Sunteți pe pagina 1din 11

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

DOMINAȚIA MONDIALĂ A
CORPORAȚIILOR

COORDONATOR: Gavriș Alexandru

STUDENȚI: Grigorescu Alexandra Maria


Grigorică Raluca Iordana
Lungu Oana

2010
I. Corporațiile multinaționale – principalul vector al globalizării

Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentală a economiei mondiale la


începutul secolului XXI. Ea se caracterizează prin accentuarea tendinței de reducere și
eliminare a barierilor dintre economiile naționale precum și amplificarea legăturilor dintre
aceste economii. Deși este unul dintre cei mai utilizați termeni în literatura de specialitate, nu
se poate spune că există o definiție general acceptată.
Una dintre cele mai cunoscute definiții este cea a Băncii Mondiale:
“Globalizarea se referă la faptul observabil că în ultimii ani o parte din ce în ce mai
mare a activității economice la nivel mondial se derulează între persoane și firme din țări
diferite.”
În ceea ce privește marile corporații, o definiție acceptată pe scară largă este cea dată de
R.Vernon în 1966, care afirma că o corporație multinațională reprezintă o firmă mare
deținătoare de filiale industriale în cel puțin șase țări. Ulterior, ca urmare a faptului că au
apărut și firme mijlocii cu vocație internațională, această cifră a fost redusă la două țări și, în
cele din urmă, chiar la una. Astfel, în prezent, majoritatea economiștilor acceptă că o
corporație multinațională constă dintr-o firmă care și-a extins producția și piața dincolo de
hotarele unei singure țări.
Apariția și dezvoltarea corporațiilor multinaționale au schimbat radical datele referitoare
la concurență. Au apărut industrii globale, definite drept industrii în care poziția competitivă a
firmelor dintr-o anumită țară este semnificativ afectată de poziția lor din alte țări și viceversa.

 “ Gândește global, acționează local”

O strategie globală va însemna creșterea interdependențelor între activitățile separate


geografic ale filialelor și companiilor mamă. În același timp, ea presupune optimizarea
avantajelor locale ale fiecărei filiale cu satisfacerea condițiilor cererii de pe piața vizată.
Urmarea firească a acestui lucru este tendința specializării filialelor în tipul de producție care
valorifică avantajul comparativ al țării gazdă. De exemplu, activitățile intensive în muncă sunt
localizate în ariile geografice cu forță de muncă ieftină.
Laboratoarele de cercetare-dezvoltare sunt construite în apropierea marilor universități
din țările cu un potențial științific și tehnologic ridicat.
În felul acesta, marile firme au intrat într-un nou stadiu al multinaționalizării, cel al
redistribuirii globale a factorilor de producție.
În prezent, în întreaga lume există aproape 50 000 de corporații multinaționale, cu peste
280 000 de filiale răspândite pe tot globul.
Putem spune că astăzi, corporațiile multinaționale și nu țările reprezintă primul agent al
comerțului internațional.

2
 Apariția și dezvoltarea corporațiilor multinaționale

Prima corporație modernă datează încă din 1601, an în care regina Elisabeta I a creat
compania East India Trading. Lee Drutman, director de comunicare în cadrul unei organizații
americane non-profit “Citizen Works”, notează faptul că, în anii 1600, rolul unei organizații
era diferit față de cel de azi. “Corporațiile erau mici, un fel de instituții guvernamentale, create
pentru un anumit scop” (Lee Drutman). Scopul corporației era de a aduna investitori interesați
de finanțarea anumitor proiecte ample, cum ar fi explorările.

Astfel, multe colonii americane erau, inițial, guvernate de corporații. Totuși, ca și în


prezent, investitorii în astfel de entități ale regatului erau responsabili de pagubele și pierderile
suferite de corporații. Prin participarea în cadrul unei astfel de corporații, însă, răspunderea
“acționarilor” era limitată numai la investiția lor inițială.

În scurt timp, compania britanică East India Trading a devenit simbolul potențialului de
îmbogățire. După ce corporația a primit drepturi exclusive asupra comerțului cu Africa și
Indiile de Est și avantaje acordate pentru o perioadă de 15 ani, investiția inițială aduce
câștiguri de 150%, începând din 1611.

În profida potențialului arătat de corporații, la mijlocul anilor 1800, în SUA, acest tip de
organizare nu mai era la modă. Motivul ține de faptul că legea care reglementa corporațiile de
la acea dată era orientată mai mult spre interesul public, decât spre cel al acționarilor
corporațiilor. În plus, aceste entități erau urmărite îndeaproape de către stat. Spre exemplu,
corporațiile aveau specificate anumite limite de profitabilitate sau gradul maxim de îndatorare
pe care îl pot atinge. Mai concret, în cazul câștigurilor, dacă profitul era obținut din lucrări
publice, corporațiile aveau dreptul numai la recuperarea investiției inițiale și un anumit
procent din câștig. Dacă nivelul stabilit era depășit, profitul era transferat automat la stat.

De aceea, la începutul secolului al XIX-lea, în SUA existau numai câteva sute de


corporații. Totuși, guvernele au început să realizeze potențialul de venituri pe care le pot
obține corporațiile dacă au parte de legi mai permisive. La sfârșitul secolului al XIX-lea, New
Jersey a fost primul stat din SUA, urmat de Delaware, care a adoptat o politică “prietenoasă”
cu corporațiile.

În scurt timp, pentru că New Jersey a impus taxe mai mari corporațiilor nu a mai putut
concura cu Delaware. Chiar și în prezent, cele mai multe corporații sunt înregistrate în acest
stat. Statisticile arată faptul că în Delaware figurează aproape jumătate din corporațiile
americane și aproximativ 60% din cele prezente în Top 500 realizat de Forbes.

Reglementările mai permisive au devenit o caracteristică a secolului XX. În opinia


multor economiști, această relaxare legislativă a stat la baza boomului economic, atât înainte,
cât și după Primul Război Mondial.

Anii ’80 au adus un nou fenomen – privatizările. Multe state au vândut companiile de
utilități publice unor corporații. Iar ideologia reglementărilor mai permisive a însoțit adesea

3
aceste transferuri de proprietate. Multe corporații puternice au cumpărat alte companii din
același domeniu de activitate, cu scopul consolidării poziției.

În pofida dezvoltării rapide a corporațiilor, aceste entități nu au dus lipsă de critici.


Adam Smith (1723-1790), părintele economiei, este unul dintre principalii combatanți ai
corporatismului. În lucrarea „Averea națiunilor”, Adam Smith spune că forma de organizare a
companiilor este pe acțiuni. Motivul ține de separarea managementului de proprietari. Adică,
directorii unor astfel de companii nu administrează investițiile la fel de bine precum dacă ar fi
proprii lor bani. Astfel, în managementul unor astfel de companii predomină neglijența și
risipa.

Un alt critic al corporațiilor este profesorul Joel Bakan din cadrul Universității British
Columbia. Acesta descrie corporațiile moderne ca pe niște „instituții psihopate”. În
documentarul „Corporația”, Joel Bakan spune că aceste entități sunt „niște mașini de
externalizare (își transferă costurile operaționale către organizații externe) în aceeași manieră
în care un rechin este o mașină de ucis”.

II. Corporații multinaționale reprezentative pentru


secolul XXI

BECHTEL este o companie internațională care activează în


domeniul ingineriei, construcțiilor și project managementului, având peste
un secol de experiență în proiecte complexe, cu locații dificile. Are capital
privat iar sediul central se află în San Francisco. Compania își desfășoară
activitatea în 40 de reprezentanțe cu 40 000 de angajați în întreaga lume.

Chevron, cunoscută și sub numele de Chevron Texaco, este


una dintre cele mai mari companii americane și unul dintre cei mai
mari producători și distribuitori de produse petroliere din lume.
Compania este prezentă în 100 de țări și are 66 000 angajați. De
asemenea ea dispune de o capacitate de rafinare de aproximativ 2
mil de barili de petrol pe zi.

4
Walmart este cea mai mare companie din domeniul
comerțului cu amănuntul la nivel mondial și cea mai mare
companie din lume, după cifra de afaceri, conform listei
Forbes Global 2000 pentru anul 2010. Compania a fost
fondată în 1962 de omul de afaceri Sam Walton și cotată la
bursa New York Stock Exchange în 1972. Are sediul central
în Bentonville, Arkansas și este compania cu cei mai mulți
angajați, circa 2 100 000.

General Motors este al doilea producător mondial de


autovehicule după Toyota deși a fost cel mai mare constructor
de mașini pentru mai mult de jumătate de secol. La 1 iunie
2009, după multe încercări de recuperare economică și
financiară, compania și-a declarat falimentul conform
procedurilor legale din SUA.

Bayer este un concern cu sediul la Leverkusen,


Germania, cu activitate internațională în industria chimică
și farmaceutică. Bayer există ca firmă încă din anul 1863.
Concernul are astăzi peste 350 de societăți cu aproximativ
110 000 de angajați. Această companie globală are
competențe de bază în domeniile sănătate, nutriție și
materiale high-tech.

5
Coca-Cola Company este cea mai mare companie producătoare
de băuturi răcoritoare din lume, cel mai mare producător,
distribuitor și comerciant de băuturi non-alcoolice și siropuri din
lume și una dintre cele mai mari corporații din SUA, având
sediul în Atlanta, Georgia. Compania este recunoscută în special
datorită produsului ei foarte renumit Coca-Cola, inventat de John
Stith Pemberton, în 1886. Principalul concurent al companiei
este PepsiCo.

ExxonMobil este cea mai mare companie petrolieră


listată din lume, fiind întrecută ca mărime doar de
cateva companii de stat. Având o capitalizare de
aproape 500 miliarde $, ExxonMobil este una dintre
cele mai profitabile companii din lume. Din
conducerea companiei fac parte și membri ai
familiei Rockefeller. Compania are sediul în Irving,
Texas.

Compania Hewlett-Packard, cunoscută și sub numele de HP, este


o companie de IT cu sediul în Palo Alto, California, SUA.
Compania este specializată în producerea de calculatoare
personale, laptopuri, servere, imprimante, produse soft etc.

HP este cel mai mare vânzător din lume de calculatoare personale


de tip PC, depășindu-l pe rivalul său DELL, conform statisticilor.
De asemenea HP ocupă locul 5 în topul celor mai mari companii
globale de producere de software.

6
Cele mai mari corporații din lume în anul 2010:
Locul Denumirea Venituri ( mil.$) Profituri(mil.$)
corporației
1. Wal-Mart Stores 408,214.0 14,335.0
2. Exxon Mobil 284,650.0 19,280.0
3. Chevron 163,527.0 10,483.0
4. General Electric 156,779.0 11,025.0
5. Bank of America Corp. 150,450.0 6,276.0
6. ConocoPhillips 139,515.0 4,858.0
7. AT&T 123,018.0 12,535.0
8. Ford Motor 118,308.0 2,717.0
9. J.P.Morgan Chase&Co 115,632.0 11,728.0
10. Hewlett-Packard 114,552.0 7,660.0

Sursa: Fortune, The Fortune Global 500, 2010

III. Sistemul monetar și “corporatocrația”

Societatea de azi este compusă dintr-o serie de instituții, de la instituții politice, instituții
legale, instituții religioase la instituții de clasă socială, valori familial și de ocupații
specializate.

Totuși, dintre toate aceste instituții, niciuna nu este tratată cu aceeași indiferență și nu
este atât de neînțeleasă precum sistemul monetar. Instituția monetară este una dintre cele mai
nedisputate forme de “credință“ care există. Într-o lume în care 1% din populație deține 40%
din bogățiile planetei, într-o lume în care 34 000 de copii mor în fiecare zi din cauza sărăciei
și a unor boli care pot fi prevenite cu ușurință, într-o lume în care 50% din populație trăiește
cu mai puțin de 2 $ pe zi, un lucru este clar: ceva este greșit. Și, indiferent dacă suntem
conștienți sau nu, ceea ce ține în viață toate instituțiile și, implicit, societatea în care trăim este
banul.

“ Nimeni nu este mai înrobit decât cel care crede în mod greșit că este liber“. (Johann
Wolfgang von Goethe)

“Sunt două metode de a cuceri și de a înrobi o națiune. Una este prin sabie și a doua
prin îndatorare.”(John Adams)

7
O consecință a globalizării este apariția conceptului de “asasin economic”. Acesta se
referă la indivizii care sunt responsabili pentru crearea primului imperiu global. Ei lucrează în
moduri diferite, dar, probabil cel mai frecvent mod este de a găsi o țară care are resurse
precum petrol, gaze naturale etc. Următorul pas constă în aranjarea unui împrumut uriaș al
acelei țări la Banca Mondială sau la una din celelalte organizații de acest tip. Banii însă nu
ajung cu adevărat în acea țară. Ei ajung la marile corporații pentru a construi proiecte de
infrastructură în țara respectivă precum: centrale electrice, parcuri industriale, porturi sau alte
lucruri de care să beneficieze corporațiile multinaționale și câțiva oameni bogați din țara
îndatorată. Majoritatea oamenilor nu este ajutată însă deloc.

Întreaga țară rămâne cu o datorie foarte mare, atât de mare încât nu poate fi plătită. Dar
acest lucru face parte din plan. La un moment dat, marile corporații se oferă să cumpere
resursele naturale ale țării respective la prețuri mult sub nivelul pieței. De asemenea, se ajunge
la privatizarea companiilor naționale precum cele de apă si canalizare, electricitate etc, care
mai apoi sunt vândute corporațiilor din SUA sau companiilor multinaționale care ajung
practic să controleze economia statului respectiv.

“Corporatocrația” este un concept care se referă la un grup de indivizi care conduc cele
mai mari corporații și se comportă precum împărații întregii lumi. Ei controlează mass-media
fie prin conducere direct, fie prin publicitate. Controlează majoritatea politicienilor pentru că
le finanțează campanile electorale, fie prin corporații, fie prin contribuții personale provenite
tot de la corporații.

În vârful acestui imperiu, nu ne mai putem da seama dacă o persoană lucrează pentru o
corporație privată sau pentru govern pentru că se mută tot timpul dintr-o parte în alta. De
exemplu, o persoană care într-un moment este președintele unei mari companii de construcții,
precum Halliburton, în următorul moment devine vicepreședintele SUA. Acest lucru se
întâmplă indiferent dacă ajung la conducere democrații sau republicanii.

Între guvern și corporație există o relație foarte strânsă. Nu este ceva de genul “teoria
conspirației”, acești oameni nu trebuie să se întâlnească și să comploteze pentru a aface
anumite lucruri. Cu toții lucrează având un singur scop: maximizarea profiturilor, indiferent
de costurile asupra societății și asupra mediului. Acest proces de manipulare de către
“corporatocrație” prin îndatorare, mituire și subminarea economiei naționale se numește
globalizare.

La fel cum rezerva federală menține poporul american într-o poziție de servitudine
îndatorată, cu datorii perpetue, inflație și dobândă, Banca Mondială și FMI îndeplinesc acest
lucru la o scară globală.

Țările mai sărace sunt îndatorate de cele mai multe ori din propria imprudență sau prin
influențarea conducătorului țării. În urma îndatorării moneda se devalorizează, ceea ce duce la
devalorizarea tuturor lucrurilor din acea țară. Asta face resursele indigene să fie disponibile la
o fracțiune din valoarea lor reală.

8
Corporațiile multinaționale se oferă să cumpere aceste resurse. Intervine astfel,
privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnă că sisteme importante din punct de
vedere social pot fi cumpărate și reglementate de companii străine pentru profit.

De exemplu, este foarte cunoscută situația din Bolivia, când, în 1999, Banca Mondială a
institat ca guvernul acestei țări să vândă sistemul de apă și canalizare al orașului Cochamba,
cel de-al treilea oraș ca mărime din Bolivia, corporației Bechtel din SUA. Imediat ce au
preluat acest sistem, aceștia au crescut tarifele la apă de trei ori, multe familii nemaiputându-și
plăti facturile. Bechtel a refuzat să scadă tarifele și abia după o revolt din partea locuitorilor,
contractual a fost anulat.

O altă modalitate de a controla economiile naționale ale altor țări este prin liberalizarea
comerțului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricțiilor pentru comerțul extern.
Aceasta permite un număr de manifestații economice abuzive, cum ar fi aducerea de către
corporațiile transnaționale a produselor mai ieftine, subminând producția indigenă și
distrugând economiile locale. Un exemplu este Jamaica, care după ce a acceptat împrumuturi
și condiții din partea Băncii Mondiale, a pierdut piețele pentru recoltele cele mai importante
din cauza competiției cu importurile din vest. Astăzi, nenumărați furnizori nu pot lucra pentru
că nu pot concura cu marile corporații.

De asemenea, o altă practică des întalnită în rândul corporațiilor este crearea a


numeroase, aparent neobservate, nereglementate fabrici de îmbrăcăminte în țările lumii a
treia, unde se lucrează în condiții inumane și care profită de pe urma problemelor economice
ale țării gazdă.

În plus, din cauza lipsei de reglementări ale producției, distrugerea mediului este
continuă, în timp ce resursele țării sunt deseori exploatate de corporațiile indiferente care
produc intenționat cantități mari de poluanți.

Cel mai important proces din istorie este pornit de 30 000 de oameni din Ecuador
impotriva Texaco, deținut acum de Chevron. Așadar, procesul este împotriva Chevron, dar
pentru acțiuni ale Texaco. Se estimează ca poluarea cauzată de ei este de 18 ori mai puternică
decât cea cauzată de Exxon pe țărmul Alaskăi. În cazul Ecuadorului, însă, nu a fost un
accident. Companiile petroliere au cauzat un dezastru natural în mod intenționat. Aceștia știau
foarte bine ce fac, dar era mai important pentru ei să economisească bani, în loc să se ocupe
de eliminarea reziduurilor.

Fiind atât de orientate pe profit, companiile multinaționale au ajuns sa fie mai puternice
din punct de vedere economic decât multe state ale lumii. Astfel, Walmart, General Motors si
Exxon Mobil sunt mai puternice economic decât Arabia Saudită, Polonia, Norvegia, Africa de
Sud, Finlanda, Indonezia si multe altele.

Odată ce barierele de comerț protectoare sunt înlăturate, banii sunt aruncați împreuna si
manipulați în noi piețe și economiile statelor sunt răsturnate în favoarea competiției deschise
din capitalismul global, iar imperiul se extinde. Când Walmart se mută într-un oraș mic și
forțeaza micile afaceri să se închidă pentru că nu sunt capabile să concureze, apare o

9
problemă. Ce anume face Walmart greșit? De ce ar trebui să le pese de organizațiile pe care le
distrug? În fond, fie că deversează deșeuri toxice, fie că dețin o întreprindere monopol sau
micșorează personalul, motivul corporațiilor este același: profitul.

 Concluzie

Nu există democrație, există doar IBM, AT&T, Walmart, UnionCarbine sau Exxon.
Acestea sunt națiunile lumii de azi. Lumea a devenit un colegiu de corporații determinat
inexorabil de regulile imuabile ale afacerilor. Lumea întreagă este practic o afacere. Luată
cumulativ, integrarea lumii ca întreg, în mod particular în raporturi de economie globalizată și
în calitățile mitice de capitalism cu „piață liberă”, reprezintă un „imperiu” veritabil în sine.
Puțini au reușit să scape de „îmbunătățirile structurale” si „condițiile” Băncii Mondiale, ale
FMI sau de arbitrajul Organizației Mondiale a Comerțului, acele instituții financiare
internaționale care, oricât de inadecvate ar fi, încă determină ceea ce înseamnă globalizare
economică. Atât de mare este puterea globalizării încât, în cursul vieții noastre, este probabil
să asistăm la integrarea, chiar dacă inegală, a tuturor economiilor naționale din lume într-un
singur sistem global de piață liberă. Lumea este preluată de către o mână de puteri ale
afacerilor care domină resursele naturale de care avem nevoie pentru a trăi în timp ce
controlează banii de care avem nevoie pentru a obține aceste resurse. Rezultatul va fi
monopolul global bazat nu pe viața umană, ci pe puterea financiară și corporativă.

10
BIBLIOGRAFIE

1. BAUMAN, Z. – Globalizarea și efectele si sociale, București, ed. Antet, 1999, pag. 75

2. SMITH, A. – Avuția națiunilor, București, ed. ALL, 2010 (din recenzie)

3. Fortune, The Fortune Global 500, 2010

4. www.wikipedia.org

5. Zeitgeist, Documentar, 2007

6. Zeitgeist: Addendum, Documentar, 2008

7. Fall Of The Republic, Documentar, 2009

8. Endgame: Blueprint for Global Enslavement, Documentar, 2007

9. http://www.ft.com/uk/global-economy

11

S-ar putea să vă placă și