,,În vremea acestor frământări şi lupte pentru Unire, clerul ortodox român s-a alăturat

partidului unionist, sprijinindu-i cu căldură toate acţiunile. Printre cei mai de seamă slujitori
ai Unirii se numără însuşi întâistătătorul Bisericii Moldovene, mitropolitul Sofronie Miclescu,
influenţat şi de nepotul său, cunoscutul unionist Atanasie Panu. La cererea mitropolitului
Sofronie, unul din fruntaşii clerului moldovean, arhimandritul Neofit Scriban, profesor la
Seminarul de la Socola, a scris atunci lucrarea Unirea şi neunirea Principatelor. În prima
parte a lucrării combătea argumentele separatiştilor, iar în partea a doua arăta care vor fi
foloasele bisericeşti, politice, administrative şi economice pe care le-ar aduce Unirea”1.
Tot arhimandritul Neofit Scriban ,,la Bucureşti, în Biserica Sărindar, a rostit un cuvânt la ziua
caimacamului Alexandru Dimitre Ghica, adept al Unirii”2.
,,Un alt distins şi învăţat membru al clerului din Moldova, arhimandritul Melchisedec
Ştefănescu, pe atunci rector al Seminarului din Huşi, a rostit în ziua de 29 iunie 1856, cu
prilejul prăznuirii hramului Episcopiei, o înflăcărată predică în sprijinul Unirii, sub titlul:
Jertfă pentru Unirea Principatelor. Era o frumoasă predică, plină de idei patriotice, în care se
adresa diferitelor categorii sociale, pe care le îndemna la Unire”3.
,,Protosinghelul Veniamin Arhipescu, egumenul Schitului Pârveşti-Tutova, a fost mustrat de
administratorul de district pentru că vorbea în schitul său în sprijinul Unirii”4.
,,Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 28 decembrie 1858, 9 ianuarie 1959.
Întrucât şedinţa din 517 ianuarie 1859 era consacrată alegerii noului domnitor, înainte ca
Adunarea să păşească la înfăptuirea acestui mare act, s-a săvârşit un Te-Deum în Biserica
Sfântul Nicolae-Domnesc. Cu acest prilej, arhimandritul Neofit Scriban a rostit o înflăcărată
cuvântare în faţa deputaţilor prezenţi, spunându-le printre altele: Credinţa naţiei române nu a
fost, nu este şi nu va fi decât unirea românilor într-un singur stat, singura ancoră a mântuirii
sale, singurul port în care poate scăpa corabia naţională de furtuna valurilor ce o
împresoară”5.
,,O activitate deosebită în sprijinul Unirii a depus şi arhimandritul Iosafat Snagoveanul din
Paris. Participant la Revoluţia din 1848 în Ţara Românească, după înfrângerea ei a fost silit
să-şi părăsească ţara, ajungând, după multe peregrinări, la Paris. Aici a deschis în anul 1853 o
capelă pe seama românilor, servind şi aceasta la înfrăţirea muntenilor şi moldovenilor
refugiaţi în capitala Franţei. În calitate de slujitor al capelei române din Paris, arhimandritul
Iosafat a rostit mai multe cuvântări patriotice, între care amintim cuvântarea ţinută la 15
ianuarie (st. v.) 1856, cu prilejul emancipării ţiganilor din Principate. O altă cuvântare a rostit
în august 1856, în care se ocupa şi de problema Unirii Principatelor, spunând printre altele:
Mă simt dator şi eu, ca preot şi român, a mă adresa cu aceasta către tot românul şi patriotul
adevărat care-şi iubeşte patria şi fericirea ei, invitându-l şi îndemnându-l ca să ceară cu
stăruinţă Unirea Principatelor”, iar mai departe: toate le avem şi nimic nu ne lipseşte decât
numai unirea; pentru că unirea aduce tăria şi, prin urmare, înflorirea şi înaintarea”6.
,,Înainte de alegerea deputaţilor pentru Divanurile Ad-hoc, arhimandritul Iosafat a adresat un
apel preoţilor din ţară, spunându-le: ... Voi, care sunteţi numiţi sarea pământului şi lumina
lumii, se cuvine ca la o împrejurare ca aceasta de care depinde viaţa naţională, în care să
trăiască toţi românii – fiii sufleteşti ai frăţiilor voastre – să nu vă mărginiţi numai a vă împlini
datoria ca alegători şi ca aleşi, ci bătând la uşa fiecăruia, amestecându-Vă în toate adunările
românilor să arătaţi mai întâi cât este de mare importanţa acestui deputat, în acest Divan ce se
convoacă astăzi... Veghere, dar, fraţilor preoţi şi Domnul Dumnezeul nostru va fi cu voi. Ne

1
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, p. 75.
2
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, p. 80.
3
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, pp. 75-76.
4
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, p. 81.
5
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, p. 88.
6
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, p. 90.
trebuie o naţie recunoscută de celelate naţii prin autonomia ei, o patrie tare prin unirea
gemenelor ţări române”7.
,,Clerul a salutat cu bucurie alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti.
Cunoaştem cuvântarea rostită de arhimandritul Iosafat în capela română din Paris, la 1/13
februarie 1859, cu prilejul acestei alegeri (apud, caută). Cunoaştem cuvântarea rostită atunci
la Episcopia din Râmnicu-Vâlcea de preotul Dumitru Brănescu, profesor la Seminar,
publicată în ziarul „Biserica” al preotului Grigorie Musceleanu”8.
Rezultă, aşadar, că preoţimea şi-a adus o contribuţie însemnată în lupta pentru Unirea celor
două ţări româneşti. (Sofronie Miclescu, Filotei al Buzăului, Fraţii Scriban, arhimandritul
Melchisedec, arhimandritul Iosafat Snagoveanul) ,,au sprijit Unirea fie prin predici, fie prin
diferite lucrări şi articole, iar unii ca membri ai Divanurilor”9.

7
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, pp. 90-91.
8
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, pp. 93-94.
9
M. PĂCURARIU, ,,Atitudinea slujitorilor...”, p. 94.