Sunteți pe pagina 1din 4

Metode teoretice ale disciplinei scolare

1. Principii teoretice ale disciplinei scolare


Disciplina este comportare civilizata, conduita, tinuta, politete care tin de respectarea unui ansamblu de reguli de buna purtare. Aceasta se aplica peste tot in societate (Familie, societate, strada, locuri de joaca, loc de munca, scoala, etc.) si disciplina incepe inca de cand copilul este mic. La nivelul disciplinei scolare aceasta apare ca o acceptare a anumitor scopuri si a unor norme de conduita care sa determine realizarea scopurilor. In cazul disciplinei scolare rolul important este detinut de catre professor, el fiind cela care asigura ordinea si un comportament disciplinat din partea elevilor in cadrul desfasurarii activitatilor curriculare din clasa. In cazul disciplinei trebuie sa existe reguli de comportament care sa fie respectate, in caz contrar, a nerespectarii lor sa fie efecte de ordin negative asupra persoanei: pedepse. In cadrul societatii actuale si in interiorul democratiei constrangerile de genul pedepselor pot sa fie vazute cu alt fel de ochi, dar daca sunt impuse de organele judiciare acestea au character normative si trebuie respectate. In cazul democratiei libretatea de a face ce vrea se extinde pana la nivelul in care libertatea ta nu trebuie sa afecteze si libertatea celuilalt. Exemplu: daca cetateanul X canta pe strada la ora 3 noapte, trebuie sanctionat pentru tulburarea linistii publice, pentru ca incalca dreptul celorlalti cetateni la odihna, desi daca ar fi fost o ora rezonabila el ar fi avut voie sa se manifeste. In cazul disciplinei scolare sunt luati in calcul mai multi factori precum: disciplina in clasa, in pauza, in alte zone din scoala, in activitatile extrascolare; reguli de comportare (atat cele scrise cat si cele nescrise); disciplina clasei ca si colectiv, disciplina profesorului. Profesorul este cel care prezideaza o clasa de elevi, avand anumite capacitate psihopedagogice si psihosociale precum: capacitatea de a adopta u or diferite stiluri de conducere, capacitatea de a influen a u or grupul de elevi, precum i indivizii izola i, capacitatea de a comunica u or i eficient cu al ii, capacitatea de a utiliza adecvat puterea i autoritatea. In fata unui grup de elevi el este conduc tor de grup, si prin urmare este dator sa asigure un anumit climat de disciplina in clasa. In cadrul acestei functii pe care o detine el are mai multe alternative de a se manifesta: democratic, autoritar sau liber. Aceste metode se inscriu in cadrul a doua conceptii pedagogice extreme: behaviorismul si umanismul. In cazul unui profersor ce abordeaza stilul de disciplina democratic. Disciplina democratica conform lui David A. Ausubel si Floyd G. Robinson ofer explica ii, permite discu ia i invit la participarea copiilor n sensul stabilirii i nt ririi unor norme ori de cte ori se simt n stare s-o fac . Mai presus de toate, aceasta implic respectul pentru demnitatea individului, face apel
1

esen ial la autocontrol, repudiaz formele de pedepsire nemiloas , abuziv uzul sarcasmului, al ridiculiz rii i intimid rii.

i revendicativ , ca i

Relatiile de tip democrativ scot in evident calitatile unui profesor de a organiza activitatea in clasa in asa fel incat toti elevii sa fie implicate in activitatile didactice. Acest mod face ca fiecare elev sa fie ocupat cu ceea ce face iar riscul de a fi dezordine devine cat mai redus, instaurandu-se in clasa o atmosfera de lucru. Disciplina devine astfel mai mult preventiv , profesorul fiind un supraveghetor care poate nl tura tendin ele negative printr-o simpl privire sau printr-o solicitare a elevului n cauz , iar dac abaterea de la o comportare civilizat este mai grav , se impune analiza cazului n colectiv i stabilirea m surilor cu ntreaga clas . Pavelcu descrie tipologia rela iilor dintre educator i elevi, analiznd cele trei tipuri amintite n raport cu modul n care elevul resimte aceste atitudini ale adultului. Tipul autoritar favorizeaz la elevi reac ii de ezitare, ov ial i instabilitate, adesea nchidere n sine, replierea n interior, anxietate, emotivitate, lips de ini iativ i nencredere n sine, alteori opozi ie, ostilitate sau agresivitate. Elena Macavei consider autoritatea ca eroare de comportament cnd se manifest pe considerente administrative, pe argumentul vrstei i al experien ei, avnd ca fond caracterial: orgoliul, r utatea, resentimentul, r zbunarea. Autoritatea benefic a adultului d sentimentul protec iei i al siguran ei, sprijin n orientarea nv rii, satisface trebuin a unui model de aspira ie i realizare social . Autoritatea nseamn impunerea exigen elor, disciplin , rigoare, solicitare, obliga ie, renun ri. Pentru a mentine ordine in clasa, un profesor trebuie sa sties a imbine cele trei stiluri de disciplina scolara, in asa fel incat sa poate mentine atentia, linistea si o atmosfera de lucru in clasa. In cazul in care profesorul are o ora in care se centreaza pe predare, stilul autoritar este cel care trebuie adoptat, dar atunci cand se umareste stimularea initiative elevilor stilul care trebuie abordat este cel democratic. La nivel teoretic au fost create multe teorii care sa determine o manageriere corecta a clasei de elevi. Una dintre cele mai importante este cea introdusa de Wragg (2001) care prevedea existenta a sapte orientari generale: conceptia autoritarista, conceptia democratic, orientarea spre modelare comportamentala, orientarea spre relatiile interpersonal, orientarea stiintifica, conceptia sistemelor sociale. Toate aceste orientari se pot gasi exemplificate si in tipurile de disciplina oferite mai sus.

2. Teoria behaviorista metodele de invatare a disciplinei


Teoria behaviorista sau teoria comportamentala, este una obiectiva si aparuta ca o reactie la teoria psihologiei subiective care avea in centru introspectionismul german. Este ramura psihologiei care face trecerea de la cercetarea proceselor mentale invizibile la studiul comportamentelor ce pot fi observate direct i a reprezentat revolu ionarea psihologiei, n perioada 1990- 1950. Principalul reprezentat al acestei teorii este B.F. Skinner (1904 - 1990), care a adus in prim plan ideea conform careia un om devine disciplinat atunci cand comportamentele sale negative sunt asociate cu consecinte negative, iar cele pozitive cu consecinte pozitive. O metoda de consolidare a comportamentelor dorite este de a acorda recompense, iar in cazul in care se doreste eliminarea unor comportamente nedorite este de pedepsi persoana. Dar fondatorii acestui curent au recunoscut faptul ca aplicarea pedepsei poate duce la elminarea comportamentului negativ, dar asta nu garanteaza si faptul ca se va forma unul dorit si ca subiectul nu va mai repeta greseala sau ca va actiona corect in anumite situatii. Se considera ca teoria behaviorista e ideala in a observa modul in care anumiti stimuli pot intari comportamentele si dezoltarea unor planuri de modelare s reactiilor si actiunilor umane simple (Versavia Curelaru). Dar aceasta teorie poate fi aplicata doar in cazul invatarii unor conduite simple, in cazul celor complexe aceasta teorie nu aduce in discutie si mecanismele explicative ale dinamicii interne a nevoilor specific umane. Spre exemplificarea acestei teoriiam adus in calcul doua medote de disciplina una a lui Dobson si cea asertiva; acestea subliniaza variatiile mari care apar la nivelul teoriei behavioriste. Modelul disciplinei centrate pe pedeapsa a lui Dobson subliniaza un behaviorism extrem. El propune utilizarea pedepselor in mod extrem, din considerentul conform caruia preferintelor elevilor din clasele mici, sunt profesorii severi, pentru ca simt ca sunt aparati de agresiunile din partea celorlalti colegi, iar Dobson considera ca pedepsele aplicate pot forma o intarire negative care este aplicata cu succes , alaturi de intaririle pozitive, in programele de modificare comportamentala. Dar pedepsele au efecte ce schimba comportamentul pe un termen scurt, dar pagubele ce apar la nivel emotional sunt pe termen lung. Din aceasta cauza pedepsele trebuie date in functie de un anumit set de reguli: y y y y y Aplicarea pedepsei sa se faca imediat dupa abaterea de la regula, pentru a putea fi asociata cu comportamentul neadecvat; Pedeapsa sa fie aplicata in particular pentru a nu umili persoana; Pedeapsa trebuie precedata de un avertisment si de reamintirea regulilor; Pedeapsa nu trebuie sa aduca atingerea persoanei, ci comportamentului; Pedeapsa trebuie sa fie acompaniata de intarirea comportamentului adecvat.

Modelul disciplinei asertive (termenul asertiv se refera la insusirea de a exprima deschis opiniile, gandurile si emotiile, fara a leza pe ceilalti). Aceast model este la capatul opus la behaviorismului, aceasta nu mai sustine atat de vehement conceptia autoritara, dar nu ajunge pana la permisivitatea data de modelul democrat. Termenii cheie in cadrul acestui model sunt cei de asumare a controlului de catre profesor si de atitudine asertiva, iar principalele asumptii trimit la ideea de responsabilizare a elevului.(Versavia Curelaru): y y y y . Elevii adopta comportamente neadecvate la clasa; Elevii trebuie obligati sa se conformeze regulilor; Profesorul este o persoana cu nevoi, dorinte si sentimente si are dreptul de a preda fara sa fie intrerupt de comportamente neadecvate ale elevilor; Pedeapsa are rolul de a-i determina pe elevi sa evite incalcarea normelor, iar recompensa este folosita pentru a incuraja comportamentele pozitive.