Sunteți pe pagina 1din 3

Curs literatură comparată - opțiunea 2 - Poetici corporale

2018-2019

Curs: conf. univ. dr. Mihaela Ursa POP. Orar: miercuri 10-12, sala Grimm.
Seminar: două serii, drd. Anamaria Mihăilă Lăzăruț, drd. Ana-Maria Deliu. Orar: miercuri 8-10
(grupa 1) și miercuri 12-14 (grupa 2).

Tematica de curs:
1. Curs introductiv: Prezentare generală a cursului și seminarului. Repartizarea sarcinilor de
lucru. Expunerea regimului cursului, a modului de predare şi evaluare, a cerinţelor
profesorului/ studenţilor.
2. Ce este literatura comparată? Istoric, concepte, școli. Literatură universală, generală, world
literature. Criza comparatismului, alternative. „Atacul” studiilor culturale. Translation
studies. New Humanities.
3. Circumscrierea imaginarului erotic în seturi teoretice. Scurt periplu istoric al antichității
grecești. I. Teoria androginică. Platon, Banchetul. Între mit și logos: demitizarea androginului.
Intenționalitate și caricatură narativă. - prima parte.
4. Continuare I. Teoria androginică. Platon, Banchetul. Între mit și logos: demitizarea
androginului. Intenționalitate și caricatură narativă. Prezentare inițială: II. Teoria platonică.
Platon, Banchetul, Timeu (androginia, iubirea platonică, sufletul tripartit).
5. Continuare II. Teoria platonică. Platon, Banchetul, Timeu (androginia, iubirea platonică,
sufletul tripartit). Creație și procreație. Nemurirea și frumosul absolut. Intervenția
comentariului neoplatonizant al lui Marsilio Ficino. Neoplatonismul și teoriile emanației.
Elaborarea figurii iubirii-boală: III. Teoria maladivă. Exemple moderne.
6. IV. Teoria magnetică. Julius Evola, Metafizica sexului (iubirea magnetică) - doar
„Introducere”, capitolul I și II. Îndrăgostitul maladiv – surse orientale. Renaștere occidentală –
sexualitatea ca acces metafizic. Concepția pneumatică despre suflet și concepția despre fluidul
vital. Dante, Petrarca și fedeli d’amore – poetica îndepărtării erotice - de citit 2 sonete de
Petrarca, la alegere.
7. V. Teoria thanatică. Georges Bataille, Erotismul (eros şi thanatos, violenţa ca necesitate şi
discontinuitatea ca imanență, interdictul şi transgresiunea) - doar „Introducere” și, din Partea I,
capitolele I-X inclusiv. Aplicații în romanul de dragoste modern.
8. Aplicație - Emily Bronte și iubirea malignă - La răscruce de vânturi. Naturalism libertin vs.
pulsionalitate gotică. Literatura și răul. Iubirea blestemată și sursele sadice. (Facultativ:
Georges Bataille, Literatura și răul, capitolul special dedicat acestui roman.)
9. VI. Teoria pasională. Denis de Rougemont, Iubirea și Occidentul (eros, agape, misticism catar
și amour courtois)- doar „Cuvânt înainte”, Cartea I integral și, din Cartea a II-a, doar
capitolele 1-10 inclusiv. Tristan și Isolda „iubind iubirea” – mit și roman. Disculparea
romanescă a adulterinilor. Conflictul legilor. Cucerirea arabă și împrumuturile culturii
europene din mistica și medicina arabă.
10. VII. Teoria mistică. Teresa de Avila, Castelul interior. Corpul mistic și corpul fizic. Extaz
erotic și extaz mistic. Sufletul stratificat. Iubirea instrumentalizată discursiv. Logocrația
amoroasă. Iubirea mistică – elaborare a lui amour passion.
11. VIII. Teoria metamorfotică. Longos, Dafnis și Hloe. Idila și romanul grec. Iubirea idilică drept
mutație a prieteniei. Transformări posibile: iubirea ca acumulare afectivă. Subiectul amoros –
între natură și construcție.
12. Revizitări moderne ale idilei: Boris Vian, Spuma zilelor. Proiectul estetic-creator al
îndrăgostitului existențialist. Cuplul Dafnis-Chloe reinterpretat. Spațiul suprarealist ca timp în
mișcare. Delegitimarea religiosului și criza perechii conjugale.
13. VIII. Teoria seducției. Ovidiu, Arta amorului. Iubirea ca techne. Temperatură și strategie
corporală. Manipulare erotică: femeia-cetate și femeia-năpârcă. De la iubire la luptă.
14. Curs evaluativ. Dezbatere. Pregătirea examenului din sesiune: expunerea baremelor, a
criteriilor de evaluare etc.
Tematica de seminar:
1. Seminar introductiv. Prezentarea tematicii: valențe ale corpului - se ține împreună cu primul
curs.
2. Moarte la Veneția, Thomas Mann
3. Travesti, Cărtărescu
4. Decameronul, Boccaccio
5. Romeo și Julieta, Shakespeare
6. Legăturile primejdioase, C. de Laclos
7. Cyrano de Bergerac, E. Rostand
8. Doamna Bovary, G. Flaubert
9. Fecioare despletite, H. P.-Bengescu
10. Inimi cicatrizate, M. Blecher
11. Lolita, V. Nabokov
12. Povestirea cameristei, M. Atwood.
13. Scris pe trup, J. Winterson
14. Jazz, T. Morrison
Condiții de lucru:
Cursul îmbină prelegerea cu dezbaterile, cu mare accent pe interactivitate și pe reacția la
lectură. Seminarul are mai ales rolul unui atelier de dezbatere, de aplicare și de dezvoltare în
alte zone de reflecție a conceptelor dobândite la curs. Lecturile de mai sus sunt obligatorii în
întregime dacă nu se specifică altfel. Lecturile se pregătesc înainte de cursul sau seminarul
care le presupune, pentru a putea constitui baza de discuție. Suportul de curs constă în:
schițele cursurilor teoretice, studiile și articole recomandate pe parcursul semestrului și oferite
în .pdf pe grup. Fiind vorba despre o linie de învățământ cu frecvență, suportul de curs nu
poate înlocui prezența la curs și la dezbateri, având doar rol orientativ.
Condiții de evaluare:
Studenții sunt încurajați să aibă lecturile la zi, să problematizeze și să discute critic temele
propuse, pentru a putea participa pe parcursul semestrului la discuții și pentru a putea dezvolta
în mod original subiectele de examen. Orice încercare de plagiat (= copiere din lucrări sau
texte care nu le aparțin, indiferent dacă provin din surse tipărite sau de pe inernet) este
sancționată conform regulamentului universității. Vor fi depunctați cu 2 puncte din media
finală moderatorii de seminar care nu se prezintă la seminarul de care sunt responsabili. În
condiții speciale, dacă nu se pot prezenta, se vor asigura că un alt coleg preia sarcinile de
moderare. De asemenea, orice alte probleme care afectează participarea (suprapuneri de orar,
cazuri medicale) vor fi anunțate de la începutul semestrului, pentru compensarea unui singur
(1) punct de activitate cu alt tip de sarcină științifică (doar cu acordul explicit al profesorului).
Modificările impuse de mersul cursului se vor anunța pe grup cu cel puțin o săptămână înainte.
Media finală va fi alcătuită din:
Max 20 puncte (20%) – activitate la curs și seminar (se vor evalua frecvența și calitatea
intervențiilor). Se recomandă mai mult de patru intervenții sau o bună moderare de seminar.
Atenție! punctele pe activitate nu se pot recupera în sesiunea de restanțe, când se păstrează
condiția de activitate.
Max 80 puncte (80%) – lucrare scrisă în sesiune, cu un subiect de seminar și un subiect de
curs, cu pondere egală. Subiectele vor fi formulate în așa fel încât să testeze capacitatea de a
sintetiza critic și original lecturile parcurse, cu încorporarea diferitelor teorii și proiecții
culturale tratate la curs.
Pentru promovarea examenului sunt necesare cel puțin 45 de puncte (45%), indiferent din ce
componentă provin (curs, seminar sau activitate).

Contacte: mihaelaursa@gmail.com, anamdeliu@gmail.com, anamariaalexandramihaila@gmail.com


Grup de lucru: https://www.facebook.com/groups/768814019823674/

S-ar putea să vă placă și