Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui.

Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

(Romani 12:7)

STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA
DIVERSELOR ASPECTE ŞI PROBLEME
LA BASMUL „Prâslea cel voinic şi merele de aur”
Lecţii recapitulative pentru elevii din clasa a VIII-a
Prof. IOAN HAPCA
 o oglindire a vieţii în moduri fabuloase
• Basmul a apărut din cele mai vechi timpuri, atât ca o
necesitate a impunerii unor idei şi norme morale în
comunităţile umane care îşi duceau existenţa şi se
conduceau în baza unor legi nescrise, cât şi ca o modalitate
de evadare din cotidian într-un ţinut mirific, într-o lume
minunată unde totul este posibil şi unde abaterile de la
normalitate sunt aspru sancţionate, el devenind astfel „o
oglindire a vieţii în moduri fabuloase” (G. Călinescu).
• Naraţiunea „Prâslea cel voinic şi merele de aur” a fost
culeasă de Petre Ispirescu de la tatăl său şi inclusă în
volumul „Legendele şi basmele românilor”, din anul 1882,
cu o prefaţă de Vasile Alecsandri, după ce fusese publicată
în „Ţăranul român” numerele 13 şi 14 din 1862.
 expoziţiunea şi intriga
• Începând cu formula tradiţională „A fost odată ca
niciodată”, autorul anonim ne introduce în împărăţia
unui „împărat mare şi puternic” care „avea pe lângă
palatele sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi
meşteşugită nevoie mare”, în care se afla şi un măr
care făcea mere de aur, dar „nu putuse să mănânce
din pom mere coapte”, deoarece erau furate înainte de
a se coace.
• La dorinţa împăratului, mulţi voinici au încercat
zadarnic să-l prindă pe furul merelor, dar, după
încercările nereuşite ale celor doi fii mai mari, fiul cel
mic primeşte învoirea tatălui de a-şi încerca norocul.
 DESFĂŞURAREA ACŢIUNII
• Prâslea reuşeşte să-şi alunge somnul, să-l rănească pe hoţ şi
duce tatălui său merele atât de mult dorite. Împreună cu
fraţii săi pleacă în căutarea hoţului, dar el este singurul care
ajunge pe tărâmul celalalt stăpânit de trei fraţi zmei care
furaseră trei fete de împărat cu care doreau să se însoare.
Mezinul învinge mai întâi doi dintre zmei şi apoi, cu
ajutorul miraculos al unui corb şi al fetei celei mici, îl
răpune şi pe al treilea. După ce transformă fiecare palat în
câte un măr, voinicul şi fetele pornesc spre tărâmul de unde
venise Prâslea. Fraţii săi le scot pe cele trei fete, dar,
invidioşi pe fratele mai mic, dau drumul frânghiei de care
credeau că acesta se legase. Crezându-l mort, merg la
împărăţia tatălui lor, vestesc moartea mezinului şi se însoară
cu fetele cele mari.
 PUNCTUL CULMINANT ŞI
DEZNODĂMÂNTUL ACŢIUNII
• Prâslea este ajutat de o zgripsoroaică ai cărei pui îi salvase,
şi, ajungând în lumea lui, unde află de situaţia dificilă a
alesei inimii sale, se angajează ucenic la un argintar. El este
singurul care îi poate îndeplini dorinţele fetei, astfel ea îşi dă
seama că logodnicul său trăieşte şi cere ca meşterul,
deţinătorul mărului de aur, să fie adus la palat.
• Este recunoscut şi de împărat, cei doi fraţi primesc pedeapsa
divină, iar Prâslea se căsătoreşte cu fata cea mică,
moştenind scaunul împărăţiei după moartea tatălui său.
• Astfel acţiunea se termină cu triumful adevărului, în spiritul
cinstei şi al dreptăţii, autorul anonim implicându-se afectiv
în acest deznodământ prin intermediul formulei de
încheiere.
 Caracteristicile basmului
• După cum se observă, fiind o naraţiune de mare întindere, basmul
cuprinde mai multe întâmplări, al căror timp şi spaţiu nu sunt bine
precizate. Ele s-au petrecut cândva, demult („A fost odată ca
niciodată") pe tărâmuri diferite: pe tărâmul acesta şi pe tărâmul
celălalt — un ţinut fabulos, plin de mister, necunoscut — tărâmul
zmeilor populat şi de alte făpturi fantastice. De aceea şi întâmplările
narate sunt reale şi fantastice; reale pot fi existenţa împăratului, a
fiilor săi, a fetelor de împărat, dorinţa feciorilor de a prinde furul
merelor, invidia fraţilor mai mari sau căsătoria lui Prâslea cu fata cea
mică. Întâmplările fabuloase domină însă, deoarece de la început
aflăm de existenţa unui măr care face mere de aur furate de nişte zmei
cu care apoi Prâslea, ajuns pe tărâmul celălalt, se luptă. Tot fabuloase
sunt şi uciderea balaurului, discuţia cu corbul, salvarea eroului de
către zgripsoroaica, transformarea palatelor în mere sau modelarea
unei furci de tors şi a unei cloşti cu puii din aur.
 Caracterizarea lui Prâslea
• Acest basm fascinează însă nu numai prin ineditul
întâmplărilor, dar şi prin complexitatea personajului
principal care, deşi fiu de împărat, întruchipează însuşirile
alese ale omului din popor.
• Cu toate că este dispreţuit de tatăl său, Prâslea i se adresează
cuviincios şi îşi asumă cu modestie misiunea:
„— Eu nu mă încumăt (...) a prinde pe hoţi, ci zic că o
încercare de voi face şi eu, nu poate să-ţi aducă nici un
rău.” Isteţ şi precaut, îşi ia „cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul
şi tolba cu săgeţile”, reuşind să-şi alunge somnul şi să-l
rănească pe hoţ. Aceeaşi isteţime ascuţită, dublată de un
acut simţ al anticipaţiei, dovedeşte şi atunci când, dându-şi
seama de intenţiile fraţilor mai mari, leagă de frânghie o
piatră sau când se angajează ucenic la argintar.
 Caracterizarea lui lui Prâslea
• La aceste însuşiri se adaugă vitejia şi curajul cu care îi
înfruntă şi îi omoară pe zmei, bunătatea sufletească (el
salvează puii de zgripsoroaică), dârzenia şi tenacitatea
dovedite în atingerea scopului propus.
• Cinstit şi corect, dar şi generos, mezinul îi iartă pe fraţii cei
mari, pedeapsa urmând sa fie dată de forţa divină în a cărei
dreptate el crede cu tărie.
• Dacă toate aceste trăsături de caracter sunt obişnuite, Prâslea
are şi unele însuşiri supranaturale: el este înzestrat cu o
forţa impresionantă (îl bagă pe zmeu în pământ până la gât,
omoară balaurul), cunoaşte şi înţelege graiul corbului şi al
făpturilor de pe alt tărâm, are capacitatea de a se
metamorfoza în foc, transformă palatele în mere şi reuşeşte să
facă o furcă de aur care să toarcă singură şi o cloşcă cu pui de
aur.
 Caracterizarea lui Prâslea
• Din toate însuşirile sale se observă că Prâslea
este un personaj complex, o împletire de
însuşiri omeneşti şi fabuloase prin care este
definit un anumit ideal etic de dreptate, cinste
şi adevăr.
• El aparţine însă unei categorii mai largi de
personaje — cele cu puteri supranaturale —
specifice basmului, care stau alături de
personajele reale cu însuşiri obişnuite.
 Caracterizarea celorlalte personaje
• Din aceeaşi categorie cu Prâslea fac parte zmeii, balaurul,
corbul, zgripsoroaica şi puii ei, toate înzestrate cu însuşiri
ieşite din comun: forţă, capacitate de metamorfozare etc. Cu
toate acestea ele devin simboluri ale realităţii prin ceea ce
semnifică. Prâslea reprezintă idealul de cinste şi dreptate,
zmeii şi balaurul întruchipează răutatea şi violenţa, cruzimea
şi repulsia, iar zgripsoroaica şi puii ei sunt simbolul
recunoştinţei şi al bunătăţii sufleteşti.
• Din categoria personajelor reale fac parte Împăratul, fiii
cei mari, fetele de împărat şi meşterul argintar care
reprezintă, de asemenea, o anumită dominantă de caracter:
dreptatea (împăratul), invidia şi egoismul (fiii cei mari ai
împăratului), dorinţa de libertate (cele trei fete), dragostea
şi fidelitatea (fata cea mică) sau talentul meşteşugăresc
(meşterul argintar).
 Forţe ale binelui şi ale răului
• Indiferent că sunt personaje fantastice sau reale acestea reprezintă
modele morale opuse, grupându-se în forţe ale binelui şi ale răului,
pentru că orice basm este structurat pe baza opoziţiei dintre ele.
• Forţele binelui sunt constituite din împărat, Prâslea, cele trei fete,
corb, zgripsoroaică şi puii ei, meşterul argintar, cărora li se opune
cealaltă tabără a forţelor răului: fraţii cei mari, zmeii, balaurul.
• Din confruntarea lor ies învingătoare forţele binelui, deoarece
„basmul este poezia dorinţelor împlinite, în el se îndeplinesc visele
poporului, năzuinţele lui spre o viaţă fericită şi mulţumită”. (Mihai
Pop. Pavel Ruxăndoiu).
• Când echilibrul se clatină în defavoarea forţelor binelui, intervin
ajutoarele pentru restabilirea lui sau pentru obţinerea victoriei; astfel
Prâslea e ajutat de corb, de fata cea mică şi de zgripsoroaică pentru a-l
învinge pe cel mai puternic dintre zmei şi pentru a ajunge pe tărâmul
oamenilor.
 formula narativă de început
• Fiind o creaţie populară cu o mare vechime, basmul se
bazează pe o structură unică, pornind de la formula
narativă de început prin care se anticipează fabulosul
întâmplărilor („A fost odată ca niciodată”).
• Acesteia îi urmează situaţia iniţială (furtul merelor) şi
cauza care determină acţiunea (rănirea hoţului şi urmărirea
lui).
• Odată misiunea asumată, eroul trebuie să treacă încercările
(muncile, probele), primind uneori ajutor şi ieşind, în final,
biruitor. Astfel, Prâslea se luptă cu zmeii, omoară balaurul,
ajunge în împărăţia tatălui său, făureşte furca, cloşca şi puii
din aur, dovedindu-şi în final identitatea.
 formule mediane şi finale
• În basm există formule de mijloc (mediane) prin care se
sugerează deplasarea în spaţiu („şi merseră, merseră”),
durata („şi se luptară, şi se luptară zi de vară până-n
seară”) sau continuarea acţiunii („căci cuvântul din poveste
înainte mult mai este”) şi finale care marchează încheierea
acţiunii conţinând şi transmiţând o uşoară notă de veselie şi
optimism: „Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la
nuntă, de unde luai / O bucată de batoc / Şi-un picior de
iepure şchiop, / şi încălecai pe-o şa / şi spusei
dumneavoastră aşa.”
• În planul construcţiei epice se observă preferinţa pentru
cifra trei (trei fraţi, trei fete de împărat, trei zmei) căreia i se
mai alătură cifra o sută (o sută de oca de carne şi o sută de
pâini), acestea fiind socotite cifre magice.
O notă definitorie: oralitatea stilului
• O altă notă definitorie a acestui basm, ca şi a
celorlalte creaţii similare, este oralitatea stilului,
prin care se stabileşte, în primul rând o relaţie de
comunicare intimă cu ascultătorii, dovezi ale
oralităţii fiind construcţiile şi expresiile populare
(„a se face luntre şi punte”, „a-şi lua inima în
dinţi”, „în slava cerului”, „cu ochii ţintă”, „a nu-
şi pierde cumpătul” etc.), îmbinarea vorbirii
directe cu vorbirea indirectă, folosirea unor
construcţii exclamative, inversiunile şi repetiţiile
specific populare („rogu-te”, „adevăr grăieşte gura
mea”, „făcu ce făcu” etc.).
 Definirea noţiunii de basm
• Din cele prezentate anterior, deducem că basmul
este o creaţie narativă de mare întindere, în care
întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice,
fiind săvârşite atât de personaje reale, cât şi cu puteri
supraomeneşti, care reprezintă forţele binelui şi ale
răului, din a căror confruntare ies învingătoare cele
dintâi.
• Basmul are o structură specifică, se caracterizează
prin oralitate, iar frumuseţea lui constă în valoarea sa
estetică, dar şi morală, deoarece, într-o formă aleasă,
pune în evidenţă dorinţa de dreptate, de adevăr şi de
cinste, comunicând o atmosferă de optimism.
 Definirea noţiunii de basm
• BASMUL este o creaţie epică de mare întindere, cu o
acţiune simplă şi puţine episoade, care narează întâmplări
fantastice puse pe seama unor personaje imaginare cu puteri
supranaturale care simbolizează binele şi răul;
• prezintă lupta dintre bine şi rău, concretizată însă diferit, ca
luptă între dreptate şi nedreptate, adevăr şi minciună, curaj
şi laşitate, bunătate şi răutate, hărnicie şi lene, generozitate
şi egoism etc. , iar mesajul fundamental este victoria binelui
asupra răului.
• se desfăşoară pe un singur plan narativ, care, uneori, se
multiplică şi firul epic capătă ramificaţii, iar acţiunea este
dinamică, cu un ritm ascendent al tensiunii, până la punctul
culminant.
 Definirea noţiunii de basm
• BASMUL oferă o imagine miraculoasă şi fantastică
asupra vieţii , fie prin înzestrarea personajelor cu
forţe supranaturale, fie prin metamorfozarea lor,
pledând pentru valorile etern umane de bine şi
frumos, adresându-se tuturor vârstelor, dar mai ales
copilăriei
• cuprinde personaje de sex, stare socială, structură
etică (morală) diferite, reale sau fantastice, dar
construite, în esenţă, după aceleaşi modele :
frumuseţea fizică se armonizează cu marile valori
etice, iar infirmitatea fizică, urâţenia, cu defectele
morale, având o singură trăsătură de caracter
dominantă pe toată durata acţiunii.
Caracteristicile unui basm popular :
• — basmul este o operă literară epică, în general populară, fiind creată
de către un autor necunoscut (anonimă) sau cunoscut, transmisă prin
viu grai sau scris, din generaţie în generaţie, deci colectivă şi
naţională (răspândită, în diferite variante, pe întreg teritoriul ţării şi
chiar dincolo de graniţele ei), sau individuală (originală).
• — în basm predomină fantasticul (supranaturalul, fabulosul): Soarele
şi Luna pot fi furate şi puse la loc pe cer după ce au stat într-o „culă”,
unii meri fac fructe de aur, oglinzile vorbesc, eroii se pot da de trei ori
peste cap prefăcându-se în ce doresc, furcile torc singure etc.
• — nu numai întâmplările sau unele obiecte sunt fantastice, ci şi unele
personaje: zmeii, zmeoaicele, zgripţuroaicele, balaurii, Muma-Pădurii,
Diavolul, căpcăunii. Pentru a putea doborî aceste personaje fantastice,
eroul pozitiv este înzestrat cu unele puteri supranaturale: este foarte
curajos, foarte viteaz, putându-se lupta cu trei zmei şi învingându-i,
foarte inteligent, prevăzând şi evitând anumite situaţii neplăcute.
Caracteristicile unui basm popular :
• — de asemenea, el se poate metamorfoza (transforma) în ce doreşte:
Greuceanu, din basmul cu acelaşi nume, s-a transformat într-un
porumbel, pentru a se putea ascunde în copacul din curtea zmeilor şi a
asculta sfatul zmeoaicelor. Fiind depistat de acestea, s-a transformat,
rapid, într-o muscă, strecurându-se chiar în casă. Pentru a învinge pe
Diavol, el se va transforma, mai târziu, într-un paloş de oţel care
loveşte singur;
• — acţiunea basmului este complicată şi lungă, oferind eroului
posibilitatea punerii în evidenţă a tuturor capacităţilor sale, pentru a
da cititorului speranţa în victoria binelui;
• — acţiunea se desfăşoară atât în lumea noastră, cât şi pe tărâmul
celălalt, unde locuiesc forţele întunericului, dar unde eroul ajunge
foarte simplu, coborând, uneori pe o simplă funie;
Caracteristicile unui basm popular :
• — dată fiind complexitatea acţiunii, personajele sunt numeroase, atât
principale cât şi secundare (episodice), atât pozitive, cât şi negative,
atât reale, cât şi fantastice;
• — locul şi timpul nu sunt precizate niciodată (sunt vagi), întărind
cititorului ideea că astfel de fapte se pot petrece oriunde şi oricând,
căci temele basmelor sunt cele etern umane: iubirea, invidia, gelozia,
hoţia, lipsa de milă (înţelegere) a mamei vitrege etc.;
• — alături de personaje umane, apar şi fiinţe himerice, animale (cai
care zboară mai sus decât norii, căci au mai multe inimi şi se hrănesc
cu jăratic şi care vorbesc cu eroul şi îi dau sfaturi bune; albine, fluturi,
peşti, raci, motani etc., toate înfăţişate alegoric şi care ajută forţele
binelui, şi balauri, zgripţuroaice, căpcăuni, draci, zmei, care vor răul);
Caracteristicile unui basm popular :
• — numeroase obiecte cu puteri miraculoase contribuie la desfăşurarea
/ frânarea acţiunii: fus care înţeapă în deget pe prinţesă, producându-i
somn veşnic, perie aruncată înaintea duşmanului urmăritor ce se
transformă într-o pădure deasă, de netrecut, oglindă vorbitoare sau
oglindă care, aruncată înaintea urmăritorului, se transformă într-un
alunecuş groaznic, furcă ce toarce singură, mere de aur, de argint, de
aramă ce se transformă în palate şi invers etc., ca şi substanţe
tămăduitoare (apă vie, apă dulce, apă moartă);
• — în textele basmelor apar cifre simbolice: 3: trei feciori, trei fete,
trei zmei, trei zmeoaice, trei încercări, trei palate, se dădu de trei ori
peste cap, merse trei zile şi trei nopţi etc.; 7: şapte ani, 77 de paşi; 9:
peste 9 mări şi 9 ţări, cu 99 oca(le); 100: 100 de ocale de apă, 100
bucăţi de carne, 100 de pâini;
Caracteristicile unui basm popular :
• — există în basme trei feluri de formule:
• a) de început (iniţiale): „A fost odată ca niciodată...”; b) de mijloc
(mediane): Şi merse, şi merse, zi de vară până-n seară”; „Şi se luptară,
şi se luptară...”;
• c) de încheiere (finale): „Şi-am încălecat pe-o şa / Şi v-am spus
povestea aşa” sau „Şi-am încălecat pe-o căpşună / Şi v-am spus o mare
şi gogonată minciună”;
• — tema basmelor este eterna luptă dinte bine şi rău, dar acţiunea este în
aşa fel construită, iar eroul pozitiv este înzestrat cu toate puterile, încât
binele învinge întotdeauna, deci finalul este fericit.
• — în încheiere, eroul se căsătoreşte cu aleasa inimii, făcând o nuntă ca
în poveşti, care durează chiar mai multe săptămâni şi care antrenează
invitaţi de pe tot globul pământesc.
• — prin mesajul lor, pentru că redau omului optimismul, basmele sunt
citite sau ascultate cu plăcere, atât de copii, cât şi de adulţi;
 Caracteristicile unui basm cult :
• — după origine, basmele pot fi populare
şi culte; cele culte valorifică trăsăturile
specifice basmelor populare, dar prezintă
anumite particularităţi: un vocabular
presărat, uneori, cu multe neologisme,
mediul citadin, numele personajelor,
modernizarea procedeelor artistice,
diversificarea temelor, integrarea
amplelor descrieri în naraţiune etc.
 DESPRE LECŢIILE CUPRINZÂND
BASMUL „Prâslea cel voinic şi merele de aur”

Concept original şi realizare:

Numai pentru UZ INTERN la
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII
Vişeu de Jos ~ Jud. MARAMUREŞ
str. Principală, nr. 1111
Tel. 0262-368013
E-mail: ihapca2002@yahoo.com

Autor > Prof. IOAN HAPCA