MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE
DOMENIUL ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI
SPECIALIZAREA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI

ŞCOALA INCLUZIVĂ

Studentă: Miheș Carmen

Oradea
2016
 Şcoala incluzivă este denumirea instituţiei şcolare din învăţământul public de masă
unde a acces toţi copii unei comunităţi, indiferent de mediul de provenienţă, în care sunt
integraţi într-o formă sau alta şi copiii cu cerinţe speciale în educaţie, unde programul
activităţilor didactice are la bază un curriculum specific (individualizat şi adaptat) şi unde
participarea personalului didactic la activităţile educative din clasă se bazează pe un
parteneriat activ între profesori, profesori de sprijin/suport, specialişti în educaţie specială şi
părinţi. Pornind de la această realitate, în literatura de specialitate se vorbeşte şi despre clase
incluzive, în care pot fi integraţi un număr limitat de copii cu cerinţe educative speciale .
(Gherguț, 2005 p.14).
Școala incluzivă pune în centru atenţiei sale persoana umană ca fiinţă originală, unică
şi irepetabilă, accentuând ideea că în fiecare societate există persoane diferite, grupuri diferite,
motivaţii, raţiuni şi puncte de vedere diferite. Prin urmare, în scopul unei reuşite depline a
integrării copiilor cu dizabilităţi/cerinţe educative speciale într-o şcoală de masă, este nevoie
de parcurgerea mai multor etape:

1.Sensibilizarea, adică identificarea şi valorificarea potenţialului uman existent în şcoală, care

să dorească şi să aibă competenţa necesară în lucrul cu clasele şi copiii incluşi într-un program
de integrare.

2.Training-ul, adică programul în care cadrele didactice selectate învaţă principii, metode şi
tehnici adecvate activităţilor instructiv-educative cu elevii cu deficienţe, dar şi modalităţi prin
care aceste metode şi tehnici pot fi adaptate în timpul orelor la clasă.

3.Luarea deciziei, constă în reorganizarea structurilor funcţionale ale şcolii şi revizuirea

atitudinii tuturor angajaţilor şcolii faţă de actul educaţional în noile condiţii impuse de
procesul integrării.
4.Tranziţia, în care transformările manageriale di şcoală solicită din partea cadrelor didactice
adoptarea noilor modalităţi de lucru în plan didactic şi renunţarea la unele stereotipuri care vin
în contradicţie cu noul mod de abordare a educaţiei în condiţiile integrării .
5.Evaluarea procesului de către profesori, elevi, părinţi şi experţi (cadre didactice
universitare, cercetători în domeniu), realizându-se astfel adaptarea permanentă a proceselor
din şcoală la nevoile reale ale elevilor, dar şi transparenţa şi flexibilitatea conducerii şcolii.
Vrasmas (2001 p.30)
Caracteristici ale şcolii incluzive
Educatia pentru toţi corespunde, în educaţia şcolară, şcolii incluzive. Acest tip de
şcoală se referă, în sens restrâns, la integrarea/ includerea tuturor copiilor, indiferent de
capacităţile şi competenţele lor de adaptare şi de învăţare, într-o formă de şcoală. Şcoala
incluzivă ridică învăţarea la rang de principiu general şi presupune, înainte de orice,
acceptarea faptului că orice copil poate învăţa. Predarea este un act de cooperare , descoperire şi
tuturora. Prenton (2006, p. 105).

Şcoala incluzivă se adresează individualităţilor, dar oferă în acelaşi timp soluţiile colaborării
şi cooperării pentru învăţare. Şcoala nu este numai un teritoriu al cunoşinţelor academice, ci şi al
experienţelor practice şi al relaţiilor interumane. Predarea este un act de cooperare, descoperire şi
reflecţie, la care participă atât profesorul (care poate coopera cu colegii săi) cât şi elevii unei clase. O
resursă importantă pentru profesor în predare este cooperarea elevilor. Pregătirea predării şi, de
multe ori, realizarea ei, se completează cu cooperarea între profesori şi chiar cu unii părinti.
Glava, A. (2005, p. 26).

Ce presupune un management potrivit

- o înţelegere reală a ceea ce este incluziunea şi definirea procesului ca atare, nu numai

o simplă plasare a copiilor împreună;
- să recunoască legăturile dintre educaţia incluzivă şi valorizarea diversităţii umane;
- să favorizeze un climat de sprijin flexibil şi răspunsuri creative la nevoile/ cerinţele
individuale;
- să se asigure că admiterea copiilor cu cerinţe eductive speciale în structuri educative
este orientată pozitiv şi cu sensibilitate;
- să asigure o evaluare adecvată şi amenajări de sprijin, ambele tinand de şcoală şi,
implicit, de agenţii externe, astfel ca nevoile tuturor copiilor să fie adecvat rezolvate;
să lucreze în colaborare cu autorităţile şi agenţiile locale pentru a identifica barierele posibile şi să
ia în considerare cum pot fi mai bine depăşite;

(Chelemen,2010 p.157)
 BIBLIOGRAFIE

Chelemen, I. (coord.), Peter, K., Boros, D., Perte, A., Onicas, R. (2010). Elemente
de psihopedagogie specială. Oradea: Editura Universităţii din Oradea

Glava, A. (2005). Educaţia incluzivă, UBB - curs intern

Gherguț, A. (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii

diferențiate și incluzive în educație (editia a II-a), Editura Polirom, Iași

Prenton, K. (2006). Raport constatativ în urma vizitelor efectuate în şcoli, iulie 2006, - Conferinţa
de evaluare, 2006, Poiana Braşov

Vrăsmas, T. (2001), Învăţământul integrat şi/sau incluziv pentru copiii cu CES.

Bucureşti: Editura Aramis