Ce trebuie stiut despre familia de albine

                  In familia de albine se gasesc trei feluri de indivizi: matca,albinele

lucratoare si trantorii.

               Matca : Este singura femela fecundata din stup,fiind raspunzatoare de inmultirea familiilor de albine.De
obicei in stup este o singura matca,avand corpul mai lung(20-25 mm), capul mic,abdomenul foarte dezvoltat,aripi
mai mici si o greutate de 250-280 mg.

                 Albinele lucratoare : Numarul acestora este variabil,osciland de la 10000 in perioada de iarna,pana la

40000-80000 in vara.Au talia mai mica(12-14 mm), o greutate de aprox. 100mg si aripile sunt de aceeasi lungime
cu abdomenul.In fapt lucratoarele sunt femele cu organele de reproducere nedezvoltate.

              Trantorii :Sunt masculii care imperecheaza matca,fiind prezenti in cuib din primavara pana in toamna.In
numar de cateva sute,au o lungime de 15-17 mm,aripi ce depasesc abdomenul,capul globulos si o greutate de 200
mg.

          Dezvoltarea familiei de albine

      Intr-un an calendaristic familia de albine are o dezvoltare diferita,numarul indivizilor crescand sau scazand
functie de anotimp si implicit de conditiile de mediu.Practic viata familiei de albine cuprinde patru mari perioade.

Prima perioada : Se caracterizeaza prin inlocuirea albinelor batrane care au iernat,cu albina tanara,nou iesita din
celule primavara.Pe la sfarsitul lui februarie,matca incepe sa depuna oua in celulele fagurilor din mijlocul
ghemului,acolo unde regimul termic permite cresterea de puiet.Dupa ce albinele fac zborul de curatire,matca
depune din ce in ce mai multe oua.Pe masura ce timpul se incalzeste ,ponta matcii ajunge la 1000 de oua pe
zi,albinele batrane care se uzeaza fiind inlocuite treptat.

Procentul albinelor tinere creste mereu si se ajunge in situatia ca la sfarsitul lunii aprilie toata albina sa fie
inlocuita.Se stie ca o albina tanara are o putere mare de ingrijire a larvelor,putand hrani 2,3 sau chiar 4,ritmul
dezvoltarii familiei fiind foarte mare.

Perioada a doua : Se mai numeste si perioada de crestere.Nectarul si polenul se gasesc din abundenta si isi fac
aparitia trantorii.Matca este hranita puternic, depune peste 2000 de oua/zi,numarul de albine doici creste si se
ajunge in situatia in care 3-4 doici ingrijesc o larva.Cand acest fenomen se suprapune cu alti factori
favorizanti(lipsa de spatiu,ventilatie insuficienta etc.),apar frigurile roirii.
Albinele construiesc botci de roire,in care matca depune oua la interval de cateva zile.La urdinis se observa "barbi
de albine" cauzate de marea aglomeratie ce exista in stup.Dupa 1-3 zile de la capacirea primelor botci,are loc prima
roire,matca cu o parte din albinele tinere,insotite de multi trantori parasind stupul.Acest roi care se numeste roi
primar si care contine aprox. 50% din populatia stupului se aseaza dupa cateva minute de zbor pe o creanga sau alt
suport.,de unde o sa zboare apoi spre o alta destinatie.

In familia de baza,la 8 zile de la capacirea primei botci,iese intaia matca tanara.Intentia ei este sa omoare matcile
care nu au eclozionat din botci,reusind lucrul acesta daca este lasata de albine.Daca familia ramane in frigurile
roitului,albinele nu lasa matca tanara sa-si omoare suratele,iar in a 9-a zi de la iesirea primului roi,iese al doilea roi
cu matca neimperecheata.Iesirea roiului 2 poate fi intarziata de o vreme nefavorabila(ploioasa).Cand se intampla
asta,acest roi contine mai multe matci tinere.Roirea poate continua si cu iesirea altor roiuri,fapt ce duce la
desfiintarea familiei de baza.Perioada de roire in conditiile tarii noastre este cuprinsa intre sfarsitul lunii mai si
sfarsitul lunii iulie.
Tot in aceasta perioada se inregistreaza cele mai mari culesuri de nectar si polen,perioada caracterizata de infloriri
puternice a masivelor melifere.Catre sfarsitul lunii iulie,puterea familiei se micsoreaza treptat,matca micsorand
1
ponta ,trantorii fiind alungati din stup.

Perioada a treia : Este numita si perioada formarii albinelor de iernare.In mod natural toata albina care a participat
la culesurile de vara piere.Ea este inlocuita de albina aparuta in luna august,albina care neparticipand la cules are un
organism neuzat.Generatiile de albine iesite toamna,mai cu seama la sfarsitul lunii august,septembrie si
octombrie,traiesc pana in primavara urmatoare,asigurand cresterea noilor larve.

Perioada a patra : Este perioada iernarii si incepe cand temperatura scade sub 13 grade C.In toamna la aparitia
primelor nopti reci,albinele se strang in ghemul largit pe fagurii din dreptul urdinisului.O caracteristica a iernarii
este aceea ca temperatura din interiorul ghemului nu scade niciodata sub 14 grade C,nici in perioadele cele mai
geroase.Trebuie ca toti stuparii sa stie ca albinele nu incalzesc incinta stupului,ele mentinand caldura numai in
interiorul ghemului.Albinele din partea exterioara a ghemului sunt mai apropiate unele de altele si formeaza o
"coaja" stand nemiscate,iar cele din interior(mai tinere) sunt mai rasfirate si prin miscari din aripi,abdomen,picioare
produc caldura necesara.
Producerea caldurii in timpul iernii se face pe baza consumului de miere,o familie consumand iarna 6-10 kg de
miere.In prima parte a iernarii familia nu creste puiet.

          Inmultirea familiilor de albine

     Se poate spune despre albine ca au o viata scurta,in sezonul activ traind 35-40 zile,iar in cel inactiv 6-8
luni.Toate categoriile de indivizi trec prin trei stadii de dezvoltare : ou , larva , nimfa.

Albina lucratoare : In prima zi dupa depunere,oul sta vertical in celula,a doua zi se inclina putin pentru ca a treia zi
sa fie complet culcat pe fundul celulei.Catre sfarsitul celei de a treia zi,albinele doici depun in celula laptisor de
matca,produs de glandele lor salivare.Invelisul oului se moaie si din el iese larva.Aceasta are forma unui viermisor
de culoare sidefie.
In primele trei zile larva este hranita de albinele doici cu laptisor de matca.La aceasta,spre sfarsitul celei de-a treia
zi,albinele adauga miere si pastura pentru ca incepand cu a patra zi larvele sa fie hranite numai cu amestec de
pastura,miere si apa.In primele zile larvele stau incolacite pe fundul celulei.In ziua a sasea catre sfarsit larva se
intinde in lungul celulei,cu capul spre deschiderea ei, nu mai primeste hrana si albinele astupa celula cu un capacel
poros de ceara,amestecata cu polen.In interiorul celulei larva tese o gogoasa si in ziua a 14-a de la depunerea oului
se formeaza nimfa.In ziua a 21-a iese albina lucratoare.

Matca : Se dezvolta din acelasi ou ca si albina lucratoare.Diferenta este ca depunerea oului de catre matca se face in
celule speciale numite botci si in modul de hranire.Cand albinele se pregatesc de roire,ele construiesc botci pe
marginea fagurilor,botci de roire, in care matca depune oua.Cand familia ramane orfana dintr-un anumit
motiv,albinele cladesc in mijlocul fagurelui botci de salvare,prin modificarea celulelor de lucratoare ce contin larve
mai tinere de 3 zile.Aceste larve sunt hranite pana la capacirea botcilor numai cu laptisor de matca.

Trantorii : Provin din oua nefecundate.Daca la matca si lucratoare difera numai modul de hranire si
anvelopa(celula),la trantor difera si oul.Pentru un trantor se consuma o cantitate de hrana de 2-3 ori mai mare,iar
durata de dezvoltare este cea mai mare(24 de zile).

          Activitatea , cuibul si hrana albinelor

      Dupa iesirea din celula,viata albinei lucratoare se imparte in doua etape.In primele 20 de zile albina lucratoare
executa tot felul de lucrari in stup,iar in ultimile 15 zile ale vietii devine albina culegatoare.O schema arata astfel :
in primele 1-2 zile albinele curata celulele si incalzesc puietul.Intre a 3-a si a 13 zi,albinele hranesc puietul.In
primele zile,ele hranesc larvele mai in varsta cu amestec de miere si polen si apoi pe masura ce se dezvolta glandele
producatoare de laptisor,si anume intre a 6-a si a 12-a zi,ele hranesc larvele mai tinere in varsta de cel mult 3
zile.Tot in acest timp,albinele mai executa si urmatoarele lucrari : primesc nectarul ,depoziteaza nectarul, preseaza
polenul si curata stupul.
Albinele in varsta de 12-18 zile cladesc fagurii.In tot acest timp ele fac si scurte zboruri de orientare.Intre a 18 si a
21-a zi de viata,albinele pazesc intrarea in stup,aerisesc stupul.Dupa aceasta perioada albinele devin albine
culegatoare,cu mentiunea ca la aparitia unui cules abundent pot participa si albine mai tinere de 20 de zile.

Cuibul familiei de albine este alcatuit din faguri de ceara.Fiecare fagure prezinta pe ambele fete mii de celule
hexagonale.Pe faguri sunt trei feluri de celule : de albina lucratoare cu diametrul de 5,4 mm si adancimea de 10-12

2
mm , celule de trantor cu diametrul de 6,5 mm si adancimea de 11-12 mm , celule de matca (botci) care au forma
unei ghinde,adanci de 20-25 mm si diametrul de 10-21 mm.In celulele de lucratoare albinele pot depozita miere si
pastura,iar in cele de trantor miere si mai rar pastura.

Pentru hranirea lor si a puietului albinele folosesc nectarul si polenul florilor.Pe langa nectar albinele mai folosesc
si diferite secretii dulci(mana) de origine animala sau vegetala.Daca despre nectar(miere) se poate spune ca
reprezinta hrana glucidica,atunci polenul este hrana proteica(painea).Consumul de miere si pastura difera de la o
perioada la alta,functie de anotimp si de prezenta sau absenta puietului.

Primii pasi pentru organizarea unei stupine

     Apicultura este activitatea care da practicantilor numeroase satisfactii.Iubitorii de stuparit, sunt oameni de toate
varstele si profesiile care au un punct comun: dragostea de albine,natura,aer liber.Apicultura are o latura
materiala(se obtine miere,polen,pastura,ceara, propolis)cat si una spirituala.Nimic nu se compara cu zumzetul unui
roi de albine sau cu o plimbare prin stupina ta.
    Stupi care pulseaza de viata,albine care se intorc cu desagii plini de polen si miere,matci care perpetueaza
viata,trantori in permanenta cautare a dragostei.Ce poate fi mai inaltator?Ce alta indeletnicire mai poate crea atata
multumire de sine?Raspunsul e simplu:stupi,stupari,albine,natura,sunt parti ale aceluiasi intreg si acela se numeste
apicultura.
          Organizarea unei stupine
    Ca in orice activitate,si in apicultura apar probleme care trebuie rezolvate. Stuparii incepatori sunt pusi in fata
unor dileme care la prima vedere sunt greu de finalizat.
    Procurarea de stupi, familii de albine,tot felul de echipamente si materiale apicole nu sunt probleme a caror
rezolvare inseamna numai o simpla bataie din palme.Totul trebuie facut cu atentie si numai dupa o prealabila
documentare(literatura de specialitate se gaseste)si mai ales cu multa tenacitate.
       Primul pas in apicultura
    De obicei se porneste cu un numar limitat de stupi(2-3 buc.)iar pe masura ce stuparul incepator capata experienta
si stupina va creste numeric si calitativ.Se poate ajunge ca in 3-4 ani sa avem creata o stupina frumoasa,familii de
albine puternice care sa aduca productii mari de miere si alte produse apicole.Trebuie doar sa avem rabdare,sa
perseveram si sigur rezultatele nu vor intarzia sa apara.
       Alegerea vetrei stupinei
    Se face pe baza mai multor criterii.Raza de zbor a albinei este de 3 km.Aceasta suprafata(2826 hectare)trebuie sa
asigure un cules bogat,intins pe toata durata sezonului activ.Pe o vatra nu se instaleaza mai mult de 30 familii de
albine,tinand seama ca o familie consuma in decursul unui an apicol 90 kg de miere si 30 kg de polen.Asta ca sa nu
mai punem la socoteala si cantitatea de produse marfa pe care speram sa le obtinem.De obicei intr-un an bun se pot
realiza de la un stup 25-30 kg miere,800 g ceara si 3-4 kg polen.In final rezultatele depind numai de priceperea
noastra.
    Amplasarea stupinei se face pe o vatra care este insorita primavara si toamna,departe de surse poluante,in locuri
linistite,departe de drumuri intens circulate si de ape curgatoare mari.Stupii de albine se aseaza cu urdinisurile
orientate spre sud-est,la o distanta de 2 m pe rand si 4-5 m intre randuri.Intre doua stupine vecine,trebuie sa fie o
distanta de 2-3 km,asta in functie de potentialul melifer al zonei.
       Alegerea tipului de stup
    Urmatorul pas este alegerea tipului de stup in care dorim sa ne cazam familiile de albine.Stupii sunt de doua
feluri:stupi orizontali si stupi verticali.In cadrul fiecarei categorii, sunt diferite variante constructive.Ce trebuie stiut
despre stupi:de orice tip ar fi,toti sunt buni pentru practicarea apiculturii. Conditiile de baza sunt acelea care tin de
realizarea lor.Trebuie sa fie rezistenti,bine incheiati,realizati dupa standard, si nu in ultimul rand incapatori.Deci
mare atentie la ce cumparati!
    Prin alegerea stupilor,trebuie sa asiguram la albine conditii de viata cat mai apropiate de cele din
natura.Productia de miere,pastura,polen,ceara,propolis,depinde in mare masura si de tipul de echipament apicol
folosit,cat si de calitatea acestuia.Nu se porneste la drum cu stupi din vechituri.Consultand stuparii din zona voastra
3
veti putea aprecia ce tip de stup veti alege.Un adevar e sigur:un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit
stationar,iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stuparit pastoral.La fel si zona in care aveti
amplasata stupina are o mare influienta.
    Pentru sudul tarii unde albinele au o dezvoltare de primavara mai accelerata se recomanda stupii multietajati,iar
in zonele de deal,montane si nordice,stupi verticali cu magazine cat si stupi orizontali. Avantajele si dezavantajele
ce decurg din folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cantarite.       
       Apicultura - o afacere de succes
    Suntem convinsi ca majoritatea vizitatorilor acestui site isi pun intrebarea daca apicultura poate fi o
afacere.Raspunsul este din start unul pozitiv,cu precizarea ca volumul de munca,investitia materiala si implicarea
personala sunt destul de considerabile.Ca in orice afacere,se aplica politica pasilor marunti,intreprinzatorul trebuind
pe rand sa fie apicultor,medic veterinar,contabil,manager,sofer,hamal,etc.     Primii pasi spre realizarea obiectivului
au fost expusi mai sus.Cum ar trebui sa arate structural o "intreprindere" al carui obiect de activitate este
apicultura? Sunt doua posibilitati,asta functie de nazuintele intreprinzatorului si de sistemul ales :
    Stupina stationara - se bazeaza pe amplasarea stupilor in mai multe locatii (cate 30-35 buc./vatra),cu o distanta
de 5-6 km. intre ele.La un numar de 300 de stupi sunt necesare 8-10 locatii,legate intre ele de drumuri practicabile
si dispuse astfel incat numarul de km. facuti cu masina sa fie cat mai mic.Aceste locatii se inchiriaza de la diversi
propietari si vor trebui sa asigure culesul necesar albinelor.Uneltele si utilajele vor fi folosite in comun pentru tot
numarul de familii.Un alt obiectiv este construirea unei baze centrale pentru depozitarea si prelucrarea produselor.
    Iarna familiile de albine pot fi gazduite pe o singura vatra,pentru ca supravegherea sa fie facuta mai usor si
cheltuielile sa se reduca.Existenta a 1-2 mijloace de transport constituie o necesitate.
    Stupina "pastorala" - Este un alt sistem care se practica atat in tarile U.E cat si in America.Albinele sunt
deplasate in pastoral cu diverse mijloace de transport(camioane,tractoare,trn,pavilioane), urmand ca in pauzele
dintre "expeditii" sa fie cantonate pe 2-3 vetre.Sistemul expus cere o investitie si o implicare maxima,devenind
rentabil la un numar de peste 300 de familii,dat fiind cheltuielile mari cu transportul.
    O alta intrebare la care trebuie sa raspundem este aceea,unde sunt granitele dintre amatori,semiprofesionisti si
profesionisti :
    Amatori - obiectivul principal este obtinerea de produse apicole care sa acopere necesarul pentru familie si
eventual obtinerea unui profit.Potrivit normelor,se considera amator stuparul care are 1-100 familii de albine.De
obicei acest stuparit se caracterizeaza prin urmatoarele : volum de munca mediu(la sfarsit de saptamana) ;
materialul genetic (roiuri,matci) se obtine prin mijloace propii ; apicultorul are o alta munca de baza.
    Semiprofesionisti - numarul de familii este de 100-300 buc,volumul de munca 1200-1300 ore/an,materialul
genetic se cumpara de la unitatile specializate,se poate practica o apicultura moderna prin mecanizarea lucrarilor,se
prelucreaza primar unele produse ale stupului etc.Afacerea este o afacere de familie fiind folosita munca membrilor
ei.
    Profesionisti - Se pot considera stuparii care detin peste 300 de stupi,un numar optim fiind undeva spre 600 de
buc.Aici lucrurile se schimba radical, stuparitul pastoral fiind absolut necesar.Numarul de ore munca/an creste
dramatic,fiind necesara angajarea de muncitori sezonieri.Pentru o mai buna reprezentare se cere ca functionarea
stupinei sa se faca sub forma unei societati comerciale.

Sfaturi utile de care trebuie sa tii seama la achizitionarea de stupi populati

sfaturi de la janese

esti nou si vrei acum sa-ti cumperi

1. cauta sa iei de la un stupar mai in varsta (cei tineri le umbla mintea la smecherii)
2. cauta sa iei de la unul care nu pleaca cu ei de pe vatra
3. du-te cu unul care are stupi 50-100 si care umbla cu ei
4. cel care-ti vinde stupi sa-l alegi tu nu cel care ti-i alege
5.ia dintr-o zona de deal (prun, faneata)
6.plimbate prin stupina lui si vezi ce scoate albina la urdinis

4
7.mai intai du-te intr-o vizita neanuntata
8.spune-i: cumpar 10 dar ma lasi sa-ti deschid 15 (nu poti sa-i ravasesti toata stupina)
9. daca incepi sa-i deschizi stupii si din 2-3 nu-ti place nici unul nu mai lua de la el-opreste-te!
10.alege stupul care are urdinisul mai larg deschis si cu aglomeratie mai mare de albina la intrare !
11. cara polen inseamna ca are puiet
12. deschizi stupul...scoate prima si ultima rama si vezi cata albina are pe fiecare din aceste 2 rame
13 vezi daca puietul este compact
14. vezi cate rame are cu puiet capacit( rama cu puiet inseamna -7 cm coroana de miere si restul pana la latul de jos
puiet capacit (vezi sa nu fie pestrit)
15. daca ai vorbit pret/rama atunci trei sferturi din rame sa aiba puiet si toate ramele sa fie ocupate cu albina
16. cand ridici podisorul nu te bucura ca e albina pe laturile de sus ale ramelor ridica cum am zis prima si ultima
rama si mai ridica una cu puiet capacit toate sa aiba albina pe toate fetele si pana la latul de jos
17. nu te bucura ca ti le da cel mai ieftin
18. incearca-l : daca ai zis ca te duci sa cumperi sambata, du-te cu cutiile joi sau vineri sau da-i un telefon-omule
imi pare rau dar nu pot veni si vin peste o saptamana ca am o problema-daca se supara sigur i-a aranjat
19.cel care merge cu tine sa-ti aleaga sa nu spuna ca are stupi, sa zica ca este si el tot la inceput- intelege-te cu el
din ochi
20. daca fagurii sunt mai negri sau prost crescuti nu te speria ca ti-i schimbi tu
21. daca puietul e compact si nu vezi fasole pe la urdinise sau albina care sare prin iarba nu-ti fie frica de boli

bani sa ai, sa nu vrei neaparat ca azi  sa iti iei albine, si sa nu-ti ijnchipui ca tu ai luat cei mai buni,mai vrednici,mai
sanatosi si mai ieftini stupi
cam atat (am fost si eu o data sa iau ptr cineva 5 familii si era sa ma bat cu ala care vindea) (eu nebun,ala nebun....)

sfaturi de la Bunka

In principiu, ma uit sa vad daca are oua, daca are inseamna ca este si matca pe acolo, ma uit asa din viteza la puiet,
daca e lacunar si nu exista un motiv intemeiat pt asta(polen depus in rama), inseamna ca e o matca batrana care nu
mai are multe oua, ma mai uit la albina, cat de multa e...la asta ma uit prima data de fapt...daca mi se pare ca-i
slabut ca populatie nu-l iau.
Okiometric, chiar daca vanzatorul n-a strans cuibul eu imi pot da seama daca sunt 5-6 rame bine populate chiar
daca in lada sunt 7 sau 8..ma uit la faguri sa nu fie atat de negri si cu celulele micsorate, nu atat ca imi iese albina
mica, dar mai ales ca bolile pe faguri vechi isi fac de cap.
Ma mai uit la dimensiunea ramei...daca-i ca a mea dadant blatt, ma bag, daca nu...prea multa munca, caut alt
vanzator. Intreb de tratamente, ma uit la rezerve si tot asa...
Am luat cu 1,8 mil pe familie, la mine-n judet asa au mers preturile, intre 1,7 si 2 mil pe familie pe 5-6-7 rame
pline de albina si cu 3-4 rame de puiet la vremea asta...la noi dezvoltarea e mai tarzie ca in sud, abia acum isi dau
drumul.
Sincer, fara sa ma laud, pe la cati am umblat dupa albine, nu am vazut familii asa de bine dezvoltate cum le am pe
cele care au scapat de varroa in iarna asta.
Eu insa le-am stimulat puternic cu miere si le-am pus folia complet deasupra inca de pe la inceput de martie...au un
avans de cam 2 saptamani fata de ce am cumparat, dar le aduc imediat si pe aslalte la acelas nivel ca le bag miere in
faguri dupa diafragma.
Un sut in fund, un pas inainte...sper sa n-o mai dau in bara cu paduchele cum am dat-o anul asta..si poate devin si
eu vanzator si nu cumparator de albine!!!

Procurarea familiilor de albine

    La cumparare trebuie avut grija ca acestea sa fie destul de puternice (7-8 faguri,din care 5-6 cu puiet),intr-o

5
perfecta stare de sanatate si cat mai adaptate zonei in care doriti sa le instalati. Si roiurile sunt bune cu conditia sa
aiba albina multa(1,5 kg)si apoi sa fie dotate cu o matca tanara si prolifica.Este recomandat ca roiurile de albine sa
fie instalate in stupi noi,pe rame cu faguri necladiti,pentru ca asa vom putea evita bolile.Aceste cerinte sunt
minime,urmand ca la urmatoarele achizitii sa aveti in vedere si alte aspecte care tin mai mult de experienta avuta.
Aprecierea calitatii unei familii de albine se poate face usor daca urmarim:
    - Prolificitatea matcii - Este unul din factorii principali care determina puterea uneii familii.Matca trebuie sa
depuna un numar mare de oua,aprox. 150-180000,in decursul unui sezon.Prezenta masiva a ramelor cu puiet este
un indiciu clar.Felul depunerii si repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea matcii.O matca
trebuie sa fie activa pentru ca ea reprezinta viitorul unei familii.Nu degeaba se spune ca matca da
tonul.Exemplu:prin schimbarea unei matci,intr-o anumita perioada de timp stupul se va transforma,calitatile matcii
fiind transmise la descendenti.
    - Rezistenta la iernare - Sunt familii de albine care pe langa faptul ca sunt ingrijite bine de apicultor,au un fel al
lor de a trece mai usor prin iarna.De aceasta insusire trebuie sa se tina seama,pentru ca iernile noastre sunt destul de
lungi(120-150 zile).Parametrii luati in calcul sunt:mortalitatea albinelor, consumul de hrana.Bineinteles se vor
prefera familii cu o mortalitate redusa si un consum mai mic de miere.
   - Blandetea albinelor - Se stabileste prin urmarirea lor in momentul cand se executa o anumita lucrare.Daca la
deschiderea stupului albinele stau linistite,nefiind nevoie de mult fum,totul este in regula si o sa stim ca am dat
peste o familie buna.
    - Rezistenta la boli - In aceasta directie felul de a reactiona al albinelor la boli si daunatori este diferit.Sunt
familii cu un instinct mai mare de a pastra curatenia in stup.Acestea trebuie alese! Prin comparatie,se intampla ca la
oameni.O casa mai curata - un spatiu cu mai putini factori agresivi externi.
    - Harnicia la cules - Familiile mai harnice isi incep activitatea la primele ore ale diminetii,au un numar mare de
zboruri pe zi,iar seara isi continua activitatea pana mai tarziu.De obicei,un urdinis aglomerat de la primele ore ale
diminetii reprezinta o dovada.
    - Productia de miere - Este indiciul principal!O familie care la sfarsitul sezonului activ si-a asigurat rezervele de
hrana si a dat o mare cantitate de miere marfa,este valoroasa.Bineinteles ca pentru stuparii incepatori care vor sa-si
achizitioneze familii de albine,numai unele dintre indiciile asupra calitatii materialului biologic sunt relevante.
    Un sfat : participarea la aceste operatiuni a unui stupar cu experienta este de preferat! Nu incercati sa faceti totul
singuri.Sigur veti gasi oameni cu suflet si pasiune,care prin ajutorul pe care vi-l vor da o sa faca, ca succesul
actiunii sa fie asigurat.

Cand se achizitioneaza familiile de albine?

Aici sunt mai multe pareri. eu am sa-mi expun parerea, apoi si altele.

Dupa mine, cel mai bine de achizitionat familiile de albine este primavara. cu toate ca sunt mai scumpe. daca esti
incepator si nu ai pe nimeni in apropiere care sa te ajute toamna la restrangerea cuiburilor, impachetarea lor si
tratamentele aferente, nu risca, pentru ca poti pierde investitia.
Toamna sunt mai ieftine, dar daca nu faci tratamentele si nu asiguri hrana suficienta, primavara poti sa ai in loc de
stupi cu albine, lemne de stupi pentru foc! 
Este foarte importanta pregatirea pentru iarna, si este mai greu pentru un incepator sa execute toate lucrarile
aferente, daca nu are un stupar experimentat si dispus sa ii arate sau sa il supravegheze. de cum executi lucrarile in
toamna, depinde cum ai familia in primavara
Asa ca eu sunt de parere ca achizitionarea famililor de albine trebuie facuta primavara, pentru a nu avea emotii in
timpul iernii sai primavara devreme!

Daca nu ai vreun stupar cu experienta, dispus sa mai arunce ochii si la albinele tale, eventual sa te ajute sa le
pregatesti de iernare, daca nu ai mai avut niciodata contact cu albina, te sfatuiesc sa le cumperi in 15-25 aprilie, pe
10 rame ful de albina, din care 8 pline de puiet, pe care te duci cu un stupar cu experienta si ti le alegi tu care-ti plac
dintr-o stupina. E mai ieftin unul cu 3-3,5 milioane atunci, decit unul cu 2 milioane acum.
  De acum nu mai ai timp sa te acomodezi tu cu ele si ele cu tine si sint sanse mari sa ramii fara ele.
  Cauta un stupar in apropiere, imprieteneste-te cu el, viziteaza-l cind lucreaza la albine, observa tot ce face, vezi
cum se pregatesc de iernat. Toata iarna citeste tot ce prinzi despre albine.

6
  De la primavara, pina la toamna urmatoare, aplici ce ai invatat, si cu putin noroc si multa pasiune, ai toate sansele
sa iti scoti banii investiti in primavara.

Incepatorii e bine sa porneasca cu familia din aprilie.

De ce din aprilie?
1. Stii ce alegi, fara sa fii prea mare cunoscator. Daca la 15 aprilie, din 10 rame 7-8 sunt 70-80% cu puiet, stupul e
puternic cel putin pana in 1 iunie. Puterea unui stup pe termen scurt e cantitatea de albina. Pe termen mediu este
cantitatea de puiet. Pe termen lung, matca. Daca le are pe toate trei, merita pretul.
2. Familia se descurca de una singura tot sezonul, daca e sanatoasa, iar incepatorul poate folosi acest timp
indestulator pentru a se familiariza mai bine cu tot ce tine de viata albinelor. In lipsa unui indrumator are nevoie de
acest timp de familiarizare pentru a stapani cu trebuie pregatirea unei familii pentru iernare

Inventarul de care  am avea nevoie intr-o stupina 

          Utilaje principale de intretinere

stupi sistematici completi 
nuclee de imperechere
rame goale de rezerva
corpuri rezerva
dulap pentru pastrat fagurii 
o camera speciala numai pentru activitaea si inventarul apicol

              Utilaje pentru extragerea mierii

centrifuga
masa pentru decapacit
cutit decapacit
tava decapacit
site pentru strecurat mierea
bidoane depozitare miere
      Scule diverse pentru intretinere
dalti apicole
perii apicole
afumator
costume protectie + masti
ladita transport rame
colivii introducere matci
perforator rame
planseta calapod faguri
pinten lipit faguri
cantar de control
gratii Hanemann 
gratii urdinis
roinita
carucior stupi 

      Utilaje conditionat ceara

topitor solar 

               Materiale consumabile
7
faguri artificiali ; biostimulatori apicoli ; medicamente ; matci ; sarma pentru rame ; cuie ; vopsele ; doze gaz
butan ; substante dezinfectante etc. ;

    Dupa cum vedeti sunt multe repere care trebuie intr-o stupina , achizitionarea lor fiind costisitoare.Dezvoltarea
unei stupine insa se face in timp (cativa ani),deci si investitia este esalonata si poate fi platita partial din vanzarea
produselor obtinute in anul precedent.
    Tot secretul este sa avem un bun simt economic si multa rabdare.O regula de baza este sa achizitionam numai
echipamente noi , vechiturile oricat de avantajoase ar fi ca pret nu au nici o valoare. Niste stupi vechi,cu lemnul
putred,plini de spori ai diferitelor boli sau o centrifuga ruginita, reprezinta adevarate pietre de moara,legate de
"gatul" unei afaceri de succes.La vremuri noi...oameni noi...si scule noi..

                   Procurarea sculelor si utilajelor

    Stupii - sunt principalul utilaj intr-o stupina si necesita investitia cea mai mare.Ce trebuie sa avem in vedere ? Nu
vom pune in discutie tipul stupului (presupunem ca deja alegerea a fost facuta), ci doar ce sa urmariti la
cumparare.Stupii trebuie sa fie construiti din lemn de calitate,bine uscat (atentie, aici puteti avea mari surprize),fara
noduri cazatoare,bine incleiati si finisati.
    Evitati stupii din polistiren greu,care in ciuda unor avantaje nu sunt folositi pe scara larga nici in
Occident.Exemplu : daca doriti sa practicati apicultura bio,una din conditii este aceea ca stupii sa fie confectionati
din materiale naturale.Evitati cumpararea de stupi invechiti sau noi de oriunde.De cele mai multe ori materialul
folosit nu este de calitate sau bine uscat (astfel se explica si pretul mai mic).Cumparati numai de la firme de profil ,
unde puteti beneficia de o garantie.
    Stupii pot fi imbinati in doua feluri : cant-cant ,sau nut-feder.Ambele versiuni sunt bune cu conditia sa fie bine
incleiati si din loc in loc sa aiba batute si cuie de siguranta.Cumparati doar stupi nevopsiti(pot fi simplu
impregnati),pentru a va putea da seama de existenta defectelor.Verificati daca stupii corespund ofertei
producatorului ca numar de elemente si caracteristici.Discutati cu producatorul toate amanuntele.
    Ramele - desi pare ca aici nu e mare lucru de vazut sa stiti ca nu este asa.Ca si stupii,ramele trebuie sa fie
construite din lemn de calitate,uscat si fara noduri cazatoare.
    Trebuie sa respecte cotele si tolerantele admise de standard.Ramele pot fi facute din doua esente de lemn :
rasinoase sau tei.Amandoua sunt bune daca materialul este de calitate.Finisarea ramelor este foarte importanta
pentru ca altfel o sa aveti probleme cu igienizarea si curatirea lor.Nu cumparati rame cu pete de mucegai pe ele
pentru ca acesta e un semn ca au fost facute din material insuficient uscat.
    Costumul si masca de protectie - acestea trebuie sa va asigure protectia deplina.Evitati mastile din plasa metalica
si costumele din materiale inchise la culoare,culorile pastelate,deschise, fiind de preferat.Vara un costum inchis la
culoare se incinge la soare si provoaca disconfort.Intrebarea este daca aveti nevoie de echipament de protectie,unii
stupari evitand folosirea lui.
    Raspunsul este "da",pentru ca folosirea acestui echipament va fereste de riscul intepaturilor,chiar daca familia
este blanda.Nu este o rusine sa porti un asemenea echipament,singurul reper care poate fi ignorat fiind manusile
,care sunt folosite numai de cei cu mari probleme alergice.
    Afumatorul,peria,dalta,scaunul de lucru - afumatoarele sunt de mai multe feluri,toate fiind bune daca respecta
urmatoarele : tabla sa fie bine incheiata,pentru a nu avea pierderi mari de fum,sa asigure debitul de aer necesar,sa
fie usor de manevrat.Achizitionarea unui afumator din inox nu se justifica,fiind bun si unul de tabla zincata.
    Peria apicola - sunt bune si periile din par naturat,cat si cele din sintetic.Singura conditie este aceea ca trebuie sa
fie destul de moale pentru a nu rani sau omora albinele.
    Daltile - si acestea sunt de mai multe feluri,materialul din care sunt facute trebuind sa fie de calitate.Se vor evita
daltile prea ascutite,acestea putand provoca raniri.
    Scaunul de lucru - este un accesoriu util,construit din lemn de rasinoase.Trebuie sa fie ergonomic,usor si bine
incheiat.Se foloseste si ca ladita de scule.
    Coliviile pentru matci - sunt de mai multe feluri : de transport,de eclozionare,de introducere.Cele care au in

8
componenta lemnul trebuie sa fie bine finisate. Marimea ochiurilor plasei de sarma sa fie cea recomandata.Se are in
vedere grija cu care sunt construite.
    Cutitul , furculita de descapacit - Sunt recomandate cele din inox,material agreat la nivel legislativ.Dezinfectia
lor poate fi facuta usor si nici nu lasa reziduri in miere.Alegeti modele clasice si mare atentie la cele cu incalzire
electrica,care trebuie sa corespunda din punct de vedere a protectiei muncii.
    Tava , masa de descapacit - materialul din care sunt fabricate este acelasi inox alimentar.Nu se mai admit cele
construite din tabla zincata pentru ca mierea intra in reactie cu zincul,existand riscul contaminarii.Cat despre
modele,ramane la alegerea dv.,functie de buget.
    Centrifuga - necesita o investitie mare,dar care odata facuta inseamna o investitie durabila,necesara si
utila.Materialul este inoxul alimentar,orice alt material nefiind agreat.Sunt bune si centrifugile tangentiale cat si
cele radiale, diferenta dintre ele fiind doar de productivitatea muncii si pret.Daca vreti sa vindeti mierea (la intern
sau extern) ,numai inoxul va asigura puritatea ceruta.
    Sitele - trebuie sa asigure o buna separare a mierii de resturile existente (cadavre albine,ceara,etc.).Se recomanda
un sistem de trei site cu o finete a ochiurilor progresiva.Prima trebuie sa inlature rezidurile grosiere iar urmatoarele
sa faca o separare totala.Materialul din care sunt construite este inoxul alimentar.Atentie la trainicia lor,acestea
trebuind sa fie destul de robuste.
    Maturatoarele , vasele pentru depozitare - inoxul trebuie sa fie materialul preferat sau in cel mai rau caz,plasticul
alimentar (acel plastic alb,dur).Sunt bune si recipientele din tabla smaltuita,numai ca sunt mai greu de manevrat si
exista pericolul deteriorarii smaltului prin lovire.Se evita cu desavarsire depozitarea mierii in vase improprii,recolta
fiind compromisa prin impurificare.La inceput puteti achizitiona cateva vase din inox care pot fi folosite si ca
maturatoare.Evitati recipientele prea mari (sute de kg) pentru ca sunt greu de manevrat.
    Topitorul solar - se construieste din lemn,tabla si sticla.Trebuie sa fie trainic si bine finisat. Evitati topitoarele
complicate constructiv,mari si grele.
    Colectoarele de propolis si polen - sunt bune majoritatea modelelor existente pe piata.Acestea trebuie sa fereasca
polenul (pana la recoltare) de intemperii.Placa activa trebuie sa aiba ochiurile calibrate pentru a nu rani albinele.
Sunt utilaje care trebuie achizitionate pentru diversificarea productiei.
    Nucleele de imperechere - se construiesc din lemn de rasinoase de calitate.Aceeasi atentie la calitate ca si la
stupi.Este recomandat nucleul pe trei compartimente in corp.Trebuie sa se asigure o separare totala a albinelor ,deci
mare atentie la etanseitati.
Atentie mare ce , si de unde cumparati !!!
Bineinteles ca ideal ar fi ca toate aceste sa le ai sau sa le achizitionezi la inceputul activitatii, dar este mai greu, asa
ca se pot lua si pe parcurs.

BOLILE SI TRATAMENTELE ALBINELOR

         Nosemoza- o boala ce poate fi prevenita

        Denumita de multi si "boala mizeriei", este o boala parazitara care apare in urma existentei factorilor
favorizanti in stup :lipsa zborurilor de curatire in timpul iernii ; rezerve de hrana slab calitativa (miere de
mana,necapacita) ;adaosuri proteice necorespunzatoare ; lipsa curateniei si nedezinfectarea stupilor ; umiditatea
crescuta ; iernarea grea si neconfortabila.Boala este cauzata de un protozoar care se gaseste in toti stupii in stare
latenta si se activeaza la aparitia conditiilor prielnice.
    La o infestare incipienta cu nosema,semnele clinice sunt mascate,fiind vizibile numai cand incarcatura per
individ de paraziti ajunge la o anumita limita.Practic nosemoza netratata la timp scurteaza viata albinelor,reduce
drastic capacitatea de productie.In final se ajunge pana la disparitia definitiva a familiilor,printr-o decimare
rapida.Semnele clinice sunt :urdinisul si interiorul stupului sunt murdarite cu pete diareice de forma unor mici
cordoane intrerupte ; albinele prezinta abdomenul umflat ; o stare de slabiciune a intregii familii ; neingrijirea
adecvata a puietului.
    Deoarece aceasta manifestare clinica este intalnita si la alte boli(vezi diareea),punerea unui diagnostic sigur este

9
mai complicata,necesitand examinarea probelor de catre un laborator specializat.Totusi cand boala este avansata si
stuparii pot pune un diagnostic corect,prin cercetarea catorva albine moarte.Se procedeaza in felul urmator : se ia
albina,separam capul de corp si cu o penseta fina,scoatem intestinele.La albina sanatoasa intestinul este galben sau
maroniu,pe cand la cea bolnava culoarea este alb-laptoasa.Masuri igienico-sanitare de preventie si combatere a
nosemozei :
  - inlocuirea la max.2-3 ani a tuturor fagurilor din stupi ; exista metode de inlocuire anuala a fagurilor,dar daca
macar la 3 ani albinele stau pe un cuib nou,este perfect.
  - distrugerea fagurilor vechi sau noi care contin pete diareece ; si ramele vechi care nu mai pot fi dezinfectate
corect,se distrug.
  - colectarea periodica a tuturor resturilor din stupi si arderea lor imediata.
  - in familiile cu nosemoza se inlocuiesc obligatoriu matcile,indiferent de varsta si calitati.
  - curatarea anuala a stupilor cu soda caustica 4% (preventiv),sau de cate ori este nevoie(dupa constatarea bolii) ; la
utilajele si uneltele metalice,se fac fumigatii cu formol 3% ; aceste dezinfectii vor fi urmate de o clatire abundenta
cu apa.
   - supravegherea permanenta a familiilor si executarea masurilor adecvate fara intarzieri sau amanari.
  - folosirea cu precautie a hranirilor proteice de primavara (adaos de polen sau pastura in miere) si interzicerea cu
desavarsire a hranirilor cu inlocuitori ai polenului si miere.

    Tratament nosemoza - Protofil : In Romania aceasta boala se trateaza cu preparatul "Protofil".Este un extract din
ingrediente naturale care nu creaza prejudicii,nici albinelor,nici produselor stupului.Prin continutul de principii
active(vitamine si microelemente),stimuleaza secretia enzimatica digestiva a albinelor si larvelor,inhiband
parazitul.Mod de administrare :
    Protofilul se administreaza in sirop cate 17 ml/l sau in pasta de zahar,miere si zahar,cate 34 ml/kg.Se
administreaza toamna in siropul pentru stimulare sau completare sau primavara in pasta sau siropul de
stimulare.Tratamentul se executa de cate ori este nevoie,cu o singura conditie :cantitativ doza de Protofil sa nu
depaseasca 80 ml/familie/an.Pentru o reusita deplina cititi cu atentie prospectul producatorului si respectati dozele
de administrare.

   Tratament nosemoza - FUMIDIL B : Un alt preparat,mai vechi,adus din import si din pacate nu prea folosit de
stuparii romani este Fumidil B.In tarile U.E este singurul preparat folosit pentru tratamentul nosemozei.Ca
principiu activ,Fumidil B,are la baza antibioticul fumagilina.Administrare :
    Se administreaza amestecat in sirop astfel : la o colonie mare 25 g principiu activ la 1litru sirop,la una medie 18
g/0,750 litri sirop,iar pentru un roi 18 g/0,500litri sirop.Aceste cantitati se administreaza saptamanal.Sunt doua
moduri de administrare : in hrana albinelor,cu preparatul livrat in hranitor ; prin pulverizarea pe rame si peretii
stupului iar siropul ramas ,livrat ca hrana.In total se fac 8 administrari la interval de 7 zile,intre administrare.Dupa
cum vedeti tratamentul este de durata,iar prin faptul ca principiul activ este un antibiotic,exista riscul de
contaminare a mierii daca este facut in plin sezon activ.Recomandam mare precautie.

   Tratament nosemoza - NECON VENTIONAL :Unii stupari romani mai folosesc un ceai de plante(cimbru,coada
soricelului etc) la care adauga o mica cantitate de macerat de usturoi.Componentele se amesteca cu 750 g sirop de
zahar si se da albinelor in portii de 200 g.Conform celor spuse in multe cazuri s-au obtinut rezultate bune.

      Varrooza - o lupta de durata

    Despre varrooza s-au scris teancuri de carti si articole.Aparuta pe la noi,la sfarsitul deceniului 7, este poate cea
mai raspandita boala si din pacate nu se intrevede o raza de speranta pentru eradicarea ei.Boala este produsa de un
acarian,Varroa Jacobsoni,care ataca albinele in toate fazele vietii.Infestarea coloniilor are loc treptat,pe o perioada
de 2-3 ani,ducand in final la distrugerea acestora.In apicultura varrooza a devenit prioritatea nr 1,fiind imaginate tot
felul de tratamente pentru a-i limita efectele nefaste.
    Manifestarea clinica :albinele si trantorii prezinta malformatii,puietul este pestrit,larvele mor in pozitii

10
nefiresti,albinele nu se mai ocupa de puiet si chiar parasesc stupul,mortalitate mare in faze avansate.Raspandirea
bolii se face prin ratacirea albinelor infestate,furtisag,patrunderea in stupina a materialului genetic fara certificat
sanitar etc.
     Depistarea bolii :la inceputul infestarii prezenta acarianului nu se face remarcata.Pentru a depista la timp boala
si a stabili gradul de infestare procedam in mai multe feluri:o metoda ar fi examinarea foii de control si constatarea
numarului de acarieni morti si cazuti pe ea;daca in lunile iunie si iulie cad intre 5-10 bucati/zi,trebuie sa stim ca
albinele sunt in suferinta.O alta metoda este examinarea celulelor ce contin puiet de trantor;acarianul are o
predilectie pentru acest puiet si apicultorul desfacand cateva celule poate constata cu usurinta cat de grava e
situatia.In ultima faza de infestare,acarienii pot fi observati si cu ochiul liber pe albine si trantori daca privim cu
atentie.
    Un lucru trebuie inteles de la inceput : cand ne tratam albinele obtinem numai o reducere masiva a numarului de
acarieni,aflata la limita inlaturarii pericolului.In principiu,stupina ar trebui sa fie un "spatiu inchis",insa circulatia
facila a albinelor(pastoral,vecinatati)nu favorizeaza aceasta stare.

   Tratament  varrooza-VARACHET : Substanta activa,raspandita prin fumigatii,actioneaza asupra parazitilor prin

contact molecular.Este un medicament de sinteza,cu un bun randament,care administrat corect duce la reducerea
masiva a parazitilor.Un dezavantaj : Prin modul de administrare(fumigatii),nu actioneaza si asupra puietului
capacit.De aceea cele mai eficiente tratamente sunt cele de toamna,cand in stupi nu mai exista acest puiet
capacit.Retineti acest lucru pentru ca este foarte important.
    Modul de administrare :Toamna,la sfarsit de septembrie (sau functie de vreme),cand puietul capacit a disparut se
fac 3 tratamente.Este permisa existenta unei cantitati mici de puiet la primele doua tratamente,insa cel de-al treilea
se face neaparat fara prezenta acestuia.Intervalul intre tratamente este de 7 zile,iar temperatura exterioara sa fie
peste 12 grade C.
    Prin urdinis,asezata pe o tablita,se introduce o banda speciala,aprinsa,pe care picuram substanta activa : 2
picaturi pentru un corp multietajat,3 picaturi pentru un corp Dadant si 4 picaturi pentru un stup orizontal. Atentie la
aprinderea benzii : nu inhalati fumul si mai ales supravegheati stupii,pentru ca este pericol de
incendiu.Tratamentele se fac dimineata devreme sau seara cand majoritatea albinelor sunt in stup.Nu mariti doza de
substanta activa pentru a nu intoxica albinele.
    Astfel tratate si scapate de majoritatea acarienilor familiile vor ierna in bune conditii.In primavara se mai face un
tratament(o singura administrare),profitand de faptul ca puietul este putin extins.Unii autori mai indica si un al
treilea tratament dupa extragerea mierii de salcam,insa avand in vedere eficienta scazuta,si pericolul mare de
contaminare,ramane la latitudinea fiecaruia daca e bine sau nu.

Tratament  varrooza - MAVRIROL : Mavrirolul este destinat combaterii varozei cat si a braulozei la
albine.Substanta activa este "mavrik" si se administrea  sub forma de benzi textile impregnate,actionand prin
contact.Prezentarea este in role de 5 m,o cutie fiind folosita la 10 familii.
    Dupa terminarea tratamentului cu Varachet si inainte de strangerea albinelor in ghemul de iernare,se introduc
fasii de Mavrirol in mijlocul cuibului si avand grija ca acestea sa nu intre in contact cu fagurii(pe cat
posibil).Acestea vor ramane 3-4 luni in cuib,actionand latent prin contact.Mare atentie insa la inceputul primaverii
sa scoateti benzile(si pe cele cazute pe fundul stupului),pentru ca riscati sa contaminati mierea.Se poate afirma ca
tratamentul cu Mavrirol este o prelungire fericita a celui cu Varachet,astfel fiind eliminati si parazitii care eventual
au scapat in toamna.

   Tratament  varrooza  - ACID FORMIC : In Occident pentru a limita cat mai mult efectul nefast al
medicamentelor de sinteza asupra produselor stupului se practica asa numita "chimie biologica".Acidul formic fiind
o componenta care se gaseste in multe alimente a devenit un produs preferat.Folosirea lui de catre stuparii romani
este insa la scara redusa.Tratamentul cu acid formic nu se face inainte sau in timpul culesului,cea mai buna
perioada de aplicare fiind la sfarsitul verii dupa ce ridicam mierea din stupi.Conform literaturii de specialitate si
tratamentele de primavara duc la cresterea procentului de reziduri din miere si ceara.
    Modul de administrare :O placuta de carton de 20/30 cm si 1,5 mm grosime,se imbiba cu acid formic in

11
concentratie de 60%.Pentru un fagure standard se folosesc 2 ml acid formic diluat,deci pentru un corp Dadant
aprox. 20 ml.Este recomandat ca placuta de carton sa fie asezata pe fundul stupului si acoperita cu o plasa de sarma
cu ochiuri mici,pentru ca albinele sa nu intre in contact cu substanta activa.Tinem placuta in stup 5-7 zile,facem o
pauza de alte 7 zile,si apoi repetam operatiunea de 3 ori,in total fiind facute 4 tratamente.Temperatura la care se
face tratamentul este de 12-25 grade C.Ca o recomandare suplimentara ; restrangeti pe cat posibil cuibul pentru a
mari efectul si fiti atenti la manevrarea acidului pentru ca este puternic coroziv.
    In urma folosirii acestui tratament se obtin rezultate bune fiind distrusi chiar si parazitii din celulele
capacite.Asezarea placutei pe fundul stupului si nu pe partea superioara a ramelor protejeaza matca.

   Tratament  varrooza - METODA BIO : Am mai vorbit ca acarianul varooa are o mare preferinta,puietul de trantor
;apicultorii trebuie sa profite de aceasta "slabiciune" a parazitului si sa procedeze astfel pentru a-l inlatura ; o prima
varianta ar fi aceea de a folosi rama claditoare pe tot parcursul anului si dupa ce fagurii cu celule de trantor sunt
construiti,insamantati si capaciti sa fie recoltati.Cealalta varianta consta in introducerea unei rame cu celule de
trantor in toamna, la marginea cuibului si ridicarea acesteia in primavara dupa ce a fost insamantata si
capacita.Trebuie spus ca aceste metode nu ne scapa de acarieni insa pot fi un mijloc eficient de a mai reduce din ei.

      Loca americana - o boala care starneste controverse

    Loca americana este o boala bacteriana,foarte contagioasa,produsa de agentul patogen Bacillus larvae.Boala
apare catre sfarsitul primaverii sau pe tot parcursul verii si afecteaza numai puietul, a carei moarte survine dupa
capacire.Putem afirma ca loca americana este boala puietului capacit,iar prin efectele nefaste pe care le are asupra
familiilor,este una dintre cele mai periculoase si de temut.Contaminarea se face prin circulatia albinelor de la un
stup la altul(sau stupina),unelte ,miere sau polen infestat,achizitii de roiuri si familii afectate de boala.

    Manifestare clinica : aspect imprastiat al puietului,moartea larvelor (numai a celor capacite),miros de clei de
tamplarie a larvelor moarte,aderenta la celule a larvelor,prezenta solzisorilor uscati.

    Diagnosticare :cea mai sigura diagnosticare se face de catre un laborator specializat.O diagnosticare destul de
sigura (in faza mai avansata a bolii) se poate face si de catre stupar prin interpretarea semnelor clinice si prin asa
numita "metoda a betigasului" ; se ia un betigas,chibrit sau scobitoare si se introduce in celulele cu puiet mort ;
daca lichidul (larva moarta) se intinde intr-un filament lung,sigur este loca americana ; lichidul dens (larva moarta)
are culoarea galben-cafenie,mergand pana la culoarea cafelei cu lapte.

   Tratament loca americana- Fiind o boala intalnita in toata lumea tratamentul locii americane se poate caracteriza
astfel prin "cate bordeie,atatea obicee".In principiu boala se poate trata cu antibiotice,numai ca de aici pleaca toate
divergentele.Antibioticele sunt "proscrise" in U.E,iar prin tratament acestea trec in miere,polen,ceara,pastura si
produsele devin impropii exportului.

    Cum procedeaza "puritanii" din U.E cu familiile bolnave :unii distrug toate familiile de albine si o iau de la
capat,cu repopulari masive cu material genetic indemn de boli(oare asa o fi?..in orice caz asa se intampla la modul
declarativ) ; o alta alegere este aceea de aplicare a procedeului "roiului artificial" ;procedeul consta in eliminarea
tuturor fagurilor din stup si distrugerea sau prelucrarea lor in locuri autorizate,cu recuperarea cerii.Albinele
impreuna cu matca se trec in alt stup dezinfectat,prin scuturare si introduse cu ajutorul unei palnii mari de
carton.Noul stup se doteaza numai cu faguri artificiali,albinele urmand sa fie hranite cu sirop de zahar 1/1,daca nu
exista cules in natura.Practic metoda reprezinta punerea familiei in stare de roi artificial.Se afirma ca mierea care
mai exista in gusa albinelor,contine o cantitate mica de spori care nu mai duce la o noua infestare.
    In literatura de specialitate,mai este o referire la tratamentul cu antibiotice,care poate fi prescris de catre medicul
veterinar (uite ca si-au lasat si ei o portita de iesire).Toate metodele sunt urmate de o dezinfectare puternica .Lucrul
bun care trebuie luat de la ei este acela ca pun mare pret pe o preventie anuala a bolii.Cert este ca pe plan
legislativ,fiecare tara din U.E,are o anumita politica in domeniul apicol,neajungandu-se la un punct comun.

12
    Acum sa trecem la Romania : ca si altii (ex.americanii),in Romania specialistii considera ca familiile bolnave de
loca americana pot fi salvate.Pretul este insa mare,stuparii ramanand cu satisfactia ca si-au salvat
stupinele.Bineinteles daca avem nenorocul ca stupina noastra sa fie afectata de loca americana,intreaga cantitate de
produse este compromisa (cel putin la export).Toti stuparii romani trebuie sa inteleaga ca trebuie sa ia masuri de
preventie ; schimbarea la max. 2 ani a tuturor fagurilor din stupi ; dezinfectarea anuala a stupilor,ramelor,fagurilor
de la rezerva ; dezinfectarea de cate ori este nevoie a uneltelor; prevenirea furtisagului ; mentinerea in stupina
numai a familiilor puternice (cele slabe se unesc sau se distrug); procurarea de material genetic indemn de boli ;
limitarea pe cat posibil a pastoralului ; mentinerea stupinei ca un teritoriu "inchis",etc.

    Combaterea si tratarea bolii : Combaterea locii americane incepe prin distrugerea familiilor slabe,mai ales daca
acestea sunt atacate si de alte boli.La familiile puternice se distrug numai fagurii care prezinta semne de
boala.Antibioticele folosite in tratament sunt LOCAMICIN , SULFATIAZOL ,TERAMICINA ; modul de
administrare,dozele si alte reguli de administrare le gasiti in prospectul pus la dispozitie de producator. Din nou
trebuie spus ca tratamentul care nu este urmat de masuri igienico-sanitare se face in zadar.Sa recapitulam ce avem
de facut : distrugem familiile slabe ; curatam stupii de urme de ceara,propolis,ii spalam cu lesie de soda caustica
4%,clatim bine cu multa apa,apoi flambam lemnul cu lampa de benzina sau gaz ; indepartam fara mila fagurii cu
puiet afectat de boala,flambam usor ramele cu flacara ;spalam si dezinfectam toate uneltele si utilajele ;curatam
toate resturile si le ardem ; mierea extrasa este buna numai pentru consumul uman,fiind total interzisa hranirea
albinelor ;

    Doua sfaturi de incheiere : NU faceti tratamente preventive cu antibiotice,pentru ca nu sunt necesare.Asa riscati
sa pierdeti (prin contaminare) toata recolta de produse.Celalalt sfat este : preveniti boala,pentru ca altfel o sa aveti
mari necazuri !!!

       Loca europeana - sau "dracul nu e asa de negru"

    Trebuie sa spunem din start despre loca europeana ca este o boala tratabila.Loca europeana nu trebuie niciodata
confundata cu cea americana,pentru ca nu are un impact la fel de grav,decat daca nu o combatem.Primul sfat : daca
constatati prezenta bolii , nu va repeziti direct la antibiotice,pentru ca de multe ori albinele reusesc sa invinga
boala,daca luam masurile adecvate.

    Manifestare clinica - Boala are o incidenta mai scazuta asupra familiilor de albine,decat loca americana.Cu
precadere ataca puietul in stadiul de larva tanara(3-4 zile) si mai rar larvele capacite.Perioada de aparitie este in
primavara,in preajma primului cules principal(salcam)sau intre culesuri,de unde se trage concluzia ca ataca
familiile de albine cand sunt in dificultate.Familiile atacate prezinta urmatoarele semne clinice :faguri pestriti ;
larvele moarte sunt rasucite in celule,fiind atacate cu precadere larvele necapacite(nu lipsesc insa si cele capacite);
larvele descompuse sunt de culoare cafenie inchisa ; capacelele celulelor atacate sunt infundate si cel mai probabil
si gaurite ; mirosul larvelor moarte este de "acru",fiind similar cu cel al otetului.Daca ati citit la loca americana
despre "proba betigasului",aflati ca la loca europeana nu se formeaza filamente( masa descompusa nu se
intinde,decat in cazuri rare).

    Modul de raspandire - Boala se raspandeste in acelasi mod ca in cazul locii americane :albine hoate sau
ratacite,miere contaminata,unelte contaminate si toate celelalte.
     Combatere si tratament - Se observa ca cele mai afectate familii sunt cele care au iesit slabite din iarna.Prezenta
altor boli si mai cu seama a nosemozei,constituie un factor favorizant,la fel si absenta culesurilor in primavara.Din
fericire familiile afectate reusesc de foarte multe ori sa inlature natural boala,instinctul lor de curatire fiind cel care
le ajuta.Ce avem noi ca "stupari responsabili" de facut :
    In primul rand ar fi asigurarea unui bun cules,sau daca nu hranim artificial ; indepartam toti fagurii afectati de
boala pentru a ajuta albinele sa-si faca curatenie ; stropim toti fagurii cu sirop de zahar cu acelasi scop de stimulare

13
a instinctului de curatenie ; in cazurile mai grave se poate proceda la inlocuirea matcii,banuit fiind faptul ca o
intrerupere a oatului,ar da un ragaz albinelor sa curete fagurii.
    In cazuri foarte grave,daca nu putem controla boala,se fac tratamente cu antibiotice - TERAMICINA ,
ERITROMICINA , LOCAMICIN - insa stiti ca aceasta masura are si consecinte nedorite.Toate masurile si
tratamentele trebuie completate de o dezinfectare la "sange" a stupilor,ramelor,uneltelor,fagurilor cu hrana,etc.

    Sfaturi finale - Incercati sa eliminati boala fara folosirea antibioticelor ; NU faceti tratamente preventive cu
antibiotice ; aplicati masurile igienico-sanitare ; schimbati toti fagurii la 2 ani,ca masura de preventie.

       Puietul varos (ascosferoza) - o crestere a frecventei de aparitie

    Puietul varos face parte din seria de boli micotice - adica acele boli care sunt provocate de ciuperci.Nu este o
boala exagerat de grava,insa prin faptul ca in ultimul deceniu inregistreaza o crestere a frecventei de aparitie,am
considerat necesar sa o aducem in prim-plan.

  Manifestare clinica - pe oglinda si fundul stupului sunt larve moarte,uscate si mumificate ; puietul moare in stadiu
de larva si preninfa ; culoarea puietului atacat este alba,gri sau negricioasa ; fagurele produce un sunet caracteristic
cand este scuturat ; boala prefera (pentru a cata oara?),puietul de trantori fara a ocoli totusi si pe cel de lucratoare.

  Raspandire si frecventa de aparitie - ratacirea albinelor sau furtisag ; schimbul de faguri ; folosirea de unelte si
utilaje (inclusiv stupi) contaminate,etc.Boala apare la cateva familii si se raspandeste daca nu ii dam atentia
cuvenita.Dupa cum am mai spus,numarul stupinelor infectate creste alarmant.
   Prevenire si combatere - la aparitia puietului varos stuparii au o contributie decisiva.Familiile slabe,umiditatea
crescuta in stup,polenul umed,cuibul largit fara discernamant,sunt factori favorizanti.In literatura de specialitate se
afirma ca puietul varos ar fi o "boala secundara", si ca aparitia are o frecventa crescuta la familiile atacate de
varooza.Practic puietul varos "nu se dezvolta in tesutul larvelor sanatoase".
    In Romania boala se trateaza cu medicamentul MICOCIDIN.Acesta se presara pe rame si pe albine,cate 100-150
g de substanta activa. se fac 4-6 tratamente la diferenta de 7 zile intre ele.
    Inainte de a trece la tratamentul medicamentos,incercati sa eliminati boala astfel :reducerea cuibului prin
scoaterea fagurilor de prisos,neocupati bine de albine ; eliminarea fagurilor cu puiet afectat de boala si introducerea
de faguri artificiali sau claditi si dezinfectati ; dezinfectati fundul stupului,pentru ca acolo au cazut larvele moarte si
care au fost scoase de albine ; imbunatatiti ventilatia,reduceti umiditatea stupului ; stropiti fagurii cu sirop de zahar
pentru a stimula instinctul de curatire.

Fiecare dintre noi apicultorii a avut probleme mai mari sau mai mici cauzate de atacurile daunatorilor.Fie ca acestia
sunt molii,furnici,viespi,prigorii etc,atacul lor reprezinta o problema care trebuie rezolvata.Trebuie sa va atragem
atentia insa ca solutionarea neajunsurilor create de daunatori,nu este intotdeauna chiar simpla,iar rezultatul final
depinde mult de seriozitatea cu care abordati problematica. In orice caz nu va limitati la aplicarea unei singure
metode si mai ales nu abandonati lupta.Iata ce posibilitati de aparare aveti : 
Molia de ceara (gaselnita) 
     Este un parazit care nu ataca direct albinele,acestea fiind atacate numai in stadiul de larva.Molia se remarca insa
prin pagubele pe care le produce fagurilor de ceara,atat din stupii populati cat si celor de la rezerva,cantitatilor de
ceara provenite din fagurii reformati,precum si a puietului de albine. 

Combaterea moliei in stupii populati : Nu poate fi facuta prin procedee chimice deoarece substantele folosite sunt
daunatoare pentru albine.Putem insa ajuta albinele sa se apere singure,daca adoptam cateva masuri simple : fagurii
atacati se curata manual de larvele si gogosile parazitului, restrangem cuibul pentru a crea o densitate mare de
albine pe faguri,intarim familiile slabe atacate de molie cu albine din alti stupi. 
Protejarea fagurilor de rezerva : Conservarea fagurilor de rezerva se face cu ajutorul substantelor chimice.In acest
scop apicultorul trebuie sa-si construiasca un dulap pentru depozitare,prevazut cu rastele.Daca nu dispuneti de un

14
dulap,tratarea si depozitarea fagurilor se face in corpuri de stupi.
Substantele chimice folosite sunt :

Anhidrida sulfuroasa(batoane de sulf) : Sulful este o substanta eficienta in combaterea moliei.Trebuie insa sa stim
ca fumigatiile cu sulf omoara numai molia adulta,aplicarea tratamentului trebuind repetata la trei saptamani.
Fagurii se aseaza in dulap sau in 2-3-4 corpuri de stup stivuite, din care primul trebuie lasat gol.Batonul de sulf se
aprinde, se aseaza pe o cutie metalica,gaurita si prevazuta cu un grilaj,doza fiind de 50 g sulf la 1m cub
volum.Partea superioara a stivei de corpuri se astupa cu o panza de sac.Apicultorul trebuie sa se protejeze si sa nu
inspire fumul toxic.
Batoanele de sulf le gasiti in magazinele metalo-chimice, magazinele cu produse chimice de combaterea
daunatorilor in agricultura,acestea fiind folosite si la dezinfectarea butoaielor pentru vin. 

Acid acetic industrial : Se poate folosi cu succes in combaterea daunatorului.Se aseaza tavite cu acid acetic
industrial in concentratie de 65-95%,cate 2 ml acid la litru de volum,in partea de jos a dulapului sau a stivei de
corpuri.Aplicarea unui numar mare de tratamente cu acid acetic industrial poate duce insa la corodarea sarmei de
fixare a fagurilor. 

Dibromura de etilena : Cei ce pot procura aceasta substanta au la dispozitie un tratament foarte eficient.Fagurii se
depoziteaza in stive de corpuri de stup.Peste deschiderea din partea de sus a stivei se pune o panza de sac,iar pe
aceasta panza substanta activa.Dozajul ideal este de 30-50 cm cubi/un m cub ocupat cu faguri.Atentie mare pentru
ca substanta este foarte toxica,camera trebuind a fi bine ventilata. 

In incheiere trebuie sa va mai dam doua informatii utile : 

-Dupa executarea unui tratament contra gaselnitei,fagurii se aerisesc 48 de ore inainte de a fi introdusi in stupi. 
-La temperatura de 0 grade C,larva,nimfa si molia adulta mor asa ca iarna nu mai sunt necesare tratamente. 
Viespea(viespea comuna , etc.) 
Nu vom insista cu o clasificare a viespilor pentru ca toate pot crea pagube in stupina.Cea mai eficienta metoda de
combatere a lor este depistarea si distrugerea cuiburilor.Distrugerea cuiburilor se face prin pulverizarea cu un spray
insecticid,operatiune care daca este facuta primavara are o eficienta marita. 
O alta metoda de combatere destul de eficienta este instalarea in stupine sau pavilioanele apicole a unor
capcane.Construiti aceste capcane folosind sticle de plastic(peturi),in care se introduce un sirop aromatizat.Acest
sirop se prepara din apa,miere sau zahar 5-8% si 1% otet pentru aromatizare.
Se umplu 20% sticlele cu acest sirop si fara capac se agata in stupina.Viespile atrase de aroma siropului intra in
capcana si se inneaca.Pentru a spori eficienta capcanei,sticla se agita de 2-3 ori pe zi astfel ca peretii interiori sa fie
umezi. 
          Furnicile 
Sunt situatii in care si furnicile pot cauza mari prejudicii in stupina.Cand atacul lor devine suparator si
pagubos,apicultorul incepe combaterea.Se desfac musuroaiele de furnici, se prafuiesc cu substante insecticide si
apoi se acopera. 
Ideal este sa avem fiecare stup asezat pe un suport , astfel incat picioarele sa poata fi unse la nevoie.Ca substante de
ungere putem folosi fenolul,naftalina,floarea de sulf.Pentru o mai buna fixare in prealabil se aplica un strat subtire
de ulei ars sau orice substanta lipicioasa. 
Prigoria 
Prigoria este o mare consumatoare de albine.Incercarea distrugerii acestor pasari prin amplasarea de diferite
capcane este o masura fantezista si fara eficienta. 
Singura metoda buna pentru a scapa de atacul pasarilor este amplasarea de sperietori.In acest scop agatam de
prajini inalte pasari moarte cu aripile desfacute,iar daca avem chiar prigorii moarte(impuscate),e chiar mai bine. 
Soarecii 
Atacul soarecilor este periculos mai ales iarna cand familia de albine este stransa in ghemul de iernare si nu se
poate apara. 

15
O masura de precautie pentru a opri patrunderea in stup a soarecilor este instalarea banalei gratii antisoareci la
urdinis.Pentru o buna eficienta se are in vedere ca instalarea sa se faca la timp.Daca atacul este puternic se trece la
starpirea sistematica a rozatoarelor prin instalarea de capcane cu momeli otravite. 
O posibila capcana se construieste asezand pe o caramida o bucata de tigla.Sub cutele tiglei se aseaza(pana se
obisnuiesc soarecii),grau curat,iar dupa 7-8 zile acest grau se inlocuieste cu grau otravit.Tigla este folosita pentru a
evita ca alte animale sa ajunga la otrava.

Metode de aplicare a tratamentelor

Metoda stropirii cu acid oxalic

Pentru tratament se foloseste o solutie apoasa sau pe baza de sirop de zahar cu o concentratie de acid oxalic de
3.5% precum si o seringa pentru stropire si dozare. Seringa trebuie sa fie de o asemenea constructie incat sa asigure
dozarea sub forma de picaturi fine.

Acidul oxalic se gaseste in farmacii sub denumirea de acid oxalic brut. In acest caz este vorba de dihidrat de acid
oxalic care este cristalin si este compus din cca 71% acid oxalic si 29% apa. Se poate folosi apa de la robinet.
Calciul din apa de robinet este legat de acidul oxalic si se transforma in cristale stabile chimic de oxalat de calciu.
Concentratia nu este puternic influentata de acest lucru. Adaosul de zahar are ca efect o cadere mai rapida a
parazitilor dar nu influenteaza actiunea asupra albinelor sau toleranta lor la solutie. Se pastreaza in sticla cu dop
etans si inscriptionata.

In comert se gasesc si solutii de-a gata de exemplu Bienenwohl. Pentru tratare nu sunt necesare temperaturi
primavaratice, este de ajuns ca termometrul sa indice peste 0 grade Celsius. Fumul se va folosi cu economie. De
regula se renunta complet la utilizarea fumului cand albinele sunt in ghem.

In lunile Noiembrie-Decembrie familia se afla sub coroanele de hrana. La stupii fara magazin localizarea ghemului
este usoara si solutia se poate repartiza usor pe cat mai multe albine. La stupii cu magazin cateodata acest lucru este
mai dificil mai ales atunci cand ghemul se afla pe ramele de jos. Fie se foloseste o lanterna pentru a localiza
ghemul fie se indeparteaza catul si solutia se poate distribui in si nu pe ghem. Stropirea trebuie facuta cu rabdare.
Este mai bine sa treci de 2 ori pe fiecare spatiu dintre rame decat o singura data, cu cat se stropesc mai multe albine
cu atat tratamentul este mai bun. In functie de puterea familiei se folosesc 30-50 ml solutie. 30 ml se folosesc
atunci cand ghemul se intinde pe 4-5 rame (la temperaturi in jurul a 0 grade) si 50 ml cand ghemul ocupa 6-7 rame.
O familie se stropeste o singura data. Repetarea tratamentului, chiar si cu Bienenwohl, dauneaza. Atunci multe
albine sunt incarcate cu prea mult acid si zboara prematur din stup si pot muri la oarecare distanta fara sa se poata
observa pierderea lor pe pamant in jurul stupului. La familiile fara puiet o a doua tratare nu este oricum necesara.
Caderea de paraziti dupa tratament trebuie urmarita si masurata pentru a se compara cu rezultatul diagnosticarii
dinaintea tratamentului. Caderea parazitilor este de amploare mai mare pe o perioada de 4-5 saptamani chiar daca
majoritatea (80%) cad din prima saptamana."

Tratamentul varozei cu acid formic

      Folosirea acizilor organici in controlul varozei este una din metodele recomandate de legislatia romana chiar si
in cazul apiculturii organice (OUG 34/2000 si Normele metodologice de aplicare a acesteia conform HG 917/2001
Art. 26, 3, e) datorita calitatii de a nu contamina mierea si ceara cu reziduuri neadmise, a lipsei fenomenului de
rezistenta a parazitului la tratament si a eficacitatii acestora in conditiile unei folosiri adecvate.

            Acidul formic este singurul tratament cunoscut pana la aceasta data (cu exceptia supunerii la temperatura

16
inalta) care omoara parazitul varoa in celulele cu puiet. De aceea este un mijloc eficace de stavilire a infestarii
primavara, chiar si cand in familia de albine exista puiet capacit.

            Actiunea acidului formic, un compus volatil, se manifesta prin atacarea directa a parazitilor care sunt putin
rezistenti la mediul agresiv creat prin vaporizarea acestuia. Volatilitatea mare a acidului formic precum si
comportamentul agresiv asupra metalelor constituie factori de risc care trebuie cunoscuti de apicultor. Tratamentele
cu acid formic pot duce la o relativa corodare in timp a componentelor metalice ale stupului si mai ales a
pavilionului. De asemenea trebuiesc respectate cu strictete reguli de manipulare, pastrare si utilizare pentru a
preveni accidentarile datorita contactului acidului cu ochii sau pielea ori prin inhalare sau inghitire.

            Din multitudinea de metode de folosire a acidului formic noi recomandam 2, si anume folosirea buretelui
absorbant si a vaporizatorului.

            1. Metoda buretelui absorbant. Are avantajul ca ofera o aplicare simpla si rapida si se poate folosi practic in
orice sistem constructiv al stupului. Se foloseste un burete de vase (tip Vileda, cu dimensiunile aproximative
20x20x0,5 cm) si acid formic cu concentratia de 60%. Mai este necesara de asemenea o seringa gradata de volum
mare, pentru eficienta. Buretele se imbiba cu acid formic si se plaseaza cat mai aproape de albine, in partea de sus
sau de jos a cuibului. Se fac 3-4 tratamente intr-un interval de 4-7 zile.

Tratamentul de sus. Buretele se aseaza direct pe laturile de sus ale ramelor. Se imbiba cu acid formic 60% in
cantitate de 2,7 ml/rama Dadant cu albina.

Tratamentul de jos. Buretele se aseaza pe fundul stupului si se imbiba cu 4 ml/rama Dadant de acid formic
concentratie 60%.

Aplicarea tratamentului se face cand temperatura exterioara depaseste 12 grade Celsius. Daca temperatura in timpul
zilei depaseste 25 grade tratamentul se face seara.

               2. Metoda vaporizatorului. Are avantajul unui control mai precis al aplicarii consatante si economice a
tratamentului si al unui efect mai indelungat. Este necesar insa dispozitivul care se monteaza pe o rama goala, dar
cheltuiala cu achizitionarea acestuia se amortizeaza in timp prin manopera redusa. Se foloseste acid formic la
concentratia de 60%. Se urmareste cantitatea de acid evaporata in timpul primei zile a tratamentului si daca aceasta
depaseste 10 ml/zi se taie o portiune din fitilul dispozitivului pentru a micsora suprfata de evaporare. Tratamentul
este ineficient sub limita de evaporare de 6 ml/zi.

Se lasa urdinisul deschis, se inlatura magazinele. Daca stupul este prevazut cu fund anti-varoa se inchide sertarul de
tabla. Tratamentul se incepe la primele ore, racoroase, ale diminetii. Se poate face trtament cu acid formic atat
primavara, cat si toamna cu conditia ca temperatura exterioara sa fie intre 5 si 30 grade Celsius. Firma Biocontrol
din Elvetia si producatorul german al vaporizatorului (Nassenheider) recomanda 2 tratamente pe an, primul in luna
August, dupa ultima extractie si al doilea in a doua jumatate a lunii Septembrie. Daca la sfarsitul lunii Iulie caderea
naturala de acarieni este in medie mai mica de 10 bucati/zi la stupul pe 10 rame se renunta la tratamentul din
August, facandu-se numai cel din Septembrie.

De mare importanta in combaterea varozei este o atenta urmarire a familiei de albine pentru o corecta diagnosticare
a gradului de infestare. Caderea naturala de acarieni se verifica cu foaia cu margarina cel putin saptamanal pentru a
tine sub observatie tendinta de infestare a stupilor. Fiecare apicultor trebuie sa aprecieze singur eficienta
tratamentului si sa aduca corectiile necesare pentru imbunatatirea acestuia.

       Indiferent de metoda de aplicare se recomanda utilizarea unui minim de echipament constand in:
1. Manusi rezistente la acid

17
2. Ochelari de protectie
3. Masca cu cartus filtrant
4. Sort si cizme de cauciuc
5. Galeata mare (10 litri) cu apa curata pentru interventie in caz de accidente

            Se vor avea in vedere urmatoarele aspecte:

-Nu lasati produsul la indemana copiilor.
-Coroziv pentru ochi si piele la contactul direct sau prin expunerea la vapori.
-Vatamator sau fatal prin inghitire.
-Poate produce sensibilizarea pielii
-Evitati contactul cu ochii, pielea sau imbracamintea.
-Nu inhalati vaporii.
-Purtati ochelari de protectie, manusi rezistente la acizi, sort si cizme de cauciuc la manipulare.
-Se recomanda utilizarea unei masti prevazute cu filtru purificator pentru vapori organici.
-Combustibil. Feriti apropierea flacarii deschise. Se pastreaza sub temperatura de 50 grade C.
-Lucrati numai in spatiu deschis si cu vantul batand din spate.
-Nu mancati, beti lichide sau fumati in timpul utilizarii.
-Spalati temeinic mainile cu apa si sapun dupa utilizare. Spalati deasemeni mainile inmanusate      inainte de
scoaterea manusilor.
-Dezbracati imediat imbracamintea stropita accidental.
-Spalati hainele contaminate separat de restul imbracamintii.
-Acidul formic perturba activitatea familiei de albine si poate induce o usoara marire a mortalitatii albinelor.

            Reguli de prim ajutor:

  Piele. Dezbracati imediat hainele contaminate. Spalati zona afectata cu sapun sau un detergent slab si multa apa.
Daca apare arsura se aplica compresa sterila si se consulta de urgenta medicul.

Ochi. Se spala ochii imediat cu apa din abundenta. Se acopera ochii cu comprese sterile, se consulta de urgenta
medicul.

Ingerare. Nu provocati voma. Beti o cantitate mare de apa sau lapte. Daca apare voma se administreaza repetat
lichide. Nu incercati sa dati nimic pe gura unei persoane aflate in stare de inconstienta. Consultati de urgenta
doctorul.

Inhalare. Scoateti victima din zona contaminata. Daca respiratia s-a oprit curatati caile respiratorii si incepeti
respiratia artificiala. Nu incercati sa dati nimic pe gura unei persoane aflate in stare de inconstienta. Consultati de
urgenta medicul.

Clasificare a bolilor si daunatorulor:

Bolile albinelor se pot împărţi în boli contagioase, necontagioase şi intoxicaţii.

                =Bolile contagioase, la rândul lor, se grupează în:                                                                

      
       - virotice (puietul în sac, boala neagră ; 
       - bacteriene (loca americană, europeană, septicemia, paratifoza);

18
       - micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);
       - parazitare (nosemoza, amibioza, acarioza, brauloza, varrooza, senotainioza, triunghiulinoza).

                    =Bolile necontagioase ale albinelor sunt reprezentate prin:

       - puietul răcit;
       - boala de mai;
       - diareea albinelor;
       - anomaliile mătcilor.

                    =Intoxicaţiile albinelor se pot produce:

       - cu polen;
       - cu nectar;
       - cu miere de mană;
       - cu medicamente;
       - cu pesticide folosite pentru combaterea dăunătorilor.

                    =Dăunătorii albinelor sunt:

       - găselniţa;
       - fluturele "Cap de mort";
       - viespile;
       - lupul albinelor;
       - furnicile;
       - prigoriile;
       - ciocănitorile;
       - şoarecii.
       - si as mai adauga vrabiile si graurii, care in ultimul timp au inceput sa dea  
        tarcoale albinelor;

CALENDARUL LUCRARILOR APICOLE, DEFALCAT PE LUNILE ANULUI

     ianuarie
..Ianuarie şi februarie sunt in mod frecvent cele mai reci luni ale anului. De cele mai multe ori solul este acoperit cu
un strat destul de gros de zăpadă mai ales în jumătatea de nord a ţării şi uneori chiar şi în zonele sud şi sud-estice.
.Apicultorii ca şi albinele lor se găsesc în ianuarie în plin sezon rece şi trebuie să subliniez încă o dată că în general
se consideră că anul apicol nu coincide cu anul calendaristic. Unii socotesc că anul apicol se încheie o dată cu
intrarea albinelor la iernat, fapt care se produce de obicei în octombrie sau cel mai târziu în noiembrie. Dacă
sezonul activ începe în cursul lunii martie sau cel mai târziu în aprilie - o dată ce albinele ies la cules de nectar şi
polen - se poate aprecia că în acel moment începe anul apicol. Dacă intervalul de timp este denumit an atunci el
urmează să dureze 12 luni adică perioada de timp trebuie să traverseze cele 12 luni ale anului calendaristic.
Important nu mi se pare data începerii şi data încheierii, respectiv a reînceperii anului apicol ci cunoaşterea şi
respectarea curbei biologice anuale a dezvoltării familiei de albine. Prin cunoaştere şi mai ales prin respectarea
acestei curbe biologice înţelegem obligaţia apicultorului de a acţiona în stupină şi în stup numai în conformitate cu
manifestările naturale de comportament ale familiei de albine. Adică a ceea ce de fapt înseamnă curba biologică de
dezvoltare a familiei de albine exprimată în principal prin creşterea sau scăderea numărului de indivizi respectiv a
puterii colectivităţii pe care o denumim familia sau colonia de albine.
19
.În această lună curba biologică de dezvoltare are un sens descendent (coboară pentru că numărul de indivizi scade,
se micşorează consecutiv albinele uzate care mor, deci puterea familiei este în scădere. Acest fenomen biologic nu
trebuie să îngrijoreze pe apicultor decât atunci când cantitatea de albine moarte găsite la control pe fundul stupilor,
respectiv la urdiniş sau eventual pe foaia de control aşezată pe fund este exagerat de mare (2-3 palme făcute căuş
un făraş plin cu albine), în acest caz se va controla atent stupul îndreptându-se situaţiile anormale constatate ca atac
de şoareci sau ciocănitori, lipsă de hrană, umiditate excesivă etc.). Apicultorul trebuie să controleze şi să prevină,
ca şi în luna anterioară, deranjarea şi neliniştirea albinelor provocate de atacul şoarecilor, păsărilor şi animalelor de
curte,dar şi cele sălbatice(ciocănitori, piţigoi etc.). Aceeaşi grijă se acordă protejării suplimentare a stupinei contra
vânturilor şi curenţilor acolo unde s-a impus a fi deosebit de necesar. .Se continuă supravegherea modului de
iernare a familiilor de albine prin controale periodice care acum sunt reclamate mai des şi intervenţia promptă
pentru îndreptarea stărilor anormale. Dacă zăpada căzută se acumulează în cantitate mare este recomandabil
îndepărtarea fără zgomot a acesteia precum şi mai ales a gheţii de pe scândurelele de zbor ale stupilor şi eliberarea
urdinişurilor de albine moarte.

Ce se întâmplă în familia de albine?

.Familia de albine începe să se "mişte". Se spune că luna ianuarie este luna în care începe perioada înlocuirii albinei
de iarnă. Concret este vorba de apariţia primului puiet în cuib. De obicei ouatul mătcii se declanşează la sfârşitul
lunii, mai ales în zonele sudice ale tării. Această activitate a mătcii este declanşată în perioade diferite depinzând de
zona geografică, mai devreme în zona Banatului şi sudul ţării şi mai târziu în zonele înalte şi din nordul ţării. O
zonă privilegiată privind temperaturile ce declanşează debutul activităţii mătcii, este şi zona Subcarpaţilor
Meridionali.
În interiorul ghemului, în zona denumită miezul ghemului de iernare, temperatura se ridică la +34-35°C necesară
atât începerii depunerii primelor ouă de către matcă cât şi dezvoltării puietului. Matca depune între 20-100 ouă în
24 h începând cu porţiunile fagurilor din centrul ghemului, activitate care se menţine la acelaşi nivel până în
momentul în care în natură apare primul cules şi se efectuează primele zboruri masive de curăţire. Se subînţelege că
suprafaţa circulară cu puiet este la început foarte mică, pe suprafaţa unui fagure sau cel mult pe suprafeţele a doi
faguri alăturaţi Consumul de hrană se măreşte pe măsură ce activitatea mătcii şi ale albinelor doici se intensifică
ţinând cont că pe seama hranei glucidice consumate în zona cu puiet temperatura se menţine constantă la nivelul
mediu de 34,5-35,5°C indiferent de cât de scăzute sunt temperaturile exterioare.
.Mulţi apicultori intervin în cursul acestei luni cu hrăniri de completare a rezervelor de hrană. Completarea
rezervelor de hrană poate fi făcută cu turte (pastă de zahăr pudră şi miere, cu şerbet din zahăr cu miere, cu şerbet
fiert sau cu plăci din zahăr candi,cu faguri de miere, fluidă sau cristalizată .Pentru a putea aprecia câtă hrană trebuie
să administreze, apicultorul trebuie să ştie că familiile normale consumă în luna ianuarie 1-1,5 kg miere (depinde şi
de cantitatea de puiet crescut) şi circa 2-3 kg în luna februarie.
În mod obişnuit suplimentarea hranei se face în stupină într-o zi mai călduroasă, atunci când se administrează rame
cu faguri cu miere şi oricând atunci când se administrează turte din miere cristalizată sau din pastă - amestec miere
şi zahăr pudră. Se recomandă ca turtele să aibă în medie 1-1,5 kg, să fie bine întinse şi introduse în pungi de plastic
cărora li se fac câteva perforaţii pentru a facilita pătrunderea albinelor. Aplicarea turtelor se face deasupra fagurilor
din zona în care se găseşte ghemul de iernare şi se acoperă bine cu podişorul pentru a nu pătrunde frigul. Spre
sfârşitul perioadei, în zonele mai calde se poate folosi cu rezultate bune şi siropul călduţ administrat direct în faguri
amplasaţi imediat lângă ghem sau în hrănitoare amplasate în acelaşi loc.
....Este de reţinut că:
1. Hrana de completare a rezervelor are şi un pronunţat caracter de stimulare a ouatului mătcii şi a activităţilor
albinelor doici;
2. În turtele administrate familiilor nu se va introduce polen. Folosirea acestuia se recomandă numai după ce
albinele au efectuat, eventual în ferestrele iernii un zbor de curăţire. Atunci la prepararea turtelor se poate adăuga o
cantitate mică de polen eventual măcinat.

.În această lună de iarnă ca de fapt în toate lunile de iarnă stuparul trebuie să aibă în vedere următoarele

20
Acţiuni specifice:

În stupină:
. Vizitarea periodică a stupinei, de două ori pe săptămână sau cel puţin o dată;
. Controlul auditiv al familiilor , ascultarea stupilor cu ajutorul unui tub subţire din cauciuc sau lipind şi apăsând
urechea pe peretele stupului. De obicei în a doua jumătate a lunii ianuarie, dacă apare puietul, zumzetul, sesizat cu
ocazia controlului auditiv sporeşte la o uşoară lovire a peretelui stupului apoi scade; îndreptarea stărilor anormale
ivite.
. Cu ocazia controlului, cel puţin o dată la două săptămâni cu ajutorul unei sârme îndoite în formă de L se va
îndepărta cu grijă albina moartă de pe fundul stupului şi de la urdiniş; lucrarea se poate efectua mai uşor dacă pe
fundul stupului a fost aşezată din toamnă o foaie (hârtie) de control sau un carton. Resturile de pe fund scoase cu
sârma sau cu foaia de control vor fi atent observate întrucât ele dau indicaţii exacte asupra mersului iernării;
. Curăţirea zăpezii şi gheţii la urdiniş;
. Ca şi în luna trecută, dacă sunt condiţii favorabile se vor efectua lucrările cunoscute care vizează înlesnirea
zborurilor de curăţire în zilele favorabile;
. Dacă tehnologia de creştere sau nevoia - respectiv situaţia concretă din stupi - impun hrăniri mai ales din cauza
insuficienţei, epuizării sau inaccesibilităţii hranei se vor prepara şi administra turtele din zahăr şi miere, şerbetul din
zahăr sau plăcile din zahăr candi.
. Protecţia suplimentară a stupinei contra vânturilor;
. Prevenirea neliniştirii albinelor provocată de păsări de curte, ciocănitoare, şoareci ş.a.

În atelierul stupinei
. Ca şi în decembrie în această lună continuă recondiţionarea uneltelor şi utilajelor apicole ştiut fiind că prin această
acţiune se măreşte considerabil durata de folosinţă a lor, se micşorează cheltuielile, respectiv preţul de cost al
produselor apicole şi cresc corespunzător veniturile care definesc profitul în apicultură;
. Reformarea fagurilor vechi sau necorespunzători care sunt destinaţi obţinerii cerii este o lucrare ce continuă ea
asigurând în stupină efectuarea a ceea ce se denumeşte...
. Extracţia şi condiţionarea cerii, lucrări în urma cărora se obţin calupii de ceară care, comercializaţi
la schimb, vor asigura echipamentul de faguri artificiali necesari primenirii anuale a cuibului şi a setului de faguri
de strânsură din corpurile sau magazinele menite obţinerii recoltelor de miere în sezonul apicol activ.
. Deparazitarea fagurilor de rezervă clădiţi prin expunere la ger.
Încheierea ramelor, găurirea apoi însârmarea lor şi lipirea fagurilor artificiali sunt lucrări secvenţionate conform
înşiruirii de la începutul frazei, această acţiune este de mare importanţă în a asigura la timpul potrivit şi la nivelul
necesarului fagurii în care albinele vor creşte puietul şi vor strânge recoltele de miere şi păstură.
. Confecţionarea de stupi noi;
. Curăţirea şi sortarea seminţelor de plante melifere.

februarie
.A doua lună a anului este penultima lună a iernii calendaristice, perioadă în care familiile bune şi foarte bune
matca, în miezul ghemului de iernare, sub influenţa condiţiilor din interiorul ghemului, începe ponta (depunerea de
ouă sau ouatul mătcii),dacă această manifestare fiziologică nu a început de la mijlocul sau sfârşitul lunii trecute.
Colonia de albine a dobândit un comportament bine articulat social care-i permite să supravieţuiască şi în cazul
temperaturilor extrem de scăzute din timpul iernii. Ghemul, până acum cu o activitate relativ redusă începe
producerea de căldură în vederea asigurării condiţiilor optime pentru creşterea puietului. Prin contracţii musculare
albinele aglomerate în ghemul de iernare, consumând miere, produc căldură astfel că ele sunt în stare să ridice pe
termen scurt temperatura în sectorul toracic cu 10°C. Această căldură produsă de albinele din miezul (centrul)
ghemului de iernare este iradiată treptat la toate albinele compactate în ghem astfel că pierderile termice în afara
ghemului respectiv în spaţiul lăzii stupului sunt minime. Se înţelege că în jurul miezului ghemului albinele
21
formează un strat compact care asigură efectul termoizolator iar grosimea stratului de albine creşte o dată cu
scăderea temperaturii exterioare. Acest mod de comportament trebuie avut în vedere ştiut fiind faptul că ghemul se
deplasează pe rame în sus o dată cu consumarea hranei. Pierderea contactului cu hrana determină moartea coloniei
chiar dacă pe ramele lăturalnice ghemului există suficiente rezerve de miere. Imposibilitatea deplasării albinelor în
plan lateral spre ramele ce conţin miere face ca hrana să devină inaccesibilă astfel că, suferind de foame, coloniile
pier. Asemenea situaţii nedorite se întâlnesc mai ales în primăverile timpurii sau în ierni cu perioade mai calde
urmate de scăderi bruşte de temperatură ce determină strângerea puternică a ghemului care ocupă suprafeţe de
faguri golite de miere unde albinele sunt obligate să rămână înfometate mai multe zile .De aici rezultă cât de
importantă este supravegherea iernării şi de ce este necesar să intervenim pentru a îndrepta stările anormale.
.Sistemul acesta termodinamic are un mare randament în transformarea hranei energetice (mierea) în energie
termică numai pentru ghem. Aşadar, părerea generală cum că albinele încălzesc spaţiul interior al stupului este
greşită. Dacă la suprafaţa ghemului temperatura nu scade niciodată sub 9CC, acum în a doua parte a iernării în
miezul ghemului, o dată cu ponta mătcii şi creşterea puietului, temperatura se menţine constantă la 34-35°C.
.Mecanismele specifice de producere a căldurii determină variaţii mari ale activităţii de termogeneză în interiorul
ghemului de iernare. Ca urmare aparenta inactivitate a albinelor în ghem este o falsă impresie, acestea având o
continuă mişcare din interiorul (miezul) ghemului, unde temperatura este mai ridicată spre "coaja" ghemului unde
aceasta este mai mică. Variaţiile externe de temperatură duc la o mărire sau micşorare a densităţii albinelor în ghem
aceasta ducând la o mai bună reglare a temperaturii ghemului.
.O dată cu apariţia puietului temperatura ghemului de iernare devine aşadar aproximativ +35°C, creşterea acesteia
fiind realizată cu un aport crescut al consumului de glucide. Această temperatură trebuie menţinută în limite strânse
(34,5-35°C) variaţiile mai mari de temperatură în minus ducând la o tarare a puietului şi apoi a generaţiilor
următoare de albine ce vor fi crescute. Orice curenţi reci pot duce la un consum mai mare de glucide sau o
concentraţie mai mare de CO2 (bioxid de carbon) în stup ca urmare a activităţi mai intense a albinelor.
.O dată cu creşterea temperaturii medii, spre luna martie-aprilie ghemul de iernare începe să se desfacă (se
afânează  iar activitatea albinelor devine din ce în ce mai evidentă. Creşterea puietului se desfăşoară acum pe
suprafeţe din ce în ce mai mari iar rezervele de proteine din organismul albinelor se epuizează ("foamea de
proteină" . Deci fără prezenţa păsturii şi a rezervelor de miere în cuprinsul ghemului, nu este posibilă intensificarea
creşterii de puiet.
.Acum este momentul când se accentuează schimbul între generaţia de albine de iernare şi albinele de primăvară.
Albinele efectuează zboruri de curăţire şi aduc uneori primul polen în cuib.
.Un fenomen nedorit ce apare în stupi mai ales începând cu a doua parte a iernării este umezeala. Umiditatea
ridicată are două cauze principale: ventilaţia insuficientă şi o izolaţie defectuoasă. Pe lângă că umiditatea excesivă
măreşte consumul de hrană, ea creează un mediu propice de dezvoltare a agenţilor patogeni cu precădere a
ciupercilor, îndeobşte se cunoaşte că umezeala, respectiv condensul, se formează atunci când aerul cald încărcat cu
vapori de apă intră în contact cu suprafeţe reci - în cazul nostru pereţii stupului şi cu fagurii neocupaţi de albine.
Am arătat că o dată cu creşterea puietului sporeşte temperatura volumului sferei din centrul ghemului.
Temperaturile exterioare fiind scăzute condensul apare în locurile mai reci, mai ales pe peretele din spatele
stupului. Aşezarea stupului într-o poziţie uşor înclinată spre urdiniş face ca picăturile de condens care se
aglomerează pe pereţi să se scurgă pe urdiniş.
.În calendarele anterioare subliniam importanţa asigurării liniştii depline în stupină. Este evident că, pe lângă
greşelile apicultorului atunci când a efectuat lucrările de pregătire a iernării, deranjarea coloniilor de şoarecii
pătrunşi în stupi, de ciocănitori, piţigoi, animale domestice, de hoţi sau alţi răufăcători se soldează cu neajunsuri şi
pierderi de efectiv în oricare stupină aflată într-una din situaţiile amintite. Dar, presupunând că iernarea decurge
fără asemenea evenimente perturbatoare, să vedem care sunt principalele

Acţiuni specifice

În stupină :
. Continuă vizitarea periodică a stupinei şi observarea atentă a fiecărui stup.
Un control sumar, prin simpla ridicare a capacului şi podişorului duce la cunoaşterea stării familiei şi intervenţia

22
acolo unde este cazul pentru îndreptarea situaţiilor anormale constatate :
Familiile cu lipsă de hrană se observă uşor prin faptul că albinele sunt aglomerate masiv în spaţiul dintre leaturile
superioare ale ramelor şi podişor şi au un bâzâit mai puternic. În cazul în care colonia suferă de foame se va
proceda la hrănirea acesteia. A lăsa familiile înfometate este o mare greşeală care invariabil se soldează cu pieirea
acestora. Asigurarea necesarului de hrană este o condiţie esenţială a supravieţuirii familiilor. Se vor administra turte
de şerbet (zahăr pudră în amestec cu miere 30%) în cantitate de 0,5-0,7 kg aşezate deasupra ghemului de iernare,
ceea ce asigură necesarul de hrană pe o perioadă de 10-15 zile. În familiile cu rezerve scăzute se poate introduce
chiar în mijlocul cuibului un fagure cu miere şi păstură. Aceasta este posibil numai în zile mai călduroase, cu
temperaturi peste 12-13°C şi cu soare, atunci când ghemul este desfăcut.
În a doua parte a iernării se vor completa şi rezervele de proteină, prin administrarea de turte de zahăr cu miere cu
adaos de polen 30%.
. Este strict interzisă administrarea de streptomicină in turte, aceasta regăsindu-se în mierea de salcâm, făcând-o
improprie pentru valorificarea ca miere marfă.
.Familiile care au pierdut matca se pot unifica cu familii mai slabe, procedeul fiind mai complicat, impunând câteva
zile călduroase sau o cameră încălzită. Familiile se ţin câteva ore la căldură pentru a da posibilitatea ghemului să se
desfacă, se introduc apoi în acelaşi corp despărţite printr-o ramă învelită în ziar apoi se scoate stupul afară, şi se vor
completa rezervele de hrană.
.Familiile mai agitate cu consum mai mare de hrană pot să aibă rozătoare în cuib. Această situaţie nedorită se poate
constata prin simpla observaţie excrementelor de şoarece în cuib şi jumătăţilor de corpuri de albine. Şoarecii se
prind sau se alungă din stup iar salteluţele se schimbă cu altele noi pentru înlăturarea mirosului persistent de
şoarece.
. În toate cărţile de apicultură se pomeneşte de înlesnirea zborurilor de curăţire. Se ştie că dacă albinele au fost
deranjate,din această cauză, urmare a consumului sporit de hrană, în punga lor rectală s-au aglomerat reziduuri în
cantităţi mari. în mod natural, iarna, mai ales spre sfârşit,înaintea zborurilor de curăţire,depozitul de excremente
este uneori atât de mare încât punga rectală ocupă aproape întreaga cavitate abdominală. Deci a favoriza zborurile
de curăţire în ferestrele iernii, în zile calde şi însorite este o acţiune benefică;
. Grăbirea topirii zăpezii şi evacuarea ei de pe vatra de stupină;
. Ridicarea gratiilor contra şoarecilor, a reductoarelor de urdiniş (lărgirea urdinişurilor), îndepărtarea resturilor de
pe fundul stupilor (curăţarea urdinişului şi fundul stupului se poate face cu ajutorul unei sârme îndoite la capăt),
ridicarea capacelor, a materialelor izolatoare de pe podişorul lăsat liber în bătaia razelor solare(dacă temperatura se
ridică peste 12-14°C)sunt câteva acţiuni ce favorizează zborurile de curăţire;
. Controlul auditiv al stupilor.
. Efectuarea observaţiilor fenologice cu privire la apariţia polenului şi comportarea albinelor.
. În zilele cu viscol, acolo unde este cazul, stupii se vor proteja suplimentar.
Deplasarea apicultorilor de două ori sau cel puţin o dată pe săptămână conferă siguranţă că pe vatra de iernare
situaţia este sub control.

În atelierul stupinei
. Continuă acţiunea prin care se urmăreşte curăţarea, dezinfecţia, repararea, vopsirea şi finisarea uneltelor, utilajelor
şi dispozitivelor care compun inventarul stupinei;
. Controlul fagurilor cu rezerve de hrană şi goi .Se finalizează pregătirea setului de faguri de cuib şi de recoltă
destinaţi sezonului apicol activ, ştiut fiind că înlocuirea periodică a echipamentului de faguri este o măsură
obligatorie în fluxul tehnologic de creştere şi exploatare a albinelor;
. Topirea fagurilor reformaţi, obţinerea şi condiţionarea cerii rămâne o acţiune la ordinea zilei dacă ea nu a fost
finalizată până în această lună.
. Încercarea puterii germinative a seminţelor de plante melifere

martie

23
A treia lună calendaristică şi prima lună a primăverii "mărţişorul", luna echinocţiului de primăvară - 23 martie, cu
adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor vesteşte sosirea primăverii. Cerul devine
schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirma atributul lunii echinocţiului
de primăvară când ziua este egală cu noaptea. Această lună poate oferi încă destul de multe surprize neplăcute, prin
schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării. De aceea,
lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei necesare - miere şi
păstură - şi a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de albine. La începutul lunii, în majoritatea zonelor, albinele
efectuează zborul general de curăţire, moment important în viaţa familiilor de albine. Urmare eliberării
organismului de excremente şi apariţiei primelor generaţii de albine tinere, crescute în cursul iernii, se măreşte
capacitatea de creştere a puietului în familie iar consumul de hrană pe familia de albine creşte simţitor ,la 2,0-2,5
kg. În zilele favorabile zborului, albinele aduc în stup polen şi nectar.
În această lună, în funcţie de mersul vremii, în familia de albine activităţile de depunere a pontei de către matcă,
creşterea puietului şi culesurile de nectar şi polen de la flora de primăvară cunosc treptat o intensificare ce
corespunde curbei biologice de dezvoltare anuală proprie speciei. Ouatul mătcilor în familii puternice se ajunge în
anii favorabili până la 1.000 de ouă în 24 de ore.
.În funcţie de puterea familiei, a calităţii mătcii şi a condiţiilor de microclimat din cuib puietul poate ocupa
suprafeţe diferite de faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia, albinele sunt obligate să menţină, mai ales în
zona puietului, temperatura necesară de circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată (mierea),
în acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice (păstură , necesare creşterii puietului.
.Elementele principale care determină amploarea şi viteza cu care matca depune ouăle şi albinele doici îngrijesc
puietul sunt următoarele:
Puterea şi starea de sănătate a familiei la ieşirea din iarnă.
Se înţelege că o familie bolnavă (nosemoza, puietul văros, varrooza sunt principalele boli ce pot fi decelate), cu
populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate
biologică incapabilă să desfăşoare cu amploare activităţile enunţate. De multe ori familiile cu handicap sunt
compromise mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale. Oricum familiile slabe
sau slăbite nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie (salcâm,
răpită ş.a.) familiile puternice. Desigur starea foarte bună, bună, mediocră sau rea a acestora depinde în mod
esenţial de buna pregătire pentru iernare pe care apicultorul a asigurat-o la timp şi corect în anul anterior. Mai
depinde şi de succesul iernării adică dacă familiile nu au fost deranjate în perioadele reci, au avut o iernare liniştită
cu provizii de hrană suficientă, de calitate şi accesibilă (miere + păstură  iar protecţia termică şi aerisirea stupilor au
fost la parametrii pe care orice apicultor îi cunoaşte.
Starea vremii.
Condiţiile de temperatură şi precipitaţii accelerează sau frânează dezvoltarea înţelegând prin aceasta că în condiţii
de vreme rece cu precipitaţii, în absenţa zborurilor de curăţire şi a culesurilor de întreţinere ascendenţa curbei de
dezvoltare va cunoaşte un ritm lent şi întârziat.
În această perioadă albinele care au iernat mor în număr mare şi arareori contingentele de albine care se nasc într-
un interval de timp egalizează pe cele care dispar. De obicei acest fenomen se petrece în cursul lunii aprilie.
Prezenţa şi calitatea hranei.
Fără hrană energetică - miere sau sirop din zahăr şi proteică - păstură şi polen ca şi fără apă, creşterea puietului
rămâne un deziderat care nu-şi găseşte materializarea în cuibul familiei.
Protecţia termică şi umiditatea.
Variaţiile mari de temperatură de la zi la noapte impun o protecţie termică suplimentară pentru păstrarea căldurii
mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de
aprox.+34+35°C. Umiditatea excesivă este dăunătoare determinând sau favorizând apariţia mucegaiului,
degradarea păsturii şi alte necazuri.
.Apicultorii cu experienţă ştiu să alterneze lărgirea cuibului cu strâmtorarea lui, utilizând rame bune de ouat
concomitent cu o manieră de lucru cu cuibul strâns. Aceasta înseamnă practic că lărgirea periodică nu se face mai
mult decât permite o bună acoperire cu albine a tuturor ramelor ce compun cuibul limitat de diafragmă.
Actiuni specifice:

24
În stupină
Revizia sumară de primavară
.Este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică peste 12-13°C.
Practic este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului
privind leaturile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru. Dacă se constată că există puiet căpăcit de
albine lucrătoare, ouă corect depuse de matcă şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn care dă
certitudinea că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.
.Fireşte apreciem tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor. În cazul absenţei sau
insuficienţei hranei se intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la
rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2.
.Turtele din miere şi polen sunt îndeobşte recomandate - ca hrană de completare şi/sau stimulare ca şi siropul -
numai dacă albinele zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.
.Fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot
fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la
marginea cuibului, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.
.Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule nu se scutură, pentru a nu se
provoca pierderi de albine şi chiar şi a mătcii în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşează cu
grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre
zona puietului.
.În lipsa fagurilor cu hrană în rezervă, se aşează deasupra zonei cu puiet pungi de plastic cu şerbet de zahăr sau cu
pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (80/20%).
Pentru completarea rezervelor de păstură, până la apariţia polenului în natură, e bine să se administreze turtite de
polen amestecat cu puţină miere, astfel încât să facă o masă compactă, câte 100-150 g; nu se dau cantităţi mai mari.
pentru a se evita pierderile inutile şi alterarea lor, în cazul în care turtiţele sunt consumate mai încet, în lipsa
polenului se vor folosi înlocuitori de polen, cum sunt laptele praf degresat, drojdia de bere uscată şi făina de soia
măcinată foarte fin. La fel ca şi în cazul polenului, acestea se amestecă cu o cantitate mică de miere şi se
administrează în turtiţe de circa 100-150 g.
.Se va evita introducerea în stupi în scopul asigurării rezervelor de hrană a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual
se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă, în această perioadă
albinele dizolvă cu greu cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând de regulă,
cristalele de miere pe fundul stupului, în plus. consumul unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori
diaree la albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp
.Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în perioada activă, descăpăcind-se câte o porţiune
redusă şi udaţi bine cu apă călduţă şi puşi după diafragmă ca hrană stimulentă în perioadele de dezvoltare lipsite de
cules din primăvară sau din toamnă.
.Unii autori recomandă în scopul completării rezervelor de hrană administrarea de sirop de zahăr sau chiar de zahăr
tos umectat. Dacă siropul de zahăr dat în fagurii amplasaţi în cuib cât mai aproape de zona puietului, mai poate fi
acceptat, deşi prin aceasta se măreşte gradul de umiditate în stup, cu toate consecinţele negative arătate, zahărul tos
este total contraindicat din aceleaşi motive arătate în cazul folosirii mierii cristalizate, în plus, hrana administrată în
această perioadă trebuie să fie în contact direct cu ghemul de albine, albinele ieşite în afara acestuia putând amorţi
pe leaturi, faguri sau hrănitoare datorită temperaturii scăzute din afara ghemului.
.Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este
cazul. Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt
deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate. De asemenea, în caz de mare necesitate se
efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.
.Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de menţinere a unei temperaturi
normale în cuib, influenţând negativ ponta mătcilor şi sporeşte gradul de uzură al albinelor şi aşa slăbite în urma
trecerii peste perioada de iernare, grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în creşterea
gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate,

25
poate avea un efect fatal.
.Dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte materialelor izolatoare) sunt umede se usucă la
soare ori vor fi înlocuite cu altele uscate.
.Dacă există posibilitatea, fundurile stupilor multietajaţi vor fi înlocuite sau obligatoriu vor fi curăţate de resturile
acumulate. Observând atent aceste resturi care în general sunt formate din rămăşiţe de ceară şi albine moarte putem
deduce dacă iernarea a decurs bine sau rău.
.Prin cernere se separă din masa de resturi două componente:
1) albine moarte care se ard şi
2) ceara care se topeşte.

Revizia generală sau de fond

.Numai în zile însorite cu temperaturi de peste + 14°C se poate efectua acest control notând în carnetul de stupină
constatări legate de: puterea familiei exprimată în număr de rame bine ocupate cu albine; cantitatea de hrană în kg
miere şi/sau păstură; rame parţial ocupate cu puiet de diferite vârste; prezenţa mătcii, starea de sănătate.
În funcţie de constatările ocazionate de acest control - de care nu trebuie să scape nici o familie - se vor institui
diferenţiat lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea văzută şi notată. De exemplu: familiile orfane vor primi
o matcă de la rezervă ori se vor unifica cu alte familii, familiile excesiv de slăbite vor fi unificate, cele lipsite de
hrană, cu hrană insuficientă sau de calitate necorespunzătoare vor fi ajutate de urgenţă procedând la aşa-numitele
hrăniri de necesitate. Ce dăm albinelor înfometate sau în pericol de înfometare? Simplu; faguri cu miere
descăpăcită sau sirop de zahăr 1:1, rame cu păstură sau chiar turte din miere, zahăr şi polen.
.În cuib se lasă doar fagurii cu hrană şi puiet bine acoperiţi de albine, astfel încât acesta să fie cât mai bine
strâmtorat cu putinţă. Trebuie avut în vedere că în această perioadă deşi a început apariţia albinelor tinere, schimbul
de generaţii se face încă destul de încet, mortalitatea albinelor de iarnă prevalând apariţia albinelor tinere; şi deci
puterea familiei fiind încă în descreştere.
.Dacă apicultorul debutant sau începător nu ştie cum să procedeze în cazul unor situaţii anormale el poate consulta
orice manual de apicultură, colecţia revistelor de specialitate sau poate apela la un apicultor consacrat, cu
experienţă care, fără îndoială îi va da îndrumările concrete pentru fiecare situaţie în parte.
l Mărirea vitezei de ouat a mătcilor şi stimularea creşterii puietului se face letimediat ce timpul se încălzeşte prin
hrăniri de stimulare cu sirop de zahăr în proporţie de 1/1 (1 parte zahăr la 1 parte apă  administrat călduţ în porţii
mici,la început în porţii mici de 150 - 250ml şi pe măsură ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea familiilor,
în porţii mai mari de 300-500ml periodic şi succesiv la 1 sau 2 zile în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl
prelucrează şi hrănitorul se goleşte. Acesta este procedeul cel mai simplu. Un procedeu mai complex şi mai
complet este cel prin care la hrănirile de stimulare albinele se furajează cu turte din miere, zahăr şi polen aşezate pe
leaturile superioare ale ramelor, deasupra cuibului.
Se instalează cântarul de control pe care se aşează cea mai puternica familie de albine din stupina şi se începe
înregistrarea în carnetul de stupină a observaţiilor meteorologice, fenologice, precum şi a evoluţiei cântarului de
control. Aceste observaţii şi înregistrări se execută pe întreaga perioadă a sezonului apicol activ,pentru a cunoaşte
potenţialul melifer al zonei în care se practică stupăritul.
Pentru ajutorarea creşterii de puiet şi evitarea pierderii albinelor zburătoare care asigură apa necesară creşterii
puietului, în perioadele cu temperatură mai ridicată se asigură albinelor apa necesară, prin montarea de adăpătoare
în locurile însorite din stupină în care se pun apă călduţă cu sare (5 g/l). Este o măsură binevenită menită a satisface
necesarul de apă consumată pentru creşterea puietului. Nu e rău să se pună în adăpătoare, pentru dezinfecţie, şi apă
în care s-a dizolvat 0,5-1% hipermanganat de potasiu sau albastru de metil.
Se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire;
Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de curăţire este o lucrare uşoară, chiar plăcută (doar nu
degeaba se spune: "ochiul stăpânului îngraşă vita"  cu efect benefic în familiile care efectuează aceste zboruri. Un
zbor vioi, intens şi de durată în atmosfera încălzită de razele soarelui este o imagine reconfortantă pentru oricare
privitor.
Se va avea grijă să se asigure stupului o înclinare spre înainte de 6-8° (dacă nu s-a procedat astfel în toamnă, la
pregătirea familiilor pentru iernat). În felul acesta albinele îndepărtează mai uşor cadavrele albinelor moarte şi alte

26
gunoaie care apar în această perioadă pe fundul stupilor. De altfel, s-a considerat în mod experimental (Escov) că la
stupii astfel înclinaţi are loc o mai bună aerare (ventilaţie) a cuibului, familiile respective iernând în condiţii mai
bune.
Nu e rău ca tot acum să se refacă, să se cureţe, aşa-numita �oglindă a stupului" în faţa acestuia, în acest mod
putându-se urmări mai uşor gunoaiele (resturile) aruncate afară de albine şi dându-se în acelaşi timp un aspect mai
curat şi plăcut stupinei.
De asemenea, se îndepărtează din cuiburi fagurii puternic murdăriţi de pete de diaree, chiar dacă sunt ocupaţi cu
cantităţi mici de puiet. În cazul în care pe asemenea faguri sunt cantităţi mai mari de puiet, se curăţă petele de
diaree prin răzuire urmând ca, mai târziu, după ieşirea puietului, fagurii respectivi să fie scoşi şi daţi la topit.
În funcţie de evoluţia vremii e de preferat să se menţină gratiile împotriva şoarecilor la urdinişuri, tocmai pentru că
în această perioadă şoarecii devin mai activi, îşi caută locuri izolate şi călduroase pentru a-şi face cuiburile în care
să nască puii. Cu toate că albinele nu mai au ghemurile atât de compacte ca în timpul iernii, şoarecii circulă
nestingheriţi prin părţile laterale ale cuibului şi mai ales în spaţiul din spatele diafragmei şi deasupra podişorului,
unde-şi fac de regulă cuiburile, deranjând albinele prin foiala lor şi mai ales prin mirosul pe care-l degajă ei şi
excrementele lor.
În cazul familiilor orfane, care în timpul iernii şi-au pierdut mătcile dintr-o cauză oarecare, acestora li se dă o matcă
din nucleele de rezervă, iar în lipsă, se unesc cu alte familii mai slabe din stupină. Unificarea se face prin simpla
transvazare a cuibului familiei orfane lângă cuibul familiei cu matcă. Izolarea mătcii nu este obligatorie, în această
perioada mătcile fiind acceptate uşor de albinele străine. Pericolul apare doar în cazul în care în familia orfană au
apărut albine ouătoare. situaţie care se recunoaşte prin prezenţa de puiet bombat sau de ouă depuse neregulat pe
pereţii celulelor sau mai multe ouă într-o celulă, în asemenea cazuri izolarea mătcii fiind obligatorie.
Formarea familiilor temporare sau ajutătoare cu mătcile de rezervă iernate în afara ghemului, în camere.
Aprecierea rezistenţei la iernare a grupei familiilor de prăsilă . Cele mai rezistente familii, cu consum de hrană şi
mortalitate mică sunt selecţionate.
Diagnostic şi tratament în caz de boală în stupină.
.La apariţia semnelor certe sau suspiciunilor de boală se va solicita medicului veterinar de teren sau de laborator
diagnosticarea bolii sau bolilor. Acesta va indica tratamentul care trebuie obligatoriu urmat întocmai altfel boala
sau bolile se vor acutiza şi extinde determinând pagube în efectiv de cele mai multe ori irecuperabile. Principala
boală de primăvară este nosemoza. Netratată duce la depopularea, la slăbirea familiilor de albine. Tratamentul se
face în principal cu Fumidil-B conform prospectului.
Pentru combaterea nosemei, în afara măsurilor de reducere a gradului de umiditate în stupi, e bine ca hrana
(şerbetul sau siropul) dat să se prepare pe bază de ceaiuri cu efect antinosematos - preparate din sunătoare,
gălbenele, izmă, muşeţel, coada şoricelului şi să se administreze dozele necesare de medicament.
.Deosebit de eficient în combaterea nosemozei este extractul de ceapă. Sucul de ceapă se adaugă în siropurile
preparate pe bază de ceaiuri. Este o metodă ecologică de prevenire/tratare a nosemozei.
.Administrarea streptomicinei pentru o aşa-zisă stimulare sau în tratamente este cu desăvârşire interzisă.
.În general, se foloseşte orice moment prielnic oferit de vreme pentru efectuarea lucrărilor amintite, în aşa fel încât
familiile de albine să se dezvolte normal şi să iasă fără pierderi din iarnă.

În atelierul stupinei
Curăţirea, dezinfecţia, repararea, recondiţionarea,vopsirea utilajelor de care va fi nevoie în sezonul activ care se
apropie (centrifuge, bidoane, tăvi de descăpăcit, stupi, elemente de stupi ş.a.). Dezinfectarea stupilor şi a
materialelor ce urmează a fi folosite în continuare este obligatorie măcar prin curăţarea (râcâirea) crescăturilor de
ceară, a depunerilor de propolis, a petelor de diaree, mucegaiului etc. cu ajutorul dălţii apicole sau a unui şpaclu,
urmată de spălarea în apă fierbinte cu sodă şi săpun de rufe, după care materialele se limpezesc în apă curată şi se
usucă bine. Şi mai bine este dacă această lucrare este urmată de o flambare atentă cu lampa de benzină sau cu un
arzător de aragaz. O metodă eficientă de dezinfecţie este şi pulverizarea cu spirt a stupului, în strat subţire,după ce
acesta a fost în prealabil curăţat de ceară şi propolis, şi aprinderea spirtului. Spirtul va arde, fără a lăsa cenuşă ori
mirosuri neplăcute şi va dezinfecta eficient suprafaţa de lemn a stupului. Pentru a stinge focul e necesar doar să se
închidă capacul stupului. Spirtul este extrem de inflamabil. Deci, atenţie la normele de protecţie a muncii şi de

27
prevenire a incendiilor!
Încheierea, însârmarea şi lipirea foilor de faguri artificiali care vor întregi echipamentul de faguri noi destinat
înlocuirii anuale a cel puţin 1/3 (o treime) din totalitatea zestrei de faguri a stupinei.
Se verifică şi se pun la punct materialele şi utilajele folosite la creşterea mătcilor, colectarea de polen, de venin,
producerea de miere în secţiuni etc.

Organizatorice:
Procurarea de material săditor şi plantarea de arbori şi arbuşti nectaro-poliniferi, însămânţări de amestecuri
furajero-melifere (facelia cu borceag şi altele).
Asigurarea mijloacelor de transport pentru deplasarea la pastoral.
Controlul rezultatelor iernării; analiza situaţiei stupinei, a modului în care au iernat familiile de albine cu scopul de
a cunoaşte eventualele cauze ce au determinat o iernare necorespunzătoare şi luarea de măsuri pentru eliminarea în
viitor a deficienţelor constatate.
Nu uitaţi
. Contribuiţi la menţinerea puterii familiilor şi la întărirea rapidă a lor prin :
1.împachetarea suplimentară a cuibului;
2.hrănirea suplimentară a familiilor lipsite de rezerve de păstură, cu turte de polen ;
3.hrănirea stimulentă cu turte de pastă de zahăr. În stupinele mari, spre sfârşitul lunii hrănirea suplimentară se face
cu zahăr tos, administrat odată la 10 zile în hrănitoarea - ramă, aşezate lângă ultimul fagure ocupat cu albine.
. Asiguraţi accesul razelor solare pe vatra stupinii în tot cursul zilei. Prin această măsură activizaţi familiile de
albine şi micşoraţi din consumul de hrană destinat producerii de căldură în cuib.

.Ce minunat ar fi pentru albine şi pentru apicultor dacă stupina lui s-ar găsi înconjurată în martie de toate plantele
enumerate mai sus! De aceea, în manualele de apicultură, se recomandă ca vatra de iernare să fie situata într-o zonă
care, primăvara devreme, vegetaţia să ofere surse de nectar şi polen ce asigură o accelerare a dezvoltării familiilor
de albine. Cine poate să îşi transporte stupii într-un areal în care cel puţin o parte dintre aceste specii ocupă un
segment important din suprafaţa cercului cu o rază de 3-3,5 km (raza economică de zbor a albinelor) este un om
fericit în martie şi mai apoi. Cine nu, va trebui să respecte cât mai îndeaproape recomandările efectuând toate
lucrările enumerate sub titlul Acţiuni specifice. Să aşteptăm cu speranţă şi încredere primăvara! Să ne bucurăm de
venirea ei!

aprilie
Deşi temperatura creşte, în decursul lunii aprilie pot surveni perioade reci, cu ploi sau chiar cu fulguieli scurte de
zăpadă în unele zone ale ţării. Odată cu mărirea zilei, temperatura creşte şi apar primele flori. Familiile de albine îşi
încep activitatea din afara stupului. Pentru ele, începe un nou sezon, de formare a rezervelor de hrană, de înmulţire.
.Creşterea duratei zilei-lumină, înflorirea masivă şi continuă a pomilor fructiferi, a plantelor de pădure, a sălciilor,
zălogului etc. precum şi a unor culturi agricole ca muştarul şi rapiţa de toamnă, creează albinelor condiţii optime de
activitate şi de dezvoltare a puterii familiilor. Acum are loc înlocuirea totală a albinei de iarnă cu albine tinere,
crescute în cantităţi din ce în ce mai mari. Tocmai în acest scop, pe tot decursul lunii aprilie lucrările vor fi
îndreptate spre asigurarea în principal a spaţiului necesar creşterii de noi generaţii de albine, a completării
cantităţilor de hrană şi a izolării termice în condiţii optime a cuibului.
.Încă din ianuarie-februarie, matca a declanşat ouatul, la început pe suprafeţe ale fagurelui din centrul ghemului de
iernare mici de 0-2 dm2, apoi din ce în ce mai mult, pe porţiuni mai mari. Noile albine eclozionate vor îngriji
generaţiile următoare. Sunt albine doici diferite de cele de iernare, fără rezerve în corpul gras. în familie raportul
dintre albinele de iernare şi cele nou apărute, se va schimba în fiecare zi, în favoarea albinelor tinere. Este
momentul când albinele îmbătrânite, de iarnă, datorită uzurii, vor muri, lăsând locul noii generaţii. Acesta este
momentul cel mai dificil în familia de albine, fenomen observat de obicei în a doua jumătate a lunii.
Factorii care influenţează depăşirea cu succes a pragului, sunt în principal:
28
cantitatea şi calitatea hranei din stup (miere, păstura)
Influenţează în primul rând calitatea albinelor de iernare ca şi a celor de primăvară mai ales prin dezvoltarea
glandelor hipofaringiene ale acestora, glande cu rol foarte important în producerea lăptişorului de matca. Aceste
albine au un dublu rol: acela de alimentare a mătcii cu hrană de calitate, pentru forţarea pontei (accelerarea
depunerii de oua) precum şi luarea în creştere a ouălor depuse de mătci.
Albinele prost hrănite sau cu hrană de slabă calitate nu vor lua în creştere larvele determinând scăderea proporţiei
de albine tinere faţă de cele bătrâne sau îmbătrânite.
existenţa unor culesuri slabe, sau practicarea hrănirilor stimulative.
calitatea mătcii (matcă tânără şi prolifică sau matcă bătrână, epuizata, cu defecte fizice).
Influenţează de asemenea ritmul ouatului. Schimbarea la doi ani a mătcilor poate reduce mult, "căderea" mătcilor în
primavară atunci când familia are mare nevoie de o matcă bună.
păstrarea căldurii necesare în cuib.
Rămâne, ca şi iarna, o grijă principală a apicultorului. În primăvară, în plină perioadă de dezvoltare a familiilor de
albine, când în stup exista rezerve de hrană, matca îşi intensifică în fiecare zi ponta. Spaţiul existent este mare acum
(celule golite de miere, rame în excedent). Ca urmare familia se extinde pe toate ramele, nereuşind să încălzească
tot puietul existent. Apariţia unor zile capricioase, cu temperaturi scăzute, în unele zone chiar lapoviţă, poate duce
la reformarea ghemului şi părăsirea puietului ceea ce determină compromiterea lui. De aceea ca lucrare principală
apicultorul trebuie să lucreze "cu un cuib strâns" adică eliminând ramele excedentare, astfel încât albinele să
acopere bine fagurii ramaşi în stup. Procedând astfel căldura va fi asigurată la un nivel corespunzător.
.Semnul egal între albinele bătrâne, epuizate şi care si-au încheiat menirea şi cele tinere se înregistrează mai
devreme sau mai târziu în funcţie de câţiva factori frenatori sau propulsatori cum sunt:
mersul (sau starea) vremii (condiţii meteo);
surse de cules de la vegetaţia nectaro-poleniferă;
puterea familiei la intrarea şi ieşirea din iarnă;
starea de sănătate;
valoarea - respectiv prolificitatea -mătcii;
hrănirile anterioare de completare a rezervelor de hrană şi mai ales cele actuale de stimulare a dezvoltării, protecţia
termică a stupilor (mai sunt zile şi mai ales nopţi reci).
. Armonizarea acestor factori într-o stupină este un caz fericit care se poate întâmpla sau nu. De aceea grija
principală a apicultorului este să îndeplinească la timp, corect şi cu profesionalism toate acţiunile menite
împuternicirii rapide a fiecărei familii de albine. .De ce este nevoie de creşterea puternică şi rapidă a numărului de
albine în fiecare familie? Foarte simplu: pentru că la primul mare cules de producţie caracterizat prin intensitate şi
scurtime în timp (10-12 zile la salcâm), numărul mare de albine culegătoare va asigura, aşa cum se zicea şi încă se
mai zice: " Valorificarea superioara a culesului ". Mai corect ar fi să spunem: optimizarea culesului înţelegând prin
aceasta realizarea unui optim economic. Acest optim defineşte capacitatea fiecărei unităţi biologice de producţie -
stupul cu albine şi în final stupina - de a aduna o cantitate de miere, respectiv recolta a cărei valoare să acopere şi să
depăşească cât mai mult cheltuielile ocazionate de creşterea, întreţinerea albinelor (biostimulatori, rame, faguri
artificiali, medicamente, amortizări de utilaje), costurile transportului în pastoral ca şi a forţei de muncă, taxele şi
alte plăţi efective făcute de proprietarul stupinei. Oricine se ocupă de albine constată că apicultura costă şi costurile
cresc pe zi ce trece datorită inflaţiei.
. Toţi autorii de manuale apicole ca şi apicultorii profesionişti recomandă hrănirile de stimulare în primăvară
tocmai în ideea optimizării culesului care în ultima instantă nu înseamnă altceva decât o recolta mare = profit mare.
Apicultorii ştiu ca mierea de salcâm este o miere superioară, mult apreciată la consumul intern şi mai ales la export,
deci bine plătită. De multe ori livrarea de către producător a unei cantităţi de miere superioară de salcâm este
condiţionată de achiziţia de către cumpărător şi a altor sorturi de miere, mai puţin solicitată, în cadrul a ceea ce
numim vânzarea "în paletă" a unor cantităţi mai mari de miere variată sortimental.
.Dacă din punct de vedere biologic, fiziologic şi economic suntem lămuriţi să vedem care sunt

Acţiunile specifice

29
În stupină
Revizia sumară de primăvară, revizia generală sau de fond, diagnosticul şi tratamentul în caz de boală în stupină
sunt lucrări înşirate şi descrise într-o derulare logică şi necesară.
.Nici un apicultor nu trebuie să uite că dacă în luna trecută (martie) nu a efectuat lucrările obligatorii din cauza
vremii nefavorabile în cel mai fericit caz sau din neştiinţă, neglijenţă sau nepăsare - în cel mai nefericit caz - acum
este momentul să lucreze bine şi repede în stupină.
.Pentru aceasta, odată cu creşterea temperaturii peste 15-16°C, va executa revizia de fond a familiilor de albine cu
care ocazie se stabileşte puterea familiei - în intervale sau cantitativ (un interval de albine egal 200 g albina pe rama
ME sau 300 g pe rama Dadant), cantitatea şi calitatea puietului (în rame ocupate de puiet) şi cantitatea de hrană
rămasă în cuib după terminarea perioadei de iernare.
.Cantitatea puietului şi modul (aspectul) său de amplasare determină calitatea lui. Depunerea compactă şi în
cantitate mare (2-3 faguri de puiet la 5-6 intervale albină  indică o matcă de calitate, prolifică, sănătoasă. Puietul
puţin, împrăştiat, cu celule goale în cuprinsul lui, arata o matcă uzată, cu defecte, care va trebui să fie înlocuită. Cu
această ocazie se scot, sau se trec după diafragmă fagurii goi, cei cu defecte, cu multe celule de trântori, precum şi
fagurii albi care, în perioada de primăvară, sunt acceptaţi mai greu de mătci pentru creşterea puietului şi care, în
acelaşi timp, menţin în cuib o zonă care se încălzeşte mai greu din cauza coeficientului termic mai redus.
.Pentru mărirea suprafeţei de puiet fagurii cu resturi de miere aşezaţi după diafragmă şi chiar cei rămaşi în cuib se
descăpăcesc.
.Cât priveşte creşterea puietului, la început, până ce puietul ocupa bine 3-4 faguri în centrul cuibului, acesta se
menţine cât mai strâns, astfel încât puietul să fie depus cât mai compact, albina ocupând complet intervalele dintre
faguri. Cuibul se menţine în acest mod până ce puietul se extinde până la fagurii laterali, iar albina trece ziua şi pe
fagurii de după diafragmă. Din acest moment, o dată la 6-7 zile se introduce la marginea puietului câte un fagure
bun de ouat, mai închis la culoare (lucrarea se numeşte lărgirea cuibului), iar după ce puietul se extinde pe 5-6
faguri, fagurele respectiv se poate introduce între ultimii doi faguri cu puiet, din partea dinspre diafragmă, care de
obicei este îndreptată spre sud (lucrare denumită spargerea cuibului). Fagurele nou introdus, poate fi uscat sau puţin
stropit cu apă călduţă sau cu sirop slab de zahăr, în ultimul caz trebuiesc luate măsuri atente de prevenire a
furtişagului. Se lucrează repede şi precis, nu se ţine cuibul deschis timp îndelungat, nu se lasă fagurii cu miere sau
cu sirop între stupi. La apariţia furtişagului se întrerupe imediat administrarea de sirop şi se închide stupul, se
reduce deschiderea urdinişului, şi eventual se umezesc stupii cu petrol, motorină etc. pentru alungarea albinelor
hoaţe, se pun tăvi cu materiale fumigene în faţa urdinişurilor.
.Această schemă de dezvoltare a cuibului se foloseşte indiferent de tipul stupului, chiar şi la cei multietajaţi, în
cazul în care au ieşit din iarnă cu mai puţin de 6-7 intervale de albine, în plus, aceştia pot fi lăsaţi pentru prima
perioadă doar pe un corp, sau în cazul în care au iernat pe două corpuri, între acestea să se introducă o folie din
plastic sau din carton asfaltat, cu o fantă de 1/20 cm înspre peretele din faţă, pentru trecerea albinelor, în acest mod
strâmtorarea este mai puternică şi păstrarea regimului termic mai sigură.
.Dacă stupii ME au iernat doar pe un corp, sau li s-a redus un corp în primăvară pentru a se realiza un regim termic
mai bun în cuib (la familiile slabe), şi a fost lăsat doar corpul în care se afla cuibul familiei de albine, în momentul
în care albina ocupă bine 8-9 intervale şi există 6-7 faguri cu puiet, se montează (ataşează  şi cel de al doilea corp.
Acesta se aşează pentru început, sub corpul ocupat de cuib, unde se menţine până când în corpul de sus puietul va
ocupa 8 faguri, fapt care va obliga matca să coboare în corpul de jos unde va începe să depună ouă pe 2-3 faguri
centrali iar intervalele corpului respectiv vor fi ocupate măcar pe jumătate de albine. În acel moment se face
inversarea corpurilor, în continuare lucrându-se nu cu rama, ci doar cu corpul.
.Pentru o mai buna amorsare a creşterii de puiet în corpul pus deasupra, în acesta se poate introduce un fagure cu
puiet necăpăcit scos din primul corp, în locul lui introducându-se un fagure bun de ouat sau o ramă cu fagure
artificial, puietul introducându-se între fagurii în care matca a depus deja ouă. În corpul aşezat deasupra, dacă în
natură există un oarecare cules de întreţinere, se mai pot introduce în locul fagurilor goi, 1-2 rame cu faguri
artificiali,, cu care se încadrează (intercalează  fagurii cu ouă sau cu puiet. În perioadele cu cules abundent şi mai
ales dacă albinele beneficiază de cules de la vreun masiv melifer (rapiţă, muştar, cătină etc.) se pot introduce la
clădit rame cu faguri artificiali, amplasaţi la marginea cuibului lângă ultima ramă de puiet. Aceşti faguri pot fi
lăsaţi în locul respectiv până ce sunt clădiţi complet sau pot fi înlocuiţi cu alţi faguri artificiali doar după ce celulele

30
au fost trase numai pe jumătate din înălţime, fagurii urmând a fi terminaţi de crescut la culesul următor, mai intens
(salcâm). Cea de a doua variantă este de preferat, în acest mod putem realiza începerea clădirii la mai mulţi faguri,
şi nu vom tine ocupat locul respectiv cu un fagure alb în care, de regulă, în această perioadă, albinele nu depun
nimic, în plus îI pot strica clădind în unele cazuri celule de trântor.
.În situaţia în care se observă tendinţa depunerii de puiet de trântor, mai ales la familiile cu mătci mai bătrâne, se va
introduce la marginea cuibului o ramă goală, eventual însârmată (rama clăditoare) în care albinele vor trage faguri
naturali cu celule de trântori, faguri care pot fi recoltaţi periodic, pe măsura ce sunt terminaţi de crescut, uneori în
celule existând chiar şi ouă sau puiet tânăr de trântori.
În general, în această perioadă există un cules de întreţinere, uneori chiar mai intens, de nectar, cât şi un aport
destul de mare de polen care, în unele cazuri, poate bloca fagurii destinaţi creşterii de puiet. În acest caz fagurii
destinaţi creşterii puietului , blocaţi cu păstură, trebuie să fie scoşi din cuib şi înlocuiţi cu alţi faguri goi, buni de
ouat, de preferat cu coroane de 0,4-0,5 kg miere. Pot apare însă şi perioade lipsite de cules, care influenţează
negativ desfăşurarea normală a creşterii puietului. Pentru remedierea acestei situaţii, în vederea asigurării hranei
hidrocarbonate necesare (miere) se vor face hrăniri stimulente. Furajarea albinelor în scop de stimulare, amplificare
şi accelerare a dezvoltării este esenţială.
.Hrănirile stimulative de primăvară se fac cu sirop de zahar sau miere (apa + zahăr = 1:1 - 1 parte apă la 1 parte
zahăr -) în cantităţi mici, administrate periodic şi repetat la un interval de 3-4 zile, în funcţie de puterea familiilor şi
de capacitatea lor de prelucrare a siropului.
.Administrarea în hrănitoare a porţiilor mici de sirop din zahăr călduţ creează o senzaţie de cules care, bazată pe
instinctul de acumulare, induce un plus de activităţi:
- la matcă: mărirea numărului de ouă depuse într-un interval de timp;
- la albinele doici: contingente mai mari vor lua în creştere puiet mai mult, albinele care efectuează alte munci în
stup, în faguri şi chiar în afara stupului vor fi mai zorite.
.O metoda eficientă şi cu un volum necesar mai mic de muncă, este administrarea în hrănitoare de zahăr tos puţin
umectat. Astfel administrat, folosirea zaharului este permanentă, creând senzaţia de cules, şi de lungă durată şi, în
plus, nu provoacă furtişag. Poate fi folosit însă doar atunci când temperatura exterioară a atins cel puţin 16-18°C.

Întrucât primăvara se pot manifesta semnele clinice ale nosemozei (pete de diaree, albine bolnave) împotriva
acestei boli preparatul FUMIDIL B administrat conform prospectului, sau ceaiuri preparate din mai multe plante
medicinale: sunătoare (Hypericum perforatum), flori de coada şoricelului (Achilia millefolium), frunze de mentă
(Mentha p/per/ta), flori de muşeţel (Matricaria chamomilla), frunze şi flori de busuioc (Ocimum basilicum).
.Infuzia se prepară astfel: cantitatea de plante uscate trebuie să fie de 20 g la un litru de apă (în total, nu de fiecare
plantă . Infuzia la nevoie se poate face din una, două, trei sau toate plantele indicate, luate în părţi egale. Plantele
mărunţite se pun într-un vas emailat peste care se toarnă o cantitate mică de apă rece ca să se îmbibe, în alt vas se
fierbe apa care se toarnă fierbinte peste plantele din vasul în care s-au îmbibat cu apă rece. Vasul cu plante şi apa
fierbinte se lasă 5 minute la foc mic, fără să fiarbă. După ce se stinge focul se acoperă vasul şi se lasă timp de 30 de
minute pentru a se produce extracţia principiilor active. Se strecoară şi cu aceasta infuzie (ceai) se prepara siropul.
La 1 litru ceai se adaugă 1 kg zahăr şi zeama stoarsă de la o jumătate de lămâie. Se administrează porţii de câte
250-500 ml (0,25-0,5 l) în funcţie de puterea familiei, de patru ori la interval de 5 zile.
.În cazul afectării stupinei de nosemoză - diagnosticată pe baza semnelor clinice (pete de diaree, albine cu
abdomenul destins, flasc, ce se deplasează greu şi sunt incapabile de zbor) corelate obligatoriu cu examenele de
laborator - stupina va fi igienizată prin îndepărtarea fagurilor vechi sau cu pete de diaree. Familiile de albine vor fi
mutate în stupi dezinfectaţi prin spălare cu apa şi sodă de rufe (carbonat de sodiu) 50 g la litru de apă caldă.
.În nici un caz acum în siropuri sau mai devreme în paste, şerbet ori zahar candi nu se vor introduce în compoziţie
streptomicină ori alte antibiotice. Utilizarea streptomicinei în tratamente cu scop preventiv sau curativ este cu
desăvârşire interzisă. Mierea cu urme de streptomicina este refuzată la cumpărare.
.În cazul apariţiei de larve bolnave de puiet văros sau locă se iau imediat măsuri de tratament. Când infectarea cu
locă cuprinde mai multe celule pe acelaşi fagure, e de preferat ca fagurele respectiv să fie scos la reformă şi topit,
indiferent de cantitatea de puiet şi de miere pe care o conţine.
.De asemenea, se aplica tratamentul contra varroozei.

31
Este bine ca tot acum să se treacă (transvazeze) familiile de albine în stupi curaţi, fără defecte şi dezinfectaţi,
transvazarea făcându-se mai uşor dat fiind puterea redusă a familiilor de albine, cu aceeaşi ocazie rezolvându-se şi
pregătirile stupilor în vederea unor eventuale deplasări ulterioare în stupărit pastoral.
Tot în această perioadă, este bine să se monteze colectoarele de polen, atât pentru evitarea blocării cuibului cu
polen cât şi în vederea asigurării unor rezerve de polen necesare în perioadele lipsite de polen sau pur şi simplu în
scopuri comerciale.
Se execută de asemenea întărirea familiilor foarte slabe prin introducerea de puiet căpăcit cât mai aproape de
eclozionare, luat de la familiile puternice şi introdus în familiile foarte slabe, cu şanse puţine de supravieţuire prin
forţe proprii. De remarcat că merită a fi întărite doar acele familii care au mătci tinere valoroase - de regulă roi
formaţi în anul anterior şi care, din anumite motive au ieşit din iarnă foarte slăbite. Cele cu mătci bătrâne, defecte,
sau afectate de diferite boli, mai bine se reformează şi se refac în decursul sezonului activ. La introducerea
puietului se va avea grijă ca acesta să fie bine acoperit de albina familiei ajutate, altfel puietul neacoperit de albine
poate răci şi se pierde fără folos De aceea în asemenea familii se introduc fagurii cu puiet pe suprafeţe mai mici,
scoţându-se toţi fagurii de prisos şi izolându-se cuibul cât mai bine din punct de vedere termic.
.În vederea valorificării optime a culesului de la salcâm poate fi executată aşa-numita uniformizare a puterii
familiilor, scop în care se scot faguri cu puiet căpăcit de la familiile foarte puternice (6-7 faguri cu puiet) şi se
introduc în familiile de putere medie (4-5 faguri cu puiet). În acest fel, familiile de putere medie ating mai repede o
putere mai mare, stupina ajungând la perioada de cules cu un efectiv mai mare de familii puternice, iar pe de altă
parte se poate evita intrarea prematură a familiilor foarte puternice în frigurile roitului. În locul cedării puietului
căpăcit se poate practica schimbul de faguri cu puiet, în locul fagurilor cu puiet căpăcit din familiile foarte
puternice introducându-se faguri cu ouă şi larve tinere scoase din familiile de putere medie, care primesc puietul
căpăcit.
.Acest mod de unificare (întărire) nu are rost să se aplice la familiile mai slabe (2-3 rame cu puiet), care oricum nu
se vor întări prea mult până la înflorirea salcâmului, urmând a se dezvolta în timpul acestuia şi după.
În aceasta perioadă albinele au tendinţa de a strânge cantităţi mai mari de propolis cu care astupă eventualele
crăpături sau spaţii goale dintre piesele stupului (rame. podişor, urdiniş etc.), în scopul menţinerii microclimatului
optim creşterii puietului. Această situaţie trebuie folosită cât mai intens cu ocazia reviziilor periodice a stării
familiilor, în vederea realizării unor cantităţi cât mai mari de propolis proaspăt, de cea mai bună calitate atât prin
răzuirea directă cu ajutorul dălţii apicole a pieselor stupului, cât şi prin folosirea unor colectoare speciale de
propolis (pânze, plase, grile etc.,).
Se fac lucrări pregătitoare pentru creşterea de mătci şi producerea de roi. Se introduc faguri cu celule de trântori în
familiile selecţionate, se pregătesc leţişoarele cu botci, cuştile de eclozionare, nucleele de împerechere etc.

În atelierul stupinei
Se topesc fagurii reformaţi, fagurii necorespunzători din cuib, crescăturile şi resturile de ceară.
Se tratează fagurii depozitaţi, de rezervă, contra moliei cerii.
Se condiţionează polenul recoltat prin triere şi uscare după care se conservă prin tratare cu tetraclorură de carbon
sau prin menţinerea în congelator.
Se însârmează rame şi se fixează fagurii artificiali.
Plantarea arborilor şi arbuştilor meliferi şi însămânţări de plante melifere;

Organizatorice
În cazul în care urmează ca stupina să se deplaseze în pastoral se pregătesc materialele necesare împachetării şi
transportării stupilor, se întocmesc şi se obţin vizele pe actele necesare efectuării acestei lucrări.
Planul deplasării în pastoral trebuia definitivat încă din timpul iernii. Daca nu s-a făcut atunci nu-i târziu nici acum.
Trebuie stabilit precis: câţi stupi vor fi transportaţi, în ce loc şi pe ce vatră temporară vor fi răspândiţi.
Pentru aceasta este nevoie de două documente obligatorii:
1) Repartiţia de stupărit pastoral vizată de organele locale Romsilva şi
2) Certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de la circumscripţia veterinară de care aparţine
localitatea de unde se transportă stupii, document prin care se atestă starea de sănătate a efectivului stupinei.

32
.Fireşte ca nu vom deplasa la salcâm (l, II şi chiar III) decât familiile de albine puternice şi sănătoase adăpostite în
stupi integri (fără crăpături sau dezmembrări). Tijele şi fluturaşii de rigidizare (la stupii ME), sitele de ventilaţie,
mânerele, închizătoarele de urdiniş - adică accesoriile cu care sunt dotate tipurile de stup îndeobşte folosite - vor fi
toate funcţionale.
.Corpurile de recoltă (magazine sau caturi) echipate cu ramele cu faguri noi sau deschişi la culoare, folosiţi la o
singură recoltă sau recent construiţi vor fi asiguraţi în totalitate. Se ştie că fagurii vechi, maronii alterează culoarea
mierii de salcâm la care indicele colorimetric constituie o restricţie importantă şi definitorie pentru calitate
respectiv pentru preţul de vânzare. Unii autori atrag atenţia ca volumul de faguri scontaţi ca faguri de recoltă
trebuie să fie de 2-3 ori mai mare decât cei ocupaţi efectiv de mierea capacită care va reprezenta recolta propriu-
zisă. De ce? Pentru că prelucrarea nectarului în timpul unui cules de mare intensitate şi de scurtă durată necesită un
spaţiu mare în care să-şi găsească loc abundenţa de nectar reprezentată de picăturile care aduse şi regurgitate de
albine se preling pe pereţii celulelor. Astfel nectarul pierde mai repede surplusul de apă ajungând să conţină până la
18-20% cât trebuie să aibă mierea maturată (de la 30-40% cât conţine iniţial nectarul florii de salcâm).
.Mierea în făguri (secţiuni) este un sortiment foarte apreciat şi bine plătit. Pentru obţinerea ei vom asigura stupină
cu stocul de rame echipate cu secţiuni.
În mijlocul de transport cu care se efectuează deplasarea nu vom uita să punem cântarul de control.
.Transportul stupilor pe drumurile publice în mijloace de transport obişnuite (camioane, remorci sau platforme) ca
şi cu ajutorul unor mijloace de transport specializate este reglementat de acte normative care trebuiesc cunoscute şi
respectate. Altfel cei abilitaţi pot aplica amenzi, lucru pe care nu-l dorim nimănui.
.Recunoaşterea vetrelor temporare în masivele de salcâm trebuie efectuată din timp iar transportul propriu-zis este
recomandat a se face în timpul nopţii. Deplasarea trebuie astfel organizată încât ea să decurgă în siguranţa, fără
incidente. Aici este obligatoriu să avem în vedere rigidizarea stupilor înţelegând ca întreaga unitate de încărcătură a
mijlocului de transport este asigurată prin legarea corectă cu frânghii, echiparea platformei cu obloane sau
înălţătoare,mijloace de frânare şi semnalizare care să funcţioneze ireproşabil.
Asigurarea braţelor de muncă suplimentare;
Asigurarea polenizării livezilor de pomi roditori şi a culturilor de rapiţă de toamnă prin încheierea contractelor de
polenizare cu proprietarii de livezi.
Nu uitaţi
.În luna aprilie, obiectivul principal îl constituie intensificarea la maximum a creşterii de puiet, întărirea familiilor
în vederea folosirii culesurilor timpurii (salcâm). Asiguraţi spaţiul necesar pentru ouatul mătcilor, creşterii de puiet
şi depozitarii nectarului şi polenului adus în stup. Se va acorda o deosebită atenţie întăririi familiilor ramase în
urmă, cu puiet luat din familiile foarte puternice. Se ia cel mult un fagure cu puiet căpăcit la interval de 10 zile. Prin
fagurii introduşi în schimbul fagurilor cu puiet căpăcit se oferă familiilor puternice spaţiul necesar pentru creşterea
în continuare a puietului şi astfel se previne apariţia prematura a frigurilor roitului la familii puternice şi se întăresc
totodată familiile slabe. Familiile slabe se întăresc cu 2-3 faguri cu puiet daţi odată.
.Măsurile arătate se aplică numai în cazul familiilor sănătoase şi sunt contraindicate în cazul stupinelor infectate cu
boli.
.La apariţia perioadelor lipsite de cules se recurge imediat la hrănirea suplimentară a familiilor - mijloc de
menţinere a puterii familiilor şi întărirea continuă a lor.

În concluzie:
.Luna aprilie este o perioadă de activitate deosebit de intensă de care depinde dezvoltarea normală a familiilor de
albine şi rezultatele economice ale sezonului activ ce urmează.
.Neefectuarea la timp a lucrărilor, executarea lor cu rabat la calitate în mod sigur se va reflecta negativ asupra
recoltei stupinei, în special la culesul de la salcâm ca şi la celelalte culesuri de vara.
.Deşi culesul de la salcâm se declanşează abia luna viitoare, toate măsurile pregătitoare, legate de tehnologia
întreţinerii familiilor ca şi acţiunile organizatorice trebuie gândite şi înfăptuite din timp. Un plan realist, bine
întocmit care armonizează necesităţile cu posibilităţile garantează din start acţiunii de stupărit pastoral şansele cele
mai bune de reuşită. Să aşteptam cu încredere culesul de la salcâm şi să fim bine pregătiţi pentru a-l valorifica la
modul optim,deci profitabil!

33
mai
A cincia lună calendaristică "florar" se caracterizează printru-un climat schimbător, dar şi prin creşterea
temperaturii care trezeşte la viaţă întreaga natură ce apare decorată în zeci de culori.
.Pe seama albinelor tinere crescute în lunile martie, aprilie şi începutul lunii mai, familiile de albine s-au dezvoltat
şi dispun de întregul potenţial productiv pentru valorificarea culesurilor din această perioadă.
.În luna mai, la începutul ei sau ceva mai târziu, în toată ţara înfloresc pădurile şi plantaţiile de salcâmi care asigură
familiilor de albine un bun cules de nectar şi ca urmare realizarea unor importante producţii de miere marfă de cea
mai bună calitate.
Spre sfârşitul lunii, în a treia decadă, şi în cele două luni următoare, la un moment dat dezvoltarea familiilor de
albine se apropie foarte mult de punctul de dezvoltare maxim şi uneori chiar atinge apogeul, după primul mare
cules al anului, cel de salcâm; unele din ele, dacă nu se iau măsuri de prevenire, intră chiar şi în frigurile roitului.
.Principalele munci efectuate de albine: creşterea puietului, secreţia de ceară şi clădirea fagurilor, culesul de nectar
şi polen, prelucrarea nectarului, depozitarea mierii şi păsturii se petrec simultan şi cu intensitate parcă mereu
sporită. De această realitate se poate convinge oricine - chiar fără a fi apicultor - privind acel permanent du-te-vino
de la urdinişul stupului într-o zi caldă şi senină.
.În majoritatea zonelor intensitatea creşterii de puiet atinge nivelul maxim. Fireşte că şi matca depune ouă cu viteză
accelerată. Mătcile prolifice depun peste 2.000 ouă în timp de 24 de ore. Capacitatea mătcii de a depune ouă trebuie
să fie secondată de capacitatea albinelor de a creşte un număr atât de mare de ouă.Matca tânără, de bună calitate
poate ajunge la asemenea performanţe, dar o matcă îmbătrânită, cu defecte (aripi sau picioare rupte) nu poate
asigura dezvoltarea necesară acestei perioade. De aceea în familiile cu mătci de acest fel se pot observa botei de
salvare sau de schimbare liniştită.
.Odată depuse ouăle, albinele tinere (doici) vor trece la creşterea puietului, prin depunerea lângă ouă a unei mici
cantităţi de lăptişor de matcă amestecată cu miere. Pe zi ce trece această cantitate va fi din ce în ce mai mare,
proporţia între elementele care constituie hrana larvei fiind schimbată aproape în fiecare zi. O hrană de bună
calitate, cu un aport mare de proteine va fi garanţia unei generaţii de puiet de bună calitate şi în final asigură albine
rezistente la uzura specifică creşterii puietului şi culesurilor de nectar.
.Pe lângă hrana necesară, asigurarea temperaturii în cuib rămâne un factor important de care depinde creşterea unor
generaţii de albine de bună calitate.
.Deschizând stupul, scoţând şi privind o ramă mişcările albinelor pot părea haotice şi de neexplicat pentru un
necunoscător.Dar un apicultor ştie că în acel superorganism care este familia de albine totul este programat
conform unei legi de fier ce defineşte acel determinism care guvernează comportamentul individual respectiv
biologia şi fiziologia fiecărei albine, a mătcii, a trântorilor şi totodată a întregii colectivităţi. Este de fapt vorba
despre o minunată coeziune a unităţii biologice care se comportă ca un organism viu, eficient ca structură
funcţională, atingând randamente de productivitate pe care inteligenţa managerială a omului nu a reuşit să o
proiecteze, să o articuleze şi mai ales să o facă să funcţioneze într-o structură vie.
.Am conturat acest tablou pe care poate unii îl vor considera pe nedrept idilic întrebându-se: la ce serveşte imaginea
evocată mai înainte? Ei bine, ideea de la care am pornit vizează acum tocmai locul şi rolul apicultorului în
fenomenul apicol complex care este relaţia om-albină-natură. Locul apicultorului în această lună este în stupină,
rolul lui este ca prin tot ceea ce face corect şi la timp să asigure desfăşurarea nestânjenită a tuturor activităţilor din
stupi, ba chiar - mai mult să amplifice şi să accelereze ritmul desfăşurărilor din stup. Numai astfel finalul anunţat şi
aşteptat: miere multă şi de calitate se va înfăptui. Deci, care sunt

Acţiunile specifice

În stupină
Având în vedere că în luna mai apare culesul principal la salcâm unde familiile trebuie să ajungă la o dezvoltare
maximă este necesar ca în stupină să se acorde o mare atenţie lucrărilor de stimulare a dezvoltării acestora.
34
Începutul lunii mai trebuie să găsească familiile de albine în plină dezvoltare. Lărgirea cuibului este o acţiune care
se desfăşoară periodic la câteva zile. Lărgirea periodică a cuibului la început cu faguri crescuţi, buni pentru ouat
este o operaţiune care a fost declanşată poate chiar din luna martie. Oricum, în aprilie a fost pe agenda de lucru ca
urgenţa nr. 1. Asigurarea spaţiului de ouat se face prin spargerea cuibului adică introducerea periodică a ramelor în
mijlocul ramelor cu puiet. Pe măsură ce aceste rame sunt umplute cu ouă se vor introduce alte rame. De preferinţă
ramele trebuie să fie de culoare mai închisă, din care au mai eclozionat şi alte generaţii de puiet. Dacă iniţial
lărgirea s-a făcut lateral sau bilateral faţă de centrul cuibului de acum se sparge cuibul, la mijloc, cu unul sau doi
faguri introduşi separat între două rame cu puiet. Acolo unde puterea familiilor permite şi în funcţie de evoluţia
culesului de nectar şi polen se pot introduce rame cu faguri artificiali la clădit, tot prin spargerea cuibului sau lateral
de cuib. Fagurii artificiali utilizaţi la lărgirea cuibului se recomandă a fi daţi la crescut o dată cu înflorirea pomilor
fructiferi (de obicei la data înfloririi cireşului). Nu este indicat a se introduce mai multe rame o dată.
Familiile slabe care, aşa cum am mai spus-o, sunt un balast pentru stupină pot fi ajutate cu faguri cu puiet căpăcit,
gata de eclozionare ridicaţi din familiile foarte puternice sau puternice. Prin aceasta se previne la familiile
donatoare intrarea în frigurile roitului. De asemenea familiile slabe se pot unifica.
Este important să utilizăm la nivel optim potenţialul natural al albinelor de secreţie a cerii - potenţial puternic
manifestat în această lună - pentru a asigura zestrea de faguri ai stupinei. Înlocuirea anuală a 2/3 sau chiar 1/2 din
totalul fagurilor este o manieră de lucru foarte bună prin care se evită perpetuarea unor agenţi patogeni. Folosirea
ramelor clăditoare pe lângă că aduce un plus de ceară ajută la combaterea parazitului Varroa jobsconi prin
recoltarea fagurilor din aceste rame, cu puiet de trântor căpăcit.
Echiparea cu magazine de recoltă a stupilor verticali cu magazin sau cu corpuri a stupilor multietajaţi este o
operaţiune pregătitoare înainte de cules repetată dacă este nevoie în timpul culesului. La stupii orizontali se adaugă
fagurii de strânsură sau, dacă există, magazinul, în toate cazurile fagurii destinaţi prelucrării nectarului şi
depozitării mierii vor fi deschişi la culoare pentru a nu altera culoarea produsului.
Pregătirea şi derularea acţiunilor de stupărit pastoral vizează cu precădere marele cules de la salcâm. Operaţiunile
pregătitoare au fost descrise în calendarul pe aprilie. Ar mai fi de amintit că imediat după identificarea vetrei
temporare, transportul stupilor şi răspândirea lor pe noul amplasament se va proceda la anunţarea primăriei din
localitatea pe raza cărora se află stupina sau stupinele.
Numai astfel, luate în evidenţă, familiile vor putea fi protejate în cazul aplicării unor tratamente fitosanitare cu
substanţe toxice pentru albine. Numai astfel eventualele pierderi consecutiv nerespectării normelor de combatere a
dăunătorilor din agricultură sau silvicultură vor putea fi revendicate în faţa organelor abilitate să vegheze la
respectarea prevederilor care reglementează activitatea de stupărit pastoral.
.Pentru stimularea pontei, cât şi clădirea ramelor se vor face hrăniri stimulative cu sirop de zahăr în proporţie de
zahăr:apă -1:1. În nici un caz în sirop nu se va introduce streptomicină sau alte antibiotice. Orice fel de hrăniri a
familiilor de albine vor fi sistate cu cel puţin 10 zile înainte de declanşarea culesului.
.În cursul acestei luni, în masivele de salcâm din sudul ţării (aşa-numitul salcâm 1) se produce înfloritul. Este unul
dintre cele mai importante momente ale anului apicol. Dintre stupii răspândiţi pe vatră - cu 1-2 zile înainte de
declanşarea înfloritului - se alege unul de putere medie şi se aşează pe cântarul de control. Acesta va indica prin
diferenţele zilnice de greutate cât nectar aduc albinele în stup, mersul culesului care, ca orice fenomen natural are
un început, un maxim, un declin şi un sfârşit. Mulţi apicultori practică pastoralul la salcâm 1, 2 şi chiar 3 ceea ce
conferă şanse sporite de realizarea unor producţii mari de miere superioară. Desigur deplasarea succesivă a stupilor
la masivele care înfloresc decalat în timp trebuie bine pregătita, respectând întocmai tot ce s-a făcut la deplasarea
iniţială (salcâmul 1).
.Pentru prevenirea intoxicării albinelor primăriile trebuie anunţate asupra locurilor unde sunt amplasate stupinele,
în vederea respectării prevederilor legale privind protecţia albinelor.
Intensificarea ventilaţiei cuibului în timpul culesului de salcâm şi imediat după acest cules;
Începerea creşterii primei serii de mătci pentru formarea roiurilor, înlocuirea mătcilor necorespunzătoare din
stupină sau vânzare şi totodată începerea producerii lăptişorului de matcă, pentru apicultorii interesaţi de
valorificarea acestui produs;
Recoltarea fagurilor, extracţia, condiţionarea şi depozitarea mierii. Sunt acţiuni care trebuie să se desfăşoare în
condiţii de igienă perfectă, în cazul în care culesul este intens se vor recolta succesiv doar acei faguri cu miere ce a

35
fost căpăcită pe cel puţin 1/3 din suprafaţa ramei. Descăpăcirea şi centrifugarea fagurilor, strecurarea, spumuirea şi
depozitarea mierii se vor face în spaţii (camere) curate având grijă să nu depreciem calitatea produsului. Vasele şi
uneltele cu care se lucrează (corpuri de stupi, cuţite sau furculiţe de descăpăcit, tăvi, site, centrifuga, bidoanele, alte
vase vor fi atent curăţate şi dezinfectate înainte de utilizare şi bine spălate după fiecare acţiune). Depozitarea mierii
până la vânzarea ei se va face în camere curate şi uscate.
Asigurarea rezervelor de polen prin folosirea colectoarelor de polen.
Acţiuni sanitar-veterinare. În mai se pot manifesta unele boli ale albinelor. De aceea supravegherea stării de
sănătate este la ordinea zilei. În cazul familiilor bolnave se aplică tratamentul pentru combaterea nosemozei,
puietului văros şi a locei europene şi americane sau a celorlalte boli constatate.
.Trebuie reţinut că albinele bolnave nu aduc profit în stupină ci din contră produc pierderi iar măsurile de prevenire
a bolilor se cer înfăptuite acum ca şi pe tot parcursul sezonului activ conform zicalei: "este mai uşor şi mai ieftin să
previi decât să combaţi".

În atelierul stupinei:
...Dezinfecţia localului.
...Uscarea polenului.
...Însamânţările de plante melifere.
...Întreţinerea semănăturilor.
...Prevenirea intoxicaţiilor.

Organizatorice:
..Pregătirea vetrelor la masivele melifere.
..Organizarea transporturilor la masive melifere şi polenizarea culturilor.
..Procurarea de bidoane/butoaie necesare conservării şi livrării mierii.
Nu uitaţi
. Dacă în primele două decade ale lunii, obiectivul principal îl constituie întărirea continuă a familiilor de albine şi
folosirea culesului de la salcâm, în ultima decadă se va da o deosebită atenţie menţinerii puterii familiilor,
prevenirii roirii naturale şi preîntâmpinării ieşirii roilor. Fărâmiţarea excesivă prin roire naturală sau artificială
slăbeşte familiile.
. Nu degeaba denumirea populară a lunii mai este Florar. În această lună o abundenţă floristică de interes melifer
oferă albinelor culesuri de nectar, polen, mană şi propolis.
.Cum salcâmul este specia cea mai importantă, doresc tuturor stuparilor ca stupii lor să fie în masivele de salcâm cu
flori multe, bogate în nectar iar vremea să fie caldă şi însorită adică favorabilă culesului.

iunie
Familiile de albine se află acum, în luna solstiţiului de vară - cireşar, în apogeul sau aproape de apogeul puterii lor,
ceea ce înseamnă că stupii sunt puternici datorită numărului mare de albine care îi populează. Activitatea de
depunere a ouălor de către matcă atinge sau ar trebui să atingă viteza şi intensitatea maximă. Flora spontană şi
cultivată oferă culesuri abundente de nectar şi polen bineînţeles dacă speciile respective vegetează în perimetrul
razei economice de zbor (circa 3,5 km) a albinelor cercetase şi culegătoare. Regăsirea unor plante cu importanţă
meliferă mare şi foarte mare pe suprafaţa de aproximativ 3,8 ha cât cuprinde un cerc cu raza de 3-3,5 km care are în
centrul său stupina este un caz fericit în care amplasarea vetrei corespunde cerinţelor acestui optim economic
despre care am mai vorbit. Se înţelege de la sine că şi condiţiile meteorologice trebuie să fie favorabile adică timp
călduros, t
În stupină:
.De la început trebuie precizat că este necesar ca stuparul să aibă o conduită conformă cu manifestările biologice,
fiziologice şi de comportament ale albinelor în corelaţie cu starea timpului şi a fazelor de înflorire a plantelor
nectaro-polenifere.
36
. Aceasta înseamnă:
1. În condiţii de cules asigurarea spaţiului pentru prelucrarea nectarului şi depozitarea mierii.În timpul cercetării
cuiburilor, familiile se aprovizionează cu faguri clădiţi şi artificiali. Fagurii cu miere, în afară de cei cu puiet, se
trec la extractor (atunci când nu există altă posibilitate pentru crearea de spaţii suficiente pentru prelucrarea
nectarului şi depozitarea mierii proaspete).
.Experienţa a dovedit cu prisosinţă că una dintre metodele de bază pentru creşterea randamentului culesului cu 40
până la 50% constă în introducerea în stupi la timpul oportun a fagurilor suplimentari sau a corpurilor cu faguri de
strânsură. Ca o regulă generală în timpul culesurilor abundente controlul stupilor se reduce la minimum pentru a nu
deranja inutil albinele. Mersul culesului se urmăreşte zilnic prin diferenţele de greutate înregistrate la cântarul de
control.
2. Pentru a evita roirea naturală necontrolată există mai multe procedee de roire artificială descrise în toate cărţile şi
revistele de apicultură. Una dintre ele numită roire artificială prin divizare constă în transvazarea într-un stup gol a
4 faguri bine populaţi cu albine şi puiet ridicaţi dintr-o familie puternică având cel puţin 9-10 faguri cu puiet şi 16-
18 intervale cu albine.
.Practic se procedează la despărţirea familiei în două jumătăţi. Albinele bătrâne se vor întoarce la stupul de bază iar
în stupul în care se formează noua familie se va introduce o matcă fecundată sau o botcă gata de eclozionare.
3. În această lună este în plină desfăşurare creşterea mătcilor în pepiniere specializate conform unui flux tehnologic
riguros sau în stupinele apicultorilor care ştiu să crească mătci după o metodă gospodărească sau în mod
profesional.

.Principalele criterii de selecţie urmărite în creşterea mătcilor sunt:

instinctul de acumulare (relativ la cantitatea de miere şi păstură din faguri);
prolificitate mare (numărul de ouă depuse în 24 de ore);
cantitatea şi aspectul puietului;
rezistenţa sporită la iernare;
dezvoltare accelerată devreme în primăvară;
rezistenţa a boli;
blândeţe (comportament liniştit pe faguri);
tendinţă scăzută la roire.
clădirea fagurilor;

.Dacă unele mătci prezintă defecte (epuizare, defecte fizice, prolificitate necorespunzătoare deşi nu sunt vârstnice),
se recurge la înlocuirea lor pe loc sau în viitorul cât mai apropiat cu mătci de la rezerva stupinei sau achiziţionate
anume în acest scop.
.Această lucrare este hotărâtoare pentru dezvoltarea şi productivitatea ulterioară a familiilor de albine respective şi
în primul rând pentru performanţele productive din anul următor. Mătcile de calitate vor asigura în stupină familii
de albine cu capacităţi productive deosebite ceea ce ridică gradul de favorabilitate îndeplinirii optimului economic
adică realizarea acelor producţii care stau la baza profitului exploataţiei apicole.
.În această perioadă se pot forma nuclee pentru mătcile de rezervă necesare în sezon, având de o parte şi de alta
câte un fagure cu provizii. Un mijloc eficient pentru dezvoltarea nucleelor constă în transportarea lor pe o altă vatră
la extremitatea aceleiaşi localităţi sau în altă localitate (în afara razei economice de zbor a albinelor din stupină .
4. În timpul recoltării fagurilor şi extracţiei mierii respectarea condiţiilor igienico-sanitare este obligatorie. Ceea ce
trebuie însă subliniat este că maniera de lucru rămâne aceeaşi la fiecare recoltare şi extracţie a mierii, atâtea câte
vor fi pe parcursul sezonului activ.
5. Pe toată durata culesurilor se asigură o bogată ventilaţie a cuiburilor. Altfel un mare număr de albine, care ar
putea participa direct sau indirect la adunarea şi transformarea nectarului în miere, rămân pe la urdinişuri ca să
asigure aerisirea cuiburilor. Pentru aceasta urdinişurile se ţin larg deschise, iar pe timpul căldurilor mari ventilaţia
se asigură prin folosirea orificiilor din podişoare sau a scândurelelor de podişor prevăzute cu ţesătură de sârmă. În
zilele caniculare, dacă stupina nu este aşezată într-o zonă umbrită, se asigură pe cât este posibil umbrirea
individuală a stupilor.

37
6. Bolile albinelor, diagnosticul şi tratamentul în vederea combaterii lor. După fiecare recoltare a mierii se poate
efectua un tratament cu Varachet conform indicaţiilor din prospect. Alte boli care pot apărea în această lună, cum
se diagnostichează şi tratează aceste boli (ascosferoză-puietul văros; aspergiloza-puietul pietrificat ş.a.) există
indicaţii în prospectele medicamentelor specifice: Micocidin , Codratin sau Locamicin.
Un roi aflat în zbor" poate fi oprit nu numai stropindu-l cu apă ci mai bine cu o rază de lumină captată de la soare
cu ajutorul unei oglinzi. Proiectând pe roi acest spot luminos albinele pierd simţul orientării şi, asemenea unui
avion în derivă, aterizează forţat pe sol sau pe cel mai apropiat suport.
Un roi strâns în ghem agăţat de o creangă, de o streaşină, sau de o grindă a unei construcţii îşi păstrează căldura şi
integritatea în nopţile reci şi chiar ploioase.
Matca ieşită din botcă trebuie atent verificată înainte de a fi folosită. Se vor observa în amănunt: antenele, ultimul
segment al abdomenului, aspectul exterior în general şi dezvoltarea fizică. Aceste date sunt luate ca bază de
acceptare sau rebutare.

În atelierul stupinei:
condiţionarea mierii;
tratarea fagurilor din depozit contra găselniţei;
executarea lucrărilor de întreţinere a culturilor de plante melifere sau furajero-melifere;
recoltarea polenului de porumb.

Organizatorice:
pregătirea vetrelor de stupină la masivele melifere;
asigurarea la timp a stupinelor cu mijloace de transport;
procurarea de material lemnos necesar reparaţiilor şi confecţionării de stupi, rame, adăposturi demontabile pentru
stupărit pastoral şi alte accesorii;
asigurarea braţelor suplimentare de muncă pentru lucrări în stupină şi ransporturi;livrarea mierii.

Nu uitaţi
. Un mijloc de bază pentru întărirea familiilor de albine îl constituie folosirea familiilor ajutătoare. Acum este cea
mai favorabilă perioadă pentru formarea familiilor ajutătoare, fără ca prin aceasta să pericliteze folosirea culesurilor
următoare. Prin unirea în toamnă a familiilor ajutătoare cu familii de bază din care au fost formate,se măreşte cu
50% puterea familiilor şi se previne totodată roirea naturală

iulie
Familia de albine - acest superorganism - cu un comportament riguros programat genetic traversează de obicei în
această lună ultima parte a vârfului de sarcină despre care am mai vorbit, intră în ultima parte a ciclului ei biologic..
O reprezentare grafică a puterii (numărului de indivizi) şi activităţilor din stup indică pe verticală un traseu
descendent al curbei desfăşurate în timp, pe orizontală. Desigur, activitatea principală din familie vizează cu
precădere acumularea rezervelor de hrană pentru iernare. Se consideră drept principală cauză a acestui
comportament instinctul de acumulare care primează în detrimentul instinctului de înmulţire. Aceasta înseamnă că
un număr mai mare de albine participă la culesul, prelucrarea nectarului şi depozitarea mierii în celule şi mai puţine
albine sunt prezente în activităţile de creştere a puietului.
.Un observator atent al fenomenelor ce se petrec pe ramele stupului poate vedea chiar un fel de luptă, un fel de
concurenţă între matcă şi albinele culegătoare. Acestea din urmă, fireşte în condiţii de cules, umplu un număr
mereu mai mare de celule cu nectar şi polen astfel ca suprafeţele cu celule de faguri pentru ouat devin din ce în ce
mai reduse. Fenomenul denumit "blocarea cuibului" apare evident la culesul de la floarea-soarelui, un cules
abundent şi intens care actualmente nu mai are ca în trecut caracterul de scurtă durată. Aceasta din cauza
însămânţării plantei la date diferite şi, ca urmare, prelungirii în timp a fazelor de înflorire a lanurilor din acelaşi
areal. De cele mai multe ori, din diverse cauze la acest cules se produce o uzură accelerată a albinelor, o scădere

38
numerică a populaţiei stupului ceea ce face ca familia de albine să devină vulnerabilă la expansiunea, specifică în
această perioadă a acarianului Varroa jacobsoni.
.Mai ales la mătcile bătrâne se înregistrează o scădere a numărului de ouă depuse în 24 de ore sau într-o anumită
perioadă de timp.
Se continuă culesurile la tei, la fineţe de deal iar în zona de munte, de zburătoare.
.Creşterea trăitorilor este îngrădită, iar uneori începe gonirea lor.
.Pe agenda de lucru a stuparului - o agendă încărcată ca şi în lunile precedente, sunt înscrise următoarele:

Acţiuni specifice

În stupină
Recoltarea fagurilor cu miere, extracţia (centrifugarea), transportul şi depozitarea corespunzătoare a acestui produs
care reprezintă plata eforturilor atât a albinelor cât şi a proprietarului stupinei. Recoltarea fagurilor şi extracţia
mierii se vor face cu cea mai mare grijă. Chiar dacă după încheierea culesului de la tei stupina va fi deplasată in
pastoral, la un alt cules, este indicat ca în fiecare familie să se lase 5-6 kg de miere ca rezervă de hrană. Apicultorul
prevăzător va opri în depozit de la fiecare cules - deci şi de la cel de salcâm câte 1-2 faguri cu miere căpăcită pentru
fiecare familie.
Întărirea familiilor de albine noi, formate în lunile precedente prin adăugarea de faguri cu puiet, miere şi polen
ridicaţi din familiile foarte puternice care constituie nucleul de bază al stupinei. Imediat după culesul de salcâm sau
tei se pot forma roii artificiali căi ora trebuie să li se acorde toată atenţia astfel ca printr-o dezvoltare
corespunzătoare, până la intrarea în iarnă, să atingă nivelurile de putere şi rezerve de hrană proprii unei familii
puternice. Lucrările efectuate trebuie să asigure toate condiţiile necesare pentru o valorificare în cele mai bune
condiţii a culesurilor următoare în paralel cu acţiunile de polenizare a culturilor agricole entomofile.
Lucrările de creştere a mătcilor continuă şi în această lună în conformitate cu secvenţele tehnologiilor aplicate în
sistem gospodăresc sau intensiv.
Înlocuirea mătcilor bătrâne, uzate sau necorespunzătoare cu mătci tinere (din acest an) selecţionate şi verificate.
Ventilaţia suplimentară a stupilor este o măsură binevenită mai ales în perioadele cu călduri excesive înţelegând că
protejarea stupilor de razele puternice ale soarelui prin umbrire va sta în atenţia stuparului. Astfel, în zilele toride,
albinele care asigură termoreglarea cuibului (prin aducerea apei şi ventilaţie) vor fi mult mai puţine ele putând
participa la alte activităţi (creşterea puietului, recoltarea şi prelucrarea nectarului).
Controlul stării sanitar-veterinare a familiilor se poate face o dată cu ridicarea fagurilor de recoltă. La apariţia
primelor semne de boală, de infestare cu acarieni se vor lua de îndată măsurile care se impun.
Prevenirea şi combaterea furtişagului vor sta în atenţia stuparului care, la fiecare intervenţie în stupi va respecta
măsurile de prevenire a acestui fenomen nedorit, în caz că se observă tendinţe de furtişag sau acesta s-a declanşat se
vor lua imediat măsurile de combatere.
Stupăritul pastoral - dacă nu s-a încheiat - se va derula, acţiune cu acţiune, având în vedere toate regulile şi
reglementările obligatorii. Este de mare importantă recunoaşterea şi amenajarea judicioasă a vetrelor din masivele
melifere cuprinse în planul de stupărit pastoral. Pentru buna reuşită a acţiunilor de stupărit pastoral vor fi asigurate
din vreme mijloacele de transport şi forţa de muncă suplimentară necesară manipulării stupilor. Se înţelege că este
obligatoriu ca stupii să fie pregătiţi corespunzător fiecărei familii fiindu-i asigurat corpul sau corpurile suplimentare
sau magazinele cu echipament de faguri destinat prelucrării nectarului şi depozitării mierii. După efectuarea
transportului şi amplasarea stupilor pe noua vatră se va proceda la anunţarea în scris a organelor locale a unităţilor
agricole şi silvice din zonă asupra locului precis al amplasării stupinei şi după caz a adresei stuparului.
Folosirea ramelor clăditoare pentru producerea de ceară;
Controlul familiilor după ultimul cules de vară şi hrănirea suplimentară a familiilor în cazul lipsei de cules în natură
(completarea rezervelor de hrană .

În atelierul stupinei:
condiţionarea mierii;
tratarea fagurilor din depozit contra găselniţei;
însămânţări de plante melifere în mirişte ;
colectarea polenului de porumb;
recoltarea seminţelor de plante melifere.

Organizatorice:
organizarea transporturilor de stupi ;
stabilirea planului de reparaţii ;
organizarea de vetre la masivele melifere de luncă şi Delta Dunării.
39
..Este bine să ştim că ...
Mătcile obţinute prin încrucişări consangvine (mătci împerecheate cu trântori fraţi) dau în descendenţă puiet puţin
iar uneori din ouăle depuse jumătate dispar după 6 ore.
Lipsa puietului necăpăcit din familie este un semn aproape sigur al orfanizării.
Ouăle depuse neregulat, pe pereţii celulelor, 2 sau 3 în aceeaşi celulă, bâzâitul plângător al albinelor este un semn
cert nu numai al faptului ca familia este orfană (nu mai are matcă  ci şi că avem de a face cu o familie bezmetică.
bullet Dacă, pentru a o împuternici, introducem într-o familie un fagure cu puiet tânăr necăpăcit şi a doua zi
albinele trag (construiesc) botci de salvare trebuie să verificăm ca nu cumva familia să fi rămas fără matcă.
Nu uitaţi
.Scăderea ouatului mătcilor şi a creşterii de puiet este un fenomen natural, imprimat de ritmul caracteristic de viaţă
al albinelor. Scăderea creşterii de puiet poate fi accentuată de lipsa totală de cules şi de vremea excepţional de
călduroasă, care contribuie la diminuarea ouatului mătcilor sub limita normală, fapt care contribuie la slăbirea
exagerată a familiilor de albine. Odată slăbite familiile de albine, ele nu mai pot fi redresate până la sfârşitul
sezonului. In vederea menţinerii puterii familiilor, este necesar ca, din ziua recoltării mierii după începerea
culesului mare, în familii să se oprească suficiente rezerve de miere, iar în cazul extracţiei totale să înceapă imediat
hrănirea în vederea completării rezervelor de hrană necesare iernării. Totodată, dacă lipsa de cules continuă, în tot
timpul familiile vor fi hrănite suplimentar (zahăr tos administrat săptămânal). Paralel se asigură umbrirea familiilor
în cele mai călduroase ore ale zilei.
.Luând aceste măsuri, familiile se menţin în stare activă, creşterea puietului se desfăşoară la un nivel corespunzător
şi astfel familiile nu slăbesc. Cea mai mare eroare, ireparabilă de altfel, se face dacă după recoltarea mierii (tei,
floarea-soarelui) familiile sunt lăsate la voia întâmplării.

august
Pentru apicultor, august este o lună foarte importantă pentru că acum - in cuib - se declanşează creşterea albinelor
care vor traversa perioada de iernare sau altfel spus în stupi începe formarea generaţiei care va ierna. Esenţial
pentru fiecare stupar este să cunoască şi să asigure toate verigile fluxului tehnologic prin care familiile de albine
sunt menţinute la o putere cât mai mare (număr de albine) ştiut fiind că puterea familiei stă în mulţimea de albine
care populează stupul. În urma culesului de mare intensitate de la floarea-soarelui, familiile de albine ajung slăbite
atât din punct de vedere al cantităţii de albine cât şi al calităţii mătcii. Dacă în luna precedentă creşterea puietului a
înregistrat o diminuare, în cursul lunii august apare de obicei un nou impuls de creştere fără însă a atinge nivelul de
intensitate de la începutul verii, începe perioada creşterii albinelor de iarnă, în stupi apar semnele pregătirii pentru
iernare, aceste semne fiind evidente tot mai pregnant pe măsura trecerii timpului. Astfel scăderea temperaturilor
atmosferice nocturne determină ca albinuţele s-ă părăsească fagurii periferici ai stupului şi să se aglomereze în zona
centrală a cuibului adică în zona fagurilor cu puiet.
.Rezervele de hrană, respectiv mierea şi păstură sunt concentrate în jurul puietului dispus în centrul cuibului.
Apicultorii cu experienţă cunosc fenomenul de blocaj al cuibului manifestat prin depozitarea masivă de miere în
fagurii din cuib. Acest blocaj apare ca urmare a manifestării pronunţate a instinctului de acumulare al familiilor,
datorită apropierii sezonului rece, când albinele sunt grăbite să-şi formeze rezervele de hrană. Ca urmare a acestui
blocaj, apare concurenţa între instinctul de acumulare şi instinctul de înmulţire, balanţa înclinându-se în favoarea
acumulării. Aceasta are ca rezultat o diminuare a spaţiului de ouat al mătcii, iar albinele afectate creşterii puietului
vor fi din ce în ce mai puţine. Astfel puterea familiei scade, rezultând mai puţine albine cu corp gras format (albine
de iernare), dar şi mai puţin pregătite din punct de vedere fiziologic pentru traversarea iernii.
.Albinele nu mai cresc faguri şi nici puiet de trântori ( deşi se poate ca în zonele cu culesul de întreţinere, familiile
să se activizeze, să crească încă trântori şi deseori să schimbe liniştit mătcile) în schimb propolizează intens mai
ales crăpăturile stupilor şi spaţiile pe care se sprijină extremităţile leaturilor superioare ale ramelor şi câteodată
chiar urdinişul. Calitatea mătcilor este foarte importantă în această perioadă, o matcă uzată neputând face faţă
concurenţei cu albinele culegătoare. Acest fenomen este uşor de observat la astfel de familii care mai cresc trântori
pentru a asigura fecundarea mătcilor tinere, eclozionate în această perioadă.
.Uneori, cu precădere în zilele lipsite de cules natural, se acutizează tendinţele de agresivitate şi de furtişag. Firesc
este ca apicultorul, care a înţeles diagnoza, să acţioneze în direcţia manifestărilor fiziologice, biologice şi de
comportament ale familiei de albine înlesnind acesteia desfăşurările dictate în principal de instinctul de conservare
a speciei. Principalele secvenţe ale fluxului tehnologic care defineşte în această lună maniera de lucru in stupină
sunt prezentate sintetic în continuare cu subtitlul:

Acţiuni specifice

40
În stupină
.Se va începe acţiunea de revizie generală a familiilor pentru aprecierea rezervelor din cuib precum şi a calităţii
mătcilor. De rezultatele acestui control depinde cum se vor desfăşura viitoarele acţiuni.
Se urmăreşte optimul în:
Calitatea mătcilor (reginelor)
. S-a dovedit cu prisosinţă că mătcile tinere depun mai multe ouă la sfârşitul verii şi chiar toamna decât cele
vârstnice mai ales în cazul absenţei unor culesuri de întreţinere. Tehnologiile moderne de creştere şi exploatare a
albinelor prevăd înlocuirea anuală a jumătate din toate mătcile stupinei ştiut fiind că prolificitatea scade iar o matcă
de 3 ani nu mai posedă o viteză de ouat mulţumitoare.
Perioada sfârşitului verii şi începutul toamnei este intervalul de timp în care acceptarea mătcilor în unităţile
biologice destinate schimbării se petrece cel mai uşor adică fără sau cu puţine manifestări de respingere. Calitatea
nu este dată doar de vârstă ci şi de provenienţa mătcilor. Se recomandă mătcile selecţionate şi verificate obţinute
prin metode gospodăreşti din familiile recordiste ale stupinei sau mai bine cele achiziţionate de la producătorii
consacraţi de mătci ori din pepinierele de creştere specializate. Introducerea mătcilor în familii este o operaţie care -
indiferent de metoda folosită - presupune pricepere şi respectarea obligatorie a unor reguli îndeobşte cunoscute de
stuparii cu experienţă, începătorii sau cei care nu au îndemânarea şi cunoştinţele necesare vor trebui să apeleze la
ajutorul unui apicultor avansat, înlocuirea mătcilor bătrâne cu botci căpăcite sau chiar cu mâţei ce urmează a se
împerechea după introducerea lor în familii, nu se recomandă. Aceasta pentru că familia va rămâne fără puiet timp
de 10-15 zile sau chiar mai mult iar unele familii pot rămâne uneori fără mătci din cauza pierderii lor la zborul de
împerechere.
Calitatea fagurilor respectiv al cuibului.
. La fel ca în primăvară, în intervalul de timp la care ne referim ca şi în cel următor, mătcile evită să depună ouă în
fagurii noi care păstrează mai greu căldura. De aceea, cu ocazia lucrărilor prilejuite de ultima extracţie a mierii, în
zona cuibului la stupii orizontali sau în corpul corespunzător la stupii verticali din cele două corpuri destinate
pentru iernare se vor asigura faguri clădiţi în anul precedent în care au fost crescute mai multe generaţii de puiet.
Aceşti faguri trebuie să fie lipsiţi de defecte şi, pe cât posibil, fără celule deformate sau de trântori.
Deblocarea cuiburilor.
. Existenţa unor bune culesuri târzii de întreţinere poate determina blocarea cuiburilor prin depozitarea rezervelor
de hrană în zona creşterii puietului. Restrângerea spaţiului de ouat determină ca familii foarte bune în timpul
sezonului activ să slăbească excesiv şi să ajungă cu o populaţie insuficientă pentru traversarea în bune condiţii a
perioadei de iarnă. Concret, deblocarea cuiburilor se face prin introducerea în mijlocul cuibului a unui fagure clădit
cu celule de albine lucrătoare. Dacă fagurele a fost complet însămânţat cu ouă, operaţia se poate repeta la intervale
de 5-7 zile sau chiar mai repede, în cazul unor familii puternice ce ocupă două corpuri în stupi multietajaţi se
practică procedeul inversării corpurilor. Trebuie însă avut în vedere distribuirea ramelor cu rezerve de hrană la
marginile fiecărui corp organizându-se cuiburile în zona din mijloc.
După terminarea culesurilor târzii, se vor ridica magazinele şi corpurile de recoltă (caturile, magazinele) cu miere la
stupii verticali precum şi ramele de recoltă la stupii orizontali.
Identificarea manei în rezervele de hrană, extragerea acestei mieri (nu este recomandată lăsarea mierii de mană în
cuiburile de iernare deoarece, prin bogăţia mineralelor conţinute încarcă intestinul albinelor, provocând diaree. E o
�miere grea�.) şi înlocuirea ei cu miere, preferabil de salcâm sau sirop de zahăr concentrat.
Completarea rezervelor de hrană pentru iarnă;
Asigurarea căldurii în cuib.
. Mai ales în timpul nopţii temperaturile scăzute determină o încetinire a ouatului mătcii. Pentru a elimina acest
neajuns se procedează la reducerea cuibului care va fi format numai din rame bine acoperite cu albine Fagurii cu
puiet gata de eclozionare şi cei cu miere puţină vor fi aşezaţi la margine sau, după descăpăcirea mierii, se vor
dispune după diafragmă de unde mierea va fi transportată de albine în cuib. După restrângerea cuibului cu ajutorul
diafragmei despărţitoare se procedează la împachetarea cuibului cu perniţe laterale iar deasupra podişorului se pune
o salteluţă mai groasă.
Activarea intensităţii şi prelungirea perioadei de creştere a puietului.
.Este bine ca în această perioadă, dacă se poate, familiile să fie deplasate la culesuri târzii din păşunile şi fâneţele
situate în luncile apelor curgătoare sau în zone inundabile pentru a-şi forma rezervele de hrană naturală care, se ştie,
este cea mai bună. De asemenea, culturile furajere din mirişti oferă un bun cules de întreţinere.
Dacă nu există asemenea culesuri în zona de amplasare a stupinei sau lipseşte posibilitatea deplasării stupinelor în
asemenea perimetre se recomandă efectuarea unor hrăniri stimulente. Se va folosi siropul de zahăr în proporţie 1:1
(1 parte zahăr la o parte apă  administrate în hrănitor în porţii mai mari sau mai mici, la intervale scurte în funcţie
de ritmul consumului. În zonele unde polenul din natură este insuficient se vor introduce rame cu păstură sau, în
lipsă turte cu polen sau înlocuitori (turte cu polen 30%).
41
Se va acorda o atenţie sporită familiilor ajutătoare, formate în cursul lunii iunie, urmărindu-se o dezvoltare
corespunzătoare a lor prin hrăniri stimulative.
Tratamentele de bază pentru diagnosticul şi combaterea varroozei se fac la început cu medicamentul Varachet, apoi
cu Mavrirol produse de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură. Se vor respecta întocmai indicaţiile
cuprinse în prospectele acestor medicamente de mare eficacitate şi care se găsesc de vânzare în magazinele Apicola
şi în farmaciile veterinare din întreaga ţară.

În atelierul stupinei:
condiţionarea mierii :
tratarea fagurilor din depozit contra găselniţei.
recoltarea seminţelor de plante melifere.

Organizatorice:
Întocmirea planului de aprovizionare cu utilaje şi materiale, pentru anul următor;
Organizarea transporturilor la masivele melifere cu înflorire târzie;
Controlul situaţiei stupinei.

.....Este bine să ştim că ...

Sezonul apicol nu se încheie o dată cu terminarea unui mare cules, în august se află pe primul plan pregătirile
pentru sezonul apicol activ al anului următor.
Toate lucrările fluxului tehnologic trebuiesc acum efectuate la timp, cu pricepere şi exigenţă maximă, aceasta
garantând o bună traversare (fără pierderi) a sezonului rece şi un început bun în primăvara următoare.
Furtişagul în stupină reprezintă una dintre cele mai primejdioase stări în existenţa oricărei familii de albine putând
determina diminuarea ei, a mai multor stupi sau a întregului efectiv. Deci se cere o maximă atenţie la prevenirea
furtişagului sau, dacă fenomenul a apărut, el trebuie rapid şi energic combătut.
Pentru umplerea cu miere a unei singure celule albina trebuie să aducă de 17 ori nectarul în acea celulă.
Nu uitaţi
.Măsurile de menţinere a puterii familiilor de albine, luate în luna precedentă, vor fi completate prin crearea
condiţiilor optime în cuib pentru creşterea intensă de puiet. Se impune reducerea volumului cuibului, împachetarea
acestuia şi introducerea în mijlocul acestuia a fagurilor goi, în care au crescut mai multe generaţii de puiet. In cazul
lipsei de polen în cuib şi în natură, se introduc l�2 faguri cu păstură, asiguraţi în lunile precedente, iar în lipsa
acestora Se administrează turte de polen sau înlocuitori. Paralel cu aceasta vor fi înlocuite mătcile care nu ouă
normal, prin unire cu nuclee cu mătci de rezervă. Un mijloc eficient de întărire a familiilor în vederea iernării îl
constituie folosirea familiilor ajutătoare, formate în cursul lunii iunie, cărora până la unirea cu familiile de bază li
se vor asigura condiţii pentru creştere intensă de puiet.

septembrie
Odată cu venirea toamnei familiile de albine îşi încep pregătirea pentru iernare. Această perioadă se caracterizează
prin aceea că numărul de albine, intensitatea creşterii puietului şi activitatea de zbor se diminuează.
.Luna echinocţiului de toamnă - calendarul marcând în 23 septembrie - data la care ziua este egală cu noaptea, se
caracterizează ca o perioadă când la albinele de iernare se apropie de sfârşit acumularea în organism a unor
importante cantităţi de glucide, protide şi lipide care alcătuiesc aşa-numitul "corp gras" situat în partea dorsală ca o
căptuşeală sub învelişul chitinos, deasupra diafragmei. Glucidele sunt indispensabile funcţionării muşchilor,
lipidele compun rezervele necesare metabolismului iar proteinele vor intra în hrana larvelor şi a mătcilor în
perioada rece când albinele nu culeg polen din natură. Albinele crescute în această perioadă sunt diferite de cele
eclozionate în timpul verii, prin faptul că acestea pot trăi 7-8 luni spre deosebire de cele de vară la care durata
medie de viaţă este de 35-45 zile. Aceasta se datorează modificărilor în structura biologică şi fiziologică a albinelor
de iarnă, la care se dezvoltă acest organ specializat în acumularea de rezerve de proteine şi grăsimi, pe seama
consumului de păstură. Corpul gras se dezvoltă numai la albinele de iarnă. Supravieţuirea acestor albine se
datorează şi faptului că ele participă mai puţin la creşterea de puiet şi la activitatea de cules de nectar.
.Nopţile reci fac ca albinele să se strângă pe fagurii de puiet din mijlocul cuiburilor. În această perioadă, mătcile
depun din ce în ce mai puţine ouă, iar în condiţiile de lipsă de cules ponta poate înceta. Cantitatea de larve din cuib
este din ce în ce mai mică şi uneori spre sfârşitul lunii în stup nu mai există puiet.
42
.Apariţia unor culesuri de nectar şi polen poate spori activitatea familiei dar nu la intensitatea de la începutul verii.
Desigur, un cules de întreţinere ar fi binevenit dar vegetaţia de interes apicol se diminuează pe zi ce trece excepţie
făcând zonele inundabile din luncile apelor curgătoare sau din Delta Dunării unde se mai găsesc specii vegetale de
interes apicol aflate în diferite fenofaze de înflorire (început, maxim sau sfârşit) după cum evoluează în arealul
respectiv condiţiile meteorologice (temperatura aerului şi precipitaţiile).Valorificarea unor surse târzii de cules
asigură un plus de miere şi păstură în rezervele de hrană pentru iernare şi determină evitarea furtişagului în cazul
administrării siropului de zahăr menit completării rezervelor.
.Încă o manifestare caracteristică acestei perioade constă în izgonirea trântorilor din stup. De asemenea se
intensifică propolizarea cuiburilor.
.Revizia amănunţită a stării flecarei familii de albine din stupină, chiar de la începutul lunii, oferă stuparului acele
constatări ce îi vor direcţiona toate acţiunile ce vizează iernarea fără pierderi şi menţinerea capacităţilor productive
ale familiilor de albine în viitorul sezon apicol activ.
.Cele mai mari pierderi de familii de albine se produc în stupină în timpul sezonului rece. Este deci de maximă
importanţă ca toate pregătirile de iernare să se facă prin intervenţii corecte, executate în timp util. Apicultorii
începători sau debutanţi trebuie să apeleze la câte un coleg cu experienţă, fiecare trebuie să apeleze la un stupar
care are deja consacrare în profesie, aceştia din urmă dând nu numai sfaturi ci orânduind practic pentru iarnă în
tandem cu începătorul cuibul câtorva dintre familiile stupinei. Desigur, conduita apicultorului în faţa diverselor
situaţii va fi diversă în funcţie de cele observate, constatate şi corect interpretate. Amănunte despre pregătirea
iernării sunt redate pe larg în capitolul "Pregătirea familiilor de albine pentru iernat" din "Iernarea familiilor de
albine". Pentru a reaminti încă o dată lucrările principale din această lună care trebuiesc executate în stupină
enumer pe scurt

Acţiunile specifice:

În stupină
Strâmtorarea drastică a cuibului - cu ajutorul diafragmei la nivelul numărului de rame ocupate compact de albine;
Echilibrarea rezervelor de hrană între familiile stupinei cu observaţia că pe durata sezonului rece cantitatea de
miere necesară unei singure familii ca rezerve de hrană este de minimum 18-20 kg;
bullet Asigurarea rezervelor de hrană până la nivelul necesarului obligă uneori pe apicultor să intervină cu hrăniri
de completare. Hrănirile se fac în porţii mai mari sau mai mici - în funcţie de viteza cu care albinele prelucrează şi
depozitează hrana - administrând în hrănitor siropul de zahăr 2:1 având grijă ca la administrare să nu declanşăm
furtişagul;
Legat de cantitatea şi calitatea rezervelor energetice (miere + sirop din zahăr) apicultorii sunt de acord că necesarul
pentru iernare trebuie asigurat conform a trei principii şi anume:
1. Pentru 1 kg de albine sunt necesare minimum 10 kg rezerve glucidice;
2. Din totalul rezervelor cel puţin 50% trebuie să o reprezinte mierea, restul fiind formate din sirop de zahăr
prelucrat de albine şi depozitat în faguri;
3. În nici un caz nu se va lăsa în stup miere de mană pentru că aceasta favorizează apariţia diareii la albine. Tot
legat de calitatea mierii care compune pachetul de faguri cu rezerve se recomandă ca mierea din stup să fie pe cât
posibil de salcâm, căpăcită şi provenită numai din familii de albine sănătoase;
Administrarea de stimulente nutritive este necesară mai ales în zonele de deal şi munte, unde culesurile târzii sunt
de mică intensitate sau lipsesc. Stimularea se va face cu sirop de zahăr în raport de zahăr:apă = 1:1 sau 2.1.
Stimularea se poate face şi prin introducerea de rame cu miere şi păstură.
În condiţiile în care matca depune între 600-800 de ouă pe zi, este necesară intensificarea pontei prin crearea de
spaţiu necesar ouatului. Se vor scoate din cuib ramele cu miere şi polen şi se vor introduce după diafragmă. Acolo
unde este necesar se vor introduce 1-2 faguri goi închişi la culoare. Astfel matca va oua în aceştia stimulându-se
astfel creşterea puietului.
Înlocuirea mătcilor defecte sau epuizate, este o acţiune deosebit de importantă cu atât mai mult cu cât se realizează
mai uşor decât vara. Se va urmări ca materialul introdus să fie de calitate superioară, crescut din suşe valoroase. Se
va evita introducerea botcilor de roire sau botcilor de salvare. In stupinele unde există posibilităţi este necesară o

43
reformă (înlocuire) de 25-50% a mătcilor cunoscând că o matcă poate fi exploatată în condiţii optime 2 sau cel mult
3 sezoane apicole.
Tratamentele de toamnă pentru diagnosticul şi combaterea varroozei pot începe şi ele se vor efectua conform
indicaţiilor din prospectul medicamentului Varachet (tratamentele se repetă de trei ori la interval de 7 zile, când
temperatura mediului este peste 14 grade, în zile cu soare);
Cu ocazia pregătirilor pentru iernat,echipamentul de faguri al stupinei va fi verificat şi sortat, procedându-se la
reformarea şi topirea fagurilor vechi sau necorespunzători (rupţi,cu defecte, dezmembraţi sau mucegăiţi);
Familiile slabe a căror bună iernare este pusă sub semnul întrebării vor fi unificate cu alte familii slabe sau fagurii
cu albine lucrătoare proveniţi de la familiile desfiinţate se vor utiliza la împuternicirea unor familii de putere medie;
Se triază şi organizează grupa familiilor de prăsilă;
Este bine ca în nopţile mai reci cuibul să fie protejat împotriva frigului.
Corpurile stupilor, capacele, fundurile, podişoarele şi suporţii pe care stau stupii se verifică şi, acolo unde este
cazul, se fac reparaţiile, recondiţionările, etanşeizările şi vopsirile respective.

În atelierul stupinei:
Dezinfectarea stocului de faguri din depozit contra găselniţei.
Repararea, recondiţionarea, dezinfectarea şi vopsirea echipamentului vechi.
Construirea şi asamblarea echipamentului nou (rame, stupi, accesorii).

Organizatorice:
Organizarea reparaţiilor;
Întocmirea situaţiei pregătirii familiilor în vederea iernării;
Stabilirea producţiei globale şi producţiei marfă la miere, ceară şi alte produse.
.
Completarea rezervelor de hrană pe bază de sirop de zahăr la sfârşitul celei de a 2-a decade a lunii septembrie
uzează albinele pentru iernare indiferent de varianta de hrănire comparativ cu hrănirile timpurii,din luna august.
Folosirea în hrana albinelor a siropului de zahăr invertit cu 3 g %o acid citric asigură la intrarea în iarnă familii mai
puternice cu 100-150 g albine faţă de hrănirile cu sirop de zahăr neinvertit.
Albinele hrănite cu sirop de zahăr invertit chimic au glandele faringiene şi corpul gras dezvoltate aproape cât cele
hrănite numai cu miere;
Cea mai mare cantitate de polen există toamna în familiile cu mătci bătrâne. Acestea depun ouă mai puţine şi ca
rezultat consumul de polen pentru creşterea puietului este redus;
În cazul hrănirilor intensive cu sirop de zahăr în cantităţi mari, albinele umplu rapid celulele cu hrană astfel că la un
moment dat încep să scoată şi ouăle depuse, desfiinţând practic ponta mătcii. De aici rezultă recomandarea de a nu
administra sirop în doze mai mari de doi litri o dată dacă în cuib există ouă şi se cresc larve;
Pe vreme închisă şi mohorâtă albinele se orientează în principiu, după soare. Complicatul ochi compus al albinei îi
dă acesteia posibilitatea să sesizeze aşa-numita lumină polarizată - pe care ochiul omenesc nu o deosebeşte în
lumina difuză.

Nu uitaţi
.Se iau aceleaşi măsuri pentru intensificarea creşterii puietului în familii, mai ales în zonele de sud, favorabile
activităţii albinelor. Dacă în cursul verii familiile trebuiau protejate de arşiţa soarelui, de acum înainte vor trebui
ţinute în plin soare pentru a stimula activitatea lor legată de creşterea puietului. În general, sfârşitul lunii marchează
încheierea perioadei favorabile întăririi familiilor; în continuare, se iau numai măsuri pentru menţinerea puterii
acestora. În această lună ca şi în luna următoare este necesar ca în cuib să existe rezerve suplimentare de păstură. În
această perioadă generaţiile tinere de albine, neocupate cu creşterea puietului, datorită diminuării ouatului mătcilor,
consumă mult polen care este necesar formării rezervelor de proteine în organismul lor (corpul gras) - fără de care
nu pot rezista intemperiilor iernii şi efortului ce trebuie depus în vederea creşterii de puiet spre sfârşitul iernii.

44
octombrie
Toamna este anotimpul în care pregătirea sezonului apicol din anul următor este în plină desfăşurare. A zecea lună
a anului, denumită popular "brumărel", este o lună de miez de toamnă uneori cu zile calde care alternează cu
perioade reci şi ploioase, în unii ani, mai ales în sudul ţării, octombrie este o lună cu temperaturi de vară şi cer
senin astfel că albinele tinere de curând eclozionate pot face primele zboruri în jurul stupinei.
.Ponta mătcilor se reduce considerabil (mătcile uzate nu mai au pontă sau se pot pierde) iar creşterea puietului în
toate familiile de albine (în toate zonele ţării) se diminuează chiar şi în familii cu mătci tinere, acesta întinzându-se
pe suprafeţe nu mai mari decât o palmă pe 2-3 rame din centrul cuibului. Din acest moment nu mai este indicată
stimularea creşterii puietului deoarece aceasta se face în detrimentul albinelor doici din familii, albine ce se vor
uza, nefiind apoi capabile să treacă peste iarnă sau să asigure în primăvară creşterea de puiet. Dacă vremea este
favorabilă (temperaturi mari, un cules mediocru de întreţinere) sau familiile au mătci tinere, împerecheate în august
sau la începutul lunii precedente, pe ramele cu faguri din centrul cuibului mai pot fi găsite suprafeţe mici cu puiet
căpăcit foarte aproape de momentul eclozionării. Oricum, pe măsura răcirii vremii la temperaturi mai mici de sub
+8°C albinele se strâng în ghemul de iernare care se afânează desfăcându-se numai atunci când temperaturile
exterioare cresc la +12°C . În lipsa puietului, temperatura ghemului se menţine în jurul valorii de 24-25 de grade.
Creşterea de puiet are nevoie de temperatura de 34-35 de grade. Menţinerea acestei temperaturi se face cu consum
de energie de către albine. Aceasta duce la o uzură mai mare comparativ cu situaţia când nu există puiet. De aceea
este bine ca în familiile unde se vor găsi rame cu ouă proaspete, acestea să fie scoase (în a doua perioadă a lunii şi
dacă temperaturile sunt scăzute).
.Se consideră că zborurile albinelor tinere, proaspăt eclozionate care antrenează la zbor şi albinele mai vârstnice
este un fenomen cu efecte benefice asupra iernării şi stării de sănătate a familiilor. De aceea apicultorii pricepuţi
aleg o vatră de iernare însorită aşezând stupii cu urdinişurile spre sud într-un amplasament şi o poziţie care îi
protejează de vânturile şi curenţii reci. Din păcate în unele stupine se întâlnesc în această lună situaţii nedorite când,
din diferite motive, principalele lucrări obligatorii care asigură o bună iernare a întregului efectiv sau numai a unei
părţi din el nu au putut fi executate corect şi la timp. Familiile care nu s-au bucurat din partea apicultorului de
atenţia corespunzătoare au şanse minime - sau mai bine-zis nu au şanse - să supravieţuiască traversând cu bine
rigorile iernii Acum este momentul, pe ultima sută de metri ca apicultorul întârziat să purceadă de îndată la
efectuarea acelor acţiuni specifice pe care le-am consemnat mai ales în calendarele pe lunile august şi septembrie.
Se înţelege că, la modul concret, momentul ales pentru aceste acţiuni va fi în orele amiezii în zilele calde şi însorite
pe care Dumnezeu le oferă celor leneşi, nepăsători şi întârziaţi la "apel". lată dar ce trebuie avut în vedere în cadrul
a ceea ce am numit în calendar pe tot parcursul lunilor acestui an:

Acţiunile specifice

În stupină
Strâmtorarea cuiburilor utilizând diafragmele la nivelul unui număr de rame integral ocupate de albinele care vor
ierna.
În cazul unor familii slabe se poate practica iernarea în acelaşi stup (mai ales la stupii orizontali) a două familii
separate printr-o diafragmă etanşă (oarbă, fireşte fiecare familie având urdinişul propriu.
Unirea nucleelor prea slabe şi introducerea mătcilor în cuşti în vederea iernării în afara ghemului.
bullet O altă acţiune importantă este aranjarea (orânduirea) cuibului pentru iernare.
.Organizarea (orânduirea) cuiburilor pentru iarnă se face diferenţiat, în raport cu repartizarea mierii în faguri, ţinând
cont de faptul că în timpul iernii albinele compactate în ghem nu se deplasează pe fagurii laterali pentru hrană ci
numai în sus pe fiecare interval dintre cei doi faguri vecini care găzduiesc albine, numai în interiorul ghemului.
.Aranjarea fagurilor se face ţinând cont şi de principiile biologice ale dezvoltării pe verticală, care cer ca în partea
de jos a fagurilor să existe spaţiu pentru puiet iar deasupra aşa-numitele coroane de miere.

45
.Modul de amplasare a fagurilor poate fi bilateral, central sau unilateral, cea mai indicată fiind aşezarea bilaterală.
La formarea cuibului se va avea în vedere ca îndeosebi fagurii laterali să aibă coroanele formate cel mult până la
jumătate, iar ca fagurii laterali vor fi aleşi cei mai plini.
.În cuib se vor lăsa numai fagurii acoperiţi complet cu albină şi care au cel puţin 1,5 kg de miere. Dacă există mai
mulţi faguri cu miere insuficientă aceştia vor fi trecuţi după diafragmă şi vor fi descăpăciţi pentru ca albina să
transporte mierea în cuib.
Acolo unde este necesar, se vor completa rezervele de hrană. Consumul de hrană, în funcţie de puterea familiei, se
situează la 700-900 de grame pe zi, în prima perioadă de iernare şi la 1,5-2 kg din momentul începerii creşterii de
puiet (de obicei în a doua jumătate a lunii ianuarie). Consumul total al unei familii medii se situează în jurul valorii
de 7-8 kg de miere. Cantitatea necesară ieşirii din iarnă este mai mare datorită consumului abundent din primăvară
destinat creşterii puietului până la apariţia unui cules de întreţinere din natură. De aceea, se consideră, ca fiind
necesare pentru o iernare corectă, aproximativ 16-20 de kg de miere în stup. Suplimentarea în primăvară a hranei
cu zahăr va uza albina datorită prelucrării acestuia. Deosebit de importantă este şi rezerva de păstură apreciindu-se
drept suficientă o cantitate de 1,5-2 kg pe familie. În cazul în care aceste cantităţi nu există în stup se vor completa
cu miere din rezerva de faguri sau administrarea de sirop (acţiune începută în luna trecută.
În cazul stupilor multietajaţi se vor folosi doar corpurile în care există albină.
Pentru mai multe informaţii consultaţi "Iernarea familiilor de albine".
Efectuarea a două tratamente obligatorii pentru combaterea varroozei cu Varachet sau alte medicamente specifice
atunci când în familii puietul a eclozionat în totalitate. Tratamentele se fac respectând riguros indicaţiile din
prospectele ce însoţesc medicamentele de uz apicol.
Protejarea cuibului împotriva frigului, consumul de hrană fiind mai mare în stupii unde aceasta nu există.
Realizarea în cuib a unui regim termic optim se face prin împachetarea cuiburilor cu materiale termoizolante.
Deasupra podişoarelor şi lateral, după diafragme,se pun salteluţe umplute cu paie, talaş, cârpe sau bucăţi de
polistiren expandat. Mulţi apicultori folosesc ziarele vechi pentru păstrarea căldurii în cuib.
Instalarea la urdinişurile stupilor a gratiilor contra şoarecilor ştiut fiind că pătrunderea în stup a rozătoarelor este o
adevărată calamitate pentru familia respectivă.
bullet Asigurarea aerisirii stupilor se poate realiza prin: reducerea urdinişului corespunzător cu mărimea (puterea)
familiei; crearea de orificii de ventilaţie în podişor; practicarea unei deschideri de 0,5-2 cm prin distanţarea ultimei
scândurele a podişorului (la stupii orizontali); întoarcerea podişorului la stupii multietajaţi cu deschiderea spre
marginea superioară a corpului.
Dispunerea stupilor pe suporţi într-o poziţie uşor înclinată pentru a preveni stagnarea apei pe fundul stupilor.
Protecţia stupinei împotriva curenţilor reci de aer şi a vânturilor predominante prin aşezarea stupilor la adăpostul
unor clădiri, garduri din specii vegetale, garduri provizorii din tulpini de floarea-soarelui, de porumb, stuf ş.a. în
funcţie de resursele locale.
Înlesnirea şi supravegherea zborurilor de curăţire.
Protecţia stupinei contra vânturilor şi curenţilor.

În atelierul stupinei:
Sortarea şi reformarea fagurilor reformaţi, necorespunzători (vechi, rupţi, cu celule de trântori) şi topirea acestora
(extracţia şi condiţionarea cerii).
Controlul stării utilajelor şi eliberarea lor în vederea reparaţiei; curăţirea şi dezinfectarea stupilor şi utilajelor
eliberate.
Executarea gropilor pentru plantarea arborilor şi arbuştilor meliferi.
t Plantarea de arbori şi arbuşti meliferi (şi alte specii melifere perene) în grădini, pe vatra stupinei,sau pe terenurile
disponibile.

Organizatorice:
depozitarea utilajelor şi materialelor.
Este bine să ştim că …
bullet rezervele mari de polen în cuibul familiilor de albine înaintea iernării se constituie ca un semn de manifestare

46
puternică a instinctului de roire în sezonul activ următor;
albinele depun polenul numai în celule de lucrătoare fiindcă pentru a îndesa polenul au nevoie de un sprijin pe
partea superioară a celulei, sprijin pe care nu-l oferă celulele de trântori care, se ştie că sunt construite cu un
diametru mai amplu;
albinele adună propolisul cu precădere toamna fixând cu ajutorul lui ramele, obturând crăpăturile pereţilor interiori
ai stupului ceea ce elimină pătrunderea curenţilor reci în incinta stupilor fenomen foarte periculos care perturbă
grav capacitatea de termoreglare a ghemului în timpul iernii;
puietul poate muri în masă din cauza frigului sau a înfometării; din cauza locilor moare în zone limitate, mozaicate
cu porţiuni de puiet sănătos sau aparent sănătos;
asupra producţiei de miere şi ceară influenţează în primul rând calităţile (proprietăţile) ereditare ale maicii, vârsta
ei, modul de îngrijire (întreţinere) a familiilor, abundenţa resurselor nectaro-polenifere şi condiţiile meteorologice
care determină într-o măsură hotărâtoare profitul oricărei stupine.

Nu uitaţi
.Menţineţi puterea familiilor de albine prin asigurarea liniştei desăvârşite şi prin protejarea vetrei de stupină contra
vânturilor şi curenţilor.

În concluzie
.Dacă albinele au intrat la iernat şi familiile au fost bine pregătite pentru sezonul rece să le urăm o iarnă uşoară, fără
pierderi. Dacă pregătirile nu s-au terminat, întârziaţii trebuie să tragă tare, - atunci când vremea permite - pe ultima
sută de metri. Succes tuturor stuparilor în acest final de sezon activ!

noiembrie

Ultima lună de toamnă este şi perioada în care familia de albine dacă încă n-a intrat, intră acum la iernat, în toate
regiunile ţării, comportamentul ei în timpul celor 5-6 luni - cât durează sezonul rece - fiind în principal definit de
aglomerarea albinelor în ghemul de iernare. Acesta, având o formă sferică sau elipsoidală se formează în general pe
fagurii dispuşi în dreptul urdinişului. Albinele convieţuiesc astfel în tot timpul sezonului rece până la începutul
primăverii anului următor. Dacă în cursul lunii vor exista zile calde şi însorite (temperatura menţinându-se câteva
ore la +13 - +14°C) albinele pot efectua zboruri sumare de curăţire la care participă cu precădere ultimele
contingente de albine proaspăt eclozionate.
.Ghemul de iernare reprezintă din punct de vedere biologic, fiziologic şi comportamental un tot unitar viu şi
funcţional în care producerea căldurii, difuzia ei şi constantele de temperatură se fac cu un randament (raportul
consum energetic/efect termic) care întrece parametrii de eficienţă a ingineriei termodinamice umane. Aceasta
asigură supravieţuirea familiei în condiţii adverse. Clayton Farrar, un cercetător din S.U.A., a lămurit mai demult,
în urma unor laborioase experienţe aspectele de comportament a albinelor aglomerate în ghem. Principalele
concluzii la care a ajuns sunt:
a) ghemul este format din coajă şi miez;
b) coaja ghemului - cu grosime totală de 2-7 cm - se compune din mai multe straturi de albine care stau cu capul
unele sub abdomenul altora ca ţiglele pe casă;
c) în coajă temperatura este de circa +8 - +10°C;
d) miezul aflat în centrul ghemului este compus din matcă şi albine care nu sunt atât de înghesuite unele în altele -
este mai afânat;
e) căldura se produce intermitent prin consum de miere albinele emiţând periodic un bâzâit continuu frecându-şi în
acelaşi timp picioruşele de restul corpului;
f) radierea căldurii se petrece dinspre miez spre coajă;
g) în centrul ghemului temperatura minimă este de circa +13,9°C şi în prima parte a iernării nu depăşeşte +25°C iar
în a doua parte (la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie) temperatura creşte şi se menţine la +34°C -
+36°C în zona centrală în care matca depune ouă şi se creşte puiet;
h) această temperatură tinde să se menţină constantă indiferent de temperatura exterioară sau cea din lada stupului;
i) în stup, în spaţiul ghemului temperatura este cu 1-2"C mai mare decât temperatura aerului din afara stupului;
j) la temperatura exterioară de +6°C - +8°C ghemul de iernare este complet constituit;

47
k) în raport de creşterile şi scăderile succesive ale temperaturilor atmosferice ghemul de iernare se strânge sau se
afânează (se desface).
.Sigur că procesul termodinamic este ceva mai complicat decât înşiruirea de mai sus dar, în mare, acesta este
tabloul fenomenelor care se petrec în familia care traversează sezonul rece.
.Funcţionarea ireproşabilă (optimă a ghemului este condiţionată de corectitudinea pregătirii familiilor pentru
sezonul rece ceea ce în principal înseamnă: alegerea unei vetre de iernare corespunzătoare; asigurarea de hrană
suficientă, de calitate bună şi accesibilă albinelor; sănătatea perfectă a familiei; matcă tânără şi viguroasă; adăpost
(stup) fără fisuri, termoizolarea cuibului; protecţia împotriva şoarecilor; liniştea perfectă în stupină adică absenţa
zgomotelor, agenţilor poluanţi, trepidaţiilor provocate de oameni, păsări, animale, mijloace de transport,
îndeplinind aceste condiţii stuparul poate fi liniştit că iernarea va decurge bine adică fără pierderi de efectiv şi
fenomene nedorite.
.Pe agenda de lucru a apicultorului sunt înscrise în această lună următoarele

Acţiuni specifice

În stupină
Completarea ultimelor lucrări sau secvenţe din lucrările pregătitoare pentru iarnă, aceasta bineînţeles dacă vremea
permite întârziaţilor să facă ceea ce n-au făcut în timp util.
Supravegherea mersului iernării prin vizite periodice în stupină, "ascultarea" stupilor şi interpretarea celor auzite.
Îndepărtarea grabnică a situaţiilor necorespunzătoare care se pot constata cu prilejul vizitelor.
Stimularea executării de albine a zborurilor de curăţire în însorite şi călduroase.
Topirea şi condiţionarea cerii rezultată din fagurii reformaţi, din clăditoare sau din descăpăceală.
Recondiţionarea, curăţirea dezinfecţia şi vopsirea stupilor ca şi lucrarea anterior enumerată se fac în atelierul
stupinei (dacă acesta există şi este amenajat corespunzător).

În atelierul stupinei
Extracţia şi condiţionarea cerii.
Reparaţia stupilor şi utilajelor.
Plantarea arborilor şi arbuştilor meliferi.
Strânsul seminţelor de la speciile forestiere.
Însămânţarea faceliei, coriandrului şi altele (sub zăpadă.
Întocmirea graficului culesului din sezonul expirat.

Organizatorice
Procurarea de utilaje şi materiale.
Controlul reparaţiilor.
Ridicarea calificării profesionale.
Analiza rezultatelor stupinei.
t Procurarea de cărţi şi abonarea la revistele de specialitate.

Este bine să ştim că ...

Păstrarea ramelor cu faguri artificiali o perioadă mai îndelungată este influenţată de uscăciune, înainte de a fi
folosiţi prin introducerea în stupi aceşti faguri se ţin 1-2 minute la soare. Astfel ceara îşi recapătă aspectul lucios.
Reformarea fagurilor de cuib se face după folosirea lor timp de 2-3 ani, adică după creşterea în ei a 10-12 generaţii
de albine.
Apicultorii zgârciţi sau prea economi se înşeală; mai bine să rămână miere neconsumată în primăvară decât să nu
ajungă în timpul iernii şi familia să sufere sau chiar să piară de foame.
În iarnă intră albinele crescute în cursul lunii august şi începutul lunii septembrie dintre acestea multe trăind chiar
până în luna mai. Cele crescute în prima jumătate a lunii iulie sunt neviabile în perioada iernii.
În fagurele STAS (435x300 mm) pe ambele feţe sunt circa 9.100 de celule din care sunt bune (corespunzătoare)
doar 7-8.000 în rama de stupi multietajaţi sunt circa 6.300 de celule.
t La temperaturi mai mici de +8°C albinele amorţesc, la peste +38°C puietul moare iar la mai mult de +40°C mor
toate albinele.
.------- pentru mai multe informaţii, consultă Centrul statistic -------
.O iernare fără griji, situaţii anormale şi fără intervenţii de avarie va bucura pe apicultorul care s-a preocupat din
timp cu pricepere, cu profesionalism şi dragoste de albine respectându-şi condiţia de stupar şi de om care, liber
fiind, şi-a ales drumul vieţii însoţind, ocrotind şi protejând albinele. El va fi însoţit mereu de aceste minunate
insecte atunci când se află în stupină, în afara ei, acasă în familie, ca şi atunci când citeşte, lună de lună, pe site,
48
calendarul de faţă. Oare am exagerat cu ceva referindu-mă la gândul bun şi fapta bună proprii stuparilor optimişti,
fericiţi şi prosperi?

Nu uitaţi
.Veţi menţine puterea familiilor de albine asigurându-le liniştea. Luaţi măsuri de stimulare a zborurilor târzii de
curăţire, care au o influenţă binefăcătoare asupra iernării.

decembrie

Ultima lună a anului, prima lună de iarnă astronomică (21 decembrie - data solstiţiului de iarnă când ziua are durata
cea mai scurtă s-ar părea că este un interval de timp mort în care apicultorul n-are ce face. Nu este deloc aşa şi vom
vedea de ce atunci când vom enumera acţiunile specifice. Diferit de ceea ce se întâmplă cu majoritatea altor specii
de insecte, albinele au un comportament distinct şi propriu de iernare. Ele se aglomerează în acel ghem compact
denumit ghemul de iernare în care se produce, se emite şi se păstrează căldura astfel că albinele pot suporta gerurile
cele mai mari. Ghemul de iernare reprezintă o unitate fiziologică complexă, în care activitatea albinelor se menţine
la un nivel relativ ridicat. Producerea căldurii necesare este asigurată de acestea prin contracţii ale fibrelor
musculare toracice şi abdominale. Căldura trebuie produsă atât pentru necesităţile fiecărui individ cât şi pentru a
menţine în interiorul stupului o temperatură constantă, în jurul valorii de 28°C. Practic ghemul se găseşte într-o
continuă mişcare, fiind format din două unităţi distincte: miezul ghemului şi coaja.
.În miezul ghemului temperatura este mai ridicată cu 1-2 grade, fiind şi locul de iernare a mătcii.
.Coaja ghemului este formată din albine ce se mişcă din interiorul ghemului formând un strat protector. Pe măsură
ce temperatura fiecărui individ din coajă scade acesta se mişcă spre interior spre a se încălzi. Producerea de căldură
în ghemul de iernare se face pe baza consumului de miere din rezerve.
.În această perioadă nu există creştere de puiet, hrana fiind folosită exclusiv pentru menţinerea unei temperaturi
constante în stup.
.Datele experimentelor ştiinţifice ca şi observaţiile şi constatările multianuale ale unor prestigioşi apicultori
posesori a zeci sau sute de stupi evidenţiază faptul consumului inegal de miere de la rezervele de hrană din stup.
Acest consum depinde de puterea familiei intrate la iernat, de asprimile iernii, de gradul de etanşeizare a stupilor
împotriva frigului ,în general de corectitudinea pregătirii familiei şi a stupului pentru sezonul rece. .Este de reţinut
ca familiile slabe consumă mai mult decât cele puternice acest consum sporit fiind însoţit de o uzură mai accentuată
a albinelor care iernează. Conform datelor unor statistici multianuale putem accepta că în luna decembrie o familie
de putere medie poate consuma până la 750-850 g de miere.
.Chiar dacă - datorită bunei pregătiri - rezervele de hrană îndeplinesc aceste trei condiţii esenţiale:
1. cantitate suficientă;
2. calitate bună;
3. accesibilitate pentru albinele din ghem.
.Se recomandă controlul iernării într-una din zilele cu timp frumos înţelegând prin timp frumos o vreme calmă şi
însorită ,cu temperaturi peste 13 grade. Această operaţie trebuie executată rapid pentru a nu stresa inutil familia de
albine. Controlul sumar presupune: ridicarea capacului (cu grijă, ridicarea salteluţelor, perniţelor şi a podişorului
(tot cu grijă şi observarea formei şi amplasării ghemului de iernare. Acesta trebuie să se afle sub leaturile
superioare ale ramelor (fagurilor) cu miere. Dacă situaţia se prezintă conform descrierii de mai sus se închide
stupul cu aceeaşi atenţie existând siguranţa că albinele nu au necazuri şi iernarea decurge bine. De obicei în
decembrie în toate stupinele cam aşa ar trebui să se petreacă lucrurile. Dacă ghemul nu este format pe rezervele de
hrană se vor scutura ramele cu albine pe ramele cu miere iar ramele goale se vor elimina.
.La familiile la care se observă un consum ridicat de hrană, se va căuta cauza, aceasta putând fi generată de
prezenţa rozătoarelor, zgomote puternice, sau ciocănitori. De asemenea consumul mare de hrană poate fi cauzat de
neizolarea stupilor împotriva frigului.
.Controlul consumului de hrană din perioada de iarnă se poate face prin menţinerea pe cântarul de control - bine
protejat contra intemperiilor - a unei familii de albine de puterea mijlocie (medie). Scăderile periodice de greutate
indică cu destulă precizie cantităţile consumate şi intervalul de timp în care s-a produs consumul.
.O metodă foarte bună de a tine situaţia sub control este ascultarea stupilor sau mai bine-zis a familiei. Acest
control auditiv se face fără deschiderea stupilor prin ataşarea urechii de peretele din faţă al stupului sau prin
introducerea unui tub de cauciuc prin urdiniş şi ascultarea zumzetului care se aude din stup. O uşoară lovire a

49
stupului intensifică zumzetul astfel că urechea exersată a unui stupar priceput poate interpreta corect felul şi durata
emisiei sonore. Este ca şi cum un medic ascultă cu stetoscopul inima şi plămânii ciocănind cu degetul coşul
pieptului pacientului aflat la consultaţie şi, funcţie de ceea ce doctorul aude şi interpretează, pune diagnosticul si
stabileşte tratamentul Despre interpretările emisiilor sonore pe care stuparul le recepţionează când ascultă stupii
există relaţii lămuritoare în "Iernarea familiilor de albine", cap.VI, Lucrări ce se efectuează iarna în stupină
Recomand, mai ales apicultorilor începători, să citească literatura de specialitate şi dacă este posibil să facă aceste
controale de iarnă sub îndrumarea unui apicultor consacrat şi priceput bucurându-se la faţa locului de competenţa
dobândită după ani şi ani de practică a îndrumătorului. Oricum în decembrie situaţii anormale este puţin probabil să
fie constatate. De aceea eventualele intervenţii mai ales legate de lipsa sau inaccesibilitatea hranei vom încerca să le
tratăm în calendarele lunilor următoare.
.Zăpada afânată prin care aerul pătrunde cu uşurinţă şi care uneori poate acoperi stupii nu constituie un pericol
pentru viaţa albinelor, pentru buna lor iernare.
Dar dacă stratul de zăpadă a prins pojghiţă sau pe scândurelele de zbor, la urdiniş, s-a format gheaţă aceasta se
înlătură uşor, cu grijă, fără zgomot întrucât obturarea urdinişului determină sufocarea albinelor.
.Orice zgomot sau mişcare din jurul stupinei este percepută de albine, ceea ce determină o agitaţie mărită a
acestora. O familie agitată va consuma astfel cantităţi mai mari de hrană, existând pericolul epuizării rezervelor. De
aceea trebuie înlăturată orice sursă de zgomot din stupină.
.În luna decembrie stuparul harnic şi priceput are de lucru, în stupină, în atelierul stupinei, la masa de lucru şi în
reuniunile apicole el trebuie să fie prezent la următoarele

Acţiuni specifice

În stupină
Controlul mersului iernării trebuie făcut concret, la faţa locului. Fiecare stup va fi atent observat şi ascultat
procedând aşa cum este precizat în articolele amintite mai înainte.
Vizitarea periodică - cel puţin săptămânal sau decadal a stupinei are şi un alt scop principal anume acela de a
asigura liniştea deplină în incintă, pe vatra de iernare ca şi în fiecare stup. A nelinişti albinele, a provoca deranjul
lor datorită pătrundem şoarecilor în stupi, datorită atacului ciocănitorilor sau piţigoilor, datorită trepidaţiilor,
zgomotelor, lovirii sau răsturnării stupilor de către animalele domestice sau chiar de către hoţi ori alţi răufăcători
înseamnă de fapt pierderi grave de efectiv, pagube care de obicei nu mai pot fi recuperate.
.De aceea, securitatea stupinei ca şi a fiecărui stup pe tot parcursul iernii este o condiţie fără de care traversa,ea cu
succes a sezonului rece devine de neconceput Tocmai aici trebuie să apreciem locul şi rolul măsurilor de protecţie
luate din timp ca şi necesitatea controlării îndeplinirii concrete a tuturor cerinţelor care asigură ceea ce îndeobşte
denumim o iernare liniştită, fără pierderi de efectiv.
Înlesnirea zborurilor de curăţire este asigurată anterior dacă stupii au fost orientaţi cu urdinişurile spre răsărit. Dacă
în decembrie sunt zile cu câteva ore mai calde şi însorite putem asista la zboruri de curăţire. În cazul în care a căzut
zăpada aceasta se înlătură de pe suprafaţa oglinzii stupului şi se presară paie, frunze uscate sau pleavă pe care
albinele care ies la zbor se pot aşeza şi odihni fără riscul de a înţepeni din cauza frigului. Pentru favorizarea
zborurilor de curăţire din zilele frumoase se vor elimina, de asemenea, albinele moarte de la urdiniş (cu ajutorul
unei sârme îndoită la unul din capete).
.Sigur că,se procedează astfel numai dacă în ferestrele iernii apar zile calde şi însorite cu temperaturi de +12 -
+14°C care permit zborurile de curăţire.
În cazul în care se observă curenţi de aer rece se vor lua măsuri pentru protejarea stupinei, prin instalarea de
paravane.

În atelierul stupinei
Se verifică atent starea generală şi funcţională a tuturor uneltelor, utilajelor, diapozitivelor din dotarea stupinei.
În funcţie de constatări se începe recondiţionarea acestora înţelegând prin recondiţionare curăţirea, dezinfecţia,
repararea, vopsirea şi finisarea acestora în principal este vorba despre stupi, centrifuge, topitoare solare, tăvi de
descăpăcit, afumătoare, dălţi, ambalaje de depozitare a mierii, echipament de protecţie etc.
Însăşi atelierul, cabana apicolă, rulota apicolă, remorca apicolă şi chiar pavilionul vor trece printr-o atentă
verificare cu toate etapele ulterioare presupuse de constatările verificărilor.
Vechea zicală românească conform căreia "bunul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car" este acum de actualitate
în sensul că atelierul stupinei devine locul în care stuparul pregăteşte din timp tot ce-i va fi necesar în viitorul sezon
activ.
Fagurii şi ramele de la rezerva stupinei vor fi luaţi la mână astfel ca rezerva stupinei să fie completată numai cu
rame şi faguri ce corespund exigenţelor. Tot ce nu corespunde este trecut la reformă.
Reformarea şi topirea fagurilor, extragerea şi condiţionarea cerii este o acţiune care dacă nu a început poate începe.
50
Încheierea ramelor achiziţionate ca rame la pachet, însârmarea lor şi lipirea fagurilor artificiali pe ramele noi sau pe
cele vechi, recondiţionate este de asemenea o acţiune la ordinea zilei.
Condiţionarea şi valorificarea seminţelor de plante melifere.

Organizatorice:
ridicarea calificării profesionale.
procurarea de utilaje şi materiale.
elaborarea planului de îmbunătăţire şi folosire a bazei melifere în anul următor.

La masa de lucru
Se calculeaza cât mai exact cheltuielile efective pe anul apicol sau pe anul calendaristic expirat.
Se însumează cantitativ şi valoric producţiile de miere şi alte produse apicole inclusiv material biologic (roi,
familii, mătci)obţinute în stupină în perioada sezonului apicol. Având aceste date bilanţul de venituri şi cheltuieli
este aproape gata. Venitul sau profitul pe stupină se obţine scăzând totalul cheltuielilor din totalul veniturilor.
Analizând elementele de cheltuieli se poate uşor determina ponderea fiecăreia în totalul sumei cheltuite şi efectul
asupra producţiei sub aspect cantitativ şi valoric.
.Un bun manager ştie să tragă concluzia analizând bilanţul stupinei şi bazat pe aceste concluzii poate întocmi un
plan realist de activitate pentru viitorul sezon apicol activ. Aceasta este o acţiune importantă care se face la masa de
lucru cu pixul în mână şi eventual cu calculatorul alături.
Cea mai bună perioadă de citit şi recitit literatura apicolă nu trebuie irosită în van. Cine crede, pretinde sau afirmă
că le ştie pe toate greşeşte şi, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că fudulia este păguboasă.
.........Este bine să ştim că ...
Toamna, la formarea cuiburilor, în cazul iernării a câte două familii într-un stup orizontal, apicultorul trebuie să
pună câte o ramă plină cu miere de o parte şi de alta a peretelui despărţitor al diafragmei. Albinele din ambele
familii vor fi atrase de căldură spre aceste rame.
În apicultură este cunoscută Legea celor 40 de zile conform căreia din momentul depunerii oului de către matca
fecundată, până în momentul ieşirii din stup a albinei zburătoare trec 40 de zile. Apicultorul care asigură în toate
condiţiile necesare unei ponte intense, o reglează în acelaşi timp, urmărind termenele optime - nu mai puţin de 40
de zile până la culesul principal - va avea suficiente albine culegătoare capabile să valorifice profitabil abundenţa
de nectar. De exemplu, dacă culesul principal, să zicem cel de la salcâm este aşteptat la 15 mai, familiile se
pregătesc cu 6 săptămâni înainte adică începând cu prima decadă a lunii aprilie.
În stupii acoperiţi cu zăpadă albinele iernează bine. în prima parte a iernării activitatea lor este redusă şi în familie
este suficient aerul ajuns în stup prin zăpada afânată. în cea de a doua parte a iernării în cuiburi apare puietul şi,
urmare acestui fapt, creşte necesarul schimbului de aer.
Mătcile împerecheate la începutul toamnei pot fi de calitate. După împerechere ele pot începe ouatul dar de multe
ori albinele nu mai cresc acest puiet. Ouăle, de regulă, sunt îndepărtate pe neobservate sau sunt mâncate de albine,
în această situaţie apicultorul îşi poate face o părere greşită conform căreia matca a intrat în iarnă neîmperecheată
din cauza lipsei de trântori.

Nu uitaţi
Iernarea familiilor de albine în bune condiţii reprezintă premisa creşterii unui puiet de bună calitate, începând din
ianuarie-februarie, precum şi o dezvoltare de primăvară bună.
Prin protejarea vetrelor de stupină contra vânturilor şi curenţilor şi prin expunerea stupilor în plin soare, micşoraţi
consumul de hrană şi uzura organismului albinelor

Speciile nectaro-polenifere  si lunile de inflorire

                  martie:

    Alunul (Corylus avellana), Aninul negru (Alnus glutinosa). Arţarul american (Acer negundo). Bănuţei (Bellis
perennis), Cais (Armeniaca vulgaris), Ghiocel (Galanthus nivalis). Mierea ursului (Pulmonaria officinalis). Piersic
(Piersica vulgaris), Răchită (Salix viminalis), Salcie albă (Salix alba), Salcie căprească (Salix caprea), Ulm (Ulmus
campestris). Zambilă (Hyacinthus orientalis). Viorea (Scilla bifolia), Zălog (Salix cinereea).

                 aprilie:
51
În aprilie începe sau continua înflorirea următoarelor specii melifere: Arţarul american (Acer negundo)*, Arţarul
tătăresc, (Acer tataricum)**, Bănuţei (Bellis perennis), Caisul (Armeniaca vulgaris)**, Căpşunul (Fragaria
moschata)*, Cătina albă (Mippophae rhamnoides)", Cireşul (Cerassus avium)", Corcoduşul (Prunus cerasifera)**,
Cornul (Cornus mas)**, Jugastrul (Acer campestre)*", Mahonia (Mahonia aquifolium)*, Măceşul (Rosa canina)",
Mărul (Malus domestica)", Mesteacănul (Betula alba)*, Mierea ursului (Pulmonaria officinalis)*, Paltinul de câmp
(Acer platanoides)", Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus)", Păpădia (Taraxacum officinale)", Părul (Pirus
sativa)", Prunul (Prunus domestica)", Rapiţa de toamnă (Brassica napus var oleifera)***, Rapiţa salbatică (Brassica
rapa)", Răchita (Sa//x viminalis)", Salcia albă (Safe alba)*", Salcia caprească (Salix caprea)"*, Ulmul (Ulmus
campestris)", Vioreaua (Scilla bifolia)*, Vişinul (Cerasus vulgaris)". Zambila (Hyacinthus orientalis)*, Zălogul
(Salix cinerea)**.
.Aproape toate plantele enumerate oferă albinelor un cules de nectar şi polen, unele ca de exemplu arţarul tătăresc,
jugastrul, cele doua specii de paltin oferă şi culesuri de mană sau de la salcia albă şi cea căprească albinele adună
pe lângă polen, nectar, mană şi propolis. Unele specii ca de pildă mesteacănul şi ulmul interesează albinele numai
pentru polen şi mană. După denumirea populară (comuna) şi cea ştiinţifică am indicat ponderea (importanţa)
apicolă prin asterisc astfel: **** (4 asteriscuri) înseamnă pondere apicolă foate mare, *** (3 asteriscuri) înseamnă
pondere apicolă mare, ** (două = pondere apicolă mijlocie şi în sfârşit * (un asterisc) = pondere apicolă mică.
.În aceasta lună culesurile sunt în general definite drept culesuri de întreţinere dar de la speciile care intră în
categoria ce are pondere apicolă mare sau mijlocie se pot înregistra uneori chiar culesuri de producţie ca de pildă în
livezile de pomi fructiferi sau în vecinătatea lanurilor de rapiţă cultivată.
.Oricum este important să cunoaştem şi mai ales să valorificam culesurile de nectar, polen, mana şi propolis oferite
de aceste specii spre binele albinelor şi spre binele şi profitul apicultorului. Aceasta o doresc tuturor stupinelor şi
proprietarilor lor. Sper într-un aprilie senin, călduros cu albine sănătoase, mereu mai multe, mai harnice şi bine
pregătite pentru marele cules care vine: cel de la salcâm. Acesta este de patru stele (asteriscuri) adică are o pondere
apicolă Foarte mare şi, luna viitoare, va fi marcat astfel:***.

                     mai:

.În mai înfloresc sau continuă să înflorească speciile melifere (în ordine alfabetică: Arţar tătărăsc (Acer
tataricum)***, Bănuţei (Bellis perennis)*, Brad (Abies alba)"*, Caprifoi (Lonicera tatarica)*. Castan (Aesculus
hippocastanum)**, Catalpa (Catalpa bignonioides)*, Cătina albă (Mippophae rhamnoides)**, Cireş (Cerasum
avium)**, Drăcilă (Berberis vulgaris)*, Facelia (Phacelia tanacetifolia)***, Frasin (Fraxinus excelsior)*, Gutui
(Cydonia oblonga)**, Jaleş de câmp (Salvia nemorosa)*, Jugaştrii (Acer campestre)***, Lucerna (Medicago
saliva)**, Mac de câmp (Papaver dubium)*, Mac roşu (Papaver rhoeas)**, Măr (Malus domestica)**, Mesteacăn
(Betula alba)*. Mierea ursului (Pulmonaria officinalis)*, Mojdrean (Fraxinus ormus)**, Molid (P/cea excelsa)***,
Muştar de câmp (Sinapis arvensis)**, Paltin de câmp (Acer platanoides)**, Paltin de munte (Acer
pseudoplatanus)**, Păducel (Crataegus monogyna)**, Păpădie (Taraxacum officinalis)**, Păr (Pinus sativa)**. Pin
(Pinus sp.)**, Răpită de toamnă (Brassica napus var oleifera)***, Răpită de primăvară (Brassica râpa var
oleifera)***, Răpită sălbatică (Brassica râpa)**, SALCÂM (Robinia pseudacacia)****, Salcâm mic (Amfora
fruticosa)**, Salvia de câmp (Salvia protensis)**, Sânger (Cornus sanguinea)**, Trifoi alb (Trifolium repens)***,
Vişin (Cerasus vulgaris)**, Viţa de vie (Vitis vinifera)***.

Legendă - Pondere apicolă: Foarte mare =****, Mare = ***, Mijlocie = **, Mică = *.

Nu uitaţi
. Dacă în primele două decade ale lunii, obiectivul principal îl constituie întărirea continuă a familiilor de albine şi
folosirea culesului de la salcâm, în ultima decadă se va da o deosebită atenţie menţinerii puterii familiilor,
prevenirii roirii naturale şi preîntâmpinării ieşirii roilor. Fărâmiţarea excesivă prin roire naturală sau artificială
slăbeşte familiile.
. Nu degeaba denumirea populară a lunii mai este Florar. În această lună o abundenţă floristică de interes melifer

52
oferă albinelor culesuri de nectar, polen, mană şi propolis.
.Cum salcâmul este specia cea mai importantă, doresc tuturor stuparilor ca stupii lor să fie în masivele de salcâm cu
flori multe, bogate în nectar iar vremea să fie caldă şi însorită adică favorabilă culesului.

                            iunie:

.Abundenţa floristică caracterizează această lună în care începe sau continuă înflorirea următoarelor specii (în
ordine alfabetică: Albăstriţa (Centaurea cyanus)*, Bănuţei (Bellis perennis)*, Brad (Albies alba)***, Busuioc lânos
(Stachys lanata)**, Caprifoi (Lonicera tatarica)*, Castan (Aesculus hippocastanum)**, Catalpa (Catalpa
bignoides)*, Căpşun (Fragaria moschata)*, Cătina albă (Hippophae rhamnoides)**, Ceapă seminceri (Allium
cepa)**, Coriandru (Coriandrum sativum)***, Dovleac (Cucurbita pepo)**, Drăcilă (Berberis vulgaris)*, Facelia
(Phacelia tanacetifolia)***, Floarea-soarelui (Helianthus annuus)****, Glădiţă (Glenitschia triacanthos)**, Gutui
(Cydonia oblonga)**, Haina miresei (Polygonum baldschuanicum)*, Hrişcă (Polygonum fagopyrum)**, Hurmuz
alb (Symphoricarpus albuş**, Iarba şarpelui (Echium vulgare)**, Jaleş de câmp (Salvia nemorosa)*, Lemn câinesc
(Ligustrum vulgare)**, Limba mielului (Borago officinalis)*, Lucerna (Medicago sativa)**, Mac oriental (Papaver
orientale)*, Mac roşu (Papaver rhoeas)**, Muştar alb (Sinapis alba)***, Muştar de câmp (Sinapis arvensis)**,
Păducel (Crataegus monogymna)**, Pălămida (Cirsium arvense)**, Păpădie (Ţaraxscum officinale)**, Pepene
galben (Cucumis mello)**, Pepene verde (Citrullus vulgaris)**, Pin (Pinnus sp.)**, Răpită de primăvară (Brassica
râpa var oleifera)***, Rapiţa sălbatică (Brassica rapa) **, Ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum)*, Roiniţă
(Melissa officinalis)**, Salcâm (Robinia pseudoacacia)***, Salcâm roz (Robinia neomexicana)***, Salcâm mic
(Amorpha fruticosa)**, Salvia de câmp (Salvia pratensis)**, Sălcioara mirositoare (Eleaagnus angustifolia)*,
Sânger (Cornus sanguinea)**, Soc (Sambucus nigra)*, Sparceta (Qnobrychis vicifolia)*, Talpa gâştei (Leonorus
cardiaca)**, Teiul argintiu (Tilia argentea)****, Tei cu frunza mică (Tilia cordata)***, Tei cu frunza mare (Tilia
platyphyllos)***, Trifoi roşu (Trifolium pratense)**, Viţa de vie (Vitis vinifera)***, Zămoşiţă (Hibiscus
syriacus)*, Zmeur (Rubus idaeus)****.
. Legendă - Pondere apicolă: **** = Foarte mare; *** = Mare; ** = Mijlocie; * = Mică.

iulie:
.Iulie este o lună în care încep să înflorească sau îşi continuă înflorirea următoarele specii spontane sau cultivate de
interes apicol (în ordine alfabetică: Albăstriţa (Centaurea cyanus)*, Anghinarea (Cynara
scolymus)*, Bumbac (Gossypium hirsutum)*, Busuioc de baltă, ţepuh (Stachys palustris)**, Busuioc lânos
(Stachys lanata)**, Busuioc de mirişte (Stachys anaua)***, Butoiaş (Oenanthe aquatica)**, Caprifoi (Lonicera
tatarica)*, Castravete (Cucumis sativum) *, Ceapă seminceri (Allium cepa)**, Ceara albinei (Asclepias syriaca)*,
Cenuşer (Ailanthus glandulosa)", Cicoare (Cichorium intybus)*, Coriandru (Coriandrum sativum) ***, Dalia
(Dahlia sp.)**, Dovleac (Cucurbita pepo)**, Facelia (Phacelia tanacetifolia)***,Floarea-soarelui (Helianthus
annuus)****, Fluturei (Gaillardia picta)*, Haina miresei (Polygonum baldschuanicum)*, Hrişcă (Polygonum
fagopyrum)**, Hurmuz alb (Symphoricarpus albuş**, Hurmuz roşu (Symphoricarpus orbiculatus)**, Iarba şarpelui
(Echium vulgare)**, Izmă bună (Mentha piperita) *, Isop (Hyssopus officinalis)*, Jaleş de câmp (Salvia
nemorosa)*, Lemn câinesc (Ligustrum vulgare)**, Lavanda (Lavandula vera)**, Limba mielului (Borago
officinalis)*, Lucerna (Medicago saliva)**, Mac de câmp (Papaver dubium)*, Mac de grădină (Papaver
somniferum) *, Mac oriental (Papaver orientale)*, Mac roşu (Papaver rhoeas)**, Mătăciune (Dracocephalum
moldavica)**, Muştar alb (Sinapis alba)***, Muştar de câmp (S/nap/s arvensis)**, Pălămida (Cirsium arvense)**,
Păpădia (Taraxacum officinale)**, Pepene galben (Cucumis mello)**, Pepene verde (Citrullus vulgaris)**, Răpită
sălbatică (Brassica râpa)**, Răchitan (Lythrum salicaria)**, Ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum)*, Roiniţă
(Melissa officinalis)**. Salcâm roz (Robinia neomexicana)***, Salcâm japonez (Sophora japonica)**, Salvia de
câmp (Salvia pratensis)**, Soc (Sambucus nigra)*, Sulfina albă (Melilotus allbus)**, Sulfina galbenă (Melilotus
officinalis)**, Talpa gâştei (Leonurus cardiaca)**. Teiul argintiu(Tilia argentea)****, Tei cu frunza mică (Tilia
cordata)***. Tei cu frunza mare (Tilia platyphyllos)***, Trifoi alb (Trifolium repens)**, Trifoi roşu (Trifolium
pratense)**, Zămoşiţă (Hibiscus syriacus)*, Zburătoare (Chamaenehon angustifolium)*** Zmeur (Rubus
idaeus)****.

53
.Legendă - Ponderea apicolă: **** = Foarte mare; *** = Mare; ** = Mijlocie; * = Mică.
.Din această enumerare rezultă că speciile cu pondere apicolă Foarte mare şi Mare sunt: Floarea-soarelui, Muştarul
alb, Sulfina galbenă, Teiul argintiu, cel cu frunza mică, cu frunza mare, Trifoiul alb, Zburătoarea şi Zmeurul. În
pepinierele în care vegetează aceste specii este locul albinelor care vor culege pentru ele şi pentru stupar miere
multă şi de calitate. De aceea acţiunile de stupărit pastoral sunt la ordinea zilei.

august
.August este luna în care mai multe specii de interes apicol se află în diferite fenofaze de înflorire (început, maxim,
sfârşit).Acestea sunt:
Anghinarea (Cynara scolymus)*, Busuioc de baltă, ţepuh (Stachys palustris) *, Busuioc lânos (Stachys lanata) *,
Busuioc de mirişte (Stachys annua) ***, Butoiaş (Oenanthe aquatica) *, Castravete (Cucumis sativum) *, Ceara
albinei (Asclepias syriaca)*, Cenuşer (Ailanthus glandulosa)*, Cicoare (Cichorium intybus)*, Dalia (Dahlia sp,)**,
Evodia, arborele de miere (Evodia hupensis)** Facelia (Phacelia tanacetifolia)**, Fluturei (Gaillardia picta)*,
Hrişcă (Polygonum fagopyrum)*, Hurmuz alb (Symphoricarpus albuş*, Hurmuz roşu (Symphoricarpus
orbiculatus)*, Iarba şarpelui (Echium vulgare)*, Izmă bună (Mentha piperita)*, Isop (Hyssopus officinalis)*, Jaleş
de câmp (Salvia nemorosa)*, Lavanda (Lavandula vera)*, Lucerna (Medicago saliva)*, Mac de grădină (Papaver
somniferum)*, Mătăciune (Dracocephalum moldavica)*, Muştar de câmp (S/nap/s arvensis)*, Pălămida (Cirsium
arvense)*, Păpădia (Taraxacum officinale)*, Pepene galben (Cucumis mello)*, Pepene verde (Citrullus vulgaris)*,
Răpită sălbatică (Brassica râpa)*, Răchitan (Lythrum salicaria)**, Ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum)*,
Roiniţă (Melissa officinalis)*, Salcâm roz (Robinia neomexicana)**, Salcâm japonez (Sophora japonica)*, Steluţa
vânătă (Aster amellus)*, Sulfina albă (Melilotus allbus)*, Sulfina galbenă (Melilotus officinalis)***, Topinambur
(Helianthus tuberosus)*, Trifoi alb (Trifolium repens)*, Trifoi roşu (Trifolium pratense)*, Zburătoare
(Chamaenerion angustifolium)**.
.....Legendă - Pondere apicolă: **** = Foarte mare; *** = Mare; ** = Mijlocie; * = Mică.

                septembrie:
.În septembrie numărul acestora este diminuat faţă de lunile anterioare, în funcţie de condiţiile meteorologice şi de
zona geografică în această lună, în zborurile lor, albinele mai pot întâlni în diferite faze de înflorire următoarele
specii (enumerate în ordine alfabetică: Albăstriţa (Centaurea cyanus)*, Anghinarea (Cynara scolymus)*, Bănuţei
(Bellis perennis)*, Busuioc de baltă, ţepuh (Stachys palustris)**, Busuioc lânos (Stachys lanata)**, Busuioc de
mirişte (Stachys annua)***, Castravete (Cucumis sativum)*, Cicoare (Cichorium intybus)*, Dalia (Dahlia sp.)**,
Dovleac (Cucurbita pepo)**, Facelia (Phacelia tanacetifolia)***. Haina miresei (Polygonum baldschuanicum)*,
Hurmuz alb (Symphoricarpus albuş**, Hurmuz roşu (Symphoricarpus orbiculatus)**, Jaleş de câmp (Salvia
nemorosa)*, Lavanda (Lavandula vera)**, Lucerna (Medicago saliva)**, Muştar de câmp (Sinapis arvensis)**,
Nalba (Malva silvestris)*, Nalba de grădină (Althaea rosea)*, Păpădia (Taraxacum officinale)**, Pepene galben
(Cucumis mello)**, Pepene verde (Citrullus vulgaris)*", Răpită sălbatică Brassica râpa)**, Răchitan (Lythrum
salicaria)**, Ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum)*, Steluţa vânătă (Aster amellus)*, Sulfina albă (Melilotus
allbus) *, Sulfina galbenă (Melilotus officinalis)**, Topinambur (Helianthus tuberosus)", Trifoi alb (Trifolium
repens) **, Trifoi roşu (Trifolium pratense)**, Zămoşiţă (Hibiscus syriacus)*.
Legendă - Pondere apicolă: *** = Mare; ** = Mijlocie; * = Mică.

Numărul acestora se restrânge drastic pe măsură ce vremea se răceşte, în ultimele fenofaze de înflorire se mai
găsesc în această lună următoarele specii (enumerate în ordine alfabetică: Bănuţei (Bellis perennis)*, Cicoare
(Cichorium intybus)*. Dalia (Dahlia sp.)**, Dovleac (Cucurbita pepo)**, Facelia (Phacelia tanacetifolia) **,
Fluturei (Gaillardia picta)*, Haina miresei(Poligonum baldschuanicum)*, Lucerna (Medicago sativa)**, Păpădia
(Taraxacum officinale)". Steluţa vânătă (Aster amellus)*. Trifoi alb (Trifolium repens)**.
Legendă - Pondere apicolă: *** = Mare; ** = Mijlocie; * = Mică.

Hranirea suplimentara

54
         In general, hranirea suplimentara se face in urmatoarele  cazuri cunoscute de mine:
  1- in lipsa unui cules suficient ca familia sa stranga suficienta miere (ani secetosi  sau din alte cauze)
  2- pentru completarea rezervelor necesare iernarii.
  3- la roi, avand in vedere ca are albina culegatoare putina si hrana deasemenea.
  4- primavara, pentru stimulare sau, in cazul in care, din diferite motive, hrana a fost insuficienta.
     Ideal ar fi ca pentru hranirea suplimetara sa se foloseasca miere. Insa cum aceasta lipseste, se foloseste zaharul
sau diferite produse aparute pe piata cum ar fi: APIINVERT, APIFONDA, APIMEL,etc., Acestea din urma se
foloosesc conform prospectelor ce insotesc produsul,
      In ceea ce priveste zaharul, acesta se da familiilor de albine sub forma de sirop. In cele ce urmeaza, voi prezenta
cateva retete pe baza de zahar, fara a avea pretentia ca le cunosc pe toate sau ca sunt standard:   
  Este un inlocuitor al mierii.Perioada de folosire este cuprinsa intre debutul primaverii (1-10 martie) si inceputul
toamnei(maxim 15 septembrie).Siropul de zahar se prepara in urmatoarele concentratii:1/1 , 3/2, 2/1.La 1/1,adica 1
litru apa si 1 kg zahar rezulta 1,6 l sirop de zahar;la 3/2,adica 3 kg zahar si 2 litri apa rezulta 3,8 litri sirop de zahar;
la 2/1,adica 2 kg zahar si 1 litru apa rezulta 2,2 litri sirop de zahar.
     Concentratia siropului este mai avantajoase atat pentru albina cat si pentru crescator in proportie de 2/1 sau
3/2.Acest lucru se impune prin aceea ca la concentratiile mai reduse albinele consuma mai mult zahar pentru
prelucrarea siropului "mierea" (20% zahar in cazul concentratiei 1/1 si numai 10% in cazul concentratiei 2/1).In
schimb la completarea rezervelor de hrana in decursul primaverii sau in cazul hranirilor medicamentoase se
foloseste siropul in concentratie de 1/1."

    Mod de preparare : Siropul de zahar se prepara la rece sau la cald.Cand preparam siropul la rece,punem in vas
apa necesara si apoi turnam zaharul in reprize,amestecand continutul pana la dizolvarea totala. Insistam asupra
faptului ca zaharul trebuie dizolvat total,in caz contrar aparand cristalizarea "mierii".
     Prepararea siropului la cald se face incalzind apa necesara pana la fierbere,dupa care se ia vasul de pe foc si se
inglobeaza in reprize prin amestecare zaharul. Aceasta metoda este mai practica si mai rapida.O indicatie care
trebuie respectata intotdeauna:nu fierbeti siropul pentru ca aveti toate sansele sa cristalizeze.

     Mod de folosire : Completarea rezervelor pentru iernat: aceasta lucrare incepe pe 1-5 august si are ca termen de
finalizare data de maxim 20-25 august(cu cat mai repede cu atat mai bine).Se folosesc doze de 2-2,5 litri de sirop
2/1 sau 3/1 sau doze mai mari daca albinele reusesc sa preia cantitatea.Completarea cu sirop se face dupa ce s-a
reorganizat cuibul urmarindu-se in special capacirea mierii depozitate.
      Hraniri de salvare,stimulare in primavara : cu sirop 1/1,concomitent cu reducerea cuibului si impachetarea de
primavara.Hranirea si stimularea roiurilor : in doze zilnice de 200 g sirop/zi pana la aparitia unui cules
natural.Hraniri medicamentoase de primavara,vara sau toamna ; concentratie 1/1 conform prospectului.Hraniri de
stimulare la sfarsitul verii (august) ; concentratie 2/1 in doze mici,zilnice.Alte situatii de urgenta aparute in stupina.

     De retinut : Cea mai avantajoasa concentratie este 2/1 sau 3/2.Siropul nu se fierbe sub nici un motiv. Adaugati 2
g sare de lamaie/litru sirop pentru o buna invertire a zaharului.Se administreaza dupa nevoi,insa trebuie stiut ca in
ce priveste calitatea este sub miere.

       Serbetul de zahar (uz apicol)

  
    Mod de preparare :
    Se amesteca intr-un vas emailat sau din inox,1 kg.zahar si 0,2 litri apa.Amestecand cele doua produse se constata
ca zaharul este bine umezit iar apa nu balteste.Vasul cu amestecul rezultat se aseaza pe aragaz si se ferbe la foc
moale.Nu trebuie sa grabiti fierberea;spuma rezultata(la inceput) se indeparteaza.O operatiune foarte importanta
este indepartarea cristalelor de zahar(cu o carpa uda si stoarsa) ce se depun pe peretii vasului.Durata fierberii este
de 15-30 min.,functie de taria focului.
    Cam dupa 15-20 min. se controleaza concentratia siropului.Se ia cu o lingurita sirop si se introduce intr-un pahar
cu apa rece.Vom sti ca amestecul ajunge la concentratia optima,cand acesta ramane inchegat pe lingurita.In acest

55
moment se ia vasul de pe foc si se introduce in apa sa se raceasca usor(70-80 grade C).
    Cu ajutorul unei linguri mari,de lemn, solutia de zahar apa se amesteca continu.Odata cu trecerea timpului se
constata ca solutia devine opaca,apoi se albeste.Ne oprim din amestecat cand serbetul ajunge la consistenta si
granulatia dorita.Daca prima incercare a insemnat un esec,se adauga apa din nou si o luam de la capat.In caz de
esec,nu retopiti amestecul mai mult de 3 ori.

    Serbet de zahar cu miere :

    Se amesteca 5kg zahar tos,apa 0,850 litri intr-un vas de 10 litrii.Vasul se aseaza pe foc si fierbem 20-30 min. la
fel cum am procedat in cazul serbetului simplu.Spumuirea amestecului si stergerea peretilor vasului este
obligatorie.Verificarea concentratiei se face tot cu lingurita si paharul cu apa rece,numai ca de data asta suspensia
trebuie sa formeze o boaba care se poate modela intre degete (de consistenta medie).In acest moment se adauga 800
g miere si se mai clocoteste inca 3 min.(in tot acest timp amestecam ingloband mierea).Mierea folosita trebuie sa
nu fie zaharisita sau daca este, se lichefiaza in prealabil.Dupa ridicarea vasului de pe foc,racim amestecul pana la
40-50 grade C si amestecam cu o lingura mare de lemn pana la formarea serbetului.Produsul final se toarna in
tavite captusite cu hartie cerata,pergament,etc.Grosimea placilor nu trebuie sa depaseasca 1-1,5 cm.   

       Pasta de zahar pudra si miere

  
    Mod de preparare : In principiu se procedeaza amestecand la rece 4 parti de zahar pudra si o parte miere. (mierea
usor incalzita).Framantarea se face energic,trebuind sa rezulte un produs de consistenta aluatului.Corectia
produsului se face prin adaugare de miere,daca este prea tare sau de zahar pudra daca este prea moale.Este
recomandat ca pentru o mai buna invertire a zaharului sa se aduge si 1-2 g sare de lamaie pe kg.

    Mod de administrare : Pasta se administreaza sub forma de turtite a 0,2-1 kg,asezate pe folii de plastic
gaurit,tifon,etc.,deasupra ramelor,unde albinele au acces direct.Se poate folosi in tot timpul anului,in toate
cazurile,mai putin la hranirea de completare.In aceasta pasta se pot ingloba polen,inlocuitori de polen,ceaiuri
medicinale,Protofil,medicamente,etc.Este ideala pentru hranirile de stimulare sau de salvare a familiilor ramase
fara provizii in timpul iernii sau primaverii.

       Zaharul pudra,ceaiurile medicinale,lichefierea mierii zaharisite

    Obtinerea zaharului pudra : In diferitele retete,zaharul pudra este un component de baza.Obtinerea lui se face
prin prelucrarea zaharului tos, care se poate macina cu o rasnita universala(manuala sau electrica).
    Ceaiuri medicinale sunt benefice albinelor,catre sfarsitul iernii sau in primavara,combatand cu succes nosemoza.
    Ceaiul medicinal se obtine prin infuzie din urmatoarele plante: sunatoare , cimbrisor , isma , musetel , coada
soricelului , roinita,etc.Obtinem ceaiul folosind 3-4 g din fiecare planta uscata.In prealabil plantele se umezesc cu
0,150 l apa si dupa 10-15 minute turnam apa clocotita in cantitate de 0,850 l.Din acest ceai folosim dozele
necesare,cu mentiunea ca pastrarea lui la frigider nu trebuie sa depaseasca 48 ore.
  
    Lichefierea mierii : Mierea cristalizata(zaharisita),folosita in diferitele retete trebuie lichefiata,pentru ca altfel
albinele nu consuma cristalele mari si se inregistreaza o mare risipa de hrana.Doua sunt regulile de baza in aceasta
lucrare : nu incalzim mierea mai mult de 45 grade C ; nu lichefiem mierea la flacara directa,ci doar cu vasul
introdus intr-un alt vas cu apa care fierbe.
ahar candi simplu sau cu miere.

         Zahar candi
     Mod de preparare : Se amesteca in oala,5 kg de zahar tos si 1 litru de apa.Pana incepe fierberea mai amestecam
cu lingura,din cand in cand,pentru a nu se prinde de fundul vasului.Dupa topire,se fierbe continutul 15
min,spumuim si stergem cu carpa uda peretii oalei,dupa care se masoara temperatura lichidului.Cand termometrul
arata 116 grade C,vasul se ia de pe foc si se lasa la racit.

56
    Dupa 5-8 minute se incepe amestecatul.Cand compozitia devine mai deschisa(catre crem) si opune rezistenta
marita,se toarna in tavi.Tavile trebuie in prealabil pregatite astfel : se umezesc usor si se tapeteaza cu hartie
pergament.Odata turnata compozitia in tavi,aceasta se lasa nemiscata pana ce cristalizeaza.Dupa racirea totala a
placilor de zahar,se scot prin ridicarea de hartia pergament si se depoziteaza in locuri uscate si racoroase.

    Mod de preparare,zahar candi cu miere : Ca si la serbet,exista varianta adaugarii unei cantitati de miere,pentru a
face mai atractiv produsul. Pentru obtinerea acestor placi de zahar candi cu miere,se procedeaza ca si in varianta
simpla.
    In momentul cand amestecul ajunge la temperatura de 116 grade C,se adauga 5-600 g miere in clocot.Obtinem
aceasta miere cu ajutorul unui vas cu fundul gros(tuci,inox etc.)si amestecand continu sa nu se prinda.Dupa ce am
adaugat mierea,amestecam timp de 1 min., si luam de pe foc.In continuare procedam ca pentru reteta fara miere.

    Mod de administrare : Aceste placi de zahar candi se pot da albinelor in iarna(la familiile ramase fara provizii)si
in stimularea de primavara si sfarsit de vara.

       Paste si amestecuri proteice

    Amestecurile proteice sunt folosite des in practica apicola.Pe langa administrarea diferitelor produse glucidice,in
perioadele de crestere a puietului(cand nu exista polen suficient in natura),folosirea lor este foarte indicata.Asa vom
avea generatii tinere de albine,bine hranite si dezvoltate.In cele ce urmeaza va vom prezenta retete de amestecuri
proteice in care igredientele sunt diferite :

    Pasta de polen si miere : Pasta se prepara din 1 parte polen si 1,25 parti miere,framantand cele doua
ingrediente.Polenul strans de albine,conditionat si conservat se macina fin.Atat mierea cat si polenul trebuie sa
provina de la familii de albine sanatoase.Corectia consistentei se face adaugand polen sau miere dupa nevoie.Se
administreaza in turtite pe folie sau tifon,deasupra ramelor.

    Pasta de miere,zahar pudra si drojdie de bere : In practica apicola polenul poate fi inlocuit cu drojdia de bere
inactivata.Amestecul se face din 3 parti zahar pudra,1 parte miere lichida,1/2 parte drojdie de bere.Se framanta
toate ingredientele,si se corecteaza consistenta prin adaugarea de zahar pudra sau miere.Se administreaza sub forma
de turtite de 200-250 g,primavara sau vara.

    Pasta de miere,zahar pudra si lapte praf : Un alt inlocuitor al polenului este laptele praf degresat.Turtitele se
prepara din 1/2 parte lapte praf degresat,2 parti zahar pudra si 1,5 kg. miere.Se corecteaza consistenta adaugand
zahar pudra sau miere.

    Amestec de sirop,polen,faina de soia : Siropul de zahar poate fi folosit si el ca baza in amestecurile proteice.La 6
litri de sirop de zahar,se adauga 0,5 kg polen macinat fin si 1,5 kg faina de soia degresata.Componentele se
amesteca bine,pentru a nu face cocolosi si se administreaza familiilor de albine in cantitate de 500 g la cateva zile.

    Amestec miere,sirop,faina de soia,lapte praf,drojdie : Se realizeaza un amestec din urmatoarele ingrediente: 3

parti faina de soia degresata,1 parte lapte praf degresat,1 parte drojdie de bere uscata(instant).Peste aceste
componente se toarna miere sau sirop de zahar dens pana se ajunge la consistenta dorita.Se livreaza albinelor sub
forma de turtite.

    Amestec zahar tos si lapte praf : Se amesteca 1 kg zahar tos cu 50 grame de lapte praf degresat.Se administreaza
vara in hranitor,la intervale de 1-2 saptamani.Pentru a creste interesul albinelor pentru amestec,se poate umezi usor
cu putina apa sau miere,deasupra.

       Pasta de miere si pastura : O reteta mai veche,dar totusi de actualitate este pasta de miere si pastura.Cum se
procedeaza : in luna ianuarie se expun fagurii cu pastura la ger.Inainte de a ingheta pastura (atentie,se depreciaza) si

57
cand devin casanti,se taie in fasii prin mijlocul celulelor,care fasii se freaca intre palme.
    Pastura astfel obtinuta se amesteca cu o cantitate egala de miere lichefiata si se pune in borcane.Cand borcanul
este aproape plin,se toarna deasupra inca un strat de miere.Spre sfarsitul iernii,cand vrem sa hranim albinele,trecem
amestecul de miere si pastura prin masina de tocat.La 2 kg. de pasta,se toarna picurand si amestecand,1 litru apa
calda,in care am dizolvat 20 g sare de bucatarie.
    Se fac turtite de 0,5 kg. si se administreaza deasupra ramelor.Administrarea poate dura pana la aparitia polenului
in natura,din 10 in 10 zile.Pentru prevenirea aparitiei nosemozei,o parte din apa se poate inlocui cu ceai medicinal
sau Protofil.
a)- 1kg zahar
   - 1l apa
   - 2 plicuri ceai de menta(indicat pentru diaree)
   - 1 lingurita rasa de sare (contine mineralele f. necesare albinelor in aceasta perioada)
   - 1 lingura otet ( impiedica zaharisirea mierii)
   - 1 lingura miere(pentru prelucrarea mai usoara)

b)-  1kg zahar

   -  1l apa
   -  1 plic ceai fructe de padure(se pot folosi si plicuri de:tei,soc,galbenele)
   -  2 plicuri sare de lamaie(impiedica zaharisirea)sau sucul de la 2 lamai

c)-  1/2kg miere diluata in 1l apa   

d)- 650ml apa

   - 650g zahar
   - 12g drojdie uscata sau 50gdrojdie proaspata care se lichefiaza

   Lichefierea drojdiei
   O framanti separat cu 2 linguri de zahar iar ea se va lichefia de la sine devenind asemanatoare smantanii.

e)- 1 kg zahar
   - 1l apa
   - suc de legume ca- ceapa 25ml
                              - morcov 20 ml
                              - usturoi 20 ml (prelungeste viata albinelor pana la 87 de zile)

f)- 1l lapte fiert fara sa clocoteasca

  -  650g zahar
  - daca se foloseste miere formula este -1l lapte
                                                          -1l apa(care se fierbe cu laptele)
                                                          -1450gmiere

Albinelor li se va administra pe zi(indiferent de ce reteta folositi)doze mici la inceput(200ml/familie) ajungand

treptat la doze mai mari(400-500ml/familie)
Turta din miere cristalizată şi zahăr (dupa C. Antonescu).
..... Majoritatea sortimentelor de miere cristalizează (mai repede mierea de răpită, zmeură, floarea-soarelui) iar
zahărul tos este şi el format din cristale. Formarea turtelor având în componenţa lor aceste două ingrediente
cristalizate trebuie să ţină seama de faptul că albinele consumă doar în parte turta dacă conţine cristalele mari (atât
de miere cristalizată, cât şi de zahăr), restul, cristalele grosiere, aruncându-le pe fundul stupului, iar când timpul
permite, scoţându-le chiar afară din stup. Pentru a preveni această situaţie se procedează astfel:'se foloseşte la
prepararea turtei doar miere lichefiată sau granulată fin (având consistenţa untului) şi zahăr pudră măcinat sau pisat

58
fin. Mierea cristalizată se lichefiază în bain-marie. Pentru a nu se denatura calităţile mierii - pierderea prin încălzire
excesivă a enzimelor şi vitaminelor - apa încălzită în care se ţin vasul cu miere pentru lichefiere nu trebuie să aibă
temperatura mai mare de 45°C. în continuare, mierea lichefiată se toarnă peste zahărul pudră (o parte miere la patru
părţi zahăr), apoi se frământă cu mâna, ca un aluat, până la omogenizarea amestecului. Este indicat ca turta folosită
la sfârşitul perioadei de iernare să conţină şi ceaiuri medicinale cu efect în stimularea activităţii albinelor şi
apărarea stării de sănătate a acestora. Cu efecte deosebite s-a dovedit infuzia din următoarele plante medicinale:
cimbrişor (Herba thymus sp.), izmă (Folia menfriae), tei (Flores tilliae), roiniţă (Folia mellissae), sunătoare (Herba
hyperici), muşeţel (Flores chamomillae], gălbenele (Flores calendulae), coada şoricelului (Flores millefolii), coada
calului (Herba equiseti), măceş (Fructus cynosbati) şi soc (Flores sambucus). Se iau câte 4-5 g din fiecare plantă
menţionată mai sus. Amestecul de plante se macerează circa 10 minute cu 3 părţi apă rece. Apoi se adaugă apă
clocotită până la un litru. Se amestecă totul bine şi se lasă acoperit timp de 30 minute. Infuzia rezultată se strecoară
printr-o pânză curată. Pentru realizarea turtei cu adaus de ceai medicinal pasta se prepară din o parte miere, o parte
ceai medicinal şi zahăr pudră după nevoie (până ce amestecul dobândeşte consistenţa aluatului de pâine) adăugând
şi 1 g sare de lămâie la kilogramul de pastă, în locul infuziei medicinale preparate în casă, se poate folosi preparatul
"Protofil"destinat stimulării dezvoltării familiilor de albine şi combaterii nosemozei. în acest caz se administrează
34 ml kilogramul de pastă. Pasta obţinută se administrează sub formă de turte (greutatea unei turte poate varia între
500 şi 1000 g) ambalate în hârtie sau pungi de plastic. Turtele astfel pregătite se pun deasupra ramelor, după ce în
prealabil s-au decupat 1-3 ferestre din suprafaţa pungii, prin care albinele vor veni în contact cu turta (fig. 17).
amplasarea turtei     Fig.17 Amplasarea turtei. Mod de decupare a foliei in care este ambalata
turta.

b) Şerbetul de zahăr cu miere (dupa prof. dr. E. Mureşan şi ing. C. Mihăilescu).

..... Pentru obţinerea a 10 kg şerbet sunt necesare 7,700 kg zahăr pudră, 2 kg miere, 300 ml ceai medicinal sau 340
ml "Protofil". întreaga cantitate de zahăr pudră pe care o vom folosi, se aduce în încăperea de lucru, la cald, cu cel
puţin patru ore înainte, în cazul în care zahărul pudră se prezintă sub formă de bulgări, aceştia se zdrobesc fin.
Mierea ce se foloseşte trebuie să fie necristalizată şi în nici un caz miere de mană. Se recomandă în special
folosirea mierii de salcâm, tei sau fâneaţă, nefermentată, provenită de la familii sănătoase. Mierea se încălzeşte
puţin, doar atât cât să devină mai fluidă iar apoi se diluează cu ceaiul (infuzia) preparat în prealabil, într-un vas
emailat se pune zahărul pudră, se adaugă mierea şi apoi se frământă bine totul cu mâna, până când conţinutul
devine ca o pastă fină care nu se întinde şi nu este lipicioasă. Şerbetul astfel preparat se ambalează în pungi de
plastic în cantităţi de 500-1000 g sau chiar mai mari, în funcţie de aprecierea noastră asupra cantităţii care ar fi
necesară familiei de albine. Turta de şerbet trebuie să aibă grosimea de 1-1,5 cm, pentru a putea fi aşezată deasupra
ramelor sub podişor.
c) Şerbetul fiert (după prof. dr. E. Mureşan şi ing. C. Mihăilescu).
..... Se poate prepara din zahăr cu apă sau ceai, sau din zahăr şi miere de albine cu apă sau ceai. Pentru prima
variantă, la 10 kg de zahăr se folosesc 2,300 l apă sau ceai de plante medicinale. Pentru a doua variantă, la 10 kg
zahăr şi 2 kg miere de albine se adaugă 1,750 l apă sau ceai de plante medicinale. Indiferent de variantă, cantităţile
indicate se introduc într-un vas emailat de mare capacitate, deoarece în momentul preparării volumul conţinutului
creşte mult din cauza spumei care se formează. Siropul astfel obţinut se pune al fiert la un foc slab şi se urmăreşte
momentul în care începe fierberea. Cu un termometru măsurăm temperatura, şi când aceasta a ajuns la 116-117°C
siropul se consideră suficient de fiert şi se dă jos de pe foc. în lipsă de termometru se poate folosi o metodă mai
simplă care ne indică terminarea invertirii zahărului: într-un pahar cu apă rece se picură cu o linguriţă din siropul
care fierbe; dacă picăturile de sirop nu se amestecă cu apa din pahar şi formează o bobită este dovada că şerbetul
este gata. în cazul când la prepararea şerbetului se foloseşte şi miere de albine, aceasta se adaugă numai când
şerbetul s-a terminat de fiert. Se toarnă apoi compoziţia într-un vas curat care a fost udat în prealabil cu apă rece. în
acest mod se împiedică formarea de cristale mari de zahăr. Se lasă să se răcească până ce totul ajunge la
temperatura de 40°C. în acest moment se începe învârtitul siropului cu o lopăţică de lemn, efectuând mişcările într-
un singur sens, până când siropul începe să-şi schimbe culoarea spre alburiu şi apoi alb, întărindu-se. Frecatul
şerbetului este încheiat atunci când săltând lopăţică şerbetul care curge de pe aceasta nu se scufundă în restul masei
şerbetului ci rămâne la suprafaţă. După răcire se ambalează în hârtie cerată sau pungi de plastic în cantitate de 500

59
g până la 2000 de grame, în funcţie de necesităţile familiei respective.
Reteta de sirop invertit, preluata de la gica:
- oala de 10 litri curata
- 5 kg zahar Coronita sau Margaritar de la ag**na (sunt singurele sorturi de zahar de la noi care nu au miros).
- 5 gr.acid citric (sare de lamaie)
  Preparare:
-se pune 1,1 litri de apa la fiert
-cand incepe sa fiarba se pun cele 5 kg. zahar si 5 gr. sare de lamaie
-se continua fierberea,se amesteca sa nu se prinda si cand incepe sa fiarba se regleaza din foc pentru ca se umfla ca
laptele(face spuma).Atunci are loc invertirea.Cand spuma incepe sa scada(2-3 minute)este gata.
-vrei sirop 2/1 mai pui imediat 1,5 litri de apa rece si amesteci bine
-vrei sirop 1/1 mai pui imediat 4 litri de apa rece si amesteci bine

  Nota.Nici cele doua sorturi de zahar nici sarea de lamaie nu au miros.Daca stuparul se misca repede si lucreaza cu
grija nu este pericol de furtisag.Personal fac aceste hraniri in mijlocul zilei fara teama.Albina se orienteaza dupa
miros asa ca aveti grija.
Curatenie,spalat pe maini cu sapun de casa si fara otet pe maini cum fac unii.
Absolut nici-un miros ca e jale.

reteta de la janese de sirop cu ceapa

dai prin masina de tocat carne atatea cepe cati litri de sirop vrei sa faci(cepele de marimea unui ou ..de gaina) daca
vrei doar sucul ,pui tocatura intr-un ciorap curat , ciorapul intre 2 funduri de bucatarie  si intr-un lighenas de plastic
apesi fund pe fund pana storci de nu mai iese zeama)

dar ..tocatura care rezulta de la masina de tocat,- cum am zis mai sus nr cepe egal litri de sirop- o pui in galeata de
sirop si o amesteci cu siropul
apoi amestecand , pui siropul in PET-uri sa ai grija sa fie in toate sticlele ceapa  omogena
te duci la stupina si dai sirop cate 200-300ml sirop 1:1 cu ceapa . ai grija ca, inainte sa torni, la fiecare familie si de
fiacare data sa agiti sticla ca tocatura de ceapa pluteste

300ml sirop , o familie armonioasa , chiar si pe 6-7 rame il trage pana maine.
maine cand te vei uita vei gasi in hranitor doar niste resturi de ceapa sub forma de cojite-le suge albina de nu-ti
inchipui
daca faci stimulare zilnic(200ml sirop)nu scoti aceste coji din hranitor, dar daca faci la 2-3 zile data urmatoare ai
grija sa tragi afara cu dalta apicola aceste coji ca la unii stupi mai este tendinta de mucegaire a cojilor de ceapa

sucul de ceapa prin vitaminele care-l contine intareste  albina, datorita gustului astringent si dezinfectant stagneaza
dezvoltarea bacteriilor in intestinul albinei
(vezi si cand albina culege polen toxic, sucul ii ,,curata,, intestinul) si se zice ca-i mareste viata albinei culegatoare
cu zece zile

ca-i mareste durata eu practic nu am prea observat, ca este un ajutor profilactic sunt de acord, dar nu stiu acum 
uitandu-ma in urma  sa pot spune ca este absolut necesar

nu te pui sa imputi cutiile cu ceapa,

dai suc de ceapa in sirop de 2 ori nu si o data da ca tusesc si le dau lacrimile la saracele albine!

aceeasi concluzie am tras-o si cu ceaiul in care pui putin pelin sau o lingura tinctura de pelin la litrul de sirop

60
dar, zicea un stupar care acum nu mai e printre noi, ca 2% deacolo, si cu 7% de dincolo si cu 10% din partea
ailalta ,te trezesti cu familii mai bune decat daca n-ai face nimic...deci rau nu poti sa faci coloniei de albine cu
treburile astea naturale..

Obtinerea zaharului pudra

In diferitele retete, zaharul pudra este un component de baza. Obtinerea lui se face prin prelucrarea zaharului tos,
care se poate macina cu o rasnita universala(manuala). Deoarece macinarea este destul de dificila, recomandam
procurarea unei rasnite mari, care poate fi actionata manual sau de un motor.

In literatura de specialitate se recomanda maruntirea zaharului pe o placa dura, cu ajutorul unei merdenele. Din
fericire, pentru stuparii care nu au timp pentru aceasta lucrare, exista in comert zahar pudra gata preparat, care in
ciuda faptului ca este mai scump, elimina "bataile de cap".

Ceaiuri medicinale
Dupa cum ati observat, in toate preparatele, indiferent de consistenta lor se poate ingloba si o anumita cantitate de
ceai medicinal. Acest ceai este benefic albinelor, catre sfarsitul iernii sau in primavara, combatand cu succes
nosemoza.

Ceaiul medicinal se obtine prin infuzie din urmatoarele plante : sunatoare, cimbrisor, isma, musetel, coada
soricelului, roinita, etc. Obtinem ceaiul folosind 3-4 g din fiecare planta uscata. In prealabil plantele se umezesc cu
0,150 l apa si dupa 10-15 minute turnam apa clocotita in cantitate de 0,850 l.

Din acest ceai folosim dozele necesare, cu mentiunea ca pastrarea lui la frigider nu trebuie sa depaseasca 48 ore.

Lichefierea mierii
Mierea cristalizata(zaharisita), folosita in diferitele retete trebuie lichefiata, pentru ca altfel albinele nu consuma
cristalele mari si se inregistreaza o mare risipa de hrana.

Doua sunt regulile de baza in aceasta lucrare : nu incalzim mierea mai mult de 45 grade C ; nu lichefiem mierea la
flacara directa, ci doar cu vasul introdus intr-un alt vas cu apa care fierbe. In rest....nimic mai simplu.

PRODUSELE ALBINELOR
Produsele apicole obţinute de la albine pot fi împărţite în produse principale (miere, ceară şi polen) şi produse
secundare (lăptişor de matcă, propolis, venin, păstură şi apilarnil).
În afara produselor apicole principale, în ultimul timp, datorită însuşirilor terapeutice şi a bogăţiei acestora în
vitamine, hormoni, substanţe energetice, etc. s-a acordat o mai mare atenţie produselor apicole secundare,
valorificarea acestora făcându-se în industria farmaceutică şi cosmetică.
    Obţinerea produselor apicole secundare de la familia de albine trebuie organizată în aşa fel încât să nu
stânjenească dezvoltarea familiei şi să nu micşoreze producţia principală

        MIEREA
Prin definiţie, mierea este "substanţa dulce produsă de albine melifere din nectarul florilor sau din secreţiile care
provin din părţi vii ale plantelor sau care se găsesc pe acestea, pe care le culeg, le transformă şi le combină cu
substanţe specifice şi le înmagazinează în fagurii din stup". Mierea poate proveni din nectarul florilor şi din mana
produsă de purici (mierea de mană , şi este produsul doar al albinelor.
Nu putem deci folosi cuvântul,, miere" pentru a desemna produse obţinute prin hrănirea albinelor cu zahăr
industrial şi nici produsele dulci provenind de la insecte, altele decât albina meliferă, ca de exemplu meliponele sau
bondarii.

61
În funcţie de origine, se distinge mierea de nectar sau mierea de mană. După cum mierea se află în faguri sau
extrasă, este categorizată ca miere în faguri, miere centrifugată, miere stoarsă, miere scursă. În practică, aceste
definiţii sunt puţin folosite.

Proprietăţile fizice ale mierii  

Compoziţia mierii  

Îmbătrânirea mierii
Mierea este considerată adeseori ca o marfă neperisabilă, ce se conservă, practic, la infinit şi comercializabilă, fără
precauţii, de la un an la altul. Sunt nişte noţiuni false. Mierea trebuie să fie obiectul unor griji deosebite dacă vrem
să-şi păstreze prospeţimea şi toate calităţile sale, inclusiv cele gustative.

Cristalizarea
Mierea păstrată de albine în faguri este un produs lichid ; toate zaharurile pe care le conţine se găsesc sub formă de
soluţie în apă, dar o soluţie suprasaturată, ceea ce înseamnă că nu este stabilă. Sub influenţa diferiţilor factori se
declanşează cristalizarea zaharurilor, care va cuprinde în mod progresiv toată masa mierii. Aceşti factori care
favorizează cristalizarea sunt, pe de o parte o scădere a temperaturii care agravează starea de suprasaturare a
soluţiei şi, pe de altă parte, existenţa unor germeni de cristalizare care constituie amorsa fenomenului. Aceşti
germeni pot fi cristale de glucoza microscopice sau chiar simple prafuri ca de exemplu grăuncioarele de polen.
Atâta timp cât mierea rămâne sub căpăcelul de ceară, la adăpost de aer şi la o temperatură aproape con¬stantă, nu
are şanse să cristalizeze prea repede. După extragere, în contact cu aerul şi cu praful, şi supusă unor variaţii de
temperatură mari, mierea are condiţii favorabile de cristalizare. Ea cristalizează cu atât mai repede, cu cât conţine
mai multe zaharuri puţin solubile în apă (glucoza), decât zaharuri foarte solubile (levuloză . În jur de 14°C, în
prezenţa germenilor de cristalizare, sunt întrunite toate condiţiile pentru transformarea mierii într-o masă solidă mai
mult sau mai puţin dură.
Cristalizarea mierii este deci un fenomen natural care în sine, nu alterează calitatea produsului. Zaharurile, în loc să
fie sub formă de soluţie, se prezintă sub forme de cristale. Aceasta este singura diferenţă. Dealtfel este uşor să se
redea mierii starea lichidă printr-o încălzire moderată care are ca efect trecerea zaharurilor în soluţie.
În acelaşi timp, cristalizarea are consecinţe importante pentru conservarea ulterioară a mierii. Mierea cristalizată
trebuie imaginată ca un burete foarte fin ; cristalele, formate în special din glucoza, formează o urzeală care reţine o
fază lichidă cuprinzând zaharurile foarte solubile şi substanţele necristalizabile din miere. Acest lichid este
îmbogăţit cu apa pe care o liberează cristalizarea glucozei. Dacă mierea cristalizată nu este rigidă, lucru frecvent
când ea conţine mai mult de 18% apă, cristalele au tendinţa de separare de partea lichidă şi depunere la fundul
vasului. Dacă temperatura este favorabilă (în jur de 20-25°C), partea lichidă, bogată în apă este expusă la o
fermentare rapidă. Cristalizarea mierii fenomen natural şi general, trebuie considerată ca o primă etapă a învechirii
produsului. Depinde de apicultor ca această învechire să se facă bine sau rău.

Fermentarea 
Toate mierile naturale conţin levuri, ciuperci microscopice care produc fermentările alcoolice. Aceste levuri nu se
pot înmulţi decât dacă conţinutul în apă al mierii este suficient de ridicat; o concentraţie mare de zaharuri nu le
omoară dar le inhibă dezvoltarea.
Limita între concentraţiile care asigură conservarea şi cele care o pun în pericol este mică. Începând cu 18% apă, o
miere conţinând suficiente levuri vii pentru ca să fie posibil începutul fermentării, va fermenta, dacă temperatura
este convenabilă. Toate mierile care conţin mai mult de 18% apă sunt expuse la o fermentare mai mult sau mai
puţin rapidă şi mai mult sau mai puţin totală. În afară de levuri, mierile conţin şi alte microorganisme, care pot să
producă alte fermentări (lactică, butirică, acetică , toate alterând mierea. Când condiţiile pentru fermentarea mierii
sunt favorabile, se constată formarea unei spume abundente provenind din degajarea de gaz carbonic. Fermentările
nu se produc întotdeauna repede ; totuşi, chiar dacă sunt mai discrete, ele tot contribuie la degradarea mierii.
Mierile fermentate prezintă întotdeauna o aciditate mai mare decât cea normală.

62
Alte transformări 
În timpul îmbătrânirii, mierea suferă încet o sumă de transformări în funcţie de compoziţia ei şi de temperatura de
păstrare.
Pentru a bloca complet toate reacţiile enzimatice, mierea trebuie păstrată la temperatura de -25°C. La temperatura
obişnuită, şi chiar in cameră răcoroasă (+4°C), se observă transformări sensibile într-o perioadă de unul sau doi
ani.  Acestea pot fi rezumate după cum urmează:
-  coloraţia se intensifică, creşte aciditatea liberă ;
-  conţinutul   în invertază şi amilază scade, ca şi conţinutul în glucoză.
Se constată, de asemenea, o creştere regulată şi relativ rapidă a conţinutului în hidroximetil-furfural (HMF),
substanţa care se formea¬ză din levuloză în mediu acid. Conţinutul în HMF al mierii este practic nul în momentul
recoltării ; el creşte rapid sub acţiunea tratamentelor termice (retopiri) brutale. El serveşte ca indicator al stării de
conservare a mierii. Dacă acesta depăşeşte 40 mg/kg, se consideră că mierea este improprie pentru consum fiind
încălzită exagerat sau fiind prea veche sau prost conservată.
În timpul îmbătrânirii, mierea îşi pierde în mod progresiv valoarea antibacteriană : conţinutul în inhibină descreşte.

Proprietăţi biologice 
Numeroasele virtuţi medicinale atribuite mierii nu trebuie să ne facă să uităm că ea este, înainte de toate, un aliment
energetic şi nu lipsit de interes gastronomic, ceea ce are, de asemeni importanţă. Consumul mierii nu trebuie să fie
redus la o problemă de sănătate şi de regim alimentar ; este şi o plăcere a mesei.
Ca toate alimentele glucidice, mierea are un aport de 3200 calorii pe kilogram de substanţă uscată, ceea ce
înseamnă, ţinând seama de cele 17-18% apă, o valoare calorifică de 3000 de calorii pe kilogram. Amintim că
nevoile energetice ale adultului care nu depune un efort mare şi nu luptă împotriva frigului sunt de 2800 calorii pe
zi. O muncă fizică sau o activitate sportivă susţinută presupune o cheltuială de 3500 calorii.
Pentru a acoperi aceste nevoi calorice, un adult ar trebui să consume zilnic în jur de 1 kg de miere. Acest consum
nu ar acoperi nici nevoile de proteine, nici pe cele de lipide şi nici de vitamine. Mierea nu este aliment complet. În
schimb este un aliment excelent pentru muşchi, foarte bun pentru sportivi care trebuie să susţină un efort de lungă
durată : ciclişti, înotători de fond, alpinişti. În volum mic, mierea aduce zaharuri direct asimilabile - cu un uşor efort
de întârziere în ceea ce priveşte levuloza, care nu trece direct în sânge.
În comparaţie cu zahărul, mierea oferă avantajul unei varietăţi mari de gusturi originale. Aromele mierii fac parte
din acele substanţe care stimulează pofta de mâncare şi facilitează digestia. Fiecare după gust, consumatorul poate
găsi, din varietatea mierilor, pe cea sau pe cele care îi convin cel mal bine, în funcţie de obiceiurile sale alimentare.
S-ar putea scrie o carte - şi acest lucru s-a realizat deja - pentru a expune virtuţile medicinale ale mierii. Aceste
virtuţi sunt reale şi, empiric, cunoscute de milenii. S-a folosit şi continuă să se folosească mierea pentru a îngriji şi
eventual a vindeca durerile cele mai diverse, fie că este vorba de aparatul digestiv, de inimă sau de aparatul
respirator. Mierea ca medicament îşi datorează virtuţile compoziţiei sale : asocierea glucozei cu levuloza, acizii
organici, elementele minerale, sute-de substanţe identificate sau nu, care provin din plante sau din organismul
albinei, toate constituie o adevărată farmacopee.
Din păcate, pentru miere imensa bibliografie care există despre valoarea ei terapeutică nu este întotdeauna de o
riguroasă vioare ştiinţifică, nu atât din cauză că cercetările au fost prost făcute ci din cauză că unii experimentatori
au făcut o greşeală considerând mierea un produs definit şi stabil. Or, mierea nu este nici una nici alta. O cercetare
medicală sau o analiză fiziologică făcută fără ca mierea folosită să fi fost testată minuţios din punct de vedere al
originii şi prospeţimii, sunt îndoielnice. 
Ce să reţinem din marea masă a cercetărilor făcute asupra proprietăţilor biologice şi medicinale ? În primul rând
proprietăţile antibacteriene, puse în evidenţă în mod ştiinţific. Acţiunea mierii asupra muşchiului cardiac pare să fie
bine stabilită, în urma unor experienţe realizate cu miere deproteinizată, injectabilă ca un ser fiziologic cu glucoză.
Acţiunea asupra ficatului a fost pusă în evidenţă prin acelaşi procedeu. Administrarea mierii în medicina infantilă a
arătat că are o acţiune favorabilă asupra fixării calciului şi asupra procentului de hemoglobină precum şi în creştere.
În privinţa proprietăţilor uşor laxative ale mierii, se pare că ele trebuie atribuite în special levulozei. În sfârşit,
folosirea tradiţională a mierii pentru a îndulci ceaiul în timpul iernii nu este lipsită de fundament căci acţiunea sa

63
antibacteriană îşi găseşte astfel cea mai bună întrebuinţare în tratamentul afecţiunilor respiratorii.

Bazele raţionale ale unei tehnologii a mierii

Ceea ce ştim despre miere şi despre compoziţia sa, ca şi despre proprietăţile sale biologice poate servi ca bază
pentru punerea la punct a unei tehnologii care să protejeze, atât cât este posibil, un produs care, fără să fie perisabil
în sensul obişnuit al termenului, nu este mai puţin pretenţios în ceea ce privesc prepararea, prelucrarea şi păstrarea
sa. 
Obiectivul principal al acestei tehnologii trebuie să fie acela de a da consumatorului un produs cât se poate de
apropiat de cel pe care l-a depozitat albina în fagure. Condiţia obligatorie este aceea de a nu scoate din şi a nu
adăuga nimic la miere. De ce nu se comercializează pe scară largă mierea în fagure ? Formula este bună dar nu
scutită de dezavantaje, dintre care cel mai important este preţul de cost ridicat, mierea devenind astfel
un veritabil produs de lux. Numai mierea extrasă poate satisface majoritatea consumatorilor, rămânând accesibilă
posibilităţilor lor. Trebuie deci, să-i acordăm cea mai mare atenţie.              
Calitatea mierii trebuie respectată chiar înainte de recoltare. Trebuie să evităm, în cursul vizitelor la stupină, să
murdărim ramele cu funingine de la afumător. Mierea supusă unui astfel de tratament capătă un gust neplăcut de
fum, mai ales dacă există multe celule necăpăcite. Tot în acest sens, apicultorul trebuie să ştie că mierea este un
produs alimentar care necesită multă grijă. 
Casa stupinei trebuie îngrijită meticulos şi niciodată un magazin nu trebuie pus direct pe pământ. Regulile de igienă
se aplică mierii şi tuturor recipientelor şi uneltelor cu care aceasta intră în contact.
Posibilităţile de degradare a mierii din cauza căldurii încep să se manifeste la cabană din cauza instrumentelor
încălzite electric sau cu vapori pentru a uşura descăpăcirea, extragerea, purificarea şi prelucrarea mierii. Trebuie
evitate, chiar foarte strict, temperaturile care provoacă caramelizarea mierii : peste 85°C mierea, componentele ei
cele mai fra¬gile, sunt afectate grav, chiar într-un timp foarte scurt. în ceea ce pri¬veşte acţiunea căldurii asupra
mierii, trebuie să luăm în considerare temperatura atinsă la suprafaţa şi în masa mierii, precum şi timpul de
expunere la această temperatură. O încălzire la 78°C la adăpost de aer timp de mai puţin de 10 minute este mai
puţin dăunătoare decât o în¬călzire de câteva zile la 40°C, deşi această temperatură este apropiată de temperaturile
aşa numite "biologice". 
După căldură, al doilea duşman al mierii este umiditatea. Apicultorul trebuie să se asigure că mierea pe care o
extrage este coaptă, adică ea nu conţine mai mult de 18% apă. Este prima condiţie pentru obţinerea unei mieri de
bună calitate şi care se păstrează bine.
Ca orice soluţie, mierea tinde către o stare de echilibru cu atmosfera înconjurătoare. Când această stare este atinsă,
mierea nu pierde şi nu absoarbe apă ; schimburile sunt oprite. Din contră, atâta timp cât această stare de echilibru
nu este atinsă, mierea se hidratează sau se deshidratează. Se poate defini pentru fiecare temperatură o stare
higrometrică a aerului ambiant care asigură starea de echilibru. La 20°C de exemplu, o miere al cărei conţinut în
apă este de 17,4% se află în echilibru cu mediul ambiant când acesta are o umiditate de 58%. Pentru o bună
conservare a mierii, umiditatea atmosferei trebuie să rămână în jurul a 60%. Într-o atmosferă uscată, mierea tinde
să se deshidrateze dar cum la suprafaţa ei se formează o peliculă uscată care împiedică difuzia apei, uscarea este
lentă. Dimpotrivă, într-o atmosferă umedă, mierea se hidratează repede ; într-o atmosferă saturată cu umiditate,
mierea preia mai mult de 1% umiditate pe zi, ceea ce înseamnă că deteriorarea ei riscă să fie foarte rapidă.
Ce se întâmplă dacă mierea se află închisă într-un recipient fie el mare sau mic ? Sau dacă recipientul este sau nu
etanş ? Dacă este etanş şi plin, starea de echilibru cu stratul de aer se stabileşte foarte repede ; procentul de
umiditate din miere rămâne stabil. Dacă recipientul nu este etanş, schimburile cu aerul exterior se continuă şi după
cum acesta este uscat sau umed, mierea pierde sau preia apă. Aşa se face că păstrată în pivniţă în ambalaje de
proastă calitate sau prost închise, mierea începe repede să fermenteze.
În rezumat, se poate spune că o tehnologie uşoară dar raţională a mierii trebuie să respecte igiena şi calităţile mierii,
care depind de integritatea constituenţilor săi. Căldura şi umiditatea sunt cele două elemente care trebuie
supravegheate în permanenţă, de la recoltare până la consum.

Extracţia
Extracţia mierii prin stoarcere este practic abandonată. Ea corespunde unei forme de apicultură pe cale de

64
dispariţie, cea cu coşniţe. Folosirea stupului cu rame mobile implică extracţia mierii prin centrifugare şi recuperarea
cerii fagurilor pentru anul următor.
Extractorul centrifugal, inventat în secolul trecut, are forme diferite în funcţie de destinaţie : pentru o exploatare
modestă cu câţiva stupi sau pentru o întreprindere profesionistă unde se extrag câteva tone sau zeci de tone de
miere în fiecare an. Dar, de la extractorul pentru patru rame acţionat manual şi până la extractorul pentru patruzeci
sau optzeci de rame acţionat de un motor electric, principiul este acelaşi. Se foloseşte forţa centrifugă pentru a
scoate mierea din celule şi a o proiecta pe peretele intern al cuvei. Forţa aplicată fagurelui este în funcţie de viteza
unghiulară a coşului extractorului şi de raza coşului. În extractorul tangenţial, ramele sunt aşezate tangenţial faţă de
cilindrul virtual pe care mişcarea coşului le face să-l descrie ; în aceste condiţii, forţa aplicată ramelor este uniformă
sau aproape uniformă pe toată suprafaţa (nu se poate extrage decât o singură faţă odată . În extractorul radial,
forţa centrifugă aplicată ramei variază progresiv de la catul inferior până la spetează ; în vecinătatea axei
extractorului, forţa centrifugă este slabă. Fiecare din cele două sisteme are avantajele şi inconvenienţele sale.
Extractorul tangenţial lucrează mai omogen decât extractorul radial, dar îl obligă pe operator să extragă succesiv
cele două feţe ale fagurelui; de fapt, îl obligă să lucreze de trei ori. într-un prim timp, cu viteză moderată, se extrage
sumar mierea de pe prima faţă ; în al doilea timp se extrage mierea de pe faţa a doua ; în al treilea timp, se revine la
prima faţă pentru a se termina extracţia. De fapt, greutatea feţei opuse celei care este în curs de extrac¬ţie este
suficientă pentru a face fagurele să cedeze dacă forţa centrifugă este succesivă. Pentru a evita aceste manipulări
obositoare, se construiesc extractoare tangenţiale reversibile la care inversarea sensului rotaţiei provoacă
întoarcerea coşurilor în care se află ramele.
În orice caz, extractorul tangenţial are capacitate mică pentru cât spaţiu ocupă. Este foarte potrivit pentru
exploatările mici sau pentru extragerea mierii cu vâscozitate mare, deoarece poziţia tangenţială a ramelor este mai
eficace decât poziţia radială. 
Extractorul radial are avantajul capacităţii sale mari - până la optzeci de rame Dadant mari - pentru un volum redus.
El nu necesită reluarea ramelor. Pentru a fi totală, extragerea necesită un timp mai îndelungat. 
Extractoarele moderne sunt fabricate exclusiv din materiale nobile. Folosirea inoxului şi a plasticului alimentar dau
garanţia de curăţenie, igienă şi nepoluare cu metale grele. 
Extractoarele prevăzute cu motor electric au un ambreiaj automat, un schimbător de viteză, o frână, iar modelele
cele mai perfecţionate se pot programa astfel încât viteza de rotaţie şi timpul de extracţie pot fi optimizate fără
intervenţia operatorului în timpul funcţionării.
Forţa centrifugă care trebuie aplicată mierii depinde de vâscozitatea acesteia, deci de conţinutul în apă şi de
temperatura sa. Variaţiile vâscozităţii în funcţie de originea florală nu sunt mari decât în cazul mierii de iarbă-
neagră şi de mană. Pentru a uşura extracţia mierii, este bine să se lucreze la temperaturi destul de ridicate pentru a-i
reduce vâscozitatea. În ajunul extracţiei, magazinele se pot păstra la 25-30°C într-o cameră de încălzire. O
ambianţă prea rece face ca extracţia să fie dificilă. Extracţia mierii poate fi precedată de o ajustare a conţinutului în
apă. Uneori suntem obligaţi să scoatem magazinele conţinând numeroase rame pline dar cu miere necăpăcită.
Există dispozitive care permit evacuarea în câteva ore a excesului de umiditate al mierii chiar în magazine. Pentru
aceasta se proiectează un curent de aer uscat prin magazinele stivuite. Cel mai bun mijloc de a usca aerul este de a-l
face să treacă printre nişte elemenţi  de răcire unde umiditatea  se condensează în gheaţă. Aerul uscat trebuie
reîncălzit moderat înainte de a fi dirijat spre magazine ; pentru aceasta aerul se trece peste nişte rezistenţe electrice.
Acest sistem este convenabil în marile exploatări. In exploatările mici şi mijlocii, magazinele se pot pune într-o
cameră încălzită moderat cu ajutorul unui mic radiator electric şi bine ventilată prin deschideri în partea de jos şi de
sus care să permită primenirea aerului. între magazine se pun pene de lemn pentru a facilita circulaţia aerului între
ramele care trebuie deshidratate. Acest procedeu nu este eficient decât dacă aerul care intră în cameră este destul de
uscat.
Deshidratarea mierii în magazin este uneori atât de rapidă, când condiţiile sunt favorabile, încât conţinutul în apă
devine prea scăzut. Trebuie deci să supraveghem operaţia şi să nu o prelungim mai mult decât este necesar. De
asemenea, trebuie să evităm ventilarea unui aer încărcat cu praf deoarece ar putea ajunge în miere. Se pot monta
filtre de aer în locurile sensibile, adică la deschiderile de admisie a aerului iar încăperea în care se face
condiţionarea trebuie să fie spălată cu multă apă înainte de folosire. 
Descăpăcirea face parte din extracţie. Trebuie să evităm să facem descăpăcirea cu cuţite electrice prost reglate care

65
pot carameliza mierea sau o pot colora inutil. În principiu, cuţitele electrice de descăpăcit au termostat. 
Extracţia prin centrifugare nu furnizează o miere care să poată fi direct îmbuteliată. Proiectarea picăturilor de miere
pe pereţii extractorului prezintă inconvenientul că încorporează mult aer sub forma unor bule microscopice.
Particulele de ceară smulse din fagure în momentul descăpăcirii ajung, de asemenea, în miere, ca şi fragmente de
propolis şi mici cantităţi de polen provenind din celule cu polen care se găsesc în număr mai mare sau mai mic
printre celulele cu miere. Pentru a obţine o miere comercializabilă, este necesar să o purificăm.
Cea mai bună metodă de a purifica mierea este să o lăsăm câteva zile într-un recipient numit maturator, impropriu
dealtfel, deoarece mierea nu este supusă unei maturizări ci unei simple decantări. Pentru a şti la ce trebuie să ne
aşteptăm în urma unei decantări, trebuie să-i cunoaştem   legile. Ele sunt simple. Un obiect oarecare (bulă de aer,
particulă de ceară etc.) presupus sferic şi perfect neted, se va deplasa cu atât mai repede în sus sau în jos cu cât
diferenţa de densitate între acest obiect şi mediul lichid (în acest caz mierea) este mai mare, cu cât lichidul este mai
puţin vâscos şi obiectul este mai mare. Lipseşte din această formulă un coeficient care reprezintă frecarea dintre
obiect şi lichid; acest coeficient este nul când este vorba de aer dar poate fi foarte ridicat în cazul unui grăuncior de
polen spinos, de exemplu.
Să vedem cum se aplică legile fizicii (formula lui Stockes) la purificarea mierii. Bulele mari de aer se ridică repede
la suprafaţă datorită dimensiunilor lor şi diferenţei de densitate între aer şi miere. Cu cât bulele sunt mai mici, cu
atât ele se deplasează mai încet. Particulele de ceară se ridică mai puţin repede la suprafaţă decât bulele de aer.
Dacă nu sunt foarte fine, grăuncioarele de nisip (pot exista în mod întâmplător) ajung la fundul maturatorului destul
de repede. Micile aglomerări de polen urcă destul de repede la suprafaţă, în timp ce grăuncioarele de polen izolate
au o viteză ascensională aproape nulă. Numai polenurile foarte mari (cu un diametru mai mare de 0,08mm) pot
ajunge la suprafaţă în câteva zile. Trebuie să ţinem seama şi de gradul de vâscozitate al mierii. Dacă acesta este
prea ridicat, purificarea poate deveni imposibilă. Pentru a-l reduce, este bine să ţinem maturatorul la o temperatură
în jur de 30°C protejându-l împotriva pierderilor de căldură sau, mai bine, închizîndu-l într-o cutie prevăzută cu o
rezistenţă electrică şi un termostat.
Avantajul maturatoarelor termostate este, printre altele, de a întârzia cristalizarea. Anumite mieri, în special de
crucifere, cristalizează foarte repede. Încă din maturator se observă începutul cristalizării. Mărindu-se considerabil
vâscozitatea mierii, cristalizarea împiedică purificarea.
Purificarea mierilor se poate face şi prin filtrare. Filtrele folosite în mod curent în apicultură sunt simple site cu
ochiuri de 0,1 mm. Acestea sunt suficiente pentru a elimina din miere deşeurile de ceară şi impurităţile mari. O
veritabilă filtrare presupune o încălzire suficientă pentru a reduce vâscozitatea şi o anumită presiune. Instalarea
filtrelor nu se justifică decât în cazul circuitelor de prelucrare industriale.
Tehnica de filtrare pe diatomee la temperatură ridicată şi presiune mare nu este folosită în unele ţări. Ea duce la
obţinerea unei mieri perfect cristaline, sterile, lipsită de polen sau de materii coloidale. Mierea astfel filtrată nu mai
poate fi numită pe deplin miere.

Filtrarea
Apicultorul care îşi condiţionează mierea pe care o recoltează poate să se mulţumească cu purificarea obţinută prin
păstrarea acesteia în maturator minimum trei zile. Este greu să se fixeze un timp de maturare necesar şi suficient
deoarece această operaţie depinde de înălţimea recipientului folosit (cu cât este mai înalt, cu atât purificarea este
mai lentă  şi de vâscozitatea mierii, aceasta depinzând la rândul ei de temperatură, conţinutul în apă şi natura
mierii. Dacă se foloseşte un maturator cu termostat la 30°C, se poate obţine o purificare rapidă ; prudent este să
scoatem mierea de îndată ce este posibil, şi aceasta din mai multe motive. Prin încălzirea continuă se favorizează
formarea de HMF şi mierea se colorează în câteva săptămâni. Dacă se întrerupe încălzirea, mierea se poate
cristaliza în maturator; în acest caz este greu de scos din el fără mijloace adecvate.       
Ambalarea cu amănuntul poate să se facă după purificare. Cristalizarea va interveni spontan dar bineînţeles,
necontrolat. Unele mieri cristalizează bine, altele prost. Vom vedea mai târziu cum putem controla acest proces.
Mulţi apicultori nu se ocupă cu vânzarea în detaliu a produsului lor. Ei preferă să-l livreze unei cooperative apicole
sau unui comerciant, procesator  şi pentru acest lucru este suficient să se tragă mierea în ambalaje cu capacitate
mare, dintre care cele mai folosite sunt bidoanele de 30-50 litri şi butoaiele de 300 kg.
Condiţionarea industrială cere mijloace relativ importante. Unitatea de condiţionare trebuie să funcţioneze tot anul,

66
ceea ce înseamnă că trebuie să stocheze, să controleze, să trateze mierea în aşa fel încât ea să răspundă strict la
normele cerute şi valoarea sa comercială să fie cât se poate de mare. Este deci exclus că o asemenea unitate să
funcţioneze pe aceleaşi baze ca cele care sunt perfect valabile la nivelul unei exploatări mici.
Păstrarea mierii în butoaie de 300 kg nu se face fără probleme. Pentru a se câştiga loc se folosesc paleţii şi
elevatoarele care permit stivuirea butoaielor pe o înălţime de câţiva metri. Clădirea pentru depozitare trebuie să fie
aerisită şi cât se poate de răcoroasă ; pentru mierile expuse fermentării cum este mierea de iarbă-neagră, se impune
păstrarea în cameră rece. Temperatura de 4°C este suficient de scăzută pentru a preveni fermentarea înaintea
pasteurizării.

Lichefierea
În majoritatea cazurilor, când se condiţionează un lot de miere, trebuie început prin a o lichefia deoarece, în timpul
stocării ea cristalizează în mod aproape inevitabil. Numai mierile de salcâm (Acacia) se pot păstra mult timp în
stare lichidă. Operaţia de retopire a mierii este cea care, dacă este prost făcută, aduce cele mai mari stricăciuni
mierii. Realizată corect nu lasă nici o urmă. 
O instalaţie de lichefiere bine concepută conţine o cameră încălzită unde butoaiele cu miere sunt întâi încălzite până
la circa 40°C timp de o jumătate de zi, electric sau în bazine cu apă caldă. Ţinând seama de slaba conductibilitate
termică a mierii, această preîncălzire duce la lichefierea straturilor de miere periferice ; partea centrală nu este
încălzită. Butoaiele cu miere preîncălzite sunt apoi luate cu ajutorul unui motostivuitor ; se deschid (trebuie să aibă
deschidere totală  şi se basculează pe un grătar aşezat deasupra unui tanc de recepţie. Incinta în care se află acest
tanc şi grătarul este încălzită la 70°C. În aceste condiţii, mierea preîncălzită este lichefiată rapid, fără să atingă
temperatura aerului din interior; ea este evacuată prin forţa gravitaţiei, înainte de a avea timp să fie încălzită
exagerat. Mierea evacuată este recuperată la etajul inferior într-o cuvă de mare capacitate, de 4 până la 6 tone, unde
este amestecată. Pentru obţinerea unui produs omogen, mierea este agitată timp de câteva ore cu ajutorul unei elice.
Mierea lichefiată, omogenizată, filtrată la ieşirea din cuvă este refulată cu ajutorul unei pompe până la postul de
condiţionare. Un lot decâteva tone de miere în curs de condiţionare este pregătit ţinând seama de analizele de
control efectuate în prealabil în laborator. Este vorba fie de o miere "polifloră", fie de o miere monofloră care se
vinde cu un anumit nume. O miere de salcâm nu se vinde niciodată altfel decât în stare lichidă ; în funcţie de
compoziţie, o miere "polifloră" va fi prin vocaţie lichidă sau cristalizată. Întreprinderea de condiţionare are
interesul să respecte această vocaţie şi să facă în aşa fel încât mierea care trebuie să fie vândută lichidă să rămână
lichidă, cât mai mult timp posibil, în ceea ce priveşte mierea cristalizată, este bine să i se dea o "granulaţie"
agreabilă.        
Operaţiile care urmează pregătirii "lotului" vor fi realizate în funcţie de destinaţia mierii. Pentru a păstra mierea în
stare lichidă, este absolut necesar să i se anihileze cristalele de glucoză pe care le conţine încă şi care ar fi germeni
de cristalizare nedoriţi. Singurul mijloc eficace este pasteurizarea mierii.

Pasteurizarea
Se ştie că acţiunea căldurii asupra mierii este cu atât mai nefastă cu cât este mai prelungită. Aşa s-a ajuns la
utilizarea pasteurizatoarelor cu plăci ; ele sunt folosite în mod curent în industria alimentară şi se adaptează foarte
bine la pasteurizarea mierii cu ajutorul unei instalaţii adecvate. Într-un pasteurizator cu plăci mierea lichidă circulă
în contra-curent cu apa caldă, într-un strat gros de câţiva milimetri. Încălzirea este foarte rapidă; ea nu cere decât
câteva secunde. Când mierea atinge temperatura de pasteurizare (78°C), ea intră într-un circuit cu şambrare unde
nu rămâne decât câteva minute. Ea părăseşte camera pentru a intra în circuitul de răcire unde circulă în contra-
curent cu apa rece. La ieşire, 5 până la 8 minute după ce a intrat, mierea are o temperatură de 42°C ; este
pasteurizată. Acum este ferită de fermentare deoarece drojdiile au fost distruse şi îşi va păstra starea lichidă timp de
cel puţin 6 luni, timpul necesar pentru a fi consumată.

Dirijarea cristalizării 
Am văzut că nu toate mierile sunt predispuse a rămâne în stare lichidă. Fiind (relativ) prea bogate în glucoză, ele
riscă să recristalizeze, chiar şi după pasteurizare, într-o formă neregulată. Este mai bine să le respectăm

67
predispoziţia şi să le facem să cristalizeze repede sub o formă plăcută la vedere şi la gust.
Pentru a obţine acest rezultat, se procedează la o însămânţare a mierii după pasteurizare şi răcire completă. Se
amestecă bine, cu ajutorul unor aparate speciale, o miere care cristalizează foarte fin cu mierea care trebuie
cristalizată. Se foloseşte o cantitate de aproximativ 10% maia. Cristalele adăugate în miere servesc de amorsă şi, în
câteva zile, la o temperatură de 14°C, cea mai favorabilă creşterii cristalelor, toată mierea este cristalizată în
sistemul dorit. Amestecul de miere şi maia cât încă se trimite la maşina de îmbuteliere în borcane, are consistenţă
de pastă.
Mierile care cristalizează foarte fin se numesc mieri "cremoase". Ele au avantajul de a fi foarte plăcute la consum
datorită faptului că nu sunt foarte fine.
Trebuie să adăugăm că linia de condiţionare a mierii pe care am descris-o, foarte sumar, se realizează numai din
materiale folosite în industria alimentară. Aproape totul este confecţionat din oţel inoxidabil sau din sticlă Pirex.
Condiţiile de igienă cele mai stricte pot fi îndeplinite ; materialele fiind uşor de demontat şi de spălat în apă fiartă
sau la vapori.
Dacă pasteurizarea nu se impune într-o exploatare mică, cristalizarea controlată este la îndemâna oricărui apicultor.
Chiar dacă aceasta nu se realizează în conformitate cu procedeele industriale pe care le-am descris, poate da
rezultate excelente cu un minimum de efort.
Trebuie să se ştie, cristalizarea este un fenomen care se supune unor legi precise. Pentru a obţine cristale foarte
mari, este nevoie de timp şi de repaos perfect. Temperatura nu trebuie să varieze deoarece aceste variaţii provoacă
mişcări de convexie în lichid, mişcări care pot sparge reţeaua cristalină în formare. Pentru a obţine cristale foarte
fine, trebuie să spargem cristalele mari care se formează ; fiecare bucată devine un nou mediu de cristalizare şi
aceasta se accelerează.
Apicultorul care doreşte să-şi trateze mica recoltă pentru a obţine o miere cristalizată fin trebuie să înceapă prin a-şi
constitui o mică rezervă, de câteva kilograme, dintr-o miere cu granulaţie plăcută. Un kilogram din această miere
este suficient pentru a însămânţa 10 kg de miere lichidă ; desigur că trebuie să amestecăm convenabil mierea şi
maiaua. Există în comerţ cuve pentru amestecat, care se potrivesc foarte bine. La nevoie, se pot obţine rezultate
bune cu ajutorul unei spatule destul de mari care se manevrează conţinutul.
Cristalizarea se face rapid la 14°C. Punerea în borcane trebuie să se facă după amestecare ; borcanele se păstrează
la răcoare.
Reuşita depinde de predispoziţia mierii de a cristaliza ; în lipsa analizelor care să permită cunoaşterea raportului
glucoză-levuloză, ne putem baza pe observarea unei probe de miere într-un recipient de sticlă. Această probă, de
0,5-1 kg miere va fi introdusă în frigider pe timpul nopţii, iar ziua va fi scoasă şi lăsată la temperatura obişnuită fără
să uităm să o agităm din când în când cu o baghetă de sticlă. O miere predispusă la cristalizare rapidă, va cristaliza
în câteva zile. Un ultim factor care trebuie luat în considerare pentru reuşita unei cristalizări controlate este
conţinutul în apă. Nu se obţine o miere perfectă decât dacă aceasta este în jur de 17,2%.

Ambalajul 
Alegerea ambalajului pentru miere depinde de două categorii de motivaţii. Una se referă la motivaţii de ordin
tehnic, cealaltă la motivaţii de ordin estetic. Din punct de vedere tehnic trebuie să se ia în considerare etanşeitatea
ambalajului ca fiind criteriul cel mai important. 
Un vas care conţine miere trebuie să fie perfect etanş. Se înţelege de la sine că el nu poate fi confecţionat decât din
materii prime autorizate de lege.
Restul nu este decât o problemă de preţ de cost, de comoditate la întrebuinţare şi de dorinţa de a satisface clientela.
Ambalajele fabricate din materiale transparente au avantajul că prin ele se poate vedea mierea. Experienţa
dovedeşte că vasele opace ascund uneori defecte de prezentare pe care o tehnică mai atentă le-ar fi putut evita.

Examenul mierii
Congresele, reuniunile profesionale, expoziţiile şi concursurile agricole sunt, pentru apicultori, ocazii de a-şi
prezenta produsele şi de a le supune judecăţii experţilor care le pot recunoaşte calităţile şi defectele. Trebuie să
admitem că, dacă dispunem de reguli şi norme pentru a judeca animalele de concurs şi vinurile, lucrurile sunt mult
mai uşoare în ceea ce priveşte mierea. În ultimii ani s-au făcut eforturi demne de laudă pentru a da judecătorilor

68
criterii de apreciere a mierilor care să nu fie prea subiective, dar rămân multe de făcut în acest domeniu.
Trebuie să se facă deosebirea între : 
1.    criterii de calitate, generale ;
2.    criterii legate de prezentarea produsului;
3.    criterii care se aplică la situaţii particulare. 
Vom lăsa de o parte criteriile de calitate, ele sunt de competenţa laboratoarelor.
Criteriile de prezentare se aplică tuturor mierilor. Mierea este caracterizată după felul cum se prezintă la vânzare. O
judecată valabilă nu poate fi emisă decât asupra unui produs comercializat într-un ambalaj perfect transparent.
Practic limpezimea este un criteriu important pentru caracterizarea mierilor lichide şi, dealtfel, cristalizarea se
apreciază în primul rând după ochi. O miere destinată vânzării în stare lichidă trebuie să fie limpede şi nu trebuie să
prezinte acea ceaţă care anunţă o viitoare cristalizare. Suprafaţa ei nu trebuie să prezinte nici o particulă solidă
vizibilă cu ochiul liber. O miere cristalizată trebuie să prezinte o suprafaţă perfect omogenă, lipsită de acele
ramificaţii albe de pe pereţii vasului datorate bulelor de aer. Suprafaţa trebuie să fie lipsită de particule solide şi de
spumă. Spuma care se ridică la suprafaţă după îmbuteliere formează o mică crustă albă constituită din cristale de
glucoză şi bule de aer. 
Degustarea la acest stadiu nu trebuie să privească decât gusturile parazite. Toate mierile sunt egale pentru arbitru,
cu condiţia ca gustul şi mirosul lor să fie naturale.
Defectele majore cum sunt separarea în mai multe straturi, cristalizarea grosieră şi neregulată, fermentarea sunt
cauze evidente pentru excluderea dintr-un concurs. Lucrurile se complică când este vorba de apreciere în raport cu
o calitate anume de miere. Evident în absenţa unor referinţe precise operaţiunea este imposibilă. Constituirea
acestor referinţe este întotdeauna laborioasă. Trebuie adunat un număr suficient de eşantioane, provenind din
diferite regiuni şi recoltate în mai mulţi ani. Supuse unor serii de analize, aceste eşantioane permit stabilirea unor
medii pentru principalele caracteristici cum sunt culoarea, aciditatea, spectrul zaharurilor, conductibilitatea
electrică, etc. Acestor teste fizico chimice li se adaugă teste organoleptice, deosebit de delicate în măsura în care
vocabularul pentru calificarea mierii este încă foarte rudimentar în comparaţie cu cel folosit de degustătorii de
vinuri.
Numai pornind de la aceste măsuri pregătitoare se pot furniza unui juriu elementele care să-i permită confirmarea
exactităţii unei denumiri florale, fie că este vorba de rozmarin, trifoi sau brad.

Analiza mierii 
Pentru un profan, cuvântul "analiză" ascunde o lume misterioasă de aparate complicate şi de tehnici sofisticate
datorită cărora putem şti totul despre miere, începând cu originea sa florală, până la conţinutul în vitamine, calciu
sau cobalt totul apăsând pe un buton. Trebuie să spunem că literatura poliţistă a făcut totul pentru acreditarea
acestei noţiuni simpliste ; de la Sherlock Holmes până la Maigret, care este poliţistul ce nu a făcut apel la tehnicile
de laborator pentru a urmări o pistă?                                   
Trebuie să precizăm mai întâi că expresia "a da o miere spre analiză" nu are sens luată ca atare. Toate mierile
naturale conţin sute de constituenţi diferiţi a căror valoare este foarte diferită în funcţie de scopul urmărit prin
analiză. Deoarece orice analiză trebuie să înceapă în mod obligatoriu de la o întrebare adresată clar şi precis. Dacă
întrebarea este pusă de un apicultor în legătură cu propria sa producţie, de un consumator în legătură cu un produs
cumpărat din comerţ, de un serviciu oficial, sau de un cercetător în legătură cu o miere necunoscută, analiza se va
desfăşura diferit.
În general, apicultorul care îşi dă mierea spre analiză doreşte să ştie care este originea ei florală, calitatea sa şi dacă
poate să primească o denumire anume. Consumatorul va dori să ştie dacă mierea pe care a cumpărat-o este pură sau
falsificată şi dacă denumirea pe care o poartă este conformă cu realitatea. În ceea ce priveşte serviciile oficiale,
acestea
sunt interesate să ştie dacă mierea este în conformitate cu normele legale legate de folosirea de antibiotice sau
standardele de calitate, în timp ce cercetătorul urmăreşte înainte de toate să-şi completeze cunoştinţele de
specialitate. 

Controlul de calitate 

69
Scopul controlului de calitate este de a da o apreciere a mierii, fondată strict pe calităţile de bază ale produsului,
adică conţinutul în apă, puritatea şi integrarea sa într-un concurs, ca operaţiune de selecţie şi clasament : permite
eliminarea produselor defectuoase, dar nu emite nici o judecată de valoare în legătură cu o denumire anume.
Controlul de calitate al unei mieri cuprinde măsurarea conţinutului de apă, un test de puritate, o dozare a
hidroximetilfurfurorului (HMF), un examen organoleptic şi un examen al stării fizice. O miere de calitate normală
trebuie să rămână în limitele fixate de lege ; dar aceste limite fiind foarte largi controlul calităţii permite nuanţarea
aprecierii distingând, cu ajutorul unor notări simple, mieri care sunt pur şi simplu conforme legii şi cele numite de
calitate superioară pentru că sunt foarte curate, foarte concentrate, foarte sărace în HMF, care se prezintă sub o
stare fizică bine definită (lichidă sau cristalizată  şi nu au alt gust străin mierii.
Măsurarea conţinutului în apă se face uşor cu ajutorul unui refractometru. De fapt, după cum am mai menţionat,
indicele de refracţie al mierii depinde de conţinutul ei în apă. Cunoscând indicele de refracţie se deduce conţinutul
în apă. Tabelele lui Chataway conţin cifrele acestei corespondenţe. Refractometrul permite măsurarea cu o singură
picătură de miere ; totuşi el nu poate da un rezultat decât dacă mierea este perfect limpede.     
Măsurarea purităţii se face prin cântărirea unui filtru înainte şi lupă filtrarea a 5 g de miere în soluţie de apă. Filtrul
reţine corpurile străine care trebuie să fie eliminate în cursul epurării. Este vorba în special de resturi de ceară,
fragmente de propolis, praf sau resturi animaliere sau vegetale.
Dacă controlul calităţii este destinat mierilor care intră în competiţie sau determinării preţului de vânzare sau a
valorii aportului într-o cooperativă, se pot stabili uşor baremuri potrivite. Controlul calităţii are avantajul de a putea
fi realizat cu mijloace modeste. El nu necesită decât o aparatură simplă şi cunoştinţe tehnice destul de elementare.

PRINCIPALELE TIPURI DE MIERE

Mierea de salcâm
Mierea de salcâm este mierea produsă de albine din nectarul florilor de salcâm, Robinia pseudocacia. Pentru
botanişti, adevăratele acacia constituie un foarte important gen al leguminoaselor; mimoza aparţine acestui gen.
Salcâmul Robinia pseudocacia populează în mod diferit teritoriul românesc ; el poate forma adevărate păduri sau
poate creşte izolat. Numai pădurile foarte mari produc material suficient pentru o recoltă pură sau aproape pură de
miere de salcâm. Asemenea păduri se găsesc în nordul ţării (Valea lui Mihai) sau în sud, dar producţia depinde
foarte mult de condiţiile meteorologice (îngheţurile târzii şi ploile îndelungate, reci, de primăvară pot calamita
culesul), deci este neregulată.      
Mierea de salcâm se recoltează în iunie, înflorirea producându-se în a doua jumătate a lunii mai. Este mierea cea
mai limpede care se recoltează în România (maximum 30 mm pe scara Pfund). Această miere are multă fineţe şi
discreţie, ceea ce face să fie apreciată pentru îndulcirea alimentelor şi ceaiurilor fără să le denatureze gustul.
Conţinutul în apă aproape normal (mai mic de 18%). pH-ul este aproape de 4 şi aciditatea destul de slabă (de
ordinul a 14 meq/kg), o conductibilitate electrică foarte scăzută, ceea ce este în conformitate cu un conţinut în
materii minerale mai mic de 0,1%. Spectrul zaharurilor este foarte interesant , remarcându-se prin bogăţia în
levuloză (aproape 50% din substanţa uscată  şi săracă în glucoza (34%). Zaharurile secundare sunt destul de bine
reprezentate, aproape 10% dizaharide (zaharoză şi maltoză  şi aproape 3 erloză, un zahăr specific mierii.
O asemenea compoziţie are drept consecinţă o viteză de cristalizare foarte scăzută, uneori nulă, în sensul că după
câţiva ani chiar, mierea de salcâm poate să rămână lichidă. Exceptând acest caz extrem, mierea de salcâm rămâne
de obicei lichidă timp de un an.
Când o miere de salcâm este foarte pură, spectrul său polinic este redus. Polenul de salcâm este preponderent, dar
deoarece florile de salcâm sunt sărace în polen mierea este şi ea săracă în polen : ea conţine adesea mai puţin de
10000 grăuncioare de polen în 10 g. Pe lângă polenul de Robinia, se mai găseşte şi polenul arborilor fructiferi,
păpădiei, salciei şi de asemenea al rapiţei, sparcetei şi trifoiului. Asocierea dintre Robinia şi castan nu este rară în
România dar ea denotă o recoltă târzie ; ea se întâlneşte rar în mierea de salcâm.
Deşi salcâmii Robinia sunt de origine americană, producţia lor este caracteristică mai mult pentru Europa şi în
special pentru Europa de Est. Spectrul polinic al mierii de salcâm este diferit în funcţie de ţară. De exemplu cel din

70
Ungaria şi din România este destul de diferit de cel al mierii din Franţa; în aceste mieri se găseşte polen de
Loranthus europaeus, plantă asemănătoare cu vâscul care lipseşte din flora franceză. Polenul de Loranthus
constituie un indicator al unei origini danubiene.
Tei (Tilia sp.).
România poate fi considerată ca o ţară mare producătoare de mieri de tei. Uneori  se întâmplă ca în apropierea
anumitor masive forestiere sau a unor parcuri foarte mari din Moldova sau alte regiuni să se recolteze mieri de tei
foarte caracteristice. Mierea de tei este destul de deschisă la culoare, cu reflexe verzi, cu conţinut ridicat în apă ;
aroma foarte pronunţată aminteşte perfect planta de origine. Cristalizarea este rapidă. Conţin adesea o proporţie de
mană nu tocmai neglijabilă deoarece teii adăpostesc numeroşi purici. Mierile de tei foarte pure, provenind din
România, Rusia, Polonia şi mai ales din Extremul Orient au o aromă foarte puternică şi este de preferat să fie
amestecate cu alte mieri mai neutre. Dată fiind bogăţia de arome a mierilor de tei, mierile "poliflore" sunt uneori
considerate de către producătorul lor, acesta de bună credinţă, ca mieri de tei monoflore deşi ele nu conţin decât o
proporţie mică de miere de tei. Se atribuie mierii de tei virtuţile medicinale ale plantei (calmante, expectorante).
Floarea-soarelui (Helianthus annus).
Mierile de floarea-soarelui sunt bine cunoscute încă de când a început cultivarea acestei plante în diferite regiuni
ale României. Au o frumoasă culoare aurie, un gust agreabil şi nu cristalizează repede. Culesul de floarea-soarelui
este unul din culesurile principale de la noi.

Mierea de rapiţă 
Mierea de rapiţă este obţinută din flori de Brassica napus var. oleifera, plantă oleaginoasă care în ultimii ani
acoperă din ce în ce mai multe suprafeţe agricole. Această cultură se găseşte în prezent aproape peste tot, cu
excepţia regiunilor de munte. 
Mierea de rapiţă se recoltează în lunile mai-iunie dacă provine din însămânţări de toamnă. Rapiţa de primăvară,
care ocupă suprafeţele mai mici, înfloreşte mai târziu şi mierea se recoltează în iulie-august.
Mierea de rapiţă este destul de uşor de descris deoarece se găseşte în cantitate mare în stare pură sau aproape pură.
Coloraţia este foarte slabă, nu depăşeşte 35 mm pe scara Pfund (care este gradată de la 0 la 140 mm). Mirosul ei
este cel al florilor de rapiţă ; gustul este dulce, fără o caracteristică anume.
Conţinutul în apă al mierii de rapiţă este destul de ridicat şi anu¬me în jur de 18%. Aceasta datorită faptului că este
miere de primăvară care se recoltează repede pentru a nu cristaliza în faguri; în aceste condiţii, există tendinţa de a
se recolta mierea înainte de maturare completă. Valoarea pH este relativ ridicată şi aciditatea destul de slabă (pH 4,
aciditate totală de ordinul a 15 meq./kg). Conductibilitatea electrică foarte scăzută indică un conţinut sărac în
substanţe minerale. Spectrul zaharurilor este caracterizat prin abundenţa glucozei (48%) care domină net asupra
fructozei (44%), în timp ce zaharurile minore sunt puţin abundente (4,5%). Acest spectru arată o tendinţă foarte
netă pentru cristalizare spontană şi foarte rapidă ; când este foarte pură, mierea de rapiţă poate să cristalizeze încă
de la extracţie, mai ales dacă timpul este răcoros. Trebuie deci să trecem mierea printr-un  maturator cu termostat. 
Spectrul polinic al mierii de rapiţă conţine o cantitate mare de polen de rapiţă şi anume 95% sau chiar mai mult. în
aceste condiţii, polenurile secundare sunt rare, ceea ce complică cercetarea originii geografice. Aceste polenuri
secundare aparţin unei flore de primăvară destul de banală (pomi fructiferi, păpădie şi salcie) care nu este
caracteristică unei regiuni precise.
Cultura de rapiţă este întinsă acum în multe ţări din Europa şi America. Ea se întâlneşte în Germania şi în Polonia
precum şi în Canada, unde depăşeşte mierea de trifoi care constituia înainte prima resursă meliferă a Canadei.

Miere de lavandă
Mierea de lavandă este produsă de albine din nectarul diferitelor specii şi subspecii din genul Lavandula ca şi din
hibrizii lor cultivaţi sub numele de lavandină. Totuşi trebuie să excludem specia L. stoechas care dă o miere foarte
diferită. 
Caracteristicile mierii de lavandă sunt deosebite de cele ale mierii de lavandină.
Mierile de lavandă fină sunt mai colorate decât cele de lavandină ; acest lucru poate fi datorat faptului că polenul de
lavandă este foarte pigmentat. În cazul lavandinei, hibrid steril, staminele sunt goale sau aproape goale. Deci

71
nectarul nu este îmbogăţit cu pigmenţii din polen şi mierea obţinută este foarte deschisă la culoare. Mierile de
lavandă cele mai închise la culoare ating 55 mm pe scara Pfund.
Indiferent dacă provin de la lavandă sau de la lavandină, mierile sunt foarte parfumate şi aromate. Mirosul nu este
chiar acelaşi cu al florilor de lavandă.
Înflorirea lavandei şi lavandinei are loc în plină vară, între iulie şi septembrie. Recolta se face în general spre
sfârşitul lunii august.
Contrar mierilor prezentate mai sus, mierea de lavandă şi cea de lavandină sunt sărace în apă : adesea mai puţin de
17%. PH-ul este scă¬zut şi aciditatea totală este relativ mare (pH-ul este în jur de 3,5 iar aciditatea de 34 meq./kg).
Spectrul zaharurilor arată un echilibru destul de bun între levuloza (în jur de 42%) şi glucoza (în jur de 39%) ;
dizaharidele sunt abundente (13%), în special zaharoza.
Mierea de lavandină cristalizează destul de repede şi cu granulaţie fină, în timp ce mierea de lavandă fină
cristalizează mai încet şi mai grosieră. 
Conţinutul în substanţe minerale este mic şi conductibilitatea electrică joasă. Spectrul polinic al mierii de lavandă
este foarte diferit de cel al mierii de lavandină. Mierea de lavandă este bogată în polen de lavandă, dezvoltat
normal, în timp ce polenul de lavandină foarte puţin abundent şi redus are o exină deformată. Polenurile care îl
însoţesc pe cel de lavandă sau de lavandină sunt în general caracteristice pentru flora ţării din care se recoltează ;
compozitele şi papilionaceele sunt foarte bine reprezentate şi în special albăstrelele şi sparcetele. Adeseori se pun în
evidenţă, la analiză, polenuri care indică transhumante anterioare. Este cazul polenului de iarbă-neagră
arborescentă.

Mierea de rozmarin este produsă de albine din nectarul de rozmarin, plantă sălbatică, foarte abundentă în unele
regiuni ale ţării noastre şi în diferite ţări din bazinul mediteranean. 
Producţia de miere este foarte neregulată deoarece depinde de condiţiile meteorologice de la sfârşitul iernii şi
începutul primăverii. Înflorirea durează din noiembrie până în mai, perioada de vârf situându-se în luna aprilie.
Recoltarea se face în mai. Conţinutul în apă este scăzut (mai mic de 17,5%).
Mierile de rozmarin au o aromă delicată; când sunt foarte pure, au gust foarte fin. Gustul este mult mai accentuat
când mierea de rozma¬rin este combinată cu miere de cimbrişor care înfloreşte aproape în acelaşi timp şi pe acelaşi
teren cu rozmarinul. Coloraţia este slabă, maximum 35 mm pe scara lui Pfund, pH-ul este apropiat de 3,8 ;
aciditatea este slabă, ca şi conţinutul în substanţe minerale.
Spectrul zaharurilor este destul de echilibrat : 39% glucoza şi 43% fructoză cu 13% dizaharide (în special maltoză
 şi aproape 2% erloză. Cristalizarea este destul de rapidă şi granulaţia fină. Spectrul polinic este supus unor
variaţii importante ; polenul de rozmarin poate fi reprezentat foarte diferit în funcţie de regiunea de producţie şi
probabil şi în funcţie de tipul de apicultură practicat. Se poate întâmpla ca o miere de rozmarin autentică să nu
conţină mai mult de 10% polen de rozmarin, celelalte polenuri fiind foarte reprezentative pentru flora vizitată de
albine pentru a culege polen; papilionacee de tipul Ulex, cistacee, cimişir (merişor), viţă-de-vie, iarbă-neagră
arborescentă. În general, mierile de rozmarin sunt bogate în specii; este un lucru obişnuit să se găsească mai mult
de 30 de tipuri de polen în aceeaşi miere, ceea ce indică o floră locală forate variată .
Examenul aprofundat al spectrului polinic al mierilor de rozmarin, permite să se facă deosebirea netă între mieri de
rozmarin produse în diferite ţări.

Mierea de iarbă-neagră 
Mierea de iarbă-neagră este produsă de către albine din nectarul de iarbă-neagră Calluna vulgaris. Aceasta este o
plantă comună care se găseşte pe vaste terenuri silicioase unde formează, în anumite locuri, un covor continuu sub
pinii maritimi. 
Mierea de iarbă-neagră are caracteristici atât de originale încât nu poate fi confundată cu nici o alta. Are o savoare
puternică, uşor amăruie şi un puternic miros de floare. Se poate spune că şi poate place celor care caută în miere
altceva decât un simplu edulcorant.
Conţinutul în apă este ridicat : în jur de 22-23%, ceea ce este anormal pentru o miere obişnuită dar admis pentru

72
mierea de Calluna pură. Vâscozitatea sa este anormală : ea este tixotropă. Nu poate fi extrasă din faguri prin
metodele obişnuite.
Forţa centrifugă realizată de extractoare nu are nici un efect asupra mierii atâta timp cât este sub formă de gel.
Pentru a o aduce în stare de sol se folosesc aparate speciale numite "perforatoare". Aceste aparate, manuale sau
electrice, au baterii de ace a căror distanţare şi aşezare corespund cu cea a celulelor. Acele pătrund în celule şi
distrug structura de gel a mierii fără a deteriora fagurii; acele sunt montate pe arcuri foarte suple şi se termină cu
câte un vârf bont. Imediat ce perforarea a adus mierea în stare de soluţie, aceasta poate fi extrasă ca orice miere prin
forţa centrifugă.
Datorită acestei proprietăţi uimitoare a mierii de iarbă-neagră, apicultorul o poate obţine în stare pură. Practic, este
suficient să facă o extracţie dublă. După ce se  descăpăceşte fagurele, acesta este pus în centrifugă ; mierea normală
este extrasă, iar cea de iarbă-neagră rămâne. Se pune în funcţie perforatoarea şi se mai pune fagurele a doua oară în
extractor. Mierea provenită din această a doua extracţie este miere pură de iarbă neagră.
Tixotropia mierii de iarbă neagră se datoreşte unei proteine care se găseşte în nectar care poate ajunge la 2% din
greutatea mierii.
Încălzind moderat mierea de iarbă neagră, se obţine o gelificare mai intensă. Pasteurizarea la 65°C timp de câteva
minute este suficientă pentru a distruge drojdiile şi pentru a dezvolta gelificarea. Ea permite obţinerea unei mieri de
iarbă-neagră care se păstrează bine în ciuda unui procent de umiditate foarte ridicat. 
Tixotropia mierii de iarbă-neagră are o influenţă ciudată asupra cristalizării. Germenii de cristalizare fiind
imobilizaţi în gel, cristalele cresc pe loc, în timp ce într-o miere obişnuită, curenţii de convecţie antrenează
germenii în toată masa. Se formează cristalele care pot atinge 1 sau 2 mm în diametru ; sunt aglomerări aproape
sferice şi foarte dure.
Mierea de iarbă-neagră are o coloraţie medie mergând spre roşu care atinge 85 mm pe scara Pfund. Se observă o
anumită tulbureală datorată prezenţei proteinei.
Conductibilitatea electrică este relativ ridicată, pentru o miere de flori, ca şi conţinutul în substanţe minerale, pH-ul
este cuprins între 4 şi 4,6 ; aciditatea este medie. Spectrul zaharurilor indică predominanţa netă a fructozei asupra
glucozei şi importanţa mică a zaharurilor secundare. Această compoziţie favorizează o viteză mică de cristalizare.
Se poate, de asemenea, scoate în evidenţă ca un caracter original, conţinutul foarte bogat în amilază.
Spectrul polinic al mierii de iarbă-neagră poate fi mult modificat prin modul de extracţie. Într-adevăr, folosirea
perforatoarelor introduce în miere cantităţi importante de polen provenind din celulele unde acesta este stocat de
albine. În plus, vâscozitatea anormală împiedică considerabil epurarea prin diferenţă de gravitate. În aceste condiţii,
polenul care se depune pe suprafaţa mierii, în câteva zile rămâne prizonie ; acesta este găsit la analiză, al cărei
rezultat este modificat. De aceea, o miere foarte pură de iarbă-neagră poate să conţină ca polen dominant o specie
total diferită, ca de exemplu polen de castan. Când se face analiza polinică a unei mieri de iarbă-neagră care nu a
fost îmbogăţită în mod artificial in polen, prin tehnicile de extracţie, se găseşte polenul de iarbă-neagră dominant şi
în cantitate normală. În fiecare din regiunile producătoare de miere de iarbă-neagră există o floră secundară destul
de variată pentru a putea deosebi o miere de iarbă-neagră provenind din altă regiune sau ţară.

Mierea de mană de brad

În practica curentă, nu se vorbeşte despre "miere de mană de brad" ci pur şi simplu de "miere de brad". Desigur,
pentru profani distincţia este subtilă ; pentru consumatori, ea este în general de neînţeles, cum ar fi cea între mana
provenind de la diverse specii de hemiptere şi de la diferite specii de conifere. În aceste condiţii, se admite din ce în
ce mai mult că denumirea "miere de brad" se aplică mierii de mană recoltată de albine pe brazi şi pe molizi. Ceea
ce nu exclude însă posibilitatea introducerii unor denumiri mai restrictive pentru producţii locale de o calitate 
excepţională. 
Perioada de producţie, mai mult sau mai puţin lungă, este vara. 
Datorită compoziţiei lor foarte deosebite, mierile de brad au o savoare dulce, foarte agreabilă, asemănată malţului.
Sunt puţin dulci şi au o aromă slabă. Culoarea, foarte intensă, poate să meargă până la negru dar deseori este mai
deschisă. Totuşi nu ar trebui să fie sub 65 mm pe scara Pfund.
Conţinutul în apă este destul de slab, (mai mic sau chiar mult sub 18%). Vâscozitatea este normală, dar mierile de
brad cu conţinut mic de apă sunt mai vâscoase decât mierile comune cu acelaşi conţinut în apă şi au tendinţa să

73
fileze la transvazare. 
PH-ul mierilor de brad este destul de ridicat putând ajunge până la 5 ; el se situează în medie în jur de 4,6, însă
aciditatea este mai degrabă mare. Conductibilitatea electrică este ridicată, ca şi conţinutul în substanţe minerale.
Aceste caracteristici sunt destul de specifice pentru a fi utilizate la recunoaşterea prezenţei manelor într-un amestec.
Spectrul zaharurilor este net diferit de cel al mierilor florilor de calitate obişnuită. Fructoza (37%) predomină
asupra glucozei (32%), dar se găsesc şi aproape 11% dizaharide şi melezitoză în proporţie destul de mare (până la
peste 10%). În general, se poate spune că spectrul zaharurilor din mierile de brad este decalat spre zaharurile cu
greutate moleculară ridicată. Este un fapt cunoscut de mult timp, dar înainte de folosirea metodelor de
cromatografie ne mulţumeam să punem în evidenţă ce se numeau "dextrinele" mierii de brad.
Am menţionat mai sus că examenul microscopic al mierilor de mană dă rezultate a căror interpretare este diferită de
cea care se face pentru mierea de flori. Nu voi mai reveni asupra acestui aspect; să menţionez totuşi că polenul care
însoţeşte sporii de ciuperci şi alte elemente figurate dă informaţii asupra originii geografice a mierilor de brad. Cu
condiţia unei documentaţii suficiente, putem distinge de exemplu, mierile de brad din Carpaţii Orientali de cele din
Carpaţii Occidentali.
Mierile de brad joacă un rol foarte mare în Europa Centrală datorită întinderii pădurilor de conifere în vest, în
Germania, Elveţia, Austria şi dincolo de ea, spre est. În Germania se face net diferenţa între mierile de brad
provenind de la bradul pectinata şi cele de la molizi, mult mai slab cotate.  
Muştar de câmp (Sinapis arvensis). 
Există analogii între mierea de rapiţă şi cea de crucifere înrudite din punct de vedere botanic, adică aparţinând
genurilor Sinapis, Raphanus şi Brassica. Mierea de muştar este o miere deschisă la culoare cu cristalizare foarte
rapidă. Ca toate mierile de crucifere din aceeaşi grupă, este fie nu prea aromată, fie afectată de un miros de varză
care, în cazuri extreme poate fi de-a dreptul dezagreabil. 

Lucerna (Madicago sativa).

Mierea de lucerna este o miere de culoare deschisă, cu gust neutru, care cristalizează repede şi cu cristale cam mari.

Trifoi alb (Trifolium repens). 

Mierea de trifoi alb este o miere cu proprietăţi deosebite, de calitate excelentă, de culoare deschisă, cu o aromă
puţin pronunţată dar agreabilă, cu cristalizare fină. În România, conţinutul său în apă este uneori prea mare ; se
numără printre mierile care trebuie deshidratate puţin înainte de extracţie, prin păstrare în cameră caldă. 
Trifoi roşu (Trifolium pratense).
Trifoiul roşu dă o miere foarte deschisă la culoare, cu gust dulce şi agreabil, care cristalizează repede.
  Arbori fructiferi (Prunus sp., Pirus sp. etc.)
Mierile de arbori fructiferi sunt destul de rare în stare pură. În România, ele provin cel mai adesea de la merii din
regiunile de deal care înfloresc destul de treptat şi abundent. Sunt mieri de bună calitate, deschise la culoare cu
cristalizare rapidă şi cu granulaţie fină.
Păducel (Crataegus oxyacantha). 
Producţia de mieri de păducel se obţine în stare relativ pură acolo unde există multe garduri vii de păducel sau văi
cu acest arbust. Mierea are coloraţie medie şi gust agreabil. Gardurile vii de păducel sunt ameninţate cu dispariţia ;
se consideră că ele constituie un rezervor al bolii arborilor fructiferi cunoscută sub numele de "focul bacterian" şi se
preconizează distrugerea lor.
Iedera (Hedera helix).
În România se semnalează uneori recolte de miere de iederă, în anii cu toamnă însorită. Este o miere de culoare
medie, cu cristalizare rapidă. 

Albăstrea (Centaurea cyanus).

Mierile de albăstrele aparţin practic trecutului, deoarece generalizarea folosirii ierbicidelor în lanurile de grâu tinde

74
să le facă să dispară. Sunt mieri de culoare deschisă, cu cristalizare fină, uşor amare.
Păpădie (Taraxacum densleonis). 
Mierile de păpădie au o culoare galben-portocalie caracteristică. Au un gust puternic, cristalizează repede şi cu
granulaţii mari. Mierile de păpădie se recoltează în exclusivitate în regiunile de creştere a animalelor unde păpădia
creşte în păşuni.
Castan comestibil (Castanea sativa). 
Mierile de castan se definesc destul de greu deoarece sunt, după caz, mieri de nectar foarte pure şi relativ deschise
la culoare sau amestecuri de miere de nectar şi miere de mană mai închisă. În orice caz, gustul lor este foarte
pronunţat şi amar. Producţia de miere de castan rămâne importantă în România în ciuda contaminării masivelor de
castan cu focul bacterian şi uscarea multor copaci. Castanii sălbatici rămân totuşi foarte numeroşi, fiind răspândiţi
în anumite regiuni ale ţării. Polenul de castan este prezent într-o proporţie foarte mare în mierile recoltate după luna
iunie.
Compoziţia mierilor de castan a făcut obiectul câtorva studii. Se ştie că este mai bogată în fructoză decât în glucoza
ceea ce le face să cristalizeze încet. Conductibilitatea lor electrică este destul de ridicată. Sunt bogate în diastază şi
în inhibină. Studiul acestor mieri ar trebui reluat şi aprofundat  deoarece importanţa lor  economică nu este
neglijabilă. 
       POLENUL
Polenul se găseşte sub forma unui praf foarte fin în anterele florilor. Este alcătuit din grăuncioare de diferite forme
şi culori caracteristice fiecărei plante. Se deosebeşte prin forma suprafeţei exterioare, prin conţinutul diferit în
substanţe nutritive, vitamine etc. 
Polenul poate fi obţinut prin recoltarea directă de către om, de la plantele care au cantităţi mari sau cu ajutorul
albinelor. Spre deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obţinut cu ajutorul albinelor este mult mai
valoros, deoarece este adunat de la mai multe flori (poliflor) la care albinele au mai adăugat nectar şi salivă. 
În medie, albina poate aduce la un zbor 12-15 mg polen, adică aproximativ 1/10 din greutatea ei corporală. 
Singurul mijloc de a obţine polen pur în cantităţi importante şi în condiţii economice acceptabile este folosirea
colectorului de polen. Colectoarele sunt dispozitive care se fixează la urdiniş, având orificii prin care albinele sunt
obligate să treacă la intrarea în stup. Datorită frecării de marginile acestor orificii, polenul se scutură pe un grătar de
unde cade în tăvi. Cele două rânduri de orificii prin care albinele sunt nevoite să treacă ca să pătrundă în stup sunt
aşezate la distanţă de 5 mm. Colectoarele de polen în timpul culesului mare se scot. 
Polenul recoltat în colector, odată uscat, este mult diferit de cel care se poate culege direct de pe staminele florilor.
Practic, albina culegătoare nu-şi poate confecţionează ghemotoacele de polen fără a adăuga polenului cules de pe
antene un liant care le dă coeziunea indispensabilă pentru a se ţine în coşuleţele celei de a treia perechi de picioare.
Acest liant este un amestec de nectar sau de miere cu salivă. Se ştie că această salivă este bogată în enzime şi în
substanţe diverse. Polenul din ghemotoace este deci un produs mixt, vegetal şi animal. În consecinţă nu este prea
uşor să deosebeşti, dintre proprietăţile polenului din ghemotoace, pe cele care provin de la plantă de cele care
provin de la insecta
    PASTURA
După ce polenul este adus în stup de către albinele culegătoare, este depozitat în celule apoi presat cu capul până
ocupă 1/3 din înălţimea celulei.
Păstura, pe lângă polen, conţine şi substanţe nutritive provenite din saliva lucrătoarelor, folosită ca liant pentru
grăuncioarele de polen culese de pe anterele florilor. 
Păstura este hrana de bază a puietului, fiind bogată în proteine, glucide şi săruri minerale, provenită din polenul
florilor. Faptul că păstura are o compoziţie mai scăzută decât polenul în proteine şi grăsimi şi mai bogată în zahăr şi
acid lactic permite o conservare mai bună.  
Păstura se recoltează din faguri prin trei metode:
1) prin tăierea în fâşii a fagurilor cu păstura, de unde aceasta se scoate foarte uşor, sau
2) prin retezarea celulelor. 
3) prin refrigerarea fagurilor şi sfărmarea cerii.
Pentru tăierea în fâşii fagurele se aşează pe o masă în poziţie orizontală şi apoi se secţionează longitudinal prin
mijlocul fiecărui rând de celule. Păstura se scoate din celule prin scuturare, iar cantitatea care aderă de pereţii

75
celulei se scoate cu ajutorul unei andrele. Pentru retezarea celulelor, rama se aşează pe masă orizontal şi cu
speteaza de jos spre lucrător. Cu ajutorul unui cuţit cu o lamă subţire şi bine ascuţită se taie orizontal rândul de jos
de celule cu păstura, cât se poate mai aproape de baza celulelor. Apoi fiecare rând este secţionat pe verticală şi
oblic spre speteaza de sus a ramei, iar marginea inferioară a rândului de celule se îndoaie înspre lucrător. 
În cazul fagurilor noi se poate recolta păstura şi prin refrigerarea acestora. La rece ceara devine casantă şi se poate
sfărma. Păstura se alege, apoi, de bucăţelele de ceară şi propolis.
Imediat după obţinere, păstura se mărunţeşte, se pune într-un vas şi se mojarează (freacă , după care se cerne a
doua oară, se aşează într-un borcan şi se presează. Păstura se conservă singură sau în amestec cu miere sau pudră de
zahăr. Ambalarea şi păstrarea se face la fel ca la polen.
Păstura este folosită în stupină, în industria farmaceutică, în special pentru obţinerea vitaminelor naturale. De
asemenea se mai întrebuinţează şi în medicină pentru tratarea a o serie de maladii ale sistemului nervos, endocrin şi
în avitaminoze.
Atât păstura cât şi polenul în formă conservată pot fi distribuite albinelor în perioadele lipsite de cules şi mai ales
privăvara şi toamna, sub formă de turte, ca ados la pasta din zahăr. Concomitent cu distribuirea păsturii, toţi fagurii
care au 1/2 şi 1/3 miere se descăpăcesc şi se presează praf de polen peste miere, apăsând cu cuţitul pe toată
suprafaţa fagurelui descăpăcit. Aceşti faguri se aşează lângă diafragma reductoare a cuibului. 

   PROPOLISUL

Propolisul vine de la cuvintele greceşti pro = pentru, polis = cetate şi putea fi tradus liber ca un complex de
substanţe destinat apărării cuibului, în special, în vederea iernării. Albinele îl recoltează de pe diferite plante (cireş,
vişin, plop, brad, molid etc.) şi îl transportă în cuib. 
Cu ajutorul propolisului albinele astupă crăpăturile stupilor şi acoperă cadavrele dăunătorilor pe care îi răpun în
interiorul stupului (melci, şoareci, şopârle, bondari) sau cadavrele albinelor moarte pe care nu le pot scoate în afara
stupului.
Colectarea propolisului de către albine
Din observaţiile făcute asupra modului cum strâng albinele propolisul s-a constatat că acestea adună propolisul de
diferite culori (alb, galben, roşu, verde, brun etc.) şi îl transportă ca şi pe polen pe picioruşele posterioare. Limba nu
este utilizată nici la colectarea şi nici la aplicarea propolisului. Sursele naturale de propolis sunt împărţite în două
grupe diferite:
1.    Prima grupă o constituie substanţele răşinoase, provenite în majoritate de pe mugurii de plante. Pentru
recoltare albinele se folosesc de mandibule după ce cu antenele au descoperit particula cea mai potrivită de
propolis. Pentru recoltare, albina, după ce a prins, cu ajutorul mandibulelor, particula de propolis, se trage înapoi,
cu capul ridicat, până ce particula de propolis pe care a apucat-o se întinde în fir foarte subţire şi se rupe. După
aceea, cu picioarele manevrează particula de răşină şi o depozitează în paneraşele de polen. Operaţiunea se repetă.
La descărcarea propolisului în stup, albina respectivă este ajutată de alta care rupe cu mandibulele câte o bucăţică
din încărcătură şi o depozitează. Aceasta operaţiune are loc adesea chiar pe scândura de zbor. Recoltarea
propolisului de către albine se face numai când temperatura aerului depăşeşte 20°C,. deoarece la această
temperatură materia vâscoasă este mai moale şi poate fi colectată cu mai mare uşurinţă.
2.    A doua grupa de propolis o formează balsamul din polen eliberat (în timpul crăpării şi digerării grăuncioarelor
de polen de la plantele entomofile) din învelişul acestuia şi care împins de valvulele proventriculului, se
acumulează în guşă. Balsamul este întins de albine cu ajutorul limbii pe obiectele din imediata apropiere a
puietului. în timpul prelucrării acestor răşini cu ajutorul mandi¬bulelor mai intervine şi secreţia glandelor
mandibulare ale albinelor lucrătoare, în timpul exprimării substanţelor răşinoase şi a triturării balsamului de polen
se amestecă şi secreţii ale glandelor faringiene.
Tendinţa de propolizare a albinelor este un caracter de rasă sau ecotip şi depinde chiar de însuşirile individuale ale
unor familii de albine. Trebuie menţionat, de asemenea, că speciile Apis florea şi Apis dorsata nu folosesc
propolisul iar  unele rase din specia Apis mellifera ca Apis mellifera Lamarkii nu adună propolis.
Recoltarea propolisului de către albine are şi un caracter zonal. În zonele mai reci şi păduroase înclinaţia de

76
propolizare este mai pronunţată faţă de zona de câmpie. De asemenea, toamna şi primăvara albinele propolizează
mai mult decât în cursul verii. Albina româneasca, Apis mellifera carpatica, are o tendinţă moderată de propolizare
comparativ cu rasele de albine cu tendinţe mai pronunţate de propolizare cum sunt albina caucaziană (Apis
mellifera caucasica), albina sahariană (Apis mellifera sahariensis), Apis mellifera anatolica, Apis mellifera
scutelata şi altele.

Compoziţia
Propolisul este o substanţă de culoare brun-deschisă cu nuanţe până la brun-închis şi uneori cu reflexe verzui, puţin
solubil în apa dar perfect solubil în eter şi alcool.
Punctul său de topire este de 60-70°C. La temperatura din interiorul stupului este maleabil, iar la temperatura
mediului ambiant devine casant. În prezent are o largă aplicare în terapeutica medicală sub formă de extract
alcoolic, unguent sau diferite alte preparate medicamentoase.
Propolisul brut, aşa cum se recoltează în stup prin răzuire, conţine în medie 30% ceară, restul fiind format din
răşini, balsamuri, uleiuri esenţiale, şi destule impurităţi rămase de la albine, pentru că ele folosesc propolisul pentru
a îmbălsăma imediat ceea ce nu pot să evacueze. 
Ceara este o componenta obligatorie a propolisului. Din propolis se extrag două tipuri de ceară comparativ cu ceara
propriu-zisă, extrasă din acelaşi stup: ceara A (circa 17%) având similitudini cu ceara propriu-zisă şi ceara B (circa
6%) net diferita, asemănătoare cu cerurile vegetale. Cele două ceruri se pot separa pe baza solubilităţii lor diferite,
în alcool fierbinte concentrat şi respectiv diluat.
O astfel de compoziţie indică o mare complexitate. Numai printre flavone, uleiuri esenţiale etc. se găsesc zeci de
substanţe cărora le vor trebui testate proprietăţile biologice.

Colectarea propolisului de la albine

Producţii sporite de propolis se pot realiza folosindu-se în acest scop unul din tipurile existente de colectoare de
propolis. Pot fi folosite colectoare care conţin o plasă de material textil (propolisul se recoltează prin refrigerare şi
sfărmarea bucăţilor de propolis de pe plasă, propolisul devenind casant la rece) sau pur şi simplu o bucată de
linoleum, aproape cât dimensiunile părţii de sus a stupului, polenul recoltându-se printr-o simplă răzuire cu dalta
apicolă.
În scopul măririi producţiei de polen, se pot lua următoarele măsuri:
1.    cu ocazia fiecărei intervenţii care se face în cuibul familiilor de albine în special în perioada de primăvară şi
toamnă, se vor curăţa cu atenţie, prin răzuire,toate părţile şi elementele din stup ce prezintă depuneri de propolis;
2.    se vor distanţa ramele între ele, precum şi scândurelele de podişor câte 2-4 mm, formându-se spaţii care, după
umplerea lor de către albine cu propolis, vor fi curăţate reţinându-se propolisul rezultat;
3.    se înlocuieşte podişorul cu o plasă din material plastic care după propolizare se va ridica în vederea recoltării,
depozita la rece, apoi, cu o daltă, detaşa propolisul;
4.    se poate folosi cu rezultate bune şi colectorul de propolis format dintr-un grătar lamelat din tablă zincată, sită
din material plastic şi pânză colectoare care se plasează deasupra cuibului în locul podişorului;sita şi pânza
colectoare rămân în tot cursul anului în familia de albine. Grătarul lamelat se pune în luna aprilie o dată cu lărgirea
cuibului şi se ridică toamna în momentul pregătirii pentru iernare a familiilor de albine; În timpul sezonului apicol,
ori de câte ori plasa din plastic este încărcată, pe majoritatea suprafeţei cu propolis, se desface prin desprindere
pânza colectoare de care aderă cea mai mare parte din propolis, reaşezându-se în poziţia iniţială. Recoltarea
propolisului de pe pânza colectoare se face o dată pe an după ce în prealabil a fost păstrată câteva zile la
temperatură scăzută (congelator).
În acest mod, anual, pot fi recoltate cantităţi însemnate de propolis, cu un grad mai mare de impurităţi (la răzuirea
părţilor componente ale stupului) sau aproape liber de diferite impurităţi, aproape pur, prin folosirea colectoarelor.
          
                           CEARA 
Ceara este o secreţie a albinei lucrătoare. Când este  emisă de glandele ceriere ea este perfect albă şi curată.
Utilizată ca material de construcţie în stup, ea se încarcă progresiv cu substanţe care-i schimbă profund compoziţia
şi, ceea ce este mai vizibil,ea trece prin toate nuanţele de galben, pe urmă de brun ajungând aproape neagră după
77
câţiva ani. Compoziţia chimică a cerii este foarte stabilă dacă se considerare produsul pur, aşa cum este secretată de
glande. Variaţi foarte slabe de la o rasă de albine la alta. Nu se notează variaţii semnificative decât între diferitele
specii ale genului Apis.

VENINUL 
Veninul de albine este o substanţa complexă, un produs de secreţie al albinei lucrătoare şi al mătcii, un amestec al
secreţiei glandelor de venin care concură la formarea aparatului vulnerant. 
Este stocat în punga de venin şi eliminat la exterior în momentul înţepării, servind împreună cu acul la apărare
(acul la albina lucrătoare este un ovipozitor modificat pentru funcţiile de apărare) şi eliminarea duşmanilor
(mătcilor concurente, a albinelor hoaţe, a animalelor şi insectelor care vreau să prădeze stupul, etc.). Înţepăturile
albinelor reprezintă un act reflex de autoapărare şi se materializează prin folosirea organului specializat pentru
funcţia de apărare, format din partea vulnerantă cu punga de venin, partea motoare şi glandele secretoare de venin. 
Cantitatea pe care o poate elimina la o înţepătură o albină cu glanda de venin dezvoltată este de circa 0,3 mg venin
lichid, corespunzând la circa 0,1 mg substanţă uscata. Cantitatea de venin este determinată de vârsta albinelor, de
hrană şi de sezon. Cantitatea maximă de venin se obţine de la albinele în vârstă de 15-20 de zile, după care glandele
secretoare degenerează treptat. 

În general se afirmă că odată folosită rezerva de venin nu se mai reface. Dimpotrivă, unele cercetări menţionează ca
după eliminarea prin înţepare rezerva de venin a albinelor se reface cu condiţia ca integritatea organului specializat
să nu fie deteriorată. 
Biologia secreţiei de venin are particularităţile ei, cantitatea de venin variind de la o rasă la alta, de la o populaţie la
alta şi chiar de la un individ la altul, atingând o cantitate maximă secretată de circa 0,3 mg. 
Numeroasele cercetări efectuate până în prezent arată că veninul de albine are o structură complexă, în el fiind
prezente atât substanţe de natură organică cât şi anorganică, substanţe ce-i conferă proprietăţi particulare, specifice.

    APILARNILUL

Apilarnilul este un produs apicol obţinut din larvele de trântor cât şi din conţinutul nutritiv aflat în celulele
respective din faguri, recoltate într-un anumit stadiu larvar (în ziua a 7-a de stadiu larvar).
Deşi nu este un produs tradiţional al stupului, ca şi mierea, polenul şi ceara, apilarnilul se distinge prin proprietăţile
lui organoleptice specifice, prin proprietăţile lui fizico-chimice şi microbiologice care îl recomandă ca un produs
veritabil, de valoare al stupului.

    LAPTISORUL DE MATCA

La începutul anilor cincizeci atenţia biologilor a fost atrasă de compoziţia şi mai ales de proprietăţile lăptişorului de
matcă.
Este interesant faptul că această substanţă, în acelaşi timp lapte şi salivă, asigură larvei o creştere rapidă, iar
individului care a fost hrănit cu ea, o longevitate ce nu se poate compara cu cea a indivizilor care nu primiseră
lăptişor de matcă. A fost subiect pentru amplă reflecţie şi cercetări. 
Câţiva apicultori întreprinzători au trecut direct la producţia şi vânzarea către public a lăptişorului de matcă, căruia
i-au atribuit virtuţile cele mai extraordinare, înainte chiar ca dosarul medical să fi fost deschis. Anii au trecut;
cercetările au progresat, pe urmă au stagnat aproape. Dosarul medical un moment deschis a fost repede închis de
către medici îngrijoraţi pentru reputaţia lor şi puţin doritori să-şi amestece numele într-o publicitate gălăgioasă. Ce
a mai rămas din această perioadă extraordinară ? Contrar tuturor părerilor şi tuturor pronosticurilor, lăptişorul de
matcă continuă fără zgomot o carieră începută cu răsunet. Producţia şi consumul se echilibrează la un nivel care

78
permite unor apicultori specializaţi să-şi mărească rentabilitatea stupinei. Stabilitatea, prin aceasta înţelegând
evoluţia consumului de mai bine de 20 de ani încoace, constituie dovada că nu se poate ignora fenomenul "lăptişor
de matcă".
Lăptişorul de matcă este un produs de secreţie al glandelor hipofaringiene ale albinelor lucrătoare, destinat hrănirii
larvelor în primele 3 zile, a larvelor de matcă pe toată perioada până la căpăcirea botcilor, cât şi a mâtcilor. Are o
consistenţă cremoasă, este de culoare alb-gălbuie, cu gust acrişor.

LUCRARI IN STUPINA

LUCRARI DE PRIMAVARA IN STUPINA

    Stuparii incepatori care citesc acest site trebuie sa inteleaga un lucru : anul apicol incepe toamna ! De felul cum
sunt pregatite familiile de albine in toamna depinde totul : Productia,starea de sanatate,marimea stupinei si in
general tot ce tine de buna desfasurare a lucrurilor.Totusi pentru a nu crea confuzii,vom suprapune anul apicol cu
cel calendaristic,urmand ca pe masura ce va veti familiariza cu lucrarile ce trebuie executate sa faceti aceasta
separare singuri. Acestea fiind spuse sa trecem la treaba !!!
    Odata cu ridicare sensibila a temperaturilor,primavara in stupina trebuie facute mai multe lucrari.In ordine
cronologica (subliniem ca toate au importanta lor)acestea ar fi :
       Pregatirea vetrei stupinei
    Pe la inceputul lunii martie(functie de starea vremii)vom demara primele actiuni:
  - curatam si imprastiem zapada pentru ai grabi topirea,adunam si inlaturam crengile,frunzele si in general toate
resturile,urmarind o igienizare totala
  - asezam stupii pe locurile definitive,functie de sistemul ales,urmarind ca urdinisurile sa fie orientate spre sud-est
si albinele sa beneficieze de caldura soarelui
  - curatam prin urdinis(cu o sarma) stupii de albine moarte si alte resturi;acestea se vor arde neaparat
  - instalam sau reorientam gardurile de protectie pentru a feri albinele de vanturile reci ale inceputului de
primavara
        Supravegherea zborului de curatire
    In timpul iernii datorita faptului ca albinele nu au mai putut iesi din stup,au acumulat in intestine reziduri care
acum trebuie eliminate.De aceea in primele zile calduroase(temperatura ajunge la peste 15 grade C),trebuie sa
stimulam efectuarea acestor zboruri de curatire.Daca inca mai este zapada pe vatra stupinei este recomandat sa
intindem paie pe jos.Urdinisele se vor deschide larg iar capacele se vor salta pentru ca razele soarelui sa incalzeasca
podisorul stupului.Tot acum unii dintre stuparii cu experienta mai fac o lucrare importanta: introduc in mijlocul
cuibului un fagure gol,bine cladit,in care toarna 1-2kg de sirop de zahar caldut.Cand observam ca zborul de curatire
a fost facut de totalitatea familiilor,reducem urdinisele la 3 cm si bineanteles asezam capacele care au fost saltate.
       Primul control si stramtorarea cuiburilor
    Profitand de una din zilele calduroase executam primul control de primavara,in care vom evalua starea familiilor
de albine,operatiune dublata de o stramtorare a cuibului.La deschiderea stupului constatam:
  - prezenta hranei care exista in faguri,stiind ca o rama standard contine 3,5kg miere pe ambele fete
  - prezenta matcii,dupa puietul de pe fagurii din mijlocul cuibului;daca puietul nu exista totusi nu trebuie sa ne
ingrijoram: unele matci isi incep mai tarziu ouatul si de aceea este necesara repetarea controlului dupa o
saptamana,pana cand tragem o conluzie corecta.
    Tot in timpul acestui control,scoatem din stupi fagurii mucegaiti,cu pete de diaree,si pe cei ce contin multe celule
de trantori.S-a constatat ca dezvoltarea familiilor de albine decurge normal daca albinelor li se asigura un regim de
caldura optim.In acest scop stuparii vor "stramtora cuibul".Cuibul se aranjeaza catre peretele stupului care este cel
mai expus soarelui astfel:fagurii cu puiet se aseaza in mijloc,ei fiind marginiti de faguri cu miere si pastura;in cuib
se lasa strict atati faguri cat pot acoperi albinele si care trebuie sa aiba numai celule de lucratoare;in ce priveste
rezerva de hrana familia trebuie sa dispuna de min.4-5 kg miere si bineinteles pastura.Atentie mare ca la
stramtorare si la eliminarea fagurilor imperfecti sa nu orfanizati accidental familia.Cuibul se limiteaza cu o
79
diafragma mai scurta,dincolo de ea fiind asezati fagurii cu resturi de miere,aceasta delimitand compartimentul de
hranire.
    Se recomanda ca tot cu aceasta ocazie familiile de albine sa fie mutate in lazi curatate,reparate si
dezinfectate.Trebuie sa avem pregatite din timp cateva lazi,urmand ca pe masura ce mutam albinele sa dezinfectam
si restul de stupi. Lucrarea este foarte necesara pentru ca pe langa toate celelalte,sa pastram o stare de igiena
perfecta.Toate aceste lucrari sunt decisive,necesita sa avem ceva timp la dispozitie si mai ales sa avem "ingaduinta"
vremii.
       Salvarea albinelor ramase fara rezerve de hrana
    Salvarea familiilor ramase fara rezerve de hrana este foarte usor posibila in orice stupina chiar daca apicultorul
este lipsit de experienta.In acest scop folosim urmatoarele rezerve:
  - proviziile de hrana existente pe ramele care nu au fost cuprinse de ghem,sau in celulele din partea opusa a
fagurilor ocupati partial
  - proviziile de hrana existente in alte familii si de care acestea nu mai au nevoie
  - mierea in faguri,miere lichida sau granulata de la rezerva stupinei
    In primul caz constatam ca de o parte si de alta a fagurilor ocupati de ghem,se afla cate 1-2 faguri cu miere care
nu au fost folositi de albine.Asta se intampla din cauza ca odata format ghemul de iernare,albinele nu mai au acces
decat la proviziile de pe fata fagurilor unde se afla.Pentru a remedia situatia se ridica din stupi ramele care contin
provizii,si care din motivul mentionat au ramas neconsumate. Se descapacesc aceste rame pe o parte si cu ajutorul
unui bastonas de lemn se fac 2-3 gauri de grosimea unui creion.Apoi se indeparteaza ramele cu faguri si putine
albine din ambele margini ale ghemului.Se introduc fagurii gauriti,cu miere descapacita in spatiu liber care tocmai
a fost creat.Fagurii scosi(cu putine albine pe ei) se alatura de fagurii cu miere,bineinteles si ei gauriti pentru a
permite circulatia albinelor.
    In cazul cand familia ramasa fara provizii nu are faguri disponibili in stup,se procedeaza la ridicarea de faguri cu
provizii din familiile mai bogat aprovizionate.Introducerea lor in stupi se face dupa tehnologia descrisa mai sus.
    Cand nu dispunem de acesti faguri,se poate folosi mierea diluata un pic,incalzita si apoi turnata in faguri
goi.Hraniri de calitate se mai pot face cu turtite de miere cristalizata si framantata cu zahar pudra pana obtinem
consistenta dorita,cat si cu serbet de zahar.Aceste turtite se aplica direct pe partea superioara a ramelor.Este de dorit
insa ca aceste interventii sa fie facute numai in caz de urgenta,putand evita aceste situatii neplacute printr-o buna
organizare a cuibului inca din toamna.
       Completarea rezervelor de pastura
    Pe langa miere,albinele au nevoie la cresterea noilor generatii si de hrana proteica.Aceasta este asigurata de
pastura,lipsa ei fiind un handicap major in dezvoltarea favorabila a familiilor de albine.Pentru cresterea unui kg de
albina este nevoie de 1,5 kg de pastura.Pastura se asigura din toamna prin introducerea unui fagure plin si la nevoie
prin completarile de primavara.In primavara modurile de administrare sunt:
  - Scoatem pastura din faguri prin taierea lor in fasii;apoi frecam fasiile in mana pana la separare.La pastura
obtinuta se adauga o cantitate egala de apa si o cantitate dubla de miere.Se mai adauga sare 1% din cantitatea
amestecului si se omogenizeaza.Se toarna amestecul in faguri administrand zilnic cate 200g,pana la aparitia
culesului de polen.
  - Un kg de pastura se amesteca cu 0,750kg miere si se administreaza deasupra ramelor sub forma de turtite
proteice de completare.
  - Amestecam cantitati egale de polen si miere ,administrand la fel deasupra cuibului sub forma de turtite.
    Concluzionand,hranirea proteica de primavara se face de preferinta cu pastura de la rezerva,apoi daca nu avem
cantitatile necesare se vor face hraniri cu polen si miere sau pastura si miere.
       Dezinfectia stupilor
     Daca nu am facut aceasta lucrare in timpul primului control de primavara(din diferite motive) sa stiti ca acum a
sosit momentul.Dezinfectia se face cu scopul pastrarii sanatatii familiilor de albine.O casa curata inseamna
eliminarea unor probleme grave. Lucrarea consta in mutarea familiilor de albine in alti stupi,pe care i-am curatat si
dezinfectat.In principiu lazile se curata de resturi de ceara,propolis,pete diareice si apoi se dezinfecteaza cu o
solutie recomandata.Urmeaza o limpezire,o uscare si neaparat flambarea cu flacara.
       Largirea cuiburilor

80
    Lucrarea este deosebit de importanta,avand in vedere ca interventia stuparului poate face mult bine,dar totodata
si mult rau daca nu este facuta corect.Prin largirea cuibului trebuie sa raspundem ferm necesitatii matcii de a
depune oua.Trebuie sa avem in vedere urmatoarele conditii generale:
  - existenta unei concordante intre suprafata ocupata de puiet si numarul de albine doici;la un numar mic de doici si
cantitatea de laptisor de matca distribuita va fi mica
  - prezenta rezervei de pastura necesara cresterii puietului si a albinelor tinere
  - conditiile interne si externe,precum si caracteristicile biologice.acestea tin de temperatura externa,de modul in
care albinele reusesc sa mentina climatul optim in stup cat si de faptul ca prin modul de a depozita polenul in faguri
se regleaza activitatea matcii.In principiu matca este oprita sa depuna oua pe fagurii aflati dupa cei cu pastura.
  - aplicarea fara discernamant a hranirilor de stimulare;printr-o hranire abundenta se pot introduce in stup
dezechilibre importante
    Efectiv largirea se face astfel: semnalul trebuie dat de faptul ca toti fagurii din cuib sunt ocupati cu
puiet(excluzand fagurii marginasi care contin miere si pastura).Se adauga un fagure bine cladit.Acesta se introduce
intre fagurele marginas si cel cu puiet.Dupa ce si acesta a fost ocupat cu puiet,se introduc treptat alti faguri tinand
seama de cresterea populatiei.Primul fagure introdus trebuie sa fie un fagure in care s-au mai crescut cateva
generatii de albine, apoi putand fi introdusi si faguri claditi in care nu a fost crescut puiet.Introducerea unor faguri
care au mici coroane de miere(care vor fi descapacite)este un factor favorizant.
     O metoda de a face ca matca sa oua in fagurii introdusi,este aceea de ai stropi cu apa calduta sau miere
diluata.La incalzirea timpului si in prezenta unui mic cules largirea se poate face si cu un fagure artificial.Acest
fagure se aseaza dupa ultimul fagure cu puiet si in momentul cand celulele au fost cladite pe jumatate se muta in
mijlocul cuibului.
     Citind aceste randuri sigur v-ati dat seama ca tehnicile descrise sunt folosite cu precadere la stupii orizontali si
verticali cu magazine.Stupul multietajat,beneficiind de o constructie aparte se manuiete diferit.La acest tip de stup
largirea se face prin inversarea corpurilor, manevrarea ramelor si desele interventii in cuib nemaifiind necesare.
       Intarirea familiilor slab dezvoltate
      Oricat s-ar stradui stuparii sa execute toate lucrarile la timp,se constata ca in stupina o parte din familii raman in
urma cu dezvoltarea,aparent fara o cauza anume definita.La urma urmei acest lucru tine de o anume normalitate
daca ne gandim ca o familie de albine poate fi asimilata unui "organism".Pentru a uniformiza puterea stupilor se
practica metoda prelevarii de rame cu puiet capacit din familiile puternice si ajutarea celor ramase in urma cu
dezvoltarea.

LUCRARI DE VARA IN STUPINA - VALORIFICAREA CULESURILOR

    Stuparii au depus eforturi deosebite pentru a scoate familiile de albine puternice din primavara si acum asteapta
roadele muncii lor.Culesurile la pomii fructiferi si flora spontana au asigurat familiilor necesarul de miere si
polen.In anii de exceptie se pot obtine si cateva kg de miere marfa,dar marea multumire este ca albinele au hrana
din abundenta.In general culesurile sunt de mare intensitate,insa durata lor este scurta.Aceste culesuri pot fi
timpurii (salcam,zmeuris),de vara(tei,faneata,floarea soarelui) si tarzii.
       Recunoasterea unui cules
  - speciile melifere infloresc abundent
  - intensitatea zborurilor creste exponential,albinele se inghesuie la urdinis.
  - fagurii din cuib se inalbesc datorita faptului ca albinele alungesc celulele si capacesc mierea.
  - pe inserat in stupina se simte mirosul caracteristic al mierii.
  - albinele ventilatoare isi intensifica activitatea,pentru a evapora apa din nectarul proaspat cules.
       Conditii pentru valorificarea culesurilor
     Devine foarte clar si pentru stuparul incepator cat si pentru cel experimentat ca nu orice familie de albine din
stupina poate valorifica la maxim un cules.Conditiile necesare sunt :
  - familiile sa fie puternice si sa ocupe min. 12 faguri standard,dintre care 8-9 cu puiet
  - familiile sa fie in stare activa,stiut fiind faptul ca o familie aflata in stare de roire sau in preajma roitului isi
diminuiaza mult activitatea
81
    Cum obtinem acest deziderat? Sunt lucrari care facute la timp,ne pun in ipostaza de a aborda cu maxim succes
culesul:
  - familiile de albine trebuie intretinute in stupi de mare capacitate care ofera posibilitatea ca dezvoltarea cuibului
sa se faca normal,depozitarea mierii sa fie asigurata si a caror volum se poate mari sau micsora
  - intensificarea ventilatiei prin umbrirea stupilor,ridicarea partiala sau totala a podisorului si inlocuirea acestuia cu
o sita
  - ridicarea periodica de rame cu puiet capacit,cu albina aferenta,aceasta operatiune prevenind intrarea in frigurile
roitului si totodata asigurand marirea efectivului stupinei
  - inlocuirea matcilor batrane sau necorespunzatoare cu matci tinere,apte biologic si genetic pentru performanta
  - folosirea familiilor ajutatoare si unificarea acestora cu familia de baza in preajma culesului,in acest fel asigurand
o cantitate mare de albina culegatoare si implicit o productie pe masura
  - marirea puterii familiilor ramase in urma cu dezvoltarea,prin imputernicirea lor cu puiet capacit ridicat din stupii
puternici
    Sunt primaveri favorabile dezvoltarii familiilor de albine,in care culesul incepe timpuriu.Zonele cu salcii,artar,cu
flora spontana si mai ales padurile de salcam pot oferi cantitati importante de miere. Stuparii care au in zona
asemenea "comori",sau cei care practica stuparitul pastoral,obtin rezultate remarcabile.Odata cu sfarsitul
primaverii,familiile de albine ating capacitatea maxima de dezvoltare.Daca nu se intervine ferm,acestea vor intra in
frigurile roitului si culesurile urmatoare-tei,fanete,floarea soarelui- pot fi compromise.Formarea de noi familii si
aplicarea stricta a tuturor masurilor prevazute pentru aceasta perioada,pot impedica pagubele ce vor urma si dau
posibilitatea valorificarii culesurilor urmatoare.

LUCRARI DE TOAMNA IN STUPINA

     Vine toamna,mierea a fost extrasa si apicultorul se afla pus in fata unor noi provocari,carora trebuie sa le faca
fata.Dupa cum am mai spus acum incepe anul apicol,toamna reprezentand un nou debut si un prilej de a pune
stupina pe o alta treapta a performantei.Sa trecem iarasi la treaba:lucrarile de toamna demareaza la inceputul lunii
august si se impart in trei mari categorii:
  - lucrari de intensificare a cresterii puietului; asigurarea rezervelor de hrana pentru iernare; pregatirea cubului
familiilor de albine in vederea unei iernari de calitate.
     Intensificarea cresterii puietului
     Pentru ca familiile de albine sa iasa cat mai puternice din iarna,trebuie ca inca din toamna sa asiguram o
populatie numeroasa,bine hranita si intr-o stare de sanatate perfecta.Acest lucru nu este usor de obtinut,stuparul
fiind foarte solicitat,atat ca timp,cat si ca volum de munca.Ce masuri trebuie avute in vedere:
       Asigurarea de matci tinere si viabile:
     S-a stabilit ca numai o matca tanara poate face fata la un ritm constant de depunere a puietului.In acest scop nu
trebuie sa toleram in stupina matci mai batrane de 2 ani si in decursul verii sa facem inlocuirile necesare.Biologic
matcile batrane isi limiteaza depunerea puietului atunci cand in natura nu mai exista un cules bogat de nectar si
polen,pe cand cele tinere se comporta altfel:isi mentin ritmul bun chiar daca resursele nectarifere si cele proteice
sunt mult mai mici(intr-un cuvant valorifica mai bine culesurile de intretinere).Un alt avantaj al matcilor tinere este
acela ca in primavara vom gasi un procent redus de familii ramase orfane(dupa unii autori procentul este de
0,5%).Cu toate astea nu se recomanda ca schimbarea sa se fraca toamna daca folosim botci sau matci
neamperecheate decat in cazuri de urgenta.
     Deblocarea cuiburilor
    O alta cauza a scaderii depunerii puietului de catre matca este blocarea cuibului cu miere sau pastura.Odata cu
apropierea toamnei si in prezenta unui cules mediu, instinctiv,albinele blocheaza cuibul,cautand sa-si asigure
necesarul de rezeve de hrana.Practic se intampla ca matca sa nu mai aiba unde depune oua,numarul celulelor libere
scazand drastic.
    Pentru a inlatura acest neajuns, la stupii orizontali si verticali cu magazine se introduc periodic in mijlocul
cuibului faguri claditi(recomandati cei in care s-au crescut cateva generatii de puiet).Aceste spatii libere se creeaza
prin scoaterea fagurilor marginasi.La stupul multietajat lucrarea este mult mai simpla si se realizeaza prin
82
inversarea periodica a corpurilor.Atentie insa,pentru ca trebuie sa avem grija ca niciunul din corpurile inversate sa
nu fie corpul care gazduieste rezervele de hrana
     Asigurarea cu faguri de calitate
    Fagurii ce raman in cuibul familiei trebuie sa fie bine construiti,fara celule de trantori sau alte defecte.Toti
fagurii care nu corespund criteriilor vor fi scosi fara a sta prea mult pe ganduri.Asigurarea cu faguri de calitate
trebuie facuta mai ales in "zona fierbinte" a cuibului,adica acea zona in care primavara se vor creste noile generatii.
      Asigurarea de culesuri tarzii si hraniri de stimulare
    Prezenta unor culesuri tarzii de nectar si polen impulsioneaza matca sa depuna oua.Prelungirea acestei perioade
aduce mari avantaje stupinei in totalitatea ei,albinele recapatand starea febrila care caracterizeaza un bun
cules.Stuparii pot pune familiile in aceasta stare favorabila fie prin deplasarea in pastoral la locatiile care ofera
culesuri tarzii,fie prin incercarea de asigurare a unei baze de de cules prin alegerea unei vetre permanente adecvate.
    Ce putem spune despre culesurile tarzii? Cert este faptul ca prezenta lor are un impact mult mai mare in
comparatie cu o hranire artificiala de stimulare.Cand stuparii nu pot oferi albinelor aceste culesuri apeleaza la
hraniri de stimulare prin oferirea catre familii a merii descapacite sau a inlocuitorilor acesteia(sirop de
zahar).Despre eficienta acestor hraniri de stimulare o sa discutam cu alta ocazie,aici limitandu-ne a spune ca se fac
in mai multe moduri:descapacirea a 2-3 dm patrati de fagure cu miere si oferit dincolo de diafragma sau la
marginea cuibului;hraniri cu sirop de zahar concentratie 1/1,cate 200-300 g la interval de 2-3 zile;deasemeni o alta
metoda este stimularea cu zahar tos,umectat putin cu apa sau miere.
    Nu trebuie sa ignoram un fapt:hranirile glucidice trebuie completate si cu cele proteice,prin asigurarea polenului
livrat in mod natural sau artificial.In lipsa unui cules se administreaza ca turtite(pregatite in acelasi mod ca in
primavara)deasupra cuibului.
     Reducerea si impachetarea cuiburilor
    Ca si in primavara in vederea obtinerii unui climat favorabil se procedeaza la o stramtorare a cuibului;in stup vor
ramane numai fagurii care sunt acoperiti bine de albine,marginiti de faguri cu miere si pastura.Fagurii scosi se trec
dincolo de diafragma si prin descapacirea lor mierea v-a fi carata de albine in cuib.Atentie:nu se lasa pana tarziu in
toamna fagurii dupa diafragma,asta pentru a impedica o formare gresita a ghemului de iernare.
    Tot in aceasta perioada se face o impachetare sumara(a nu se comfunda cu impachetarea finala din toamna).Din
fericire pentru posesorii de stupi multietajati,aceste operatiuni nu sunt necesare decat in cazuri putine,cand familiile
nu ajung la nivelul de dezvoltare cerut.Reducerea cuiburilor va creea in familie o crestere a populatiei si in unele
cazuri este nevoie de o noua largire.
       Asigurarea rezervelor de hrana
    Albinele ierneaza stranse intr-un ghem si in tot acest timp climatul este asigurat de o miscare continua a lor.Cand
conditiile externe permit,familia de albine demareaza cresterea puietului- la inceput timid,pe suprafete mici de
fagure- urmand ca odata cu imbunatatirea vremii,inspre primavara,cresterea sa fie accelerata.Dupa cum bine stiti
albinele ce ierneaza(datorita conditiilor specifice)traiesc aprox.5-6 luni,deci asigurarea rezervelor pana la aparitia
primelor culesuri este o lucrare foarte importanta.
    Aceste rezerve sunt folosite la autointretinere si pentru cresterea puietului.O familie fara prea multa hrana risca
sa se piarda in iarna,asta fara sa vorbim de cantitatile mici de puiet crescute.Ce trebuie sa avem in vedere pentru a
rezolva problema hranei?Cateva deziderate de atins:
      Calitatea hranei
    Mierea din faguri sa fie numai miere florala.Ca o prima conditie ar trebui sa mentionam ca mierea de mana
trebuie eliminata in totalitate din stupi.Daca iernam familiile cu aceasta miere in faguri riscam sa pierdem
albinele(acestea neputand face zboruri de curatire).O alta conditie ar fi aceea ca mierea din faguri sa fie
capacita.Mierea este un produs hidroscopic si prin ramanerea libera pe faguri(fara a fi capacita) se poate
deteriora.Consumata de albine, mierea alterata produce boli grave.Deasemeni se prefera ca albinele sa ierneze cu
rezerve de miere care nu cristalizeaza.In special mierea de rapita,prin puterea mare de cristalizare,este foarte
daunatoare si trebuie inlaturata.
        Ramele de miere si pastura
    De preferat este ca ramele sa fie recoltate la culesurile de primavara-vara.O rama corect aleasa este aceea care
cuprinde miere pe ambele fete min. 2/3 din suprafata.Cantitativ asta inseamna ca o rama standard de orizontal

83
contine 2,7-3 kg miere iar una de multietajat 1,8-2 kg.Se accepta ca o ultima optiune si rame cu 1,5 kg miere,dar
acestea trebuie folosite cu multa precautie.Bineinteles acesti faguri vor fi foarte bine construiti.Ca rezerva de
pastura,fiecare familie trebuie sa aiba min. 1 fagure cu pastura,fiind si pentru acest fagure valabile
recomandarile(privind calitatea lui)facute la cei cu miere.
       Hranirile de completare
    Hai sa vedem cand si in ce cazuri se fac hranirile de completare.Sunt cazuri cand familiile nu pot strange mierea
necesara datorita conditiilor meteo;apoi cand mierea de mana trebuie inlocuita,sau cand s-au facut greseli de ordin
tehnic in intretinere.In cazul stupului vertical cu magazine sunt probleme care apar din insasi constructia lui(mierea
este depozitata in fagurii de stransura) si care reprezinta un caz aparte.
    Incepem aceste hraniri cat mai timpuriu,adica imediat dupa ce s-au terminat culesurile de vara.Trebuie sa facem
o distinctie intre hranirile de completare si hranirile de stimulare,fiecare avand rolul si scopul sau.In cazul in care
hranirea de completare se face cu sirop de zahar trebuie ca la aceasta sa participe in principal albinele care nu vor
intra in iarna.Daca nu respectam recomandarea atunci albina din iarna va fi uzata si incapabila sa asigure o viata
normala in stup(ele vor muri inainte de a creste generatiile noi de puiet).Ca un principiu general,hranirea de
completare o facem dupa ce am redus cuiburile la numarul de faguri pe care se va face iernarea.Cantitatea de miere
din faguri trebuie sa fie cea indicata,iar mierea completata sa aiba timp pentru a fi capacita.
     La completare se va folosi un sirop de zahar,2/1,cu un adaos de 1 gr acid citric(sare de lamaie),la
litru.Administrarea hranei se face in portii medii sau mari(2-3 kg),seara,cu luarea de masuri stricte de prevenire a
furtisagului.O sa observam ca nu toate familiile ridica siropul de zahar peste noapte si in acest caz devine necesara
micsorarea portiilor.Cand timpul este inaintat,siropul de zahar se poate inlocui cu serbet.Trebuie sa remarcam insa
ca cea mai eficienta metoda de completare este cea cu miere,pe care o descapacim de pe faguri si o administram
dupa diafragma.Este de dorit ca aceste hraniri de completare sa fie terminate pana in 20 august.
       Pregatirea cuibului familiilor de albine
    Cu ce am putea compara aceasta lucrare?Poate cu aranjarea spatiului locuibil intr-o casa,pentru ca toata lumea sa
se simta bine.Aranjarea cuiburilor familiilor de albine se face in functie de terminarea culesurilor,starea vremii si
prezenta puietului.Timpul acestei aranjari difera de la an la an,iar stuparul trebuie sa aprecieze foarte bine
momentul ales.In principiu in cuib se lasa atatia faguri cat sa fie ocupati de albine,iar acestea sa aiba acces la hrana
toata iarna.Sunt trei metode de aranjare a fagurilor:
  - amplasarea bilaterala : este cea mai folosita metoda,si consta in aranjarea fagurilor mai plini cu miere spre
extremitati iar catre mijlocul cuibului in ordine descrescanda.
  - amplasarea unilaterala : se foloseste in general pentru a ierna doua familii intr-un stup.Fagurii se randuiesc de o
parte si de alta a diafragmei.Langa diafragma se aseaza fagurele cu cea mai mare cantitate de miere,urmand fagurii
cu cantitati descrescatoare.
  - amplasarea centrala : fagurii din centrul cuibului contin cea mai mare cantitate de miere,urmatorii(asezati
simetric)fiind pusi cei cu miere din ce in ce mai putina.
    La toate tipurile de aranjare se va urmari ca fagurii sa nu contina mai putin de 1,5 kg miere si sa fie bine
construiti(mai ales cei din cuibul efectiv).La stupii multietajati iernarea trebuie facuta de regula pe doua corpuri,in
corpul superior trebuind sa existe 14-15 kg de miere.In corpul de jos mierea se gaseste doar pe fagurii laterali.In
cazurile cand familia ierneaza pe un singur corp(situatie care nu e de dorit)se va prefera o asezare centrala a
fagurilor.

LUCRARI DE IARNA IN STUPINA

    Spre sfarsitul toamnei conditiile de viata ale albinelor se schimba foarte mult.Venirea noptilor reci si foarte reci
le obliga sa se grupeze in "ghemul de iernare".Lucrarile pe care le-am facut in toamna acum isi arata roadele.Ce
mai putem face pana la deplina instalare a iernii?
        Izolarea termica a cuibului
    In toamna am facut deja o impachetare sumara,insa acum va trebui sa o facem pe cea recomandata pentru
iernare.Se stie ca albinele nu incalzesc stupul ci doar interiorul ghemului.Trebuie sa stim ca izolarea termica nu se
face pentru a creste temperatura in stup ci pentru a feri albinele de variatiile bruste ale temperaturii.Literatura de
84
specialitate recomanda doua metode de impachetare:bilaterala si unilaterala.Experientele ultimilor ani au aratat ca o
impachetare bilaterala nu este necesara pentru ca izoleaza prea mult cuibul.
    Totusi,ea se aplica familiilor de albine slabe,pentru familiile normale fiind recomandata cea unilaterala.In ce
consta impachetarea unilaterala: la stupii orizontali si cei verticali cu magazine,fagurii se aseaza spre peretele mai
incalzit al stupului.La diafragma se astupa toate fantele (se poate folosi si banda scotci) si se izoleaza cu materiale
care nu creaza condens.Deasupra podisorului se aplica o alta impachetare din aceleasi materiale.Impachetajul nu
trebuie sa fie prea gros pentru a permite evacuarea apei din stup.Stupii multietajati-din nou cel mai usor de
manevrat-se impacheteaza numai superior,deasupra podisorului sau unilateral de catre stuparii care sunt "Toma
necredinciosul" si se ghideaza dupa principiul "totul e bun,daca nu dauneaza".
       Ventilatia stupului
    Ventilatia stupului este foarte importanta,daca ne ghidam dupa experienta trecutului;familii de albine puternice
in toamna,au iesit din iarna ca niste umbre de nerecunoscut.Si asta datorita greselilor care au fost facute,cand nu s-a
asigurat o ventilatie corespunzatoare. O ventilatie corecta este lipsa totala a oricaror curenti,altii dacat aceia
proveniti din schimbul de aer,dintre urdinis si fanta din podisor.Deci prima masura ar fi ca orice orificiu(in afara de
cele doua mentionate)sa fie astupat.Este recomandata si o anumita marime a urdinisului,care s-ar situa undeva la
valoarea de 0,5cm pentru fiecare spatiu dintre rame.
    In ceea ce priveste marimea fantei din podisor,un mare stupar roman recomanda:"orificiul de aerisire din
podisor,trebuie sa fie de marimea unei palme".Daca curentii de aer vor circula numai intre aceste doua
fante(urdinis- podisor),veti asigura albinelor dumneavoastra o traversare in bune conditii a iernii.Aceasta tehnica se
aplica la toate tipurile de stupi existenti in exploatare.
        Aplicarea tratamentelor de toamna
    Tratamentele cele mai eficiente impotriva varozei se aplica in lipsa puietului.Acest lucru se intampla mai tarziu
in toamna,spre inceputul iernii.Stuparii trebuie sa profite de zilele-putine ce-i drept-de vremea buna si sa faca
aceste tratamente conform prospectului si recomandarilor producatorilor de medicamente.
       Protectia generala a stupinei
    Conditiile grele din timpul iernii necesita luarea de masuri de protectie speciale. In acest scop,stupii vor fi mutati
si asezati pe vatra de iernare.Stupina se va proteja cu garduri de inaltime medie care impiedica o circulatie
periculoasa a curentilor de aer.Stupii vor fi asezati pe postamente speciale,avand grija ca sa li se asigure o anumita
inclinare.Aceasta masura este benefica,in eventualitatea ca apa rezultata din condens va fi eliminata.Exista 3
metode de iernare:iernarea in aer liber,iernarea in cojoc si iernarea in adapost.Din punct de vedere al avantajelor si
dezavantajelor oferite de fiecare metoda in parte este de discutat.Recomandat insa este o iernare in aer liber,cu
luarea masurilor mai sus mentionate.
       Supravegherea albinelor iarna
    Odata cu venirea iernii,lucrarile din stupina s-au incheiat.Pentru stuparii care au facut toate lucrarile"ca la
carte"urmeaza o perioada de 2-3 luni in care vizitele la stupina reprezinta simple vizite de supraveghere.Mai
mult,exista o anumita categorie de stupari,care nu mai trec in aceasta perioada pe la albinele lor;prima vizita fiind
facuta pe la inceputul lunii martie.Acestia sunt "meseriasii",cei care pe baza experientei acumulate pot duce
lucrarile din timpul anului la perfectiune.
    Dar ce avem de facut noi cei care nu ne incadram in aceasta categorie?La cate 3 saptamani interval,vizitam stupii
si cu ajutorul unui stetoscop(se poate si cu unul improvizat)ascultam zgomotele din stupi.Ce ne-ar putea indica ele?
  - un zumzet moderat si uniform e un indiciu ca totul este in regula.
  - un bazait puternic ne indica, ca familia are probleme si ca exista o stare anormala in stup.
  - un zumzet slab inseamna ca albinele sunt infometate.
  - zumzetul neuniform si plangator indica absenta matcii.
    Stuparul mai are o posibilitate de apreciere a starii familiilor de albine iarna,aceasta numindu-se "foaia de
control".Prin examinarea resturilor si albinelor moarte de pe ea,ne putem da seama daca exista probleme.La stupii
orizontali unde "foaia de control" nu se poate instala,se examineaza resturile care sunt scoase prin urdinis cu o
sarma.
        Zborurile de curatire iarna
    Stiti inca din primavara cat de benefice sunt aceste "zboruri de curatire".Inainte de inceputul iernii albinele fac

85
zboruri de curatire ,fapt care are influente pozitive in ce priveste iernarea.Nu de putine ori in unii ani cand
temperaturile depasesc 12 grade C ,in lunile decembrie,ianuarie februarie sunt conditii favorabile ca albinele sa iasa
din stup.Stuparul- ca si in primavara -trebuie sa stimuleze aceste zboruri luand urmatoarele masuri:
- curata urdinisurile,ridica capacele si saltelutele izolatoare,curata zapada,imprastie paie. O practica des folosita
este si "lovirea" usoara a stupilor pentru ca albinele sa se agite si in acest fel sa iasa.
    Un indemn: profitati de zilele calde si fiti prezenti in stupina pentru a supraveghea zborurile de curatire,asa veti
fi scutiti de multe necazuri ce ar putea sa apara daca acestea nu se fac de toate familiile.
       Indreptarea starilor nedorite
    In viata unei familii ce ierneaza pot interveni diferite probleme care trebuie rezolvate.Aceste cazuri speciale nu
sunt de dorit sa apara,dar cateodata totusi se intalnesc in practica apicola(cele mai multe fiind provocate chiar de
noi).
  - familiile au ramas fara hrana sau nu au acces la aceasta;albinele aflate intr-o astfel de situatie necesita o hranire
suplimentara.Aprovizionarea se face cu faguri de la rezerva.Dupa ce deschidem stupul,localizam ghemul de
iernare.Introducem apoi fagurele in locul in care lipseste hrana,nu inainte insa de a gauri fagurii de 2-3 ori,pentru a
inlesni circulatia albinelor.O alta metoda este hranirea cu miere cristalizata fin,framantata cu zahar pudra.Din acest
amestec se fac turte de 1,5 kg ambalate in pungi gaurite sau hartie(deasemeni gaurita)si se administreaza albinelor
deasupra intervalelor gasite in suferinta.Cand nu avem miere indemna la boli,sau pur si simplu aceasta lipseste,se
foloseste serbetul de zahar administrat ca in cazul precedent(turte).Se pot face si hraniri cu sirop de zahar
dens,administrat in faguri dar asta numai catre sfarsitul iernii cand albinele il consuma cu placere.
  - familia a ramas orfana : la controlul auditiv constatam ca albinele au ramas fara matca.Ideal ar fi ca rezolvarea
problemei sa se faca cu matci de rezerva.Iernarea acestor matci fiind o chestiune destul de dificila,se ajunge in
situatia in care acestea lipsesc.De aceea practica cea mai des folosita este unirea familiei in suferinta cu o alta(mai
slaba dar care are o matca buna)
    Toate aceste lucrari se fac intr-o incapere incalzita(aprox. 15 grade C) in care ferim stupul de temperatura
scazuta de afara.Aceste probleme ce apar trebuie neaparat rezolvate pentru ca de ele depinde supravietuirea familiei
in ansamblu.
       Conditii generale de iernare
    Cand alegem vatra de iernare pentru albinele noastre o facem cu grija.Ce trebuie sa urmarim :
  - sa poata fi protejata de vanturile reci.
  - sa asigure linistea necesara albinelor;daca albinele vor fi deranjate de pasari sau animale,sau de zgomote de alta
natura,se vor agita,vor consuma multa miere si se vor imbolnavi.
  - sa poata fi curatata usor de zapada iar apa sa se scurga usor(sa nu balteasca)
    Zapada care se depune pe stupi nu trebuie neaparat curatata decat in cazul cand prinde o crusta de gheata ; cea
afanata asigura o mai buna izolare termica.Atentie : instalati si gratare la urdinis impotriva soarecilor

INMULTIREA FAMILIILOR DE ALBINE

   Stiinta si practica apicola au demonstrat faptul ca roitul este un fenomen biologic natural care corespunde unei
necesitati biologice menite sa contribuie la conservarea si perpetuarea speciei.
   In apicultura moderna roitul natural nu este dorit iar conceptia unor apicultori care asteapta roirea naturala ca
unicul mijloc de inmultire sau repopulare a stupilor ar fi bine sa fie revizuita si inlocuita cu metodele stiintifice de
inmultire artificiala care au numeroase avantaje fiind executata cu usurinta la dorinta si interventia controlata a
apicultorului.
       Roirea artificiala
   Roirea artificiala are menirea sa inlature toate neajunsurile roirii naturale. Ea se efectueaza la timpul potrivit si ne
permite sa efectuam o selectie a materialului biologic,evitand riscul unor pierderi de roi pe care nu-i putem
supraveghea si recupera.
   Se poate afirma ca evitarea completa a roirii este destul de dificila,insa exista o serie intreaga de operatiuni
preventive care pot evita sau reduce mult roirea naturala.Pentru aceasta este necesar sa cunoastem temeinic cauzele
care determina roirea si masurile care urmeaza a fi luate pentru prevenirea roitului.
86
   In practicarea unei apiculturi moderne se recomanda sa intretinem numai familii puternice cu matci tinere si de
mare productivitate.Pentru a evita roitul natural trebuie sa retinem faptul ca este mai usor de prevenit decat de
combatut acest instinct atunci cand familia de albine intra in frigurile roitului.
   Principalele cauze care determina roirea sunt: suprapopularea stupilor,deci aglomerarea cuibului,ventilatia
necorespunzatoare a acestora,expunerea lor la soare si supraincalzirea acestora prin insolatie,aparitia unei
necorespondente intre cantitatea de albine tinere care pot hrani puietul si cantitatea de puiet pe care ele trebuie sa-l
hraneasca,glandele salivare ale acestor albine pot secreta laptisor, dar nu au suficiente larve pe care sa le poata
creste,faguri insuficienti sau necorespunzatori pentru depunerea oualelor, lipsa de spatiu pentru cladirea
fagurilor,predispozitia ereditara si alti factori care constituie tot atatia excitanti interni sau externi care favorizeaza
roitul.
   A stabili care dintre aceste cauze are cea mai mare importanta pentru manifestarea instinctului de roire este foarte
greu,putandu-se analiza numai fiecare in parte si sintetiza corelatia care exista intre ele.
   - Stupi de mare capacitate - Este necesar sa se asigure in primul rand folosirea de stupi sistematici cu un spatiu
corespunzator a caror volum poate fi marit dupa nevoie astfel ca matcile sa aiba posibilitatea nelimitata de a depune
oua evitandu-se blocarea cuibului.In functie de cules se face largirea periodica a cuibului cu noi rame si faguri
artificiali.Daca primavara nu avem faguri suficienti se limiteaza ponta matcii si aceasta lipsa duce si la diminuarea
culesului.Calculele au aratat ca la un spor zilnic de 1 kg a capacitatii de prelucrare si depozitare a nectarului sunt
necesari 2-3 faguri,iar la un spor zilnic de 8 kg vor fi necesari 15-20 faguri.
    - Amplasarea stupilor - Este indicat ca stupii sa fie amplasati la umbra in perioada de maxima insolatie(orele 12-
17)deoarece supraincalzirea favorizeaza instinctul de roire.Este bine ca stupii sa fie vopsiti in nuante deschise la
culoare pentru a nu atrage caldura razelor de soare.
    - Culesul nectarului si polenului - Sunt elemente care actioneaza ca stimulenti,determinand o mai buna hranire a
matcii,o mai buna depozitare a nectarului si polenului care produc caldura in stup,contribuind la cresterea puterii
familiei.Un cules intensiv de rapita timpurie poate constitui cauza principala a roirii daca apicultorul nu intervine la
timp.De asemenea in perioadele lipsite de cules este bine sa practicam stuparitul pastoral.
     - Aglomeratia de albine tinere - Existenta unui numar excesiv de albine tinere indeamna familia sa inceapa
pregatirile de roire prin cladirea de botci pe faguri in care matca depune oua din care vor ecluziona viitoarele
matci.Familia respectiva trece prin frigurile roitului mai ales in cazul unei perioade mai lungi de timp nefavorabil.
     - Lipsa de spatiu si ventilatie - Aglomeratia si caldura cuibului fac ca activitatea albinelor ventilatoare sa nu mai
fie intodeauna pozitive si suficient de eficace,predispunand familia de albine la roire.In timpul culesului se
recomanda deschiderea mare a urdinisurilor si asigurarea ventilatiei.
    - Blocarea cuibului cu miere si pastura - La un cules intensiv de nectar si polen cand cuibul nu este
corespunzator marit acesta se blocheaza iar matca nu mai are celule goale pentru a depune oua diminuandu-se
activitatea albinelor si favorizand roirea.
     - Excesul de laptisor de matca - Producerea laptisorului de matca destinat hranirii larvelor de albine in primele
trei zile de viata daca este tulburat de prezenta unui numar mare de albine lucratoare care nu pot sa transmita
produsul lor larvelor,acestea ajung sa cladeasca botci in care depoziteaza hrana glandulara stimuland
roirea.mentinerea unor familii puternice cu multe rame cu puiet necapacit reprezinta o metoda eficienta de
prevenire a roitului.
     - Varsta matcii - S-a constatat ca matcile batrane au tendinta mai mare de roire de unde concluzia de a detine cat
mai multe matci tinere selectionate din cele mai bune familii de albine.
    - Carenta de feromoni a matcii - Se cunoaste faptul ca glandele mandibulare ale matcii produc o secretie
denumita "substanta de matca" dupa care albinele percep si recunosc matca stupului.Cat timp albinele primesc o
cantitate determinata din aceasta substanta,totul este normal,cand aceasta cantitate insa se reduce,albinele hotarasc
inlocuirea matcii.acest fenomen se produce fie din cauza imbatranirii matcii cand se diminueaza si secretia de
feromoni fie si la unele matci tinere din cauza suprapopularii stupului care determina reducerea cantitatii de
feromoni primiti.Rezultatul este acelasi:cladirea de botci.
Cum intrerupem roitul
     Aparitia botcilor intr-un numar mare este un semn sigur a roirii si numai prin distrugerea lor sistematica se poate
impiedica roirea.Aceasta operatie este grea si anevoioasa cerand un control atent al tuturor ramelor si o mare atentie

87
in depistarea si distrugerea botcilor deoarece daca ramane o botca ascunsa,neobservata,toata operatiunea devine
inutila.Operatia se repeta la 10 zile si apoi din nou la 7 zile pentru distrugerea noilor botci cladite intre timp.Cand
aceasta operatie se efectueaza in ajunul recoltarii productia de miere scade mult,fiindca familia de albine este in
frigurile roitului iar metoda de intrerupere a roitului prin distrugerea botcilor contribuie la prelungirea acestei
stari,de unde concluzia ca este mai usor sa prevenim decat sa combatem acest instinct puternic.
Metode de roire artificiala
    Roirea artificiala inlatura toate neajunsurile roirii naturale care este mai complexa si cere un volum mare de
munca.Roirea artificiala usureaza munca si contribuie la sporirea productiei de miere.In literatura de specialitate
sunt descrise toate metodele de formare a roilor artificiali.Aici insa vom descrie doar cateva(cele mai simple si
eficace),folosite atat in stupine de amatori cat si in stupine ale profesionistilor:
    - Roirea artificiala prin divizare - Aceasta este cea mai simpla metoda de inmultire artificiala a albinelor si se
practica cu rezultate foarte bune in stupinele cu un numar mic de familii.Cu aceasta metoda se obtine dublarea
efectivului,apicultorul ajungand intr-un timp relativ scurt sa-si formeze o stupina adevarata,dimensionata dupa
dorinta.In zona de stepa,divizarea se face dupa ce culesul la salcam a fost facut,iar in zona de munte-deal in prima
jumatate a lunii mai.In acest fel noile familii participa la culesurile ce urmeaza si isi asigura o dezvoltare
corespunzatoare.
    Divizarea familiilor se executa in zilele calduroase cand albinele executa zboruri intense.Cu scopul de a forma
familia noua,se aduce langa familia ce urmeaza sa fie divizata un stup gol in care se trec jumatate din fagurii cu
albine,puiet si miere a familiei de baza.Cu ocazia divizarii familiei se cauta matca pentru a se stabili in care stup a
ramas.Dupa aceasta operatie cei doi stupi se aseaza departati intre ei,de o parte si de alta a locului in care a fost
urdinisul familiei din care s-a format familia noua.Albinele culegatoare,pe masura ce se inapoiaza de la cules,se
impart aproape egal in cei doi stupi.In cazul in care se constata ca albinele populeaza mai bine unul din stupi,acesta
se poate indeparta putin pentru ca repartizarea albinelor sa se faca cat mai egal.Spre seara,in familia orfana se
introduce,intr-o colivie,o matca imperecheata sau neimperecheata.In cazul in care lipsesc matcile de rezerva dupa
24 de ore,in diviziunea ramasa orfana se introduce o botca matura.Dupa imperecherea matcii si inceperea depunerii
oualelor, familia nou-formata se dezvolta dupa tehnica obisnuita in vederea valorificarii culesurilor.Folosind acest
procedeu de inmultire a albinelor se realizeaza un spor efectiv de 100%.
    - Roirea artificiala prin stolonare colectiva - Presupune ridicarea a cate doi faguri cu puiet si albina de la fiecare
familie de baza.Aceasta face ca puterea familiilor donatoare sa nu fie influentata.Cu cat roiurile se formeaza mai
tarziu vor trebui sa fie mai puternice. Pentru ca iernarea sa decurga in conditii bune se impune ca pana in toamna sa
atinga parametrii cantitativi ai unor familii de albine normale.
    Se scoate din fiecare familie donatoare cate una sau doua rame cu puiet capacit bine acoperite de albine.Se va
urmari sa nu se ridice din greseala si matca.Ramele se aseaza in stupul ce va gazdui roiul. In timpul formarii
roiului,urdinisul stupului se tine inchis pentru a se evita depopularea.in general,roiul se formeaza din 4 rame bine
acoperite de albine,din care doua cu puiet si doua rame cu miere si pastura.Dupa cateva ore,in roi,sub protectia
coliviei,se introduce o matca tanara imperecheata.In lipsa unui cules de intretinere se va hrani stimulent cu cate 300
g sirop de zahar in concentratie de 1/1 sau 1/2.
        Roirea naturala
    Prin roirea naturala a familiilor de albine se intelege actiunea prin care matca,o parte din albine si trantori
parasesc stupul si dau nastere la un roi natural.In functie de ordinea in care ies din stup roiurile se impart in:roiuri
primare,care se caracterizeaza prin aceea ca albinele parasesc stupul cu matca varstnica si roiuri secundare si
tertiare cand albinele parasesc stupul cu matci tinere neimperecheate.Legat de data cand parasesc stupul,roiurile se
impart in:timpurii,atunci cand familiile roiesc la inceputul lunii mai si roiuri tarzii,cand familiile roiesc in luna
iulie.
    Obisnuit,roiurile naturale parasesc stupul in zilele calduroase si cu timp frumos,intre orele 11-15.Dupa ce matca
iese din stup insotita de albine,roiul se invarteste in apropierea stupinei si cauta un loc potrivit de care sa se
prinda.Roiul primar cu matca varstnica,spre deosebire de roiurile secundare si tertiare,nu se indeparteaza prea mult
de stupina si dupa ce se aseaza pe crengile unor copaci ramane linistit timp de cateva ore.Dupa prinderea roiului
acesta se lasa sa se linisteasca intr-un loc racoros si spre seara se scutura direct intr-un stup nou,pregatit in acest
scop.Stupul in care se introduce roiul se echipeaza cu faguri artificiali si i se asigura o hranire suficienta pentru a

88
putea incepe cresterea puietului. Dupa 2-3 zile roiul se controleaza,se verifica prezenta matcii si se organizeaza
cuibul urmarindu-se ca albinele sa cladeasca in timp cat mai scurt fagurii artificiali introdusi pentru a asigura
spatiul necesar.
    Fagurii familiei care a roit se verifica imediat dupa iesirea roiului si se distrug toate botcile cu exceptia celei mai
mari,iar cuibul se reorganizeaza lasandu-se in stup numai fagurii ocupati de albine.Prin distrugerea botcilor se
urmareste sa se impiedice roirea in continuare a familiei si sa se evite in acest fel slabirea acesteia.Roirea naturala a
familiilor de albine in preajma culesului principal impiedica realizarea unor productii corespunzatoare de miere
marfa datorita slabirii familiilor care au roit.
       Ingrijirea roiurilor
    Dupa ce am format roiurile trebuie sa ne canalizam eforturile in doua directii:una este aceea de asigurare a
puterii acestora iar a doua de asigurare a rezervelor de hrana.Pana la intrarea in iarna toate trebuie sa aiba cel putin
0,8-1kg albine si in faguri rezerve de miere de 10-12 kg.In vederea ajungerii la acest deziderat se iau urmatoarele
masuri:
   - La formarea roiurilor cu albine tinere(unde lipsesc culegatoarele)se administreaza in faguri apa.
   - Se urmareste ca roiurile formate cu matci neimperecheate(sau botci)sa aiba in cat mai scurt timp matci
imperecheate.
   - Roiurile care se depopuleaza dar sunt dotate cu o matca valoroasa se ajuta periodic cu puiet capacit.
   - Se asigura matcilor fagurii necesari depunerii oualelor si dezvoltarii activitatii.
   - Se asigura existenta de culesuri abundente,iar in perioadele dintre ele roiurile sa fie hranite stimulent.
   Respectarea termenelor prevazute pentru executarea lucrarilor si ingrijirea atenta a roiurilor dupa formare,asigura
dezvoltarea corespunzatoare a acestora in cursul sezonului.Astfel acestea vor intra in iarna puternice urmand ca in
sezonul urmator sa fie incluse in grupa familiilor de baza.Roiurile care nu au ajuns la o dezvoltare corespunzatoare
se desfiinteaza,iar albinele,puietul si rezervele de hrana se folosesc la intarirea celorlalte roiuri.

CUM INMULTIM FAMILIILE DE ALBINE

Inmultirea familiilor de albine este o lucrare foarte importanta intr-o stupina. Vom prezenta in aceasta pagina
cateva metode de inmultire, care pot fi aplicate de orice apicultor in stupina proprie. 

Roirea artificiala prin stolonare 

Foarte simplu de realizat,ea consta in ridicarea din 4-5 familii puternice cu tendinta de a intra in frigurile roitului, a
cate 1-2 faguri cu puiet capacit cu albina acoperitoare,iar de la alte familii a altor doi faguri cu provizii. Printre
fagurii cu provizii trebuie sa fie cel putin unul cu polen si cu pastura, absolut necesare roiului, mai ales daca roii
raman pe aceeasi vatra cu familiile din care s-au format. Trebuie sa retinem ca ei raman 2-3 zile fara albina
culegatoare . 

Pana la refacerea acestei noi unitati biologice, albinele consuma din rezervele puse la construirea roiului si din
aceleasi considerente vor primi apa in hranitor. Cu cat roii se fac mai devreme, cu atat este mai bine, pentru a avea
cat mai mult timp la dispozitie, necesar constituirii unor unitati biologice puternice, cu suficiente rezerve de iernare
in cele mai bune conditii. Roii odata constituiti, daca este posibil, se deplaseaza la distanta (peste 3 km) de vatra din
care provin unde trebuie sa existe un cules de intretinere, stupii avand urdinisurile micsorate la 1-2 cm.

In lipsa culesului, roii se stimuleaza administrandu-se sirop de zahar in hranitor, seara la fiecare 2-3 zile. Roiul
astfel format primeste o matca imperecheata, in cusca cu dop din serbet sau foaie de fagure artificial perforat ori se
aplica o botca gata de eclozionare, pe fagurii din centrul cuibului, imediat sub speteaza de sus a ramei. Este
necesara o atentie sporita atunci cand la formarea roiurilor se scot fagurii cu puiet, pentru a nu se ridica din greseala
una din matcile familiilor donatoare respective.

Metoda se preteaza a fi folosita foarte bine in primavara, inaintea culesului de la salcam, cand familiile sunt foarte

89
populate si in stupi exista 7-8 faguri cu puiet pe rama mare. Spre a evita intrarea in frigurile roitului, se poate aplica
aceasta metoda pentru formarea de roi sau nuclee si introducerea in familia de baza a unor faguri artificiali in locul
celor cu puiet. Cand roii se formeaza spre toamna, dupa culesul de la floarea-soarelui, trebuie sa aiba 6-8 rame cu
puiet, ajungand astfel rapid la nivelul de putere al familiilor de baza. 

Comentarii : metoda expusa este una dintre cele mai simple , fiind la indemana oricarui apicultor . Se poate aplica
pe toata perioada sezonului activ . Cand o folosim inaintea culesului la salcam , trebuie sa avem grija sa nu slabim
prea mult familiile de albine si de aceea se ridica o singura rama de puiet capacit , impreuna cu albina tanara
aferenta . 

Indiferent de perioada aplicarii metodei , va recomandam sa formati roiuri pe 6 rame cu puiet , pentru a obtine
entitati viabile. O conditie de baza este aceea ca toate familiile care participa la donarea de rame cu puiet capacit sa
fie intr-o stare de sanatate buna . O alta conditie este asigurarea cu matci tinere , imperecheate , pentru toate roiurile
formate. 

Roirea artificiala prin divizare 

Consta in formarea unui roi artificial dintr-o familie puternica, sanatoasa si productiva, prin divizare. Se aduc doi
stupi goi de o parte si de alta a stupului in care se afla familia ce urmeaza a fi divizata. Fagurii cu albine, puiet si
provizii se impart egal intre cei doi stupi, fara a tine seama in care a ramas matca.

Stupul golit in care a stat familia de baza se indeparteaza. Cei doi stupi cu urdinisurile apropiate, unul la stanga,
altul la dreapta, se aseaza unul langa altul pe locul stupului golit, pentru ca albina culegatoare sa se imparta egal
intre cei doi stupi. Familia ramasa fara matca va primi una imperecheata in colivia cu dop de serbet, ori foaia de
fagure artificial perforat, sau o botca gata de eclozionare.

Treptat, cei doi stupi se departeaza zilnic cate putin, cam 20 cm/zi, pana ajung pe locul destinat fiecarei familii.
Unii apicultori , mai ales cei incepatori , folosesc o varianta simplificata a metodei , lasand stupul fara matca sa-si
creasca singur regina, din botci de salvare . Aceasta varianta trebuie insa abandonata , datorita perioadei mari in
care cresterea de puiet este stopata (pana la imperecherea noii matci ). 

Comentarii : metoda este buna si viabila , insa ea trebuie aplicata numai familiilor puternice. Perioada de aplicare
optima este dupa culesul de la salcam , un termen maxim fiind 15 iunie . 

Metoda are avantajul omogenitatii materialului si da posibilitatea apicultorului sa echilibreze la ambele familii atat
cantitatea de puiet cat si cea de albina culegatoare ; din pacate nu poate fi generalizata la intregul efectiv din
stupina, pentru ca de obicei in fiecare stupina pe langa familii foarte bune exista si familii slabe si foarte slabe. 

Roirea artificiala prin golirea de puiet a familiei de baza 

Este o metoda folosita cu reale avantaje in conditiile in care Varroa jacobsoni afecteaza - alaturi de viroze - din ce
in ce mai mult albinele, diminuand puterea si capacitatea productiva a familiilor. Imediat ce culesul de la salcam s-
a terminat, din familia de baza se scoate tot puietul capacit si necapacit, lasand familia cu matca si albina
culegatoare.Daca familia de baza ramane prea slaba se pot lasa 1-2 faguri cu puiet necapacit.

Sesizand absenta puietului, matca cauta sa modifice starea anormala si insamanteaza rapid 3-5 faguri cu puiet, in
functie de perioada calendaristica la care ne aflam si de albina acoperitoare de care dispune familia. Ramele cu
puiet si albina acoperitoare care au fost scoase din famila de baza se aseaza in una sau mai multe ladite in functie de
numarul ramelor de puiet, formand noi unitati biologice (roi). Roiurilor li se altoieste cate o botca gata de
eclozionare astfel ca pana la imperecherea tinerei matci, intreg puietul sa eclozioneze.

Astfel la familia de baza, cat si la roi cand nu mia exista puiet capacit se executa rapid tratamentul cu Varachet

90
conform prospectului, pentru a surprinde intreaga populatie de Varroa jacobsoni libera pe faguri. La culesul
urmator sau in toamna, daca dezvoltarea separata a roiului si a familiei de baza nu a fost satisfacatoare, se unifica
formand astfel o familie foarte puternica, pentru un cules tarziu sau pentru iernare fara pierderi. 

Metoda dublarii efectivului familiilor de albine 

Este o metoda expusa de Ioan Stancu si care are drept scop inmultirea familiilor de albine prin dublarea efectivului,
valorificand superior culesurile, in paralel cu combaterea acarianului Varroa. Imediat ce s-a terminat recoltarea de
miere la culesul de salcam , se procedeaza la impartirea familiilor de albine in doua unitati biologice. Aceasta o
realizam in scopul inmultirii, dezvoltarii accelerate si efectuarii unor tratamente eficiente cu Varachet in perioada
de dezvoltare maxima a puietului in familie, deci si a parazitului.La stupul multietajat, se ridica toate ramele cu
puiet capacit si necapacit in corpul 2 sau 3, dupa caz. Se lasa in corpul o matca stupului cu o rama cu puiet
necapacit cat mai tanar posibil.

Corpul 1 se separa de cele superioare cu ajutorul unui podisor cu urdinis lateral. La corpul superior se da o botca.
Se executa tratamentul cu Varachet la corpul 1 inferior in care a ramas matca si aceasta cat mai repede posibil. Aici
matca va cauta sa-si refaca puietul in cel mai scurt timp, vietuind ca o familie de sine statatoare, beneficiind si de
toata albina culegatoare care se intoarce la vechiul urdinis. In corpul superior, dupa ce albina culegatoare s-a intors
in vechea familie, se strange cuibul pe ramele cu puiet si albina acoperitoare. Matca tanara, dupa ce s-a imperecheat
incepe sa insamanteze fagurii din care a eclozionat puietul.

Cand intreg puietul a eclozionat si puietul matcii tinere nu a apucat sa fie capacit, se executa tratamentul cu
Varachet in corpul superior. Cu cel putin 10 zile inainte de cules, se ridica podisorul dintre corpuri ce separa cele
doua familii. Se ia una dintre matci cu 1,2,3 rame de puiet necapacit si se aseaza intr-o lada noua sau intr-un corp
superior ca roi de sine statator. Se poate chiar valorifica una din matci scotandu-se apoi podisorul dintre corpuri si
formandu-se astfel o familie foarte puternica capabila sa valorifice culesul urmator. Familia de baza ramane de
obicei cu matca tanara si intraga familie din corpul inferior la care se adauga puietul si albina culegatoare de la
familia din corpul superior de la care s-a scos matca cu 1,2,3 rame cu puiet si s-a facut roiul de sine statator.

Acest roi se va dezvolta cat mai bine pana la intrarea in iarna prin valorificarea culesurilor urmatoare si stimulare
permanenta. In mod asemanator se procedeaza si la familiile intretinute in stupi orizontali si verticali impartindu-se
familia cu ajutorul unei diafragme si practicarea unui urdinis lateral.

CRESTEREA MATCILOR

            TEHNOLOGIA OBTINERII MATCILOR

Pentru a trece dincolo de simpla enumerare a unor tehnologii, vom prezenta un exemplu practic de crestere si
imperechere al matcilor, care poate fi folosit de orice apicultor,fie el amator sau profesionist. Procedeele enumerate
au fost folosite  in doua stupine , de 120 si respectiv 150 familii de albine, putand asigura atat nevoile curente cat si
obtinerea catorva sute de matci pentru comercializare. Dat fiind faptul ca tehnologiile se bazeaza pe abordarea
profesionista a domeniului, numarul matcilor imperecheate obtinute poate fi dimensionat dupa dorinta si aspiratiile
fiecarui apicultor, cu mentiunea ca scopul principal este acela de a pune accentul in primul rand pe calitate.

Conditii generale
Stupinele sunt in stationar,amplasate pe mai multe vetre. Pastoralul si cresterea matcilor fiind doua lucrari care nu
se impaca si avand in vedere conditiile locale s-a preferat aceasta formula. Singurele deplasari sunt cele de la
salcam (ocazionale).
Perioada de crestere a matcilor este cuprinsa intre 15 mai si 30 iulie.

Unelte si utilaje folosite

Stupi orizontali 16 rame ; izolatoare rama cu gratii Hanneman ; diafragme de separare cu fereastra de 200 cm
91
patrati, acoperita cu gratie Hanneman ; rame de crestere cu hranitor si un leat ; sablon confectionat botci artificiale
1-5 capete ; dopuri port-botci ; lanteta transvazare ; nuclee imperechere 2-3 faguri.

Tehnologii folosite
Obtinerea larvelor din familiile vizate ; pregatirea ramei de crestere ; acceptarea si cresterea partiala in familii cu
matca ; finalizarea cresterii in familii orfanizate ; formarea nucleelor de imperechere, introducerea botcilor si
imperecherea ; valorificarea matcilor imperecheate.

Selectia si pregatirea familiilor

Selectiei ii dam o atentie deosebita. In acest sens familiile de albine donatoare de larve, deci cele ale caror matci
sunt vizate pentru tragerea de urmase, sunt urmarite pe o perioada de 2-3 ani. Grupa de elita este an de an
schimbata prin introducerea unor noi familii sau eliminarea altora. Principalele caractere urmarite sunt cele
arhicunoscute de toata lumea, cu mentiunea ca pe primul loc se afla productia de miere.

Familiile doici sunt alese cu 1 an in urma, dintre cele cu o buna dezvoltare in toamna si primavara. Ambele grupe
sunt ingrijite in mod special, scopul principal fiind acela de a avea populatii masive de albina in preajma demararii
cresterii.

O mentiune pentru familiile doici : practicam metoda familiilor ajutatoare, iernand un roi stolon langa familia de
baza,in ideea obtinerii de familii puternice.

Obtinerea si transvazarea larvelor

Metoda aplicata de noi pentru obtinerea matcilor este transvazarea larvelor in varsta de 1 1/2 zile. Obtinem aceste
larve astfel : se ia un fagure cladit(culoarea nu conteaza) si se separa matca pe o singura fata aplicand o gratie
Hanneman. Pentru ca matca sa nu treaca pe partea cealalta de fagure, deci pentru a limita spatiul de ouat, toate
fantele existente intre rama si fagure se infunda cu staniol(nu poate fi ros).

Dupa 24 de ore avem suprafete de fagure insamantate si scoatem matca.Acest fagure ramane in mijlocul cuibului
inca 3-3 1/2 zile,timp in care materialul de crestere o sa ajunga in stadiul de larva tanara, numai buna de
transvazare.
Rama de crestere arata ca in fig.1, ea fiind dotata cu un hranitor in partea superioara si cu un singur leat de crestere.
Pe leatul de crestere sunt amplasate uniform un numar de 14 botci artificiale, cu ajutorul dopurilor de fixare.
Fixarea dopului de leat si a botcilor de dop se face cu ceara topita.
In ceea ce priveste metoda de transvazare, practicam o transvazare simpla stiind fiind faptul ca cea dubla nu aduce
mari beneficii.

Acceptarea botcilor , cresterea primara

Rama de crestere o introducem intr-o familie gazduita in stup orizontal de 16 rame, conditia de baza fiind aceea ca
familia sa aiba cel putin 6 faguri cu puiet si o matca tanara. Inainte de introducerea ramei cu botci, restructuram
familia doica formand doua entitati despartite de o diafragma cu fereastra acoperita cu gratie Hanneman (aprox.
200 cm patrati).Organizarea cuibului este urmatoarea :

Compartimentul de crestere : 1) Fagure cu miere si polen proaspat ; 2) Fagure cu puiet capacit ; 3) Rama de
crestere cu hranitor ; 4) Rama cu puiet capacit gata de eclozionare ; 5) Diafragma despartitoare cu fereastra
acoperita;
Compartimentul cu matca : 6) - 16) restul de faguri existenti in stup cu mentiunea ca imediat dupa diafragma se
aseaza puietul si terminam cu fagurii cu miere si pastura.

Astfel restructurata, lasam familia fara sa o deranjam, 24-36 de ore.La primul control verificam rama de crestere si
daca acceptarea merge bine vom avea un numar variabil de botci acceptate(7-12 buc). Tot la primul control
umplem hranitorul de pe rama cu sirop de zahar, operatiune repetata peste 2 zile. Dupa 7-8 zile de la transvazare
scoatem rama de crestere si o introducem intr-o familie orfanizata. Putem folosi familia doica , cu matca,pentru o
crestere de matci pe tot sezonul, practicand restructurari periodice.

Orfanizarea familiei crescatoare - finalizarea cresterii

Pentru a obtine o familie orfanizata, fara puiet necapacit si care sa asigure o continuare favorabila a cresterii
folosim "metoda Jordan". Aceasta metoda consta in izolarea matcii cu ajutorul unei gratii Hanneman intr-un
compartiment separat al stupului. In compartiment mutam matca cu fagurele pe care o gasim si adaugam de ambele
92
parti cate un fagure gol.

Pe cei doi faguri goi matca continua sa depuna oua (desi spatiul este limitat) , iar in compartimentul 2, albinele vor
capaci puietul. In concluzie lucrarea de obtinere a familiei orfanizate , fara puiet capacit trebuie sa demareze cu 9
zile inaintea introducerii ramei de crestere. Pentru a orfaniza familia ridicam matca impreuna cu cei 3 faguri(fara
albina). Motivul pentru care nu ridicam si albina acoperitoare este acela ca aceasta albina este tanara, deci apta
pentru continuarea cresterii. Dupa un control atent, rama cu rama, pentru a depista prezenta unor eventuale botci
naturale, putem introduce fara grija rama cu botci.

Recoltarea botcilor - imperecherea in nuclee

La 14-15 zile de la depunerea oualelor, recoltam botcile care vor fi introduse in nucleele de imperechere. Aici
matcile vor ecloziona si apoi se vor imperechea. Avand in vedere faptul ca metoda aplicata de noi este una care
asigura un aflux mic(dar constant), de matci pentru imperechere am preferat sa formam nuclee pe 3 rame. Acestea
pot fi intretinute usor si facand completari periodice cu puiet capacit pot fi folosite tot sezonul.

Nucleele se formeaza ridicand din diferite familii cate doi faguri, unul cu hrana, unul cu puiet capacit, impreuna cu
albina acoperitoare. In nucleu se mai adauga o rama goala(in care punem si putina apa) si se mai scutura albina
tanara de pe o alta. Dupa 24 de ore de la formarea lor se poate introduce botca.

In aceste nuclee matcile eclozioneaza din botci si se imperecheaza. Pentru a verifica daca matca este imperecheata,
asteptam sa apara primele oua pe fagure. Pentru a simplifica fluxul de imperechere, matcile care nu depun oua in
15 zile de la eclozionare sunt distruse. Totusi,daca conditiile meteo au fost proaste si matcile nu au putut iesi pentru
imperechere, distrugerea lor o amanam cu 3-4 zile.

Aprecieri finale
Acesta tehnologie de obtinere a matcilor este sigura si trateaza profesionist problema , fiind folosita prin anii 80` de
unul din marii producatori de matci ai Europei( Piana - Italia).
Modificarile de ordin personal aduse tehnologiei sunt minime si au vizat doar adaptarea la conditiile locale.
Numarul de matci obtinut poate fi dimensionat dupa nevoile fiecarui apicultor iar pentru simplificare se pot elimina
unele verigi (ex:continuarea si finalizarea cresterii in familia doica pornitoare). 

Metoda Miller
Pentru a veni in ajutorul apicultorului incepator o sa aprofundam o metoda (deja expusa),care poate reprezenta un
punct de plecare.Aceasta metoda simpla este metoda Miller si poate asigura tot necesarul de matci intr-o stupina de
pana in 50 de familii de albine.Bineinteles numarul matcilor obtinute poate fi mult mai mare insa se presupune ca
odata cu cresterea numerica a stupinei trebuie abordate alte cai. Alegem din stupina o familie cu performante mari,a
carei matca ne-a multumit.La inceput,pentru apicultorul cu un numar mic de stupi,operatiunea nu poate da mari
batai de cap.Din aceasta familie vom trage noi matci. Pregatim familia in felul urmator : scoatem toate ramele cu
puiet si le distribuim in mai multi stupi , avand grija sa nu ridicam si matca odata cu ramele.Trebuie sa avem mare
grija ca albinele sa nu fie intrate in frigurile roitului si sa aiba deja trase botci naturale. In familia astfel restructurata
,lasam toate ramele cu hrana , doua rame cu puiet gata de eclozionare, albinele acoperitoare si matca.

Pregatim rama de crestere,astfel : pe o rama goala (fara fagure) lipim de speteaza superioara 4-5 bucati de fagure
artificial,triunghiulare cu baza de 5-6 cm.Lipirea fagurasilor artificiali o facem cu ceara topita ,in asa fel incat sa nu
se desprinda de stinghia superioara. Pregatim stupul, asezand ramele dupa schema : de o parte si de alta a cuibului ,
faguri cu miere si polen ,in centru , fagure cu puiet capacit , rama de crestere , fagure cu puiet capacit .Daca
consideram ca albina acoperitoare nu este indeajuns putem sa mai restrangem cuibul,scotand una dintre ramele cu
hrana.In principiu fagurii ramasi trebuie sa fie acoperiti din abundenta cu albina.

Daca hranim stimulent cu 300-400 ml sirop pe zi,albinele vor incepe sa cladeasca fagurasii din rama de
crestere.Datorita conditiilor create in cuib,adica miere si polen din abundenta,populatie numeroasa si compacta pe
faguri,matca sesizeaza deficitul de puiet si insamanteaza rapid fagurasii nou crescuti.Acest lucru se intampla in 3-5
zile de la introducerea ramei.

Cand cantitatea de oua este suficienta,ridicam aceasta rama si o introducem intr-o familie orfanizata
complet.Aceasta familie are ca principal scop sa ia in crestere un numar cat mai mare de oua.Orfanizarea o facem
astfel : identificam matca si impreuna cu cu fagurii cu puiet (capacit sau nu), o mutam intr-un alt corp. Toti fagurii
ramasi in familia crescatoare vor fi scuturati de albine si controlati,pentru a nu ramane nici o celula cu puiet.
93
Dupa formarea familiei crescatoare si introducerea ramei cu fagurasii insamantati, albinele ramase fara matca vor
lua in crestere ouale existente. Hranite suplimentar daca nu exista un cules de intretinere,vor trage mai multe botci
pe fiecare faguras din rama cu oua,fig 3.Botcile pot fi recoltate dupa 9 zile de la introducerea fagurelui,avand grija
ca intre depunerea oului si recoltare,sa nu treaca mai mult de 14 zile. Cele doua familii,furnizoare de material de
crestere si doica pot fi folosite pentru producerea mai multor serii de botci prin adaugarea de albina tanara si
hranind suplimentar.

Botcile recoltate inainte de eclozionarea matcilor se folosesc direct in familii,cand vrem sa schimbam matca,in
roiurile nou formate sau mai bine le vom transfera in nuclee ,unde dupa eclozionare, matcile se pot imperechea.

Dupa cum vedeti,cu aceasta metoda se obtin matci destul de usor,fara a fi nevoie ca apicultorul sa aiba un bagaj
consistent de experienta. Calitativ matcile obtinute prin metoda Miller sunt bune,fara a depasi prin performanta insa
pe cele obtinute prin tranzvazare simpla sau dubla. Satisfactia de a produce aceste matci cu forte proprii,inca din
anul doi de apicultura este insa asa mare,incat micile diferente nici nu mai sunt bagate in seama.
CRESTEREA SI IMPERECHEREA MATCILOR IN STUPINA
Daca o sa intrebati orice stupar "batran" care e cheia apiculturii o sa va raspunda "matcile taica , matcile".
Afirmatia e perfect adevarata daca stam sa ne gandim ca viitorul unei familii este strans legat de matca. O matca
valoroasa asigura o descendenta de calitate si de aici rezulta toate : productia de miere, blandetea albinelor, apetitul
mai mare sau mai mic pentru roit, starea sanatatii si toate celelalte insusiri biologice mostenite genetic.

Exista diferite criterii de apreciere a unei familii de albine (parca am mai vorbit de ele) si de aceea o selectie intinsa
pe 3-4 ani da rezultate foarte bune, dar din pacate nu toti apicultorii o pot face. O treaba buna se obtine insa si
tintind spre obiective mai mici, cum ar fi producerea matcilor in stupina propie dupa un plan bine stabilit si
folosind tehnologii sigure. 

Vom trata urmatoarele subiecte : - cresterea controlata a matcilor de calitate ; imperecherea matcilor in nuclee ;
introducerea matcilor in familiile de albine. In acest scop o sa va expunem tehnologiile cele mai simple si mai
sigure pentru ca dv. sa aveti o idee despre ce aveti de facut in aceasta directie. 

Producerea matcilor - conditii generale

De obicei stuparii amana cu un numar bun de ani aceasta lucrare, considerand ca este prea complicata si ca necesita
un mare volum de munca. Ei se multumesc cu procurarea de matci din "comert" sau in cel mai bun caz le folosesc
pe cele rezultate din roirea naturala. E perfect si asa !!! Se poate face si apicultura din bucati, insa nici o satisfactie
nu e mai mare, decat aceea de a produce regine (poate doar obtinerea unei productii apicole mari).

Producerea matcilor incepe odata cu venirea timpului frumos, cand in natura exista un cules bun si albinele pot
hrani abundent puietul. Se considera ca aceasta perioada este cuprinsa intre mijlocul lunii mai si se prelungeste pe
toata durata lunii iunie. In unele cazuri si prima jumatatea a lunii iulie este favorabila asta si functie de locatia
geografica a stupinei. In toate cazurile (indiferent de metoda aleasa), stupii trebuie sa indeplineasca urmatoarele
criterii:
- in familii sa se gaseasca un numar mare de albine tinere si cate 7-8 faguri cu puiet ; sa aiba cuiburile bine
impachetate ; sa fie familii care corespund criteriilor de performanta cerute. Stuparul trebuie sa asigure din timp
toate materialele care sunt cerute pentru finalizarea lucrarii. Se v-a respecta strict aplicarea tehnologiilor fara a
incerca sa introducem si elemente "novatoare".

Producerea matcilor - provocarea frigurilor roitului

Cele mai bune matci pe care le produce apicultorul, sunt cele obtinute cand familia roieste natural. Roirea naturala
are doua dezavantaje : unul ar fi acela ca nu putem planifica ca timp lucrarea, totul decurgand de la sine in mod
natural. Alt dezavantaj scos in evidenta de literatura de specialitate, este faptul ca matcile obtinute prin roire
naturala sunt matci care transmit genetic aceasta tendinta. Interesul apicultorului este ca stupii sa fie dotati cu matci
neroitoare, numai ca dezideratul este greu de atins, daca nu imposibil. Natural, procentul familiilor neroitoare se
situeaza la 4-5 % din totalul familiilor pe care le avem, asa ca a insista in acest sens este o greseala. Momentul
producerii de matci prin roire naturala se poate controla daca se aplica metoda provocarii intrarii in frigurile
roitului.

Ce avem de facut : inca din primavara familia vizata (cea mai buna din stupina) se hraneste stimulent pentru a fi
94
adusa la un nivel de dezvoltare optim. Cand numarul de rame cu puiet ajunge la 7-8 buc. si exista un numar mare
de albine tinere, imputernicim de cateva ori cu rame cu puiet capacit, prelevate din alti stupi. Operatiunea trebuie
dublata de o impachetare laterala si superioara, cat si de o stramtorare a cuibului. In scurt timp, prin aparitia noilor
generatii, populatia de albina tanara creste si in stup se creaza conditiile de roire. 

La momentul critic familia ajunge sa intre in frigurile roitului si incepe sa-si traga un numar mare de botci. In tot
acest timp in natura trebuie sa existe un bun cules de nectar si polen. Cand botcile sunt capacite si ajung la
maturitate, se recolteaza cele mai frumoase, cu ajutorul unui cutit cu lama ingusta si bine ascutita. Inainte de a taia,
lama se incalzeste la o lampa cu spirt. Botcile recoltate se aseaza intr-o cutie cu vata, avand grija sa nu le turtim. In
final acestea se folosesc imediat, fie formand nuclee de imperechere, fie date direct in stupii unde dorim sa
schimbam matca.

Producerea matcilor - metoda fara transvazare

Un procedeu aproape profesionist care nu o sa dea niciodata gres, recomandat apicultorilor incepatori cat si celor
experimentati este procedeul "crestere fara transvazare". Tehnologia descrisa si folosita de reputatul apicultor
Zaharia Voiculescu este o imbunatatire a uneia mai vechi( cunoscuta in anii 50). Iata cum se procedeaza :

- alegem din stupina stupul cel mai performant, cu o buna dezvoltare de primavara. Cu circa 15-20 zile inainte de
culesul la salcam - momentul difera de la o zona la alta, cat si in functie de dorinta apicultorului - introducem un
fagure cu puiet capacit.
- peste 10 zile familia crescatoare va mai primi 2 faguri ; unul cu puiet capacit si un altul gol. Fagurele gol trebuie
sa fie nou construit si se va introduce in mijlocul cuibului. Albinele se vor stimula zilnic.
- peste 4-5 zile se verifica fagurele nou crescut, care intre timp a fost insamantat de matca.
- acest fagure insamantat cu oua pentru crestere, impreuna cu un fagure de hrana si altul cu puiet pe care se afla
matca si albina de acoperire, se ridica din familia de baza si se aseaza in alt stup formand un roi. Roiul se va strange
cu o diafragma si reducem urdinisul.

- dupa aceste operatiuni trecem la familia orfanizata. Din aceasta se scot toti fagurii cu puiet necapacit, care se vor
da altor familii (dupa ce periem albina de acoperire). Trebuie sa acordam maxima atentie acestei lucrari si sa facem
un control amanuntit ramelor. Acestea se scutura de albine cu maxima atentie, urmarind sa nu mai ramana nici un
ou sau larve necapacite. Atentie, se vor verifica toti fagurii, inclusiv cei cu hrana.
- in urmatoarea etapa ne vom ocupa de fagurele insamantat. Acesta se va scoate din roi si se duce in cabana.Aici se
vor marca 15 celule cu ou, pe o fata si 15 pe cealalta, avand grija ca celulele sa se afle in jumatatea superioara a
fagurelui si nu in acelasi loc pe ambele fete. Fagurele se scurteaza la jumatate, indepartand jumatatea inferioara.
Toate celulele, in afara de cele 30 alese, se distrug cu ajutorul unui cutitas ascutit. 
- familia orfanizata, in tot acest timp, sesizeaza lipsa matcii si intra in alerta. Acum este momentul sa introducem
fagurele, pregatit, cu oua pentru crestere. In cateva minute familia se linisteste si incepe sa fasoneze botcile. Este
recomandat ca in natura sa fie un bun cules. Putem stimula albinele si cu zahar candi sau tos, umectat cu apa sau
miere si livrat in hranitor.
- peste 10-12 zile decupam botcile si le introducem in nuclee de imperechere. Atentie, nu intarziati scoaterea
botcilor din familia crescatoare pentru ca prima matca care eclozioneaza le va distruge. 

Introducerea matcilor
Se stie ca albinele au un comportament dusmanos fata de matcile care se introduc pentru inlocuirea matcilor
batrane sau la formarea de roi artificiali. Comportarea albinelor fata de aceste matci noi este influentata decisiv de
urmatoarele situatii : 

- existenta sau lipsa culesului ; primirea matcii este favorizata de existenta unui cules bun. In perioadele fara cules
sau cu un cules insuficient trebuie facute hraniri stimulente inainte cu 3-4 zile,cu sirop de zahar.
- introducand matcile seara procentul de acceptare este mult mai mare, decat in cazul celor introduse ziua. 
- o matca imperecheata, care incepe imediat sa oua, este primita mai bine decat una neimperecheata sau una care a
intrerupt ouatul pentru o perioada mai lunga (aviz celor ce cumpara matci).
- primavara timpuriu si toamna matcile sunt mai usor primite, decat in perioada ce corespunde roirii naturale.
- lipsa totala puietului este o situatie favorizanta ; in cazul prezentei celui capacit se face mai greu ; prezenta
botcilor face introducerea imposibila.
- albinele tinere accepta mai bine matcile, decat cele batrane.

In privinta tehnicilor de introducere a acestor matci, trebuie sa remarcam din nou ca exista mai multe metode,
95
apicultorii incepatori trebuind sa aleaga 1-2 care sunt considerate mai sigure. Cea mai sigura metoda este
introducerea indirecta a matcii (in colivie). Cum se procedeaza :

- in cazul in care familia nu este orfana , se identifica matca si se scoate din stup. Daca matca mai prezinta valoare
biologica se da unui roi nou format sau unei familii ajutatoare. 
- dupa 4-5 ore de la orfanizare, se introduce noua matca in colivie, asezand si lipind colivia intre fagurii cu puiet
din mijlocul cuibului, pe o suprafata cu miere necapacita, pentru ca matca sa se poata hrani.
- la 1-2 zile,se deschide din nou cuibul si urmarim cum reactioneaza albinele. Daca acestea nu mai sunt agresive,
inlocuim partea de jos a coliviei cu o bucatica de fagure artificial gaurita in mai multe locuri. Acum urmeaza
momentul cel mai important : albinele trebuie lasate in liniste 3-4 zile, apicultorul trebuind sa-si invinga
curiozitatea de a deschide stupul. In acest timp albinele rod bucatica de fagure si elibereaza matca.
- la expirarea celor 4 zile se mai deschide odata stupul, se verifica daca matca a fost eliberata si daca a inceput sa
depuna oua.
- urmatoarele interventii sunt facute la 7 zile (calculate dupa cele 4), introducand un fagure pentru ouat si una la 21
de zile pentru o verificare si organizare finala.

Pentru introducerea botcilor, trebuie sa mentionam ca acestea se introduc fie direct, sub un capacel protector(ca un
degetar) sau folie de aluminiu, pentru mai multa siguranta. 

Imperecherea matcilor - formarea nucleelor

Dupa 10-11 zile de la introducerea fagurelui cu oua in familia crescatore, botcile pot fi recoltate pentru a fi
introduse in nucleele de imperechere. Bineinteles ca imperecherea poate fi facuta si in familiile beneficiare, dar
aceasta este o metoda neproductiva si paguboasa.

Formarea nucleelor - albinele se adapostesc in cutii speciale numite "nuclee de imperechere", sau in corpuri de
stup, compartimentate cu diafragme etanse si cu urdinisuri separate. Cea mai usoara metoda este impartirea unui
corp de cuib a unui stup vertical sau a unuia multietajat. La fiecare compartiment se face cate un urdinis separat,
pozitionat astfel : doua la un perete, pe capete si un al treilea pe peretele opus,in mijloc. Se populeaza aceste
compartimente cu 1-2 faguri cu puiet capacit si albina acoperitoare si un fagure cu hrana. Popularea se face cand
albinele in varsta sunt plecate la cules, pentru ca nucleele sa aiba numai albina tanara (va amintiti desigur ca albina
tanara e mai toleranta). Seara in fiecare nucleu se introduce cate o botca protejata de colivie, pentru a impedica
albinele sa o nimiceasca. Dupa ce matca se imperecheaza nucleul se poate refolosi, introducand o alta botca. Ce
avem de facut dupa ce introducem botca :
- la 3 zile dupa eclozionarea matcii se verifica acceptarea ei de catre albine, si daca lucrurile merg bine matca se
elibereaza.
- nucleele se hranesc stimulent si li se asigura apa ; se verifica din nou prezenta matcii.
- dupa alte 7-8 zile se mai face o noua verificare care vizeaza sa constate imperecherea matcii. 
- daca matca nu s-a imperecheat, din diferite motive vom mai face verificari zilnice pana in ziua a 16-a de la
introducerea botcilor. 
- matcile imperecheate se pastreaza in nuclee sau se folosesc in stupii care necesita schimbarea matcii. Apicultorii
trebuie sa creasca un numar mai mare de matci cu 15-20% luand in calcul pierderile inerente.
- nucleele de imperechere se ajuta periodic cu faguri cu puiet capacit pentru a evita bezmeticirea lor (numai cele in
care se imperecheaza mai multe matci)

Concluzii
Obtinerea matcilor imperecheate este un proces laborios si de lunga durata. Stuparii incepatori ,insa,trebuie sa-si
formeze propia tehnica si sa nu ocoleasca problema. Daca inca din primii ani deprindem tehnicile corect, cu timpul
totul o sa vi se para mai usor. Abordand curajos domeniul, veti deveni adevarati apicultori....de succes. 

   ALTE METODE
Calitatea mătcii este un factor decisiv pentru obţinerea unor producţii ridicate. De aceea achiziţionarea sau creşterea
în sistem propriu de mătci valoroase trebuie să fie prioritară pentru fiecare apicultor interesat să valorifice superior
culesurile de producţie.
    .Pentru obţinerea mătcilor pot fi folosite mai multe metode: obţinerea şi folosirea mătcilor din roiurile naturale
sau a botcilor din familiile orfane sau care îşi schimbă liniştit matca, folosirea cutiei Jenter, decuparea fagurilor cu
ouă şi transvazarea larvelor. 

    Obţinerea şi folosirea mătcilor din roiurile naturale

96
    .Atunci când familia de albine roieşte, albinele lucrătoare construiesc numeroase botci de roire, în special pe
marginile laterale şi de jos ale fagurilor. Botcile formate de albine în perioada frigurilor roitului pot fi folosite la
obţinerea mătcilor tinere.

    botci de roire

    Astfel, pe măsura formării botcilor şi ajungerii lor la maturitate, acestea sunt tăiate cu o bucată de fagure cu o zi
sau două înainte de eclozionarea mătcii (botcile mature, din care mătcile trebuie să eclozioneze în curând se
recunosc după culoarea lor mai închisă şi după culoarea căpăcelului, care este mai deschis la culoare, cu aspect
fibros şi ros parţial). Botca de roire se detaşează din fagure cu ajutorul unui cuţit ascuţit, preferabil încălzit,
împreună cu o bucată de fagure lată de 1-1,5cm şi se altoieşte pe un fagure, clădit, mai închis la culoare,din care au
ieşit câteva generaţii de puiet, de preferinţă cu puiet căpăcit şi coroniţă de miere în partea superioară , într-o familie
orfană sau roi artificial nou înfiinţat.

    Pentru a obţine botci de la o familie anume se poate folosi metoda intrării în frigurile roitului a acestei familii de
la care se urmăreşte luararea botcilor. Pentru aceasta coloniei i se asigură primăvara devreme cele mai bune condiţii
de dezvoltare, de creştere a unui număr mare de puiet şi albine tinere (hrană suficientă, cuib strâmtorat pe cât mai
puţini faguri, pentru păstrarea unui regim termic adecvat, matcă de 1an, stup protejat de curenţii de aer). În a doua
jumătate a primăverii (în luna mai), când familia este în plină dezvoltare, cu multe albine tinere, se sistează
introducerea ramelor noi folosite la extinderea cuibului şi se ţine cuibul strâmtorat. Adiţional se întăreşte cu puiet
căpăcit, gata de eclozionare. Surplusul de albine tinere, înghesuiala în stup, lipsa spaţiului de depozitare a mierii şi
a celulelor goale necesare pontei mătcii vor determina familia de albine să intre în frigurile roitului şi să
construiască un număr mare de botci pe care apoi apicultorul le poate folosi după necesităţi.

    Din familia intrată în frigurile roitului pot fi luate botcile cu întreaga ramă, nemaifiind necesară tăierea lor,
pentru formarea unui roi artificial, lăsându-se pe ramă doar o botcă sau două, bine crescute de albine, restul botcilor
distrugându-se.

    Din botcile de roire se pot obţine mătci cu abdomenul foarte bine dezvoltat şi prolifice însă sunt roitoare, ca şi
familiile din care au fost crescute, caracterele ereditare moştenindu-se din generaţie în generaţie. De aceea folosirea
acestora în înmulţire nu este recomandată, producţia de miere sau polen putând fi compromisă de intrarea în
frigurile roitului a familiilor ce folosesc astfel de mătci.

     Obţinerea mătcilor din botcile familiilor orfane

    .Atunci când îşi pierd matca în mod subit, pentru a-şi creşte o nouă matcă, albinele iau în creştere larve de vârstă
tânără şi construiesc, de obicei pe mijlocul fagurilor, botci.

    Mătcile care eclozionează din aceste botci au, de obicei, abdomenul triunghiular şi sunt mai mici decât mătcile
provenite din botcile de roire. Albinele, atunci când îşi dau seama că au rămas fără regină, se neliniştesc, se
panichează, şi hrănesc abundent larve alese din cuib, dar sunt luate în creştere şi larve de vârstă mai înaintată decât
cea optimă pentru creşterea unei regine (mai mari de 12 ore). Din aceste larve se vor dezvolta mătci inferioare din
punct de vedere al calităţilor urmărite (prolificitate, productivitate, etc.) care, având o vârstă mai mare atunci când
au fost luate în creştere, vor ecloziona şi mai repede şi îşi vor omorî rivalele, adică mătcile cu vârsta potrivită,
relativ de calitate.

    Apicultorul poate să detaşeze cele mai frumoase botci de pe fagure, folosind un cuţit ascuţit şi să le altoiască pe
alţi faguri din alte familii orfane sau nuclee sau să ia ramele pe care aceste botci apar şi să formeze roi artificiali, iar
la familia orfană din care a prelevat botcile de salvare să lase doar o botcă, cea mai dezvoltată. Matca care va ieşi
din această botcă va avea rezultate satisfăcătoare pentru un an, după care trebuie schimbată.

    Obţinerea mătcilor din botcile de schimbare liniştită

    .Când matca este bătrână, epuizată sau când este mutilată în urma unui accident sau a intervenţiei apicultorului,
albinele cresc maximum 2-3 botci, mari, pe partea centrală a fagurilor din care vor ieşi mătci de calitate. În lumea
apicolă se consideră că aceste mătci, provenite din botci de schimbare liniştită, sunt cele mai bune. Apicultorul
poate obţine botci de schimbare liniştă în trei faze:
97
    1. Stabilirea familei sau a familiilor de albine recordiste cu calităţi biololgice şi productive deosebite.

    2. Amputarea cu ajutorul unei forfecuţe a aripilor anterioare sau a unui picior din faţă a mătcii care trebuie
schimbată din cauza vârstei înaintate, dar fără să se provoace rănirea sau strivirea unei alte părţi anatomice vitale
(cap, torace, abdomen) astfel încât matca să-şi poată continua ouatul în condiţii normale.

    Din cauza acestei infirmităţi aparente (matca nu se foloseşte de aripi pentru depunerea ouălor) albinele din
familia respectivă hotărăsc înlocuirea ei prin schimbare liniştită. Ele construiesc 2-3 botci pe mijlocul fagurilor în
care matca va depune ouă, silită de lucrătoare, apoi vor hrăni din abundenţă,cu lăptişor de matcă, larvele din aceste
botci ca viitoarele mătci să beneficieze de condiţii optime de dezvoltare încă de la începutul creşterii.

    3. La 10-12 zile de la amputare se face un control la care se urmăreşte prezenţa, numărul şi poziţia botcilor. Când
botcile ajung la maturitate (12-14 zile) se procedează la scoaterea (decuparea) botcilor şi se formează tot atâţia roi
câte botci sau rame cu botci sunt, la care se mai repartizează încă doi faguri cu puiet căpăcit, gata de eclozionare şi
miere, din aceeaşi familie în care au crescut botcile, precum şi o ramă cu fagure artificial destinat clăditului.

    Dacă dorim să producem în continuare botci crescute în condiţii de schimbare liniştită, lăsăm matca infimă mai
departe în stupul său. Cuibul se completează cu 2-3 faguri clădiţi de la rezervă şi 2-3 faguri numai cu puiet căpăcit
de la alte familii de albine . Conform aceluiaşi ciclu de 12-14 zile, situaţia se repetă, în cuib sunt 2-3 botci mature,
aproape de eclozionare cu care se procedează la formarea roiurilor sau a nucleelor. Repetarea acestor operaţii se
face până se obţine întregul necesar de mătci de care este nevoie pentru înlocuirea mătcilor necorespunzătoare şi
pentru dezvoltarea efectivului de familii de albine din stupină. La ultimul ciclu, când nu se mai doreşte obţinerea de
botci, în familia respectivă se lasă o ramă cu o botcă, urmând ca matca care eclozionează să o înlocuiască pe mama
ei vârstnică şi infimă.

    Roii astfel formaţi, cu mătci crescute prin schimbare liniştită, se stimulează din două în două zile cu câte 300-
400g sirop de zahăr în concentraţie de 1:1 până ce matca începe să depună ouă. După ce roii cu mătci tinere şi-au
dobândit autonomia necesară unei familii în dezvoltare, se procedează la unificarea familiilor ale căror mătci
trebuie să fie înlocuite cu aceste mătci tinere, astfel:

    Varianta 1. Într-o dimineaţă liniştită se înlătură din stup matca veche ce urmează să fie schimbată şi familia de
albine se lasă în starea de orfanizare până către seară. Acest interval de timp permite dispariţia totală a orcărei urme
de feromoni, ceea ce face ca populaţia familiei respective să accepte cu uşurinţă prezenţa altei mătci sau chiar să o
prefere. Se procedează apoi la transvazarea ramelor cu faguri şi populaţia de albine din stupul organizat în familia-
roi cu matcă tânără, intercalând, după încetarea zborului, între cele două grupe de rame un hrănitor cu 500g sirop de
zahăr în concentraţie 1:1. În ziua următoare se scoate hrănitorul şi se apropie ramele transvazate de cele din familia
primitoare.

    Varianta 2. Treptat, zilnic, se iau în cursul dimineţii câte 1-2 rame cu puiet şi albina acoperitoare din familia cu
matca veche ce trebuie înlocuită şi se introduce după ultima ramă din familia nouă cu matca tânără. În felul acesta
culegătoarele (care sunt mai agresive şi acceptă mai greu matca nouă se întorc în familia de la care au fost luate iar
doicile, care sunt albine tinere, blânde, rămân să crească puietul de pe fagurii respectivi. Când familia care urmează
să fie desfinţată prin unificare nu mai are decât 4-5 rame cu populaţie, tot în cursul dimineţii, se înlătură matca
veche, epuizată, lăsându-se familia orfană până după-masa, seara, când se transvazează în familia primitoare după
acelaşi procedeu ca în varianta 1.

    Folosirea cutiei Jenter

    Cutia Jenter este un dispozitiv format din mai multe piese din plastic, ce permite creşterea mătcilor în botci
artificiale, din plastic, fără a mai fi necesară transvazarea larvelor, matca ouând direct în botcile fixate în bloc, în
fâşia de plastic sub formă de fagure. Este o metodă bună, având în vedere că mătcile obţinute sunt de calitate, fiind
obţinute devreme, ouăle fiind depuse direct de matcă în botci, însă este o metodă costisitoare de timp şi operaţii,
fiind preferată mai puţin de producătorii de mătci în sistem comercial.

   

    Decuparea fagurilor cu ouă

98
    .A doua zi după ce familia doică a fost pregătită (orfanizată, hrănită stimulativ cu sirop de zahăr şi turte
proteice), din cuibul familiei de prăsilă (donatoare de ouă sau larve) se scoate un fagure ce conţine larve în celule
de lucrătoare, în vârstă de 1-2 zile, care se duce într-o cameră încălzită. Pe o masă, cu ajutorul unui cuţit bine
ascuţit şi încălzit se taie fâşii de fagure, care să conţină fiecare câte un rând de celule. Pentru creşterea mătcilor se
folosesc doar celulele din partea superioară şi de mijloc a fagurelui. Fâşiile de fagure se aşează pe masă şi fiecare se
taie la jumătate din înălţimea celulelor. Apoi fâşiile se taie în bucăţi separate, astfel ca fiecare bucăţică de fagure să
aibă o celulă cu larvă. Celula este lărgită la gură, mai apoi, cu un beţişor de lemn gros de 6mm, rotunjit la vârf, cu
atenţie, fără a atinge şi răni larva. Apoi, cu ajutorul cerii topite, celulele se lipesc de suporturi în care se scufundă
repede baza celulei. În cazul folosirii directe a botcilor se pot folosi diferite forme de suporturi (pene, coadă de
rândunică, pătrate cu tije, etc). Pentru a pregăti fagurele în care se vor fixa suporturile cu celulele naturale retezate
şi lipite cu ceară, este bine ca acest fagure să fie introdus în cuibul familiei doici câteva ore, ca să se încălzească (se
poate folosi, în acest sens, şi o cameră bine încălzită, fixarea suporturilor cu botci făcându-se astfel mult mai uşor.
Ei trebuie să fie mai închişi la culoare (în care s-au crescut câteva generaţii de puiet, să conţină predominant celule
de lucrătoare şi să aibă în partea superioară o coroniţă de miere.

    Celulelele cu larve se pot fixa pe suporturi triunghiulare (pene) din pacaj sau lemn construite din scânduri subţiri,
lungi de 35mm, cu o grosime de până la 2mm, lăţimea la capătul unde se lipesc celulele de 15mm iar vârful ascuţit.
Penele se înfing pe ambele feţe ale fagurelui în formă de zig-zag. Vârful ascuţit trebuie să ajungă în peretele din
mijloc al fagurelui (foiţa artificială pe care s-a construit). Distanţa dintre pene este de 3mm iar dintre rânduri 5mm,
astfel că pe o faţă de faguri se pot fixa 4 rânduri de 10-12 pene fiecare. Rama cu pene se aşează în mijlocul cuibului
familiei doici, între două rame cu puiet căpăcit. Dacă există mai multe rame cu larve de mătci la creştere, între
aceste rame se pun, intercalaţi, faguri cu puiet căpăcit.

    Atunci când, în locul penelor, se recurge la fixarea celulelor de larve pe suporturi de lemn (25/25mm, cu
grosimea de 5,25mm), lipirea se face ca şi pe penele triunghiulare. Suporturile se fixează pe 3-4 speteze de lemn
care se introduc în rama de creştere pe nişte canale tăiate în corpul ramei, cu celulele îndreptate în jos. La o familie
crescătoare se pot da între 40 şi 60 celule cu larve din care vor rezulta între 30-40 botci de bună calitate, botci care
apoi se vor folosi după necesităţi (formare de nuclee, roi artificiali, recuperarea unei familii orfane, etc.).

    Metoda are dezavantajul că fagurele clădit din care se taie fâşiile nu se mai recuperează.

    Transvazarea larvelor

    .Această metodă este folosită, datorită eficienţei, rapidităţăţii şi bunelor rezultate obţinute în urma aplicării ei, în
stupinele mari şi majoritatea crescătoriilor comerciale de mătci şi are două variante: mutarea larvelor în botci fără
hrană larvară, lăptişor (transvazare uscată sau simplă şi mutarea larvelor în botci în care există lăptişor (transvazare
umedă sau dublă.

   iPentru executarea lucrărilor este nevoie de rame de dimensiunea celor din cuib, cu lateralele groase (lăţimea de
20-30mm), prevăzute cu şanţuri în care vor intra şipcile cu botci. Acestea sunt prevăzute cu găuri în care vor intra
picioruşele botcilor artificiale, suporţii pentru botci sau de care se vor lipi botcile confecţionate din ceară. Pe o
şipcă de creştere se pot monta până la 14 botci. Într-o ramă de creştere se pot pune, la distanţe egale, 3 leaţuri cu
botci. Distanţa dintre leaţuri (între 5 şi 8 cm) permite scoaterea şi introducerea acestora cu uşurinţă în rama de
creştere şi îngăduie albinelor să clădească botcile fără a fi înghesuite.

    Apicultorii care doresc să obţină doar câteva mătci pe an pot folosi botcile din ceară. Acestea se confecţionează
în felul următor: ceara se topeşte într-un vas, pe aburi sau într-un vas înconjurat de apă foarte caldă, ca să nu se
ardă, apoi, cu un şablon de lemn sau de sticlă, se trece la confecţionarea botcilor.

    Şablonul se construieşte din lemn de tei strunjit, are o lungime de 10cm, unul din capete este uşor rotunjit şi
puţin conic, având un diametru de 8,5mm. Pentru scurtarea timpului necesar confecţionării botcilor, pe un suport
pot fi montate mai multe şabloane (beţişoare) de acest fel. Alături de vasul cu ceară topită se pune un vas cu apă
rece în care se introduce vârful beţişorului, să se umezească, astfel că ceara nu va adera de şablon. După ce ceara s-
a topit, se cufundă în ea vârful beţişorului, de 3-4 ori. De fiecare dată când se introduce beţişorul în ceară se
scufundă din ce în ce mai la suprafaţă astfel ceara de pe beţişor se îngroaşă sub formă de cupă. Când stratul de
ceară de pe beţişor este destul de gros se scoate afară din ceară, se introduce în apa rece ca ceara să se întărească şi,
învârtind beţişorul între degete, se detaşează începutul botcii, cupa. Când s-au strâns mai multe cupe, se lipesc cu
99
ceară topită de suporturile de botci din lemn care apoi se montează pe şipcile port-botci. Ramele cu şipci se
introduc pentru 24 de ore în familia doică, între ramele cu puiet. Ţinerea ramelor cu botci din ceară în familia de
creştere face ca albinele să modeleze şi să cureţe aceste potiraşe, să le pregătească pentru primirea larvelor.

   Botcile de ceară nu sunt potrivite pentru crescătorul de mătci ce lucrează în sistem comercial. Acesta foloseşte
botci artificiale, din plastic, care se montează direct pe şipci prin intermediul unui picioruş sau a unui sistem de
prindere format dintr-o altă piesă.

    Pentru a efectua transvazarea, apicultorul trebuie să folosescă o lanţetă de transvazare. Aceasta este un
instrument, din metal (lanţetă germană sau bambus şi material plastic (lanţetă chinezească.

  
    În magazinele ce comercializează echipament apicol există o varietate de lanţete, inclusiv instrumente semi-
automate de recoltare a larvei din celulă.

   

    Transvazarea simplă (uscată se realizează prin depunerea directă a larvelor în vârstă de cel mult 12 ore în botca
artificială.

   Mutarea larvelor se face ridicându-se larva împreună cu o parte din lăptişorul care se află sub ele. După
introducerea botcilor cu larve transvazate în familiile crescătoare albinele doici vor lua imediat în primire larvele
transvazate şi le vor hrăni din abundenţă cu lăptişor. Procentul de acceptare de către albine a larvelor transvazate
depinde de modul în care acestea au fost luate din celulă, dacă nu au fost rănite în timpul transvazării, dacă au fost
luate cu destul lăptişor de matcă, dacă nu s-au deshidratat din cauza lipsei acestuia sau din cauza ţinerii, la
transvazare, a larvelor în mediu uscat, abundenţa hranei în natură, dacă familiile doici au fost stimulate, etc. Pentru
transvazarea simplă recomand lanţeta chinezească, prin folosirea acesteia operaţia de mutare a larvei
desfăşurnându-se rapid, eficient şi cu deranj minim a larvei.

   

    Transvazarea dublă (umedă se deosebeşte de prima transvazare prin faptul că larvele se pun în botci care conţin
deja lăptişor sau un alt produs special preparat.

    Pentru ca lăptişorul să aibă acelaşi conţinut specific cu al larvelor transvazate (larve în diferite stadii de
dezvoltare sunt hrănite cu lăptişor diferit ca şi compoziţie, specific vârstei) şi acceptarea să fie, deci, mai bună, unii
apicultori recurg la dubla transvazare: iniţial se face o transvazare simplă, uscată, iar după acceptarea larvelor, la
12-24 ore de la introducerea acestora în familiile crescătoare, larvele transvazate uscat se înlătură şi în locul locul
lor se transvazează alte larve. În felul acesta larvele puse a doua oară în botci beneficieză încă de la început de
lăptişor din abundenţă, specific vârstei, ceea ce permite obţinerea unor mătci de o calitate foarte bună. Pentru
înlăturarea larvelor transvazate prima dată în botci recomand folosirea lanţetei germane, de metal, deoarece este
rigidă şi permite luarea cu uşurinţă a larvei din lăptişor.

    În crescătoriile comerciale sunt folosite doar botcile artificiale, din material plastic.

    După transvazare, ramele cu botci artificiale se introduc în familiile doici, familii orfanizate cu multe albine
tinere, producătoare de lăptişor. Acestea vor lua în primire larvele din botci şi le vor hrăni din abundenţă cu lăptişor
de matcă. În continuare larvele pot rămâne în aceste familii şi vor fi crescute în lipsa mătcii până la recoltare sau
pot fi mutate în compartimente separate prin gratii Hanneman de cuibul famiilor cu matcă.

    În ziua a 10-a sau a 11-a de la transvazare botcile se recoltează din familiile crescătoare, se pun într-un incubator
portabil (sau în lipsa acestuia într-o ladă frigorifică cu pereţii termoizolanţi, încălzită de la o pungă de cauciuc cu
apă caldă dacă nucleele sunt la distanţă mare de familiile crescătoare sau în bucăţi de burete prevăzuţi cu găuri în
care vor intra botcile crescute, acoperiţi de o bucată de material textil pentru protejarea botcilor de acţiunea razelor
solare, dacă nucleele sunt în imedata apropiere a familiilor crescătoare.

    La introducerea botcilor nucleele se hrănesc cu sirop de zahăr în concentraţie 1:1 la care se adaugă FumidilB
pentru prevenţia nosemozei.
100
   

    La 16 zile de la introducerea botcilor în nuclee se recoltează mătcile, care se introduc în cutiuţe cu şerbet.
Cutiuţele se aşează într-o ramă de stup ce este prevăzută cu suporturi din lemn. Rama se introduce mai apoi în
banca de mătci (o familie orfană, cu multe albine tinere, ce hrăneşte şi îngrijeşte mătcile pentru o perioadă de timp,
până ce acestea vor fi vândute sau folosite în stupină, după necesităţi). Albinele din banca de mătci se hrănesc din
abundenţă cu sirop de zahăr şi turtă proteică iar săptămânal se introduce o ramă cu puiet căpăcit ca să existe, în
permanenţă, albine tinere, producătoare de lăptişor de matcă.

CRESTEREA TRANTORILOR
Pentru obţinerea unui material biologic valoros este necesar ca în stupinele de împerechere să existe un număr
suficient de trântori de calitate, selecţionaţi din familii recordiste, cu origine cunoscută.

.Pentru realizarea acestui deziderat este necesar să se ia o serie de măsuri cum ar fi dotarea familiilor furnizoare de
trântori (familii-tată cu mătci selecţionate, care au caractere valoroase, precum şi planificarea lucrărilor de creştere
a trântorilor în funcţie de perioada în care se cresc mătci şi momentul din sezon.

.Pentru ca trântorii să fie apţi pentru împerechere în momentul în care primele mătci produse în stupină ies la
zborul de împerechere, este necesar ca începerea lucrărilor de creştere a trântorilor să se devanseze cu două-trei
săptămâni faţă de lucrările de creştere a mătcilor. Această perioadă coincide cu înflorirea pomilor fructiferi.

cap de trântor Stabilirea acestui decalaj de timp se face luând în considerare ciclul de metamorfoză al mătcilor, 16
zile de la stadiul de ou până la eclozionare, şi pe cel al trântorilor, care este de 24 de zile, durata maturizării sexuale
care este de 7-10 zile la matcă şi 10-14 zile la trântor. În afară de aceste perioade apicultorul mai trebuie să ia în
calcul şi timpul necesar pentru pentru pregătirea de către lucrătoare a fagurilor în vederea ouatului (2-3 zile).

.Pentru creşterea trântorilor, cuiburile familiilor-tată se reduc la maximum (prin această măsură se obligă matcă să
depună un număr cât mai mare de ouă de trântor şi se protejează termic mai bine cuibul, albinele acoperind în
totalitate fagurii din cuib), se stimulează cu sirop de zahăr şi turtă proteică după care, între doi faguri cu puiet tânăr,
se introduce un fagure artificial cu celule de trântor, un fagure clădit, cu celule majoritar de trântori sau o ramă
clăditoare (o ramă goală, doar cadrul de lemn, albinele construind în aceasta fagurii cu celule de trântori).

fagure de trântor La o săptămână după introducerea fagurilor se controlează cuiburile familiilor respective dacă în
aceşti faguri matca a depus ouă. Cei care nu au fost ouaţi se iau şi se schimbă cu faguri cu ouă, luaţi de la alte
familii. În acest fel se asigură atât creşterea larvelor de trântori în familiile în care s-au introdus fagurii ouaţi cât şi
ouarea tuturor fagurilor goi, cu celule de trântori. Într-o familie-tată pot fi menţinute doi-trei faguri cu celule de
trântori.

Matca poate fi pusă şi în izolator pentru ca să depună ouăle de trântor în rama aşezată în cuib, iar familia se
întăreşte punându-i o ramă cu puiet căpăcit matur aproape de eclozionare, luat de la o altă familie puternică şi
productivă.

.Pentru a limita creşterea trântorilor în familiile de albine din stupină şi a favoriza astfel împerecherea mătcilor doar
cu trântorii produşi în familiile-tată apicultorul are la dispoziţie mai multe metode: folosirea doar a fagurilor de
calitate, cu celule predominant de lucrătoare, tăierea fagurilor cu celule de trântori (din ramele clăditoare sau de pe
marginile ramelor clădite, din stup), descăpăcirea celulelor cu puiet de trântor, folosirea la urdiniş a gratiilor
Hanneman, a capcanelor pentru trântori sau a colectoarelor de polen.

trântor.Pentru a asigura împerecherea unui număr de 50-70 mătci este necesară creşterea de trântori într-o singură

101
familie. Prin creşterea specială a trântorilor NU se asigură o împerechere controlată 100%, se obţine doar un
procent destul de ridicat de împerecheri cu trântori selecţionaţi. Siguranţa împerecherii mătcilor cu trântorii doriţi,
din familii selecţionate, se obţine doar prin folosirea inseminării artificiale.

.Înainte cu circa 3 săptămâni înainte de data la care este planificată creşterea ultimei serii de mătci creşterea
trântorilor în familiile special destinate acestui scop poate înceta.

METODE DE IERNARE
La rusi se foloseste iernarea in adapost, se folosesc un fel de hale partial sub pamant cu ventilatie unde se pastreaza
o temperatura nici mare dar nici mica si constanta, albinele ierneaza foarte bine cu o mica mare diferenta, consumul
pe timpul iernii este foarte redus, albinele nu mai sunt pacalite de razele de soare sa iasa afara si sa moara inghetate
cum stim ca se mai intampla...consumul fiind mic, nici cu sanatatea nu stau rau, si de aici numai beneficii.
Nu stiu cam ce temperatura ar fi optima ca , consumul de miere sa scada la limita cea mai de jos, insa sa nu existe
pericolul ca familia sa puna puiet in timpul iernii...eu cred ca se poate face o chestie gen solar in care stupii sa stea
feriti de vanturi, si unde temperaturile sa nu fie foarte scazute consumul fiind redus...mierea acea neconsumata
urmand a fi folosita in primavara la dezvoltarea exploziva. Chiar si numai pt economii la miere si zic ca se merita.
  Stiu ca nu frigul le omoara nu asta-i problema!!
Totusi daca temperatura din solar este constanta ar fi bine ca stupii sa fie inchisi la urdinise albinele sa nu poata iesi
ventilarea sa se faca numai prin sitele de pe fund, cand e vreme buna de un zbor de curatire, deschidem urdinisele si
dezvelim solariul...cvred ca ar merge bine! De fapt stiu pe cineva care ierneaza asa, si e multumit.
Trebuie atentie mare insa, nu se inchide complet solariul caci se sufoca albinele.
Cine stie cam ce temperatura le-ar conveni mai mult pt ca sa reduca consumul semnificativ??

corpul stupului are un spatiu de 10 rame

-media pe care iernez este de 7 rame foarte bine populate
-la 7 rame de albine rezerva de hrana este de aproximativ 15-18 kg
-placa de polistiren langa peretele din stanga stupului care intra fest si care este invelita de ziare(3-4 pentru a nu fi
ros primavara devreme polistirenul)
-diafragma de PFL
-urmeaza ramele
-diafragma de PFL
-urmeaza alta placa de polistiren invelita cu ziare ziare care intra tot fest
-deasupra podisoare de lemn pe care incepand din luna februarie le distantez un pic pt o buna aerisire si evitare a
condensului
-peste podisoare o singura foaie de zir si o salteluta umpluta cu hartie igienica
-urdinis stramtorat la 2 cm
-aerisirile de la capac libere si neinfundate
-stupina este protejata de cureni de aer(vanturi0 si orientata cu fata spre sud, usor sud vest(e bine pt sborul de
curatire primavara cand albinele ies mai ales la acest zbor dupa orele12-13 si atunci soarele bate chiar in fata
stupului)

Restring fam. pe 5-7 rame in functie de putere ,cu cel putin 3 rame full cu miere restul cu miere mai putina si
pastura dar nu mai putin de 1,5 kg dupa care introduc o pernuta  facuta din 5-6 foi de carton cusuta cu ata
sintetica,sa nu o roada albinele. foaia de carton dinspre cuib este din acela mai bun  gen coperta de carti luat de la o
legatorie de carti. dupa pernita las 1-2 rame cu miere cit mai multa capacita pe care albinele o cara in cuib. Pernuta
are o decupare sus de 4 cm intre podisor si rame,pe unde circula chiar daca este mai frig .Peste podisor pun 2-3
ziare,dupa care capacul .In capac este polistiren de 2 cm.Bun sau rau eu asa consider ca este mai usor. IN 5 ierni nu
am avut nici o fam pierduta doar fara o matca 1-2 si cu matci trintorite mai multe dar aceste pierderi nu cred ca sint
din cauza impachetarii .
102
S-a mai discutat despre acest lucru. Eu pregatesc astfel stupii pentru iarna; organizez cuibul pentru iernare langa
peretele dinspre est daca stupul are urdinisul la sud. Daca urdinisul este orientat spre  est atunci organizez cuibul
langa peretele dinspre sud. Langa ultima rama pun o diafragma formata dintr-un cadru din sipci care intra aproape
etans in stup. Pe partea dinspre albine  aceasta diafragma are batute scandurele de 5-7 mm grosine iar in spatele
acestora are o o placa din polistiren. Podisorul este din scanduri de 20 mm, iar peste podisor pun o salteluta cu
otava. Sunt convins de faptul ca albinele pot sa treaca iarna si daca nu ar fi astfel impachetate, iar daca iarna este
normala nu se simte diferenta fata de familiile neprotejate. Insa in cazul unor ierni grele, cu multe zile cu
temperaturi scazute consumul familiilor protejate este mai mic cu 20-30%.

103
104