SECŢIUNEA A II-A

REGIMUL JURIDIC AL
PRINCIPALELOR DISPOZIŢII TESTAMENTARE

Subsecţiunea I
Legatul

§1. Noţiunea de legat. Desemnarea legatarului

31. Noţiunea de legat. Aşa cum am văzut, testamentul poate cuprinde o mare varietate de dispoziţii. Însă
principala menire a testamentului este să asigure transmiterea, în tot sau în parte, a patrimoniului succesoral -
prin derogare de la regulile devoluţiunii legale a moştenirii - potrivit voinţei testatorului. Acest scop se
realizează, de regulă, prin intermediul legatelor prevăzute în testament.
Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulţi
legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate (art.
986 NCC).
După cum rezultă din această definiţie, legatul - ca act unilateral de voinţă - este o liberalitate pentru cauză
de moarte. Legatul este o liberalitate (ca şi donaţia) pentru că testatorul urmăreşte să procure un avantaj
patrimonial (drept real şi/sau de creanţă) legatarului fără un contraechivalent.
32. Desemnarea legatarului. Întrucât legatul este o dispoziţie testamentară ce exprimă voinţa unilaterală a
testatorului, desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testamentul încheiat în formele prevăzute de
lege (a) şi să fie făcută personal de către testator (b). Cu respectarea acestor cerinţe, testatorul este liber să
aleagă modalitatea de desemnare a legatarului (c).
a) Potrivit art. 989 alin. 1 NCC, sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul trebuie să îl determine pe
beneficiarul liberalităţii ori cel puţin să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi
determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice. Aşadar, desemnarea legatarului trebuie să fie
făcută prin testament, în sensul ca elementele necesare pentru identificarea legatarului să se regăsească în
cuprinsul testamentului. Prin urmare, legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau cel puţin
determinabilă. Legatarul poate fi şi o persoană viitoare. Noul Cod civil prevede că persoana care nu există la
data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane
capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi
posibil (art. 989 alin.2).
b) Deoarece testamentul este un act juridic esenţialmente personal, art. 989 NCC prevede că „Sub
sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l desemna pe beneficiarul
liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea, repartizarea bunurilor transmise prin legat
unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la aprecierea unui terţ”. În consecinţă, legatul cu
facultate de alegere, prin care testatorul a lăsat determinarea legatarului pe seama unei terţe persoane
(indicate în testament) este nul, pentru că, în acest caz, nu „testatorul dispune, pentru timpul când nu va mai
fi în viaţă” (art. 1.034 NCC), ci un terţ, după moartea testatorului. Astfel fiind, se admite nulitatea legatului
făcut în favoarea unei persoane a cărei alegere este lăsată pe de-a întregul la libera apreciere a unei terţe
persoane (cui voluerit), fără nicio contribuţie din partea testatorului la determinarea persoanei legatarului.
În schimb, legatul este considerat valabil în următoarele două cazuri:
- Dacă legatul este făcut unei persoane determinate de testator, dar cu sarcina predării bunurilor unei
(unor) persoane alese de către legatar sau de un terţ. Legatarul fiind determinat de testator, dispoziţiile art.
989 NCC sunt respectate, chiar dacă ultimul beneficiar al bunurilor legate urmează să fie determinat după
moartea testatorului de către legatar sau de către un terţ. De exemplu, legatul unei sume de bani făcut unei
primării cu sarcina împărţirii sumei între săracii din localitate.
- Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină în favoarea unei
persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către dispunător.
c) Testatorul poate alege liber modul de desemnare a legatarului, nefiind obligat să respecte formule
sacramentale. Astfel, desemnarea directă se poate face nu numai prin indicarea numelui şi prenumelui, dar şi
prin arătarea calităţii care îl (îi) individualizează pe legatari (de exemplu, nepot, frate sau soră etc.).
Desemnarea unei categorii de rude la plural masculin (de exemplu, nepoţi, fraţi etc.) cuprinde şi rudele din
aceeaşi categorie de sex feminin.

1
 Desemnarea legatarului se numeşte indirectă în cazul indicării unor elemente îndestulătoare pentru
identificarea legatarului, altele decât calitatea ce-l individualizează. De exemplu, echipa campioană la fotbal
pe un anume an sau persoana care i-a salvat viaţa testatorului în timpul vacanţei la mare dintr-un anumit an
etc.

§2. Clasificarea legatelor

33. Criterii de clasificare. Principalul criteriu de clasificare al legatelor este obiectul dispoziţiei
testamentare. În funcţie de acest criteriu distingem, după cum vom vedea, legate universale sau cu titlu
universal, având ca obiect patrimoniul defunctului (cotă-parte din patrimoniu), pe de-o parte, şi legate cu titlu
particular, având ca obiect anumite bunuri determinate.
O altă clasificare a legatelor se face în funcţie de (absenţa sau prezenţa) modalităţilor care afectează
liberalitatea. În funcţie de acest criteriu deosebim legate pure şi simple, respectiv legate cu termen sau sub
condiţie şi legate cu sarcină.

A. Clasificarea legatelor după obiectul lor

34. Feluri. Potrivit legii, testatorul poate stipula ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să
dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate. Rezultă că, în
lumina Codului civil, legatul poate avea ca obiect un patrimoniu, o universalitate de bunuri (universitas
bonorum) sau bunuri (drepturi) determinate, privite ut singuli. În primul caz, legatul este universal dacă are
ca obiect întreaga avere a testatorului ce va lăsa la moartea sa şi cu titlu universal dacă vizează o fracţiune
din acea universalitate, iar în al doilea caz, legatul este cu titlu particular (singular), având ca obiect bunuri
determinate.

I. Legatul universal
35. Noţiune. Potrivit legii (art. 1.055 NCC), “Legatul universal este dispoziţia testamentară care conferă
uneia sau mai multor persoane vocaţie la întreaga moştenire”.
Legatul este universal dacă conferă vocaţie (chemare) la întreaga moştenire. Prin urmare, ceea ce
interesează este nu culegerea efectivă a întregii moşteniri, ci posibilitatea conferită legatarului (dreptul lui
eventual) de a culege întreaga universalitate succesorală. Astfel se explică dispoziţia legală potrivit căreia pot
exista doi sau mai mulţi legatari universali; dacă ei pot şi vor să vină la moştenire, universalitatea succesorală
se împarte în mod egal. Însă fiecare dintre ei are vocaţie (eventuală) la întreaga moştenire, astfel încât dacă
colegatarii nu pot (de exemplu, din cauza predecesului) sau nu vor să vină la moştenire (sunt renunţători),
unul singur dintre ei (oricare) va putea culege întreaga moştenire.
36. Tipuri de legate universale
Ca o precizare prealabilă, menţionăm că legatul este universal chiar dacă legatarul desemnat a culege
întreaga moştenire vine în concurs cu moştenitori legali rezervatari care au dreptul la rezerva prevăzută
imperativ de lege în favoarea lor. Legatul este universal şi în acest caz pentru că, în absenţa moştenitorilor
rezervatari (nu pot sau nu vor să vină la moştenire), legatarul universal va culege totalitatea moştenirii, nu
numai cotitatea disponibilă.
Legatarul (legatul) universal poate fi desemnat nu numai sub această denumire (de legat universal), dar şi
prin termeni echivalenţi, de exemplu:
- legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile1.
- legatul cotităţii disponibile a moştenirii, căci în lipsă de moştenitori rezervatari la data deschiderii
moştenirii sau dacă cei existenţi nu pot ori nu vor să vină la moştenire, legatarul are vocaţie la întreaga
moştenire
- legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri este, de asemenea, un legat universal, deoarece legatarul
devine proprietarul universalităţii, iar la stingerea uzufructului va avea proprietatea deplină a întregii
moşteniri.
- legatul prisosului (rămăşiţei), adică a ceea ce rămâne după executarea legatelor (cu titlu universal şi/sau
cu titlu particular) cuprinse în testament; un astfel de legat este universal pentru că, dacă ceilalţi legatari nu
pot sau nu vor să vină la moştenire, legatarul prisosului va culege întreaga moştenire (dacă testatorul nu a
limitat vocaţia sa la o parte din moştenire şi dacă nu există moştenitori rezervatari).
II. Legatul cu titlu universal
1
Vezi, de exemplu, dec. TS, completul de 7 jud., nr.4/1984, în CD, 1984, p.68.
2
 37. Noţiune. Potrivit art. 1.056 alin. 1 NCC „Legatul cu titlu universal este dispoziţia testamentară care
conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o fracţiune a moştenirii”.
Rezultă că ceea ce caracterizează legatul cu titlu universal este vocaţia la o fracţiune din moştenire
(universalitate), iar nu emolumentul care va fi cules de legatar şi care poate fi micşorat de existenţa
moştenitorilor rezervatari, a unor legate cu titlu particular sau datorii şi sarcini. Întrucât legatarul cu titlu
particular are o cotă-parte determinată din moştenire, el nu poate profita de cota unui alt legatar cu titlu
universal care nu ar putea sau nu ar voi să vină la moştenire (vor profita moştenitorii legali sau legatarul
universal). În schimb, el profită de renunţarea sau de înlăturarea de la moştenire a legatarului cu titlu
particular sau a moştenitorului rezervatar, dacă prezenţa acestora ar fi determinat micşorarea patrimoniului
sau a bunurilor asupra cărora se calculează fracţiunea ce revine legatarului cu titlu universal.
Alin. (2) al art. 1.056 NCC prevede că prin fracţiune a moştenirii se înţelege:
a) fie proprietatea unei cote-părţi din aceasta (cum ar fi, 1/2, 1/4, 3/4 etc.);
b) fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din moştenire (respectiv,
legatul uzufructului asupra întregii moşteniri sau legatul uzufructului asupra unei cote-părţi - de exemplu,
1/2, 1/4, 3/4 etc. - din moştenire);
c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote-părţi din universalitatea
bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor. Explicaţii:
i) proprietatea asupra totalităţii bunurilor determinate după natura lor – legatul proprietăţii tuturor
bunurilor imobile sau legatul proprietăţii tuturor bunurilor mobile;
ii) proprietatea asupra unei cote-părţi din universalitatea bunurilor determinate după natura lor – de
exemplu, legatul proprietăţii a 1/2 din totalitatea bunurilor imobile sau legatul proprietăţii a 1/4 din totalitatea
bunurilor mobile;
iii) proprietatea asupra totalităţii bunurilor determinate după provenienţa lor - legatul proprietăţii
tuturor bunurilor achiziţionate de către de cuius sau moştenite de acesta;
iv) un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote-părţi din universalitatea bunurilor
determinate după natura lor – legatul uzufructului tuturor (sau asupra a 1/2) bunurilor imobile ce au
aparţinut defunctului la data deschiderii moştenirii.
Chiar dacă legatul cu titlu universal constă în proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori
asupra unei cote-părţi din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor, legatarul cu
titlu universal dobândeşte, în virtutea calificării legale, o fracţiune de universalitate. Iar dobândirea fracţiunii
din moştenire implică şi obligaţia suportării cotei-părţi corespunzătoare (proporţionale) din datorii şi sarcini.
Legatarii cu titlu universal devin, ca şi legatarii universali, succesori în drepturi şi obligaţii (habentes
causam) ai testatorului.

III. Legatul cu titlu particular

38. Noţiune. Potrivit Noului Cod civil, orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat
cu titlu particular (art. 1.057). Din această definiţie negativă s-a tras concluzia că legatul este cu titlu
particular dacă conferă legatarului vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate (art. 986
NCC) privite izolat (ut singuli).
Legatul cu titlu particular nu se confundă cu legatul cu titlu universal chiar dacă acesta din urmă este
prevăzut în testament prin arătarea generală a categoriei de bunuri care îl compun (de exemplu, legatul
proprietăţii tuturor bunurilor imobile), iar nu sub forma unei fracţiuni matematice (de exemplu, 1/2) din
moştenire. Aceasta pentru că dreptul legatarului cu titlu particular este limitat definitiv asupra bunului
(bunurilor) prevăzut(e) în testament (dacă acestea vor exista în patrimoniul succesoral la data decesului); în
schimb, legatarul cu titlu universal are vocaţie generală asupra bunurilor ce fac parte din categoria respectivă
la data deschiderii moştenirii, inclusiv cele dobândite de testator ulterior facerii testamentului. Pe de altă
parte, legatarul cu titlu universal are vocaţie generală asupra bunurilor din categoria respectivă, inclusiv
bunul care formează obiectul legatului particular (dacă titularul lui nu poate sau nu vrea să moştenească); în
schimb legatarul cu titlu particular în niciun caz nu poate beneficia de caducitatea legatului cu titlu universal
(sau universal).
39. Varietăţi de legate cu titlu particular. Constituie legate particulare, de exemplu:
a) Legatul unor bunuri corporale certe, individual determinate (casă, autovehicul etc.) sau bunuri de gen
determinate sau determinabile după număr, măsură etc.(o sumă de bani, o cantitate de grâu etc.).
3
 Noul Cod civil prevede, la art. 1.061 NCC, că bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular
se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găseşte la data deschiderii moştenirii. Legatul cuprinde şi
dreptul la acţiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terţ după întocmirea
testamentului. Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creşteri cantitative, calitative
sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziţionarea altor bunuri în cadrul unei
universalităţi se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori universalitatea rezultată.
b) Legatul unor bunuri incorporale (de exemplu, legatul creanţei pe care testatorul o are împotriva unui
terţ sau alte drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate intelectuală, dreptul asupra unor dividende
sau alte beneficii etc.), căci orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este cu titlu particular.
c) Legatul prin care testatorul-creditor iartă datoria legatarului-debitor (legatum liberationis), caz în care
datoria se stinge din momentul deschiderii moştenirii.
d) Legatul unui fapt (posibil şi licit) prin care moştenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să
facă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului, de exemplu, să repare casa lui, să plătească datoria acestuia
faţă de un terţ etc.
40. Legatul bunului altuia (art. 1.064 NCC). Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect un bun
individual determinat ce nu aparţine testatorului - fiind proprietatea unui terţ, eventual chiar proprietatea
moştenitorilor testatorului (moştenitori legali sau legatari universali ori cu titlu universal) - se pune problema
validităţii legatului. Precizăm că problema se pune numai dacă:
a) testatorul - la data deschiderii moştenirii, când legatul începe a produce efecte - nu are niciun drept,
actual sau viitor (de exemplu, afectat de o condiţie suspensivă sau de un termen suspensiv, fie şi incert),
asupra bunului obiect al legatului.
b) obiectul legatului este un bun individual determinat. Dacă legatul are ca obiect bunuri de gen, fie şi
inexistente în masa succesorală la data deschiderii moştenirii, legatul este perfect valabil deoarece nu are ca
obiect bunul altuia, dat fiind că un anumit gen de bunuri nu poate să aparţină nimănui.
Dacă cele două condiţii sunt îndeplinite, şi deci suntem în prezenţa legatului bunului altuia, liberalitatea va
fi valabilă sau anulabilă, după cum testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză sau cu credinţa greşită că bunul
este al său. Astfel:
- Dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a ştiut că bunul nu este al său, legatul este anulabil,
prezumându-se că dacă testatorul ar fi cunoscut realitatea nu ar fi făcut liberalitatea. Eroarea de fapt asupra
obiectului liberalităţii în care se găseşte testatorul atrage sancţiunea nulităţii relative, în acord cu textul de
lege relevant din materia erorii (art. 1.207 NCC).
- În cazul în care testatorul a ştiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este
obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii. În
fond, în acest caz, în concepţia codului, testatorul nu dispune propriu-zis de lucrul altuia şi legatarul nu
devine titularul dreptului asupra bunului la data deschiderii moştenirii (şi deci nu reprezintă o operaţiune
speculativă), ci îl obligă numai pe cel însărcinat cu executarea liberalităţii (obligaţie de a face) să procure
acel bun (de exemplu, un tablou, o bijuterie etc.) de la proprietar şi să-l transmită legatarului, care - în această
ipoteză - devine proprietar numai după procurarea bunului de către cel obligat la executarea legatului şi
transmiterii lui în proprietatea legatarului. Mai mult decât atât, însărcinatul cu executarea legatului se poate
libera de orice obligaţie, la alegere (aşadar alegerea îi aparţine celui însărcinat cu executarea legatului, iar nu
legatarului), şi prin plata valorii bunului legat, valoare apreciată în raport de data deschiderii moştenirii.
41. Legatul bunului indiviz. Problema se pune în cazul în care legatul cu titlu particular are ca obiect un
bun individual determinat aflat în indiviziune la data deschiderii moştenirii.
Poate fi vorba de un bun proprietate comună pe cote-părţi indivize a defunctului cu alte persoane sau de
un bun făcând parte dintr-o universalitate ori cotă-parte de universalitate (indiviziune propriu-zisă), de
exemplu, bunul care face parte din moştenirea nelichidată, cuvenită testatorului într-o anumită cotă-parte.
Pentru soluţionarea soartei legatului în aceste cazuri speciale trebuie făcută o distincţie.
a) Dacă testatorul a lăsat legat cota sa ideală de drept asupra bunului determinat ori cota sa asupra unui
bun determinat din universalitate, legatul este perfect valabil, deoarece dreptul asupra cotei-părţi ideale din
proprietatea bunului determinat (ca şi asupra unei universalităţi) este un drept de proprietate individual,
absolut şi exclusiv al fiecărui coindivizar, transmisibil nu numai inter vivos, dar şi mortis causa, inclusiv prin
legate cu titlu particular.
b) Dacă legatul are ca obiect - nu cota-parte ideală ce aparţinea testatorului - ci chiar bunul în natură aflat
în indiviziune (sau o parte determinată material din acel bun), considerăm că, prin asemănare cu legatul

4
bunului altuia, trebuie să avem în vedere dacă testatorul a dispus de bun în cunoştinţă de cauză (ştiind că este
proprietar numai pro parte) sau cu credinţa greşită că bunul îi aparţine în exclusivitate.
În primul caz, legatul este valabil, cel însărcinat cu executarea liberalităţii având obligaţia, la alegere, fie
să procure pentru legatar cota-parte de proprietate aparţinând altuia, fie să plătească valoarea cotei-părţi
aparţinând altuia. O dată ce legea prevede expres validitatea legatului lăsat de testator, în cunoştinţă de cauză,
având ca obiect un lucru proprietatea exclusivă a altuia, cu atât mai mult trebuie să recunoaştem validitatea
legatului când obiectul lui este proprietatea altuia numai în parte. De altfel, legea nu distinge după cum
obiectul legatului este al altuia în tot sau în parte.
În cel de-al doilea caz (testatorul a crezut că bunul îi aparţine în exclusivitate) legatul urmează să fie
considerat lovit de nulitate relativă parţială (pentru partea ce depăşeşte cota testatorului), prezumându-se că,
în cunoştinţă de cauză, testatorul nu ar fi lăsat legat proprietatea exclusivă a acelui bun.

B. Clasificarea legatelor în funcţie de modalităţi.

42. Legatul pur şi simplu. Legatul este pur şi simplu dacă nu este afectat de nicio modalitate. În acest caz
drepturile legatarului, asemănător cu drepturile moştenitorilor legali, se nasc din momentul deschiderii
moştenirii.
43. Legatul cu termen. Dacă testatorul a supus legatul unui termen, efectele se vor produce, în principiu,
potrivit dreptului comun în materie de modalităţi ale actului juridic, după cum termenul este suspensiv sau
extinctiv.
Dacă termenul este suspensiv, drepturile legatarului se vor naşte şi se vor putea transmite inter vivos şi
mortis causa - ca şi în cazul legatului pur şi simplu - din momentul deschiderii moştenirii; numai executarea,
exigibilitatea legatului este amânată până la împlinirea termenului (de exemplu, la împlinirea vârstei
majoratului). În consecinţă, legatarul va putea cere predarea lucrului legat sau plata creanţei - deşi a devenit
proprietar, respectiv creditor, de la deschiderea moştenirii - numai din ziua împlinirii termenului.
În cazul termenului extinctiv, legatul produce efecte de la deschiderea moştenirii întocmai ca un legat pur
şi simplu, dar la împlinirea termenului dreptul legat se stinge pentru viitor (de exemplu, dreptul la o rentă pe
o perioadă determinată).
44. Legatul sub condiţie. Ca şi în dreptul comun, condiţia care afectează existenţa (naşterea sau
desfiinţarea) legatului poate fi suspensivă sau rezolutorie.
a) Dacă condiţia este suspensivă legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea moştenirii, ci
numai în momentul realizării condiţiei (îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului, după cum condiţia
este pozitivă sau negativă)2. Din acel moment însă, condiţia produce, în principiu, efecte retroactive;
legatarul devine proprietar sau creditor de la data deschiderii moştenirii.
b) Dacă condiţia este rezolutorie, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii moştenirii;
pendente conditione legatul produce efecte ca şi legatele pure şi simple. La realizarea condiţiei rezolutorii
(eveniente conditione) legatul se desfiinţează cu efect retroactiv de la data deschiderii moştenirii. În
consecinţă, se desfiinţează şi drepturile succesorilor în drepturi ai legatarului (dobânditori prin acte între vii
sau mortis causa).
În cazul în care condiţia rezolutorie nu se realizează sau este sigur că nu se va putea realiza, legatul se
consolidează definitiv, ca şi cum ar fi fost legat pur şi simplu.
45. Legatul cu sarcină (sub modo). Specifică liberalităţilor, sarcina - ca modalitate a legatului - este o
obligaţie impusă de testator legatarului, care - după acceptarea legatului - este ţinut s-o execute. Sarcina poate
fi prevăzută de testator atât în cazul legatelor universale sau cu titlu universal, cât şi în cazul legatelor cu titlu
particular.
Sarcina, asemănător condiţiei rezolutorii, nu afectează dobândirea dreptului asupra legatului din momentul
deschiderii moştenirii (ca şi cum legatul ar fi pur şi simplu); pe de altă parte, neexecutarea sarcinii, ca şi
nerealizarea condiţiei, produc efecte până la momentul deschiderii moştenirii.
Sarcina poate fi stipulată în interesul unui terţ, în interesul testatorului sau în interesul gratificatului însuşi.
a) Dacă sarcina este prevăzută în favoarea unui terţ, ea reprezintă o stipulaţie pentru altul şi constituie fie o
plată realizată pe această cale, fie o liberalitate indirectă. În acest din urmă caz suntem în prezenţa unui legat
dublu şi regulile de capacitate urmează să fie analizate nu numai în raporturile dintre testator şi legatar, dar şi
în raporturile dintre testatorul-stipulant şi terţul beneficiar al sarcinii. În schimb, în raporturile dintre legatar
2
Condiţia se consideră realizată dacă cel obligat la predarea legatului a împiedicat cu rea-credinţă realizarea ei
(art.1.405 NCC).
5
şi terţul beneficiar, executarea sarcinii reprezentând plata unei obligaţii, problema capacităţii de a face şi de a
primi o liberalitate nu se pune.
b) Sarcina este în interesul testatorului în cazul în care el personal are un interes - material sau moral - în
executarea sarcinii (de exemplu, plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de înmormântare sau organizarea
unei slujbe religioase de pomenire etc.).
c) Dacă sarcina este stipulată chiar în interesul legatarului, suntem în prezenţa unei liberalităţi cu
afectaţiune specială, testatorul având şi el un interes - cel puţin moral - în executarea sarcinii. De exemplu, o
sumă de bani cu titlu de legat pentru finanţarea continuării unor cercetări ştiinţifice începute de testator. Spre
deosebire de sarcina stipulată în favoarea unui terţ sau în interesul testatorului şi când legatul încetează să fie
liberalitate în măsura sarcinii, în acest caz legatul este pur gratuit, dar revocabil în caz de neexecutare.

§3. Ineficacitatea legatelor.

46. Noţiune. Cauze. Noţiunea generică de ineficacitate a legatelor - fără a avea o reglementare legală ca
atare, dar utilizată în literatura de specialitate - desemnează acele ipoteze în care dispoziţia testamentară prin
care testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsită de efecte juridice, deci este ineficace, din
cauze prevăzute de lege. Aceste cauze pot fi grupate în patru categorii.
Nulitatea absolută sau relativă a legatelor intervine în caz de nerespectare a regulilor de formă sau de fond
prevăzute de lege pentru validitatea lor (lit. A).
Reducţiunea legatelor, având drept consecinţă ineficacitatea parţială sau totală a legatelor se produce - la
cererea moştenitorilor rezervatari, a succesorilor acestora şi a creditorilor chirografari - în cazul în care, prin
liberalităţile făcute de defunct (ţinând seama şi de donaţiile făcute în timpul vieţii) s-a depăşit cotitatea
disponibilă. Problemele privind reducţiunea liberalităţilor excesive urmează să le analizăm în capitolul
consacrat rezervei succesorale.
Revocarea testamentului sau a unora din dispoziţiile sale (aici ne interesează legatele) poate fi voluntară,
când este opera testatorului, sau judecătorească, pronunţată de instanţă pentru cazurile prevăzute de lege (lit.
B).
Caducitatea legatelor intervine când executarea lor devine imposibilă din cauze posterioare momentului
întocmirii testamentului (lit. C). În sfârşit, urmează să analizăm şi consecinţele ineficacităţii legatului,
inclusiv problema dreptului de acrescământ (lit. D).

A. Nulitatea legatelor
47. Regim juridic. Nulitatea absolută sau relativă a legatului intervine în cazul în care testamentul,
respectiv dispoziţia testamentară prin care a fost prevăzut, nu întruneşte condiţiile de validitate, de fond sau
formă, prevăzute de lege. Anularea sau constatarea nulităţii legatului urmează regimul de drept comun al
nulităţilor.

B. Revocarea legatelor
48. Revocarea legatelor poate fi voluntară când îşi găseşte sorgintea în voinţa unilaterală a testatorului sau
judecătorească când se pronunţă de către instanţă pentru faptele culpabile prevăzute de lege săvârşite de
legatar.
a. Revocarea voluntară
49. Noţiune. În principiu, testamentul, ca şi dispoziţiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice
esenţialmente revocabile, dacă legea nu prevede altfel în mod expres. În orice caz, legatele pot fi revocate
prin voinţa unilaterală a testatorului până în ultima clipă a vieţii.
După modul de manifestare a voinţei revocatorii, revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită şi este
valabilă dacă testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.
50. Revocarea voluntară expresă (directă). Potrivit art. 1.051 NCC un testament nu poate fi revocat
expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial (autentificat în condiţiile prevăzute de Legea
nr. 36/1995) sau printr-un testament ulterior. Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit
într-o formă diferită de aceea a testamentului revocat; nu se aplică regula simetriei formelor.
Rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn; sub sancţiunea nulităţii absolute, actul
revocator trebuie să fie redactat în formă testamentară sau în formă autentică.

6
 Înscrisul autentic notarial revocator poate fi un act redactat special în acest scop, dar poate fi conţinut şi
în cadrul unui alt act autentic, de exemplu, contract de donaţie încheiat în formă autentică (art. 1.011 alin.1
NCC).
Revocarea expresă a testamentului făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se
va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional notarial prevăzut la art. 1.046, în care se înregistrează
testamentele autentice.

50. Revocarea voluntară tacită (indirectă). Alături de revocarea expresă, se admite şi revocarea tacită a
legatelor. Revocarea este tacită dacă, fără a fi declarată expres, rezultă indirect, dar neîndoielnic, din anumite
acte sau fapte, săvârşite de testator sau cunoscute de el.
Noul Cod civil prevede patru cazuri de revocare tacită: întocmirea unui testament nou (posterior) care -
fără a revoca expres pe cel anterior - conţine dispoziţii inconciliabile (incompatibile sau contrare) cu
dispoziţiile testamentului anterior (art. 1.052 alin. 3 NCC), distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului
olograf (art. 1052 alin.2 şi 3 NCC), înstrăinarea voluntară a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu
particular (art. 1.068 alin. 2 şi 3 NCC) şi distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie
obiectul legatului cu titlu particular (art. 1.068 alin.4 NCC).
50.1. Întocmirea unui testament nou constituie un caz de revocare tacită numai dacă:
- testamentul nou a fost întocmit cu respectarea formelor solemne prevăzute de lege pentru testamente, iar
testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.
- noul testament să nu conţină revocarea testamentului anterior, căci dacă conţine o asemenea clauză
revocarea nu mai este tacită (indirectă), ci expresă şi nu se pune problema dacă dispoziţiile testamentului nou
sunt sau nu inconciliabile cu dispoziţiile celui anterior. În măsura în care testatorul revocă (se subînţelege
expres) testamentul anterior printr-unul nou, revocarea operează chiar dacă dispoziţiile (legatele) noi ar putea
fi executate concomitent cu cele vechi;
- testamentul anterior să conţină dispoziţii (legate) care sunt contrare sau incompatibile cu acelea ale
testamentului ulterior (art. 1052 alin. 3 NCC). Această condiţie se pune deoarece o persoană poate lăsa mai
multe testamente succesive ale căror dispoziţii să nu se contrazică, să fie conciliabile şi să producă efecte
simultane, putând fi executate cumulativ. De exemplu, legate cu titlu particular având ca obiect bunuri
diferite lăsate prin testamente succesive. În schimb, dacă dispoziţiile din testamentele succesive sunt
inconciliabile, executarea lor concomitentă, simultană nu mai este posibilă şi cu toate că testatorul nu a
prevăzut revocarea (expresă) a testamentului (legatului) anterior, operează revocarea lui tacită (indirectă), fie
a întregului testament - dacă toate dispoziţiile din testamentele succesive sunt inconciliabile - fie numai a
dispoziţiilor care sunt inconciliabile.
Incompatibilitatea între dispoziţiile testamentelor succesive presupune o imposibilitate absolută, obiectivă
- materială sau juridică - de a se executa cumulativ, concomitent, legatele din două (sau mai multe)
testamente succesive (şi chiar de ar fi cuprinse în acelaşi testament). În mod obiectiv, legatele incompatibile
nu pot coexista. De exemplu, autoturismul testatorului este lăsat în proprietatea unei persoane, iar prin al
doilea testament în proprietatea exclusivă a altei persoane. Legatul iniţial fiind incompatibil material cu cel
de al doilea (există un singur autoturism), ultimul operează revocarea tacită a primului. Tot astfel, dacă
testatorul lasă legat o creanţă, iar printr-un testament posterior îl iartă de datorie pe debitor sau invers, primul
testament conţine iertarea de datorie, iar al doilea prevede legatul creanţei în favoarea unei alte persoane. În
ambele cazuri, al doilea legat revocă legatul iniţial.
Imposibilitatea de a se executa cumulativ legatele din testamente succesive va fi juridică, de exemplu,
dacă în testamentul anterior se lasă unei persoane un imobil în plină proprietate, iar prin testamentul ulterior
se lasă altei persoane nuda proprietate sau uzufructul aceluiaşi imobil. Întrucât deplina proprietate este
incompatibilă juridic cu nuda proprietate, respectiv uzufructul, primul legat va fi revocat parţial şi va avea ca
obiect uzufructul, respectiv nuda proprietate asupra imobilului în cauză.
Contrarietatea între două legate făcute prin testamente succesive presupune şi ea o imposibilitate de
executate concomitentă, cumulativă, dar această imposibilitate nu este obiectivă, ci se datorează intenţiei
testatorului; material şi juridic ar fi posibilă executarea cumulativă, se opune numai voinţa testatorului. De
exemplu, dacă acelaşi obiect este lăsat legat în favoarea a două persoane deosebite ele pot deveni prin
moştenire coproprietare a bunului în cauză (cum se întâmplă dacă cele două legate au fost făcute prin acelaşi
testament). Dar dacă cele două legate au fost făcute prin două testamente succesive, pe cale de interpretare a
voinţei testatorului se poate deduce revocarea primului legat din cauza contrarietăţii.

7
 Efectele revocării testamentului anterior nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a
testamentului ulterior (art. 1.052 alin. 3 teza a II-a NCC).
50.2. Distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf. Distrugerea (materială) a testamentului
(ardere, rupere, ştergerea textului sau a unui element esenţial, de exemplu, semnătura, sau nimicirea în alt fel)
are semnificaţia revocării tacite a testamentului numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- testamentul este olograf, existând într-un singur exemplar în posesia testatorului. Dacă testamentul este
autentic, distrugerea exemplarului rămas asupra testatorului nu atrage revocarea3, un exemplar original
păstrându-se la notar;
- distrugerea testamentului să fie voluntară, efectuată de către testator sau de către altul cu ştirea
testatorului (dar nu neapărat din ordinul lui), ori chiar fortuit, însă cu ştirea lui 4. În acest sens, art. 1052 alin. 2
NCC prevede că distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage de
asemenea revocarea, cu condiţia ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă. Până la proba contrară se
prezumă că distrugerea este opera testatorului. Dacă distrugerea s-a produs fără voia şi ştirea testatorului, ea
nu va avea semnificaţia revocării tacite, legatarul putând dovedi că testamentul a existat, că s-a distrus fără
ştirea testatorului şi conţinutul lui;
- distrugerea testamentului să fie materializată, să fie efectivă; dacă ordinul de distrugere dat de către
testator terţului ce-l avea în păstrare nu s-a executat, testamentul nu va fi revocat (dacă ordinul nu îmbracă
forma unui nou testament ce conţine expres revocarea);
Revocarea tacită prin distrugerea testamentului poate fi nu numai totală, dar şi parţială. De exemplu,
testatorul rupe una dintre foile testamentului conţinând un legat. În acest caz, restul dispoziţiilor testamentare
urmează să rămână eficace, dacă partea rămasă conţine elementele necesare pentru validitatea testamentului.
Revocarea tacită parţială se poate realiza şi prin ştergerea unei (unor) dispoziţii testamentare, ulterior
redactării testamentului. Modificările realizate prin ştergere se semnează de către testator.
50.3. Înstrăinarea voluntară a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular. Potrivit art.
1.068 alin. 2 NCC „Orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular,
consimţită de către testator, chiar dacă este afectată de modalităţi, revocă implicit legatul pentru tot ceea ce
s-a înstrăinat”. Rezultă că din înstrăinarea bunului legat - ipoteză întâlnită relativ frecvent în practică - legea
deduce intenţia testatorului (manifestată indirect, tacit) de a revoca legatul, chiar dacă executarea legatului
după deschiderea moştenirii nu ar fi imposibilă, întrucât înstrăinarea nu a fost valabilă sau testatorul a
redobândit bunul în cauză.
Revocarea tacită prin înstrăinarea bunului ce constituie obiectul unui legat poate interveni numai în cazul
legatelor cu titlu particular. Obiectul legatelor universale sau cu titlu universal fiind patrimoniul sau cotă-
parte din acesta nu poate fi înstrăinat prin acte între vii şi deci nu poate intra sub incidenţa art. 1.068 alin. 2
NCC. Pe de altă parte, înstrăinarea bunurilor cuprinse în patrimoniu (ca şi dobândirea de bunuri) afectează
numai emolumentul legatului din momentul deschiderii moştenirii, nu şi vocaţia universală sau cu titlu
universal al legatarului, astfel încât nu poate avea semnificaţia unei revocări tacite.
Pentru ca înstrăinarea să aibă efect revocator legatul trebuie să aibă ca obiect bunuri individual
determinate5, fie bunuri certe, fie bunuri de gen (după natura lor), dar individualizate (de exemplu,
obligaţiuni CEC identificate după număr şi serie). Înstrăinarea bunurilor de gen neindividualizate care
formează obiectul legatului (de exemplu, 10 t de grâu) nu atrage revocarea (aşa cum genera non pereunt, el
nu poate fi nici înstrăinat), chiar dacă, la data deschiderii moştenirii, în masa succesorală nu se vor găsi
bunuri de genul respectiv. Legatarul bunurilor de gen neindividualizate este un simplu creditor al moştenirii
sau al moştenitorului legal sau testamentar obligat la plata legatului6.
Pentru ca legatul cu titlu particular să fie revocat prin înstrăinarea bunului individual determinat care
formează obiectul legatului, înstrăinarea trebuie să fie voluntară, căci numai din actul voit de testator se
poate deduce - indirect - voinţa revocatorie. Astfel fiind, revocarea tacită nu va opera dacă bunul care
formează obiectul legatului este supus vânzării silite la cererea creditorului testatorului, este expropriat (chiar
dacă între expropriator şi testatorul expropriat se încheie un act de învoială asupra exproprierii ori asupra
despăgubirilor) sau în alt fel este înstrăinat în afara voinţei testatorului. De asemenea, înstrăinarea implică

3
Vezi, TS, s.civ., dec.nr.1057/1987, în CD, 1987, p.122-125.
4
Dacă testamentul a fost distrus fortuit şi testatorul, cunoscând faptul, nu a făcut alt testament, aceasta implică din
partea lui o revocare tacită a testamentului. Cas.I, dec.1183/1923, în C.civ. adnotat, p.350, nr.19.
5
Vezi şi TS, col.civ., dec. nr.552/1953, loc.cit. şi TS, s.civ., dec. nr.794/1988, loc.cit.
6
C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu, op.cit., p.1017 nr.1499; M.Eliescu, op.cit., p.277.
8
 intenţia de revocare numai dacă este reală şi efectivă. O înstrăinare pur fictivă, un simplu proiect de
înstrăinare (chiar ofertă de înstrăinare neurmată de acceptare) nu este de natură să atragă revocarea. În
schimb, intenţia de revocare rezultând din actul încheiat nu depinde de faptul ieşirii bunului legat din
patrimoniul testatorului. Astfel, se admite că promisiunea de vânzare, susceptibilă de executare silită, atrage
revocarea legatului, deşi, în sine, nu este translativă de proprietate7.
Nulitatea înstrăinării nu afectează validitatea revocării. De la această regulă, NCC prevede două excepţii:
a) ineficacitatea înstrăinării este determinată de incapacitatea sau vicierea voinţei testatorului. Revocarea,
fie şi tacită, fiind un act juridic, presupune un consimţământ valabil exprimat, chiar dacă exprimarea este
indirectă. Dacă voinţa manifestată direct (de înstrăinare) nu este valabilă, nu poate fi valabilă nici voinţa
manifestată indirect, cuprinsă în prima (de revocare a legatului).
b) înstrăinarea reprezintă o donaţie în favoarea beneficiarului legatului şi nu s-a făcut sub condiţii sau cu
sarcini substanţial diferite de acelea care afectează legatul. Textul are în vedere ipoteza în care, după ce
dispunătorul a făcut un testament care conţine un legat cu titlu particular, dispune cu privire la acelaşi bun
printr-un contract de donaţie în favoarea legatarului (pentru ca legatarul să beneficieze imediat de acel bun,
iar nu tocmai la data deschiderii moştenirii). Dacă donaţia este lovită de nulitate, legatul va produce efecte
(nu se consideră revocat tacit), cu excepţia situaţiei în care donaţia este afectată de condiţii sau de sarcini
substanţial diferite de acelea care afectează legatul (când se consideră că ne aflăm în prezenţa unei cauze
juridice diferite faţă de aceea care a stat la baza întocmirii legatului).
50.4. Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular.
Pornind de la ideea că distrugerea voluntară a bunului, ca şi înstrăinarea voluntară, reprezintă manifestări
de exercitare a dreptului de dispoziţie (ius abutendi), se asimilează cu înstrăinarea (dispoziţie juridică),
distrugerea bunului individual determinat care formează obiectul legatului cu titlu particular (dispoziţie
materială); dacă distrugerea este voluntară din partea testatorului (bunul este distrus de către testator sau de
către altul, dar cu voia lui) ea dovedeşte intenţia lui de a revoca legatul. Distrugerea involuntară de către
testator sau distrugerea de către alţii fără voinţa testatorului ori pieirea fortuită în timpul vieţii lui are drept
consecinţă nu revocarea, ci caducitatea legatului.
51. Retractarea revocării voluntare. Revocarea, fiind şi ea un act unilateral de voinţă pentru caz de
moarte, ca şi testamentul însuşi, poate fi - la rândul ei - revocată, ceea ce se numeşte retractarea revocării.
Este vorba, de fapt, de posibilitatea unor revocări succesive. Dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod
expres prin act autentic notarial sau prin testament. Retractarea unei dispoziţii revocatorii înlătură efectele
revocării, cu excepţia cazului în care testatorul şi-a manifestat voinţa în sens contrar sau dacă această intenţie
a testatorului rezultă din împrejurările concrete. Retractarea unei dispoziţii revocatorii făcută printr-un act
autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional
notarial prevăzut la art. 1.046, în care se înscriu testamentele autentice şi actele autentice prin care se revocă
un testament.

b. Revocarea judecătorească
52. Noţiune. Cauze. Revocarea judecătorească a legatelor - cauză de ineficacitate ca şi revocarea voluntară
sau nulitatea ori caducitatea - intervine în cazurile în care legatarul săvârşeşte, în mod culpabil, o faptă dintre
cele limitativ prevăzute de lege drept cauze de revocare judecătorească.
Cazurile în care poate interveni revocarea judecătorească a legatelor sunt, în principiu, cele prevăzute
drept cauze legale de revocare a donaţiilor, şi anume: neîndeplinirea sarcinilor şi ingratitudinea legatarului.
52. Revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii. Sarcina de care este afectat legatul îl obligă pe legatarul
acceptant al liberalităţii să o execute, persoanele interesate (terţul beneficiar al sarcinii, creditorii lui sau
executorul testamentar) putând cere prin justiţie executarea silită. Legea prevede însă şi o altă posibilitate:
revocarea judecătorească a legatului pentru neîndeplinirea, fără justificare, a sarcinii instituite de testator.
Art. 1.069 alin.1 teza a II-a prevede că “Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai
dacă, potrivit voinţei testatorului, eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii”. În acest
caz se consideră că sarcina constituie, în intenţia dispunătorului, o condiţie rezolutorie expresă la care era
supusă liberalitatea. Prin urmare, neexecutarea fortuită are semnificaţia realizării unei condiţii rezolutorii.
Dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului pentru neîndeplinirea sarcinii se prescrie în
termen de un an de la data la care sarcina trebuia executată.
7
Vezi, de exemplu, TJ Timişoara, dec. civ.nr. 328/1987, cu Notă de C.J. Stoica, în RRD nr. 2, 1988, p.49-50 şi p.
56-58; D.Chirică, op.cit., p.128 -129. Contra, D. Radu, Notă la dec. civ. nr. 328/1987 a TJ Timiş, loc.cit., p.50-52.
9
 53. Revocarea pentru ingratitudine. Potrivit legii, revocarea judecătorească poate fi pronunţată dacă
legatarul a săvârşit următoarele fapte:
a) în timpul vieţii testatorului:
- dacă legatarul a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează
să atenteze, nu l-a înştiinţat;
- dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de testator ori de injurii
grave la adresa memoriei testatorului.
b) după moartea testatorului:
- dacă legatarul se face vinovat de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
Dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului pentru ingratitudine se prescrie în termen de un
an de la data la care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine.

C. Caducitatea legatelor
54. Noţiunea de caducitate. Deosebirea faţă de nulitate şi revocare. Legatele instituite în mod valabil şi
nerevocate pot deveni ineficace din cauze intervenite ulterior întocmirii testamentului şi care fac imposibilă
executarea lor. Spre deosebire de nulitatea legatelor, care se datorează unor cauze existente în momentul
întocmirii testamentului, caducitatea se datorează unor evenimente, împrejurări ulterioare. Ea se deosebeşte
şi de revocarea voluntară a legatelor, deoarece se produce independent şi chiar împotriva voinţei testatorului.
În sfârşit, caducitatea se deosebeşte şi de revocarea judecătorească prin care se sancţionează anumite atitudini
culpabile ale legatarului; cauzele care determină caducitatea nu sunt determinate sau condiţionate de culpa
legatarului. Având în vedere aceste deosebiri şi cazurile de caducitate prevăzute de lege, ea poate fi definită
ca o imposibilitate de executare a legatului, instituit valabil şi nerevocat, din cauze obiective posterioare
întocmirii testamentului sau din cauza renunţării legatarului la legat după deschiderea moştenirii.
55. Cazurile de caducitate. Potrivit art. 1.071 NCC, orice legat devine caduc atunci când:
a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii;
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii;
c) legatarul este nedemn;
d) legatarul renunţă la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un
caracter pur personal;
f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin de
voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează
legatul.
56. Regimul legatului-sarcină. Cu excepţia cazului prevăzut la art. 1.071 lit. f (când bunul ce formează
obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul
vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul) caducitatea sau revocarea
judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terţ nu atrage ineficacitatea legatului-
sarcină. Moştenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligaţi să execute legatul-sarcină. De
exemplu, legatul unei sume de bani cu care a fost însărcinat legatarul casei urmează să fie executat de
moştenitorul care beneficiază de caducitatea legatului casei.
În toate cazurile, caducitatea legatului-sarcină nu afectează existenţa legatului principal, titularul lui
beneficiind de caducitatea legatului-sarcină.

D. Destinaţia bunurilor care au constituit obiectul unui legat ineficace.

57. Regula. Potrivit art. 1.072 NCC, ”Ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, revocării, caducităţii sau
desfiinţării pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii profită
moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa
legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul”.
58. Excepţii. Regula potrivit căreia ineficacitatea legatului profită moştenitorilor ale căror drepturi (cote)
succesorale ar fi fost micşorate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul, cunoaşte
două excepţii datorate voinţei testatorului: substituţia vulgară şi legatul conjunctiv, în acest din urmă caz
operând dreptul de acrescământ.
58.1. Substituţia vulgară este acea dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează în mod
subsidiar un al doilea legatar care urmează să beneficieze prin substituţie de legat (universal, cu titlu

10
universal sau cu titlu particular) în cazul în care primul legatar nu ar putea sau nu ar voi să beneficieze de
legat. Rezultă că, în acest caz, suntem în prezenţa a două legate alternative; cel de-al doilea produce efecte
numai sub condiţia (suspensivă) ineficacităţii celei dintâi şi înlătură dreptul altor persoane (moştenitori legali
sau legatari) de a beneficia de această ineficacitate. Ei ar putea să beneficieze numai dacă şi cel de-al doilea
legat (în favoarea substituitului) ar fi ineficace şi testatorul nu ar fi dispus altfel.
58.2. Legatul conjunctiv şi dreptul de acrescământ. Legatul cu titlu particular este prezumat a fi
conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin acelaşi testament, un bun determinat individual sau generic mai
multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia (de exemplu, testatorul lasă casa sau suma de
bani depusă la bancă legatarilor A şi B, fără a determina partea fiecăruia). În cazul legatului conjunctiv, dacă
unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui (lor) nu se scade (pentru a profita
altor moştenitori potrivit regulilor generale), ci va mări partea colegatarului (colegatarilor) care pot şi vor să
primească legatul, oricare dintre ei având dreptul la totalitatea bunului legat. Aceste prevederi se aplică şi
atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate. Într-o
asemenea situaţie operează aşa-numitul drept de acrescământ (drept de creştere, de adăugire).

Subsecţiunea a II-a
Dezmoştenirea (Exheredarea)
59. Noţiune. Referitor la patrimoniul succesoral, testamentul poate conţine nu numai dispoziţii pozitive -
legate - dar şi dispoziţii negative - dezmoşteniri (exheredări) - prin care testatorul înlătură de la moştenire unul
sau mai mulţi moştenitori legali, rude sau soţ supravieţuitor.
Potrivit art. 1.074 alin. 1 NCC, dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care testatorul îi înlătură
de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali.
Precizăm că prin dezmoştenire moştenitorul legal, fie şi nerezervatar, pierde numai emolumentul moştenirii
(vocaţia concretă la moştenire), dar nu şi titlul de moştenitor. Astfel fiind, în calitate de moştenitor legal poate
cere anularea sau constatarea nulităţii dispoziţiilor testamentare, revocarea judecătorească a legatelor sau
constatarea caducităţii lor, iar moştenitorii rezervatari pot solicita reducţiunea liberalităţilor excesive. În acest
sens, art. 1.076 NCC prevede că „(1) Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost
dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege. (2) Termenul de
prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare curge de la data la care cei dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de
dispoziţia testamentară prin care au fost înlăturaţi de la moştenire, dar nu mai devreme de data deschiderii
moştenirii”.
Prin dezmoştenire, moştenitorii legali care nu sunt rezervatari pot fi înlăturaţi de la moştenire cu de-
săvârşire (rudele colaterale şi ascendenţii ordinari), iar moştenitorii rezervatari (descendenţii, ascendenţii
privilegiaţi şi soţul supravieţuitor) pot fi exheredaţi din acea parte a moştenirii care excede cota lor de rezervă,
numită cotitate disponibilă. Prin urmare, testatorul este liber să dezmoştenească, dar în prezenţa moştenitorilor
rezervatari la data deschiderii moştenirii această libertate testamentară este limitată la acea parte din moştenire
care excede rezerva şi de care defunctul poate dispune prin liberalităţi (inter vivos şi mortis causa) şi care
constituie cotitatea disponibilă.
60. Feluri. În funcţie de modul de manifestare a voinţei de exheredare, ea poate fi de mai multe feluri:
directă, indirectă şi cu titlu de sancţiune.
60.1. Exheredarea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a
unuia sau mai multor moştenitori legali.
Exheredarea directă este generală dacă vizează pe toţi moştenitorii legali ai testatorului, inclusiv ipoteza
unicului moştenitor legal al testatorului înlăturat de la moştenire. În acest caz, dacă testatorul nu a desemnat
niciun legatar care să culeagă moştenirea (cotitatea disponibilă), ea devine vacantă şi urmează să fie culeasă
ca atare de către comună, oraş sau municipiu.
Exheredarea directă este nominală când testatorul înlătură de la moştenire numai unul sau mai mulţi
moştenitori legali. În acest caz, dacă testatorul nu a dispus altfel (desemnând legatari), moştenirea - întreagă
sau cotitatea disponibilă - va fi culeasă de comoştenitorul (comoştenitorii) celui exheredat sau moştenitorii
subsecvenţi, potrivit regulilor devoluţiunii legale a moştenirii.
60.2. Exheredarea este indirectă când testatorul, fără să menţioneze expres înlăturarea de la moştenire a
moştenitorilor legali, instituie unul sau mai mulţi legatari care urmează să culeagă moştenirea, respectiv

11
cotitatea disponibilă (dacă există moştenitori legali rezervatari). Înseamnă că prin instituirea de legatari
moştenitorii legali nerezervatari pot fi înlăturaţi de la moştenire total, iar cei rezervatari în limita cotităţii
disponibile.
60.3. Exheredarea sancţiune, numită şi clauză penală, este acea dispoziţie testamentară prin care testatorul
prevede înlăturarea de la moştenire a acelor moştenitori care ar ataca testamentul sau dispoziţiile testamentare
cu acţiune în justiţie.
În principiu, exheredarea sancţiune este valabilă; fiind liber să dispună de moştenirea pe care o va lăsa
după moarte, testatorul poate lua şi măsuri de apărare, de respectare a dispoziţiilor sale de ultimă voinţă,
inclusiv cele care conţin exheredări determinate de sentimente de supărare, de mânie etc.
Validitatea exheredării sancţiune are totuşi anumite limite. Astfel, potrivit art. 1.009 alin. 2 NCC este
considerată nescrisă dispoziţia testamentară prin care se prevede dezmoştenirea ca sancţiune pentru încălcarea
obligaţiilor prevăzute la alin.1 (respectiv, obligaţiile beneficiarului liberalităţii de a nu contesta validitatea unei
clauze de inalienabilitate ori de a nu solicita revizuirea condiţiilor sau a sarcinilor) sau pentru contestarea
dispoziţiilor din testament care aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari ori sunt contrare ordinii
publice ori bunelor moravuri.
În lumina acestui text de lege, se poate afirma că este valabilă dispoziţia testamentară prin care se prevede
dezmoştenirea celor care vor ataca testamentul, de exemplu pe motivul lipsei de discernământ, al dolului sub
forma captaţiei sau sugestiei etc., dar nu va produce niciun efect dispoziţia testamentară prin care se prevede
dezmoştenirea moştenitorilor rezervatari dacă vor ataca testamentul, deşi legatele le-au încălcat rezerva
succesorală şi nici dispoziţia testamentară prin care se prevede dezmoştenirea acelor moştenitori care vor
solicita constatarea nulităţii dispoziţiilor testamentare contrare ordinii publice sau bunelor moravuri (de
exemplu, nulitatea testamentului pentru nerespectarea formei solemne).
61. Efecte. Art. 1075 NCC reglementează efectele dezmoştenirii. Deosebim mai multe situaţii:
a) Alin. (1): În cazul dezmoştenirii soţului supravieţuitor, moştenitorii din clasa cu care acesta vine în
concurs culeg partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a
dezmoştenirii.
De exemplu, defunctul are 2 copii şi soţ supravieţuitor şi l-a dezmoştenit pe acesta din urmă. Soţul
supravieţuitor va culege rezerva de 1/8 din moştenire, iar copiii vor împărţi în mod egal cota de 7/8 (aceasta
fiind partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei de 1/8 cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a
dezmoştenirii). Textul se referă la „cotă”, iar nu la „rezervă” pentru că este posibil ca defunctul să prevadă o
înlăturare de la moştenire doar în parte, adică o diminuare (reducere) a cotei legale. De exemplu, se prevede
că soţul supravieţuitor este dezmoştenit în parte, urmând să primească doar 1/6 din moştenire, în loc de 1/4 cât
ar fi primit ca moştenitor legal. În acest caz, constatându-se că rezerva soţului supravieţuitor de 1/8 nu a fost
încălcată, soţul supravieţuitor va primi 1/6 din moştenire, iar cei doi copii vor împărţi în mod egal cota de 5/6
din moştenire, revenind fiecăruia câte 5/12 din moştenire.
b) Alin. (2): Dacă, în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul supravieţuitor, vin la moştenire atât cel
dezmoştenit, cât şi acela care beneficiază de dezmoştenire, acesta din urmă culege partea rămasă după
atribuirea cotei soţului supravieţuitor şi a cotei celui dezmoştenit.
De exemplu, defunctul are soţ supravieţuitor, un copil, doi părinţi şi un frate, iar prin testamentul întocmit
l-a dezmoştenit pe copil. Soţul supravieţuitor va culege cota de 1/4 (deşi vine în concurs cu moştenitori din
două clase, cota se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată, respectiv
clasa I), copilul va culege rezerva de 3/8, iar restul de 3/8 se va împărţi între moştenitorii din clasa a II-a
(respectiv, părinţii defunctului vor primi împreună 3/16, câte 3/32 fiecare, iar fratele defunctului va primi 3/16
din moştenire).
c) Alin. (3): Atunci când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale legale,
moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit.
De exemplu, defunctul are doi fraţi, F1 şi F2; şi prin testamentul întocmit a prevăzut dezmoştenirea în parte
a fratelui F1 încât acesta să primească doar 1/4 din moştenire (în loc de 1/2 cât ar fi primit ca moştenitor
legal). Fratele F2, care nu a fost instituit legatar, va primi ca moştenitor legal 3/4 din moştenire, culegând
astfel şi partea care ar fi revenit fratelui F1 dacă nu ar fi fost dezmoştenit.
Tot astfel, dacă defunctul are doi părinţi, P1 şi P2 (moştenitori rezervatari), şi prin testamentul întocmit a
prevăzut dezmoştenirea părintelui P1, acesta va primi rezerva de 1/4, iar celălalt părinte va primi, ca
moştenitor legal, 3/4 din moştenire, culegând astfel şi partea care ar fi revenit părintelui P1 dacă nu ar fi fost
dezmoştenit (dacă părintele P1 nu ar fi fost dezmoştenit, ambii părinţi ar fi primit câte 1/2 din moştenire).

12
 d) Alin. (4): Dacă, în urma dezmoştenirii, o persoană este înlăturată total de la moştenire, cota ce i s-ar fi
cuvenit se atribuie moştenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moştenitorilor
subsecvenţi.
Un prim exemplu: defunctul are doi fraţi, F1 şi F2; şi prin testamentul întocmit a prevăzut dezmoştenirea în
tot a fratelui F1.Întrucât acesta din urmă nu este moştenitor rezervatar, va fi înlăturat în totalitate de la
moştenire. Fratele F2, deşi nu a fost instituit legatar, va primi ca moştenitor legal întreaga moştenire, culegând
astfel şi partea de 1/2 care ar fi revenit fratelui F1 dacă acesta din urmă nu ar fi fost dezmoştenit.
Un al doilea exemplu: defunctul are un frate, F1; şi prin testamentul întocmit a prevăzut dezmoştenirea în
tot a fratelui F1. Întrucât acesta din urmă nu este moştenitor rezervatar, va fi înlăturat în totalitate de la
moştenire. În acest caz, moştenirea va reveni moştenitorilor subsecvenţi (de exemplu, bunicilor – care sunt
moştenitori din clasa a III-a sau unchilor - care sunt moştenitori din clasa a IV-a), iar aceştia vor culege
moştenirea ca moştenitori legali, testamentul fiind invocat de ei doar pentru a justifica vocaţia succesorală
concretă.
e) Alin. (5): Dispoziţiile prevăzute la alin. (1)-(4) nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate.
Deşi cei care, urmare a dezmoştenirii, culeg o cotă majorată din moştenire sau vin la moştenire în condiţiile
în care în absenţa dezmoştenirii nu ar fi avut vocaţie succesorală concretă nu au fost gratificaţi şi culeg
moştenirea ca moştenitori legali, totuşi situaţia lor este asemănătoare cu cea a celor care au fost gratificaţi prin
testament. Pentru a nu se permite eludarea dispoziţiilor privitoare la incapacităţile de a primi legate,
legiuitorul a prevăzut că dezmoştenirea nu poate profita persoanelor incapabile de a primi legate.

Subsecţiunea a III-a
Execuţiunea testamentară
Se va trimite cu următorul material

13