CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M.

Gheorghe

CONCEPTE FUNDAMENTALE DE TEORIE A LITERATURII

OBIECTIVELE CURSULUI:

 selectarea unor noțiuni / concepte fundamentale folosite în teoria literară de influență occidentală (și reflectată
cu precădere în spațiul european și nord-american)
 prezentarea unor noțiuni / concepte fundamentale folosite în teoria literară de influență occidentală (și
reflectată cu precădere în spațiul european și nord-american)
 explicarea unor noțiuni / concepte fundamentale folosite în teoria literară de influență occidentală (și reflectată
cu precădere în spațiul european și nord-american)
 prezentarea unor opere literare moderne din spațiile culturale arab, chinez și japonez

CONȚINUTUL CURSULUI :

1. Conceptul de „LITERATURĂ” – fundamente teoretice în spațiul european

2. Conceptele de „sincronie” și „diacronie” în 3 domenii literare: istorie, critică și teorie; opera literară –
definiție; opera literară ca text; genurile literare; lectură – Diaconu, Anca & Boltașu, Dorica. Introducere în
teoria literaturii. București: Editura Universității din București, 2002, pp. 184 – 187.
3. Curente / teorii ale secolului al XX-lea (din spațiul european și american) – structuralismul și Roman
Jakobson – perspectiva critică și caracteristicile sale
4. Aplicații ale perspectivei structuraliste: opera literară și titlul; timpul și modul; narator vs. naratar; lecturi
a) Diaconu, Anca & Boltașu, Dorica. Introducere în teoria literaturii. București: Editura Universității din București,
2002, pp. 578 – 586.
b) Diaconu, Anca & Boltașu, Dorica. Introducere în teoria literaturii. București: Editura Universității din București,
2002, pp. 587 – 607.
5. Aplicații ale perspectivei structuraliste: Subiect , temă, motiv, personaj; lectură – Diaconu, Anca & Boltașu,
Dorica. Introducere în teoria literaturii. București: Editura Universității din București, 2002, pp. 587 – 607.
6. Aplicații...: Autor – operă literară – cititor; lectură – Diaconu, Anca & Boltașu, Dorica. Introducere în teoria
literaturii. București: Editura Universității din București, 2002, pp. 520 – 538.
7. Semiotică și naratologie
8. Formaliștii ruși și New Criticism; critica psihanalitică; critica marxistă
9. Post-structuralism
10. Noul istorism, studiile culturale
11. Postmodernismul
12. Critica post-colonială; structura cercetării literare: un referat / un studiu / o teză de licență cu subiect literar
13. Proiecte – spațiul arab, spațiul chinez, spațiul japonez
14. Verificare

COMPETENȚE VIZATE

 Utilizarea informațiilor dobândite cu precădere în analiza unui text literar structurat în conformitate cu normele
moderne și contemporane specifice literaturii spațiului euro-atlantic
 Sesizarea unor diferențe de abordare a textului literar în urma lecturii unor texte de critică literară elaborate cu
precădere în perioadele modernă și contemporană
 Posibilitatea de a analiza și utiliza repere naratologice comune lumii moderne și contemporane, influen țate cu
precădere de literatura elaborată în spațiul euro-american

CERINȚE* – EVALUARE FINALĂ:

1
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

Pentru nota finală studenții trebuie să aibă în vedere:

1. participarea activă și cu seriozitate la discuțiile pe marginea textelor recomandate din lista lecturilor obligatorii
menționate în handoutul de început și a celor recomandate pe parcursul cursului (10% din nota finală)
2. participarea la proiect ** (10% din nota finală) – participarea este opțională; vor fi 3 grupuri de lucru, câte unul de la
fiecare secție – arabă, chineză și japoneză – cu câte o prezentare (grupurile se vor forma în 3 săptămâni, iar
coordonatorii acestora vor înmâna profesorului o listă cu membrii fiecărui grup)
* N.B. Prezența la curs este irelevantă
** N.B. Studenții care nu pot participa la proiect sau nu doresc acest lucru, au obliga ția de a face o analiză literară a
unui text de proză scurtă contemporană (povestire, nuvelă, etc.), cu anun țarea în prealabil a profesorului.
3. Nota de la examenul scris final are ponderea principală din nota finală (80% din nota finală)

BIBLIOGRAFIE CRITICĂ ORIENTATIVĂ

1. Anghelescu, Mircea & Ionescu, Cristina & Lăzărescu, Gheorghe. Dicționar de termeni literari. București:
Editura Garamond, f.a.
2. Bahtin, Mihail. Probleme de literatură și estetică. București: Editura Univers, 1982.
3. Barthes, Roland. Essais critiques. Paris: Editions du Seuil, 1964.
4. Barthes, Roland. Plăcerea textului. Chișinău: Cartier, 2006.
5. Barthes, Roland. S/Z. New York: Hill and Wang, 1974.
6. Barthes, Roland. The Pleasures of the Text. New York: Farrar, Straus and Giroux, 1975.
7. Barthes, Roland. The Semiotic Challenge. New York: Hill and Wang, 1988.
8. Bergez, Daniel & Barberis, Pierre et al. Introduction aux Methodes Critiques pour l’analyse litteraire. Bordas:
Paris, 1990.
9. Braga, Corin. Psihobiografii. Iași: Polirom, 2011.
10. Călinescu, George. Tehnica criticii și a istoriei literare. În „Pagini de estetică”. București: Albatros, 1990.
11. Călinescu, Matei. A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii. Iași: Polirom, 2007.
12. Călinescu, Matei. Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Iași:
Polirom, 2005.
13. Cornea, Paul. Introducere în teoria lecturii. București: Editura Minerva, 1988.
14. Croce, Benedetto. Estetica privită ca știință a expresiei și lingvistică generală. Teorie și istorie. București:
Univers, 1970.
15. Derrida, Jacques. De la grammatologie. Paris: Minuit, 1967.
16. Diaconu, Anca & Boltașu, Dorica. Introducere în teoria literaturii. București: Editura Universității din
București, 2002.
17. Ducrot, Oswald & Schaeffer, Jean-Marie. Noul Dicționar enciclopedic al științelor limbajului. București:
Editura Babel, 1996.
18. Duda, Gabriela. Introducere în teoria literaturii. Ed. a 3-a rev. București: ALL Educațional, 2006.
19. Eagleton, Terry. Teoria literară. O introducere. Iași: Polirom, 2008
20. Eco, Umberto. Lector in fabula. București: Editura Univers, 1991.
21. Eco, Umberto. Opera deschisă. Formă și indeterminare în poeticile contemporane . București: Editura pentru
Literatură Universală, 1969.
22. Forster, E.M. Aspects of the Novel. San Diego, New York: Harcourt Inc., 1927, 1955.
23. Foucault, Michel. A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii. București: Editura Humanitas, 1997.
24. Foucault, Michel. Istoria nebuniei în epoca clasică. București: Editura Humanitas, 1996.
25. Frye, Northrop. Anatomia criticii. Traducere de Domnica Sterian și Mihai Spăriosu. Bucure ști: Editura Univers,
1972.
26. Geertz, Clifford. The Interpretation of Cultures (1973). Basic Books 2000.
27. Genette, Gérard. Nouveau discours du récit. Paris: Seuil, 1983.
28. Genette, Gérard. Introducere în arhitext. București: Editura Univers, 1994.
29. Genette, Gérard. Narrative Discourse: An Essay in Method. Ithaca, New York: Cornell University Press, 1983.

2
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

30. Genette, Gérard. Palimpsestes: La littérature au second dégré. Paris: Éditions du Seuil Univers, 1982.
31. Greenblatt, Stephen. Renaissance Self-Fashioning: From More to Shakespeare. Chicago: Chicago University
Press,1980.
32. Hugo, Victor. Cromwell. Paris: Hetzel & Cie, 1881.
33. Hutcheon, Linda. Politica Postmodernismului. București: Univers, 1997.
34. Iosifescu, Silvian. Configurație și rezonanțe. Un itinerar teoretic. București: Editura Eminescu, 1973.
35. Manolescu, Nicolae. Despre poezie. București: Editura Cartea Românească, 1997.
36. Marcus, Solomon. Poetica matematică. București: Editura Academiei, 1970.
37. Mbembe, Achille. On the Postcolony. Berkeley: University of California Press, 2001.
38. McHale, Brian. Ficțiunea postmodernistă. Iași: Polirom, 2009.
39. Nelson, Ted. Literary Machines: The report on, and of, Project Xanadu concerning word processing, electronic
publishing, hypertext, thinkertoys, tomorrow's intellectual revolution, and certain other topics including
knowledge, education and freedom. Sausalito, California: Mindful Press, 1981.
40. Olsen, Stein Haugom. “The ‘Meaning’ of a Literary Work”. New Literary History, vol. 14, No. 1, Problems of
Literary Theory (Autumn), pp. 13 – 32. The Johns Hopkins University Press, 1982.
41. Pânzaru, Ioan. Practici ale interpretării de text. Iași: Polirom, 1999.
42. Pier, John. „On the Semiotic Parameters of Narrative: A Critique of Story and Discourse.” Narratologia. What is
Narratology. Questions and Answers Regarding the Status of a Theory. Editors Tom Kindt & Hans-Harald
Müller. Berlin: Walter De Gruyter GMBH & Co., 2003
43. Plett, Heinrich F. Știința textului și analiza de text. București: Editura Univers, 1983.
44. Pop, Mihai, coord. Ce este literatura? Școala formală rusă. Antologie. București: Editura Eminescu, 1973.
45. Popovici, Vasile. Lumea personajului. Cluj-Napoca: Editura Echinox, 1997.
46. Propp, Vladimir. Morfologia basmului. București: Univers, 1970.
47. Sava, Ioan. „Conrad and (Post)Colonial Theory”. Interstudia. Vol. 6 / 2010. Bacău: Alma Mater, 2010. pp. 164-
169.
48. Tiutiuca, Dumitru. Teoria literară. Iași: Institutul European, 2002.
49. Todorov, Tzvetan. Litterature et signification, Paris: Larousse, 1967.
50. Todorov, Tzvetan. Symbolisme et interprétation. Seuil: Paris, 1978.
51. Tomașevski, Boris. Teoria literaturii. Poetica. București: Editura Univers, 1973.
52. Tuțescu, Mariana. L’Argumentation. Introduction à l’étude du discours. București: Editura Universității
București, 1999.
53. Vasile, Marian. Noțiuni de teoria literaturii. Ed. a 4-a. București: Editura Fundației România de Mâine, 2007.
54. Vianu, Tudor. Arta prozatorilor români. București: Editura Albatros, 1977.
55. Wellek, Rene & Warren, Austin. Teoria literaturii. București: Editura pentru literatura universală, 1967.
56. White, Hayden. Metahistory. The Historical Imagination in the 19-th Century Europe. Baltimore: Johns
Hopkins University, 1973.
57. Young, Robert J.C. White Mythologies – Writing History and the West. Second edition. London & New York:
Routledge, 2004.

SURSE MEDIA

58. Allen Brizee & J. Case Tompkins ( http://owl.english.purdue.edu/owl/resource/722/1/)

59. Sartre, Jean-Paul. What is Literature?. Translated from the French by Bernard Fechtman. New York:
Philosophical Library, Inc., 1949. (sursa media: http://www.scribd.com/doc/12238868/Sartre-What-is-Literature)
A. LITERATURA

„Fatalitate topologică” (Roland Barthes): „a fi sau a nu fi” (literatură)?

A.1. definiție1

1
„definiția”: oferă o aparență enciclopedică, fiind în realitate o secțiune din informația posibilă referitoare la subiectul dat
3
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

 A.1.a.2 istoricul și etimologia cuvântului: termenul de litteratura în limba latină → un echivalent al termenului
grecesc „grammatika” = „știința literelor”; inițial era o disciplină obligatorie – știin ța citirii și scrierii corecte;
 Antichitate: Utilizarea textelor (literare) pentru familiarizarea elevilor cu semnele grafice și utilizarea acestora
au adăugat în timp valențe stilistice „științei literelor”
 Sec. al XVII-lea: La Bruyère menționa calitatea atribuită erudiților socotiți oameni „de o agreabilă literatură”
(„literatură” = „cultură”)
 Sec. al XVIII-lea: Literatura este „ansamblul operelor scrise care au o func ție estetică” (Vasile, 106)
 Citat H. Rüdiger – „venerația aproape religioasă pentru opera de artă și pentru artist”... „ începând cu secolul al
18-lea, a pus literaturii și poeziei un nimb sacru și ezoteric ” (Diaconu & Boltașu,118)

 A.1.b. definiții ale lumii contemporane (secolele al XX-lea și al XXI-lea)

 „Literatura constituie o componentă esențială a patrimoniului nostru cultural. Ea asimilează și [...]
sistematizează prin mijlocirea cuvântului o experiență de cunoa ștere, ca formă de manifestare a spiritului
creator.” (Duda, 2)
 „produs spiritual cu existență certă” (Duda, 3)
 „Prin literatură se înțelege, în sens larg, totalitatea operelor scrise sau orale, care îndeplinesc o func ție
artistică.” (Vasile, 7)

Obiective
 Creație și stimul creator
 Asimilare
 Sistematizare

Evoluție
 Prima etapă de evoluție – transmiterea textelor pe cale orală
 Evoluție paralelă: oral și scris (condiționarea sistemelor de scriere)
 Citate
 „subiectivitatea unei societăți în revoluție permanentă” (Sartre, Jean Paul, „Ce este literatura?”
http://www.scribd.com/doc/12238868/Sartre-What-is-Literature consultat miercuri, 15 februarie 2012, orele
12:03, p. 159)
 „tot ce e scris, tipărit sau publicat într-un fel oarecare [...] un sens ce apare ca atare în sintagme ca literatură
primară, literatură secundară, literatură de specialitate, literatură de operă, literatură pentru pian, literatură
cosmetică; [...] «literatură frumoasă», beletristică, (termen) prin care se face trimitere la texte cu preten ții de
valori estetice” (Plett, Heinrich F., în Diaconu & Bolta șu,118)
 „constatarea tautologică: «literatura e unica artă folosind cuvântul»” (Iosifescu, 110)
 „literatura înseamnă mai ales o activitate creatoare” (Wellek & Warren, 37)
 literatura – un „obiect parazitar al limbajului”, „un discurs în care credem fără a crede, căci actul lecturii se
sprijină pe o oscilație necontenită între două sisteme: «Vede ți-mi cuvintele, sunt limbaj; vede ți-mi sensurile,
sunt literatură»” (Barthes, 263)
 „«Ne aflăm în fața unui fapt ciudat. Aproape zilnic ne ocupăm de opere literare. Le citim, ne lovim de ele, ne
farmecă sau ne displac, le apreciem, emitem diferite judecă ți asupra lor, purtăm discu ții, scriem studii despre
unele opere, le studiem istoria, devin aproape atmosfera în care trăim. S-ar părea că (noi) cunoa ștem deplin și
exhaustiv obiectul acestor preocupări, și totuși, dacă cineva ne pune întrebarea: ce e , de fapt, o operă literară?,
trebuie să constatăm cu o anumită surprindere că nu găsim nici un răspuns corect, mul țumitor.»” (Roman
Ingarden citat în Iosifescu, p. 94)

2
Conținutul „A.1.a.” sistematizează informațiile din Vasile, Op cit., Bibliografie.
4
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

 „Toată lumea știe – scrie Paulhan – că sunt două literaturi în zilele noastre, cea rea, care în realitate este de
necitit ([și] care este citită pe larg) și cea bună, care nu este citită” (Sartre, Jean Paul, „Ce este literatura?”
http://www.scribd.com/doc/12238868/Sartre-What-is-Literature consultat miercuri, 15 februarie 2012, orele
12:09, p. 160)
 „literatura concretă va fi o sinteză a Negativității, ca o putere de dezrădăcinare din dat, și un Proiect, în postura
de contur a unei ordini viitoare; va fi Festivalul, oglinda în flăcări care arde tot ceea ce se reflectă în ea și
generozitate, cu alte cuvinte – o invenție gratuită a darului.” (Sartre, Jean Paul, „Ce este literatura?”
http://www.scribd.com/doc/12238868/Sartre-What-is-Literature consultat miercuri, 15 februarie 2012, orele
12:17, p. 160)

 CONȚINUTUL: concluzii preliminare

1. Natura culturală (activitate exclusiv rezervată homo sapiens → „natură” vs. / sau complementară conceptului
de „cultură”) – produs cultural specific omului
2. Caracteristica dialogică → comunicare
3. Suport lingvistic (limbajul)
4. Natură dublă – oralitate, scriere / text (condi ționare grafică par țială)
5. Poate dezvolta nișe specifice (ex. literatură de specialitate – cf. Heinrich Plett)

Tranziție și conceptualizare

 LITERATURĂ – TEXT

 „Literatura e întotdeauna și text, nu și invers” (Plett, Heinrich F. în Diaconu & Boltașu,117)

 Există texte cu caracter tehnic în care uneori sunt cuprinse chiar și materiale care AR PUTEA avea un caracter
literar (ex. biografie, eseu, redactare, etc.) → valențe tehnice extinse ale textului: „noțiunea de text este mai
cuprinzătoare (mai extinsă) decât cea de literatură” (Plett, Heinrich F. în Diaconu & Boltașu,117)
 Jacques Derrida vorbește despre ubicuitatea textului: „nu există nimic în afara textului” (chiar și comentariile
asupra unui text – nu neapărat literar – devin / se transformă într-un text → nu există „obiectivitate”, întrucât
fiecare comentariu este făcut dintr-o perspectivă proprie celui care elaborează acel comentariu; textul poate fi
interpretat ÎN RAPORT cu elmentele care îl generează și sus țin, precum și cu cele din jur, respectiv cu posibilele
sale efecte → „timpul” fiecărui text)
 LITERATURA LITERATURII (creație vs. comentarea creației)
 Aparția unei creații literare generează comentarii literare → critica literară
 Obs. „Încă din Antichitate, literatura a fost înso țită de un lung cortegiu de scrieri, ce și-au luat drept obiect de
studiu explicarea literaturii înseși. [...] Un asemenea fapt a făcut posibilă, la un moment dat, apari ția unei
categorii... de învățați care s-au specializat în studiul literaturii. Ținând seama de anvergura acestei activită ți,
care, astăzi cel puțin, pare să o copleșească pe cea a scriitorilor în și și, ar putea fi dat cu ușurință un răspuns
afirmativ global la întrebarea dacă studiul sistematic al literaturii reprezintă o necesitate” (Duda,7)

A. ȘTIINȚA LITERATURII
1. Există o știință a literaturii?
Da!
 Apariția textului literar → apariția reacțiilor → textul scris → apari ția metatextului (rezultatul
analizei textului)
 Conceptul de „corpus critic” / bibliografie

2. Ce este știința literaturii?

 definiție

5
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

Știința literaturii este disciplina care are drept obiect de studiu analiza categoriilor, a conceptelor, a proceselor de
creație și de receptare a unui text literar

3. Care sunt istoria și rostul (motivul apariției și obiectivele) unei științe a literaturii?

 Istoric – lucrări reprezentative

1. Aristotel - „POETICA” (cca. 330 î.Chr.) (conceptul de MIMESIS – „arta ca imitare a naturii”)
2. Horațiu – „Epistola către Pisoni. Ars poetica” (15 î.Chr.)
3. Nicolas Boileau – „Arta poetică” (1674)
4. Ferdinand Brunetière – „Evoluția genurilor în istoria literaturii” ("Évolution des genres dans l'histoire de
la littérature") (1890)
5. Wellek, René & Warren, Austin – „Teoria literaturii” (1949)

 Obiective
 Morfologia textului literar
 Construcție și lectură (timp, spațiu, factorii determinanți → textul literar)
 Studiul sistematic al textelor literare (studii de caz sau de grup)

 CONȚINUT

a) Istorie literară – cercetarea textelor literare în succesiunea lor cronologică, evidențiindu-se

legăturile (acolo unde acestea există) dintre texte și elementele care au influen țat apari ția acestora

b) Critică literară – evidențierea elementelor specifice unui text literar ;

 evidențerea continuității și a inovației pe care textul respectiv le prezintă;
 valoarea textului literar în raport cu alte texte similare

c) Teorie literară
 studiază caracteristicile unui fenomen literar circumscris unuia sau mai multor texte literare vizate
 cercetează principiile, categoriile, criteriile literaturii → defini ții ale literaturii
 raportul literatură – arte (ex. pictură, cinematografie, muzică, etc.)
 raportul literatură – științe / discipline (ex. matematică, filosofie, istorie, etc.)
 curentele / școlile literare
 genurile literare
 taxonomii ale textelor literare (în funcție de conținut)
 „tehnologia” literaturii → structura textului literar (ex. mecanisme, planuri, personaje, spa țiu, timp,
etc.)
 receptarea textului literar
 recursul la metodele extra-literare fie prin trimiteri / citate, fie prin înglobarea acestora – ex. critica
stilistică (Leo Spitzer, Tudor Vianu), semiotica literară (Vladimir Propp, Roland Barthes, Tzvetan Todorov),
poetica matematică (Solomon Marcus), critica cibernetică (Ted Nelson, 1963 – creatorul termenilor
„hipertext”3, hipermedia”), etc.
Obs. – se observă o permanentă și inevitabilă întrepătrundere a celor 3 domenii ale științei literare (mai apoi
cuprinse, mai mult sau mai puțin tacit acceptat în no țiunea ter ță de teorie literară): „Istoria și critica ordonează și

3
Textul afişat pe un calculator sau alt dispozitiv electronic cu trimiteri ( hyperlink-uri ) pentru alt text, pe care cititorul îl poate
accesa imediat, de obicei, printr-un clic de mouse sau apăsare de tastă
6
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

valorifică faptele de literatură pe baza cărora teoria î și construie ște conceptele și rela țiile. La rândul lor, conceptele și
relațiile sînt manipulate de istorie și de critică.” (Iosifescu, 22)

 Citate
Nicolas Boileau – „Arta poetică” (1674)
„...Iubiți deci rațiunea și pentru-a voastre lire / Din ea luați frumosul, și-a artei strălucire. // Dar noi ce ne supunem la
legea rațiunii, / Vrem arta să îndrepte și-un mers al ac țiunii; / Un loc, o zi anume și-un singur fapt deplin / Vor ține
pân' la urmă tot teatrul arhiplin. // (...) // Fii clar, concis și sprinten în orice povestire.”
(cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Arta_poetică, consultat marți, 21 martie 2012, orele 15:23)

Leo Spitzer (1928)

Critica stilistică, observa Leo Spitzer în 1928, "se întemeiază pe postulatul că fiecărei emo ții, mai exact
fiecărei abateri de la starea noastra normală îi corespunde, în câmp expresiv, o abatere de la întrebuin țarea lingvistică
normală; și viceversa, că o abatere de la limbajul uzual e un indiciu al unei stări psihice neobi șnuite. O expresie
lingvistică particulară este, pe scurt, reflexul și oglinda unei condi ții particulare a spiritului".
(Cf. http://www.referate-romana.com/referate/Necategorisite/Limbajul-poetic-re-rom.php, consultat marți, 21 martie
2012, orele 16:47)

1. TUDOR VIANU – „DEFINIȚIA OPEREI LITERARE”, în Diaconu, Anca & Boltașu, Dorica.
Introducere în teoria literaturii. București: Editura Universității din București, 2002, pp. 184 – 187.
(poze)

TEORIA LITERARĂ: CURENTE ȘI CONCEPTE MAJORE ALE SECOLULUI AL XX-LEA

STRUCTURALISMUL
 Definiție:
 Structuralismul : „se ocupă de structură și, mai exact, de analizarea legilor generale prin care aceasta
funcționează.” (Eagleton, 116)
 Obiective:
Structuraliștii: tratează elementele din componența textului ca „unită ți” legate prin mecanisme pe care le eviden țiază
O perspectivă științifică asupra textului literar – sistematizare a conceptelor și abordărilor
 Conținut – sinteză:

• „unitățile individuale ale unui sistem au o semnificație numai în virtutea relațiilor stabilite între ele”
(Eagleton, 116)

• Istoric: Apare și se dezvoltă în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea; Anii ’70 – declinul
structuralismului

• Strîns legat de: Ferdinand de Saussure (1857 – 1913)

Ferdinand de Saussure. Curs de lingvistică generală (1916).
 Limba: sistem de semne (Eagleton, 119)
Limba – studiată numai din perspectivă „sincronică” – „un sistem complet la un moment dat” (Eagleton, 119)
 Semnul (lingvistic): compus din
A) „Semnificant” – „o imagine-sunet sau echivalentul său grafic”
7
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

B) „Semnificat ” - „conceptul sau semnificația” (Eagleton, 119)

Exemplu:
 pentru un englez „cele trei semne negre c – a – t sînt un semnificant care evocă semnificatul cat [„pisică”].
(Eagleton, 119)
Observații:
 „Relația dintre semnificant și semnificat este una arbitrară: nu există nici un motiv inerent pentru care aceste
trei semne înseamnă cat decît convenția istorică și culturală.” (Eagleton, 119)
 Animalul la care face referire cuvîntul cat este un patruped domestic, cu blană și caracteristici – numit de
Saussure „referent” (Eagleton, 119)
 „Fiecare semn din sistem are o semnificație numai în virtutea diferen ței fa ță de celelalte” (Eagleton, 119)
Diferența între langue și parole

 Concluzie 1 – Saussure:
 „Saussure nu era interesat de obiectele reale despre care vorbeau oamenii: pentru a studia limba propriu-
zisă, trebuiau puși între paranteze referen ții semnelor, lucrurile pe care acestea le denotau.” (Eagleton, 119)
 Concluzie 2 – Saussure și STRUCTURALISMUL:
 „Structuralismul este, în mare, o încercare de a aplica această teorie lingvistică unor obiecte și activită ți
diferite de limba însăși.” (Eagleton, 119)
 „Veriga” comună FORMALIȘTILOR și STRUCTURALIȘTILOR: lingvistul Roman Jakobson (a condus
Cercul Lingvistic de la Moscova, devenit grupul formaliștilor creat în 1915; 1920 – a emigrat în Cehia – a
devenit unul dintre teoreticienii Structuralismului Ceh; 1926 – Cercul Lingvistic de la Praga (Roman
Jakobson, Jan Mukařovski, Felix Vodička etc.); 1940 – a emigrat în SUA, unde a colaborat cu antropologul
francez Claude Lévi-Strauss)

CONCLUZII preliminare:
 Bazele: teoriile lingvistice (Saussure, Jakobson, Școala de la Praga, etc.)
 Limbajul: exprimă ceea ce este specific uman
 Ferdinand de Saussure: limbajul – sistem de semne prin excelență
 [langue, parole = competență, performanță; în Structuralism: rămânerea la nivelul „semnificat, semnificant”
– nu este luat în considerare referentul]
 Simbolurile / semnele lingvistice depășesc granițele comunicării scrise sau orale
 CULTURA UMANĂ poate fi înțeleasă în totalitate ca un set de STRUCTURI / prin intermediul structurilor
sale
 Limbajul există prin structuri comune → elemente / tipare / structuri comune experienței umane
 În mișcarea intelectuală din Franța anilor ’50 și’60 – utilizate concepte analitice din psihologie, lingvistică,
antropologie și altele pentru a interpreta structurile (unități critice / analitice minimale).
 Accentul: cade pe natura logică și științifică a rezultatelor analizei
 Analiza unui text din perspectivă structurală presupune eviden țierea unor elemente constitutive și
explicarea unui sistem structural dat: principiile construcției nara țiunii, personajele, subiectul, motivele, etc.
 Northrop Frye [ex. cei 4 mythoi – moduri (critica istorică – tragic, comic, tematic) , simboluri (critica etică
– literal / descriptiv, formal, mitic, anagogic), mituri (critica arhetipală – comedia, romanțul, tragedia,
ironia/satira), genuri (critica retorică – epos, proză, dramă și lirism)]

ROMAN JAKOBSON (1896 – 1982):

a) Semnul
„obiect valoros prin sine însuși”, „despărțit de obiectul său”, posedă „o oarecare independen ță” (Eagleton, 120)
8
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

b) Poetica
„poeticul constă mai ales în faptul că limbajul se află într-un anume tip de rela ție con știentă cu sine însu și”
(Eagleton, 120)
c) Comunicarea și cele 6 elemente care o alcătuiesc:
1. Emițător
2. Receptor
3. Mesaj
4. Cod (împărtășit de emițător și receptor)
5. Contact (mediul fizic al comunicării)
6. Context (la care se referă mesajul)
d) Perspective asupra limbajului:
1. Emotiv (din perspectiva emițătorului) – „expresiv pentru o anumită stare” (Eagleton, 121)
2. Conativ – „țintește un anumit efect” (Eagleton, 121)
3. Poetic (funcția poetică a limbajului) – comunicarea este centrată pe mesajul însuși
4. Metalingvistic (orientare spre codul familiar emițătorului și receptorului)
5. Fatic – comunicarea este centrată pe contactul însuși („Ei bine, în sfîrșit stăm și noi de vorbă!”)
6. Referențial – „comunicarea se referă la context” (Eagleton, 121)

SINTEZA (Eagleton, 121)

Nr. crt. COMUNICAREA LIMBAJUL
1. Emițător Emotiv din perspectiva emițătorului,
„expresiv pentru o anumită
stare”
2. Receptor Conativ „țintește un anumit efect”

3. Mesaj Poetic comunicarea centrată pe

mesajul însuși
4. împărtășit de Cod Metalingvistic orientare spre codul familiar
emițător și emițătorului și receptorului
receptor
5. mediul fizic al Contact Fatic comunicarea este centrată pe
comunicării contactul însuși („Ei bine, în
sfîrșit stăm și noi de vorbă!”)

6. la ce se referă Context Referențial „comunicarea se referă la

mesajul context”

e) METONIMIE și METAFORĂ (Eagleton, 121)

METAFORA – un semn este înlocuit cu altul
Ex. „pasiunea devine flacără”
METONIMIA – un semn este asociat cu un altul
Ex. „aripă este asociat cu avion pentru că este o parte a acestuia, iar cer cu avion datorită contiguității fizice”
(Eagleton, 121)
METAFORĂ, METONIMIE și LITERATURĂ
„Unele forme literare – proza realistă, de exemplu – tind să fie metonimice, rela ționînd semnele prin intermediul
asocierii dintre ele; alte forme, precum poezia romantică și simbolistă, sînt profund metaforice.” (Eagleton, 121)
f) „artefactul material” și „obiectul estetic” Jan Mukařovski (1891 – 1975): „ Funcția estetică, norma și
valoarea ca fapte sociale” (Eagleton, 122)
„artefactul material” – obiectul fizic al cărții (sau, în cazul artefactelor – sculptura ori tabloul)
„obiectul estetic” – în interpretarea umană a faptului fizic

9
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

 2) – iii) Neoretorica franceză: revenire parțială la „studiul sistemic al formelor” (Duda, 14); Gerard Genette
(1930 - ) elaborează cele 5 concepte ale sale:
1. ordinea (evenimentelor narate)
2. frecvența (un eveniment poate fi povestit o singură dată sau de mai multe ori vs. un eveniment se poate
produce de mai multe ori și poate fi povestit o dată sau de mai multe ori)
3. durata (timpul narativ – distanța temporală dintre evenimentul vizat și timpul propriu-zis al povestirii)
4. povestitorul / naratorul (se poate situa în afara narațiunii – este „hetero-diegetic” sau în toiul acesteia –
este „homo-diegetic”) care, la rândul său, determină caracteristica narațiunii (intra-diegetică dacă
narațiunea se face din „interior” , respectiv extra-diegetică dacă narațiunea se face din „exterior” (Genette,
Gérard, în Diaconu & Boltașu,582)

Exemple:
naratorul hetero-diegetic - Homer
naratorul homo-diegetic – Șeherezada
narațiunea extra-diegetică - Iliada, Odiseea (naratorul fiind, implicit, hetero-diegetic)
narațiunea intra-diegetică - Gil Blas (naratorul fiind, implicit, homo-diegetic)

5. atmosfera (influențată de poziția, perspectiva și atitudinea naratorului fa ță de textul său) // muzică și

fotografie (→ focalizare: INTERNĂ, EXTERNĂ, NEFOCALIZARE)

2) – iv) disiparea de tip istoriografic (nararea unor evenimente trecute pe care nu le putem percepe ca
atare – narațiuni punctuale, secvențiale):
 Aspecte evaluative
 Aspecte descriptive

Aplicații ale perspectivei structuraliste: OPERA ȘI TITLUL

„Operația de interpretare a operei de artă, prin perspectiva titlului, a început să intereseze cercetarea mai
ales în ultimul timp, dar nu încă sistematic. ... Titlul reprezintă o condi ție sine qua non a existen ței unei opere
literare.” (Tiutiuca, 155)
„Unul dintre cele mai importante elemente textuale este titlul. Descifrarea titlului poate decide soarta lecturii, în
măsura în care epocile literare se diferen țiază și prin conven țiile de intitulare.” (Arnold Rothe – „O conven ție
neglijată: titlul”, I, „Revista de istorie și teorie literară”, 1985, nr. 1, p. 65 și urm. )

 Etimologia termenului „titlu”:

Latinescul „titulus” = marcă, titlu, inscripție, anun ț, afi ș, titlu de onoare, glorie, semn, indiciu
Parte din paratext
 Tipuri de titlu (cf. studiului Gabrielei Duda, 224): funcția conativă a titlului (legătura autor –
cititor): mesajul se centrează pe destinatar
1. Generic (ex. „Balade și idile” de George Coșbuc, „Rondeluri” de Alexandru Macedonski)
2. Tematic (ex. „Război și pace” de Lev Tolstoi)
3. Caracterial (ex. „Moș Goriot” de H. De Balzac)
4. Semantic (ex. „Zgomotul și furia” de William Faulkner – fixează atitudinea fa ță de text)
5. Situațional – simbolic (ex. „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger)
6. Convențional – prefață explicativă (ex. „Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon)
7. Contractul de autenticitate cu cititorii (ex. „Jocul cu mărgelele de sticlă” de Herman Hesse )
 Funcții ale titlului (cf. studiului lui Dumitru Tiutiuca, 155 – 156):
1) „Funcția aperitivă” (captează interesul cititorului)
2) „Funcția imput-ivității” (anticiparea conținutului) – completat de paratext (ex. copertă, ilustra ții, postere,
etc.)
10
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

3) „Funcția abreviativă (sau rezumativă)” – „anunță conținutul operei” literare

4) „Funcția distinctivă” („singularizează opera dintr-o serie generică”)

Analiza textului din perspectiva naratologilor Genette și Todorov

GERARD GENETTE (1930 - )
TZVETAN TODOROV(1939 - )

1. TIMPUL NARAȚIUNII:
A. Gerard Genette: ordinea, durata, frecvența
B. Tzvetan Todorov: deformare temporală, înlănțuire, alternanță, inserție

Tzvetan Todorov redefinește în maniera Formaliștilor ruși Fabula („ceea ce s-a petrecut efectiv”) vs.
Subiectul („modul în care cititorul a luat cunoștință de cele petrecute”) (Diaconu & Boltașu, 541)
1.- a. – i. (incongruență „fabulă” – „subiect”:) Ordinea
„amintire” (analepsa)
Ex. „când am intrat în clasă am vazut studenții scriind”
„anticipare” (prolepsa)
Ex. „când voi intra în clasă, voi vedea studenții scriind”
Completări la teoria lui Gerard Genette
i. Intruziuni
1.- a. – ii. (congruență „fabulă” – „subiect”:) Ordinea
„Simultaneitate” – ignorarea timpului trecut / viitor al evenimentelor; impresia că evenimentele prezentate
se petrec în momentul lecturii / audierii, etc. textului
Ex. „Intru în clasă și văd studenții scriind”
ii. Tzvetan Todorov (1939 - )
Despre „încălcarea ordinii” (L’infraction à l’ordre – cf. Diaconu & Boltașu, p. 572)
 Exemplifică în „Legături primejdioase” modul în care ordinea evenimentelor (așteptată)
este încălcată de „stângăciile” personajului Valmont (care se îndrăgostește sincer de
marchiză și prin aceasta devine vulnerabil în fața doamnei de Merteuil).
1.-b. Durata (viteza)
Relația dintre timpul narațiunii și episoadele relatate – anumite episoade pot fi dezvoltate / rezumate /
suspendate
1.- c. Frecvența
a) Un eveniment s-a petrececut 1 dată în „fabulă” – este narat de n ori în „subiect” (ex. nostru: Akutagawa,
Ryunosuke – „În crâng”)
b) Un eveniment s-a petrecut de n ori în „fabulă” – este narat 1 dată în „subiect” (ex. nostru: povestirile
polițiste)
c) Un eveniment s-a petrecut de n ori în „fabulă” – este narat de n ori în „subiect”( ex. nostru: relatările
„live”)
DEFORMAREA TEMPORALĂ (TODOROV)
Cf. formaliștilor ruși „deformarea temporală este singura trăsătură care distinge discursul de poveste”
(Diaconu & Boltașu, 560) – exemplul unor evenimente dintr-o povestire polițistă și efectele care diferă
emoțional în funcție de ordinea relatării evenimentelor
TIMPUL scriiturii și timpul lecturii (TODOROV)
o Timpul enunțării – al scriiturii (ex. Tristram Shandy își manifestă îndoiala referitoare la finalizarea
narațiunii – el este aproape convins că nu va putea să o încheie; de aici apare conștientizarea
timpului personajelor); în momentul în care sunt menționate repere temporale exacte în interiorul
11
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

povestirii (ex. pe o pagină de început – precizată ora 10,05 și pe altă pagină ora 11,00) atunci
timpul este orientat către naratar (devine, din punctul de vedere al lui Todorov, timpul percepției)
o Timpul lecturii – timpul percepției (în general este un timp ireversibil, uneori poate deveni timpul
narațiunii prin „introducerea naivă a timpului” în maniera amintită mai sus) (Diaconu & Boltașu,
562)
o „Cum spune Ingarden, opera de artă literară este «heteronomă din punct de vere ontic», adică ea nu
poate exista independent de proiecția creatoare a gîndirii intenționale (a unui «autor») și, ulterior,
de un act de «concretizare», întreprins de un cititor.” (Călinescu, 44)
 Înlănțuire (TODOROV)
„operează cu juxtapunerea unor povești” (ex. 3 povești ale unor frați care pleacă în căutarea unui obiect
prețios – 3 povești) (Diaconu & Boltașu, 561)
 Alternanță (TODOROV)
Relatarea simultană a cel puțin două povești; întreruperea alternativă a poveștilor (Diaconu & Bolta șu,
562) și reluarea celorlalte (ex. Părerile despre viață ale motanului Murr – părerile despre viață ale
motanului alternează cu cele ale muzicianului)
 Inserție (TODOROV)
Includerea unei povești în interiorul altei povești (ex. O mie și una de nopți – basmele sunt inserate în
povestea Șeherezadei) (Diaconu & Boltașu, 561)

2. MODUL (GENETTE) – organizarea informației narative (în funcție de distanță și perspectivă)

2.- a. Distanță
Modul în care interacționează narațiunea cu propriile povești.
 Diegesis (diegeză) – relatarea evenimentelor („acțiunea” în sine) (implică timpul diegezei –
„fabula”)
 Mimesis (discursul narativ) – reprezentarea evenimentelor, modul de verbalizare a acestora (implică
timpul povestirii – „subiectul”)
o Stil direct – caracterizare grafică (linie de dialog, ghilimele / semne de citare / semne specifice
de punctuație); reproduce exact o replică a unui personaj / a naratorului; conservă persoana
pronominală și / sau verbală din momentul rostirii ei
o Stil Indirect – caracterizare grafică (continuum, marcată verbului de declarație, printr-un element
de relație subordonator); reproduce replica unui personaj sau a naratorului; pronumele și adjectivele
posesive – schimbare de persoană; renunțare la vocativ și conjunctiv
o Stil Indirect Liber (și monolog interior – discursul interior → Stil reflexiv – caracteristica prozei
artistice moderne – formă mixtă aparținând limbii literaturii artistice
Ex. Stil indirect liber
„Cu ceremonie, abatele de Marenne se despărți de Curte. [...] îl petrecu Miron, căruia îi strânse mâinile
încredințându-l că nu-l va uita în rugăciunile sale niciodată pentru serviciul pe care i l-a făcut tălmăcindu-i
sentimentele și gândurile nobile ale unui așa cuminte prinț cum se arăta a fi Duca-vodă.”
Ex. amestec de Stil Indirect și Stil Indirect Liber
„Lipsind atâta vreme din pridvor, Ilinca se neliniști cea dintâi de tatăl ei și ieși după el cu un sac în cap.
Când îl văzu cu sapa în mână și ud de sus până jos începu să strige la el să se întoarcă numaidecât în casă,
nu-și dădea seama că putea să răcească și să moară.” (Marin Preda, „Moromeții”)
2.- b. Perspectivă („punctul de vedere” al autorului) (GENETTE & TODOROV)
 Relația dintre personaj, narator și autor:
 Narator vs. / și personaj

12
 CURS DE CONCEPTE DE TEORIE A LITERATURII, handout, Lect. dr. Alexandra M. Gheorghe

 Autorul / naratorul „știe” mai mult decât „știu” personajele (ex. naratorul omniscient, în afara
acțiunii → „focalizare zero”)
 „viziunea «dindărăt»” (Todorov, în Diaconu & Boltașu, 563)
 „Tolstoi, în nuvela sa Trei morți, relatează succesiv moartea unei aristocrate, a unui țăran și a unui
copac. Nici unul dintre personaje nu le-a perceput pe toate trei; suntem, așadar, în prezența unei
variante a viziunii «dindărăt»” (Todorov, în Diaconu & Boltașu, 563)

 Autorul / naratorul „știe” mai puțin decât personajele („focalizare externă”, naratorul – în afară)
 „viziunea «din afară»” (Todorov, în Diaconu & Boltașu, 564)
 Autorul / naratorul „știe” tot atât cât „știu” personajele („focalizare internă” – personajul narează
dintr-o postură fixă sau din mai multe perspective; tot aici includem și punctele de vedere ale
personajelor)
 „viziunea «împreună cu»” (Todorov, în Diaconu & Boltașu, 563)
 Narațiune la persoana întâi sau la persoana a treia (Todorov, în Diaconu & Boltașu, 563)
 Narator vs. / și naratar
 Naratorul – diferit de autor (persoană cu o existență reală) – cel căruia i se atribuie rolul de a
„nara” / „relata” / „povesti” (existență în interiorul operei literare)
Ex. Inoue Yasushi: „Pușca de vânătoare” – 4 scrisori (4 puncte de vedere, 4 naratoare)
„Naratorul este subiectul enunțării pe care o reprezintă cartea.” (Todorov, în Diaconu & Boltașu, 570)
 Naratarul – diferit de cititor (persoană cu o biografie reală) – o creație fictivă căreia i se adresează
discursul narativ (identificată printr-un deixis personal reprezentat de verbe și pronume la
persoana a II-a)
Ex. Ion Creangă: „gândești că se mântuia cu atât”, „căci să nu vă pară șagă”
 „cunoștința faptului că citim un roman și nu un document ne face să jucăm rolul acestui
cititor imaginar, iar simultan își face apariția naratorul, cel care realizează narațiunea”;
dependența emițătorului de receptorul unui enunț (Diaconu & Boltașu, 572)
- Narare (actul povestirii / relatării) vs. narațiune (ceea ce se povestește)
- Naratorul (Heterodiegetic – lipsește din relatarea sa – vs. Homodiegetic – face parte din relatarea
sa; autodiegetic – face parte din relatarea sa, el fiind personajul principal)

13