Notă informativă

cu privire la educaţia pentru sănătate

a tineretului şi studenţilor

Sănătatea este un drept uman fundamental, esenţial pentru dezvoltarea socială şi

cea economică. Definiţia sănătăţii individuale, dată de OMS cu mai mult de
jumătate de secol în urmă, care denotă o stare de bine completă din punct de
vedere fizic, mintal, şi nu numai absenţa unei boli sau a infirmităţii, permite de a
evidenţia dimensiunile sănătăţii: biologică, psihologică şi socială, precum şi de a
înţelege complexitatea conceptului holistic. În pofida opiniilor controversare
referitoare la definiţia sănătăţii, OMS, în anul 1981, aprobă strategia Sănătatea
pentru toţi până în anul 2000, în care stipulează conţinutul de mai sus şi
menţionează că sănătatea este sursa de viaţă cotidiană, nu obiectivul vieţii [1, p.13-
14].
În anul 1991, Dahlgren şi Whitehead au denumit factorii care influenţează cel mai
mult sănătatea (spre bine ori spre rău) factori determinanţi ai stării sănătăţii. Ei sunt
clasificaţi în: factorii mediului, economici, fizici şi comportamentali. Se
evidenţiază 5 categorii de factori determinanţi ai stării sănătăţii: (1) vârsta, sexul,
factorii ereditari; (2) factorii individuali ai stilului de viaţă; (3) influenţa
socială şi cea comunitară; (4) condiţiile de trai şi de muncă; (5) condiţiile
generale socioeconomice, culturale şi de mediu. Factorii determinanţi se
divizează în nemodificabili (vârsta, sexul şi factorii ereditari) şi modificabili
(ceilalţi). Interrelaţia diferiţilor factori are o importanţă deosebită. De exemplu,
condiţiile de trai şi de muncă ori influenţa socială şi comunitară pot avea impact
asupra factorilor individuali ai stilului de viaţă, cum ar fi fumatul, consumul de
alcool, activitatea fizică. Condiţiile undecente sociale şi economice, cum ar fi
sărăcia, şomajul, izolarea socială, condiţiile rele de trai, sunt asociate cu boala.
Factorii determinanţi ai stării sănătăţii sunt inegal distribuiţi în diferite grupuri de
populaţie, în funcţie de clasa socială, ocupaţia, condiţiile economice şi geografice,
etnie şi sex. Acest fapt contribuie la inegalităţi în sănătate şi explică de ce
persoanele care trăiesc în sărăcie au o durată medie de viaţă mai mică, iar calitatea
vieţii lor este mai joasă în comparaţie cu cei care trăiesc în condiţii socioeconomice
mai favorabile.
Inegalitatea în sănătate este în creştere continuă în toată lumea, principalele cauze
fiind:
• studiile (anii de educaţie), care influenţează cunoştinţele şi valorile cu privire la
sănătate şi determină statutul angajatului;
• statutul angajatului care influenţează condiţiile de lucru şi de trai, determină
comportamentul şi venitul;
• venitul şi situaţia economică ce influenţează condiţiile de trai şi posibilităţile de a
avea alegeri sănătoase;
• factorii comportamentali care provoacă inegalităţi în sănătate şi sunt următorii:
− consumul excesiv de alcool (cauzează cu 1/4 mai multe decese printre bărbaţi);
− fumatul (cauzează cu 1/4 mai multe decese printer bărbaţi);
− alimentaţia neraţională şi sedentarismul (cauzează probleme de sănătate legate de
obezitate).
Astfel, statutul socioeconomic mai înalt contribuie la sporirea nivelului de
cunoştinţe, creează premisele economice şimotivarea pentru un comportament
sănătos. Alegerile comportamentale sunt influenţate de posibilităţile economice,
valorile, normele, moda şi publicitatea.
Promovarea sănătăţii considerată un element esenţial al dezvoltării sănătăţii şi a
fost definită de OMS ca proces de împuternicire a persoanelor de a deţine controlul
asupra sănătăţii lor şi de a o îmbunătăţi. În rândul tineretului ,aceasta poate porni
de la:
• Consolidarea competenţelor personale:
 încurajarea şi sprijinul educaţiei pentru sănătate pentru grupuri sau indivizi;
 asigurarea informaţiei despre sănătate (de ex., prinfurnizarea informaţiei despre
metodele de renunţare la fumat);
 consolidarea comunicării în sănătate prin consultaţiiindividuale sau metode de
activitate în grup.
• Crearea mediului de sprijin:
 sprijinul comunităţilor sănătoase, locurilor de muncă sănătoase, şcolilor şi
grădiniţelor promotoare de sănătate şi altor instituţii prin crearea condiţiilor de
mediu, sociale şi economice favorabile unui mod sănătos de viaţă al locuitorilor,
elevilor sau altor grupuri de populaţie;
 aspecte de siguranţă a mediului, precum combaterea influenţei nocive a poluării
şi traficului asupra sănătăţii.
• Consolidarea acţiunilor la nivel de comunitate:
 sprijinul promovării sănătăţii în comunitate;
 asigurarea informaţiei şi serviciilor pentru grupurile marginalizate;
 sprijinul ONG-urilor şi altor organizaţii ce au tangenţă cu problemele de
sănătate;
 integrarea instituţiilor şcolare, preşcolare şi altor instituţii; integrarea tuturor
partenerilor relevanţi la nivel de comunitate în soluţionarea problemelor de
sănătate.
• Re/orientarea serviciilor de sănătate:
 sprijinul dezvoltării sectorului de sănătate de la orientarea curativă spre o
orientare preventivă şi de promovare a sănătăţii:
 colaborarea cu structurile existente şi cele ce apar în cadrul asistenţei medicale
primare;
 introducerea şi sprijinirea noilor abordări de promovare a sănătăţii.
• Crearea politicilor publice sănătoase:
 de exemplu, elaborarea strategiilor de promovare a sănătăţii la nivel naţional şi
comunitar [1, p.14-17].
Pentru a face o alegere sănătoasă, este necesar de a crea un mediu de sprijin, având
ca scop îmbunătăţirea şi menţinerea bunei stări de sănătate.
Activităţile de promovare a sănătăţii necesită explorarea unor strategii şi principii
specifice pentru îndeplinirea sarcinilor ce depăşesc abordarea medicală.
Plecând de la cele expuse, menţionăm că promovarea sănătăţii cu privire la copii
poate fi formulată astfel: promovarea sănătăţii împuterniceşte persoanele de a
deţine controlul asupra sănătăţii lor. Aceasta cere şi recunoaşte copiii în calitate de
parteneri în domeniul promovării sănătăţii cu viziuni şi îngrijorări referitoare la
ocrotirea sănătăţii sale. Opiniile lor sunt acceptate ca fiind corecte, iar in
competenţele lor necesită dezvoltare şi orientare în procesul de luare şi
implementare a deciziilor. Reieşind din definiţia promovării sănătăţii dată de OMS,
un scop esenţial este împuternicirea indivizilor şi grupurilor. Acceptarea
promovării sănătăţii ca proces de împuternicire a indivizilor sau grupurilor are o
implicare majoră în percepţia sănătăţii copiilor şi a elaborării programelor de
promovare a sănătăţii pentru ei [1, p.13-21].

Surse bilbiografice:
1. Ețco, C.; Maximenco, E. ; Bahnarel, I., et. al., Program de promovare a sănătății
adolescenților la nivel comunitar în R. Moldova. Chișinău, 2012
2. Apostol Stănică, L., Educația pentru sănătate a liceenilor. În: Eficiența acțiunii educative.
Chișinău: Primex-com SRL, 2011.
3. Calaraș, C., Cultura educației elevului. Chișinău: Primexcom SRL, 2010.
4. http://www.cnaa.md/thesis/15572/
5. https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/intr09_78.pdf
6. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/9_12_Promovarea%20sanatatii%20si%20educatia
%20pentru%20sanatate%20%E2%80%93%20probleme%20de%20importanta%20majora
%20pentru%20Republica%20Moldova.pdf