Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003

_______________________________________________________________________________________

DEZVOLTAREA DURABILĂ A HABITATULUI MONTAN

GHEORGHE IONAŞCU*

Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, Carpaţi, gospodăria montană, satul ecologic

Abstract: The work proposes the launching of a sustainable development pilot-program for
mountain areas in Romania, as poor, ecological fragile zone but within agreeable resources and
environment. In this reason, in 2002, all gouvernments were invited to adopt specific politics to
mountain zones. Land-use planning represents a sustainable development strategically tool, which
generating mountains spatial development planes. Movement „ecological village” may bee applied
in Romania too, to the environment and mountain habitats preserving. The mountain rural
household represents an economical core of villages. Rehabilitation of mountain settlements be
cams a necessity for traditions preserving and modernization.

1.Dezvoltarea durabilă – un deziderat al secolului XXI

Dezvoltarea durabilă reprezintă drumul de viitor al omenirii, în măsură să asigure
protecţia mediului şi o şansă reală pentru generaţiile viitoare. Summit-ul pentru dezvoltare
durabilă de la Johannesburg, din septembrie 2002 a lansat şi un Plan concret de
implementare, bazat pe Principiile de la Rio de Janeiro- 1992, în special principiul
responsabilităţilor comune, dar diferenţiate şi asigurând integrarea celor trei componente
interdependente ale dezvoltării durabile: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi
protecţia mediului. Capitolul 40 al Planului referă la zona montană, astfel:
Ecosistemele montane asigură mijloace de trai şi include resurse semnificative de
apă, diversitate biologică unică de floră şi faună cu specii fragile, expuse efectelor adverse
ale schimbărilor climatice, necesitând o protecţie specială. Sunt necesare acţiuni pentru:
a) a dezvolta şi promova programe şi politici care să integreze componentele ecologice,
economice şi sociale ale dezvoltării montane durabile, consolidând cooperarea
internaţională prin efecte pozitive de eradicare a sărăciei, în special în ţările în
tranziţie;
b) a implementa programe de stopare a despăduririlor, degradării solului, pierderii
biodiversităţii, devierii cursurilor de apă şi retragerii gheţarilor, după caz;
c) a dezvolta şi implementa politici şi programe, inclusiv prin investiţii publice şi private,
care să ajute la eliminarea inegalităţilor cu care se confruntă comunităţile montane;
d) a implementa programe diversificate şi economii montane tradiţionale, mijloace de
trai viabile,sisteme de producţie la scară mică,cu programe specifice şi acces uşor pe
piaţa internă şi externă,planificare comunicaţii şi transport,respectând specificul
montan;
e) a promova participarea şI implicarea comunităţilor montane la decizii care-i privesc şi
a integra cunoştinţele locale, moştenirea şi valorile comunitare în iniţiativa de
dezvoltare;

*
M.L.P.A.T. Bucureşti

237
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________

f) a mobiliza sprijinul naţional şi internaţional pentru cercetare aplicată şi consolidarea

capacităţii, a asigura asistenţa tehnică şi financiară pentru implementarea eficientă a
dezvoltării durabile a ecosistemelor montane în ţările aflate în curs de dezvoltare şi în
tranziţie, precum şi a se aborda problema sărăciei populaţiei montane prin planuri
concrete, proiecte şi programe, beneficiind de sprijinul acţionarilor.
O coincidenţă fericită face ca, tot anul 2002 să constituie şi Anul Internaţional al
Ecoturismului, precum şi Anul O.N.U. pentru Moştenirea Culturală. Summit-ul Mondial
privind Eco-turismul, care a avut loc la Quebec, în anul 2002, precum şi Codul Global al
Eticii Turistice, adoptat de Organizaţia Mondială a Turismului, au afirmat necesitatea
dezvoltării durabile a turismului şi cea de creştere a beneficiilor rezultate din resursele
turistice pentru populaţia din comunităţile gazdă, menţinând concomitent integritatea
culturală şi de mediu şi sporind protecţia zonelor expuse din punct de vedere ecologic şi a
zestrei lor naturale primare.
Ori, dezvoltarea durabilă a turismului ecologic asigură consolidarea economică a
comunităţilor locale, prin turismul rural, ecologic, în primul rând a gospodăriilor montane,
întrucât aici există cel mai bogat potenţial natural şi cultural şi cerinţa de dezvoltare şi de
eradicare a sărăciei. Desigur, dezvoltarea durabilă a zonei montane, inclusiv prin turism
ecologic, presupune asigurarea unei largi cooperări internaţionale şi europene, atragerea
investiţiilor străine directe şi parteneriat strategic a sectoarelor publice şi private, la toate
nivelurile. Acest proces nu se poate desfăşura cu succes, fără programe de pregătire
profesională şi educaţie specifică habitatului montan, diferit decât alte zone.
România are şansa să depăşească o etapă, scurtând drumul ei către progres,
civilizaţie şi o viaţă mai bună, către o integrare europeană specifică, cu prinosul, etnosul şi
etosul ei original numai dacă îşi va asuma cu curaj astfel de programe de anvergură,
capabile să mobilizeze energiile şi resursele naţioanle, să atragă cooperarea şi sprijinul
internaţional şi european. Trecerea hotărâtă la dezvoltarea durabilă, începând cu un
program pentru câteva zone pilot, în pricipalele masive muntoase din Carpaţii României,
capabile să asimileze, reprezintă o oportunitate care trebuie să facă obiectul unei voinţe
politice exprimate. Există resurse umane şi materiale pentru lansarea unui astfel de
program. Ceea ce lipseşte vizează crearea structurilor de implementare şi monitorizare,
care să realizeze ierarhizarea priorităţilor şi o alegere adecvată a obiectivelor ţintă de
dezvoltare, întrucât nu se poate începe cu toate zonele şi cu toate problemele simultan.

2. Zona montană – un habitat specific, cu potenţial de dezvoltare durabilă

Zona montană constituie un habitat natural specific, habitatele umane integrate
mediului natural având, de asemenea, un specific distinct. Diferenţa faţă de alte zone
constă în faptul că ecosistemele montane şi alpine sunt fragile ecologic, datorită factorilor
naturali, ca altitudinea, fenomenele meteorologice, etc. Pe de altă parte, în mediul montan
se manifestă şi o economie de subzistenţă care trebuie eradicată prin sprijinul logistic al
organismelor de stat naţionale şi comunitare europene, aşa cum s-a întâmplat în alte state
mai avansate unde muntele a devenit comparabil, ca nivel de trai şi civilizaţie, cu alte zone.
Punerea în valoare a potenţialului natural, cultural, economic şi de resurse umane
constituie însă obiectul unor programe complexe, care trebuie concepute pe termen lung, în
spiritul dezvoltării durabile. Concertul mondial al statelor lumii reunit la Johannesburg,
pentru promovarea dezvoltării durabile, trebuie să se facă şi în România, prin măsuri
concrete.
Ocupând aproape o treime din suprafaţa ţării şi câteva milioane de locuitori, având
un patrimoniu de resurse naturale încă bogat şi o reţea de zone protejate, inclusiv cu
patrimoniu construit, cultural-istoric, mediul nefiind încă prea poluat, zona montană din
România poate face obiectul unui experiment naţional, a unui program guvernamental

238
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________

complex de dezvoltare durabilă, care să o ridice definitiv din statutul de înapoiere moştenit.
Voinţa politică de realizare a unui astfel de program se poate manifesta liber, dacă
imperativul dezvoltării durabile a României, va fi înţeles şi însuşit în profunzime de
factorii de decizie de la toate nivelele. Un rol central în asigurarea lansării şi monitorizării
acestui program îl poate avea Agenţia Naţională a Zonei Montane din România, dacă se va
asigura o structură instituţională adecvată, resursele umane şi financiare necesare şi
conlucrarea integrată a acesteia, cu secretariatul Comitetului interministerial pentru
zona montană, având ca obiectiv- dezvoltare durabilă. Forumul Naţional al Muntelui a
adoptat o rezoluţie în acest sens, care să constituie declanşarea unui proces ferm şi orientat
pentru ridicarea gradului de civilizaţie şi a calităţii vieţii. Iniţiativa propusă se înscrie în
concluziile Conferinţei Internaţionale pentru agricultură şi dezvoltare durabilă în regiunile
de munte–SARD,din 16-20.06.2002, Adelboden, Elveţia, care a avut ca scop pricipal,
determinarea guvernelor pentru construirea unor politici montane, la nivel naţional. În
acest cadru de conlucrare, Comitetul Interministerial poate propune proiecte concrete şi
investiţii pentru zona montană.

3. Amenajarea teritoriului – instrument strategic de dezvoltare montană

durabilă
Dezvoltarea spaţială este parte integrantă a procesului de integrare europeană a
României. Seria de programe INTERREG I, II şi III, a urmărit dezvoltarea spaţială
transnaţională. Din păcate, nici un proiect nu a fost axat efectiv pentru dezvoltarea zonelor
montane din Europa, sau din Europa de Est, unde această cerinţă era mai necesară. Ar fi
poate momentul ca să se solicite includerea unui astfel de Program de dezvoltare montană
durabilă în Carpaţi, împreună cu Ucraina, Slovacia, Polonia şi Cehia, prin conlucrare şi
cu organizaţii neguvernamentale, ca ROMONTANA şi EUROMONTANA.
Considerăm ca autoritatea publica centrală de amenajarea teritoriului ar putea pilota
şi asista realizarea unor planuri de dezvoltare spaţială, economică, socială şi culturală de
amenajare a teritoriului montan, pe masive distincte, aşa cum a fost iniţiat şi condus, în
urma cu câţiva ani proiectul pilot de amenajare a teritoriului zonal pentru Munţii Apuseni,
pe baza căruia moţii au reobţinut, prin hotărâre de guvern unele drepturi pierdute. Aceste
planuri ar asigura armonizarea politicilor sectoriale de dezvoltare a economiei, a
turismului, de stabilizare a populaţiei locale, prin valorificare complexă a tuturor resurselor
montane, ierarhizând şi prioritizând investiţiile şi lucrările publice necesare, cu termene şi
responsabilităţi şi integrând concomitent şi măsurile necesare pentru protecţia mediului şi a
patrimoniului natural şi cultural, reconstrucţie ecologică, etc.; putând fi aprobate de
guvern, care să prevadă măsuri concrete, fonduri şi alte mijloace.
Realizarea în doi-trei ani a acestor planuri regionale de dezvoltare va permite o
viziune de ansamblu asupra întregului proces complex de dezvoltare, astfel încât toate
intervenţiile, lucrările şi investiţiile realizabile să se integreze într-o viziune globală,
intercorelată de dezvoltare, coordonându-se armonizarea interesului public cu cel privat,
corelarea diverselor programe prezente deja în mediul montan, cum ar fi: Phare, Sapard,
ISPA, dar şi prin atragerea altora, cum ar fi PNUD, USAID, JICA, etc. Geografii ar putea
sprijini realizarea acestor planuri de dezoltare
Obiectivele fundamentale ale amenajării teritoriului, înscrise în Carta Europeană a
Amenajării Teritoriului, adoptată în 1984 la Strasbourg sunt următoarele:
- dezvoltarea socio- economică echilibrată a tuturor zonelor şi regiunilor, ţinând sub
control zonele urbane, cu evoluţie rapidă, urmărind un nou avânt al regiunilor în declin;
- ameliorarea calităţii vieţii, amenajarea teritoriului şi localităţilor favorizând
îmbunătăţirea cadrului de viaţă, de muncă, cultură, relaţii, bunăstare, echipare, etc.;

239
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________

- gestionarea responsabilă a resurselor şi protecţia mediului (inclusiv a patrimoniului

natural şi construit din zonele protejate);
- utilizarea raţională a teritoriului, pe zone funcţionale.
Dintre obiectivele particulare înscrise în aceiaşi Cartă menţionăm în mod special
dezvoltarea zonelor montane, cărora, se recomandă să li se asigure o atenţie deosebită,
datorită handicapurilor naturale şi sociale, pe care le suportă dintotdeauna cu stoicism.
Condiţia principală pentru asigurarea în timp util a planurilor spaţiale de dezvoltare şi
amenajare a teritoriului zonelor montane este asigurarea resurselor financiare prin
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul unui program special pentru zona montană. În
acest sens, Agenţia Naţională a Zonei Montane trebuie să facă, în mod documentat,
solicitarea necesară. Aceste planuri vor definitiva în prealabil şi delimitarea complexă, pe
entităţi administrative şi pe localităţi, a zonelor montane şi alpine, după criteriile ştiinţifice
europene, care să permită acordarea unor facilităţi speciale, suplimentare pentru
dezvoltare, în primul rând locuitorilor care trăiesc efectiv în aceste zone, în sate şi care au
nevoie de acest sprijin logistic, din partea organismelor comunitare naţionale şi europene.

4. Satul ecologic montan, un posibil experiment naţional

În anul 2002, un grup de specialişti danezi a evaluat rezultatele unei mişcări pentru
implementarea unui mod de viaţă durabil, care s-a înfiripat prin voinţa unor comunităţi
săteşti, în mai multe ţări din Europa şi din lume, mişcare cunoscută sub numele de satul
ecologic. Motivaţia promotorilor curentului era de ordin sociologic, ecologic şi spiritual,
fiind determinată şi de mişcarea antiglobalizare, ca parte a ei.Sociologul american Paul
Ray prezintă în cartea sa Creaţiile culturale, modificarea rapidă a atitudinilor în favoarea
satului ecologic. Astfel, Europa are deja 15 reţele naţionale de sate ecologice, reţele
similare fiind prezente şi în alte continente. Globalizarea supune la mari presiuni
comunităţile rurale, cu culturile lor specifice, cu resursele şi modul lor de viaţă ecologic,
integrat armonios şi organic mediului natural. Astfel, numai în SUA, procentul oamenilor
care pun valorile vitale ale comunităţii, mediului, eticii şi justiţiei economice, mai presus
de cele ale societăţii de consum, bazate pe puterea financiară, a crescut de la 4% în anii 70,
la 24 % în 1996 şi la 30% astăzi, similară cu Europa, creştere fără precedent.
Problema nu este cunoscută suficient, întrucât mass-media din multe ţări, controlată
de trusturi şi corporaţii, pentru care singura lege este profitul, nu acordă atenţia cuvenită
fenomenului. Originea cauzelor crizei globale se datorează faptului că actualul sistem
economic global nu ţine seama de efectele negative sociale şi de mediu, datorate producţiei
şi comerţului de bunuri de consum, care sunt externalizate asupra întregii populaţii,
efectele negative devenind difuze, invizibile. Politici economice absurde sunt promovate
azi de un sistem economic cu bază economică nesănătoasă. Deşi substratul existenţei
umane se bazează pe reţeaua sistemelor vii, constituite în cadrul mediului natural, format
de factorii pricipali, ca solul, aerul, apa, sistemul economic actual distruge aceste structuri
vitale, în beneficiul a circa 1% din populaţia globului, pe seama costurilor de mediu
suportate de ceilalţi 99%.
Guvernele sunt paralizate, deoarece jocurile sunt făcute de marile corporaţii,
guvernele acceptându-le, fără o dezbatere publică cu populaţia. Interesele economice
străine devin prioritare, faţă de interesele locale ale comunităţilor, forţând naţiunile să
concureze între ele, reducând subsidiile, închizând şi falimentând industriile locale şi
sufocând comerţul local, ceea ce conduce la creşterea şomajului şi la reducerea beneficiilor
sociale. Fenomenul se manifestă şi la noi, prin companii străine puternice, cum este cazul
de la Roşia Montană, sau a unei companii, care livrează produse lactate Dorna, cu profit
foarte mare umflat artificial prin supraexploatarea mediului, a resurselor locale şi a
populaţiei. Corporaţiile obţin profituri prin pauperizarea populaţiei locale. Soluţia este

240
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________

promovarea sistemului bazat pe viaţă contra celui bazat pe bani, care constituie esenţa
mişcării antiglobalizare, exprimată şi de mişcarea satul ecologic. Un sistem care crează
profituri pentru puţini, în timp ce distruge substratul existenţei umane – este absolut
inacceptabil. De aici şi vigoarea mişcării antiglobalizare, tinerii văzând mai clar decât
părinţii lor, că liderii lor politici au făcut greşeli fundamentale, antidemocratice, cedând
prea multă putere intereselor corporaţiilor. Tinerii contestă chiar conceptul lor de creştere
economică, care nu are nimic comun cu dezvoltarea durabilă.
Dimensiunea ecologică a satelor ecologice poate fi asigurată prin reducerea
presiunii acestora asupra mediului, pentru a respecta capacitatea de suport ecologic. Satul
ecologic crează locuri de muncă acolo unde trăiesc oamenii, produce hrană proaspătă şi
sănătoasă, asigurând totodată activităţi recreative şi de creaţie şi o calitate superioară a
vieţii, cu un consum redus de resurse. El poate adăposti bătrânii, mai bine decât un azil,
poate integra micro-grupuri marginalizate, ca şomeri, handicapaţi, copii orfani, fiind
superioară altor soluţii, promovate de oraş. Dimensiunea spirituală şi religioasă e
superioară,oamenii respectându-şi reciproc tradiţiile, învăţând unii de la alţii.
Esenţa problemei constă în necesitatea reorganizării gândirii tradiţionale din
industria construcţiilor. Sunt necesare firme mici, flexibile, care colaborează organic cu
beneficiarii, arhitecţii şi autorităţi locale, încurajând tehnologii şi construcţii ecologice.
Lista de aşteptare a acestor construcţii este lungă şi creşte în continuare, exemplul danez
sau din Sri Lanka prezentând sate alcătuite din grupuri de câte 20 de case.
Educaţia va trebui bazată pe un program de dezvoltare durabilă montană, integrând
agricultura organică, energia regenerabilă, tratarea şi refolosirea apelor uzate etc., program
ce trebuie pus la dispoziţia locuitorilor, cu soluţii pentru problemele lor economice,
sociale, ecologice şi cultural/spirituale. Mai mult, în oraşele de munte se pot organiza sate
ecologice în interiorul acestora, soluţie adecvată mai ales pentru cartierele mărginaşe şi
suburbii, transformate gradual în zone ecologice funcţionale, capabile să asigure în
perimetrul lor, cât mai multe funcţiuni, evitându-se transportul şi navetismul excesiv,
promovându-se un stil de viaţă sănătos şi apropiat de natură, preferat de oameni.
Învăţământul geografic poate sprijini procesul.
Românii preferă potenţialul ecologic al satelor, comparativ cu locuitorii statelor
puternic industrializate. Modelul satului ecologic este total compatibil cu cultura satelor
tradiţionale montane, din cele peste 40 de zone etnofolclorice distincte şi specifice ale ţării.
Ei percep faptul că aşa-numitele politici de ajustare structurală impuse de FMI, pot
conduce la distrugerea şi desmembrarea comunităţilor locale tradiţionale. Senegalul a
adoptat de curând conceptul satului ecologic, ca parte a politicii guvernamentale de
dezvoltare, fiind singurul care construieşte o reţea de sate ecologice cu sprijin
guvernamental. Acest model de sat ecologic asigură cooperarea ţărilor bogate şi sărace,
pentru eradicarea inechităţilor globale, migraţiei, terorismului, pentru dezvoltare durabilă.
Multe guverne deşi proclamă dezvoltarea durabilă, consumă miliarde de dolari
pentru creştere economică nesustenabilă, subminându-şi astfel, propriile popoare. Dacă
numai o parte din subsidii ar fi direcţionate pentru sprijinirea oamenilor care încearcă să-şi
construiască comunităţi sustenabile, durabile, s-ar face pasul necesar de la declaraţii de
intenţie la măsuri efective, care pot să implementeze principiile dezvoltării durabile. Faţă
de această realitate, propunem lansarea unei iniţiative naţionale pentru constituirea unei
Reţele naţionale de sate ecologice montane, care să conserve tradiţia, cultura, mediul şi
resursele, asigurând o calitate superioară a vieţii în zona montană. Problema este desigur
de anvergură naţională, dar merită a fi abordată. Ar putea constitui încă o iniţiativă
concretă de dezvoltare durabilă a comunităţilor montane, lansată de Forumul Naţional al
Muntelui, ce necesită măsuri practice care să ne conducă orientat - undeva mai sus şi ceva
mai repede pe spirala dezvoltării şi progresului, cel puţin în aceste zone montane.

241
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________

5. Gospodăria montană de tip integrat–nucleu economic de bază al satului

montan.
Satul are ca nucleu economic de bază - gospodăria ţărănească de tip integrat,
incinta cuprinzând funcţiunile necesare pentru locuire, producţie, creşterea animalelor,
spaţii de depozitarea produselor agroalimentare, etc. În gospodărie se locuieşte, se
odihneşte, se lucrează. Prosperitatea gospodăriilor ţărăneşti determină prosperitatea satului.
Nu poate exista un sat bogat, fără gospodării bogate. În gospodărie, familia are cam tot ce
îi este necesar pentru existenţă. Aici se lucrează, de regulă, din noapte până-n noapte. Toţi
membrii familiei au sarcini de îndeplinit, de la copii la vârstnici. Copiii sunt educaţi în
spiritul muncii, cu spirit gospodăresc şi practic, cu răspundere pentru bunul mers al
treburilor casei. Locuinţa reprezintă elementul principal într-o incintă gospodărească.
Locuinţa sătească modulează tipologii şi caractere arhitecturale disociate pe plan zonal, sau
local, care transpar în amplasament (planimetrie, aliniere, tip de incintă), volum, proporţie,
partiu funcţional, acoperire, materiale de structură şi de finisaj, registru cromatic şi
ornamental.
Gospodăriile sunt înconjurate de verdeaţă, clădirile fiind integrate armonios în
peisaj. Din acest punct de vedere, satul este cu mult mai adecvat mediului decât oraşul,
respectând capacitatea de suport ecologic. Locuinţa are de regulă un spaţiu intermediar
între interior şi exterior, care este prispa, cerdacul, având şi o relaţie directă cu terenul
(lotul, parcela, incinta). Gospodăriile sunt alineate la stradă, înlănţuindu-se într-o
succesiune armonioasă, al cărui liant este coerenţa şi coeziunea interesului social al
locuitorilor. Strada se constituie ca un coridor comunitar de comunicare şi contact social.
Gospodăria ţărănească este o structură integrată, diversele funcţiuni adăpostite fiind
compatibile şi compelementare. Funcţie de mărime şi complexitate, de spiritul gospodăresc
al familiei, fiecare incintă are particularităţile ei distincte, chiar dacă se înscriu în concepţii
apropiate. Gospodăriile asigură perpetuarea şi conservarea spaţiului tradiţional sătesc.
Peisajul variat, denivelat din zona montană asigură perspective variate şi neaşteptate la
orice pas, ritmuri şi cromatică adecvate. Vatra satului cuprinde, de regulă, funcţie de teren
şi de relief, pâlcuri de gospodării de vale, de pantă sau de platou.
Peisajul oferit de aşezăile montane, în special, satul montan are valori superioare
aşezărilor din alte unităţi de relief. Este unul din motivele fundamentale pentru care
aşezările montane trebuie să dezvolte în mod coordonat turismul în gospodăria ţărănească,
pe baza unui program naţional, coordonat la nivel guvernamental de aceiaşi Agenţie
Naţională a Zonei Montane, dar şi de asociaţii de profil,cum ar fi ANTREC.

6. Reabilitarea aşezărilor montane – o necesitate.

Reabilitarea, constituie procesul prin care unei localităţi sau zone de locuit i se
recuperează valenţele fundamentale de locuire, prin renovarea şi modernizarea clădirilor,
asigurarea utilităţilor publice şi a lucrărilor tehnico- edilitare. Reabilitarea nu constituie
neapărat refacerea a tot ceea ce a fost vechi, nefiind identică cu restaurarea, ci doar a ceea
ce a fost valoros, cu adăugarea lucrărilor care să asigure plasarea ansamblurilor respective
în contemporaneitate, modernizându-le. Cum marea majoritate a aşezărilor montane din
România, ca de altfel şi a aşezărilor umane în general sunt constituite, procesul global care
va asigura dezvoltarea durabilă a acestora este reabilitarea complexă urbană sau rurală
după caz. Reabilitarea este prin complexitatea ei un proces la care trebuie să participe toţi,
autorităţi şi populaţie. Pentru localităţile montane, reabilitarea are ca prime obiective:

242
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________

- asigurarea condiţiilor de locuit, prin asigurarea unei locuinţe adecvate pentru fiecare,
prin construirea noilor locuinţe necesare, precum şi reabilitarea celor existente;
- realizarea integrală sau reabilitarea reţelelor tehnico- edilitare (alimentări cu apă.
canalizări inclusiv staţii de epurare, reţele de alimentare cu energie, drumuri, etc.);
- revigorarea spaţiilor verzi şi a oglizilor de apă, care să reintegreze localitatea în
natură;
- alte lucrări necesare, cum ar fi adăposturi adecvate pentru creşterea animalelor.
Reabilitarea condiţiilor sociale de existenţă cuprind alte măsuri specifice, capabile
să armonizeze relaţiile sociale, revigorând cultura locală, accesul la informare, dialogul
grupurilor sociale, instruirea, etc., precum şi crearea sau consolidarea instituţiilor necesare
îndeplinirii acestui scop, printre care organizarea societăţii civile ocupă un loc important,
pentru creşterea conştiinţei comunitare şi participarea efectivă a populaţiei la luarea
deciziei şi la procesele de îndeplinire a acesteia. În acest context, organizaţiile precum
aleşii munţilor sau fundaţiile de dezvoltare montană diversă au un rol important.
Reabilitarea infrastructurilor construite pentru habitatul montan trebuie să integreze
organic – restaurarea monumentelor istorice şi a siturilor arheologice din zona montană,
pentru ca memoria culturală a comunităţilor montane să fie revigorată. Astfel, zestrea
culturală a comunităţilor montane va putea contribui din plin, alături de patrimoniul natural
de resurse din cadrul zonelor protejate, la menţinerea aşezărilor montane în circuitul public
de valori, stimulând dezvoltarea turismului, ca activitate economică de bază, creatoare de
venit, complementară agriculturii şi zootehniei montane. Locuitorii munteni îşi pierd
sentimentul de inferioritate, văzând că oameni din alte zone şi mai ales străinii apreciază
patrimoniul zonei lor, vizitându-I şi apelând la serviciile lor turistice de pensiune.
Veniturile lor cresc şi le pot reinvesti în consolidarea şi creşterea bazei materiale a
gospodăriei proprii, relansând activităţile lor de bază şi astfel întreaga economie montană
se dezvoltă armonios. Astfel, reabilitarea condiţiilor de locuit poate beneficia de resursele
necesare pentru înfăptuire, relansând localităţile şi zonele montane pe o treaptă nouă de
dezvoltare,în acord cu aspiraţiile locuitorilor şi cu cerinţele moderne.

Bibliografie
Ionaşcu Gh., (2000), Protecţia mediului montan, Academica
Ionaşcu Gh., (2000), Dezvoltarea durabilă a zonei montane, Academica,
Ross Jackson, Ph.D., Gaia Trust, Hildur Jackson, LLB, co- founder, Gaia Trust, (2002),
Mişcarea Satul Ecologic (un mod de viaţă sustenabil din punct de vedere ecologic,
social şi spiritual),Copenhaga,Denmark
Carta Europeană a amenajării teritoriului, Strasbourg, 1984
Carta regiunilor de munte din Europa
Agenda XXI privind dezvoltarea durabilă, Rio de Janeiro, 1992, Principiile
Conferinţa Internaţională pentru agricultură şi dezvoltare durabilă în regiunile de munte –
SARD,16-20.06.2002, Adelboden, Elveţia;

243