Promovarea principiilor egalităţii de şanse şi nondiscriminării în mediul şcolar

Egalitatea de şanse şi nondiscriminarea în mediul şcolar - ameninţare sau provocare pentru cadrele
didactice ?

”Toţi oamenii, trebuie să fie egali in drepturi, in faţa Legii, in acelaşi mod, in care sunt in faţa
Divinităţii”- Solomon Avasilcai

Există oare egalitate de şanse şi nondiscriminare în mediul şcolar?

Deşi asigurarea accesului la educaţie pentru toţi copiii s-a aflat printre priorităţile politicilor
educaţionale promovate in plan internaţional încă din ultima parte a secolului trecut, consider că
egalitatea de şanse este, încă, un deziderat la care aspiră societatea românească.
Egalitatea de şanse presupune printre altele, să asiguri fiecărui individ aceeaşi ”oportunitate
iniţială ” de a beneficia de educaţie. În opinia mea, nu se poate vorbi de egalitatea şanselor atâta timp cât
nu se asigură egalitatea oportunităţilor, din toate punctele de vedere. Fiecare elev ar trebui să aibă ”acces
necondiţionat” la toate formele educaţiei. Dar este oare posibil în România ?
În primul rând, sunt de părere că fiecare elev este unic şi participă în procesul de învăţare şi
dezvoltare în felul său, în funcţie de caracteristicile şi particularităţile sale . Ca participant la acest proces,
el aduce cu sine o experienţă personală, un stil de învăţare, un ritm personal de muncă, un mod propriu de
abordare a problemelor de viaţă etc. Succesul individului depinde de capacitatea sa de adaptare la
schimbări şi învăţare continuă. Ca acest lucru să întâmple ar trebui ca sistemul educaţional să ofere un
mediul adecvat pentru dezvoltarea acestor capacităţi. După opinia mea, putem vorbi de un sistem de
învăţământ accesibil tuturor elevilor doar atunci când toţi aceştia au acces la acelaşi tip de cunoştinţe, atât
din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ şi beneficiază de aceleaşi condiţii de desfăşurare a
procesului instructiv-educativ. Ştim cu toţii că în sistemul de învăţământ calitatea este influenţată de o
serie de factori externi şcolii (mediul socio-familial şi economic de provenienţă al elevului, nivelul de
educaţie şi ocupaţia părinţilor etc.), precum şi de o serie de factori care ţin exclusiv de şcoală (colectiv
didactic, condiţii de învăţare, tip de şcoală frecventat etc.). Dacă asupra primei categorii de factori
capacitatea şcolii de a-i modifica în favoarea succesului educaţional al elevilor este scăzută, în ceea ce
priveşte cea de-a doua categorie de factori, sunt de părere că intervenţia şcolii este o de importanţă
covârşitoare deoarece, aceasta poate interveni în favoarea îmbunătăţirii calităţii educaţiei prin: creşterea
nivelului de pregătire al cadrelor didactice, modernizarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor de
învăţământ, organizarea de programe educaţionale extracurriculare sau/şi de sprijin educaţional, reducerea
numărului de elevi dintr-o clasă, implicarea familiei, a comunităţii în activităţile şcolii etc.
 De asemenea sunt de părere că, anumite caracteristici ale şcolii şi anume: pregătirea personalului
didactic, relaţiile dintre cadrele didactice - elevi, aşteptările cadrelor didactice vizavi de elevi, modul de
organizare a lecţiilor, dotarea tehnico-materială a şcolii, relaţiile dintre şcoală - familie - comunitate,
implicarea şcolii în diferite activităţi, iniţierea şi derularea unor programe educaţionale etc. au un impact
major asupra creşterii nivelului performanţelor educaţionale ale elevilor, mai ales asupra celor proveniţi
din medii defavorizate.
În al doilea rând, există discriminări majore, mai ales în ceea ce priveşte copiii cu CES,
apartenenţa copiilor la o anumită etnie, statutul economic al familiei unui elev sau mediul din care acesta
provine. Ştim cu toţii că mediul este un factor important în dezvoltarea intelectuală, cercetările
demonstrând de altfel faptul că acei copii crescuţi într-un mediu stimulativ au o dezvoltare intelectuală
rapidă şi intensă, în comparaţiei cu cei crescuţi într-un mediu restrictiv, sărac. Copilul are nevoie să fie
sprijinit în dezvoltarea abilităţilor sale fizice, mentale, sociale, deoarece acestea îi facilitează
supravieţuirea şi realizarea individuală şi socială de mai târziu. Un mediu propice dezvoltării copilului este
unul stimulativ, sigur, sănătos, ce creează situaţii de inter-relaţionare şi care oferă situaţii de învăţare.
Referitor la statutul economic al familiei unui elev sunt de părere că, atâta timp cât multe familii
trăiesc doar din alocaţia copiilor şi ajutorul social, cu siguranţă acei copii nu vor avea niciodată şanse
egale de educaţie cu semenii lor, de aceeaşi vârstă, proveniţi din familii obişnuite sau ”bogate”. Acesta
este şi motivul pentru care foarte mulţi abandonează şcoala prematur (mai ales cei de etnie rromă). În
aceste familii preocuparea pentru educaţia copiilor este un lucru secundar, sau nu există. Deşi în
Constituţie este prevăzut că: ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială,
de natură să asigure cetăţenilor un trai decent” şi lucrul acesta nu se întâmplă, egalitatea de şanse a
copiilor proveniţi din familii a căror statut socio-economic reprezintă ”o luptă permanentă de
supravieţuire”, rămâne doar un ideal.
Toţi vorbim de educaţie şi toţi ar trebui să fim preocupaţi de acest aspect.
Dar oare, în condiţiile actuale, pentru fiecare dintre noi egalitatea de şanse şi non-discriminarea în
mediul şcolar reprezintă o provocare ?
Putem oferi egalitate de şanse în mediul şcolar şi asigurarea unui învăţământ de calitate pentru toţi
copiii ?
Opinia mea este că aceste lucruri nu se pot schimba ”peste noapte”, dar am putea măcar să
începem prin :
- acceptarea diferenţelor individuale ( nationalitate, rasă, sex, religie, etnie, dizabilităţi etc) ;
- oferirea de atenţie, afecţiune, susţinere şi încurajare tuturoe elevilor;
- alegerea metodele didactice care să ia în considerare aptitudinile, nevoile, interesele
individuale ale elevilor;
- motivarea elevii pentru continuarea studiilor;
 - proiectarea unor activităţi de învăţare axate pe necesităţile educaţionale individuale ale
elevilor;
- simplificarea curriculum-ulul şi adaptarea acestuia la cererea pieţei muncii;
- folosirea un sistem de evaluare echitabil;
- dotarea corespunzătoare a şcolilor, atât a celor din mediu rural, cât şi a celor din mediul
urban, pentru a crea unui mediu educaţional adecvat, prietenos celui ce învaţă;
- promovarea învăţământului incluziv;
- manageri profesionişti, capabili să gestioneze eficient instituţiile educaţionale.
Fiecare cadru didactic ar trebui să aibă în vedere nevoile educaţionale ale fiecărui copil, astfel încât
toţi copiii să se simtă acceptaţi şi valorizaţi indiferent de etnie, cultură, sex, religie, mediului familial sau
deficienţe de orice natură. Acestea ar trebui să promoveze un proces de învăţare centrat pe valorile
democrației, nediscriminării, diversității și respectului pentru valorile celuilalt .
Într-o lume în continuă schimbare, învăţarea pe tot parcursul vieţii nu ar trebui să fie doar o
preocupare a sistemului educaţional, ci o necesitate, deoarece permite cetăţenilor să participe deplin la
viaţa socială.
Rolul şcolii este acela de a oferi tuturor posibilitatea de a învăţa in funcţie de ritmul, capacităţile şi
nevoile proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor individuale de personalitate. însă, atâta timp cât vor
exista: diferenţe de statut social, discriminări de gen, etnie., dezinteres, intoleranţă, dificultăţile în
promovarea egalităţii de şanse vor exista întotdeauna. Este absolut necesară modificarea
comportamentelor, atitudinilor, normelor şi valorilor care aduc atingere demnităţii umane.
Problematica promovării egalităţii şanselor în viaţa socială ar trebui să constituie o cerinţă
esenţială pentru societatea românească.
Valorificarea diversităţii culturale, etnice şi a diferenţelor de gen, de vârstă etc constituie premise
pentru dezvoltarea societăţii şi, totodată, asigură un cadru în care relaţiile sociale au la bază valori ca
toleranţa şi egalitatea.
“Legiuitorul trebuie să facă din educaţia copiilor prima şi cea mai serioasă dintre preocupările
sale”.- Platon

Bibliografie:
Chelsea S, (2008), Psihosociologie.Teorii, cercetari, aplicatii, Iaşi, Ed. Polirom.
Dumitru A. , Neicu C. , Nicoară C.(2011), Calitatea în educaţie, Bucureşti
Neagu G.(2011), Calitatea vieţii,XXI, nr.3, Bucureşti
Neagu G.( 2012), Şanse de acces la educaţie în societatea românească actuală, Iaşi, Ed. Lumen.
***Suport curs Egalitate de şanse (2010) - material editat de Asociaţia Formare, Dezvoltare, Asistenţă -
FORDA Buzău.