Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Atitudinea Parintilor Fata de Educatia Copilului
Atitudinea Parintilor Fata de Educatia Copilului
educatia copilului
Trebuie sa stiti dragi parinti ca atitudinea voastra fata de scoala
si in general fata de educatie, influenteaza extrem de mult
copilul. Cel mai bine se vede acest lucru in clasele primare dar
si la gimnaziu ori liceu. In momentul in care parintii au o
atitudine pozitiva fata de educatie si scoala in general, copilul
priveste cu alti ochi scoala si nu neaparat ca pe o obligatie
inutila. Este foarte important sa fie ajutat de parinti cu suport
moral, iar in timp copilul isi dezvolta o motivatie intrinseca.
Adica incepe sa ii placa scoala, sa relationeze cu colegii de
clasa, sa indrageasca unii profesori. Daca parintii inclusiv la
liceu au o atitudine negativa fata de anumiti profesori, fata de
actul educational, inclusiv daca au teama fata de viitor cu
privire la ce face elevelul dupa examenul de bacalaureat ori
evaluare nationala, acest lucru se transmite elevului si
constitutie un factor demotivator uneori chiar de ingrijorare.
Asa ca dragi parinti, incercati sa treceti peste propriile
prejudecati referitoare la scoala, educatie pentru ca desi nu
pare educatia e totusi importanta. O mama de copil mi-a spus
ca incearca sa il educe pe copil cat mai bine si sa ii transmita
faptul ca e necesar sa invete, deoarece in momentul in care
parintii dispar, copilul sa fie atat de inteligent incat sa se poata
descurca singur. Caci dupa cum mi-a spus mamica asta de
baiat, “degeaba ii lasi mai masina si case, daca el e idiot si nu
stie ce sa faca si cum sa se comporte” …. “iar daca e inteligent
se descurca ori aici in tara ori altundeva”. Vedeti dragi parinti
de ce trebuie sa transmiteti copiilor o atitudine pozitiva fata de
educatie ? Pentru ca un copil educat si bine cizelat gandeste
altfel si vede viata diferit.
„De ce să-i placă la școala copilului meu?” … Cred că este una dintre cele mai
comune întrebări la care părinții caută un răspuns, iar astăzi vă invit să
explorăm împreună această temă. De foarte multe ori, în cadrul unei consultații
părinții se plâng de faptul că micuțul sau micuța lor întâmpină greutăți la școală.
Se plâng de volumul de exerciții pe care trebuie să le facă acasă ca temă sau
faptul că puiuțul nu a agreeză deloc pe doamna educatoare sau învățătoare.
Ca părinte știu exact ce simt toți acești părinți, înțeleg dilemele prin care trece o
mamă, dar am văzut, deasemenea, și frustrările cu care se confruntă
tatăl legate de sistemul educațional din ziua de azi. Ca psiholog și terapeut însă,
nu am cum să nu constat că de multe ori, chiar atitudinea noastră față de
școala și propriile noastre reacții lasă de dorit. Iată de ce, acest prim articol este
o scurtă introducere despre relația dintre atitudinea părinților și modul în care
copiii percep școala și procesul de învățare.
Reclama
„Învățământul ar trebui astfel conceput, încât ceea ce oferă să fie perceput ca un dar neprețuit, nu
ca o datorie apăsătoare.”
Știu, sistemul de educație din România nu este perfect! De multe ori pe bună
dreptate avem rețineri față de ce se și cum se predă la școală. Este evident că
educația în România mai are un drum lung de parcurs până să împlinească un
așa deziderat. Dar, lucrul cel mai la îndemână, pe care-l putem face noi ca
parinți pentru a ne ajuta copiii să iubească școala, este să lucrăm la schimbare
propriei noastre atitudini, la maniera în care copilul nostru percepe educația,
școlarizarea.
Exercițiu de imaginație
Este ca și cum voi ați merge la serviciu și v-ați ciocni de frustrările șefului,
indiferența acestuia atunci când faceți treaba bună sau suportați toate acestea
pentru un salariu nesatisfăcător. Atunci vă intreb, ați mai merge la serviciu cu
plăcere? V-ați mai da silința să vă afirmați? Să faceți lucrurile bine? Sau alegeți
să îmbrățișați abordare „ziua trece, leafa vine”. Noi nu ne putem permite să nu
facem lucrurile bine din cauza renumeraței financiare și a responsabilităților de
adult. Dar, un copil ar putea … până la urmă, treaba lor, serviciul lor, este să fie
prezenți la școală. Dar, dacă frustrările adunate de un copil în legătură cu
procesul educațional, cu temele sau cu notele sunt majore atunci orice
responsabilitate legată de școală va deveni un calvar și automat i se va părea că
are mult mai mult de scris, învățat, de depus efort decât în realitate.
Sunt multe! Copilul are de scris cam la toate și nu înțelege de ce. Lui nu-i place
matematica, ci doar sportul și muzica, de exemplu. Acolo nu are teme … Dar,
haideți să-i explicăm că matematica poate fi de mare ajutor și la muzica, desen
sau sport. Cu alte cuvinte, spune-i și arată-i că noțiunile de matematică, îl pot
ajuta să împartă planșa de desen sau să încadreze armonios și proporțional
elementele. Să nu uităm că le putem dezvălui un mare secret! Cifrele, ritmul,
matematica și repirația merg mână-n mână pentru îi pot ajuta să-și dozeze
efortul când aleragă sau să aleagă tonalitatea potrivită pentru a cânta o
melodie. Încercați să folosiți pasiunile lor în procesul de învățare.
Munca de a fi părinte
Poate fi grea, dar poate fi și plăcută, iar pentru copii reacția părinților în primul
rand este cea care influențează percepția asupra întregului proces.
<p
Pentru noi, parintii de astazi, scoala era de multe ori un loc in care aveam numeroase
obligatii si putine placeri. Trebuia sa fim cuminti, ascultatori, respectuosi, seriosi,
responsabili, constiinciosi. Adesea, jocul nu era permis, pentru ca invatarea era invaluita
intr-o aura sobra, incompatibila cu ludicul.
Astazi, abordarea s-a schimbat, iar noile perspective in educatie incep usor-usor sa includa
jocul intre metodele moderne de a apropia informatia de elevi.
Atitudinea parinţilor privind invatarea si asigurarea unui climat de studiu adecvat contribuie
la cresterea motivatiei in invatare. Daca dascalii si parintii asigura cele enumerate mai sus,
atunci atitudinea copilului fata de scoala va fi de cele mai multe ori pozitiva”, este de parere
Cristina Honcioiu, specialist Intuitext in educatie.
Invatarea eficienta se realizeaza intr-o atmosfera placuta, in care copilul simte ca poate
decide, ca are un anumit grad de libertate, in care are voie sa greseasca si in care este
sustinut sa corecteze greselile, nu criticat pentru ele sau comparat.
El are nevoie sa fie optim provocat, prin sarcini care sunt putin peste ceea ce poate. Daca
sarcinile sunt prea usoare, atunci nu mai este provocat, deja le stie, daca sarcinile sunt prea
grele, atunci experimenteaza neputinta si abandonul in fata a ceva ce il depaseste, nu mai
experimenteaza posibilitatea succesului, ci certitudinea esecului.