IV.4.

Protecţia direcţională

IV.4.1. Principiile protecţiei direcţionale

Protecţia direcţională se utilizează, de obicei, în combinaţie cu alte protecţii – de curent sau de

impedanţă – cu rolul de a localiza defectul pe EP cu alimentare bilaterală. Pentru a evidenţia
principiul protecţiei direcţionale, considerăm în fig. IV.15 cazul a două linii alimentate din
centralele C1, C2. Convenim să considerăm că defazajul φ al curentului faţă de tensiune
corespunde sensului convenţional al curentului de la bară spre linie şi că defazajul φ + π
corespunde sensului convenţional al curentului de la linie spre bară.

Fig. IV.15a corespunde regimului normal, fig. IV.15b – regimului de scurtcircuit trifazat în K1,

iar fig. IV.15c – regimului de scurtcircuit în K 2. Diagramele fazoriale corespund tensiunii şi

curentului pe o fază. Din analiza diagramelor fazoriale corespunzătoare celor trei situaţii
rezultă:

■ în regim normal (fig. IV.15.a), pentru fiecare linie curentul de la o extremitate circulă
de la bară spre linie (defazaj φ) iar curentul de la cealaltă extremitate circulă de la linie la bară
(defazaj φ + π);

K K
■ în cazul scurtcircuitului în K1 pe L1 (fig. IV.15.b curenţii I1 1 şi I2 1 circulă de la bare spre linie
K K
(defazajul φk) iar curenţii I3 1 de la linie spre bară (defazaj φk + π) respectiv I4 1 de la bară spre linie
(defazaj φk);

K K
■ în cazul scurtcircuitului în K2, curentul I1 2 circulă de la bară spre linie (defazaj φk), I2 2 de la
K K
linie spre bară (defazaj φk + π), iar curenţii I3 2 şi I4 2 circulă de la bară spre linie

(defazaj φk).

K K
Se constată că, prin controlul sensurilor de circulaţie ale curenţilor I1 1 şi I2 1, sau al defazajelor

lor faţă de UA, respectiv UB, poate fi localizat defectul în K1 iar prin controlul sensurilor curenţilor
K K
I3 2 şi I4 2 sau al defazajelor lor faţă de UB respectiv UC, poate fi localizat defectul în K2.

IV. Principiile de realizare a instalaţiilor de protecţie

15
Fig. IV.15. Schemă electrică şi diagrame fazoriale corespunzătoare regimului normal (a), de defect
în K1 (b) şi în K2 (c)

Protecţiile direcţionale fac parte din categoria protecţiilor complexe, cu două mărimi de intrare:
tensiunea şi curentul. Aceste protecţii sunt sensibile la sensul de circulaţie al curentului, la defazajul
curentului faţă de tensiune sau la sensul de circulaţie al puterii. Elementul de bază în cadrul unei
protecţii direcţionale este releul direcţional, care împarte domeniul 2π radiani al defazajelor φ ale
curentului Ir faţă de tensiunea Ur în două subdomenii şi anume, pentru:

ϕ1 ≤ ϕ ≤ ϕ2

(IV.34)

unde φ2 – φ1 = π, releul acţionează, iar pentru:

ϕ2 < ϕ < ϕ1 + 2π
(IV.35)

releul nu acţionează.

16
Protecţia sistemelor electrice
Fig. IV.16. Schema de conectare (a) şi caracteristica releului direcţional (b)

Releele direcţionale, numite şi relee de putere (de sens al puterii şi nu de valoare a acesteia), se
conectează ca în fig. IV.16a şi realizează caracteristica de acţionare din fig. IV16b (aceasta
corespunde cazului particular al releului de putere activă, cu ϕ1 = –π/2 şi ϕ2 = +π/2).
Releele direcţionale în construcţie clasică pot fi electromecanice (de inducţie) sau statice
(electronice). Un releu direcţional de inducţie conţine, în principal, un circuit magnetic cu două
bobine, de curent şi de tensiune, şi un rotor din aluminiu în care apare un cuplu de acţionare:

M a = KrU r Ir cos(ϕr +α)

2
Pentru

M a ≥ 0,
iar
echipaj
ul
mobil
cos(ϕr +α) ≥ 0 se
roteşte
în
sensul
închider
ii
−
contact
π ului.
Pentru
≤ ϕr +α ≤

sau
Ma<
− 0,
π

−α ≤ ϕr ≤
cos(ϕr
π +α) < 0

−α

π
<ϕr +α <

3π

sau

−α < ϕr <

3π

−α

2 (IV.36)

(IV.37)

(IV.38)

iar mişcarea rotorului are loc în sens invers închiderii contactului.

În (IV.36), Ur, Ir reprezintă tensiunea, respectiv curentul aplicate releului, φr defazajul

curentului faţă de tensiune, Kr – coeficient de proporţionalitate, iar α – unghiul intern al

releului, cu valori reglabile în trepte între 0 şi π/2.

Trebuie subliniat faptul că protecţiile direcţionale acţionează sau nu, numai în funcţie de valoarea
defazajului φr în raport cu limitele din (IV.34) şi aceasta nu depinde de existenţa unui
regim de defect sau normal.

Releul direcţional are sensibilitatea maximă (cuplul de acţionare este maxim) pentru:

cos(ϕr +α) =1 ; ϕr +α = 0 ; α = −ϕr

(IV.39)

IV. Principiile de realizare a instalaţiilor de protecţie

17

Din (IV.39), rezultă că, pentru a fi asigurată sensibilitatea maximă a releului direcţional,
unghiul intern α trebuie să fie egal şi de semn opus defazajului φr al curentului faţă de
tensiune, corespunzător defectului pentru care a fost prevăzută protecţia direcţională.

În fig. IV.17 sunt prezentate trei caracteristici de acţionare ale releului direcţional şi anume:
pentru 0 < α < π/2, fig. IV.17a, pentru α = 0, fig. IV.17b (releu de putere activă) şi pentru α =
π/2, fig. IV.17c (releu de putere reactivă). Dacă releul direcţional funcţionează la unghiul
sensibilităţii maxime, direcţia curentului în fig. IV.17a, b şi c se suprapune cu normala la
caracteristica de acţionare.
Fig. IV.17. Caracteristici ale releelor direcţionale: generale (a), de putere activă (b) şi de
putere reactivă (c)

Din punct de vedere practic, un asemenea releu direcţional nu acţionează pentru Ma = 0

ci pentru Ma = Mr.min unde Mr.min este un cuplu rezistent minim determinat de un resort
antagonist şi de frecări. Din (IV.36) rezultă:

M a = M r.min = KrU r Ir cos(ϕr +α)

(IV.40)

Dacă α = –φr (releul funcţionează la sensibilitatea maximă) din (IV.40) rezultă:

U =
r.min

M
r.min

(IV.41)

KI
r r
Dependenţa Ur.min = f(Ir), reprezentată în fig. IV.18, evidenţiază posibilitatea ca releul să nu

acţioneze corect, chiar dacă defazajul φr corespunde sensibilităţii maxime, şi aceasta dacă perechea

Ur, I r corespunde unui punct situat sub caracteristică. Această posibilitate este întâlnită la defecte

apropiate de locul de montare al protecţiei, când tensiunea Ur este foarte redusă şi determină zona
moartă de tensiune a releului direcţional.

În cazul în care φr + α ≠ 0 (releul nu funcţionează la sensibilitatea maximă), din (IV.40)

rezultă:

U =
r.min

M
r.min

(IV.42)

Kr Ir cos(ϕr +α)

iar dependenţa Ur.min = f(I r), reprezentată cu linie întreruptă în fig. IV.18, evidenţiază, prin
deplasarea în sus, creşterea zonei moarte de tensiune a releului.
18
Protecţia sistemelor electrice

Fig. IV.18. Caracteristica de putere minimă a releului direcţional de inducţie

Ca o concluzie esenţială rezultă necesitatea utilizării releelor direcţionale la unghiul

sensibilităţii maxime, deoarece în aceste condiţii, zona moartă de tensiune este minimă.