Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Intervalul istoric studiat, cuprinde secolele I-IV-lea î.Hr. e.n. Acesta include etapele
Bisericii apostolice și formarea Bisericii Episcopale. Autoarea analizează principiile bisericii și
punerea lor în aplicare, principii caracteristice pentru perioada Apostolică a Bisericii, dar și
schimbările apărute odată cu trecerea de la comunitatea creștină timpurie la o nouă formă de
organizație - Biserica Episcopală1.
-Să stabilesc caracteristica opinii politice reciproce ale creștinismului timpuriu și Imperiul
Roman.
Primele secole ale creștinismului – începînd cu viața pământească a lui Hristos și până la
recunoașterea oficială a religiei - au fost marcate de persecuția creștinilor în societatea romană. A
fost extrem de dificil pentru existența comunității creștine, pentru că Hristos a predicat o
ideologie radical diferită de cea existentă în Imperiul Roman. Primii creștini au trăit într-un
imperiu sclavagist, care a forțat executarea formală a ritualurile păgâne și cultele aduse la
extremele hedonism și caesarismului2.
Atitudinea ostilă a statului roman creștinilor s-a bazat pe faptul că creștinii L-au venerat
pe Cel care ca un criminal a fost executat după legile romane. Dar în primele secole ale existenței
sale, puține comunități propovăduiau cu fermitate noua religie, care prevedea principii curate și
nedenaturate.
1
Свенцицкая И. С. «Ранее христианство: страницы истории» – М.: Политиздат, 1987.
2
Болотов В.В. Лекции по истории древней Церкви. – М., 1994 С. 265.
Astfel, perioada Bisericii Apostolice, cea mai favorabilă pentru luarea în considerare a
creștinismului în adevărurile Evangheliei și, în special, - pentru înțeleagerea problemelor legate
de putere, de stat și de drept. Cu toate că creștinismul timpuriu nu a adus în lume o ideologie
politică bine articulată, a predicat principiile morale ale vieții, care ar putea fi baza statului
creștin ideal. În continuare vom analiza principalele principii.
Predica lui Hristos a îndemnat pe urmașii lui să respingă utilizarea oricărui tip de violență
față de orice popor. Și anume, orice faptă, orice fel de complicitate, fie explicit, fie în secret care
să atenteze la viață, gîndurile și demnitatea aproapelui său, nici măcar să nu tulbure liniștea
acestuia. Pentru un creștin în calitate de aproape al său suntconsiderați toți oamenii din jurul lui,
inclusiv dușmani.
Acest principiu ar fi putea servi drept bază pentru un stat absolut umanist. În baza acestui
principiu au trăit primele comunități creștine, așa că viața lor a servit ca un exemplu al adevăratei
vieți creștine pentru multe secole până în ziua de azi. Acest principiu a fost baza pentru
dezvoltarea ideilor de non-violență în gândirea politică europeană de secole mai târziu, dar nu a
fost niciodată pus în aplicare într-adevăr în viața socială a statelor creștine, dat fiind că societatea
este compusă din oameni cu vicii. Aceste principii au încercata fi aduse la viață de unele secte
creștine individuale, cum ar fi quakerii.
3
Пугачев В.П., Соловьев А.И. «Введение в политологию» – М.: АСПЕКТ ПРЕСС, 2000,
http://society.polbu.ru/pugachev_politology/ch12_iv.html С. 76
este inoit continuu de Duhul Sfânt, de aceea este nemuritor, liber, unic și incredibil de valoros
pentru Creator. Pentru că este atât de important pentru Dumnezeu, este mult mai importantă
printre oameni. Prin urmare, deducem principiul iubirii universale și al respectului într-o
societate creștină.
Democrația
Iar caracteristica cea mai evidentă al comunităților creștine primitive a fost democrația,
care s-a bazat pe principiile menționate mai sus. Respectul obligatoriu pentru fiecare, dragostea
pentru aproape, sacrificiul de sine unul nu putea da naștere la o altă formă de existență.
Primii creștini trăiau într-o comunitate aproape unită, nu au avut cazuri cînd au fost
nevoiți să oblige membrii comunității să facă ceva. Tot ceea ce săvârșeau era realizat în mod
voluntar, dar ceea ce este cel mai surprinzător,este că societatea creștină se caracterizează printr-
un comportament moral ridicat. Așa că, toate bunurile în grupurile au fost împărțite și distribuite
între toți membrii. Fiecare a primit asistența necesară, nimeni nu s-a aflat sub opresiune sau
supunere.
4
Пугачев В.П., Соловьев А.И. Введение в политологию. – М., 2000. С. 86
5
Свенцицкая И. С. Ранее христианство: страницы истории. – М.: Политиздат, 1987. С. 98.
Democrația Spiritului sau Împărăția cerurilor
Ideile de bază ale creștinismul erau legate de egalitatea tuturor în fața lui Dumnezeu,
dreptate și milă, dreptul tuturor la libertate și fericire, chiar și în viața de apoi. Aceste idei se
asemănau cu visele celor săraci și ale sclavilor. Creștinismul își învăța adepții să iubească
persoana nu pentru exterior sau pentru demnitate, pentru succese, dar pentru suflet. Conform
credinței, indiferent de viața dusă pe pământ putea spera la salvarea sufletului și viețuirea
acestuia în Împărăția cerurilor.
Împărăția cerurilor sau Împărăția lui Dumnezeu este un stat ideal, divin care există de
secole, însă pentru a putea ajunge aici, omul în viața sa pământească trebuie să accepte scopul lui
Dumnezeu .
Apocalipsa
Mai mult decât atât, primii creștini au așteptat cu nerăbdare noua venire a Domnului,
fiind absolut siguri co odată cu El că vin și ultimele momente ale lumii pământești. „Fiţi şi voi
răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape! Nu murmuraţi unii
împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi! Iată, Judecătorul stă chiar la uşi! 7" (Iacov 5: 8-9.)
- Aceste declarații sunt adesea găsite în scrierile apostolilor. Așteptarea Apocalipsei face fără
sens preocuparea cu privire la bunurile materiale, de putere, consolidarea poziției lor în societate.
Creștinismul a continuat să respingă orice activitate direcționată către stat și din lume, catre
plăcerile lumești, ei nu au vrut să știe despre o altă formă de organizare, decât cea divină, un alt
tip de societate, decît una de credincioși.8
6
Noul Testament, Ioan 18:36
7
Noul Testament, Iacov 5: 8-9
8
Соколов П. Агапы, или вечери любви в древне-христианском мире. – Сергиев Посад, 1906. С. 7.
În ciuda caracterului eshatologic al vieții, creștinii au recunoscut necesitatea de a lucra. În
același timp, orice lucrare nu este considerată rușinoasă, deoarece orice lucrare care nu
contrazice credințelor și conștiinței, este pe plăcul lui Dumnezeu. Astfel, primii creștini au trăit și
au lucrat, dar nu au intrat în cursa pentru profituri, faimă și putere.
Societatea umanistă a primilor creștini nu a durat atât cât comunitatea creștină a fost o
organizație autonomă față de statul roman. Prin urmare, până în anul 313 creștinii au fost
persecutați de către împărații.
Situatia s-a schimbat odată cu trecerea societății creștine la etapa Bisericii Episcopale.
Cea mai veche carte a Noului Testament este Apocalipsa lui Ioan Botezătorul
(Apocalipsa), datat din anul 68. Analizând această sursă, putem vedea că aceasta se deosebește în
mod esențial de gândirea creștină timpurie. Este interesant de remarcat faptul că creștinismul
reprezentat în ea (Apocalipsa) ca doctrină, nu a fost complet separată de Iudaism. Îi lipsește etica
iertării, blândețea și umilința, care mai târziu a apărut în Evanghelii.
Această carte reflectă ura față Roma, acesta este prezentată ca sursă a răului. La
momentul scrierii acestei cărți nu era formată încă dogma creștină, lipsindui mai multe elemente
importante din creștinism.
Treptat, în ierarhia preoților a apărut un nou rang bisericesc - episcopul. Acesta avea
obligația de conducere a comunității creștinilor, să o reprezinte în relațiile cu alte comunități și să
menține ordinea și unitatea în credință. Puterea episcopilor pe parcurs se extindea - ei nu doar
iertau păcatele și să acceptau în comunitate, dar, de asemenea, gestionau averea comuntăți. cu
toate acestea apariția comunităților creștine în diferite state, la diferite distanțe a dus la pierderea
legăturii dintre comunități, inclusive și între episcope.
9
Noul Testament, Mat. 10, 34-36
10
Свенцицкая И. С. Ранее христианство: страницы истории. – М.: Политиздат, 1987. С. 134.
Schimbarea puterii imperiale
În plus, ierarhia funcțiilor în Imperiul Roman era crată ierarhiei împărăției lui Dumnezeu.
Astefel Împărat pe pământ ocupă același loc, care îi aparține Domnului în Împărăția Lui. Tot
ceea ce vine de sus, depinde numai de la Dumnezeu, tot ceea ce se întâmplă pe pământ – de
împărat, unicul conducător împărăției pământești. Astfel, organizarea politică nu a fost
schimbată în urma adoptării creștinismului13.
Așa că, în urma tranziției de la comunitate creștină la stat, statul bizantin creștin a curățat
societatea romană de corupție și imoralitate, moștenind sistemul său politic. Puterea imperială a
găsit o nouă sursă de reînnoire religioasă și pentru crearea unei baze încrezătoare pentru
menținerea existenței sale.
Concluzii
11
История государства и права зарубежных стран: Учебник для вузов. – М., 1999. С. 147.
12
Noul Testament, Romani 13.1-2
13
Гийу А. Византийская цивилизация. – Екатеринбург, 2005. С. 101.
care este o organizație informală a statului roman. În legătură cu această fază a Bisericii
apostolice poate fi văzută ca un fenomen unic în istoria mondială a statului și a legii.
Cu toate acestea în baza exemplului vieții comunităților creștine timpurii este posibilă
existența unui stat umanist, care pare societatea umană ideală.
Bibliografie
1. Noul Testament
2. Болотов В.В. Лекции по истории древней Церкви. – М., 1994.
3. Гийу А. Византийская цивилизация. – Екатеринбург, 2005
4. Пугачев В.П., Соловьев А.И. «Введение в политологию» – М.:
АСПЕКТ ПРЕСС, 2000.
5. Свенцицкая И. С. «Ранее христианство: страницы истории» – М.:
Политиздат, 1987.