Sunteți pe pagina 1din 11

Data: 01.

martie 2020

MEMORIU ÎMPOTRIVA APROBĂRII LEGII


PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FINANȚAREA
ACTIVITĂȚII DE VACCINARE OBLIGATORIE A
POPULAȚIEI ÎN ROMÂNIA

Președintelui României,
Președintelui Senatului României,
Președintelui Camerei Deputaților,
Prim-ministrului Guvernului României,

În calitate de cetățeni ai României, reprezentanți ai organizațiilor


neguvernamentale, asociațiilor, instituțiilor de cult, medicale, juridice, și de
învățământ, prin acest memoriu vă aducem la cunoștință faptul că ne opunem
aprobării Legii privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a
populației în România.

Această lege conține prevederi prin care se încalcă, în mod flagrant, nenumărate
drepturi ale cetățenilor români, drepturi prevăzute de Codul Civil, Constituția
României, Legea drepturilor pacientului, Codul de deontologie medicală al Colegiului
Medicilor din România, tratate și convenții europene și internaționale, la care
România a aderat.

Vom reda câteva din aceste drepturi care se încalcă prin aprobarea legii
vaccinării, în forma propusă:

1. În România vaccinurile sunt înregistrate ca medicamente la Agenția


Națională a Medicamentului, deci se supun aceluiași regim juridic și de
practică medicală.

Vaccinarea este o intervenție medicală, conform art. 1 pct. d) din Legea nr.
46/2003, care spune:
,,Prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act
medical în scop de diagnostic, preventiv, terapeutic ori de reabilitare;”
Conform Legii Drepturilor Pacientului si Codului de Deontologie
Medicală al Colegiului Medicilor din România, nici un act medical nu
poate avea loc fără consimțământul pacientului:
Legea 46/2003 (Legea Drepturilor Pacientului) art.13: ,,Pacientul are
dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, asumându-și, în
scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi
actelor medicale trebuie explicate pacientului.”

Deci, vaccinarea fiind un act medical, cetățenii


români au dreptul să o refuze.

2. Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din


România art. 11:
,,(1) Nici o intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după
ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.
(2) În aceleași condiții, consimțământul se poate retrage în orice moment de
către persoana vizată.”

3. Proiectul de lege, prin plasarea binelui societății înaintea binelui


ființei umane, încalcă art. 4 din Codul de Deontologie Medicală, care
spune:
„În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui să se asigure că
interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al
științei.”

4. Vaccinarea obligatorie de masă încalcă art. 5 din Codul de


Deontologie Medicală, care stipulează că la tratarea individuală a fiecărui
caz:
,,Medicul trebuie să depună toate diligențele și să se asigure că decizia
profesională pe care o ia sau intervenția cu caracter medical respectă
normele și obligațiile profesionale și regulile de conduită specifice cazului
respectiv.”

5. Acest proiect de lege încalcă independența profesională a medicului,


stipulată în art. 6 al Codului, care precizează:
,, Medicul este dator să își apere independența profesională, fiind interzisă
orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de
rentabilitate economică sau de ordin administrativ.”
6. Acest proiect de lege încalcă art. 8 al Codului, care stipulează că
pacientul trebuie să beneficieze de maximum de garanții în raport cu situațiile
concrete; adică, în condițiile în care există un risc, nimeni nu poate fi obligat
să și-l asume împotriva voinței sale;

7. Acest proiect de lege încalcă, prin „acordul prezumat” cu privire la


vaccinare, stipulate la art. 21 (3), art.14 din Cod, care spune:
(1) ,,Medicul va solicita și va primi consimțământul numai după ce, în
prealabil, persoana respectivă sau cea îndreptățită să își dea acordul cu
privire la intervenția medicală a primit informații adecvate în privința
scopului și naturii intervenției, precum și în privința consecințelor și a
riscurilor previzibile și în general acceptate de societatea medicală.
(2) Pe cât posibil, medicul va urmări ca informarea să fie adecvată și
raportată persoanei care urmează să își manifeste consimțământul.”

8. Acest proiect de lege încalcă și Constituția României, art. 22, 26 și


53:
1) În condițiile în care vaccinarea devine obligatorie, aceasta poate fi asimilată
atingerii dreptului la viață și integritate fizică și psihică dacă produce
patologie fizică, psihică sau deces, precum și torturii dacă se efectuează
împotriva voii cuiva, contravenind art. 22 care stipulează:
Art. 22:
,,(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale
persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de
tratament inuman ori degradant.”

2) Obligativitatea vaccinării încalcă dreptul persoanei fizice de a dispune de


ea însăși, drept consfințit de art. 26.

Art. 26:
,,(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă
drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”

3) Proiectul de lege privind vaccinarea aduce restrângerea unor drepturi și


libertăți, așa cum au fost discutate anterior, deși art. 53 din Constituție arată
clar condițiile particulare în care acest lucru poate fi făcut. Menționăm că
proiectul de lege privind vaccinarea nu se adresează unor situații de pericol
iminent ci, dimpotrivă, după cum menționează art. 1 (1) ,,...pe durata vieții...”,
deci se situează cu totul în afara cadrului constituțional stipulat de art. 53, care
spune:
”(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai
prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității
naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a
libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea
consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară. Măsura trebuie
să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod
nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.”

9. Implementarea obligativității vaccinării prin amenințarea de a


restrânge accesul la educație al copiilor nevaccinați încalcă un alt drept
fundamental garantat fiecărui cetățean român, prin Constituția țării.

Art. 32 al. 1 din Constituția României prevede:

,,Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu,


prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior,
precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.’’

10. Vaccinarea obligatorie, cu amenzi, ostracizare, procese sau pedeapsa


cu închisoarea pentru nerespectare, contravine Declarației Universale a
Drepturilor Omului, fiind o încălcare a demnității umane și protecției
integrității corporale.

Conform deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului din 2002, ,,ca


tratament medical involuntar, vaccinarea obligatorie intră în coliziune cu
dreptul la viața privată garantat de articolul 8 din Convenția
Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale"

11. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, la art.


3, prevede:
„Dreptul la integritatea persoanei
Orice persoană are dreptul la respectarea integrității sale fizice și mentale.
În domeniile medicinei și biologiei, trebuie respectate în special: (a)
consimțământul liber și informat al persoanei în cauză, în conformitate cu
procedurile prevăzute de lege.”
12. Potrivit art. 67 din Noul Cod Civil ,,nici o persoană nu poate fi supusă
experiențelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenții în scop
terapeutic ori în scop de cercetare științifică decât în cazurile și în condițiile
expres și limitativ prevăzute de lege.’’
Ori legea în vigoare nu prevede obligativitatea efectuării acestei intervenții
medicale care este vaccinul, ci, dimpotrivă, prevede dreptul de a accepta sau
refuza o intervenție medicală (art 13 din Legea 46/2003 si art. 67
NCC).

13. Conform art.23 al.1 din Constituția României, ,,Libertatea


individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.’’ Actul vaccinării impus
de legea propusă constituie o constrângere a voinței și libertății persoanei.

14. Conform art. 22 al.1 din Constituția României ,,Dreptul la viață,


precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt
garantate.’’

Actul vaccinării reprezintă un act medical preventiv, facultativ, fără să existe o


garanție suficientă și rezonabilă împotriva riscurilor sau reacțiilor adverse ale
acestuia, existând posibilitatea reală pentru persoana căreia i se administrează
să i se pună în pericol viața, sănătatea și integritatea fizică sau psihică. Prin
obligativitatea vaccinării, acest drept fundamental garantat de Constituție (la
viață, integritate fizică și psihică) este încălcat. Nu s-ar pune problema acestei
încălcări dacă nu ar exista LIPSA TOTALĂ A UNEI GARANȚII
SUFICIENTE ȘI REZONABILE ÎMPOTRIVA RISCURILOR.

15. Conform art. 26 al. 1 si 2 din constituție:

,, (1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și


privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă
drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.’’

Se încalcă principiul constituțional al dreptului persoanei de a dispune de ea


însăși, deoarece actul vaccinării constituie o ingerință nelegală în viața intimă
și privată a familiei, în măsura în care nu există un acord prealabil
efectuării acestuia.
16. Conform art. 29 al. 1 și 2 din Constituția României:
,, 1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor
religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. (…)
(2) Libertatea conștiinței este garantată; (…)
Prin această lege se încalcă dreptul libertății conștiinței. De asemeni, cetățenii
au dreptul să refuze vaccinul din motive religioase sau de religie.
Creștini fiind, românii se consideră creație a lui Dumnezeu și ei pot refuza să li
se introducă în corp substanțele conținute de vaccinuri.
Ne putem referi ca exemplu la celule din fetuși avortați. Creștinii știu că
avortul înseamnă uciderea unei ființe umane, ori, sub nicio formă aceștia nu
pot accepta introducerea în corp a acestor celule provenite din copii uciși.

17. Conform art. 34 al. 1 din Constituția României, ,,Dreptul la


ocrotirea sănătății este garantat.’’
Art. 49 al.1 din Constituție prevede: ,,Copiii și tinerii se bucură de un
regim special de protecție și de asistență în respectarea drepturilor lor.’’

Această lege încalcă dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la protecție al


copiilor și tinerilor, așa cum sunt prevăzute în aceste articole din Constituție.
Statul român nu prezintă nici o garanție că, prin administrarea unui anumit
tip de vaccin, unei persoane nu i se pune in pericol viața și sănătatea
(integritatea fizică sau psihică).
Trebuie să ținem cont de două aspecte legate de vaccin:
- administrarea lui nu garantează necontactarea bolii respective – a se
vedea în acest sens și explicațiile oferite de sistemul medical după fiecare
dramă produsă ca urmare a unui vaccin (de ex. cazul fetiței decedate în
județul Suceava în anul 2012 sau al sugarului paralizat în Slatina în anul 2011)
- riscurile și reacțiile adverse pe care le presupune sunt menționate în
chiar prospectul vaccinului, dar și în nenumărate studii medicale de
specialitate, devenite publice odată cu mediatizarea cazurilor frecvente de
producere a reacțiilor adverse și a riscurilor menționate
18. Art. 53 al. 1 si 2 din Constituția României prevede:

,,(1) Exercitarea unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai
prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității
naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a
libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea
consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru
deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a
determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce
atingere existenței dreptului sau a libertății.’’

Se încalcă aceste prevederi, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile


pentru incidenta unor constrângeri. Obligativitatea efectuării vaccinurilor nu
se impune decât pentru cazurile enumerate expres de Constituție, și anume:
apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a
drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale;
prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui
sinistru destul de grav.

19. Legea vaccinării propusă spre aprobare încalcă următoarele dispoziții


legale din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății:

- art. 374 al. 3 potrivit căruia hotărârile ce au caracter medical vor fi


luate avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului, principiile
medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienți, respectarea
demnității umane, principiile eticii și deontologiei medicale, grija față de
sănătatea pacientului și sănătatea public;

- art. 376 potrivit căruia, cu excepția cazurilor de forță majoră, de


urgență ori când pacientul sau reprezentanții legali ori numiți ai acestuia sunt
în imposibilitate de a-și exprima voința sau consimțământul, medicul
acționează respectând voința pacientului și dreptul acestuia de a refuza ori de
a opri o intervenție medicală;

- art. 649 potrivit cu care, pentru a fi supus la metode de prevenție,


diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea
lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moașă, conform prevederilor
al. (2) și (3), pacientului i se solicită acordul scris;

- art. 650 și art. 651 potrivit căruia medicul curant, asistentul medical
răspund atunci când nu obțin consimțământul informat al pacientului sau al
reprezentanților legali ai acestuia;
20. Art. 22 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative este desconsiderat,
astfel are loc încălcarea:
- prevederilor art. 3, art. 12, art. 18, art. 19 din Declarația
Universală a Drepturilor Omului privitoare la dreptul la viață și
libertate, dreptul la protecția vieții personale și de familie împotriva oricăror
imixtiuni arbitrare, dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și de religie
dreptul la libertatea opiniilor și exprimării;
- dispozițiilor art. 6, art. 12 , art. 14, art. 16 și art. 19 din
Convenția cu privire la Drepturile Copilului referitoare la dreptul
inerent la viață, dreptul la libertatea de opinie, dreptul la libertatea de gândire,
conștiință și religie, dreptul la protecția copilului împotriva oricăror forme de
violențe și vătămări;

- dispozițiilor art. 2, art. 5, art. 8, art. 9, art. 10 din Convenția


pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale
referitoare la dreptul la viață, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieții
private și de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie
și dreptul la libertatea de exprimare;

- prevederilor art. 2, Art. 3, art. 6, art. 7, art. 10, art. 11, art. 24 din
Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la
dreptul la viață, dreptul la integritatea persoanei, dreptul la libertate, dreptul la
respectarea vieții private și de familie, dreptul la libertatea de gândire, de
conștiință și de religie, dreptul la libertatea de exprimare, drepturile speciale ale
copilului.

- prevederilor art. 2, art. 3 și art. 6 din Tratatul privind Uniunea


Europeană referitoare la respectarea libertăților și drepturilor
omului, protecția specială a drepturilor copilului.

Acest act normativ contravine, de asemenea, și prevederilor art. 9, art.


17 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene referitoare la
protecția sănătății umane și dreptul la respectarea statutului,
identității religioase și confesionale a bisericilor, asociațiilor și
comunităților creștine.

Inițiator,

Asociația Platforma Civică Împreună


prin Preşedinte MIHAI GHEORGHIU
* Atașăm dovada susținerii demersului de către aproximativ 31000 de cetățeni
români, prin intermediul petiției online
* Atașăm lista altor semnatari, susținători ai memoriului
Link-ul petitiei online, initiata de catre doamna Valerica Tudorache.

https://campaniamea.declic.ro/petitions/impotriva-legi-vaccinari-obligatorii-a-copiilor-si-adultilor-din-
romania

Lista persoanelor sustinatoare ale memoriului:

1. Mircea Pușcașu, medic, reprezentant Asociația Europa Veche


2. Marcel Balatchi, avocat, reprezentantAsociația Pro Vita Bucovina
3. Gabriel Apreutesei, jurnalist, președinte al Asociației Străjerii Ortodoxiei
4. George Alexander, scriitor, președinte Asociația pentru Protecția Copiilor și a
Familiei ,,George Alexander’’
5. Cornel Constantin - Fundația Pentru Oameni
6. Alexandru Mazarache – Asociația Cele Cinci Puncte Cardinale
7. Nadia Pușcașu – Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni
8. Constantin Barariu – Asociatia Bucovina Profundă
9. Cojocar Justinian Remus – Asociația Culturală ,,Sfantul Mitropolit Dosotei’’
10. Dan Ciprian Grăjdeanu – Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe
Purtătorul de Biruință
11. George Daniel Stoian – Asociația Pro Decizii Informate
12. Calin Aida – președinte Asociația pentru Elevarea Femeii
13. Marin Alina Mihaela, asistent medical generalist – Asociația Femilor Creștin-
ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
14. Mihaela Mihordea – medic, vicepresedinte A.P.O.R. (Asociația Părinti pentru
Ora de Religie) Suceava
15. Milea Mihail, preot, președintele Fundatiei Sfântul Sava Buzău
16. Călin Gheorghe Mărincuș
17. Pompiliu Diplan
18. Florin Popa- președinte fundația The Good Samaritan-SUA
19. Valerica Tudorache – inițiator petiție online împotriva aprobării legii
vaccinării obligatorii
20. Catalin Ioan Berenghi – președinte partidul D.A.C.
21. Grupul ,,Cunoaște Riscurile’’
22. Grupul Pro Reîntregirea Familiei - Simona Clopoțel
23. Dragos Croitoru – pastor Biserica Filadelfia din Aachen
24. Camelia Smicală Jalaskoski – medic
25. Marcel Popa- medic
26. Samuel Popa- cercetător științific- Citizens Memorial Hospital-Bolivar,
Missouri
27. Bilea Petru Virgil – medic
28. Valeriu Gavrilovici – medic
29. Paculea Carmen - medic
30. Câmpean Cristina Daniela – medic
31. Grigore Adriana – asistent medical
32. Alida Silvia Cotună– medic pediatru
33. Zârnovean Florentina Gerogeta - asistent medical
34. Lidia Cristea chimist, cercetător principal II
35. Olteanu Iulia – chimist
36. Herghelegiu Celimena – farmacist
37. Săcrieru Ana Corina – avocat
38. Buzgar Adriana Lucia – avocat
39. Negrea Ioachim Cristian – consilier juridic
40. Matau Camelia – jurist
41. Dulgheru Alin-Florentin – jurist
42. Ion Adrian Mirică – preot
43. Ioan Emilian Raza – preot Cluj Napoca
44. Manea Vasile – preot
45. Macovei Gabriel – preot Brosteni-Vrancea
46. Bratie Horațiu – preot Naruja
47. Nicolae Potop – preot Vintileasca
48. Bratu Petrică – preot Valea Sării
49. Moisei Stean – preot
50. Paul Lupu – preot
51. Nerghes Dorel – preot
52. Moisei Ștefan – preot
53. Ioan Popa -pastor, biserica Eben Ezer
54. Popa Nicoleta – profesor religie
55. Mihaela Guranda – lector universitar dr. la AFA Brașov, psiholog
56. Toader Ionela Ștefania – professor învățământ preșcolar Brasov
57. Nicolau Consuela – educator
58. Ioniță Timiș- profesor
59. Adina Tocai- asistent social
60. Macovei Georgiana Alisa – învățător
61. Ștefănescu Ion - profesor universitar
62. Sandi Elena - profesor
63. Priscornic Dan – profesor canto
64. Herghelegiu Florin Daniel – profesor
65. Săcrieru Răzvan Sorin – profesor Focșani
66. Rebedea Elena – profesor învățământ primar
67. Bratie Ruxandra – profesor
68. Gavrilă Ofelia – profesor
69. Manea Roxana Florentina – profesor Adjud
70. Giulan Nicoleta Iulia – profesor Pitești
71. Potop Veronica – profesor învățământ preșcolar
72. Dragu Stănica – profesor învățământ primar
73. Mirică Alina Maria – profesor
74. Moisei Ramona Elena – profesor
75. Bratu Adriana – profesor
76. Popa Nicoleta – profesor religie
77. Vîlcu Mihaela – profesor
78. Alexandru Amalia Narcisa – profesor învățământ primar
79. Mândroiu Claudia – inspector specialist D.G.A.S.P.C.
80.Cristi Irimia – jurnalist

S-ar putea să vă placă și