VI.3.

Protecţia de distanţă

VI.3.1. Consideraţii generale

În reţelele complexe, care au noduri cu alimentare din mai mult de două direcţii, precum şi în
reţelele buclate cu mai multe surse de alimentare, selectivitatea protecţiilor nu mai poate fi
asigurată prin temporizări şi direcţionări adecvate cum era posibil în cazul protecţiilor de
curent utilizate la liniile cu alimentare bilaterală. În aceste reţele nu pot fi folosite nici
secţionările de curent direcţionale, întrucât prezintă zone moarte şi nu asigură protecţia de
rezervă a elementelor vecine.

Ţinând seama de condiţiile impuse rapidităţii protecţiilor din reţelele complexe (există
pericolul pierderii stabilităţii), precum şi de necesitatea asigurării selectivităţii, pentru
asemenea reţele ar fi indicate protecţii rapide cum sunt protecţia diferenţială, protecţia
comparativă direcţională şi protecţia comparativă de fază. Aceste protecţii impun însă
compararea curenţilor de la extremităţi, al sensurilor de circulaţie a puterilor sau a fazelor
curenţilor, ceea ce conduce la necesitatea unui schimb de informaţii între protecţiile de la cele
două extremităţi care se poate efectua printr-un canal de transmisie.

Protecţia de distan ţă acoperă un domeniu de aplicaţii în care protecţiile de curent – rapide sau
temporizate şi direcţionate nu pot asigura performanţele impuse, iar protecţiile diferenţiale,
comparative direcţionale şi comparative de fază nu se justifică datorită costurilor prea ridicate.
Funcţionarea protecţiei de distanţă se bazează pe măsurarea unor mărimi electrice

26
Protecţia sistemelor electrice

– curenţi şi tensiuni – de la aceeaşi extremitate a liniei şi determinarea impedanţei, a distanţei

electrice până la defect, cu ajutorul releelor de impedanţă.

Protecţia de distanţă se utilizează mai ales în cadrul reţelelor complexe, dar se recomandă şi
pentru reţelele buclate sau chiar radiale în care protecţiile de curent rapide sau temporizate
direcţionate nu asigură condiţiile de rapiditate, sensibilitate sau selectivitate.
Normativul de proiectare al IP [74] recomandă utilizarea protecţiei de distanţă în următoarele
situaţii:

La liniile de 110 kV cu posibilitate de alimentare bilaterală protecţia de bază împotriva

scurtcircuitelor monofazate şi polifazate va fi asigurată la fiecare extremitate de alimentare cu
câte o protecţie de distanţă cu trei sau mai multe trepte timp de acţionare – impedanţă, prima
treaptă fiind de regulă instantanee.

La liniile radiale de 110 kV când protecţiile de curent nu pot îndeplini condiţiile de rapiditate,
sensibilitate sau selectivitate.

La liniile radiale de 220 kV şi 400 kV care alimentează staţii coborâtoare de transformare.

La liniile din reţelele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă, când protecţiile maximale
de curent nu asigură condiţiile de sensibilitate, selectivitate sau de rapiditate.

La liniile din reţelele cu neutrul izolat sau legat la pământ prin bobină de compensare,
radiale sau buclate, atunci când protecţiile maximale de curent nu realizează condiţiile de
selectivitate, sensibilitate sau de rapiditate.

La aceeaşi categorie de linii ca mai sus dar buclate, cu tensiuni de 20 kV sau mai mult

şi la care protecţia trebuie realizată în două trepte de temporizare, cu control direcţional, în

locul protecţiei maximale de curent temporizate combinată cu secţionarea rapidă, ambele
direcţionate, se recomandă o protecţie de distanţă cu 2–3 trepte timp–impedanţă.

VI.3.2. Schema bloc funcţională a unei protecţii de distanţă

O protecţie de distanţă este un ansamblu de elemente – blocuri funcţionale, interconectate într-

un mod logic, care trebuie să stabilească momentul apariţiei unui defect în raza sa de acţiune,
să identifice fazele pe care s-a produs evenimentul (cu sau fără punere la pământ) să îl
localizeze ca direcţie şi distanţă electrică şi să transmită comanda de declanşare a
întrerupătorului cu o temporizare cu atât mai mare cu cât defectul este mai îndepărtat.

În fig. VI.20 este prezentată schema bloc funcţională a unei protecţii de distanţă; semnificaţia
şi funcţiile elementelor componente este următoarea:
Elementul de pornire (EP) primeşte în permanenţă informaţii asupra regimului de funcţionare
al liniei protejate L, prin mărimile secundare - curenţi şi tensiuni, stabileşte apariţia unui defect
în zona protejată şi comandă pornirea întregului ansamblu al protecţiei în momentul apariţiei
unui scurtcircuit. EP trebuie să identifice fazele pe care s-a produs defectul, precum şi faptul
dacă acesta este cu sau fără punere la pământ. Protecţiile de distanţă au în structura EP patru
relee maximale de curent (trei dintre acestea controlează curenţii de fază şi al patrulea -
curentul de secvenţă homopolară pentru evidenţierea defectelor cu pământ) sau trei relee de
minimă impedanţă montate pe faze şi un releu maximal de curent homopolar. A doua
posibilitate de realizare a EP, dintre cele de mai sus, prezintă avantajul unei sensibilităţi mai
ridicate a protecţiei în cazul liniilor lungi cu posibilitatea funcţionării în regim de sarcină
maximă. EP comandă la rândul său pornirea elementului de timp (T) şi a elementelor de
comutaţie în circuitele de curent (ECI) şi de tensiune (ECU).

VI. Protecţia liniilor electrice

27
Fig. VI.20. Schema bloc funcţională a unei protecţii de distanţă

Blocul rezistoarelor de putere (R) este constituit din trei rezistoare parcurse de curenţii
secundari de fază, conectate în stea şi un al patrulea rezistor conectat între steaua primelor trei
rezistoare şi steaua TC, parcurs de curentul de secvenţă homopolară (secundarele TC sunt
conectate prin rezistoarele de pe cele trei faze într-un montaj de FCSH). Blocul rezistoarelor de
putere are rolul de a converti curenţii de fază şi curentul homopolar în căderi de tensiune
proporţionale, care sunt prelucrate în celelalte blocuri ale protecţiei de distanţă.

Elementul de comutare a căderilor de tensiune proporţionale cu curentul buclei de defect

(ECI). Pentru a justifica oportunitatea acestui element, ca şi al celui similar din circuitele

secundare de tensiune (ECU), menţionăm următoarele:

în funcţionarea liniei protejate sunt posibile şapte tipuri de defecte distincte (unul trifazat, trei
bifazate şi trei monofazate), iar primele patru defecte pot fi cu sau fără punere la pământ);

funcţiile de bază ale unei protecţii de distanţă se referă la măsurarea precisă a valorii
impedanţei dintre locul de montare al protecţiei şi locul defectului pe de o parte şi
determinarea precisă a sensului de circulaţie a puterii pe de altă parte, cu ajutorul unor
elemente de măsură a impedanţei şi direcţionale de precizie şi siguranţă ridicate;

având în vedere cele de mai sus, o protecţie de distanţă poate fi realizată cu un număr mai
mare de elemente de măsură a impedanţei şi direcţionale (câte şapte din fiecare), conectate
permanent la mărimile secundare corespunzătoare unui tip de defect distinct, sau numai cu un
releu de minimă impedanţă şi un releu direcţional cărora li se aplică la intrare prin ECI şi

ECU aşa-numitele mărimi proprii buclei de defect.

28
Protecţia sistemelor electrice

Rolul ECI, comandat de EP, este de a selecta dintre căderile de tensiune de pe

rezistoarele de putere a unei căderi de tensiuni semnificative, cu ajutorul căreia să poată fi

măsurată precis impedan ţa până în locul defectului şi să poată fi stabilit corect sensul de
circulaţie al puterii pentru orice tip de defect.

Elementul de comutare a tensiunilor secundare (ECU), comandat de EP, îndeplineşte

acelaşi rol ca şi ECI dar cu scopul selectării aşa-numitei tensiuni a buclei de defect pe care o
aplică elementului direcţional şi, prin elementul de temporizare, elementului de măsură a
impedanţei.

Elementul direcţional (ED) primeşte de la ECI mărimea KIDIrd (unde KID are dimensiunea

unei impedanţe iar Ird este curentul buclei de defect aplicat elementului direcţional) iar de la

ECU mărimea KUDUrd (unde KUD este adimensional iar Urd este tensiunea buclei de defect)
şi stabileşte sensul de circulaţie al puterii în regimul de defect. ED permite acţionarea
protecţiei de distanţă la declanşare numai pentru sensul de circulaţie al puterii de la bare spre
linie şi numai în ultima treaptă de temporizare permite declanşarea indiferent de sens.

Elementul de timp (T) porneşte prin comanda de la EP şi “marchează” momentele

corespunzătoare treptei I – tI, a II-a - tII etc., asigurând în aceste momente trecerea elementului
de măsură a impedanţei de pe caracteristica de acţionare a treptei I pe caracteristica treptei a II-
a etc.
Elementul de măsură a impedanţei (EM) primeşte de la ECI mărimea KIZIr (KIZ are

dimensiunea unei impedanţe) şi de la ECU, prin elementul de timp, mărimea KαKUZUr (unde

KUZ este adimensional). Coeficientul Kα, introdus de către T, are valori diferite în trepte de
temporizare diferite, astfel încât EM împreună cu T realizează o caracteristică t = f(Z) în trepte
crescătoare. În momentul pornirii, EM are caracteristica de acţionare de dimensiune minimă,
corespunzătoare treptei I, adică:

■ pentru t = tI, Kα = KI, impedanţa treptei I are valoarea Z ′I (raportată la secundar), iar

condiţia verificată de EM este dacă Zr ≤ Z I′ ;

pentru t = tII, Kα = KII < KI, impedanţa treptei a II-a este

iar condiţia

Z
II

>ZI

controlată de EM este dacă

′
Zr ≤ Z II ;

pentru t = tIII, Kα = KIII < KII, impedanţa treptei a III-a este

, iar condiţia

Z
III

> Z II

controlată de EM este dacă

′
Zr ≤ Z III ;

Există mai multe modalităţi prin care elementul de timp T asigură reducerea valorii
coeficientului Kα, de la KI la KII şi de la KII la KIII (care se concretizează prin reducerea

succesivă a tensiunii KαKUZUr aplicată EM); dintre care menţionăm introducerea unor

rezistenţe în serie cu primarul transformatorului de intrare al EM sau trecerea pe prize

secundare de tensiuni din ce în ce mai reduse ale aceluiaşi transformator.

Pentru a putea prezenta printr-o imagine globală dinamica localizării defectului într-una din
treptele de acţionare, considerăm în fig. VI.21a caracteristica t = f(Z) în trepte crescătoare a
unei protecţii de distanţă montată pe o reţea şi în fig. VI.21b caracteristicile de acţionare
(considerate circulare cu centrul pe axa OR) corespunzătoare treptelor I, II şi III, caracteristica
elementului de pornire EP şi a elementului direcţional ED. Toate impedanţele sunt raportate la

nTT
primar, deci Z p = Zr , relaţia (IV.76).

n
TC

VI. Protecţia liniilor electrice

29
Fig. VI.21. Caracteristica t = f(Z) în trepte crescătoare a unei protecţii de distanţă (a) şi
caracteristicile de acţionare ale acesteia (b)

Practic, releele de impedanţă nu compară, într-un mod simplist, aşa cum s-a considerat mai
înainte, impedanţa Zr cu Z I′ , Z II′... ci poziţia vectorului impedanţă măsurat faţă de
caracteristica de acţionare. În acest sens, pe caracteristicile de acţionare din fig. VI.21b, vectorii
de impedanţă ZI, Z II, ZIII se consideră pe o direcţie corespunzătoare argumentelor
impedanţelor liniilor (pentru cele aeriene, de valori 60º, 70º sau 80º). Acţionarea protecţiei are
loc în următoarele condiţii:

în treapta I, dacă Z1 aparţine caracteristicii I;

în treapta II, dacă Z2 aparţine caracteristicii II;

în treapta III, dacă Z3 aparţine caracteristicii III;

în treapta IV, dacă Z4 aparţine caracteristicii EP.

Acţionarea la declanşare în primele patru trepte este condiţionată şi de ED care exclude

domeniul stânga-jos al caracteristicilor. În treapta a V-a, este posibilă declanşarea dacă Z5

30
Protecţia sistemelor electrice
aparţine caracteristicii EP fără condiţia ED. Pentru protecţiile de distan ţă realizate de diverse
firme, pot exista şi alte modalităţi de organizare a operaţiei de localizare a defectului, ca
număr de trepte sau considerarea ED în treaptă finală.

Elementul de blocare la defecte în circuitele secundare de tensiune (BTT) este necesar

întrucât, la dispariţia accidentală a tensiunii secundare, determinată de arderea unor siguranţe
sau întreruperea unor circuite secundare de tensiune (independent de fenomenele din circuitul
primar) protecţiile de distanţă cu elemente de pornire de minimă impedanţă demarează şi
comandă greşit deconectarea întrerupătorului în treapta rapidă.

Elementul de blocare la pendulaţii (BP), sesizează existenţa unui asemenea regim anormal şi
blochează protecţia de distanţă pentru a elimina posibilitatea acţionării greşite.

Protec ţiile de distanţă au avantajul că asigură selectivitatea în reţele de orice grad de

complexitate al configuraţiei, acţionează corect pentru toate tipurile de defecte şi sunt rapide
pentru defectele din treapta I, adică pe o porţiune de circa 80% din lungimea zonei protejate.

Dezavantajul principal îl constituie lichidarea cu temporizarea treptei a II-a a defectelor de la

sfârşitul liniei protejate, dezavantaj ce poate fi eliminat printr-un schimb de informaţii între
protecţiile de distanţă de la extremităţile liniei.