Sunteți pe pagina 1din 4

Harta creditară şi metodologia cuantificării,

acumulării şi recunoaşterii creditelor profesionale

Activităţile de formare profesională continuă Volumul de muncă Credite Obligativitatea


cuantificat în ore profesiona activităţii
le

1
I. Cursuri organizate în/ de instituţiile specializate de formare continuă
Formarea profesională continuă pe parcursul a 5 ani
(în instituţii educaţionale de formare profesională
continuă, universităţi şi alte tipuri de instituţii de
învăţământ, precum şi organizaţii prestatoare de servicii
de formare continuă care sunt acreditate sau care
activează pe bază de licenţă sau autorizaţie şi sunt
abilitate pentru această activitate în conformitate cu
legislaţia în vigoare)

1. Cursuri de formare continuă la biologie 150 de ore 20 Obligatoriu


perioada 03.11.2018 – 01.12.2018 auditoriale şi 450 20
2. Cursuri de formare continuă la dezvoltare de ore de activitate
personal în perioada 03.11.2018 – 01.12.2018 individuală – în
total
600 de ore
acumulate pe
parcursul a cinci
2
ani
75 de ore 10 Opțional
2. Cursuri, stagii, ateliere, traininguri şi alte forme auditoriale la
prevăzute de actele normative (la nivel local, raional,
diverse întruniri şi
municipal, etc.)
formări şi 225 de
ore de activitate
individuală – în
total 300 de ore
acumulate pe
parcursul a cinci
ani

II. Activităţi didactice evaluate, activităţi ştiinţifico-metodice, comunitare, de mentorat


etc.

1
2
1. Oră publică la biologie ,,Particularități 30 de ore pentru 2 Obligatoriu în
structural și funcționale ale organului visual la o lecţie / anul atestării
om” clasa a VII-a la data de 24.11.2019 activitate
1.2. Oră publică la biologie ,,Cicluri
biogeoghimice” clasa a IX-a la data de
14.12.2019
2 . Activitate extracuriculară la biologie ,,Pe 30 de ore pentru 1 Obligatoriu
tărâmurile biologiei” realizată la data de 13.02.2020 o activitate

3 . Participări la Consiliile metodice, conferințe, 6 ore pe zi 1 pentru Obligatoriu la nivel


seminare, mese rotunde, traininguri, sesiuni de 5
local şi raional
formare etc. asistări
4. Comunincare la Consiliul Pedagogic ,,Stimularea 30 de ore pentru 1 Obligatoriu la nivel
motivației elevilor în cadrul orelor de biologie” o comunicare instituțional pentru
gradul didactic întâi
Obligatoriu pentru
gradul didactic superior
la nivel raional/
municipal/ republican
5. 30 de ore pe an 2 Opţional
- comisia de promovare a imaginii școlii Obligatoriu pentru
ordinul nr. 7 din 01.09.2016 cadrele didactice din
- comisia de inventariere ordinul nr 10 din structurile de asistență
01.11.2016 psihopedagogică
- comisia de inventariere ordinul nr 10 din
01.11.2016
- comisia pentru selectarea, aprovizionarea și
distribuirea manualelor ordinul nr. 4 din
18.09.2018
- comisia de formare continua ordinul nr. 4 din
18.09.2018
- comisia de prevenire și combatere a violenței
ordinul nr. 4 din 18.09.2018
2 Opţional
60 de ore pentru un
PEI și un Curriculum 1 Opțional
11.1 Elaborarea și implementarea planurilor
educaționale individuale (PEI), testelor de modificat Se recunoaște ca
30 de ore pentru 1 obligatoriu pentru
evaluare finală, curriculumului modificat test profesorii de discipline
de pofil Opțional
Se recunoaște ca
obligatoriu pentru
profesorii de discipline
de profil Opțional
Se recunoaște ca
obligatoriu pentru cadrele
didactice de sprijin

13. Participarea la proiecte naționale


(internaționale) educaționale - participant:
la nivel de instituție la
nivel raional, municipal
30 de ore pe an 1
la nivel național la 60 de ore pe an 2
nivel internațional 150 de ore pe an 5
- coordonator: 240 de ore pe an 8 Opțional
la nivel de instituție la
nivel raional, municipal 90 de ore pe an 3
la nivel național la 180 de ore pe an 6
nivel internațional 240 de ore pe an 8
300 de ore pe an 10

30 de ore 1
60
Opțional

14. Participarea la concursul „Pedagogul anului”

Participarea la nivel local


16. Activităţi de consiliere a familiilor şi elevilor cu 120 de ore pe an 4 Opţional
CES Obligatoriu pentru
cadrele didactice de
sprijin, cadrele
didactice din structurile
de asistență
psihopedagogică

18. Activităţi de voluntariat în comunitate 60 de ore pe an 2 Opţional

19. Activităţi de parteneriat cu ONG-uri de profil, 60 de ore pe an 2 Opţional


activitate de voluntariat

20. Activitatea de formator în activitățile de formare Opţional


continuă:
3
a) local 90 de ore pe an 5
b) raional/ municipal 150 de ore pe an 10
c) naţional 300 de ore pe an

21. Activitatea de diriginte 90 de ore pe an 3 Opţional

III. Evaluarea rezultatelor dezvoltării profesionale şi a formării continue*

Prezentarea şi susținerea (se va lua în considerație


conținutul, perfectarea, calitatea susținerii)

Portofoliul de atestare 3 Obligatoriu


90 de ore
Raportul de autoevaluare 60 de ore 2

Interviul de performanță 90 de ore Obligatoriu pentru

3 gradul întâi şi superior

Obligatoriu pentru
gradul superior
Lucrarea metodică 300 de ore
10

S-ar putea să vă placă și