cu diferite aspecte.
În procesul formării, care este mai puţin complicat faţă de alte coroane, sarcina principală constă
în faptul că prin aplicarea principiilor şi normelor generale de formare a coroanelor în conformitate cu
particularităţile biologice ale speciilor şi soiurilor să se formeze coroane rezistente, cu potenţial înalt de
productivitate, pretabile pentru îngrijire şi mecanizarea proceselor tehnologice.
În plan bioconstructiv coroanele din această grupă se deosebesc esenţial prin forma geometrică,
prezenţa şi dimensiunile axului, modul de amplasare a şarpantelor şi subşarpantelor etc.
După forma lor geometrică, coroanele din această grupă se divizează în subgrupe: piramidale, vas,
rotungite în formă de tufă. Iar în cadrul fiecărei subgrupe – forme de coroane după particularităţile ma-
crostructurii și dimensiunile geometrice.
Coroanele piramidale. Au un trunchi de circa 50-80 cm, un ax bine dezvoltat pe care în mod solitar, în
grupe (etaje) sau mixt sunt amplasate circa 6-8 şarpante. În partea inferioară a fiecărei şarpante bilateral-
altern-exterior sunt amplasate 2-3 subşarpante la intervale de circa 25-30 cm. Pe ax, şarpante şi subşar-
pante sunt dispuse uniform ramificările semischeletului roditor. Formele de coroane mai frecvent aplicate
sunt: piramida neetajată, piramida etajată rărită, piramidă mixtă, piramida întreruptă (fig. 33). Sunt reco-
mandate pentru conducerea pomilor de cais, vişin, cireş, în anumite cazuri pentru prun şi alte specii.
1 2 3 4
Fig. 33. Scheme de coroane naturale ameliorate sub formă piramidală: 1 – piramida neetajată; 2 – pirami-
da etajată rărită; 3 – piramidă mixtă; 4 – piramida întreruptă.
Coroanele în formă de vas. Au un trunchi de 50-60 cm, ax foarte scurt, pe care sunt dispuse 3-4
şarpante la intervale mici (12-20 cm). În partea inferioară a fiecărei şarpante, bilateral-altern-extern,
sunt amplasate 2-3 subşarpante. Pe şarpante şi subşarpante – ramificările semischeletul roditor. Centrul
coroanei este deschis ceea ce asigură regim favorabil de: luminare, aerisire, potenţial înalt de producti-
vitate, condiţii satisfăcătoare pentru îngrijirea pomilor. Mai frecvent sunt practicate tipurile de coroane
vas ameliorat şi vas întârziat (fig. 34). Se recomandă pentru piersic, nuc etc. Pot fi folosite şi la alte specii
pretenţioase faţă de lumină.
42
1 2 3
Fig. 34. Scheme de coroane naturale ameliorate cu axul redus şi centrul deschis, vas: 1 – vas ameliorat cu
trei şarpante; 2 – vas ameliorat cu patru şarpante; 3 – vas întârziat cu cinci şarpante.
Coroane rotunjite în formă de tufă. Nu au trunchi sau acesta este foarte mic (10-20 cm). În majori-
tatea cazurilor din zona coletului cresc câteva tulpini de diferite vârste, pe care sunt amplasate ramificări
de rod. Cu avansarea în vârstă (5-8 ani) la coacăz, alun, cătină albă etc., o parte din tulpini se epuizează,
fiind eliminate şi înlocuite dinamic cu tulpini noi, emise din zona coletului. După dimensiuni tufele pot fi
de vigoare mijlocie, submijlocie şi mică. Se recomandă mai frecvent pentru alun, corn, coacăz, agriş. Cu
anumite modificări pot fi folosite şi pentru conducerea pomilor altor specii, îndeosebi pentru genotipuri-
le cu pomii de talie mică (fig. 35).
1 2 3 4 5
Fig. 35. Coroane naturale ameliorate în formă de tufă: 1 – Coacăz; 2 – Alun; 3 – Cătină albă; 4 – Corn - tufă
cu trunchi foarte scurt; 5 – Măr pe M 9, tufa ameliorată cu trunchi scurt.
1.6.2. Coroane natural ameliorate și modificate

Obiectivele principale ale modificării habitusului natural constau în sporirea potenţialului de produc-
tivitate al coroanei, adaptarea acesteia la sistemul intensiv şi superintensiv de cultură.
Modificarea habitusului natural se referă, în primul rând, la modelarea formei şi dimensiunilor geo-
metrice ale coroanei în conformitate cu vigoarea de creştere a pomilor, sistemul şi condiţiile de cultură.
Se modifică amplasarea macrostructurii coroanei încadrându-se în forma geometrică şi dimensiunile pro-
iectate. În cadrul fiecărui element al macrostructurii (ramuri de schelet) practic nu se modifică esenţial
microstructura roditoare – modul de amplasare, dirijare, renovare a ramurilor semischelet caracteristice
genotipului respectiv.
Modificările formei geometrice ale habitusului natural se încadrează în următoarele forme principa-
le: semiaplatizate, aplatizate, piramidale cu volum mic. În cadrul fiecărei forme geometrice de modificare
a habitusului sunt destinse tipuri de coroană după modul de amplasare a macrostructurii.
Coroane semiaplatizate, sau palmete cu şarpante divergente. Au proiecţia coroanei pe suprafaţa so-
lului în formă de elipsă cu raportul dintre diametrul mare faţă de cel mic aproximativ de 1,3-1,5 în funcţie
43
de vigoarea de creştere a pomilor genotipului respectiv şi favorabilitatea condiţiilor de cultură. Grosimea

la baza coroanei în jurul la 3 m cu diminuare către partea superioară până la 1,5-2 m.
Înălţimea trunchiului circa 70 cm. Ax bine dezvoltat cu lungimea de la 0,4-0,5 m până la 2-2,5 m
în funcţie de tipul coroanei. Pe ax sunt dispuse în formă de etaje rărite 4-6 şarpante cu unghiuri de
divergenţă 30-60° în funcţie de gradul aplatizării. În partea inferioară a fiecărei şarpante sunt amplasate
bilateral-altern-extern 2-3 subşarpante. Deasupra ultimei şarpante axul, de regulă, se suprimă. Pe
şarpante, subşarpante şi ax sunt inserate ramificările semischeletului roditor dinamic (microstructura)
caracteristic genotipului respectiv.
Coroanele semiaplatizate, în special, cele cu axul scurt şi centrul deschis asigură regim favorabil de
iluminare şi aerisire, posedă potenţial înalt de productivitate, asigură condiţii favorabile pentru mecani-
zarea proceselor tehnologice, inclusiv a recoltării fructelor destinate prelucrării industriale. Sunt pretabi-
le pentru sistemul semiintensiv şi intensiv de cultură.
Dintre coroanele semiaplatizate mai frecvent se practică: palmeta cu 4 şarpante divergente, dublu
Ypsilon (fig. 36).
1 2 3
Fig. 36. Schema coroanelor aplatizate cu abateri de la direcţia rândului: 1 – palmeta cu 4 ramuri divergente,
sau semiaplatizată pe direcţia rândului; 2 – coroană în formă de Dublu Ypsilon (W), aplatizată per-
pendicular direcţiei rândului; 3 – coroană în formă de Ypsilon (V), aplatizată perpendicular direcţiei
rândului.
Se recomandă pentru prun, măr, în special pentru livezile de producere a fructelor pentru industria-
lizare. Pot fi aplicate și la alte specii. În scopul indicat, pentru asociațiile soi/portaltoi cu pomii de vigoare
submijlocie și mică, se recomandă coroana de tip Ypsilon cu șarpante dirijate perpendicular direcției
rândului.
Coroane aplatizate sau palmete. Au proiecţia coroanei pe suprafaţa solului în formă de elipsă cu
raportul dintre diametrul mare şi diametrul mic aproximativ de 1,8-2 în funcţie de vigoarea de creştere a
pomilor genotipului respectiv şi favorabilitatea condiţiilor de cultură. Grosimea coroanei la bază în jurul
la 2 m cu diminuare către partea superioară până la 0,8-1 m.
Trunchiul înalt de 50-60 cm. Ax, bine dezvoltat, vertical. Pe ax sunt dispuse 2-3 etaje din câte 2 şar-
pante oblice dirijate reciproc opus pe direcţia rândului, sau cu mici abateri de la aceasta. În unele cazuri 2
şarpante de la baza coroanei se amplasează în formă de etaj rărit, iar mai sus de acestea încă 3-4 şarpante
solitare, sau axul deasupra etajului de la bază se conduce după tipul fusiform (fus zvelt ameliorat).
44
Posedă regim favorabil de iluminare şi drenaj aerian, potenţial înalt de productivitate. Sunt comode
pentru îngrijire, pretabile pentru sistemul intensiv de cultură.
Dintre multiplele tipuri de coroane aplatizate în livezile din Republica Moldova se recomandă şi se
practică preponderent (fig. 37): palmeta etajată cu braţe oblice, palmeta mixtă sau liber aplatizată, pal-
fus (palmetă cu ax fusiform).
1 2 3
Fig. 37. Schema coroanelor aplatizate pe direcţia rândului: 1 – palmeta etajată cu braţe oblice; 2 – palmeta
mixtă, sau liber aplatizată; 3 – pal-fus, sau palmetă-fus.
Coroane piramidale cu volum mic, inclusiv fusiforme și columnare. Se recomandă pentru asociaţii
soi/portaltoi cu pomi de talie mică.
Înălţimea trunchiului în jurul la 50 cm. Axul coroanei bine dezvoltat, vertical, uneori slab zigzagat. În
majoritatea cazurilor pe ax, la baza coroanei, radial uniform la intervale de 10-12 cm sunt amplasate 4
şarpante scurte dirijate cu unghi de 55-60° faţă de verticală. Lungimea şarpantelor – 25-75 cm depinde
de vigoarea de creştere a pomilor. Pe şarpante şi ax sunt dispuse uniform ramificările semischeletului
roditor. Diametrul la baza coroanei între 1-2,2 m cu diminuarea către partea superioară până la 0,5-1 m.
Dimensiunile relativ mici în ansamblu cu macrostructura vegetală redusă în favoarea microstructurii
roditoare asigură: potenţial înalt de productivitate al coroanei, condiţii favorabile pentru aplicarea tehno-
logiilor moderne, pretabilitate pentru sistemul superintensiv de cultură.
În livezile superintensive de măr şi păr din Republica Moldova, din această grupă, se aplică
următoarele tipuri de coroane: piramida cu volum mic şi fusiforme – fus obişnuit, fus zvelt ameliorat,
superfus sau ax structurat (fig. 38).
1 2 3 4 5
Fig. 38. Coroane naturale și modificate cu volum mic: 1 – piramida cu volum mic; 2 – fus obişnuit; 3 – fus
zvelt ameliorat; 4 – ax structurat; 5 - columnară.
45
1.6.3. Coroane artificiale

Coroanele artificiale se deosebesc prin modificarea radicală a habitusului natural. Se recomandă,
preponderent pentru speciile şi asociaţiile soi/portaltoi, cu pomii de talie mică.
Pentru conducerea pomilor cu coroane artificiale clasice se folosesc suporturi în formă de spalier sau
carcase speciale, identice macrostructurii (scheletului) coroanei proiectate. Lucrările de dirijare constau
în legarea lăstarilor de prelungire ai axului şi şarpantelor pe elementele suportului artificial, asigurându-
se direcţia necesară. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, concomitent cu creşterea lăstarilor legatul lor
de suport se repetă de 3-4 ori.
La lăstarii laterali situaţi pe ax şi şarpante anual, de 3-4 ori pe parcursul vegetaţiei se scurtează vârful
erbaceu, transformându-i în ramificări scurte de garnisire.
Menţinerea coroanei în parametrii proiectaţi se efectuează prin transferul ramurilor de prelungire
ale axului şi şarpantelor la o ramificare laterală. Ramificările de garnisire, care depăşesc dimensiunile
proiectate, se scurtează prin lemn de 3-4 ani, transferându-le la o ramificare laterală.
Diversitatea amplă de coroane artificiale clasice, după caracteristicile geometrice apropiate, este
încadrată în trei forme principale: piramidale, aplatizate sau palmete, colonale sau cordoane (fig. 39).
1 2 3
Fig. 39. Coroane artificiale, artistice palisate: 1 – cordoane; 2 – aplatizate, palmete; 3 – piramide.
Datorită formelor cu efect decorativ considerabil, precum şi a modului de conducere, coroanele ar-
tificiale clasice în aspect popular sunt numite „coroane artistice palisate”.
În Republica Moldova coroanele artistice palisate relativ simple (piramide, palmete, cordoane) se
folosesc preponderent pentru asociaţiile soi/portaltoi de măr şi păr cu pomii de talie mică, plantaţi pe
sectoarele de lângă casă sau în asociaţiile de pomicultori amatori, având ca scop, în primul rând, efectul
decorativ.
1.7. Tăierea și alte procedee de dirijare a creșterii și fructificării

Procedeele tehnice de dirijare a creşterii şi fructificării pomilor practic se împart în 3 grupe:
;; tăierea, care include metode „chirurgicale” de influenţă asupra organelor plantei;
;; schimbarea poziţiei ramurilor şi lăstarilor în spaţiu;
;; operaţii tehnice suplimentare.
Efect major se obţine când metodele de dirijare a creşterii şi fructificării se aplică în complex, luând
în consideraţie particularităţile biologice ale speciilor şi asociaţiilor soi/portaltoi, vârsta şi starea fiziologi-
că a pomilor, condiţiile de cultură.
1.7.1. Tăierea pomilor

Noţiunea „tăierea pomilor” cuprinde un complex de procedee cu influenţă directă şi rapidă asupra
distribuirii substanţelor asimilate şi sintetizate de pom în punctele necesare pentru stabilirea şi menţine-
46
rea echilibrului fiziologic raţional dintre creştere şi fructificare, care în ansamblu cu condiţiile favorabile
de cultură asigură recolte superioare stabile de fructe calitative şi competitive.
Importanţa. Tăierea este una din verigile tehnologice principale de reglare directă a creşterii şi
fructificării pomilor, recoltei şi calităţii fructelor.
Pomii, care nu sunt supuşi unui sistem raţional de tăiere diferenţiat pe specii, soiuri, starea fizio-
logică, au coroană îndesită, fructificarea transferată la periferia coroanei, fructifică periodic. Calitatea
fructelor este inferioară.
Obiectivele principale ale tăierii pomilor sunt următoarele:
1. Formarea şi menţinerea structurii proiectate a coroanei, adecvate particularităţilor creşterii şi
fructificării biotipului respectiv, sistemului şi condiţiilor de cultură.
2. Crearea şi menţinerea în coroană a echilibrului fiziologic dintre procesele de creştere şi fructi-
ficare.
3. Crearea şi menţinerea în coroană şi în livadă a situaţiei fitosanitare favorabile.
4. Asigurarea condiţiilor favorabile pentru efectuarea procedeelor tehnologice, în special a meca-
nizării acestora.
Cerinţele principale faţă de tăierea pomilor sunt:
1. Să corespundă cât mai din plin particularităţilor biologice ale genotipului respectiv şi sistemului
de cultură aplicat.
2. Necomplicată, uşoară pentru însuşire şi îndeplinire.
3. Aplicarea uneltelor şi mecanismelor care contribuie la sporirea productivităţii şi securităţii
muncii, calităţii procedeelor tehnice.
4. Rezultate superioare.
Realizarea reuşită a obiectivelor şi cerinţelor indicate este axată pe cunoaşterea bazelor biologice şi
tehnice ale tăierii pomilor.
1.7.2. Bazele biologice ale tăierii pomilor

Baza biologică a tăierii pomilor o constituie legităţile creşterii şi fructificării: excitabilitatea mugurilor
şi capacitatea de a emite lăstari, inclusiv anticipaţi şi din muguri dorminzi; polaritatea şi dominanţa apica-
lă; localizarea şi regenerarea; tipul şi modul de fructificare, alternanţa de rodire; corelaţia dintre organele
şi procesele vegetaţiei, în special, dintre creştere şi fructificare, expuse în capitolul respectiv.
Particularităţile manifestării legităţilor indicate la diferite specii şi asociaţii soi/portaltoi în ansamblu
cu modificările impuse de modul şi gradul tăierii, alte procedee agrotehnice sunt factorii determinativi
ai echilibrului fiziologic dintre procesele de creştere şi fructificare a pomilor – baza recoltelor superioare,
stabile de fructe calitative.
Echilibrul fiziologic prezintă o stare de echilibru dintre procesele şi organele pomului, în primul rând,
dintre rădăcină şi tulpină, exprimată printr-un raport favorabil dintre creştere: fructificare, entropie (de-
garnisire).
În cadrul coroanei echilibrul fiziologic se stabileşte atunci când în structura ei există ramuri de
diferită vârstă, mărime şi funcţie, care asigură un raport favorabil, dinamic dintre creştere şi fructificare,
însoţit de o entropie cât mai lentă.
În condiţiile pedoclimatice din Republica Moldova, la majoritatea speciilor şi soiurilor pomicole
ramurile, care au fructificat, de regulă, în vegetaţia următoare nu mai fructifică. De aceea, condiţia
principală a stabilităţii echilibrului fiziologic dinamic dintre creştere şi fructificare este prezenţa
permanentă a ramurilor noi, care nu fructifică în vegetaţia curentă şi se pregătesc pentru fructificare în
vegetaţiile următoare.
47
Tăierea este factorul principal, care provoacă apariţia ramificărilor noi şi dirijarea lor către creştere
sau fructificare, contribuind prin aceasta direct la stabilirea echilibrului fiziologic în coroană.
Criteriile principale ale aprecierii echilibrului fiziologic în coroană se consideră: lungimea lăstarilor şi
prelungirilor anuale ale ramurilor de schelet; raportul dintre lungimea ramurilor de schelet şi lungimea
însumată a celor de garnisire; raportul ramurilor de garnisire – de creştere vegetativă : de rod în devenire
: de rod; raportul dintre mugurii vegetativi şi floriferi, frunze şi fructe etc.
La pomii tineri obiectivul principal al stabilirii echilibrului fiziologic constă în formarea sporită a ra-
murilor de schelet conform structurii coroanei proiectate şi garnisirea la maximum posibil a scheletului
cu ramificări laterale, inclusiv de rod, în scopul urgentării intrării pe rod şi a creşterii recoltei de fructe
calitative.
Această cerinţă se realizează prin minimalizarea gradului tăierilor în perioada de repaus vegetal, în
special a scurtărilor, care se aplică numai în cazul necesităţii stimulării ramificării în punctele necesare şi
a dirijării acestora spre creşterea vegetativă sau spre fructificare. Predominarea operaţiilor „în verde” la
formarea coroanei.
Lungimea medie favorabilă a prelungirilor anuale ale ramurilor de schelet în jurul la 60-70 cm, iar a
celor de garnisire – până la 30-40 cm. Ramurile de garnisire, inclusiv cele de rod, sunt dirijate bilateral –
alternativ – exterior cu unghiuri de înclinaţie faţă de verticală între 60-120°.
La pomii pe rod, orientativ, echilibrul fiziologic în coroană se consideră când: lungimea prelungirilor
anuale ale ramurilor de schelet constituie 30-40 cm, iar a celor de garnisire – până la 25-30 cm; 1/3 din
numărul total al ramurilor de garnisire la majoritatea speciilor sunt ramificări de creştere bine dezvoltate;
1/3 – ramuri de rod în devenire, care se pregătesc pentru fructificare în vegetaţia următoare: 1/3 – ra-
muri care fructifică în vegetaţia curentă; la fiecare mugure florifer revin 2-3 muguri vegetativi; la 1 m2 al
suprafeţei foliare – aproximativ 1,5-2 kg fructe.
Modificările valorilor orientative ale echilibrului fiziologic în coroană, condiţionate de particularităţi-
le biologice ale genotipurilor respective, vârsta şi starea fiziologică a pomilor, condiţiile de cultură, modul
şi gradul tăieturilor sunt prezentate în continuare.
1.7.3. Modul și gradul tăieturilor

Tăierea pomilor se efectuează prin două moduri principale – scurtarea şi suprimarea ramurilor sau
a lăstarilor.
Scurtarea constă în înlăturarea unei părţi a ramurii anuale, multianuale sau a lăstarului.
Scurtarea ramurilor şi a lăstarilor este cel mai puternic şi eficient procedeu de dirijare a creşterii şi
fructificării. Aceasta se explică prin faptul că, în cazul eliminării părţii superioare a ramurilor şi lăstarilor,
ce cresc sub un unghi mai mic de 45° faţă de verticală, temporar slăbeşte evident manifestarea polarită-
ţii, a dominării creşterii apicale şi altor procese, iar în consecinţă se intensifică excitabilitatea mugurilor,
capacitatea de formare a lăstarilor şi se activizează procesele de creştere a lor.
Intensitatea proceselor menţionate se manifestă mai puternic în apropierea locului de scurtare a ra-
murilor şi scade pe măsura îndepărtării de la el. Această intensitate se află, de asemenea, în dependenţă
directă de vârsta, vigoarea şi gradul de scurtare a ramurilor.
Scurtarea ramurilor anuale. Se aplică, de regulă, la ramurile cu creştere spre verticală şi lungimea
mai mare de 45-50 cm, când acestea sunt necesare pentru formarea scheletului coroanei, sau pentru a fi
transformate în ramuri de garnisire, inclusiv de rod.
În cazul când ramurile anuale cu orientare spre verticală sunt relativ viguroase în special la pomii
tineri de specii și soiuri cu gradul mic de ramificare, în vegetația următoare mai jos de mugurele terminal
se formează 1-2 ramuri slabe de creștere, apoi în descendență ramificări scurte de rod, iar spre bază mu-
guri dorminzi (fig. 40. 1,2)
48
1 2 3 4 5 6
Fig. 40. Evoluarea ramurilor anuale erecte la pomii tineri în funcție de gradul ereditar de ramificare al spe-
ciilor și soiurilor: 1, 2 – ramificare mică; 3, 4 – ramificare mijlocie; 5 – ramificare mare; 6 – etajare
pronunțată.
Echilibrul fiziologic este dereglat cu prelevarea considerabilă a ramurilor de rod, care cu anii se epu-
izează și majoritatea lungimii ramurii este degarnisită. Pentru evitarea degarnisirii eventuale considera-
bile și asigurarea echilibrului fiziologic dintre ramurile de creștere și cele de fructificare devine necesară
activizarea formării și dezvoltării normale a ramificărilor de creștere, în primul rând prin scurtarea ramurii
anuale în funcție de vigoarea de creștere a acesteia.
La pomii tineri ai speciilor și soiurilor cu gradul mijlociu de ramificare pe ramurile anuale erecte sau
semierecte cu lungimea de circa 50-60 cm din mugurii situați în partea superioară se formează 3-4 ramuri
laterale cu creștere moderată, necesare pentru extinderea scheletului. Mai jos urmează ramuri scurte de
rod cu orientare spre verticală, iar la bază sunt câțiva muguri dorminzi (fig. 40. 3,4). Astfel, fără scurtare,
se realizează un echilibru satisfăcător dintre ramurile de creștere și fructificare. În cazul când, ramurile
anuale erecte depășesc lungimea indicată în partea superioară se activează procesele de creștere, iar
în cea bazală – extinderea zonei cu muguri dorminzi, degarnisite. Echilibrul fiziologic este perturbat în
favoarea ramurilor de creștere. Pentru a evita o eventuală dereglare a echilibrului fioziologic devine ne-
cesară scurtarea ramurilor anuale erecte viguroase, de regulă, aproximativ la lungimea indicată.
Pe ramurile anuale erecte și semierecte viguroase ale pomilor tineri de specii și soiuri cu gradul mare
de ramificare din muguri laterali situați pe partea superioară și cea mijlocie, se formează excesiv ramuri
de creștere, care prevalează considerabil asupra celor de rod și supraîndesesc coroana. Când lungimea
ramurilor anuale erecte nu depășește 50-60 cm nu se aplică scurtarea. Echilibrul favorabil dintre ramurile
de creștere și cele de rod se realizează prin suprimarea lăstarilor subterminali (concurenți) când aceștia
au lungimea de circa 15 cm, iar la necesitate și prin rărirea lăstarilor în locurile supraîndesite. În cazul
ramurilor anuale erecte prea viguroase se recomandă scurtarea lor până la lungimea indicată pentru a
reduce numărul de muguri și respectiv excesul ramurilor eventuale în partea superioară, fiind completată
cu suprimarea lăstarilor subterminali viguroși și rărirea celor de mai jos în locurile supraîndesite.
La speciile și soiurile cu etajarea pronunțată (cireș, vișin arboriscent), la pomii tineri pe ramurile
erecte și semierecte viguroase din mugurii subterminali apropiați se formează un grup considerabil de
49
ramuri de creștere (etaj), care inhibă pornirea în creștere a mugurilor situați mai jos. Aceștia în majoritate
rămân dorminzi, iar unele ramuri scurte de rod, preponderent buchete de mai, se epuizează prematur. Ca
urmare, porțiunea ramurii de sub etaj este degarnisită (fig. 34. 6). Prevenirea formării eventuale a unui
etaj accentuat și a degarnisirii considerabile se efectuează, în primul rând prin eliminarea prin scurtare a
porțiunii apicale cu muguri laterali apropiați. Ulterior urmează suprimarea lăstarilor viguroși subterminali
(concurenți), când au lungimea de circa 15 cm și a celor de pe latura superioară a prelungirii șarpantei.
Ramurile anuale erecte excesiv viguroase se scurtează până la lungimea de circa 60-70 cm iar ulterior se
efectuează suprimarea lăstarilor inutili după metoda indicată mai sus.
În funcţie de partea înlăturată a ramurii anuale scurtarea poate fi: slabă – până la 1/4, mijlocie – 1/3-
1/2, puternică – mai mult de 1/2, foarte puternică – la câţiva muguri de la bază cu indicarea numărului
acestora – 3-4 etc. (fig. 41).
Fig. 41. Influenţa gradului de scurtare a ramu-

rilor anuale cu unghi de inserţie până
la 450 asupra excitabilităţii mugurilor şi
capacităţii de formare a lăstarilor:
a – scurtare slabă;
b – mijlocie;
c –puternică;
d – foarte puternică.
Scurtarea slabă a ramurilor anuale vegetative provoacă formarea a unui sau a doi-trei lăstari de vi-
goare mijlocie din mugurii terminali rămaşi. Mai jos se formează câteva ramuri de garnisire şi formaţiunii
de rod. O parte din mugurii de la baza ramurii rămân dorminzi (fig. 41. a). Ca urmare se realizează un
raport satisfăcător dintre ramurile de creștere și fructificare.
În majoritatea cazurilor, scurtarea slabă a ramurilor erecte, viguroase de un an contribuie la formarea
pe ele a ramurilor de garnisire, inclusiv şi a celor roditoare. La pomii tineri de specii şi soiuri cu gradul de
ramificare puternic şi mijlociu nu se recomandă a scurta ramurile erecte de un an cu lungimea până la
50-60 cm, iar la cei cu ramificarea slabă – cu lungimea până la 45-50 cm.
50
Scurtarea mijlocie a ramurilor anuale erecte şi semierecte bine dezvoltate duce la formarea în partea
superioară a 2-3 lăstari viguroşi, apoi a câtorva lăstari de garnisire cu creştere moderată, iar mai aproape
de bază a lăstarilor de vigoare mică cu unghiuri largi de inserţie (fig. 41. b,c).
În acest caz, după suprimarea lăstarilor concurenţi şi a celor verticali de pe latura superioară se
obţine o garnisire relativ uniformă bilateral-altern-exterioară a ramurilor de schelet şi semischelet cu
corelaţie favorabilă dintre ramificările de creştere şi fructificare.
Practic, scurtarea mijlocie a ramurilor anuale bine dezvoltate se foloseşte preponderent în scopul
dirijării şi garnisirii raţionale a ramurilor de schelet şi semischelet, inclusiv cu ramuri de rod, stabilirea
echilibrului fiziologic, preponderent în perioada de creştere şi fructificare a pomilor.
Scurtarea puternică a ramurilor anuale care cresc sub unghi mai mic de 45° provoacă pornirea în
creştere a tuturor mugurilor rămaşi pe ramură. Din ei 3-4 sau mai mulţi lăstari puternici cresc în partea
superioară şi câţiva cu vigoare mijlocie – în zona inferioară. În cazul scurtării foarte puternice din mugurii
rămaşi cresc numai lăstari viguroşi (fig. 41. d).
Ca urmare, scurtările severe a ramurilor anuale erecte, favorizând emiterea lăstarilor viguroşi în de-
trimentul celor de rod în devenire, duc la supraîndesirea coroanei, mărirea volumului de manoperă la
răritul acesteia şi eliminarea inutilă cu ramurile tăiate a substanţelor nutritive sintetizate în pom. Prin
aceasta se reţine intrarea pomilor tineri pe rod şi creşterea rapidă a recoltei de fructe.
Din considerentele indicate, în procesul for-
mării coroanei, scurtările severe a ramurilor anu-
ale erecte pot fi oportune numai în scopul corec-
tării unor elemente ale scheletului şi transformării
unor ramuri erecte din zona degarnisită în ramuri
de garnisire, inclusiv prin scurtarea repetată de
transfer la ramificări laterale cu poziţia aproape
de orizontală (fig. 42).
A
În perioada de fructificare scurtarea
puternică şi foarte puternică a ramurilor anuale
„la cep” cu câţiva muguri, se aplică la speciile,
care fructifică pe ramuri anuale (piersic, etc.)
pentru a stimula obţinerea ramurilor de rod bine
dezvoltate.
Ramurile anuale cu poziția orizontală sau
aproape de orizontală, între 60-120° față de
verticală, preponderent sunt de vigoare mică B
sau mijlocie predispuse către fructificare și, de
regulă, nu se scurtează. La unele specii și so-
iuri (piersic, cais etc.) cu fructificare masivă pe
ramurile anuale prin scurtarea celor relativ su-
praîncărcate cu muguri floriferi se normează în-
cărcătura cu rod. Gradul unei astfel de scurtări
este determinat de particularitățile biologice
ale speciilor, soiurilor, vârsta și starea pomilor, C
numărul mugurilor viabili, recolta planificată și
Fig. 42. Schema tăierii ramurilor anuale cu transfer la
nivelul agrotehnicii aplicate.
o ramificare necesară: A – în cazul formării ra-
Scurtarea ramurilor multianuale sau reduc- murilor de garnisire; B – pentru a forma la ra-
ţia. Se efectuează preponderent cu trecerea la ramurile principale unghiul necesar de înclinare;
mificarea laterală în direcţia necesară sau la cepul C – pentru schimbarea direcţiei de creştere a
ramurilor.
51
scurt în zona mugurilor dorminzi, care se află în apropierea inelului ce delimitează creşterile anuale pe
ramuri.
În cazul scurtării ramurilor de mai mulţi ani, ca şi la scurtarea celor de un an, se intensifică pornirea
mugurilor în creştere, inclusiv a celor dorminzi, creşterea lăstarilor şi a ramurilor rămase.
Gradul de activizare a proceselor de creştere se află în dependenţă directă de gradul de scurtare şi
se manifestă mai puternic în apropierea tăieturii. Cu cât e mai mare este vârsta lemnului la care se efec-
tuează reducţia, cu atât este mai puternică reacţia de regenerare şi cu atât mai departe se extinde de la
locul de tăiere a ramurii (fig. 43).
2
A
Fig. 43. Schema scurtării ramurilor multianuale:

A – la lemn de 4 ani;
B – la lemn de 8 ani;
1 – la momentul scurtării; 2
2 – la 2 ani de la scurtare. B
Scurtarea ramurilor de mai mulţi ani la lemnul de 2-4 ani se consideră slabă, la cel de 5-7 ani –
medie, la lemnul mai bătrân de 7 ani – puternică. Diametrul ramurii în locul scurtării nu trebuie să depă-
şească 5-6 cm la speciile sâmburoase şi 7-8 cm – la seminţoase, fiindcă rănile mai mari nu se cicatrizează.
Reacţia moderată fără formarea lăstarilor de prisos, inclusiv a celor „lacomi”, se observă în cazul
scurtării ramurilor de schelet şi semischelet prin transfer la ramificarea laterală cu diametrul de cel puţin
1/2 din cel al ramurii de bază în locul de inserţie (fig. 44).
52
Fig. 44. Scurtarea ramurii multianuale cu trans-

fer la o ramificare cu poziția necesară:
1 – în momentul scurtării;
2 – după 2 ani de la scurtare. 2
Scurtarea ramurilor multianuale cu transferul la ramificarea dorită se aplică pe larg în procesul de

formare a coroanelor, cu scopul de a da ramurilor principale direcţia şi unghiul de înclinare necesare, de
a stimula formarea ramurilor de garnisire şi a efectua rărirea parţială a coroanelor în locurile îndesirii
excesive (fig. 42. B,C).
În perioada de plină fructificare a pomilor obiectivul principal devine scurtarea la lemn de 3-4 ani a
ramurilor semischelet cu potenţial scăzut de fructificare în scopul renovării ciclice cu ramuri noi (fig. 45).
La lemn de 2-3 ani se scurtează şi unele ramuri de garnisire dacă este necesar să se micşoreze încărcătura
cu fructe în conformitate cu vigoarea lor de creştere.
Fig. 45. Scurtarea ramurilor semischelet la pomii de măr prin lemn de 3 ani cu scopul renovării ciclice:
stânga – efectul scurtării la cep de înlocuire; dreapta – cum este corectă tăierea ramurilor anuale,
crescute pe cep.
Reducţia ramurilor multianuale la lemn de diferite vârste se aplică şi pentru menţinerea dimensiuni-
lor coroanei în parametrii proiectaţi.
Scurtarea lăstarilor. Constă în înlăturarea unei părţi superioare a lăstarului în creştere intensivă. În
funcţie de mărimea părţii înlăturate scurtarea lăstarului poate fi: slabă sau „ciupirea” – când se elimină
53
vârful nelignificat cu câteva frunzuliţe insuficient dezvoltate; moderată – când se elimină 1/3-1/2 din lun-
gimea lăstarului în creştere intensivă, care la momentul scurtării a atins nu mai puţin de 20-30 cm.
Efectul scurtării lăstarului constă în: atenuarea temporară a manifestării polarităţii şi dominanţei
apicale, reţinerea timp de circa 12-15 zile a creşterii lăstarului în lungime, intensificarea lignificării, stimu-
larea emiterii şi creşterii lăstarilor anticipaţi, precum şi a celor învecinaţi. Intensitatea manifestării feno-
menelor indicate depinde de lungimea lăstarului la momentul scurtării şi a porţiunii eliminate.
Eliminarea (ciupitul) vârfului erbaceu al lăstarului în creştere stimulează formarea lăstarilor antici-
paţi. În cazul, când este necesar de a atenua creşterea sau schimba direcţia unei ramuri de schelet sau
semischelet, din lăstarii anticipaţi se lasă numai unu orientat în direcţia potrivită (fig. 46. A). În acest mod,
„ciupitul” lăstarilor practic se aplică în pepinieră şi în anii întâi-doi după plantarea pomilor în livadă cu
scopul echilibrării creşterii viitoarelor şarpante.
B
A
Fig. 46. Scurtarea lăstarilor în faza inițială de creștere: A – pentru schimbarea direcției de creștere; B – pen-
tru transformarea în ramuri de rod: C – scurtarea repetată a lăstarului cu creștere intensivă pentru
a fi transformați în ramuri de rod.
Dar, când scopul constă în transformarea unui lăstar erect în ramură de rod, rămân intacţi doi-trei
lăstari anticipaţi (fig. 46. B). Dacă aceştia au creştere intensivă, vârful lor se ciupeşte încă odată-două ori
până ce se temperează creşterea şi se obţine o ramificare de rod relativ scurtă (fig. 46. C). Transformarea
lăstarilor erecţi în ramuri de rod prin „ciupitul” vârfului, în special repetat, cu un volum foarte mare de
manoperă nu este oportună pentru pomicultura industrială. Practic se aplică la conducerea pomilor cu
coroane decorative (artistice, palisate) pentru garnisirea scheletului cu ramificări relativ scurte.
Eliminarea a 1/3-1/2 din lungimea totală a lăstarilor erecţi şi semierecţi, când aceştia au atins 20-30
cm şi mai mult, provoacă emiterea a câtorva lăstari anticipaţi cu creştere moderată.
În acest mod se curtează lăstarii viguroşi de prelungire a şarpantelor la pomii tineri ai soiurilor, care
nu emit suficient lăstari anticipaţi, necesari pentru garnisirea uniformă a scheletului (fig. 47. A).
54
A B
Fig. 47. Scurtarea lăstarilor în perioada de creștere intensivă: A – pentru stimularea garnisirii cu lăstari
anticipați; B – pentru transformarea lăstarilor erecți de pe sectoarele garnisite în ramuri de rod.
Se scurtează, de asemenea, la 1/3-1/2 din lungimea totală, unii lăstari erecţi sau semierecţi cu creş-
tere intensă, situaţi în locurile degarnisite, în scopul de a fi transformaţi în ramuri de garnisire prin scur-
tarea repetată în primăvara anului următor (fig. 47.B). La cais diferenţierea mugurilor floriferi, situaţi pe
lăstarii anticipaţi şi, respectiv, înfloritul primăvara se întârzie cu câteva zile, ceea ce micşorează pericolul
afectării organelor generative de către îngheţurile târzii.
Suprimarea constă în: extirparea („orbirea”) mugurilor; eliminarea de la bază, deasupra inelului
cambial, a lăstarilor, ramurilor anuale şi multianuale.
Suprimarea mugurilor. Constă în eliminarea de la bază a mugurilor înainte de pornirea în vegetaţie
sau la începutul acesteia, când sunt umflaţi. Se aplică preponderent în pepinieră şi după plantarea pomi-
lor în livadă în scopul degajării trunchiului. În unele cazuri poate fi aplicată în procesul formării coroanei
pomilor tineri – se suprimă mugurii situaţi în apropierea vârfului axului sau şarpantelor, păstrându-se
intact, mugurele terminal pentru a stimula creşterea dominantă a lăstarului de prelungire.
Suprimarea lăstarilor. Se suprimă, în primul rând, lăstarii concurenţi a celui de prelungire a axului co-
roanei şi a şarpantelor pentru a favoriza creşterea dominată a acestora în direcţia necesară. Este oportun
ca lăstarii concurenţi să se suprime când ating lungimea de circa 15-20 cm, iar baza celor inferiori începe
să se lemnifice, fixându-se, prin aceasta, unghiul larg, necesar de inserţie a lor (fig. 48. A,B). Dacă lăstarii
concurenţi sunt suprimaţi mai devreme, cei inferiori se îndreaptă spre verticală sub unghiuri mai mici de
45° devenind inutili ca ramuri de schelet şi semischelet (de rod).
În anumite cazuri devine oportună suprimarea lăstarilor concurenţi (1-2) prin tăierea de transfer la
un lăstar lateral bine dezvoltat cu creştere spre verticală. Prin aceasta se temperează creşterea excesivă
a axului, se stimulează ramificarea şi creşterea ramificărilor laterale (fig. 48. C).
55
Fig. 48. Schema suprimării lăstarilor A B

concurenți:
A – fără suprimarea lăstarilor
concurenți;
B – suprimarea lăstarilor
concurenți prin tăiere ”la inel”;
C – suprimarea lăstarilor
concurenți prin transfer la un
lăstar lateral orientat spre
verticală și echilibrarea, în
ulterior, a vigorii de creștere a
lăstarilor subterminali prin scur-
tarea celui mai viguros la nivelul
vârfului celui inferior. C
Aproximativ la aceiaşi lungime, sau puţin mai înainte, se suprimă lăstarii hulpavi, verticali, care cresc
pe ax şi laturile superioare ale ramurilor de schelet şi semischelet, supraîndesind coroana (fig. 49). Aceas-
ta contribuie la ameliorarea iluminării şi aerisirii în coroană, iar substanţele nutritive, care urmau să fie
consumate de lăstarii hulpavi, se dirijează către ramurile de rod şi fructe.
Fig. 49. Schema suprimării lăstarilor verticali de pe

laturile superioare ale ramurilor:
1 – suprimarea lăstarilor verticali și corect-
area direcției de creștere a ramurii;
2 – aceeași ramură toamna după desfrunzire
cu ramificări laterale bine dezvoltate;
3 – dacă la începutul verii nu s-au su-
primat lăstarii de pe latura superioară,
această operație se efectuează concomi-
tent cu tăierile din perioada de repaus, dar
ramificările laterale sunt cu mult mai slab
dezvoltate.
56
Lăstarii crescuţi din muguri dorminzi de pe portaltoi, inclusiv drajoni, şi de pe trunchi se suprimă nu
mai târziu decât la începutul verii.
Suprimarea ramurilor anuale. În general se efectuează în perioada de repaus biologic al pomilor,
până la dezmugurire. Se suprimă deasupra inelului cambial ramurile concurente ale prelungirii axului şi
şarpantelor, cele hulpave cu creştere spre verticală şi care supraîndesesc coroana. În pomicultura moder-
nă are scopul de a corecta unele omiteri admise la suprimarea lăstarilor şi, practic, se efectuează după
aceleaşi principii.
Suprimarea ramurilor multianuale. Se suprimă deasupra inelului cambial ramurile bolnave, trauma-
te, dispuse în afara cadrului scheletului formei proiectate şi care supraîndesesc coroana.
Suprimarea până la 1/10 din ramurile totale din coroană se consideră slabă, până la 1/4 - mijlocie,
iar mai mult de 1/4 – puternică.
Influenţa suprimării asupra emiterii şi intensităţii creşterii noilor ramificări din apropierea nemijloci-
tă a tăieturii este cu mult mai mică decât a scurtării. Surplusul fluxului substanţelor nutritive, creat prin
suprimarea unor ramuri sau lăstari, se distribuie relativ uniform, preponderent către organele învecinate
situate mai sus ceea ce, de regulă, nu provoacă creşteri abundente în apropierea locului suprimării. Prin
aceasta suprimarea ramurilor şi a lăstarilor contribuie direct la rărirea coroanei, ameliorarea regimului de
iluminare, aerisire şi a condiţiilor pentru activitatea fotosintetică în coroană.
Extinderea efectului suprimării asupra regenerării şi intensităţii creşterii organelor învecinate este
proporţională cu numărul şi vigoarea ramurilor suprimate. Suprimarea puternică, în special, a ramurilor
multianuale, groase duce la scăderea recoltei, regenerarea masivă din muguri dorminzi a lăstarilor verti-
cali hulpavi, şi creşterea excesivă a noilor ramificări.
Nu se admite suprimarea directă a ramurilor cu diametrul deasupra inelului cambial mai mare de 7-8
cm la speciile sămânțoase şi 5-6 cm la cele sâmburoase, fiindcă rănile mari, de regulă, nu se cicatrizează.
Ramurile mari groase pot fi scurtate prin transfer la o ramificare laterală nu prea viguroasă în locul unde
diametrul nu depăşeşte dimensiunile indicate.
1.7.4. Procedee complementare tăierii pomilor

Procedeele complementare tăierii pomilor mai frecvent aplicate în practică sunt schimbarea poziției
lăstarilor și ramurilor în plan vertical, precum și operațiile tehnice secundare – creșterea, decorticarea
inelară, strangularea, incizia, torsionarea.
1.7.4.1. Schimbarea poziției lăstarilor și ramurilor în plan vertical
În procesul modificării structurii naturale a coroanei în diferite forme, adaptate la sistemele şi
tehnologiile moderne de cultură, schimbarea raţională a poziţiei lăstarilor şi ramurilor în plan vertical,
prin metode acceptabile, devine, la rând cu tăierea, o operaţie tehnică principală de reglare a proceselor
de creştere şi fructificare a pomilor. Schimbarea poziţiei lăstarilor şi ramurilor în plan vertical poate fi:
dresare, înclinare, inclusiv prin tăieri de transfer, sau arcuire.
„Dresarea” constă în schimbarea poziţiei naturale a lăstarilor şi ramurilor cu direcţionarea spre
verticală în scopul majorării efectului fototropismului, polarităţii, dominanţei apicale etc. şi intensificării
proceselor de creştere în partea superioară. Se aplică preponderent lăstarilor și ramurilor șarpante în
devenire în scopul echilibrării vigorii de creștere în procesul formării coroanei (fig. 50). Este mai eficien-
tă dresarea lăstarilor și ramurilor de 1-2 ani. Dresarea ramurilor cu vârstă mai mare de 1-2 ani este mai
anevoioasă, cu efect întârziat. În aceste cazuri devine mai oportună definitizarea poziției și echilibrarea
vigorii de creștere a șarpantelor prin tăieri de transfer la o ramificare cu poziția necesară (fig. 50. 3).
57
1 2 3
Fig. 50. Schema dresării în scopul echilibrării vigorii de creștere:

1 – a lăstarilor în anul întâi după plantarea pomilor;
2 – a ramurilor anuale în anul doi după plantarea pomilor;
3 – echilibrarea vigorii de creștere a ramurilor prin tăieri de transfer în anul trei după plantarea
pomilor.
Dresarea lăstarilor sau a ramurilor anuale se aplică și pentru menținerea poziției verticale a axului în
procesul de formare la majoritatea tipurilor de coroane, aplicate în pomicultura de proporții.
Înclinarea ramurilor sau lăstarilor constă în direcționarea poziției spre orizontală sau, chiar, sub orizontală.
Lăstarii și ramurile anuale cu poziția verticală, datorită manifestării pronunțate a polarității,
dominanței apicale etc., au creștere intensivă în lungime (fig. 51. 1).
La ramurile anuale cu poziţia verticală naturală, sau direcţionată artificial, excitabilitatea mugurilor
şi emiterea lăstarilor în general sunt scăzute. Intensificarea ramificării şi a creşterii lăstarilor se manifestă
preponderent în porţiunea superioară. Cel mai viguros este lăstarul terminal, după care urmează 2-3
lăstari subterminali (concurenţi) cu unghiuri de inserţie mai mici de 45°. Pe măsura îndepărtării de la
vârf vigoarea de creştere a lăstarilor laterali diminuează, iar unghiul de inserţie se măreşte până la 90°.
Astfel în porţiunea mijlocie se formează ramuri de garnisire, inclusiv de rod, cu unghiuri largi de inserţie,
creştere moderată sau slabă. În apropierea bazei o parte din muguri rămân în stare latentă (dorminzi),
formându-se o porţiune degarnisită. Cu cât mai viguroasă este ramura anuală verticală, cu atât mai lungă
devine porţiunea degarnisită. Suprimarea la timpul oportun a lăstarilor subterminali viguroşi (concurenţi)
favorizează excitabilitatea mugurilor, emiterea şi creşterea ramurilor de garnisire, reducerea porţiunii
bazale degarnisite. Potenţialul de fructificare a ramurilor verticale viguroase la majoritatea speciilor şi
soiurilor este redus sau lipseşte complet (fig. 51. 3,4).
1 2 3
Fig. 51. Schema creşterii (1), ramificării (2), fructificării (3,4) în funcţie de poziţia ramurii faţă de verticală.
58
Dacă pe latura superioară cresc mulţi lăstari viguroşi, o parte din mugurii laterali şi de pe latura
inferioară rămân latenţi (dorminzi), iar cei porniţi în creştere formează lăstari insuficient dezvoltaţi. Su-
primarea cât mai devreme a lăstarilor verticali de pe latura superioară a ramurii, contribuie la mărirea
numărului şi creşterii mai intense a lăstarilor laterali. Astfel, se obţine o garnisire mai completă şi unifor-
mă cu ramuri de vigoare moderată şi în cadrul ramurii se stabileşte un echilibru favorabil dintre creştere,
garnisire şi fructificare (fig. 49).
Prezenţa în coroană a lăstarilor şi ramurilor verticale viguroase, cu excepţia axului, este însoţită de
consumul inutil al substanţelor nutritive, supraîndesirea coroanei, reţinerea intrării pomilor tineri pe rod
economic şi a creşterii recoltei de fructe. De regulă, lăstarii şi ramurile verticale viguroase se elimină din
coroană cât mai devreme, iar în locurile degarnisite, libere se transformă în ramuri de garnisire.
Concomitent cu mărirea unghiului de înclinare a lăstarilor și ramurilor diminuează creșterea în lun-
gime, sporește excitabilitatea mugurilor și capacitatea de ramificare. Numărul ramurilor este mai mare
iar lungimea medie a fiecăruia – mai mică decât la ramurile cu poziția verticală. Pe latura superioară a
ramurilor înclinate datorită polarităţii mugurii pornesc în creştere mai repede, iar lăstarii verticali sunt
mai viguroşi decât cei de pe laturile laterale şi inferioare.
Soiurile cu coroana piramidală îngustă, compactă (Wagner Premiat, Starkrimson etc.) reacţionează
mai puternic la înclinarea ramurilor, în special prin emiterea lăstarilor verticali, hulpavi pe latura superioară
a ramurii, deoarece în acest caz modificarea habitusului ramurilor erecte este mai profundă. La astfel de
soiuri echilibrul favorabil dintre creştere-garnisire-fructificare în cadrul ramurilor se stabileşte la unghiurile
de înclinare 40-45°. La soiurile cu coroana piramidală şi larg piramidală echilibrul favorabil în cadrul ramu-
rilor se formează la unghiurile de înclinare 50-55°, iar la cele cu coroana răsfirată – până la 60°.
Înclinarea moderată sub unghiuri de 45-60°, în funcţie de habitusul natural al coroanei, se recoman-
dă pentru ramurile de schelet (şarpante), care trebuie să posede o creştere moderată şi garnisire unifor-
mă cu ramuri semischelet, inclusiv de rod, suficient dezvoltate.
Înclinarea ramurilor sub unghi mai mare de 60° este însoţită de diminuarea creşterii lăstarilor
vegetativi, favorizarea evoluării ramurilor de rod şi a fructificării. Aceste procese devin mai evidente
concomitent cu mărirea unghiului de înclinare până la 90°. În poziţia orizontală a ramurii predomină
fructificarea, devenind adesea abundentă, în special, la ramurile cu poziţia suborizontală. Creşterile
mai mari, verticale apar în partea bazală a ramurii, iar vârful ramurii, în special porţiunea descendentă
se epuizează prematur. Poziţia cu unghiurile de înclinare 60-120° se recomandă pentru ramurile de
garnisire (semischelet) inclusiv de rod. Gradul de înclinare este direct proporţional cu vigoarea de
creştere a ramurii (fig. 51. 2,4).
Arcuirea ramurilor constă în schimbarea poziţiei naturale cu cea în formă de arc. Pe partea dominan-
tă a arcului cresc lăstari verticali viguroşi (hulpavi), iar pe porţiunile până şi după creasta arcului creşterile
sunt cu mult mai mici. Porţiunea descendentă a ramurii arcuite se epuizează prematur ajungând după 2-3
ani chiar să se usuce. De aceea arcuirea ramurilor, în special a celor de schelet în pomicultura modernă
industrială se consideră inoportună.
În concluzie urmează că norma reacţiei speciilor şi soiurilor la modificarea orientării verticale a
ramurilor şi lăstarilor e determinată de particularităţile ereditare de creştere şi fructificare. La modificarea
orientării verticale a ramurilor reacţionează puternic atât pomii tineri, cât şi cei viguroşi de specii şi
soiuri cu coroana îngust-piramidală, cu excitabilitatea mugurilor şi capacitatea de formare a lăstarilor
insuficientă. Speciile şi asociaţiile soi/portaltoi cu pomii de vigoare mijlocie, coroana larg piramidală,
excitabilitatea mugurilor înaltă şi capacitatea de formare a lăstarilor medie, manifestă o reacţie temperată
la schimbarea poziţiei verticale a ramurilor, acceptabilă din punct de vedere tehnologic şi economic.
Speciile şi soiurile cu coroană bogată, larg-piramidală şi cu capacitatea de formare a lăstarilor înaltă,
precum şi pomii de asociaţii soi/portaltoi cu creştere slabă, reacţionează slab, uneori chiar negativ, la
schimbarea verticală a poziţiei ramurilor.
59
Progresul tehnico-ştiinţific în pomicultură a evidenţiat metode raţionale, practic acceptabile în po-

micultura industrială, de schimbare a poziţiei naturale a ramurilor în diverse scopuri. Acestea, în primul
rând, ţin de: utilizarea asociaţiilor soi/portaltoi cu pomi de talie mică sau mijlocie, coroane piramidale şi
larg-piramidale, excitabilitatea mugurilor înaltă, capacitate de lăstărire medie sau supramedie, care per-
mite alegerea lăstarilor sau ramurilor cu poziţia naturală necesară; suprimarea la timpul oportun a lăsta-
rilor sau ramurilor verticale viguroase în favoarea dezvoltării celor cu poziţia scontată; tăierea de reducţie
cu transfer la o ramificare cu poziţia potrivită; scurtarea repetată a ramurilor sau lăstarilor verticali vigu-
roşi, situaţi în locurile degarnisite, în scopul transformării lor în ramuri semischelet, inclusiv de rod etc.
Înclinarea forţată, fără arcuire, a ramurilor sau lăstarilor cu poziţia erectă necesită un volum mare de
manoperă şi poate fi aplicată numai în cazuri excepţionale cum ar fi: formarea prin orizontalizare a unor
şarpante sau ramuri semischelet provizorii, situate în spaţiul liber al coroanei, în scopul urgentării intrării
pomilor tineri pe rod şi creşterii recoltei de fructe, precum şi a completării unor goluri din coroană.
1.7.4.2. Operațiuni tehnice secundare
Sunt intervenţii cu efect mai scăzut şi utilizare mai restrânsă decât tăierea şi schimbarea poziţiei
ramurilor. Se aplică preponderent în plantaţiile familiale şi la pomii conduşi în forme artistice palisate.
Crestarea constă în eliminarea unei porţiuni de scoarţă şi puţin lemn cu lăţime de 3-4 mm la distanţa
de 3-4 mm deasupra sau sub mugure. Se practică mai frecvent tăietura în formă de semilună, „V” sau alte
forme (fig. 52. 1,2). Tăieturile executate mai sus de mugure, lăstar sau ramură contribuie la stimularea
creşterii acestora, iar cele executate mai jos-invers , atenuează procesele de creştere şi stimulează forma-
rea mugurilor floriferi. Se aplică primăvara devreme, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie.
Decorticarea inelară constă în înlăturarea unui inel de scoarţă cu lăţime de 3-6 mm în funcţie de
grosimea ramurii (fig. 52. 3) în scopul întreruperii temporare a fluxului descendent al substanţelor sinte-
tizate în frunze.
Se efectuează primăvara, la începutul vegetaţiei, când scoarţa uşor se desprinde. În acest caz, sub
tăietura de inelare se intensifică creşterea lăstarilor, iar pe ramurile de deasupra inelului diminuează creş-
terea lăstarilor şi se formează mai multe fructe.
Fig. 52. Schema crestării (1,2) și decortării inelare

a ramurilor (3). 3
60
Inelarea ramurilor de semischelet în fenofaza încetinirii sau încetării creşterii lăstarilor, reţinând flu-
xul descendent al substanţelor sintetizate contribuie la diferenţierea mugurilor floriferi, intensificarea
creşterii fructelor şi acumularea zahărului în ele.
Pentru cicatrizarea mai bună a rănii locul inelării se leagă cu peliculă de polietilenă sau policlorvinil.
Strangularea. Constă în legarea strânsă cu un inel de tablă, zigzagat pe margini şi o sârmă a trunchiu-
lui, axului sau a unei ramuri în scopul încetinirii circuitului descendent al sevei. Ca urmare, se temperează
creşterea şi se urgentează intrarea pe rod a ramurii strangulate (fig. 53. 1).
Stangularea, de regulă, se efectuează primăvara devreme. După obţinerea rezultatului scontat inelul
poate fi scos, restabilindu-se circulaţia normală a sevei.
Incizia transversală. Constă în întreruperea temporară a circulaţiei descendente a sevei printr-o
tăietură adâncă până la 2-3 inele din alburn, fără eliminarea unei porţiuni ai ramurii. Dacă tăietura se
face cu 3-4 mm deasupra mugurelui, atunci se intensifică creşterea lăstarului, iar cea de sub mugure
temperează creşterea lăstarului, favorizând diferenţierea mugurilor floriferi. Efectul este similar cu cel al
crestării, dar durata acţiunii mai scurtă, fiindcă rana mai mică se cicatrizează mai repede.
Incizia longitudinală. Constă în tăierea scoarţei de-a lungul trunchiului sau a ramurii de schelet la
intervale de 4-6 cm. Scopul constă în stimularea îngroşării trunchiului, datorită faptului că în apropierea
tăieturii se acumulează substanţe plastice şi se intensifică divizarea celulelor (fig. 53. 2).
Are efect pozitiv în prevenirea plesnirii scoarţei, care şi-a pierdut elasticitatea, formându-se răni
considerabile. Sub acest aspect este mai eficientă la speciile care formează fibre transversale la suprafaţa
scoarţei (cireş, vişin).
Fig. 53. Strangularea trunchiului la po-

mii tineri de măr (1), incizia
longitudinală a trunchiului po-
milor de cireș (2). 1 2
Nu se recomandă la pomii tineri cu scoarţa elastică şi la cei bătrâni cu scoarţa crăpată.

Torsionarea. Constă în răsucirea în jurul axului a unor lăstari sau ramuri astfel încât se desprinde
scoarţa de lemn şi se frâng o parte din vasele lemnoase. Aceasta limitează considerabil, dar temporar,
circulaţia sevei şi, ca urmare diminuează evident creşterea, stimulându-se fructificarea.
După torsionare ramurile capătă o poziţie înclinată, care rămâne şi după restabilirea ţesuturilor
(fig. 54).
61
A 1 2 B 1 2
Fig. 54. Schema torsionării lăstarilor în primul an după plantarea în livadă (A) și a ramurilor anuale în
primăvara anului doi (B) la pomii de măr conduși în formă de palmetă mixtă, liber aplatizată. 1 –
până la torsionare; 2 – după torsionare.
Torsionarea se practică la pomii tineri de specii sămânțoase, preponderent când sunt plantaţi în gră-
dinile familiale, în special, când aceştia sunt conduşi în forme ornamentale. Se recomandă ca îndată după
torsionare lăstarii să fie fixaţi în poziţia dorită prin legare de o ramură sau spalier, deoarece, fiind clătinaţi
de vânt, mulţi din ei se usucă, fiindcă traumarea nu se restabileşte.
Nu se recomandă torsionarea la speciile sâmburoase fiindcă provoacă scurgeri gomoase (clei).
1.8. Tipuri de tăieri

În funcţie de scopul preconizat, starea fiziologică a pomilor, caracterul şi tehnica de executare sunt
definivate următoarele tipuri principale de tăiere: de formare a coroanei, de fructificare, de întreţinere a
coroanei, de reîntinerire, de restabilire şi transformare a coroanei, de igienizare.
Pentru fiecare tip de tăiere sunt stabilite principiile de bază, care urmează să fie aplicate în concor-
danţă cu particularităţile biologice ale speciilor, asociaţiilor soi/portaltoi, condiţiile de cultură.
Tăierea de formare a coroanei. Scopul constă în formarea coroanei după sistemul recomandat pen-
tru asociaţia soi/portaltoi respectivă şi condiţiile de cultură.
Obiectivele principale constau în: formarea ramurilor de schelet; garnisirea lor cât mai rapidă, uni-
formă şi din plin cu ramuri semischelet, inclusiv de rod; intrarea la timpul oportun a pomilor pe rod eco-
nomic şi creşterea rapidă a recoltei de fructe calitative.
Realizarea obiectivelor indicate se efectuează prin: reducerea până la minimul necesar al tăierilor,
în special al scurtărilor, în perioada de iarnă-primăvară. Se suprimă ramurile concurente ale axului şi şar-
pantelor, cele cu creştere verticală în interiorul coroanei; se scurtează ramura de prelungire a axului şi a
şarpantelor numai în cazul, când acestea depăşesc lungimea de 60-70 cm, pentru stimularea ramificării şi
garnisirii, precum şi unele ramuri verticale, situate în locurile degarnisite pentru a le transforma în ramuri
de rod.
Aplicarea preponderent a operaţiilor în verde care constau în: suprimarea lăstarilor concurenţi şi a
celor verticali de pe laturile superioare ale ramurilor principale, scurtarea unor lăstari pentru a le reţine
creşterea şi ai transforma în ramuri de rod. Schimbarea poziţiei ramurilor şi lăstarilor, în special în plan
vertical, pentru dirijarea raţională a proceselor de creştere şi fructificare.
Este oportun ca coroana pomilor tineri să fie relativ îndesită cu ramuri de garnisire, inclusiv de rod,
care după intrarea pomilor pe rod economic, concomitent cu extinderea coroanei şi sporirea recoltei de
fructe, se reduc la lemn de 3-4 ani, iar în locurile supraîndesite se suprimă.
Tăierea de fructificare. Începe după intrarea pomilor pe rod economic şi continuă cu anumite modi-
ficări condiţionate de vârsta pomilor şi alţi factori, în decursul întregii perioade de exploatare a plantaţiei.
62
Obiectivul principal constă în crearea şi menţinerea în ansamblu cu alte procedee fitotehnice a core-
laţiei dinamice favorabile dintre procesele de creştere şi fructificare a pomilor, care asigură recolte stabile
de fructe calitative cu cheltuieli minime la unitatea de producţie.
În linii generale obiectivul indicat se realizează prin:
;; eliminarea din coroană a ramurilor de garnisire epuizate (slabe, traumate, pandante, situate pe
latura inferioară a şarpantelor etc.);
;; asigurarea prin tăieri şi alte procedee fitotehnice a creşterilor (ramurilor) anuale cu lungimea
medie de 30-40 cm, iar a celei însumate de 2-3 ori mai mare decât a scheletului pentru a înlocui
dinamic ramurile, care au fructificat;
;; reîntinerirea dinamică a ramurilor semischelet, inclusiv de rod, la lemn de 3-4 ani pentru a le
menţine în stare tânără, fiziologic activă, productivă;
;; normarea echilibrată a încărcăturii pomilor cu muguri floriferi şi fructe.
Criteriile principale ale tăierii de normare a încărcăturii pomului cu muguri floriferi şi fructe se con-
sideră: cantitatea şi lungimea ramurilor anuale în dimensiunile indicate; raportul relativ optimal dintre
mugurii vegetativi şi floriferi; raportul aproximativ egal dintre ramurile de creştere, de diferenţiere a
mugurilor floriferi.
Având în vedere că la majoritatea speciilor și soiurilor pomicole fructificarea cea mai eficientă este
pe ramurile de garnisire, inclusiv de semischelet, cu vârsta până la 3-4 ani, procedeele tehnice principale
ale tăierii de fructificare, în linii generale, constau în: reîntinerirea eșalonată a ramurilor semischelet la
lemn de 3-4 ani pentru a le menține în vârsta cea mai productivă; obținerea prin tăieri și alte procedee
agrotehnice a cantității necesare de ramuri anuale cu lungimea de circa 40 cm, pentru înlocuirea dinami-
că a celor neproductive; la speciile și soiurile cu fructificare considerabilă pe ramuri anuale menținerea
echilibrului favorabil dintre acestea și cele de semischelet, care asigură recolta de fructe în proporții
aproximativ egale; reglarea încărcăturii pomilor cu rod prin mărirea sau micșorarea cu 1 an a ciclului
de reîntinerire a ramurilor de semischelet, optimizarea cantității ramurilor anuale și de semischelet la
încărcătura cu muguri floriferi adecvată vigorii lor de creștere; în cazul supraîncărcării pomilor cu fructe
normarea suplimentară a încărcăturii se efectuează la tăierile în verde (sfârșitul lunii mai) prin suprimarea
celor slabe supraîncărcate cu fructe și scurtarea celor prea lungi, iar la măr, păr și prin răritul fructelor.
Particularitățile tăierii de fructificare specifice fiecărei specii și asociații soi/portaltoi sunt expuse în
compartimentul „Conducerea și tăierea pomilor speciilor pomicole”.
Tăierea de întreţinere a coroanei. Constă în menţinerea coroanei în dimensiunile proiectate, macro şi mi-
crostructură caracteristică formei de coroană respective, iluminării, aerisirii şi situaţiei fitosanitare favorabile.
Scopul propus se realizează prin tăieri de reducţie la ramificări, îndreptate pe direcţia rândului sau
alte direcţii potrivite, suprimarea şi scurtarea ramurilor, care nu se încadrează în structura scheletului
formei de coroană aplicate, precum şi a celor traumate, bolnave, uscate.
Tăierea de reîntinerire. Se aplică la pomii îmbătrâniţi cu creşterea ramurilor atenuată. Scopul princi-
pal constă în activizarea proceselor de creştere prin tăieri de reducţie, care provoacă creşterea ramurilor
noi de garnisire pentru înlocuirea celor cu productivitatea epuizată.
Gradul de întinerire a ramurilor se determină în funcţie de gradul atenuării a proceselor de creştere.
Când creşterile de un an de la vârfurile ramurilor de schelet au în lungime doar 10-15 cm şi alte procedee
agrotehnice nu intensifică creşterea lor, se efectuează tăierea uşoară de întinerire la lemnul de 3-4 ani
(fig. 55. 1). La pomii care îmbătrânesc şi au la vârfurile ramurilor de schelet prelungiri anuale de 3-5 cm se
efectuează tăierea de reîntinerire mijlocie la lemnul de 5-7 ani (fig. 55. 2). În perioada de declin şi uscare
a pomilor, când creşterea ascendentă a ramurilor a încetat complet şi vârfurile lor au început a se usca,
la speciile sămânțoase poate fi aplicată tăierea de întinerire puternică la lemnul de 10-12 ani cu scopul
de a regenera coroana.
63
La pomii de specii sâmburoase, precum şi la cei de specii sămânțoase în cazul culturii intensive, tăie-
rea de întinerire puternică e puţin eficace şi neraţională.
Eficacitatea tăierii de întinerire este strâns legată de alegerea exactă a locului de tăiere pe porţiunile
de diferite vârste ale ramurilor. De obicei, cele mai bune rezultate se obţin atunci, când tăierea se execută
pe sectorul ramurii cu creşterea anuală de cel puţin 30-40 cm cu transfer la o ramificaţie puternică, unde
sunt muguri bine dezvoltaţi. Numărul ramurilor tăiate la reîntinerire într-un an nu trebuie să depăşeas-
că 1/3 din numărul total de ramuri schelet în coroană, iar diametrul ramurilor tăiate 7-8 cm la speciile
sămânțoase şi 5-6 cm la speciile sâmburoase.
Fig. 55. Schema tăierii de reîntinerire:

A – ușoară, la lemn de 4 ani;
B – mijlocie, la lemn de 7 ani;
C – puternică, la lemn cu vârsta mai mare
de 7 ani.
1 – la momentul tăierii de reîntinerire;
2 – după doi ani de la tăierea de
reîntinerire.
Tăierile de reîntinerire se însoţesc cu aplicarea îngrăşămintelor şi alte procedee fitotehnice, care

contribuie la intensificarea regenerării şi creşterii lăstarilor.
Tăierea de restabilire a coroanei. Scopul constă în readucerea la stare normală a pomilor neglijaţi,
precum şi a celor afectaţi de ger, grindină şi alte calamităţi naturale.
Tăierea de transformare a coroanei. Constă în transformarea coroanei într-o formă şi structură mai
avantajoasă pentru sistemul aplicat de cultură.
Se efectuează prin suprimarea sau scurtarea de transfer a unor ramuri de schelet, care contravin evi-
dent formei şi structurii coroanei, preconizate pentru transformare. Oportunitatea şi profunzimea trans-
formării depind de vârsta pomilor, modul şi gradul tăierilor de transformare.
64
Tăierea de igienizare sau de îngrijire a pomilor prin lucrări de igienă de cultivare şi constă în supri-
marea ramurilor traumate, bolnave, uscate şi a drajonilor, răzuirea scoarţei îmbătrânite, tratarea scorbu-
rilor etc.
Procedeele tehnice ale tăierilor de restabilire, transformarea și igienizarea coroanei sunt prezentate
în subcompartimentul „Tăierea și tratarea pomilor neglijați și cu leziuni”.
1.9. Termenele și tehnica tăierii

Termenele tăierii. După perioada de efectuare se deosebesc trei termene principale de tăiere: de
toamnă-iarnă, de iarnă-primăvară şi în perioada de vegetaţie „în verde”. Actualmente cele mai importan-
te şi mai răspândite se consideră primele două termene, care cuprind perioada de după căderea frunze-
lor toamna până la umflarea şi desfacerea mugurilor primăvara. Către începerea perioadei repausului de
iernare al pomilor are loc migrarea substanţelor nutritive de rezervă din ramurile de garnisire periferice
în ramurile de schelet şi rădăcini. În legătură cu acest fapt la tăierile efectuate cu circa 2 săptămâni după
căderea frunzelor, pierderile de substanţe nutritive în ramurile eliminate sunt mici.
În perioada decursului repausului de iernare termenele de tăiere se diferenţiază după specii, soiuri,
vârsta pomilor, în corespundere cu rezistenţa lor la ger şi iernat.
În condiţiile Republicii Moldova pomii tineri, până la intrarea pe rod economic, la toate speciile
cultivate se taie primăvara devreme (martie, aprilie).
În perioada de creştere şi fructificare la pomii de măr, păr, prun tăierea poate fi începută în februarie,
după ce a trecut revenirea gerurilor mari, iar a celorlalte specii sâmburoase în martie.
În perioada de plină fructificare tăierea pomilor de măr, păr, gutui poate fi începută cu 1-2 săptămâni
după căderea frunzelor şi efectuată în decursul întregii ierni, în zilele, când, temperatura aerului nu
coboară sub -5...-6°C. La temperaturi mai joase lemnul devine fragil, este mai anevoios de tăiat, rănile de
la tăiere sunt fracturate şi se tămăduiesc greu. Tăierea pomilor de măr, păr în cadrul căreia se fac răni mari
pe axul central şi ramurile de schelet se efectuează numai primăvara devreme, când a trecut pericolul
gerurilor aspre.
Pomii de vişin, cireş, prun, cais în perioada de plină fructificare se recomandă să fie tăiaţi de la sfârşi-
tul lui februarie – începutul lui martie, iar cei tineri – de la începutul lui martie până la umflarea mugurilor.
Pomii de piersic se consideră oportun de a fi tăiaţi primăvara în faza îmbobocirii (buton roz), când se
văd bine mugurii floriferi viabili şi se poate determina lungimea de scurtare a ramurilor roditoare pentru
a obţine roadă normală.
Tăierea „în verde” se aplică preponderent la pomii tineri (1-4 ani) cu scopul de a urgenta formarea
coroanei şi intrarea pomilor pe rod economic. Se suprimă lăstarii inutili şi se scurtează cei, la care trebuie
întreruptă temporar creşterea pentru a fi transformaţi în ramuri de garnisire, inclusiv de rod.
Prin tăierea „în verde” se evită consumul substanţelor sintetizate pentru creşterea lăstarilor inutili,
se favorizează creşterea ramurilor, în special a celor de garnisire şi diferenţierea mugurilor de rod, se
îmbunătăţeşte regimul de iluminare şi aerisire în coroană, se reduce considerabil volumul tăierilor în
perioada repausului de iernare.
La începutul verii se poate executa tăierea de întinerire a pomilor de cais, cireş şi vişin, piersic, care
îmbătrânesc. În acest caz rănile se cicatrizează mai repede şi mai bine. Vara e mai indicat să fie efectuată
şi tăierea pomilor afectaţi parţial de ger întrucât atunci sunt mai clar vizibile marginile până unde a fost
îngheţată ramura, care, fiind tăiată, să regenereze lăstari bine dezvoltaţi.
Tehnica tăierilor „în verde” specifică pentru fiecare specie, asociație soi/portaltoi și tip de coroană
este prezentată în compartimentul „Conducerea și tăierea pomilor speciilor pomicole”.
Tehnica tăierii. Eficienţa tăierii depinde în mare măsură de efectuarea corectă a anumitor operaţii:
suprimarea şi scurtarea ramurilor, tăierea de transfer pentru a le da poziţia necesară, tratarea rănilor
65
etc. După efectuarea corectă a tăierii şi altor operaţii (incizie, crestare etc.) rănile se cicatrizează repede,
starea pomilor nu se înrăutăţeşte, se creează premize reale pentru a spori recolta şi calitatea fructelor.
Tăierea ramurilor de un an „la mugur” trebuie să se înceapă pe partea opusă la vârful mugurelui şi să
se termine cu 1-2 mm mai sus de vârful lui (fig. 56. A.1). Tăietura, care începe mai jos de baza mugurelui,
nu trebuie să fie prea înclinată, întrucât după aceasta mugurele adesea se usucă, iar chiar dacă germinea-
ză – din el creşte un lăstar slab. Dacă deasupra mugurelui rămâne un cep de 5-7 mm sau mai mare lăstarul
terminal se înclină de la direcţia creşterii ramurii, iar rana se cicatrizează greu.
Fig. 56. Schema tăierea ramurilor.

A – scurtarea la mugure:
1 – corect;
2,3,4 – incorect.
B – scurtarea cu transfer la o
ramificaţie laterală:
1,2 – corect;
3,4 – incorect.
C – suprimarea ramurilor de
grosime moderată „la inel”:
1,2 – corect;
3,4 – incorect.
D – suprimarea ramurilor
groase „la inel”:
1,2,3 – corect;
4 – incorect.
În cazul scurtării ramurilor cu transfer la o ramificaţie laterală cu poziţia necesară, tăietura se face
nemijlocit deasupra inelului cambial al ramurii lăsate, paralel cu direcţia evoluării de la baza ei. Nu se
admite cep, nici tăietură prea oblică, întrucât după aceasta slăbeşte rezistenţa la dezbinare şi creşterea
ramurii rămase.
Tăierea ramurilor la baza lor (suprimarea) se face deasupra inelului cu ţesuturi de regenerare şi
substanţe de rezervă, care contribuie la cicatrizarea rănii. Se execută astfel ca suprafaţa plană, netedă a
tăieturii să treacă nemijlocit deasupra marginii superioare a inelului. Fibrele mici rămase împiedică cica-
trizarea rănii. Tăierea executată mai adânc de inel măreşte suprafaţa rănii şi reţine cicatrizarea ei. Dacă
unghiul de ramificare este mai mic de 450, în partea superioară de la baza ramurii lipseşte inelul cambial.
În acest caz pentru a stabili corect locul tăieturii din punctul superior a ramurii, ce urmează să fie tăiată,
se trag imaginar două linii: una paralel cu ramura de bază, iar alta perpendiculară direcţiei ramurii, care
trebuie tăiată. Tăierea se face pe linia (bisectoarea) ce împarte acest unghi drept în două (fig. 56. B,2;C,2).
Nu se poate de tăiat concomitent două ramuri mari radial opuse. Rănile mari, care se formează, slă-
besc considerabil creşterea ramurilor situate mai sus.
66
În cazul executării tăierii cu foarfecele de pomi, lama tăietoare se îndepărtă spre partea ramurii
lăsate, fiindcă partea groasă a plăcii antităietoare strânge şi striveşte ţesuturile ramurii şi, ca urmare rănile
se cicatrizează anevoios. În procesul de tăiere nu se admite schimbarea direcţiei tăieturii şi întoarcerea
foarfecelor. Pentru a uşura executarea tăieturii, ramura se apleacă puţin în direcţia părţii ramuri care se taie.
În cazul suprimării directe a ramurilor groase cu ferestrăul, sub greutatea lor, dedesubt, o parte
din scoarţă şi lemn se dezbină şi apar răni mari, care se cicatrizează greu. Fenomenul acesta poate fi
evitat, când pe latura inferioară a ramurii la 20-30 cm de la bază se face o tăietură adâncă până la 1/3
din diametru, după care urmează suprimarea definitivă a ramurii deasupra inelului. Ramurile foarte mari
se taie în trei reprize: la început la distanţa de circa 30-40 cm de la bază ramura se taie dedesubt, până
când se blochează ferestrăul; apoi deasupra cu 3-5 cm mai jos de prima tăietură se taie până când ramura
cade; cepul rămas de taie deasupra inelului (fig. 56. D).
Pentru o vindecare mai bună suprafaţa rănilor cu diametrul mai mare de 2 cm se curăţă cu lama
ascuţită a foarfecelor de pomi sau a briceagului de altoit şi se acoperă cu mastic special de livadă sau cu
vopsea pe bază de ulei. Cel mai bun este masticul fabricat la întreprinderile industriale. Vopseaua pe bază
de ulei este de dorit să fie de culoare galbenă sau cafenie. Rănile trebuie acoperite imediat după tăiere.
Tărăgănarea, chiar 2-3 ore, scade eficienţa acestui procedeu.
În scopul de a ridica productivitatea muncii şi calitatea tăierii se recomandă să se respecte o anumită
succesiune la executarea operaţiilor la fiecare pom: mai întâi se taie ramurile bolnave, rupte şi cele care
supraîndesesc coroana, apoi se taie concurenţii şi ramurile ce se ramifică sub un unghi ascuţit; se taie
ramurile inutile de garnisire de pe axul central; mai apoi, în aceiaşi ordine, se taie fiecare ramură de
ordinul întâi, începând de la vârf cu respectarea principiului structurii bazitonice.
Calitatea tăieturilor şi productivitatea muncii la tăiere, depind foarte mult de: uneltele folosite, pre-
gătirea lor pentru lucru, utilizarea după destinaţie şi corectă (fig. 57).
Suprimarea şi scurtarea ramurilor cu diametrul până la 2,0-2,5 cm se execută cu foarfecul de livadă
(secator), iar cele mai groase cu foarfecul mare cu mânere lungi, sau cu ferestrăul. Ramurile din partea
superioară a coroanei se taie cu emondorul (foarfecă întărită pe o prăjină).
Pentru a uşura tăierea şi a ridica productivitatea muncii se utilizează foarfece pneumatice, incluse în
agregat cu tractorul cu platformă, care asigură posibilitatea de a executa tăierea prin metoda în flux pe
etaje la toată înălţimea coroanei, sau agregate cu mânerul lung al foarfecelor. În ultimul timp se practică
foarfecele hidraulice şi electrice (cu curent de la acumulator portativ), inclusiv montate pe un mâner
lung, care permite efectuarea tăierii la diverse înălţimi (fig. 57).
67
Fig. 57. Unelte principale folosite la

operaţiunile de tăiere a pomilor şi
arbuştilor fructiferi:
1 – foarfece de pomi (secator);
2 – ferestrău;
3. – foarfece cu mânere lungi pentru
ramuri groase;
4 – foarfecă telescopică pentru
tăierea ramurilor la înălţime;
5 – ferestrău telescopic pentru
tăierea ramurilor groase din partea
de sus a pomilor;
6 – foarfece pentru tăierea ramurilor
din vârful pomilor;
7 – foarfece pneumatic;
8 – foarfece electric;
9 – motoferăstrăul pentru livadă.
S-a încercat în producţie tăierea limitatoare de contur mecanizată, care se execută cu maşina cu
discuri de tip MCO-3, dar din motive tehnice imperfecte nu a căpătat extindere mare. În urma tăierii me-
canizate la contur cu maşina cu discuri rămân multe răni zdrenţuite, care necesită volum mare de lucru
pentru corectarea manuală.
68
CAPITOLUL 2.
CONDUCEREA ȘI TĂIEREA POMILOR
SPECIILOR POMICOLE
2.1. Mărul
2.1.1. Particularitățile creșterii și fructificării, conducerii și tăierii pomilor
Sistemul de conducere şi tăiere a pomilor se stabileşte în funcţie de particularităţile creşterii şi fruc-
tificării asociaţiei soi/portaltoi utilizate, condiţiile pedoclimatice şi sistemul de cultură.
Vigoarea de creştere a pomilor de măr variază, în funcţie de soi şi portaltoi, de la foarte mare, până
la foarte mică şi în ansamblu cu tipul de fructificare se ea în consideraţie la alegerea formei de coroană și
sistemului de tăieri recomandate pentru asociaţia soi/portaltoi utilizată.
Tipuri de fructificare. După particularităţile de fructificare soiurile de măr înregistrate şi de perspectivă
pentru cultivare în condiţiile Republicii Moldova sunt grupate (fig. 58) în 5 tipuri (după mai mulți autori).
1 2 3
Fig. 58. Schema

comparativă a tipu-
rilor de fructificare
la soiurile de măr:
1 – tipul I;
2 – tipul II;
3 – tipul III;
4 – tipul IV;
5 – tipul V (după
mai mulți autori). 4 5
Tipul I, denumit Spur, fructifică pe ramuri de rod ca: pinteni, ţepuşe, burse şi vetre de rod apropiate
între ele datorită internodurilor scurte. Ramurile de rod sunt situate pe lemn de 2-5 ani sau chiar şi mai
bătrân, direct pe şarpante. Volumul zonei productive de pe fiecare şarpantă este redus datorită capaci-
tăţii de lăstărire foarte joase. Creşterea bazitonică a pomului atenuează dominanţa apicală a axului cen-
69
tral, şarpantele nu se degarnisesc prematur, iar zona productivă se menţine în centrul coroanei, ori are
o îndepărtare lentă de la ax. Din acest tip fac parte soiurile: Goldspur, Granny Smith Spur, Starkrimson,
Starkspur Red Delicious, Wellspur Delicious, Red Chief, Super Chief etc.
Tipul II, denumit şi Reine de Reinette, fructifică pe ramuri de rod ca: pinteni, ţepuşe, burse, vetre
de rod, mai rar pe nuieluşe, situate pe lemn în vârstă de 2-5 ani. Volumul zonei productive se majorează,
depărtându-se lent pe axul pomului şi al şarpantei, fără a modifica forma coroanei datorită inserţiei lor
sub unghiuri relativ deschise şi rezistenţei sporite la dezbinare. La pomii pe portaltoi cu vigoare mică de
creştere evoluarea bazitonică a coroanelor este inhibată (atenuată) de dominanţa apicală a axului cen-
tral. Din acest tip fac parte soiurile: Alkmene, Generos, Mantet, Speranţa etc.
Tipurile I și II de fructificare nu diferă esențial, de aceea se propune să fie încadrate într-un singur
tip – exclusiv pe țepușe (Gh. Cimpoieș, 2012).
Tipul III, denumit standard sau „Golden Delicious”, fructifică pe toate tipurile de ramuri de rod, însă
mai frecvent pe nuieluşe şi mlădiţe situate pe lemn de 2-3 ani. Datorită tipului de fructificare, volumul
zonei de fructificare este mare, depărtându-se rapid de la centru spre periferie, ramurile semischelet se
apleacă sub greutatea rodului şi se epuizează prematur, degarnisind şarpantele. Creşterea echilibrată a
axului central faţă de şarpante dă pomului un aspect de trunchi de con. Din acest tip fac parte soiurile:
Braeburn, Coredana, Coredar, Coredem, Čampion, Golden Delicious, Discovery, Elstar, Fuji, Gala, Jonared,
Mutsu, Pionier, Prima, Plat, Red Melba, Reglindis, Remo, Renet Simirenco, Rewena, Romus 1 etc.
Tipul IV, denumit şi Granny Smith, fructifică preponderent pe ramuri relativ lungi nuieluşe, mlădiţe şi
neînsemnat pe formaţiuni de rod scurte amplasate pe lemn de 2-3 ani. Ramificarea este mult mai eviden-
ţiată în partea superioară a coroanei, volumul zonei productive se deplasează foarte rapid spre periferie,
iar ramurile se arcuiesc puternic sub greutatea rodului. Prelungirea ramurilor se realizează prin ramificaţi-
ile apărute pe curburi. Pomii au o accentuată tendinţă acrotonică. Din acest tip fac parte soiurile: Granny
Smith, Banană de Iarnă, Coremodet, Florina, Jonagold, Jonagored, Gloster, Mantuaner etc.
Tipul V, denumit columnar, fructifică pe ţepuşe, burse, vetre de rod amplasate pe axul pomului. În
acest tip de fructificare se atribuie soiurile colonarde provenite din mutaţia McIntosh Wijcik și altele,
lipsite total de ramificaţii sau acestea sunt foarte puţine. Plantaţii industriale comerciale de măr fondate
cu astfel de soiuri în ţară încă nu există, dar sunt în curs de cercetare. Se cultivă în grădinile amatorilor
Tipul de fructificare al pomilor impune anumite particularităţi tehnice în procesul de formare a co-
roanei şi tăierile de fructificare.
Tăieri de formare a coroanei. Indiferent de tipul de fructificare al soiului şi forma coroanei utilizate
în procesul de formare trebuie să predomine operaţiile în verde faţă de cele efectuate în perioada de
repaus.
Pomii soiurilor cu tipul I şi II de fructificare, având coroanele piramidale sau invers piramidale, capa-
citatea de ramificare scăzută, zona de fructificare îngustă, sunt mai pretabili pentru formarea coroanelor
globuloase naturale ameliorate. Tendinţa bazitonică evident necesită limitarea numărului şarpantelor şi
evitarea etajării lor în zona bazală a coroanei, stimularea creşterii axului în conformitate cu recomandările
bioconstructive pentru forma de coroană utilizată. În scopul urgentării intrării pomilor pe rod economic
sunt necesare şarpante provizorii, amplasate în intervalele dintre cele de bază, prevăzute în macrostruc-
tura coroanei respective. După intrarea pomilor pe rod economic şarpantele provizorii se elimină eşalo-
nat pe ani până la atingerea perioadei de plină fructificare.
La soiurile cu tipul III şi IV de fructificare pomii sunt adaptivi pentru diverse forme de conducere. Ac-
tualmente, în livezile de măr din Republica Moldova în funcţie de vigoarea de creştere a asociaţiilor soi/
portaltoi se practică conducerea pomilor în forme de coroane aplatizate, semiaplatizate, fusiforme. La
soiurile cu ramificare abundentă şi ramuri de semischelet lungi (Renet Simirenco, Golden Delicious etc.)
numărul, modul şi distanţele de amplasare a ramurilor de schelet trebuie să fie în strictă conformitate
cu recomandările pentru forma de coroană utilizată ca să se evite supraîndesirea în interiorul coroanei.
70
În locurile supraîndesite se suprimă unii lăstari sau ramuri, iar dacă permite spaţiul, pot fi scurtate
la 3-4 muguri pentru a fi transformate ulterior în ramuri semischelet, înlocuindu-le pe cele care au
fructificat. La soiurile cu pomii viguroşi (Florina etc.) în procesul formării coroanei este uneori necesară
scurtarea ramurilor semischelet supralungite prin transfer la o ramificare laterală mai slabă. La soiurile
cu ramificarea scăzută sau moderată în intervalele dintre şarpantele de bază se recomandă amplasarea
şarpantelor provizorii, menţinute în vigoarea de creştere mai mică faţă de cele principale. După intrarea
pomilor pe rod economic şarpantele provizorii se elimină treptat prin tăieri de reducţie.
La unele soiuri cu tipul IV de fructificare şi pomi viguroşi (Florina etc.) o parte de ramuri anuale, sau
lăstari prea viguroşi se scurtează la 8-10 muguri pentru a fi transformaţi ulterior în ramuri semischelet cu
ramificări de vigoare moderată. De altfel, acestea, fructificând la vârf, se arcuiesc şi în mare parte rămân
degarnisite.
Pomii soiurilor de tipul III şi IV de fructificare cu acrotonia pronunţată (Golden Delicious, Florina etc.)
tind către activizarea proceselor de creştere în partea superioară a coroanei în detrimentul celei inferioa-
re. Pentru menţinerea structurii bazitonice a coroanei şi evitarea formării „cupolei” spre direcţia dintre
rânduri, în partea bazală se formează ramuri semischelet de vigoare mai mare, care cu deplasarea către
partea superioară se diminuează până la slabă şi se menţine aşa ulterior.
În rezultatul cercetărilor efectuate de către Adăscăliţei M.; Babuc V.; Balan V.; Cimpoieş Gh.;
Dadu C., Peşteanu A., etc. în Republica Moldova pentru livezile intensive şi superintensive de măr sunt
recomandate şi se aplică în practică următoarele forme de conducere şi tăiere a pomilor: palmeta
etajată cu braţe oblice, palmeta mixtă sau liber aplatizată, palfus, fus obişnuit cu creştere liberă, fus
zvelt ameliorat, ax structurat (superfus), piramida mixtă cu volum redus. Se consideră de perspectivă
următoarele forme de conducere şi tăiere a pomilor: semiaplatizată pe direcţia rândului, Ypsilon şi
dublu Ypsilon cu 4 şarpante, orientate spre intervalele dintre rânduri, tufa ameliorată. În grădinile de
pe lângă casă și ale pomicultorilor amatori se recomandă forme de coroane ornamentale (decorative)
palisate.
Procesul de formare a coroanelor se efectuează succesiv pe ani în conformitate cu caracteristicile
materialului săditor, particularitățile creșterii și fructificării asociațiilor soi/portaltoi utilizat, parametrii
bioconstructivi ai coroanei proiectate.
După intrarea pomilor pe rod economic, concomitent cu prelungirea tăierilor de formare, în partea
inferioară a coroanei se începe tăierea de fructificare, care, avansând pe ani, devine dominantă după
încheierea formării coroanei.
La majoritatea soiurilor cu tipul III de fructificare formaţiunile de rod sunt amplasate preponderent
pe ramuri semischelet de 2-4 ani, iar tăierile de rodire constau, respectiv, în renovarea semischeletului
cu ciclul de 3-4 ani. Normarea încărcăturii în anii cu mulţi muguri floriferi se efectuează prin ciclul de
înlocuire de 3 ani şi, la necesitate, şi prin tăieri de reducţie a unor ramuri de semischelet supraîncărcate
cu muguri de rod, iar în anii cu mai puţini muguri floriferi – prin mărirea ciclului de înlocuire a ramurilor
semischelet bine dezvoltate până la 4 ani.
Pomii soiurilor: Čampion, Jonagold şi clonele acestora, precum şi a soiurilor Melba, Renet Simirenco,
Granny Smith fructifică în mare măsură pe ramurile anuale de aceea în coroană trebuie să fie şi ramuri
de rod cu vârsta de un an. Ramurile anuale mai lungi de 60 cm şi cele de vigoare slabă, care îndesesc
coroana, de regulă, se suprimă „la inel”. O parte din ramurile anuale bine dezvoltate rămân intacte (între-
gi) pentru a fructifica, iar altele se scurtează la cep cu lungimea de 1,5-2 cm pentru a obţine noi ramuri
anuale bine dezvoltate. Astfel în coroană se formează ramuri de semischelet cu vârste diferite şi ani de
fructificare alternativi.
Tăieri de fructificare. Scopul tăierilor de fructificare constă în menţinerea raportului favorabil dintre
procesele de creştere şi fructificare, în conformitate cu particularităţile biologice ale asociaţiilor soi/por-
taltoi utilizate, pentru obţinerea recoltelor stabile de fructe calitative.
71
La soiurile cu tipul I de fructificare conduși în formă de piramidă mixtă cu volum redus veriga prin-
cipală a tăierilor de producţie o constituie renovarea ramurilor de schelet, pe care sunt inserate ramuri
scurte de rod şi foarte puţine ramificări de semischelet.
Primele tăieri de reîntinerire a ramurilor de schelet se efectuează după 3-4 fructificări prin transfer
la o ramificare laterală, situată în treimea bazală a şarpantei. Aceasta, crescând ca prelungire a ramurii de
schelet formează consecutiv ramuri de rod pe lemn de 2-3 ani, iar fructificarea continuă timp de 6-7 ani.
Cu înaintarea în vârstă, ramurile de rod se epuizează şi, ca rezultat, fructe calitative se formează pe ramu-
rile cu vârsta de 2-5 ani. Pentru a menţine fructificarea constantă pe întreaga lungime a ramurii de schelet
se efectuează tăieri de reducţie periodice la lemn în vârsta 3-5 ani cu transfer la o ramificare laterală. Si-
multan cu renovarea zonei productive, tăierile periodice de reducţie a ramurilor de schelet contribuie la
emiterea lăstarilor în partea inferioară care ulterior se dezvoltă în ramuri de garnisire, semischelet.
Concomitent cu scurtarea ramurilor de schelet se renovează vetrele de rod, care au fructificat de 4-5
ori, prin tăieri de transfer la un pinten sau ramificare vegetativă, situată în partea bazală. Dacă cantitatea
vetrelor de rod este exagerată se recomandă rărirea lor. Renovarea şi rărirea vetrelor de rod, de regulă,
se efectuează în anii cu număr exagerat de muguri floriferi.
În cazul când în coroană există ramuri semischelet acestea se renovează eşalonat cu ciclul de 4-5
ani prin transfer la o ramificaţie laterală sau la un cep cu lungimea de 2-3 cm, pe care se formează noi
ramuri semischelet.
Pomii soiurilor Goldspur şi Yellospur Delicious au excitabilitatea mugurilor înaltă, capacitatea de for-
mare a lăstarilor mijlocie, unghiuri de inserţie ale ramurilor de semischelet largi. Formaţiunile de rod, în
majoritate, sunt situate pe ramurile de semischelet. Din aceste considerente pomii altoiţi pe portaltoi
de vigoare mijlocie (MM106, M4), se recomandă să fie conduşi după sisteme fusiforme. Baza tăierii de
fructificare o constituie renovarea ramurilor de semischelet cu ciclul de 3-4 ani. Scurtarea acestora se
efectuează la lemn de 3-4 ani prin transfer la o ramificaţie laterală sau la un cep cu lungimea de 3-4 cm.
La soiurile cu tipul II de fructificare, care au un grad de ramificare mai înalt, faţă de tipul I, majoritatea for-
maţiunilor de rod sunt amplasate pe ramurile de semischelet cu vârsta de 2-5 ani. Ramurile anuale preconizate
pentru a deveni elemente de semischelet se lasă să crească liber până se garnisesc normal cu ramuri de rod.
Apoi se supun tăierii de reîntinerire cu ciclul de 3-4 ani în funcţie de încărcătura cu muguri floriferi.
Soiurile cu tipul III şi IV de fructificare au formaţiuni de rod, situate preponderent pe ramuri de se-
mischelet relativ lungi cu vârsta până la 3-4 ani, care sub greutatea fructelor se arcuiesc şi se epuizează.
Ca urmare, veriga principală a tăierilor de fructificare parvine reîntinerirea ciclică a ramurilor semischelet
la lemn cu vârstă de 3-4 ani cu anumite nuanţe, condiţionate de particularităţile biologice ale asociaţiilor
soi/portaltoi şi încărcătura cu muguri floriferi.
Fig. 59. Tăierea ciclică a ramurilor de garnisire la soiul Jonagold.
72
În fond, tăierea de fructificare la soiurile menţionate constă preponderent în reînnoirea periodică

a semischeletului care a depăşit vârsta de 2 ani. Dacă pe ramurile anuale mugurii floriferi sunt relativ în
exces, încărcătura se normează prin scurtarea a circa 1/4 din lungimea lor.
Pentru soiurile cu tipul IV de fructificare (Granny Smith, Renet Simirenco) scurtarea semischeletului
arcuit se efectuează la o ramură anuală formată la curbură, eliminându-se porţiunea pandantă. Ramurile
semischelet degarnisite prea puternic sunt reîntinerite la cep de înlocuire cu lungimea de 8-10 cm.
Fig. 60. Reacția soiului Renet Simirenco la nescurtarea ramurilor anuale.
La soiul Florina cu vigoare mare de creştere, excitabilitatea mugurilor şi capacitatea de formare

a lăstarilor scăzută, când ramurile anuale au lungimea mai mare de 50-60 cm, 3/4 de la baza lor rămân
degarnisite. Pentru garnisirea mai uniformă cu ţepuşe şi nuieluşe ramurile anuale lungi sunt scurtate la
1/4-1/3 din lungimea lor. Pentru temperarea creşterilor viguroase la tăierea ciclică de reînnoire a ramuri-
lor de semischelet lungimea cepului de înlocuire la pomii altoiţi pe portaltoi cu vigoare mică de creştere,
trebuie să fie de 8-10 cm, iar pe portaltoi de vigoare submijlocie şi mijlocie – 15-20 cm în scopul de a
obţine pe cep 3-4 ramuri anuale cu lungimea de 30-40 cm.
Fig. 61. Reacția soiului Florina la tăierea la cep lung de înlocuire.
73
Având ca bază tipul de creștere și fructificare al soiurilor, tăierea de fructificare are anumite
particularități în funcție de parametrii bioconstructivi ai coroanei proiectate. Aceste particularități sunt
descrise în cadrul prezentării fiecărui tip de coroană.
Fig. 62. Reîntinerirea ramurilor de garnisire la lemn de 2-3 ani.
2.1.2. Palmeta etajată cu brațe oblice

Se recomandă pentru soiurile cu tipurile III şi IV de fructificare şi pomii viguroşi (Kalvil de Zăpadă,
Slava Peremojţam, Richared Delicious, Florina, Gloster, Melrose, Jonagold, Sir Prise sau Golden Rezistent,
etc.) şi pentru cele cu gradul mare de ramificare (Renet Simirenco, etc.), altoiţi pe portaltoi de vigoare
mijlocie (MM 106, M 4, etc.). Înălţimea trunchiului 50-60 cm. Coroana constă din axul central vertical,
bine dezvoltat, pe care în trei etaje sunt amplasate 6 ramuri de schelet (şarpante). În fiecare etaj câte
două şarpante distanţate la 10-12 cm între ele şi orientate în direcţii opuse de-a lungul rândului. Distanţa
dintre etaje circa 70 cm, iar unghiul de înclinare al şarpantelor faţă de verticală de la 45-50° pentru so-
iurile cu coroane piramidale şi până la 58-60° – pentru cele cu coroana larg piramidală sau răsfirată. Un-
ghiul necesar de înclinare se formează prin 2-3 tăieri a axului şarpantei la o ramificare laterală cu poziţia
potrivită. Pe ax şi şarpante, după principiul bazitonic, la intervale de 20-25 cm sunt amplasate ramurile
semischelet cu poziţia aproape de orizontală, orientate preponderent către intervalele dintre rânduri.
Procesul de formare a coroanei pe ani se efectuează în conformitate cu caracteristicile materialu-

lui săditor și particularitățile bioconstructive ale pomilor soiurilor utilizate (fig. 63).
74
1 2
3 4
5 6
Fig. 64. Schema formării coroanei Palmeta etajată cu brațe oblice la pomii de măr în anii 1-6 după plantare
cu „vergi”.
75
În anul întâi. După plantare, primăvara devreme, pomii fără ramificări (vergi) se scurtează la 70-75
cm de la nivelul solului.
În cazul, în care pomii plantaţi în zona de proiectare a coroanei au una, două ramificări, amplasate
nepotrivit, sau mai multe ramificări slabe, din acestea una sau două, situate opus se scurtează la 2-3
muguri pentru a regenera ulterior 2 lăstari – viitoarele şarpante ale etajului întâi, iar celelalte se suprimă
la inel. Axul se taie puţin mai sus de ramurile scurtate la 2-3 muguri.
Dacă pomii au ramificaţii suficient dezvoltate în zona de proiectare a coroanei, din ele se aleg două
diametral opuse – viitoarele şarpante ale etajului întâi. Acestea se scurtează la 1/3 din lungime, res-
pectându-se echilibrarea în creştere, astfel, ca vârfurile lor să fie la acelaşi nivel. Celelalte ramificaţii se
suprimă la inel. Axul central se scurtează cu 20 cm mai sus de nivelul vârfurilor ramurilor din etajul întâi.
După desfacerea mugurilor ei se suprimă în zona trunchiului la înălţime de 50 cm de la sol.
Când lăstarii ating lungimea 15-20 cm şi s-a început lignificarea lor la bază, fixându-se unghiul de
inserţie, se suprimă lăstarii verticali, concurenţii axului. Este preferabil ca eliminarea lăstarilor concurenţi
să se efectueze prin tăiere de transfer a lăstarului terminal, sau împreună cu 1-2 lăstari verticali subter-
minali, la un lăstar lateral vertical, care devine ca prelungire a axului.
La pomii care au fost plantaţi în formă de vergi, în acelaşi timp, în zona proiectării coroanei, se aleg
2 lăstari diametral opuşi cu unghiuri largi de inserţie şi interval de 10-12 cm – viitoarele şarpante. Aceștia
se echilibrează în creştere prin scurtarea celui mai lung lăstar la nivelul vârfului celui mai scurt. Lăstarii
inutili pentru formarea coroanei se suprimă la inel.
La pomii cu şarpantele etajului întâi, proiectate la plantare, eliminarea concurenţilor axului central
se efectuează în modul descris mai sus. Apoi se elimină concurenţii axului şarpantelor prin tăieri de
transfer la un lăstar lateral cu unghiul necesar de înclinare. Concomitent se efectuează echilibrarea în
creştere a şarpantelor, se elimină lăstarii verticali de pe laturile superioare a lor şi alţi lăstari inutili pentru
formarea coroanei.
În ambele cazuri pe parcursul perioadei de vegetaţie, la necesitate se efectuează operaţiuni în verde
de corecţie a formării coroanei, inclusiv de echilibrare în creştere a şarpantelor.
În anul al doilea. Primăvara devreme, se corectează omiterile de la operațiile în verde din anul pre-
cedent sau în cazul ne efectuării acestora.
La pomii, plantați fără ramificări și bine dezvoltați în prima vegetație după plantare, ramura de
prelungire a axului, de regulă, se suprimă prin transfer la o ramură – concurentă cu orientare verticală
pentru a stimula dezvoltarea șarpantelor, sau se elimină ramurile – concurente axului, dacă acestea nu
sunt suficient dezvoltate.
Ramura de prelungire a axului, bine dezvoltată, se scurtează la 15-20 cm mai sus de distanța dintre
etaje pentru a obține lăstarii noi, utili pentru formarea etajului doi. Dacă, axul este insuficient dezvoltat,
scurtarea de regulă nu se efectuează, iar formarea etajului doi de șarpante se amână pentru anul urmă-
tor. Se taie la inel ramurile rămase pe trunchi, între șarpantele din primul etaj, precum și în raza de circa
15 cm de la baza lor pentru a le stimula creșterea.
Echilibrarea vigorii de creştere a şarpantelor din etajul întâi se efectuează prin scurtarea lor, astfel
ca vârfurile să fie la acelaşi nivel, iar acestea – cu circa 25 cm mai jos de vârful axului pentru a respecta
principiul de subordonare.
În cazurile când şarpantele sunt mai viguroase, sau cu mult mai slabe faţă de ax, precum şi când
vigoarea de creştere diferă esenţial între ele, acestea se echilibrează în creştere şi se subordonează faţă
de axul central. În situaţii excepţionale – când există numai o şarpantă bine dezvoltată, aceasta se scur-
tează la 2-3 muguri, iar formarea coroanei se ia de la început.
Operaţiile în verde se efectuează când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm. Este preferențială supri-
marea lăstarului de prelungire al axului prin tăiere de transfer la un lăstar concurent cu poziția aproape
76
de verticală și a lăstarului subterminal hulpav. Când, lăstarii din segmentul subterminal al axului sunt
de vigoare moderată sau slabă, se recomandă suprimarea lăstarilor – concurenți subterminali pentru a
favoriza creșterea lăstarului de prelungire al axului. Se suprimă lăstarii hulpavi verticali, care cresc pe ax
și latura superioară a șarpantelor din etajul întâi. Se corectează unghiul de înclinare al șarpantelor din
etajul întâi prin tăiere de transfer la un lăstar lateral cu poziția potrivită.
Pe ax, mai jos de baza lăstarului de prelungire, la distanța proiectată dintre etaje se aleg doi lăstari
diametral opuși, pe direcția rândului cu unghiuri largi de inserție - viitoarele șarpante din etajul doi.
Distanța dintre ele 10-12 cm. Între viitoarele șarpante, mai sus și mai jos de ele, la o distanță de 15 cm
se suprimă toți lăstarii. Apoi, la necesitate, se echilibrează vigoarea de creștere a lăstarilor terminali vii-
toarelor șarpante din etajul întâi și doi, scurtându-se cel mai viguros astfel ca vârful ambelor șarpante din
fiecare etaj să fie aproximativ la același nivel.
În cazul, când ramurile sau lăstarii din partea superioară a axului sunt de vigoare slabă, se suprimă
concurenții axului pentru a favoriza creșterea lui, iar formarea etajului doi se amână pentru anul viitor.
În anul al treilea. Primăvara devreme, dacă axul central a atins lungimea necesară el se scurtează
cu circa 20 cm mai sus de distanţa dintre etaje pentru a forma al treilea etaj, dar dacă este mai mic, se
scurtează slab pentru a stimula garnisirea. Formarea etajului doi se amână pentru anul următor.
Se corectează unghiul de înclinare şi se echilibrează vigoarea de creştere a şarpantelor din etajele
întâi şi doi. Dacă ramurile anuale de prelungire ale şarpantelor depăşesc lungimea de 50-55 cm, acestea
se scurtează la lungimea indicată. Această scurtare de stimulare a garnisirii este foarte importantă pentru
soiurile cu pomii viguroşi, în special, cele cu tipul IV de fructificare.
Se suprimă ramurile de prisos, care au crescut în zona primului şi celui de al doilea etaj, precum şi
cele hulpave, care cresc în interiorul coroanei.
Pe ax, între şarpante şi pe şarpantele din etajul întâi, în locurile supraîndesite, ramificaţiile se
răresc prin: scurtarea unora la cep cu 3-4 muguri pentru a obţine ramificări şi a iniţia ciclul de reno-
vare a semischeletului la lemn de 3-4 ani; suprimarea celor prea puternice şi erecte la inel. La soiurile
viguroase, în special, cu tipul IV de fructificare (Florina, etc.) ramurile anuale cu lungime exagerată,
lăsate pentru semischelet, se scurtează la 1/4, deoarece acestea, fructificând la vârf, devin pandante
şi degarnisite prematur. Pentru semischelet rămân ramuri laterale, de vigoare mijlocie și cu poziţia
aproape de orizontală.
Operaţiile în verde de eliminare a concurenţilor, lăstarilor hulpavi ce cresc în interiorul coroanei etc.,
precum şi de formare a etajului al treilea se efectuează în acelaşi termen şi după aceleaşi principii ca şi
în anul al doilea.
În anul al patrulea. Primăvara devreme se corectează unghiul de înclinare al şarpantelor din etajele
unu şi doi prin tăieri de transfer la ramificări laterale. Concomitent se echilibrează vigoarea de creştere a
şarpantelor din fiecare etaj. Dacă ramurile de prelungire ale şarpantelor au lungimea mai mare 50-55 cm
ele se scurtează la această lungime.
Pe ax se elimină concurenţii, iar ramura de prelungire se scurtează cu 25 cm mai sus de vârfurile
şarpantelor ultimului etaj.
Se suprimă ramurile verticale hulpave, care cresc în locurile supraîndesite, pe ax şi laturile superi-
oare ale şarpantelor. Pe porţiunile degarnisite, ramurile anuale viguroase, orientate spre verticală, se
scurtează la 4-6 muguri pentru a fi transformate ulterior prin tăieri de transfer în ramuri semischelet cu
poziţie aproape de orizontală.
Pe ax şi şarpante în locurile relativ îndesite o parte din ramurile anuale, de regulă, mai viguroase,
se scurtează la cep cu lungimea de 6-8 cm în partea bazală a coroanei şi 4-5 cm în partea superioară. La
soiurile cu pomii viguroşi (Florina, Melrose etc.) lungimea cepurilor trebuie să fie mai mare – până la
10-15 cm pentru a obţine mai multe ramificări de lungime moderată, din care se aleg viitoarele ramuri
77
semischelet. La aceste soiuri ramurile anuale lungi, lăsate pentru semischelet, se scurtează la 1/4, iar cele
prea lungi de 2-3 ani se scurtează la o ramificare de orientare orizontală spre direcţia rândului.
Operaţiile în verde de eliminare a lăstarilor concurenţi, hulpavi, verticali ce cresc în interiorul coroa-
nei şi rărirea lor în locurile supraîndesite se execută în aceiaşi termeni similar cu anii precedenţi.
În anul al cincilea. Primăvara devreme continuă tăierile de formare similar cu anii precedenţi.
Se corectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor prin tăieri de transfer la ramificări laterale. La
soiurile cu acrotonia pronunţată şi cele cu pomii viguroşi, unghiul de înclinare ale şarpantelor etajului
superior trebuie să fie puţin mai mare faţă de cel inferior pentru a atenua creşterea excesivă în partea de
sus a coroanei.
Se echilibrează prin scurtări, sau tăieri de transfer la ramificări laterale vigoarea de creştere a şarpan-
telor din fiecare etaj, respectându-se principiul bazitonic – şarpantele etajului inferior trebuie să fie mai
bine dezvoltate faţă de cel superior.
Principiul bazitonic se respectă şi în cadrul fiecărei şarpante – ramurile semischelet din zona bazală
sunt mai bine dezvoltate, diminuând în creştere cu deplasarea spre vârf.
Axul central la nivelul vârfurilor şarpantelor ultimului etaj se scurtează la o ramificare laterală cu
unghi larg de inserţie, orientată pe direcţia rândului, pentru ai diminua creșterea și a evita tendința de
creștere spre verticală a șarpantelor.
Ca şi în anul precedent se suprimă ramurile verticale, hulpave, care cresc în interiorul coroanei. În lo-
curile îndesite, o parte din ramuri se scurtează la cep de înlocuire, iar altele, prea viguroase, se suprimă la
inel. Ramurile semischelet cu lungimea exagerată se scurtează, inclusiv prin transfer la ramificări laterale,
pentru a stimula garnisirea şi a le menţine în cadrul parametrilor proiectaţi ai coroanei.
Este oportun ca la soiurile cu pomi viguroşi, care intră întârziat pe rod, între etajele şarpantelor, să
se formeze 2-3 ramuri semischelet mai viguroase cu poziţie orizontală în scopul urgentării intrării pe rod.
După 2-3 fructificări aceste ramuri sunt scurtate şi transformate în ramuri de garnisire sau tăiate la inel.
În partea inferioară a coroanei se începe tăierea de fructificare, axată pe reîntinerirea eșalonată cu
ciclul de 3-4 ani a ramurilor semischelet, care au fructificat și sunt în curs de epuizare. În scopul inițierii
ciclului de renovare al ramurilor semischelet, pe segmentul bazal al șarpantelor din etajul întâi, câte o
ramură semischelet se scurtează la lemn de 3-4 ani „la cep” de înlocuire cu o ramură vegetală scurtă,
formațiune de rod sau numai muguri dorminzi. Lungimea „cepului” în partea inferioară a coroanei se
recomandă de 6-8 cm la soiurile cu pomi de vigoare moderată și 10-15 cm la soiurile cu pomi viguroși.
În anul al şaselea. Se încheie procesul de formare a coroanei după principiile, utilizate în anii ante-
riori. Axul se suprimă la baza ultimei șarpante. Se efectuează tăieri de fructificare, scurtându-se „la cep”
prin lemn de 3-4 ani câte o ramură semischelet pe fiecare șarpantă din etajele unu și doi. Pe cepurile
scurtate în anul precedent se lasă câte 2 ramuri anuale dintre care una, cu poziția spre orizontală, rămâne
intactă, iar alta se scurtează „la cep” cu 3-4 muguri.
În ani următori se efectuează tăieri de menținere a coroanei în parametrii și structura proiectată,
dar veriga principală o constituie tăierea de fructificare cu reîntinerirea periodică a ramurilor semischelet
prin lemn de 3-4 ani în ansamblu cu normarea încărcăturii cu muguri floriferi pentru fiecare ramură, care
se efectuează în conformitate cu tipul de fructificare al soiurilor utilizate și starea pomilor după metodele
descrise în compartimentul tăierea de fructificare.
78
Fig. 65. Pom de măr condus după Palmeta etajată cu brațe oblice (soiul Idared): stânga – până la tăiere;
dreapta – după tăiere.
Fig. 66. Pom de măr condus după Palmeta etajată cu brațe oblice (soiul Florina): stânga – până la tăiere;
2.1.3. Palmeta mixtă

Se recomandă pentru soiurile de măr cu tipul III şi IV de fructificare, pomii de vigoare mijlocie şi sub-
mijlocie (Golden Delicious, Idared, Coredar, Jonagold, Melba, Generos etc.), altoiţi pe portaltoi de vigoare
mijlocie (MM 106, M 4, etc.). Poate fi utilizată şi pentru soiurile cu pomii viguroşi şi altoiţi pe portaltoi de
vigoare submijlocie (M 7, M 26). Înălţimea trunchiului 50-60 cm. Baza palmetei liber aplatizate o consti-
tuie axul central vertical, bine dezvoltat, pe care în planul rândului sunt amplasate 5-6 şarpante dirijate
în direcţii opuse cu unghiuri de înclinare faţă de verticală 45-50° pentru soiurile cu coroana piramidală şi
până la 55-60° pentru cele cu coroana răsfirată. Primele două şarpante sunt amplasate în formă de etaj
la distanţa de 10-12 cm una de alta. Celelalte 3-4 şarpante, de regulă, solitar, distanţate pe aceeaşi parte
79
a axului la 50-70 cm în funcţie de vigoarea de creştere şi capacitatea de ramificare a pomilor soiurilor

utilizate. Pe ax, între şarpante, şi în cadrul fiecărei şarpante în mod bazitonic la intervale de 20-25 cm
sunt amplasate ramurile de semischelet, dirijate preponderent spre intervalele dintre rânduri cu poziţia
aproape de orizontală. Înălțimea coroanei 2,8-3,0 m, lățimea la bază de circa 2 m cu diminuare către vârf
până la 0,8-0,9 m.
În scopul urgentării intrării pomilor pe rod economic, în special la soiurile cu capacitatea de ramificare
scăzută, este oportun ca pe ax între şarpantele de bază să fie formate şarpante provizorii, dirijate pe
direcţia rândului cu poziţia aproape de orizontală şi vigoarea de creştere mai mică faţă de cele principale.
După 2-3 fructificări şarpantele provizorii, prin tăieri de reducţie la ramificări laterale se transformă în
ramuri semischelet sau se suprimă la inel.
Lucrările de formare a coroanei se efectuează după aceleaşi principii ca şi la palmeta etajată. Dar,
fiindcă pomii sunt de vigoare mijlocie şi submijlocie, tăierile de formare se reduc la minimum necesar, în
special, scurtarea ramurilor anuale şi de semischelet (fig. 67).
80
1 2
3 4
5 6
Fig. 67. Schema formării coronei Palmetă mixtă la pomii de măr în anii 1-6 după plantare cu „vergi”.
81
În anul întâi. Tăierile pomilor după plantare se efectuează primăvara devreme în funcție de prezența
ramificărilor laterale, având în vedere favorizarea formării șarpantelor etajului întâi identic ca și la palme-
ta etajată cu brațe oblice.
Operațiile în verde se efectuează în același termene și după aceleași principii ca și la palmeta etajată
cu brațe oblice.
La umflarea mugurilor se detașează trunchiul. Când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm se alege lăs-
tarul de prelungire al axului, iar mai jos pe ax, doi lăstari cu unghiuri largi de inserție și interval de 10-12
cm, orientați opus pe direcția rândului – viitoarele șarpante ale etajului de la baza coroanei. Se suprimă
„la inel” lăstarii – concurenți ai celui de prelungire al axului și lăstarii inutili pentru formarea șarpantelor.
Apoi urmează echilibrarea vigorii de creștere a lăstarilor din etaj prin scurtarea celui mai viguros la nivelul
vârfului celui mai scurt.
În anul al doilea. Obiectivul principal constă în proiectarea şarpantelor solitare şi a viitoarelor ramuri
semischelet pe ax şi şarpantele de la baza coroanei.
Primăvara devreme se elimină ramurile concurente ale axului central, preponderent prin tăierea de
transfer a celei terminale şi 1-2 subterminale, la una cu poziţia spre verticală, care devine prelungirea axului.
Ramura de prelungire a axului, bine dezvoltată, se scurtează la circa 70 cm mai sus de baza ultimei
şarpante la soiurile cu pomii de vigoare submijlocie şi până la 90 cm la soiurile cu pomi de vigoare supra-
mijlocie, pentru a proiecta şarpante solitare la distanţe respectiv pe soiuri de 50-70 cm. Dacă ramura de
prelungire a axului nu a atins dimensiunile indicate, ea se scurtează la 1/4 din lungime, iar proiectarea
şarpantelor solitare se amână pentru anul următor.
Pe ax şi laturile superioare ale şarpantelor de la bază se elimină ramurile cu poziţia verticală şi cele
inutile pentru formarea coroanei, crescute între şarpantele etajului şi în rază de 15 cm de la baza acestora.
Unghiurile de înclinare ale şarpantelor se corectează prin tăieri de transfer la ramificări laterale cu
poziţia potrivită. Dacă ramurile anuale ale şarpantelor au lungimea mai mare de 50-60 cm acestea se
scurtează la circa 1/4 din lungimea lor şi, concomitent se echilibrează vigoarea lor de creştere.
Când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm, cel de prelungire al axului se suprimă prin transfer la un
lăstar bine dezvoltat, orientat spre verticală, care devine prelungirea axului. Se corectează unghiul de
înclinare al șarpantelor prin tăieri de transfer la un lăstar lateral exterior cu poziția potrivită. Se suprimă
lăstarii – concurenți ai axului, cei care cresc vertical pe laturile superioare ale șarpantelor etajului bazal
și alți lăstari hulpavi inutili pentru formarea coroanei. Pe sectoarele degarnisite lăstarii cu orientare spre
verticală se scurtează la 6-8 muguri pentru a obține ulterior prin tăieri de transfer ramuri semischelet cu
orientare către orizontală.
Pe ax, mai jos de baza lăstarului de prelungire, se aleg doi lăstari suficient dezvoltați, cu unghi larg de
inserție, orientați opus pe direcția rândului, distanțați la 50-70 cm (în funcție de vigoarea de creștere a so-
iului) de la șarpanta inferioară, situată pe aceeași parte a axului. Ulterior acestea evoluează în 2 șarpante
solitare. Lăstarii dintre viitoarele șarpante se scurtează la 2-3 frunzulițe, atenuîndule creșterea, iar cei cu
creșterea atenuată și unghiuri largi de inserție rămân intacți pentru a evolua în ramuri de rod.
În anul al treilea. Primăvara devreme se elimină ramurile concurente ale axului ca şi în anul prece-
dent. Axul se scurtează la 50-70 cm de la baza ultimei şarpante.
Pe ax şi pe şarpante se suprimă ramurile viguroase, orientate spre verticală. Unele din aceste ramuri,
situate pe segmentele degarnisite, se scurtează la 4-5 muguri pentru a fi transformate ulterior în ramuri
semischelet sau şarpante provizorii cu poziţia aproape de orizontală. Trebuie ramificate și ramificările,
care cresc mai aproape de 10-12 cm de la baza șarpantelor pentru a le favoriza creșterea.
Pe ax şi şarpante ramurile cu unghi larg de inserţie rămân intacte pentru a se dezvolta în semischelet
de rod. În locurile, unde acestea sunt mai apropiate, fiecare a patra, se scurtează la cep cu 3-4 muguri
pentru încadrarea în ciclul de reîntinerire a ramurilor semischelet la lemn de 3-4 ani. Unghiurile de încli-
82
nare ale şarpantelor se corectează, prin transfer la ramificări laterale exterioare, în limitele 45-50° pentru
soiurile cu coroana piramidală şi 55-60° pentru cele cu coroana globuloasă. Când ramurile de prelungire
ale şarpantelor sunt prea lungi, ele se scurtează la 50-55 cm. La soiurile Mantuaner şi altele, care formea-
ză la vârful ramurilor anuale un etaj din 4-6 ramificări, iar mai jos, de regulă, nu dau ramificări vegetative
de garnisire, indiferent de lungimea ramurilor de prelungire ale şarpantelor, acestea se scurtează sub
zona cu muguri foarte apropiaţi prin trecerea la un mugure situat pe latura superioară. La unele soiuri
(Idared, Golden Delicious, etc.) se scurtează vârfurile ramurilor anuale atacate de făinare.
Când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm se elimină concurenţii axului, de regulă, prin transfer la un
lăstar subterminal vertical.
La distanţa de 40-50 cm de la şarpantele inferioare pe o parte şi alta ale axului se aleg lăstari cu un-
ghiuri largi de inserţie pentru a forma viitoarele şarpante, a cincea și a șasea, de regulă, solitare, orientate
pe direcția rândului. La 10-12 cm de la baza viitoarelor șarpante se suprimă toți lăstarii. La necesitate,
viitoarele șarpante se subordonează în plan vertical, astfel încât vârful celei superioare să fie nu mai sus
de 20-25 cm de la nivelul vârfului celei inferioare.
Alte lucrări în verde de formare a coroanei se efectuează similar cu cele din anul doi.
Lăstarii atacaţi de făinare se elimină la inel sau se scurtează mai jos de zona din apropierea părţii
afectate pentru a evita degarnisirea.
În anul al patrulea. Până la pornirea pomilor în vegetaţie se suprimă concurenţii axului. Ramura de
prelungire a axului se scurtează cu 25 cm mai sus de vârful ultimei șarpante pentru ai atenua creșterea și
a evita tendința de creștere spre verticală a ultimelor două șarpante.
Se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor prin tăieri de transfer la o ramură laterală cu
poziția necesară. Dacă lungimea ramurilor de prelungire ale șarpantelor depășește 50-60 cm ele se scur-
tează la această lungime și concomitent se subordonează vigoarea de creștere a lor în plan vertical astfel
ca fiecare șarpantă superioară să fie mai puțin viguroasă față de cea inferioară, iar vârful ei sa fie cu circa
25 cm mai sus decât al celei inferioare. Se echilibrează vigoarea de creștere a primelor două șarpante,
amplasate în etaj.
Lungimea șarpantelor intermediare, provizorii se atenuează față de cele principale prin tăieri de
transfer la o ramificare orientată pe direcția rândului cu poziția aproape de orizontală.
Ramurile semischelet cu creştere excesivă se scurtează prin transfer la o ramificare, orientată pe
direcţia rândului pentru a le încadra în parametrii proiectaţi ai coroanei.
Ramurile verticale, hulpave, amplasate pe sectoarele degarnisite ale axului şi latura superioară a şar-
pantelor, se scurtează la 4-6 muguri pentru a fi transformate ulterior în ramuri semischelet, iar celelalte se
suprimă la inel. Se suprimă la inel şi ramurile, situate în apropierea punctelor de inserţie ale şarpantelor.
Lucrările în verde de formare a coroanei sunt similare cu cele din anul precedent.
În anul al cincilea. Lucrările de formare a coroanei se execută după aceleași principii ca şi în anul
precedent.
Prin tăieri de transfer se corectează unghiurile de înclinare şi de abatere a şarpantelor de la direcţia
rândului. La soiurile cu acrotonia pronunţată, unghiurile de înclinare ale şarpantelor superioare trebuie
să fie cu 5-10° mai mare faţă de cele inferioare în scopul temperării vigorii de creştere.
Concomitent cu suprimarea concurenţilor şi a ramurilor verticale, hulpave, în locurile supraîndesite
se răresc ramurile cu unghi larg de inserţie, iar unele din ele se scurtează la cep de 3-4 cm în partea su-
perioară şi 8-10 cm în partea inferioară a coroanei pentru a fi transformate în ramuri semischelet. După
rărit, distanţa dintre ramurile de garnisire trebuie să fie 15-20 cm.
Ramurile semischelet cu orientare spre verticală sau prea lungi se scurtează prin transfer la o ramifi-
care laterală cu poziţia aproape de orizontală.
83
La soiurile, care fructifică pe ramuri anuale, se elimină prin scurtare vârful cu muguri floriferi al ra-
murilor de prelungire ale axului şi şarpantelor pentru a evita arcuirea lor.
În scopul menţinerii structurii bazitonice a coroanei la soiurile cu acrotonia pronunţată (Golden
Delicious, etc.) în partea superioară a coroanei se temperează vigoarea de creştere a ramurilor,
preponderent prin tăieri de transfer la ramificări laterale cu poziţia necesară, iar la cele bazitonice
(Mantuaner, Discovery etc.) invers – se diminuează numărul şi vigoarea de creştere a ramurilor în partea
inferioară a coroanei.
Pe şarpantele de la baza coroanei şi pe ax, unele ramuri semischelet, care au fructificat odată-două
ori se taie la lemn de 4 ani cu transfer la o ramificare laterală, formaţiune de rod sau cep cu muguri dor-
minzi lung de 8-10 cm.
Axul central se scurtează la 50-60 cm de la punctul de inserţie al ultimei şarpante, iar la operaţiile în
verde se transferă la un lăstar subterminal cu unghi larg de inserţie, orientat pe direcţia rândului. Lucră-
rile în verde de formare a coroanei se efectuează similar cu anii precedenţi.
În anul al șaselea. Se finalizează formarea coroanei. Axul central se scurtează deasupra ultimei
șarpante.
Unghiurile de înclinare ale șarpantelor se corectează prin tăieri de transfer la o ramură exterioară,
care se scurtează la 50-55 cm, dacă depășește această lungime. Pe șarpante și ax se suprimă ramurile
viguroase cu creștere verticală în interiorul coroanei. Unele, din acestea, situate pe segmentele degar-
nisite, se scurtează la 6-8 muguri pentru ca ulterior, prin tăieri de transfer la o ramificare cu poziția spre
orizontală să fie transformate în ramuri semischelet de rod.
Pe șarpantele întâia – a patra se scurtează „la cep” de înlocuire câte o ramură semischelet care au
fructificat și sunt în curs de epuizare. Pe cepurile de înlocuire din anul precedent, se lasă câte două ra-
muri, dintre care una cu poziția spre orizontală rămâne intactă. Pentru a evalua în ramură de rod, iar a
doua se scurtează „la cep”. Ramurile semischelet excesiv alungite se scurtează la o ramificare laterală pe
direcția rândului. Se efectuează și alte tăieri de menținere a coroanei în structura și parametrii proiectați.
În perioada de plină fructificare a pomilor predomină tăierea de fructificare care se efectuează în
conformitate cu particularitățile biologice ale soiurilor utilizate și parametrii bioconstructivi ai palmetei
mixte, liber aplatizate.
Fig. 68. Pom de măr condus după Palmeta mixtă (soiul Idared): stânga – până la tăiere; dreapta – după
tăiere.
84
Fig. 69. Pom de măr condus după Palmeta mixtă (soiul Florina): stânga – până la tăiere; dreapta – după
tăiere.
2.1.4. Pal-fus
Coroana reprezintă o combinare reușită a
elementelor palmetei etajate cu brațe oblice și
a fusului zvelt ameliorat. Se recomandă pen-
tru soiurile cu tipul II de fructificate, în special
cele cu pomii viguroși, altoiți pe portaltoi M
26, MM 106, plantați pe terenuri cu fertilitatea
solului superioară, asigurate suficient cu umi-
ditate. Scopul constă în diminuarea înălțimii
pomilor până la limitele recomandate pentru
sistemul intensiv și superintensiv de cultură –
2,5-2,8 m. la aceasta contribuie etajul din două
șarpante de la baza coroanei, amplasate opus
pe direcția rândului cu unghiuri de înclinare
45-60°, în funcție de soi, ca și la palmeta etaja-
tă. Pe șarpantele bilateral altern exterior sunt
amplasate numai ramuri de garnisire, semis-
chelet la intervale de circa 15-20 cm. Ramurile
semischelet, care au fructificat o dată – două
ori, și sunt în curs de epuizare se reîntineresc Fig. 70. Pom de măr condus după Palmeta mixtă după
eșalonat pe ani la lemn de 3-4 ani, de regulă, tăiere (soiul Renet Simirenco).
„la cep” de înlocuire.
Pentru a favoriza structurarea bazitonică a coroanei și renovarea ramurilor semischelet cu ciclul de
3-4 ani primele ramuri semischelet din partea inferioară a axului se grupează în verigi de rod cu câte 3-4
ramificări. Din aceste, două inferioare, se dirijează spre intervalele dintre rânduri, iar celelalte două –
opus pe direcția rândului.
Realizarea bioconstructivă a coroanei se efectuează eșalonat pe parcursul a 5-6 ani (fig. 71).
85
1 2
3 4
5 6
Fig. 71. Schema formării coroanei Pal-fus la pomii de măr în anii 1-6 după plantare cu „vergi”.
86
În anul întâi. După plantare, pomii primăvara se taie în funcție de prezența ramificărilor. Cei
plantați fără ramificări, vergi se scurtează la 70-75 cm de la nivelul solului. În cazul când pomii plantați
au una sau două ramificări slabe acestea se scurtează la 2-3 muguri pentru a regenera 2 lăstari viguroși
– viitoarele șarpante ale etajului de la baza coroanei. Axul central se scurtează puțin mai sus față de
cei plantați ca vergi. Dacă pomii au 3-4 ramificări moderat dezvoltate în zona cronării, două din acestea
se proiectează ca viitoarele șarpante ale etajului de la baza coroanei. Acestea trebuie să fie orientate
diametral opus pe direcția rândului cu unghiuri largi de inserție, distanțate la 8-12 cm una de alta.
Ele se scurtează la circa 1/3 din lungimea lor, echilibrându-se în vigoarea de creștere. Axul central se
scurtează cu circa 20-25 cm mai sus de nivelul scurtării șarpantelor. Celelalte ramificări inutile pentru
formarea bazei coroanei se suprimă.
În faza umflării mugurilor se degajează trunchiul cu înălțimea de 50 cm de la sol.
Când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm și s-a început lignificarea la bază, care fixează unghiul
de inserție, în zona proiectării bazei coroanei se aleg doi lăstari viguroși, orientați pe direcția rândului
cu unghiuri largi de inserție, distanțați la 8-12 cm unul de altul – viitoarele șarpante ale etajului de la
baza coroanei. Este preferabil ca axul central să fie scurtat prin transfer la un lăstar subterminal vertical
viguros, care devine prelungirea axului. Ceilalți lăstari se suprimă „la inel”. Ulterior, la necesitate, se
echilibrează vigoarea de creștere a șarpantelor din etaj, scurtându-se ce mai lungă la nivelul vârfului
celei mai scurte.
În anul al doilea. Primăvara devreme se corectează omiterile la operațiile în verde, sau dacă acestea
nu sau efectuat. Ramura de prelungire a axului, de regulă, se subtituie prin transfer la un lăstar subtermi-
nal vertical, viguros. Dacă sunt ramuri - concurente axului ele se suprimă. Ramura de prelungire a axului
bine dezvoltată se scurtează la 70 cm de la bază, iar dacă este mai slabă – numai la 1/4 din lungimea ei.
Se consolidează șarpantele etajului de la baza coroanei: când lungimea lor depășește 60 cm, ele se
scurtează la 45-60 cm de la punctul de inserție. Concomitent se echilibrează în vigoarea de creștere și se
subordonează axului, astfel ca vârful lui să fie cu 25 cm, ai sus decât nivelul vârfurilor șarpantelor din etaj.
Când lăstarii au lungimea de 20-25 cm cel de prelungire al axului se substituie la un lăstar subter-
minal vertical, viguros. La necesitate se suprimă încă un lăstar vertical pentru a stimula creșterea celor
inferiori). Pe ax, mai sus cu 30-35 cm de la ultima șarpantă din etaj se aleg 4 lăstari bine dezvoltați cu
unghiuri largi de inserție pentru a forma ramuri de semischelet. Lăstarii inferiori sunt îndreptați spre
intervalele dintre rânduri, iar cei superiori alternativ pe direcția rândurilor. Mai jos pe ax rămân lăstari
scurți, orizontali ca ramuri de rod.
La șarpantele din etaj se suprimă lăstarii verticali de pa laturile superioare, care cresc în interiorul
coroanei și concurenții celor de prelungire, de regulă, prin tăieri de transfer la un lăstar lateral cu poziția
aproape de unghiul de înclinare ala șarpantei. La necesitate se suprimă și unii lăstari din sectoarele
supraîndesite a coroanei.
Ulterior se efectuează lucrări în verde de echilibrare și subordonare pe verticală a ramurilor din co-
roană.
În anul al treilea. Scopul principal constă în consolidarea șarpantelor de la baza coroanei și proiec-
tarea ramurilor semischelet, amplasate radial uniform, bazitonic pe ax.
Primăvara devreme ramura de prelungire a axului se scurtează prin transfer la o ramură subtermi-
nală, orientată spre verticală, care fiind prea lungă se scurtează la circa 60-70 cm de la locul de inserție
pentru ai stimula ramificarea. Se suprimă încă o ramură cu orientare spre verticalăpentru a favoriza dez-
voltarea celor inferioare ca ramuri semischelet.
Pe ax, mai sus cu 35-40 cm mai sus de ultima șarpantă din etaj se aleg 4 ramuri bine dezvoltate cu
unghiuri largi de inserție pentru proiectarea ramurilor semischelet. Primele două se orientează spre
intervalele dintre rânduri, iar următoarele în sens opus pe direcția rândului. Dacă depășesc lungimea
de 50 cm, acestea se scurtează la 30-40 cm pentru a fi încadrate în vergi de rod 3-4 ramificări semis-
87
chelet. Prin aceasta se favorizează structurarea bazitonică a axului și renovarea eșalonată a ramurilor
semischelet cu ciclul de 3-4 ani. Mai jos pe ax sunt situate câteva ramuri scurte de rod cu unghi larg de
inserție.
Pe șarpante din etajul bazal se suprimă ramurile verticale care cresc pe laturile superioare, dacă
acestea nu au fost eliminate la operațiile în verde în anul precedent. Ramura de prelungire a șarpantelor
se taie prin transfer la o ramură exterioară. Apoi șarpantele se fixează pe sârma spalierului înclinate la
unghiul proiectat.
Unele ramuri cu poziția aproape de verticală, care cresc pe segmentele degarnisite ale axului și
șarpantelor se scurtează la 6-8 muguri pentru a fi transformate în ramuri semischelet prin tăieri repetate
la ramificări cu orientare spre orizontală.
Operațiile în verde de formare a coroanei se efectuează în același timp și după aceleași principii ca și
în anul precedent plus proiectarea mai sus pe ax a ramurilor semischelet solitare amplasate radial uniform.
În anul al patrulea. Primăvara se suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare ale șarpantelor
și de pe ax. Prin tăieri de transfer la o ramificare laterală se corectează unghiurile de înclinare ale
șarpantelor. Ramurile de prelungire ale șarpantelor se fixează la sârma spalierului sub unghiul proiectat
și, dacă sunt mai lungi de 60-70 cm, se scurtează la 1/4 din lungimea lor.
Ramurile semischelet de 2 ani, situate pe ax se scurtează prin transfer deasupra ramificării a treia,
orientată spre orizontală. Pe fiecare din acestea, câte o ramificare inferioară, se scurtează la cep cu 3-4
muguri pentru încadrarea în renovarea cu ciclul de 3-4 ani. Tot în același scop se scurtează la cep de 3-4
muguri una din 4 ramuri anuale de semischelet în devenire, situate mai sus pe ax.
Pe segmentele supraîndesite ale șarpantelor și axului se suprimă, în primul rând ramurile hulpave,
verticale, iar în locurile degarnisite unele din acestea se scurtează la 6-8 muguri pentru a fi transformate
ulterior în ramuri semischelet prin transfer la ramuri orizontale.
Operațiile în verde sunt, de regulă, identice cu cele din anii precedenți plus proiectarea pe ax a încă
4 ramuri semischelet în devenire.
În anul al cincilea. Primăvara, tăierile urmăresc consolidarea șarpantelor etajului de la baza coroanei
prin suprimarea ramurilor verticale de pe laturile superioare ale lor, corectarea unghiului de înclinare
prin transfer la o ramificare laterală cu poziția potrivită și fixarea acesteia la sârma spalierului sub unghiul
proiectat. În partea inferioară a fiecărei șarpante din etaj câte o ramură care a fructificat se scurtează la
cep de înlocuire cu lungimea de 8-10 cm pentru a regenera noi ramuri de schelet în devenire.
La ramurile semischelet de pe ax, încadrate în verigi de rod, pe ramificările scurtate la cep de înlo-
cuire în anul precedent, se lasă intactă câte o șarpantă cu poziția spre orizontală, ca ramură semischelet
în devenire, și un cep de înlocuire cu 3-4 muguri. Tot în acest mod se taie și ramura semischelet, situată
puțin mai sus și scurtată la cep de înlocuire în anul precedent, iar încă mai sus pe ax se scurtează la cep
de înlocuire o ramură anuală. Astfel se începe tăierea de fructificare axată pe renovarea ramurilor semis-
chelet care au fructificat cu ciclul de 3-4 ani. Ramurile semischelet alungite se scurtează prin transfer la
o ramificare de pe direcția rândului pentru a le menține în cadrul parametrilor proiectați ai coroanei și a
le norma încărcătura cu fructe.
Se suprimă, sau se taie prin transfer la o ramificare, orientată spre orizontală, ramurile concurente
ale axului și se efectuează tăieri de menținere a structurii, parametrilor proiectați și stării fitosanitare
favorabile a coroanei.
În anul al șaselea. Se încheie formarea coroanei. Axul central se scurtează deasupra ultimei ra-
muri semischelet. Se prelungesc tăierile de structurare a coroanei după aceleași principii ca și în anii
precedenți, de menținere a coroanei în parametrii proiectați si starea fitosanitară favorabilă.
88
Fig. 72. Pom de măr condus după forma de coroană Pal-fus.
Obiectivul principal devine tăierea de fructificare, axată pe renovarea ramurilor semischelet, care au
fructificat și sunt în curs de epuizare, cu ciclul de 3-4 ani pentru a le menține în vârsta cea mai productivă
și normarea încărcăturii cu muguri floriferi în funcție de vigoarea de creștere și starea fiziologică a lor.
Tehnica acestei tăieri în conformitate cu particularitățile biologice ale soiurilor utilizate este descrisă în
compartimentul „Tăierea de fructificare”.
2.1.5. Fus obișnuit

Este recomandat pentru pomii soiurilor de măr cu tipul III şi IV de fructificare, altoiţi pe portaltoi de
vigoare submijlocie și mijlocie – M 7, M 26, M 106. Aceşti portaltoi redau pomilor altoiţi vigoare de creş-
tere de circa 1,3-1,4 ori mai mare faţă de cei altoiţi pe M 9, care se manifestă mai intens în primii 3-4 ani
după plantare în livadă. Pomii sunt ancoraţi suficient în sol şi, de regulă, nu necesită suporturi artificiale.
Creşterea mai intensă a pomilor, în special, în primii ani după plantarea în livadă, în ansamblu cu particu-
larităţile biologice ale soiurilor, impun modificări adecvate în conducerea şi tăierea pomilor după sistemul
fusiform. Obiectivele principale ale modificării structurii coroanei constau în atenuarea creşterii intensi-
ve, în special, a pomilor tineri, crearea şi menţinerea echilibrului dintre creşterea vegetativă moderată
şi fructificarea stabilă, calitativă. Principiile şi procedeele tehnice de realizare a obiectivelor preconizate
sunt similare cu cele aplicate la conducerea şi tăierea pomilor după sistemul fus zvelt ameliorat, dar cu di-
mensiuni mai mari ale elementelor de structurare a coroanei. Înălţimea trunchiului 0,55-0,60 m, iar a po-
milor până la circa 3 m. Diametrul la baza coroanei 2,0-2,2 m cu diminuare către partea superioară până
la 1-1,2 m. Lungimea celor 4 şarpante de la baza coroanei 60-70 cm, iar înclinarea lor faţă de verticală în
jurul la 60°. Pentru încadrarea în lăţimea coroanei şarpantele de la bază, în funcţie de vigoarea pomilor,
se îndreaptă sub unghiuri de 35-55° faţă de direcţia rândului. Deasupra bazei coroanei, pe ax se formează
circa 4 şarpante provizorii cu poziţia spre orizontală, dintre care 2 se îndreaptă pe direcţia rândului, iar 2
perpendicular acesteia. După 2-3 fructificări şarpantele provizorii se scurtează la 20-25 cm şi ulterior se
transformă în verigi de rod. Mai sus pe ax radial uniform, la intervalele de 20-25 cm sunt dispuse ramuri
de semischelet, care se renovează cu ciclul 3-4 ani prin tăieri la cep de înlocuire (fig. 73).
89
1 2
3 4
5 6
Fig. 73. Schema tăierilor de formare a Fusului obișnuit cu creștere liberă la pomii de măr în primăvara
anilor 1-6.
90
Procesul de formare a coroanei include tăieri şi alte operaţiuni efectuate, în perioada de repaus şi
de vegetaţie a pomilor.
În anul întâi. Pomii cu vârsta de un an, plantaţi fără ramificări în zona de proiectare a coroanei, pri-
măvara se scurtează la 80-85 cm de la sol. Dacă pomii plantați au ramificări, tăierea lor după plantare se
efectuează în funcție de numărul și lungimea ramurilor, având în vedere scopul formării la baza coroanei
a unui etaj rărit din 4 șarpante cu unghiuri largi de inserție și 90° de divergență.
În cazul când în zona cronării sunt 1-4 ramificări slabe, acestea se scurtează la 2 muguri pentru a
regenera lăstarii din care la operațiile în verde se proiectează baza coroanei ca și la pomii plantați în
formă de vergi. Când sunt mai multe ramificări slabe, din aceștia se aleg 4 cei cu poziția potrivită pentru
șarpante și se scurtează la 2 muguri ca și în cazul precedent, iar axul se scurtează puțin mai sus față de
pomii plantați ca vergi. Dacă sunt 3 ramificări moderat dezvoltate, din ele se proiectează 3 șarpante,
care se scurtează la 1/3 din lungimea lor, iar axul se scurtează cu circa 20-25 cm mai sus decât nivelul
scurtării șarpantelor. A patra șarpantă se proiectează în anul următor. La pomii, care au 4 și mai multe ra-
mificări bine dezvoltate, din ele se proiectează 4 șarpante cu unghiuri largi de inserție, 90° de divergență
distanțate la 8-10 cm între ele și se scurtează la 1/4 din lungime. Axul se scurtează cu 25 cm mai sus decât
nivelul scurtării șarpantelor. Celelalte ramificări inutile pentru formarea bazei coroanei se suprimă.
După dezmugurire se degajează trunchiul la înălţimea 55-60 cm de la sol. Lucrările de formare ur-
mează când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm. Prin tăieri de transfer la un lăstar lateral bine dezvoltat
cu creştere spre verticală se elimină lăstarul concurent împreună cu cel de prelungire a axului. Din lăstarii
de la baza coroanei se aleg 4 cu unghiuri largi de inserţie (60°) şi de divergenţă (90°) pentru viitoarele şar-
pante. La necesitate se echilibrează vigoarea de creştere a lor prin scurtarea la cei mai viguroşi a vârfului
erbaceu până la nivelul vârfului celui mai inferior.
La pomii plantați cu șarpantele de la baza coroanei proiectate lucrările de formare a coroanei evolu-
ează după aceleași principii din anul doi a pomilor plantați fără ramificări (vergi).
În anul al doilea. Primăvara devreme se controlează substituirea corectă a prelungirii axului prin
tăierea de transfer la o ramură subterminală cu creştere spre verticală. La soiurile cu capacitate mică de
lăstărire, ramura nouă de prelungire a axului se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea ei, sau cu 25 cm mai sus
de nivelul vârfului şarpantelor. Se corectează poziţia şi echilibrul vigorii de creştere a viitoarelor şarpante
de la baza coroanei, scurtându-se cele mai viguroase la nivelul vârfului, celei mai slabe, inclusiv prin tăieri
de transfer la o ramificare laterală exterioară.
Când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm, de pe ax şi şarpante se suprimă cei hulpavi cu creştere
verticală. Unii din aceştia, situaţi în spaţiul liber relativ mare al coroanei, se scurtează împreună cu 3-4
frunze de la vârf pentru a obţine lăstari anticipaţi. Ulterior, prin tăieri de transfer la ramificări laterale
exterioare cu poziţia spre orizontală, în spaţiul liber al coroanei se formează ramuri de semischelet. Se
elimină lăstarii concurenţi ai şarpantelor şi axului prin tăieri de transfer la un lăstar lateral cu poziţia ne-
cesară. Lăstarii crescuţi în partea superioară a axului cu unghiuri largi de inserţie rămân intacţi ca ramuri
de semischelet în devenire.
În anul al treilea. Înainte de pornire în vegetaţie se verifică corectitudinea substituirii prelungirii
axului împreună cu un concurent la o ramură laterală, orientată către verticală. La soiurile cu capacita-
tea mică de lăstărire ramura de prelungire a axului se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea ei, iar la cele cu
capacitate de lăstărire moderată şi supramoderată – la circa 70-80 cm de la punctul de inserţie pentru
o garnisire mai uniformă. Ramurile anuale din partea superioară a axului, care au unghiuri largi de încli-
naţie rămân intacte ca ramuri de semischelet în devenire. Cele viguroase, verticale, care supraîndesesc
coroana, se suprimă la inel, iar cele cu poziţie favorabilă se scurtează la cep cu 3-4 muguri pentru iniţierea
integrării în renovarea ramurilor de semischelet cu ciclul de 3-4 ani. Astfel se procedează şi cu ramurile
viguroase din partea inferioară a axului şi a celor de pe şarpante. Poziţia şarpantelor faţă de direcţia rân-
dului, precum şi înclinarea lor în jurul de 60° de la verticală se corectează prin tăieri de transfer la ramifi-
cări laterale cu poziţia necesară.
91
Fig. 74. Fus Obișnuit în anul trei de dezvoltare: soiul Slava Peremojțam, M 26.
Prelungirea formării coroanei prin operaţii în verde, când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm, constă
în: transferul prelungirii axului, împreună cu un concurent, la un lăstar subterminal, orientat către ver-
ticală; suprimarea pe ax şi şarpante a lăstarilor hulpavi, verticali, precum şi a celor, care supraîndesesc
coroana; eliminarea concurenţilor, menţinerea direcţiei şi înclinării necesare a şarpantelor prin tăieri de
transfer la un lăstar lateral cu poziţia favorabilă.
Fig. 75. Pom de măr condus după Fus obișnuit în anul trei după plantare: stânga – până la tăiere; dreapta
– după tăiere.
92
În anul al patrulea. Până la începutul vegetaţiei, tăierea de transfer a axului şi scurtarea, la necesitate,
a ramurii de prelungire a acestuia se efectuează similar cu anul precedent.
În partea superioară a axului din ramurile anuale cu unghi larg de înclinaţie, care rămân intacte, se
proiectează noi ramuri de semischelet. Cele viguroase, verticale, care supraîndesesc coroana, se suprimă
la inel, iar unele, din ele cu poziţia favorabilă se scurtează la cep cu 3-4 muguri pentru a fi transformate
ulterior în ramuri semischelet. În cazul când o ramură cu creştere viguroasă spre verticală este situată
în spaţiul liber, relativ mare al coroanei, aceasta se scurtează la 20-25 cm pentru ca ulterior, prin tăieri
de transfer la o ramificare laterală exterioară ce tinde spre orizontală, să fie transformată în ramură de
semischelet.
În zona mijlocie şi inferioară a coroanei, pe ax şi şarpante se suprimă ramurile viguroase, verticale,
care supraîndesesc coroana. Se corectează, prin tăieri de transfer, unghiul de înclinaţie al şarpantelor şi
ramurilor de semischelet, precum şi lungimea excesivă a celor, care depăşesc dimensiunile stabilite ale
coroanei.
Lucrările „în verde” de formare a coroanei se efectuează în acelaşi termen şi după aceleaşi prin-
cipii ca în anul precedent.
În anul al cincilea. Primăvara, după tăierea prin transfer şi scurtare, la necesitate, a ramurii de
prelungire a axului, în zona subterminală a lui se proiectează noi ramuri semischelet în devenire şi se
suprimă cele viguroase verticale. Pe ax şi şarpante se suprimă ramurile verticale viguroase. În locurile
supraîndesite se efectuează scurtări la cep de înlocuire, iar unele ramuri cu poziţia nepotrivită se suprimă
la inel. Se corectează lungimea, direcţia şi unghiul de înclinare ale şarpantelor şi ramurilor de semischelet
prin tăieri de transfer la o ramură laterală cu poziţia favorabilă. La necesitate, se efectuează tăieri fitosa-
nitare şi limitative de încadrare în dimensiunile proiectate ale coroanei. În termenul optimal, similar cu
anul precedent se efectuează lucrările în verde de formare a coroanei.
Fig. 76. Fus obișnuit în anul patru de dez- Fig. 77. Tăierea ciclică a ramurilor de garnisire la cep de
voltare: soiul Jonagold, M 26. înlocuire la coroana Fus obișnuit.
93
În anul al şaselea. Se încheie formarea coroanei. La înălţimea de circa 2,8-3,0 m de la sol axul se
transferă la o ramificare laterală bine dezvoltată, orientată către orizontală. Pe direcţia rândului, mai jos
de aceasta din ramuri anuale cu unghiuri largi de inserţie se proiectează ultimele ramuri de semischelet
în devenire şi se suprimă la inel cele viguroase cu direcţia spre verticală. Pe şarpante şi ax se suprimă ra-
murile viguroase verticale. Prin tăieri de transfer se corectează direcţia, înclinarea şi lungimea necesară
ale şarpantelor şi ramurilor de semischelet.
a) b)
Fig. 78. Fus obișnuit: (a.) soiul Renet Simerenco, M 106; (b.) Golden Delicious, M 106
În partea inferioară a coroanei ramurile semischelet, care au fructificat se scurtează prin lemn de
3-4 ani „la cep” de înlocuire cu lungimea de 10-12 cm.
După anul șase, tăierea de bază devine cea de fructificare care se efectuează în conformitate cu
particularitățile biologice ale soiurilor utilizate și starea pomilor fiind descrisă în compartimentul „Tăierea
de fructificare”.
Fig. 79. Pomi de măr condus după Fus obișnuit cu orizontalizarea ramurilor, Portaltoi M 26: stânga – până
la tăiere; dreapta – după tăiere.
94
Fig. 80. Pom de măr condus după Fus obișnuit, soiul Renet Simirenco, portaltoi M 106: stânga – până la
tăiere; dreapta – după tăiere.
2.1.6. Fus zvelt ameliorat

Se recomandă pentru conducerea şi tăierea pomilor de măr, altoiţi pe portaltoi de vigoare mică (M
9). Soiurile cu tipul III de fructificare – Golden Delicious, Gala, Čampion, Pionier, Renet, Simirenko, Idared
etc. şi tipul IV de fructificare – Jonagold, Jonagored, Florina, Granny Smith, ş.a.
Coroana de tip fus zvelt ameliorat prezintă un ax vertical bine dezvoltat, uniform conizat, slab zigza-
gat pentru stimularea garnisirii cu ramificări. Mai sus de trunchi (50 cm) la baza coroanei în formă de etaj
rărit la intervale de 8-12 cm radial uniform sunt dispuse 4 şarpante cu lungime de 40-50 cm şi unghiuri
de înclinaţie faţă de verticală circa 60° pentru menţinerea creşterii moderate şi a bazitoniei coroanei. Pe
ax, mai sus de baza coroanei, din lăstari bine dezvoltaţi, inclusiv de tip concurent, se formează 2 şarpante
provizorii orizontalizate alternativ în direcţia rândului şi fixate pe spalier. După intrarea pomilor pe rod
economic şarpantele provizorii se scurtează treptat, transferându-le în ramuri de semischelet. Pe ax şi
şarpante radial uniform la intervale de circa 20 cm sunt dispuse ramuri de semischelet cu unghiuri largi
de înclinare şi descreştere treptată în lungime spre verticală. În spaţiul liber al coroanei ramurile de se-
mischelet se formează prin orizontalizarea forţată a lăstarilor sau creşterilor anuale bine dezvoltate, ori-
entate spre verticală. După fructificare ramurile de semischelet se renovează cu ciclul 3-4 ani prin tăieri la
cep de înlocuire cu o ramificare laterală slabă, formaţiune de rod sau numai cu muguri dorminzi. În scopul
echilibrării pe verticală a creşterilor de renovare lungimea cepului în partea inferioară a coroanei este mai
mare – 8-12 cm, diminuând către partea superioară până la 3-4 cm.
Formarea coroanei se efectuează preponderent prin operaţii în verde şi tăieri de corecţie în perioada
de repaus vegetal în conformitate cu particularităţile biologice ale soiurilor şi durează 4-5 ani. Către sfâr-
şitul formării înălţimea coroanei, în funcţie de soi, atinge circa 2,5-2,8 m cu diametrul frunzişului la bază
în jurul la 1,8 m diminuând uniform către vârf până la 0,8 m (fig. 81).
95
1 2
3 4
5 6
Fig. 81. Schema tăierilor de formare a coroanei Fus zvelt ameliorat la pomii de măr în primăvara anilor 1-6.
96
În anul întâi. Indiferent de termenul când pomii au fost plantaţi, tăierea lor se execută primăvara
devreme, înainte de pornirea vegetaţiei. Pomii cu vârsta de un an, plantaţi în formă de vergi, se scurtează
la 75-80 cm de la nivelul solului pentru proiectarea bazei coroanei.
Dacă în zona de proiectare a coroanei sunt câteva ramuri cu creștere slabă, o parte din ele, inutile
pentru formarea coroanei, se suprimă la inel, iar cele 3-4 rămase pentru formarea etajului, se scurtează la
2-3 muguri. Scurtarea puternică la 2-3 muguri se aplică şi în cazurile când în zona de proiectare a coroanei
sunt numai una sau două ramuri. După astfel de scurtări puternice a ramurilor slabe amplasate în zona
de proiectare a coroanei, săgeata se taie la 80-90 cm de la suprafaţa solului. În continuare, formarea co-
roanei la astfel de pomi este identică ca și la cei plantați fără ramificări în zona proiectării coroanei (vergi).
În cazul, când pentru plantare se folosesc pomi de un an cu ramuri anticipate în zona cronării bine
dezvoltate, sau pomi de 2 ani cu ramificări laterale, în zona de formare a coroanei se aleg 4 ramuri
pentru șarpantele etajului și una pentru prelungirea axului central. Ramurile alese pentru şarpante
scurte trebuie să aibă unghi de inserţie mare, să fie distanţate la 10-12 cm între ele şi amplasate uniform
în jurul axului central. Dacă una din ramurile alese pentru şarpante are lungimea mai mică de 45-50
cm scurtarea se efectuează la nivelul vârfului celei mai slab dezvoltate ramuri. În cazul, când lungimea
ramificărilor este mai mare de circa 50 cm, ele se scurtează la 1/4-1/3 din lungimea lor cu respectarea
subordonării. Ramurile scurte, cu poziţia orizontală, amplasate mai sus de ultima ramură din etaj rămân
intacte. Săgeata se scurtează la 20-30 cm mai sus de planul subordonării vârfurilor şarpantelor. Se
suprimă ramurile de pe trunchi şi cele ce nu sunt favorabile pentru formarea bazei coroanei.
Fig. 82. Pom de măr cu ramuri anticipate în zona cronării în anul întâi după plantare, soiul Gala Must, por-
taltoiul M 9: stânga – până la tăiere; dreapta – după tăiere.
Indiferent de tipul materialului săditor, folosit la înfiinţarea livezii tendinţa principală a conducerii
pomilor în primul an după plantare constă în formarea mai sus de trunchi a etajului rărit din 3-4 ramuri
conform prevederilor structurării bazitonice a coroanei de tip fus zvelt ameliorat.
La pomii plantaţi în formă de „vergi” la începutul vegetaţiei, imediat după dezmugurire, se degajează
trunchiul prin suprimarea mugurilor până la înălţimea de 50 cm de la nivelul solului. Când au lungimea
de 20-25 cm, lăstarul concurent împreună cu cel de prelungire al axului se taie prin transfer la un lăstar
amplasat inferior ce tinde spre verticală. Mai jos se aleg 4 lăstari cu unghiuri largi de inserție și 90° de
97
divergență distanțați la 8-10 cm unul de altul ca viitoarele șarpante din etajul bazal al coroanei. Ceilalți
lăstari inutili pentru formarea coroanei se suprimă. Urmează echilibrarea vigorii de creștere a viitoarelor
șarpante prin scurtarea vârfului celor mai lungi la nivelul vârfurilor celor mai scurte.
În anul al doilea. Primăvara, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie, se corectează omiterile de la
operațiile în verde, sau dacă acestea nu s-au efectuat. Se elimină ramura de prelungire a axului central
înlocuind-o cu o ramură laterală ce tinde spre verticală. Se echilibrează între ele ramurile alese pentru
formarea etajului prin scurtarea celor mai viguroase la nivelul ramurii mai slab dezvoltate, însă să nu aibă
lungime mai mare de 40-45 cm. La soiurile cu capacitate de lăstărire mică axul central se subordonează
prin scurtarea săgeţii la 1/3 din lungimea sa, ori la 20-25 cm mai sus de planul de tăiere a şarpantelor.
La soiurile cu capacitatea de lăstărire mijlocie şi înaltă axul central cu creşterea moderată (50-60 cm), nu
se scurtează. Ramurile cu creştere verticală se suprimă când există suficiente ramuri laterale cu poziţie
favorabilă. Unele din ele se orizontalizează forţat în spaţiul liber al coroanei, transformându-le în ramuri
de semischelet, iar altele se scurtează la 2-3 muguri, începând prin aceasta încadrarea în ciclul de 3-4 ani
al renovării ramurilor de semischelet.
Pe parcursul vegetației, când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm, lăstarul de prelungire al axului
se suprimă prin transfer la un nou lăstar de prelungire cu creștere spre verticală. Concurenții ramurilor
de schelet de la baza coroanei se elimină prin tăieri de transfer la un lăstar lateral cu poziția necesară.
Se plivesc lăstarii verticali de pe latura superioară a șarpantelor și cei lacomi de pe ax. Dacă unii lăstari
din partea superioară a coroanei tind să crească viguros ei se înclină orizontal și se fixează pe spalier pe
direcția rândului ca viitoare șarpante provizorii.
În anul al treilea. Primăvara, până la pornirea pomilor în vegetaţie la soiurile acrotone, cu tendinţă
de dominare a proceselor de creştere în partea superioară a coroanei, axul central se substituie prin
transfer ca şi în anul precedent, iar pentru soiurile, unde axul este echilibrat cu vigoarea de creştere a
pomului, se suprimă numai ramurile concurente crescute sub unghiuri mici. Prelungirea axului central se
scurtează ca şi în anul precedent în funcţie de capacitatea de lăstărire a soiului, pentru o garnisire mai ra-
ţională. Ramurile laterale puternice a căror diametru la bază atinge 2/3 din diametrul axului în punctul de
inserţie, indiferent de spaţiul ocupat, se suprimă la inel. În caz contrar acestea dezechilibrează puternic
dezvoltarea normală a coroanei. Se corectează unghiul de înclinare al şarpantelor şi ramurilor de semis-
chelet prin transfer la ramificaţii laterale cu poziţia necesară. Se elimină ramurile verticale, hulpave de pe
laturile superioare ale șarpantelor și ramurilor semischelet.
Ramurile anuale de pe ax şi şarpante, care au unghi mai mare de 60° rămân intacte. Unele din ele
cu creştere viguroasă spre verticală se orizontalizează forțat în spaţiu liber, transferându-le în ramuri de
semischelet. O parte din ramuri cu poziţia favorabilă se scurtează la 2-3 muguri pentru a fi încadrate ulterior în
ciclul de 3-4 ani al renovării ramurilor de semischelet, iar cele care supraîndesesc coroana se suprimă la inel.
Operaţiile în verde de formare a coroanei se efectuează în aceeaşi termeni şi după aceleași principii
ca şi în anul precedent. În anul trei după plantarea în livadă pomii intră pe rod economic, care atenuează
intensitatea creşterii lăstarilor.
În anul al patrulea. Primăvara devreme axul se transferă la o ramificare cu creştere spre verticală,
care la necesitate se scurtează la 40-50 cm, pentru a se garnisi favorabil.
Se corectează unghiul larg de înclinare al şarpantelor prin tăieri de transfer la ramificări laterale cu
poziţia necesară. Pe şarpante se suprimă ramurile viguroase, în special, cele cu creştere verticală, iar cele
de garnisire, la necesitate, prin tăieri se transferă către orizontală.
Ramurile de semischelet de pe ax cu tendinţă spre verticală se orizontalizează prin tăieri la ramificări
laterale exterioare.
În partea superioară a axului se aleg noi ramuri de semischelet, inclusiv prin orizontalizare forţată şi
fixare în spaţiul liber a celor cu creştere spre verticală, iar cele, care supraîndesesc coroana se taie la 2-3
muguri sau se suprimă la inel.
98
Pe parcursul vegetaţiei, lucrările de formare a coroanei se efectuează similar cu anul precedent.

Șarpantele provizorii prin tăieri de transfer la lăstari exteriori se mențin în poziția aproape de orizontală.
Pe laturile superioare ale lor se suprimă lăstarii verticali viguroși.
În anul al cincilea. Se continuă lucrările de formare a coroanei după aceleași principii ca şi în anul
precedent. Prelungirea axului se transferă la o ramură cu creşterea spre verticală, care fiind bine dezvol-
tată, la soiurile cu ramificare moderată, se scurtează la 40-50 cm. În partea superioară a axului se aleg noi
ramuri de semischelet, inclusiv prin înclinare forţată şi fixare în spaţiul liber a celor verticale. Se suprimă
ramurile şi lăstarii ce cresc vertical intensiv pe ax, şarpante şi ramuri de semischelet, precum şi cele ce
supraîndesesc coroana.
Ramurile de semischelet și șarpantele provizorii, care tind spre verticală se taie prin transfer la o
ramificare laterală exterioară, iar cele crescute prea lungi se scurtează prin lemn de 2-3 ani cu transfer la
o ramificare laterală, care se încadrează în dimensiunile stabilite ale coroanei.
Ramurile semischelet de la baza coroanei, care au fructificat şi au vârsta de 3-4 ani, se reîntineresc
prin scurtare la cep de circa 8-12 cm cu o ramificare slabă, formaţiune de rod sau numai muguri dorminzi.
La necesitate, se efectuează operații în verde după aceleași principii ca și în anii precedenți.
În anul al şaselea. Se finalizează formarea coroanei. Axul la înălţimea circa 2,5-2,8 m de la sol se
transferă la o ramură laterală cu unghi larg de inserţie.
Se corectează unghiurile de înclinare ale ramurilor de semischelet prin tăieri de transfer, iar cele care
au fructificat, se scurtează la cep de înlocuire prin lemn de 3-4 ani.
Şarpantele provizorii din partea inferioară a coroanei cu vârsta mai mare de 5 ani se scurtează la
cep de înlocuire cu lungimea de 8-12 cm pentru a fi transformate în ramuri de semischelet, iar cele care
supraîndesesc coroana se suprimă la inel.
După încheierea formării coroanei tăierile de întreţinere constau în: menţinerea dimensiunilor sta-
bilite ale coroanei; subordonarea verticală a ramurilor cu respectarea principiului bazitonic al structurii
coroanei; tăieri fitosanitare şi de fructificare, descrise în compartimentul respectiv.
Fig. 83. Pom de măr condus după Fus zvelt ameliorat: stânga – până la tăiere; dreapta – după tăiere.
99
100
Fig. 87. Pomi de măr conduși după forma de coroană Fus zvelt ameliorat după tăiere, soiul Florina.
101
2.1.7. Ax vertical
Axul vertical, numit şi ax structurat bazitonic sau superfus se propune pentru conducerea şi tăierea
pomilor soiurilor cu vigoare mijlocie şi submijlocie (Golden Delicious, Golden Reinders, Čampion, clonele
acestora), care fiind altoite pe portaltoi de vigoare mică (M 9), fructifică abundent (<50%) din muguri
axilari pe ramurile anuale.
Coroana prezintă un ax vertical bine dezvoltat, uniform conizat, slab zigzagat. Mai sus de trunchi (50
cm), în etaj rărit sunt amplasate 4 şarpante cu lungimea de circa 25 cm, care asigură principiul bazitonic
de structurare a coroanei. Pe ax şi pe şarpante sunt dispuse ramuri de garnisire cu vârsta de 1, 2, 3 ani
şi unghiuri largi de înclinare. O parte din ramurile de garnisire sunt solitare, iar altă parte – încadrate în
verigi de rod formate dintr-un cep anual cu 2-3 muguri şi o ramură anuală, care urmează să fructifice, iar
a treia parte – în verigi de rod format dintr-un cep anual de înlocuire, o ramură anuală şi una de doi ani,
care va fructifica. Ramurile, care au fructificat, se renovează respectiv cu ciclul de 2 şi 3 ani, inclusiv şi cele
amplasate solitar.
Înălţimea pomilor este de circa 2,5-2,8 m, diametrul coroanei la bază fiind de 1,0-1,2 m cu diminu-
area către vârf până la 0,7-0,8 m. Distanţele dintre rânduri – 2,8-3,0 m, între pomi în rând – 0,8-1,0 m.
Avantajele faţă de fus zvelt ameliorat constau în: dimensiunile mai mici ale coroanei, care permit
sporirea numărului de pomi până la 3333-4166 pe un hectar şi respectiv, a recoltei de fructe. Reducerea
ponderii ramurilor multianuale în favoarea fructificării pe cele anuale; formarea mai simplă şi valorifica-
rea mai rapidă a spaţiului oferit pomilor în plantaţie.
Principiile de bază ale formării coroanelor, în fond, sunt similare cu fusul zvelt ameliorat. Unele mo-
dificări sunt impuse de: fructificarea abundentă pe ramurile anuale; formarea verigilor de rod cu 2 şi 3 ra-
mificări în ansamblu cu ramuri de semischelet solitare; renovarea ramurilor care au fructificat cu ciclul de
2 şi 3 ani; menţinerea structurii raţionale şi a dimensiunilor coroanei într-un spaţiu mai restrâns (fig. 88).
102
1 2
3 4
5 6
Fig. 88. Schema tăierilor de formarea Axului structurat la pomii de măr în primăvara anilor 1-6.
103
În anul întâi. Pentru plantarea în livadă, de regulă, se folosesc pomi de un an fără ramificări. După
plantare, primăvara devreme aceştia se scurtează la 80 cm de la suprafaţa solului. La umflarea mugurilor
se degajează trunchiul cu înălțimea 50 cm de la sol.
Când lăstarii au lungimea de 20-25 cm şi sau lignificat la bază, fixându-se unghiul de inserţie, se
elimină lăstarul de prelungire al axului împreună cu un lăstar concurent printr-o tăietură de transfer la
un lăstar, orientat spre verticală. Se aleg 4 lăstari cu unghiuri largi de inserţie pentru a forma viitoarele
şarpante scurte. Ceilalţi lăstari se suprimă. În caz de necesitate se echilibrează vigoarea de creştere a vii-
toarelor şarpante prin scurtarea vârfului erbaceu a celor mai viguroase la nivelul vârfului celor mai slabe.
Dacă s-au plantat pomi cu ramificări slabe în zona cronării, acestea se scurtează la 2-3 muguri, iar
axul puțin mai sus decât la pomii plantați în formă de vergi. La operațiile în verde, din lăstarii regenerați
se proiectează baza coroanei ca și la pomii, plantația în formă de vergi.
La pomii, plantați cu ramificări suficient dezvoltate în zona cronării, din acestea se proiectează baza
coroanei ca și la fusul zvelt ameliorat, numai că viitoarele șarpante se scurtează mai puternic – până la
30-35 cm, iar lucrările de formare a coroanei se efectuează similar cu cele din anul ala doilea la pomii
plantați în formă de vergi.
În anul al doilea. Primăvara, până la pornirea în vegetaţie, se corectează greșelile omise în operațiile
în verde, sau dacă acestea nu s-au efectuat. Se scurtează la 30-35 cm ramurile de la baza coroanei, echi-
librându-se în creștere. Se suprimă ramificările, care nu sunt necesare ca viitoare şarpante. La necesitate
se efectuează tăierea de transfer la ramura de prelungire a axului. Dacă ramura de prelungire a axului
este bine dezvoltată ea se scurtează la 45-50 cm mai sus de punctul de inserţie a ultimei şarpante pentru
a stimula ramificarea.
Când lăstarii ating lungimea de circa 20 cm se suprimă lăstarul de prelungire a axului împreună cu un
concurent prin transfer la un lăstar vertical. La circa 25 cm se scurtează şarpantele de la bază prin transfer
la un lăstar exterior cu poziţia aproape de orizontală. Se suprimă lăstarii verticali hulpavi de pe partea
superioară a şarpantelor precum şi cei de pe ax, situaţi în locurile supraîndesite. Unii lăstari viguroși
orientați spre verticală situați pe segmentele degarnisite ale axului sau șarpantelor se înclină în spațiul
liber al coroanei și se fixează în poziția orizontală ca ramuri semischelet în devenire.
În anul al treilea. Se verifică corectitudinea tăierilor de transfer a axului şi şarpantelor. Ramura de
prelungire a axului se scurtează la 50 cm mai sus de ultima ramificare. Pe partea superioară a şarpantelor
se suprimă ramurile verticale hulpave. Pe ax şi pe şarpante 1/3 din ramurile anuale, în special cele cu
orientare spre verticală, se scurtează la cep cu 3-4 muguri pentru a forma ulterior verigi de rod.
În perioada când lăstarii au atins lungimea de 20-25 cm axul, ca şi în anul precedent, se transferă la
un lăstar vertical. Se suprimă lăstarii verticali hulpavi de pe partea superioară a şarpantelor, precum şi
cei prea viguroşi de pe ax. Pe cep se aleg doi lăstari, dintre care unul cu unghi larg de inserţie, necesari
pentru a forma veriga de rod, iar ceilalţi se suprimă.
În anul al patrulea. Se corectează tăierea de transfer a axului la o ramură verticală, care se scurtează
la 50 cm de la locul de inserţie al ultimei ramificări. În partea superioară a axului 1/3 din ramurile anuale
mai viguroase se scurtează la cep cu 3-4 muguri. Mai jos ramurile de doi ani, care au fructificat din plin şi
se epuizează sunt scurtate la cep de înlocuire cu lungimea de 4-5 cm, iar cele cu potenţial vegetal sufici-
ent, neepuizat, rămân intacte pentru a prelungi fructificarea.
Pe verigile de rod ramura superioară se scurtează la cep cu 3-4 muguri, iar cea inferioară rămâne
pentru fructificare. În acelaşi mod se procedează şi cu ramurile de pe şarpante.
Operaţiunile în verde de formare a coroanei se efectuează în acelaşi timp şi după aceleaşi principii
ca şi în anul precedent.
În anul al cincilea. Primăvara, se prelungeşte formarea coroanei după aceleași principii ca şi în anul
precedent, inclusiv scurtarea ramurii de prelungire a axului. În partea superioară a axului 1/3 din ramurile
104
anuale, preponderent cele mai viguroase şi cu unghi mai mic de inserţie, se scurtează la cep cu 3-4 mu-
guri pentru a obţine noi ramuri anuale. Celelalte rămân intacte pentru fructificare.
Mai jos pe ax, din cep se formează noi verigi de rod. Ramurile care au fructificat şi sunt epuizate
se scurtează la cep de înlocuire, iar cele neepuizate rămân pentru a fructifica în continuare. În partea
inferioară a axului ramurile de semischelet solitare, care au fructificat se scurtează la cep de înlocuire cu
lungimea în jurul de 8 cm. Pe verigile de rod, unde ramura care a fructificat este epuizată, se suprimă, iar
din cele de mai sus se formează o ramură anuală pentru fructificare şi un cep cu 3-4 muguri.
Fig. 89. Dezvoltarea pomilor soiului Gala Must conduși după forma de coroană Ax vertical în anul cinci după
plantare, M 9.
Pe verigile de rod mai puternice, unde ramura care a fructificat nu este epuizată, rămâne intactă
pentru a mai fructifica încă odată. Din ramurile anuale de pe cep cea inferioară rămâne intactă pentru
fructificare, iar cea superioară se scurtează la cep cu 3-4 muguri.
Astfel, ramurile de semischelet dezvoltate moderat rămân solitare şi se renovează cu ciclul de 2-3
ani. Din ramurile mai bine dezvoltate se formează verigi de rod dintr-o ramură fructiferă şi un cep de în-
locuire, iar din cele mai puternice – verigă de rod cu o ramură de fructificare de doi ani, una de un an şi
un cep de înlocuire.
În anul al şaselea. Primăvara se încheie formarea coroanei. Axul la înălțimea de 2,5 m de la sol se
transferă la o ramură laterală cu unghi larg de înclinare spre direcția rândului. În partea superioară a
axului se formează noi ramuri solitare şi verigi de rod. În partea mijlocie şi inferioară a axului, precum
şi pe şarpante prin tăieri de producţie coordonate cu potenţialul vegetal, se menţine echilibrul raţional
dintre ramurile de semischelet solitare, verigile de rod cu o ramură fructiferă şi cep de înlocuire, cu două
ramuri de rod şi cep de înlocuire. Renovarea ramurilor solitare care au fructificat, precum şi a celor din
cadrul verigilor de rod se efectuează cu ciclul de doi sau trei ani în funcţie de gradul de epuizare a lor.
105
Concomitent cu tăierea de producţie se efectuează tăieri fitosanitare şi de menţinere a structurii

raţionale a coroanei în dimensiunile proiectate.
Fig. 90. Pomi de măr conduși după forma de coroană Ax vertical: stânga – până la tăiere; dreapta – după
tăiere.
2.1.8. Piramida mixtă cu volum redus

Piramida mixtă sau natural ameliorată cu volum mic se
propune pentru toate soiurile de tip „spur” cu vigoare mică
de creştere a pomilor, coroana compactă, tipul I de fructifica-
re – Starkrimson, Super Chief, Wellspur, Red Chief etc., altoite
pe portaltoi de vigoare mijlocie (MM 106, M 4).
Coroana de acest tip prezintă un ax vertical bine dezvol-
tat cu 3-4 şarpante la bază, amplasate în formă de etaj rărit,
distanţate la 10-12 cm una de alta cu unghi larg de inserţie.
Celelalte 4-5 şarpante sunt amplasate pe ax solitar, uniform
pe spirală la intervale de 25-30 cm. Pe axul central şi şar-
pante sunt dispuse ramurile de garnisire inclus semischelet.
Înălțimea coroanei în funcție de soi este de circa 2,8-3,2 m,
iar diametrul la bază respectiv de 1,8-2,2 m.
Procedeele de formare a coroanei sunt condiţionate de:
capacitatea mică de lăstărire; creştere relativ lentă a lăsta-
rilor cu internoduri scurte; fructificarea pe pinteni, ţepuşe,
burse, vetre de rod foarte apropiate între ele; degarnisirea
mai lentă, faţă de alte soiuri, în partea inferioară a şarpante- Fig. 91. Aspectul pomilor de măr conduși
lor şi ramurilor de garnisire (semischelet); tendinţa pronunţa- după forma de coroană Piramida
tă către alternanţa de rodire (fig. 92). mixtă cu volum redus.
106
1 2
3 4
5 6
Fig. 92. Schema tăierilor de formare a Piramidei mixte cu gabarite mici la pomii de măr în primăvara
anilor 1-6.
107
În anul întâi. Primăvara, înainte de declanşarea vegetaţiei, pomii plantaţi fără ramificări în zona pro-
iectării coroanei se scurtează la 75-80 cm de la nivelul solului.
După dezmugurire, se suprimă toți mugurii în zona trunchiului pe înălțimea de circa 50 cm.
Când lăstarii ating 15 cm în lungime, în zona de formare a bazei coroanei se aleg 3-4 viitoare şarpante
şi lăstarul de prelungire a axului. Lăstarii, aleşi pentru formarea şarpantelor trebuie să aibă unghiuri largi
de inserţie şi nu mai mici de 90° – de divergenţă, distanţe de 10-12 cm între ele. Ceilalţi lăstari se suprimă
la inel.
În cazul în care pomii plantați au ramificări slabe în zona cronării aceștia se scurtează la 2-3 muguri
pentru a regenera lăstari, din care la operațiile în verde se proiectează baza coroanei din 3 lăstari și lăs-
tarul de prelungire al axului. Dacă pomii plantați au în zona cronării ramificări suficient dezvoltate, din
acestea se proiectează 3-4 șarpante, care se scurtează la 1/3 din lungimea lor. Ramura de prelungire a
axului se scurtează cu 25-30 cm mai sus de nivelul scurtării șarpantelor. Celelalte ramuri inutile pentru
formarea bazei coroanei se suprimă. Ulterior lucrările de formare a coroanei sunt similare cu cele din
anul doi al pomilor plantați fără ramificări (vergi).
În anul al doilea. Primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie, axul împreună cu o ramură concurentă
se scurtează prin transfer la o ramură cu poziția spre verticală. Se definitivează alegerea viitoarelor şar-
pante şi a ramurii de prelungire a axului. Celelalte ramuri se suprimă la inel. Ramurile proiectate pentru
etajul viitoarelor şarpante, se echilibrează în creştere prin scurtarea celor mai viguroase la nivelul vârfului
celei mai slabe. Subordonarea axului central se execută prin scurtarea ramurii de prelungire cu 25-30 cm
mai sus de nivelul tăierii şarpantelor.
În timpul vegetaţiei, pentru intensificarea proceselor necesare de creştere în coroană, când lăstarii
ating 10-15 cm în lungime, se plivesc lăstarii
lacomi, care cresc vertical în interiorul coroanei.
Se suprimă concurenţii lăstarilor de prelungire a
axului şi a şarpantelor prin transfer la o ramificare
externă.
În anul al treilea. Primăvara, până la începu-
tul vegetaţiei, axul central se scurtează prin trans-
fer la o ramură concurentă cu poziția verticală.
Mai jos se suprimă o ramură concurentă orientată
spre verticală. Pe axul central la 30-35 cm mai sus
de ultima şarpantă din etaj, se proiectează prima
şarpantă solitară dintr-o ramură bine dezvoltată cu
unghi larg de inserţie, direcţionată către spaţiul li-
ber de deasupra a două şarpante ale etajului de la
bază. Dacă lungimea ei este mai mare de 50 cm, ea
se scurtează slab. Ramura de prelungire a axului se
scurtează la 35-40 cm mai sus de la baza şarpantei
solitare pentru a proiecta următoarea şarpantă. Se
corectează unghiurile de ramificare ale şarpante-
lor prin tăieri de transfer la o ramură exterioară,
înclinată sub un unghi de 50-55°. În cazul, când ra-
mura de prelungire a şarpantei depăşeşte 50 cm
ea se scurtează slab. Pe ax şi latura superioară a
şarpantelor se suprimă numai ramurile lacome cu
creştere verticală. Fig. 93. Pomi de măr conduși după forma de coroană
Operaţiile în verde se efectuează când lăstarii Piramida mixtă cu volum redus după tăiere,
au lungimea de 10-15 cm. Pe ax se proiectează a portaltoi M 26.
108
doua şarpantă solitară dintr-un lăstar bine dezvoltat cu unghi larg de inserţie, situat la 25-30 cm mai sus
de prima şarpantă solitară, orientat în direcţia opusă acesteia. Pentru a favoriza creşterea acestei şar-
pante în apropierea punctului de inserţie al ei se plivesc 2-3 lăstari. Concurenții axului se suprimă prin
transfer la un lăstar subterminal cu poziția spre verticală. Tot prin transfer la un lăstar exterior cu poziția
potrivită se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor. Pe ax și pe șarpante se plivesc lăstarii la-
comi, verticali.
În anul al patrulea. Primăvara și în perioada de vegetație continuă lucrările de formare a coroa-
nei după aceleași principii ca și în anul precedent. În partea superioară a axului se proiectează încă 2
șarpante solitare cu unghiuri de divergență 90° față de cele inferioare. Ramurile anuale, proiectate pen-
tru șarpantele solitare se scurtează slab, până la 1/4 din lungime, pentru a stimula ramificarea. La nece-
sitate, se suprimă ramurile concurente a axului. Ramura de prelungire a axului se scurtează cu 25 cm mai
sus de nivelul scurtării ultimei șarpante solitare.
La șarpantele din zona mijlocie și inferioară a coroanei se corectează unghiurile de înclinare prin
transfer la o ramificare exterioară cu poziția necesară, care se scurtează slab pentru stimularea ramifică-
rii. Se elimină concurenții ramurii de prelungire și alte ramuri, care cresc vertical în interiorul coroanei.
Pe ax, șarpante și subșarpante evoluează formarea ramurilor de garnisire, preponderent scurte de rod.
Operațiile în verde de formare a coroanei se efectuează în același termen și după aceleași principii
ca și în anul precedent.
În anul al cincilea. La tăierea din perioada de repaus vegetal axul central, fiind moderat dezvoltat nu
se scurtează. În partea superioară a coroanei se proiectează două șarpante solitare după aceleași principii
ca și cele precedente, dar nu se scurtează. La șarpantele din zona mijlocie a coroanei se corectează
unghiurile de înclinare prin tăieri de transfer la o ramificare exterioară cu poziția necesară. Pe ax și
laturile superioare ale șarpantelor se elimină lăstarii hulpavi, care cresc vertical în interiorul coroanei.
În anul al şaselea. Primăvara, axul la înălţimea de 2,8-3,0 m de la nivelul solului se transferă la o
ramură laterală cu unghi mare de inserţie, situată la 45-50 cm mai sus de locul inserţiei ultimei şarpan-
te solitare. Ulterior, înălţimea proiectată a pomilor, se menţine prin suprimarea în partea superioară a
lăstarilor şi ramurilor verticale lacome, precum şi prin tăieri repetate de transfer la o ramificare cu unghi
mare. Celelalte lucrări de formare şi menţinere a coroanei în parametrii proiectaţi sunt similare cu cele
din anul precedent.
După anul şase devin masive tăierile de producţie în conformitate cu particularităţile biologice ale
soiurilor.
Datorită ramificării reduse şi tipului „spur” de fructificare al pomilor în tăierile de producţie predo-
mină scurtarea periodică de transfer a şarpantelor și subșarpantelor prin lemn de 3-5 ani, eşalonată ra-
ţional pe ani, pentru a nu admite scăderea esenţială a recoltei de fructe. Aceasta contribuie la obţinerea
ramificărilor noi cu potenţial de productivitate în creştere pe parcursul a 4-5 ani.
Ramurile semischelet prezente supraîncărcate cu formaţiuni de rod se scurtează pentru a norma
încărcătura cu muguri floriferi adecvată stării de dezvoltare a lor, iar cele epuizate se scurtează la cep de
înlocuire cu lungimea de circa 2-3 cm.
Pe ax şi în partea inferioară a şarpantelor se renovează vetrele de rod care au fructificat 5-6 ani, prin
tăieri de transfer la o ramificare laterală inferioară.
Concomitent cu tăierea de producţie se aplică tăieri fitosanitare, de menţinere a structurii şi dimen-
siunilor proiectate ale coroanei.
109
2.1.9. Sisteme de perspectivă pentru conducerea și tăierea pomilor de măr

2.1.9.1. Ypsilon
Se recomandă pentru soiurile de măr cu tipul III şi IV de fructificare, pomi de vigoare submijlocie (Re-
dfree, Jonafree, etc.) altoiţi pe portaltoi de vigoare mijlocie (MM 106) plantaţi în livadă de tip intensiv, des-
tinată producerii fructelor pentru prelucrare industrială. Distanţe între rânduri 5 m, iar în rând 1,5-2,0 m.
Pomii, conduşi în acest sistem au trunchi înalt de circa 60 cm, favorabil pentru recoltarea fructelor
cu maşina prin scuturare. Mai sus de trunchi pe un ax foarte scurt la distanţa 15-20 cm sunt amplasate 2
şarpante diametral opuse dirijate perpendicular direcţiei rândului. Direcţia medie de înclinare a şarpan-
telor 37-400 faţă de verticală. În partea inferioară şarpantele au unghi de inserţie mai mare de 450 pentru
consolidare mai trainică cu axul, descrescând către partea superioară până la 30-350. Aceasta contribuie
la diminuarea arcuirii, cauzate de greutatea fructelor. Axul central se suprimă deasupra ultimei şarpante
în primăvara anului 3 sau 4, când s-au stabilizat unghiul de inserţie şi direcţia necesară de înclinare a
şarpantelor.
La 25-30 cm de la baza şarpantelor bilateral-altern-exterior sunt inserate cu intervale 20-25 cm 2-3
subşarpante cu lungimea de 40-50 cm. Pe subşarpante şi şarpante bilateral-altern-exterior cu interva-
le de circa 20 cm sunt inserate ramuri semischelet. Lungimea subşarpantelor şi ramurilor semischelet
descreşte în succesiune de la bază către vârful şarpantelor. Prin aceasta fiecare şarpantă obține aspect
asemănător cu fusul zvelt, care ulterior se menţine prin tăieri anuale, inclusiv de fructificare.
Pomii conduşi în acest sistem, fiind plantaţi la distanţe 5 m între rânduri şi 1,5-2 m pe rând, în funcţie
de vigoarea de creştere, formează un coronament continuu în direcţia rândului, amplasat în 2 planuri
oblice în formă de „V” cu înălţimea 2,5-2,7 m şi diametrul perpendicular direcţiei rândului până la 2,2 m
în partea inferioară cu creştere treptată către partea superioară până la 2,8-3,0 m. parametrii indicați ai
coronamentului rândurilor contribuie la sporirea valorificării suprafeței plantației sub proiecția coroane-
lor cu circa 40% iar al volumului productiv – până la 60% față de pomii conduși în formă de palmetă liber
aplatizată. Aceștia contribuie și la sporirea semnificativă a productivității. Dar, are restanță la colorarea in-
tensivă a merelor, indicator care nu este de prima valoare pentru merele destinate procesării industriale.
Procesul formării coroanei durează 5-6 ani. Este axat pe principiile și normativele generale ale con-
ducerii și tăierii pomilor, aplicate în conformitate cu particularitățile bioconstructive ale coroanei de tip
Ypsilon, creșterii și fructificării pomilor soiurilor utilizate (fig. 94).
110
1 2
3 4
5 6
Fig. 94. Schema tăierilor de formare a coroanei de tip Ypsilon la pomii de măr în primăvara anilor 1-6.
111
În anul întâi. Pentru plantare se utilizează preponderent pomi de un an fără ramificări (vergi), care
după plantare, primăvara se scurtează la 80 cm de la nivelul solului.
La pomii plantați în formă de vergi după umflarea mugurilor se degajează trunchiul cu înălțimea de
60 cm de la suprafața solului. Când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm, se aleg doi lăstari diametral opuși
spre intervalele dintre rânduri cu unghiuri largi de inserție la interval de 15-20 cm și lăstarul de prelungire
al axului. Ceilalți lăstari, inutili pentru formarea coroanei se suprimă. Urmează echilibrarea în vigoarea de
creștere a viitoarelor șarpante prin scurtarea celei mai lungi la nivelul vârfului celei mai scurte.
Pentru formarea coroanei Ypsilon la plantare pot fi utilizați și pomi cu ramificări slabe în zona cronă-
rii. În acest caz se aleg două ramificări cu direcții diametral opuse spre intervalele dintre rânduri și se scur-
tează la 2 muguri, din care regenerează lăstari utilizați la operațiile în verde pentru proiectarea a două
șarpante similare ca și la pomii plantați în formă de vergi. Este preferabilă plantarea pomilor cu ramificări
suficient dezvoltate în zona cronării. Din acestea se proiectează două șarpante de la baza coroanei diame-
tral opuse spre intervalele dintre rânduri cu unghiuri largi de inserție, distanțate la 15-20 cm una de alta.
Viitoarele șarpante se scurtează la circa 1/3 din lungimea lor. Axul se scurtează cu circa 25 am mai sus
de nivelul scurtării șarpantelor. Celelalte ramificări se suprimă. Ulterior formarea coroanei se efectuează
după aceleași principii ca și în anul doi a pomilor plantați fără ramificări (vergi).
În anul al doilea. Primăvara se consolidează șarpantele de la baza coroanei, care se scurtează la
1/4-1/3 din lungimea lor și concomitent prin scurtarea aplicată se echilibrează vigoarea în creștere. Se
elimină ramura de prelungire a axului împreună cu un concurent prin transfer la o ramură laterală mai
slabă cu poziția spre verticală. Aceasta nu se scurtează pe a nu activa semnificativ ramificarea și procesele
de creștere. Ramurile inutile pentru formarea bazei coroanei se suprimă.
Când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm pe șarpante se aleg trei lăstari cu poziția bilateral-alter-
netiv-exterioară cu intervale de 20-25 cm și unghiuri largi de inserție – viitoarele subșarpante. Se corec-
tează unghiul de înclinare al șarpantelor prin tăieri de transfer la un lăstar exterior cu poziția necesară.
Pe laturile superioare ale șarpantelor și pe ax se elimină lăstarii hulpavi cu poziție verticală. Axul rămâne
intact pentru a diminua tendința creșterii șarpantelor spre verticală. Ulterior se echilibrează vigoarea de
creștere a șarpantelor prin scurtarea celei mai viguroase.
În anul al treilea. Primăvara, se suprimă axul central deasupra ultimei șarpante. Pe fiecare șarpantă
se definitivează câte trei subșarpante, situate bilateral-alternativ-exterior la intervale de 20-25 cm.
Subșarpantele se scurtează la circa 1/4-1/3 din lungimea lor, dar nu mai scurt de 45-50 cm și concomitent
se subordonează bazitonic în lungime pe direcția axului șarpantei. Se corectează unghiurile de înclina-
re ale șarpantelor prin transfer la o ramificare laterală cu poziția necesară. Ramurile de prelungire ale
șarpantelor se scurtează la circa 50 cm pentru a stimula ramificarea. Celelalte ramuri, relativ viguroase
inutile pentru formarea bazei coroanei se suprimă.
Operațiile în verde se efectuează în același termen și după aceleași principii ca și în anul precedent.
Se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor și subșarpantelor prin transfer la un lăstar cu poziția
necesară și se elimină lăstarii verticali de laturile superioare ale acestora. În partea superioară ale șarpantelor
se aleg doi-trei lăstari situați bilateral-altern-exterior cu unghiuri largi de inserție și intervale de 20 cm pen-
tru viitoarele ramuri semischelet. Lăstarii viguroși inutili pentru formarea coroanei se suprimă.
În anul al patrulea. Primăvara se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor și subșarpantelor
prin tăieri de transfer la ramificări exterioare cu poziția necesară. se suprimă ramurile viguroase, verticale
de pe laturile superioare ale șarpantelor și subșarpantelor. Ramurile de prelungire ale șarpantelor se
scurtează la circa 50 cm pentru a stimula ramificarea. Ramurile semischelet din partea superioară a
șarpantelor și de pe subșarpante, care au poziția spre orizontală, de regulă, nu se scurtează pentru a
stimula formarea mugurilor floriferi.
Operațiile în verde se efectuează, când lungimea lăstarului atinge 20-25 cm, după aceleași principii
ca și în anul precedent și includ: suprimarea lăstarilor verticali de pe laturile superioare ale șarpantelor,
112
subșarpantelor și în alte locuri; corectarea unghiurilor de înclinare ale șarpantelor, subșarpantelor și ra-
murilor semischelet; proiectarea noilor ramuri semishelet în partea superioară a șarpantelor; rărirea
lăstarilor în locuri supraîndesite etc.
În anul al cincilea. Primăvara se corectează unghiurile de înclinarea ale șarpantelor, subșarpantelor și
ramurilor de semishelet, care tind spre verticală, prin tăieri de transfer la o ramificare cu poziția necesară.
În partea superioară a șarpantelor se proiectează noi ramuri semischelet după principiile indicate anteri-
or. Ramurile de prelungire ale șarpantelor, subșarpantelor și ale celor semischelet nu se scurtează, pentru
ale atenua creșterea și stimula ramificarea. Pe subșarpantele de la baza coroanei câte o ramură semische-
let care a fructificat se scurtează la cep de înlocuire cu lungimea de 8-10 cm. Ramurile semischelet prea
alungite se scurtează prin normarea încărcăturii cu muguri floriferi adecvate potențialului de producti-
vitate. Se suprimă ramurile hulpave verticale de pe laturile superioare ale șarpantelor, subșarpantelor și
din alte locuri supraîndesite.
La necesitate se efectuează operațiile în verde după aceleași principii ca și în anii precedenți.
În anul al șaselea. Se încheie formarea coroanei. Ramurile de prelungire ale șarpantelor la înălțimea
de circa 2,5-2,7 m de la suprafața solului se scurtează prin transfer la o ramură exterioară cu unghi mare
de înclinare. Se suprimă o ramură subterminală interioară cu poziția spre verticală. Se prelungesc lucră-
rile de structurare interioară a coroanei după aceleași principii ca și în anii precedenți, de menținere a
coroanei în parametrii proiectați și starea fitosanitară favorabilă.
În partea inferioară și mijlocie a coroanei se începe masiv tăierea de fructificare axată pe reîntinerirea
ramurilor semischelet cu ciclul de 3-4 ani. Normarea încărcăturii ramurilor cu muguri floriferi adecvată
potențialului de productivitate se efectuează în conformitate cu particularitățile de creștere și fructificare
a soiurilor utilizate, luându-se în considerație starea fiziologică a pomilor.
2.1.9.2. Dublu Ypsilon
Este recomandat pentru soiurile de măr cu tipul III şi IV de fructificare. Pomii de vigoare mijlocie şi
mare (Slava Peremojţam, Kalvil de Zăpadă, Florina, Sir Prise, etc.), altoiţi pe portaltoi de vigoare mijlocie
(MM 106), plantaţi în livezi de tip intensiv cu producţia de fructe destinată prelucrării industriale. Distan-
ţele dintre rânduri 5 m, iar dintre pomi în rând 2,5-3 m, în funcţie de vigoarea pomilor.
Macrostructura pomului, condus în acest sistem, o constituie trunchiul cu înălţimea de 60 cm şi
axul central scurt pe care la distanţe de 10-12 cm sunt inserate 4 şarpante, orientate opus câte 2, spre
intervalele dintre rânduri. Direcţia medie de înclinare a şarpantelor faţă de verticală 35-37°, iar unghiul
de divergenţă în partea intervalelor dintre rânduri 30-60°, în funcţie de vigoarea de creştere a pomilor şi
distanţele dintre ei pe direcţia rândului, coordonate cu încadrarea în grosimea medie a coronamentului
continuu de 3 m (fig. 95).
113
1 2
3 4
5 6
Fig. 95. Schema tăierilor de formare a coroanei Dublu Ypsilon la pomii de măr în primăvara anilor 1-6
Către perioada de plină fructificare pomii conduşi în sistemul dublu Ypsilon, formează pe direcţia
rândurilor un coronament continuu, amplasat în 2 planuri oblice în formă de „V” cu înălţimea 2,5-3 m şi
diametrul perpendicular direcţiei rândului de 2,2 m în partea inferioară cu creştere treptată către partea
superioară până la 3,0-3,5 m.
Suprimarea axului central deasupra ultimei şarpante, structurarea şarpantelor cu subşarpante şi ra-
muri semischelet, precum şi menţinerea structurii proiectate, inclusiv a tăierii de fructificare, se efectu-
ează după aceleaşi principii ca şi la sistemul Ypsilon cu 2 şarpante, ţinându-se cont de particularităţile
bioconstructive ale coroanei, creșterii și fructificării soiurilor utilizate.
114
În anul întâi. Pomii plantați fără ramificări, primăvara se scurtează la 80 cm de la nivelul solului. După
umflarea mugurilor se degajează trunchiul cu înălțimea de 60 cm de la suprafața solului. Când lăstarii
ating lungimea de 20-25 cm, în zona cronării se alege lăstarul de prelungire al axului și 4 lăstari pentru
viitoarele șarpante. Acestea trebuie să fie câte doi orientați diametral opus spre intervalele dintre rânduri
sub unghiuri de 30° de la direcția rândului la soiurile cu pomii de vigoare mijlocie până la 60° pentru so-
iurile cu pomii de vigoare foarte mare. Ceilalți lăstari inutili pentru formarea bazei coroanei se suprimă.
În cazul când pentru plantare se utilizează pomi de un an cu una sau mai multe ramificări slabe,
acestea se scurtează la 2 muguri iar axul puțin mai sus de 80 cm. Din lăstarii crescuți până la operațiile
în verde se proiectează viitoarele șarpante și lăstarul de prelungire al axului după aceleași principii ca și
la pomii plantați fără ramificări.
Dacă, pentru plantare se utilizează pomi cu ramificări în zona cronării suficient dezvoltate, în spe-
cial pomi de 2 ani, acestea în funcție de numărul și poziția lor se folosesc pentru proiectarea primelor
2 șarpante sau chiar a 4 șarpante. În primul caz, la plantarea pomilor, cele 2 șarpante diametral opuse
și cu unghiuri largi de inserție se orientează sub unghiuri de 30-60° de la direcția rândului, în funcție de
vigoarea de creștere a pomilor soiurilor utilizate. Primăvara, una-două ramuri situate în apropiere, mai
sus se suprimă. Ramurile, proiectate ca viitoarele șarpante se scurtează la 1/4-1/3 din lungimea lor, echi-
librându-se în vigoarea de creștere. Axul se scurtează cu 25 cm mai sus decât nivelul scurtării șarpantelor.
Următoarele două șarpante se proiectează la operațiile în verde sau în primăvara anului următor după
aceleași principii, dar cu unghiuri de abatere de la direcția rândului în partea opusă celor inferioare.
La pomii, în special cu vârsta de doi ani, care au multiple ramificări în zona cronării, suficient dezvoltate,
după plantare se proiectează viitoarele 4 șarpante. Primele 2 ramuri diametral opuse, cu unghiuri largi de
inserție, la plantare se orientează sub unghiuri de 30-60° față de direcția rândului ca și în cazul precedent.
Următoarele 1-2 ramificări se suprimă pentru a asigura distanța necesară dintre șarpante și direcționarea
șarpantelor superioare sub unghiuri de 30-60° față de direcție rândului în partea opusă celor inferioare. Rami-
ficările inutile pentru formarea bazei coroanei se suprimă. Șarpantele se scurtează la 1/4-1/3 din lungimea lor
și se echilibrează în vigoarea de creștere. Axul se scurtează cu 25 cm mai sus de nivelul scurtării șarpantelor. Ul-
terior, lucrările de formare a coroanei sunt similare cu cele din anul doi la pomii plantați fără ramificări (vergi).
În anul al doilea. Primăvara, se corectează omiterile de la operațiile în verde. Axul central împreună cu
un concurent se scurtează prin transfer la o ramificare cu poziția spre verticală, care se scurtează la 1/3-1/4
din lungimea ei. Șarpantele tot se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor, dar nu mai scurt de circa 50 cm.
Concomitent, șarpantele grupate altern se echilibrează în vigoarea de creștere pe orizontală și se subordo-
nează pe verticală cu cele superioare. Ramurile inutile pentru formarea bazei coroanei se elimină.
La operațiile în verde, când lăstarii au atins lungimea de 20-25 cm, se corectează unghiurile de în-
clinare ale șarpantelor și cele de abatere a lor față de direcția rândului prin tăieri de transfer la lăstari cu
poziția necesară. Se suprimă lăstarii verticali, hulpavi de pe laturile superioare ale șarpantelor și din alte
locuri. Lăstarul de prelungire al axului împreună cu un concurent se suprimă la un lăstar lateral, orientat
spre verticală. Din lăstarii situați în partea inferioară a șarpantelor se proiectează câte trei subșarpante
amplasate bilateral-altern-exterior la intervale de 20-25 cm. Lăstarii inutili pentru formarea coroanei se
suprimă. Urmează echilibrarea șarpantelor în vigoarea de creștere și menținerea axului cu ramificări pen-
tru a consolida unghiul necesar de înclinare al șarpantelor.
În anul al treilea. Primăvara, axul central se elimină deasupra ultimei șarpante.
Se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor și a celor de abatere a lor de la cele proiectate
față de direcția rândului, prin transfer la o ramificare necesară. Subșarpantele cu lungimea prelungirii
anuale mai mică de 50 cm nu se scurtează, iar cele mai lungi se scurtează aproximativ la lungimea indi-
cată pentru a stimula ramificarea.
Operațiile în verde se petrec în aceleași termene și după aceleași principii ca și în anul precedent.
Se suprimă lăstarii verticali de pe laturile superioare ale șarpantelor, subșarpantelor și din alte locuri. Se
115
corectează unghiurile de înclinare și divergență față de direcția rândului al șarpantelor și subșarpantelor

prin tăieri de transfer la un lăstar cu poziția necesară. Lăstarul nou de prelungire al șarpantelor trebuie
să aibă unghiuri de înclinare față de verticală cu 2-3° mai mic decât cel precedent, pentru a micșora încli-
narea lentă, consecutivă a unghiului de înclinare a fiecărei șarpante de la bază spre vârf, consolidându-i
rezistența la dezbinare, sau frângerea sub greutatea fructelor. În partea superioară a șarpantelor, din
lăstari situați bilateral-altern-exterior se proiectează trei ramuri semischelet la intervale de 20-25 cm.
În anul al patrulea. Primăvara, se elimină ramurile verticale de pe laturile superioare ale șarpantelor,
subșarpantelor, ramurilor semischelet. Se corectează unghiurile de înclinare ale acestora și de abatere
de la direcția proiectată față de direcția rândului. Ramurile de prelungire ale șarpantelor se scurtează la
1/4-1/3 din lungimea lor, dacă nu mai scurt de 50 cm, pentru a stimula ramificarea. Ramurile de schelet
cu orientare spre orizontală nu se scurtează, sau se scurtează prin transfer, dacă sunt prea lungi.
Operațiile în verde de suprimare a lăstarilor verticali, corectarea unghiurilor de înclinare și divergență
față de direcția rândului ale șarpantelor, subșarpantelor, ramurilor de semischelet și altele se efectuează
după aceleași principii ca și în anii precedenți.
În anul al cincilea. Primăvara și la operațiile în verde se prelungesc lucrările de structurare a coroa-
nei similar cu anii precedenți: se elimină ramificările verticale de pe laturile superioare ale șarpantelor,
subșarpantelor, ramurilor semischelet; se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor și
subșarpantelor; în partea superioară a șarpantelor se formează noi ramuri semischelet; ramurile semis-
chelet supraalungite se scurtează la o ramificare orizontală, care se încadrează în parametrii proiectați
ai coroanei; ramurile anuale de prelungire ale șarpantelor, care au lungimea până la 50 cm se scurtează.
În partea inferioară și mijlocie a coroanei se începe tăierea de reîntinerire a ramurilor semische-
let, care au fructificat, prin lemn de 3-4 ani la cep cu lungimea de 8-12 cm cu o ramificare vegetativă,
formațiune de rod sau numai cu muguri dorminzi.
Se efectuează tăieri de menținere a structurii și parametrilor proiectați ai coroanei, de asigurare a
condițiilor fitosanitare favorabile.
În anul al șaselea. Se încheie formarea coroanei. La înălțimea de 2,5-3,0 m de la suprafața solului
ramurile de prelungire ale șarpantelor se transferă prin tăiere la o ramificare laterală cu unghi larg de
înclinare. Se elimină și câte o ramură subterminală interioară cu poziția spre verticală. Se prelungesc lu-
crările de structurare a coroanei după principiile din anii anteriori, tăierile de menținere a dimensiunilor
proiectate și a condițiilor fitosanitare favorabile.
Tăierile principale devin cele de fructificare, axate pe reîntinerirea succesivă a ramurilor semischelet,
care au fructificat, scurtându-le prin lemn de 3-4 ani la cep de înlocuire cu lungimea de 8-12 cm în partea
inferioară a coroanei cu diminuare treptată spre cea superioară până la 3-4 cm. Concomitent cu mugurii
floriferi a ramurilor de rod și integral al pomilor în conformitate cu particularitățile fructificării soiurilor
utilizate, starea pomilor, tehnologia aplicată.
2.1.9.3. Tufa ameliorată
Este propusă pentru soiurile de măr cu tipul III de fructificare, altoiţi pe portaltoi de vigoare mică (M
9, M 26) precum şi pentru soiurile de tip „spur” altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie (MM 106, M 4).
Distanţa dintre rânduri 2,5-3,0 m, iar dintre pomi în rând 1 m. Potenţial înalt de productivitate (Cimpoieş,
Gh., 2002, 2012).
Pomii au un trunchi scurt (10-15 cm). Mai sus de acesta sunt amplasate 4 şarpante cu unghi larg
de inserţie, dar dirijate către verticală sub unghi de circa 450 sau mai mic în funcţie de compacticitatea
coroanei soiului utilizat. Unghiul de divergenţă al şarpantelor este de 900 cu amplasarea celor două su-
perioare pe direcţia rândului. Pe şarpante sunt amplasate uniform ramurile semischelet, orientate spre
exterior cu respectarea principiului bazitonic în cadrul fiecărei şarpante. Înălţimea pomilor 1,7-1,8, iar
diametrul coroanei 1,2-1,5 m.
116
Procesul formării coroanei este axat pe principiile generale în acest domeniu, particularitățile agrobio-
logice ale asociațiilor soi/portaltoi utilizate și elementele bioconstructive indicate, durează 5-6 ani (fig. 96).
1 2
3 4
6 5
Fig. 96. Schema formării coroanei Tufa ameliorată la pomii de măr în anii 1-6 de la plantarea pomilor.
117
În anul întâi. Pentru plantare se folosesc pomi de un an fără ramificări (vergi). După plantare, primă-
vara pomii se scurtează la 25-30 cm de la suprafața solului (fig. 96).
Când lăstarii ating lungimea de circa 20 cm se alege cel de prelungire al axului și 4 lăstari laterali cu
unghiuri largi de inserție și 90° de divergență ca viitoarele șarpante, dintre care cele 2 superioare trebuie
să fie orientate pe direcția rândului. Ceilalți lăstari se suprimă. La lăstarul de prelungire al axului se scur-
tează vârful erbaceu cu 2-3 frunzulițe (se ciupește) pentru a atenua creșterea.
După ce lăstarii au atins lungimea de 35-40 cm la cei proiectați pentru șarpante se scurtează vâr-
ful erbaceu cu 2-3 frunzulițe, pentru a stimula emiterea lăstarilor anticipați, care contribuie ulterior la
urgentarea formării coroanei. Concomitent se efectuează și echilibrarea vigorii de creștere a viitoarelor
șarpante, astfel ca vârfurile scurtate să fie la același nivel. Se elimină vârful erbaceu și la lăstarul de pre-
lungire al axului în scopul atenuării vigorii de creștere.
În anul al doilea. Primăvara devreme axul se scurtează deasupra șarpantei superioare. La înălțimea
50 cm de la suprafața solului, se scurtează viitoarele șarpante prin transfer la o ramură anticipată exteri-
oară sau la un mugur exterior. Ramurile, care cresc în interiorul coroanei se suprimă, iar celelalte rămân
intacte pentru garnisire.
Când lăstarii ating lungimea de circa 15 cm se suprimă cei care cresc pe laturile superioare ale
șarpantelor și în locurile supraîndesite.
În anul al treilea. Înainte de pornirea în vegetație, se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor
prin transfer la o ramură exterioară cu poziția necesară. Ramurile de prelungire ale șarpantelor și cele
laterale se scurtează slab numai în cazul când depășesc lungimea de 50-55 cm. Concomitent cu scurtarea
se efectuează echilibrarea șarpantelor în creștere prin scurtarea celor mai viguroase la nivelul vârfului
celor mai puțin viguroase. Se suprimă ramurile concurente, cele care cresc pe laturile superioare ale
șarpantelor și în locurile supraîndesite. După tăiere înălțimea pomilor trebuie să fie aproximativ 1 m.
La operațiile în verde, când lăstarii au lungimea de circa 15 cm, se suprimă concurenții, cei care cresc
pe laturile superioare ale șarpantelor și în locurile supraîndesite.
În anul al patrulea. Primăvara, se corectează unghiurile de înclinare numai la șarpantele superioare, ori-
entate pe direcția rândului pentru ale tempera creșterea și a mări extinderea în rând. La șarpantele orientate
spre intervalele dintre rânduri unghiurile de înclinare nu se lărgesc păstrându-se lățimea proiectată a coroanei.
Ramurile de prelungire ale șarpantelor se scurtează slab, dacă au lungimea mai mare de 50-55 cm. Se elimină
concurenții, ramurile care cresc pe laturile superioare ale șarpantelor și cele din locurile supraîndesite. pe
șarpante se distribuie uniform ramurile de garnisire. Ramurile semischelet, din partea inferioară a șarpantelor,
care tind spre verticală se scurtează prin transfer la o ramificare cu poziția spre orizontală.
La necesitate se efectuează operații în verde după aceleași principii ca și în anii precedenți.
În anul al cincilea. Până la pornirea în vegetație se corectează unghiurile de înclinare numai ale
șarpantelor superioare, orientate spre direcția rândului, prin transfer la o ramificare exterioară cu poziția
necesară. Ramurile de prelungire ale șarpantelor se scurtează la 1/4 din lungimea lor, numai dacă aces-
tea depășesc 50-55 cm. Se elimină concurenții, ramurile cu orientare spre verticală, care cresc pe laturile
superioare ale șarpantelor și altele, care supraîndesesc coroana. Atenție deosebită necesită suprimarea
ramurilor anuale viguroase în partea superioară a coroanei, unde se manifestă intensificarea proceselor
de creștere. Se controlează distribuirea uniformă a ramurilor de garnisire.
În partea inferioară a șarpantelor se începe reîntinerirea ramurilor semischelet, care eu fructificat,
prin tăieri la lemn de 3-4 ani, scurtându-le la cep de înlocuire cu lungimea de 8-10 cm prin transfer la o
ramificare vegetativă, formațiune de rod sau numai cu muguri dorminzi.
În anul al șaselea. Se încheie formarea coroanei. Primăvara devreme se limitează creșterea
șarpantelor la înălțimea de 1,7-1,8 m prin transfer la o ramificare exterioară cu poziția spre orizontală.
Se elimină ramurile viguroase cu poziție spre verticală, care cresc în interiorul coroanei și în alte locuri
supraîndesite.
118
În partea superioară a șarpantelor se formează noi ramuri semischelet, iar cele de mai jos, care tind
spre verticală se transferă la o ramificare orizontală.
La baza coroanei și în zona mijlocie avansează tăierea de fructificare, care se efectuează prin reînti-
nerirea ramurilor semischelet prin lemn de 3-4 ani la cep de înlocuire cu lungimea de 8-10 cm.
Pe fiecare ramură semischelet mixtă din partea inferioară a șarpantelor se reîntinerește la cep câte o
ramificare iar pe cepul celei reîntinerite în anul precedent se lasă o ramură cu poziția aproape de orizon-
tală pentru fructificare și un cep de renovare cu 2-3 muguri. Pe segmentul mijlociu al șarpantelor fiecare
a treia ramură semischelet, care a fructificat se reîntinerește la cep de înlocuire.
Se efectuează tăieri limitative pentru a menține coroana în parametrii și structura proiectată. Atenție
deosebită necesită partea superioară a coroanei, unde, datorită limitării înălțimii, se intensifică procese-
le de creștere. Aici trebuie suprimate ramurile anuale viguroase și efectuate alte tăieri de menținere a
înălțimii coroanei, fără a admite lărgirea ei spre intervalele dintre rânduri.
În anii următori obiectivele principale devin tăierile de fructificare cu menținerea echilibrului fiziologic
favorabil dintre creștere și rodire, care se efectuează în conformitate cu particularitățile biologice ale
soiurilor utilizate, starea pomilor și tehnologia aplicată.
2.1.9.4. Cordonul vertical natural
Se aplică la soiurile de tip columnar (Wijcik, etc.). Baza coroanei o constituie axul vertical bine dez-
voltat, pe care sunt înserate ramuri scurte de rod (pinteni, burse de rod, vetre de rod). Pomii, altoiți pe
MM 106, ating înălțimea de circa 2,0-2,5 m. în principiu coroana pomilor tineri evoluează pe ani în mod
natural fără intervenții naturale (fig. 97).
1. 2. 3. 4. 5. 6.
Fig. 97. Schema evaluării coroanei cordon vertical natural la pomii soiurilor columnare de măr în anii 1-6 de
la plantare.
Se elimină numai unii lăstari sau ramuri pornite în creștere intensivă, pentru a menține coroana de
tip columnar. În perioada de plină fructificare în sectoarele supraîndesite se răresc rațional unele ramifi-
cări. Vetrele de rod în curs de epuizare se întineresc prin lemn de 3-5 ani cu transfer la o ramificare mai
tânără, iar cele epuizate se suprimă de la bază.
2.1.9.5. Coroane artificiale clasice
Se deosebesc prin modificarea radicală a habitusului natural. Sunt aplicate pentru asociațiile soi/
portaltoi de măr cu pomi de vigoare mică, preponderent pentru soiurile de măr cu pomi de vigoare sub-
mijlocie și mijlocie, altoite pe portaltoi de vigoare mică (M 9, etc.).
Datorită formelor cu efect decorativ considerabil, precum și al modului de conducere, coroanele
artificiale clasice în aspect popular sunt numite „coroane artistice palisate”.
119
Diversitatea amplă de coroane artificiale clasice, după caracteristicile geometrice apropiate este di-
vizată în trei grupe principale: colonale sau cordoane; aplatizate sau palmete; voluminoase – piramide;
cupe etc.
În Republica Moldova coroanele artificiale clasice palisate relativ mai simple – cordoane, palmete,
piramide, cupe (fig. 98, 99, 100) se recomandă pe sectoarele de lângă casă, sau asociațiile de pomicultori
amatori, având ca scop, în primul rând, efectul decorativ.
Fig. 98. Cordoane:

1 – vertical;
2 – înclinat; 1. 2. 3. 4. 5.
3 – orizontal;
4 – șerpuit;
5 – vertical dublu în formă de „U”;
6 – înclinat cu două brațe;
7 – orizontal cu două brațe;
8 – orizontal cu trei brațe. 6. 7. 8.
1. 2. 3.
Fig. 99. Palmete:

1 – cu ramuri orizontale;
2 – cu ramuri oblice;
3 – cu ramuri cercuite;
4 – verie cu 4 ramuri;
5 – verie cu 5 ramuri;
6 – verie cu 7 ramuri. 4. 5. 6.
120
1 2 3
Fig. 100. Piramide, cupă, vază:

1 – piramidă cu creștere
liberă;
2 – piramidă aripată;
3 – cupă;
4 – piramidă fusiformă;
5 – piramida candeleabru;
6 – vază. 4 5 6
În cadrul diversității mari ale coroanelor artificiale clasice sunt definitivate anumite principii generale
de conducere și tăiere a pomilor, care se aplică în conformitate cu particularitățile bioconstructive ale
formei respective și ale soiurilor utilizate. În aspect integral acestea constau în următoarele.
Pentru conducerea pomilor cu coroane artificiale clasice se folosesc suporturi în formă de spalier
sau carcase speciale, mai frecvent din metal, identice macrostructurii (scheletului) coroanei proiectate.
Pentru plantare, de regulă, se folosesc pomi de un an, altoiți pe M9. În cazul formării cordonului
oblic sau orizontal cu un braț, pomii se înclină sub unghiul respectiv si se fixează pe suport (fig. 101. 1, 2).
Dacă nu este posibilă înclinarea, pomii se scurtează la înălțimea de 30-40 cm, iar la operațiile în verde se
aleg lăstarii cu poziția necesară, corespunzătoare cordonului orizontal cu un braț, cu două brațe (fig. 101.
3, 4) sau alte forme cu mai multe brațe.
1. 2. 3. 4.
Fig. 101. Procedee tehnice efectuate după plantarea pomilor, primăvara în vederea inițierii formării bazei
coroanei: 1 – pom de 1 an fără ramificări; 2 – înclinarea pomului și fixarea de suport la inițierea
formării cordonului orizontal cu un braț; 3 – pom de un an scurtat la 30-40 cm de la sol; 4 - alegerea
lăstarilor crescuți și fixarea lor de suport pentru inițierea formării bazei cordonului orizontal cu 2
brațe.
121
La formele de coroană cu poziția verticală sau puțin înclinată a șarpantelor, ramurile anuale de pre-
lungire a lor cu lungime mai mare de 50-55 cm se scurtează cu 1/4-1/3 din lungimea lor pentru a stimula
emiterea lăstarilor laterali. În fiecare an scurtarea se efectuează la un mugur din partea opusă celui din
scurtarea precedentă.
Lucrările de dirijare constau legarea periodică a lăstarilor de prelungire a axului și a șarpantelor pe
elementele suportului artificial, asigurându-se direcția necesară. Pe parcursul perioadei de vegetație,
concomitent cu creșterea lăstarilor, legatul de suport se repetă de 3-4 ori. La formele cu șarpante orizon-
tale și la cele care au segmente orizontale ale șarpantelor, legatul lăstarilor de suport se efectuează astfel,
ca segmentul terminal sa aibă poziția ridicată sub unghi de 40-45° pentru ai stimula creșterea în lungime.
3
1
2
c b e
c a 4
a
b
b
Fig. 102. Efectuarea operațiilor în verde.
La operațiile în verde, care încep, când lăstarii au câteva frunze, pe ax și șarpante se suprimă lăsta-
rii cu creștere intensivă spre verticală. Lăstarii de vigoare slabă cu o orientare aproape de orizontală și
suborizontală rămân intacți pentru a evalua în ramuri scurte de garnisire. Lăstarii cu creștere și înclinare
moderată vârful erbaceu cu două-trei frunzulițe, pe parcursul vegetației, se scurtează (ciupește) succesiv
de 3-4 ori, transformându-i prin aceasta în ramuri de garnisire. Prima scurtare (ciupire) se efectuează
deasupra frunzei a treia normal îndeplinite; a doua scurtare se efectuează deasupra frunzei a doua nor-
mal îndeplinite; a treia scurtare succesivă se efectuează deasupra primei normal îndeplinite, în punctul
de inserție al căreia deja s-a format un mugur; a patra scurtare se efectuează în două locuri: în primul loc
se suprimă de la bază lăstarul cu orientare spre verticală, iar în al doilea loc – lăstarul lateral cu poziția
spre orizontală se scurtează deasupra frunzei a doua normal îndeplinite.
Menținerea coroanei în parametri și structura proiectată se efectuează prin transferul ramurilor de
prelungire ale axului și șarpantelor la o ramificare laterală cu poziția aproape de orizontală. Ramificările
de garnisire, care depășesc dimensiunile proiectate, se scurtează prin lemn de 3-4 ani, transferându-le la
o ramificare laterală. Ramurile de garnisire îmbătrânite, în curs de epuizare, se reîntineresc la lemn de 4-5
ani, iar cele epuizate se suprimă la inel (fig. 103).
Fig. 103. Procedee de menținere a parametrilor și structurii proiectate la forma de coroană artificială clasică
Cordon orizontal.
122
Procedeele de menținere a parametrilor și structurii șarpantei indicate pentru cordonul orizontal în

principiu sunt acceptabile și în cadrul șarpantelor altor tipuri de coroane, ținându-se cont de intensifi-
carea proceselor de creștere în funcție de poziția șarpantei, sau al unui segment al ei, față de verticală.
2.2. Părul
2.2.1. Particularitățile creșterii, fructificării, conducerii și tăierii
După caracteristicile de creştere şi fructificare, prin urmare şi de conducere, pomii de păr se asea-
mănă mult cu cei de măr.
Majoritatea soiurilor de păr, înregistrate în Republica Moldova – Untoasa Giffard, Favorita lui Clapp,
Untoasa Hardanpont, Vîstavocinaia, Noiabriscaia, Socrovişce ş.a. au pomi de vigoare mijlocie. Pomii so-
iurilor Williams şi Contesa de Paris sunt de vigoare submijlocie, iar ai soiurilor Untoasa Precoce Morettini
şi Zorica – viguroşi.
Coroanele sunt mai înguste şi mai înalte decât la măr. Pomii soiurilor Untoasa Hardenpont, Cooc
Starching Delicious, Socrovişce au coroana piramidală. Coroana larg piramidală este specifică pentru po-
mii soiurilor Williams, Favorita lui Clapp, Untoasa Giffard, Untoasa Bosc, Vîstavocinaia, Noiabriscaia, iar
cea răsfirată cu ramurile aplecate – pomilor soiului Untoasa Giffard.
Excitabilitatea mugurilor la soiul Untoasa Hardenpont este înaltă, iar la celelalte soiuri – mijlocie sau
submijlocie.
Capacitatea de ramificare la majoritatea soiurilor este mijlocie, iar la soiul Untoasa Bosc şi cele de tip
spur – slabă. Unele soiuri formează lăstari anticipaţi, care pot fi utilizaţi la formarea coroanei.
Regenerarea lăstarilor după tăierea de reîntinerire este relativ înaltă în ansamblu pe specie. La pomii
tineri după tăieri de reducţie, precum şi la cei roditori, după tăieri de reîntinerire, în special a ramurilor
mari, lăstarii, de regulă, sunt mulţi şi au creştere intensă, fiind orientaţi spre verticală.
Axul este puternic şi domină esenţial în creştere ramurile laterale, indiferent de poziţia lor, în special,
la soiurile Untoasa Hardenpont, Untoasa Bosc.
Ramurile de schelet, de regulă, au unghiuri largi de inserţie. La unele soiuri – Untoasa Bosc, Favorita
lui Clapp, Vîstavocinaia etc. – unghiurile de inserţie sunt mari, iar ramurile de schelet sub greutatea fruc-
telor se arcuiesc.
La majoritatea soiurilor fructificarea este de tip standard. La pomii tineri predomină fructificarea pe
ţepuşe, nuieluşe şi pinteni inelaţi. La soiurile Untoasa Bosc, Untoasa Hardenpont şi la cele de tip spur,
chiar şi în primii ani de fructificare, printre formaţiunile de rod predomină pintenii inelaţi. În perioada de
plină fructificare la toate soiurile în structura formaţiunilor de rod predomină pintenii inelaţi şi rămurele-
le scurte cu muguri floriferi. Formaţiunile de rod sunt foarte longevive, dar vârsta cea mai productivă este
până la 3-5 ani, în funcţie de soi.
Particularităţile indicate de creştere şi fructificare ale soiurilor de păr constituie baza conducerii şi
tăierii diferenţiate a pomilor.
Tăierile de formare. Se atrage atenţie la predominarea pronunţată a axului care impune subordo-
narea verticală severă între axul central şi şarpante, precum şi în cadrul fiecărei şarpante. Aceasta se
efectuează prin scurtări considerabile a ramurilor de prelungire, inclusiv şi prin lemn de 2 ani cu transfer
la o ramură nouă de prelungire mai slabă. Nu se admite formarea ramurii următoare de schelet sau se-
mischelet până când nu este bine dezvoltată ramura inferioară.
Se suprimă cât mai devreme lăstarii şi ramurile hulpave verticale, în special, apărute după tăieri de
reducţie, sau se taie cu transfer la ramificare laterală cu poziţia potrivită.
Eliminarea concurenţilor axului şi şarpantelor se efectuează preponderent prin tăieri de transfer la
ramificări laterale pentru a lărgi coroana, a stimula garnisirea pomilor tineri şi intrarea lor pe rod econo-
123
mic. La aceasta contribuie şi utilizarea lăstarilor anticipaţi în formarea coroanei.

Tăierea de fructificare. La soiurile standard are ca bază reîntinerirea ramurilor semischelet cu ciclul
de 3-4 ani prin scurtare la un pinten. În caz când sunt puţine ramuri anuale în coroană unele de 2-3 ani se
scurtează la 1/2-1/3 din lungime pentru a se obţine numărul necesar de ramuri anuale.
Normarea încărcăturii pomilor cu muguri floriferi la soiurile standard se efectuează în fond, prin re-
întinerirea ramurilor semischelet cu ciclul de 3 sau 4 ani. Când pomii sunt supraîncărcaţi cu muguri flori-
feri, o parte din ramurile semischelet se scurtează, normându-le încărcătura în conformitate cu vigoarea
de creştere. La necesitate unele ramuri semischelet, situate în locurile îndesite, se suprimă la inel.
La soiurile cu formaţiuni de rod mai longevive,
reglarea încărcăturii cu muguri floriferi se efectu-
ează, preponderent cu renovarea ramurilor semis-
chelet la lemn de 4-5 ani, inclusiv şi a şarpantelor
la lemn de aceiaşi vârstă. În partea inferioară a
axului şi şarpantelor se reîntineresc vetrele de rod
scurtându-le la o ramificare mai aproape de punc-
tul de inserţie.
În condiţiile ecologice şi de producţie din Re-
publica Moldova pentru soiurile înregistrate sunt
recomandate şi aplicate în practică următoarele
sisteme de conducere şi tăiere a pomilor de păr:
Palmeta etajată cu braţe oblice, Palmeta liber apla-
tizată, Fus zvelt ameliorat, Piramida mixtă inclusiv
cea cu volum mic. De perspectivă, se consideră
Ypsilon şi Dublu Ypsilon (Grosu, I. 2006).
2.2.2 Palmeta etajată cu brațe oblice

Se recomandă pentru soiurile cu pomi vigu-
roşi – Untoasa Precoce Morettini, Zorica etc. şi de
vigoare supramijlocie, altoiţi pe portaltoi viguros
semincer, cultivate în sistem intensiv. Pe terenuri
de clasele foarte favorabilă şi favorabilă (bonitatea
solului 80-100), pomii cresc mai viguros. Fig. 104. Reîntinerirea ramurilor de semischelet la cep
Baza palmetei etajate o constituie axul central de înlocuire.
vertical bine dezvoltat, pe care sunt situate trei etaje de ramuri schelet de ordinul întâi (şarpante), ori-
entate de-a lungul rândului în direcţii opuse cu unghiuri de înclinare 45-55° faţă de axul central. Distanţa
dintre şarpante în cadrul fiecărui etaj 8-12 cm, iar dintre etaje 70-80 cm în funcţie de vigoarea de creştere
a pomilor.
Pe axul central şi şarpante sunt repartizate uniform cu intervale 20-25 cm ramurile semischelet,
orientate preponderent spre intervalele dintre rânduri, având poziţie aproape de orizontală. Ramurile
semischelet se renovează periodic cu ciclul de trei-patru ani.
Înălţimea trunchiului de la sol 50-60 cm, iar a pomilor până la 2,8-3,5 m în funcţie de soi. Lăţimea
coronamentului rândului la bază până la 2,0-2,2 m cu diminuarea treptată către partea superioară până
la 0,8-1,0 m.
Procesul de formare a coroanei se efectuează în conformitate cu vârsta pomilor plantaţi, particulari-
tăţile creşterii şi fructificării soiurilor utilizate (fig. 105).
124
1 2
3 4
5 6
Fig. 105. Schema tăierilor de formare a Palmetei etajate cu braţe oblice la pomii de păr în primăvara
anilor 1-6.
125
În anul întâi. După plantare, primăvara devreme, pomii neramificaţi (vergi) se scurtează la 70-80 cm
de la sol.
În cazul, când pomii au ramificări slabe în zona proiectării coroanei, dintre ele se aleg, de asemenea,
două, orientate în direcţii opuse de-a lungul rândului, şi se scurtează la 3-4 muguri. Celelalte ramificări se
suprimă la inel. Axul central se scurtează la înălţimea 80-90 cm de la suprafaţa solului.
Când în zona de formare a coroanei sunt ramificări bine dezvoltate, dintre ele se aleg viitoarele şarpan-
te ale primului etaj, orientate pe direcţia rândului în părţi opuse cu unghiuri largi de inserţie şi interval de
10-12 cm. Celelalte ramificări se suprimă la inel. Viitoarele şarpante se scurtează la 1/4-1/3 din lungimea lor
astfel ca vârfurile lor să fie la acelaşi nivel. Axul central se scurtează mai puternic decât la măr cu 10-15 cm
mai sus de nivelul vârfurilor ramurilor din primul etaj, sau la nivelul acestora, dacă este prea viguros.
După desfacerea mugurilor se degajează înălţimea trunchiului 50-60 cm de la sol.
Când lăstarii ating 20 cm axul se substituie împreună cu concurenţii prin transfer la un lăstar subter-
minal cu creştere spre verticală, care devine prelungirea axului. Din lăstarii situaţi mai jos se proiectează
viitoarele 2 şarpante ale etajului întâi. Ceilalţi lăstari se suprimă la inel.
Dacă există ramuri în etajul întâi în procesul operaţiilor în verde se elimină lăstarii crescuţi în apro-
pierea bazei şi pe latura superioară a lor. Se corectează unghiul de înclinare al şarpantelor prin tăieri de
transfer la un lăstar exterior şi se echilibrează vigoarea de creştere a lor. Lăstarii concurenţi ai axului cen-
tral se substituie prin transfer la un lăstar subterminal cu creştere spre verticală. După aceleași principii
ca în anul doi la pomi plantați fără ramificări.
În anul al doilea. Primăvara, până la pornirea pomilor în vegetaţie, în apropierea viitoarelor şarpante
din etajul întâi se suprimă la inel toate ramificările. Ramurile – şarpante din primul etaj, fiind bine dezvol-
tate, se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor astfel, ca partea rămasă să aibă circa 50-60 cm în lungime.
Concomitent se echilibrează vigoarea de creştere a şarpantelor, scurtând-o pe cea mai lungă la nivelul
vârfului celei mai scurte.
Pe axul central se elimină concurenţii prin transfer la o ramură subterminală, orientată spre vertica-
lă. Ramura de prelungire a axului central se scurtează cu 10-15 cm mai sus de nivelul vârfurilor ramurilor
din etajul întâi.
La pomii, plantaţi cu ramificaţii în zona proiectării coroanei, în afară de operaţiile indicate mai sus, se
suprimă ramurile verticale de pe latura superioară a şarpantelor şi concurenţii acestora. Concomitent se
corectează unghiurile de înclinare şi se echilibrează vigoarea de creştere a şarpantelor.
Operaţiile în verde de formare a coroanei se efectuează când lăstarii ating lungimea de 20 cm, elimi-
nându-se concurenţii, lăstarii verticali, hulpavi şi cei, care supraîndesesc coroana.
În anul al treilea. Primăvara devreme, se elimină concurenţii axului central prin transfer la o ramură
verticală bine dezvoltată. Dacă ramurile primului etaj sunt bine dezvoltate, ramura de prelungire a axului
se scurtează la 80-100 cm mai sus de baza ramurii superioare din primul etaj, pentru a proiecta etajul doi.
Ramurilor din etajul întâi, prin tăieri de transfer la o ramificare laterală, li se formează unghiul nece-
sar de înclinare. Concomitent se echilibrează vigoarea de creştere a lor, iar pe latura superioară se elimină
ramurile verticale. Unele ramuri verticale, situate pe porţiunea degarnisită, se scurtează la 4-6 muguri
pentru a fi transformate ulterior, prin tăieri de transfer, în ramuri semischelet. Ramurile de prelungire ale
şarpantelor etajului întâi, care depăşesc lungimea de circa 60 cm, se scurtează la 1/4-1/3 din lungimea lor
pentru a fi mai bine garnisite şi a li se atenua creşterea apicală.
Pe şarpantele etajului întâi la intervale de 20-25 cm se proiectează ramuri de garnisire, orientate
preponderent spre intervalele dintre rânduri cu poziţia aproape de orizontală.
În timpul operaţiilor în verde, similar cu cele din anul precedent, se elimină concurenţii axului cen-
tral. Mai jos de lăstarul de prelungire al axului, la distanţa de 70-80 cm de la şarpanta etajului întâi, se aleg
doi lăstari ca viitoarele şarpante ale etajului doi după aceleaşi principii ca şi la etajul întâi.
126
În descendență pe ax lăstarii cu unghiuri largi de inserție și vigoarea de creștere mai atenuată rămân
intacți ca ramificări de garnisire. Se suprimă lăstarii verticali de pe laturile superioare al șarpantelor
din etajul întâi și se corectează, prin tăieri de transfer, unghiul de înclinare al lor. Pe părțile laterale
ale șarpantelor și ramurile semischelet de la baza lor rămân intacți, ca ramificări de garnisire, lăstarii
îndepărtați preponderent spre intervalele dintre rânduri cu creștere moderată și orientare spre orizontală.
În anul al patrulea. După pornirea pomilor în vegetaţie se echilibrează în creştere, iar la necesitatea
de subordonare verticală, se scurtează la 1/3-1/4 ramurile anuale din etajul doi. Pe ax se elimină concu-
renţii, dacă au rămas din vegetaţia precedentă. Ramura de prelungire a axului se scurtează cu 10-20 cm
mai sus de nivelul vârfurilor şarpantelor etajului doi, în funcţie de manifestarea dominanţei apicale. Se
suprimă ramurile dintre şarpantele etajului doi şi din apropierea lor.
Mai jos de etajul doi, pe ax, se aleg 2-3 ramuri anuale cu unghi larg de inserţie şi orientaţie spre
intervalele dintre rânduri – viitoarele ramuri semischelet. La ramurile de semischelet, formate în anul
precedent prin tăieri de transfer la o ramificare laterală se corectează poziţia lor aproape de orizontală.
La şarpantele și ramurile semischelet din etajul întâi se elimină ramurile verticale de pe latura su-
perioară şi concurenţii. Se corectează unghiul de înclinare prin tăieri de transfer la o ramură exterioară
şi concomitent, se echilibrează vigoarea de creştere. Dacă ramurile anuale de prelungire ale șarpantelor
sunt prea lungi, ele se scurtează la 1/4-1/3 din lungime pentru a se garnisi mai bine. Ramurile semischelet
situate pe părțile laterale ale șarpantelor, având creștere moderată și orientală spre orizontală, de regulă,
nu se scurtează.
Operațiile în verde se efectuează în același termen și după aceleași principii, având în vedere avan-
sarea coroanei în vârstă și structură.
În anul al cincilea. Primăvara devreme se elimină prin transfer concurenţii axului rămaşi din vegeta-
ţia precedentă. Ramura de prelungire a axului se scurtează la 80-90 cm mai sus de baza ultimei şarpante
din etajul doi în vederea proiectării şarpantelor din etajul trei. Mai sus de etajul doi pe ax rămân intacte
ramurile anuale cu unghi larg de inserţie ca semischelet în devenire. Celelalte ramificări viguroase, ori-
entate spre verticală se suprimă la inel. Se suprimă şi ramurile din apropierea punctului de inserţie al
şarpantelor din etajul doi.
Şarpantele din etajul doi se echilibrează în creştere, corectându-le unghiurile de înclinare prin tăieri
de transfer la o ramificare exterioară. La necesitate, se scurtează la 1/4-1/3 ramurile viguroase de pre-
lungire ale şarpantelor şi se suprimă ramurile verticale de pe latura superioară a lor. Astfel de lucrări se
efectuează şi pe şarpantele etajului întâi.
La ramurile semischelet, situate la baza șarpantelor din etajul întâi, câte o ramificare se scurtează la
cep cu lungimea de 6-8 cm. Prin aceasta în cadrul fiecărei ramuri semischelet se încep tăierile de fructi-
ficare cu ciclul de 3-4 ani al reîntineririi consecutive a ramurilor care au fructificat și sunt în curs de epui-
zare. Ca rezultat al acestor tăieri ramurile semischelet de la baza șarpantelor etajului întâi se transformă
în verigi de rod, în componență cărora este un cep de înlocuire, o ramură anuală, una de doi ani și una de
trei ani, care se renovează consecutiv, ciclic. Prezența verigilor de rod la baza șarpantelor din etajul întâi
contribuie la structurarea bazitonică favorabilă în cadrul fiecărei șarpante și în integral a coroanei.
La operaţiile în verde se proiectează viitoarele şarpante ale etajului trei după aceleaşi principii ca şi
ale etajului doi. Celelalte lucrări în verde, în fond, sunt similare cu cele din anii precedenţi.
În anul al şaselea. Până la pornirea pomilor în vegetaţie se scurtează la 40-45 cm şarpantele etajului
trei, echilibrându-le după vigoarea de creştere. Se elimină ramificările din apropierea punctului de
inserţie a lor.
Ramura de prelungire a axului se scurtează cu 10-15 cm mai sus de nivelul vârfurilor şarpantelor eta-
jului trei și ulterior, prin tăieri de transfer la ramificări laterale, se menține la acest nivel. Astfel se încheie
formarea elementelor de bază ale coroanei.
127
Fig. 106. Pom de păr condus după Palmeta etajată cu brațe oblice: stânga – până la tăiere; dreapta – după
tăiere.
Pe ax şi şarpante primăvara şi prin operaţiile în verde se elimină concurenţii, lăstarii şi ramurile ver-
ticale hulpave şi cele, care supraîndesesc coroana. Se formează noi ramuri semischelet, iar la cele exis-
tente prin tăieri de transfer la ramificări laterale se corectează unghiul de înclinare şi se reduce alungirea
excesivă a lor.
Pe ramurile semischelet de la baza șarpantelor din etajul întâi se prelungesc tăierile de renovare
ciclică a ramificărilor cu încadrarea în verigi de rod. Pe porțiunea mijlocie a șarpantelor din etajul întâi
se scurtează la cep cu lungimea de circa 5-6 cm una din ramurile semischelet, inițiindu-se prin aceasta,
renovarea ciclică a ramurilor semischelet din această zonă. După acest principiu se începe tăierea de
reîntinerire ciclică a ramurilor semischelet situate la baza șarpantelor din etajul doi și pe axul coroanei.
În anii următori, la tăierile din perioada de repaus și operațiile în verde, efectuate conform principiilor
indicate, se prelungește definitivarea structurii coroanei și încadrarea în tăierile de fructificare.
În zona de interpătrundere a coroanelor se efectuează tăieri de reducţie în vederea evitării supra-
îndesirii.
Este foarte important ca pe parcursul formării și menținerii structurii coroanei să fie strict respectată
subordonarea pe verticală, dintre axul cu tendinţa spre dominare şi şarpante. Şarpantele fiecărui etaj
superior trebuie să aibă vigoare de creştere mai mică şi unghi de înclinare puţin mai mare faţă de cele din
etajul precedent. Ramurile de semischelet situate pe ax şi şarpante se menţin cu vigoarea de creştere în
diminuare din partea inferioară către cea superioară.
După intrarea deplină a pomilor pe rod obiectivul principal devine tăierea de fructificare, baza căreia
o constituie reîntinerirea ramurilor semischelet cu ciclul de 3-5 ani și normarea încărcăturii pomilor cu
128
fructe efectuate în conformitate cu particularitățile biologice ale soiurilor utilizate, vârsta, starea pomilor,
tehnologiile aplicate.
2.2.3. Palmeta mixtă

Se recomandă pentru soiurile cu pomi de vigoare mijlocie şi submijlocie, tipul standard de fructifica-
re, altoiţi pe portaltoi viguros (semincer), cultivaţi în sistemul intensiv şi semiintensiv de cultură.
Poate fi utilizată pentru soiurile standard (compatibile), altoite pe gutui (Anger, BA 29), dar în acest
caz sunt necesare suporturi artificiale (spalier).
Macrostructura coroanei o constituie axul central vertical, bine dezvoltat. Pe ax sunt amplasate 5-6
şarpante, orientate altern spre direcţia rândului cu unghiuri de înclinare 45-55° în funcţie de compacti-
citatea coroanei soiului utilizat.
Primele două şarpante sunt amplasate în formă de etaj la distanţa 8-12 cm una de alta. Celelalte 3-4
şarpante sunt amplasate solitar astfel încât distanţa dintre două şarpante, amplasate pe aceiaşi parte a
axului, să fie de 60-70 cm la pomii, altoiţi pe portaltoi viguros şi 40-50 cm – la cei altoiţi pe gutui.
Pe ax şi şarpante la intervale de 20-25 cm sunt amplasate şi structurate bazitonic ramurile semis-
chelet, orientate preponderent spre intervalele dintre rânduri cu poziţia aproape de orizontală. Ramurile
semischelet, de regulă, se reîntineresc cu ciclului de 3-4 ani. În scopul urgentării intrării pomilor pe rod
între şarpante se lasă câte 1-2 ramuri semischelet orientate spre direcţia rândului, cu o lungime mai mare
şi, pentru prima dată, se reîntineresc la lemn de 4-5 ani.
Înălţimea trunchiului 50-60 cm, iar a pomilor – 2,5 m altoiţi pe gutui şi 3,0-3,5 m – pe portaltoi
viguros. Diametrul coroanei perpendicular direcţiei rândului 2,0-2,2 m la bază cu diminuare spre partea
superioară până la 0,8-1,0 m.
Amplasarea şi dirijarea mai liberă a şarpantelor şi semischeletului, contribuie la diminuarea tăierilor,
simplificarea tehnicii de formare a coroanei, urgentarea intrării pomilor pe rod economic faţă de palmeta
etajată cu braţe oblice.
129
Principiile şi tehnica conducerii pomilor, în fond, sunt similare cu palmeta etajată cu braţe oblice (fig. 107).
1 2
3 4
5 6
Fig. 107. Schema tăierilor de formare a Palmetei liber aplatizate la pomii de păr în primăvara anilor 1-6.
130
În anul întâi. Tăierile pomilor după plantare se efectuează primăvara devreme în conformitate cu
prezența ramificărilor laterale. Pomi plantați fără ramificări (vergi) se scurtează la 70-80 cm de la suprafața
solului la un mugur din partea opusă locului altoirii. În cazul. Când pomii au ramificări insuficient dez-
voltate în zona proiectării bazei coroanei, di acestea se aleg două, orientate opus pe direcția rândului,
distanțate la 8-10 cm una de alta, și se scurtează la 2-3 muguri pentru a proiecta ulterior din lăstarii
porniți în creștere viitoarele șarpante ale etajului bazal. Celelalte ramificări se suprimă. Axul se scurtează
cu câțiva centimetri mai sus decât la pomii fără ramificări.
La pomii cu altoiul de doi ani și ramuri suficient dezvoltate în zona cronării se proiectează etajul de la
baza coroanei din două ramuri cu unghiuri largi de inserție, orientate opus pe direcția rândului, distanțate
la 8-10 cm una de alta. Celelalte ramificări laterale se suprimă. Ramurile din etaj se scurtează la 1/3-1/4
din lungimea lor aproximativ la aceeași înălțime de la sol. Axul se scurtează cu 20-25 cm mai sus decât
nivelul scurtării ramurilor din etaj.
După umflarea mugurilor se degajează trunchiul cu înălțime 50-60 cm de la sol.
Operațiile în verde se efectuează când lăstarii ating lungimea de 20 cm. Axul se substituie la un lăstar
subterminal, orientat spre verticală. În zona proiectării etajului bazal se aleg doi lăstari cu unghiuri largi
de inserție, orientați opus pe direcția rândului, distanțați la 8-10 cm unul de altul. Ceilalți lăstari laterali
se suprimă.
După operațiile în verde, la necesitate, se echilibrează vigoarea de creștere a viitoarelor șarpante,
scurtând-o pe cea mai viguroasă la nivelul vârfului celei mai puțin viguroase.
În anul al doilea. Primăvara, se definitivează viitoarele șarpante din etajul bazal, care se scurtează la
1/3-1/4 din lungimea lor, astfel ca vârfurile după tăiere să fie aproximativ la același nivel. Celelalte rami-
ficări laterale se suprimă. Axul se scurtează mai sus cu 15-20 cm de la nivelul scurtării ramurilor din etaj.
Dacă ramurile, în primăvara anului doi sunt insuficient dezvoltate, ele și axul se scurtează puternic
pentru a emite lăstarii viguroși, din care ulterior se proiectează baza coroanei după aceleași principii ca
și în anul întâi.
La operațiile în verde, când lăstarii ating lungimea de 20 cm, axul central se substituie la un lăstar
subterminal cu poziția spre verticală. Se suprimă unu-doi lăstari laterali concurenți axului. Mai jos pe ax
se alege un lăstar pentru prima șarpantă cu unghi larg de inserție, distanțat la 50-60 cm de la șarpanta
inferioară. Lăstarii situați mai sus decât viitoarea șarpantă solitară se scurtează la 3 frunze pentru ai trans-
forma în ramuri de garnisire, iar cei inferiori rămân intacți.
La șarpantele din etaj se corectează unghiul de înclinare prin tăieri de transfer la un lăstar exterior cu
poziția necesară. Pe latura superioară a șarpantelor se suprimă lăstarii verticali. După operațiile în verde,
la necesitate, se echilibrează vigoarea de creștere a șarpantelor, prin scurtarea lăstarului celei mai vigu-
roase, la nivelul vârfului celorlalte.
În anul al treilea. Îndată după pornirea în vegetaţie se elimină concurenţii axului rămaşi din vegeta-
ţia precedentă. Ramura de prelungire a axului la pomii altoiţi pe semincer, se scurtează la 85-90 cm de la
baza ultimei şarpante din etaj în vederea proiectării următoarei şarpante solitare. La pomii altoiţi pe gutui
axul se scurtează la 60-70 cm mai sus de ultima şarpantă din etaj.
La şarpantele din etajul bazal se corectează unghiurile de înclinare prin tăieri de transfer la ramificări
exterioare şi se echilibrează vigoarea de creştere a lor. Dacă ramurile de prelungire ale şarpantelor sunt
prea lungi, ele se scurtează la 1/4-1/3 din lungimea lor pentru a se garnisi mai uniform. La soiurile cu
ramificare slabă (Untoasa Bosc, Untoasa Giffard) ramurile de prelungire ale şarpantelor se scurtează la
40-50 cm.
Ramurile verticale, situate pe sectoarele degarnisite ale axului şi şarpantelor se scurtează la 6-8 mu-
guri pentru a fi transformate ulterior, prin tăieri de transfer, în ramuri semischelet.
Ramurile verticale, inutile pentru formarea coroanei se suprimă la inel.
131
Când lăstarii ating lungimea de 20 cm, axul se substituie la un lăstar subterminal cu poziția spre verti-
cală. Se suprimă 1-2 lăstari concurenți ai celui rămas de prelungire. Mai jos pe ax, din partea opusă primei
șarpante solitare, la distanța de 60-70 cm de la ultima șarpantă din etaj se proiectează a doua șarpantă
solitară dintr-un lăstar bine dezvoltat cu unghi larg de inserție. Din apropierea acestuia se elimină 1-2
lăstari pentru ai favoriza creșterea.
La șarpante se corectează unghiul de înclinare prin transfer la un lăstar exterior cu poziția necesară.
Pe ax și pe șarpante se suprimă lăstarii verticali inutili pentru formarea coroanei, iar cei cu unghiuri
largi de inserție, lăstarii cu creștere moderată și submoderată rămân intacți ca ramificări de garnisire.
În anul al patrulea. Primăvara devreme, şarpantele 3 şi 4 se subordonează vertical în creştere, astfel
ca cea superioară să fie mai slabă decât cea inferioară. Dacă acestea sunt prea lungi, ele se scurtează, ca
şi cele din etajul bazal, în funcţie de capacitatea de ramificare a soiului respectiv.
În cazul, când şarpantele 3 şi 4 sunt bine dezvoltate, axul se scurtează la 75-80 cm mai sus de
baza ultimei şarpante, în vederea proiectării următoarelor şarpante. La pomii, altoiţi pe gutui axul se
scurtează cu 20 cm mai jos decât la cei altoiţi pe semincer. Dacă şarpantele 3 şi 4 sunt slab dezvoltate
axul se scurtează cu 10-15 cm mai sus de vârful ultimei şarpante, iar proiectarea următoarelor şarpante
se amână pentru anul viitor.
La şarpantele de la baza coroanei se corectează unghiurile de înclinare prin tăieri de transfer la o
ramificare exterioară. Pe laturile superioare a lor şi pe ax se suprimă ramurile verticale inutile pentru for-
marea coroanei. Se formează noi ramuri semischelet, orientate preponderent spre spaţiul dintre rânduri
cu poziţie aproape de orizontală.
În timpul operaţiilor în verde, la posibilitate, se proiectează următoarele şarpante – 5 şi 6, după
aceleaşi principii ca cele precedente. Se suprimă concurenţii şi lăstarii inutili pentru formarea coroanei
după aceleași principii ca și în anul precedent.
În anul al cincilea. Dacă n-au fost proiectate ultimele două şarpante solitare, acestea se proiectează
şi ulterior se formează ca şi cele precedente. Apoi urmează formarea coroanei după aceleaşi principii ca
şi în anii precedenţi.
Primăvara devreme axul central se transferă la o ramură subterminală cu poziția spre verticală, care
se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea ei. Se suprimă unu-doi concurenți al axului. Mai jos pe ax, la distanțe
de 60-70 cm de la prima și a doua șarpante solitare se proiectează respectiv altern pe direcția rândului
șarpantele solitare 3 și 4. Acestea se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor, subordonându-le pe verticală
în vigoarea de creștere. Ramificările dintre ele se scurtează la 4-5 muguri pentru a fi transformate ulterior
în ramuri semischelet, iar cele inferioare cu unghi larg de inserție rămân intacte ca ramuri de garnisire.
La șarpantele solitare 1 și 2, precum și cele din etajul bazal, se corectează unghiul de înclinare prin
transfer la o ramificare exterioară și se suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare. În partea
inferioară a șarpantei solitare 1 se scurtează o ramificare laterală la cep de înlocuire cu lungimea de circa
6 cm. Astfel de scurtări la cep de înlocuire se efectuează și pe sectorul mijlociu al șarpantelor din etajul
bazal, inițiindu-se prin aceasta tăierile de reîntinerire a ramurilor semischelet, care a fructificat, cu ciclul
de 3-4 ani.
Pe ramurile semischelet din partea inferioară a șarpantelor bazale câte o ramificare laterală se scur-
tează la cep de înlocuire cu lungimea de 8 cm. Prin aceasta se începe transformarea lor ulterior în ramuri
semischelet cu verigi de rod, respectându-se principiul bazitonic în cadrul fiecărei șarpante.
În anul al șaselea. În timpul repausului vegetativ axul cu câteva ramuri laterale se scurtează la nivelul
vârfului scurtării ultimei șarpante. La toate șarpantele se corectează unghiul de înclinare prin tăieri de
transfer la o ramificare exterioară cu poziția necesară. Pe laturile superioare ale șarpantelor și pe ax se
suprimă ramurile verticale inutile pentru formarea coroanei.
132
Fig. 108. Pom de păr condus după Palmeta mixtă: stânga – până la tăiere; dreapta – după tăiere.
Pe șarpantele solitare 1, 2 și pe porțiunile mijlocii ale șarpantelor din etajul bazal se prelungesc tăie-
rile de reîntinerire ciclică a ramurilor semischelet, scurtându-se la cep câte o ramificare care a fructificat.
Din ramurile, crescute pe cepurile de înlocuire din anul precedent, câte una cu poziția spre orizontală
rămâne pentru a fructifica ulterior, una se scurtează la cep de înlocuire, iar cealaltă se suprimă. Astfel de
tăieri se efectuează și pe ramurile semischelet din porțiunea inferioară a șarpantelor bazale, prelungindu-
se transformarea lor în verigi de rod.
În procesul tăierilor de formare a coroanei se atrage atenţie deosebită la garnisirea uniformă a axului
şi şarpantelor cu ramuri semischelet bine dezvoltate. Prezenţa între şarpante câte 1-2 ramuri semischelet
mai lungi, orientate spre direcţia rândului, care după 2-3 fructificări se reîntineresc la lemn de 4-5 ani.
Este foarte important ca să se menţină strict principiul bazitonic, neadmiţând prevalarea vigoarea de
creştere a ramurilor în partea superioară a coroanei, precum şi în cadrul fiecărei şarpante.
După încheierea formării coroanei, prin scurtarea axului la 50-60 cm de la baza ultimei șarpante prin
transfer la o ramificare orientată spre orizontală pe direcția rândului, se prelungesc tăierile de definitivare
a structurii coroanei și parametrilor proiectați.
Obiectivul principal îi revine tăierilor de fructificare, care se efectuează în baza principilor generale,
indicate anterior, ținându-se cont de particularitățile creșterii, și fructificării pomilor soiurilor utilizate,
specificul conducerii lor în forma de coroană palmeta mixtă, liber aplatizată.
133
2.2.4. Fus zvelt ameliorat

Se recomandă pentru soiurile de păr cu pomi de vigoare mijlocie şi submijlocie, cu coroana pirami-
dală, compatibile (Untoasa Hardenpont, Wiliams, Noiabriscaia etc.) şi altoite pe portaltoiul vegetativ de
gutui Anger sau BA 29, cultivaţi în sistemul superintensiv cu suporturi artificiale (Grosu, I., 2006).
Macrostructura coroanei o constituie axul central, vertical, bine dezvoltat, slab zigzagat şi 4 şarpante
scurte de 50-60 cm, situate la 50 cm de la sol, amplasate în formă de etaj rărit la intervale de 10-12 cm,
cu unghiuri de divergenţă 90° şi cele de înclinare faţă de verticală – 60°.
Pe şarpantele de la baza coroanei şi mai sus pe ax, la intervale de circa 20 cm, sunt amplasate ramuri
semischelet cu poziţia aproape de orizontală şi lungime descrescândă pe direcţia verticală a coroanei.
După fructificare ramurile semischelet se reîntineresc periodic la lemn de 3-4 ani prin scurtări la cep cu o
ramificare laterală, formaţiune de rod sau numai cu muguri dorminzi. Lungimea cepului în partea inferi-
oară a coroanei constituie 8-12 cm, diminuând către partea superioară – până la 3-4 cm.
Înălţimea trunchiului 0,5 m, iar a pomilor până la 2,7-3,0 m de la sol. Diametrul coroanei perpendicular
direcţiei rândului la bază – 1,8-2,0 m, micşorându-se treptat către partea superioară până la 0,8-1,0 m.
Principiile de bază, tehnica formării şi tăierii pomilor de păr după sistemul fus zvelt ameliorat sunt în
mare măsură similare cu cele ale conducerii pomilor de măr în acest sistem.
Unele particularităţi sunt condiţionate de creşterea intensă, dominantă a axului central şi formarea
pe el a lăstarilor verticali puternici, fiind relativ atenuată creşterea ramurilor de garnisire. Aceasta poate
genera necesitatea: de a scurta mai sever axul cu transfer la o ramificare verticală de vigoare moderată
pentru a favoriza creşterea şi consolidarea ramurilor semischelet; scurtarea la 1/4-1/3 a ramurilor anuale
prea lungi de prelungire a axului şi semischeletului în scopul unei garnisiri mai uniforme; orizontalizarea
cu fixarea la spalier în spaţiul liber a unor ramuri verticale sau scurtarea lor la 10-15 cm în vederea trans-
formării ulterior, prin tăieri de transfer, în ramuri semischelet; menţinerea strictă a structurii bazitonice
în coroană (fig. 109).
134
1 2
3 4
5 6
Fig. 109. Schema tăierilor de formare a coroanei Fus zvelt ameliorat la pomii de păr în primăvara anilor 1-6.
135
În anul întâi. Primăvara pomii fără ramificări în zona proiectării coroanei se scurtează la 70-80 cm
de la sol.
La pomii, plantați cu ramificări în zona proiectării bazei coroanei insuficient dezvoltate acestea se
scurtează la 2-3 muguri pentru a proiecta ulterior din lăstarii porniți în creștere viitoarele șarpante cu
unghi larg de inserție și circa 90° de divergență, orientate cu abateri de 45° de la direcția rândului.
În cazul plantării pomilor, de regulă cu vârsta de doi ani, cu ramificări în zona proiectării coroanei
suficient dezvoltate, din acestea se proiectează viitoarele șarpante: cu unghiuri largi de inserție, orien-
tate sub 45° față de direcția rândului distanțate la 10-12 cm una de alta. Celelalte ramificări se suprimă.
Viitoarele șarpante se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor, echilibrându-le în vigoarea de creștere. Axul
se scurtează cu 20-25 cm mai sus decât nivelul scurtării șarpantelor.
La operațiile în verde, efectuate când lăstarii au lungimea de circa 20 cm, axul se substituie prin
transfer la un lăstar subterminal cu poziția spre verticală. Dacă sunt lăstari concurenți axului, aceștia se
elimină. În zona cronării se aleg lăstari bine dezvoltați, distanțați la 10-12 cm, cu unghiuri largi de inserție
și circa 90° de divergență cu abateri de 45° de la direcția rândului – viitoarele șarpante de la baza coroa-
nei. La necesitate, viitoarele șarpante se echilibrează în vigoarea de creștere, scurtându-le aproximativ la
același nivel. Lăstarii inutili pentru formarea bazei coroanei se suprimă.
În cazul, când pomii au ramificări anuale, operațiile în verde după tăierea din primăvară se efectuea-
ză după aceleași principii ca și la pomii în anul doi, plantați în formă de vergi.
În anul al doilea. Primăvara devreme se delimitează definitiv viitorul etaj rărit din 4 şarpante cu
unghiuri de înclinare 55-60°. Dacă unghiul de înclinare la unele şarpante este mai mic acestea se înclină
până la 55-60° şi se fixează în poziţia dată pe spalier. După aceasta viitoarele şarpante se scurtează până
la 40-50 cm, respectându-se echilibrarea lor în vigoarea de creştere.
Axul central se scurtează cu 15-20 cm mai sus de nivelul vârfurilor şarpantelor. Ramurile inutile pen-
tru formarea coroanei se suprimă la inel.
Operaţiile în verde constau în: substituirea axului la un lăstar subterminal, orientat spre verticală
și suprimarea concurenților lui; tăierea de transfer a viitoarelor șarpante la un lăstar exterior cu poziția
aproape de orizontală; suprimarea lăstarilor verticali de pe ax și laturile superioare ale șarpantelor; altor
lăstari inutili pentru formarea coroanei.
În anul al treilea. Primăvara, se substituie axul central la o ramură verticală de prelungire, care se scur-
tează la 50 cm pentru temperarea dominanţei apicale şi stimularea garnisirii şarpantelor. Şarpantele de la baza
coroanei se scurtează la 50-60 cm prin transfer la o ramificare exterioară cu poziţia aproape de orizontală.
Ramurile anuale cu unghiuri mai mari de 45° rămân intacte ca ramuri semischelet în devenire. Cele
cu unghiuri mai mici de 45°, situate pe segmentele degarnisite ale axului şi ale şarpantelor, se orizontali-
zează şi se fixează pe spalier sau se scurtează la 10-15 cm pentru a fi transformate ulterior, prin tăieri de
transfer, în ramuri semischelet. Ramurile anuale cu unghiuri de ramificare mai mici de 450 şi altele, inutile
pentru formarea coroanei, de regulă, se suprimă la inel. Dar, unele din ele cu poziţia potrivită, se scurtea-
ză la cep cu lungimea 8-10 cm pentru încadrarea în renovarea ramurilor semischelet cu ciclul de 3-4 ani.
În timpul operaţiunilor în verde se elimină concurenţii axului, se corectează unghiul de înclinare al
şarpantelor şi ramurilor semischelet cu creşteri spre verticală. Alte operaţiuni în verde sunt similare cu
cele din anul precedent.
În anul al patrulea. Primăvara devreme ramura de prelungire a axului împreună cu o ramură
concurent se suprimă prin transfer la o ramură cu poziția spre verticală, acre se suprimă la 1/3-1/4 din
lungimea ei.
Pe ax și șarpantele de la baza coroanei se suprimă ramurile viguroase, orientate spre verticală și
alte ramuri inutile pentru formarea coroanei. se formează noi ramuri de garnisire, inclusiv prin înclinarea
forțată și tăieri de transfer a unor ramuri anuale verticale, situate pe segmentele de garnisire.
136
La ramurile semischelet, formate anterior, se corectează unghiul de înclinare prin transfer la o rami-
ficare, orientată spre orizontală, iar unele prea alungite se scurtează normându-le încărcătura cu muguri
floriferi corespunzătoare vigorii de creștere.
Operațiile în verde, ca și în anii precedenți, constau în: transferul prelungirii axului la un lăstar subter-
minal cu poziția spre verticală și eliminarea lăstarilor concurenți acestuia; eliminarea lăstarilor viguroși,
verticali de pe ax, șarpante și ramurile semischelet; corectarea unghiului de înclinare al șarpantelor și
ramurilor semischelet, care tind spre verticală, prin transfer la un lăstar exterior cu poziția aproape de
orizontală; suprimarea unor lăstari în locurile supraîndesite.
În anul al cincilea. Primăvara, până la pornirea pomilor în vegetație, prelungirea axului se transferă
la o ramură subterminală, orientată spre verticală, care se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea ei. Se elimi-
nă, dacă sunt prezente, ramurile anuale concurente axului, cele verticale de pe ax, șarpante și altele, care
supraîndesesc coroana. Pe ax se formează noi ramuri semischelet cu unghi larg de inserție.
La ramurile semischelet, care tind spre verticală, se corectează unghiul de înclinare, prin transfer la
o ramificare cu orientare spre orizontală, iar cele supraalungite se scurtează la o ramificare orizontală,
normându-le concomitent încărcătura cu muguri floriferi, adecvată vigorii de creștere.
Pe șarpantele scurte din etajul bazal se scurtează la cep de înlocuire cu lungimea de circa 8 cm
câte o ramură semischelet care a fructificat odată, inițiindu-se astfel încadrarea în reîntinerirea consecu-
tivă a ramurilor semischelet cu ciclul de 3-4 ani.
Fig. 110. Pom de păr condus după coroana Fus zvelt ameliorat: stânga – până la tăiere; dreapta – după
tăiere.
Operațiile în verde se efectuează după aceleași principii ca și în anii precedenți: se transferă axul
la un lăstar subterminal, orientat spre verticală, se suprimă lăstarii concurenți ai axului și cei verticali,
viguroși de pe ax, șarpante, ramurile semischelet și alții, care supraîndesesc coroana.
137
În anul al șaselea. În perioada de repaus vegetal la înălțimea de 2,0-2,5 m de la sol, în funcție de vi-
goarea pomilor soiurilor utilizate, axul se scurtează prin transfer la o ramificare cu unghi larg de înclinare.
În partea superioară a axului se formează noi ramificări semischelet cu poziția spre orizontală și
creștere moderată, care, de regulă, rămân intacte.
Pe ax, șarpante și ramurile semischelet se suprimă ramurile verticale viguroase și altele care supra-
îndesesc coroana.
Pe șarpante de la baza coroanei se scurtează la cep de înlocuire încă câte o ramură semischelet, care
a fructificat și este în curs de epuizare. Din ramurile, crescute pe cepul din anul precedent una cu poziția
spre orizontală rămâne intactă ca ramură semischelet în devenire, iar alta, de regulă opusă acesteia, se
scurtează la cep de înlocuire. Celelalte ramificări se suprimă.
În partea mijlocie a axului se scurtează la cep de înlocuire fiecare a treia ramură semischelet, care a
fructificat, se scurtează la cep de înlocuire, începându-se reîntinerirea ciclică a ramurilor semischelet în
această zonă a coroanei.
Fig. 111. Pom de păr condus după Fus zvelt ameliorat: stânga – până la tăiere; dreapta – după tăiere.
138
Ulterior se efectuează tăieri de definitivare a ramurilor semischelet din zona superioară a coroanei,
scurtări la cep de înlocuire, încadrându-le în reîntinerirea consecutivă cu ciclul de 3-4 ani. Tăieri de re-
novare ciclică ale ramurilor semischelet se efectuează în zona medie a axului și pe șarpantele de la baza
coroanei. După intrarea pomilor pe rod deplin, tăierile de bază devin cele de fructificare, care constau în
renovarea ciclică a ramurilor semischelet la lemn de 3-4 ani și normarea încărcăturii pomilor cu muguri
floriferi prin: durata ciclului de renovare al ramurilor semischelet; scurtarea de reglare a încărcăturii la
cele supraalungite în conformitate cu vigoarea de creștere a lor; suprimarea celor în curs de epuizare,
ținându-se cont de particularitățile biologice ale soiurilor utilizate și specificul conducerii pomilor în sis-
temul fus zvelt ameliorat.
Concomitent se efectuează tăieri de menținere a structurii coroanei și parametrilor proiectați.
2.2.5. Piramida mixtă cu gabarite mici

Se recomandă pentru soiurile de păr în special cu coroana îngust piramidală, compatibile şi altoite
pe gutui Anger sau BA 29.
Macrostructura coroanei este reprezentată prin axul central şi 6-8 şarpante. Primele 3-4 şarpante
sunt amplasate la baza coroanei în formă de etaj rărit, iar celelalte 3-4 mai sus pe ax, preponderent
solitar, radial uniform la intervale de 20-25 cm. Pe şarpantele de la baza coroanei bilateral-exterior sunt
dispuse câte 2 subşarpante la intervale de 20-25 cm.
În partea inferioară a șarpantelor de la baza coroanei bilateral-exterior la intervale de 20-25 cm
sunt dispuse 2-3 subșarpante, care în scopul urgentării intrării pomilor de rod, de regulă, nu se scurtează
în primii 3-4 ani, iar ulterior se reîntineresc consecutiv la lemn de 3-4 ani pentru a regenera ramuri
semischelet cu verigi de rod.
Pe axul central şarpante şi subşarpante sunt amplasate ramuri scurte de garnisire, inclusiv semische-
let, care după intrarea pomilor pe rod economic periodic se reîntineresc la lemn de 3-4 ani.
Înălţimea trunchiului 0,5 m, iar a pomilor – 2,5-2,8 m de la sol. Diametrul coroanei în partea inferioară
se menţine în jurul la 2,0-2,5 m.
Principiile şi tehnica de formare şi tăiere a pomilor de păr după sistemul piramida mixtă cu volum
redus sunt similare cu cele aplicate la pomii de măr, conduşi în acest sistem, descrise anterior.
Unele particularităţi constau în: manifestarea pronunţată a dominanței apicale în creşterea axului
central şi a şarpantelor, ca rezultat al căreia coroana se îngustează mai puternic decât la pomii de măr;
capacitatea mai mică de ramificare şi predispunerea spre degarnisirea prematură a ramurilor de schelet;
reacţia mai pronunţată la tăierile de reducţie a ramurilor, exprimată prin regenerarea unei cantităţi mo-
derate de lăstari verticali, dar cu mult mai viguroşi decât la măr.
Acestea şi alte particularităţi de creştere şi fructificare specifice soiurilor de păr necesită intervenţii mai
mari în procesul de formare a coroanei faţă de măr: scurtări mai severe a ramurilor anuale de prelungire
prea lungi pentru a atenua dominanţa apicală şi a stimula garnisirea; reducţia mai frecventă a şarpantelor la
ramificări externe pentru a lărgi coroana şi a favoriza garnisirea cu ramuri semischelet etc. (fig. 112).
139
1 2 2
4 5
Fig. 112. Pom de păr, condus în formă de Piramidă mixtă cu gabarite mici în primăvara anilor 1-5.
În anul întâi. Primăvara pomii fără ramificaţii (vergi) se scurtează la 80-90 cm de la sol. Dacă pomii
în zona proiectării coroanei au ramificaţii slab dezvoltate, acestea se scurtează la 2-3 muguri, iar ulterior,
din lăstarii porniți în creștere, se proiectează baza coroanei ca și la cei plantați, în formă de vergi.
La pomii, plantați cu ramificări suficient dezvoltate în zona cronării cu unghiuri largi de inserție, din
acestea se proiectează baza coroanei dintr-un etaj rărit cu 3-4 ramificări, care se scurtează la 1/3 din lun-
gimea lor, aproximativ la același nivel de la sol. Ulterior lucrările de formare a coroanei sunt similare cu
cele din anul doi, aplicate la pomii plantați fără ramificări.
După umflarea mugurilor la pomii, plantați în formă de vergi și scurtați la 80-90 cm de la sol, se de-
ranjează trunchiul cu înălțimea de circa 70 cm.
La operațiile în verde, efectuate când lăstarii au lungimea de circa 20 cm, prelungirea axului se sub-
stituie prin transfer la un lăstar subterminal orientat spre verticală și se suprimă lăstarii concurenți axului.
Mai jos pe ax se aleg 4 lăstari cu unghiuri largi de inserție, orientați sub 45° de la direcția rândului pentru
proiectarea bazei coroanei dintr-un etaj rărit cu intervale de circa 8 cm. Ceilalți lăstari, inutili pentru for-
140
marea bazei coroanei, se suprimă. După operațiile în verde, la necesitate se echilibrează, prin scurtări,
vigoarea de creștere a viitoarelor șarpante.
În anul al doilea. Primăvara se definitivează şarpantele din etajul de la baza coroanei. Dacă acestea
sunt bine dezvoltate se scurtează la 45-50 cm, echilibrându-se în vigoarea de creştere. Se suprimă concu-
renţii axului central, rămaşi din anul precedent, iar ramura de prelungire a lui se scurtează cu 15-20 cm
mai sus de vârfurile şarpantelor scurtate. Când lăstarii ating lungimea de 20 cm se efectuează operațiile
în verde, care constau în: substituirea prelungirii axului prin transfer la un lăstar subterminal cu poziția
spre verticală și se suprimă lăstarii concurenți a acestuia.
Mai jos pe ax se aleg 2 lăstari cu unghiuri largi de inserție, orientați pe direcția rândului ca viitoarele
șarpante solitare. Prima șarpantă solitară este situată la 30-40 cm de la ultima șarpantă din etajul bazal,
iar a doua – în partea opusă a primei cu 20-25 cm mai sus. Lăstarii situați între șarpantele solitare se scur-
tează la 2-3 frunze pentru ai transforma în ramuri de garnisire, iar cele situate mai jos, cu unghiuri mari
de inserție și vigoare moderată, rămân intacte. La șarpantele din etajul bazal se corectează unghiul de
înclinare prin transfer la un lăstar exterior cu poziția necesară și se suprimă lăstarii verticali de pe laturile
superioare, care cresc în interiorul coroanei.
După operațiile în verde, la necesitate, se echilibrează vigoarea de creștere la șarpantele din etajul
bazal prin scurtarea lăstarilor de prelungire a celor mai lungi aproximativ la nivelul vârfului celei mai scurte.
În anul al treilea. Se substituie prin transfer axul central şi se suprimă concurenţii acestuia. Şarpan-
tele din etaj se taie prin transfer la o ramificare exterioară pentru a lărgi coroana. Ramurile de prelungire
ale şarpantelor, la necesitate se scurtează la 45-50 cm pentru a stimula garnisirea.
Șarpantele solitare 1 și 2 se scurtează la 45-50 cm și se subordonează pe verticală în vigoarea de
creștere, astfel ca după scurtarea vârfului celei superioare să fie cu circa 25 cm mai sus decât a celei in-
ferioare. Ramura de prelungire a axului se scurtează cu 20-25 cm mai sus decât vârful ultimei șarpante
solitare.
Pe ax și laturile superioare ale șarpantelor se suprimă ramurile hulpave cu creștere verticală și alte
ramuri, care supraîndesec coroana.
În timpul operațiilor în verde: se transferă lăstarul de prelungire al axului la un lăstar subterminal,
orientat spre verticală; se suprimă lăstarii concurenți axului; pe ax se aleg 2 lăstari ca viitoarele șarpante
solitare 3 și 4, după aceleași principii ca și cele inferioare (1, 2), dar orientate spre intervalele dintre rânduri.
La șarpantele solitare 1 și 2, precum și la cele din etajul bazal se corectează unghiurile de înclinare
prin transfer la un lăstar exterior cu poziția necesară. Pe laturile superioare ale șarpantelor, pe ax și în alte
locuri se suprima lăstarii verticali, care cresc în interiorul coroanei.
În anii al patrulea. Primăvara devreme pe ax se consolidează ultimele două șarpante solitare și se
scurtează la 45-50 cm, subordonându-le în vigoarea de creștere pe verticală. Ramura de prelungire a
axului se scurtează la 20-25 cm mai sus de vârful scurtării ultimei șarpante solitare.
Ramificările, situate pe ax mai jos de ultimele șarpante, având unghi larg de inserție și creștere dimi-
nuată, rămân intacte ca ramuri de garnisire.
La șarpantele solitare 1 și 2, precum și la cele din etajul bazal se corectează unghiul de înclinare prin
transfer la ramificare exterior cu poziția necesară și se suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare.
Se suprimă ramurile verticale situate pe ax și în alte zone supraîndesite ale coroanei.
În partea inferioară a șarpantelor din etajul bazal câte o ramificare se scurtează la un cep cu lungimea
aproximativ de 12 cm prin transfer la o ramificare vegetativă sau formațiune de rod mixtă (vatră de rod). Astfel
se începe reîntinerirea consecutivă ciclică la lemn de 3-5 ani a ramurilor de ordinul doi din această zonă.
Operațiile în verde se efectuează după aceleași principii ca și în anii precedenți: se corectează un-
ghiurile de înclinare ale șarpantelor prin transfer la un lăstar exterior cu poziția necesară; se suprimă lăs-
141
tarii verticali de pe laturile superioare ale șarpantelor, de pe ax și din alte zone supraîndesite ale coroanei;
axul, împreună cu un concurent se transferă la un lăstar lateral, orientată spre verticală.
În anul al cincilea. În timpul repausului vegetal, axul, împreună cu 1-2 concurenți, la înălțimea de
2,5-2,8 m se suprimă prin transfer la o ramificare laterală anuală cu unghi larg de inserție, care împreună
cu 3-4 ramificări interioare cu vigoare atenuată, rămân intacte.
La șarpante se corectează unghiul de înclinare prin transfer la o ramificare exterioară cu poziția ne-
cesară, care se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea ei. Pe laturile superioare ale șarpantelor, pe ax și în alte
sectoare ale coroanei se suprimă ramurile verticale și altele, care supraîndesesc coroana.
Pe șarpantele din etajul bazal al coroanei care se scurtează la lemn de 3-4 ani a doua subșarpantă
prin transfer la o ramificare vegetativă sau formațiune de rod. Din ramificările crescute pe cepul de în-
locuire din anul precedent una cu poziția aproape de orizontală, rămâne intactă pentru fructificare în
devenire; alta, de regulă din partea opusă, se scurtează la cep de înlocuire cu lungime de 8-10 cm; cele-
lalte ramificări se suprimă. Prin aceasta, subșarpantele din partea inferioară a șarpantelor din etajul bazal
capătă forma verigilor de rod cu ramuri de 3-4 ani pentru fructificare, una de 2 ani cu formațiuni de rod
și muguri vegetativi spre vârf și un cep de înlocuire. Ulterior, în cadrul fiecărei subșarpante – verigi de rod,
componentele indicate se renovează consecutiv, ciclic. În partea inferioară ale șarpantelor solitare 1 și
2 se scurtează câte o ramură semischelet la cep de înlocuire cu lungimea de circa 6 cm, inițiindu-se prin
aceasta renovarea consecutivă cu ciclu de 3-4 ani a ramurilor semischelet din această zonă.
Ramurile semischelet, care tind spre verticală se transferă la o ramificare aproape de orizontală, iar
cele prea alungite se scurtează, normându-le încărcătura cu muguri floriferi.
În anii următori se efectuează tăieri de definitivare a structurii șarpantelor și coroanei în integral,
cu avansarea consecutivă a tăierilor de fructificare, axate de renovarea ramurilor semischelet, care au
fructificat, cu ciclul de 3-4 ani.
După intrarea pomilor pe rod, obiectivul principal este tăierea de fructificare, care are ca bază reîn-
tinerirea ramurilor semischelet, care au fructificat și sunt în curs de epuizare cu ciclul de 3-4 ani și nor-
marea încărcăturii cu muguri floriferi, ținându-se cont de particularitățile biologice ale soiurilor utilizate.
Concomitent se efectuează tăieri de menținere a structurii și a parametrilor proiectați ai coroanei.
2.2.6. Piramida mixtă cu gabarite mari

Este un sistem tradiţional, clasic de conducere a pomilor tuturor soiurilor de păr, altoiţi pe portaltoi
viguros, semincer (franc). Actualmente, fiind mai simplă în conducerea şi tăierea pomilor, de regulă, se
aplică pe terenurile de lângă casă şi cele din asociaţiile de agricultori amatori.
Baza macrostructurii coroanei o constituie axul central, vertical bine dezvoltat şi 6-8 şarpante. Prime-
le 3-4 şarpante sunt amplasate în formă de etaj rărit, formând baza coroanei. Celelalte 3-4 şarpante sunt
amplasate pe ax solitar, radial uniform la intervale de 35-40 cm una de alta. În partea inferioară a fiecărei
şarpante de la baza coroanei sunt amplasate bilateral-altern-exterior 3 subşarpante distanţate la 25-30
cm una de alta. Pe fiecare şarpantă solitară situată mai sus pe ax, se amplasează cu o subşarpantă mai
puţin faţă de cea inferioară pentru a respecta structura bazitonică şi a favoriza regimul de iluminare, ae-
risire în coroană. Pe ax, şarpante şi subşarpante, sunt amplasate uniform ramuri semischelet la intervale
20-25 cm, iar între ele ramuri scurte de rod.
Înălţimea trunchiului 70 cm de la sol, iar a pomilor în jurul la 4,0 m, diametrul coroanei până la 3,5-
4,0 m (fig. 113).
Formarea coroanei se efectuează în baza principiilor şi normativelor generale, recomandate pentru
coroanele naturale ameliorate de tip piramida mixtă, ţinându-se cont de: dominanţa apicală pronunţată
în vigoarea de creştere a axului şi în cadrul fiecărei şarpante faţă de ramificările laterale; tendinţa către
verticală şi vigoarea relativ mare de creştere a ramurilor anuale de prelungire a scheletului; predispune-
rea către degarnisirea prematură etc.
142
1 2
3 4
5 6
Fig. 113. Pom de păr, condus în formă de Piramidă mixtă cu gabarite mari în primăvara anilor 1-6.
143
În anul întâi. Primăvara pomii fără ramificaţii (vergi) se scurtează la 80-90 cm de la sol. Dacă pomii în
zona proiectării coroanei au ramificaţii slab dezvoltate,acestea se scurtează la 2-3 muguri, iar axul – la 90-
100 cm de la sol. Ulterior din lăstarii porniți în creștere se proiectează baza coroanei dintr-un etaj rărit,
ca și la pomii plantați fără ramificări.
Dacă, pomii sunt plantați cu ramificări bine dezvoltate în zona proiectării coroanei, din acestea se ale
4 cu unghi larg de inserție și 90° de divergență, distanțate la 8-12 cm una de alta – viitoarele șarpante în
formă de etaj rărit, care se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor. Celelalte ramificări laterale se suprimă.
Axul se scurtează cu 20-25 cm mai sus de vârful ultimei ramificări. Ulterior, baza coroanei se formează ca
și în anul doi la pomii, plantați fără ramificări.
La pomii plantați fără ramificări și scurtați la 80-90 cm de la sol, după umflarea mugurilor se degajea-
ză trunchiul cu înălțimea de 70 cm.
Operațiile în verde se efectuează când lăstarii ating lungimea de 20 cm și constau în: suprimarea
prelungirii axului prin transfer la un lăstar subterminal cu poziția spre verticală; suprimarea lăstarilor
concurenți ai axului; proiectarea bazei coroanei din 4 lăstari bine dezvoltați, cu unghiuri largi de inserție
și 90° de divergență, distanțați la 8-12 cm unul de altul; suprimarea lăstarilor inutili pentru proiectarea
bazei coroanei. După operațiile în verde, la necesitate, viitoarele șarpante se echilibrează în vigoarea de
creștere, scurtându-le pe cele mai lungi aproximativ la nivelul vârfului celei mai scurte.
În anul al doilea. Primăvara se definitivează şarpantele din etajul de la baza coroanei. În cazul când
acestea sunt bine dezvoltate, ele se scurtează la 45-50 cm, echilibrându-se în vigoarea de creştere. Se
suprimă concurenţii axului rămaşi din anul precedent și ramurile inutile pentru formarea bazei coroanei
dintr-un etaj rărit cu 4 șarpante. Ramura de prelungire a axului se scurtează cu 25 cm mai sus de vârfurile
scurtării șarpantelor.
La operațiile în verde, când lăstarii ating lungimea de 20 cm, se efectuează transferul axului la un
lăstar subterminal și se suprimă concurenții acestuia. Pe ax, la 35-40 cm de la ultima șarpantă din etaj,
cu abatere de 45°de la ea se alege un lăstar cu unghi larg de inserție pentru prima șarpantă solitară.
Cu 30-35 cm mai sus de aceasta, din partea opusă a ei, dintr-un lăstar cu unghi larg de inserție se pro-
iectează a doua șarpantă solitară. Lăstarii, situați între prima și a doua șarpantă solitară (în devenire)
se scurtează la 3-4 frunze pentru a fi transformați ulterior în ramuri de garnisire, iar cei cu creștere
atenuată, rămân intacți.
Se corectează unghiul de înclinare al șarpantelor din etajul bazal. Se suprimă lăstarii verticali de pe
laturile superioare ale șarpantelor și din alte locuri supraîndesite din coroană. Lăstarii subterminali de pe
șarpantele din etajul bazal, de regulă orientați spre exterior, se scurtează la 3-4 frunze pentru ai transfor-
ma ulterior în ramuri de garnisire, iar cei doi lăstari rămân intacți ca subșarpante în devenire.
În anul al treilea. Primăvara, axul împreună cu un concurent se transferă la o ramură cu poziția ver-
ticală.
Ramura de prelungire a axului se scurtează cu 25 cm mai sus decât nivelul scurtării ultimei șarpante
solitare.
La șarpantele din etajul bazal se corectează unghiul de înclinare prin transfer la o ramificare exteri-
oară cu poziția necesară, care se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea ei. Se elimină ramurile verticale de pe
laturile superioare ale șarpantelor și din alte locuri supraîndesite ale coroanei.
În părțile inferioare ale șarpantelor din etaj câte două ramificări, proiectate ca subșarpante, se scur-
tează la 1/3-1/4 din lungimea lor, iar a treia de regulă superioară, orientată spre exterior, scurtată în acul
precedent, rămâne să evolueze ca ramură de garnisire.
Operațiile în verde se efectuează după aceleași principii ca și în anii precedenți, adăugându-se pe
ax a șarpantelor solitare 3 și 4. Pentru șarpanta solitară 3 mai sus cu 35 cm și unghiul de divergență 90°
față de cea inferioară se alege un lăstar suficient de dezvoltat cu unghi larg de inserție. Șarpanta solitară
144
4 se proiectează identic dintr-un lăstar, situat cu 30 cm mai sus și orientare opusă față de cea preceden-
tă. Lăstarii dintre viitoarele șarpante solitare 3 și 4 se scurtează la 3-4 frunzulițe pentru a fi transformați
ulterior în ramuri de garnisire.
În anul al patrulea. Primăvara, axul se transferă la o ramură subterminală, care se scurtează la 1/3-
1/4 din lungimea ei. Se suprimă ramurile concurente axului.
Șarpantele solitare 3 și 4 se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor. La șarpantele solitare 1 și 2 și
la cele din etajul bazal se corectează unghiurile de înclinare prin transfer la o ramificare exterioară cu
poziția necesară, care se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor. Pe laturile superioare ale șarpantelor, pe
ax și în alte sectoare supraîndesite ale coroanei se suprimă ramurile cu orientare verticală.
În partea inferioară a șarpantelor solitare 1 și 2 se proiectează bilateral-extern câte 3 ramificări. Din
acestea două superioare se scurtează slab și evaluează ca subșarpante, iar cea inferioară rămâne intactă
ca ramură semischelet în devenire.
Pe porțiunea mijlocie a șarpantelor din etajul bazal, prima ramificare, de regulă orientată spre ex-
terior, se scurtează la 1/4 din lungime și evaluează ca a treia șubșarpantă, iar cele două situate mai sus,
rămân intacte ca ramuri semischelet în devenire.
La subșarpantele, situate pe porțiunea inferioară a șarpantelor din etajul bazal, se corectează un-
ghiul de înclinare prin transfer la o ramificare exterioară cu poziția spre orizontală. Ramificările laterale
rămân intacte pentru a evolua în ramuri semischelet.
Operațiile în verde se efectuează în același termen și după aceleași principii ca și în anii precedenți.
În anul al cincilea. Primăvara, axul cu câteva ramificări laterale se suprimă deasupra ultimei șarpante
solitare.
La șarpante și subșarpante se corectează unghiurile de înclinare prin transfer la o ramificare exteri-
oară cu poziția necesară.
Se suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare ale șarpantelor și subșarpantelor, de pe ax și
din alte locuri supraîndesite ale coroanei.
Pe șarpantele solitare 3 și 4, porțiunile superioare ale celorlalte șarpante, se proiectează bilateral-
extern câte 3 ramuri semischelet în devenire.
În părțile inferioare ale șarpantelor solitare 1 și 2 se proiectează altern câte două subșarpante,
distanțate la 25 cm una de alta, iar a treia ramificare, de regulă superioară, se scurtează la 10-12 cm
pentru a evolua în ramură semischelet.
Pe subșarpantele, situate în porțiunile inferioare ale șarpantelor etajului bazal și pe cea mijlocie a lor,
câte o ramificare se scurtează la cep de înlocuire cu lungimea de 8-12 cm, încadrându-le în reîntinerirea
cu ciclul de 3-4 ani.
145
Fig. 114. Pom de păr conduși după Piramida mixtă cu gabarite mari: stânga – până la tăiere; dreapta – după
tăiere
Operațiile în verde includ preponderent suprimarea lăstarilor hulpavi, verticali și altora, care contra-
vin structurii raționale a coroanei.
În anul al șaselea. În perioada de repaus vegetal, în partea superioară a axului se suprimă ramurile
verticale viguroase, care au apărut ca rezultat a scurtării axului în anul precedent.
Pe ax, șarpante și subșarpante se suprimă ramurile verticale și altele care supraîndesesc coroana.
Se prelungește structurarea bazitonică a șarpantelor, subșarpantelor și integral a coroanei după
aceleași principii ca și în anii precedenți.
Pe șarpante, subșarpante, iar la necesitate și pe ax, avansează tăierile la cep de înlocuire a ramurilor
semischelet, respectându-se principiul de reîntinerire cu ciclul de 3-4 ani.
În anii următori se efectuează tăieri de definitivare a structurii și parametrilor, proiectați ai coroanei
cu respectarea principiilor din anii precedenți, avansându-se tăierile de fructificare.
După intrarea pomilor în rodire deplină prelevează tăierile de fructificare, care au la bază reîntineri-
rea ramurilor semischelet, care au fructificat și sunt în curs de epuizare, cu ciclul de 3-4 ani și normarea
încărcăturii cu muguri floriferi.
Normarea încărcăturii pomilor cu muguri floriferi se efectuează prin: durata ciclului renovării ramuri-
lor semischelet; suprimarea unor ramuri semischelet excesive; scurtarea unor ramuri semischelet alungi-
te, definitivându-le încărcătura cu muguri floriferi adecvată vigorii de creștere. Concomitent cu tăierile de
fructificare se efectuează tăieri de menținere a structurii și parametrilor proiectați ai coroanei, ținându-se
cont de particularitățile biologice ale soiurilor utilizate.
146
2.2.7. Sisteme de perspectivă pentru conducerea și tăierea pomilor de păr

În condiţiile Republicii Moldova s-a studiat şi se consideră de perspectivă conducerea pomilor de
păr, altoiţi pe portaltoiul gutui BA 29, în formă de Ypsilon cu 2 şarpante iar pentru cei, altoiţi pe portaltoi
viguros, semincier – Dublu Ypsilon cu 4 şarpante (Grosu I., 2006, 2007). În grădinile unor pomicultori
amatori pentru soiurile de tip columnar se folosește cordonul vertical natural.
Conducerea pomilor de păr în sistem Ypsilon sau dublu Ypsilon cu 2 sau 4 şarpante, direcţionate spre
intervalele dintre rânduri, numită şi sistem „Tatura”, permite înfiinţarea plantaţiilor cu desimea până la
2500 şi mai mulţi pomi la 1 ha, formarea coronamentului rândului în două planuri oblice cu centrul des-
chis şi ca rezultat, sporirea potenţialului de productivitate cu 50-70% faţă de plantaţiile cu coroane de tip
palmeta liber aplatizată. Concomitent, apar unele complicaţii în formarea coroanelor,mecanizarea pro-
ceselor tehnologice ş.a., care fiind rezolvate fără mari dificultăţi, nu se reflectă negativ asupra eficienţei
economice a producţiei de fructe. Pentru ambele forme de coroană caracteristicile bioconstructive prin-
cipale și tehnica formării în principiu sunt similare cu formele respective la pomii de măr. Unele modificări
sunt impuse de particularitățile creșterii și fructificării pomilor soiurilor de păr utilizate.
2.2.7.1. Ypsilon
Se recomandă pentru soiurile de păr compatibile şi altoite pe portaltoiul gutui BA 29. Distanţa de
plantare a pomilor 4,0x1,0-1,2 m în funcţie de vigoarea soiului utilizat. Înălţimea trunchiului în jurul la 40
cm. Mai sus de trunchi cu interval de cel puţin 10-12 cm sunt amplasate 2 şarpante, orientate perpendi-
cular direcţiei rândului, înclinate sub un unghi de 30-35° faţă de verticală. În partea inferioară a fiecărei
șarpante sunt amplasate bilateral câte două subșarpante scurte, distanțate la circa 25 cm una de alta. Pe
subșarpante și mai sus pe șarpante sunt amplasate ramuri semischelet, care se reîntineresc periodic cu
ciclul de 3-4 ani. Înălțimea trunchiului 40 cm, iar a pomilor până la 2,5-3,0 m. Pentru plantare, de regulă,
se folosesc pomi cu altoiul de un an fără ramificări (vergi).
147
1 2
3 4
5 6
Fig. 115. Schema formării coroanei Ypsilon cu două şarpante la pomii de păr în primăvara anilor 1-6.
148
În anul întâi primăvara, pomii, plantaţi fără ramificaţii în zona proiectării coroanei, se scurtează la 60
cm de la sol.
După umflarea mugurilor, se degajează trunchiul cu înălţimea de 40 cm de la sol. La operaţiile în
verde, care se efectuează cînd lăstarii ating lungimea de circa 20 cm, axul se transferă la un lăstar sub-
terminal cu poziţia spre verticală. Se suprimă un lăstar concurent celui de prelungire a axului. Mai sus de
trunchi se aleg doi lăstari cu unghiul larg de inserţie, situaţi diametral opus spre intervalele dintre rânduri,
distanţaţi aproximativ la 12-15 cm unul de altul, din care se proiectează viitoarele şarpante. Lăstarii, si-
tuaţi între viitoarele şarpante, se suprimă. Astfel, după operaţiile în verde, rămân doi lăstari ca viitoarele
şarpante şi lăstarul de prelungire al axului.
În anul al doilea. Primăvara ramura de prelungire a axului se scurtează cu 1/3 din lungime. Viitoarele
şarpante se scurtează la 45-50 cm, echilibrându-se în vigoarea de creştere.
La operaţiile în verde se substituie prelungirea axului central la un lăstar mai slab dezvoltat, se co-
rectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor prin transfer la un lăstar exterior şi se suprimă lăstarii
verticali care cresc în interiorul coroanei.
În anul al treilea, primăvara, când s-au consolidat şarpantele şi s-a stabilizat unghiul lor de înclinare,
axul se suprimă deasupra şarpantei superioare. În caz contrar, axul împreună cu 1-2 ramuri subterminale
se taie prin transfer la o ramură de prelungire mai slabă pentru a atenua creşterea, iar eliminarea lui se
amână pînă la primăvara anului patru.
În partea inferioară ale şarpantelor se consolidează câte două subşarpante, care sunt situate bilate-
ral la o distanţă de 25 cm una de alta şi se scurtează la 45-50 cm pentru a stimula garnisirea. Ramurile de
prelungire ale şarpantelor se scurtează la 1/3 - 1/4 din lungimea lor.
Operaţiile în verde constau în: corectarea unghiurilor de înclinare ale şarpantelor şi subşarpantelor
prin transfer la un lăstar exterior cu poziţia necesară; suprimarea lăstarilor verticali de pe laturile supe-
rioare ale şarpantelor şi subşarpantelor; proiectarea în porţiunea superioară a şarpantelor câte 3 lăstari
situaţi bilateral-exterior, fiind distanţaţi la 15-20 cm unul de altul ca viitoare ramuri semischelet; suprima-
rea lăstarilor inutili pentru a forma coroana.
În anul al patrulea. Primăvara, dacă axul n-a fost eliminat în anul precedent, atunci acesta se supri-
mă deasupra şarpantei superioare.
Ramurile de prelungire ale şarpantelor se scurtează cu 1/3 -1/4 din lungimea lor, echilibrându-le în
vigoarea de creştere, astfel ca vârfurile lor să fie aproximativ la acelaşi nivel. În partea mijlocie a şarpante-
lor şi subşarpantelor scurte se definitivează câte trei ramuri situate bilateral-extern ca ramuri semischelet
în devenire. Acestea, având creştere moderată şi poziţie spre orizontală, de regulă, nu se scurtează. Se
suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare le şarpantelor, subşarpantelor şi alte ramuri inutile
pentru formarea coroanei.
Operaţiile în verde se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anul precedent.
În anul al cincilea. Primăvara, la necesitate, se corectează unghiul de înclinare al şarpantelor prin
transfer la o ramificare exterioară cu poziţia necesară. Ramurile de prelungire ale şarpantelor se scurtea-
ză la 1/3 – 1/4 din lungimea lor şi se echilibrează în vigoarea de creştere. Se suprimă ramurile verticale de
pe laturile superioare ale şarpantelor şi subşarpantelor, alte ramuri care supraîndesesc coroana.
În partea superioară a şarpantelor, din trei ramificări cu unghiuri largi de inserţie, situate bilateral-
exterior la intervale de 15-20 cm, se proiectează următoarele ramuri semischelet în devenire, care, de
regulă, nu se scurtează. Una din ramificări, ce este situată mai jos, se scurtează la cep de înlocuire, având o
lungime de 4-5 cm pentru iniţierea reîntineririi ramurilor semischelet din această zonă cu ciclul de 3-4 ani.
Pe porţiunea mijlocie a şarpantelor şi pe subşarpantele scurte câte o ramură semischelet se scur-
tează la cep de înlocuire cu lungimea de 6-8 cm pentru încadrare în ciclul de reîntinerire a celor care au
fructificat la lemn de 3-4 ani.
149
Operaţiile în verde se efectuează în aceiaşi termeni şi după aceleaşi principii ca şi în anii precedenţi.
În anul al şaselea. În perioada de repaos vegetal se corectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor
prin transfer la o ramificare exterioară cu poziţia necesară şi se suprimă concurenţii acestora.
Se suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare ale şarpantelor, subşarpantelor şi altele inu-
tile pentru formarea coroanei.
În partea superioară a axului se proiectează trei ramuri semischelet în devenire şi un cep de înlocuire
cu lungimea de 4-5 cm, după aceleaşi principii ca şi în anii precedenţi.
Pe sectoarele în descendenţă ale şarpantelor, în locurile supraîndesite, se scurtează la cep de înlocu-
ire unele ramuri semischelet. Din ramurile crescute pe cepurile de înlocuire lăsate în anul precedent, una
cu poziţia spre orizontală rămâne ca ramură semischelet în devenire. Altă ramură, de regulă, din partea
opusă acesteia, se scurtează la cep de înlocuire. Celelalte ramificări se suprimă.
Pe subşarpantele scurte din partea inferioară a şarpantelor, câte o ramură semischelet se scurtează
la cep de înlocuire cu lungimea de circa 8 cm. Din ramurile crescute pe cepurile de înlocuite şi lăsate din
anul precedent, câte o ramificare suficient dezvoltată, cu poziţia spre orizontală, rămâne ca ramură se-
mischelet în devenire, iar din partea opusă acesteia, se scurtează la cep de înlocuire. Celelalte ramificări
se suprimă.
În anii următori la tăierile din perioada de repaos vegetativ şi operaţiunile efectuate în verde, se de-
finitivează structurarea coroanei, respectându-se în aşa mod principiile din anii precedenţi cu avansarea
tăieturilor de fructificare. Este foarte important ca şarpantele să se menţină permanent cu unghiurile
proiectate de înclinare, echilibrate în vigoarea de creştere cu vârfurile la acelaşi nivel cu structura bazito-
nică şi moderat îndesită.
După intrarea pomilor în perioada de plină rodire, obiectivul principal devine tăierea de fructificare,
axată pe reîntinerirea ramurilor semischelet, care au fructificat şi sunt în curs de epuizare, completată
cu normarea încărcăturii cu muguri floriferi prin: durata ciclului de renovare a ramurilor semischelet de
3 sau 4 ani; eliminarea unor ramuri semischelet excesive; scurtarea unor ramuri semischelet alungite,
normându-se încărcătura de muguri floriferi adecvată vigorii de creştere, respectându-se particularităţile
biologice ale soiurilor utilizate. Concomitent se efectuează tăieri de întreţinere a structurii şi parametrilor
proiectaţi ai coroanei.
2.2.7.2. Dublu Ypsilon
Se recomandă pentru pomii de păr altoiţi pe portaltoi viguros semincer, plantaţi la distanţe de
5,0x2,5-3,0 m în funcţie de soi. Înălţimea trunchiului este de circa 50 cm. Mai sus de trunchi pe un ax
scurt la intervale de 10-12 cm sunt amplasate 4 şarpante, direcţionate opus câte 2 spre intervale dintre
rânduri. Unghiurile dinspre direcţia rândului şi al şarpantelor constituie 60-70° în funcţie de vigoarea po-
milor şi distanţele dintre rând, iar cele de divergenţă dintre 2 şarpante din aceeaşi parte, respectiv 60-40°.
Unghiul mijlociu de înclinare al şarpantelor faţă de verticală este de 35-37°. În partea inferioară a şar-
pantelor la distanţe de 25-30 cm sunt dispuse câte 2 subşarpante. Pe acestea şi mai sus pe şarpante sunt
înserate uniform altern-bilateral-extern la intervale de 20-25 cm ramuri semischelet cu poziţia aproape
de orizontală şi formaţiuni de rod. Axul central se suprimă deasupra şarpantei superioare în primăvara
anului al treilea sau al patrulea, după consolidarea şarpantelor şi definitivarea unghiurilor de înclinare
al lor. Diametrul coroanei pe direcţia rândului pînă la 3,0-3,5 m cu interpătrunderea de circa 0,5 m, iar
perpendicular direcţiei rândului de la 2,0-2,2 m în partea inferioară a rândului cu extinderea pînă la 3,0-
3,2 m în partea superioară. Înălţimea pomilor este de 2,5-3,0 m.
150
Fig. 116. Pom de păr condus după forma de coroană Dublu Ypsilon.
Principiile şi tehnica structurii bazitonice a şarpantelor, în lini generale, sunt similare cu cele ale co-
roanei Ypsilon cu două şarpante, avându-se în vedere vigoarea de creştere mai mare a pomilor altoiţi pe
portaltoi viguros.
151
1 2
3 4
5 6
Fig. 117. Schema formării coroanei Dublu Ypsilon la pomii de păr în primăvara anilor 1-6.
În anul întâi. Pentru plantare se recomandă pomi cu altoiul de un an, de regulă fără ramificări
din lăstari anticipaţi. După plantare, primăvara devreme acestea se scurtează la o lungime de 80-85
cm de la sol.
152
După umflarea mugurilor, se degajează trunchiul cu înălţimea 80-85 cm de la sol. La operaţiile în

verde , efectuate atunci cînd lăstarii ating lungimea de 20 cm, axul se substituie prin transfer la un lăstar
subterminal cu poziţia spre verticală şi se suprimă lăstarii concurenţi ai acestuia. Mai jos pe ax, deasupra
trunchiului se aleg patru lăstari cu unghiuri largi de inserţie, distanţaţi în mediu la 10-12 cm unul de altul,
orientaţi câte doi altern spre intervalele dintre rânduri sub unghiuri de 60-70°, de la direcţia rândului vii-
toarele şarpante. Lăstarii inutili pentru proiectarea bazei coroanei se suprimă.
După operaţiile în verde, la necesitate, lăstarii şarpantelor alterne se echilibrează în vigoarea de
creştere scurtându-l pe cel mai lung la nivelul vârfului celui mai scurt.
În anul al doilea. Primăvara, pînă la pornirea pomilor în vegetaţie, viitoarele şarpante, fiind bine dez-
voltate, se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor. Concomitent, prin scurtările efectuate, se echilibrează
în vigoarea de creştere cele alterne. Ramura de prelungire a axului se scurtează mai sus cu 20-25 cm faţă
de nivelul scurtării şarpantelor superioare.
La operaţiile în verde, lăstarul de prelungire al axului, împreună cu unul-doi lăstari cu orientare spre
poziţia verticală, se suprimă prin transfer la un lăstar lateral cu unghi larg de inserţie. Pe laturile superioa-
re ale şarpantelor şi în alte locuri din coroană se suprimă lăstarii verticali hulpavi.
În anul al treilea. Primăvara devreme axul se suprimă deasupra ultimei şarpante. Ramurile de pre-
lungire ale şarpantelor cu lungimea mai mare de 60 cm se scurtează la 1/4 - 1/3 din lungimea lor.
Se elimină ramurile verticale de pe laturile superioare ale şarpantelor rămase după operaţiile în ver-
de din anul precedent şi în alte locuri supraîndesite ale coroanei. Pe şarpante se proiectează câte două
subşarpante situate bilateral altern, distanţate la 25-30 cm una de alta. Unele ramificări inutile ca subşar-
pante se scurtează la 4-5 muguri pentru a fi în timpul operaţiilor în verde transformate în formaţiuni de
rod, lucru efectuat prin transfer la 1-2 lăstari scurţi cu poziţia spre orizontală.
Operaţiunile în verde se efectuează în mod asemănător cu acele efectuate în anul precedent. Se
corectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor prin transfer la un lăstar exterior, se suprimă lăstarii
verticali de pe laturile superioare ale şarpantelor şi din acele locuri supraîndesite din coroană.
În anul al patrulea. Primăvara devreme se verifică corectitudinea unghiului de înclinare al şarpante-
lor şi, la necesitate, se corectează.
Ramurile de prelungire a şarpantelor cu lungimea mai mare de 60 cm se scurtează la 1/4 - 1/3 din
lungimea lor. Pe porţiunea cu lemn de doi ani a şarpantelor, în partea inferioară, se proiectează a treia
subşarpantă, orientată în exterior şi distanţată la 25-30 cm de subşarpanta a doua. Mai sus de aceasta
se proiectează doua ramuri semischelet, situate bilateral altern, distanţate la 20-25 cm una de alta. Pe
subşarpantele din partea inferioară a şarpantelor se proiectează câte trei ramuri semischelet, situate
bilateral-altern-exterior la distanţe de 20-25 cm una de alta. Se suprimă ramurile verticale, hulpave, pre-
zente pe laturile superioare ale şarpantelor şi în alte locuri supraîndesite din coroană.
Operaţiile în verde se efectuează ca şi în anii precedenţi.
În anul al cincilea. Primăvara, pînă la pornirea în vegetaţie, se corectează unghiurile de înclinare ale
şarpantelor prin transfer la o ramură anuală exterioară. Ramurile de prelungire ale şarpantelor, care au
lungime mai mare de 60 cm, se scurtează la 1/4 - 1/3 din lungimea lor. Se suprimă ramurile verticale,
hulpave de pe laturile superioare ale şarpantelor şi din alte locuri supraîndesite din coroană. Pe porţiunile
de lemn de doi ani ale şarpantelor se proiectează câte trei ramuri semischelet situate bilateral-altern-ex-
terior la intervale de 20-25 cm, suprimându-se ramurile viguroase dintre acestea.
Pe porţiunea cu lemn de trei ani a şarpantelor, precum şi pe subşarpantele de la baza coroanei, câte
o ramură semischelet, de regulă, cu poziţia mijlocie, se scurtează la cep de înlocuire cu lungimea de 6-8
cm pentru încadrarea în ciclul de 3-4 ani al reîntineririi ramurilor semischelet. Unele ramuri semischelet,
supralungite şi supraîncărcate cu formaţiuni de rod, pot fi scurtate prin transfer la o ramificare laterală,
normându-le încărcătura în conformitate cu vigoarea de creştere a lor şi potenţialul de productivitate. Se
153
efectuează tăieri de igienizare şi menținere a structurii proiectate a coroanei, evitându-se supraîndesirea

în unele sectoare.
Operaţiunile în verde se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anii precedenţi.
În anul al şaselea. Primăvara devreme se corectează unghiurile de înclinare a şarpantelor prin
transfer la o ramificare exterioară. Se elimină ramurile verticale, hulpave de pe laturile superioare ale
şarpantelor şi din alte sectoare ale coroanei.
Pe porţiunea şarpantelor cu lemn în vârstă de doi ani se proiectează trei ramuri semischelet în deve-
nire identic cu anul precedent, iar pe cea cu lemn de trei ani, una din ramurile semischelet se scurtează la
cep de înlocuire cu lungimea de 5-6 cm. Pe porţiunea cu lemn de patru ani şi pe subşarpantele de la baza
coroanei se scurtează a doua ramură semischelet, care a fructificat, la cep de înlocuire cu lungimea de 6
cm. Din ramurile crescute pe cepul de înlocuire din anul precedent, ramura fiind una bine dezvoltată şi cu
poziţia spre orizontală, se lasă intactă ca ramură semischelet în devenire , iar alta, situată în partea opusă,
se scurtează la cep de înlocuire cu lungimea de 6-8 cm. Celelalte ramificări se suprimă.
Se efectuează tăieri de igienizare, menţinere a structurii şi parametrilor proiectaţi ai coroanei.
Operaţiile în verde se efectuează la necesitate după aceleaşi principii ca şi în anii precedenţi. În anii
de plină rodire a pomilor predomină tăierea de fructificare, care are la bază reîntinerirea ramurilor semis-
chelet, care au fructificat, şi sunt în curs de epuizare, cu ciclul de 3-4 ani şi normarea încărcăturii pomilor
cu fructe de calitate superioară, ținându-se cont de particularităţile biologice ale soiurilor cultivate. Con-
comitent se efectuează tăieri de igienizare, menţinere a structurii şi parametrilor proiectaţi ai coroanei.
2.2.7.3. Cordonul vertical natural
Cordonul vertical natural se recomandă pentru soiurile columnare de păr, care sunt altoite pe gutui
BA 29. Actualmente, în ţara noastră se folosesc de către pomicultorii amatori. Se studiază în vederea
studierii plantațiilor cu desime mare şi potenţial foarte înalt de productivitate. Baza coroanei o constituie
axul central bine dezvoltat, pe care radial uniform, la distanţe relativ mici, sunt înserate formaţiuni de
rod. Înălţimea trunchiului 0,3 m, iar a pomului e până la 2-2,5 m. Diametrul la baza coroanei 0,5-0,6 cm
cu descreştere lentă către partea superioară (fig. 118).
1. 2. 3. 4. 5. 6.
Fig. 118. Schema evoluării coroanei cordon vertical natural la pomii soiurilor columnare de păr în anii 1-6 de
la plantare.
Pe parcursul anilor, coroana evoluează preponderent natural, fără intervenţii semnificative. Se supri-
mă lăstarii vegetativi laterali pentru a evita ramificările inadmisibile. Începând cu anul al 5, vetrele de rod
excesiv ramificate se întineresc la lemn de 3-5 ani, iar cele epuizate, se suprimă la bază.
154
2.3. Gutuiul
2.3.1. Particularitățile creșterii, fructificării, conducerii și tăierii
Pomii de gutui sunt de vigoare submijlocie, cu coroane piramidale şi tendinţă bazitonică bine pro-
nunţată. Şarpantele cresc sub unghiuri mici de înclinare, sunt viguroase şi concurează cu axul central.
Pomii tineri se deosebesc prin creştere intensă. Pe parcursul a 3-4 ani după plantare lungimea ramu-
rilor anuale de prelungire ale şarpantelor adesea atinge 1 m şi mai mult.
În primii ani de fructificare (al 4-6-lea de la plantare) cea mai mare parte a fructelor se formează
din mugurii laterali, amplasaţi pe porţiunile superioare ale ramurilor anuale lungi. Mai uniform sunt
amplasaţi muguri generativi – vegetativi pe ramurile anuale cu lungimea de circa 40 cm. Pe măsura
sporirii productivităţii şi a slăbirii intensităţii de creştere a lăstarilor fructele se formează, în fond, din
mugurii terminali ai ramurilor de garnisire scurte (măciulii, coarne de melc). Cu trecerea anilor ele
formează ramificări, situate pe ramurile semischelet, şi devin predominante în coroană, datorită cărui
fapt pomii sunt predispuşi către supraîncărcarea cu fructe.
Formaţiunile de rod cele mai bine dezvoltate se află pe ramuri semischelet groase cu vârsta de 3-4 ani.
Semischeletul subţire este garnisit cu formaţiuni de rod slabe. Pentru o fructificare echilibrată în coroană
sunt necesare ramuri semischelet de 3-4 ani bine dezvoltate şi ramuri anuale cu lungimea de circa 35-40 cm.
În conformitate cu proprietăţile menţionate de creştere şi fructificare sunt evidenţiate următoarele
particularităţi ale conducerii şi tăierii pomilor de gutui.
Datorită habitusului natural, bazitonic al pomilor mai oportună parvine coroana naturală ameliorată.
Menţinerea strictă a subordonării verticale prin stimularea dezvoltării axului central şi scurtarea şar-
pantelor, inclusiv prin transfer la ramificări exterioare, astfel încât lungimea ramurilor anuale de prelun-
gire să nu depăşească 60-70 cm, iar axul să se înalţe cu 25-30 cm mai sus decât vârful ultimei şarpante.
Acelaşi interval se recomandă şi pentru subordonarea în direcţie verticală a şarpantelor solitare.
La pomii tineri, care fructifică preponderent pe ramuri anuale bine dezvoltate, fiecare a treia ramură
anuală lungă se scurtează la 1/3-1/4 din lungime, pentru a norma încărcătura cu rod şi obţinerea ramuri-
lor semischelet bine dezvoltate, garnisite cu formaţiuni de rod puternice. Circa 1/3 din numărul ramurilor
anuale lungi se scurtează la 3-4 muguri pentru a fi transformate în ramuri de semischelet puternice. Ra-
murile anuale cu lungimea de 35-40 cm rămân pentru fructificare, normându-le prin scurtări încărcătura
adecvată cu muguri de rod. Ramurile slabe şi cele ce supraîndesesc coroana se suprimă.
La pomii în plină producţie în scopul menţinerii echilibrului fiziologic favorabil între creştere şi fruc-
tificare ramurile semischelet, principala sursă de rod, periodic se reîntineresc la lemn de 3-4 ani şi li se
normează încărcătura adecvată cu muguri de rod. Semischeletul slab, subţire se regenerează prin scurtări
la lemn de 2-3 ani, sau se elimină complet. Prin tăieri de regenerare se asigură prezenţa în coroană a ra-
murilor anuale cu lungimea de 35-40 cm. Anual se aplică tăieri de întreţinere a coroanei.
155
Fig. 119. Tăierea la cep și ramură de rod aplicată la pomii de gutui în plină fructificare.
În condiţiile ecologice şi de producţie din Republica Moldova se recomandă ca pomii de gutui să fie
conduşi în formă de piramidă mixtă sau cupa întârziată.
2.3.2. Piramida mixtă

Baza acestei coroane o constituie axul central vertical şi 6-8 şarpante. Primele 3-4 şarpante sunt am-
plasate mai sus de trunchi în formă de etaj rărit, iar celelalte 3-4 sunt dispuse mai sus cu circa 50 cm de la
etaj, solitar, în spirală la distanţe de 25-30 cm una de alta. La aceleaşi intervale pe porţiunile inferioare ale
şarpantelor, începând cu 40 cm de la ax, sunt amplasate bilateral-altern-exterior câte 2-3 subşarpante. Pe
axul central, şarpante şi subşarpante sunt dispuse uniform ramurile de garnisire, având un raport favorabil
dintre cele multianuale şi anuale, de creştere şi de rod, care se menţine prin tăiere şi alte procedee tehnolo-
gice. Înălţimea trunchiului 50-60 cm, iar a pomilor până la 3,5-4,0 m de la sol. Diametrul coroanei 2,5-3,0 m.
Principiile şi tehnica formării piramidei mixte cu dimensiuni mici la pomii de gutui, în mare măsură
sunt similare ce cele aplicate la pomii de măr sau păr, conduşi în această formă de coroană. Unele modi-
ficări sunt coordonate cu particularităţile creşterii şi fructificării pomilor soiurilor de gutui (fig. 120).
156
1 2 3
4 5
Fig. 120. Formarea coroanei Piramida mixtă la pomii de gutui în primăvara anilor 1-5.
În anul întâi. După plantare, primăvara devreme, pomii de un an fără ramificări în zona proiectă-
rii coroanei, se scurtează la 85-90 cm de la sol. După desfacerea mugurilor se degajează trunchiul cu
înălțimea de 50-60 cm.
Concurenţii lăstarului de prelungire a axului central se suprimă când ating lungimea de 20-25 cm,
delimitându-se lăstarul de prelungire. În zona de formare a coroanei se aleg 3-4 lăstari cu unghiuri largi de
inserţie şi 90-1200 de divergenţă, distanţaţi la 8-12 cm unul de altul – ca viitoare şarpante. Ceilalţi lăstari
se suprimă la inel.
În anul al doilea. Primăvara, până la pornirea pomilor în vegetaţie, se suprimă concurenţii rămaşi şi
ramurile de prisos din zona etajului.
157
Viitoarele şarpante cu creştere normală (50-60 cm) se scurtează la 1/4-1/3 din lungimea lor, iar cele
mai viguroase – până la 1/2, astfel ca să fie eliminaţi toţi mugurii floriferi pe porţiunile superioare, iar
vârfurile să fie la acelaşi nivel. Ramura de prelungire a axului central se scurtează la cel puţin 1/3 din lun-
gime, respectându-se subordonarea faţă de şarpante. O astfel de scurtare, relativ severă, este necesară
pentru a preveni fructificarea înainte de vreme în partea superioară a coroanei, a evita arcuirea ramurilor,
a asigura creşterea normală şi garnisirea uniformă a lor.
În timpul operaţiilor în verde se suprimă concurenţii axului central, lăstarii verticali, situaţi pe laturile
superioare ale şarpantelor şi alţii, care cresc în interiorul coroanei. Se corectează unghiurile de înclinare
ale şarpantelor prin transfer la un lăstar exterior cu poziţia necesară.
Dacă după prima vegetaţie în livadă pomii au creştere slabă ramurile din zona proiectării coroanei
se scurtează la 2-3 muguri, iar axul central la 90 cm de la sol. Ulterior lucrările de formare a coroanei se
efectuează după aceleaşi principii ca şi în anul întâi.
În anul al treilea. Primăvara se suprimă concurenţii prezenţi ai axului, iar ramura de prelungire a lui
se scurtează cu 25-30 cm mai sus de vârful ultimei şarpante.
Cu circa 50 cm mai sus de ultima şarpantă din etajul bazal se aleg două ramuri ca fiind viitoarele şar-
pante solitare, prima şi a doua. Acestea trebuie să aibă unghiuri largi de inserţie, distanţate la 25-30 cm
una de alta, situate diametral opus, orientate spre mijlocul unghiurilor de divergență ale şarpantelor din
etajul bazal. Viitoarele şarpante, bine dezvoltate, se scurtează la 1/4 -1/3 din lungimea lor.
În partea inferioară a şarpantelor din etajul bazal la 30-40 cm de la ax se proiectează câte două
subşarpante, situate bilateral-altern, distanţate la 25-30 cm una de alta. Având lungimea supra 50-60 cm,
ele se scurtează la 1/4 -1/3 din lungimea lor. Identic se scurtează şi ramurile de prelungire ale şarpantelor
din etajul bazal.
Până la 1/3 din numărul ramurilor de garnisire, rămase în coroană, în primul rând, cele mai lungi de
50-60 cm orientate spre verticală, se scurtează la 3-4 muguri pentru a le transforma în ramuri semische-
let. Prin aceasta se reglează şi încărcătura pomilor cu rod. Ramurile de garnisire cu lungimea de 50-60 cm
se scurtează la 1/4-1/3 pentru normarea încărcăturii adecvate cu muguri de rod. Celelalte ramuri norma-
le de garnisire rămân intacte pentru fructificare, iar cele subţiri şi care supraîndesesc coroana se suprimă.
Operaţiile în verde de formare a coroanei se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anul precedent.
În anul al patrulea. După principiile şi tehnica de formare similare cu anul al treilea, pe ax, se pro-
iectează următoarele două şarpante, trei şi patru solitare, distanţate la 25-30 cm una de alta şi situate
deasupra spaţiului liber dintre cele inferioare. Se elimină concurenţii şi se scurtează ramura de prelungire
a axului.
Pe şarpantele solitare inferioare (unu şi doi) se proiectează câte două ramuri semi-schelet în deveni-
re, distanţate la 20-25 cm una de alta, iar a treia se scurtează la cep cu 3-4 muguri pentru a fi transformată
ulterior în ramuri semischelet cu ramificări de 1-2 şi 3 ani. Ramurile de prelungire ale şarpantelor solitare
se scurtează la 1/4 -1/3 din lungimea lor. Se scurtează şi ramificările semischelet in devenire dacă sunt
supraalungite.
La şarpantele de la baza coroanei, pe porţiunea de lemn de doi ani, la necesitate, se proiectează a
treia subşarpantă, orientată spre exterior, iar mai sus un cep cu 3-4 muguri şi o ramură semischelet în
devenire care se scurtează slab.
Pe subşarpantele situate in partea inferioară a şarpantelor din etajul bazal, se proiectează câte o
ramură semischelet în devenire şi un cep cu 3-4 muguri. Ramurile de prelungire ale subşarpantelor se
scurtează slab.
Pe cepurile scurte, lăsate în anul precedent, se iniţiază formarea ramurilor semischelet cu ramificări
de 1-2 şi 3 ani. Pentru aceasta o ramificare cu orientare spre orizontală rămâne intactă, iar în partea opu-
să ei – un cep cu 3-4 muguri. Celelalte ramificări se suprimă.
158
Pe ax, şarpante şi subşarpante, uniform, se formează noi ramuri de garnisire, respectându-se princi-
piul bazitonic în vigoarea de creştere a lor.
Ca şi în anul al treilea circa 1/3 din numărul total al ramurilor anuale de garnisire, care au lungimea
mai mare de 50-60 cm, se scurtează la 3-4 muguri, cele rămase cu lungimea de 50-60 cm se scurtează
la 1/4-1/3, iar cele mai scurte rămân intacte. Ramurile de garnisire subţiri, slabe, precum şi cele care su-
praîndesesc coroana se suprimă. Astfel se normează încărcătura cu rod şi se menţine raportul favorabil
în structura ramurilor de garnisire, care asigură recolte normale de fructe la pomii cu vârsta respectivă.
Operaţiunile în verde se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anii precedenţi.
În anul al cincilea. De regulă, se încheie formarea coroanei. Axul se transferă la o ramificare laterală
cu unghi larg de inserţie. Se corectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor prin transfer la o ramificare
exterioară cu poziţia necesară. Se suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare ale şarpantelor şi
din sectoarele supraîndesite ale coroanei.
Pe şarpante şi subşarpante, după aceleași principii ca şi în anul precedent, se prelungeşte forma-
rea şi repartizarea uniformă a ramurilor noi de garnisire, inclusiv de semischelet şi, în special de semis-
chelet cu ramificări de 1, 2 şi 3 ani.
Fig. 121. Pomi de gutui conduși după Piramida mixtă: stânga – până la tăiere; dreapta – după tăiere.
Se atrage atenţie deosebită la structurarea bazitonică a coroanei şi în cadrul fiecărei şarpante, men-
ţinerea raportului favorabil dintre ramurile anuale şi multianuale, normalizarea încărcăturii cu muguri
floriferi, adecvate potenţialului de producţie a fiecărei ramuri şi integral a pomului.
159
Aceste principii se respectă şi în perioa-

da de plină rodire a pomilor. Concomitent cu
tăierile de fructificare, în această perioadă
se efectuează tăieri de igienizare, menţinere
a structurii şi parametrilor proiectaţi ai co-
roanei.
2.3.3. Cupa întârziată

Baza coroanei cupa întârziată o consti-
tuie axul central scurt pe care sunt amplasa-
te 6 şarpante. Primele 4 şarpante sunt am-
plasate mai sus de trunchi în formă de etaj
rărit cu intervale de 8-12 cm. Unghiurile de
divergenţă 90°, iar cele de abatere de la di-
recţia rândului de 45°. Mai sus de circa 50
Fig. 122. Plantație de gutui condusă după forma de coroană cm de la ultima şarpantă din etajul bazal
Piramida mixtă. sunt dispuse 2 şarpante solitare, distanţate
la 25-30 cm una de alta, orientate pe direc-
ţia rândului deasupra mijlocului unghiului de divergenţă a şarpantelor din etajul bazal. Pe porţiunile infe-
rioare ale şarpantelor de la baza coroanei, începând cu circa 40 cm de la ax, sunt amplasate bilateral al-
tern-exterior câte 2-3 subşarpante, distanţate la 25-30 cm una de alta. Pe şarpante şi subşarpante sunt
dispuse uniform ramurile de garnisire, având un raport favorabil dintre cele anuale şi multianuale, de
creştere şi rod, care se menţine prin tăieri şi alte procedee tehnologice. Înălţimea trunchiului 50-60 cm,
iar a pomilor pînă la 3,0-3,5 m de la sol. Diametrul coroanei pînă la 3 m.
Principiile şi tehnica formării etajului rărit de
la baza coroanei şi a celor 2 şarpante solitare, în
fond, sunt similare cu cele aplicate la piramida
mixtă.
În anul întâi. Se recomandă plantarea pomi-
lor altoiţi de un an, fără ramificări și zona proiectă-
rii coroanei (vergi). Primăvara devreme acestea se
scurtează la 85-90 cm de la sol. După desfacerea
mugurilor se degajează trunchiul cu înălţimea de
50-60 cm.
La operaţiile în verde, cînd lăstarii ating lungi-
me de 20-25 cm , se elimină concurenţii lăstarului
de prelungire al axului. În zona de formare a bazei
coroanei se aleg 4 lăstari cu unghiuri largi de in-
serţie şi 90 de divergentă, distanţaţi la intervale de
8-12cm, orientaţi sub unghi de 45° faţă de direcţia
rândului. Ceilalţi lăstari, inutili pentru formarea
bazei coroanei, se suprimă.
În anul al doilea. Primăvara devreme se su-
primă concurenţii rămaşi ai axului şi ramurile de
prisos între viitoarele şarpante ale etajului bazal.
Viitoarele şarpante cu creştere mai mare de
50-60 cm se scurtează la 1/4 - 1/3 din lungimea Fig. 123. Pomii de gutui conduși după forma de
lor, iar cele mai viguroase, până la 1/2, astfel ca coroană Cupa întârziată (după tăiere).
160
să fie eliminaţi toţi mugurii floriferi situaţi pe porțiunile superioare, iar vârfurile, după scurtare, să fie la
acelaşi nivel. După acest principiu se scurtează la cel puţin 1/3 şi ramura de prelungire a axului. Scurtarea
relativ severă este necesară pentru a evita fructificarea în partea superioară a ramurilor şi arcuirea lor, a
asigura creşterea normală a ramurilor şi garnisirea uniformă a lor.
1 2 3
4 5
Fig. 124. Schema formării coroanei cupa întârziată la pomii de gutui în primii cinci ani după plantare.
La operaţiile în verde se suprimă concurenţii lăstarului de prelungire al axului. Se completează un-

ghiurile de înclinare ale şarpantelor prin transfer la un lăstar exterior cu poziţia necesară. Pe laturile su-
perioare ale şarpantelor şi în alte locuri se suprimă lăstarii verticali, hulpavi şi alţii care supraîndesesc co-
roana. Dacă după prima vegetaţie în livadă pomii au creştere insuficientă, ramificările din zona proiectării
bazei coroanei se scurtează la 2-3 muguri, iar axul la circa 90 cm de la sol. Ulterior lucrările de formare ale
coroanei se efectuează similar cu anul întâi.
În anul al treilea. Primăvara devreme în partea inferioară a şarpantelor din etajul bazal la 30-40 cm
de la ax, se proiectează două subşarpante situate bilateral-altern, fiind distanţate la 25-3 cm una de alta.
161
Ramurile de prelungire ale subşarpantelor, cu lungimea mai mare de 50-60 cm, se scurtează la 1/4 -1/3
din lungimea lor. Identic se scurtează şi ramurile de prelungire ale şarpantelor, respectându-se subordo-
narea axială bazitonică faţă de subşarpante.
Pe ax cu circa 40-50 cm mai sus de ultima şarpantă din etajul bazal se proiectează două subşarpante
solitare în devenire cu unghiuri largi de inserţie, orientate diametral opu pe direcţia rândului, fiind dis-
tanţate la 25-30 cm. Dacă sunt suficient dezvoltate, atunci viitoarele şarpante solitare se scurtează la 1/4
-1/3 din lungimea lor.
Ramura de prelungire a axului se scurtează cu 25-30 cm mai sus decât vârful ultimei şarpante.
Ramurile de garnisire inutile pentru formarea şarpantelor şi subşarpantelor, rămase în coroană, se
taie diferenţiat în funcţie de vigoarea lor de creştere: pînă la 1/3 din numărul ramurilor de garnisire, în
primul rând, cele mai lungi de 50-60 cm, orientate spre verticală, se scurtează la 3-4 muguri pentru a le
transforma, ulterior, în ramuri de semischelet, ramificate; ramurile de garnisire cu lungimea de 50-60 cm
se scurtează la 1/4 -1/3 din lungimea lor pentru normarea adecvată a încărcăturii cu muguri floriferi; ce-
lelalte ramuri suficient dezvoltate rămân intacte pentru fructificare, iar cele subţiri şi care supraîndesesc
coroana, se suprimă. Prin astfel de tăieri se reglează încărcătura pomilor cu muguri floriferi şi, respectiv,
cu fructe.
Operaţiile în verde se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anul precedent. Plus la aceasta, ra-
mura de prelungire a axului se scurtează prin transfer la un lăstar lateral cu unghi larg de inserţie pentru
a-i atenua vigoarea de creştere.
În al patrulea an. Primăvara, pînă la pornirea pomilor în vegetaţie activă, axul se suprimă deasupra
ultimei şarpante.
Pe şarpantele solitare superioare se proiectează câte două ramuri semischelet în devenire, situate
bilateral-altern, distanţate la 20-25 cm una de alta. Una din acestea cu lungimea mai mare de 50-60 cm se
scurtează la 1/4 -1/3 din lungimea ei. A doua, fiind mai slab dezvoltată, rămâne intactă. A treia ramificare,
situată, de regulă, mai jos, se scurtează la cep cu 3-4 muguri, pentru a fi transformată ulterior în ramură
semischelet cu ramificări de 1 an, 2 ani şi 3 ani.
Pe porţiunile de lemn de doi ani ale şarpantelor de la baza coroanei, identic ca şi pe şarpantele so-
litare superioare, se formează câte două ramuri semischelet în devenire, iar a treia se scurtează la 3-4
muguri, pentru a fi transformată ulterior în ramură semischelet cu ramificări.
Pe subşarpantele situate în partea superioară a şarpantelor bazale, se proiectează câte o ramură
semischelet în devenire şi un cep cu 3-4 muguri.
Ramurile de prelungire ale subşarpantelor şi şarpantelor, având lungimea mai mare de 50-60 cm, se
scurtează la 1/4 -1/3 din lungimea lor.
Ca şi în anul al treilea, circa 1/3 din numărul total al ramurilor anuale de garnisire rămase în coroană
după proiectarea şarpantelor, subşarpantelor şi a ramurilor semischelet în devenire, de regulă, cele mai
viguroase şi orientate spre poziţie verticală, se scurtează la cep cu 3-4 muguri pentru a fi transformate,
ulterior, în ramuri semischelet cu ramificări, verigi de rod. Ramurile anuale de garnisire cu lungimea mai
mare de 50-60 cm se scurtează la 1/4 -1/3 din lungimea lor pentru a norma încărcătura adecvată cu
muguri floriferi. Ramurile de garnisire subţiri, slabe şi cele care supraîndesesc coroana, se suprimă. Prin
tăieturile indicate a ramurilor de garnisire, se reglează încărcătura pomilor cu muguri floriferi, cu rod.
În anul al cincilea. De regulă, se încheie formarea coroanei. La şarpante se corectează unghiul de
înclinare prin transfer la o ramificare exterioară cu poziţia necesară.
Se suprimă ramurile verticale, hulpave de pe laturile superioare ale şarpantelor şi subşarpantelor.
Pe şarpante şi subşarpante se prelungeşte formarea şi amplasarea relativ uniformă a ramurilor de
garnisire, în special de semischelet cu ramificări de 1, 2 şi 3 ani. Pentru aceasta, pe şarpante şi subşarpante
circa fiecare a treia ramură anuală se scurtează la cep cu 3-4 muguri. Pe cepurile lăsate în anul precedent
162
una din ramificările suficient dezvoltate, orientate către orizontală, rămâne intactă pentru fructificare. O
ramificare din partea opusă a acesteia se scurtează la cep cu 3-4 muguri. Celelalte ramificări se suprimă.
Astfel se iniţiază formarea ramurilor semischelet cu ramificări de 1, 2 şi 3 ani, verigi de rod.
Fig. 125. Aspectul pomilor de gutui conduși după forma de coroană Cupa întârziată.
Identic, ca şi în anul precedent, circa 1/3 din numărul total al ramurilor anuale de garnisire, rămase
în coroană, care au lungimea mai mare de 50-60 cm, se scurtează la cep cu 3-4 muguri pentru a fi trans-
formate ulterior în ramuri semischelet cu ramificări de 1, 2 şi 3 ani. Cele cu lungimea de 50-60 cm se
scurtează la 1/4 -1/3 din lungimea lor, normându-le încărcătura adecvată cu muguri floriferi, iar cele mai
scurte de 50-60 cm rămân a fi intacte. Ramurile de garnisire subţiri, slabe precum şi cele care supraînde-
sesc coroana, se suprimă. Prin astfel de tăieri a ramurilor de garnisire se normează, în anumită măsură,
încărcarea pomilor cu muguri floriferi şi, respectiv, cu fructe.
Aceste principii de tăiere a ramurilor de garnisire se respectă şi în perioada de plină fructificare a
pomilor. La ele se mai adaugă şi reîntinerirea periodică la lemn de 3-4 ani a ramurilor semischelet, care
au fructificat şi sunt în curs de epuizare. Concomitent, se efectuează tăieri de igienizare, menținere a
structurii şi a parametrilor proiectaţi ai coroanei.
2.4. Prunul
2.4.1. Particularităţile creşterii, fructificării, conducerii şi tăierii pomilor
Pomii viguroşi sunt la soiurile Piersikovaia, Renclod Althan şi Sentiabriskaia, iar de vigoare slabă – la
soiul Anna Şpäth şi Soperniţa. Celelalte soiuri înregistrate au pomi de vigoare mijlocie cu coroane glo-
buloase sau larg piramidale. La soiurile Piersikovaia, Chişiniovscaia Ranniaia şi Sentiabriskaia pomii au
coroane îngust piramidale.
Capacitatea de ramificare la majoritatea soiurilor înregistrate este mijlocie. La unele soiuri – Tuleu
Gras, Vengherka Iubileinaia, Vinete de Moldova, Pamiati Kostinoi, Udlinionnaia capacitatea de ramificare
163
este înaltă, iar la soiul Anna Şpäth – mică. Pomii tineri la multe soiuri emit lăstari anticipaţi. Este bine
pronunţată capacitatea de emitere a lăstarilor din muguri dorminzi, în special după tăierile de reducţie.
Axul central este bine dezvoltat şi dominant în coroana pomilor tineri. Cu avansarea pomilor în vâr-
stă dominanţa apicală a axului diminuează devenind moderată, iar la unele soiuri (Renclod Althan etc.)
slab pronunţată.
Ramurile de schelet sunt bine dezvoltate, groase bine garnisite preponderent cu ramuri scurte şi
mijlocii. Aceasta face posibil formarea coroanelor înalt productive cu un număr relativ redus de ramuri
de schelet, garnisite des cu ramuri de rod. Lemnul ramurilor de schelet este fragil, în special, la soiurile
Tuleu Gras şi Chişiniovskaia Ranniaia, de aceea, în special la aceste soiuri, nu se recomandă unghiuri prea
mari de înclinare şi ramuri de schelet cu lungime excesivă.
În componenţa ramurilor de rod mai frecvente sunt cele scurte: buchete de rod, ramuri scurte mixte
– 5-15 cm şi mijlocii cu lungimea până la 30-40 cm. Acest tip de fructificare, numit mixt, este caracteristic
pentru majoritatea soiurilor înregistrate. La unele soiuri (Stanley, Ana Şpäth, Ciacianska Naibolia ş.a.)
în componenţa formaţiunilor de rod predomină ramurile scurte, iar la altele (Persikovaia, Doneţkaia
Ranniaia etc.) – buchetele de rod.
La pomii tineri predomină fructificarea pe ramuri anuale mijlocii şi lungi – peste 50-60 cm. Pe ramu-
rile lungi mugurii floriferi sunt amplasaţi preponderent pe partea mijlocie.
Pomii tineri au creştere intensă, formând ramuri anuale cu lungimea până la 1-1,5 m şi mai lungi.
Ramurile lungi sub greutatea fructelor se arcuiesc şi complică formarea coroanei. Cu avansarea pomilor
în vârstă fructificarea predomină pe ramuri scurte, situate preponderent pe ramuri semischelet.
Vârsta cea mai productivă a ramurilor de rod, inclusiv semischelet, este până la 3-4 ani. De aceea,
este necesară reîntinerirea lor periodică la lemn de 3-4 ani prin transfer la o ramificare laterală sau la cep
cu muguri dorminzi.
Fig. 126. Tăierea ciclică la lemn cu vârsta de 3-4 ani
164
Caracteristicile menţionate ale creşterii şi fructificării condiţionează următoarele particularităţi în

conducerea şi tăierea pomilor.
Macrostructura moderată, bine dezvoltată cu ramuri groase, garnisite preponderent cu ramuri rela-
tiv scurte este mai pretabilă pentru conducerea pomilor în forme de tip natural ameliorat şi slab aplatizat
cu ax sau fără ax.
Utilizarea raţională a potenţialului înalt de creştere a pomilor tineri în scopul formării cât mai rapide
a coroanei, urgentării intrării pomilor pe rod economic şi creşterii recoltei de fructe. Realizarea acestui
deziderat se efectuează prin tăierile anuale în perioada de repaus (primăvara) completate cu 2-3 inter-
venţii în verde pe parcursul vegetaţiei.
Fig. 127. Garnisirea pomilor de prun fără scurtarea ramurilor.
Primăvara, până la începutul vegetaţiei, se suprimă concurenţii şi ramurile verticale hulpave. Se scur-
tează, uneori puternic, ramurile prea viguroase de prelungire ale axului şi şarpantelor cu 10-12 cm mai
sus de locul, unde sunt necesare ramificările. O parte din ramurile de garnisire, puternice, se scurtează
la 6-8 muguri pentru a fi transformate ulterior în ramuri semischelet. Ramurile de garnisire cu lungimea
de 50-60 cm se scurtează numai pentru a le norma încărcătura adecvată cu muguri floriferi. Cele mai
scurte ramuri de garnisire rămân intacte pentru fructificare, iar cele slabe şi care supraîndesesc coroana
se suprimă.
165
Fig. 128. Tăierea ramurilor de semischelet prin diverse metode (cep, inel).
Rolul principal în formarea coroanei îi revine operaţiilor în verde, care în perioada de vegetaţie se
efectuează de 2-3 ori. Prima dată, când lăstarii ating lungimea de circa 15-20 cm. Se elimină concurenţii şi
lăstarii verticali care cresc în interiorul coroanei. Se aleg lăstarii de prelungire a axului şi pentru formarea
noilor şarpante. Se corectează, prin transfer la un lăstar exterior, unghiurile de înclinare ale şarpantelor.
La a doua intervenţie în verde, în prima decadă a lunii iunie, când lăstarii ating lungimea de 30-35
cm, se scurtează la 1/2 lăstarii de garnisire cu creştere activă spre verticală pentru a favoriza emiterea
lăstarilor anticipaţi şi a obţine în anul următor ramuri de rod. Se corectează unele omiteri de la prima
intervenţie în verde.
A treia intervenţie în verde, se aplică la necesitate, când în a doua jumătate a lunii iunie lăstarii de
prelungire ai axului şi şarpantelor depăşesc lungimea de 70-80 cm, aflându-se în stare de creştere activă.
Acestea se scurtează cu 10-12 cm mai sus de locul unde sunt necesare ramificări. După scurtare se emit
lăstari anticipaţi, din care ulterior se alege lăstarul de prelungire, ramificări de schelet şi garnisire.
Nu se recomandă proiectarea următoarei şarpante până când nu este consolidată cea inferioară.
În perioada de plină producţie tăierea de fructificare constă în: reîntinerirea periodică a ramurilor
de semischelet la lemn de 3 sau 4 ani la cep cu o ramificare laterală, formaţiune de rod sau cu muguri
dorminzi; scurtarea, prin transfer, a ramurilor semischelet prea lungi în scopul normării adecvate a
încărcăturii cu muguri de rod; scurtarea la cep a unor ramuri de garnisire puternice pentru a le transforma
ulterior în ramuri semischelet; normarea prin scurtarea încărcăturii adecvate a unor ramuri de garnisire
cu creştere moderată; favorizarea fructificării ramurilor cu lungimea până la 30-40 cm, prin suprimarea
ramurilor de garnisire slabe şi a celor din locurile supraîndesite.
166
Tăierile de reîntinerire a ramurilor de schelet la lemn de 3-4 ani se efectuează când ramurile de pre-
lungire a lor au lungimea sub 30 cm.
În condiţiile ecologice şi de producţie din Republica Moldova se recomandă conducerea şi tăierea
pomilor de prun după sistemele: piramida mixtă, semiaplatizată cu 4 şarpante, dublu Ypsilon. Aport
considerabil în modernizarea conducerii şi tăierii pomilor de prun au adus Cujelenco, V.; Coroid, A.,
Babuc, V., Peşteanu, A. ş.a.

Se consideră raţională pentru soiurile cu pomii viguroşi, ramificare puternică sau mijlocie, în special
când se cultivă pe terenuri în pantă cu solul parţial erodat. Bonitatea solului 58-63 puncte şi alţi factori de
cultură la nivel moderat sau scăzut.
Coroana constă din axul central vertical bine dezvoltat, pe care sunt amplasate 6-8 şarpante. Primele
3-4 şarpante sunt amplasate în forma de etaj rărit la intervale 10-12 cm cu unghiuri de divergenţă 120°
sau 90°. Pe fiecare şarpantă la circa 70 cm de la ax sunt amplasate bilateral-altern-extern câte 2-3 subşar-
pante la intervale 25-30 cm una de alta. Pe ax, şarpante şi subşarpante uniform, bazitonic sunt amplasate
ramurile de garnisire, care periodic se reîntineresc la lemn de 3-4 ani. Înălţimea trunchiului 60-70 cm, iar
a pomilor 3,5-4,0 m de la sol. Diametrul coroanei – 3,0-3,5 m.
Fig. 129. Pom de prun condus în formă de Piramidă mixtă.
Formarea coroanei se efectuează în baza principiilor şi normelor generale recomandate pentru pira-
mida mixtă şi la alte specii pomicole, ţinându-se cont de particularităţile creşterii şi fructificării soiurilor
de prun.
167
În continuare este prezentată schema formării piramidei mixte la soiurile de prun cu pomii de
vigoare şi ramificare mijlocie, care constituie până la 80% din cele înregistrate.
În anul întâi. Pomii, plantaţi fără ramificări (vergi), primăvara se scurtează la 80-90 cm de la sol. Dacă
în zona proiectării coroanei sunt ramificări mici, acestea se scurtează la 3 muguri, iar axul la 90 cm de la
sol. Ulterior lucrările de formare a coroanei se efectuează ca şi la cei plantaţi fără ramificări. La pomii de
un an cu ramificări bine dezvoltate în zona proiectării coroanei din acestea se proiectează primele 3-4
şarpante, amplasate în formă de etaj rărit. Celelalte ramificări se suprimă. Viitoarele şarpante se scurtea-
ză la 1/3-1/2 din lungime, dar nu mai lungi de 40-50 cm, respectându-se echilibrarea lor în vigoarea de
creştere. Axul se scurtează cu 20-25 cm mai sus de nivelul vârfurilor ramurilor din etaj.
La pomii, plantaţi în formă de vergi, după desfacerea mugurilor se elimină cei situaţi în zona trun-
chiului până la înălţimea de 60-70 cm.
Când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm se alege cel de prelungire al axului şi se elimină concurenţii
acestuia. Mai sus de trunchi, pe ax se aleg 3-4 lăstari amplasaţi radial uniform pentru formarea etajului
rărit de la baza coroanei. Aceştia trebuie să aibă unghiuri largi de inserţie, fiind distanţaţi la 10-12 cm unul
de altul. La necesitate se echilibrează vigoarea de creştere a lor, scurtându-i pe cei mai lungi la nivelul
vârfului celui mai scurt. Ceilalţi lăstari de pe ax, precum şi cei apăruţi pe trunchi se suprimă la inel.
În anul al doilea. Înainte de pornirea în vegetaţie se definitivează şarpantele din etajul bazal. Dacă
acestea au lungimea până la 60 cm, de regulă, ele nu se scurtează, sau se scurtează la nivelul vârfului
celei mai slabe pentru a le echilibra în vigoarea de creştere. În cazul, când şarpantele depăşesc lungimea
de 60 cm ele se scurtează la 50-60 cm de la bază, astfel încât vârfurile lor să fie la acelaşi nivel. Ramura
de prelungire a axului se scurtează cu 20-25 cm mai sus de vârfurile şarpantelor. Ramurile inutile pentru
formarea coroanei se elimină la inel.
În timpul când lăstarii au lungimea de 15-20 cm se elimină concurenţii şi cei verticali de pe laturile
superioare ale şarpantelor. Se corectează unghiul de înclinare al şarpantelor prin transfer la un lăstar
exterior.
Când lungimea lăstarilor de garnisire atinge 35-40 cm, în prima decadă a lunii iunie, cei care se află
în creştere activă sub unghi mai mare de 450, se scurtează la 1/3-1/2 din lungime pentru a fi transformaţi
ulterior prin tăieri de transfer în ramuri de rod. Concomitent se elimină lăstarii din locurile supraîndesite
şi concurenţii rămaşi.
La necesitate, când lăstarii de prelungire ai şarpantelor şi axului depăşesc lungimea de 70-75 cm şi
sunt în creştere activă ei se scurtează cu 10-12 cm mai sus de locul, unde sunt necesare ramificări din
lăstari anticipaţi.
În anul al treilea. Primăvara se elimină concurenţii, iar ramura de prelungire a axului se scurtează la
80-90 cm de la baza ultimei şarpante pentru a proiecta prima şarpantă solitară. Pe ax ramurile cu lungi-
mea mai mare de 50-60 cm, în special cele orientate spre verticală, se scurtează la 6-8 muguri pentru a fi
transformate ulterior în ramuri de rod, sau se suprimă, dacă sunt situate în locuri supraîndesite. Celelalte
ramuri rămân intacte pentru fructificare.
La şarpantele din etaj se suprimă ramurile verticale de pe latura superioară, se corectează unghiurile
de înclinare prin transfer la o ramură exterioară. Ramurile de prelungire ale şarpantelor se scurtează la
lungimea necesară pentru a proiecta prima subşarpantă la 60-70 cm de la ax. Ramurile de garnisire, situ-
ate pe şarpante, de regulă, rămân intacte.
Când lăstarii au lungimea de 15-20 cm se suprimă lăstarii concurenţi din apropierea celui de prelun-
gire a axului. Mai jos, pe ax, la 70-80 cm de la baza ultimei şarpante din etaj se proiectează prima şarpantă
solitară. Pentru aceasta se alege un lăstar cu unghi larg de inserţie, situat deasupra spaţiului liber dintre
două şarpante inferioare. În apropierea viitoarei şarpante se suprimă 1-2 lăstari pentru ai favoriza creş-
terea.
168
Pe latura superioară a şarpantelor din etaj se suprimă lăstarii verticali. Se corectează unghiurile de
înclinaţie ale şarpantelor prin transfer la un lăstar cu poziţia necesară. La 60-70 cm de la baza fiecărei
şarpante se proiectează prima subşarpantă, alegându-se un lăstar cu poziţia potrivită. Mai sus de el se
elimină 1-2 lăstari pentru ai stimula creşterea.
La necesitate, se efectuează încă două intervenţii în verde în acelaşi scop şi după aceleași principii
ca şi în anul al doilea.
În anul al patrulea. Înainte de pornirea în vegetaţie se elimină concurenţii rămaşi pe ax şi ramurile
verticale de pe latura superioară a şarpantelor. Se corectează unghiurile de ramificare ale şarpantelor.
Ramura de prelungire a axului se scurtează la 45-50 cm de la baza ultimei şarpante în vederea proiectării
următoarei. Şarpantele se scurtează la 50-60 cm de la baza subşarpantelor. Alte lucrări de formare a co-
roanei se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anul al treilea.
În timpul operaţiilor în verde, când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm, pe ax cu 30-35 cm mai sus de
ultima şarpantă se proiectează următoarea şarpantă solitară, iar pe şarpante – următoarele subşarpante
la intervale de 25-30 cm. Celelalte operaţii în verde se efectuează ca şi în anul al treilea.
În anii al cincilea şi al şaselea. Continuă lucrările de formare a coroanei după aceleaşi principii ca şi
în anii precedenţi.
Primăvara se elimină concurenţii axului şi ramurile verticale, care cresc în interiorul coroanei. Pe
ax se formează încă 2 şarpante solitare la intervale de 30-35 cm, situate deasupra spaţiului liber dintre
şarpantele inferioare. Pe şarpante se proiectează următoarele 1-2 subşarpante, situate bilateral-altern-
extern la intervale de 25-30 cm.
Alte lucrări de formare a coroanei, inclusiv operaţiile în verde se efectuează în aceleaşi termene,
după aceleaşi principii şi norme ca şi în anul al patrulea.
După consolidarea ultimei şarpante solitare, axul se transferă la o ramificare laterală cu unghi larg de
inserţie, situată aproape de nivelul vârfului acesteia.
În cadrul schemei descrise de formare a piramidei mixte în funcţie de particularităţile creşterii
şi fructificării soiurilor utilizate, parvin unele modificări tehnice, orientate spre atenuarea creşterii şi
ramificării abundente la soiurile, care genetic posedă aceste caracteristici, sau stimularea acestor procese,
când ele genetic sunt insuficiente. Astfel la soiurile cu ramificare puternică (Tuleu Gras, Iubileinaia, Vinete
de Moldova, Udlinionnaia ş.a.) se reduce la minimumul necesar scurtarea ramurilor anuale pentru a nu
provoca noi ramificări, se aplică preponderent scurtarea prin transfer la o ramură sau lăstar lateral cu
poziţia necesară, se elimină la timpul cuvenit lăstarii şi ramurile care supraîndesesc coroana. La soiurile
cu ramificarea slabă (Anna Şpäth ş.a.) pentru a obţine noi ramuri sunt necesare scurtări mai severe atât a
ramurilor anuale, cât şi a celor multianuale prin transfer la o ramificare laterală bine dezvoltată cu poziţia
favorabilă.
Odată cu intrarea pomilor pe rod economic se încep tăierile de fructificare. Având în vedere faptul,
că pomii tineri fructifică preponderent pe ramuri anuale tăierile de fructificare se referă, în fond, la nor-
marea încărcăturii cu muguri de rod prin numărul şi lungimea acestora, adecvată potenţialului productiv.
În linii generale la tăierile din primăvară se elimină circa 1/3 din numărul total al ramurilor de garnisire,
de regulă cele mai slabe. Rămân intacte pentru fructificare ramurile de garnisire bine dezvoltate cu
lungimea până la 40-50 cm. Acestea pot fi parţial rărite dacă sunt situate prea des. O parte din ramurile
mai lungi de 50-60 cm, de regulă, cele cu unghiuri largi de înclinare se scurtează, normându-le încărcătura
adecvată cu muguri de rod. Se scurtează prin transfer ramurile semischelet lungi. Ramurile viguroase,
situate în spaţiul relativ liber se scurtează la 6-8 muguri pentru a fi transformate ulterior în ramuri de
rod prin tăieri de transfer la ramificări cu poziţia aproape de orizontală. Se suprimă ramurile verticale
hulpave, cele slabe, subţiri şi epuizate, precum şi cele care supraîndesesc coroana.
169
Fig. 130. Piramida mixtă după tăiere.
După încheierea formării coroanei se aplică tăieri de menţinere a structurii şi parametrilor proiec-
taţi, iar tăierea de bază devine cea de fructificare (de producţie).
Practic, la toate soiurile înregistrate veriga principală a tăierilor de fructificare o constituie reîntine-
rirea ciclică a ramurilor semischelet la lemn de 3-4 ani, completată cu unele procedee tehnice impuse de
particularităţile creşterii şi fructificării soiurilor respective.
La soiurile, care fructifică preponderent pe buchete de rod (Persikovaia, Anna Şpäth ş.a.), situate pe
ramuri semischelet, acestea se reîntineresc periodic la lemn de 3-4 ani prin transfer la o ramificare late-
rală bine dezvoltată, pentru a obţine noi creşteri de înlocuire a celor epuizate. Tot în acest scop periodic
se reîntineresc şi ramurile schelet mai întâi la lemn de 3-4 ani, iar când lungimea ramurilor de prelungire
se micşorează considerabil – la lemn de 5-6 ani. Ramurile semischelet supraîncărcate cu muguri de rod
se scurtează prin transfer, normându-le încărcătura adecvată potenţialului de productivitate. Reglarea
încărcăturii pomilor cu muguri floriferi se efectuează şi prin rărirea ramurilor semischelet, eliminându-se,
în primul rând, cele mai slabe în favoarea celor mai dezvoltate, rămase pe pom. Se atrage atenţie ca să
nu se supraîndesească coroana, fiindcă la insuficienţă de lumină ramurile de rod se epuizează prematur.
La soiurile cu fructificare mixtă, inclusiv considerabilă, pe ramurile anuale (Tuleu Gras, Vengherka
Iubileinaia ş.a.) în procesul tăierii de fructificare este necesar de a asigura un raport favorabil dintre ra-
murile de garnisire multianuale (semischelet) şi al celor anuale. Normarea încărcăturii cu muguri de rod
170
se efectuează prin: reîntinerirea periodică a ramurilor semischelet la lemn de 3 sau 4 ani; scurtarea prin
transfer la o ramificare laterală a ramurilor semischelet prea lungi; suprimarea unor ramuri semischelet
şi anuale în locurile supraîndesite; scurtarea unor ramuri anuale viguroase la 3-4 muguri pentru a obţine
noi creşteri.
Când lungimea ramurilor anuale de prelungire a şarpantelor este sub 30 cm, acestea se reîntineresc
la lemn de 3-4 ani, iar când pomii intră în perioada de declin – la lemn de 5-6 ani.
În prima etapă a perioadei de plină producţie, când începe diminuarea pronunţată a ramurilor de
prelungire ale scheletului (sub 30 cm), pentru toate soiurile parvine oportună reîntinerirea mai profundă
a coroanei în integral cu deschiderea parţială a centrului şi reducerea cu 1/3 a înălţimii. Prin aceasta se
activează creşterile în toate sectoarele coroanei, se ameliorează regimul de iluminare şi condiţiile pentru
îndeplinirea procedeelor tehnologice.
Lucrările de reîntinerire integrală a coroanei se efectuează eşalonat pe parcursul a 3 ani, evitându-se
scăderea semnificativă a producţiei de fructe.
În primul an se reduce cu 1/3 înălţimea şi se deschide parţial centrul coroanei eliminându-se axul
prin transfer la o şarpantă, situată la înălţimea respectivă. Ramurile schelet, care se extind exagerat
în intervalele dintre rânduri se scurtează prin transfer la o ramificare, orientată pe direcţia rândului,
astfel ca spaţiul liber dintre coronamentul rândurilor să nu fie mai mic de 2 m. În interiorul coroanei se
efectuează tăieri fitosanitare şi rărirea ramurilor în locurile îndesite, se elimină sau se scurtează la lemn
de 3-4 ani ramurile semischelet epuizate. La necesitate se corectează încărcătura pomilor cu muguri de
rod, ţinându-se cont că circa 1/3 din mugurii de rod au fost eliminaţi concomitent cu scurtarea axului şi
a ramurilor de schelet.
În anul al doilea, primăvara se suprimă până la 2-3 de ramuri anuale verticale foarte viguroase,
apărute în apropierea locului scurtării axului. Operaţia principală constă în reducţia şarpantelor prin
transfer la o ramificare exterioară cu unghi de înclinare între 45-50° faţă de verticală în funcţie de soi. În
interiorul coroanei tăierile se efectuează ca şi în anul precedent.
În anul al treilea se elimină ramurile verticale, apărute pe laturile superioare ale şarpantelor şi în alte
sectoare ale coroanei. Alte tăieri, inclusiv cea de fructificare şi de reglarea încărcăturii pomilor cu muguri
de rod, se efectuează după principiile şi normele descrise anterior.
2.4.3. Coroana semiaplatizată pe direcţia rândului cu 4 şarpante (palmeta cu 4 ramuri

divergente)
Se recomandă pentru sistemul semiintensiv şi intensiv de cultură a prunului pe terenuri în pantă
până la 6°, bonitatea solului 70-80. Este pretabilă pentru recoltarea mecanizată a fructelor cu maşini de
scuturat. Fructele, căzând de pe fiecare şarpantă aparte sunt mai puţin traumate.
Pomii, conduşi în acest sistem au înălţimea trunchiului de circa 70 cm şi ax scurt – 40-70 cm în func-
ţie de vigoarea pomilor. Pe ax sunt amplasate 4 şarpante grupate în 2 etaje. Şarpantele din primul etaj
sunt orientate în direcţii opuse sub unghiuri de 15-30° de la direcţia rândului în funcţie de vigoarea pomi-
lor soiului respectiv. Şarpantele etajului doi sunt amplasate pe ax la 40-70 cm mai sus de primul etaj, fiind
orientate sub aceleaşi unghiuri faţă de direcţia rândului, dar în partea opusă. Unghiurile de înclinare ale
şarpantelor 50-60°, iar cel de divergenţă spre direcţia rândului – 30-60°.
Distanţele dintre şarpantele etajului întâi – 10-15 cm, iar între cel din etajul doi – 10-30 cm. În partea
inferioară a fiecărei şarpante se formează câte 2-3 subşarpante, situate bilateral-altern-extern. Prima
subşarpantă este distanţată la 30-40 cm de la ax, iar celelalte la aceleaşi intervale dintre ele. Pe ax, şar-
pante şi subşarpante, bazitonic, sunt amplasate uniform ramurile de garnisire, inclusiv de semischelet,
care se reîntineresc periodic la lemn de 3-4 ani. La distanţe raţionale dintre pomi pe direcţia rândului se
formează un coronament continuu cu centrul semideschis, înălţimea până la 3-4 m, lăţimea la bază – 3
m, diminuând către partea superioară până la 1,2-1,5 m.
171
1 2 3
A
4 6
Fig. 131. Schema tăierilor de formare a palmetei cu 4 ramuri divergente (semiaplatizată) la pomii de prun,
în primăvara anilor 1-6. A – proiecţia în plan vertical; B – în plan orizontal.
172
În anul întâi. Pomii, plantaţi fără ramificări, primăvara se scurtează la 80-90 cm de la sol. Mugurii
desfăcuţi se elimină de pe trunchi la înălţimea de 70 cm.
Când lăstarii ating 15-20 cm în lungime se alege lăstarul de prelungire al axului şi se suprimă concu-
renţii acestuia. Deasupra trunchiului se aleg 2 lăstari pentru proiectarea şarpantelor etajului întâi. Aceştia
trebuie să fie orientaţi în direcţii opuse sub unghiuri de 15-30° faţă de direcţia rândului, să aibă unghiuri
largi de inserţie şi interval dintre ei de 10-15 cm. Ceilalţi lăstari se suprimă.
Dacă pentru plantare au fost utilizaţi pomi cu ramuri slabe în zona cronării, acestea se scurtează la
3-4 muguri pentru a obţine lăstari necesari la proiectarea şarpantelor din etajul întâi. Axul se scurtează la
90 cm de la sol. Operaţiile în verde se efectuează cum este descris anterior.
În cazul când pentru plantare se folosesc pomi cu ramuri bine dezvoltate în zona proiectării
coroanei, din acestea se aleg 2 ramuri opuse pentru formarea etajului întâi. La plantarea pomilor
acestea se orientează sub unghiuri de 15-30° faţă de direcţia rândului. După plantare, primăvara, vii-
toarele şarpante se scurtează la 50 cm, iar axul la 80 cm mai sus de ultima ramură. Celelalte ramuri se
suprimă la inel.
Operaţiile în verde constau în eliminarea concurenţilor axului, lăstarilor verticali de pe latura supe-
rioară a ramurilor din etaj şi altor lăstari hulpavi inutili pentru formarea coroanei. Dacă este posibil pe ax
se aleg lăstari pentru proiectarea şarpantelor etajului doi, iar în partea inferioară a şarpantelor din etajul
întâi – lăstari pentru prima subşarpantă. Ulterior procesul de formare este similar cu cel după proiectarea
etajului întâi la pomii, plantaţi fără ramificări.
În anul al doilea. Primăvara se consolidează ramurile din primul etaj. Dacă ele sunt mai lungi de 60
cm, se scurtează la această lungime, astfel ca vârfurile lor să fie la acelaşi nivel. În cazul, când o ramură
este mai scurtă, a doua se scurtează la nivelul vârfului celei mai scurte. Axul, în funcţie de vigoarea de
creştere a soiurilor, se scurtează la 60-80 cm mai sus de baza şarpantei superioare din etaj pentru a pro-
iecta următoarele şarpante. Celelalte ramuri inutile pentru formarea coroanei se suprimă.
La operaţiile în verde, efectuate când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm, se delimitează lăstarul
de prelungire al axului şi se suprimă concurenţii acestuia. Mai jos pe ax, la 40-60 cm de la primul etaj,
se aleg 2 lăstari pentru următoarele şarpante, orientaţi la 15-30° de la direcţia rândului în partea opusă
şarpantelor din etajul întâi. Distanţa dintre şarpantele a treia şi a patra este preferabil să fie cât mai
mare – până la 30 cm.
Se elimină lăstarii de pe latura superioară a şarpantelor. Prin tăieri de transfer se corectează unghiu-
rile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor şi se echilibrează vigoarea lor de creştere.
Când lungimea unor lăstari de garnisire, situaţi pe ax, atinge 35-40 cm, acestea, având orientare spre
verticală, se scurtează la 1/3-1/2 pentru a obţine lăstari anticipaţi şi, respectiv ramuri de rod în devenire.
Ceilalţi lăstari rămân intacţi ca viitoare ramuri de rod.
În anul al treilea. Primăvara se scurtează la circa 50-60 cm şi se echilibrează în vigoarea de creştere
şarpantele din etajul doi. Axul se scurtează cu 25 cm mai sus de vârful ultimei şarpante. Se suprimă ramu-
rile verticale de pe latura superioară a şarpantelor din etajul întâi. Se corectează unghiurile de înclinare şi
direcţionare, se scurtează la 50 cm ramurile de prelungire ale şarpantelor, echilibrându-se vigoarea lor de
creştere. În partea inferioară a fiecărei şarpante la 35-40 cm de la ax se proiectează prima subşarpantă,
care se scurtează la 50 cm, iar în apropierea ei se suprimă 1-2 ramuri.
Se răresc sectoarele îndesite din coroană, în special la soiurile cu ramificare puternică (Tuleu Gras,
Vengherka Iubileinaia ş.a.).
La pomii soiurilor cu ramificare slabă (Anna Şpäth, Chişiniovscaia Ranniaia ş.a.) se scurtează la 1/3
ramurile anuale erecte cu lungimea mai mare de 50 cm pentru a stimula emiterea lăstarilor.
Operaţiile în verde constau în: eliminarea concurenţilor şi lăstarilor verticali care cresc în interiorul
coroanei; corectarea unghiurilor de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor.
173
În anul al patrulea. Înainte de pornirea pomilor în vegetaţie axul se elimină deasupra şarpantei a
patra. S-e suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare ale şarpantelor şi din alte sectoare ale
coroanei.
Prin tăieri de transfer se corectează unghiurile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor. Ramurile
de prelungire ale şarpantelor se scurtează la 1/3 dacă depăşesc 50-60 cm, concomitent se echilibrează
vigoarea de creştere şi subordonarea pe verticală a şarpantelor din etajul doi. În partea inferioară a şar-
pantelor se aleg ramuri pentru viitoarele 1-2 subşarpante, care se scurtează la 50 cm. Se prelungeşte
garnisirea uniformă a şarpantelor respectându-se principiul bazitonic şi evitarea supraîndesirii, în special
la soiurile cu ramificare puternică.
Fig. 132. Coroana semiaplatizată în anul patru de la plantarea pomilor: stânga – înainte de tăiere; dreapta
– după tăiere.
Tăierea de fructificare constă în scurtarea la lemn de 3 sau 4 ani a ramurilor semischelet, care au
fructificat. Normarea încărcăturii cu muguri floriferi a ramurilor semischelet prea lungi, scurtându-le prin
transfer la o ramificare laterală.
174
La soiurile, care rodesc parţial pe ramuri anuale, nor-

marea încărcăturii pomilor cu muguri floriferi se efectuează
suplimentar prin numărul şi lungimea acestora adecvată po-
tenţialului de producţie.
Operaţiile în verde se efectuează după aceleaşi principii
şi norme ca şi în anii precedenţi.
În anii al cincilea şi al şaselea. Continuă lucrările de con-
solidare, subordonare, direcţionare şi garnisire necesară a
şarpantelor şi subşarpantelor. Creşte volumul tăierilor de
fructificare, inclusiv de normare a încărcăturii pomilor cu mu-
guri floriferi, situaţi preponderent pe ramuri semischelet, iar
la unele soiuri şi pe ramurile anuale. Principiile tăierii de fruc-
tificare sunt similare cu cele aplicate în anul precedent.
În perioada de plină fructificare se efectuează tăieri fito-
sanitare, de menţinere a structurii şi dimensiunilor coroanei.
Fig. 133. Tăierea la cep. Centrul coroanei se menţine deschis.
Tăierile de fructificare în cadrul fiecărei şarpante se efec-
tuează în conformitate cu particularităţile biologice ale soiurilor utilizate după aceleaşi principii şi norme
ca şi la pomii, conduşi în formă de piramidă mixtă.
2.4.4. Dublu Ypsilon

Se recomandă pentru sistemul intensiv de cultură al prunului, în special cu destinaţia producţiei
pentru consum în stare proaspătă inclusiv export, unde sunt cerinţe specifice faţă de calitatea producţiei.
Clasa de favorabilitate a terenului – foarte favorabil şi favorabil, bonitatea solului nu mai mică de 70-80.
Pomii conduşi în acest sistem au trunchi de 60-70 cm şi ax central scurt (40-45 cm), pe care sunt
amplasate 4 şarpante, orientate opus spre intervalele dintre rânduri sub unghiuri 60-70° faţă de direcţia
rândului. Distanţele dintre şarpante 12-15 cm, unghiul mijlociu de înclinare faţă de verticală 35-37°. Un-
ghiul de divergenţă spre intervalul dintre rânduri între 40-60° în funcţie de vigoarea pomilor soiurilor uti-
lizate. În partea inferioară a fiecărei şarpante sunt dispuse bilateral-altern-extern 2-3 subşarpante. Prima
subşarpantă este situată la 30-40 cm de la ax, iar următoarele la aceeaşi distanţă una de alta. Pe şarpante
şi subşarpante uniform, bazitonic, bilateral-altern-exterior sunt amplasate ramurile de garnisire, inclusiv
semischelet, care periodic se reîntineresc la lemn de 3-4 ani. La distanţele optimale dintre pomi în rând
(5x3 m) se formează un coronament continuu cu centru deschis, înălţimea până la 2,8-3,5 m, lăţimea la
bază – 2,5 m, iar în partea superioară 3,0-3,2 m.
În scopul urgentării intrării pomilor pe rod economic şi al consolidării şarpantelor de la baza coroanei
este oportună păstrarea temporară a axului central garnisit cu ramuri de rod. După 1-2 fructificări
economice, de regulă în anul al patrulea de la plantare, axul se suprimă deasupra ultimei şarpante.
Particularităţile macrostructurii faţă de coroana semiaplatizată cu 4 şarpante constau în modul de
amplasare şi direcţionare a şarpantelor spre intervalele dintre rânduri, iar în cadrul fiecărei şarpante prin-
cipiile şi normele formării şi menţinerii microstructurii roditoare practic sunt aceleaşi.
Priorităţile constau în: posibilitatea măririi numărului de pomi la unitatea de suprafaţă în baza mic-
şorării distanţei dintre pomi în rând; aplatizarea şi extinderea coroanei spre intervalele dintre rânduri;
valorificarea mai din plin a suprafeţei plantaţiei sub proiecţia coroanelor precum şi al spaţiului de nutriţie;
deschiderea completă a centrului coroanei cu ameliorarea regimului de iluminare şi, ca rezultat, – spori-
rea productivităţii, în special a calităţii fructelor.
Tehnica formării coroanei în mare măsură este similară cu cea a coroanei semiaplatizate cu 4 şar-
pante.
175
1 2 3
4 5
Fig. 134. Schema tăierilor de formare a coroanei Dublu Ypsilon la pomii de prun, în primăvara anilor 1-5.
A – proiecţia în plan vertical; B – în plan orizontal.
176
În anul întâi. Pentru plantare sunt preferabili pomi bine dezvoltaţi, care au 4 ramificări în zona
proiectării coroanei cu unghiuri largi de inserţie şi 90° de divergenţă, distanţate la cel puţin 12-15 cm
una de alta.
La plantare viitoarele şarpante se orientează sub unghiuri de circa 45° faţă de direcţia rândului.
Primăvara devreme viitoarele şarpante se scurtează la 1/3 din lungime, dar nu mai mult de 50 cm, echi-
librându-le în vigoarea de creştere. Axul se scurtează la 25 cm mai sus de vârfurile şarpantelor. Ulterior
procesul de formare a coroanei este similar ca şi în anul doi la pomii plantaţi fără ramificări (vergi).
În cazul când pomii destinaţi plantării au ramificări slabe în zona proiectării coroanei după plantare,
primăvara devreme, 4 din acestea cu poziţia potrivită pentru şarpante se scurtează la 3-4 muguri, iar
axul se reduce la 1 m de la sol. Celelalte ramuri se suprimă. În timpul operaţiilor în verde, după aceleaşi
principii şi norme ca şi la pomii plantaţi în formă de vergi, se aleg 4 lăstari ca viitoarele şarpante şi lăstarul
de prelungire al axului.
Dacă pomii utilizaţi pentru plantare sunt bine dezvoltaţi, dar nu au ramificări (vergi), în primăvara
anului întâi ei se scurtează la 100-110 cm de la suprafaţa solului, pentru a forma un etaj rărit din 4 şar-
pante direcţionate spre intervalele dintre rânduri.
Când s-au umflat mugurii se suprimă cei din zona trunchiului până la înălţimea de 70 cm.
La efectuarea operaţiilor în verde, când lăstarii au lungimea de 20 cm, se delimitează lăstarul de
prelungire al axului şi se elimină concurenţii din apropierea acestuia. Mai jos pe ax se aleg 4 lăstari pentru
proiectarea şarpantelor. Aceştia trebuie să fie câte 2 diametral opuşi cu unghiuri largi de inserţie, dis-
tanţaţi la cel puţin 12-15 cm unul de altul şi direcţionaţi spre intervalele dintre rânduri sub unghiuri între
60-70° faţă de direcţia rândului. La necesitate se echilibrează vigoarea de creştere a lor scurtându-i pe cei
mai lungi la nivelul vârfului celui mai scurt. Lăstarii inutili pentru formarea coroanei se suprimă.
În anul al doilea. Primăvara, viitoarele – şarpante cu lungimea mai mare de 50-60 cm se scurtează
la această lungime, echilibrându-le concomitent în vigoarea de creştere. Se suprimă concurenţii prezenţi.
Ramura de prelungire a axului se scurtează la 25 cm mai sus de nivelul vârfurilor şarpantelor. Celelalte
ramuri inutile pentru formarea coroanei se suprimă la inel.
Operaţiile în verde constau în eliminarea concurenţilor axului, suprimarea lăstarilor verticali de pe
laturile superioare ale şarpantelor. Prin tăieri de transfer la un lăstar lateral cu poziţia necesară se co-
rectează unghiul de înclinare în partea inferioară a şarpantelor în mijlociu aproximativ de 50-45° faţă de
verticală şi cel de direcţionare – 60-70° faţă de direcţia rândului.
În a doua decadă a lunii iunie lăstarii de pe ax cu unghiuri de înclinare mai mici de 45-50° şi lungimea
de 35-40 cm se scurtează la 1/3-1/2 din lungime pentru a obţine lăstarii anticipaţi şi a forma ulterior
ramuri de rod.
Când lăstarii de prelungire ai axului şi şarpantelor ating lungimea de 70-75 cm şi sunt în creştere
activă, se recomandă scurtarea lor la 50-55 cm. Aceasta contribuie la emiterea lăstarilor anticipaţi şi fa-
vorizarea garnisirii.
În anul al treilea. Primăvara, pe ax, se suprimă concurenţii rămaşi şi ramurile viguroase erecte.
La şarpante se suprimă ramurile verticale de pe latura superioară, se corectează unghiurile de în-
clinare (35-37°) şi direcţionare spre intervalele dintre rânduri. Ramurile de prelungire se scurtează la 50
cm, echilibrându-le în vigoarea de creştere. În partea inferioară a fiecărei şarpante la 35-40 cm de la ax
se alege o ramură laterală în calitate de prima subşarpantă şi se scurtează la 50 cm. În apropierea ei se
suprimă 1-2 ramificări, care pot fi concurente.
La soiurile cu ramificare puternică (Tuleu Gras, Vengherca Iubileinaia ş.a.) se răresc sectoarele îndesi-
te ale coroanei, iar la soiurile cu ramificare slabă (Anna Şpäth, Chişiniovscaia Ranniaia ş.a.) - se scurtează
la 1/3 ramificările anuale cu lungimea mai mare de 50 cm pentru a favoriza garnisirea.
177
Când lăstarii ating lungimea de 20 cm se elimină concurenţii şi cei verticali de pe laturile superioare
ale şarpantelor. Prin tăieri de transfer la un lăstar cu poziţia necesară se corectează unghiul de înclinare al
şarpantelor (35-37°) faţă de verticală şi de direcţionare – 60-70° de la direcţia rândului.
În anul al patrulea. Primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie, axul se suprimă deasupra ultimei
şarpante.
Pe laturile superioare ale şarpantelor se suprimă la inel ramurile verticale. La necesitate, prin tăieri
de transfer se corectează unghiurile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor. Ramurile de prelungire
ale şarpantelor se scurtează la circa 50 cm şi se echilibrează în vigoarea de creştere.
În partea inferioară a şarpantelor se proiectează următoarele 1-2 subşarpante situate bilateral-
altern-extern la intervale de 30-35 cm. Ramurile anuale ale subşarpantelor se scurtează la 50 cm. La
soiurile cu ramificare puternică se efectuează răritul ramurilor în sectoarele supraîndesite ale coroanei,
iar la cele cu ramificare scăzută – se scurtează cu 1/3 ramurile anuale cu lungimea de 50 cm şi mai mare.
În partea inferioară a coroanei se încep tăierile de fructificare. Ele constau în reducţia la o ramificare
laterală a ramurilor semischelet supralungite. La soiurile, care fructifică pe ramuri anuale încărcătura cu
muguri floriferi se normează prin răritul lor în locurile supraîndesite, precum şi prin scurtarea celor prea
lungi la lungimea adecvată potenţialului individual de productivitate.
Operaţiile în verde de formare a coroanei se efectuează după aceleaşi principii şi norme ca şi în
anul al treilea.
Fig. 135. Dublu Ypsilon: stânga – până la tăiere; dreapta – după tăiere.
În anul al cincilea şi al şaselea. Pe şarpante se suprimă ramurile erecte situate pe latura supe-
rioară. Se corectează unghiul de direcţionare şi de înclinare al segmentului superior al şarpantelor. Se
definitivează şi se structurează raţional subşarpantele, orientându-le prin tăieri de transfer preponderent
spre direcţia rândului, astfel ca să se obţină un coronament continuu cu interpătrundere a ramurilor nu
mai mare de 0,5 m.
178
Pe şarpante şi subşarpante, în sectoarele supraîndesite se efectuează tăieri de rărire, eliminân-

du-se ramurile slabe, pandante, epuizate. O parte din ramurile mai viguroase se scurtează la cep cu 3-4
muguri pentru a obţine ramuri semischelet, încadrate în ciclul de renovare cu 3-4 ani.
Se extind tăierile de fructificare. În partea inferioară a şarpantelor, ramurile semischelet, care au

fructificat se reîntineresc la lemn de 3 sau 4 ani. În alte sectoare ale coroanei tăierile de reglare a încărcă-
turii cu muguri floriferi constau în reducţia parţială a ramurilor semischelet prea lungi, precum şi a celor
anuale puternice, coordonându-le încărcătura cu muguri floriferi adecvată potenţialului individual de
productivitate.
La necesitate se efectuează operaţii în verde după aceleaşi principii ca şi în anii precedenţi.
Astfel după anul şase pe direcţia rândului se formează un coronament continuu amplasat în două
planuri oblice cu înclinare mijlocie faţă de verticală 35-37°.
În perioada de plină fructificare se aplică tăieri fitosanitare, de menţinere a structurii şi parametrilor
proiectaţi ai coronamentului. Centrul coronamentului se menţine permanent deschis prin eliminarea
periodică a lăstarilor şi ramurilor erecte, apărute pe laturile superioare ale şarpantelor.
Tăierile de fructificare şi normare a încărcăturii cu fructe de calitate superioară se efectuează anual
în conformitate cu particularităţile biologice ale soiurilor utilizate după aceleaşi principii şi norme ca şi în
cadrul fiecărei şarpante la pomii conduşi după sistemul semiaplatizat pe direcţia rândului cu 4 şarpante.
În scopul majorării calităţii fructelor, în special a celor pentru consum în stare proaspătă şi export, este
oportună normarea raţională a încărcăturii cu fructe în timpul operaţiilor în verde: se elimină ramurile
slabe încărcate cu fructe; se normează încărcătura cu fructe prin scurtarea, adecvată potenţialului indivi-
dual de productivitate, a ramurilor supraîncărcate cu fructe, inclusiv celor semischelet prin reducţie. Se
studiază şi alte metode progresive de normare raţională a încărcăturii pomilor cu fructe.
2.5. Cireșul
2.5.1 Particularităţile creşterii fructificării, conducerii, şi tăierii pomilor
În primii 2-3 ani după plantare pomii de cireş au o creştere lentă, iar ulterior, până la intrarea pe
rod economic, cresc viguros, formând ramuri anuale lungi până la 1-1,5 m. Până în perioada de plină
fructificare pomii de diferite soiuri se deosebesc prea puţin după vigoarea de creştere. În perioada de
plină producţie pomii altoiţi pe cireş amar la majoritatea soiurilor (Chişiniovscaia Ranniaia, Record,
Recordnaia ş.a.) sunt viguroşi, atingând în creştere naturală înălţimea de 7-8 m şi diametrul 7-9 m. O
parte din soiuri (Livădeanca, Valerii Cicalov, Hebros ş.a.) au pomi de vigoare mijlocie cu înălţimea până
la 6 m şi diametrul 7 m.
Forma coroanei la pomii tineri în majoritate este piramidală, apoi, în funcţie de soi, devine larg pira-
midală spre globuloasă.
Datorită dominanţei apicale foarte pronunţate, atât naturală, cât şi în urma scurtării ramurilor anu-
ale, ramificarea şi creşterea intensă a lăstarilor se înregistrează în partea superioară – lăstarul terminal şi
câţiva lăstari subterminali.
Aceasta provoacă etajarea evidentă, stabilă atât pe axul central, cât şi pe ramurile de schelet.
Ramurile din primul etaj au o dezvoltare puternică, formând ramificări schelet de ordinul 2 şi chiar
3. În etajul al doilea ramurile sunt mai slabe şi, de regulă, nu formează ramificări schelet de ordinul 2.
Ramurile din etajul 3 sunt mai puţin dezvoltate şi au numai ramuri de garnisire.
Ramificarea la majoritatea soiurilor este relativ slabă sau mijlocie, grupată în partea superioară a
ramurilor. Segmentul mijlociu al ramurilor se degarniseşte prematur, iar pe cel inferior, de regulă, sunt
muguri dorminzi. Pornirea în creştere a mugurilor dorminzi este foarte scăzută, iar pe ramurile îmbătrâ-
nite – aproape nulă. Aceasta, practic exclude degarnisirea din muguri dorminzi şi impune reîntinerirea
numai la ramificări laterale cu muguri vegetativi.
179
Tipul standard de fructificare – buchete de mai, ramuri mijlocii şi lungi este caracteristic, în fond, pentru
toate soiurile înregistrate în ţara noastră. În mediu pe soiuri, circa 75% din mugurii floriferi se formează pe
buchetele de mai, iar 25% pe ramuri anuale mijlocii şi lungi. Pe ramurile anuale mixte relativ lungi (30-45
cm) mugurii floriferi sunt situaţi preponderent în partea inferioară. Majoritatea buchetelor de mai cu po-
tenţial de productivitate superior sunt situate pe ramurile de 2-4 ani. Lungimea relativ optimă a ramurilor
anuale necesară pentru renovarea dinamică continuă a formaţiunilor fructifere este de 40-60 cm. Raportul
favorabil între formaţiunile (ramurile) florifere şi cele vegetale în mediu pe soiuri se consideră 1:3.
În conformitate cu particularităţile de creştere şi fructificare, în special, datorită etajării foarte
pronunţate, pomii soiurilor înregistrate în Republica Moldova, altoiţi pe cireş amar, este oportun ca să
fie conduşi după sistemul piramida etajată rărită, sau etajată rărită cu centrul semideschis (piramidă
întreruptă).
În scopul atenuării dominanţei apicale, stimulării ramificării şi garnisirii mai uniforme este oportună
scurtarea ramurilor anuale, în special a celor de prelungire, cu lungimea mai mare de 50-60 cm la 1/4-1/3
din lungimea lor, iar a celor foarte lungi (la pomii tineri) până la 1/2, astfel încât partea rămasă să fie de
50-60 cm.
Formarea coroanei se realizează preponderent prin operaţii în verde. În perioada de repaus tăierile
de formare a coroanei sunt numai de corecţie.
În primii 5-6 ani de la intrarea pomilor pe rod tăierile de fructificare sunt reduse la minimul necesar,
aplicându-se, în fond, tăierile de întreţinere.
În perioada de plină producţie veriga principală a tăierilor de fructificare o constituie reîntinerirea
ciclică a ramurilor semischelet la lemn de 3-5 ani, efectuată la o ramificare laterală cu muguri vegetativi,
sau la un buchet de mai. Normarea încărcăturii pomilor cu rod, la necesitate, se efectuează suplimentar
prin rărirea ramurilor anuale mijlocii în sectoarele supraîndesite şi scurtarea unor ramuri de rod adecvată
potenţialului individual de productivitate.
Tăierile de reîntinerire a ramurilor de schelet la lemn de 4-6 ani se efectuează numai la o ramură late-
rală, imediat după recoltarea fructelor, deoarece pe rănile mari, produse primăvara, în perioada activităţii
intensive a sistemului radicular, apar scurgeri de clei (gomoză) urmate de extinderea rănilor.
2.5.2. Piramida etajată rărită

Acest sistem de conducere se recomandă pentru soiurile de cireş cu vigoare mare de creştere. Bo-
nitatea solului 55-70. Acest sistem este recomandat pentru sistemul semiintensiv de cultură. Distanța de
plantare constituie: 5,0-6,0 m între rânduri, iar între pomi în rând 4,5±0,5 m în funcţie de vigoarea pomi-
lor şi fertilitatea solului (V. Babuc, 2012).
Pomii de cireş conduşi după acest sistem de coroană au trunchi cu înălțimea de 70 cm, ax vertical
bine dezvoltat, pe care sunt amplasate 6-9 şarpante grupate în etaje. Distanţa dintre etaje constituie 60-
80 cm. În primul etaj, în funcţie de vigoarea pomilor, sunt inserate în spirală 3-4 şarpante care au punctele
de inserţie aşezate la 8-12 cm distanţă. În continuare, în etajul ulterior se proiectează cu câte o şarpantă
mai puţin, decât în cel inferior. Dacă în etajul întâi sunt 3 şarpante, ultima şarpantă este solitară.
Şarpantele sunt ramificate după principiul bilateral altern exterior. Pe şarpantele din etajul întâi
de regulă, se proiectează, câte 3 subşarpante, din etajul doi-două subşarpante, iar din etajul trei-numai
ramuri de garnisire. Prima subşarpantă se proiectează la 40-50 cm de la ax, iar celelalte la intervale de
30-40 cm.
Pe ax, şarpante şi subşarpante sunt amplasate ramuri de garnisire, preponderent semischelet care
sunt înserate la 20-25 cm depărtare una de alta şi se renovează periodic în lemn de 3-5 ani.
Tehnica formării şi tăierii pomilor de cireş are la bază particularităţile creşterii şi fructificării soiurilor,
în special, dominanţa apicală şi etajarea pronunţată, ramificarea slabă şi tendinţa către degarnisirea pre-
matură a ramurilor.
180
1 2 3
4 5
Fig. 136. Schema tăierilor de formare a Piramidei etajate rărit la pomii de cireş, în primăvara anilor 1-6.
În anul întâi. Primăvara, pentru plantare se utilizează frecvent pomi altoiţi fără ramificări (vergi),
care se scurtează la 100-110 cm de la nivelul solului.
Dacă pomii plantaţi au ramificări slabe în zona cronării, acestea se scurtează la 2-3 muguri, iar axul
la 100-110 cm de la nivelul solului. Apoi urmează lucrările de formare a coroanei ca şi la pomii plantaţi în
formă de vergi.
În cazul, când pomii destinaţi plantării, au ramificări bine dezvoltate în zona cronării din ele se aleg
3-4 aşezate în jurul tulpinii, cu unghiuri largi de inserţie, unghiuri de divergenţă 90-120° şi distanţate la
8-12 cm între ele, pentru proiectarea viitoarelor şarpante din etajul întâi. Prima ramură din coroană se
amplasează spre sud, pentru a umbri trunchiul, expunându-l mai puţin arsurilor de „iarnă”. Ramura cea
mai jos plasată din cele alese se scurtează la 1/2 din lungime deasupra unui mugur interior, iar celelalte
ramuri se echilibrează în plan cu prima. Axul se scurtează la 20-25 cm deasupra nivelului ramurilor care
181
formează etajul întâi. Ramurile inutile pentru formarea coroanei se suprimă la inel. Ulterior formarea
coroanei se efectuează ca şi în primăvara anului doi la pomii plantaţi în formă de vergi.
Fig. 137. Formarea Piramidei etajat rărită la cireș în perioada de repaus al pomilor: stânga – până la tăiere,
În cazul plantării pomilor sub formă de vargă, după dezmugurire, se degajează trunchiul cu înălţimea
de 70 cm şi se suprimă 3-4 muguri axilari situaţi imediat sub cel terminal, pentru a favoriza creşterea
lăstarului de prelungire, a împiedica creşterea ramurii concurente şi a evita etajarea naturală. În timpul
perioadei de vegetaţie, când lăstarii au lungimea de 20-30 cm se alege lăstarul de prelungire al axului
şi 3-4 lăstari pentru proiectarea şarpantelor din etajul întâi. Aceştia trebuie să aibă unghiuri largi de
inserţie, cu unghiuri de divergenţă de 90-120°, inserate la 8-12 cm între ei. Lăstarii nefolosiţi la formarea
etajului întâi se suprimă.
În al doilea an, primăvara se definitivează şarpantele etajului întâi. Dacă, ramura de prelungire a
şarpantelor n-a fost scurtată în verde în anul precedent şi depăşește lungimea de 60 cm, atunci se scur-
tează la 50-60 cm de la punctul de inserţie, la un mugur interior, iar dacă sunt neuniforme în creştere – se
echilibrează la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se taie cu 25-30 cm mai sus de ni-
velul scurtării şarpantelor. Pentru excluderea obţinerii concurenţilor la ramurile şarpantelor scurtate, se
suprimă 2-3 muguri axiali situaţi sub cei doi terminali, pentru a favoriza creşterea lăstarului de prelungire
şi a ramificaţiilor de ordinul doi. Pentru soiurile cu un grad de ramificare mai scăzut, ramurile nefolosite la
formarea coroanei se scurtează la cepuri de înlocuire cu lungimea de 6-8 muguri pentru a fi transformate
în ramuri de garnisire, iar la soiurile ce au o capacitate de lăstărire mai înaltă o parte din ele se suprimă.
182
Fig. 138. Formarea coroanei Piramidei etajat rărită în perioada de repaos: stânga – până la tăiere, dreapta
– după tăiere.
Operaţiile în verde se efectuează când lăstarii ating lungimea de 20-30 cm şi constau în eliminarea
concurenţilor lăstarului de prelungire al axului şi ai şarpantelor rămaşi în coroană, în cazul când nu s-au
extirpat mugurii în cauză. Lăstarii terminal, formaţi din muguri interiori se transferă la o ramificare late-
rală după metoda dublă sectorială. Vârfurile erbacee a lăstarilor de pe latura superioară a ramurilor sunt
expuşi ciupirii manuale. Această intervenţie majorează cantitatea mugurilor floriferi diferenţiaţi la baza
ramurii anuale şi obţinerea de noi ramificări cu o poziţie mai favorabilă în spaţiu. Lăstarii ce îndesesc co-
roana şi au o poziţie nefavorabilă se suprimă.
În al treilea an, primăvara devreme, pe fiecare şarpantă din etajul întâi la 40-50 cm de la ax se alege
o ramură laterală pentru proiectarea primei subşarpante. Pentru o garnisire mai raţională a coroanei,
subşarpantele se scurtează la 1/3-1/2, în funcţie de vigoarea sa. Se definitivează ramurile de prelungire
ale şarpantelor cu unghiuri de înclinare 50-55° şi se scurtează la 50-60 cm astfel ca vârfurile lor să fie la
acelaşi nivel.
Ramura de prelungire a axului se taie la 80-90 cm de la baza ultimei şarpante din etajul întâi pentru
a proiecta următorul etaj. Ramurile viguroase, situate pe ax mai sus de etajul întâi, se scurtează la 6-8
muguri pentru a fi transformate ulterior prin tăieri de transfer în ramuri de rod orientate spre orizontală.
Sub acest aspect ramurile se scurtează la un mugure interior.
La efectuarea operaţiilor în verde se suprimă lăstarii concurenţi ai axului , şarpantelor şi şubşar-
pantelor, dacă cei din urmă sunt prezenţi în coroană. În cazul unei garnisiri mai slabe lăstarii concurenţi
sunt scurtaţi de 1-2 ori şi transformaţi în ramuri de rod. Pe ax, la distanţa de 60-80 cm de la etajul întâi
se aleg 2-3 lăstari pentru proiectarea şarpantelor etajului al doilea, situate radial uniform deasupra
spaţiului liber dintre şarpantele etajului întâi. Operaţiile în verde de pe şarpante şi subşarpante sunt
identice ca în anul precedent.
În al patrulea an, primăvara, până la pornirea pomilor în vegetaţie se definitivează şarpantele din
etajul doi, care se scurtează la 50-60 cm, echilibrându-se în vigoarea de creştere. Ramura de prelungire a
axului se scurtează la 70-80 cm de la ultima şarpantă din etajul doi. Ramurile viguroase, situate pe ax între
etaje se scurtează la 6-8 muguri pentru a fi transformate ulterior prin tăieri de transfer în ramuri de rod.
183
Pe fiecare şarpantă din etajul întâi, mai sus cu 30-40 cm se proiectează a doua subşarpantă, amplasată în
partea opusă faţă de prima şi, se corectează unghiul de înclinare al şarpantelor şi subşarpantelor. Ramu-
rile de prelungire ale acestora se scurtează la 50-60 cm. Pe şarpante şi subşarpante se elimină ramurile
cu orientare spre verticală, care cresc în interiorul coroanei.
Când lăstarii înregistrează lungimea de 20-30 cm se elimină concurenţii lăstarului de prelungire al
axului. La 60-70 cm de la ultima şarpantă din etajul doi se aleg unul sau doi lăstari pentru proiectarea
ultimei şarpante sau a ultimului etaj din două şarpante. Lăstarii din apropierea lor se scurtează şi o parte
se suprimă. Pe şarpantele din etajul doi la 40-50 cm de la ax se alege un lăstar lateral pentru proiectarea
primei subşarpante. Operaţiile în verde de pe şarpante şi subşarpante sunt identice ca în anul doi.
În al cincilea şi al şaselea an, continuă lucrările de formare a coroanei după aceleaşi principii şi
norme ca şi în anii precedenţi. În primăvara anului al cincilea se definitivează ultimele şarpante şi se scur-
tează la 50 cm ramurile de prelungire a lor. Axul se taie la 25 cm mai sus de nivelul vârfurilor ultimelor
şarpante, iar în anul al şaselea, după recoltarea fructelor, se suprimă deasupra ultimei şarpante.
În perioada de formare a coroanei, pentru asigurarea ramificării elementelor de schelet se efectu-
ează scurtarea ramurilor anuale de prelungire a şarpantelor şi subşarpantelor. În cazul dat se foloseşte
tăierea dublă sectorială, prin care se atenuează tendinţa de creştere a lăstarilor pe partea superioară a
şarpantelor, obţinându-se datorită polarităţii un lăstar viguros, iar pe partea inferioară şi laterală nume-
roşi lăstari care constituie una din viitoarele subşarpante şi ramuri de garnisire. Ramificaţia păstrată ca
prelungire, va constitui noul ax al şarpantei şi se va scurta în anul următor în uscat.
La formarea coroanei pomilor de cireş este important să se realizeze subordonarea fiecărei şarpante
şi în etajele superioare faţă de cele inferioare în conformitate cu principiul structurării bazitonice a co-
roanei.
Această subordonare se obţine prin suprimarea ramurilor viguroase şi îndesesc coroana la inel, ori
prin scurtarea la o ramificaţie laterală, la cep de înlocuire de 10-15 cm lungime. Prin această tăiere se
echilibrează vigoarea de creştere în interiorul coroanei, se obţin ramificări de vigoare mai slabă şi pomii
sunt mai puţin afectaţi de monilioză şi scurgeri de gomă.
În perioada de fructificare sunt
scurtate prelungirile anuale ale
semischeletului, pentru formarea unui
număr mai mare de ramuri de rod
viguroase. Ramurile mai viguroase
formate în număr prea mare spre vârful
şarpantelor, se răresc, dar mai frecvent
se scurtează la 1/4 - 1/3 din lungimea
lor, ori la cep de 6-8 muguri din care 3-4
muguri sunt floriferi, iar restul vegetativi.
Ramurile cu creştere medie sunt scurtate
la 1/2 din lungimea lor pentru a norma
cantitatea de ramuri buchet ce se vor
forma pe ele. Ramurile lacome se taie la
8-10 muguri, pentru a le transforma în
ramuri de rod.
Fig. 139. Garnisirea șarpantelor cu ramuri de diferită vârstă. La pomii intraţi în plin rod tăierea
constă în reîntinerirea eşalonată a se-
mischeletului garnisit cu buchete de mai în curs de epuizare prin reducţia lui pe lemn de 3-5 ani în
funcţie de soi şi starea pomilor. Tăierea se efectuează prin transfer la o ramură laterală sau un cep de
10-20 cm pe care se află buchete de mai, purtătoare de muguri vegetativi. Reglarea încărcăturii pomi-
lor cu muguri florali se efectuează suplimentar prin numărul şi lungimea ramurilor anuale purtătoare
184
de muguri florali după metodele descrise anterior. Se elimină ramurile de rod debile, frânte şi cu o
poziţie nefavorabilă în coroană.
Concomitent cu tăierile de fructificare se efectuează tăierile de menţinere a structurii şi dimensiuni-
lor coroanei – înălţimea până la 4,0-4,5 m, iar diametrul până la 4,0-4,5 m.
Când lungimea ramurilor de prelungire se reduce până la 15-20 cm se efectuează tăierea de reînti-
nerire a ramurilor de schelet la lemn de 3-4 ani. Aceasta se face în perioada de vegetaţie imediat după
recoltarea fructelor, având în vedere ca să nu se elimine mai mult de 20% din frunziş. În condiţii favorabile
de mediu şi agrotehnică, după reîntinerire pomii pot prelungi perioada de fructificare cu încă 8-12 ani.
Către sfârşitul perioadei de exploatare economică a pomilor la cireş, reîntinerirea profundă a pomi-
lor este iraţională, deoarece ramurile cu diametrul mai mare de 6 cm după tăiere sunt afectate puternic
de gomoză şi regenerează mai slab.
2.5.2. Piramida etajată rărită cu centrul semideschis

Acest sistem de conducere se recomandă pentru soiurile de cireş cu pomi de vigoare mijlocie şi su-
pramijlocie de creştere în sistemul semiintensiv de cultură. Bonitatea solului 60-75. Distanţa de plantare
constituie 5,0-6,0 m între rânduri, și 4,5±0,5 m între pomi în rând, în funcţie de vigoarea soiurilor, fertili-
tatea solului şi alţi factori. Interpătrunderea coroanelor pe direcţia rândului în jurul de 0,5 m.
Sistemul reprezintă o versiune a piramidei etajate rărite, prin eliminarea axului central deasupra şar-
pantei superioare din etajul al doilea (întreruptă), prin care se deschide parţial centrul coroanei.
Înălţimea trunchiului în cadrul acestui sistem este de 70 cm. Macrostructura coroanei o constituie
axul scurt de 70-80 cm, pe care sunt amplasate 6 şarpante. Primele 4 şarpante sunt amplasate în formă
de etaj rărit şi distanţate la 8-12 cm între ele, orientate faţă de direcţia rândului sub unghiuri de 45° la
soiurile cu pomi de vigoare mijlocie şi ramificare slabă şi circa 30-35° la soiurile cu pomii viguroşi şi rami-
ficare puternică. În etajul al doilea, distanţat în funcţie de vigoarea pomilor, la 40-60 cm de la primul, sunt
amplasate 2 şarpante orientate perpendicular direcţiei rândului deasupra spaţiului liber dintre şarpan-
tele etajului întâi. Axul se suprimă deasupra ultimei şarpante din etajul doi după consolidarea acestea.
Pe şarpante bilateral altern extern sunt amplasate câte 2-3 subşarpante, în funcţie de vigoarea pomilor
şi gradul de ramificare al soiurilor respective. Prima subşarpantă se proiectează la 40-50 cm de la ax, iar
următoarele - la intervale de 30-40 cm.
Pe ax, şarpante şi subşarpante sunt amplasate uniform ramuri de semischelet, care se reîntineresc
eşalonat în lemn de 3-5 ani, în funcţie de soi şi încărcătura cu muguri florali.
La distanţe raţionale dintre pomi în rând, diferenţiate în funcţie de vigoarea pomilor şi gradul de
ramificare, pe direcţia rândului se formează un coronament continuu, amplasat în două planuri oblice
cu interpătrundere a coroanelor pomilor vecini până la 0,5 m şi centrul deschis aproximativ la 1,5 m de
la sol. Şarpantele au unghiuri de înclinare faţă de verticală până la 60° în partea inferioară, 50° în cea
mijlocie şi 40° în cea superioară. Înălţimea coronamentului 3,0-3,5 m, lăţimea 4 m, spaţiul liber dintre
coroanele rândurilor vecine - 2 m.
Priorităţile principale ale acestui sistem de conducere a pomilor faţă de piramida etajată rărită con-
stau în: reducerea înălţimii pomilor, ameliorarea iluminării centrului coroanei, garnisirea mai bună şi
uniformă a ramurilor, sporirea productivităţii şi calităţii fructelor, îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire a
pomilor, în special la tăiere şi recoltarea fructelor.
Tehnica conducerii şi tăierii pomilor, în fond, este similară cu cea aplicată la piramida etajată rărită
cu unele modificări ale macrostructurii coroanei.
185
1 2 3
4 5
Fig. 140. Schema tăierilor de formare a coroanei piramidă etajată rărită cu centrul semideschis la pomii de
cireş în primăvara anilor 1-5. A – proiecţia în plan vertical; B – în plan orizontal.
186
În anul întâi, lucrările de formare sunt identice, ca şi la piramida etajată rărită, se proiectează axul
central şi şarpantele etajului întâi, orientate sub unghiuri de 30-45° faţă de direcţia rândului, în funcţie de
vigoarea de creştere şi gradul de ramificare a pomilor soiurilor utilizate.
În al doilea an, primăvara, axul se scurtează la 60-70 cm de la şarpanta superioară din etajul întâi.
Şarpantele din etajul întâi se scurtează la 50-60 cm şi concomitent se echilibrează între ele vigoarea de
creştere. La operaţiile în verde axul se transferă la un lăstar subterminal cu creştere spre verticală. Pe ax
la 40-60 cm mai sus de şarpanta superioară din etajul întâi se aleg doi lăstari cu unghiuri largi de inserţie,
orientaţi opus perpendicular direcţiei rândului – viitoarele şarpante din etajul doi. Se corectează unghiurile
de înclinare ale şarpantelor din etajul întâi şi se suprimă lăstarii verticali de pe laturile superioare ale lor.
În al treilea an, şarpantele din etajul al doilea se scurtează la 50-60 cm la acelaşi nivel. Axul se scur-
tează cu 20-25 cm mai sus de nivelul vârfurilor şarpantelor din etajul doi. Ramurile viguroase, situate pe
ax mai sus de etajul întâi se scurtează la 6-8 muguri pentru a fi transformate în ramuri de rod. Pe şarpan-
tele din etajul întâi se proiectează primele subşarpante, se corectează unghiul de înclinare în segmentul
mijlociu, se scurtează ramurile de prelungire la 50-60 cm, echilibrându-le în vigoarea de creştere.
Fig. 141. Formarea coroanei piramidei etajate rărită cu centrul deschis în perioada de repaos: stânga – până
la tăiere, dreapta – după tăiere.
Operaţiile în verde constau în tăierea de transfer a axului la un lăstar subterminal cu unghi larg de in-
serţie pentru ai atenua creşterea, corectarea unghiurilor de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor prin
metoda dublă sectorială, scurtarea şi suprimarea lăstarilor verticali de pe laturile superioare.
În al patrulea an, lucrările de formare a pomilor în perioada de repaos şi la operaţiile în verde în cadrul
fiecărei şarpante sunt identice cu cele de la piramida etajată rărită. În prima jumătate a lunii iulie, când a
diminuat intensitatea creşterii lăstarilor, axul se suprimă deasupra şarpantei superioare din etajul doi.
187
Fig. 142. Formarea coroanei piramidei etajat rărită cu centrul deschis în perioada de repaos: stânga – până
la tăiere, dreapta – după tăiere.
În al cincilea, al şaselea an şi ulterior tăierile de dezvoltare şi menţinere a structurii şi a parametrilor

proiectaţi ale coroanelor, precum şi cele de fructificare şi reîntinerire a ramurilor de schelet se efectuează
după aceleaşi principii ca şi la piramida etajată rărită.
Tăierile în cadrul coroanei în cauză trebuie să respecte principiile prezentate la forma de coroană pi-
ramida etajată rărită. Deoarece se recomandă pentru soiurile de cireş cu vigoare mijlocie şi supramijlocie
de creştere, pentru garnisirea mai raţională a scheletului este necesar de a efectua scurtări mai severe,
cât în perioada de repaus, atât și în perioada de vegetaţie.
2.5.3. Fus subțire ameliorat

Este o formă de coroană ce reprezintă o combinaţie între Fusul de tip Vogel şi Super fus, recomandă
pentru livezile intensive de cireş înfiinţate cu pomi altoiţi pe portaltoi de vigoare mică, precum Gisela 5,
Gisela 6, Weirot 158 etc., soiuri cu vigoare mică şi mijlocie de creştere amplasaţi pe distanţa de plantare
4,0 - 5,0 x 1,5 - 2,5 m.
Pomii conduşi după această formă de coroană au un trunchi de 50-60 cm şi un ax vertical bine dez-
voltat pe care la bază în formă de etaj rărit la interval de 8-12 cm, radial uniform sunt dispuse 3-4 şarpan-
te cu lungimea de 50-60 cm, cu un unghi de divergenţă 80-90° pentru menţinerea bazitoniei coroanei. Pe
ax şi şarpante, radial uniform, la interval de 15 cm, sunt dispuse ramuri de semischelet cu unghiuri largi
de înclinare, a căror vigoare scade de la bază spre vârf. Ramurile de semischelet se reînnoiesc o data la
4-5 ani prin tăieri la cep de înlocuire cu o ramificaţie laterală slabă, ori formaţiune de rod. În scopul echi-
librării pe verticală a ramurilor de renovare, lungimea cepului de înlocuire în partea inferioară a coroanei
este de 35-40 cm, diminuând către partea superioară până la 8-10 cm.
188
Fig. 143. Aspectul pomilor de cireș conduși după Fus subțiere ameliorat.
În anul întâi. Primăvara, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie, tăierea se efectuează în depen-
denţă de calitatea materialului săditor cu care se înfiinţează livada. Mai preferabili sunt pomii sub formă
de vargă, însă pot fi utilizaţi şi pomi de 2 ani cu ramificări laterale în zona formării bazei coroanei.
Dacă plantaţia se înfiinţează cu pomi plantaţi sub formă de vargă, acestea se scurtează la înălţimea
de 90-100 cm de la nivelul solului pentru proiectarea bazei coroanei. În perioada umflării mugurilor, pen-
tru a obţine ramuri cu unghi mare de ramificare, primii doi muguri sub locul de scurtare se lasă intacţi, iar
următorii 5-6 şi cei din zona trunchiului, se suprimă (orbesc).
În perioada vegetaţiei, când lăstarii de pe ax au lungimea de 8-10 cm, pentru obţinerea unui unghi
de ramificare de 90°, deasupra lăstarului se montează cleşte din plastic destinate pentru rufe. Peste 2-3
săptămâni, cleştele respective se plasează la vârful lăstarului pentru a menţine unghiul mare de ramifica-
re. De asemenea pentru orizontalizarea ramurilor în forma inițială se pot utiliza și scobitorile. Scobitorile
din lemn menţin unghiul de ramificare de 90° numai la baza lăstarului, dar nu pe lungimea totală.
Dacă în partea superioară a vergii ambii muguri terminali au pornit în creştere, cînd baza lăstarilor
este lemnificată, se selectează unul mai dezvoltat pentru prelungirea axului, iar celălalt se suprimă.
În caz când pentru plantare se utilizează pomi de doi ani cu ramuri laterale şi unghi mare de rami-
ficare, în zona de formare a etajului bazal se aleg 3-4 ramuri pentru formarea şarpantelor şi una pentru
a prelungi axul central. Ramurile selectate ca viitoare şarpante trebuie să fie amplasate uniform în jurul
axului, distanţate la 8-12 cm între ele şi cu unghi de inserţie mare. Ramurile selectate pentru şarpante şi
cu lungimea mai mică de 50-60 cm, subordonarea lor se efectuează prin scurtarea la nivelul celei mai slab
189
dezvoltate ramuri. În cazul în care lungimea ramurilor este mai mare de 60 cm, scurtarea se efectuează
la 1/4-1/3 din lungimea lor, respectându-se principiile subordonării. Ramura de prelungire a axului se
scurtează la 20-30 cm mai sus de planul de tăiere a şarpantelor din etaj. Ramurile de pe trunchi şi cele ce
nu sunt favorabile pentru formarea bazei coroanei, se suprimă.
Dacă lungimea ramurilor destinate şarpantelor este redusă sau în zona formării etajului bazal sunt
1-2 ramuri, efectuăm scurtarea puternică la un mugure interior (2-3 muguri lungime), iar ramura de pre-
lungire se taie la 90-100 cm de la nivelul solului.
Pe parcursul vegetaţiei, cînd lăstarul de prelungire a axului central cu un concurent au lungimea de
15-20 cm, 1-2 lăstarii amplasaţi mai jos de zona respectivă se orizontalizează prin intermediul cleştelor
mari de rufe. Cînd lăstarii din partea superioară a axului central au lungimea de 20-25 cm, se selectează
unul mai slab dezvoltat pentru prelungirea axului central, iar celălalt se suprimă.
În cazul unei garnisiri mai slabe lăstarii concurenţi sunt scurtaţi de 1-2 ori şi transformaţi în ramuri
de rod.
Indiferent de tipul materialului săditor folosit la înfiinţarea livezii, tendinţa principală a conducerii
pomilor în primul an după plantare constă în formarea mai sus de trunchi a etajului rărit din 3-4 şarpante,
conform prevederilor structurării bazitonice a coroanei de tip fusiform.
În anul al doilea. Primăvara, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie se aleg din cele doua ramuri
existente prelungirea axului central, păstrându-se una, mai mult sau mai puțin amplasată vertical, dacă
această operaţie n-a fost efectuată în perioada de vegetaţie a anului precedent. Se subordonează între
ele şarpantele alese pentru formarea etajului prin scurtarea celor mai viguroase la nivelul ramurii mai
slab dezvoltate, însă să nu aibă o lungime mai mare de 50-60 cm. Scurtarea ramurilor de efectuat la un
mugure interior.
Prin această metodă se atenuează tendinţa excesivă de creştere a ramurilor pe partea superioară
a şarpantelor, obţinându-se datorită polarităţii o ramificare viguroasă, iar pe partea laterală și inferioară
numeroase ramuri, din care se vor alege viitoarele ramificaţii de ordin superior.
În cazul când vre-o ramură are un diametru mai mare de 1/2 din grosimea axului central în punctul
de inserţie, indiferent de spaţiul ocupat se scurtează la cep de înlocuire cu lungimea de 10-15 cm, ori
se transferă la o ramificaţie laterală cu dezvoltare slabă. Pe cepurile de înlocuire se formează ramuri de
diferită vigoare, care înlocuiesc ramura eliminată din coroană. În caz contrar, aceasta dezechilibrează
puternic dezvoltarea normală a coroanei.
Pentru excluderea obţinerii concurenţilor la ramurile şarpante scurte (40-45 cm lungime) se suprimă
2-3 muguri axial situaţi sub cel terminal, pentru a favoriza creşterea lăstarului de prelungire şi a ramifica-
ţiilor de ordin superior.
Ramura de prelungire a axului central se scurtează numai în cazul depăşirii lungimii de 80-100 cm, în
funcţie de vigoarea de creştere a soiului, însă astfel de creştere se întâlnesc rar în coroana pomilor după
primul an de vegetaţie.
Datorită faptului, că şarpantele se îngroaşă repede, este necesar să se corecteze unghiurile lor de
ramificare în primăvara anului al doilea, ce se conţină şi în timpul vegetaţiei.
În perioada umflării mugurilor se alege un mugure sănătos şi plasat în partea superioară a axului
central. Următorii 5-6 muguri se orbesc lăsându-se următorul intact. În continuare, se selectează câte un
mugure distanţat la 10-15 cm (4-5 muguri) unul de altul în jos pe axul central şi dispuşi în spirală continuă
în jurul axului central, iar restul se orbesc. În rezultat, în anul doi de vegetaţie pe axul central se formează
5-6 viitoare ramuri semischelet raţional distribuite pe axul central.
190
Fig. 144. Orbirea mugurilor (a) și Amplasarea lăstarilor vegetativi porniți din mugurii ramași pe ax (b).
În perioada de vegetaţie, când lăstarii axului central au lungimea de 8-10 cm, ei trebuie ajustaţi să
formeze unghiuri orizontale de inserţie prin aplicarea cleştelor pentru rufe deasupra lăstarului pe ax sub
un unghi de 90°. Cleştele de rufe pot fi scoase după 2-3 săptămâni şi repoziţionare (amplasate) aproape
de vârful lăstarului pentru al menţine într-o poziţie orizontală. La înclinarea lăstarilor mai pot fi utilizate
scobitori, diverse elemente din masă plastică, cât şi firul electric de PVC, de 3 mm diametru.
Pentru a menţine o creştere echilibrată pe viitoarele ramuri semischelet, partea terminală a lăstari-
lor nu trebuie să aibă o amplasare mai superioară de 5-10 cm în plan vertical în comparaţie cu punctul de
inserţie a ramuri. Aceasta diminuează creşterea şi nu permite pe viitor de a forma lăstari hulpavi în zona
curburii ramurii.
Ramurile viguroase situate solitar pe ax, se scurtează la 30-35 cm pentru a atenua creşterea şi a fi
transformate ulterior prin tăierea dublă sectorială în ramuri de semischelet cu o amplasare mai orizontală.
De asemenea, se suprimă lăstarii verticali de pe şarpante şi orientaţi în interiorul coroanei. Se corec-
tează unghiul de înclinare a ramurilor semischelet prin transfer la o ramificare laterală cu poziţie orizontală.
În anul al treilea. Primăvara, se aleg ramurile de prelungire a şarpantelor, iar în cadrul fiecărei şar-
pante se desemnează câte o ramură cu poziţie laterală la 30-40 cm de la ax, pentru formarea ramurii se-
mischelet, dacă aceste lucrări n-au fost efectuate în perioada de vegetaţie din anul precedent. Ramurile
de prelungire a şarpantelor şi ramurile semischelet se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor, însă să nu
aibă o lungime mai mare de 40-45 cm. Scurtarea se efectuează la un mugure interior pentru ca în conti-
nuare de majorat unghiul de inserţie prin tăierea dublă sectorială.
Pentru soiurile cu un grad de ramificare mai scăzut, ramurile nefolosite la formarea coroanei se scur-
tează la cepuri de înlocuire cu lungimea de 6-8 muguri pentru a fi transformate în ramuri de garnisire, iar
la soiurile ce au o capacitate de lăstărire mai înaltă, o parte din ele se suprimă la inel.
Ramurile solitare, ce cresc mai sus de etajul inferior şi a căror diametru depăşeşte jumătate din vi-
goarea de creştere a ramurii pe care îi amplasată, se scurtează la cep cu lungimea de 10-15 cm. Aceasta
191
este începutul încadrării în ciclul de 4-5 ani al renovării ramurilor de semischelet. La soiurile cu o pro-
ductivitate mai mică, cum ar fi soiul Regina, ramurile cu vigoare mijlocie de creştere nu se scurtează.
Pentru soiurile productive ca: Kordia, Ferrovia etc., scurtarea ramurilor anuale se efectuează la o 1/4 din
lungimea lor.
Ramura de prelungire a axului central se scurtează numai în cazul depăşirii lungimii de 100 cm, iar
dacă este mai mică, rămâne intact. În perioada umflării mugurilor, lucrările efectuate pe axul central sunt
identice ca în anul precedent.
În timpul vegetaţiei, lucrările efectuate pe axul central sunt identice ca în anul precedent. Lăstarii
formaţi pe axul central se expun înclinării prin metode descrise anterior.
Se elimină lăstarii cu poziţie verticală de pe şarpante, din imediata apropiere a axului central şi cei
lacomi. Dacă, unii lăstari din partea superioară a şarpantelor tind să crească prea viguros şi alţii în zona
respectivă nu există, ei se expun ciupirii deasupra frunzei a cincea. Aceasta favorizează diferenţierea mu-
gurilor floral la baza creşterilor anuale şi ameliorează penetrarea luminii în interiorul coroanei. Lăstarii de
prelungire a ramurilor semischelet cu creştere viguroasă şi cu unghi ascuţite, în perioada de vegetaţie
sunt expuşi tăierii duble sectoriale prin scurtare la 1/2 din lungimea lor deasupra unui mugure interior.
În luna august lăstarul terminal format din mugurele inte-
rior se suprimă printr-o trecere la un lăstar subterminal şi care
devine o prelungire a ramurii semischelet. Lăstarii cu vigoare
mai mică de creştere şi poziţie laterală rămân ca ramuri de gar-
nisire, iar cei ce cresc pe partea superioară a ramurii se plivesc.
În anul al patrulea. Primăvara, se corectează unghiul de
ramificare al şarpantelor. Aceasta se face prin scurtarea lor şi
transformarea creşterii pe o ramură cu poziție spre orizontală.
Se continuă formarea ramurilor semischelet pe ramurile din
etajul inferior şi axul central prin scurtarea la 1/3-1/4 din lun-
gimea lor pentru o garnisire mai favorabilă cu ramuri de rod.
Se suprimă ramurile viguroase şi cu creştere verticală de pe
şarpante, iar cele de garnisire, prin tăieri se transformă către
orizontală.
Lucrările la axul central sunt identice ca în anul precedent,
dacă lungimea ne permite. În caz contrar, axul este scurtat la
40-50 cm, pentru a se garnisi mai favorabil.
Ramurile de semischelet cu vârsta de unu sau doi ani sunt
expuse tăierilor în funcţie de particularităţile biologice ale so- Fig. 145. Garnisirea axului și efectul tăierii
la cep.
iurilor cultivate. La necesitate scurtările sunt de diferit grad
pentru a menţine echilibrul fiziologic în coroană şi ai da pomului forma unui con, unde baza coroanei
este mai dezvoltată, iar cu amplasarea pe verticală vigoarea de creştere a subşarpantelor diminuează.
Pe parcursul vegetaţiei, când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm, lăstarul de prelungire cu un concu-
rent puternic a axului se suprimă prin transfer la un nou lăstar de prelungire cu creştere către verticală.
Restul operaţiilor în verde de formare a coroanei se efectuează în aceleaşi termine şi principii ca în anul
precedent. În anul patru după plantarea pomilor în livadă se înregistrează prima recoltă economică, care
într-o oarecare măsură atenuează intensitatea creşterii lăstarilor.
În anul al cincilea. Se continuă lucrările de formare a coroanei după aceleași principii ca şi în anul
precedent. În cazul interpătrunderii ramurilor de schelet cu cele a pomilor vecini, prelungirile şarpantelor
se scurtează la o ramificare mai slabă, amplasată inferior. Astfel se procedează şi cu ramurile pandante.
Prelungirea axului se transferă la o ramură cu creşterea spre verticală, care fiind bine dezvoltată, apoi se
scurtează la 40-50 cm. În partea superioară a axului se aleg noi ramuri de semischelet, inclusiv prin încli-
192
nare forţată şi fixare în spaţiul liber a celor verticale. Se suprimă ramurile ce cresc vertical pe ax, şarpante
şi ramuri de semischelet, precum şi cei ce supraîndesesc coroana.
Este necesar în perioada respectivă de a se respecta subordonarea ramurilor de ordin superior celor
de ordin inferior. În acest caz, ramurilor ce au diametrul de 1/2 din vigoarea de creştere în locul inserţiei
ramurii, pe care îi amplasată se aplică diverse grade de tăiere pentru a menţine forma bazitonică a coroanei.
Ramurile semischelet de la baza coroanei, care au fructificat şi au vârsta de 3-4 ani, se reîntineresc
prin scurtare la cep de 10-30 cm lungime cu o ramificare slabă, ori formaţiune de rod în funcţie de locul
amplasării în coroană.
Ramurile semischelet de pe axul central şi cu ten-
dinţă spre verticală se taie prin transfer la o ramificare
laterală exterioară, iar cele crescute prea lungi se scur-
tează prin lemn de 2-3 ani cu transfer la o ramificare
laterală mai slabă, care se încadrează în dimensiunile
stabilite ale coroanei.
În termenul optimal, similar cu anul precedent se
efectuează lucrările în verde de formare a coroanei. La
necesitate, se efectuează tăieri limitative de încadrare
în dimensiunile proiectate ale coroanei.
În anul al şaselea şi ulterior. Se finalizează forma-
rea coroanei. Axul la înălţimea circa 3,2-3,5m de la sol
Fig. 146. Tăierea ramurilor în partea de sus a po- se transferă la o ramură laterală slabă cu unghi larg de
milor de cireș. inserţie.
Pe ax, şarpante şi ramurile de semischelet se suprimă ramurile cu creştere verticală. Se corectează
unghiurile de înclinare a ramurilor de semischelet prin tăieri de transfer, iar cele care au fructificat, se
scurtează la cep de înlocuire prin lemn de 4-5 ani.
După încheierea formării coroanei tăierile de întreţinere constau în: menţinerea dimensiunilor sta-
bilite ale coroanei; subordonarea verticală a ramurilor cu respectarea principiului bazitonic al structurii
coroanei; tăieri fitosanitare şi de fructificare.
La majoritatea soiurilor, tăierile de fructificare includ, reîntinerirea eşalonată a semischeletului gar-
nisit cu buchete de mai în curs de epuizare prin reducţia lui la cep de diferită lungime pe lemn de 4-5
ani în funcţie de vigoarea de creştere. Se elimină ramurile de rod debile şi cu o poziţie nefavorabilă. Sunt
scurtate prelungirile şarpantelor deasupra unei ramuri tinere viguroase, se reduce sau se suprimă semis-
cheletul degarnisit.
Tăierile de întreţinere a coroanei, trebuie să se efectueze în verde. Prin tăierile în uscat rănile se ci-
catrizează greu şi deseori din ele apar scurgeri de gomă.
S-a stabilit că tăierea în verde, făcută imediat după recoltarea fructelor, dă rezultate mai bune com-
parativ cu tăierea în uscat. În acest caz nu trebuie să se îndepărteze mai mult de 20% din frunziş şi pomii
de stropit cu produse cuprice, pentru a preveni infectarea prin rănile produse. Primăvara perioada mai
favorabilă pentru tăierea pomilor este în timpul umflării mugurilor.
Dacă şarpantele au atins lungimea corespunzătoare atribuită de distanţa de plantare, se limitează
extinderea laterală a coroanei. Scurtarea ramurilor se efectuează deasupra unei ramuri tinere viguroase
sau la un buchet de mai.
193
2.6. Vișinul
După habitusul natural pomii soiurilor de vişin, înregistrate în Republica Moldova, sunt divizate în
două grupe arborescente (Şpanka Ranniaia ş.a.) şi arbustoide (Podbelski ş.a.).
Pomii tineri la ambele grupe de soiuri cresc relativ intens, formând lăstari de prelungire până
la 80 cm şi mai lungi. Datorită ramificării mai mari decât la cireş, în special la soiurile arbustoide şi
capacităţii de a emite lăstari anticipaţi, coroana pomilor tineri tinde spre supraîndesire, însoţită de
iluminare insuficientă şi degarnisire prematură. Iniţial coroana pomilor tineri la majoritatea soiurilor
este piramidală, dar cu înaintarea în vârstă devine largpiramidală spre globuloasă cu caracteristici şi
vigoare de creştere specifice soiurilor respective. Soiurile din grupa arborescentă, de regulă, au pomi
mai viguroşi, care ating în înălţime până la 5-6 m (Ranniaia 2, Şapnka Ranniaia ş.a.). La majoritatea
soiurilor arbustoide pomii sunt de vigoare mijlocie cu înălţimea de circa 4-5 m (Podbelski, Erdi Boter-
mo, Uifehertoi Fiurtosi ş.a.), iar la unele soiuri (Oblacinska, Nord Star ş.a.) – de vigoare submijlocie şi
mică cu înălţimea sub 4 m.
La toate soiurile mugurii floriferi sunt simpli şi după fructificare pier, iar ramura pe care au fost situaţi
se degarniseşte. Mugurii latenţi (dorminzi, adventivi) sunt puţini la număr şi pornesc greu în creştere, de
aceea regarnisirea practic este aproape nulă, în special la ramurile îmbătrânite.
La soiurile arborescente particularităţile creşterii pomilor în mare măsură sunt similare cu ale ci-
reşului. Dominanţa apicală şi respectiv fenomenul de etajare sunt mai puţin pronunţate decât la cireş,
dar suficient de evidente. Distanţa dintre etaje, numărul de ramuri în etaj şi vigoarea de creştere a lor
sunt mai mici ca la cireş, dar ramificarea este mai puternică. Pomii intră pe rod economic în anii 5-6 de la
plantare. Fructificarea predomină pe buchete de mai, parţial pe ramuri anuale scurte şi mijlocii (mixte)
cu lungimea 25-30 cm. Pe ramurile mai lungi de 40 cm în anul următor mugurii, în majoritate, evoluează
în buchete de mai, iar o parte în lăstari vegetativi. Astfel, acestea devin ramuri semischelet productive,
predominante în componenţa celor de garnisire. Buchetele de mai, precum şi alte ramuri scurte de rod,
fructifică activ până la vârsta de 3-4 ani.
La soiurile arbustoide pomii au ramificare puternică fără etajare. Intră pe rod economic în anii 4-5 de
la plantare. Fructificarea dominantă are loc pe ramuri anuale – plete: scurte – sub 15-20 cm cu muguri
laterali floriferi, iar cel terminal este vegetativ, din care în anul următor creşte o ramură de rod mai scurtă,
iar segmentul de 2 ani este degarnisit; mijlocii – cu lungimea de 25-30 cm cu raport favorabil dintre mu-
gurii floriferi şi vegetativi, cu capacitate de ramificare în anul următor preponderent în ramuri scurte de
rod; lungi – de 35-40 cm cu majoritatea mugurilor laterali vegetativi care ulterior se ramifică în ramuri de
rod şi mixte, formând ramuri semischelet cu fructificare activă pe parcursul a 3-4 ani. Pentru menţinerea
fructificării relativ constante acestea necesită reîntinerirea lor eşalonată.
La unele soiuri de vişin se manifestă tipul mixt de fructificare cu anumit raport dintre buchetele de
mai şi ramurile anuale, inclusiv plete (Crişana, Oblacinska ş.a.).
Portul pomilor şi tipul de fructificare determină anumite particularităţi ale conducerii şi tăierii. Ac-
tualmente pentru soiurile din grupa celor arborescente se consideră mai oportună conducerea pomilor
după sistemul piramida mixtă, iar pentru cele arbustoide – piramida neetajată.
La soiurile arborescente în procesul formării se evită etajarea prin scurtarea la 1/4-1/3 din lungimea
ramurilor de prelungire ale axului şi şarpantelor. Pe ax unele ramuri viguroase se scurtează la 6-8 muguri
pentru a fi transformate ulterior în ramuri semischelet. După intrarea pomilor pe rod economic se reîn-
tineresc eşalonat la lemn de 3-4 ani ramurile semischelet epuizate. Tăierea se efectuează deasupra unei
ramificări cu muguri vegetativi, situată în zona bazală.
În perioada de plină fructificare tăierea de producţie constă în reîntinerirea eşalonată a ramurilor
semischelet la lemn de 3 sau 4 ani prin transfer la o ramificare cu muguri vegetativi şi normarea
194
suplimentară a încărcăturii cu muguri floriferi prin rărirea ramurilor anuale de rod în locurile supraîndesite
la intervale de circa 20 cm.
La soiurile arbustoide coroana pomilor se supraîndeseşte şi necesită rărire începând cu primii ani
după plantare. Ramurile anuale, care au muguri de rod se răresc permanent, la intervale de circa 20 cm.
Pentru a evita degarnisirea prematură ramurile – plete prea lungi se scurtează la un mugure vegetativ,
situat în partea inferioară.
În perioada de plină fructificare se elimină ramurile – plete epuizate şi cele, care supraîndesesc co-
roana. Anual, 1/3 din ramurile anuale cu lungimea sub 25 cm, se scurtează la un mugure vegetativ din
zona bazală pentru a obţine ramuri anuale mai bine dezvoltate (mixte).
Ramurile plete de tip semischelet se reîntineresc la lemn de 3-4 ani deasupra unei ramuri cu muguri
vegetativi situate în partea bazală. Ramurile plete prea dese se răresc la intervale de 15-20 cm.
Pentru menţinerea structurii bazitonice a coroanei în timpul tăierilor sistematic se elimină ramurile
viguroase din partea superioară a coroanei şi cele slabe din partea inferioară.
Tăierile de reîntinerire a ramurilor de schelet la lemn de 3-4 ani precum şi a celor de semischelet
epuizate este oportun să se efectueze imediat după recoltarea fructelor.
Cercetări ample şi recomandări practice în domeniul conducerii şi tăierii pomilor de vişin au fost
efectuate de Cujelenco, V.; Vatamaniuc, Gh.; Donică, I. ş.a., care stau la baza modernizării proceselor
tehnologice în acest domeniu.

Se recomandă pentru soiurile arborescente. Pomii au trunchi de 60-70 cm şi ax vertical bine dezvol-
tat, pe care sunt amplasate 6-8 şarpante. Primele 3-4 şarpante sunt amplasate în formă de etaj rărit la
intervale de 8-12 cm şi formează baza coroanei. Mai sus pe ax solitar în spirală la intervale de 30-40 cm
una de alta sunt amplasate încă 3-4 şarpante. Subşarpantele sunt amplasate bilateral-altern-exterior la
distanţe 25-30 cm una de alta. Pe ax, şarpante şi subşarpante uniform sunt inserate ramuri de garnisire,
preponderent semischelet, care se reîntineresc eşalonat la lemn de 3 sau 4 ani deasupra unei ramificări
cu muguri vegetativi sau buchet de mai.
195
1 2 3
4 5
Fig. 147. Schema tăierilor de formare a piramidei mixte la pomii de vişin, efectuate primăvara devreme în
ani 1-6.
În anul întâi. Pentru plantare, de regulă, se folosesc pomi de un an cu ramificări în zona proiectării
coroanei, crescute din lăstari anticipaţi. La plantare viitoarele 3 sau 4 şarpante se îndreaptă spre direcţia
rândului sub unghiuri cel puţin 45° faţă de aceasta. După plantare ramurile din etaj, distanţate la 8-12 cm
se scurtează la 1/4-1/3 din lungime, astfel ca vârfurile să fie la acelaşi nivel. În cazul, când ramurile din
etaj nu sunt uniforme în creştere ele se scurtează la nivelul vârfului celei mai scurte, pentru a le echilibra
în vigoarea de creştere. Axul se curtează la 50 cm mai sus de baza şarpantei superioare din etaj. Ramurile
inutile pentru formarea coroanei se taie la inel.
La operaţiile în verde, când lăstarii ating 15-20 cm, se elimină concurenţii axului şi cei verticali de pe
laturile superioare ale şarpantelor. Pe ax la circa 40 cm de ultima şarpantă din etaj se alege un lăstar cu
unghi larg de inserţie, situat deasupra spaţiului liber dintre şarpantele inferioare, pentru a proiecta prima
şarpantă solitară.
196
În anul al doilea. Până la pornirea pomilor în vegetaţie se corectează unghiurile de înclinare ale
şarpantelor din etaj prin tăieri de transfer la o ramură exterioară cu poziţia necesară. Dacă ramurile de
prelungire ale şarpantelor sunt prea lungi, ele se scurtează la 1/4-1/3, dar nu mai mult de 50 cm, având
în vedere ca vârfurile lor să fie la acelaşi nivel. Pe laturile superioare se elimină ramurile verticale. În
partea inferioară a fiecărei şarpante la 35-40 cm de la ax, dintr-o ramură laterală, se proiectează prima
subşarpantă care, la necesitate, se scurtează şi se subordonează axului şarpantei.
Şarpanta solitară se scurtează la circa 50 cm, iar axul se scurtează cu 50 cm mai sus de punctul de
inserţie al acesteia.
Când lăstarii ating 15-20 cm în lungime se suprimă concurenţii axului şi lăstarii verticali de pe laturile
superioare ale şarpantelor. Pe ax, la 35-40 cm de la prima şarpantă solitară, se alege un lăstar pentru
formarea următoarei şarpante solitare şi se înlătură 1-2 lăstari din apropierea lui. Pe şarpantele din etajul
întâi se aleg câte 1-2 lăstari pentru proiectarea următoarelor subşarpante distanţate la 25-30 cm una de
alta şi amplasate bilateral-altern-exterior. Pe prima şarpantă solitară, la 35-40 cm de la ax, dintr-un lăstar
lateral se proiectează prima subşarpantă. La necesitate, prin tăieri de transfer la un lăstar lateral se corec-
tează unghiurile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor.
În anul al treilea. Primăvara se definitivează şarpantele solitare, care prin tăiere se subordonează pe
verticală între ele, şi respectiv axului, scurtat la 50 cm de la baza ultimei şarpante. Pe şarpantele din etaj
şi prima subşarpantă solitară se proiectează următoarele subşarpante care se subordonează în creştere
şarpantelor respective. Se suprimă ramurile verticale de pe laturile superioare şi se corectează unghiu-
rile de înclinare ale şarpantelor. În funcţie de gradul de ramificare al soiurilor, se scurtează, ramurile de
prelungire ale şarpantelor, dacă sunt mai lungi de 50 cm, pentru a proiecta noi subşarpante şi a obţine o
garnisire mai uniformă. Unele ramuri viguroase de pe ax şi şarpante se scurtează la 6-8 muguri pentru a
fi transformate ulterior în semischelet.
Operaţiile în verde constau în: alegerea lăstarilor pentru proiectarea următoarelor şarpante solitare
şi subşarpante; eliminarea lăstarilor concurenţi şi a celor, care cresc vertical în interiorul coroanei; corec-
ţia unghiurilor de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor şi subşarpantelor.
În anul al patrulea. Primăvara devreme se delimitează următoarea şarpantă solitară şi se scurtează la
50 cm. Axul central se eliberează de concurenţi şi se scurtează cu 50 cm mai sus de baza ultimei şarpante.
Se elimină ramurile verticale, care cresc în interiorul coroanei şi cele care o îndesesc. Se corectează unghiu-
rile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor şi subşarpantelor. Se scurtează ramurile lungi de prelungire
ale şarpantelor şi subşarpantelor, echilibrându-le în creştere pe cele din etaj şi cu respectarea subordonării
a celor solitare în direcţia verticală. Pe şarpantele din etaj se proiectează subşarpanta a treia, iar pe fiecare
din cele solitare – următoarea subşarpantă. Ramurile inutile pentru formarea coroanei se taie la inel.
În timpul operaţiilor în verde se elimină concurenţii şi lăstarii, care cresc în interiorul coroanei. Se
corectează unghiurile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor şi subşarpantelor. Pe şarpantele solitare
se proiectează următoarele subşarpante.
În anii al cincilea şi al şaselea. Se prelungeşte formarea coroanei după aceleaşi principii şi norme ca
în anul precedent. Se proiectează ultimele şarpante solitare. În cadrul fiecărei şarpante se completează şi
se definitivează subşarpantele. Se corectează unghiurile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor şi sub-
şarpantelor, garnisirea lor uniformă, inclusiv cu ramuri semischelet. După consolidarea ultimei şarpante,
de regulă, în anul al şaselea, axul se suprimă deasupra acesteia. Se începe tăierea de fructificare, care
constă în eliminarea ramurilor slabe, epuizate după fructificare şi reîntinerirea ramurilor semischelet,
situate în partea inferioară a coroanei, la lemn de 3-4 ani deasupra unei ramificări cu muguri vegetativi.
În următorii ani se efectuează tăieri de menţinere a structurii şi dimensiunilor proiectate ale coroanei.
Tăierile de fructificare constau în reîntinerirea eşalonată a ramurilor semischelet la lemn de 3 sau 4 ani,
rărirea ramurilor anuale de rod la intervale de 20 cm şi scurtarea celor prea lungi supraîncărcate cu
muguri floriferi în conformitate cu descrierea anterioară.
197
2.6.3. Piramida neetajată

Se recomandă pentru soiurile arbustoide, în special, cele cu capacitate înaltă de ramificare. Pomii
au trunchi înalt de 70 cm şi ax vertical bine dezvoltat. Pe ax, în funcţie de vigoarea de creştere a pomilor,
sunt amplasate solitar uniform pe spirală 6-8 şarpante distanţate la 35-40 cm una de alta. Pentru a evita
supraîndesirea coroanei pe şarpantele din partea inferioară a coroanei la 35-40 cm de la ax sunt ampla-
sate bilateral-altern-exterior câte 3 subşarpante la intervale 25-30 cm una de la alta. Pe şarpantele din
partea mijlocie a coroanei se proiectează câte 2 subşarpante, iar pe cele din partea superioară – numai
ramuri semischelet şi alte formaţiuni de garnisire. Pe ax, şarpante şi subşarpante sunt amplasate uniform,
moderat rărit la intervale de circa 20 cm ramuri semischelet şi alte ramificări de rod, care se renovează
eşalonat la lemn de 2-4 ani prin tăieri de transfer la o ramificare din zona bazală cu muguri vegetativi.
În procesul formării coroanei se ţine cont de capacitatea mare de ramificare a soiurilor utilizate şi
tipul de fructificare în majoritate pe ramuri-plete.
În anul întâi. Pentru plantare, de regulă, se utilizează pomi de un an cu ramificări în zona cronării
obţinute din lăstari anticipaţi. După plantare, primăvara, în zona proiectării coroanei se aleg 2 ramuri ca
viitoarele şarpante. Acestea trebuie să fie diametral opuse, distanţate la 30-40 cm una de alta şi orientate
spre direcţia rândului. Celelalte ramificări din zona proiectării coroanei se suprimă la inel. Axul central se
scurtează la 45-50 cm mai sus de punctul de inserţie al ramurii superioare. Viitoarele şarpante se scur-
tează în vederea subordonării verticale în vigoarea de creştere, astfel ca vârful celei superioare să fie cu
20-25 cm mai sus decât vârful celei inferioare.
În timpul vegetaţiei, când lăstarii au 15-20 cm în lungime, pe ax, la 35-40 cm mai sus de şarpanta
superioară se alege un lăstar, orientat spre intervalul dintre rânduri pentru a proiecta următoarea
şarpantă. Se definitivează lăstarul de prelungire al axului. Ceilalţi lăstari de pe ax se plivesc. Pe fiecare
şarpantă, la 30-40 cm de la ax dintr-un lăstar lateral, se proiectează prima subşarpantă şi se elimină
1-2 lăstari din apropierea ei pentru ai favoriza creşterea. Lăstarii de pe partea superioară a şarpantelor
se plivesc. În alte zone ale coroanei se elimină lăstarii, care nu au spaţiul suficient (sub 15 cm) pentru
creştere.
În anul al doilea. Primăvara pe ax se definitivează şarpanta a treia, situată la 30-40 cm de la cea
inferioară şi se elimină ramurile din apropierea ei. Ramura de prelungire a axului şi ale şarpantelor, de
regulă, nu se scurtează, fiindcă ele se garnisesc suficient natural. Scurtarea se aplică numai în cazul, când
este necesar să se subordoneze în plan vertical vigoarea lor de creştere. Pe şarpante se definitivează
subşarpantele, iar la necesitate se corectează unghiurile de înclinare şi direcţionare, se elimină ramurile
situate pe laturile superioare. În toate zonele coroanei se elimină ramurile, care n-au spaţiu suficient de
creştere (sub 15 cm).
La operaţiile în verde se elimină lăstarii concurenţi, cei care cresc pe laturile superioare ale şarpan-
telor, subşarpantelor şi în alte sectoare supraândesite ale coroanei. Pe ax se proiectează următoarele 1-2
şarpante. Pe şarpantele inferioare se proiectează următoarele subşarpante, situate bilateral-altern-ex-
tern la distanţe de 25-30 cm una de alta.
În anul al treilea şi al patrulea. Primăvara şi în timpul operaţiilor în verde se prelungeşte formarea
coroanei după aceleaşi principii şi norme ca şi în anul precedent. Se atrage atenţie la subordonarea vigorii
de creştere în plan vertical între şarpante şi ax, precum şi a subşarpantelor în cadrul fiecărei şarpante. Se
elimină ramurile şi lăstarii care cresc vertical pe laturile superioare ale şarpantelor, subşarpantelor şi din
locurile supraîndesite ale coroanei. Se asigură garnisirea uniformă a ramurilor de schelet cu ramificări de
rod de diferite vârste cu ponderea crescândă a celor de tip semischelet cu vârsta 2-4 ani. Se evită degar-
nisirea prematură a ramurilor prin scurtarea ramurilor – plete prea lungi la un mugure vegetativ sau la o
ramificare situată deasupra curburii ramurii.
În anii al cincilea şi al şaselea. Se prelungeşte după modul descris mai sus şi se încheie formarea co-
roanei. În funcţie de vigoarea de creştere a pomilor soiurilor utilizate, axul se suprimă după consolidarea
198
ultimei şarpante (6-8). Se menţine structura şi dimensiunile proiectate ale coroanei. Obiectivul principal
devine tăierea de producţie în funcţie de particularităţile de fructificare descrise anterior. La normarea
încărcăturii cu rod se fac tăieri eşalonate de reducţie a semischeletului la lemn de 3-4 ani cu transfer la o
ramificare cu muguri vegetativi, situată deasupra curburii ramurii. Se răresc ramurile mijlocii cu lungimea
de 25-30 cm la intervale de 15-20 cm sau se scurtează la un mugure vegetativ din partea bazală. Se supri-
mă ramurile scurte, slabe, epuizate după fructificare.
Când ramurile de prelungire ale şarpantelor şi-au redus lungimea sub 15-20 cm se efectuează tăieri
de reîntinerire la lemn de 3-4 ani cu transfer la o ramură laterală bine dezvoltată cu poziţia potrivită. Este
oportun ca tăierile de reîntinerire a ramurilor de schelet, precum şi a unora (mai groase) de semischelet
să se efectueze eşalonat vara, imediat după recoltarea fructelor.
2.6.4. Piramida neetajată cu gabarite mici

Se recomandă pentru soiurile arbustoide de vişin cu vigoarea de creştere a pomilor submijlocie şi
mică (Oblaciuska ş.a.).
Pomii au trunchi de 50-60 cm şi ax vertical bine pronunţat. Pe ax, uniform după spirală, la intervale
de 20-25 cm sunt amplasate 6-8 şarpante solitare. Pe şarpante sunt dispuse ramuri de garnisire, în ma-
joritate semischelet, care se renovează eşalonat la lemn de 3-4 ani. Pomii intră pe rod economic în anii
3-4 de la plantare.
Conducerea şi tăierea pomilor se efectuează după aceleaşi principii ca şi la soiurile arbustoide, având
în vedere dimensiunile mai mici ale pomilor (înălţimea până la 2,5-3 m). Aceasta face posibil mărirea den-
sităţii pomilor la unitatea de suprafaţă a plantaţiei, ceea ce în ansamblu cu tehnologiile moderne asigură
sporirea recoltei, calităţii producţiei şi indicilor economici.
2.6.5. Piramida etajată rărită cu centrul semideschis

Se consideră de perspectivă şi se recomandă pentru soiurile de vişin cu ambele tipuri de fructificare
şi pomii de vigoare mijlocie. Este pretabilă pentru sistemul semiintensiv sau intensiv de cultură şi re-
coltarea mecanizată a fructelor prin metoda de scuturare. Particularităţile constructive sunt similare cu
această formă de coroană la cireş.
Pomii au trunchi înalt de circa 70 cm şi ax scurt – 40-60 cm. Pe ax, la baza coroanei sunt situate 4
şarpante în formă de etaj rărit cu intervale de 10-12 cm.
În funcţie de vigoarea de creştere şi capacitatea de ramificare a pomilor soiurilor utilizate
şarpantele din etaj se orientează sub unghiuri de 45-60° faţă de direcţia rândului. La 40-60 cm de la
şarpanta superioară din etaj sunt amplasate 2 şarpante distanţate la 8-12 cm una de alta, orientate
opus, perpendicular direcţiei rândului. Pe fiecare şarpantă la 35-40 cm de la ax sunt situate bilateral-
altern-exterior câte 3 subşarpante, distanţate la 25-30 cm una de alta. Pe şarpante şi subşarpante uni-
form sunt inserate ramurile de garnisire, în majoritate de semischelet, care se renovează eşalonat la
lemn de 3-4 ani. După consolidarea ultimei şarpante axul se suprimă deasupra ei, iar centrul coroanei
rămâne semideschis.
Conducerea şi tăierea pomilor se efectuează după aceleaşi principii ca şi la pomii soiurilor respective cu
coroane piramidale, ţinându-se cont de particularităţile macrostructurii cu ax scurt şi centrul semideschis.
La distanţe optimale dintre pomi în rând cu interpătrunderea coroanelor vecine de circa 0,5 m pe
direcţia rândului se formează un coronament continuu cu înălţimea până la 3,0-3,5 m şi lăţimea de 3,0 m.
Spaţiul liber dintre coroanele rândurilor vecine trebuie să fie de 2,0 m. Aceste caracteristici contribuie la
ameliorarea regimului de iluminare în coroană, condiţiilor de îngrijire a pomilor, sporirea productivităţii
şi indicilor economici.
199
2.7. Caisul
Pomii de cais în port natural sunt de vigoare mijlocie cu înălţimea de circa 4-6 m, iar diametrul coroa-
nei 6-7 m. În cadrul dimensiunilor indicate pomii de vigoare mai mare se înregistrează la soiurile Krasnoş-
ciokii, Detskii ş.a., iar de vigoare mijlocie la soiurile Chişiniovschii Rannii, Costiujenschii ş.a. Ramurile de
schelet sunt bine dezvoltate, groase, suficient garnisite, dar au concreştere nu prea puternică cu axul,
fiind dispuse la dezbinare, mai ales, când sunt amplasate foarte aproape – în etaj.
La majoritatea soiurilor capacitatea de ramificare este mijlocie (Bucuria, Nadejda ş.a.). Unele soiuri
posedă ereditar capacitatea mai mare de ramificare, având coroană relativ deasă (Chişiniovschii Rannii
ş.a.), iar altele – ramificare slabă şi coroană rară (Krasnoşciokii ş.a.). Pomii de cais genetic posedă o capa-
citate mare de regenerare a ramurilor din muguri dorminzi. La pomii tineri intensitatea creşterii lăstarilor
este foarte mare. Lăstarii de prelungire a ramurilor de schelet ating în lungime 1,0-1,5 m. Emit lăstari
anticipaţi preponderent în partea superioară.
În funcţie de potenţialul vegetativ individual, pe parcursul perioadei de vegetaţie lăstarii pot
manifesta 2-3 valuri de creştere. Lăstarii viguroşi cresc intensiv în a doua decadă a lunii iunie. După
aceasta urmează al doilea val de creştere, care, în condiţii favorabile, realizează o lungime aproape ca
şi cea din valul întâi. În a doua jumătate a verii, dacă condiţiile de creştere sunt bune, poate avea loc
al treilea val de creştere cu lungimea mult mai mică decât la cele precedente. Lăstarii de vigoare slabă
şi submijlocie, de regulă, au un singur val de creştere. Lungimea favorabilă a lăstarilor de prelungire a
ramurilor de schelet se consideră: 70-80 cm la pomii tineri, 35-45 cm la începutul perioadei de plină
fructificare şi 25-30 cm ulterior. Când lungimea ramurilor de prelungire este sub 20-25 cm diminuează
procesul de renovare a ramurilor de rod.
Pomii de cais intră pe rod în anii 3-4 de la plantare. Fructifică pe ramuri anuale mixte cu lungimea
mijlocie (25-30 cm) şi lungă (35-45 cm), buchete de mai şi ramuri scurte (pinteni). Longevitatea ramurilor
de rod 4-5 ani, dar fructifică mai activ în primii 2-3 ani.
Pomii tineri fructifică, în fond, pe ramuri mixte, mijlocii şi lungi. Cu avansarea pomilor în vârstă spo-
reşte ponderea buchetelor de mai şi a ramurilor scurte, care la unele soiuri devine dominantă (Krasnoş-
ciokii ş.a.), în special, când tăierea nu se efectuează corect.
Se consideră că în perioada de plină fructificare pentru a obţine recolte stabile de fructe calitative
raportul dintre numărul mugurilor floriferi, situaţi pe ramuri scurte (buchete de mai, pinteni) faţă de cei
situaţi pe ramuri mixte (mijlocii + lungi) trebuie să fie aproximativ egal. Aportul principal în asigurarea
recoltelor stabile pe ani îi aparţine ramurilor mixte, mijlocii şi lungi. Acestea dispun de un potenţial im-
portant de fructificare (≈50%) al pomului din muguri floriferi axilari şi de creştere din muguri vegetativi,
care asigură fructificarea în anii următori. Astfel, din ramurile mixte, în special lungi, se formează ramurile
semischelet, care fructifică activ pe parcursul a 3-4 ani, iar ulterior periodic se reîntineresc. La obţinerea
în fiecare an a ramurilor mixte cu lungimea nu mai mică de 35-45 cm, precum şi a raportului favorabil
dintre acestea şi alte ramuri de rod, care asigură fructificarea stabilă, calitativă, contribuie agrotehnica
superioară în cadrul căreia, un rol important îi parvine tăierii corecte a pomilor.
La formarea coroanei pomilor de cais, ramurile de schelet, având fixare insuficient de rezistentă cu
axul, de regulă, se amplasează solitar. Modul de amplasare al şarpantelor şi subşarpantelor depinde de
forma coroanei utilizate.
În procesul formării coroanei rolul principal îi aparţine operaţiilor în verde, care se efectuează în
două termene. Prima operaţie în verde se face când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm, iar a doua – la
sfârşitul lunii iunie. Se suprimă lăstarii inutili pentru formarea scheletului şi ca ramuri nevaloroase de rod
în devenire. Dacă pomii sunt supraîncărcați cu fructe, în timpul operaţiilor în verde de la sfârşitul lunii iu-
nie este oportună reglarea încărcăturii cu rod prin: eliminarea unor ramuri slabe, supraîncărcate cu fruc-
200
te; scurtarea ramurilor mixte mai lungi de 40-45 cm şi a unor ramuri semischelet (ramificate), lăsându-le
încărcătura adecvată potenţialului individual de productivitate.
În primii 5-6 ani de la plantare se proiectează ramurile de schelet în conformitate cu forma coroanei
utilizate.
Ramurile de prelungire a scheletului, fiind foarte viguroase se scurtează: la soiurile cu ramificare
puternică – la 2/3, iar cele cu ramificare slabă – la 1/2 din lungime, astfel ca după scurtare să aibă lun-
gimea de 50-60 cm. Ramurile de prelungire a scheletului cu lungimea sub 50-60 cm se scurtează slab,
eliminându-se 1/3-1/4 din lungime. Se elimină ramurile şi lăstarii inutili pentru formarea scheletului şi
cei, care cresc pe laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor şi subşarpantelor. Se răresc ramurile de
garnisire, eliminându-le, în primul rând, pe cele mai slabe, epuizate. Ramurile mixte de garnisire se răresc
la intervale de 15-20 cm. Cele care au lungimea 25-35 cm rămân intacte pentru fructificare. Cele mai
lungi de 40-45 cm se scurtează pentru a obţine în partea inferioară ramuri scurte de rod (buchete de mai,
pinteni), iar în apropierea tăieturii-câteva ramuri mixte. Ulterior acestea evoluează în ramuri semischelet.
Ramurile semischelet din partea inferioară a coroanei, care au fructificat se reîntineresc la lemn de 3-4
ani. Iar cele prea lungi, supraîncărcate cu muguri floriferi, se scurtează la o ramificare laterală.
Fig. 148. Garnisirea șarpantelor cu ramuri de rod.
La pomii de 6-8 ani tăierile în perioada de repaus şi vegetaţie se efectuează după aceleaşi principii
ca şi în anul precedent. Dar, când lăstarii au lungimea de 40-45 cm, se recomandă ca o parte din ei să
fie scurtaţi la 30-35 cm pentru a obţine lăstari anticipaţi. Pe aceşti lăstari mugurii floriferi se diferenţiază
mai târziu şi înflorirea primăvara este cu câteva zile mai târzie ceea ce micşorează pericolul afectării de
îngheţurile târzii de primăvară.
În perioada de plină fructificare circa 50% din recolta de fructe, la majoritatea soiurilor, se formează
pe ramurile anuale mixte, cu lungimea mijlocie, iar a doua jumătate – pe ramurile semischelet cu
vârsta până la 3-4 ani, garnisite preponderent cu ramuri de rod scurte (buchete de mai, pinteni ş.a.). Ca
urmare, obiectivul principal al tăierilor în perioada de plină fructificare, constă în obţinerea în fiecare an
a ramurilor anuale mixte cu lungimea nu mai mică de 35-45 cm şi menţinerea echilibrului favorabil dintre
acestea şi ramurile semischelet cu vârsta până la 3-4 ani.
201
În scopul realizării obiectivului indicat, în procesul tăierilor de fructificare în primul rând, se elimină
la inel circa 20-25% din ramurile semischelet epuizate cu vârsta mai mare de 4-5 ani. Din ramurile
semischelet rămase fiecare a treia se reîntinereşte la lemn de 3-4 ani, scurtându-le la cep cu lungimea
de 12-15 cm în partea inferioară a coroanei, 8-10 cm în partea mijlocie şi 5-6 cm în partea superioară.
Pe cepurile de înlocuire cresc lăstari, care devin ramuri anuale mixte. Primăvara din ramurile anuale,
crescute pe cepul de înlocuire, 2-3 ramuri de vigoare mijlocie se lasă pentru fructificare şi se scurtează la
1/3 din lungime pentru a le norma încărcătura cu muguri floriferi. Astfel în următorii 2 ani se formează o
ramură semischelet care din nou se reîntinerește la lemn de 3-4 ani.
Fig. 149. Tăierea ciclică a ramurilor de garnisire la lemn cu vârsta de 3 ani.
După eliminarea la inel a ramurilor semischelet epuizate şi reîntinerirea la lemn de 3-4 ani a celor
în stare activă, în apropierea tăieturilor din muguri dorminzi pe ramurile de schelet cresc lăstari, care la
sfârşitul vegetaţiei devin ramuri anuale mixte de vigoare mijlocie, iar unele de vigoare supramijlocie sau
mare (peste 50-60 cm). Ramurile mixte mijlocii se răresc la intervale de 15-20 cm, eliminându-le pe cele
mai slabe. Din cele rămase pentru fructificare unele cu lungimea mai mare de 40-45 cm se scurtează cu
circa 1/3 pentru normarea încărcăturii cu muguri floriferi. Ramurile anuale lungi (de 60 cm şi mai mult) se
lasă la intervale de 30-35 cm şi se scurtează la cep cu lungimea de 10-12 cm pentru a obţine ulterior câte-
va ramuri anuale bine dezvoltate, inclusiv mixte. În primăvara anului următor din ramurile anuale, crescu-
te pe cep, cea mai puternică se scurtează la cep, iar celelalte 2-3 se lasă pentru fructificare, normându-le,
la necesitate, prin scurtare încărcătura cu muguri floriferi adecvată potenţialului individual de producţie.
După acest principiu anual succesiv se formează noi verigi de rod cu fructificare pe ramuri anuale mixte.
În cazul când mugurii floriferi sunt afectaţi de ger la tăierile de fructificare se ţine cont de gradul
degerării mugurilor şi lungimea ramurilor anuale, în special de prelungire a scheletului. Tăierea pomilor
se efectuează cu puţin timp înainte de umflarea mugurilor, când pot fi deosebiţi vizual cei degeraţi de
cei sănătoşi.
202
Fig. 150. Reîntinerirea ramurilor de cais la lemn de diferită vârstă.
Dacă sunt degeraţi până la 50-60% de muguri floriferi de pe ramurile mixte, tăierea de fructificare
se aplică în mod obişnuit, descris anterior. Se răresc mai slab ramurile anuale, fără a fi scurtate, în special
cele formate din valul doi de creştere şi din lăstari anticipaţi, pe care mugurii floriferi sunt mai puţin dife-
renţiaţi şi relativ mai rezistenţi la ger. Prin aceasta se asigură recolta normală de fructe.
În cazul când au degerat toţi mugurii floriferi, la pomii cu creştere normală a ramurilor anuale de
prelungire a scheletului (supra 35-45 cm) tăierea se aplică după aceleaşi principii şi normative ca şi la
pomii cu muguri slab afectaţi, sau neafectaţi de ger pentru a nu provoca o creştere abundentă, exagerată
la pomii neîncărcați cu fructe. Dar, dacă pomii cu muguri floriferi degeraţi complet, au creşteri anuale sla-
be (sub 15-20 cm), este oportună tăierea de reîntinerire a ramurilor de schelet şi semischelet. Ramurile
de schelet se reîntineresc prin reducţie la lemn de 4-5 ani cu transfer la o ramificare exterioară. Se elimină
la inel ramurile semischelet epuizate, iar fiecare a treia ramură semischelet în stare de creştere activă se
reîntinerește la lemn de 3-4 ani prin scurtarea la cep de înlocuire.
Când diminuează vigoarea de creştere a pomilor şi ramurile de prelungire ale scheletului nu depă-
şesc 15-20 cm se aplică tăierea de reîntinerire după principiile descrise mai sus.
La pomii de cais afectaţi de boli, care provoacă uscarea prematură a ramurilor de schelet, acestea se
suprimă la lemn sănătos înainte de a se usca complet. Rănile se dezinfectează cu soluţii de piatră vânătă
(sulfat de cupru) de 3% şi se acoperă cu mastic sau cu vopsea pe bază de ulei.
Potenţialul productiv 20 t/ha. Longevitatea pomilor 20-25 ani. Durata exploatării economice până la
16-18 ani. Actualmente, în condiţiile de cultură din Republica Moldova, pomii de cais sunt conduşi după
sistemul piramida neetajată. Dar, având în vedere înălţimea exagerată a pomilor şi cerinţele ereditare
mari ale caisului faţă de lumină, devine oportună conducerea pomilor după sistemul piramida neetajată
întreruptă (cu centrul semideschis), care în principiu este similară cu vasul întârziat.
203
2.7.2. Piramida neetajată

La această formă de coroană înălţimea trunchiului este de 70 cm. Pe axul central sunt situate solitar,
uniform în spirală 6-7 şarpante, distanţate la 35-40 cm una de alta. Pe fiecare şarpantă la 45-50 cm de la
ax bilateral-altern-extern sunt dispuse subşarpante distanţate la 35-40 cm una de alta. Pe şarpantele din
partea inferioară a coroanei se amplasează câte 3 subşarpante, iar pe cele din partea superioară, de re-
gulă, câte 1-2 subşarpante. După consolidarea ultimei şarpante axul se suprimă deasupra ei. Pe şarpante
şi subşarpante sunt amplasate uniform ramurile de garnisire anuale şi semischelet, care se renovează
periodic după principiile descrise mai sus. Înălţimea pomilor până la 4,0-4,5 m. Diametrul coroanei, per-
pendicular direcţiei rândului se menţine în jurul la 4 m, iar pe direcţia rândului până la 5 m în funcţie de
vigoarea de creştere a pomilor, asigurându-se interpătrunderea părţii inferioare a coroanelor pomilor
vecini de aproximativ 0,5 m. Astfel pe direcţia rândului se formează un coronament continuu la nivelul de
circa 2/3 din înălţimea pomilor.
1 2 3
4 5
Fig. 151. Schema tăierilor de formare a piramidei neetajate la pomii de cais în primăvara anilor 1-5.
204
Formarea coroanei se efectuează prin tăierile de primăvară, până la pornirea pomilor în vegetaţie şi
aplicarea pe larg a operaţiilor în verde.
În anul întâi. Pentru plantare se recomandă pomi altoiţi de un an, care corespund prevederilor stan-
dardului pentru calitatea întâia: trunchi de 70 cm, ax central şi 3 ramificări solitare bine dezvoltate. La
plantare primele 2 ramuri se îndreaptă cât mai aproape de direcţia rândului.
Fig. 152. Aspectul pomilor de cais folosiți la plantare: stânga – la plantare; dreapta – după tăiere.
În acest caz primăvara, până la umflarea mugurilor, prima ramură laterală se scurtează la 60 cm, a
doua cu 25-30 cm mai sus de vârful cei inferioare, iar a treia, de regulă, se elimină sau se scurtează la 2-3
muguri. Axul se scurtează cu 35-40 cm mai sus de baza ultimei ramuri. Celelalte ramuri se suprimă la inel.
La efectuarea operaţiilor în verde, când lăstarii au lungimea de circa 15 cm, se elimină: concurenţii
lăstarului de prelungire al axului şi şarpantelor; lăstarii situaţi pe laturile superioare şi inferioare ale şar-
pantelor. Se corectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor prin tăieri de transfer la un lăstar cu poziţia
necesară. Pe primele două şarpante la 40 cm de la ax se alege un lăstar lateral pentru proiectarea primei
subşarpante. În apropierea acestuia se suprimă 1-2 lăstari pentru ai stimula creşterea.
Pentru proiectarea următoarei şarpante, pe ax, cu 35-40 cm mai sus de ultima şarpantă se alege un
lăstar cu unghi larg de inserţie, situat deasupra bisectoarei unghiului de divergenţă mai mare dintre pri-
mele 2 şarpante. În apropierea lui se elimină 1-2 lăstari.
La pomii de calitatea a doua, cu lungimea ramurilor din zona proiectării coroanei relativ mică – 30-
40 cm, după plantare, primăvara se aleg 2 ramuri cu unghiuri largi de inserţie, orientate opus pe direcţia
rândului cu interval de 25-30 cm şi se scurtează la 1/2 din lungimea lor. Axul se scurtează la 35 cm mai
sus de ultima ramură. Celelalte ramificări se suprimă la inel. Ulterior lucrările de formare a coroanei se
efectuează după aceleaşi principii ca şi la pomii plantaţi cu ramificări bine dezvoltate.
Dacă ramificările din zona cronării sunt scurte – sub 20-25 cm din acestea, după principiile descrise
mai sus, se aleg 1-2 ramuri, care se scurtează la 2-3 muguri. Axul se scurtează la 100-110 cm de la sol.
În continuare lucrările de formare a coroanei sunt similare cu ale pomilor plantaţi fără ramificări (vergi).
Pomii plantaţi fără ramificări, primăvara devreme, se scurtează la 95-100 cm de la sol. După dez-
mugurire se degajează trunchiul cu înălţimea de 70 cm. Când lăstarii au lungimea de 15-20 cm, se alege
lăstarul de prelungire al axului şi se suprimă concurenţii acestuia. În zona proiectării coroanei se aleg 2
205
lăstari cu unghiuri largi de inserţie, orientaţi opus pe direcţia rândului cu interval de circa 25-30 cm pen-
tru proiectarea viitoarelor şarpante. Ceilalţi lăstari se suprimă. Ulterior formarea coroanei este similară
cu cea a pomilor plantaţi cu ramificări normale în zona proiectării coroanei.
În anul al doilea. Primăvara se definitivează primele 3 şarpante. Unghiurile de înclinare ale şarpan-
telor se corectează prin tăieri de transfer la o ramificare exterioară cu poziţie potrivită. Ramurile de pre-
lungire ale şarpantelor se scurtează la 45-50 cm pentru soiurile cu ramificare slabă şi 55-60 cm – pentru
cele cu ramificare puternică. Concomitent se face subordonarea vigorii de creştere a şarpantelor între ele
astfel, ca vârful şarpantei următoare să fie cu circa 25 cm mai sus decât nivelul vârfului celei precedente,
iar al axului cu cel puţin 25 cm de la nivelul vârfului ultimei şarpante, asigurându-i lungimea nu mai mică
de 40-45 cm de la baza ultimei şarpante. Se elimină ramurile inutile pentru formarea scheletului şi ca
viitoare ramuri de rod.
În timpul operaţiilor în verde se elimină concurenţii lăstarului de prelungire al axului şi şarpantelor,
lăstarii situaţi pe laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor şi subşarpantelor, precum şi alţi lăstari
care cresc în interiorul coroanei şi o supraîndesesc.
Pe ax la 35-40 cm de la baza şarpantei superioare, se alege un lăstar cu unghi larg de inserţie şi diver-
genţă pentru proiectarea următoarei şarpante. Pe şarpantele de la baza coroanei se aleg lăstari pentru
proiectarea următoarei subşarpante la intervale de 35-40 cm de la prima. Pe şarpanta a treia, la 35-40
cm de la ax, se proiectează prima subşarpantă. Proiectarea şarpantelor şi a subşarpantelor se efectuează
după aceleaşi principii ca şi în anul precedent.
În anul al treilea. Până la pornirea în vegetaţie, se corectează unghiurile de înclinare şi se scurtează
ramurile de prelungire ale şarpantelor şi subşarpantelor, respectându-se subordonarea lor în vigoarea
de creştere. Axul se scurtează la 40-45 cm mai sus de punctul de inserţie al ultimei şarpante. Se elimină
ramurile inutile pentru formarea scheletului şi ca ramuri de rod în devenire. La necesitate pe ax şi
şarpante se răresc ramurile de garnisire la intervale de 15-20 cm, eliminându-le pe cele mai slabe.
Ramurile anuale mixte cu lungimea mai mare de 45 cm se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea lor.
Operaţiile în verde se efectuează după aceleaşi
principii şi norme ca şi în anul precedent. După înlătu-
rarea concurenţilor, pe ax, se alege un lăstar cu poziţia
necesară pentru proiectarea următoarei şarpante. La
şarpantele existente se corectează unghiurile de în-
clinare şi direcţionare şi, se proiectează următoarele
subşarpante. După suprimarea lăstarilor inutili de pe
ax, laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor şi
subşarpantelor, în sectoarele supraîndesite se răresc
lăstarii de garnisire la intervale de 15-20 cm.
În anii al patrulea şi al cincilea. Primăvara şi în
timpul operaţiilor în verde, după principiile şi normele
indicate mai sus, se proiectează următoarele şarpan-
te şi subşarpante. Se elimină ramurile şi lăstarii inutili
pentru formarea coroanei. Continuă garnisirea unifor-
mă a şarpantelor, subşarpantelor şi axului cu ramuri de
rod, inclusiv de semischelet. Se aplică tăierea de fruc-
tificare conform principiilor descrise anterior pentru
perioada de creştere şi fructificare a pomilor.
După proiectarea ultimei şarpante, în scopul con-
solidării ei în poziţia necesară, ramura de prelungire a
axului se scurtează şi se reţine temporar în creştere.
Fig. 153. Piramida neetajată la cais (după tăiere).
Prin tăieri repetate la ramificări slabe axul se menţine
206
în stare de creştere lentă. Apoi, în vegetaţia următoare sau a doua, după recoltarea fructelor, axul se su-
primă deasupra şarpantei superioare.
Ulterior anual se efectuează tăieri fitosanitare de menţinere a structurii şi a dimensiunilor proiectate
ale coroanei. Obiectivul principal îl constituie tăierile de fructificare, care se efectuează după principiile şi
normele descrise anterior pentru pomii în perioada de plină producţie.
Fig. 154. Tăierea la cep de înlocuire a pomilor de cais.
Când lungimea ramurilor de prelungire ale şarpantelor diminuează până la 15-20 cm se aplică tăieri
de reîntinerire la lemn de 3-4 ani prin transfer la o ramificare cu poziţia potrivită.
2.7.3. Vasul întârziat

Această formă de coroană se mai consideră şi ca piramidă neetajată întreruptă. Se recomandă pen-
tru pomii de cais cu vigoare de creştere mijlocie şi mare. Înălţimea trunchiului 70 cm, urmat de un ax
scurt, pe care sunt amplasate solitar 4 şarpante distanţate la aproximativ la 30-35 cm una de alta şi
uniform repartizate în plan orizontal cu unghiuri de divergenţă 90°. Axul se suprimă deasupra şarpantei
superioare după consolidarea acestea în vigoarea de creştere şi poziţia necesară. Unghiul de înclinare al
şarpantelor, prin tăieri de transfer la ramificări exterioare, se menţine în limitele de 60-55° în treimea in-
ferioară, 50-45° în cea mijlocie şi 45-40° – în cea superioară. Pe fiecare şarpantă, bilateral-altern-exterior,
sunt situate câte 3 subşarpante. Prima subşarpantă este amplasată la 40-50 cm de la ax, iar celelalte la
intervale de 35-40 cm una de alta. Pe şarpante şi subşarpante, uniform, sunt distribuite ramuri de garni-
sire-anuale mixte şi de semischelet, care se renovează periodic, asigurându-se un raport favorabil între
creşterea vegetativă şi fructificare.
Înălţimea pomilor până la 3,5-4,0 m. Diametrul coroanei perpendicular direcţiei rândului – 4 m,
iar pe direcţia rândului mai mare astfel ca, în funcţie de vigoarea de creştere a pomilor, să se asigure
207
interpătrunderea coroanelor vecine cu circa 0,5 m. Aceasta asigură formarea pe direcţia rândului a unui
coronament continuu relativ uniform cu centrul semideschis.
Conducerea şi tăierea pomilor se efectuează după aceleaşi principii ca şi la piramida neetajată. Dife-
renţa, în fond, constă în numărul mai mic de şarpante – 4 şi amplasarea lor sub unghi de 45-40° faţă de
direcţia rândului. În scopul echilibrării potenţialului de creştere al pomilor, lungimea şarpantelor, în speci-
al, a primelor două, este mai lungă astfel încât după încheierea formării coroanei vârfurile şarpantelor să
fie aproximativ la acelaşi nivel cu înălţimea până la 3,5-4,0 m de la sol. Pe fiecare şarpantă se proiectează
câte 3 subşarpante.
În procesul formării coroanei se atrage atenţie la menţinerea strictă prin tăieri de transfer a
unghiurilor de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor, în special al celei superioare, care tinde să preia
poziţia axului. În cadrul fiecărei şarpante se respectă strict subordonarea în vigoarea de creştere a
subşarpantelor între ele şi faţă de axul şarpantei.
1 2 3
4 5
Fig. 155. Schema tăierilor de formare a coroanei vas întârziat la pomii de cais în primăvara anilor 1-5.
În anul întâi. Pentru plantare este preferabil ca să fie utilizaţi pomii standard de calitatea întâi, cu
coroana proiectată în pepinieră cu trunchi de 70 cm şi 3 ramificări solitare bine dezvoltate.
208
La plantare primele 2 ramuri, situate în direcţii aproximativ opuse, distanţate la 25-35 cm una de
alta, se orientează sub unghiuri de 40-450 faţă de direcţia rândului. Prima ramură se scurtează la circa 60
cm, iar a doua la 45 cm. Celelalte ramificări se suprimă la inel. Axul se scurtează la 40-45 cm de la ramura
superioară.
În timpul operaţiilor în verde se elimină concurenţii lăstarului de prelungire al axului şi şarpantelor.
Pe ax, la 30-35 cm mai sus de punctul de inserţie al şarpantei superioare, se proiectează şarpanta a treia
alegându-se un lăstar cu unghi larg de inserţie, orientat sub 40-45° faţă de direcţia rândului în partea
opusă primei şarpante şi formând cu aceasta unghi de divergenţă aproximativ 90°.
La primele două şarpante se elimină lăstarii, situaţi pe laturile superioare şi inferioare. Se corectează
prin tăieri de transfer unghiurile de înclinare şi direcţionare. Pe fiecare şarpantă la 40-50 cm de la ax se
alege câte un lăstar lateral cu poziţia potrivită pentru proiectarea primei subşarpante. În apropierea aces-
tuia se elimină unu-doi lăstari pentru ai favoriza creşterea.
În cazul plantării pomilor fără ramificări (vergi) sau cu ramificări slabe în zona proiectării coroanei
tăierile de formare a coroanei în anul întâi se efectuează după aceleaşi principii ca şi la piramida neetajată.
Dar, la efectuarea operaţiilor în verde, primele două ramificări – viitoarele şarpante se orientează sub
unghiuri de circa 450 faţă de direcţia rândului.
În anul al doilea. Primăvara devreme se definitivează primele 3 şarpante şi axul central. Ramura
de prelungire a axului central se scurtează la 40-45 cm de la baza şarpantei a treia. Se suprimă ramurile
inutile pentru formarea scheletului şi a ramurilor de garnisire. Ramurile de prelungire ale şarpantelor
se scurtează diferenţiat: prima – la 60-65 cm, a doua – la 50-55 cm, a treia – la 40-45 cm. Prin aceasta
se reduce diferenţa dintre nivelul vârfurilor şarpantelor succesive până la 10-15 cm. În următorii 2-3 ani
prin scurtarea diferenţiată a ramurilor de prelungire ale şarpantelor vârfurile lor se aduc la acelaşi nivel,
ceea ce corespunde macrostructurii coroanei în formă de vas. Subşarpantele se subordonează între ele
şi faţă de axul şarpantei cu diferenţa dintre nivelul vârfurilor de 10-15 cm. Operaţiile în verde se efectu-
ează după aceleaşi principii ca şi în anul precedent. Se elimină lăstarii concurenţi ai celor de prelungire
al axului şi şarpantelor, cei de pe laturile superioare şi inferioare ale acestora, precum şi cei care supraîn-
desesc coroana. Pe ax, la 30-35 cm mai sus de baza şarpantei superioare, se alege un lăstar cu unghi larg
de inserţie, situat diametral opus acestea, pentru proiectarea ultimei şarpante (a patra). Se corectează
prin tăieri de transfer unghiurile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor. În cadrul fiecărei şarpante se
alege câte un lăstar lateral, situat la 35-40 cm de la ultima subşarpantă, pentru proiectarea următoarei
subşarpante.
În anul al treilea. Primăvara, până la pornirea pomilor în vegetaţie se definitivează şarpanta a pa-
tra şi se scurtează la 40-45 cm. Ramura de prelungire a axului se scurtează la 40-45 cm de la baza ulti-
mei şarpante. La necesitate se corectează, prin tăieri de transfer, unghiurile de înclinare şi direcţionare
ale şarpantelor. Ramurile de prelungire ale primelor trei şarpante se scurtează diferenţiat, astfel, încât
vârfurile lor să fie aproximativ la acelaşi nivel. În cadrul fiecărei şarpante se subordonează, în vigoarea
de creştere, subşarpantele. Pe ax, şarpante şi subşarpante se elimină ramurile verticale şi altele inutile
pentru formarea scheletului şi garnisirea raţională a acestuia. Ramurile de garnisire se răresc la intervale
de 15-20 cm, eliminându-se cele mai slabe, iar cele cu lungimea mai mare de 40-45 cm se scurtează la
1/4-1/3 din lungimea lor.
Operaţiile în verde se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anul precedent cu proiectarea ur-
mătoarelor subşarpante. Ramura de prelungire a axului, în scopul atenuării creşterii, se scurtează prin
transfer la un lăstar subterminal cu unghi larg de inserţie.
În anul al patrulea şi al cincilea. Prin tăierile din primăvară şi operaţiile în verde, după aceleaşi prin-
cipii şi normative, se prelungeşte şi se finalizează formarea coroanei.
Axul se menţine în creştere lentă prin tăieri repetate de transfer la ramificări slabe. După consolida-
rea ultimei şarpante în poziţia necesară axul se suprimă, de regulă, după recoltarea fructelor.
209
Fig. 156. Aspectul Vasului întârziat (până a exclude axul central).
Se corectează unghiurile de înclinare şi direcţionare ale şarpantelor. Prin scurtare diferenţiată se

echilibrează creşterea şarpantelor, aducându-se vârfurile lor aproximativ la acelaşi nivel. În cadrul fiecărei
şarpante se proiectează subşarpantele necesare şi se subordonează în vigoarea de creştere.
Pe şarpante şi subşarpante se efectuează garnisirea cu ramuri anuale mixte şi de semischelet. Se în-
cepe tăierea de fructificare conform principiilor şi normelor descrise anterior pentru perioada respectivă
de creştere şi fructificare a pomilor.
Ulterior, în fiecare an, primăvara devreme, se efectuează tăieri fitosanitare, de menţinere a structurii
şi dimensiunilor coroanei. Tăierile de fructificare se efectuează conform principiilor şi normelor descrise
anterior pentru perioada de plină producţie a pomilor.
210
2.8. Piersicul
Soiurile de piersic înregistrate în Republica Moldova au pomi de vigoare mijlocie cu înălţimea de
3-4 m şi diametrul coroanei – 4-5 m. În limitele indicate se deosebesc soiuri cu pomi relativ mai viguroşi
(Moldavschii Joltâi, Valiant ş.a.) şi soiuri cu pomi mai puţin viguroşi (Gălbenica, Urojainâi Joltâi, ş.a.).
În primii ani după plantare ritmul de creştere al pomilor este foarte intens, însoţit de 1-2 valuri de
formare a lăstarilor anticipaţi. Concomitent cu intrarea pomilor pe rod şi creşterea recoltei de fructe
ritmul de creştere al lăstarilor diminuează treptat, devenind mijlociu în perioada de plină fructificare.
Lăstarii şi ramurile „lacome”, care trebuie eliminate, sunt frecvente din primii ani, în special pe laturile
superioare ale şarpantelor.
Capacitatea de ramificare la pomii tineri este foarte înaltă cu 1-2 serii de lăstari anticipaţi. Cu avan-
sarea pomilor în vârstă şi creşterea recoltei de fructe, capacitatea de formare a lăstarilor diminuează, în
special a lăstarilor anticipaţi, care în perioada de plină fructificare a pomilor devine mică.
Capacitatea de emitere a lăstarilor din muguri dorminzi este destul de înaltă. Aceștia, în condiţii fa-
vorabile, pornesc uşor în creştere chiar şi pe ramurile de 10 ani.
Degarnisirea ramurilor de schelet şi, respectiv scăderea potenţialului de productivitate, este rela-
tiv rapidă de la bază spre vârf şi în locurile insuficient iluminate. Tăierile corecte, inclusiv operaţiile în
verde, contribuie considerabil la diminuarea şi, chiar permit evitarea degarnisirii premature a ramuri-
lor de schelet.
Ramurile de rod principale (de bază) sunt ramurile anuale mixte cu lungime mijlocie (30-50 cm),
care, de regulă, rămân intacte şi ramurile mixte lungi (60-80 cm), care se curtează în scopul normării
încărcăturii cu muguri floriferi.
Ramurile slabe – scurte şi subţiri cu muguri floriferi laterali şi buchetele de mai sunt formaţiuni de
rod cu un potenţial mic de productivitate şi se usucă peste 2-3 ani. Acestea, de regulă apar mai frecvent,
când pomii sunt supraîncărcați cu fructe sau sunt în stare de declin.
În condiţii normale de cultură pomii de piersic formează anual o cantitate de ramuri mixte cu
lungimea de 40-60 cm, care asigură recolte înalte, stabile de fructe calitative. În acest caz ramurile slabe
şi buchetele de mai nu se utilizează ca ramuri de rod şi se elimină împreună cu ramurile pe care sunt
situate. Ramurile slabe, buchetele de mai precum şi ramurile anticipate cu muguri floriferi pot fi utilizate
ca ramuri de rod în cazul, când cantitatea de muguri floriferi pe ramurile mixte este insuficientă pentru a
obţine recoltă normală de fructe.
Tăierea de formare. În condiţiile de cultură din Republica Moldova pentru soiurile înregistrate de
piersic cu pomi de vigoare submijlocie şi mijlocie, altoiţi pe migdal, actualmente s-a afirmat ca una din
cele mai oportune, formarea coroanei după sistemul vas ameliorat cu diverse modificări structurale, in-
clusiv aplatizat.
Capacitatea mare de a emite lăstari, inclusiv anticipaţi, permite formarea rapidă (4-5 ani) a coroanei
de tip vas ameliorat, dar necesită intervenţii considerabile bazate pe cunoştinţe profunde.
În scopul consolidării durabile a scheletului coroanei de tip vas ameliorat nu se admite amplasarea
mai mult de 4 şarpante situate radial uniform la intervale nu mai mici de 15-20 cm cu unghiuri de înclinare
de circa 60-55° în partea inferioară cu micşorare treptată până la 45-40° în partea superioară.
Creşterea intensă, inclusiv îngroşarea ramurilor de schelet ce tind spre verticală, impun necesita-
tea permanentă de a: corecta unghiurile de înclinare ale şarpantelor şi echilibrarea lor în vigoarea de
creştere, începând cu tăierea după plantare; subordonarea strictă a subşarpantelor în cadrul fiecărei
şarpante; asigurarea garnisirii uniforme cu ramuri mixte de rod care au poziţia laterală, aproape de
orizontală.
211
Rolul principal în formarea coroanei îi revine operaţiilor în verde, care se efectuează de două ori.
Prima dată când lăstarii au lungimea de 10-15 cm: se suprimă concurenţii lăstarilor de prelungire ai şar-
pantelor şi subşarpantelor, cei situaţi pe laturile superioare şi inferioare ale ramurilor de schelet şi alţi
lăstari inutili pentru formarea scheletului şi ramurilor de garnisire. A doua operaţie în verde se efectuează
când au început să se dezvolte intens lăstarii anticipaţi: se suprimă o parte din lăstarii anticipaţi precum
şi alţi lăstari care supraîndesesc coroana; rămân intacţi unii lăstari anticipaţi garnisiţi cu muguri floriferi şi
poziţia potrivită pentru a deveni ramuri de rod.
Tăierile de primăvară, de regulă, au caracter de corecţie şi constau în: eliminarea ramurilor inutile
pentru formarea coroanei, rămase după operaţiile în verde; corectarea unghiurilor de înclinare ale şar-
pantelor şi subşarpantelor; echilibrarea vigorii de creştere a şarpantelor astfel ca vârfurile lor să fie la
acelaşi nivel; subordonarea vigorii de creştere a subşarpantelor; scurtarea la 40-50 cm a ramurilor de
prelungire a scheletului pentru o garnisire mai bună cu ramuri mixte de rod.
Concomitent cu tăierile de formare a coroanei din anul doi se încep tăierile de fructificare.
Tăierea de fructificare. Se aplică în scopul normării încărcăturii cu rod în anul curent şi obţinerea
ramurilor anuale pentru fructificare în anul următor. În condiţii favorabile pentru normarea raţională a
încărcăturii cu muguri floriferi primăvara se elimină mai mult de 50 % din ramurile de rod. În primul rând
se elimină ramurile, care au fructificat, apoi cele situate pe laturile superioare ale şarpantelor şi subşar-
pantelor, alte ramuri inutile pentru fructificare. Rămân intacte ca ramuri de fructificare cele anuale mixte
cu poziţia preponderent laterală exterioară. Acestea se recomandă să fie tăiate după două metode – cla-
sică sau modernă. Ambele metode au la bază fructificarea pe ramuri anuale mixte cu lungimea mijlocie şi
numai la insuficienţa acestora – parţial pe ramurile slabe şi buchete de mai. Fiecare metodă are anumite
avantaje şi dezavantaje, cazul mai potrivit de aplicare.
Metoda de tăiere clasică sau scurtă. Pentru fructificare se utilizează ramurile mixte laterale, exteri-
oare, distanţate la circa 20 cm una de alta. În funcţie de starea fiziologică a pomilor şi cantitatea mugu-
rilor floriferi viabili, pe o porţiune anumită a ramurii de schelet, una sau două ramuri mixte se scurtează
la 6-8 grupe de muguri şi fructifică în anul curent. Câte o ramură mixtă, situată între cele lăsate pentru
fructificare, se scurtează la 2-3 muguri vegetativi-cep de înlocuire pe care cresc noi ramuri mixte de rod.
Ramurile care nu se încadrează în parametrii indicaţi se suprimă la inel. Ulterior acest principiu se repetă
anual formându-se şi verigi de rod dintr-un cep cu 2-3 muguri vegetativi şi o ramură mixtă de rod.
Această metodă necesită volum relativ mai mare de manoperă în procesul căreia se elimină mai
multe ramuri şi se produc mai multe răni. Dar, permite normarea mai judicioasă a încărcăturii pomilor cu
muguri floriferi. Se consideră mai oportună pentru pomii în perioada de plină fructificare, mai ales în a
doua jumătate a cestei perioade.
Metoda de tăiere modernă sau cu ramuri lungi. Ca ramuri de fructificare se utilizează cele mixte la-
terale externe cu lungimea mijlocie (40-60 cm), situate la intervale de 20-30 cm, în funcţie de starea reală
a pomilor. Acestea, de regulă, nu se scurtează. În cazul, când numărul lor este insuficient pentru a obţine
o recoltă normală de fructe suplimentar se folosesc ramurile mixte lungi, care se scurtează la circa 60 cm.
Ramurile de garnisire, care nu se folosesc pentru fructificare se suprimă la inel. Renovarea ramurilor de
rod se efectuează din lăstarii apăruţi în partea bazală a ramurilor ce fructifică, care, de regulă, sub greu-
tatea fructelor se arcuiesc, sau din lăstari apăruţi pe ramura de schelet în apropierea celor ce fructifică.
212
Fig. 157. Tăierea lungă la pomii de piersic.
La tăierea modernă, cu ramuri lungi se consumă ceva mai puţină manoperă şi se produc mai puţine
răni, însă se măreşte volumul de rărire al fructelor. Este preferabilă mai mult pentru pomii tineri.
După ambele metode de tăiere, în scopul sporirii calităţii producţiei, este necesară normarea încăr-
căturii pomilor prin răritul fructelor.
Răritul fructelor. Se efectuează prin aplicarea substanţelor chimice speciale sau manual. Dat fiind
faptul că substanţele chimice respective încă nu sunt introduse în „Registrul de Stat al Produselor de uz
Fitosanitar şi al Fertilizanţilor” actualmente în Republica Moldova răritul fructelor la piersic se efectuează
manual. Se începe când fructele au diametrul de 2 cm şi se produce într-o singură repriză. Dacă pomii
sunt supraîncărcaţi cu ramuri de rod, se elimină o parte din ele, de regulă, cele mai slabe, apropiate şi
supraîncărcate cu fructe. Apoi se răresc fructele pe fiecare ramură de rod. Între fructe se lasă intervale
de la 10-12 cm la soiurile timpurii cu fructele mai mărunte şi până la 18-20 pentru soiurile târzii cu fructe
foarte mari. În limitele intervalelor indicate pe ramurile de rod cu lungimea mijlocie se lasă câte 3-4 fruc-
te, iar pe cele mai viguroase – 5-6 sau mai multe fructe, în funcţie de lungimea lor. Pe buchete de mai şi
ramurile salbe se lasă numai câte un fruct.
Se elimină, în primul rând, fructele mai mărunte, cele legate câte două într-un punct şi cele care n-au
în apropiere lăstari ca să le hrănească, apoi cele de pe ramurile mixte de rod, care nu se încadrează în
intervalele indicate pentru rărire.
Nivelul încărcăturii pomilor cu fructe se stabileşte în fiecare caz concret în funcţie de soi, vârsta
pomilor, agrotehnica aplicată şi alţi factori, influenţa cărora se integrează în starea fiziologică a pomilor.
Pomii de piersic frecvent sunt atacaţi de îngheţuri, în special, mugurii floriferi. Pentru a stabili terme-
nele tăierii şi a norma corect încărcătura cu muguri floriferi este necesară studierea şi analiza stării mugu-
rilor floriferi pentru fiecare soi după ce a trecut pericolul reîntoarcerii gerurilor cu temperaturi sub -16°C.
213
Dacă sunt degeraţi până la 50% din mugurii floriferi, tăierea de fructificare se începe după umflarea
mugurilor, când se deosebesc cei viabili, în primul rând, de la soiurile mai puţin afectate. Se efectuează
după aceleaşi principii ca şi la pomii neafectaţi de ger. Dar în procesul tăierii se lasă mai multe ramuri de
rod, iar cele lăsate se scurtează mai puţin, sau deloc în scopul de a păstra cantitatea mugurilor de rod
viabili (6-8) necesară pentru recolta normală de fructe.
Când au îngheţat 50-70% din mugurii de rod tăierea de fructificare se începe după ce se deosebeşte
„butonul roz” şi durează până la înflorit. Se efectuează cu corecţii considerabile în vederea asigurării can-
tităţii de muguri floriferi viabili necesari pentru obţinerea recoltei scontate de fructe. Sunt păstrate mai
multe ramuri de rod pentru fructificare, care se scurtează slab – la 6-8 muguri viabili. Dacă pe ramură sunt
numai 4-5 grupuri de muguri sănătoşi, aceasta nu se scurtează.
În cazul când au îngheţat o parte din ramurile anuale se păstrează pentru fructificare toate ramurile
viabile cu muguri floriferi. Ramurile îngheţate parţial se scurtează la 3-4 muguri vegetativi, iar cele
îngheţate complet se elimină.
2.8.2. Vasul ameliorat

Pomii, conduşi după acest sistem au trunchi cu înălţimea de circa 50 cm şi ax central scurt. Pe ax, în
funcţie de vigoarea de creştere a pomilor şi condiţiilor de cultură, sunt dispuse 3 sau 4 şarpante, distan-
ţate la 15-20 cm una de alta. Unghiul de divergenţă al şarpantelor 120° sau 90°, iar cel de înclinare faţă de
verticală de la 60° în partea bazală până la 45° către vârf. Pe fiecare şarpantă bilateral-altern sunt situate
2 sau 3 subşarpante. Prima subşarpantă se află la 40 cm de la ax, iar celelalte la intervale de 30-40 cm. Pe
şarpante şi subşarpante uniform sunt amplasate ramurile de garnisire, inclusiv de rod, cu poziţia laterală
exterioară aproape de orizontală (fig. 158; 159). Având în vedere că piersicul fructifică pe ramurile anua-
le, acestea se renovează anual, începând cu anul doi de la plantare.
Fig. 158. Vasul ameliorat.
214
1 2 3
A
4 5
Fig. 159. Schema tăierilor deformare a vasului ameliorat la pomii de piersic în primăvara anilor 1-5. A –
proiecţie în plan vertical; B – în plan orizontal.
215
În anul întâi. Pentru plantare, de regulă, se utilizează pomi altoiţi de un an cu coroana proiectată în
pepinieră: trunchi de circa 50 cm şi 3 sau 4 ramificări bine dezvoltate din lăstari anticipaţi, echilibrate în
vigoarea de creştere-viitoarele şarpante. Axul suprimat deasupra ultimei ramificări.
Pomii soiurilor de vigoare submijlocie, precum şi cei plantaţi pe terenuri cu condiţii moderate şi
scăzute pentru cultura piersicului (bonitatea solului 65-75), se recomandă pentru a fi formaţi după vasul
ameliorat din 3 şarpante cu unghiuri de divergenţă de 120°. La plantare două ramificări se orientează
spre intervalul dintre rânduri sub unghi de 30° faţă de direcţia rândului, iar a treia – în partea opusă per-
pendicular direcţiei rândului. La următorul pom invers – două ramuri se orientează în partea unde pomul
precedent are o ramură. Acest mod de direcţionare în alternanţă a şarpantelor spre intervalele dintre
rânduri contribuie la formarea unui coronament relativ uniform pe direcţia rândului cu centrul deschis,
numit şi sistem „Drilling”.
La soiurile cu pomi de vigoare supramijlocie plantate pe terenuri cu condiţii favorabile şi foarte favo-
rabile pentru cultura piersicului (bonitatea solului 75-85) este mai oportună formarea coroanei de tip vas
ameliorat cu 4 şarpante. Acestea, la plantare se orientează sub unghiuri de 45° faţă de direcţia rândului,
păstrându-se unghiurile de divergenţă dintre ele 90°. Ca rezultat pe direcţia rândului se formează un co-
ronament relativ uniform cu centrul deschis.
Principiile şi tehnica formării coroanei de tip vas ameliorat cu 3 sau 4 şarpante practic sunt similare.
Tăierea după plantare se efectuează primăvara devreme. La pomii cu coroana proiectată în pepinieră
cu 3 sau 4 ramuri bine dezvoltate tăierea se efectuează respectându-se subordonarea în felul următor:
ramura superioară se scurtează la 10-15 cm, a doua – la 20-25 cm, iar a treia şi a patra (dacă sunt) se taie
mai lung, astfel ca ramura inferioară să nu depăşească în lungimea 30-35 cm. Scurtarea se face la un mu-
gur exterior, sau la o ramificare exterioară, care se taie deasupra primului mugur de la baza ei.
Tăierile în verde se limitează la minimum necesar. La pomii porniţi în creştere intensă, când lăstarii
au lungimea de 10-15 cm, se elimină numai concurenţii lăstarilor de prelungire ai şarpantelor şi cei ver-
ticali lacomi, care cresc pe laturile superioare, iar când apar lăstarii anticipaţi se repetă în acelaşi mod.
Dacă creşterea pomilor în prima vegetaţie este lentă, prima sau, chiar şi a doua, operaţii în verde sunt
inoportune. Păstrarea la maximum posibil a lăstarilor contribuie la mărirea suprafeţei foliare, creşterea
mai bună a pomilor în integral şi pregătirea lor către iernat.
Utilizarea pomilor cu coroana neproiectată în pepinieră, precum şi a celor slab dezvoltaţi impune
iniţierea formării coroanei după plantare, care se efectuează în funcţie de starea individuală a pomilor.
Dar, indiferent de modul tăierii de formare a coroanei în primul an, intrarea pomilor pe rod economic se
reţine cu 1-2 ani.
Pomii, care nu s-au format în pepinieră, dar au tulpina puternică şi multe ramificaţii, după plantare
se taie astfel: pe trunchiul cu înălţimea de 50 cm se taie la inel toate ramificaţiile; în zona de formare a
coroanei din ramificaţiile bine dezvoltate cu unghiuri mari de inserţie se aleg 3 sau 4 ramuri-viitoarele
şarpante cu intervale dintre ele 15-20 cm şi unghiuri de divergenţă 120° sau 90°; ramurile, care nu se folo-
sesc la formarea coroanei se suprimă; axul se elimină deasupra şarpantei superioare; viitoarele şarpante
se scurtează respectându-se subordonarea ca şi în cazul anterior.
Dacă la pomii plantaţi ramurile din zona proiectării coroanei sunt slabe, ele se scurtează până la
primul mugur bine dezvoltat de la bază. Ramurile de pe trunchi (50 cm) se elimină la inel, iar axul se scur-
tează la 90-95 cm mai sus de nivelul solului. În luna iunie din lăstarii situaţi în zona proiectării coroanei
se aleg 3 sau 4 în calitate de viitoarele şarpante, iar axul se elimină deasupra ultimului lăstar-şarpantă.
În cazul, când partea superioară a pomilor este degerată sau pomii sunt foarte slabi (diametrul
trunchiului 7-10 mm), după plantare ei se taie la 30-40 cm de la sol pentru a creşte din nou. Vara, la
începutul lunii iunie, dintre lăstarii crescuţi pe altoi se lasă 1-2 şi se leagă vertical de trunchi ca de cep. La
sfârşitul decadei a doua a lunii iunie cepurile se taie, lăsând lăstarii din zona trunchiului (50 cm) inclusiv
cei anticipaţi. Dacă aceşti pomi cresc bine, spre sfârşitul lunii iulie – începutul lui august din lăstarii
216
anticipaţi se proiectează coroana identic ca şi în pepinieră. În cazul, când lăstarii anticipaţi nu au creştere
suficientă, formarea coroanei se amână pentru primăvara următoare.
În anul al doilea. Primăvara devreme se elimină concurenţii ramurilor de prelungire ale şarpante-
lor şi ramurile verticale, lacome de pe laturile superioare, rămase din anul precedent şi care îndesesc
centrul coroanei. Unele ramuri verticale, situate pe segmentele degarnisite ale şarpantelor, se scurtea-
ză la 3-4 muguri vegetativi pentru a fi transformate ulterior prin tăieri de transfer în ramuri laterale de
rod, care ocupă spaţiul liber. Se corectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor prin tăieri de transfer
la o ramificare exterioară cu poziţia necesară. Dacă ramurile de prelungire ale şarpantelor depăşesc
lungimea de 60 cm ele se scurtează la 50 cm pentru favorizarea formării ramurilor mixte de rod şi
proiectarea subşarpantelor. Concomitent se echilibrează vigoarea de creştere a şarpantelor, astfel ca
vârfurile lor să fie la acelaşi nivel. La posibilitate, pe şarpante la 30-40 cm de la punctul de inserţie, se
alege o ramură laterală în calitate de prima subşarpantă, care, prin scurtare, se subordonează în vigoa-
rea de creştere faţă de axul şarpantei.
În timpul vegetaţiei, când lăstarii au lungimea de 10-15 cm, se suprimă cei verticali, lacomi de pe
laturile superioare ale şarpantelor, precum şi concurenţii lăstarilor de prelungire ai şarpantelor. Prin
tăieri de transfer la o ramificare exterioară se corectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor şi se
echilibrează vigoarea lor de creştere. Când au pornit în creştere intensivă lăstarii anticipaţi, tăierile în
verde se repetă după aceleaşi principii ca şi în anul precedent.
În anul al treilea. Primăvara, până la pornirea în vegetaţie, se elimină ramurile verticale de pe la-
turile superioare, concurenţii ramurilor de prelungire ale şarpantelor şi subşarpantelor. Se corectează
unghiurile de înclinare ale acestora. Ramurile de prelungire se scurtează la circa 50 cm, concomitent echi-
librându-se vigoarea de creştere a şarpantelor. Pe şarpante, din ramurile laterale la 30-40 cm de la prima
subşarpantă în partea opusă a ei se proiectează a doua subşarpantă. Subşarpantele se subordonează în
vigoarea de creştere faţă de axul şarpantei. Ramurile laterale de pe şarpante şi subşarpante se supun
tăierii de fructificare după metoda modernă sau clasică, descrise anterior.
Fig. 160. Pomi de piersic conduși după Vasul ameliorat în anul trei după plantare: stânga – până la tăiere;
Operaţiile în verde se efectuează în aceleaşi termene, după aceleaşi principii şi norme ca în anul pre-
cedent. Concomitent cu efectuarea operaţiilor în verde din luna iunie se elimină fructele de pe ramurile
de prelungire ale şarpantelor şi subşarpantelor pentru a le favoriza creşterea. La necesitate pe ramurile
de rod se face răritul fructelor conform recomandărilor descrise anterior.
217
În anii al patrulea şi al cincilea. Se prelungeşte formarea coroanei prin tăierile de primăvară şi ope-
raţiile în verde după aceleaşi principii ca şi în anul precedent. Primăvara se elimină ramurile verticale
de pe laturile superioare şi concurenţii, se corectează unghiurile de înclinare şi se scurtează ramurile de
prelungire ale şarpantelor şi subşarpantelor la circa 50 cm. Se proiectează subşarpanta a treia, dacă nu
a fost proiectată anterior. Atenţie deosebită se atrage echilibrării în vigoarea de creştere a şarpantelor şi
subşarpantelor, garnisirii uniforme cu ramuri mixte de rod cu lungimea 40-60 cm.
Fig. 161. Reacția tăierii la cep de înlocuire: stânga – până la tăiere; dreapta – după tăiere.
Operaţiile în verde se efectuează când lăstarii au 10-15 cm şi când pornesc în creştere intensă lăstarii
anticipaţi. Concomitent cu lucrările de formare a coroanei avansează tăierile de fructificare după metoda
clasică sau modernă. Se normează minuţios încărcătura cu muguri floriferi şi vegetativi pentru obţinerea
ramurilor de rod în anul următor. Se menţine fructificarea în apropierea ramurilor de schelet şi se evită
degarnisirea prematură. Este obligatoriu răritul fructelor.
Tăierile de reîntinerire a ramurilor de schelet, de regulă, se încep în anul al şaptelea şi se execută
odată în 3-4 ani. Prima tăiere se efectuează la lemn de 2-3 ani cu transfer la o ramificare laterală cu poziţia
necesară. Următoarele tăieri de reîntinerire a ramurilor de schelet se execută prin lemn de 4 ani, iar în
cazuri excepţionale – şi la lemn de 5 ani.
2.8.3. Vas aplatizat spre intervalele dintre rânduri

Se recomandă pentru sistemul intensiv de cultură. Pomii, conduşi în formă de vas aplatizat perpen-
dicular direcţiei rândului sau Dublu Ypsilon, au trunchi de 50 cm şi ax scurt, pe care sunt amplasate 4
şarpante, distanţate la 15-20 cm una de alta şi orientate câte două în direcţii opuse spre intervalele dintre
rânduri. Unghiurile de divergenţă dintre şarpante şi direcţia rândului constituie: pentru soiurile cu pomii
de vigoare supramijlocie în condiţii favorabile şi moderate de cultură 45 şi 50° cu distanţe între pomi pe
rând de 3,5-3,0 m, iar pentru soiurile cu pomi de vigoare mijlocie şi submijlocie – respectiv 50 şi 55°; 3,0-
2,5 m. Unghiurile de înclinare ale şarpantelor faţă de verticală 55-50° în partea inferioară cu diminuare
treptată până la 45-40° în partea superioară. Pe fiecare şarpantă sunt situate câte 4 subşarpante: primele
2 la 40 cm de la ax, orientate lateral opus cu interval de 10-12 cm între ele; următoarele 2 – la 30-40
cm de la primele cu acelaşi interval dintre ele. Parametrii indicaţi asigură formarea unui coronament
continuu pe direcţia rândului, amplasat în două planuri oblice în formă de „V”. Înălţimea 2,5-3 m lăţimea,
în partea superioară 3 m. Intervalul dintre coronamentul rândurilor asigură iluminarea suficientă şi
condiţii favorabile pentru mecanizarea proceselor tehnologice. Potenţialul de productivitate cu 15-20 %
superior faţă de plantaţiile cu pomii conduşi după vas ameliorat.
218
Fig. 162. Schema coroanei de tip Dublu Ypsilon la pomii de piersic.
Conducerea şi tăierea pomilor are la bază principiile utilizate la vasul ameliorat.

În anul întâi. Pentru plantare se utilizează pomi standard, cu coroana proiectată în pepinieră din 4
ramuri şi axul tăiat deasupra ramurii superioare.
În timpul plantării ramurile se orientează sub unghiuri de aproximativ 45° faţă de direcţia rândului.
Tăierea pomilor după plantare, primăvara şi operaţiile în verde se efectuează după aceleaşi principii ca şi
la vasul ameliorat.
La efectuarea operaţiilor în verde se atrage atenţie la stabilirea prin tăieri de transfer a unghiurilor
de direcţionare şi înclinare proiectate pentru şarpante.
În cazul, când pomii, destinaţi plantării, au numai 3 ramuri în zona proiectării coroanei, la plantare
două ramuri se orientează într-o parte sub unghiuri de 30-35° faţă de direcţia rândului – iar a treia ramu-
ră în partea opusă.
În timpul operaţiilor în verde, sau în primăvara anului următor, în apropierea bazei ramurii a treia
se alege o ramură laterală cu poziţia necesară pentru proiectarea şarpantei a patra. În anii următori,
prin tăieri de transfer, se stabilesc unghiurile necesare de direcţionare ale şarpantelor, prelungindu-se
lucrările de formare a coroanei în mod obişnuit.
La pomii, care n-au coroana proiectată în pepinieră, dar au multe ramuri anticipate bine dezvoltate,
primăvara după plantare, se delimitează trunchiul de 50 cm. În zona proiectării coroanei se proiectează
4 ramuri-şarpante, distanţate la 15-20 cm una de alta, orientate sub unghiuri de circa 450 faţă de direc-
ţia rândului. Ramurile dintre ele se elimină la inel, iar axul se taie deasupra ramurii superioare. Ulterior
structurarea coroanei se efectuează conform principiilor generale.
219
Fig. 163. Tăierea pomilor de piersic ce au fost plantați fără coroană: stânga – la plantare; dreapta – după
plantare.
Pomii, plantaţi în formă de vergi se scurtează la 90-100 cm de la sol. Apoi se delimitează trunchiul
– 50 cm. Mai sus de trunchi, la operaţiile în verde, se proiectează conform recomandărilor, viitoarele 4
şarpante. Lăstarii dintre ele se elimină. Axul se suprimă deasupra ramificării a patra. Mai departe lucrările
de formare se efectuează ca şi la pomii plantaţi cu 4 ramuri.
În anul al doilea. Tăierile de formare a coroanei primăvara şi în timpul operaţiilor în verde se
efectuează după aceleaşi principii ca şi la vasul ameliorat. Atenţie deosebită se acordă: menţinerii
unghiurilor de direcţionare şi înclinare ale şarpantelor prin tăieri de transfer la o ramificare exterioară cu
poziţia necesară; scurtării ramurilor de prelungire şi echilibrării vigorii de creştere a şarpantelor. În timpul
operaţiilor în verde pe fiecare şarpantă la aproximativ 40 cm de la punctul de inserţie se aleg 2 ramifi-
cări laterale orientate pe rând în direcţii opuse şi distanţate la 10-15 cm una de alta, pentru proiectarea
primelor subşarpante. Se suprimă ramificările, situate în apropierea directă a viitoarelor subşarpante în
scopul favorizării creşterii lor.
În anul al treilea. Se prelungesc lucrările de formare a coroanei după aceleaşi principii şi norme ca
şi în anul precedent. Pe şarpante, de regulă, în timpul operaţiilor în verde la 35-40 cm de la subşarpanta
a doua se aleg 2 ramificări orientate pe rând în direcţii opuse cu interval de 10-15 cm, pentru proiectarea
subşarpantelor a treia şi a patra. Se corectează unghiurile de direcţionare şi înclinare ale şarpantelor şi
subşarpantelor, echilibrarea vigorii de creştere a şarpantelor şi subordonarea subşarpantelor, garnisirea
uniformă, în special, cu ramuri mixte de rod cu vigoare de creştere mijlocie (40-60 cm). Se începe tăierea
de fructificare după metoda modernă sau clasică.
În anii al patrulea şi al cincilea. Continuă lucrările de formare a coroanei după principiile şi normele
aplicate în anul precedent. Atenţie deosebită necesită: corectarea unghiurilor de direcţionare şi înclinare,
reglarea vigorii de creştere şi garnisirea uniformă a şarpantelor şi subşarpantelor; avansarea raţională pe
ani al volumului tăierilor de fructificare şi reglarea încărcăturii pomilor cu rod, inclusiv prin răritul fructelor.
Către sfârşitul vegetaţiei a cincea, de regulă, se încheie formarea coroanei, atingându-se dimensi-
unile şi structura proiectată. Pomii intră în perioada de plină fructificare. Rolul principal îi revine tăierii
220
de fructificare, efectuate după metoda clasică sau modernă. Indiferent de metoda aplicată în tăierea de
fructificare, este necesar răritul fructelor.
Concomitent cu tăierile anuale de fructificare se efectuează tăieri de menţinere a parametrilor şi
structurii proiectate a coroanei, iar odată în 3-4 ani – tăieri de reîntinerire a şarpantelor şi subşarpantelor.
2.9. Migdalul
Pomii soiurilor înregistrate, altoiţi pe migdal, sunt de vigoare mijlocie (Perveneţ Hramova, Rihter,
Meteor, Victoria) sau viguroşi (Alb Moldovenesc, Hramov Standard, Delicat) cu înălţimea până la 6-8 m.
Coroana: globuloasăsau puţin alungită este la pomii soiurilor Rihter, Alb Moldovenesc, Meteor, Delicat;
largpiramidală la Perveneţ Hramova; inverspiramidală – Hramov Standard.
Capacitatea de lăstărire este mare datorită internodurilor scurte şi că la fiecare nod se găsesc 2-3
muguri care în anumite condiţii pot fi toţi vegetativi. În condiţii favorabile se formează câte 2-3 serii de
lăstari anticipaţi. În funcţie de capacitatea de lăstărire sunt soiuri cu coroana deasă (Alb Moldovenesc,
Rihter), mijlociu deasă (Perveneţ Hramova, Delicat, Victoria, Hramov Standard) şi relativ rară (Meteor).
Datorită capacităţii mari de lăstărire ramurile anuale lungi şi, mai ales, cele multianuale se arcuiesc
sub greutatea lăstarilor şi parţial a fructelor, formând arcade de rodire, care se epuizează prematur.
Ramurile de schelet trebuie să aibă unghiuri de ramificare de 40-50°. Ramurile cu unghiuri mai mari
formează un schelet slab dezvoltat cu mulţi lăstari verticali hulpavi.
În primii ani după plantare pomii au creştere intensă, care în ansamblu, cu capacitatea înaltă de
lăstărire necesită intervenţii considerabile, în special operaţii în verde, pentru formarea coroanei.
Ramurile principale de rod sunt buchetele de mai şi ramurile mixte, inclusiv anticipate cu lungimea
40-60 cm. Mai puţin fructifică pe ramurile slabe. Ramurile lungi după scurtare evoluează în ramuri se-
mischelet cu formaţiuni de rod. Durata de fructificare eficientă a ramurilor de rod este 3-4 ani, după care
ele se reîntineresc în scopul intensificării creşterii vegetative şi restabilirii potenţialului de productivitate.
Echilibrul fiziologic dintre creştere şi fructificare se stabileşte când lăstarii de prelungire ai ramurilor de
schelet se menţin în lungimea de 30-40 cm. Când ramurile de prelungire nu depăşesc lungimea de 15-30
cm se aplică tăieri de reîntinerire prin lemn de 3-4 ani.
Pomii produc primele fructe în anii 2-3 după plantare, iar recolte economice în anii al 5-6-lea – 5-8
kg/pom fructe în scoarţă. În perioada de plină fructificare, începând cu anii 8-10 după plantare, se pot
obţine câte 15-20 kg/pom fructe în scoarţă. Ponderea miezului din masa fructelor în scoarţă constituie
40-50%. În cultura de proporţii recolta medie de fructe în scoarţă, în funcţie de soi, agrotehnica aplicată
şi alţi factori poate fi între 1,2-4,5 t/ha. Longevitatea economică a pomilor până la 25-30 ani.
În conformitate cu particularităţile de creştere şi fructificare, cerinţele înalte ale pomilor de migdal
faţă de lumină, cele mai oportune forme de conducere a pomilor se consideră vasul ameliorat cu 3 sau 4
şarpante, vasul întârziat şi piramida mixtă.
2.9.2. Vasul ameliorat cu 4 şarpante

Se consideră una din cele mai oportune sisteme de conducere a pomilor de migdal, în special pentru
soiurile cu pomi de vigoare mijlocie.
Pomii au trunchi de 70-80 cm şi ax scurt. Pe ax sunt dispuse 4 şarpante, distanţate la 15-20 cm una de
alta cu unghiuri medii de înclinare 40-45° şi de divergenţă 90°. Pe fiecare şarpantă sunt situate, de regulă,
3 subşarpante. Prima subşarpantă este amplasată la 40 cm de la ax, iar celelalte – bilateral-altern-extern
la acelaşi interval (40 cm) una de alta. Pe şarpante şi subşarpante, preponderent bilateral-altern uniform,
fără a îndesi coroana, sunt amplasate ramurile de garnisire, în majoritate mixte şi de semischelet care se
reîntineresc periodic la lemn de 3-4 ani.
221
1 2 3
4 5
Fig. 164. Schema tăierilor de formare a coroanei Vas ameliorat cu 4 şarpante în primăvara anilor 1-5.
În anul întâi. Se recomandă ca pentru plantare să fie utilizaţi pomi cu coroana proiectată în pepinieră
din 4 ramuri în zona proiectării coroanei şi axul eliminat deasupra ultimei ramificări.
Când pomii, destinaţi plantării, în zona proiectării coroanei au ramuri anticipate bine dezvoltate din
acestea se aleg 4 pentru proiectarea viitoarelor şarpante cu distanţe, unghiuri de inserţie şi divergen-
ţă indicate mai sus. Celelalte ramuri se elimină la inel. Ramurile alese pentru proiectarea coroanei se
scurtează, cu respectarea subordonării în lungime: ramura superioară se scurtează la 15-20 cm, iar cele
inferiore, astfel ca locul scurtării să fie aproximativ la acelaşi nivel cu al celei superioare. Când lăstarii
ating lungimea de 10-12 cm, se elimină cei de pe laturile superioare şi inferioare, concurenţii lăstarilor de
222
prelungire ai şarpantelor, iar când au 20-25 cm – se corectează şi unghiurile de ramificare ale şarpantelor.
Dacă, pomii plantaţi au ramificări slabe în zona formării coroanei, se aleg 4 cu poziţia necesară pen-
tru proiectarea viitoarelor şarpante şi se scurtează la 2-3 muguri viabili de la bază. Axul se taie la 100-110
cm de la sol. Ramificările inutile pentru formarea coroanei se suprimă la inel. Când lăstarii ating 20-25 cm
se aleg 4 ca viitoare şarpante, iar ceilalţi se elimină.
Pomii, plantaţi fără ramificări (vergi) se scurtează la 90-100 cm de la sol. După dezmugurire se de-
gajează trunchiul, iar când lăstarii ating 20-25 cm se proiectează viitoarele 4 şarpante. Ceilalţi lăstari se
elimină.
În anul al doilea. Primăvara, după pornirea pomilor în vegetaţie, se elimină concurenţii, ramurile
verticale de pe laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor şi cele, care supraîndesesc coroana. Se
corectează unghiurile de ramificare şi se scurtează ramurile de prelungire ale şarpantelor mai lungi de 50-
60 cm, echilibrându-le în vigoarea de creştere, astfel ca vârfurile să fie la acelaşi nivel. Pe şarpante la 40
cm de la ax se definitivează poziţia primei subşarpante şi se subordonează cu creşterea axului şarpantei.
Pe parcursul vegetaţiei se efectuează două intervenţii în verde după aceleaşi principii ca şi în anul
precedent. La a doua intervenţie, când lăstarii au lungimea 20-25 cm, pe fiecare şarpantă se alege un
lăstar amplasat în partea opusă primei subşarpante, şi distanţat de la ea cu 40 cm, pentru proiectarea
subşarpantei a doua. Lăstarii din apropierea acestuia se suprimă.
În anul al treilea. Tăierile de formare a coroanei primăvara devreme constau în: eliminarea ramurilor
de pe laturile superioare şi inferioare, concurente a celor de prelungire ale şarpantelor; corectarea
unghiurilor de ramificare; scurtarea la 50-60 cm a ramurilor de prelungire ale şarpantelor cu echilibrarea
lor în vigoarea de creştere; definitivarea şi subordonarea în vigoarea de creştere a subşarpantelor; răritul
ramurilor de garnisire prea apropiate şi scurtarea la 40-50 cm a celor prea lungi.
Operaţiile în verde se efectuează în două termene ca şi în anul precedent. Când lăstarii au atins 20-
25 cm, la 40 cm mai sus de subşarpanta a doua, în partea opusă ei, se alege un lăstar pentru formarea
subşarpantei a treia.
În anii al patrulea şi al cincilea. Continuă tăierile de formare a coroanei primăvara devreme şi prin
tăieri în verde, efectuate după aceleaşi principii şi norme, ca şi în anul trei. Se acordă atenţie deosebită la:
eliminarea ramurilor şi lăstarilor de pe laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor precum şi din alte
locuri, care cresc în interiorul coroanei; corectării unghiurilor de înclinare ale şarpantelor şi subordonării
subşarpantelor în vigoarea de creştere; răritul ramurilor de garnisire şi scurtării celor prea lungi; reîntine-
ririi ramurilor de rod în curs de epuizare.
În anul al cincilea se încheie formarea coroanei. Ulterior obiectivele principale ale tăierilor de
primăvară şi ale operaţiunilor în verde constau în: menţinerea dimensiunilor şi structurii proiectate ale
coroanei; echilibrarea vigorii de creştere a ramurilor de schelet; garnisirea uniformă a lor, inclusiv cu
ramuri de rod şi evitarea degarnisirii premature; normarea încărcăturii cu fructe şi renovarea ramurilor
de semischelet cu ciclul de 3-4 ani. Tăierile de menţinere a structurii coroanei şi cele de fructificare se
efectuează conform recomandărilor descrise anterior.
223
Fig. 165. Aspectul pomilor de migdal conduși după Vas ameliorat1.
În anii, când pomii sunt afectaţi de ger, tăierile se încep după pornirea pomilor în vegetaţie, când
vizual se deosebesc organele afectate, şi se efectuează în corespundere cu gradul de degerare după
aceleaşi principii ca şi la piersic.
Când pomii încep să îmbătrânească şi lungimea ramurilor de prelungire a scheletului nu depăşeşte
15-20 cm se fac tăieri periodice de reîntinerire la lemn de 3-4 ani, iar la pomii în stare de declin – la lemn
de 5-6 ani.
2.9.3. Vasul ameliorat cu 3 şarpante

Se consideră oportun pentru soiurile de vigoare mijlocie cu coroana globuloasă (Rihter ş.a.). Pomul
are trunchi cu înălţimea de circa 70 cm. Mai sus de
trunchi, pe un ax scurt, sunt amplasate 3 şarpante.
Distanţele dintre şarpante 15-20 cm, unghiurile de
divergenţă 120°, iar cele de înclinare faţă de verti-
cală 50-65° în partea inferioară cu diminuare către
partea superioară până la 40-45°.Pe fiecare şar-
pantă bilateral-altern-exterior sunt dispuse câte
3 subşarpante. Prima subşarpantă este distanţată
de la ax la 35-40 cm, iar următoarele la acelaşi in-
terval dintre ele. Pe şarpante şi subşarpante pre-
ponderent bilateral-altern sunt înserate uniform
ramurile de rod, inclusiv de semischelet, evitându-
se supraîndersirea coroanei. Ramurile semischelet
se reîntineresc periodic la lemn de 3-4 ani.
Principiile, normele şi tehnica formării vasu-
lui ameliorat cu 3 şarpante, în fond, sunt similare
cu cele aplicate la vasul ameliorat cu 4 şarpante.
Unele particularităţi ţin de numărul mai mic de Fig. 166. Schema formei de coroană Vas ameliorat cu
şarpante, modul de creştere şi fructificare a soiu- 3 şarpante.
rilor utilizate.
1 http://tours.tourfactory.com/tours/tour.asp?t=909311
224
2.9.4. Vas întârziat cu 5-6 şarpante

Este numit şi piramida întreruptă cu centrul semideschis. Pomii au trunchi de 70 cm. Mai sus de
trunchi, pe ax, sunt amplasate 5-6 şarpante la intervale de 25-30 cm cu unghiuri de divergenţă aproxima-
tiv 60°. Unghiurile de înclinare ale şarpantelor, faţă de verticală, în jurul la 50-55° în partea inferioră cu
diminuarea treptată până la 40-45° în partea superioară. Pe fiecare şarpantă bilateral-altern-exterior sunt
dispuse câte 3 subşarpante. Prima subşarpantă la 40 cm de la ax iar următoarele – la intervale de 25-30
cm. Pe şarpante şi subşarpante preponderent bilateral-altern sunt amplasate ramurile de garnisire, inclu-
siv de semischelet care se reîntineresc periodic la lemn de 3-4 ani.
În anul întâi. La pomii cu ramificaţii în zona proiec-
tării coroanei după plantare, primăvara, se ale 2 ramuri
amplasate în direcţii opuse de-a lungul rândului. Prima
ramură la 70 cm de la sol, iar a doua cu 25-30 cm mai
sus. Aceste ramuri, viitoarele şarpante, se scurtează
la 4-5 muguri. Celelalte ramuri laterale se suprimă la
inel. Axul se scurtează cu 25-30 cm mai sus de ramura
a doua.
La începutul lunii iunie, când lăstarii ating lungi-
mea de circa 20 cm, se aleg cei de prelungire a axului
şi şarpantelor. Se elimină lăstarii concurenţi a celor de
prelungire a axului şi cei crescuţi pe laturile superioare
şi inferioare ale şarpantelor.
Pomii fără ramificări în zona proiectării coroanei,
după plantare, se scurtează la 90-100 cm de la sol. Când
sau umflat mugurii, se degajează trunchiul la înălţimea
de 70 cm. La operaţiile în verde se suprimă concuren- Fig. 167. Schema formei de coroană Vas întârziat
ţii axului şi se proiectează primele 2 şarpante. Pentru cu 5 şarpante.
acestea, pe ax se aleg 2 lăstari cu unghiuri largi de in-
serţie, orientaţi opus pe direcţia rândului şi distanţaţi la 25-30 cm unul de altul. Ceilalţi lăstari se suprimă.
În anul al doilea. Primăvara devreme pe ax, la intervale de 25-30 cm, se aleg 2-3 ramuri ca viitoarele
şarpante cu unghiuri largi de inserţie şi de divergenţă aproximativ 600 faţă de cele inferioare. Se suprimă
concurenţii, ramurile care cresc între şarpante şi cele de pe laturile superioare şi inferioare ale acestora.
Se scurtează ramurile de prelungire ale axului şi şarpantelor la circa 60 cm, subordonându-le în vigoarea
de creştere.
Vara, când lăstarii au lungimea de aproximativ 20 cm, se elimină concurenţii şi cei care cresc pe la-
turile superioare şi inferioare ale şarpantelor, precum şi cei care supraîndesesc coroana. Pe şarpante, la
40 cm de la ax, se alege un lăstar pentru prima subşarpantă. Dacă este posibil se proiectează şi a două
subşarpantă amplasată în partea opusă la 25-30 cm de la prima. În apropierea subşarpantelor se elimină
2-3 lăstari pentru a le favoriza creşterea.
În anul al treilea. Primăvara, până la pornirea în vegetaţie, pe ax, la intervale de 25-30 cm, se proiec-
tează încă 1-2 şarpante cu unghiuri de divergenţă 60° faţă de cele inferioare. Axul se scurtează la 30-40
cm deasupra ultimei şarpante. Se elimină ramurile de pe laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor,
precum şi cele care supraîndesesc coroana. Se corectează, prin tăieri de transfer, unghiurile de înclinare şi
se scurtează cu 1/3-1/4 ramurile de prelungire ale şarpantelor, subordonându-le în vigoarea de creştere.
Operaţiile în verde se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anul precedent. Axul se transferă la
un lăstar subterminal mai slab pentru ai atenua vigoarea de creştere.
În anii al patrulea şi al cincilea. Obiectivele principale ale tăierilor şi operaţiilor în verde constau în:
consolidarea şi menţinerea unghiurilor proiectate de înclinare a şarpantelor şi subşarpantelor; garnisirea
225
lor uniformă cu ramuri de rod, inclusiv semischelet; eliminarea axului deasupra ultimei şarpante bine
consolidate; menţinerea centrului semideschis şi evitarea supraîndesirii coroanei.
Ulterior, în cadrul fiecărei şarpante, tăierile, inclusiv cele de fructificare, în fond, sunt similare cu cele
aplicate la vasul ameliorat cu 4 şarpante, ţinându-se cont de particularităţile creşterii şi fructificării soiu-
rilor utilizate.
2.9.5. Piramida mixtă sau naturală ameliorată

Este oportună pentru soiurile cu pomii viguroşi şi pe so-
luri fertile, unde pomii cresc mai puternic. Pomul are trunchi
de 70 cm şi ax central vertical bine dezvoltat, pe care sunt
amplasate 6-8 şarpante, în funcţie de vigoarea de creştere a
soiurilor utilizate şi condiţiile de cultură. Primele 3 şarpante
sunt amplasate în formă de etaj rărit cu intervale de 15-20
cm şi unghiuri de divergenţă 1200. Următoarele 4-5 şarpante
sunt amplasate pe ax solitar, uniform spiralat, la intervale de
25-30 cm. Pe şarpante de la baza coroanei bilateral-altern-
esterior sunt amplasate câte 3 subşarpante, iar pe urmă-
toarele – câte 2 subşarpante, preponderent bilateral-altern.
Prima şarpantă se amplasează la 40-50 cm de la ax, iar urmă-
toarele la intervale de 25-30 cm. Pe şarpante şi subşarpante
uniform, fără supraîndesire, se amplasează ramurile de gar-
nisire şi de rod, inclusiv de semischelet, care se reîntineresc
periodic cu ciclul de 3-4 ani.
Ramurile etajului rărit de la baza coroanei se formează
şi se conduc după principiile vasului ameliorat, iar cele dispu- Fig. 168. Schema formei de coroană Pirami-
se pe ax solitar – conform principiilor vasului întârziat. După da mixtă.
încheierea formării coroanei axul se elimină deasupra ultimei şarpante consolidate.
Fig. 169. Pom de migdal condus după Piramida mixtă2.
În perioada de plină fructificare tăierile în cadrul fiecărei şarpante, se efectuează, în fond, după
aceleaşi principii ca şi la vasul ameliorat având în vedere particularităţile creşterii şi fructificării pomilor
soiurilor utilizate.
2 http://www.blackshirealmonds.com/information.php?info_id=10
226
2.10. Nucul
Pomii soiurilor de nuc, înregistrate în ţara noastră, sunt de talie mare cu înălţimea până la 20-25
cm. Coroana, în linii generale, este globuloasă cu anumite variaţii, în funcţie de soi de la sferică până la
larg piramidală. Axul coroanei este pronunţat până la 3-4 m, apoi formează ramificări laterale, care-i sto-
pează creşterea în lungime. În funcţie de soi şi sistemul de conducere al pomilor, în coroană pot fi 4-10
şarpante, care sunt viguroase, puternice, bine întărite de axul central. Ramificarea este moderată şi pe
fiecare şarpantă, practic în mod natural, se formează câte 3-5 subşarpante. Pe şarpante şi subşarpante
sunt amplasate ramurile semischelet, care au creştere moderată. În interiorul coroanei, la insuficienţă de
lumină, ramurile semischelet se usucă prematur, provocând autorărirea, iar către centru – degarnisirea.
La pomii tineri, în primii doi ani după plantare, ritmul de creştere este relativ lent. În anii 3-8 de la
plantare creşterea este foarte intensivă, formându-se lăstari lungi până la 1-2 m. Concomitent cu intrarea
pomilor pe rod şi sporirea productivităţii utile ritmul de creştere diminuează până la lungimea ramurilor
anuale de 10-15 cm în perioada de plină producţie.
Ramurile anuale pot fi vegetative şi generative (fructifere). Pe ramurile vegetative sunt inseraţi nu-
mai muguri vegetativi. De regulă, ele sunt lungi de 30-40 cm şi şi mai mult, predomină la pomii tineri, sau
ca ramuri lacome la pomii pe rod.
Ramurile generative (de rod) la soiurile înregistrate în Republica Moldova, au tip terminal de fructi-
ficare, care se caracterizează prin faptul că florile feminine se dezvoltă dintr-un mugur terminal şi din 1-2
subterminali. Mai jos pe ramură sunt câţiva muguri vegetativi, care asigură ramificarea, iar spre partea
bazală sunt situaţia amenţii (florile masculine). Numărul mugurilor fructiferi, în mare măsură, depinde de
lungimea ramurii generative. Cele mai puţin productive sunt ramurile cu lungimea de 15-40 cm, care pre-
domină la pomii tineri. Productivitatea maximă este caracteristică pentru ramurile cu lungimea de 5-15
cm, iar cea minimă – la ramurile cu lungime sub 5 cm. Deci, unul din factorii normării raţionale a produc-
tivităţii pomilor, este asigurarea prin tăieri şi alte procedee agrotehnice, a obţinerii cantităţii necesare de
ramuri generative, preponderent cu lungimea de 5-15 cm.
În baza evoluării particularităţilor creşterii, fructificării şi experienţei cultivării în ţara noastră s-a
stabilit că cultura modernă a nucului nu este concepută fără soiuri de performanţă, conducerea şi tăierea
raţională a pomilor. S-a confirmat că actualmente pentru soiurile înregistrate cele mai adecvate sisteme
de conducere a pomilor, sunt vasul ameliorat şi piramida neetajată întreruptă, numită şi leader modificat.
Prin tăierile corecte de formare se obţin pomi de talie mai redusă, coroane structural echilibrate cu regim
favorabil de iluminare, intrare mai timpurie pe rod şi productivitate înaltă, mai pretabile pentru îngrijire.
S-au definitivat principiile şi normele generale ale tăierilor de formare şi întreţinere a coroanelor.
Pomii încep fructificarea în anii 4-5 după plantare. Către anii 8-9 recolta creşte până la 2-2,5 t/ha. În
perioada de plină fructificare, din anii 14-15, potenţialul de productivitate atinge 4-8 t/ha sau 40-50 kg/
pom nuci uscate. Longevitatea economică a pomilor până la 50-60 şi mai mulţi ani.
2.10.2. Vasul ameliorat cu trei şarpante

Pomii, conduşi în această formă, au trunchi cu înălţimea 80-100 cm şi ax scurt, pe care sunt dispuse
3 şarpante cu unghiuri de divergenţă 120° şi intervale dintre ele 60-80 cm. Pe fiecare şarpantă sunt am-
plasate lateral câte 3 subşarpante distanţate la 35-40 cm una de alta. Pe şarpante şi subşarpante uniform
sunt inserate ramuri semischelet şi de rod.
227
Fig. 170. Pom de nuc condus în formă de Vas ameliorat cu trei şarpante3.
Formarea şarpantelor se efectuează în anii 3-4 de la plantare. După definitivarea ultimei şarpante
axul central se elimină deasupra ei.
Având un număr relativ redus de şarpante şi, respectiv potenţial de productivitate al fiecărui pom,
vasul ameliorat cu trei şarpante parvine mai oportun pentru soiurile cu pomi de vigoare submijlocie în
condiţii moderate şi favorabile de cultură (bonitatea solului 70-80), precum şi pentru soiurile cu pomi
relativ mai viguroşi în condiţii subfavorabile de cultură (bonitatea solului 65-70).
Principiile şi tehnica formării vasului ameliorat cu trei şarpante practic puţin diferă de cele aplicate la
vasul ameliorat cu patru şarpante.
2.10.3. Vasul ameliorat cu patru şarpante

Pomii, conduşi în acest sistem, au trunchi înalt de 0,8-1,2 m, ax scurt, pe care sunt inserate 4 şar-
pante, distanţate la circa 40 cm una de alta. Unghiurile de divergenţă 90°, iar cele de ramificare 60-
50° în partea inferioară cu diminuare până la 45-40° în partea superioară. Pe fiecare şarpantă după
principiul bilateral-altern sunt amplasate 3-4 subşarpante. Prima subşarpantă este situată la 50-60 cm
de la ax, iar următoarele la intervale de 40-50 cm una de alta. Pe şarpante şi subşarpante sunt amplasate
preponderent lateral, ramurile de semischelet cu lungime relativ redusă, iar pe ele ramuri de garnisire,
inclusiv de rod, de regulă, scurte până la 15-20 cm. Ramurile de semischelet se răresc, eliminându-se
cele mai slabe, iar cele rămase pentru fructificare se reîntineresc periodic la lemn de 4-5 ani, în scopul
menţinerii potenţialului de productivitate.
Structurarea coroanei cu 4 şarpante raţional garnisite, inclusiv cu ramuri de rod, permite realizarea
unei încărcături moderate a pomilor cu fructe calitative. Prin aceasta conducerea pomilor după vasul
ameliorat cu 4 şarpante se consideră oportună pentru toate soiurile înregistrate în condiţii moderate şi
favorabile de cultură (bonitatea solului 70-80).
Formarea coroanei se efectuează, în fond, prin tăieri de primăvară de la umflarea mugurilor până la
circulaţia intensivă a sevei. După tăierile efectuate în această perioadă rănile se cicatrizează mai repede
şi mai complet.
3 http://tours.tourfactory.com/tours/tour.asp?t=909311
228
1 2 3
4 5
Fig. 171. Schema tăierilor de formare a coroanei Vas ameliorat cu 4 şarpante la pomii de nuc în primăvara
anilor 1-5.
Tăierile în verde, aplicate în vederea formării coroanei, sunt limitate la minimul necesar deoarece
nucul nu formează lăstari anticipaţi şi nu-şi prea îndeseşte coroana. Se elimină lăstarii de pe laturile su-
perioare şi inferioare ale şarpantelor şi subşarpantelor, alţi lăstari lacomi care cresc în interiorul coroanei.
În anul întâi. Pentru plantare, se recomandă pomi cu altoiul de doi ani bine dezvoltaţi cu înălţimea
nu mai mică de 1,8-2,0 m. În acest caz, după plantare, primăvara devreme, pomii se scurtează la 130-
170 cm – trunchiul 80-120 cm şi zona proiectării coroanei de circa 50 cm. În zona proiectării coroanei se
elimină mugurii laterali principali (superiori) din care cresc lăstari cu unghiuri mai mici de 45°, lăsându-se
cel terminal. Pentru proiectarea şarpantelor se folosesc lăstarii, crescuţi din mugurii stipelari, situaţi pe
acelaşi nod, dar mai jos de cei principali. Aceştia dau lăstari cu unghiuri largi de inserţie.
Când lăstarii ating lungimea de 20 cm se elimină cei de pe trunchi. În zona proiectării coroanei se
aleg 2 lăstari, orientaţi opus pe direcţia rândului, distanţaţi la 40 cm unul de altul în vederea proiectării
229
primelor 2 şarpante. Al treilea lăstar, de regulă, terminal vertical, rămâne pentru prelungirea axului. La
ceilalţi lăstari din zona proiectării coroanei se elimină vârful (se „ciupesc”) pentru a le reţine creşterea şi
a păstra suprafaţa foliară, iar în iulie-august se suprimă la inel.
Dacă pomii sunt moderat dezvoltaţi şi au lungimea altoiului 1,3-1,5 m ei pot să nu fie scurtaţi după
plantare. În timpul operaţiilor în verde se elimină lăstarii de pe înălţimea trunchiului. Dacă lăstarii din
zona proiectării coroanei au lungimea de 20 cm, pot fi proiectate primele două şarpante ca şi în cazul
precedent, iar dacă sunt slabi – proiectarea şarpantelor se amână pentru primăvara anului următor.
Când pomii, destinaţi plantării au lungimea altoiului în jurul la 1 m, după plantare, ei se scurtează la
40 cm de la sol. Pe parcursul primei vegetaţii cresc 2-3 lăstari. Când aceştia au lungimea de 20-25 cm, la cei
laterali se elimină vârful, iar în iulie-august ei se suprimă la inel. Din lăstarul terminal, de regulă vertical, se
dezvoltă o ramură viguroasă pretabilă pentru iniţierea formării coroanei în primăvara anului următor.
Pomii, cu lungimea altoiului sub 1 m, după plantare se taie la 2-3 muguri mai sus de locul altoirii,
din care în vegetaţia întâia se dezvoltă lăstari de vigoare insuficientă pentru a proiecta primele şarpante.
În vegetaţia a doua, primăvara se lasă o ramură, de regulă terminală verticală, din care până în toamnă
creşte o ramură puternică pretabilă pentru iniţierea proiectării coroanei în vegetaţia a treia.
În anul al doilea. Primăvara, la pomii care au proiectate două şarpante în anul precedent, acestea se
scurtează uşor – la 1/4 din lungimea lor numai în cazul, când au lungimea mai mare de 1 m. Tăierea se face
deasupra unui mugur stipelar (secundar). La necesitate se subordonează relativ vigoarea de creştere a şar-
pantelor, astfel ca după scurtarea celei superioare nivelul vârfului ei să fie nu mai sus de 15-20 cm faţă de
vârful celei inferioare. Ramura de prelungire a axului se scurtează la 70-80 cm mai sus de baza şarpantei a
doua. În intervalul 40-60 cm de la baza acesteia se elimină câţiva muguri principali în scopul obţinerii lăsta-
rilor din muguri stipelari cu unghi larg de inserţie, necesari pentru proiectarea şarpantei a treia.
În timpul operaţiilor în verde se elimină lăstarii de pe laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor.
La necesitate prin tăieri de transfer se corectează unghiurile lor de ramificare. Pe fiecare şarpantă, la 50-
60 cm de la ax, se alege un lăstar lateral pentru proiectarea primei subşarpante. Pe ax se alege lăstarul
de prelungire. În intervalul de 40-50 cm de la şarpanta a doua se alege un lăstar, orientat spre intervalul
dintre rânduri, destinat formării şarpantei a treia. Ceilalţi lăstari se elimină.
În anul al treilea. Pe ax se definitivează şarpanta a treia. Cu 70-80 cm mai sus de aceasta axul se
scurtează. În intervalul 40-60 cm pe ax se elimină mugurii principali, lăsându-se cei stipelari. Pe şarpan-
tele întâia şi a doua se elimină ramurile de pe laturile superioare şi inferioare. Se scurtează uşor ramurile
de prelungire, dacă au lungime excesivă şi se echilibrează în creştere. Subşarpantele se subordonează în
creştere în raport cu axul şarpantelor.
Operaţiile în verde constau în eliminarea lăstarilor de pe laturile superioare şi inferioare ale şar-
pantelor şi subşarpantelor, corectarea unghiurilor de ramificare a lor. Pe ax, la 40-50 cm de la şarpanta
a treia, se alege un lăstar în partea opusă acesteia pentru proiectarea şarpantei a patra, orientată spre
intervalul dintre rânduri. Pe şarpante se aleg lăstari laterali pentru proiectarea următoarelor subşarpante
la intervalele necesare.
În anul al patrulea. Primăvara axul se scurtează la 70-80 cm de la baza ultimei şarpante şi se păstrea-
ză un an în scopul stabilizării unghiului larg de ramificare al acesteia, care tinde spre verticală.
Se elimină ramurile de pe laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor. La necesitate se scurtează
ramurile de prelungire prea lungi. Se echilibrează în creştere şarpantele şi se subordonează lor subşar-
pantele.
Operaţiile în verde în cadrul şarpantelor şi subşarpantelor se efectuează similar cu anul precedent,
proiectându-se următoarele subşarpante.
În anul al cincilea. Primăvara, deasupra ultimei şarpante, se elimină complet axul şi se efectuează
alte tăieri de formare a coroanei ca în anul precedent.
230
În anii următori prin tăieri de primăvară se prelungeşte formarea coroanei după aceleaşi principii şi
norme ca şi în anii precedenţi. În cadrul fiecărei şarpante se proiectează subşarpantele necesare.
În scopul urgentării intrării pomilor pe rod economic, până la perioada de plină fructificare, tăierile
se reduc la minimum necesar pentru dezvoltarea coroanei în structura proiectată. Primăvara se aplică
tăieri de transfer pentru corectarea unghiurilor de ramificare şi reglarea vigorii de creştere a şarpantelor
şi subşarpantelor fără a scurta ramurile de prelungire. Se suprimă ramurile lacome din interiorul coroa-
nei, concurentele şi altele care sunt umbrite, degarnisite şi îndesesc coroana. Se efectuează tăieri de
reducţie la o ramificare potrivită a ramurilor semischelet pandante şi alungite.
În perioada de plină fructificare nucul nu manifestă tendinţe considerabile de supraîncărcare cu
fructe şi periodicitate de rodire. Ca urmare nu sunt necesare tăieri riguroase de reglarea încărcăturii cu
fructe. În această perioadă tăierile de fructificare au în vedere realizarea unui raport echilibrat între creş-
terea vegetativă şi rodire atât în cadrul ramurilor fructifere, cât şi integral al pomului. Acest echilibru se
realizează în complex prin tăieri de producţie şi de întreţinere a coroanei.
Tăierile de producţie în fond constau în reîntinerirea periodică prin tăieri de reducţie a ramurilor
semischelet şi a celor mixte de rod, care au supraavansat în vârstă, se alungesc şi se epuizează. Tăierile de
reducţie, de regulă, se efectuează la lemn de 3-5 ani deasupra unei ramificări potrivite, active.
Având în vedere că starea fiziologică şi potenţialul productiv al semischeletului şi al ramurilor de rod
diferă considerabil în funcţie de profunzimea lor în interiorul coroanei se recomandă ca tăierile de producţie
să fie efectuate diferenţiat în trei zone ale coroanei: exterioară, mijlocie şi interioară (V. Cociu, 2003).
Zona exterioară are grosimea de 1-2 m şi condiţii foarte favorabile de iluminare. Fructele se formea-
ză pe ramuri scurte, groase sunt mari şi de calitate superioară. Tăierile de producţie se referă la rărirea
ramurilor semischelet în locurile supraîndesite şi reducerea celor alungite la o ramificare laterală, activă.
În cadrul semischeletului rămas se răresc ramurile de rod complexe prea apropiate şi se suprimă ramurile
mixte de rod bolnave sau îmbătrânite.
Zona mijlocie se extinde în interior după cea exterioară, având un regim moderat şi submoderat la
iluminare. Datorită umbririi parţiale sunt multe ramuri semischelet îmbătrânite, subţiri, debile. Fructele
sunt mai mărunte şi de calitate mai inferioară faţă de zona exterioară, datorită aprovizionării insuficiente
cu fotoasimilate. În această zonă se păstrează ramurile semischelet cu potenţialul productiv neepuizat.
Se aplică tăieri de reducţie a ramurilor semischelet în curs de epuizare, la o ramificare potrivită, activă. Se
elimină ramurile semischelet degarnisite şi uscate.
Zona interioară are regim insuficient de iluminare. Aici se află partea inferioară a şarpantelor şi sub-
şarpantelor în majoritate degarnisită. Sunt puţine ramuri semischelet scurte, degarnisite, în marea majo-
ritate uscate. Tăierile constau în reducţia unor ramuri semischelet neepuizate, suprimarea celor epuizate
şi uscate.
Tăierile de întreţinere se aplică concomitent cu cele de producţie în scopul menţinerii coroanei în
structura şi dimensiunile proiectate. Ele sunt relativ moderate şi constau în eliminarea ramurilor: uscate,
concurente, lacome de pe laturile superioare ale şarpantelor şi subşarpantelor, atârnânde, celor care se
interpătrund şi limitează pătrunderea luminii. Se efectuează tăieri de transfer a ramurilor de schelet la
ramificări exterioare pentru menţinerea centrului deschis al coroanei. Menţinerea dimensiunilor proiec-
tate ale coroanei se realizează prin scurtarea axului şarpantelor şi subşarpantelor la ramificări laterale cu
poziţia necesară.
Tăierile de regenerare se aplică la sfârşitul perioadei de plină fructificare a pomilor, când creşterile
anuale sunt foarte reduse şi se începe uscarea centripetă a ramurilor. Sunt severe şi constau în elimina-
rea până la 1/3, iar în unele cazuri şi 1/2 din dimensiunile coroanei pentru activarea pornirii în creştere a
mugurilor dorminzi şi obţinerea lăstarilor viguroşi. Se elimină unele şarpante prea dese, dacă grosimea
lor nu depăşeşte 5-6 cm. Şarpantele şi subşarpantele necesare pentru regenerarea coroanei se scurtează
la lemn de 5-6 ani în zona de separare a creşterilor de diferite vârste, unde sunt mai mulţi muguri latenţi.
231
Se întineresc şi ramurile semischelet. Rănile cu diametrul mai mare de 3-4 cm se netezesc şi se acoperă
cu mastic de livadă sau vopsea pe bază de ulei.
În luna mai, după tăierea de regenerare, se aleg lăstarii principali pentru prelungirea şi ramificarea
şarpantelor şi subşarpantelor. Se elimină lăstarii verticali, lacomi, precum şi cei situaţi în apropierea celor
aleşi ca viitoare şarpante pentru a nu-i concura în creştere. Ulterior pe porţiunile şarpantelor rămase
după tăiere se vor forma noi ramificări de schelet şi de rod.
2.10.4. Piramida neetajată întreruptă, sau Leaderul modificat

Pomii, conduşi în sistemul piramidă neetajată întreruptă, au trunchi înalt de 1-1,2 m şi ax întrerupt
cu lungimea de circa 1,6-1,8 m. Pe ax sunt situate 5-6 şarpante distanţate la 30-40 cm una de alta. Pen-
tru îmbunătăţirea condiţiilor de efectuare a lucrărilor de întreţinere în livadă primele 2 şarpante sunt
orientate opus pe direcţia rândului şi pot fi mai aproape decât 30-40 cm. Următoarele şarpante sunt am-
plasate uniform pe spirală în jurul axului, care se elimină deasupra ultimei şarpante. Pe fiecare şarpantă
după principiul bilateral-altern-extern sunt amplasate 4-5 subşarpante. Prima subşarpantă este situată
la 50-60 cm de la ax, iar următoarele la intervale de 30-40 cm una de alta. Pe şarpante şi subşarpante
sunt inserate uniform ramurile semischelet garnisite cu ramificări mixte de rod. Ramurile semischelet se
întineresc periodic la lemn de 3-5 ani.
Bioconstructiv se deosebeşte de vasul ameliorat prin numărul mai mare de şarpante, subşarpante şi
distanţele mai mici dintre ele. Respectiv este mai mare şi numărul ramurilor semischelet, inclusiv de rod.
Distribuirea potenţialului bioconstructiv al pomului către un număr mai mare de ramuri, în special de rod,
contribuie la atenuarea vigorii de creştere, diminuarea dimensiunilor coroanei, sporirea productivităţii,
ameliorarea condiţiilor de îngrijire.
Fig. 172. Aspectul pomilor de nuc conduși după Piramida neetajată întreruptă înainte de scurtarea axului4.
În baza caracteristicilor indicate vasul întârziat se consideră oportun pentru soiurile cu pomii
viguroşi şi ramificare acrotonă, precum şi pentru alte soiuri cultivate în condiţii favorabile şi foarte
favorabile de cultură (bonitatea solului 75-80 şi mai mare), unde pomii cresc abundent.
4 http://greatpacificnutco.com/wp-content/uploads/2013/03/California-Walnut-Orchard-Winter-750x413.jpg
232
1 2 3
4 5
Fig. 173. Schema tăierilor de formare a coroanei Piramida neetajată întreruptă, sau Leader modificat la po-
mii de nuc în primăvara anilor 1-5.
Lucrările de conducere şi tăiere a pomilor, în fond, sunt similare cu cele aplicate la vasul ameliorat
cu 4 şarpante. Deosebirile se referă la numărul, modul şi distanţele de amplasare ale şarpantelor şi sub-
şarpantelor.
233
2.11. Alunul
Alunele, după valorile alimentare şi terapeutice, sunt aproape de nuci. În Republica Moldova alunul
creşte spontan ca tufă (arbustoid) în poiene şi sectoarele marginale ale pădurii, unde sunt condiţii favo-
rabile de lumină. Au fost evidenţiate soiuri de alun cu fructe mari (Ata-Baba, Cercheschi 2, Bolgradscaia
Novinca ş.a.) şi elaborate recomandări pentru cultivarea alunului (I. Ţurcanu, ş.a., 2002).
Actualmente în ţara noastră alunul se cultivă preponderent în grădinile de lângă casă şi ale asociaţi-
ilor de horticultori amatori pentru producţie şi în scop decorativ. Se recomandă plantarea a 2-3 pomi de
diferite soiuri pentru a asigura o bună polenizare. Pomii, de regulă, sunt conduşi în formă de tufă.
Există tendinţe de extindere a culturii de proporţii a alunului preponderent în sectorul silvic şi în fâşii
forestiere antierozionale.
Alunul fructifică pe ramuri anuale scurte, mijlocii şi lungi.
Ramurile scurte de câţiva centimetri se termină cu un mugur mixt din care creşte un lăstar purtător
de fructe. Din mugurii laterali se formează fructe în anul următor. După 2-3 fructificări aceste ramuri se
epuizează. De regulă, ele sunt amplasate pe ramurile semischelet şi se renovează concomitent cu reînti-
nerirea periodică a acestora la lemn de 3-4 ani.
Ramurile de rod mijlocii, sunt crescute din muguri vegetativi, având lungimea de 15-40 cm. Mugu-
rele terminal şi în majoritate cei axilari sunt micşti, din care cresc lăstari purtători de fructe. În partea
bazală sunt câţiva muguri vegetativi. Aceste ramuri prezintă baza fructificării în anul respectiv. Pe ele se
formează cele mai multe şi mai mari fructe. Prin tăieri şi alte procedee agrotehnice trebuie să se obţină
cât mai multe ramuri fructifere. Suprimarea sau scurtarea lor duce la diminuarea cantitativă şi calitativă
a producţiei.
Ramurile de rod lungi de 40-80 cm au mugur terminal mixt sau un grup de amenţi. Mugurii laterali
parţial sunt micşti şi vegetativi. În partea bazală predomină mugurii vegetativi. Aceste ramuri, în mod
obişnuit, se găsesc la periferia coroanei şi evoluează ulterior în ramuri semischelet.
Pomii tineri cresc viguros, formând unii lăstari cu lungimea mai mare de 70-80 cm. Încep să rodească
în anii 4-5 după plantare. Producţii economice se obţin din anii 6-7. În perioada de plină fructificare po-
tenţialul productiv 2-4 t/ha sau 4-8 kg/pom alune uscate.
Plantele de alun, conduse în formă de tufă, au 6-8 tulpini principale pornite din zona coletului. Pe
tulpinile principale sunt inserate ramuri semischelet, iar pe acestea cele de rod (fig. 170).
Tăierile de formare şi întreţinere sunt relativ slabe şi se referă la: stimularea ramificării tulpinilor
principale; menţinerea echilibrului favorabil între creştere şi fructificare; evitarea supraîndesirii tufei; în-
locuirea tulpinilor îmbătrânite cu cele noi, crescute din zona coletului.
Se recomandă ca plantarea să se facă toamna sau primăvara devreme. Pentru plantare se utilizează
marcote de doi ani cu 3 ramificări din zona coletului. Dacă plantarea se face cu marcote de un an, în prima
vegetaţie ele cresc liber şi li se formează 3 ramificări în zona coletului.
În anul întâi, primăvara devreme cele trei tulpini se scurtează la 1/2 sau 2/3 din lungimea lor în
funcţie de vigoarea de creştere.
În anul al doilea, primăvara devreme, pe cele trei ramificări, scurtate în anul precedent rămân nu-
mai ramurile de prelungire, care se scurtează la 70-80 cm. Din ramurile mai viguroase, pornite din zona
coletului, se aleg încă 2 tulpini noi care se scurtează tot la 70-80 cm. Celelalte ramuri, crescute din zona
coletului cât şi pe tulpinile din anul precedent, se elimină.
234
1 2 3 4 5
Fig. 174. Schema tăierilor la pomii de alun conduşi în formă de tufă aplicate în primăvara anilor 1-5. 6 – pom
de alun condus în formă de tufă.
În anul al treilea se definitivează 6-8 ramuri principale de trei vârste. Se scurtează ramurile anuale
de prelungire a lor la 70-80 cm. În partea inferioară a tulpinilor se suprimă toate ramificările, fiindcă aces-
tea le diminuează creşterea şi îndesesc coroana. Tot în acest scop, se elimină ramurile de prisos, crescute
din zona coletului.
În anii al patrulea şi al cincilea se prelungesc scurtările ramurilor de prelungire pentru a le favoriza
ramificarea. Se suprimă unele ramuri care îndesesc centrul coroanei. Toamna se elimină ramurile anuale
crescute din zona coletului fiindcă acestea diminuează creşterea şi fructificarea. Înălţimea tufei se limitea-
ză la 3-3,5 m. Tăierile de întreţinere şi fructificare se însumă şi se efectuează în fiecare an. Se elimină ramu-
rile suplimentare, crescute din zona coletului, cele viguroase din interiorul coroanei, vătămate, bolnave,
uscate. Ramurile anuale viguroase din exteriorul coroanei se suprimă, sau se scurtează la 40-50 cm, pentru
a le reţine creşterea şi stimula fructificarea. Se întineresc periodic la lemn de 3-4 ani ramurile semischelet
alungite. După 6-7 ani de fructificare se întineresc prin tăieri de reducţie tulpinile principale astfel ca să li
se restabilească potenţialul de creştere şi fructificare. Tăierile de întinerire a ramurilor semischelet precum
şi a tulpinilor principale se eşalonează pe ani, evitându-se diminuarea considerabilă a producţiei.
Fig. 175. Aspectul unei livezi de alun5.
După vârsta de 9-10 ani tulpinile principale îmbătrânite, degarnisite se elimină eşalonat şi se înlocu-
iesc cu acelaşi număr de tulpini noi pornite din zona coletului. Renovarea tulpinilor principale îmbătrânite
cu ciclul de 9-10 ani se repetă şi ulterior.
5 http://funduk.ucoz.ru/photo/
235
2.12. Tăierea și tratarea pomilor neglijați și cu leziuni

2.12.1. Tăierea de restabilire a coroanei
Pomii lăsaţi multă vreme netăiaţi sau tăiaţi incorect cu abateri esenţiale de la particularităţile bio-
constructive ale formei coroanei recomandate pentru specia, asociaţia soi/portaltoi şi sistemul respectiv
de cultură necesită tăieri de restabilire a coroanei. Astfel de coroane, de obicei, sunt excesiv îndesite,
zona lor centrală e puţin productivă din cauza insuficienţei de lumină. Fructificarea se deplasează la peri-
feria coroanei. În structura coroanei predomină ramurile mari, degarnisite pe o mare parte din porţiunea
inferioară.
Fără tăierea de restabilire, efectuată corect, coroanele pomilor neglijaţi pierd din productivitate pro-
gresiv, calitatea fructelor scade considerabil.
La pomii tineri, cu vârsta până la 3-4 ani precum şi mai în vârstă, dar fără divergenţe considerabile,
coroana neglijată prin tăieri de corecţie poate fi restabilită în forma proiectată pe parcursul a unu-doi ani.
Apoi continuă conducerea pomilor în conformitate cu recomandările pentru forma respectivă.
Pomii cu vârsta mai mare de 5 ani şi divergenţe considerabile în structura coroanei nu pot fi restabi-
liţi pe deplin în forma recomandată. Obiectivele principale ale tăierilor de corecţie constau în: diminuarea
rezonabilă a dimensiunilor; rărirea şi deschiderea centrului coroanei în vederea ameliorării regimului de
iluminare; activizării proceselor de creştere şi, respectiv de fructificare în zona inferioară a coroanei.
Aceste obiective, de regulă, se realizează pe parcursul a 2-3 ani, astfel ca într-un an să se elimine
nu mai mult de o treime din numărul total de ramuri din coroană la momentul dat. Nu se recomandă
tăierea de la bază (la inel) a ramurilor cu diametrul mai mare de 4 cm, iar la piersic – mai mare de 2,5-3
cm, întrucât rănile mari se extind şi provoacă uscarea prematură a ramurilor. Ramurile puternice se scur-
tează la grosimea de 4 cm prin transfer la o ramificare laterală cu poziţia necesară. Tăierile se efectuează
primăvara, înainte de pornire a pomilor în vegetaţie. Rănile imediat se netezesc şi se astupă cu mastic de
livadă sau vopsea pe bază de ulei.
În primul an se taie axul la grosimea indicată prin transfer la o ramură laterală. Se reduc la înălţimea
rezonabilă ramurile principale, fiind transferate la o ramificare exterioară. În interiorul coroanei se
elimină la inel, sau prin transfer, 2-3 ramuri din zonele supraîndesite.
În anul al doilea se corectează diametrul coroanei, se reîntineresc ramurile schelet de ordinul II, III
şi circa o jumătate din numărul ramurilor semischelet de regulă, cele în curs de epuizare. Din ramurile
anuale, crescute în anul precedent ca rezultat al tăierilor de corecţie, se formează noi ramuri de garnisire.
În anul al treilea se reîntineresc ramurile semischelet şi de rod rămase, continuă formarea noilor
ramuri de garnisire în conformitate cu particularităţile biologice ale speciilor, soiurilor respective şi
starea fiziologică a pomilor.
În sfârşit, trebuie să tindem ca coroana corectată să fie cât e posibil mai aproape de forma
recomandată pentru specia, soiul şi sistemul de cultură respectiv.
2.12.2. Tăierea de transformare a coroanei

La pomii tineri, până la intrarea pe rod economic, transformarea coroanei într-o formă mai avanta-
joasă, de regulă, nu necesită tăieri severe cu consecinţe negative. În funcţie de cantitatea ramurilor, care
trebuie eliminate, tăierile de transformare a coroanei în forma preconizată se efectuează într-un an sau
doi ani, primăvara devreme şi se completează prin operaţii în verde.
În perioada de plină fructificare a pomilor, transformarea coroanei, în majoritatea cazurilor, necesită
tăieri severe, în urma cărora scade recolta de fructe. De aceia, în această perioadă, transformarea
coroanei se referă mai mult la schimbarea formei geometrice, decât la modificarea radicală a structurii
scheletului. Astfel, coroanele piramidale, după scurtarea de transfer a axului la o anumită înălţime obţin
forma de cupă întârziată cu centrul deschis. La necesitate, coroanele rotunjite prin suprimarea unor
236
ramuri de schelet evident controverse structurii transformate şi tăieri de reducţie la ramificaţii cu poziţia
potrivită se aplatizează în mod admisibil în direcţia rândului, sau perpendicular acesteia.
În funcţie de gradul intervenţiilor, transformarea coroanei durează 2-3 ani. În fiecare an, primăvara
până la începutul vegetaţiei, se elimină nu mai mult de 20-25% din numărul total al ramurilor din coroană
la momentul tăierilor cu diametrul în locul tăieturii nu mai mare de cel indicat anterior pentru tăierile de
restabilire.
2.12.3. Tăierea pomilor afectaţi de ger

Afectarea considerabilă a pomilor speciilor pomicole de geruri în condiţiile Republicii Moldova este
un fenomen rar, dar periculos, mai ales, pentru cais, piersic, gutui, măr altoit pe portaltoi pitic (M 9 etc.).
Mai frecvent îngheaţă mugurii floriferi şi ramurile de rod, care sunt mai sensibile la temperaturile
scăzute, în special, de lungă durată şi oscilaţiile bruşte ale temperaturii aerului în timpul iernii de la cele
negative la cele pozitive şi invers. Pentru a stabili mai corect gradul de îngheţare a mugurilor mai frecvent
se aplică metoda tradiţională de punere la dezmugurire şi înflorire a probelor de ramuri, luate de la câţi-
va pomi tipici, amplasaţi în sectorul ecologic dat. Probele de ramuri, introduse cu partea bazală în găleţi
cu apă, se amplasează în încăperi cu temperatura aerului de 18-22°C. După dezmugurire şi înflorire se
numără mugurii îngheţaţi pe fiecare ramură şi se exprimă media lor în procente faţă de numărul total.
Gradul de îngheţare al mugurilor se ia în consideraţie la tăierea de normare a încărcăturii pomilor. Trebuie
de menţionat că tăierea de normare a încărcăturii pomilor cu muguri de rod efectuată corect, luându-se
în consideraţie procentul celor îngheţaţi, condiţionează obţinerea unor recolte normale, chiar şi în cazul
îngheţării până la 50% din mugurii floriferi.
În cazul, când gradul de îngheţare a mugurilor floriferi nu depăşeşte 25%, tăierea pomilor cu corecţi-
ile respective se efectuează în termenele recomandate pentru fiecare specie. Pe sectoarele, unde gradul
de îngheţare al mugurilor este supra 30-40%, e mai bine ca tăierea pomilor să se amâne după înflorire,
când se cunosc bine mugurii afectaţi de ger. În acest caz se studiază mai atent starea pistilului, întrucât
el este cel mai puţin rezistent la temperaturile scăzute. Florile cu pistilurile îngheţate, de regulă, nu for-
mează fructe.
Pomii tineri sunt mai puţin rezistenţi la ger. La ramurile îngheţate gradul şi graniţele de degerare se
determină după starea şi culoarea cojii, brunificarea lemnului, scoarţei, cambiului. Cambiul este un ţesut
mai rezistent şi îngheaţă mai puţin decât lemnul. Dacă ţesutul cambial nu este îngheţat, ramurile rege-
nerează pe contul noilor elemente, formate în rezultatul activităţii cambiului – xilemul şi floemul nou, iar
dacă cambiul este vătămat, ramura nu regenerează. În cazul îngheţării slabe şi mijlocii a ramurilor pomi-
lor tineri, acestea se taie până la ţesuturile sănătoase, iar ulterior din lăstarii de regenerare se formează
o nouă coroană după sistemul respectiv recomandat. Dacă pomii tineri sunt îngheţaţi puternic, până la
nivelul stratului de zăpadă sau până la nivelul solului, ei se retează până la ţesuturile sănătoase pentru a
creşte din nou, şi apoi se formează coroana nouă după sistemul proiectat.
În perioada de creştere şi fructificare pomii posedă o rezistenţă relativ sporită la ger. În cazul îngheţă-
rii slabe, sau mijlocii tăierea ramurilor se efectuează după principiul reîntineririi uşoare până la ţesuturile
sănătoase ale cambiului şi scoarţei. Pomii cu lemnul îngheţat moderat, fiind bine îngrijiţi, se restabilesc
pe deplin în decurs de câţiva ani. În această perioadă tăierile de restabilire constau în: suprimarea lăsta-
rilor lacomi viguroşi inutili pentru restabilirea coroanei, sau scurtarea unora din ei pentru a forma ramuri
noi de prelungire a scheletului, de semischelet şi garnisire; eliminarea ramurilor de garnisire bolnave,
slabe, degarnisite, bătrâne; neadmiterea supraîncărcării pomilor cu rod.
În perioada de plină fructificare pomii sunt mai puţin rezistenţi la ger, procesele de regenerare de-
curg mai lent, mai ales cu avansarea pomilor în vârstă şi cu mărirea exagerată a încărcăturii cu roadă.
Tăierea pomilor roditori cu gradul slab de îngheţare a ramurilor se efectuează în termenele recomandate
pentru specia respectivă după principiul de reîntinerire uşoară şi mijlocie a ramurilor până la scoarţa şi
ţesutul de cambiu sănătos. După astfel de tăiere, în cazul bunei îngrijiri, pomii formează mulţi lăstari de
237
regenerare, din care pe parcursul a doi-trei ani coroana se restabileşte complet. Dacă gradul de îngheţare
a pomilor roditori este mijlociu sau puternic (au degerat ramurile semischelet şi schelet), tăierea se amâ-
nă pentru vară, când se vede clar graniţa porţiunii îngheţate şi deja au crescut lăstarii de regenerare. În
cazul când lăstarii de regenerare nu au crescut suficient de intens, tăierea pomilor cu gradul de îngheţare
a ramurilor mijlociu şi puternic se amână pentru anul viitor.
2.12.4. Tăierea pomilor afectaţi de grindină

Afectarea pomilor de grindină se manifestă în teritorii limitate, dar în condiţiile climatice din Repu-
blica Moldova, destul de frecvent.
Dacă pomii nu sunt vătămaţi puternic de grindină rănile nu prea mari de pe ramurile de schelet şi
cele de garnisire se cicatrizează timp de o vegetaţie-două. În acest caz tăierile se fac conform recomandă-
rilor în vigoare pentru specia respectivă, eliminându-se, în primul rând, ramurile mai puternic vătămate.
Dacă scoarţa de pe trunchi şi ramurile principale este vătămată considerabil, rănile se curăţă cu un cuţit
bine ascuţit până la ţesutul sănătos şi se ung cu mastic de livadă. Aceasta contribuie la o mai bună ci-
catrizare a rănilor. Ramurile vătămate foarte puternic, cu răni mari, adânci până la lemn, se taie până la
locul, unde sunt vătămate mai puţin, deasupra unui lăstar viguros. Rănile mari de pe trunchi şi ramurile
de schelet se tratează după recomandările descrise în compartimentul respectiv.
Fig. 176. Tăierea pomilor de măr afectați de grindină.
Pentru a favoriza cicatrizarea rănilor, regenerarea porţiunilor vătămate ale coroanei şi a asigura o
fructificare normală a pomului este necesară o agrotehnică superioară.
238
2.12.5. Tăierea şi tratarea pomilor cu leziuni
Include procedee de ameliorare a stării fitosanitare a pomilor.
Eliminarea drajonilor. Drajonii de la baza trunchiului consumă substanţe nutritive şi secătuiesc po-
mii. Servesc ca adăpost pentru infecţii de boli şi dăunători. Ei trebuie eliminaţi pe parcursul perioadei
de vegetaţie îndată după apariţia lor. Se dezvelesc de sol şi se taie de la bază, fără a lăsa cep. Tăierea la
suprafaţa solului, lăsându-se cep, provoacă creşterea câtorva lăstari noi.
Tăierea ramurilor frânte, bolnave, uscate. Ramurile frânte se taie deasupra ţesuturilor sănătoase.
În funcţie de grosimea lor pot fi tăiate prin transfer la o ramificare cu poziţia potrivită, la inelul de la bază
sau la un mugur vegetativ.
Ramurile bolnave şi pornite în uscare se taie deasupra zonei cu ţesuturi sănătoase îndată după ce s-a
observat afectarea lor.
Rănile mari se netezesc cu cuţitul, se dezinfectează cu soluţie de sulfat de cupru, sau sulfat de fier în
concentraţie de 3% şi se ung cu mastic de livadă sau vopsea pe bază de ulei.
Tratarea rănilor de pe trunchi şi ramurile de schelet se efectuează cât mai repede, după apariţia lor.
În condiţiile climatice din ţara noastră mai frecvente şi periculoase sunt rănile cauzate de „arsurile
solare” pe scoarţa trunchiului şi a ramurilor de schelet. Acestea se manifestă mai frecvent în depresiuni
de relief şi pe terenurile cu expoziţie spre sud şi sud-est, unde iarna şi la începutul primăverii, oscilaţiile
temperaturii aerului în timpul zilei şi nopţii ating zeci de grade. Ţesuturile îngheţate noaptea, fiind
încălzite brusc după apariţia soarelui, se deshidratează foarte repede şi pier. Ca urmare este mortificarea
unor porţiuni mari de scoarţă pe trunchi şi în porţiunea bazală a ramurilor de schelet.
Măsurile de profilaxie contra „arsurilor solare” constau, în primul rând, în alegerea corectă terenului,
luându-se în consideraţie relieful, inclusiv expoziţia pantei. Orientarea direcţiei rândurilor spre nord-sud.
Abaterea de la meridian până la 30° trebuie să asigure umbrirea reciprocă maximă a pomilor între orele
12 şi 13. O asemenea direcţionare a rândurilor cu desime optimală a pomilor în rând asigură condiţii fa-
vorabile şi pentru decurgerea normală a procesului de fotosinteză, protejează supraîncălzirea scheletului
vara şi de „arsuri solare” în perioada de iarnă-primăvară.
Văruitul trunchiului şi a porţiunii bazale a ramurilor de schelet cu soluţie de 20% (var) se efectuează
imediat după plantarea pomilor şi ulterior în fiecare an toamna, după căderea frunzelor. În zilele calde de
iarnă, la necesitate, văruitul se repetă. Acoperirea trunchiului şi porţiunii bazale a ramurilor de schelet cu
var diminuează supraîncălzirea şi mortificarea scoarţei în perioada de toamnă şi iarnă-primăvară.
Tratarea rănilor. Rănile cauzate de „arsuri solare” şi alţi factori se tratează în funcţie de mărimea lor.
Dacă rănile de pe trunchi şi de la baza ramurilor schelet sunt mici, scoarţa se curăţă cu perii metalice
şi se dezinfectează.
În caz de cancer negru, cu un cuţit bine ascuţit sau răzuitoare, se îndepărtează scoarţa până la
ţesuturile sănătoase. După dezinfectare rănile cu dimensiuni mici se ung cu mastic de livadă sau vopsea
pe bază de ulei.
Porţiunile mari de scoarţă vătămată se curăţă până la ţesuturi vii, se dezinfectează, apoi se acoperă
cu un strat gros de mastic de livadă sau cu amestec de dejecţii proaspete de bovină şi lut (1:1). Urmează
altoirea prin punte, care uneşte ţesuturile sănătoase de deasupra rănii cu cele din partea inferioară.
La crăpăturile mari longitudinale de pe trunchi se curăţă scoarţa de pe margini până la ţesuturi vii.
Rana se dezinfectează şi se unge cu mastic de livadă. Apoi se leagă cu o pânză de sac, care se acoperă cu
un amestec semilichid din lut şi var (1:1).
Scorburile mici se curăţă de putregaiul din interior, unde se toarnă puţină păcură sau smoală încăl-
zită. Gura scorburii se astupă cu un cep din tei sau salcie, care se retează la nivelul suprafeţei scoarţei.
Golurile din jurul cepului şi suprafaţa lui se ung gros cu mastic de livadă.
239
Scorburile mari se curăţă de putregai până la ţesuturile vii şi se dezinfectează cu soluţie de sulfat de
cupru 3-5%. Golul se astupă cu mortar, iar suprafaţa se netezeşte cu ciment.
Răzuirea scoarţei este impusă de îmbătrânirea pomilor, însoţită de apariţia pe trunchi a scoarţei
moarte cu crăpături mici şi mari. În crăpături se adăpostesc dăunători şi se dezvoltă ciuperci saprofite.
Scoarţa moartă toamna sau primăvara se curăţă cu răzuitori şi perii metalice. Urmează dezinfecţia cu
soluţie de sulfat de cupru (5%) şi văruitul. Scoarţa răzăluită se strânge pe o pânză, se scoate din livadă şi
se arde.
240
CAPITOLUL 3.
CONDUCEREA ȘI TĂIEREA
ARBUȘTILOR FRUCTIFERI
3.1. Zmeurul
3.1.1. Particularitățile biologice și de cultură
Zmeurul este un semiarbust. Partea subterană este formată dintr-un rizom scurt (tulpina subterană),
care trăieşte până la 15-20 ani. Din rizom pornesc rădăcini adventive, în majoritate orizontale, situate în
stratul de sol 10-30 cm. Unele rădăcini pătrund până la adâncimea de 1 m. În fiecare an pe rădăcinile
tinere pe la mijlocul verii apar muguri adventivi, dezvoltându-se prin creştere lentă, şi nu iese la suprafaţa
solului până primăvara următoare.
Fig. 177. Organele principale ale

plantei de zmeură:
1 – drajoni;
2 – rădăcini adventive;
3 – muguri pe rădăcini;
4 – lăstari de înlocuire
(drajoni);
5 – ramură bienală de
rod cu ramificaţii;
6 – lăstar lateral pe
ramura de rod;
7 – rădăcina principală
(rizom);
8 – rădăcini de garnisire;
9 – inflorescență (cimă);
10 – floare;
11 – ramură cu muguri
micşti;
12 – mugure mixt.
Partea supraterană este formată din mai multe tulpini cu vârsta de 1 şi 2 ani. Tulpinile provin din mu-
guri adventivi, situaţi pe rizom şi pe rădăcini. Primăvara devreme lăstarii (drajonii) ies la suprafaţa solului
şi cresc intensiv, atingând către sfârşitul perioadei de vegetaţie 1,5-2 m. Numărul şi lungimea drajonilor
depind de soi şi condiţiile de creştere. În condiţii favorabile majoritatea soiurilor formează foarte mulţi
drajoni, care nefiind răriţi la intervale de cca. 20-25 cm slăbesc planta-mamă şi pe sine însuşi. Ca rezultat,
diminuarea considerabilă a recoltei şi calităţii fructelor.
La subsuoara frunzelor pe lăstarii bine dezvoltaţi în partea inferioară, de regulă, se formează muguri
vegetativi, iar în cea mijlocie şi superioară – muguri micşti. Cei mai dezvoltaţi muguri micşti, din care se
241
formează cele mai multe şi mai mari fructe sunt situaţi pe porţiunea tulpinii, cuprinsă între 60-150 cm.
Mai sus mugurii micşti sunt slabi, cu puţine flori şi, de regulă, se elimină prin scurtarea tulpinii în primă-
vara anului următor.
Din mugurii micşti primăvara apar mai întâi lăstarii, pe care se dezvoltă inflorescenţele. Fiecare inflo-
rescenţă (cimă) conţine până la 10-15 flori, care înfloresc eşalonat. Înfloritul începe din partea superioară
a tulpinii şi progresează spre cea inferioară, având o durată totală de circa 3 săptămâni.
Majoritatea soiurilor sunt autofertile. Dar, plantarea soiurilor cu polenizare încrucişată contribuie la
sporirea considerabilă a cantităţii şi calităţii fructelor.
Maturarea fructelor este eşalonată în lunile iunie-iulie cu durata de cca. 3-4 săptămâni. După fruc-
tificare tulpinile din anul al doilea se usucă natural şi se elimină din plantaţie, pentru a favoriza creşterea
tulpinilor noi
La soiurile remontante fiecare tulpină fructifică de două ori. Prima dată pe vârful tulpinii din anul
curent din mugurii micşti care dau lăstari anticipaţi fertili. Pe aceştia înfloritul se începe în iulie, iar matu-
rarea fructelor în septembrie-octombrie. Din mugurii micşti, situaţi pe partea mijlocie şi inferioară, care
n-au fost precoce, fructifică a doua oară în vara anului următor, ca şi soiurile standard. Cu cât mai lungă
a fost porţiunea superioară a tulpinii, care a fructificat în toamna anului precedent, cu atât mai scurtă
rămâne cea care fructifică în vara anului următor şi respectiv, este mai mică a două recoltă.
Potenţialul productiv al plantaţiei de zmeur constituie cca. 8-10 t/ha, iar durata exploatării econo-
mice – 8-10 ani.
3.1.2. Sisteme de conducere a plantelor

Zmeurul, de regulă, se conduce în benzi cu spalier. Benzile, formate de-a lungul rândurilor au lăţimea
de 40-50 cm. Pe fiecare 1 m liniar al benzii se află 18-20 tulpini anuale distanţate la circa 20 cm. Tulpinile
anuale sunt înalte de 1,5-1,8 m. Fiind înalte tulpinile lungi se apleacă sub greutatea rodului şi necesită
suporturi artificiale din anul doi după plantare. Tipul suporturilor artificiale determină sistemul de con-
ducere al plantelor.
Fig. 178. Tipuri de suporturi artificiale aplicate mai frecvent în plantaţiile de zmeur: 1 – ramurile de rod fix-
ate în formă de evantai pe haragi; 2 – spalier cu 4 sârme întinse paralel câte două la o distanţă de
0,5-0,6 m la înălţimea de 0,6 m şi 1,2 m de la sol; 3 – spalier ca şi în cazul 2 cu fixarea ramurilor de
rod într-o parte iar a lăstarilor din vegetaţia actuală – în partea opusă.
Conducerea cu spalier simplu din sârme duble. Este una din cele mai răspândite în producţie. Stâlpii
se instalează pe centrul benzii la intervale de 10 m. Pe stâlpi, la înălţimea de 0,6 m şi 1,2 m, se întind două
rânduri de sârme duble, fixate pe juguri din lemn sau metal la distanţe de 50-60 cm între ele. Tulpinile
sunt susţinute, fiind introduse între sârmele spalierului.
242
Conducerea în formă de evantai pe spalier vertical, pe haragi, sau pe spalier din 3 sârme se aplică
preponderent pe suprafeţe mici, inclusiv în grădinile familiale cu distanţa dintre rânduri relativ mică –
1,2-1,5 m.
Conducerea în formă de gard fructifer fără suporturi artificiale. Prevede formarea în cadrul benzii
a unui gard fructifer continuu, unde plantele se susţin reciproc. Se utilizează soiurile cu creştere erectă şi
tulpini groase, care se scurtează la 0,8-0,9 m de la sol. Nu necesită investiţii pentru instalarea spalierului,
sau altor suporturi. Dar, prin scurtarea relativ severă a tulpinilor, se elimină mai mulţi muguri de rod ceea
ce duce la scăderea recoltei de fructe.
Nu este indicată susţinerea fiecărei tufe pe un arac sau în rând supraîndesit pe spalier într-un singur
plan vertical deoarece tulpinile cresc prea înghesuite, fără suficientă lumină şi aer, fapt ce duce la scăde-
rea cantităţii şi calităţii producţiei.
3.1.3. Tăierea plantelor

Tăierea în ansamblu cu alte procedee tehnologice este orientată la crearea şi menţinerea unei struc-
turi raţionale, dinamice a plantaţiei cu raport optimal dintre tulpinile anuale şi a celor bienale de fructi-
ficare.
În anul întâi. Primăvara devreme drajonii se taie la nivelul solului pentru a limita numărul lăstarilor
şi a favoriza dezvoltarea lor.
În anul al doilea. Primăvara, până la dezmugurire la fiecare plantă se aleg pentru fructificare 1-3 tul-
pini anuale bine dezvoltate, care se scurtează la 1-1,2 m în scopul limitării fructificării, favorizării creşterii
sistemului radicular şi emiterii noilor drajoni. Celelalte tulpini se suprimă de la bază.
1 2 3 4 6 7
Fig. 179. Schema formării şi tăierii tufei de zmeur: 1 – primăvara după plantare; 2 – în anul al doilea după
pornirea în vegetaţie; 3 – în anul al doilea după fructificare, când se elimină tulpinile care au fruc-
tificat; 4 – în anul al treilea după pornirea în vegetaţie; 5 – scurtarea ramurilor de rod până la mu-
gurii bine dezvoltaţi; 6 – în anul al patrulea înainte de pornirea în vegetaţie; 7 – întinerirea tufelor
îmbătrânite.
Îndată după recoltare se elimină tulpinile care au fructificat şi se scot din plantaţie. Concomitent se
suprimă drajonii slabi şi cei de prisos.
243
Fig. 180. Dezvoltarea tufelor de zmeur.
În anul al treilea şi ulterior. Primăvara se răresc tulpinile din bandă la intervale de 15-20 cm sau câte
8-12 la o tufă solitară. Tulpinile anuale rămase pentru fructificare se scurtează la 1,2-1,5 m în funcţie de
dezvoltarea mugurilor în partea superioară. În cazul degerării vârfurilor, scurtarea se face până la lemn
sănătos. Tufele îmbătrânite se reîntineresc prin eliminarea rizomului în curs de epuizare.
Când drajonii ating înălţimea de 15-20 cm se plivesc cei slabi şi de prisos, lăsându-i pe cei mai dez-
voltaţi la intervale de 15-20 cm. După recoltarea fructelor se elimină tulpinile care au rodit şi se plivesc
drajonii de prisos.
La soiurile remontate tăierile se fac după aceleaşi principii ca şi la cele obişnuite. Deosebirea constă
în faptul că după culesul recoltei din primul an (august-septembrie) se elimină vârfurile care au rodit.
3.2. Murul
Valoarea terapeutică şi alimentară a fructelor, în fond, este similară cu ale zmeurului, dar se coc mai
târziu şi îndelungat. La soiurile timpurii maturarea şi recoltarea fructelor se începe din prima decadă a
lunii iunie cu durata de 20-25 zile, iar la cele tardive – de la jumătatea lunii august pe parcursul a 50-60
zile. Pot fi consumate timp îndelungat în stare proaspătă şi pentru prelucrare (suc, sirop, dulceaţă etc.).
Potenţialul de productivitate în funcţie de soi 5-12 t/ha. Durata de exploatare rentabilă 12-15 ani. La
noi în ţară murul se cultivă de către amatori în grădinile familiale.
Murul este un semiarbust ca zmeurul, cu tulpina subterană multianuală (rizom), iar cea supraterană
formată din tulpini anuale şi bienale. Anual de la baza plantei cresc lăstari foarte viguroşi, care se ramifică
şi formează muguri de rod. În vegetaţia următoare tulpinile bienale fructifică, apoi se usucă şi se elimină
din plantaţie.
Sistemul radicular este bine dezvoltat şi extins. Majoritatea rădăcinilor sunt situate în stratul de sol
0-40 cm.
Murul preferă solurile: lutoase, nisipo-argiloase, moderat fertile; slab acide (pH=5,6-6,5) şi neutre;
suficient umede. Reacţionează bine la irigare.
Este mai puţin rezistent decât zmeurul la temperaturi scăzute. De aceea la plantare se aleg zone
mai calde (centru, sud), pante cu expoziţii S, SV, iar în grădinile de lângă casă – locuri mai adăpostite de
vânturile reci.
244
3.2.2. Conducerea și tăierea plantelor

Tăierea de formare. În anul întâi, îndată după plantare tulpinile se curtează la 15-20 cm de la sol.
Lăstarii apăruţi pe parcursul vegetaţiei se conduc şi se palisează pe spalier.
În anul al doilea, primăvara, după ce a trecut pericolul îngheţurilor, se aleg 2-3 tulpini anuale pentru
fructificare, care se scurtează la 120-130 cm. Ramificările laterale, situate pe aceste tulpini în partea
superioară se răresc şi se scurtează la 25-30 cm (2-4 muguri). Tulpinile de rod se palisează uniform pe
spalier în formă de evantai. Vara se aleg 6-7 lăstari (drajoni) noi pentru fructificare în anul următor.
Tăierea de fructificare. Se începe din anul al treilea. Primăvara, din cele 6-7 tulpini crescute în anul
trecut, se reţin 4-6 cele mai dezvoltate, care se scurtează la lungimea impusă de sistemul de conducere,
de regulă la 120-130 cm. Dacă sunt ramificări laterale, acestea se răresc şi se scurtează ca în primăvara
anului doi. Celelalte tulpini, inclusiv cele care au fructificat în anul precedent, se suprimă de la baza tufei.
Tulpinile care au fructificat se elimină numai primăvara, deoarece, în timpul iernii ele protejează cât de
cât tulpinile anuale de vânturile reci. Tulpinile de rod se palisează pe spalier în formă de evantai, distan-
ţate la 10-15 cm una de alta.
Fig. 181. Aspectul unei plantații de mure.
În anii următori tăierile de fructificare la mur se efectuează după aceleaşi principii ca şi în anul al
treilea, menţinându-se numărul tulpinilor de rod între 6-8 la o tufă, iar al celor nou formate, anuale, să
fie cu 20-25% mai mare faţă de cele roditoare.
Cu avansarea în vârstă, datorită fructificării abundente, pe tufele de mur se formează puţine tulpini
noi, de un an (2-3), care sunt foarte lungi, groase cu lemnul insuficient maturat şi foarte sensibile la ger.
În această situaţie lăstarii în faza erbacee se scurtează uşor la 20-25 cm. Din mugurii abia formaţi cresc
lăstari anticipaţi – 2-4 la fiecare lăstar. Astfel se obţin 6-9 tulpini anuale normal dezvoltate, cu ţesuturi
bine maturate.
245
3.3. Coacăzul negru

Coacăzul negru este un arbust multianual care creşte în formă de tufă cu înălţimea de 1,5-2,0 m. Tufa
este compusă din 15-20 tulpini de diferite vârste. Tulpinile se formează prin ramificarea ramurilor, care
cresc din zona tulpinii adâncite în sol. Durata utilizării eficiente a tulpinilor este până la 3-4 ani, după care
se înlocuiesc cu tulpini noi, tinere.
Fig.182. Structura tufei de coacăz negru primăvara în perioada de plină fructificare cu ramuri de diferite
vârste: 5 ani; 4 ani; 3 ani; 2 ani; 1 an.
Fructifică pe următoarele formaţiuni de rod: ramură mixtă lungă de 15-35 cm cu muguri laterali ve-
getativi şi floriferi; ramură-salbă de 10-15 cm cu muguri laterali floriferi, iar cel terminal poate fi vegetativ
sau florifer; ramură-buchet lungă până la 5 cm cu muguri laterali floriferi; pinten cu lungimea până la 3
cm, are 2-3 muguri şi longevitate de 2-3 ani.
Sistemul radicular foarte ramificat. Majoritatea rădăcinilor se află în stratul de sol 0-50 cm. Unele
rădăcini pătrund până la adâncimea de 1,0-1,5 m.
Coacăzul nu este prea pretenţios faţă de lumină, dar producţii mari şi calitative se obţin în condiţiile
de bună iluminare. Este rezistent la temperaturi scăzute iarna (-28°...-32°C), dar foarte sensibil la tem-
peraturile înalte vara. Când temperatura aerului depăşeşte 30°C, pierde majoritatea frunzişului, fructele
sunt mărunte, se coc prematur, multe cad. Manifestă cerinţe ridicate faţă de umiditate, dar nu suportă
exces de apă în sol. În zonele cu precipitaţii anuale sub 700 mm necesită irigare.
246
Majoritatea soiurilor de coacăz negru, înregistrate în ţara noastră, sunt autofertile, dar rezultate mai
bune se obţin, când are loc polenizarea încrucişată între două sau mai multe soiuri. Maturarea fructelor
pe parcursul lunii iunie în următoarea succesiune pe soiuri: decada întâia – Ranniaia Desertnaia, Golubka,
Detskoseliskaia; decada a doua – Belorusskaia sladkaia, Minai Şmârev; decada a treia – Aia, Altaiskaia
Desertnaia.
Potenţialul productiv în funcţie de soi 6-10 t/ha sau 2-3 kg la o tufă. Durata de exploatare econo-
mică 10-12 ani.
3.3.2. Formarea și tăierea tufelor

Coacăzul negru se conduce în formă de tufă cu 16-20 de tulpini în vârstă de 1-5 ani, crescute din
zona coletului. După plantare în fiecare an componenţa tufei se completează cu 3-4 tulpini anuale bine
dezvoltate pornite din zona coletului.
1 2 3 4 5
6a 6b
Fig. 183. Schema formării şi tăierii tufei de coacăz negru în primăvara anilor 1-5: 6 – tufa de coacăz în
perioada de fructificare: a – până la tăiere; b – după tăiere.
În anul întâi. Primăvara, până la umflarea mugurilor ramurile butaşului se scurtează la 2-3 muguri
bine dezvoltaţi, dacă nu au fost scurtate similar toamna. Pe parcursul vegetaţiei de la baza plantei cresc
câţiva lăstari de diferită vigoare.
În anul al doilea. Primăvara devreme pentru formarea tufei se aleg 2-4 tulpini anuale mai viguroase.
Acestea nu se scurtează, fiindcă ele se ramifică bine natural. Celelalte tulpini se elimină de la bază.
În anul al treilea. Primăvara în componenţa tufei se aleg încă 3-4 tulpini anuale viguroase, pornite
din zona coletului. Se păstrează intacte tulpinile de doi ani şi ramificările lor. Scurtarea acestora duce la
scăderea recoltei şi reţine creşterea tulpinilor în lungime – baza recoltei pentru anii următori. Se elimină
tulpinile anuale de prisos, inutile pentru formarea tufei.
247
Fig. 184. Dezvoltarea tufei de coacă în anul doi după plantare.
În anii al patrulea – al şaselea. Primăvara, în fiecare an, după aceleaşi principii ca şi în anul trei,
continuă completarea tufei cu câte 3-4 tulpini noi, pornite din zona coletului. Rămân intacte tulpinile de
2-5 ani. Se elimină de la bază tulpinile anuale de prisos care îndesesc tufa, precum şi unele ramificaţii
alungite, înclinate spre orizontală. Astfel în anul şase se finisează formarea tufei. Se începe tăierea de
întreţinere.
Tăierea de întreţinere. Anual, primăvara devreme, se suprimă de la bază tulpinile cu vârsta mai mare
de 5 ani şi potenţial redus de fructificare. În locul lor tufa se completează cu acelaşi număr de tulpini anu-
ale viguroase, crescute din zona coletului. Se elimină: tulpinile anuale de prisos, unele tulpini multianuale
şi ramificaţii cu poziţia aproape de orizontală, precum şi cele din locurile supraîndesite.
Cu avansarea în vârstă potenţialul productiv al tufei diminuează, fructele devin mai mărunte, recolta
scade. Pentru a restabili echilibrul favorabil dintre creştere şi fructificare, pe o anumită perioadă, este
necesar să se micşoreze numărul ramurilor fructifere. În acest scop se elimină suplimentar 1-2 tulpini cu
vârsta mai mare de 5 ani, favorizându-se creşterea şi fructificarea celor rămase.
Formarea tufei, în vederea recoltării mecanizate a fructelor, prevede ca până la înălţimea de 40 cm
de la sol lăţimea ei, perpendiculară direcţiei rândului, să nu depăşească 30 cm. Pentru aceasta, pe par-
cursul formării tufei, tulpinile anuale se lasă pe fâşia din rând nu mai lată decât 30 cm. Până la înălţimea
de 40 cm de la sol se suprimă ramificaţiile, orientate spre intervalele dintre rânduri.
248
3.4. Coacăzul roșu

După particularităţile biologice şi de cultură nu diferă esenţial de coacăzul negru.
Lăstarii îşi finisează creşterea mai înainte decât la coacăzul negru şi formează muguri bine dezvoltaţi
în partea superioară. Din majoritatea mugurilor laterali cresc ramificări scurte care evoluează în ramuri
de rod. Perioada productivă a tulpinilor este mai lungă decât la coacăzul negru - 6-7 ani. Se înmulţeşte
uşor prin marcotaj, în special, orizontal.
Plantele de coacăz roşu sunt pretenţioase faţă de lumină cu cerinţe moderate faţă de umiditate,
preferă soluri fertile, uşoare – nisipo-lutoase, lutoase.
Se utilizează soiurile: Roşu Purpuriu (România), Red Lakke (SUA), Abundent (România), Jonkleer Van
Test (Olanda) ş.a.
Fig. 185. Aspectul tufei de coacăz roșu6.
Tehnologia înfiinţării şi întreţinerii plantaţiei de coacăz roşu, în fond, este similară cu coacăzul negru.
Unele particularităţi specifice se referă mai mult la formarea şi întreţinerea tufei.
Procesul de formare a tufei se efectuează după aceleaşi principii ca şi la coacăzul negru. Dar, datorită
faptului că longevitatea productivă a ramurilor este mai mare, încheierea formării tufei este mai târzie –
în anii 6-7 şi în componenţa tufei sunt mai multe tulpini – circa 20 de diferite vârste.
În perioada de plină producţie tulpinile se reţin până la vârsta de 6-7 ani. Apoi se suprimă de la bază
şi se înlocuiesc cu acelaşi număr de tulpini anuale, crescute din zona coletului.
6 http://www.huntforageharvest.com/wp-content/uploads/2014/08/Redcurrant-bush.jpg
249
3.5. Agrișul
Agrişul creşte sub formă de tufă moderat răsfirată cu înălţimea 0,8-1,0 m şi diametrul 1,0-1,2 m. Sis-
temul radicular fasciculat, puternic, dispus preponderent în stratul de sol 0-50 cm. În componenţa tufei
sunt circa 15-20 tulpini de diferite vârste. Tulpinile anuale cresc din zona coletului şi din mugurii dorminzi
de la baza tulpinilor multianuale, au lungime în medie de 50 cm. În primii ani după plantare tulpinile anu-
ale nu fructifică, chiar dacă au creştere relativ viguroasă. Cele mai productive tulpini din structura tufei
au vârsta de 2-3 ani, iar la unele soiuri – până la 4-6 ani.
Fig. 186. Structura tufei de agriş:

1 – ramură de un an;
2 – de doi ani;
3 – de trei ani;
4 – de patru ani;
5 – de cinci ani.
Formaţiunile de rod preponderente sunt ramurile mixte cu lungime de 12-35 cm, apoi urmează
ramurile-buchet şi pintenii. Longevitatea ramurilor de rod la majoritatea soiurilor constituie 2-3 ani. Mu-
gurii de rod preponderent sunt micşti, din care pornesc în creştere lăstari scurţi cu câteva frunze şi 2-3
flori la vârf. Înfloritul primăvara devreme, eşalonat în timp. Datorită acestui fapt florile pot fi afectate de
îngheţurile târzii numai parţial. Formarea fructelor este abundentă şi se manifestă vădit tendinţa supra-
încărcării cu fructe. Tulpinile multianuale sub greutatea fructelor se arcuiesc şi se epuizează prematur.
Agrişul se adaptează satisfăcător la semiumbrire, dar recolte normale de fructe calitative se obţin în
condiţii de bună iluminare. Este rezistent la ger (-32°C). Florile şi fructele mici rezistă până la -4°C. Tempe-
ratura ridicată în ansamblu cu seceta duc la desfrunzirea prematură. Cerinţele faţă de apă sunt moderate.
În condiţiile climatice din ţara noastră pentru recolte calitative este necesară irigarea. Preferă soluri lutoa-
se sau luto-nisipoase, fertile, slab acide. Se adaptează satisfăcător şi la solurile neutre sau slab alcaline.
250
Tufele intră pe rod în anul 3 după plantare. Producţii maxime se obţin în anii 6-10. Potenţialul pro-
ductiv – până la 8-12 t/ha, sau 3-4 kg de la o tufă. Durata de exploatare economică până la 10-12 ani.
3.5.2. Formarea și menținerea structurii tufei

În anul întâi. Ramurile butaşilor, care n-au fost scurtate din toamnă, primăvara devreme, se scurtea-
ză la 3-4 muguri de la bază.
În anul al doilea. Înainte de dezmugurire se aleg 3-4 tulpini anuale, bine dezvoltate, crescute din
zona coletului. Acestea se scurtează slab, fiindcă pe porţiunea superioară pot fi muguri floriferi, care vor
reţine creşterea în lungime. Tulpinile de prisos se elimină de la bază.
În anul al treilea. Primăvara devreme tufa se completează cu 3-5 tulpini anuale viguroase, pornite
din zona coletului. Celelalte tulpini se suprimă de la bază. Tulpinile de 2 ani rămân intacte. Nu se scurtea-
ză nici tulpinile anuale, deoarece scurtarea duce la diminuarea fructificării. În luna mai se aleg 4-5 lăstari
viguroşi, dispuşi uniform pentru completarea tufei. Ceilalţi lăstari porniţi din zona coletului se plivesc.
În anii al patrulea, al cincilea şi al şaselea. Primăvara, înainte de dezmugurire, anual, tufa se com-
pletează cu câte 2-3 tulpini anuale viguroase, pornite din zona coletului, repartizate uniform în cadrul
tufei. Celelalte tulpini anuale, crescute din zona coletului, se elimină de la bază. De regulă, se reţin in-
tacte toate tulpinile de 2-5 ani. La unele din ele porţiunea atârnândă se taie prin transfer la o ramificare,
orientată spre verticală. În perioada de vegetaţie (mai) se aleg noi lăstari viguroşi (2-3), crescuţi din zona
coletului, pentru completarea coroanei. Lăstarii de prisos din zona coletului se plivesc. Către sfârşitul ve-
getaţiei a şasea tufa este formată din 16-20 tulpini de diferite vârste.
În anii următori tăierile de menţinere a echilibrului favorabil dintre creştere şi fructificare constau
în: eliminarea de la bază a tulpinilor cu vârsta mai mare de 5 ani şi înlocuirea lor cu acelaşi număr de
tulpini anuale viguroase, pornite din zona coletului şi repartizate uniform în cadrul tufei sau din muguri
dorminzi de la baza tulpinilor multianuale; scurtarea tulpinilor arcuite prin transfer la o ramificaţie
verticală; rărirea ramificărilor tulpinilor multianuale în locurile supraîndesite; eliminarea de la bază a tul-
pinilor anuale şi lăstarilor de prisos, porniţi din zona coletului, care îndesesc tufa; suprimarea tulpinilor şi
ramificărilor traumate, bolnave etc.
Fig. 187. Schema formării şi tăierii tufei de agriş: în primăvara anilor 1-5.
251
Cu avansarea în vârstă potenţialul de regenerare al tufei diminuează, scade recolta şi calitatea fruc-
telor, se reduce numărul şi vigoarea de creştere a tulpinilor anuale de înlocuire, pornite de la baza tufei.
În scopul stimulării regenerării tufei anual se elimină câte 1-2 tulpini de 5 ani, iar unele tulpini multianu-
ale, înclinate spre orizontală, se scurtează prin transfer la ramificări, orientate spre verticală.
Fig. 188. Aspectul unei plantații de agriș7.
În procesul formării şi menţinerii structurii tufei se iau în consideraţie: capacitatea de lăstărire,

vigoarea de creştere, compactarea tufei, tipul de fructificare şi alte particularităţi biologice ale soiurilor
utilizate.
7 http://d2dvlr1w1gfn2q.cloudfront.net/-9LqeL-j6Dug/VWO_yu2MqLI/AAAAAAAKFwQ/yCUM495Wr8s/DSC01221.JPG?imgmax=800
252
BIBLIOGRAFIE
1. Babuc, V. Pomicultura. Ch.: S. n., 2012 (Î.S.F.E.-P. ”Tipografia Centrală”). 664 p.
2. Babuc, V., Peşteanu, A., Gudumac, E., Cumpanici, A. Ghid privind producerea merelor în sistemul
superintensiv de cultură. USAID, PDBA. Chişinău, 2009, 187 p.
3. Babuc, V., Peşteanu, A., Gudumac, E., Cumpanici, A. Producerea merelor. Chişinău: S. n., 2013 (Tipogr.
”Bons Office”), 240 p. ISBN 978-9975-80-590-2
4. Balan, V., Cimpoieş, Gh., Barbaroşie, M. Pomicultura. Museum. Chişinău, 2001, 451 p.
5. Balan, Viorica, şi alţii. Caisul şi caisele. Bucureşti: Ceres, 2008, 686 p.
6. Cepoiu, N., Păun, C., Spiţă, V. Pomicultura practică. Bucureşti: Ceres, 2005, p. 195.
7. Cepoiu, N. Pomicultura aplicată. Ştiinţe agricole. Bucureşti, 2003, 255 p.
8. Cepoiu, N., Manolache, C. Piersicul, sortimente şi tehnologii moderne. CERES. Bucureşti, 2006, 295 p.
9. Cimpoieş, Gh. Conducerea şi tăierea pomilor. Ştiinţa. Chişinău, 2000, 372 p.
10. Cimpoieş, Gh. Pomicultura specială. Colograf-com. Chişinău, 2002, 335 p.
11. Cimpoieş, Gh. Cultura mărului. Chişinău: Bons Offices, 2012,380 p.
12. Dadu, C. Renovarea plantaţiilor pomicole. Iulian. Chişinău, 2004, 256 p.
13. Dadu, C., Fala, A., Bucarciuc, V., Donica, Il. Ş.a. Afaceri în pomicultură. ACSA. Chişinău, 2010, 188 p.
14. Donica, Il., Ceban, E., Rapcea, M., Donica, A. Cultura cireşului. ICP. Chişinău, 2005,118 p.
15. Donica, Il., Vatamaniuc, Gh., Rapcea, M. Bazele ştiinţifice ale tehnologiei intensive de cultivare a vişi-
nului. ICP. Chişinău, 2007, 167 p.
16. Ghena, N., Stănică, F. Pomicultura generală. Matrix Rom. Bucureşti, 2004, 561 p.
17. Ghena, N., Branişte, N. Cultura specială a pomilor. Bucureşti: Matrix Rom, 2003, 399 p.
18. Grădinăriu, G. Pomicultura specială. Ion Ionescu de la Brad. Iaşi, 2002, 414 p.
19. Mihăescu, Gr. Formarea şi întreţinerea coroanei la pomi. Bucureşti: Ceres, 1996, 210 p.
20. Rapcea, M., Donică, I., Babuc, V. et al. Tehnologia tăierii pomilor şi arbuştilor fructiferi. Chişinău: Şti-
inţa, 2003, 182 p.
21. Lynn, E. Long, Ananie, Peșteanu, Marlene, Long, Eugeniu, Gudumac. Producerea cireșelor. Chişinău:
S. n., 2014 (Tipogr. ”Foxtrot”), 263 p. ISBN 978-9975-120-43-2
22. Sava, P. Realizări tehnologice în cultura agrişului. ICP. Chişinău, 2006, 57 p.
23. Ţurcanu, I., Borozan, E. Nucul, Migdalul şi alunul. ACSA. Chişinău, 2002, 45 p.
24. Ţurcanu, I., Comanic,i I. Nucul. Tipografia centrală. Chişinău, 2004, 193 p.
25. Адаскалиций, М.М., Бабук, В. И. ши а. Формаря ши тэеря помилор ши арбуштилор фруктиферь,
Кишинэу: Картеа Молдовеняскэ, 1988, 183 п.
26. Бабук, В.И., Пештяну, А.Ф., Гудумак, Е.Г., Кумпанич, А.Л. Производство яблок. Кишинёв Б. И.,
2013 (Tipogr. ”Bons Office”), 332 p. ISBN 978-9975-80-769-2
27. ЫНДРУМЭРЬ агротехниче пентру помикулторь. Суб ред. луй В.И. БАБУК. Кишинэу: Картя
Молдовеняскэ, 1985, 392 п.
28. Журавель, А.М., Рапча, М.П., Короид, А.Е., Грицкан, С., Магер, М.К. Слива. Институт Плодоводства.
Chişinău, 2007, 233 с.
29. Цуркану, И. Груцкий орех. Центральная типография. Кишинэу, 2004, 143 с.
30. http://tours.tourfactory.com/tours/tour.asp?t=909311
253
31. http://www.blackshirealmonds.com/information.php?info_id=10
32. http://img2.board.com.ua/a/2000031003/wm/3-sortovyie-sazhentsyi-gretskij-oreh-prodam.JPG
33. http://greatpacificnutco.com/wp-content/uploads/2013/03/California-Walnut-Orchard-Winter-
750x413.jpg
34. http://funduk.ucoz.ru/photo/
35. http://www.huntforageharvest.com/wp-content/uploads/2014/08/Redcurrant-bush.jpg
36. http://d2dvlr1w1gfn2q.cloudfront.net/-9LqeL-j6Dug /VWO_yu2MqLI/AAAAAAAKFwQ /
yCUM495Wr8s/DSC01221.JPG?imgmax=800
254
255
256

Conducerea Si Taierea Pomilor Fructiferi PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conducerea Si Taierea Pomilor Fructiferi PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACED

DIN PARTEA POPORULUI Proiectul Competitivitatea Agricolă şi

Vasile BABUC | Ananie PEŞTEANU | Eugeniu GUDUMAC

Ananie PEŞTEANU, doctor în agricultură, conferenţiar universitar al catedrei Pomicultură a Uni-

Eugeniu GUDUMAC, doctor în agricultură, Specialist Producerea Fructelor în cadrul Proiectului

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

ISBN 978-9975-87-021-4 (Tipogr. “Bons Offices”).

© Vasile BABUC, Ananie PEȘTEANU, Eugeniu GUDUMAC

1.1. Organele pomilor și arbuștilor fructiferi

Fig. 1. Părțile componente ale pomului:

Părţile componente principale ale tulpinii pomilor sunt trunchiul şi coroana.

Fig. 2. Ramificarea: A – prin bifurcare; B – bilateral-alternă-exterioară.

În cazul ramificării bilaterale-alterne-exterioare în punctele de ramificare, subşarpantele se

Fig. 3. Ramurile principale de rod la

Fig. 4. Ramurile principale de rod la

Fig. 5 Ramurile de rod la gutui:

Fig. 6. Ramurile principale de rod la

Fig. 7. Ramurile principale de rod la

Fig. 8. Ramurile principale de rod la

Fig. 9. Ramurile principale de rod la

Fig. 10. Ramurile principale de rod la

Fig. 11. Formațiunile de rod la migdal:

Fig. 12. Ramurile de rod la nuc.

Fig. 13. Formațiunile de rod la alun:

1.1.2. Lăstarii, mugurii

Fig. 14. Lăstarii:

Fig. 15. Mugurii:

1.2. Ciclul de viață al pomilor fructiferi

Fig. 16. Perioadele de vârstă

1.3. Ciclul anual al plantelor pomicole

1.4. Legitățile creșterii și fructificării plantelor pomicole

1.4.1. Legitățile creșterii și dezvoltării tulpinii

Excitabilitatea mugurilor reprezintă capacitatea mugurilor de a porni în creştere. Este o proprietate

Fig. 19. Diminuarea creșterilor

La ramurile multianuale îmbătrânite cu potențialul de creștere în lungime epuizat pe partea inferioa-

Fig. 21. Efectul acrotoniei (A), mezotoniei (B), bazitoniei (C).

1.4.2. Legitățile fructificării

Creşterea fructificării constă în sporirea succesivă an de an a producţiei de fructe până la atingerea

1.4.3. Interacțiunea organelor și funcțiilor plantelor pomicole

1.5. Conducerea și tăierea pomilor

cu dimensiuni adecvate, optimizarea macrostructurii vegetale şi microstructurii roditoare în scopul utilizării

1.5.1. Importanța, obiectivele și cerințele principale

1.5.2. Bazele biologice ale formării coroanei pomilor

Concomitent cu micşorarea dimensiunilor coroanei zona neproductivă diminuează practic până la

Fig. 25. Schema iluminării coroanelor

1.5.3. Normative generale de formare a coroanei

Subordonarea verticală a macrostructurii se realizează prin: modul de amplasare, distanţarea şi con-

1.6. Sisteme de conducere a pomilor

1.6.1. Coroane natural ameliorate

1.6.2. Coroane natural ameliorate și modificate

de vigoarea de creştere a pomilor genotipului respectiv şi favorabilitatea condiţiilor de cultură. Grosimea

1.6.3. Coroane artificiale

1.7. Tăierea și alte procedee de dirijare a creșterii și fructificării

1.7.1. Tăierea pomilor

1.7.2. Bazele biologice ale tăierii pomilor

1.7.3. Modul și gradul tăieturilor

Fig. 41. Influenţa gradului de scurtare a ramu-

Fig. 43. Schema scurtării ramurilor multianuale:

Fig. 44. Scurtarea ramurii multianuale cu trans-

Scurtarea ramurilor multianuale cu transferul la ramificarea dorită se aplică pe larg în procesul de

Fig. 48. Schema suprimării lăstarilor A B

Fig. 49. Schema suprimării lăstarilor verticali de pe

1.7.4. Procedee complementare tăierii pomilor